Sunteți pe pagina 1din 4

Manescu Diana

Anul III-B

Defectele parintilor
Narcisismul
Defectele parintilor
Narcisismul

Scriind defectele copilului am ales sa ajutam parintii sa-si ingrijeasca mai bine
copilul.Dar daca un copil ar vrea sa-si vare nasul printer paginile care urmeaza as dori sa
desprinda la randul sau intelegerea parintiilor cine stie,sa descopere lucruri bune, in
erorile sau neindemanarile lor,parinti nu actioneaza niciodata gresit decat din
dragoste,din dorinta de a proceda bine.
Putin oameni se declara complet multumiti de educatia pe care au primit-o;iar cei care
isi critica mai putin educatorii,nu sunt intotdeauna si cei care-ar avea mai putin de spus pe
seama lor,ci mai degraba acei al caror spirit critic a fost,in tinerete,mai putin dezvoltat.
Nu putem fi siguri ca nu o sa avem dificultati cu proprii copii.Exista insa dificultati
inerente situatiei respective,pe care un om ajuns la o adevarata maturitate le abordeaza,
neindoielnic,in conditii mai bune decat altul.In orice caz este greu pentru orice om sa vad
cum propriul copil refuza,constient,sa semene cu imagine pe care alti si-au creeat-o,
dinainte,despre el..Nu toata lumea isi da seama limpede ca este greu ca dup ace aid at
viata unei finite,sa accepti detasarea ei de tine,ba chiar sa ti se opuna cu vigoare,fara ca
prin asta sa ti se dea macar sentimental ca esti eliberat de orice raspundere fata de fiinta
respective.Drama se reduce la putine cuvinte:parintii se simt intotdeauna angajatii,in
persoana fiilor si fiicelor lor,iar acestia dimpotriva tind-in mod natural-sa se degajeze din
ce in cemai mult de parinti.
Multe din defectele parintiilor se datoreaza deci inconstientei.Bineinteles ca nu exista
educator perfect si fiecare este obligat sa se descurce cat poate de bine,cautand sa vada
lucrurile cat mai limpede cu putinta.In orice caz merita sa amintim cele mai importante
defecte care ne rascolesc intreaga viata afectiva pana la cele care nu fac altceva decat sa
apara in cateva particularitati ale comportarii.Acestea sunt:incapacitatea de a iubii, teama,
hiper-protectionismul,perfectionismul, spiritual posesiv narcisismul,nervozitatea.
Narcis era eroul mitologic care ,oglindindu-se intr-un rau s-a indragostit de propria-i
imaginea..Iata de ce se spune despre toti cei care se iubesc pe insisi mai presus de toate
sufera de “narcissism”.
Dar narcisismul parintilor este de o specie anume;caci in loc sa se oglindeasca intr-un
rau,ei se oglindesc in persoana copiilor lor.Ca toate defectele,acesta nu
este,bineinteles,decat exagerarea unei tendintei naturale si necesarea:”Copiii mei sunt cei
mai frumosi”.Ar fi pacat daca n-ar gandi asa toti parintii,chair atunci cand vor sa para
degajati si se declara absolute lucizi.In orice caz narcisismul devine un defect atunci cand
dauneaza dezvoltarii copilului,facandu-l fie sa piarda simtul realitatii si capacitatea de a
se critica singur, fie nedand educatiei sale alt scop ndecat cel de a se scoate in evidenta si
de a starni admiratie,indifferent de ce-ar face si de ce-ar spune.
Aici se vede deosebidea neta care separa perfectionismul intr-una nesadisfacut,de
narcisismul in general multumit.Ele par totusi asemanatoare,caci dragostea este cea care
te face sa induri atat de greu imperfectiunile reale sau presupuse ale copilului pe care-l
iubesti.
Si pentru a-l distinge mai bine pe parintele perfectionist se supara pe copilul sau,daca
cineva il critica,in timp ce parintele narcissist,in aceleasi imprejurari,se supara pe cei care
formuleaza criticile si pe toti care-s in stare sa creada ca si e capabil sa-i aprobe.
In realitate,copilul are uneori teama ca nu-i chiar asa de remarcabil pe cat isi
inchipuie alti;si atat admiratie il face adesea mai mult timid decat increzator in sine. El
are impresia ca apartine unei specii aparte si de accea pluteste,nesigur,intr-un sentiment
de superioritate care risca sa-l faca neplacut in ochii celorlalti, si un sentiment de
inferioritate care risca sa-I faca neplacuti pe ceilaltii in ochii sai. Exchibitionismul
parintiilor lui il chinuie,caci acestia sunt intotdeauna gata sa-l puna sa se produca in
public,ca sa obtina astfel o glorie oarecare.Si pentru a-I face sa plateasca chinul ce i se
impuna,el se straduieste nu o dat ca mica reprezentatie sa esueze refuzand categoric sa fie
stralucitor, asa cum i s-a cerut sa fie.
In general educarea unui copil in spiritual unei exagerate atentii acordate lui”dar ce-or
spune ei?” nu este lipsita de neplaceri.
Narcisismul parintilor slabeste intr-adevar copilul,dezvoltandu-I impresia stanjenitoare
ca el este punctual de atractie al tuturor celor pe care-I intalneste:daca aceasta impresie
staruie si la varsta adulta,nu-I mai este posibil individului sa traiasca sis a actioneze usor
si numai dupa propria constiinta si este vorba-la drept vorbind-de o constiinta
schimbatoare si foarte superficiala.
Pe parintii cu adevarat narcisieni ii intereseaza mai mult,ca propria odrasla sa le faca
onoare,decat s-o vada fericita si multumita de felul ei de a trai.Mai mult sau mai putin
pentru ei copilul inseamna o podoaba cu care se impodobesc si ei se sinchisesc prea putin
de ceea ce gandeste si simte podoaba in cauza.In forma extrema narcisismul acesta tinde
la ocrotirea copilului,insa el se dovedeste foarte personal si egocentric.Daca sunt tati si
mame care sunt in stare sa se uite pe sine, numai ca sa-si puna copilul in valoare, sunt de
asemenea altii care-i cer sa dea amorului lor propriu o sadisfactie maxima,cu minimum
de stingherire in existenta lor.Toate argumentele lor educative poarta pecetea acestui
egocentrism:”Vasazica n-ai nici un pic de inima?Continui sa te joci cand vezi ca-mi crapa
capul?”.Orice copil,de la bun inceput inclina sa asemuie binele cu raul cu “ceea ce face
placere” si “ceea ce nu-I face placere mamei si tatei”,dar mam si tat tind ei insisi sa traga
foloase de pe urma confuziei
Asadar,dragostea narcisista nu corespunde in niciun fel unei forme de dragoste cu
adevarat neinteresate;a-ti iubi astfel copii,inseamna a-I iubi pentru tine si cine nu stie ca
nu-I usor sa te elimini in intregime pe tine insuti!Dar poate ca nici nu-I nevoie de atat!
Dragostea-de orice fel ar fi-presupune existenta a doua personae, si este bine ca nici una
din ele san u fi anulata de cealalta.Bine nu e nici cand parintii se retrag prea mult,dar nici
cand ei uita prea des ca interesul copiilor lor poate san nu se asemene,in unele puncte,cu
interesele lor.

Bibliografie:Defectele parintilor
Andre Berge
Editura didactica si pedagogica 1967

S-ar putea să vă placă și