A.
PROCESELE COGNITIVE
a.SENZORIALE:
Recepția senzorială este prima formă specifică de
realizare a comunicării cu lumea externă(mediul) a fiecărui
individ.Încă din viața intrauterină,recepția senzorială se
manifestă prin intermediul reflexelor condiționate. Ulterior
nașterii dezvoltarea psihică umana are la bază,ca fundament
edificator principal și primar componenta senzorială care
devine premisa,temelia dezvoltării psihicului,pe care se
consolidează celelalte componente psihice,atât cognitive
(reprezantările și gândirea) dar și cele afectiv-
motivaționale.Astfel, dezvoltarea progresivă,prin profundele
transformări evolutive complexe a recepției senzoriale duce la
organizarea psihosenzorială a omului adult.
Studiul organizării senzoriale explicitează chestiuni
referitoare la organizarea psihică a omului în general.
În procesele senzoriale luăm act de aspectele
concrete,intuitive accesibile simțurilor.Sunt insușiri ce privesc
forma,mărimea,culoare etc.,însușiri constante și prelucrate pe
loc în timp real,aici și acum și ne oferă imagine asupra
modului cum apar obiectele,fenomenele din jurul nostru.Sunt
însușiri aparent de suprafață.
Senzațiile
I.Def. Senzația este procesul cognitiv,senzorial,
elementar și primar care ne informează despre însușirile
concrete și izolate ale obiectelor și fenomenelor lumii în
timpul acțiunii lor asupra analizatorilor.Prin intermediul
senzației se produce reflectarea activ-selectivă și ideal
subiectivă a însușirilor particulare și singulare ale stimulilor
modali specifici în forma unui cod-imagine.
Conținutul senzației furnizează o informație
secvențială, fragmentată despre obiectele și fenomenele
perceptibile.Ea nu permite identificarea acestor obiecte și
fenomene,ci doar discriminarea lor în interiorul uneia și
aceleiași însușiri.
II.Proprietățile senzațiilor
 Calitatea stimulilor în raport cu care se
diferențiază principalele tipuri de senzații:vizuale, auditive,
cutanate( tactile și termice),olfactive,gustative, chinestezice
(mișcare),organice,de durere(algice),vestibulare(de echilibru)
etc.
 Intensitatea stimulilor,proprietate bazală care
face posibilă acțiunea oricăriu stimul asupra receptorilor;
indiferent de modalitate,pentru a produce exctitația aparatului
receptor,orice stimul trebuie să posede minimul necesar de
intensitate(cantitate de energie).
 Durata reprezintă timpul de acțiune efectivă a
stimulului asupra receptorului.
 Referențialitatea funcția cognitivă a senzației
raportată la lumea externă.
III.Etapele producerii senzației: Recepționarea
stimulilor este permisă prin intermediul excitabilității sau a
sensibilității.
Analizatorul (organ de simț) este ansamblul
morfofuncțional care face posibilă producerea senzațiilor.
Receptorul captează stimulul și îl transform într-un
impuls nervos.(Se realizează astfel transformarea energiei in
influx nervos, într-un cod neurofiziologic.)
Nervul captează informația și o transmite la creier și
reprezintă o cale de conducere specific,alcătuită din fibre
nervoase sensitive.
Centrul nervos specializat reprezintă locul unde ia
naștere senzația.
IV.Legile generale ale senzațiilor:
1.Legea intensității/pragurilor senzoriale –pentru
producerea unei senzații stimulul trebuie să atingă o
valoare,numită prag.
 Pragul minim reprezintă intensitatea cea mai mică
a unui stimul(subliminal) care determină o senzație asupra
analizatorului.Cu cât acest prag este mai mic cu atât
sensibilitatea este mai mare ceea ce determină o relație
invers proporțională.
 Pragul maxim este cea mai mare cantitate dintr-un
stimul(supraliminal) care mai determină încă o senzație
specifică.Depășirea acestui prag produce durere și poate
distruge analizatorul.
 Pragul diferențial este cantitatea de stimul care
adaugată la stimularea inițială determină o noua senzație.
2.Legea contrastului senzorial doi stimuli care
acționează împreună asupra analizatorului se scot în evidență
simultan și succesiv.
 Contrastul simultan constă fie în accentuarea
reciprocăa clarității și pregnanței stimulilor prezenți în
câmpul perceptiv ,fie în accentuarea stimulului principal
sub influența stimulilor de fond.Acest tip de contrast se
evidențiază cel mai pregnant in sfera sensibilității
vizuale(culori,mărimi).
 Contrastul succesiv constă în creșterea nivelului
sensibilității în raport cu un stimulprezentat la scurt timp
după acțiunea mai îndelungată a altuia,diferit doar prin
intensitate(sensibilitate gustativă, afectivă,termică,
vizuală).
Ex.Stimularea pielii la rece ridică sensibilitatea la cald și
invers (contrast termic).
1
 A.PROCESELE COGNITIVE
3.Legea adaptării senzoriale un stimul care acționează
timp
îndelungat asupra analizatorului produce modificarea
sensibilității analizatorului față de stimul.Adaptarea senzorială
permite realizarea legăturilor informaționale optime chiar când
se schimbă condițiile de interacțiune cu stimulii.
Ex.Un stimul slab acționează mai multă vreme(20-30 min).
Adapatrea se realizează prin creșterea sensibilității(pentru a se
putea recepționa în ciuda faptului că el este mai slab). Dacă un
stimul este puternic și acționează mai mult timp,sensibilitatea
scade dar stimulul este satisfăcător recepționat.
4.Legea sensibilizării constă în creșterea sensibilității
unui
analizator datorită interacțiunii acestuia cu ceilalți.
Ex. Spălatul pe față cu apă rece (tactilă)determină creșterea
acuității vizuale și auditive.
5.Legea sinesteziei determină interacțiunea între
analizatori.
Ex.auzul colorat (stimularea sonoră produce efecte de vedere
cromatice).
6.Legea compensației absența sau slaba dezvolarea aunui
organ și a funcției legate de el tind să fie suplinite de un alt
organ.
Ex.Absența vazului duce la dezvolterea superioară a
sensibilității tactile.
7.Legea semnificației dacă un stimul este important
pentru o
persoană,atunci el este repede și bine recepționat chiar dacă
intensitatea lui este mică.
Ex.Mecanicul sesizează cu ușurintă modificări ale zgomotelor
motorului.
Percepțiile
I.Def. Percepția este procesul cognitiv senzorial și
imagine
primară a obiectelor și fenomenelor lumii în timpul
acțiunii acestora asupra analizatorului. Ea reprezintă o
reflectare subiectivă,nemijlocită, în formă de imagine, a
obiectelor și fenomenelor externe ce acționează în momentul
dat asupra noastră prin ansamblul însușirilor și componentelor
lor.
Constituie un nivel calitativ superior de realizare a
cunoașterii senzoriale,care permite nu numai simple
discriminări ci și operații mai complexe de identificare și
clasificare.La omul adult,percepția pare a fi un act
instantaneu,care se produce în mod automat de la sine,în
realitate aceasta are o desfășurare procesuală,chiar dacă se
întinde pe o durată foarte scurtă,de la 0,5 la 1,5-2 secunde.Ea
este un proces complex în vederea adaptării și desfășurării
activității umane.
Este un proces plurimodal,adică antrenează mai mulți
analizatori deoarece obiectele concrete posedă o multitudine
de însușiri ce sunt semnalate de către aceștia.Informația
obținută este analizată și sintetizată prin mecanisme mai
complexe ca ale senzației.
Interesele stabile pentru o categorie de stmuli
generează un grad corespunzător de atenție și o mobilizare a
altor mecanisme mentale care fac să obțină o percepție bogată
și corectă.
Factorii care asigură profunzimea și finețea percepției
sunt:specializarea profesională ,gradul de cultură,interesele
stabile, pregătirea anticipată.
II.Etapele percepției:
Detecția(detectarea) reprezintă sesizarea și
conștientizarea stimulului în câmpul perceptiv,fără să se spună
ceva despre caracteristicile lui.Aici are loc orientarea
stimulilor asupra direcției respective de orientare.Se atinge
pragul minimum-separabile.
Discrimunarea: constă în detașarea stimulului de
fond și remarcarea insușirilor ce-l deosebesc de alții.Reclamă
sesizarea diferențelor dintre stimuli prin comparație.Se
depășește pragul minimum-separabile.
Identificarea implică și memoria (nivel mai înalt de
procesare) și reprezintă raportarea informațiilor prezentate
anterior și cuprinse într-o imagine unitară,la modul perceptiv
corespunzător din experiența anterioară.Informația furnizată
de operațiile care intră în alcătuirea ei va primi formularea
unui răspuns definitiv la “Ce este acesta?”.În raport cu
obiectul dat, să fie elaborat un model informațional etalon,care
să se păstreze în memoria de lună durată.Se depășește pragul
minimim-cognoscibile.Această etapă se conchide prin
indentificarea categorială(stabilirea clasei din care face parte
obiectul) și identificarea individuală(stabilirea
individulalităților acelui obiect).
Interpretarea reliefează legătura dintre percepție și
activitatea umană și are ca scop stabilirea semnificației
obiectului perceput,a importanței lui pentru subiect și a
posibilei sale întrebuimțări.
III.Legile percepției:
1.Legea integralității are în vedere perceperea unui
obiect ca fiind întreg chiar dacă el se prezintă simțurilor
noastre doar parțial.
2.Legea structuralității: imaginea perceptivă este
organizată ierarhic și explorarea perceptivă este influențată de
aceasta.În structura unei imagini unitare însușirile care
comunică cea mai mare cantitate de informație ocupă primul
plan,fiind foarte bine explorate perceptiv.
2
 A.PROCESELE COGNITIVE
3.Legea selectivității: în percepție deosebim obiectul
de fondul perceptiv.Obiectul percepției este perceput
complet,clar, precis,iar câmpul perceptiv,elementul
înconjurător ,lacunar,vag, mai puțin precis.
4.Legea constanței perceptive: modificare (în
anumite limite) a condiției de percepere a obiectelor nu
determină schimbarea imaginilor.
5.Legea semnificației: devine semnificativ percepției
ceea ce se leagă de trebuințe,interese,scopuri chiar dacă este
mai slab ca intensitate.
6.Legea proiectivității: imaginea este proiectată la
nivelul sursei/obiectului care a determinat-o.
Observația este percepția
voluntară,intenșionată,facută cu scop și voință.
Iluziile perceptive sunt percepții deformate,ca
urmarea a acțiunii influențelor fondului perceptiv.
b.DE TRECERE:
Reprezentările constituie procesul care face trecerea
de la primar la cognitiv.Sursele sala informaționale sunt
senzațiile și percepțiile dar procesul în sine se sprijimă pe
memorie. Conservatoare a imaginii percepute,memoria se
caracterizează prin fidelitate și nu reprezintă un
transformator al imaginilor.
Reprezentările generate de memorie și derivate din
percepție se leagă întotdeauna de obiecte reale și au un
caracter intuitiv,prin asta ele se apropie de percepție. Însă
dupa mecanismele operatorii ,reprezenările se apropie de
gândire,de aceea li se atribuie valențe cognitive superioare.
Sub raportul conținutului,reprezentările se aseamănă
cu percepțiile însă din punct de vedere al procesului de
producere, ele se apropie de gândire. În procesul
reprezentărilor se împletesc analiza și sinteza senzorială, care
urmează coordonatele acțiunii directe cu obiectele,cu
operațiile intelectuale și cu funcția reglatoare a
cuvântului.Atfel reprezentarea are o dubla latura,cea intuitiv-
figurativă și cea operațional intelectivă.Și de aceea face
trecerea la procesele cognitive superioare.
Rprezentările
I.Def. Reprezentarea/amintirea este procesul
cognitiv-senzorial și imagine secundară și schematică
produsă în absența acțiunii acesteia asupra stimulilor.
Ea este o imagine panoramică, adică reconstituie în
plan mintal și apoi redă integral și simultan toate informațiile
despre obiect,în timp ce percepția cuprinde numai acele
însușiri care pot fi percepute din poziția pe care o avem față de
acel obiect.
Reprezentarea are un caracter figurativ,simbolizând
însușiri concrete,intuitive de formă,mărime,culoare și nu
cuprinde detaliile.Imaginea dată este desprinsă de contextul
spațio-temporar, în care obiectul a fost perceput,ea poate fi
transpusă mintal și în alte contexte.Ea participă la reflectarea
trecutului ca trecut în felul acesta dezvoltând conștiința
absenței obiectului.
În percepție cromatica se păstreză,în reprezentare
aceasta se reduce la culoarea fundamentală din acest fapt
generând gradul de generalizare intuitivă de care dispune
reprezentarea.
Aceasta dispune de un proces reconstructiv,simbol
generalizat datorită capacității sale de a reține însușirile
configurative caracteristice pentru o grupă de obiecte pe care
le poate înlocui în plan mintal.
II.Caracteristicile imaginii:
 Secundară percepției
 Schematică
 Lipsită de fond
 Experiență vie
 Grad de generalitate (imaginea dă un exemplu tipic
pentru o întreagă clasă de obiecte de același fel)
III.Clasificarea reprezentărilor:
a. După analizatorul dominant:
- Vizuale (configurative,detașate de fond)
- Auditive
- Chinestezice (imagini mintale ale propriilor
mișcări)
b. După gradul de generalizare:
- Individuale (imagini mintale ale unui obiect
unic aflat într-o situație unică)
- Generale (exemplul tipic pentru o întreagă
clasă de obiecte la fel)
c. După nivelul operațiilor mintale (J.Piaget):
- Reproductive (ajută memoria)
- Anticipative (imagini minatale ale unor
mișcări și transformări care au avut loc,ajută
imaginația)
3
 A.PROCESELE COGNITIVE
c.SUPERIOARE / LOGICE:
Descifrabilitatea conceptelor superioare se rezumă
la intelect,înglobatorul cognitivelor superioare.Intelectul,
provenit din latinescul “inter”, “lego”care se traduce
înțelegere respectiv inteligență reprezintă ansamblul
proceselor cognitive superioare
(gândirea,memoria,imaginația și limbajul),care depășesc
experiența senzorială și se dezvoltă în stadii,treptat în
condițiile mediului social-cultural.Acesta ingnoră reperele
spațio-temporare și este stimulat incontinuu prin informații.
Aceste procese nu sunt palpabile și nici accesibile
simțurilor noastre.Ele sunt ambalate de cele
senzoriale,întrucât procesele logice constituie esența
psihicului uman.
Prin procesele senzoriale de cunoaștere,omul are
posibilitatea să trăiască mai ale în present,să reacționeze la
acele însușiri ale obiectelor care acționează nemijlocit
“aici”și “acum” asupra organelor de
simț.Impresiile,imaginile,gândurile, imaginile,emoțiile nu s
pierd însă,nu se volatizează fără a lăsa nicio urmă în
creier,dimpotrivă ele dispar în trecut,se sedimentează, se
cristalizează pentru ca mai apoi să fie scoase la lumină și
refolosite,contribuind în felul acesta la amplificarea
conținutului vieții psihice,la desfășurarea normal și mai ale
eficientă a activității umane.
Gândirea
I.Def. Gândirea reprezintă procesul cognitiv-
superior (psihic) care se desfășoară într-un plan mintal
intern,subiectiv uzând de judecăți,raționamnte,operații
cognitive cu ajutorul cărora realizează o procesare
profundă a realității.
Sistemul cognitiv al omului atinge punctul culminant al
complexității, organizării și eficienței sale la nivelul gândirii.
 Caracterul procesual al gândirii:
Demersurile gândirii vizează modul și nivelul de producere a
informației, ele se deafășoară pe verticala cunoașterii evoluând
în sens ascendent și descendent.Gândirea dispune de timp în
procesul său,astfel ea se desfașoară între trecut,prezent și
viitor.
 Caracetrul mijlocit al gândirii
Gândirea prelucrază informațiile din realitate.Procesarea este
mijlocită și nu directă.Procesarea ascendentă mediatorul este
limbajul natural .În procesarea descendentă caracterul mijlocit
al gândirii este asigurat prin informațiile acumulate la un
moment dat,printr-un limbaj riguros al definițiilor,al legilor.
 Caracterul abstrct-formal al gândirii
Gândirea,desfășurată într-un plan intern subiectiv are
capacitatea de a selecta și de a se focaliza asupra unui proces
mintal demonstrând caracterul său abstract
 Caracterul finalist al gândirii
Se referă la scopul gândirii și la finalitatea demersurilor
noastre de a elabora un model mital,explicații sau răspunsuri
cu privire la situațiile problematice existente.
II.Operatiile gândirii:
1. Analiza și sinteza
Analiza este operația gândirii ce constă disocierea în plan
mental intern a unui întreg în parțile sale component.Ea
permite pătrunderea în interiorul obiectelor,dezvăluindu-le
structura specifică.
Sinteza(sin=punere laolaltă) este operația gândirii opusă
analizei ce are ca scop refacerea întregului din părțile anterior
separate.
2. Comparația
Comparația este operația gândirii care constă în
evidențierea asemănărilor și deosebirilor pe baza unui criteriu.
3. Abstractizarea și concretizarea
Abstractizarea este oprația gândirii care constă în
reținerea unor elemente și ignorarea altora în funcție de
scopul urmărit.(sens pozitiv sau negativ)
Concretizarea este procesul gândirii opusă abstractizării
care constă în reconstituirea însușirilor anterior precizate.
4. Generalizarea și particularizarea
Generalizarea este operația gândirii care constă în
formarea de clase de obiecte și fenomene pornind de la
însușirilr comune ale acestora.
Particularizarea este operația gândirii opusă generalizării.
5. Inducția și deducția
Inducția este operația gândirii de un caracter intuitiv care
organizează datele observației sau ale expeienței și le clasează
sub formă de concepte.
4
 A.PROCESELE COGNITIVE
Deducția este operația gândirii a cărei expresie este
silogismul,în care pornind de la două premise,se extrage o
concluzie.
III. Gândirea ca sistem de noțiuni
Noțiunea este forma elementară a gândirii,înțelesul cuvintelor.
Cuvântul este termenul,vehiculatorul de semnificații.
Noțiunile sunt legate de cuvinte și nu pot exista decât prin ele.
Au grade diferite de generalizare și abstractizare.Nu pot exista
izolate unele de altele.Formează sisteme de noțiuni de formă
piramidală și au grade diferite de dezvolatare.
Clasificarea sau categorizarea face parte din
activitatea de conceptualizare a gândirii prin care aceasta
elaborează modele mintale ale realității și reprezintă demersul
cel mai simplu pe care gândirea îl realizează în fața unei
avalanșe de informație,cu tendința de a măr i numărul
trăsăturilor comune în interiorul unei categorii și de a diminua
numărul trăsăturilor diferite.
Prototipul reprezintă,într-un mod empiric,trăsăturile
comune cele mai evidente ale unei categorii.
Conceptele empirice fac parte din activitatea de
conceptualizare a gândirii prin care aceasta elaborează modele
mintale ale realității și se constituie prin acumularea și
sistematizarea unei experiențe concret intuitive.Ele sunt
personalizate prin expresii și exemplificări proprii limbajului
natural.
Conceptele științifice integrează și condensează
însușirile esențiale valabile universal pentru o categorie de
fenomene.Ele înglobează trăsături esențiale însă nu se reduc la
o anumită trăsătură.Se achiziționează prin învățare ,educație,
asimilare de cunoștințe științifice.
Conceptele știinșifice au la bază conceptele empirice.
IV.Proces de înțelegere și rezolvare de probleme
1. Înțelegerea este funcția gândirii care constă în
legarea noilor informații de cele vechi.Mecanismul înțelegerii
are la bază cuplajul informațional,un proces de tranzacție
între subiect și obiect care au un comportament
activ.Sistemele asociative pun în relție experiențele stocate în
memorie cu situații prezente și avansează explicații.Principiul
asocierii stipulează că dacă două experiențe se produc
concomitent ,fiecare dintre ele are tendința de a o reduce pe
cealaltă. Analogia arată înțelegerea unui lucru în relație cu alt
lucru.
2. Problema reprezintă obstacolul cognitiv,o breșă
de
cunoaștere,o situație față de care repertoriul de răspunsuri nu
este suficient.
3. Rezolvarea problemelor reprezintă un proces
de
mobilizare a resurselor personale pentru a depăși obstacolul
cognitiv.
Etape:
a. Punerea problemei (reformularea datelor)
b. Emiterea ipotezelor și alegerea uneia
c. Plan mental
d. Rezolvarea probemelor
e. Verificarea (tragerea concluziilor)
Memoria
I.Def. Memoria este procesul cognitiv-superior de
întipărire stocare și reactualizare a informațiilor.
Prin caracterul său mijlocit,logic și coștient, memoria
devine un process psihic,specific uman al cărui rol în
ansamblul viețiiși activității umane este enorm.
Necesitatea memoriei este evidențiată de implicarea
acesteia în acțiunile de cunoștere,învățare, rezolvare de
probleme, inteligență și creativitate.
Este “piatra unghiulară a vieții psihice și condiție
fundamentală a acesteia” deoarece redă trecutul ca trecut,
ținând însă cont de condițiile schimbate și actuale ale
prezentului,ea adaugă o nouă dimensiune vieții psihice,
contribuind la asigurarea continuității ei.
Memoria se află în stânsă interacțiune și
interdependență cu celelalte procese,însușiri și capacități
psihice. Materialul stocat și păstrat în memorie este provenit
prin contactul organelor de simț cu realitatea
înconjurătoare(procese senzoriale) ,este organizat și structurat
(gândirea) și nu în ultimul rând este selecționat de
dorințe,aspirații(procese afectiv-motivaționale) printr-un efort
voluntar (voința) ca într-un sfârșit temperamental și caracterul
să îl poată modela.
II.Procesele și formele memoriei
1. Memorarea este procesul memoriei prin care are loc
fixarea experienței și engramarea ei.Ea poate fi:
 Voluntară sau involuntară
 Mecanică sau logică
2. Conservarea este procesul memoriei care presupune
reținerea pentru un timp mai scurt sau mai îndelungat a celor
memorate.
3. Reactualizarea informației constă în scoaterea la
iveală
a celor memorate și păstrarea în vederea valorificării lor.
 Recunoașterea presupune suprapunerea modelului
actual
peste cel aflat în mintea subiectului.Se realizează în
prezența obiectului presupunând îndeosebi procese de
percepție.
5
 A.PROCESELE COGNITIVE
 Reproducerea este confruntarea și compararea
mintală a modelelor în vederea extragerii celui
optim.Ea are loc în absența obiectului.
III.Factorii și legile memoriei
 Natura materialului
 Organizarea materialului
 Volumul materialului
 Gradul de familiaritate
 Modul de prezentare a materialului
 Timpul de prezentare a materialului
 Situația de prezentare
 Locul ocupat de material în structura activității
subiectului
 Ambianța în care se prezintă materialul
IV.Calitățile memoriei
1. Volumul
2. Elasticitatea, mobilitatea sau suplețea
3. Rapiditatea întipăririi
4. Trăinicia păstrării
5. Exactitatea reactualizării
6. Promtitudinea reacualizării
V.Memorie și uitare
Uitarea este un fenomen natural pozitiv în raport cu
necesitățile cotidiene deoarece contribuie la echilibrarea
sistemului cognitiv prin eliminarea informației de prisos.
Imaginația
I.Def.Imagiația este procesul cognitiv-superior
care constă în realizarea unor imagini noi prin
transformarea datelor din experiența anterioară.
Imaginația se află în relaționare cu celelate procese
psihice,cum ar fi memoria.Memoria este cea care oferă
material de combinare imaginației,însă diferența dintre cele
două este că memoria este cu atât mai eficientă cu cât este mai
fidelă celor învățate iar imaginația este cu atât mai valoroasă
cu cât se detașează mai mult de cele ce există în experiența
subiectului.
Gândirea și imaginația merg pe o latură comună în ceea ce
privește realitatea,ipoteticul dar și necunoscutul.De altfel
rezolvarea problemelor ce țin de gândire se realizează prin
imaginație.Afectivitatea interacționează cu imaginația prin
emoții și sentimente condiții activatoare și energizante ale
imaginației. În definitiv întreaga personalitate influențează
imaginația reliefând nuanțe temperamentale.
II.Procedeele imaginației sunt modalități ale
datelor astfel încât să rezulte date noi.
1. Combinarea reprezintă alăturarea a două sau mai
multe
elemente anterior ignorate.
2. Aglutinarea constă într-o nouă organizare a unor
părți
ușor de identificat și care au aparținut altor ființe,lucruri etc.
(ex.sirena)
3. Amplificarea sau diminuarea sunt procedee prin
care
se mărește sau se micșorează dimensiunea unor obiecte. (ex.în
basme)
4. Multiplicarea sau omisiunea sunt procedee prin
care se
înmulțește sau se reduce numărul elementelor. (ex.Masa
tăcerii)
5. Diviziunea sau rearanjarea cea dintâi se referă la
găsirea unor criterii de diferențiere a unor componente
precum și selectarea unora dintre ele pentru a le transforma în
produse noi ,iar cea din urmă presupune păstrarea elementelor
cu aceeași structură și redispunerea lor într-o altă poziție.
6. Substituirea constă în înlocuire.
7. Modificarea presupune păstrarea neschimbată a unor
componente cunoscute și modificarea altora.
8. Schematizarea constă în schițarea unui element prin
debarasare de informație inutilă.
9. Analogia reprezintă relevarea însușirilor comune a
două
elemente și a celor însumate numai de unu ca mai apoi sa se
poată tragă concluzii referitoare la însușirile celui de-al doile
obiect.
10. Empatia este procedeul de transpunere în modul de a
gândi și a simți a altor persoane.
III.Formele imaginației
 Visul din timpul somnului este forma de imaginație
involuntară și inconștientă care are loc în timpul somnului
paradoxal.Ele au caracter scenic. Acestea sunt realizări ale
dorințelor din lumea reală cu un caracter simbolic.(Freud)
 Reveria este visul cu ochii deschiși,forma
semivoluntară,semiconștientă și constă în derularea liberă a
imaginației în sensul dorințelor și aspirațiilor subiectului.Ele
au un aspect pozitiv atunci când ajută la relaxare și unul
negativ atunci când ne desprinde prea mult de realitate.
 Imaginața reproductivă este forma voluntară și
conștientă care constă în realizarea unor imagini noi de la
informațiile verbale.
 Imaginația creatoare este voluntară și conștientă,
6
 A.PROCESELE COGNITIVE

totodată fiind cea mai valoroasă formă de imaginație care

conduce la obținerea unor produse noi.
 Visul de perspectivă este voluntar și conștient și
constă
în proiectarea propiei persoane în viitor.