Sunteți pe pagina 1din 2

FLOARE ALBASTRA, M.

EMINESCU
Romantismul-caracteristici
-accentul pe subiectul uman,explorarea zonelor profunde ale sufletului;
-valorificarea experientei onirice-visul este o forma de evaziune din real si modalitate de cunoastere;
-sentimentul timpului, devenirii si al istoriei;valorificarea istoriei nationale;
-predilectia pt personaje puternic individualizate cu calitati sau defecte iesite din comun, aflate in conflict cu
societatea,cu ele insele sau cu Dumnezeu;eroul romantic este un inadaptat ce sufera de raul secolului ;
-interesul pt ipostazele exceptionale ale umanului :titanul, demonul (revoltatul),geniul;
-ironia romantica definita de Schlegel ca alternanta necontenita intre autocreatie si autodestructie ,ocupand o
pozitie intermediara intre scepticism si entuziasm;
-iubirea imposibila ca forma a aspiratie spre absolut;partenerii apartin de obicei unor universuri incompatibile si
in toate situatiile este nefericita;
-sentimentul naturii;peisajul romantic este grandios, sublim, cu deschidere spre infinit;
-preferinta pt nocturn, cadru predilect al experientelor mistice, stranii,asociate fascinatiei pt luna si stele;
-cultivarea fantasticului;
-interesul pt specificul national;
-stilul retoric, bogat in figuri de stil;
-cultivarea uratului, grotescului,
-amestecul genurilor si speciilor;
Context
Poezia apare in 1873 in revista Convorbiri literare, reprezinta etapa de tinerete a liricii eminesciene si
anticipeaza temele mari ale poeziei sale si poemul Luceafarul.Este si un text reprezentativ pt romantism ,
dezvoltand un motiv literar ce se regaseste in romantismul german si italian la Novalis si Leopardi, semnificand
aspiratia catre idealul de iubire pura.
Viziunea despre lume este specifica romantismului prin contradictia dintre geniu si iubire, corelarea intre iubire
si natura, ipostaza iubirii paradisiace .
Tema : iubirea si natura;motive: floare albastra,codrul, izvorul, luna,marea,noaptea.
Motivul florii albastre semnifica la Eminescu aspiratia spre fericire prin iubire, chemarea lumii
fenomenale(contingentul , concretul ) opusa lumii ideilor,cunoasterii absolute specifice geniului.
Titlul este compus dintr-un substantiv ce simbolizeaza viata,contingentul, efemerul cu toate frumusetile lui si un
adjectiv care sugereaza infinitul, departele,idealul.
Compozitia romantica se realizeaza prin alternanta a 2 planuri, 2 moduri de cunoastere :contingentul caruia ii
este specific iubirea,concretul , efemeritatea si transcendentul, lumea geniului care are drept element caracteristic
aspiratia spre cunoasterea absoluta.Primul plan, dominat de afect, caldura , familiaritate este simbolizat de fata-
floarea albastra , iar cel de-al doilea , o lume rece, rationala , pura de geniu,.
Textul este alcatuit din 4 secvente lirice in care se infrunta doua coonceptii prin cele 2 voci lirice.
Tipul de lirism lirism subiectiv si lirica mastilor , deoarece eul imprumuta pe rand cele 2 ipostaze:vocea fetei si
cea a iubitului-geniu.
Secventele textului
Prima secventa este o parte a monologului fetei care ii reproseaza iubitului detasarea de universul ei si
cufundarea in lumea ideilor pe un ton cald, intr-un limbaj colocvial. .Universul geniului ,rece, etern cuprinde
elemente primordiale intunecata mare, simboluri ale eternitatii stele, nori, ceruri nalte , ale cunoasterii absolute
rauri in soare , ale ascensiunii si mortii piramidele-nvechite (axis mundi) ,ale culturii si istoriei campiile
asire.Reprosul se incheie cu un avertisment ce afirma conceptia ca implinirea umana se realizeaza in lumea
aproapelui prin iubire :Nu cata in departare/Fericirea ta , iubite.Aceasta afirmatie este in opozitie cu izolarea,
singuratatea geniului .Sentimentele de care este animata fata se manfesta prin apelativele :iubite, sufletul vietii
mele.Adverbul iar din incipitul textului sugereaza interventia repetata a iubitei, aspiratia continua a eului liric
spre universul cunoasterii . spre absolut,ca si de nelinistea fetei exprimata de verbul de nu m-ai uita.
A doua secventa constituie meditatia barbatului asupra iubirii rememorate si asupra posibilitatii omului de a fi
fericit.Atitudinea eului este exprimata de verbele n-am zis, am ras si de interjectia ah., sugerandu-se
melancolia , dar si usoara condescendenta a barbatului care surprinde pe de o parte naivitatea iubitei mititica, iar
pe de alta parte nostalgia si regretul Ah! Ea spuse adevarul, vers care anticipeaza finalul dramatic al poemului.
A treia secventa contine chemarea la dragoste a fetei in cadrul mirific al naturii.Natura devine spatiul paradisiac
si protector al perechii adamice.Descrierea evidentiaza maretia cadrului natural de inceput de lume prapastia
mareata,dar si intimitatea spatiului terestru specific imaginarului poetic eminescian codru, ochi de
padure(centrul sacru al lumii),foi de mure , izvoare, balta cea senina, trestia cea lina.Tabloul este construit prin
imagini vizuale balta cea senina si auditive izvoare plang in vale si surprinde natura atat in regim diurn a
soarelui caldura cat si nocturn noaptea cea de vara ;totul sugereaza abundenta in perfecta concordanta cu forta
sentimentului : anotimpul-vara, cromatica (verde, rosu, auriu),vegetatia.Idealul iubirii proiectat in spatial edenic
al padurii cuprinde chemarea la dragoste, jocul erotic, gesturile de tandrete, sarutul , intoarcerea spre sat-
indepartarea de spatial sacru si implicit de idealul erotic,despartirea.Cadrul intim, rustic, familiar are in centru
fata de o frumusete angelica, seducatoare, senzuala si naiva, pura si ademenitoare ;portretul este realizat prin
inversiuni, epitete cromatice, comparatii :Mi-oi desface de-aur parul, Voi fi rosie ca marul,Voi cerca de ma
iubesti;ritualul erotic supus timpului face trecerea de la diurn la nocturn sugerand efemeritatea fiintei umane si
este urmat de miscarea descendenta Apucand spre sat in vale ;limbajul popular , familiar este in concordanta cu
apartenenta fetei la lumea contingentului opusa universului etern al ideilor absolute spre care aspira fiinta
geniala;verbele la viitor mi-oi desface, ne-om da sarutari si conjunctiv sugereaza faptul ca idila este o reverie, un
vis si nu o realitate.
Ultima secventa apartine eului ; atitudinea este detasata, meditativa , apolinica spre deosebire de cea dionoisiaca
a fetei; sentimentul dominant este de regret pt ca iubirea este pierduta in negura timpului Si te-ai dus dulce
minune/Si-a murit iubirea noastra , singuratatea asociindu-se cu melancolia , tonul fiind unul elegiac Floare
albastra , floare albastra/Totusi este trist in lume.Finalul accentueaza incompatibilitatea geniu –iubire ,
dezvoltata in Luceafarul , precum si contratul dintre vis si realitate.
Lexicul poetic este bogat si variat.
La nivel semantic se remarca opozitia dintre campurile lexicale ce definesc cosmicul (stele, nori, ceruri nalte,
luna) si terestrul (codrul, ivoarele, balta, trestia);
La nivel morfologic , un rol important au verbele la viitor si conjunctiv ce sugereaza visul de dragoste;la nivel
stilistic se poate observa bogatia tropilor specifica romantismului: metafora:rauri in soare, repetitia :floare
albastra, floare albastra, personificarea izvoare plang epitetul trestia cea lina comparatia dulci ca florile
ascunse; la nivel prosodic , muzicalitatea este asigurata de structurarea discursului liric in catrene cu rima
imbratisata , ritm trohaic, masura de 8 silabe.