dialoguri interioare –

sau între clitoris şi metafizică♥

motto: „Doar atât: privesc, vor, închid ochii şi uită.”

m-am hotărât să scriu aşa cum vroiam de fapt să scriu dar nu ştiu din ce cauză am
renunţat la acest stil dedicându-mă la lucruri total nepractice

este vorba de fapt de sfaturile primite din vest, dar şi de aici din est
la aceşti oameni o povestire tre’ să aibă un titlu aranjat în center cu caractere de paişpe
apoi povestirea începe... de fapt nu îţi dai seama cu ce pentru că întotdeauna e un singur
cuvânt şi din el nu pricepi ce va urma; deci, acest cuvânt de început tre’ să fie cu literă
mare şi cu alineat

asta ca asta, dar nu prea îmi dau seama cum se clasifică o creaţie literară...
nu pricep faza cu personajul care are o problemă şi vrea să şi-o rezolve, începe o criză, se
dezvoltă şi evident o încheiere... unii m-au întrebat, după ce le-am povestit o posibilă
piesă de teatru... şi care-i povestea?
aşa sunt ei, loviţi
nu pot urmări un film, o piesă de teatru, nu pot citi o nuvelă sau un roman dacă nu are o
poveste

nu mai putem oare a scrie despre senzaţii sau despre fragmente din viaţă?
e nevoie de o schemă şi de modele?
poate ar trebuii să ne mai gândim

Şi acum să trecem la poveste...

Dar parcă nu vrei să spui o poveste
Eu o numesc aşa...
Şi totuşi?
Şi totuşi nu e o poveste, ai dreptate!
Dar ce e? Explică şi apoi îmi spui ce s-a întâmplat.
De fapt sunt... pur şi simplu nişte gânduri ale mele despre nişte persoane; nimic mai
mult. Ce senzaţii am avut sau ce am crezut când le-am văzut, când am discutat cu
ele, ce mi-ar fi plăcut să trăiesc cu acele persoane...
Deci nu e o poveste...
Nu! de loc! e aşa ceva de n-ar mai fi
îhî...
Am pus la un loc, într-un personaj fictiv nişte vise cu pizde
Urâtă exprimare!
Sau domnişoare vorba lu’ domn’ injiner
What ever!

♥
partea a doua a titlului e preluată dintr-o bine cunoscută revistă de umor pe care nu o denumim aici, fiind
vorba de secret profesional; expresia se potriveşte mult mai bine la contextul pseudopovestirii

1
Gata, gata! Încep... şi dacă mă gândesc bine, mai pot adăuga şi alte do’nşoare?!
Ai grijă că ar putea citi ce ai scris şi să te ia la ture!
Mi se rupe! Aşa e în literatură!

1.
„m-am gândit să nu am nici o introducere şi să dau drumu’ problemei direct. Un tip vrea
să... iubească... nu! Să se îndrăgostească... nu! Vrea de fapt să o pună cu vreo 4 – 5 gagici
care îi plac lui. Problema e că astea nu prea vor cu toate că lasă să se înţeleagă o dorinţă
ascunsă. Asta încerc acum să arăt: cum vede el problema că se poate rezolva versus
figurile lor, care de fapt nu se bazează decât pe ipocrizie.”
deci cam asta doream eu să surprind în a doua formă a respectivei povestiri...
povestire? Parcă nu mai vrei să foloseşti cuvântul ăsta
da, da... o nuvelă, na! De fapt se vroia un „şort – stori”... îi ghini?
am înţeles! Să vedem personajul principal. Parcă el are o criză, o problemă şi încearcă
să o rezolve.
pâi asta e problema lui! Vrea un „faching” şi alea nu percutează. Scurt pe doi.
poate au motivele lor
normal că au, da’ de ce poftesc?
aşa sunt oamenii. Întotdeauna e mai tentant ce e interzis.
ce lucru mare spui. Suntem pe aceeaşi lungime de undă.

2.
„El e un fel de intelectual... de fapt termenul e impropriu pentru că în ziua de azi la câtă
lume face o facultate... dar câţi trăiesc de pe urma capului lor? La propriu! Adică câţi
bani scoate mintea aia a lor pe lună. Da, să zicem că are o meserie liberală, adică poate fi
şi asistent universitar (oricum, am zis eu că sigur are doctoratul luat), dar şi pictor, poet şi
prozator, redactor şef de vreo revistă literar – artistică sau chiar cântăreţ. Până la urmă mă
întreb ce contează meseria lui...”
asta e partea cu el, ăla cu problema
da, înţeleg...
ştii ce îmi place?
mhî?
Că mă port ca şi alţii...
Adică?
Da’ mă laşi să termin?
Da, da...
Am văzut la mai mulţi scriitori d-ăştia de mâna a paişpea ca mine, adică în curs de
afirmare. Eşti student, personajul tău principal e student cu crize ce abia a ieşit din
liceu... eşti unu’ ca mine, la fel. Ai tendinţa să te identifici cu personajul sau
personajele tale. De fapt trebuie să îţi cauţi inspiraţia acolo unde o poţi găsi şi o
cunoşti, altfel... e cam greu să inventezi. Ar ajunge toţi ca Marques sau Llosa.
Mare idee, ce să zic. Normal că e aşa! toată treaba să o faci astfel încât să nu îţi
povesteşti aventurile sexuale gagicilor cu care le-ai avut. Ar fi de cacao. Personaju’ e
absolut banal. Evident că îl bagi într-un mediu ca atare şi cu tot cu fâţele alea.
Da, aşa e. Nu am avut încotro.
Ce pot spune? Romane cu intelectuali, scrise de intelectuali. Tu şi Mircea Eliade...

2
Mai sunt şi alţii ca mine, la fel fac. E ca un tic nervos, nu avem încotro.
Nu, nu aveţi inspiraţie şi imaginaţie, aia e!
Hai sictir! Scrie tu o poveste cu un muncitor ce are vise erotice cu colegele lui de
uzină, printre bolţuri şi ulei... sau cu un ţăran chipeş şi transpirat ce se uita din
tractoru’ lui modern la cururile aplecat peste brazdă ale domnişoarelor nefe din sat.
Ar fi o idee! Dar alta mai bună ar fi dacă ai scrie o povestire din punctul de vedere al
femeilor. Ai văzut că în general bărbaţii au ca personaje principale persoane de acelaşi
sex...
Da, că parcă femeile nu fac la fel? Romanele alea siropoase gen Sandra Brown...
Hai că acolo e o armată de scriitori nevăzuţi.
Să lăsăm detaliile astea tâmpite. Ce vroiai să zici?
A, da! Dacă ai fi scris povestirea din punctul de vedere al celor 4 domnişoare. Adică cum
îşi închipuie ele relaţia cu omul nostru. Chiar vor să i-o pună sau doar aşa caută o
prietenie platonică şi sinceră? Sau poate ele sunt bine mersi şi doar se joacă cu tipul
ăsta...
Mda, m-am gândit şi la asta. Dar nu văd cum ar fi putut respectivele să aibă
asemenea gânduri. Personajele poate, dar ele erau nişte platitudini...
Aha! Recunoşti deci!
De ce nu?...

3.
„Deci, era un intelectual la cca. 30 de ani, ce locuia într-o garsonieră dintr-un cartier
muncitoresc.
Acum vorbim de casa lui. E o garsonieră la ultimul etaj dintr-un bloc cu
pensionari, care are un mic hol, o sufragerie, o baie şi o bucătărie... modelul standard
local. Interiorul e mobilat cu cărţi mai ales, dar e şi un pat, un şifonier, un birou, haine
aiurea, chiştoace de ţigări, sticle goale de alcool şi pungi de cafea.”
Mediul în care trăia!
Sigur, sigur...şi îmi explici acum de crizele lui intelectuale, cum că e chinuit de viaţă şi că
nu are încotro...
Vroiam să fac altceva... să arăt unde trăieşte, încercarea de evadare din cotidian...
care cotidian? Asta e viaţa de zi cu zi! Ce să faci? Să fii în război? Nici ăia nu se omoară
zilnic... mai fac şi pauze. Ca şi alţii. Ar trebui să te apuci de salturi din avion, trece
plictiseala rapid.
Nu, nu... încercam să construiesc un personaj chinuit de condiţia lui socială şi
evident de cea materială. Mai adaugi şi faza cu p...
Domnişoarele...
Da, da... şi gata ai un biet „luzăr” care şi-o frecă cu gândul la alea.
Şi chiar aşa face? Povesteşti?
Nu, că doar nu e roman pornografic. E vorba de masturbarea... aia, zisă virtuală.
Adică să o freci la rece, să pierzi timpul... din mai multe puncte de vedere, nu legat
de femei.
Dar o poţi spune. Ce are?
Are, că nu contactul fizic contează aici...
Parcă zicea-i că vrea să le fută? Acum, gata s-a răzgândit?

3
Nu s-a răzgândit! şi nici măcar nu vroia asta. El caută iubirea şi crede că o găseşte la
aceste femei. Dar ele au altceva în cap şi doar îi dau impresia ca îl bagă în seamă sau
că vor ceva de la el. El speră o schimbare, visează, le întoarce pe toate feţele şi până
la urmă, îşi dă seama că şi ele ar dori, dar nu pot trece peste convenţii.
Ce mai, zici că e tragedie greacă! Parcă povesteşti dintr-un film prost, d-ăla de categoria
B spre C.

4.
„Acţiunea întregii afaceri se petrece cândva... nu avem fir cronologic... acum îşi
aminteşte ceva, mai se gândeşte... asta într-o zi când se duce şi el pe la locul lui de
muncă...
Acum vorbim de drumul lui. Da, de drumul care îl face până la locul de muncă...
pâi parcă are o meserie care nu necesită sculatul de dimineaţă... mmm, mă contrazic şi nu
e bine – ce or să zică criticii? În fine, el are uneori momente de rătăcire, adică de
inspiraţie şi căutare când umblă teleleu prin oraş.”
Ca şi mediul în care trăieşte, mă gândeam că şi natura îl influenţează cumva... ăăă,
adică...
Adică ce? Că nu am înţeles nimic!
Îmi e greu să mă exprim.. culmea e că îmi văd povestirile ca pe nişte filme... văd
imagini, acţiuni care au loc, personaje... totul, numai că atunci când vreau să scriu
se estompează totul. Îmi e greu să le pun pe hârtie...
Păi să scrii scenarii!
Am încercat.
Şi?
Şi? Şi să vedem ce iese, încă nu ştim.
Şi zici că ăsta, personajul tău, are crize şi bate oraşul...
Da, aşa mă gândeam – mai bine îl făceam nebun şi obsedat sexual, pe ele nişte
nesătule şi vindeam o mică povestire porno la revistele de profil.
E, şi? Pe cine importă? Ăsta e şi şpilul... trebuie să scriem, ca să scăpăm de fantasme.

5.
„Dara era o dulce domniţă... din drumuri duse departe. Dublă deviere şi dublu
demon decăzut din dragostea dorită era demonstrată deliberat.
Din defilarea ei de dureri defuncte descendente din dacit, doar dorinţă a desfăşurat
desişul descoperit de diatomee. Duceam diverse discuţii dinaintea diacilor, dialoguri ce
dramatizau dimensiunile, denunţând dragostea de dorinţa dependentă a depresiunii
dinspre descătuşarea Darei. Dăruia o durere duioasă ce dovedea drama. Ca o doină îmi
divizam dispreţul ce s-a distilat în dispoziţia duioasă. După acest duplex dulceag
dragostea dublă s-a degajat ca un dromader de dune. Drept şi departe doza de dramă s-a
domesticit.”
Cam asta e Dara... povestea ei s-a repetat... mda, la fel acelaşi model. Şi când te
gândeşti că era aşa încrezătoare!
Pâi şi ce vroiai să zici cu prezentarea asta de spectacol?
Nimic! Mă gândeam să le fac aşa un tablou, cum arată, cum gândesc, care a fost
evoluţia lor până la momentul întâlnirii cu personajul principal...

4
Naşpa... de kkt prezentare! Şi de mai întrebi că nu se dau în vânt după ea... păi nu are loc
nici o acţiune, nici un futai nimic, gânduri d-astea intelectuale cu femei. Şi ce femei! Îmi
şi închipui cum stătea tipa asta şi „pansa” aşa în goliciunea ei mintală cum de vine de se
duce cu sentimentele umane...
Da, sigur! Faci tu mişto... ce să zic... pâi şi cum să le prezint? Ţi-am zis că vroiam să
fac ceva de atmosferă: adică...
Lasă asta pentru concluzii... spune ce e cu Dara.
Rien! Am mai vorbit... a păţit-o din nou cam în acelaşi fel dar cumva la altă scară...
crezuse că dă lovitura... biata de ea. Ce să faci? Fiecare speră la cât mai bine.
Şi nimic? Nu ai revenit?
Ba da, dar fără mare succes... Dara caută ceva, visează, trăieşte în lumea ei...
asexuată, frigidă şi cu prejudecăţi religioase; are un program liniar şi din cauza asta
îşi complică viaţa singură, considerând-o prea ternă şi monotonă. Îşi acoperă corpul
cu haine ce nu i se potrivesc şi nu lasă să i se vadă nimic; impune o distanţă
dezarmantă de te face să nu încerci o relaţie. Aici nu avem nici un vis erotic... şi
oricum dacă ar fi posibil tot la o perversiune m-aş gândi... pur şi simplu te împing la
asta persoanele respective...
Cum e Dara...
Da, cum e Dara...
Şi dacă ea e chiar o perversă?
Atunci am luat ţeapă!

6. „ Carla era colegă comună în cuvinte ce compunea alte concepte. Calculată şi

capabilă, coborând de la un alt castel, a câştigat conducerea cheii. Chemarea cita
clasificarea codului. Candela cu camfor fusese într-o capsulă de caşmir. Din casta de
carton către cavalerul de pe cuter o călăuzea căinţa. Ea era o campanulă crescută cu
centime cenzurate şi chibzuite. Cilindrul o civiliza cu clarviziune cu toate că cochilia ei
colabora cu alte colectivităţi. Contrarevoluţia Carlei cădea contra creuzetului, corelaţie ce
critica culoarea crem.
Colegial cristalizam curiozitatea ei şi curând am convins-o.”
Curios crochiul...
Hai lasă glumele şi spune...
Poate aici dorinţa a fost mai mare. De ce crezi că ar fi mers mai mult?
Nu ştiu. Aşa am simţit. Am şi văzut-o într-un moment în care ai fi zis că gata scapă
din laţ şi se întinde cu primul venit şi deci am considerat că se poate. Am visat la
ceva!
Spune...
A fost o dorinţă egală. Parcă...mmm, nu ştiu cum să zic... parcă fiecare din noi dorea
eliberarea din situaţia în care se afla şi nu avea curajul să îi spună celuilalt. I-ar fi
plăcut, se juca uneori foarte frumos şi chiar credeai că îţi pică în gheare. Când colo
aluneca şi se ducea cât colo ca peşte pe puntea udă a unui pescador.
Tot timpul ai impresii şi vise. Tot timpul crezi că... de ce nimic? Ai simţit ceva, ai pulsat
şi a acceptat dar te-ai oprit. De ce?
Nu eram convins. E mărul frumos din curtea vecină dar până la el rişti să te înhaţe
un doberman cu toate că nu îl vezi dar ştii că există unul acolo.

5
E, dar să nu îmi spui că prietenul ei te-ar fi sfâşiat? Că dacă şi ea ar fi dorit, nu ar fi
aflat „mangafaua”.
Mda...

7. „Istoria Isei intriga interiorul integru al individului. Inima ei indica o iubire ca

un ibis ideal în iaz şi idiomul nostru iscălea imun un isop la indiciul ilegal. Impostura
izvora ironic în inflaţia de inscripţii indice. Inculpat, am imunizat implantarea inovând
insectarul infraroşu.
Iubitul impuber impieta independenţa Isei iar ingredientul inova inorogi incolori.
Ingrata instituţie interpola inteligibil interferenţa inegală. Instrumentul insulta şi instruia
irealul iris. Ingenua infantă indica inamovibilitatea.”
Aici ce a mai fost?
A fost agresiunea ei şi perversiunea mea. Poate că şi curiozitatea mea.
Ce are curiozitatea cu perversiunea?
Eu aşa le asociez... o perversiune iese din normal sau din ceea ce crede fiecare că
este normalul. Nefiind în această normalitate îţi doreşti altceva şi de aici
curiozitatea.
Mda... curioasă asociere... să nu mai zic de demonstraţie... nota 10 pentru logica
exprimării!
Da?! Şi ce vrei? Să îţi desenez? Tipa avea platfus mamar şi cred că problema asta o
întărâta spre perversiune şi avea sigur dorinţa să agreseze masculul; vroia să iasă
din tiparele impuse de familie şi de societate. Şi aici ar fi fost ceva ieşit din altă
relaţie... ar fi scăpat de cercul vicios în care se învârtea şi puncta o aventură.
Cum zici tu maestre...

8. Lynn limita lasciv o lebădă letargică. Lespedea lipsea la laboratorul lansat

laudativ în lectică. Lega libertatea lichefiind literal lira liturgică. Logica mea locuia la
locul luciului de Lună iar Lynn luneca luxos în lumina litorală.
La latitudinea şi longitudinea luminată de lămpi lapidare, lăudam livra locală.”
Fructul oprit. Dorinţa de a face ce nu e permis cu cineva angrenat deja în altă relaţie.
Da şi nu... pentru că nu era atât plăcerea şi dorinţa mea cât era şi disponibilitatea şi
căutarea de altceva din partea cealaltă.
Asta se vedea ori asta doreai tu să vezi?
Eu doar priveam şi îmi închipuiam, eu vroiam să pun mâna şi să văd cum e... îmi
plăcea foarte mult ambalajul şi e posibil să fi confundat dorinţa cu buna cuviinţă...
Ce vorbe mari! Şi cine vorbeşte de ele. Dacă ar ştii bietele domnişoare ce le-ar fi
aşteptat sau ce gândeai despre ele...
Din cauza asta trebuie să scriem, vezi?! Că altfel am intra în tot felul de buclucuri şi
am avea numai probleme agasante... aşa, în literatură, exprimi ce vrei şi când vrei,
despre cine vrei şi unde vrei...

În concluzie...
„De ce Dara, Carla, Isa, Lynn?”
... o domnişoara din club...
„De ce această poveste. Prea plată?”
... cu trup de viespe...

6
 „Da, povestea poate fi prea plată, iar amatorii de erotic îmi pot reproşa că nu am
punctat la aceste patru ţinte feminine. Încă nu e adevărat, dar scopul este altul.”
... şi chiloţi negrii de mătase – cu model – ce depăşeau cu doi ţanti blugii mulaţi...
„De unde pleacă totul? De la o privire, o vorbă, o atingere... apar dorinţele şi de
aici te poţi îndrăgosti.”
..., plângându-mă de acestea unui amic la o bere...
„Aici e problema: că unii o pot face, dar alţii nu. Nu se pot dezlipi de cutumele pe
care de fapt nu le-au fost impuse de nimeni şi pe care le respectă şi le apără!”
... el mi-a şi citat din panseurile lui erotice:....
„Pentru că nu vor să se facă de râs. Ruşinea, asta e! Ruşinea! Cum poţi să faci
ceva ruşinos să te afle toţi. Până la urmă compromisuri fac toţi, dar ele se încheie într-un
mod onorabil pentru cei implicaţi.”
<şi când te gândeşti că e doar o cârpă între deget şi clitoris!>
„Dar iubirea? Ce e pasiunea pe care nimeni nu o încearcă din n motive: că aşa, că
altfel, că nu se poate. Dar privesc cu jind, tânjesc după atingeri, vor sărutări pătimaşe să
le acopere trupul şi o cascadă de plăceri trupeşti.”
Itinerarium masturbatori sau notitia masturbatorum???

A SE LUA CA UN JOC ÎN PROZĂ ŞI NIMIC MAI MULT!

Doar atât: privesc, vor, închid ochii şi uită.”