“Sunt două lucruri într-un edificiu: folosinţa şi frumuseţea.

Folosinţa aparţine proprietarului,

frumuseţea - tuturor. A o distruge înseamnă deci o depăşire a drepturilor.”
Guerre au Demolisseurs, 1832 - V. Hugo

“Pledăm deci pentru toate construcţiile, aparţinând tuturor perioadelor şi stilurilor, şi chemăm
pe cei implicaţi în existenţa lor să pună Protecţia lor în locul Restaurării; să curme ruinarea prin
îngrijire zilnică, să proptească zidul ce se înclină şi să repare acoperişul care curge cu mijloacele cele
mai potrivite acestor scopuri; să refuze modificarea structurii sau a ornamenticii existente; dacă
[construcţia] a devenit nepotrivită folosirii prezente să ridice o altă mai degrabă decât să o modifice sau
mărească pe cea veche; în sfârşit, să trateze construcţiile istorice drept monumente ale unei arte
trecute, create de meşteri dispăruţi, pe care arta modernă nu poate interveni fără a distruge.
Atunci, şi doar atunci vom scăpa reproşurilor că învăţătura noastră se întoarce asupră-ne într-o
batjocură; aşa şi doar aşa ne vom putea proteja construcţiile vechi pentru a le înmâna venerabile şi
instructive celor ce ne vor urma.”
W. Morris, “Manifesto” - S.P.A.B., 1877

“Să nu mai vorbim despre restaurare. Totul nu este decât o minciună de la un capăt la altul. (…)
Aveţi grijă de monumentele voastre şi nu veţi avea nevoie să le restauraţi.”
Cele 7 Lămpi ale arhitecturii, 1849
 Date istorice

Catedrala medievală a episcopiei romano-catolice din cetate a căzut pradă distrugerilor turcilor şi
apoi Reformei şi construirii palatului princiar. În oraşul recucerit condiţiile vitrege şi lipsa surselor
financiare nu a permis ridicarea unei biserici de proporţii care să oglindească tradiţiile multiseculare ale
episcopiei. În cursul primei jumătăţi a secolului XVIII însă consolidarea economică şi administrarea
eficientă a veniturilor au permis reorganizarea instituţiilor episcopiei, şi astfel episcopii au încercat să
readucă oraşul aflat în posesia lor la rangul pierdut cu două secole în urmă prin ridicarea sau patronarea
unor ansambluri bisericeşti.

Încă de la începuturi ei au conceput construirea unui ansamblu care să cuprindă palatul episcopal,
catedrala, seminarul teologic şi sediile capitlului.

Începuturile lucrărilor noii catedrale sunt legate de figura episcopului Forgách Pál (1747-1757),
care l-a invitat pe tânărul arhitect Franz Anton Hillebrandt din Viena pentru a întocmi proiectul
ansamblului episcopal.

Arhitectul s-a angajat în 1750 să realizeze 11 planuri pe baza a trei schiţe. Planurile definitivate au
fost predate agentului episcopului die la Viena, Bernáth György. Trei meşteri vienezi au supervizat
proiectul în prezenţa acestuia şi l-au recomandat pentru execuţie. După prezentarea planşelor în faţa
cancelariei imperiale, acestea au fost vizate, fiind acceptate ideile episcopului şi trimise la Oradea.

Săparea fundaţiilor catedralei a început în 1751, la lucrări asistând meşteri pietrari şi zidari italieni,
conduse de arhitectul Giovanni Battista Ricca. Ricca a făcut o serie de adaptări proiectului lui
Hillebrandt, zidurile fiind ridicate până în 1753 la cota solbancurilor ferestrelor. În 1756 episcopul a
sfinţit catedrala. Lucrările însă au fost oprite din cauza decesului lui Giovanni Battista Ricca în 1756 şi
numirea lui Forgách ca episcop de Vác. Datorită vacanţei scaunului episcopal supravegherea lucrărilor a
fost preluată de canonicul Keserű György şi de consilierul regal Krusper István, meşterii lucrând sub
comanda lui Domenico Luchini.

După intronarea episcopului Patachich Ádám acesta a favorizat lucrările palatului în detrimentul
catedralei. Între timp conform unui raport din 1759 biserica a fost boltită integral sub supravegherea lui
Johann Neumann şi s-au definitivat lucrările navei, ale transeptului, ale corului, cupolei, sacristiei şi a
încăperilor de la etaj, ale capelelor laterale şi ale tribunelor.

Într-un nou raport întocmit de Koller şi Hillebrandt se propun o serie de modificări referitoare la
accesele în cor, dimensiunile criptei, realizarea tribunei orgii şi la faţada principală, propuneri ce vor fi
acceptate de regină. Lucrările însă nu au înaintat în ritmul scontat, iar împărăteasa Maria Tereza l-a
numit în 1776 pe Patachich arhiepiscop de Kalocsa, şi astfel şantierul a stagnat din nou. Capitlul l-a numit
pe canonicul Salamon ca responsabil cu continuarea execuţiei. Acesta a ţinut să respecte planurile lui
Ricca şi din această cauză s-au ivit discuţii aprinse cu Neumann, reprezentantul lui Hillebrandt.

Conflictele au izvorât din concepţia diferită a italianului Ricca şi proiectul baroc clasicizant al lui
Hillebrandt. Împărăteasa a sprijinit varianta celui din urmă şi astfel la executarea faţadei, a decoraţiei
parietale s-au manifestat ideile arhitectului austriac.

S-a stabilit ca data predării clădirii şi sfinţirii festive să fie pe 17 august 1772, însă lucrările nu s-au
definitivat. La 8 decembrie 1779 a avut loc binecuvântarea clădirii de către prepozitul Korniss Ferenc, iar
sfinţirea ei s-a făcut doar la 25 iunie 1780 de către episcopul transilvan, Kollonitz László, numit în
aceeaşi zi episcop de Oradea.

2
 Date tehnice

Catedrala Romano-Catolică figurează pe lista monumentelor istorice din municipiul Oradea

stabilită de Academia R.S.R la numărul curent 18 cu denumirea Monument de arhitectură (Muzeul Ţării
Crişurilor, Catedrala Romano-Catolică, Biserica de lemn din Bruştiuri şi parcul) str. Stadionului nr. 2.
Catedrala Romano-Catolică este amplasată în apropierea palatului „Muzeului Ţării Crişurilor” pe
strada Stadionului nr. 2. Catedrala este o replică în plan a bisericii Il Gesu din Roma, având un plan
bazilical cu o navă principală şi două nave laterale, acestea fiind subîmpărţite în câte patru travei (în
fiecare dintre acestea se află câte un altar lateral). Un transept scurt taie lăţimea navelor, formând un spaţiu
central pătrat cu o obsidă semicirculară.
Faţada principală este adaptată după modelul bisericii Santa Agnese, având două turnuri dispuse
oblic faţă de orizontală, realizându-se o faţadă uşor curbată.
În partea posterioară a navei principale este amplasat altarul principal, iar în navele laterale
aferente fiind capela (în stânga altarului) şi un spaţiu administrativ (în dreapta altarului). Navele laterale
prezintă în afara parterului două etaje, unde se găseşte şi biblioteca.
Clădirea Catedralei Romano-Catolice este prevăzută şi cu un subsol parţial situat sub nava
principală, unde s-a amenajat o criptă conţinând morminte ale canonicilor care au deservit biserica.
Catedrala are lungimea de 68,00 m, lăţimea de 30,00 m. Lăţimea navei principale este de 15,00 m,
înălţimea cupolei de 24,00 m, iar înălţimea turnurilor de 61,00 m. Catedrala Romano-Catolică din Oradea
este cea mai impunătoare (în proporţii) construcţie în stil baroc din ţară.
Pictura murală realizată pe cupola careului aparţine pictorului praghez Johann Nepomonk Schöpf,
iar cele de pe bolta semicilindrică a navei aparţin pictorului Francisc Storno (din secolul XIX.). Aceste
picturi murale sunt foarte valoroase, mai ales cele de pe cupolă. Se menţionează că în afara acestor picturi
biserica cuprinde o serie de sculpturi şi picturi de mare valoare, iar orga bisericii este un cadou de la Maria
Tereza. Altarul principal a fost conceput în anul 1897 din marmură albă de Carrara de artistul italian
Trisconia în stilul renaşterii italiene după planurile lui Tóth István.
Structura de rezistenţă a Catedralei Romano-Catolice se compune din zidărie portantă de cărămidă
presată plină, planşee din bolţi de cărămidă, şarpantă din lemn pe scaune de lemn de brad şi stejar şi
fundaţii continue din zidărie de cărămidă cu mortar de var. La nivelul parterului cei doi pereţi
longitudinali interiori, care separă nava principală de cele două nave laterale sunt realizaţi din pilaştri
masivi din zidărie de cărămidă.
Catedrala este prevăzută cu şase scări de acces la etaje şi în turnuri, realizate cu rampe din piatră
încastrate în pereţi. Cele două scări de acces în turnuri se continuă de la nivelul acoperişului navelor
laterale cu o structură de lemn.
Finisajele clădirii se compun din pardoseli interioare din plăci mozaicate şi din marmură (în
catedrala propriu-zisă), pardoseli din dale de mozaic (în capelă), pardoseli din dale de cărămidă (în etajele
laterale), calcio-vechio patinat şi aurit la pereţi şi pilaştri (în afară frescelor), placaj din marmură roşie din
Vaşcău la pereţii altarelor laterale, calcio-vechio şi ştucatură din ipsos la pereţii capelei, tencuieli drişcuite
şi spoieli la pereţi şi bolţile laterale, tencuieli exterioare drişcuite cu praf de piatră, uşi din lemn, ferestre
din lemn şi metal, vitralii la partea superioară a pereţilor navei principale executate cu ramă metalică şi
sticlă colorată, trotuar de protecţie în jurul clădirii, jgheaburi şi burlane executate din tablă zincată şi
vopsită, învelitoarea acoperişului navei principale din plăci de eternit, învelitoarea acoperişului navelor
laterale şi a turnurilor din tablă zincată şi vopsită. Pilaştrii aparenţi din faţada principală cu capiteluri din
piatră artificială.
Reparaţii mai importante la clădirea Catedralei Romano-Catolice au fost făcute în anii 1917-1920,
în special la acoperiş. În anii 1966-1968 s-a făcut o reparaţie curentă la faţadă, dar nu a fost o realizare de
calitate şi de arhitectură adecvată stilului. În 1984 s-a redactat o documentaţie de reparaţii, având
denumirea „Punere în valoare a Catedralei Romano-Catolice, monument de arhitectură, Oradea”, care a
cuprins reparaţii la faţade şi a acoperişului, înlocuirea jgheaburilor şi burlanelor şi canalizarea apelor
pluviale. Din lucrările cuprinse în această documentaţie s-a realizat numai canalizarea apelor pluviale,
adică racordarea burlanelor la reţeaua de canalizare.
3
 În anul 1985 s-a făcut o expertiză tehnică privind stabilitatea catedralei, ca urmare a existenţei unei
fisuri şi crăpături în unele elemente ale structurii de rezistenţă a construcţiei, pentru determinarea cauzelor
degradărilor şi stabilire unor soluţii de remediere. După examinarea vizuală a structurii de rezistenţă făcută
de experţi tehnici s-au constatat următoarele:
Precum s-a mai menţionat, există fisuri şi crăpături în unele elemente ale structurii de rezistenţă ale
Catedralei Romano-Catolice din Oradea. În zona dintre pilaştrii 1 şi 2 (numerotarea făcându-se începând
cu pilastrul de lângă turnul bisericii) există o crăpătură verticală în pereţii portanţi longitudinali din zidărie
de cărămidă ai construcţiei, care se continuă şi în bolta navei principale, precum şi în planşeele
intermediare ale navelor laterale, executate din bolţi de cărămidă. Această crăpătură are deschiderea
variind între 5 şi 40 mm, în funcţie de înălţime, fiind mai mare la partea superioară a clădirii şi oprindu-se
la partea superioară a fundaţiilor. Practic această crăpătură forfecă complet clădirea, separând zona
turnurilor cu structură de rezistenţă (înălţime, masă, rigiditate) diferită faţă de restul construcţiei, creându-
se un rost de dilataţie natural în cadrul construcţiei.
În afara acestei crăpături pereţii portanţi transversali interiori care separă navele laterale ale
clădirii, la nivelul etajelor, prezintă câte o fisură deasupra golurilor de uşi. Aceste fisuri au o deschidere
între 1-5 mm şi au o traiectorie oblică la circa 45° ridicându-se spre interiorul clădirii până la intersecţia cu
bolta planşeului respectiv, unde de regulă se opresc.
Există totuşi unele fisuri cu deschidere mică (1-2 mm) şi în bolţile planşeului peste etajul 1 al
navelor laterale. În afara degradărilor sus-menţionate, pereţii portanţi ai clădirii şi planşeele din bolţi de
cărămidă se prezintă în stare foarte bună, din puct de vedere al stabilităţii şi rezistenţei construcţiei,
ţinându-se cont de vechimea edificiului. Pereţii prtanţi ai clădirii (inclusiv pilaştrii interiori) şi planşeele
din bolţi de cărămidă sunt executaţi din cărămidă presată plină de foarte bună calitate cu mortar de var, nu
au igrasie, sunt masivi, prezentând rezerve în ceea ce priveşte capacitatea portantă (pereţii portanţi de la
nivelul parterului au grosimi variind între 90-195 cm). Cu toată vechimea construcţiei fundaţiile continue
ale clădirii sunt în stare foarte bună, fără crăpături sau alte semne, care ar fi urmarea unor tasări
inadmisibile. Fundaţiile sunt executate de asemenea din cărămidă presată plină de foarte bună calitate cu
mortar de var, prezentând un aspect foarte îngijit, care s-a păstrat foarte bine datorită terenului de fundare
compus din argile impermeabile. Fundaţiile sunt de asemenea masive, având de regulă lăţimea egală cu
lăţimea pereţilor de la parter (în zona turnurilor, unde se majorează masa construcţiei, fundaţiile se
evazează lateral cu câte 30 cm peste lăţimea pereţilor parterului), prezentând rezerve în ceea ce priveşte
capacitatea portantă.
Elevaţiile construcţiei realizate de asemenea din zidărie de cărămidă arsă cu mortar de var, se
prezintă în general în stare bună, ţinând cont de vechimea construcţiei. Există însă zone (în special la
elevaţiile pereţilor exteriori) cu igrasie cauzată de umiditatea dată de infiltraţii de apă pluvială, de lipsa
unui trotuar de protecţie în jurul clădirii în decursul secolelor (actualul trotuar de protecţie s-a executat
recent), de degradări ale învelitorii acoperişului, paziilor, doliilor, jgheaburilor, burlanelor şi în special de
neracordarea acestor burlane la o reţea exterioară de canalizare coroborată cu suprafaţa plană a terenului
înconjurător, care nu permite îndepărtarea apei înspre exterior.
Infiltraţii de apă pluvială la nivelul elevaţiilor pereţilor exteriori ai clădirii se datorează faptului că
jgheaburile, burlanele şi doliile clădirii sunt insuficiente (subdimensionate), faţă de suprafeţele mari ale
învelitorii pe care le deservesc, necesitându-se redimensionarea şi înlocuirea lor.
Se menţionează faptul că în urmă cu un an s-a executat racordarea burlanelor clădirii la reţeaua
exterioară de canalizare, de atunci observându-se o îmbunătăţire a stării elevaţiilor pereţilor exteriori. Se
necesită însă în continuare executarea unor lucrări de sistematizare pe verticală a terenului din jurul
bisericii, cu pante înspre exterior pentru îndepărtarea apei care în perioade ploioase stagnează în jurul
clădirii. Se recomandă executarea unei rigole în jurul trotuarului de protecţie cu scurgere spre exterior.
Şarpanta de lemn construcţiei se prezintă în stare tehnică bună, cu excepţia zonelor unde acoperişul
a fost expus la efectul intemperiilor. În zona burlanelor şi doliilor, precum şi unde învelitoarea a fost
avariată umiditatea a avut un efect defavorabil asupra şarpantei, favorizând dezvoltarea ciupercilor şi
distrugerea lemnăriei. Se necesită revizuirea completă a şarpantei clădirii şi reparare locală în zonele
afectate.
Finisajele interioare ale clădirii în parte sunt afectate de degradări locale, cauzată de infiltraţii de
apă din acoperiş şi de uzură în timp. Există pete în frescele bolţilor şi în ornamentaţiile pictate. Se necesită
4
de urgenţă înlăturarea cauzelor (infiltraţii de apă pluvială) pentru care s-a elaborat o documentaţie de
reperaţie care cuprinde prima urgenţă de punere în valoare a monumentului de arhitectură.
Avându-se în vedere valoarea inestimabilă a frescelor (şi a clădirii în ansamblu, se necesită
restaurarea frescelor şi a ornamentaţiilor interioare, care va constitui o etapă ulterioară a lucrărilor de
punere în valoare a monumentului. Înainte de aceasta, prima urgenţă o constituie lucrările de reparaţii
exterioare ale acoperişului şi ale faţadelor, înlocuindu-se cu aceasta cauzele infiltraţiilor de apă.
Finisajele interioare de la etajele navelor secundare şi din scările de acces de la etaje şi turnuri
(pardoseli, tencuieli, zugrăveli) sunt degradate din cauza infiltraţiilor de apă pluvială, a uzurii în timp şi a
lipsei de întreţinere, necesitându-se reparaţii într-o etapă ulterioară, ţinând cont de ordinea de urgenţă.
Învelitoarea actuală a acoperişului din plăci de eternit peste nava principală şi transept este bîntr-o
stare de degradare înaintată (plăci aparte, şipci putrezite, etc.), necesitându-se înlocuirea ei completă.
Întrucât în comerţ nu se găsesc plăci similare de calitate corespuzătoare în proiectul de reparaţii s-a
prevăzut înlocuire integrală cu plăci din tablă de dimensiuni şi aspect similar ale eternitului, înlocuirea
tutror elementelor degradate ale şarpantei şi acoperişului (pane, căpriori, şipci, astereală), precum şi a
tuturor lucrărilor de tinichigerie (actualmente degradate) ca sorţuri, dolii, pazii, jgheaburi şi burlane
(acestea din urmă cu secţiunea maximă ţinându-se cont de dimensiunile acoperişului).
Finisajele exterioare – tencuieli, ornamentaţii, capiteluri, prezentând şi ele un grad înaintat de
uzură, în cadrul proiectului de reparaţii s-a prevăzut lucrări de reparare a acestora, inclusiv schelăria
aferentă, aceasta constituind etapa a II-a de urgenţă.
De asemenea în cadrul proiectului de reparaţii s-a prevăzut şi evacuarea molozului din spaţiile
podului (în special de la mavele secundare), care încarcă inutil structura de rezistenţă (reprezentând circa
500 kg/mp pe bolţile navelor laterale).
Pentru stabilirea cauzelor care au determinat degradările (crăpăturile şi fisurile din unele elemente
ale structurii de rezistenţă a clădirii Catedralei Romano-Catolice din Oradea s-a întocmit un studiu
geotehnic. Pentru elaborarea acestui referat geotehnic s-a executat un foraj geotehnic până la adâncimea
de 12 m amplasat lângă clădire în zona turnurilor, precum şi un sondaj geotehnic deschis la fundaţia
catedralei cu adâncimea de 5,50-6,00 m, din care de la cota de fundare s-au recoltat probe pentru
laborator.
Conform forajului geotehnic efectuat, stratificaţia terenului pe amplasamentul clădirii se compune
din umplutură la suprafaţă, având grosimea până la 1,00-1,20 m, după care urmează un strat de argilă
prăfoasă cafenie-roşcată, sub care există un pachet de argile cafenii sau cafenii-gălbui vârtoase până la
adâncimea 10,90 m. Sub această cotă se interceptează un strat de nisip argilos, iar de la cota de 12,00 m
(de la nivelul terenului) apare stratul de pietriş cu nisip cafeniu îndesat.
Se menţionează că nivelul apelor subterane este sub 12,00 m.
Conform sondajului geotehnic deschis executat lângă peretele exterior longitudinal al clădirii, în
apropiere de poziţia crăpăturii verticale existente s-a constatat starea actuală a fundaţiei clădirii,
dimensiunile fundaţiei, cota de fundare (la 5,50 m de la cota trotuarului), precum şi stratul de fundare
compus din argilă prăfoasă, cafenie roşcată. S-a constatat că informaţiile avute asupra faptului că clădirea
este fundată sub cota fundaţiilor continue din zidărie de cărămidă pe piloţi din lemn, s-au confirmat. De
asemenea s-a constatat că crăpătura transversală verticală existentă în pereţii portanţi longitudinali şi în
planşee din bolţi de cărămidă care secţionează clădire nu se continuă şi în fundaţii.
Din probele de argilă recoltate de la cota de fundare şi ca urmare a analizelor de laborator a rezultat
capacitatea portantă mare a terenului de fundare (presiunea convenţională de calcul de 660 kPa şi
presiunea critică de 875 kPa), precum şi caracterul de practic impermeabil al stratului de fundare (având
coeficient de impermeabilitate mic), apa neinfluenţând stratul de fundare. Avându-se în vedere vechimea
construcţiei şi a consolidării terenului în timp (cât şi mai ales a consolidării terenului prin piloţi bătuţi până
la stratul de pietriş), a capacităţii mari a stratului de fundare şi a caracterului de impermeabilitate a
acestuia (deci, neputându-se altera proprietăţile sale fizico-mecanice în prezenţa unor eventuale infiltraţii
de apă), studiul geotehnic conclude că fundaţiile au stabilitatea asigurată. Nu se identifică fenomene de
instabilitate a terenului datorită unor tasări.
Informaţiile indică apariţia crăpăturii care a secţionat clădirea Catedralei Romano-Catolice din
Oradea, creându-se un rost de dilataţie natural între zona turnurilor şi restul construcţiei din timpul
cutremurului din anul 1826. Chiar dacă informaţia nu este exactă, totuşi crăpătura este de foarte multă
5
vreme. Un alt element îl constituie faptul că crăpătura nu s-a amplificat pe parcursul timpului. În această
situaţie rezultă că numai un proces dinamic a putut cauza apariţia crăpăturii. Neidentificându-se nici un alt
element de certitudine se necesită a fi analizată comportarea construcţiei sub efectul seismelor. Faptul că
deschiderea crăpăturii este maximă în bolta navei principale, micşorându-se treptat la partea inferioară a
pereţilor portanţi şi oprindu-se la nivelul fundaţiilor, precum şi crearea prin această crăpătură a unui rost
de dilataţie între zona turnurilor cu structură de rezistenţă diferită (înălţime, masă, rigiditate) faţă de restul
construcţiei indică originea seismică a acestei degradări. Raportul geotehnic menţionează de asemenea ca
factor accesoriu producerii degradării sus-menţionate faptul că cu toate că argilele uscate nu sunt
periculoase, totuşi la succesiunea de straturi amplitudinea şi acceleraţia mişcării sunt maxime la limite
dintre strate, ori talpa fundaţiei se găseşte în apropierea acestei limite (25-30 cm).
De asemenea din informaţiile avute rezultă că degradarea structurii de rezistenţă a clădirii
(crăpătura respectivă) s-a majorat puţin în timpul bombardamentelor aeriene din timpul celui de-al doilea
război mondial (1944) când în cartierul în care este amplasată clădirea au căzut bombe de mare calibru,
cauzând vibraţii puternice terenului de fundare. Celelalte fisuri existente în pereţii portanţi transversali ai
clădirii la nivelul etajului I al navelor secundare (de deasupra uşilor) se consideră a fi de aceeaşi origine
dinamică. Se menţionează faptul că degradările (crăpătura şi fisurile) existente în pereţii portanţi şi în
planşeele de bolţi de cărămidă ai Catedralei Romano-Catolice din Oradea constituie un proces stabilizat de
multă vreme (crăpătura transversală prin clădire este foarte greu de sesizat din exteriorul clădirii, întrucât
în anii 1966-1968 s-au efectuat reparaţii curente de faţadă. Totuşi, pe traiectoria crăpăturii principale s-au
montat martori din ipsos de către beneficiar.
Până în prezent nu s-a constatat o evoluţie a procesului de fisurare prin urmărirea acestor martori.
Aceşti martori se vor urmări în continuare de către beneficiar.
În concluzie, Catedrala Romano-Catolică din Oradea, monument istoric, prezintă degradări ale
unor elemente ale structurii de rezistenţă (în special o crăpătură transversală clădirii, care prezintă un rost
de dilataţie natural), datorate unui efect dinamic (seism), Actualele degradări sunt stabilizate şi nu
periclitează stabilitatea şi rezistenţa construcţiei. Totuşi, martorii din ipsos montaţi pe traiectoria crăpăturii
principale se vor urmări în continuare de către beneficiar.
Cu ocazia reparaţiilor de faţade, precum şi a finisajelor interioare (când se vor efectua) se
recomandă beneficiarului, pentru menţinerea aspectului artistic şi pentru eviterea eventualelor infiltraţii de
apă pluvială, repararea locală a crăpăturilor şi fisurilor prin astuparea îngrijită a acestora cu mortar cu
aracet.
În anii 2000-2010 s-au mai realizat schimbarea integrală a tinichigeriei şi repararea şarpantei.
În concluzie considerăm că starea tehnică în care se găseşte în prezent construcţia permite şi
necesită efectuarea lucrărilor de reparaţii, în vederea conservării edificiului şi a valorilor artistice pe care
le adăposteşte.

6
1. Faţada principală a Catedralei Romano-Catolice din Oradea

7
2. Faţada laterală a Catedralei Romano-Catolice din Oradea

8
 3. Faţada laterală a Catedralei Romano-Catolice din Oradea

4. Vedere de acoperiş a Catedralei Romano-Catolice din Oradea

9
5. Îmbinări la şarpanta Catedralei Romano-Catolice din Oradea

6. Structura şarpantei Catedralei Romano-Catolice din Oradea

10
7. Turnul Catedralei Romano-Catolice din Oradea - după schimbarea tinichigeriei

8. Turnul Catedralei Romano-Catolice din Oradea – după schimbarea tinichigeriei

11
9. Lucrări de schimbare a învelitorii şi reparare a şarpantei

10. Lucrări de schimbare a învelitorii şi reparare a şarpantei

12
11. Altarul Catedralei Romano-Catolice din Oradea

13
 12. Orga Catedralei Romano-Catolice din Oradea

13. Cupola Catedralei Romano-Catolice din Oradea

14
14. Interiorul Catedralei Romano-Catolice din Oradea

15. Interiorul Catedralei Romano-Catolice din Oradea

15
16. Curtea Catedralei Romano-Catolice din Oradea

17. Curtea Catedralei Romano-Catolice din Oradea

16