Sunteți pe pagina 1din 19

John Grant

Să vorbim despre
Timpul liber
Agape
Editura Agape
Str. Podului 8 505200 Făgăraş/BV Tel. 0268-214802 Tel/fax 0268-206109 E-mail:
olycosma@xnet.ro
olycosma@yahoo.com Internet: www.edituraagape.ro
Cei interesaţi pot cere la adresa de mai sus un Catalog al cărţilor publicate de Editura Agape,
care li se va trimite în mod gratuit.
Cuprins
Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României GRANT, JOHN
Să vorbim despre timpul liber / John Grant; trad.: Olimpiu S. Cosma - Făgăraş : Agape,
2005
ISBN 973-694-077-2
I. Cosma, Olimpiu S. (trad.) 394
Prima ediţie 2005
Titlul original: Let's Talk About the Use of Time Copyright 2000 by John Ritchie Ltd.
(Scoţia) Copyright 2005 by Editura Agape Traducere: Olimpiu S. Cosma Copertă: Daniela
Blebea Tipar: Agape S.R.L. Str. Podului 8 505200 Făgăraş/BV
ISBN 973-694-077-2
Introducere
Administrare
Folosirea timpului
Irosirea timpului
Cum să ne folosim timpul liber?
Un cuvînt de încheiere
11
16
23
35

Introducere
Ce este timpul? Multe minţi luminate au căutat din răsputeri să dea răspuns la această
importantă întrebare, dar n-au găsit nici unul satisfăcător. Totuşi, Biblia ne spune că timpul,
printre alte lucruri, este scara gradată dată de Dumnezeu prin care putem măsura trecerea
vieţii noastre. De aceea, ceea ce facem cu el este de mare importanţă. O dată ce a trecut
timpul, nu-1 mai putem recupera. El nu poate fi reciclat sau re-creat. Avem o singură ocazie
de a folosi fiecare clipă dată nouă de Dumnezeu.
O dată ce a trecut timpul, nu-1 mai putem recupera
Importanţa timpului este recunoscută pretutindeni în lume. Firmele folosesc sisteme de
supraveghere care garantează folosirea de către angajaţi a acestei resurse valoroase într-un
mod care să aducă maximum de profit firmei. Planificarea orelor, zilelor şi săptămînilor cu
mult timp înainte este o parte obişnuită din rutina zilnică. Consemnarea modului în care este
petrecut timpul permite efectuarea unor analize pentru a se afla modul în care angajaţii îşi pot
petrece cît mai eficient timpul. în acest scop sunt folosite printre altele computerele, agendele,
calendarele. îmi amintesc că directorul executiv al uneia dintre cele mai mari firme din Marea
Britanie a fost astfel întrebat: „Care este resursa cea mai valoroasă de care vă serviţi pentru
bunul mers al firmei dvs.?" Fără ezitare, el a răspuns: „Timpul!"
Cînd impactul tehnologiei computerizate a început să fie recu-y*x noscut, s-a dat multă
atenţie problemei modului în care bărbaţii şi femeile să-şi umple timpul care le-ar rămîne
atunci cînd maşina, robotul şi calculatorul ar îndeplini însărcinările pe care fiinţele umane
le-au efectuat de secole. S-a preconizat să existe o societate în care maşinile să facă munca şi
să creeze bogăţie, iar noi să ne umplem timpul cu alte activităţi, mai plăcute. Dar lucrurile n-
au mers chiar aşa. Munca este încă o nece-isitate.
Cu toate acestea, examinînd modul 6

cum s-a schimbat configuraţia societăţii în ultimii cincizeci de ani, putem vedea că deşi
preconizata societate fără muncă n-a avut loc, este adevărat că avem mai mult timp liber decît
cel de care s-au bucurat părinţii sau bunicii noştri. Timpul mediu de lucru s-a scurtat, iar
timpul de relaxare a crescut. întrebarea cheie cu care ne confruntăm ca şi creştini este
următoarea: „Ce vom face cu timpul liber pe care îl avem la dispoziţie?"
Ce vom face cu timpul liber pe care îl avem?
Este important ca în special tinerii credincioşi să afle răspunsul corect la această întrebare. Tot
ce se află în jurul nostru este angrenat pentru a ne umple orele de relaxare. Există din belşug o
întreagă serie de activităţi pentru timpul liber şi o mulţime de ocazii pentru a ne ocupa aceste
ore cu sport şi cu distracţie. Nu avem motive să petrecem seri plicticoase! Este oare totuşi
acesta cel mai bun mod de a ne umple aceste ore, sau e oare înţelept? Ca răspuns, s-ar putea
arăta că nu este nimic rău în multe dintre aceste activităţi din timpul liber şi că cine e de altă
părere a rămas pur şi simplu în urmă şi nu este în pas cu timpul!
Faptul de a avea mai mult timp liber înseamnă că putem folosi o mai mare parte din el aşa
cum vrem. La rîndul lui, lucrul acesta aduce oportunităţi mai mari, dar şi responsabilităţi mai
mari. Examinînd acest subiect, ne vom întreba dacă folosim pe deplin aceste oportunităţi mai
mari şi dacă acţionăm aşa de responsabili cît ar trebui să fim.
Mai mult timp liber aduce oportunităţi mai mari, dar şi responsabilităţi mai mari
Observăm totuşi că timpul liber pe care îl au acum mulţi oameni este rezultatul şomajului sau
al pensionării timpurii forţate. Lucrul acesta poate crea dificultăţi, atît la nivel financiar, cît şi
la nivel psihic. Flagelul şomajului poate lăsa urme sufleteşti - atunci cînd se instalează un
sentiment de inutilitate. Mulţi se găsesc în situaţia de a nu mai găsi de lucru la vîrsta lor. Nu
acesta este „timpul liber" năzuit, şi trebuie să examinăm şi modul în care poate fi el folosit.

Administrare
Cum ar trebui să se comporte un administrator
„încolo, ce se cere de la ispravnici [administratori] este ca fiecare să fie găsit credincios în
lucrul încredinţat lui" (l.Cor.4:2).
înainte de a examina în detaliu modul cum ne folosim timpul, este important să ne ocupăm de
cîteva învăţături privind modul cum administrăm oricare din resursele pe care ni le-a dat
Domnul. în Scriptură, un administrator era unul căruia i s-a dat o responsabilitate privind re-
sursele peste care 1-a pus stăpînul Său. El nu era doar un servitor, ci ocupa o poziţie
superioară de încredere în gospodărie. El trebuia să protejeze bunurile stăpînului său şi să se
asigure că erau folosite cu înţelepciune. Ele nu erau ale administratorului şi, prin urmare, el
trebuia să dea socoteală la intervale regulate de modul cum se achita de responsabilităţile lui.
Domnul Isus [Iesus] a vorbit de cîteva ori despre administratori. în Luca 12:14, El vorbeşte
despre un „administrator fidel şi înţelept" şi despre unul căruia nici nu i s-a dat acest titlu^de
„administrator" din cauza comportării lui inadmisibile (v.45-46). în Luca 16:1-8, El vorbeşte
din nou despre un administrator, unul care era „nedrept".
La baza fiecărui decizii pe care o ia administratorul trebuie să stea interesele stăpînului
său
Principiul important despre care scrie Pavel [Paul] în textul nostru din l.Corinteni 4 este că
administratorul trebuie să fie fidel în îndeplinirea tuturor îndatoririlor lui. La baza fiecărui
decizii pe care o ia trebuie să stea interesele stăpînului său. El nu are voie să fie egoist şi să
folosească pentru sine bunurile care i-au fost încredinţate. Stăpînul trebuie să se îngrijească de
nevoile administratorului, care la rîndul său se îngrijeşte cu fidelitate de resursele stăpînului
său.
Noi suntem administratori ai întregului timp care ne este dat
Timpul este o resursă importantă pe care Dumnezeu a pus-o sub controlul nostru. Nu ştim cît
timp ne va sta ea la dispoziţie, dar sun-
tem administratori ai întregului timp care ne este dat. Unora li se dă mai mult timp ca altora,
dar fiecare dintre noi e responsabil de orele, zilele, lunile şi anii pe care ni le dă El. Cum vom
folosi acest timp?
Timpul trebuie folosit cu înţelepciune
„Ispravnicul [administratorul] credincios şi înţelept" (Le. 12:42).
„Ferice de robul acela pe care stăpînul, la venirea lui, îl va găsi făcîndaşa!" (Le. 12:43).
Administratorul înţelept din Luca 12 a evaluat corect modul de a folosi bunurile aflate sub
controlul său. El lucra astfel avînd în vedere revenirea stăpînului său, ştiind că i se va cere
socoteală de ceea ce a făcut. Celălalt administrator, cu toate că ştia şi el de întoarcerea stăpî-
nului său, credea că lunga zăbovire a stăpînului său îi dădea libertatea de a se purta după
bunul plac.
Vom da socoteală de modul cum ne folosim de acest bun care nu poate fi niciodată
înlocuit
în folosirea timpului nostru nu trebuie să uităm niciodată că vom da socoteală de modul cum
ne folosim de acest bun care nu poate fi niciodată înlocuit. Timpul aparent lung care durează
pînă la revenirea Domnului nostru nu ne dă libertatea de a neglija sau de a nu asculta de
Cuvîntul Său. Testul administrării este modul de comportare, indiferent pe ce termen este
serviciul nostru. Fericit este într-adevăr acel administrator care continuă să servească cu
fidelitate chiar şi atunci cînd i se apropie de sfîrşit perioada în care a fost administrator.
Administrarea „lucrurilor mici"
„Cine este credincios [fidel] în cele mai mici lucruri este credincios [fidel] şi în cele mari, şi
cine este nedrept în cele mai mici lucruri este nedrept şi în cele mari" (Le. 16:10).
Nu există domenii în viaţa noastră care să fie atît de neînsemnate, îneît să poată fi trecute cu
vederea în administrarea noastră. A ne împărţi viaţa în compartimente, hotărînd că o parte din
viaţa noastră trebuie să fie trăită „cu fidelitate", în timp ce alte părţi sunt prea neînsemnate
pentru a justifica o asemenea grijă nu face decît să arate că suntem administratori „nedrepţi"
care nu suntem vrednici de marele nostru Stăpîn.
9
Nu există un timp neimportant
Ar fi oare posibil ca timpul nostru liber să fie considerat ca Icicînd parte dintre acele „lucruri
mici" şi nu destul de importante pentru ca principiile înţelepte ale administrării să fie valabile
şi în cazul lor? Un administrator înţelept recunoaşte că nu există un timp neimportant -ci că
totul va fi folosit pentru a se urmări interesele stăpînului. Modul cum răspundem la aceasta e
un alt test al administrării noastre. Răspunsul nostru poate fi cunoscut doar de Domnul, dar
tocmai aceasta face din el o chestiune atît de esenţială.

10

Folosirea timpului
Răscumpărarea timpului
„Luaţi seama deci să umblaţi cu băgare de seamă, nu ca nişte ne-înţelepţi, ci ca nişte
înţelepţi, [răscumpărînd] timpul, căci zilele sunt re/e"(Ef.5:15-16).
„Purtaţi-vă cu înţelepciune faţă de cei de afară, [răscumpărînd] vremea" (Col.4:5).
Importanţa subiectului aflat în faţa noastră îl determină pe Pavel să dea aceste două
îndemnuri. A răscumpăra timpul înseamnă a-1 folosi bine. Te miri că aici este folosit cuvîntul
„a răscumpăra"? Oare nu este unul folosit în legătură cu salvarea? Ba da, dar folosirea
aceluiaşi cu-vînt aici arată cît de importantă este chestiunea. „A răscumpăra" înseamnă a
întrebuinţa bine timpul, a-1 valorifica şi a-1 folosi bine. S-a spus că sensul este acela de a „a
te folosi din plin de ocazie". E atitudinea celui care foloseşte în mod profitabil orice clipă.
Nimic nu se pierde şi nici un moment nu este întrebuinţat greşit. Nici o ocazie nu e trecută cu
vederea şi toate sunt folosite din plin. întrebuinţarea acestui cuvînt mai indică faptul că
această folosire a timpului va costa ceva. A răscumpăra ceva înseamnă că trebuie plătit un
preţ. Vor exista lucruri de care să te bucuri, şi totuşi va trebui să le laşi la o parte. Pot fi unele
activităţi care au o oarecare valoare, dar ele trebuie lăsate la o parte pentru ceva de şi mai
mare valoare. Iată cum „răscumperi timpul".
Grija creştinului este să înţeleagă voia lui Dumnezeu pentru fiecare zi
Pentru acest mod de tratare a timpului sunt date două motive. Primul, a face altfel înseamnă a-
ţi lipsi înţelepciunea. Cei care trăiesc „cu băgare de seamă", într-un mod înţelept, vor avea
grijă să întrebuinţeze cu folos orice moment. Al doilea, zilele în care trăim sunt rele. De
aceea, este mult de lucru pentru Dumnezeu, iar grija creştinului este să înţeleagă voia lui
Dumnezeu pentru fiecare zi. Aceasta înseamnă să răscumperi timpul. Nici nu mai e nevoie să
afirmăm că este cel mai uşor lucru să pierdem timpul - aşa că se cer grijă şi veghere pentru a
pune în practică aceste pasaje biblice.
11
Coloseni 4:5 leagă strîns „răscumpărarea timpului" de umblarea „cu înţelepciune faţă de cei
de afară". Aceasta arată că necredincioşii [„cei de afară"] vor examina modul de viaţă al unui
creştin şi vor critica zilele irosite şi activitatea inutilă. Cei ce nu au cre/ut evanghelia nu se
vor angaja niciodată în vreo activitate valoroasă din punct de vedere spiritual, dar pot critica
un creştin care nu va face lucru) acesta. A avea o bună mărturie implică şi „răscumpărarea
limpului".
Numărarea zilelor noastre
Jnvaţă-ne să ne numărăm bine zilele, ca să căpătăm o inimă înţeleaptă [literal: ca să ne
dedăm inima la înţelepciune]" (Ps.90:12).
Cînd suntem tineri, anii vieţii par să se întindă în faţa noastră ca un şir nesfîrşit. Faptul de a
privi înapoi la puţinii ani ai viej.ii noastre pare să sublinieze cît de lung este timpul care ne stă
în faţă. li auzim pe cei mai în vîrstă ca noi spunîndu-ne că timpul va trece aşa de iute, că ne
vom minuna unde a dispărut. Totuşi, suntem siguri că aşa vorbesc doar cei bătrîni sau cei care
nu sunt în pas cu timpul! în ce ne priveşte, lucrurile vor sta altfel! Sunt atîtea lucruri pe care Ic
aşteptăm cu nerăbdare, atîtea planuri pe care să le înfăptuim şi atîtea lucruri de care să ne
bucurăm.
Dă atenţie sfatului pe care îl oferă Scriptura
Este corect ca tinerii să privească spre viitor în felul acesta, dar trebuie să dăm atenţie sfatului
pe care îl oferă Scriptura în special celor tineri. Cuvintele psalmistului merită luate în seamă.
Trebuie să ne numărăm zilele „ca să ne dedăm inima la înţelepciune".
Şaptezeci de ani nu este un timp prea lung. în funcţie de numărul anilor bisecţi, numărul de
zile ar fi cam 25.570. Exprimînd lucrurile în felul acesta, şaptezeci de ani par dintr-o dată
diferiţi - mai scurţi! Vrei să numeri numărul orelor? Vei fi surprins să afli că sunt ceva peste
613.000. Dacă ţinem seama de numărul de ore în care dormim şi de cele care s-au scurs deja,
putem vedea cît de scurtă e în realitate viaţa. Ce uşor este să laşi aceste zile să se scurgă în
trecut, crezînd că dacă avem atîta timp în faţa noastră putem lăsa pentru viitor rezolvarea
chestiunilor serioase de viaţă. Ce iute devin orele zile, zilele luni, lunile ani, şi anii devin o
viaţă! E atît de uşor să lăsăm zilele să treacă fără să înfruntăm vreodată în mod serios
chestiunea modului în care
12
sunt ele folosite. Prin urmare, te încurajez să dai atenţie sfatului din Psalmul 90.

Viaţa este limitată ca să ne înveţe că nu suntem independenţi de Dumnezeu


Este limpede că unul dintre motivele pentru care viaţa e limitată la „şaptezeci de ani, iar,
pentru cei mai tari, la optzeci de ani" (v.10) este acela de a ne învăţa că nu suntem
independenţi de Dumnezeu. Chiar dacă am avea o durată a vieţii de zece ori mai mare decît în
prezent, aceasta ar duce la o şi mai mare rebeliune faţă de Dumnezeu. Lucrul acesta a avut loc
la începutul cărţii Geneza şi nu avem motive să credem că lucrurile ar sta altfel astăzi. Dar cu
o asemenea durată scurtă a vieţii trebuie să nu uităm faptul solemn că nu ne putem opri timp
de secole trecerea noastră prin această lume spre eternitate. Lucrul acesta ar trebui să ne facă
să „ne dedăm inima la înţelepciune"; o altă traducere îl exprimă astfel: „ca să căpătăm o inimă
înţeleaptă". Dacă punem în practică acest verset al Scripturii, aceasta ne va afecta modul în
care ne petrecem timpul.
Vom chibzui cu înţelepciune la timpul pe care îl avem
Numărarea zilelor noastre, desigur, înseamnă mai mult decît doar socotirea lor. Ea implică
atenţie şi grijă în a fi folosite bine. Ne putem număra zilele şi realiza că timpul nu este chiar
aşa de lung cum ar părea să fie, şi totuşi nu reuşim să facem ca acest gînd să aibă un impact
asupra stilului nostru de viaţă. Prin „numărarea" zilelor noastre, avînd în vedere aceste pasaje
biblice, vom chibzui cu înţelepciune la timpul pe care îl avem. Fiecare zi este considerată
valoroasă, orele urmează să fie petrecute într-un mod care să-L onoreze pe Dumnezeu şi nu
sunt lăsate să treacă într-un mod nesocotit. Numai făcînd aceasta putem trage foloase din
„numărarea" zilelor noastre.
Faptul de a da socoteală pentru zilele noastre
„Căci toţi trebuie să ne înfăţişăm înaintea scaunului de judecată al lui Cristos, pentru ca
fiecare să-şi primească răsplata după binele sau răul pe care-l va fi făcut cînd trăia în trup
[literal: fiecare să primească cele făcute în corp, după cum a lucrat, fie bine, fie rău]"
(2.Cor.5:10).
13
Fiecare creştin va sta într-o zi înaintea Scaunului de Jude< Btl îl lui Cristos. Poate că ne punem
întrebarea de ce este folosii cuvîntul .judecată" în legătură cu un credincios. Oare n-a fost purtata
Intri judecată pe care am meritat-o de către Domnul Isus la Oolgota? l.u-crul acesta este adevărat în
privinţa judecăţii punitive daloraln |>.ir;ik-lor noastre.
La Scaunul de Judecată al lui Cristos va fi o ev» Iu urc a calităţii vieţii noastre şi a
serviciului făcut pentru Domnul
Totuşi, mai este un fel de judecată. Există judecători cart Stau în tribunal şi dau sentinţe celor
care au încălcat legea. Mai suni alţi judecători care stau să judece munca altora şi dau premii
dupfl ce au judecat calitatea muncii supuse inspecţiei lor atente. La Scaunul de Judecată al
lui Cristos nu se va pune problema judecăţii punitive, ci va fi o evaluare a calităţii vieţii
noastre şi a serviciului laiul pentru Domnul. Acesta este un adevăr menit să ne trezească şi nu
trebuie tratat cu uşurătate. Dat fiind că această judecată nu are de-a l'aee cu pedeapsa, nu
trebuie s-o considerăm neînsemnată şi fără prea marc importanţă. Rezultatul ar putea fi o
pierdere a răsplăţii pe care am II putut s-o căpătăm dacă L-am fi servit pe Domnul cu mai
multă fidelitate. Domnul ne va dezvălui evaluarea pe care a făcut-o modului nostru de viaţă de
cînd am ajuns să-L cunoaştem ca Salvatorul şi Domnul nostru.
Nici un creştin nu va putea evita Scaunul de judecată. Noi toţi trebuie să ne înfăţişăm înaintea
lui. Aceasta ne face să înţelegem şi mai bine importanţa modului nostru de trai. Merită să
notăm că cuvîntul „a ne înfăţişa" înseamnă a fi făcuţi vădiţi. Este posibil să ne înfăţişăm
înaintea unei curţi cu juri sau a unui tribunal, dar acolo să nu fim daţi în vileag. Cînd ne
înfăţişăm suntem văzuţi aşa cum suntem în exterior, dar cînd suntem daţi în vileag suntem
văzuţi aşa cum suntem în realitate. Astfel, nimic nu va fi ascuns acolo. Mulţi s-au înfăţişat la
judecata omenească şi au putut să-şi ascundă adevăratul caracter. La Scaunul de judecată,
lucrul acesta nu va fi posibil, şi se va face cunoscut ceea ce suntem în realitate.
Se va face cunoscut ceea ce suntem în realitate
Pe cînd decidem cum să ne petrecem timpul liber, trebuie să reali-
14
zăm că chiar şi aceste ore de „răgaz" sunt supuse evaluării făcute de Domnul. Ele nu sunt
nişte ore separate pe care să le folosim ori de cîte ori dorim fără să fim traşi la răspundere
pentru ele. S-ar putea să credem că suntem răspunzători în faţa patronului pentru orele
petrecute la locul de muncă, în faţa prezbiterilor pentru orele petrecute în lucrarea spirituală,
dar că celelalte ore sunt ale noastre! Nu este aşa! „Faptele făcute în corp" se referă la tot ce
facem - oricînd, fără excepţie.
15

Irosirea timpului
Urmărirea plăcerii
,^4m zis inimii mele: Haide! Vreau să te încerc cu veselie, şi gusta fericirea. Dar iată că şi
aceasta este o deşertăciune " (Ecl.2:1).
Solomon, scriitorul cărţii Eclesiastul, a avut destulă bogăţie şi iiillu-enţă pentru a se complace
în orice activitate pe care i-o dorea inima. Este limpede că nu s-a reţinut în urmărirea a ceea ce
considera cfi înseamnă fericirea. A venit un timp cînd s-a hotărît să urmărească plăcerea şi să
se bucure de toate experienţele şi exaltarea pe care i-o putea da această lume. L-a mulţumit
oare acest mod de viaţă? A găsit el prin aceasta un stil de viaţă care să-1 mulţumească? Nu, nu
a găsit! El a descoperit că viaţa lui era deşertăciune, era goală.
Lumea de astăzi îl cheamă, îl momeşte pe creştin şi îi oferă o paletă largă de activităţi pentru
umplerea timpului liber. Din exterior, ele par aşa de atrăgătoare şi pline de farmec! Fie că este
vorba de distracţii, de sport sau de exerciţii fizice în aer liber, sunt o mulţime de posibilităţi
pentru toţi. în afara căminului sunt atîtea atracţii, iar în cămin am putea avea tot ce e nevoie
pentru a ne ocupa orice moment liber, prin mijloacele de comunicare în masă, calculator şi
numeroase alte aparate şi dispozitive. Multe dintre acestea sunt trîmbiţate ca un mijloc de
educaţie şi „dezvoltare de sine". Oamenii spun adesea: „Ce rău este să-ţi foloseşti timpul în
felul acesta?" sau: „Doar nu vrei să spui că e dăunător să faci exerciţii fizice!" Să examinăm
mai cu atenţie cîteva dintre chestiunile implicate.
Locul unde ne petrecem timpul liber este un indicator bun al stării noastre spirituale
în privinţa activităţilor din afara căminului, să vedem mai întîi compania în care ne aduc
asemenea activităţi. Fără excepţie, vom sta ore întregi în compania necredincioşilor. Chiar
dacă un grup de creştini merg împreună, ei petrec timp în atmosfera lumii. Este adevărat că
aceeaşi atmosferă se găseşte şi la locul nostru de muncă, dar de data aceasta putem să alegem
locul unde suntem. Prin urmare, locul unde ne petrecem timpul liber e un indicator bun al
stării noastre spirituale.
16
Acum, noi nu putem fi în atmosfera lumii fără să fim afectaţi de ea -conversaţia, limbajul şi
muzica ei de peste tot în jurul nostru nu ne sunt de folos. încet, dar sigur, ea ne va afecta
gîndirea şi comportarea.
Multe activităţi din cămin au acelaşi efect. Este adevărat că nu sunt efectuate în compania
necredincioşilor, dar ele pot fi dăunătoare. De exemplu, ce folos e ca nişte adulţi să stea ore
întregi jucîndu-se pe calculator? Ce rost are să-ţi petreci ore în şir uitîndu-te la televizor sau la
casete video în care limbajul folosit şi stilul de viaţă zugrăvit este departe de a fi creştin? Ori
să citeşti romane, de multe ori cu un conţinut care nu poate fi decît dăunător credinciosului?
Oare este Domnul cu adevărat onorat prin această folosire a timpului nostru?
Dar poate că ne simţim destul de tari pentru a ne împotrivi acestor influenţe. Ele au puţin
impact asupra noastră şi nu vedem ce rău ne-ar putea face. Aceasta ne conduce la al doilea
punct pe care trebuie să-1 examinăm. îi influenţăm noi oare pe alţii care nu sunt la fel de tari
ca noi? Cei ce sunt mai slabi în credinţă ne urmează exemplul. Poate că ei nu au puterea de a
rezista în faţa unei implicări mai profunde aşa ca noi. Ei încep să simtă gust pentru ceea ce
văd şi aud, şi sunt atraşi de un stil lumesc de viaţă. Interesul lor pentru cele spirituale scade şi
poate dispărea total. Noi avem potenţialul de a distruge prin comportarea noastră un frate sau
o soră mai slabă.
Chiar dacă am urmat pînă acum raţionamentul, putem avea totuşi alte concepţii. Prin faptul că
ne petrecem timpul „liber" în locuri frecventate de necredincioşi, simţim că putem depune
mărturie pentru Domnul şi suntem de părere că putem vesti evanghelia celor care altfel n-ar
auzi-o. Aceasta este a treia chestiune pe care trebuie s-o examinăm.
Acum, oare motivul nostru e cu adevărat răspîndirea evangheliei? Gîndirea noastră ne este
oare străină de orice distracţie sau desfătare? Ne însoţim cu necredincioşii doar cu intenţia de
a răspîndi evanghelia?
17
Nu avem exemple de creştini din Biserica Primară mergînd la jocuri sau la teatrele din timpul
lor pentru a răspîndi evanghelia. Nici unul dintre aceşti primi lucrători n-a fost văzut luînd
parte la aceste activităţi din timpul „liber" pentru a le aduce participanţilor mesajul salvării.
Este adevărat că suntem învăţaţi să nu fim izolaţionişti, dar e la fel de adevărat că suntem
avertizaţi în privinţa pericolelor unei trăiri prea aproape de lume. Avertizarea din Eclesiast ar
trebui luată în serios. Eclesiastul, fiul lui David, rege în Ierusalim, care îşi permisese orice
dorinţă, a descoperit la sfîrşitul vieţii că totul era deşertăciune. El n-a găsit nici un răspuns la
marile întrebări ale vieţii. Nu simţise nici o satisfacţie, ci doar o plăcere trecătoare. Nu era
decît un mod deşert de viaţă care n-a reuşit să aducă beneficiile pe care părea să le promită.
Faptul de a petrece ore în fiecare săptămînă în căutarea plăcerii nu va satisface
Vom găsi astăzi acelaşi rezultat. Faptul de a petrece ore în fiecare săptămînă în căutarea
plăcerii nu va satisface. Ea banalizează totul şi acţionează împotriva creşterii în cele spirituale.
Pentru creştini există o cale mult mai bună decît aceasta.
Nebunia leneviei
„Du-te la furnică, leneşule [trîntorule]; uită-te cu băgare de seamă la căile ei şi înţelepţeşte-
te!" (Prov.6:6).
Cartea Proverbelor are multe de spus despre omul leneş, numit de scriitorul ei „trîntor" sau
„trîndav". Lui nu-i place să muncească şi e gata să se folosească de orice scuză pentru a evita
munca. El nu-şi fixează obiective şi nu realizează nimic. Nu riscă niciodată să depăşească un
termen dat, deoarece nu-şi propune niciodată vreunul. Lenevia caracterizează tot ce face el şi
trece cu mult dincolo de folosirea timpului său liber. Somnul este distracţia favorită a acestui
om. Activitatea principală în care este angrenat e aceea de a se întoarce în pat din-tr-o parte în
alta. „Cum se învîrte uşa pe ţîţînile ei, aşa se învîrte leneşul în patul lui" (Prov.26:14). De cîte
ori pe zi se învîrte uşa pe ţîţîni, tot de atîtea ori se învîrte acest om în timp ce huzureşte în pat.
El este îndemnat să ia lecţii de la furnici şi să vadă cît de harnice sunt ele. Ele realizează multe
prin aceea că lucrează împreună. Vara, îşi strîng hrana şi folosesc timpul secerişului ca s-o
adune. Ele prind
18
!
ocaziile pe care le au şi nu stau leneşe lăsîndu-le să treacă pe lîngă ele.
Poate credem că noi nu ne încadrăm în categoria leneşului, dar s-ar putea să acţionăm ca
unul \ dintre aceştia în felul cum ne folosim timpul liber. Orele petrecute la locul de muncă
sunt bine organizate şi timpul ne este folosit efectiv, dar după ce s-a terminat timpul de lucru
nu ţinem seama de modul cum petrecem aceste ore libere.

Trebuie oare să petrecem toate aceste ore cu relaxarea?


Poate credem că după o zi epuizantă este necesar să ne relaxăm. E limpede că relaxarea este
necesară. Dar trebuie oare să petrecem toate aceste ore cu relaxarea? Nu este nimic valoros de
făcut?
Problema bîrfei
„Şi nu numai că sunt leneşe, dar sunt şi limbute şi iscoditoare, şi vorbesc ce nu trebuie
vorbit" (l.Tim.5:13).
Acest verset se referă la pericolele cu care se confruntă tinerele văduve care nu au
responsabilitatea unui soţ şi a unei familii. Totuşi, este un pericol cu care se confruntă oricine
îşi întrebuinţează greşit timpul liber. Timpul petrecut în compania unora angajaţi într-o
conversaţie inutilă poate duce la spunerea unor istorii care circulă şi care, înflorite de fiecare
dată, ajung curînd să nu mai aibă nici o asemănare cu adevărul. Chiar şi acele istorii care sunt
adevărate ar fi mai bine să fie lăsate nespuse, întrucît nu e nici un profit spiritual în
repovestirea lor.
în cartea lui Neemia, numele lui Gaşmu era binecunoscut locuitorilor Ierusalimului. El era un
palavragiu şi un bîrfitor, şi cînd se făcea schimb de istorii, ele erau făcute credibile afirmîndu-
se că le-a spus Gaşmu (Ne.6:6). Chiar şi cînd bîrfa era neadevărată, numele lui Gaşmu era
folosit ca să dea fundament unei istorii cu lucruri de necrezut. Ce trist e să fii cunoscut pentru
asemenea lucruri! Faptul de a avea reputaţia unui palavragiu ne poate face un oaspete de dorit
pentru scurt timp printre cei care doresc să fie amuzaţi cu o bîrfâ savuroasă, dar
19
după ce am plecat, „prietenii" noştri nu vor avea o părere prea bună despre noi.
Se poate face mult rău
Se poate face mult rău unor oameni inocenţi prin acest tip de comportament şi este mai bine
să ne ferim de aşa ceva. Un timp petrecut în compania altor credincioşi care savurează o
conversaţie profitabilă, cu folosirea atentă a umorului, poate fi plăcut şi util, dar nu lăsa nicio-
dată ca el să devină un for pentru o discuţie fără rost pe marginea unor istorii despre oameni
care nu sunt de faţă şi nu pot să se apere. Aceasta este o folosire foarte irositoare şi greşită a
timpului liber.
Pericolul unor activităţi „inofensive"
„Ce folos are el că s-a trudit în vînt? " (Ecl.5:16).
„Să nu vă potriviţi chipului veacului acestuia" (Rom.12:2).
Sunt multe lucruri care ne pot ocupa timpul, şi putem afirma că ele nu sunt păcătoase. Ele nu
implică nişte asocieri îndoielnice, nici legături strînse cu nişte necredincioşi angajaţi în ceea
ce nu face cinste Domnului. Nu simţim că în aceste lucruri ar fi vreun compromis privind
adevărul implicat şi în mod limpede nu există nici un jug inegal, nepotrivit cu cei
necredincioşi. Prin urmare, sunt oare aceste activităţi din timpul liber un mod acceptabil de a
petrece nişte ore libere? Totuşi, a privi în felul acesta la chestiuni este doar jumătate de ade-
văr. Credinciosul înţelept nu va întreba pur şi simplu: „Ce-i rău în aceasta?", ci va fi mai
dornic să întrebe: „Ce cîştig spiritual se găseşte în aceasta?" In timp ce trec orele, putem fi
oare cu adevărat siguri că aceasta este o folosire profitabilă a timpului? încurajează ea oare
creşterea spirituală şi ie stimulează ea din punct de vedere spiritual? Ai putea crede că acest
fel de gîndire este un pic cam exagerat! Dar este posi-)il să te odihneşti şi să-ţi reîncarci
bateriile ntr-un mod util şi benefic atît din punct de edere fizic, cît şi spiritual.

20
Reîncarcă-ţi bateriile într-un mod util şi benefic atît din punct de vedere fizic, cît şi
spiritual
Dacă examinăm cu grijă cîteva dintre aceste activităţi, am putea găsi că ele nu sunt chiar aşa
de „inofensive" cum credem noi că sunt. Ore îndelungi privind programele de televiziune, aşa
cum am afirmat deja, vor duce aproape sigur la auzirea unui limbaj şi vederea unui
comportament care este dăunător pentru viaţa noastră spirituală. O mare parte din
divertismentul de pe casetele video şi de pe internet are acelaşi caracter şi ar trebui evitat.
Treptat, vom accepta că acest comportament şi limbaj sunt acceptabile şi, fără să ne dăm
seama, mintea ni se va umple cu ele, iar conştiinţa nu ni se va mai tulbura. Materialul furnizat
de producătorii de divertisment este ambalat într-un mod „atractiv" şi poate fi greu să-i reziste
în special tinerii credincioşi.
Ştim noi mai multe despre producţia de divertisment decît despre Biblie?
Ne-am putea evalua poziţia cu privire la aceasta în felul următor: Ştim noi mai multe despre
producţia de divertisment decît despre Biblie? Putem spune cu sinceritate că tot ce privim
poate fi făcut şi în prezenţa Domnului? Se va simţi El „ca acasă" în această atmosferă?
Acest verset din Romani 12 citat mai sus este o avertizare pentru noi toţi. Pavel ne îndeamnă
să nu ne potrivim, să nu ne modelăm după această epocă. Cînd o bucată de lemn este
„modelată" în vreun obiect sau ornament, lucrarea nu se face într-o clipă. Sunt necesare ore
lungi pentru schimbarea treptată a formei lemnului, astfel încît acesta să ia încetul cu încetul o
formă diferită. Fiecare cioplitură cu unealta meşterului nu face o mare schimbare în lemn, dar,
cumulîndu-se, îl va schimba radical. Acesta este pericolul reprezentat de unele activităţi „ino-
fensive". Schimbare care se face în noi nu vine imediat. E un proces încet, dar, zi de zi, ne
schimbăm treptat şi devenim ca lumea în care trăim. Ne întoarcem la starea din care am fost
salvaţi [mîntuiţi]. Mode-
Recunoaşte că „inofensivul" poate fi adesea foarte dăunător
larea şi fasonarea au loc permanent, şi poate că nici nu suntem con-
21

ştienţi de aceasta, dar în cursul timpului se va vedea deosebirea dintre atitudini. „Modelarea"
poate fi un proces lent, dar este un proces sigur. Să fim conştienţi de acest pericol şi să
recunoaştem că „inofensivul" poate fi adesea foarte dăunător.
Cum să ne folosim timpul liber?
Luîndu-L cu noi
„ Veniţi singuri la o parte, într-un loc pustiu, şi odihniţi-vă puţin " (Mc.6:31).
Discipolii fuseseră plecaţi într-un lung turneu de predicare care fusese foarte aglomerat, plin
de succes şi extrem de benefic. Văzuseră la lucru puterea evangheliei într-un mod remarcabil
şi se întorseseră acum să spună Domnului tot ce se întîmplase. Ne putem imagina în-cîntarea
lor în timp ce povesteau zilele acelea măreţe pe care le trăiseră şi experienţele pe care le
avuseseră. Precis că erau obosiţi, istoviţi şi extenuaţi.
Avem nevoie de un timp de odihnă şi de reflexie
Domnul îi invită atunci să se ducă cu El într-un loc pustiu ca să se odihnească. Ştia că aveau
nevoie de timp ca să-şi recapete puterea, ca să facă o pauză, să reflecteze la trecut şi să se
gîndească la viitor. Ca în cazul discipolilor, aşa este şi în cazul nostru, El ştie că avem într-
adevăr nevoie de un timp de odihnă şi de reflexie. El nu aşteaptă de la noi să fim tot timpul
ocupaţi. Trebuie să existe un timp în care să lăsăm la o parte viaţa activă.
22
nu de un timp de îndepărtare de Domnul
Dar acest timp „liber" nu trebuia să fie un timp de îndepărtare de Domnul. El este Cel care i-a
luat cu Sine, cu perspectiva de a se bucura de o zi liniştită alături de El. Aşa cum s-a dovedit,
nu avea să fie după aşteptările lor, dar ceea ce doreau ei era să se odihnească împreună cu
învăţătorul lor.
întrebarea pe care trebuie s-o punem este: „Mă duce oare învăţătorul la locul meu de
petrecere a ,timpului liber'? Este acesta un loc unde ar putea fi El prezent?" Nu ne putem
împărţi viaţa în compartimen-te separate, unele dintre acestea fiind „ore de petrecere a
timpului liber" în care nu mai este nevoie să stăm în comuniune cu Domnul. Aceşti discipoli
nu s-au plîns că Domnul era cu ei. Au fost imediat de acord cu invitaţia Lui şi au plecat
singuri pe mare.
23

Cele mai bune momente sunt cele petrecute împreună cu Domnul


Lecţia pe care o învăţăm de aici este una fundamentală şi importantă. Cele mai bune
momente, inclusiv „timpul nostru liber", sunt cele petrecute împreună cu Domnul. Dacă El nu
e prezent, atunci avem de pierdut.
împlinind nevoile altora
„Daţi-le voi să mănînce" (Mc.6:37).
Probabil că discipolii au văzut cu o oarecare groază mulţimile care îi aşteptau în timp ce se
apropiau cu barca de ţărm. învăţătorul le spusese să se retragă pentru un timp de odihnă, dar
iată că mii de oameni veniseră la El ca să-i ajute. El nu-i vedea ca pe o pacoste, ci ca „pe nişte
oi care nu au păstor", şi „I s-a făcut milă de ei". Această zi de „odihnă" pentru discipoli se
transformase acum într-o zi cu oaspeţi nedoriţi! Aceste mii de oameni nu erau doriţi de
discipoli. Ei le tulburau liniştea. Totuşi, învăţătorul îi vedea cu totul altfel. Pentru El, ei erau
nişte suflete nevoiaşe, şi El S-a înduioşat. Ceea ce pentru discipoli era o companie nedorită,
pentru Domnul Isus era o ocazie de a servi.
Pentru mulţi oameni, este de neconceput să se lege lucrarea creştină de „timpul liber".
Lucrarea de orice fel înseamnă muncă şi n-ar trebui să aibă vreo legătură cu acest „timp liber"
pe care îl preţuim atît de mult! Dar oare aşa ceva ne învaţă Scriptura? Răspunsul este un nu
absolut! Ziua petrecută de cei doisprezece discipoli cu miile de oameni este o zi care ne învaţă
cîteva lecţii preţioase.
Nevoile altora ar trebui să aibă prioritate în faţa propriilor noastre nevoi
Mai întîi, învăţăm că nevoile altora ar trebui să aibă prioritate în faţa propriilor noastre nevoi.
Domnul Isus nu i-a întrebat pe discipoli dacă doresc să ia parte la lucrarea din ziua aceea. Mii
de oameni se aflau în nevoie, şi El voia să-i ajute, aşteptînd de la discipolii Săi să facă la fel.
în jurul nostru astăzi este o mare nevoie. Milioane au nevoie de evanghelie, şi învăţătorul îi
priveşte cu compasiune şi ne
24
învaţă: „Daţi-le voi să mănînce". Răspundem noi la această chemare în timpul nostru liber?
Ce putem spune despre împărţirea tractatelor, despre mărturia în aer liber, despre sprijinirea şi
ajutarea celor care predică evanghelia? Nouă, care ni s-a dăruit atît de mult, n-ar trebui să
petrecem timp cu proclamarea măreţei veşti a salvării? Unde sunt lucrătorii? Dacă credem că
nu ni s-a dat un dar pentru a avea un rol conducător în asemenea activităţi, este totuşi
important ajutorul pe care toţi îl putem da. Ne putem face un obicei de a participa la servicii
divine pe care le ţin alţii şi, dacă este posibil, putem să aducem şi pe alţii care să audă
mesajul. Aceasta este o folosire preţioasă a timpului nostru.
In al doilea rînd, învăţăm că se aştepta de la cei care serveau să dea altora ceea ce le dăduse
învăţătorul. Cîţi creştini de astăzi au nevoie de încurajare şi ajutor în călătoria vieţii! Ei sunt
apăsaţi de griji şi îngrijorări. Singurătatea de asemenea este un flagel, şi mulţi tînjesc după
companie şi conversaţie. Ce bine le faci vizitîndu-i şi dîndu-le ce ţi-a dat Domnul ţie din
Scriptură! Aceasta nu înseamnă că trebuie să fii în stare să predici. Totuşi, înseamnă că vei
avea nevoie să fii în contact cu Domnul, astfel ca atunci cînd citeşti zilnic Cuvîntul lui Dum-
nezeu El să-ţi dea ce poţi da la rîndul tău altora.
El să-ţi dea ce poţi da la rîndul tău altora
In al treilea rînd, aflăm că cei care servesc în acest fel au devenit mai bogaţi. La sfîrşitul acelei
zile, discipolii aveau cîte un coş plin cu

25
bucăţi de pîine şi de peşte. Fiecare fusese hrănit şi săturat, iar cei doisprezece au avut ce-a
rămas, mai mult decît şi-ar fi putut imagina vreodată. Aşa este astăzi în slujire, în lucrare.
Timpul şi efortul pus în serviciu pentru Domnul nu rămîne nerăsplătit. Viaţa ne este încă de
pe acum îmbogăţită, şi primim o provizie deplină din ceea ce ne poate menţine viguroasă
viaţa spirituală. Prin urmare, folosirea în acest fel a timpului nostru nu este o risipă, ci duce la
mulţumirea dată de alte provizii primite din mîna Lui.
Rugîndu-te
,^4 doua zi dimineaţă, pe cînd era încă întuneric de tot, Isus S-a sculat, a ieşit şi S-a dus într-
un loc pustiu, şi Se ruga acolo " (Mc.l :35).
Totdeauna este de mare valoare să privim la exemplul dat de Domnul Isus. El fusese foarte
ocupat într-o zi de Sabat plină, cînd a scos un duh necurat, a vindecat-o pe soacra lui Petru şi
apoi a vindecat pe
mulţi care au venit seara la uşa casei
unde locuia. Da, fusese o zi plină, şi L-am putea scuza că a dorit ca ziua următoare să fie una
de odihnă şi relaxare. Dar Servul lui Dumne--zeu avea alte priorităţi. Foarte devreme
dimineaţă, înainte ca discipolii să se scoale şi să umble de colo-colo, El S-a trezit din somn şi
S-a dus într-un loc liniştit să Se roage.

Caută să pui deoparte ceva timp în fiecare zi pentru rugăciune şi meditare în prezenţa
Sa
Salvatorul nostru a considerat aceasta o folosire necesară şi profitabilă a timpului Său. Am
face bine să-I urmăm exemplul şi să căutăm să punem deoparte ceva timp în fiecare zi pentru
rugăciune şi meditare în prezenţa Sa. în lumea plină de activitate în care trăim, poate că nu
este uşor să facem lucrul acesta. Totuşi, vedem că e posibil să ne facem timp pentru alte
priorităţi. Oare nu putem găsi timp pentru aceasta?
Cînd ne pregătim să înfruntăm fiecare zi, găsim că sunt o mulţime de îndatoriri pe care trebuie
să le îndeplinim. Adversarul nostru, dia-
26
voiul, ne pune în minte gîndul că nu merită să ne pierdem timpul prin dedicarea cîtorva clipe
rugăciunii. La urma urmelor, va argumenta el, rugăciunea nu ne ajută cu adevărat în atingerea
obiectivelor noastre. Ce gîndire greşită este aceasta!
în acea dimineaţă consemnată de Marcu, Domnul Isus, după o zi epuizantă, S-a confruntat cu
un alt program la fel de dificil. îl căutau mulţimi de oameni. Era mult de lucru şi multe nevoi
de satisfăcut. Scopul Lui era de a călători spre „oraşele învecinate" şi de a predica, de a da
învăţătură şi de a vindeca acolo. în pofida acestui lucru, El considera necesar să petreacă timp
în meditaţie liniştită şi rugăciune.
Timpul de rugăciune - o activitate de „dimineaţă", dar nu limitată la orele dimineţii
Dar cînd găsim timp într-o vreme ca astăzi pentru a trăi în felul acesta? Oare nu este aceasta o
activitate de „dimineaţă" care cu greu ar putea fi privită ca „timp liber"? Timpul de rugăciune
ar trebui să fie o activitate de „dimineaţă" chiar dacă, prin forţa lucrurilor, este un timp scurt.
Totuşi, chiar şi aceste ore sau minute sunt ale tale, şi a căuta prezenţa lui Dumnezeu este un
mod înţelept de a le folosi. Dar rugăciunea nu trebuie limitată la orele dimineţii. Şi alte
momente de peste zi pot fi puse deoparte pentru a căuta faţa Domnului şi a savura o meditaţie
în linişte înaintea Lui. Zilele sunt ocupate, patronii ne cer mai mult din timpul nostru,
îndatoririle şi responsabilităţile se acumulează, dar, dacă ne putem disciplina ca să-I căutăm
prezenţa în timpul unei rugăciuni tăcute, ne vom putea bucura de binecuvîntare. Discipolii
care L-au urmat, în timp ce-L căutau, L-au mustrat. „Toţi Te caută", au exclamat ei. Mulţimile
de oameni îl căutau. Era timpul să fie în picioare şi să acţioneze, nu să zăbovească singur în
prezenţa lui Dumnezeu, aşa gîndeau ei. Dar, ca şi noi, ei nu puneau preţ pe faptul de a fi
singuri cu Dumnezeu. învăţătorul ne-a lăsat un exemplu de urmat.
Studiind Scripturile
„EH... cercetau Scripturile în fiecare zi" (Fap. 17:11). „învăţătură peste învăţătură,
învăţătură peste învăţătură, poruncă peste poruncă, poruncă peste poruncă, puţin aici, puţin
acolo" (Is.28:10).
A existat un timp cînd studierea Cuvîntului lui Dumnezeu era ocupaţia zilnică a multor
creştini. Astăzi, această activitate profitabilă nu
27
mai e aşa de răspîndită. Totuşi, o cunoaştere a Scripturii este esenţială pentru cei care doresc
să-L servească pe Domnul într-un mod inteligent. Cartea lui Dumnezeu ne-a fost dată din
multe motive. Ea ne mîngîie şi ne încurajează, ne învaţă cum să trăim, ne avertizează cu
privire la pericolele şi capcanele slujirii şi ne dezvăluie lucrurile glorioase ale Salvatorului.
Citind-o şi studiind-o, ajungem să-L cunoaştem pe Dumnezeul din spatele Cărţii. Prin aceasta,
suntem mai bine echipaţi să-L servim.
Astăzi, societatea aşteaptă ca totul să fie „in-stant". In domeniul cunoaşterii putem consulta
enciclopedii pe internet, iar informaţia pe care o căutăm este imediat disponibilă. Am fost de
asemenea deprinşi cu superficialitatea, cînd mijloacele de comunicare în masă ne dau cîteva
secunde dintr-o dezbatere, alegînd banalitatea cea mai interesantă, gluma muşcătoare sau
expresia cea mai amuzantă. Acesta este nivelul la care e redusă orice dezbatere serioasă pe o
anumită temă.
Petrece timp şi cheltuie energie pentru citirea şi meditarea Ia Cuvîntul lui Dumnezeu
Dar nu aşa este dobîndirea unei cunoaşteri a Bibliei. Nu există un mod rapid, uşor de
deschidere a minei cu mari comori care este Scriptura. Trebuie să petrecem timp şi să
cheltuim energie pentru citirea şi meditarea la Cuvîntul lui Dumnezeu. Lucrul acesta cere
hotărîre şi disciplină, dar recolta care urmează să fie culeasă are o valoare mai mare decît
orice sacrificiu care se face. Se recomandă citirile zilnice din Scriptură, dimineaţa şi seara. Se
pot trage multe foloase din obişnuinţa de a face zilnic lucrul acesta. Dar este nevoie de mai
mult decît doar de o citire regulată dacă suntem serioşi în privinţa modului de abordare a
acestei importante însărcinări. Trebuie să ne facem timp, ca şi în cazul rugăciunii, pentru a ne
consacra cunoaşterii Cărţii.
în zilele lui Isaia, el a fost acuzat de faptul că predica un mesaj care
28
era de tipul „învăjulura peste învăţătură, poruncă peste poruncă". Criticilor lui li se parca că
nu este altceva decît o repetiţie interminabilă a aceloraşi propoziţii, învăţarea neîncetată a
aceluiaşi lucru. Apoi urma alt lucru, pe urmă altul. Faptul interesant este că exact acesta e mo-
dul de studiere a Scripturilor! Revelaţia adevărului lui Dumnezeu nu ni se dă toată într-o
singură zi, nici într-o singură săptămînă, o singură lună - sau chiar o viaţă. Totdeauna mai este
ceva de învăţat, atît de inepuizabil este Cuvîntul lui Dumnezeu. El continuă să reveleze adevăr
peste adevăr celor care sunt silitori.
Totdeauna mai este ceva de învăţat
Celor care deschid rar Scriptura li se pare o carte seacă, de neînţeles. Atîtea lucruri sunt greu
de înţeles în ea, şi nu prea merită efortul implicat în încleştarea luptei cu ea. „La urma
urmelor", se zice, „noi suntem creştini în drum spre cer şi nu contează prea mult interesul
nostru pentru un asemenea studiu". Aceasta este într-adevăr o atitudine ciudată!
Trebuie să ne familiarizăm cu Cartea
Sunt mai multe motive pentru care trebuie să ne familiarizăm cu Cartea. Mai întîi, prin ea
putem afla mai mult despre Dumnezeul care ne-a salvat. Chiar şi numai acest singur lucru ar
trebui să ne motiveze la a o citi bine.
în al doilea rînd, pe paginile ei aflăm cum ar vrea El să trăim şi să-L servim. Un servitor
neştiutor, care nu înţelege ce vrea stăpînul de la el, sau cum doreşte să fie făcut, ar fi de puţin
ajutor. El ar putea lucra pe baza a ceea ce a văzut şi a puţinului pe care îl ştie despre dorinţele
stăpînului său, dar atunci vor urma greşeli şi efort irosit. La fel este cu creştinii. Cei care nu
caută să cunoască voia Stăpînului probabil că îl vor servi într-un mod care nu este în armonie
cu Scriptura, şi, din nefericire, ar putea chiar privi cu dezgust pe cei care servesc în mod
diferit, care caută să pună în practică Scriptura pe care au învăţat-o.
în al treilea rînd, prin Cuvînt aflăm despre evenimentele viitoare de pe pămînt şi despre gloria
de care ne vom bucura într-o zi. Oare faptul acesta nu-ţi stimulează pofta de a învăţa?
Totuşi, întrebarea care rămîne este: „Cum poate Scriptura să devină
29
plăcută? Cum pot să ajung pînă acolo încît s-o găsesc atractivă şi nu o sarcină neplăcută pe
care s-o fac în silă?"
Există o descriere plastică în cartea lui Ieremia privind modul în care Scriptura poate deveni
dulce: „Cînd am primit cuvintele Tale, le-am înghiţit; cuvintele Tale au fost bucuria şi veselia
inimii mele" (Ier. 15: 16). Ar trebui să se noteze că Ieremia protestase înaintea Domnului faţă
de ceea ce considera el a fi lipsa de „imparţialitate" a atitudinii lui Dumnezeu faţă de el. Cînd
a „mîncat" cuvintele, acea percepţie s-a schimbat. „Mîncatul" de aici este o imagine a
asimilării Cuvîntului, a-1 face o parte din tine însuţi. Prin urmare, cînd studiem Scriptura şi o
facem parte din noi înşine, ea ne edifică, aşa cum hrana ne edifică în mod fizic.
Cînd studiem Scriptura şi o facem parte din noi înşine, ea ne edifică
Aceeaşi imagine se găseşte în cartea lui Ezechiel. Acolo, profetul mănîncă sulul pe care este
scris Cuvîntul lui Dumnezeu (Ez.3:l). Rezultatul acestui lucru a fost că Cuvîntul a devenit
„dulce ca mierea". El a savurat cu adevărat gustul lui. încă o dată, „mîncatul" este o imagine a
înmagazinării Scripturii, şi atunci ea devine dulce şi nu plictisitoare şi neinteresantă cum am fi
putut crede mai înainte. Misterul care i-a nedumerit pe atîţia creştini - „Cum pot Scripturile să
ocupe atît de mult din timpul şi interesul altor credincioşi? - este acum rezolvat. Noi înşine
dăm răspunsul atunci cînd dăm atenţie Cărţii. Ea duce la pasiune. Are o lungime şi o lăţime, o
adîncime şi o înălţime care o fac centrul inepuizabil al atenţiei noastre fascinate. Ea dă dorinţa
de a cunoaşte mai mult despre Dumnezeu, despre Salvator, despre lucrarea Lui şi despre voia
Lui pentru noi.
Frecventarea întrunirilor bisericii locale
„Ei stăruiau în învăţătura apostolilor, în legătura frăţească, înfrîn-gereapîinii şi în
rugăciuni" (Fap.2:42).
Orice credincios care este membru într-o biserică locală are responsabilitatea de a frecventa
cu regularitate întrunirile bisericii. Există o tendinţă sporită de a privi Cina Domnului, şi poate
şi serviciul de evanghelizare, ca fiind serviciile divine principale la care trebuie să fii prezent,
dar altele fiind doar „opţionale". Aceasta e o concepţie complet greşită. Faptul de a fi membru
al unei biserici nu este văzut nică-
30
ieri în Cuvîntul lui Dumnezeu ca o activitate parţială, frecventînd unele servicii divine şi
lipsind de la altele. Ora de rugăciune este adesea neglijată, ca şi cum rugăciunea ar fi doar o
activitate „de mîna a doua". La orele de studiu biblic nu sunt totdeauna prezenţi toţi credin-
Faptul de a fi membru al unei biserici nu este văzut nicăieri în Cuvîntul lui Dumnezeu
ca o activitate parţială
cioşii care pot să participe. Această situaţie tragică îi privează pe creştini de multă bucurie în
Domnul. Tinerii credincioşi care acţionează în felul acesta arată astfel că au prea puţin interes
pentru creşterea în credinţa creştină şi că nu învaţă lecţiile care le-ar fi de valoare în lucrarea
Domnului de mai tîrziu. Dacă vor dori să se angajeze în această lucrare, vor face lucrul acesta
fără o cunoaştere corectă a Cărţii, a cărei învăţătură declară că o urmează.
Dacă declari că ai interes pentru lucrurile lui Dumnezeu, că ai o iubire profundă pentru
Domnul Isus şi interes pentru Cuvîntul Său, a-tunci sunt necesare acţiuni, nu vorbe. Dacă
asemenea vorbe nu sunt susţinute de participarea ta la întrunirile bisericii locale, ele sunt de-
şarte şi fără valoare.
Mai sunt unii care, din cauza locului de muncă, nu pot fi prezenţi în toate ocaziile, şi sunt alţii
a căror vîrstă sau infirmităţi îi împiedică să vină. Este o mare deosebire între scuzele aduse
atunci cînd cineva nu vrea să meargă la adunare şi absenţele inevitabile. Cei care vin cu scuze
slabe ar trebui să realizeze că ceilalţi pricep repede cum stau lucrurile. Mai important este
totuşi faptul că Domnul ne cunoaşte inima.
Responsabilităţi necesare
„,Şti(i că fiecare, fie rob, fie slobod, va primi răsplată de la Domnul | literal: Ştiind că ce
lucru bun face fiecare, aceasta va primi de la Domnul, fie că este sclav, fie că e om liber]"
(Ef.6:8).
Responsabilităţile familiale şi îndatoririle înrudite nu trebuie să fie uitate. Ele trebuie
îndeplinite, şi noi considerăm adesea ca timp al „nostru" timpul necesar pentru îndeplinirea
lor. Nimeni n-ar trebui să creadă că acele ocupaţii valoroase la care ne-am referit mai sus ar
trebui să aibă precădere asupra acestor responsabilităţi pe care le avem. Acestea n-ar trebui
neglijate pentru a ne permite să facem alte lucruri.
Adeseori poate exista dorinţa de a face ceva văzut de alţii, încereînd
31
astfel să le cîştigăm respectul, mai degrabă decît să facem ceea ce este văzut, de exemplu, de
către membrii apropiaţi ai familiei noastre. Ei ne cunosc deja, şi poate credem că nu cîştigăm
prea mult petrecînd timp cu ei. Totuşi, Scriptura nu sprijină această concepţie. N-a spus
Domnul oare: „întoarce-te acasă şi povesteşte tot ce ţi-a făcut Dumnezeu" (Lc.8:39)?
în lucrarea Sa, făcînd voia Sa, nu există timp irosit
Domnul va răsplăti orice lucrare făcută pentru El în conformitate cu Cuvîntul Său, indiferent
în ce domeniu de activitate. Efeseni 6:8 se referă în particular la locul nostru de muncă, dar
principiul care reiese din acest verset poate fi aplicat şi la timpul nostru liber. Nu există nici
un „lucru bun" pe care îl facem şi care să nu-şi primească răsplata de la Domnul. în lucrarea
Sa, făcînd voia Sa, nu există timp irosit.
Priorităţile de care nu trebuie să uităm
„Căci deprinderea trupească este de puţin folos, pe cînd evlavia este folositoare în orice
privinţă, întrucît ea are făgăduinţa vieţii de acum şi a celei viitoare" (l.Tim.4:8).
în zilele noastre se pune un mare ' accent pe nevoia de a face exerciţii fizi-rgările şi mersul cu
bicicleta, cluburile de fitness şi cele 1 asemănătoare sunt caracteristici obişnuite ale
societăţii noastre. se reaminteşte neîncetat că o iţie fizică bună este neapărat ne-care vor să se
bucure de viaţă. Nimeni n-ar contrazice fap-'tul că o condiţie fizică bună atît benefică, cît şi
necesară pentru sănătate bună. Dar noi, ca şi creş-:ini, ne confruntăm cu problema timpului pe
care să-1 alocăm acestor activităţi. Pavel ne reaminteşte că deprinderea fizică aduce folos doar
puţin timp, dar că există o altă formă de activitate care are un beneficiu mult mai trainic.
32

Dacă deprinderea fizică ore promisiunea vieţii de acum, evlavia o depăşeşte şi are şi cu
promisiunea vieţii viitoare. Folosul deprinderii fizice e limitat la viaţa de acum, pe cînd
beneficiile deprinderii spirituale se vor vedea în eternitate.
Beneficiile deprinderii spirituale se vor vedea în eternitate
Prin faptul că Pavel reuneşte laolaltă deprinderea fizică şi evlavia, el subliniază că pentru
amîndouă se cere un efort. Atletul îşi încordează forţele fizice pînă la limită. El este
nerăbdător să se obosească pînă ce ajunge în culmea condiţiei fizice. Pentru atingerea acestui
scop, orice efort este văzut ca meritînd sacrificiul.
Scopul pentru credincios este şi mai important decît cel al atletului. Acest scop e sfinţenia. Ca
şi atletul, credinciosul va fi pregătit să plătească preţul pentru atingerea acestui obiectiv. El nu
va lăsa nimic care să-i împiedice înaintarea. îşi va încorda toate puterile pentru atingerea
acestei ţinte măreţe.
De aceea, în activităţile pe care le desfăşurăm în timpul liber ar trebui să nu tolerăm nimic
care să acţioneze împotriva noastră în dobîn-direa sfinţeniei. Noi nu putem lucra la aceasta în
anumite domenii ale vieţii noastre, dar s-o ignorăm în altele. Nici o activitate nu este neutră, ci
ori folositoare, ori dăunătoare. Ea ajută creşterea noastră spirituală sau o împiedică.
Importanţa exemplului
„Fii o pildă pentru credincioşi" (l.Tim.4:12).
Tot ce facem noi este privit de alţii, şi ei vor afla multe despre noi de la modul cum ne
petrecem timpul. Nu există un timp în viaţa noastră pe care să-1 putem considera ca fiind
lipsit de responsabilitate. Pu-lerea exemplului nu are voie niciodată să fie subestimată.
Unii cred că modul cum se poartă în serile lor libere sau sîmbăta poate fi diferit de modul cum
se comportă în întrunirile bisericii locale duminica. Nu trebuie să te gîndeşti prea profund ca
să vezi cît de absurd este lucrul acesta. A adopta o atitudine pioasă într-o situaţie şi a fi
cunoscuţi în altă situaţie ca departe de a fi sfinţi nu face decît să ne anuleze mărturia. De
asemenea, dă acelora care nu agreează învăţătura creştină motive valabile de critică împotriva
credincioşilor. Nimeni nu vede mai repede inconsecvenţele decît cei din lume. Fii atent să nu
33
le dai motive de critică.
Libertatea pe care o dă timpul liber îl face să devină o zonă periculoasă, unde un nivel scăzut
al comportării poate deveni normal. Dacă tovarăşii cu care îţi petreci timpul liber acţionează
în felul acesta şi nu
Libertatea pe care o dă timpul liber îl face să devină o zonă periculoasă
te ridici deasupra standardelor lor, s-ar putea să devii ţinta glumelor şi comentariilor lor
nefavorabile cînd pun în contrast profesiunea ta de credinţă şi modul tău de viaţă. Nu te lăsa
înşelat de aceasta. Pune-L totdeauna pe Domnul pe primul loc şi ignoră batjocurile şi
zeflemelile pentru faptul că încerci să fii „superspiritual". Este mai bine să eviţi aceşti tovarăşi
şi caută-ţi prieteni în altă parte.

34
11 ii eiivînt de încheiere
în parabola judecătorului nedrept consemnată în Luca 16, stăpînul îi spune administratorului
său: „Dă socoteală de administrarea ta". Administratorul îngrijorat şi-a dat seama că a fost
infidel în administrarea care i-a fost încredinţată şi nu s-a aşteptat să dea socoteală de sine
însuşi.
Fiecărui creştin i se va cere să dea socoteală de modul cum şi-a folosit timpul
Am spus deja că, la Scaunul de Judecată al lui Cristos, fiecărui creştin i se va cere să dea
socoteală, printre altele, de modul cum şi-a folosit timpul. Ocaziile trebuie folosite cu
înţelepciune, ca să nu fim făcuţi de ruşine pentru eşecul nostru.
împărţirea vieţii noastre în zile ne ajută să ne planificăm timpul. Dumnezeu este ordonat în tot
ce face. Punînd această resursă în mîi-nile noastre, El o face în aşa fel, încît noi s-o putem
folosi aşa cum se cuvine.
Zilele nu durează sute de ore, ci doar douăzeci şi patru, în care este timp de odihnă, astfel încît
să se poată face faţă zilei următoare cu o rezervă suficientă de energie pentru rezolvarea
problemelor. Corpul nostru a fost creat să lucreze în acest mediu, iar mediul a fost creat în aşa
fel, încît să ne putem folosi deplin de resursa timpului. Cu nişte lucruri atît de înţelept plănuite
de Creator, ar trebui să ne consacram responsabilităţii noastre şi să nu irosim ce ne-a dat
Dumnezeu.
Ar trebui să nu irosim ce ne-a dat Dumnezeu
Cel mai măreţ exemplu în acest sens este viaţa Domnului Isus. Mai ales în Evanghelia după
Marcu vedem un Servitor care Şi-a folosit timpul în cel mai eficient mod pe care 1-a cunoscut
lumea vreodată. Rugăciunea a fost o parte esenţială a zilei Sale; slujirea, serviciile aduse
altora I-au umplut orele; compasiunea pentru alţii a fost motivul aflat în spatele acţiunilor
Sale; în pofida orarului încărcat, El S-a oprit totuşi să asculte strigătele unui orb şi apoi 1-a
vindecat; zilele Lui de „odihnă" au fost toate pline de activitate.
35

S-ar putea să vă placă și