Drept Diplomatic şi Consular

Funcţiile misiunilor
diplomatice permanente
 Bibliografie
 Ion M. Anghel, Drept Diplomatic, Editura Ştiinţifică şi
Enciclopedică, Bucureşti, 1984

 Aurel Bonciog, Drept Diplomatic, Editura Fundaţiei

“România de mâine”, Bucureşti, 2000

 www.preferatele.com
 Funcţiile misiunilor diplomatice permanente

A. Noţiunea de misiune diplomatică

Misiunile diplomatice sunt forme instituţionalizate, care se folosesc de către subiectele de

drept internaţional pentru a asigura între ele fie permanenţa relaţiilor diplomatice, fie comunicarea
între ele pe una sau mai multe probleme de interes reciproc.
Instituţiile care asigură permanenţa relaţiilor dintre state, ca subiecte de drept internaţional,
sunt misiunile diplomatice permanente; ele au regimul stabilit prin Convenţia de la Viena din anul
1961.
Potrivit art. 3 din Convenţia de la Viena 1961 se prevede că funcţiile unei misiuni
diplomatice constau în special în :
1. reprezentarea statului acreditant în staul acreditar
2. de ocrotire a interesului statului acreditant în statul acreditar şi a cetăţenilor acestora în limitele
admise de dreptul internaţional
3. de a duce tratative sau negocieri cu statul acreditar în diverse domenii: politice, economice,
tehnico-ştiinţifice, social-umanitare
4. de informare prin mijloace licite despre viaţa economică, politică din statul acreditar
5. de promovare a relaţiilor de prietenie şi cooperare cu statul acreditar.

B. Funcţiile unei misiuni diplomatice:

1. Funcţia de reprezentare
2. Funcţia de negociere
3. Funcţia de observare şi informare
4. Funcţia de cooperare internaţională
5. Funcţia de ocrotire

1. Funcţia de reprezentare

Este cea mai veche funcţie diplomatică şi extrem de importantă deoarece facilitează
comunicarea dintre cele două ţări.Ea este considerată în doctrină ca fiind funcţia
principală,fundamentală a misiunii diplomatice.
Este îndeplinită în special şi la nivelul cel mai conştient de şeful misiunii diplomatice care
are recunoscut aşa-zisa reprezentare generală. Unul dintre sensurile notiunii de reprezentare este
acela de a autoriza misiunea diplomatica sa trateze in numele statului trimitator,exprimandu-I
vointa,dorintele si punctele de vedere s valorificandu-i drepturile in apararea intereselor sale.Functia
de reprezentare este incredntata inainte de toate sefului de misiune,in ale carui scrisori de acreditare
se mentioneaza acest lucru.
Funcţia se concretizează în :
- participarea la ceremoniile oficiale din statul acreditar
- exprimă dorinţele statului acreditant faţă de statul acreditar
- în exprimarea punctelor de vedere faţă de politica statului acreditant
Şeful misiunii diplomatice reprezintă statul ca atare, nu în nume propriu sau al misiunii diplomatice.
Scopul esenţial al menţinerii relaţiilor diplomatice fiind facilitarea comunicării oficiale între
state,agentul diplomatic este în mod frecvent chemat să îndeplinească sarcina de a
negocia,comunica şi prezenta punctual de vedere al guvernului său asupra diverselor probleme
guvernului statului în care este acreditat.
Din punct de vedere juridic se consideră că reprezentanţii diplomatici au misiunea de a
reprezenta statul care-I desemnează în statul care îi primeşte,sunt deci mandatari ai statului
acreditant în statul acreditar.
In sfarsit trebuie mentionat ca expresia”reprezentare” are in cazul de fata un sens special
care difera de situatia desemnata prin insttutia reprezentarii.In doctrina se subliniaza ideea ca
raportul dintre misiunea diplomatica si statul acreditant nu trebuie confundat cu raportul de
reprezentare din dreptul international.

2. Funcţia de negociere

Exprimă esenţa activităţii diplomatice întru cat consta în apararea intereselor statului propriu
nu prin negarea intereselor celuilat stat,ci prin încercarea de a se pune de accord cu aceasta,adica
prin cautarea de a gasi un punct de întalnire între interesele celor doua state,in acest sens,notiunea
de negociere apare sinonima cu aceea de diplomatie.Functia de negociere este mijlocul principal de
rezolvare a cooperării dintre state.
Tratativele diplomatice directe reprezinta modul cel mai simplu,dar sic el mai important si
eficient mijloc de rezolvare pe cale pasnica a diferendelor.Dar tretativele diplomatice nu sunt
exclusive legate si nu presupun,necesarmente un diferend caci statele negociaza,de asemnea,si
pentru realizarea de acorduri sau pentru a dezvolta relatiile dintre ele.Epoca noastra este o epoca a
negocerilor si se poate spuneca negocierea domina aproape toate domenile relatiilor
internationale,atat cele in care se formeaza dreptul,cat s cele in care se solutioneaza
diferendele,negocierile raman,in multe cazuri,primul si ultimul resort-neexistand alta
alternative,pentru ca in lipsa negocierilor,deci a ca pasnice pe care o ofera diplomatia,nu ramane
decat recursul la forta ori la amenintarea cu folosirea fortei.Ori cata vreme razboiul si forta sunt
excluse din viata internationala sau cel putin le este ingustat campul de amplificatiune si exista un
drept la pace,singura alternativa care ramane este negocierea. Functia de negociere este intim legata
de idea de intelegere si de colaborare.
Negocierile incep cu o propunere,care este precedata de o informare temeinica asupra
interesului partenerului ca si a propriului interes de a gasi o solutie comuna unei probleme,nu
neaparat divergenta.Negocierile implica regula quid pro quo.Propunerile de negociere se fac numai
prin ministerul de externe,nu este exclus ca propunerile sa fie facute direct de seful statului,dar in
toate cazurile ele se fac in scris.Tehnica negocierilor este variata si ea tine de stilul fiecarui
interlocutor.
Negocierile pot fi:
- oficiale: cele în numele statului - început de angajare
- oficioase: neangajamente; se manifestă prin contractele de sondare a realizării ulterior a unor
contracte oficiale
- scrise
- orale
- mixte
- directe: şeful misiunii diplomatice şi şeful statului acreditar
- indirecte: şeful misiunii diplomatice şi ministrul de externe al statului acreditar.
Aceasta relevă aceea calitate deosebită pe care o are şeful misiunii diplomatice, calitate ce constă în
negocierea cu minimul de concesii.

3. Funcţia de observare şi informare

Este o funcţie legitimă şi necesară cu condiţia ca informarea să fie corectă. Această funcţie a
fost privită în trecut cu suspiciune, statele se suspectau reciproc - echivalentă cu spionajul ( perioada
războiului rece). Astăzi funcţia este considerată legitimă, firească, în sensul că ar fi în interesul
reciproc al cunoaşterii şi încrederii între state. Această observare şi informare să se facă corect şi să
fie oportună( ceea ce azi este oportun, mâine nu mai este).
Misiunea trebuie sa observe si sa urmareasca cu atentie evolutia evenimentelor care pot
afecta in orice mod interesele statului acredtat sis a informeze,pregatirea de rapoarte periodice
constituite deci un compartiment de baza al activitatii misiunilor diplomatice si o forma normala de
actiune a acesteia.
Aceasta functie se exercita in directii si forme multiple,intrucat gama de problame asupra
carora misiunile diplomatice trebuie sa-si tina la current guvernele este fara limita si se diversifica
mereu.Sarcina de informare se exercita in primul rand in directia statului propriu,drept
urmare,misiunea diplomatica trebuie sa urmareasca ,sa studieze sis a informeze,prompt si
précis,despre unele aspecte privind statul acreditar.
Funcţia se execută în două direcţii:
a) direcţia statului acreditant căruia i se transmit informaţii despre statul acreditar, despre aspectele
vieţii interne, politicii externe, relaţiile reciproce, orice informaţie despre statul acreditar pe care
şeful misiunii diplomatice le consideră utile pentru statul acreditant.
b) a doua direcţie – activităţile mai sus amintite pot fi şi invers. Misiunea diplomatică este
principala sursă de informare a statului acreditar despre statul acreditant. Sursele care pot fi folosite:
autorităţile oficiale, schimburile de vederi politice, economice, presa, contactele cu cetăţenii statului
acreditar.

4. Funcţia de cooperare internaţională

Scopul misiunilor diplomatice este de a promova dezvoltarea unor raporturi mai bune intre
state,de a mentine o atmosfera amicala si,prin aceasta,de a contribui la colaborarea
internationala.Misiunea diplomatica are sarcina de a promova,axtinde si diversifica relatiile dntre
statul acreditant si statutul acreditar.
Cooperarea internaţională este menită să asigure permanenţa raporturilor prieteneşti între
state, să contribuie la stabilirea unor măsuri comune pe plan internaţional. Scopul misiunilor
diplomatice este de a promova dezvoltarea unor raporturi mai bune între state, de a menţine o
atmosferă amicală şi, prin aceasta, de a contribui la colaborarea internaţională. Misiunea
diplomatică are sarcina de a promova, a extinde şi diversifica relaţiile dintre statul acreditant si
statul acreditar,ea are ca vocatie naturala nu numai mentinerea pacii si intelegerii sau intensificarea
raporturilor pasnice intre doua state,ci si pe aceea de a transforma relatiile de simpla curtoazie
formala in relatii de profunda amicitie si a imbogati continutul relatilor cu noi elemente de
colaborare in domeniul economico-comercial,cultural-artistic-stiintific,turistic s.a.
 Misiunile diplomatice sunt infiintate cu scopul de a contribui la dezvoltarea relatilor dintre
statutul acreditant si cel acreditar,la cultivarea intelegerii,prieteniei si colaborarii.
Promovand relatii de colaborare,misiunea contribuie in modul cel mai direct la realizarea
unui climat de intelegere si la aproperea dintre cele doua state si popoare,cultiva sentimente de
stima si respect reciproc,de prietenie.

5. Funcţia de ocrotire

Funcţia de ocrotire a intereselor statului acreditant şi cetăţenilor în statul acreditar se

realizează in principal,prin protectia diplomatica,care este mijlocul cel mai important prin care
misiunea diplomatica realizeaza aceasta functie.
Se realizează prin două acţiuni:
a) prin demers: intervenţia agentului diplomatic de pe lângă statul acreditar se face ori de câte ori
misiunea diplomatică trebuie să ocrotească interesele statului şi a cetăţenilor în statul acreditar.
b) prin asistenţă : să fie alături de reprezentanţii statului ai cetăţenilor şi să-i ajute atunci când au
nevoie.
Protecţia se realizează prin intervenţii diplomatice în favoarea cetăţeanului lezat printr-un
act ilicit, mergându-se până la posibilitatea de a aduce chestiunea în faţa unui tribunal internaţional
sau arbitraj.
Fundamentul protecţiei diplomatice este în obligaţia statelor de a asigura străinilor care se
găsesc pe teritoriul lor un minimum de tratament, cât şi în acordurile bilaterale încheiate între părţi.
De regula protectia diplomatica se exercita numai pentru cetateni statului acreditant,sau care au avut
cetatenia la data cand a avut loc actul ilicit,protectia pentru straini poate fi convenita ,cum vom
examina ma departe.
Dreptul diplomatic recunoaste statului acreditant dreptul de a actiona in favoarea nationalilor
sai exercitand:
-protectia necontecioasa este asigurata pentru cetatenii statului acreditant care nu au beneficiat de
garantiile juridice care le sunt date de statul in care se afla,ea se realizeaza prin demersuri la
autortatile administrative.Aceasta protectie se continua de msunea diplomatica dupa ce oficiile
consulare au epuizat toate caile ordinare de recurs,in cazuri grave,protectia se asigura si prin
raporturi intre autoritatile guvernamentale ale celor doua state.
-protectia diplomatica contecioasa se exercita prin sesizarea instantelor judiciare,in formele si cu
procedurile stabilite de dreptul international.