Piaţa Presei Libere nr.1.

Clădirea Presei Libere,

ROMÂNIA Corp D1, Etaj1
Bucureşti, Sector 1
CONSILIUL CONCURENŢEI Tel: 318.11.98/318.11.99
Fax:318.49.08

GHID
privind finanţarea sistemului de învăţământ din România,
comparativ cu unele state membre ale U. E., din perspectiva
legislaţiei ajutorului de stat

Importanţa educaţiei – ca act de conştiinţă de calitatea căruia depinde,

în bună parte, nu numai bunăstarea viitoare a naţiunii respective ci, în acelaşi
timp, puterea, influenţa şi chiar existenţa ei ca entitate distinctă în
configuraţia regională şi mondială, este unanim recunoscută în toate mediile.
Obiectivele strategice stabilite de către Comisia Europeană în anul
2002, în cadrul Consiliului European de la Barcelona, precum şi deciziile
adoptate la nivel european în cadrul „procesului Bologna”, au determinat
accelerarea procesului de reformă a sistemului educaţional.

1. Mecanisme de finanţare a sistemului educaţional în Uniunea

Europeană

Potrivit prevederilor Tratatului de constituire a CE (în continuare

Tratat) (art.149), Uniunea Europeană (UE) trebuie să contribuie la
dezvoltarea calitativă a educaţiei prin încurajarea cooperării între statele
membre, iar, dacă este necesar, prin sprijinirea şi completarea acţiunilor
acestora în vederea respectării responsabilităţilor pentru conţinutul
organizării sistemului educaţional şi asigurării diversităţii culturale şi
lingvistice. De asemenea, U.E. şi statele membre trebuie să accelereze
cooperarea cu alte ţări şi organisme internaţionale competente în domeniul
educaţiei, în particular cu Consiliul Europei.

1
 Pe de altă parte, Uniunea Europeană trebuie să implementeze politica
de pregătire profesională care să asigure sprijinul şi completarea acţiunilor
statelor membre, în vederea respectării responsabilităţilor cu privire la
conţinutul şi organizarea sistemului de pregătire profesională (art.150).
În fapt, în martie 2000, Consiliul European a stabilit drept ţintă
transformarea Uniunii Europene, la nivelul anului 2010, în cea mai
competitivă şi dinamică economie bazată pe cunoaştere din lume, capabilă
să asigure creşterea economică prin intermediul creării de locuri de muncă
numeroase şi mai bune, precum şi o mai mare coeziune socială.
În realizarea acestui deziderat, Consiliul a invitat statele membre la o
reflecţie generală despre obiectivele concrete ale sistemelor educaţionale şi
la o creştere anuală substanţială pe locuitor a investiţiilor în capitalul uman.
Pentru domeniul educaţiei şi pregătirii profesionale, Uniunea Europeană şi
statele membre trebuie să aloce resurse suficiente în realizarea ţintei
propuse, impunându-se o orientare şi administrare riguroasă a fondurilor în
sensul obţinerii unui grad ridicat de eficienţă.
Învăţământul superior a rămas, în termeni relativi, progresiv
subfinanţat în multe state membre ale UE. Studiile OECD reflectă faptul că
universităţile europene sunt serios subfinanţate, în timp ce Raportul Băncii
Mondiale surprinde nivelul inadecvat al finanţării învăţământului superior,
incapabil să asigure dezvoltarea economică durabilă, precum şi expansiunea
profesiilor bazate pe cunoaştere. Structura finanţării şi politicile practicate
în domeniul învăţământului variază de la un stat la altul, iar, uneori, chiar în
interiorul aceluiaşi stat, de la o regiune la alta.
În cadrul sistemului educaţional al oricărui stat o importanţă deosebită
revine şi mecanismelor de finanţare a acestuia şi al compatibilităţii cu
legislaţia în domeniul ajutorului de stat.
Astfel, Uniunea Europeană a dezvoltat instrumente şi programe1
destinate să contribuie la dezvoltarea şi finanţarea sistemului educaţional şi

1
Aceste instrumente şi programe includ: programul Socrates, Leonardo, Tempus,
Erasmus, proiectul Jean Monet, cooperarea UE/SUA, UE/Canada şi programele cadru
pentru cercetare-dezvoltare, din care universităţile primesc cca.o treime din fondurile
necesare activităţii de cercetare, în mod particular măsuri de sprijin pentru pregătire
profesională şi asigurarea mobilităţii (acţiuni Marie Curie).
Socrates este programul european pentru educaţie, al cărui scop este de a
promova dimeniunea europeană şi îmbunătăţirea calităţii educaţiei prin încurajarea
cooperării între statele membre. Programul este destinat a face faţă marilor provocări
ale noului mileniu, respectiv promovarea educaţiei permanente, încurajarea accesului la
educaţie a întregii populaţii, precum şi recunoaşterea calificărilor. Una dintre acţiunile
programului Socrates o reprezintă şi derularea programului Erasmus, care conţine o

2
de pregătire, care să conducă la atingerea obiectivelor stabilite prin strategia
Lisabona.
Toate sursele de finanţare a învăţământului pot fi grupate în două mari
categorii, respectiv: surse publice şi surse private. Sursele publice provin de
la autorităţile centrale, regionale şi locale, în timp ce sursele private provin
de la studenţi, gospodării şi organisme neguvernamentale. Importanţa
relativă a fiecărui tip de sursă de finanţare, fie ea publică sau privată, variază
semnificativ de la un stat la altul, mergând de la finanţare totală a educaţiei
în ţări precum Danemarca, Finlanda şi Suedia, în timp ce în multe state
membre taxele de studiu sunt suportate de către studenţi.
Pentru ţările nemembre UE, sistemul de finanţare a învăţământului
poate să fie caracterizat de o mare dependenţă de sectorul privat faţă de
sistemul din UE (de exemplu, în SUA, doar jumătate din fondurile totale
pentru învăţământul superior provin din surse publice). Încercarea de
realizare a unei comparaţii între resursele destinate educaţiei în patru ţări
OECD (Australia, Canada, Noua Zeelandă şi SUA) comparativ cu UE,

gamă variată de măsuri destinate a sprijini activităţile europene în domeniul

învăţământului superior, promovarea mobilităţii şi schimbului de studenţi şi profesori.
Programul Leonardo promovează proiectele transnaţionale bazate pe cooperarea
între diferiţii participanţi în pregătirea profesională – organisme de instruire, şcoli,
universităţi, mediu de afaceri, camere de comerţ, etc – în efortul de a creşte mobilitatea,
de a accelera activitatea inovaţională şi de a îmbunătăţi calitatea pregătirii profesionale.
Programul Tempus este un program de cooperare transeuropeană în domeniul
învăţământului superior, derulat din 1990, în vederea susţinerii nevoilor de reformă a
învăţământului superior în ţările central şi est europene, urmare a căderii zidului
Berlinului în 1989. Acst program reprezintă o schemă de ajutor pentru restructurarea
sistemelor de învăţământ superior în aceste ţări în vederea adaptării la nevoile
economiei de piaţă.
Proiectul Jean Monet are drept scop facilitarea introducerii de studii referitoare la
integrarea europeană în universităţi, legate în special de legislaţia comunitară,
integrarea economică europeană, integrarea politică europeană şi istoria procesului de
construcţie europeană.
Cooperarea EU/SUA a fost stabilită prin semnarea în octombrie 1995 a unui
acord oficial între Uniunea Europeană şi Statele Unite în domeniul învăţământului
superior şi pregătirii profesionale, scopul programului fiind de promovare a înţelegerii
între UE şi SUA, precum şi îmbunătăţirii calităţii resurselor umane.
Cooperarea EU/Canada a fost parafată prin semnarea în decembrie 2000 a
acordului oficial în domeniul învăţământului superior şi pregătirii, scopul său fiind de a
promova cooperarea strânsă între cetăţenii celor două zone, inclusiv înţelegerea
sistemului cultural, lingvistic şi instituţional al acestora, precum şi îmbunătăţirea
calităţii resurselor umane şi recunoaşterea calificărilor profesionale.

3
reflectă tendinţa de diversificare mai rapidă a surselor de finanţare a celor
patru ţări prin repartizarea sarcinilor financiare între sectorul public şi privat.
Spre deosebire de statele ne-membre UE, unde taxele de studiu deţin o
proporţie semnificativă în nivelul veniturilor instituţiilor de educaţie, în
unele state membre ale UE, care practică o politică de acces liber la educaţie,
această potenţială sursă de venit nu poate fi luată în considerare.
De asemenea, rolul pe care îl joacă autorităţile regionale în finanţarea
sistemului educaţional, variază de la o ţară la alta. În Irlanda, Olanda,
Finlanda, Regatul Unit, Estonia, Letonia, Lituania, Ungaria, Malta, Slovacia
autorităţile regionale nu au nici un rol, spre deosebire de Belgia, Germania şi
Spania, unde autorităţile regionale deţin un rol important în finanţarea
sistemului educaţional.
În vederea restructurării şi îmbunătăţirii modalităţilor de finanţare a
învăţământului, Statele membre au iniţiat o serie de acţiuni, legate în mod
direct de obiectivele şi priorităţile stabilite prin politica în domeniu.
În general, pentru vechile state membre ale UE nu s-au înregistrat
trenduri semnificative în diversificarea surselor de finanţare cu excepţia doar
a câtorva state, de exemplu, Regatul Unit. Rezultatele studiilor întreprinse
reflectă că mai puţin de 15% din mecanismele inovatoare implementate în
Statele membre variază de la creşterea eficienţei sistemului de învăţământ
superior la forme variate de sprijin pentru studenţi. De exemplu, în Olanda,
este promovat un sistem de creditare pe bază de performanţă, prin care
asemenea credite pot lua forma de granturi nerambursabile în cazul în care
studentul îşi finalizează cu succes studiile. Acest sistem menţine sursa
publică în finanţare, contribuind în acelaşi timp la creşterea eficienţei în
sistemul educaţional. În noile state membre, foste state comuniste din blocul
sovietic, tranziţia de la economia centralizată către economia de piaţă a
presupus, de asemenea, introducerea de reforme radicale în propriile
sisteme de învăţământ (de exemplu, dobândirea autonomiei universitare).
În măsurarea iniţiativelor de finanţarea a sistemului educaţional sunt
urmărite, în general, 5 obiective cheie, respectiv:
a) creşterea nivelului absolut al finanţării;
b) diversificarea surselor de venit ale universităţilor;
c) utilizarea adecvată a resurselor (creşterea gradului de eficienţă)
d) asigurarea de surse suplimentare de finanţare pentru cercetarea de
excelenţă şi pregătire profesională, în vederea creşterii atractivităţii
internaţionale;
e) acordarea de ajutoare pentru studenţi, sub formă de alocaţii, granturi şi
credite.

4
 Cel de-al patrulea obiectiv este de departe cel mai important,
reprezentând 29% din totalul obiectivelor, în timp ce obiectivul 2 deţine o
pondere de doar 13% din totalul iniţiativelor.
Pentru a surprinde de o manieră cât mai cuprinzătoare acţiunile
întreprinse pentru finanţarea învăţământului merită a fi exemplificate diferite
tipuri de mecanisme de finanţare aferente celor 5 obiective menţionate
anterior.

a) 2 mecanisme destinate a creşte nivelul absolut al finanţării:

1. Planul U3M – practicat în Franţa:
Acest mecanism combină fondurile bugetare centrale cu cele ale
regiunilor (locale), precum şi cu fondurile structurale. În acest fel, se poate
asigura finanţarea de o manieră largă, scopul final reprezentându-l
dezvoltarea ţării şi regiunii respective. Conform acestei scheme, fondurile
sunt alocate pentru asigurarea de facilităţi pentru studenţi, intensificarea
participării studenţilor străini la diferite activităţi, investiţii în facilităţi
acordate universităţilor (ex. facilităţi de cercetare pentru noi universităţi).

2. Mecanismul „Campus Companies” (Irlanda)

Instituţiile private de învăţământ superior sunt finanţate şi
administrate de propriile organizaţii. Universităţile dezvoltă ceea ce este
cunoscut sub denumirea de „campusul companiilor”, în scopul de a
valorifica rezultatele cercetării universitare sau vânzarea serviciilor
universitare particulare. În afara faptului că se asigură creşterea fondurilor de
finanţare, „campusul companiilor” permite de asemenea stabilirea de
legături directe între universităţi şi industrie, ceea ce conduce la obţinerea de
experienţă practică pentru studenţi, urmare a participării la proiecte relevante
pregătirii profesionale.

b) 2 mecanisme destinate a diversifica sursele de venit pentru

universităţi:

3. Legea învăţământului superior – Cehia.

Instituţiile publice de învăţământ superior sunt autorizate să
desfăşoare activităţi suplimentare în vederea obţinerii de fonduri. Aceste
activităţi trebuie să fie în strânsă legătură cu propria activitate educaţională,
şcolară, de cercetare – dezvoltare, artistică sau creativă. De asemenea,
instituţiile publice de învăţământ pot derula şi activităţi care asigură
utilizarea efectivă şi eficientă a resurselor materiale şi umane disponibile.

5
4. Schema de amânare a rambursării taxelor de studiu (Regatul Unit)
Studenţii primesc credite pe care trebuie să le ramburseze în momentul
finalizării studiilor. Rambursarea este legată de nivelul câştigurilor realizate
- o valoare mai mare a câştigului implică un nivel ridicat al rambursării.
Rambursarea taxelor se realizează începând de la un anumit nivel al
venitului realizat, prin sistemul de impozitare, valoarea acestora nefiind
purtătoare de dobândă reală.

c) două mecanisme destinate a asigura utilizarea mai bună a resurselor

(creşterea eficienţei)

5. Schema managementului prin obiective (introdusă în Finlanda în 1986)

Introducerea graduală a managementului prin obiective între
universităţi şi a unui sistem de evaluare care să furnizeze suficiente
informaţii referitoare la rezultatele şi costurile activităţilor educaţionale şi de
cercetare vin în întâmpinarea cererii pentru un nivel ridicat al eficienţei
activităţii educaţionale la toate nivele. Utilizarea schemei de management
prin obiective asigură utilizarea adecvată a fondurilor, fiind reflectate în
contabilitate nivelul costurilor aferente rezultatelor obţinute.

6. Schema cardurilor pentru studenţi, introdusă recent în Malta

O parte a granturilor de care beneficiază studenţii este plătită prin
intermediul cardului electronic, diferenţa fiind acoperită prin mijloace
tradiţionale de plată, respectiv cecuri şi transferuri bancare. Cardul trebuie să
fie însă utilizat doar pentru procurarea de cărţi şi cumpărarea de
calculatoare, programe, echipament medical în cazul studenţilor la medicină,
etc. Cheltuielile care nu sunt legate de obiectul de studiu nu pot fi suportate
prin intermediul acestui card. Conducerea instituţiei de învăţământ poate
bloca accesul la fondurile disponibile pe card dacă constată că acestea au
fost folosite în alt scop. Chiar dacă acest mecanism pare la prima vedere
destul de greoi având în vedere obiectivul de utilizare adecvată a resurselor
disponibile (inclusiv granturile acordate studenţilor), totuşi este o modalitate
eficientă de control a modului în care sunt cheltuite respectivele sume.

d) două mecanisme destinate a asigura fonduri suplimentare pentru

cercetarea de excelenţă şi pregătirea profesională, precum şi pentru
creşterea atractivităţii internaţionale

6
7. Schemele FIRST pentru universităţi, introduse în Belgia în 1989
Scopul practicării acestui tip de scheme este de a accelera relaţiile între
universităţi şi mediul de afaceri. Principiul este că o regiune îşi asumă
responsabilitatea, pentru o perioadă de doi ani, de a plăti salariul unui
cercetător, pentru conducerea unui proiect legat de distribuirea rezultatelor
industriale în regiunea respectivă. De asemenea, pot fi acordate şi subvenţii
pentru activitatea de cercetare aplicată. Există în prezent trei versiuni ale
schemei, respectiv:
a) „FIRST SPIN OFF” orientată cu precădere spre cercetare;
b) „FIRST PH D Enterprise” care acordă sprijin cercetătorilor implicaţi
în elaborarea tezelor de doctorat;
c) „FIRST Europe” care vizează cercetătorii implicaţi în derularea de
proiecte în colaborare cu partenerii industriali. Această subschemă
beneficiază de fonduri ale UE fiind finanţată prin intermediul
fondurilor structurale. Cu toate acestea, schema este deschisă doar
proiectelor derulate în colaborare cu partenerii industriali localizaţi în
zonele eligibile ale regiunii.

8. Alocarea resurselor publice pe principiul competiţiei, introdusă în

Polonia în 1991.

Autoritatea responsabilă pentru finanţarea educaţiei şi cercetării în Polonia

deţine un rol important în procesul de alocare a resurselor. Evaluarea
obiectivă şi critică a situaţiei ştiinţifice a instituţiilor de cercetare poloneze
determină nivelul de finanţare a acestora. Examinarea pe baze competitive a
activităţii profesionale aferentă fiecărei instituţii în parte constituie criteriul
specific de obţinere a fondurilor pentru proiecte specifice de cercetare.

e) două mecanisme destinate a asigura ajutoare pentru studenţi, sub

forma alocărilor, granturilor şi creditelor

9. Schema granturilor pentru performanţă, introdusă în Olanda în 1996

Studenţii pot primi un ajutor sub formă de credit, care, în condiţiile
finalizării cu succes a studiilor, se poate transforma intr-un credit
nerambursabil.

10. „Golden Hellos”, introdus în Regatul Unit în anul 2000

„Golden Hellos” este un sistem de majorare a salariilor de bază pentru
absolvenţii ce doresc să predea matematică, limbi moderne şi tehnologii.

7
 În principiu, multe dintre aceste mecanisme pot fi transferate altor
state membre, chiar dacă sub o formă sau alta ele există, fiind adaptate la
situaţia locală. În practică, transferabilitatea acestor mecanisme depinde de
un număr variat de factori, de natură istorică, socială, legală, politică şi
economică. Mecanismele destinate a sprijini studenţii prin acordarea de
credite destinate a-şi acoperi taxele de studiu nu-şi au locul în statele în care
accesul la educaţie este gratuit. Cu toate acestea, mecanismele destinate a
asigura studenţilor ajutoare tind să devină mult mai restrictive în privinţa
transferabilităţii acestora în favoarea celor destinate a asigura utilizarea cea
mai adecvată a resurselor disponibile.
Pe de altă parte, mecanismul destinat a asigura fonduri suplimentare
pentru cercetarea de excelenţă, pregătire profesională şi creşterea
atractivităţii internaţionale poate fi transferat statelor membre, unul din
obiectivele esenţiale ale Uniunii Europene fiind reprezentat de creşterea
substanţială a resurselor destinate cercetării în spaţiul comunitar.

2. Sistemul educaţional în România – organizare, acces şi modalităţi de

finanţare

Asumarea de către România a obligaţiilor stabilite prin procesul de la

Bologna s-a concretizat în modificări structurale aduse sistemului de
educaţie, respectiv extinderea duratei învătământului obligatoriu de la 8 la
10 ani, reorganizarea studiilor universitare în trei cicluri, precum şi aplicarea
de măsuri menite a contribui la creşterea eficienţei sistemului de învăţământ.
În prezent, sistemul de educaţie şi formare iniţială este structurat pe
următoarele niveluri: învăţământ preşcolar, primar, secundar, postliceal şi
superior (universitar şi postuniversitar).
În privinţa accesului şi participării la educaţia iniţială, informaţiile
disponibile reflectă tendinţa de majorare a ratei brute de cuprindere şcolară
în toate nivelurile de învăţământ, ajungând în medie la cca.72% la nivelul
anului 2003/2004. Astfel, în timp ce în învăţământul obligatoriu rata brută de
cuprindere înregistrează valori de peste 96%, în învăţământul liceal şi
profesional nivelul acesteia se situează la ca. 76%.
Spre deosebire de nivelul secundar, în învăţământul superior, sensul
ascendent al participării la educaţie s-a concretizat în majorarea
semnificativă a ratei de cuprindere, ajungând în anul universitar 2004/2005
la 40,2%, spre deosebire de 27,7% în perioada 2000/2001.
Creşterea gradului de cuprindere în învăţământul superior este efectul
atât al alternativei particulare oferite cât şi al capacităţii pieţei forţei de
muncă de absorbţie a persoanelor cu studii şi calificare superioară.

8
 O importanţă deosebită revine şi creării unui sistem structurat de
formare profesională continuă. Legislaţia adoptată în domeniul formării
profesionale continue are în vedere continuarea reformei sistemului de
formare profesională prin implementarea principiilor europene referitoare la
asigurarea calităţii, descentralizare, parteneriat social şi transparenţă a
sistemului, precum şi consolidarea instituţională a sistemului de formare
profesională.
Cadrul normativ de reglementare vizează: problematica educaţiei
permanente; formarea profesională continuă prin sistemul educaţional,
formarea profesională a adulţilor; acordarea de subvenţii privind cheltuielile
cu formarea profesională a unor categorii specifice de beneficiari;
identificarea şi implementarea de măsuri specifice privind îmbunătăţirea
accesului la calificare, la formarea profesională continuă.
O problemă deosebit de importantă în funcţionarea sistemului
educaţional o reprezintă, printre altele, şi modalităţile de finanţare aferente
fiecărui nivel. Astfel, potrivit Legii învăţământului nr.84/1995 cu
modificările şi completările ulterioare, învăţământul de stat este gratuit,
fiind finanţat în principal de la bugetul de stat şi bugetele locale, dar şi
din fonduri ale agenţilor economici, precum şi a altor persoane fizice şi
juridice.
În cadrul învăţământului superior, reglementările legale prevăd
posibilitatea organizării de activităţi de cercetare ştiinţifică, dezvoltare
tehnologică, proiectare, consultanţă sau expertiză, ce se pot desfăşura în
cadrul departamentelor, catedrelor sau în unităţi proprii de cercetare
ştiinţifică, inclusiv prin colaborare cu instituţii de învăţământ din ţară şi
străinătate. Cercetarea ştiinţifică din învăţământul superior beneficiază
gratuit de serviciile întregii reţele de informare şi documentare a
bibliotecilor din învăţământ.
Programele de cercetare ştiinţifică fundamentală, precum şi alte
programe de interes deosebit sunt finanţate, pe bază de contracte, din
fondurile alocate anual, direct Ministerului Educaţiei Naţionale, de la
bugetul de stat, separat de finanţarea procesului de învăţământ.
Finanţarea contractelor de cercetare se face în mod competitiv, pe baza
evaluărilor făcute de Consiliul Naţional al Cercetării Ştiinţifice
Universitare.
Programele de cercetare tehnologică avansată, cele de cercetare
aplicativă, precum şi activităţile de proiectare, consultanţă, expertiză, altele
decât cele având ca beneficiar ministerul, sunt finanţate, pe bază de
contracte, încheiate direct cu beneficiarii cercetărilor sau ai activităţilor

9
respective, din fondurile bugetului de stat, fondul special de cercetare şi alte
surse.
În privinţa învăţământului particular, ca alternativă a
învăţământului de stat, legislaţia în vigoare prevede posibilitatea
acordării de sprijin din partea statului pentru unităţile de învăţământ
acreditate. Învăţământul particular poate funcţiona cu respectarea
condiţiilor referitoare la organizarea pe principiul non-profit şi al
nediscriminării, respingând ideile, curentele şi atitudinile antidemocratice,
xenofobe, şovine şi rasiste, cu respectarea strandardelor naţionale.
Potrivit legii, finanţarea învăţământului de stat se asigură din fonduri
publice, în limita a cel puţin 4% din PIB, urmând ca la nivelul anului 2007,
alocaţiile bugetare să se situeze la min.6% din PIB.
Sistemul de finanţare a învăţământului preuniversitar de stat trebuie să
asigure descentralizarea fondurilor la nivelul unităţilor de învăţământ.
Astfel, finanţarea unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat2 se
asigură din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităţilor
administrativ-teritoriale pe a căror rază îşi desfăşoară activitatea, de la
bugetul de stat, precum şi din alte surse.
Baza de calcul a fondurilor alocate unităţilor de învăţământ prin şi din
bugetele locale, pentru finanţarea de bază o constituie costul standard pe
elev/preşcolar, calculat în funcţie de indicatori specifici activităţii de
învăţământ, de calitatea procesului educaţional şi formare profesională,
managementul instituţional, specificul instruirii şi mediile de rezidenţă.
Finanţarea complementară se face de la bugetul local, în raport cu
necesităţile unităţii de învăţământ preuniversitar. Finanţarea asigurată prin
bugetul de stat şi bugetele locale poate fi completată şi prin alte surse,
existenţa acestora nediminuând însă fondurile bugetare alocate.
Învăţământului superior i se alocă un fond distinct pentru cercetare
ştiinţifică universitară, din bugetul global al cercetării, pe criterii
competitive, în funcţie de priorităţile naţionale şi de performanţele obţinute
sau anticipate. În fapt, instituţiile de învăţământ superior de stat funcţionează
ca instituţii finanţate din fondurile alocate de la bugetul de stat, precum şi
din alte surse.
Finanţarea instituţiilor de învăţământ superior se realizează pe bază de
criterii aprobate de minister, la propunerea Consiliului Naţional de Finanţare
2
Finanţarea unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat cuprinde finanţare de bază şi
complementară. Finanţarea de bază asigură desfăşurarea în condiţii normale a
procesului de învăţământ la nivel preuniversitar, în timp ce finanţarea complementară
asigură cheltuieli de capital, sociale, precum şi alte cheltuieli asociate procesului de
învăţământ.

10
a Învăţământului Superior şi al Consiliului Naţional al Cercetării Ştiinţifice
Universitare.
Din fonduri bugetare se acordă burse elevilor şi studenţilor de la
cursurile de zi din învăţământul de stat, precum şi completarea surselor
necesare realizării de cheltuieli de întreţinere a internatelor, căminelor şi
cantinelor. Pentru învăţământul de stat preşcolar şi obligatoriu se asigură
gratuit manuale şcolare, precum şi asistenţă medicală şi psihologică gratuită
în unităţi medicale de stat.
De la bugetul de stat se asigură şi finanţarea parţială a transportului în
comun, precum şi tarife reduse cu 50% pentru accesul la muzee, concerte şi
alte manifestări culturale şi sportive organizate de instituţiile publice, de
aceste facilităţi beneficiind şi elevii şi studenţii din învăţământul particular
acreditat.
Ministerul Educaţiei sprijină de asemenea şi înfiinţarea de consorţii
universitare3 prin practicarea unei politici de finanţare complementară
stimulativă.
Finanţarea sistemului de învăţământ românesc trebuie să fie însă
în concordanţă şi cu legislaţia în materie de concurenţă şi ajutor de stat
şi cu practica comunitară în domeniu. Astfel, din perspectiva mediului
concurenţial, elaborarea de scheme de finanţare sau aplicarea unor
mecanisme comparabile cu cele la nivel comunitar trebuie să permită
accesul liber şi nediscriminatoriu la fondurile bugetare, fie ele centrale
sau ale autorităţilor locale, pe baze competiţionale, deschise tuturor
instituţiilor de învăţământ – publice sau private, acredite conform legii.
Pe de altă parte, evaluarea finanţării din punct de vedere al
ajutorului de stat trebuie realizată diferenţiat. După cum am menţionat
anterior, la nivel comunitar modalităţile de finanţare a sistemului
educaţional variază semnificativ de la un stat la altul, mergând de la
finanţare totală până la îmbinarea fondurilor private cu cele publice.
Potenţialul redus de finanţare a învăţământului românesc din
surse private, precum şi necesităţile şi cerinţele stringente cărora
România trebuie să le facă faţă în perspectiva integrării în Uniunea
Europeană, impun acordarea unei atenţii sporite procesului educaţional
din partea factorilor decidenţi, atât în privinţa calităţii procesului, cât
mai ales al asigurării unui grad corespunzător de finanţare. Astfel,

3
Consorţiul universitar este o asociere voluntară, de interes general, constituită pe bază
de contract de parteneriat, încheiat în formă autentică între două sau mai multe instituţii
de învăţământ superior, dintre care cel puţin una este acreditată, acesta dobândind
calitatea de persoană juridică de utilitate publică.

11
finanţarea procesului educaţional pe principalele sale paliere
componente – învăţământ preşcolar, primar, secundar, postliceal şi
superior – nu implică măsuri de natura ajutorului de stat, educaţia fiind
privită ca prioritate naţională şi activitate de interes general, de viitorul
căreia depinde în mare măsură gradul de dezvoltare al ţării.
Măsuri de natura ajutorului de stat în cadrul procesului
educaţional se pot însă regăsi în cazul unor mecanisme specifice de
finanţare, sub formă de programe, granturi de cercetare acordate
universităţilor, sau al altor programe de instruire şi formare
profesională continuă. În general, la nivelul Uniunii Europene
ajutoarele pentru instruire sunt considerate compatibile cu mediul
concurenţial normal, acordarea acestora urmând a fi acordată efectiv
după autorizarea de către Comisie.
În acest sens, în vederea asigurării compatibilităţii cu practica
comunitară, derularea de programe de instruire, acordarea de granturi
sau practicarea altor forme specifice de finanţare a sistemului
educaţional din surse publice trebuie să se bazeze pe elaborarea de
scheme de sprijin conform reglementărilor în vigoare, autorizarea
acestora revenind Consiliului Concurenţei până în momentul aderării,
pentru ca ulterior, competenţa în domeniu să revină Comisiei
Europene.

Bibliografie:

* * * (2004): Study on “The financing of higher education in Europe”

completed by European research associates (EU-RA), European
Commission;
* * * (2005): Study on “The returns to various types of investment in
education and training”, completed by London Economics, European
Commission, Directorate General for Education and Culture;

* * * (2004): "Education & training 2010" the success of the Lisbon strategy
hinges on urgent reforms”, Joint interim report of the Council and the
Commission on the implementation of the detailed work programme on the
follow-up of the objectives of education and training systems in Europe,
Consiliul Uniunii Europene;

12
* * * (2006): "Modernising education and training: a vital contribution to
prosperity and social cohesion in Europe", joint interim report of the
Council and the Commission on progress under the "Education & Training
2010" work programme, Consiliul Uniunii Europene;
* * * (2005): “Raport asupra stării sistemului naţional de învăţământ”,
MEC;

* * * (2005): Implementing the ‘‘Education and training 2010’’ Work

Programme – Romania”, European Commission, Education and Culture;

* * * (2005): “Planul naţional de dezvoltare 2007-2013”, Guvernul

României;

* * * Cadrul legislativ românesc în domeniul organizării şi funcţionării

sistemului de învăţământ, www.edu.ro;

* * * Cadrul legislativ comunitar în domeniul educaţiei, www.europa.eu.int;

13