STADIUL APLICĂRII SISTEMULUI DE FINANŢARE A ÎNVĂŢĂMÂNTULUI

PREUNIVERSITAR DE STAT
– STUDIU –
Publicat în volumul „Formula de finanţare a învăţământului preuniversitar din România” Ed.
Economică, 2002
Autor Ilie DOGARU

Lucrarea de faţă are ca date de fundamentare:

• Studiile şi analizele Consiliului Naţional al Finanţării Învăţământului Preuniversitar de Stat
(CNFIPS) privind:
– costurile medii pe elev/preşcolar la 31 decembrie 2001 calculate pe mediul rural şi urban şi
pe trepte de învăţământ la nivel naţional şi pe judeţe;
– costurile medii standard calculate pe baza indicatorilor fizici de consumuri materiale şi de
resurse umane, la nivelul valoric al lunii mai 2002.
• Concluziile desprinse din dezbaterile organizate de CNFIPS şi din întâlnirile din luna iulie 2002
ale inspectorilor generali şcolari cu conducerea MEC, pe probleme privind finanţarea şi
managementul financiar din unităţile de învăţământ preuniversitar de stat.
• Aprecierile şi sugestiile specialiştilor Băncii Mondiale formulate in întâlnirile bilaterale cu
reprezentanţii MEC şi CNFIPS.
• Studiile, concluziile şi sugestiile Unităţii de coordonare a Programului “Descetralizarea
Finanţării şi a Managementului Financiar” susţinut în România de Departamentul de Dezvoltare
Internaţională de pe lângă guvernul Marii Britanii (DFID).
În perioada octombrie 2001 – iulie 2002, activitatea factorilor de decizie şi acţiune în domeniul
finanţării învăţământului preuniversitar de stat a fost orientată spre elaborarea unui sistem unitar şi
coerent de formare a surselor de finanţare şi de alocare transparentă a fondurilor necesare fiecarei
unităţi de învăţământ, pentru asigurarea unor conditii decente de desfăşurare a procesului
instructiv-educativ.
În acest scop, studiile şi analizele CNFIPS au fost concentrate în următoarele direcţii:
• analiza nivelului de finanţare a unităţilor de învăţământ în anul 2001 pe baza datelor statistice
şi de execuţie financiară la 31 decembrie 2001. Aceasta analiză s-a concretizat în Studiul
privind costurile medii pe elev/preşcolar pe anul 2001;
• analiza gradului de aplicare a Normelor Metodologice pentru finanţarea învăţământului
preuniversitar de stat aprobate prin HG 538/07.06.2001;
• reliefarea principalilor factori de restricţie care îngreunează procesul de descentralizare a
deciziei privind execuţia financiară şi managementul financiar din unităţile de învăţământ
preuniversitar;
• analiza nevoilor reale de finanţare a unităţilor de învăţământ, calculate pe baza indicatorilor
fizici de consum de resurse materiale şi umane, (indicatori existenţi/înscrişi în actele normative
în vigoare). Această analiză a fost materializată în Studiul privind costurile standard pe
elev/preşcolar, din unităţile de învăţământ preuniversitar de stat la nivelul de preţuri şi salarii
din luna mai 2002.

1. COSTURILE MEDII PE ELEV/PREŞCOLAR

ÎN ANUL 2001

11
Studiul a avut la bază un set de indicatori financiari şi de resurse umane (posturi didactice, didactic
auxiliare şi nedidactice) calculaţi la nivelul anului 2001.
Principalii indicatori care reflectă şi explică nivelul/gradul de finanţare a unităţilor de învăţământ
preuniversitar sunt:
• costurile medii pe elev/preşcolar calculate la nivel de ţară şi pe fiecare judeţ, pe medii – urban,
rural – şi trepte de învăţământ – preşcolar, primar, gimnazial şi liceal – coeficienţi de
diferenţiere a costurilor medii din fiecare judeţ faţă de costurile medii pe ţară;
• ponderea cheltuielilor de la bugetul de stat şi respectiv cele de la bugetul local a celor de la
bugetul local şi din venituri proprii în total cheltuieli;
• structura costurilor materiale curente;
• ponderea cheltuielilor de investiţii în total cheltuieli;
• ponderea cheltuielilor nonsalariale în total cheltuieli;
• numărul de elevi pe total posturi, pe medii şi trepte de învăţământ din care:
– pe post didactic;
– pe post didactic auxiliar şi nedidactic.
Analiza acestor indicatori a condus la următoarele concluzii:
a. nivelul costurilor medii este diferit între medii rural – urban, trepte de învăţământ şi între
judeţe
Costul mediu pe elev/preşcolar pe ţară în anul 2001 a fost de 6.746 mii lei din care în mediul rural
de 5.835,4 mii lei si 7.303,84 în mediul urban (Tabelul nr. 1).
Pe trepte de învăţământ costurile medii cele mai mici sunt la preşcolar rural 4.034,78 mii lei iar
cele mai ridicate la învăţământul postliceal şi de maiştrii în mediul rural 10.426,67 mii lei.
Pe judeţe, diferenţierile dintre costuri sunt la fel de pregnante.
Pentru cheltuielile pe elev in mediul rural (Tabelul nr. 2) la cele mai mici niveluri se află judeţele
Tulcea cu 3.964 mii lei, Brăila cu 4601.4 mii lei, Suceava cu 4979,3 mii lei şi Timiş cu 5044,9 mii lei
(nu a fost luat în calcul judeţul Călărăşi care prezinta o cifră absolută – faţă de care avem rezerve
– de 896,6 mii lei, coeficient de diferenţiere 0,154).
Cele mai înalte costuri în mediul rural le-au avut judeţele Cluj 7.795 mii lei (coeficient de
diferenţiere 1,336), Maramureş cu 7.762,3 mii lei (coeficient de diferenţiere 1,330) şi Bihor 7.033,8
mii lei (coeficient de diferenţiere 1,205).
În mediul urban, costurile totale pe elev, cele mai scăzute le au judeţele Giurgiu 5.289,7 mii lei
(coeficient de diferenţiere 0,724), Botoşani 6.016, 8 mii lei (coeficient de diferenţiere 0,824),
Hunedoara cu 6.310,7 mii lei (coeficient de diferenţiere 0,864) şi Vaslui cu 6.338, 78 mii lei
(coeficient de diferenţiere 0,868). Costurile cele mai înalte le-au avut Covasna cu 8.960,4 mii lei
(coeficient de diferenţiere 1,227), Harghita 8742.77 mii lei (coeficient de diferenţiere 1,197) şi Cluj
8.280 mii lei (coeficient de diferenţiere 1,134).
Diferenţieri semnificative de costuri apar şi în analiza acestora pe trepte de învăţământ (preşcolar,
primar, gimnazial etc) pe mediu rural – urban. Aceste diferenţieri sunt generate în primul rând de
numărul de elevi pe post didactic, pe post didactic auxiliar şi nedidactic, dar şi de intensitatea
eforturilor bugetelor locale de alimentare a şcolilor cu fonduri pentru cheltuieli materiale.
Costurile cele mai mici le întâlnim în judeţele cu un pontenţial economic mai redus şi/sau cu o
densitate a populatiei şcolare mai mare (Figura nr. 1) judeţele Giurgiu, Botoşani, Prahova,
Călăraşi, Galaţi, Ialomiţa, Vaslui şi Tulcea in timp ce judeţele situate mai bine din punct de vedere
economic au înregistrat costuri medii pe elev mai mari – Cluj, Covasna, Harghita, Bihor, Caraş
Severin şi Municipiul Bucureşti. Tot în zona judeţelor cu coeficienţi de diferenţiere supraunitar se
află majoritatea judeţelor din Transilvania – Alba, Bihor, Bistriţa Năsăud, Braşov, Maramureş, Satu
Mare, Sibiu, Mureş şi din Banat – Timiş, Caraş Severin, în timp ce judeţele din Moldova,

12
Dobrogea, Muntenia şi Oltenia cu excepţia judeţelor Dolj şi Mehedinţi au costuri medii pe elev mai
mici decât costurile pe ţară (coeficienţi de diferenţiere subunitari).

b. Structura costurilor medii reflectă diferenţe pe judeţe între politicile şi potenţialul de

finanţare

În structura costurilor medii ponderea cea mai mare o au costurile salariale (inclusiv viramentele)
respectiv 81,18% pe total ţară. Diferenţa de 18,92 o reprezintă costurile nonsalariale (cheltuieli
materiale) inclusiv investiţiile (Tabelul nr. 3).
Ponderea cheltuielilor materiale în structura costurilor medii variază pe medii şi trepte de
învăţământ între 14,39% pentru nivelul gimnazial şi 18,39% pentru nivelul preşcolar. La nivelul ţării
ponderea cheltuielilor materiale în totalul cheltuielilor de la bugetul local reprezintă 15,48%
(Tabelul nr. 4).
La nivelul judeţelor, ponderea cheltuielilor materiale în structura costurilor medii este foarte
diversificată; unele judeţe participă cu valori foarte mici în structura acestora precum Vrancea
4,13%, Călăraşi 7,01%, Bihor 9,94% sau Alba 9,83%; un esalon destul de semnificativ – 22 judeţe
din 42, respectiv 52% se încadreaza intre 10,06% si 13,81%; judeţele Bacău cu 14,60%, Cluj cu
15,30%, Giurgiu cu 14,04%, Iasi cu 15,82 şi Tulcea cu 15,27% se apropie de media naţională (nu
au fost luate în comparaţie datele prezentate de judeţele Caraş şi Ilfov care în opinia noastră nu
sunt bine fundamentate).
Aceste diferenţieri reflectă efortul/capacitatea diferitelor consilii locale de a asigura necesarul de
fonduri pentru acoperirea cheltuielilor materiale. In cele mai multe judeţe, capacitatea de a
satisface aceste nevoi este scăzută. Acest fenomen este susţinut şi de studiul efectuat de DFID
din Marea Britanie în cele trei judeţe pilot (Brăila, Giurgiu şi Bacău) din care rezultă că toate
unităţile şcolare controlate au încheiat anul financiar 2001 cu datorii la plata energiei electrice şi
termice.
O analiză a acestor structuri reliefează faptul că cea mai mare parte a efortului financiar al
comunităţilor locale este orientată spre reparaţii capitale şi plata consumurilor de energie electrică
şi termică.
Astfel, din totalul cheltuielilor materiale efectuate de consiliul local şi din veniturile proprii ale
unităţilor 88,98% reprezintă cheltuieli curente şi reparaţii capitale, 10,4% investiţii şi 0,62% cărti şi
publicaţii.
Ponderea cheltuielilor de investiţii în total costuri este foarte mică (1,78%) iar costurile pe judeţe
sunt foarte diferite ca mărime. Acest indicator (investiţii/elev) nu este însă semnificativ deoarece
politica de investiţii depinde preponderent de alţi factori decât de numărul de elevi (starea clădirilor
şi dispersia lor in teritoriu, fenomenul demografic, capacitatea investiţională a factorilor locali etc.).

c. Ponderea contribuţiei factorilor finanţatori de acoperire a costurilor indică faptul că

principalul efort în finanţarea învăţământului îl face în continuare bugetul de stat prin
bugetul MEC şi cota din TVA repartizată consiliilor locale pentru salarii, manuale,
concursuri naţionale şi perfecţionarea personalului şi burse. Această pondere este de
81,08%.

Bugetul local contribuie cu o pondere de 16,37% la acoperirea costurilor medii iar unităţile de
învăţământ contribuie la acoperirea costurilor cu o pondere de 2,48% din veniturile proprii (Tabelul
nr. 3).
Cea mai mare contribuţie a bugetelor locale la acoperirea costurilor medii/elev o au judeţele Caraş
Severin 38,99%, Ilfov 29,93%, Bucureşti 27,96% şi Constanţa 21,80%, iar cea mai slabă
contribuţie, judeţele Alba 10,34%, Bihor 10,37% şi Teleorman 10,69%.

13
Cea mai mare contribuţie cu venituri proprii la acoperirea costurilor o au unităţile de învăţământ din
judeţele Harghita cu 6,09%, Sibiu cu 5,72%, Mehedinti cu 5,22%, Covasna cu 4,06% şi Galati cu
4,05%. Cea mai mică contribuţie o au şcolile din judeţele Giurgiu cu 0,56%, Teleorman cu 0,57%,
Călăraşi cu 0,67% şi Dolj cu 0,80%.

d. Principalul indicator de influenţă a costurilor medii este numărul de elevi pe post didactic
şi nedidactic

Analiza pe ţară şi total învăţământ preuniversitar relevă că numărul de elevi pe post didactic este
de 14,519 iar cel de elevi pe post didactic auxiliar şi nedidactic este de 55,172 (Tabelul nr. 5).
Cel mai mic număr de elevi pe post didactic îl au judeţele Cluj – 11,3, Covasna 12,45 şi Mures
12,78 iar cel mai mare număr de elevi pe post didactic îl au judeţele Galati 18,84 şi judeţele Ilfov,
Giurgiu, Neamţ, Prahova, Iaşi, Bacău, Călăraşi, Suceava, Constanţa şi Municipiul Bucureşti în
care acest indicator se situează între 16,5 si 15.
Diferenţieri şi mai mari între judeţe se întâlnesc la indicatorul numărul de elevi pe post didactic
auxiliar şi nedidactic (denumit în continuare nedidactic).
La nivel de ţară numărul de elevi pe post nedidactic este de 55,172. Acest indicator are cotele cele
mai scăzute în Harghita 32,46, Covasna şi Cluj cu 41 şi Municipiul Bucureşti 42,77. Cel mai mare
număr de elevi pe post nedidactic îl au judeţele Galaţi şi Ilfov 76,9 şi Olt şi Vrancea cu 70,6.
Analiza indicatorului număr de elevi pe post didactic pe medii rural – urban indică următoarea
situaţie:
La învăţământul preşcolar, numărul mediu de preşcolari pe post în mediul rural este de 20,2 iar în
mediul urban de 15,6. Aceasta diferenţiere nu este determinată de numărul mare de elevi pe grupa
de grădiniţă în mediul rural ci mai degrabă de ponderea mare pe care o au în mediul urban
grădiniţele cu program prelungit şi săptămânal – unităţi în care numărul de personal didactic este
mai mare.
La celelalte trepte de învăţământ – primar, gimnazial şi liceal, numărul de elevi pe post didactic
este mai mare în mediul urban decât în cel rural indicând o mai eficientă folosire a personalului
didactic în unităţile de învăţământ de la oraşe.
Cele mai mari diferenţe între numărul de elevi pe post didactic pe judeţe şi cel de la nivel naţional
se află, de regulă mediul rural. Exemplu în judeţul Cluj la învăţământul gimnazial rural coeficientul
de diferenţiere este 0,41 respectiv 4,6 elevi pe post didactic faţă de 11,23 la nivel naţional iar
judeţul Covasna are un coeficientul de diferenţiere de 0,74 respectiv 8,3 elevi pe post didactic faţă
de 11,23 la nivel naţional.
Indicatorii cu cele mai înalte cote faţă de nivelul naţional se întâlnesc la această formă de
învăţământ (gimnazial, rural) în judeţele Bacău 16,7, Galaţi 15,75, Neamţ 15,3, Ilfov 14,0 şi
Teleorman 14,4 (Tabelul nr. 6).
La celelalte forme de învăţământ diferenţierile între judeţe faţă de mărimea acestui indicator, la
nivel naţional sunt mai mici.
Diferenţierile relativ mari între judeţe privind numărul de elevi/post didactic şi nedidactic pot avea
mai multe cauze, între care enumerăm:

• aplicarea, în timp, cu intensitate diferită a politicilor privind reducerile de personal şi de

îmbunătăţire a reţelei de învăţământ;
• evoluţia populaţiei şcolare determinată de factorii demografici este diferită între zonele şi
judeţele ţării;
• ponderea diferitelor etnii în teritoriu influenţeaza puternic acest indicator în sensul diminuării
numărului de elevi pe clasă (Covasna şi Mureş, de exemplu);

14
• politica de extindere a predării religiei, a limbilor străine şi a muzicii de către profesori, în
învăţământul primar precum şi a predării pe grupe de studii în învăţământul liceal s-a aplicat
mai rapid în unele judeţe decât în altele.

Cele mai multe judeţe au operat sarcinile de reduceri ale personalului din şcoli pe seama
personalului didactic auxiliar şi nedidactic.

Cauzele care au generat diferenţierile privind numărul de elevi pe post didactic (nedidactic) sunt
greu de relevat printr-o analiză la nivel naţional. Este necesar ca indicatorul număr de elevi pe post
didactic şi nedidactic să fie atent analizat la nivelul fiecărui judeţ. Acolo discrepanţele între unităţile
şcolare de acelasi tip sunt mari şi mai ales, acolo pot fi relevate adevăratele cauze ale
deficienţelor.
Numai pe baza unor analize la nivel de judeţ, municipiu, oraş şi pe comune pot fi proiectate politici
reale de corectare a reţelei şcolare, de folosire mai raţională a personalului didactic.

2. ORGANIZAREA EXECUŢIEI BUGETARE

ÎN UNITĂŢILE DE ÎNVĂŢĂMÂNT
PREUNIVERSITAR DE STAT

Procesul declanşat de OG nr. 32/2001 şi de HG nr. 538/2001 privind finanţarea învăţământului

preuniversitar de stat a fost privit cu unele rezerve din partea unor specialişti, a unor cadre
didactice şi lideri sindicali. Principalele temeri erau că fondurile destinate salarizării personalului
didactic vor căpăta altă destinaţie, că primarii se vor amesteca în mod brutal în activitatea şcolilor
şi în politica de personal şi că bugetele locale vor fi incapabile să asigure resursele pentru
cheltuielile materiale şi de dezvoltare ale şcolilor.
Realitatea anilor 2001 şi a actualului an calendaristic a dovedit că cel puţin primele două temeri nu
au fost justificate. Fondurile salariale şi-au păstrat destinaţia legală iar personalul din învăţământ,
cu foarte rare excepţii, a primit la timp drepturile salariale.
Tot cu rare excepţii materializate, mai ales prin încercările unor primari de a schimba în mod
abuziv pe unii directori de şcoli, politica de personal a rămas aşa cum prevăd legile în vigoare, un
atribut al conducerilor unităţilor de învăţământ, ISJ şi MEC.
Procesul de descentralizare efectivă a sistemului de finanţare şi de execuţie bugetară s-a realizat
însă doar în anumite limite. Asupra unora dintre acestea ne vom opri în cele ce urmează.

2.1. Cu privire la planificarea şi execuţia bugetară

a. În mediul rural
Unităţile de învăţământ nu au bugete de venituri şi cheltuieli aprobate, iar execuţia bugetară se
realizează, de regulă, la primării.
Deşi Legea Finanţelor Publice nr. 72/1996 şi cea a Finanţelor Publice Locale – Legea nr. 189/1998
prevăd că instituţiile publice cu personalitate juridică au obligaţia să-şi desfăşoare activitatea pe
bază de buget propriu de venituri şi cheltuieli, majoritatea şcolilor cu personalitate juridică – de la
sate, nu au întocmit şi nu au avut aprobate de consiliile locale, bugete proprii de venituri şi
cheltuieli. Excepţie fac judeţele Ilfov, Dolj, Gorj şi Sălaj în care efortul în acest domeniu a fost
notabil, în sensul că majoritatea şcolilor şi toate liceele din comune au bugete şi compartimente
financiar-contabile proprii.
Cu excepţiile prezentate mai sus, sarcinile privind execuţia bugetară şi evidenţa contabilă sintetică
a patrimoniului şi a veniturilor şi cheltuielilor unităţilor de învăţământ au fost preluate de primării.
Acest fenomen are următoarele efecte:
15
• directorii de şcoli şi consiliile de administraţie ale acestora nu cunosc volumul de fonduri alocat
de la bugetul de stat şi bugetul local procesului instructiv-educativ şi, în consecinţă, nu sunt
interesaţi în folosirea raţională a acestor fonduri şi în multiplicarea lor prin venituri proprii;
• activitatea economico-financiară a şcolii este lăsată în sarcina ordonatorului principal de credite
şi a compartimentului financiar-contabil de la primărie. Preluarea nemijlocită de către primării a
sarcinilor de evidenţă şi execuţie bugetară îngreunează luarea deciziilor şi generează, uneori,
arbitrariul în alocarea fondurilor;
• evidenţa contabilă la primării se ţine în partidă simplă, aşa încât evidenţa cheltuielilor se ţine
global pentru primărie şi unităţile subordonate finanţate de către aceasta. Şcolile, practic, nu
pot obţine date privind execuţia bugetară proprie decât dacă îşi organizează o evidenţă
paralelă. În această situaţie, nici primăriile şi nici şcolile nu pot transmite la ISJ sau consiliul
judeţean date privind execuţia bugetară necesară analizelor şi politicilor de planificare bugetară
la nivel de consilii judeţene şi la nivel de ţară.
În multe localităţi din zonele sărace şi cu grad ridicat al şomajului, consiliile locale nu dispun de
resurse financiare proprii capabile să susţină cheltuielile materiale curente şi de dezvoltare ale
şcolii.
Acest fenomen condamnă unităţile de învăţământ din aceste localităţi la o stare de subfinanţare
cronică. Consiliile judeţene nu pot înlătura această stare, deoarece actualul cadru legislativ nu
permite constituirea unui fond de intervenţie care să alimenteze bugetele consiliilor locale cu
sumele de bani necesare pentru acoperirea cheltuielilor materiale curente din şcoli.
Liceele teoretice şi agroindustriale din mediul rural şcolarizează elevi din mai multe localităţi în
timp ce, efortul financiar pentru satisfacerea nevoilor curente ale procesului de învăţământ şi
practică este suportat doar de bugetul localităţii de reşedinţă a unităţii de învăţământ – buget care
practic nu are capacitatea să acopere aceste cheltuieli.
Această realitate a generat înrăutăţirea situaţiei financiare şi a bazei materiale a liceelor
agroindustriale din mediul rural şi crează pericolul ca aceste unităţi de învăţământ să nu-şi mai
poată desfăşura activitatea de instruire teoretică şi practică a elevilor.

b. În învăţământul urban
Finanţarea unităţilor de învăţământ şi execuţia bugetară se realizează ca şi în trecut prin alocarea
fondurilor direct unităţilor cu contabilitate proprie sau prin centrele de execuţie bugetară.
Deosebirea este că sarcinile ordonatorului superior de credite au fost preluate de la inspectoratele
şcolare de către primăriile oraşelor, municipiilor şi sectoarelor municipiului Bucureşti.
De regulă, unităţile de învăţământ fără contabilitate proprie nu au bugete proprii de venituri şi
cheltuieli sau dacă le au, nu sunt aprobate de consiliul local.
Majoritatea centrelor de execuţie bugetară ţin o evidenţă globală a veniturilor şi cheltuielilor pentru
toate unităţile arondate şi nu pentru fiecare în parte, inclusiv evidenţa veniturilor proprii ale acestor
unităţi. Directorii unităţilor arondate nu cunosc veniturile aprobate din bugetele locale pentru
unităţile pe care le conduc şi nu-şi pot stabili priorităţile proprii privind folosirea fondurilor
În unele oraşe şi municipii documentele de plată a cheltuielilor pentru consumul de energie
electrică, termică şi de apă precum şi majoritatea cheltuielilor de reparaţii sunt onorate direct de
ordonatorul principal de credite. În această situaţie, conducătorii de şcoli nu cunosc nici măcar
cuantumul consumurilor realizate de unităţile pe care le conduc şi nu iau, în consecinţă, nici o
măsură de raţionalizare a acestora.
Unele municipii şi sectoare ale municipiului Bucureşti au organizat compartimente proprii (servicii
sau direcţii) de administrare a unităţilor de învăţământ. Acestor compartimente le-au fost oferite un
număr de posturi de conducere şi execuţie care depăşeşte cu mult pe cel al inspectoratelor
şcolare judeţene. Astfel, sectorul 1 din Bucureşti are organizată o direcţie încadrată cu peste 80 de
posturi iar sectoarele 2 şi 6 au direcţii de administrare a învăţământului încadrate cu peste 50 de
posturi. Iniţiativa – lăudabilă în esenţa ei – are ca efect, în cele mai multe situaţii preluarea
atribuţiilor inspectoratelor şcolare de ordonatori secundari de credite. Aceste compartimente nu se
16
ocupă de repartizarea fondurilor către unităţile de învăţământ şi controlul asupra folosirii lor, ci de
angajarea unor cheltuieli de reparaţii, întreţinere şi investiţii cu acordul formal al directorilor de
şcoli, îngrădind astfel autonomia acestora şi lipsindu-i de drepturile şi răspunderile pe care ar
trebui să le aibă în calitate de ordonatori terţiari de credite.
În legătură cu finanţarea învăţământului liceal, se ridică aceeaşi problemă ca şi în mediul rural.
Liceele şcolarizează elevi din majoritatea localităţilor din judeţ sau din zonă, iar cheltuielile
materiale şi de dezvoltare sunt suportate din bugetul unei singure localităţi. Acest fenomen a fost
sesizat şi criticat de primarii din oraşe diferite ca mărime şi potential economic, precum Mizil,
Giurgiu, Bacău, Brăila etc.
În foarte multe localităţi şi zone ale ţării indiferent de mediu - rural sau urban - capacitatea de
invesţii pentru învăţământ a bugetelor locale este foarte redusă iar perspectiva de creştere a
acestei capacităţi este încă îndepărtată. Menţionăm că lipsa fondurilor alocate pentru investiţii şi
dotări în şcoli nu se datorează lipsei de interes a consiliilor locale şi primăriilor ci, cu precădere,
unor cauze obiective de ordin economic şi social.
Şi în mediul rural şi în cel urban activitatea de audit şi control financiar nu este încă foarte bine
organizată la nivelul primăriilor iar ISJ-urile (cu excepţia ISMB) au compartimente de audit
încadrate cu cel mult două posturi. În această situaţie, marea majoritate a unităţilor de învăţământ
nu au mai fost auditate, iar multe dintre acestea nu au obţinut nici certificările de bilanţ conform
legii.

2.2. Cu privire la calitatea sistemului informaţional

Sistemul informaţional legat de numărul de elevi, de posturi didactice şi de indicatori economico-
financiari şi de execuţie bugetară funcţionează prost.
Inspectoratele şcolare nu deţin date certe pe unităţi de învăţământ şi pe trepte ale acestuia în
legătură cu numărul de elevi şi posturi didactice şi nedidactice. Aceste date nu le deţin nici
primăriile şi, cu atât mai puţin consiliile judeţene. Indicatorii economico-financiari de execuţie
bugetară nu sunt cunoscuţi în foarte multe cazuri nici de conducerile unităţilor de învăţământ, iar
un sistem de raportare a acestora – pe verticală – de către primării, nu există. Acest fapt se
datorează, în opinia noastră faptului că directorii de şcoli nu au întocmit bugetele ale unităţilor pe
care le conduc şi în consecinţă nu deţin evidenţa indicatorilor de execuţie bugetară. Acest
fenomen a fost resimţit cu prilejul culegerii datelor pentru calculul costurilor medii pe elev la nivel
judeţean şi naţional. Pentru a asigura apropierea de realitate a acestor indicatori a fost nevoie de
peste cinci luni de dialog între inspectoratele şcolare şi unităţile de învăţământ şi primării, şi între
inspectoratele şcolare şi CNFIPS. Practic şi după această perioadă apreciem că datele transmise
de unele judeţe pe baza cărora s-au calculat aceste costuri au un grad mare de incertitudine.
Unele date transmise, de exemplu de judeţele Călăraşi şi Vrancea înscrise în cele din urmă în
studiu din raţiuni de operativitate, sunt vizibil eronate.
Lipsa unui sistem informaţional de culegere şi prelucrare a datelor se simte şi mai acut în ceea ce
priveşte indicatorii de execuţie bugetară pe fiecare unitate de învăţământ. Pentru a obţine, prelucra
şi transmite aceşti indicatori la MEC – CNFIPS, inspectoratele şcolare sunt obligate să apeleze nu
doar la conducerile de şcoli ci şi la primării (unde datele aşa cum am mai precizat nu sunt
evidenţiate distinct) sau la trezorerii.
Gradul mare de relativitate a datelor oferite de actualul sistem informaţional are un efect dăunător
deosebit asupra deciziilor care trebuie luate la nivel de judeţ şi naţional în legătură cu planificarea
bugetară şi alocarea echitabilă a fondurilor salariale şi de dezvoltare, şi cu formularea unor politici
coerente privind volumul şi structura reţelei şcolare la nivel naţional şi în teritoriu.

2.3. Cu privire la politica de personal

În anul 2001 au fost respectate prevederile HG nr. 538/2001 în sensul că selectarea şi promovarea
personalului şi stabilirea volumului de personal în şcoli a rămas un atribut exclusiv al MEC şi
inspectoratelor şcolare judeţene. Conducerile unităţilor de învăţământ au numai atribuţii în legătură
17
cu propunerile de state de funcţii şi cu organizarea formalităţilor de angajare a personalului
didactic auxiliar şi nedidactic. Primarii ca, ordonatori principali de credite nu au exercitat nici una
din atribuţiile conferite de lege în acest domeniu.
Prevederile din Statutul Personalului Didactic (Legea 128/1997) precum şi faptul că fondurile
pentru cheltuielile salariale sunt asigurate din TVA de la bugetul de stat justifică prevederea din
lege ca angajarea şi mobilitatea personalului didactic să rămână încă o perioadă de timp în sarcina
inspectoratelor şcolare şi a MEC. În ceea ce priveşte stabilirea numărului de posturi pentru
personalul didactic auxiliar şi nedidactic şi angajarea acestui personal, intervenţia ISJ si a MEC nu
se mai justifică. Aceste operaţiuni trebuie să treacă în mod firesc în sarcina ordonatorilor principali
de credite. În prezent, de exemplu, contabilii şefi din unităţile de învăţământ sunt angajaţi cu avizul
ISJ, dar în fapt ei sunt obligaţi prin lege să lucreze cu ordonatorii principali de credite, să raporteze
şi să răspundă în faţa acestora asupra modului de gestionare a fondurilor.
Politica de ajustare a numărului de personal didactic şi nedidactic iniţiată, de regulă, de către MEC
se materializează prin recomandări de reducere procentuală a numărului de posturi, fiecare judeţ
“beneficiind” de acelaşi procent. Aceasta face ca un judeţ care a beneficiat în trecut de un avantaj
în privinţa numărului de posturi aprobate să beneficieze în continuare de el. De asemenea,
stabilite în acest mod (procent egal de ajustare) reducerile ordonate de sus nu ţin seama de
realităţile concrete din fiecare judeţ.
Aşa se face că, în fond, diferenţierile între judeţe privind numărul de elevi pe post didactic şi
nedidactic se menţin.
În formularea politicii de personal conducerile de şcoli sunt exonerate de orice răspundere.
Capacitatea lor de decizie, în acest domeniu, este limitată de prevederile de lege referitoare la
norma didactică, numărul săptămânal de ore de predare/învăţare şi de numărul de elevi pe clasă.
Unica lor contribuţie la determinarea numărului de posturi didactice este aceea de a asigura ca
fiecare clasă să aibă un număr de elevi egal sau mai mare decât cel mediu prevăzut de lege.
Conducătorii de şcoli ar mai putea renunţa la unele drepturi de normare a personalului cum ar fi
normarea unor profesori pentru predarea limbilor străine, muzicii, desenului şi a educaţiei fizice. Ei
nu fac însă aceasta decât la indicaţiile verbale sau scrise ale ISJ, respectiv MEC.
Potrivit prevederilor legale actuale, numirea conducătorilor unităţilor de învăţământ este un atribut
exclusiv al şcolii, ISJ şi MEC. Sistemul de finanţare a şcolilor impune transferul de responsabilităţi
şi spre consiliile locale, primari şi comunitatea locală în legătură cu asigurarea şi administrarea
resurselor materiale şi financiare necesare procesului instructiv-educativ. Această situaţie pune
şcoala într-o poziţie dependentă sau de parteneriat faţă de comunitatea locală şi organismele ei de
conducere. Apreciem că şcoala ar avea mult de câştigat dacă în consiliul de administraţie al
acesteia ar fi mai bine reprezentate primăria, consiliul local şi comunitatea de părinţi si dacă aceşti
parteneri ai procesului de susţinere financiară şi materială a şcolii ar fi cosultaţi în legătură cu
munca managerului unităţii de învăţământ – directorul şcolii.

Analiza costurilor medii/elev pe anul 2001, la nivel naţional şi pe judeţe şi a sistemului de

finanţare şi organizare a execuţiei bugetare ne conduce la următoarele concluzii:
• Gradul de finanţare a unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat din România este scăzut.
Fenomenul subfinanţării este relevat şi de evoluţia indicatorului cost/elev exprimat în USD (Tabelul
nr. 7).
În ceea ce priveşte gradul de finanţare al şcolilor, ne aflăm foarte aproape de anii 1989, 1990.
De asemenea, o analiză comparativă a cheltuielilor publice pentru învăţământ între România şi
alte ţări foste socialiste, indică faptul că România acordă în continuare învăţământului cel mai mic
procent din PIB –3,4% (Tabelul nr. 8).
• Ponderea covârşitoare în cadrul cheltuielilor o au cheltuielile salariale
Acest fenomen indică, pe de o parte slaba “acoperire” cu elevi a unui post didactic, dar mai ales
gradul scăzut de alimentare cu fonduri a nevoilor materiale curente ale unităţilor şcolare şi a
nevoilor de reabilitare şi dezvoltare a bazei materiale a învăţământului.

18
• Descentralizarea sistemului de finanţare a învăţământului (în fapt a sistemului de execuţie
bugetară prin consiliile locale) nu a fost însoţită de un efort semnificativ de orietare a fondurilor
consiliilor locale spre unităţile de învăţământ
Fondurile au rămas, de regulă, la nivelul primăriilor şi centrelor de execuţie bugetară, de aici
efectuându-se direct, cea mai mare parte a cheltuielilor materiale (în principal de intreţinere şi
reparaţii).
• Actualul sistem legislativ oferă “dreptul” sau obligaţia de a acorda fonduri pentru cheltuieli
materiale, reparaţii curente şi burse ale elevilor numai bugetelor locale
Excluderea consiliilor judeţene de la acest “drept” nu dă acestora posibilitatea de a interveni
operativ încă din perioada de planificare bugetară pentru susţinerea cu fonduri a unităţilor de
învăţământ din localităţile sărace din punct de vedere economic şi financiar sau a acelor unităţi
care şcolarizează elevi din mai multe localităţi sau zone geografice.
• În cele mai multe situaţii, directorii unităţilor de învăţământ nu au întocmite şi aprobate bugetele
locale proprii ale unităţilor pe care le conduc şi nu se bucură de autonomia conferită de lege
oronatorului terţiar de credite.
În aceste condiţii, interesul lor pentru dezvoltarea surselor proprii de venit şi de folosire raţională a
celor primite de la bugetul local şi cel de stat este minim.
• Conducerile şcolilor nu au fost stimulate/ajutate suficient de către ISJ şi consiliile locale să-şi
organizeze compartimente financiar-contabile proprii.
Ca efect, aceste conduceri nu cunosc nivelul fondurilor la care au dreptul şi nu pot stabili priorităţile
în legătură cu folosirea lor.
• Sistemul de execuţie bugetară prin primării sau centre de execuţie bugetară face ca
eventualele economii în folosirea fondurilor să nu ramână la dispozitia şcolii ci să capete alte
destinaţii.
• Directorii de şcoli nu sunt implicaţi decât foarte puţin în politica de normare, selectare şi
promovare a personalului didactic iar comunităţile locale şi reprezentaţii administraţiei locale
sunt excluşi complet de la actul de decizie în acest domeniu.
Această deficienţă este generată în primul rând de sistemul rigid, centralizat (prin lege) de normare
şi promovare a cadrelor didactice şi de alte prevederi ale legilor în vigoare referitoare la norma
didactică, salarizarea personalului didactic, titularizarea “pe viaţă” a acestora, planurile de
învăţământ (cu un număr de discipline şi ore care nu permit o prea mare elasticitate, cu efect
asupra normelor didactice).
• Directorii de şcoli au foarte puţine drepturi şi răspunderi ca manageri financiari şi administrativi
ai şcolii.
Aceste drepturi sunt covârşitor limitate de plasarea în afara şcolii (la primărie sau centru de
execuţie bugetară) a centrului de decizie cu privire la planificarea şi execuţia bugetară, dar mai
ales de prevederile legilor finanţelor publice şi ale finanţelor publice locale referitoare la folosirea
banului public. În conformitate cu aceste prevederi, numărul de posturi în învăţământ şi pe unităţi
şcolare este stabilit prin legile anuale ale bugetului. Eventualele ecomonii la cheltuielile de
personal dintr-o şcoală nu rămân la dispoziţia acesteia pentru stimularea personalului existent ci
merg la bugetul de stat pentru eventualele măriri salariale de care beneficiază, toate cadrele
didactice indiferent de merit şi performanţe; economiile la cheltuieli materiale nu sunt reorientate
tot în şcoală, spre alte capitole de cheltuieli – investiţii, salarizare, etc. – iar la sfârşitul anului se fac
venituri la bugetul statului (sau la bugetul local)
• Sistemul informaţional în legătură cu fundamentarea nevoilor de resurse umane şi materiale,
alocarea fondurilor şi execuţia bugetară este slab performant.
El nu asigură operativitatea culegerii şi prelucrării datelor şi certitudinea că aceste date exprimă
realitatea din fiecare unitate de învăţământ, unitate administrativ-teritorială etc.
Disfuncţionalităţile acestui sistem sunt generate în principal de:

19
 – lipsa de date privind planificarea şi execuţia bugetară la nivel de şcoală;
– la primării evidenţa veniturilor şi cheltuielilor unităţilor de învăţământ subordonate nu se ţine
distinct faţă de cele ale primăriei şi a altor unităţi publice;
– centrele de execuţie bugetară nu ţin evidenţa contabilă şi analitică pe fiecare unitate de
învăţământ în parte;
– în multe unităţi de învăţământ, centre de execuţie şi primării, datele de evidenţa contabilă şi
statistice se înregistrează manual şi nu electronic;
– la nivelul consiliilor judeţene nu există un sistem unitar, coerent de culegere şi prelucrare a
datelor referitor la unităţile de învăţământ preuniversitar;
– la nivelul ISJ compartimentele contabilitate, personal şi informatizare nu au personal
suficient şi bine pregătit pentru culegerea şi prelucrarea acestor informatii.
• Organismele de conducere ale puterii locale şi comunitatea însăşi nu participă la luarea
deciziilor în legătură cu politica de personal din şcoală şi la conducerea curentă a activităţii
acesteia.
Ca parteneri ai şcolii şi furnizori de resurse pentru asigurarea procesului instructiv educativ, factorii
locali nu cunosc suficient de bine, din interior, problemele şcolii, şi nu sunt suficient de
stimulaţi/responsabilizaţi să contribuie la rezolvarea lor. Apreciem că o antrenare graduală, fără
prejudecăţi, a acestor parteneri la actul de decizie în legătură cu toate laturile politicii şcolare şi ale
procesului de instruire şi educaţie ar avantaja conducerile de şcoli şi ar stimula participarea tuturor
la transformarea şcolii într-un real centru de învăţământ, educaţie şi cultură.
• Aplicarea principiului alocării fondurilor băneşti unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat
pe baza costurilor medii se află în faza de inceput.
În anul 2001, costurile medii şi coeficienţii de diferenţiere a acestora pe judeţe faţă de nivelul
naţional au contribuit la dimensionarea fondurilor din TVA repartizate pe judeţe prin Legea anuală
a bugetului. Tot pe aceasta bază, consiliile judeţene au repartizat consiliilor locale fondurile din
TVA pentru cheltuielile de personal din unităţile de învăţământ.
Ritmul relativ lent de aplicare a acestui principiu în totalitatea lui a fost determinat de o serie de
factori între care menţionăm:
– anul financiar 2001 a fost anul de tranziţie spre noul sistem de administrare şi finanţare a
învăţământului, în care prioritare au avut alte acţiuni cum ar fi: preluarea patrimoniului
unităţilor de învăţământ de către consiliile locale; preluarea de către consiliile locale a
indicatorilor de execuţie bugetară de la ISJ şi unităţile de învăţământ; previzionarea şi
aprobarea surselor de finanţare incluse în bugetele proprii ale consiliilor locale; aplicarea
programelor naţionale de dotare a şcolilor cu mijloace de transport pentru elevi;
organizarea activităţii de fundamentare a necesarului şi de sprijinire cu rechizite şcolare a
elevilor provenind din familiile defavorizate din punct de vedere economic şi social etc.;
– sistemul informaţional de culegere şi prelucrare a datelor a funcţionat defectuos astfel încât
costurile medii pe elev, pe unităţi, medii rural–urban şi pe trepte de învăţământ au fost
calculate cu o întârziere de câteva luni (acţiunea s-a încheiat în martie 2002) şi nu au mai
putut fi folosite ca instrumente de analiză şi decizie pentru planificarea bugetară pentru
anul 2002;
– comisiile judeţene pentru finanţarea învăţământului preuniversitar nu şi-au îndeplinit, în
cele mai multe cazuri atribuţiile privind calculul, analiza şi corectarea costurilor medii pe
unităţi de învăţământ. Lipsa acestor analize a condus la necunoaşterea coeficienţilor de
diferenţiere a costurilor între unităţile de acelaşi tip din judeţ şi a cauzelor care le-au
generat pentru a se formula decizii corecte privind finanţarea acestor unităţi;
– cadrul legislativ rigid privind sursele (fondurile) de acoperire a cheltuielilor nu permite
consiliilor judeţene să dispună de fonduri suplimentare pentru susţinerea bugetelor
unităţilor de învăţământ subfinanţate de la bugetele locale.

20
Greutăţile şi neajunsurile semnalate mai sus în aplicarea noului sistem de finanţare şi calculul
costurilor medii pe elev/preşcolar nu sunt de natură să ne alarmeze în legătură cu viabilitatea
acestui sistem şi necesitatea aplicării lui. Aceste greutăţi nu ţin de esenţa sistemului. Ele sunt
determintate de o pregătire incompletă a factorilor participanti la aplicarea lui şi de menţinerea
(existenta) unui cadru legislativ inadecvat principiilor descentralizării şi transferului spre şcoală a
responsabilităţilor şi dreptului de decizie cu privire la folosirea fondurilor materiale şi băneşti ale
şcolii.

3. PROPUNERI DE ÎMBUNĂTĂŢIRE A SISTEMULUI DE FINANŢARE ŞI EXECUŢIE

BUGETARĂ
Pentru a asigura succesul în aplicarea noului sistem de finanţare, apreciem că este necesar să se
acţioneze în următoarele direcţii:

a. Crearea unui cadru legislativ nou care să ofere următoarele posibilităţi:

• În bugetul consiliului judeţean să fie introduse la capitolul învăţământ fonduri pentru finanţarea
totală sau parţială a următoarelor cheltuieli:
– cheltuieli materiale curente pentru învăţământul liceal;
– cheltuieli materiale curente pentru unităţile de învăţământ din localităţile în care bugetele
locale nu pot finanţa aceste cheltuieli;
– cheltuieli pentru bursele elevilor care să completeze fondurile bugetelor locale din
localităţile cu dificultăţi economice în care cererea de burse este mare;
– cheltuieli pentru finanţarea unor programe de investiţii.
• Unităţile de învăţământ – persoane juridice – (respectiv toate unităţile de învăţământ cu
excepţia celor care au numai clasele I-IV) să aibă conturi deschise la trezorerie şi toată
execuţia bugetară să se realizeze sub autoritatea directorului ca ordonator terţiar de credite. El
va decide şi va răspunde potrivit legii de utilizarea tuturor fondurilor pe care le are la dispoziţie
şcoala, indiferent de sursa de finanţare.
• Sumele alocate şcolii, indiferent de sursa de finanţare să se acorde pe următoarele direcţii:
– finanţare proportională cu numărul de elevi pe bază de costuri medii/elev pentru
următoarele cheltuieli:
– cheltuieli de personal;
– cheltuieli materiale curente incluzând: cheltuieli pentru intreţinere – lumină, apă, căldură
– cărţi şi publicaţii, procurarea de obiecte de inventar şi materiale de curăţenie, reparaţii
curente;
– cheltuieli cu perfecţionarea profesională.
– finanţare complementară obţinută pe bază de programe de dezvoltare şi studii justificative
pentru:
– reparaţii capitale, consolidări şi investiţii;
– cheltuieli cu bursele elevilor;
– subvenţii pentru internate şi cantine şcolare;
– cheltuieli pentru organizarea examenelor naţionale;
– cheltuieli pentru transport elevi şi/sau cadre didactice;
– alte cheltuieli care nu sunt determinate preponderent de numărul de elevi.
• Nivelul costurilor medii pe baza cărora se vor aloca fondurile pentru finanţarea proportională va
fi stabilit pe baza costurilor medii naţionale corectate cu ajutorul coeficienţilor de diferenţiere pe

21
 judeţe. La stabilirea acestor costuri se va ţine seama şi de costurile standard (calculate de
CNFIPS pe bază de consumuri fizice de resurse materiale şi umane, la nivel naţional) pentru
fiecare treaptă de învăţământ şi mediu, rural-urban (Metoda costurilor standard va fi prezentată
în capitolul II).
• Programele naţionale sau judeţene, de ajutor social şi de dezvoltare a bazei materiale a
învăţământului – programe de investiţii cu susţinere naţională sau externă, manualele şcolare
pentru învăţământul obligatoriu, pentru procurarea de rechizite şcolare, pentru alimentarea
suplimenţară cu hrană a copiilor etc. – vor fi finanţate pe baza unor metodologii specifice
aprobate prin hotărâri ale guvernului sau prin legea anuală a bugetului.
• Statul de funcţii pentru personalul didactic al şcolii să fie propus de conducerea şcolii, aprobat
de ISJ şi însuşit de ordonatorul principal de credite.
• Statul de funcţii pentru personalul didactic auxiliar şi nedidactic să fie întocmit de conducerea
şcolii pe baza normelor orientative de personal elaborate de MEC şi aprobat de ordonatorul
principal de credite. Personalul didactic auxiliar şi nedidactic va fi salarizat din fondurile alocate
şcolii de la bugetul local şi din veniturile proprii ale unităţii de învăţământ.
• Directorul unităţii are dreptul să fixeze anual pentru fiecare cadru didactic un salariu diferenţiat
în funcţie de performanţele profesionale ale acestuia şi de volumul de activitate desfăşurat în
şcoală (predare şi alte activităţi).
• Cu acordul fiecarui cadru didactic în parte (pe bază de contract pe an de învăţământ) directorul
poate înscrie în postul din statul de funcţii un număr mai mare de ore de predare decât cel
prevăzut în prezent în lege. Numărul (mai mare) de ore de predare va constitui un criteriu al
salarizării diferenţiate.
• Fondurile necesare salarizării diferenţiate vor avea ca sursă de finanţare economiile la fondul
de salarii prevăzut din cote TVA conform costurilor medii, veniturile bugetului local (consiliului
judeţean) şi veniturile proprii ale unităţilor de învăţământ.
• Veniturile proprii ale unităţii şi economiile provenite din finanţarea proportională primită de la
bugetul local şi bugetul de stat să rămână integral la dispoziţia unităţii şi să fie folosite conform
deciziilor consiliului de administraţie pentru dezvoltare şi/sau creşteri salariale. Sumele rămase
necheltuite la sfârşitul anului financiar, indiferent de sursa de provenienţă să rămână la
dispoziţia unităţii de învăţământ şi să se preia în bugetul anului următor fără ca finanţarea
proportională pe bază de costuri medii/elev să fie diminuată.
• Toate operaţiunile care presupun plăţi şi încasări se angajează numai cu semnătura
directorului unităţii de învăţământ ca ordonator terţiar de credite.
• Ordinea de priorităţi în efectuarea cheltuielilor şi cuantumul sumelor aprobate pe feluri de
cheltuieli se aprobă în consiliul de administraţie al şcolii.
• Din consiliul de administraţie al şcolii face parte în mod obligatoriu directorul unităţii, contabilul
şef şi câte un reprezentant al consiliului local, al primăriei şi al comitetului de părinţi, cadre
didactice şi un reprezentant al personalului nedidactic. Directorul unităţii este şi preşedintele
consiliului de administraţie.
• Directorul unităţii să fie salarizat pe bază de contract de management. Nivelul salariului să se
stabilească în funcţie de numărul de elevi, mărimea şi gradul de complexitate al activităţii din
şcoală şi performaţele manageriale ale acestuia fără a se lua în calcul criteriile de salarizare
ale personalului didactic.

b. Perfecţionarea cadrului instituţionalizat de asigurare a funcţionării eficiente a sistemului

• Fiecare unitate de învăţământ, persoană juridică să-şi creeze compartimente financiar-
contabile proprii. Numărul de norme de personal de specialitate din acest compartiment se va
stabili în funcţie de mărimea şcolii şi de volumul şi complexitatea activităţii-financiar contabile.
Personalul din acest compartiment poate fi încadrat şi prin cumul sau plata cu ora, pe bază de
contract.

22
• Până la realizarea dezideratului de la punctul a) centrele de execuţie bugetară şi primăriile
(dupa caz), să ţină evidenţa contabilă separat pentru fiecare unitate de învăţământ, persoana
juridică. Şi în acest caz, să se aplice principiul ca fiecare unitate şcolară, persoană juridică să
aibă buget propriu şi cont în trezorerie iar angajarea cheltuielilor să se facă numai cu
semnătura directorului unităţii de învăţământ.
• În cadrul consiliilor judeţene să se infiinţeze compartimente (servicii, direcţii) de învăţământ
care, împreună cu direcţia judeţeană a finanţelor publice şi ISJ să controleze modul în care
consiliile locale respectă reglementările legale şi principiile sistemului de finanţare a
învăţământului preuniversitar de stat.
• Consiliile judeţene pentru finanţarea învăţământului preuniversitar de stat să-şi exercite în mod
real atribuţiile stabilite prin HG nr. 538/2001. Pentru următoarea etapă (anul 2002-2003) aceste
consilii ar trebui să întreprindă următoarele:
– analiza costurilor medii pe baza datelor de execuţie bugetară pe anul 2001 şi la 30
septembrie 2002 şi stabilirea cauzelor care au generat diferenţele de costuri între unităţile
de învăţământ de acelaşi tip;
– pe această bază şi ţinând seama de nivelul costurilor standard, la nivel naţional să propună
volumul de fonduri cu care consiliile judeţene urmează să sprijine unităţile cu dificultăţi
materiale şi să formuleze propuneri cu privire la reforma şcolară – desfiinţări sau comasări
de unităţi, dezvoltarea unităţilor de învăţământ performante sau de perspectivă etc.;
– pe baza principiilor metodologice care au stat la baza construirii costurilor standard la nivel
naţional să elaboreze costuri standard la nivel de judeţe, costuri care să stea la baza
planificării bugetare în unităţile de învăţământ;
– să iniţieze şi să coordoneze programe de perfecţionare a directorilor de şcoli, a primarilor şi
specialiştilor din compartimente de specialitate din domeniul managementului financiar
contabil.
• să acţioneze energic pentru promovarea metodelor de organizare a evidenţei financiar
contabile şi de stocare a datelor pe baza de calculator. Unităţile de învăţământ să fie conectate
la reţelele informaţionale din sistemul MEC şi al consiliilor judeţene.

c. Organizarea unor programe de promovare a principiilor şi metodologiilor de aplicare a

sistemului de finanţare a învăţământului preuniversitar de stat
• Factorii de decizie din Ministerul Finanţelor Publice, Ministerul Administraţiei Publice, de la
prefecturile şi consiliile judeţene să ia cunostinţă de stadiul aplicării sistemului de finanţare
declanşat de OG nr. 32/2001 pentru a lua decizii în legătură cu programul de aplicare în
continuare şi perfecţionare a acestui sistem.
• La nivel interministerial să se formeze grupuri de lucru pentru iniţierea demersurilor de punere
de acord a sistemului legislativ cu criteriile şi principiile sistemului de finanţare a învăţământului
preuniversitar de stat.
• Ministerele cu atribuţii în acest domeniu şi consiliile judeţene să menţină şi să dezvolte dialogul
cu specialiştii organismelor şi instituţiilor internaţionale care au sprijinit acest proces
(Comunitatea Europeană, Banca Mondială şi DFID al Marii Britanii).
• CNFIPS să dezvolte studiile şi analizele privind costurile medii şi costurile standard/elev şi să
monitorizeze împreună cu organismele de control ale ministerelor implicate modul de aplicare
şi funcţionare a sistemului de finanţare a învăţământului preuniversitar de stat.
• CNFIPS împreună cu centrele de perfecţionare ale MEC, MAP şi MFP să dezvolte programe
de pregătire managerială în domeniul finanţării învăţământului, a personalului de specialitate
din consiliile judeţene, consiliile locale şi unităţile de învăţământ precum şi a directorilor de
şcoli.

d. Verificarea propunerilor de perfecţionare a sistemului într-un număr de unităţi pilot

23
Aplicarea setului de propuneri de perfecţionare a sistemului de finanţare a unităţilor de învăţământ
preuniversitar de stat presupune eforturi multiple, în special în planul perfecţionării legislaţiei şi o
perioadă mai îndelungată de timp.
Pentru ca sistemul de finanţare şi propunerile de perfectionare a lui să capete un grad de
acurateţe şi credibilitate mai mare apreciem că ar fi de o mare utilitate aplicarea integrală a acestui
set de propuneri într-un număr de unităţi de învăţământ – numite în continuare “unităţi pilot”,
începând cu 01.01.2003.
Sistemul să fie aplicat în 100 de unităţi de învăţământ din 10 judeţe şi municipiul Bucureşti.
Unităţile pilot să reprezinte toate treptele şi tipurile de învăţământ din mediile rural şi urban. Aceste
unităţi să fie selectate dintre cele care au organizate compartimente financiar-contabile proprii şi
directori cu aptitudini şi experienţă managerială, medii.
Şcolile selectate să fie agreate de primarii localităţilor – primari care au disponibilităţi reale să
sprijine nemijlocit acest experiment.
Ministerul Finanţelor Publice, MEC, Ministerul Muncii şi MAP să agreeze “abaterile” de la actualul
cadrul legislativ referitoare la finanţarea unităţilor, normarea şi salarizarea diferenţiată.
Dimensiunea acestor abateri ar urma să fie stabilită de cele trei ministere într-un act normativ
comun ce va fi aplicat, experimental, în unităţile pilot.
Directorii unităţilor pilot ar urma să participe la un curs de pregătire în domeniul managemnetului
financiar.
Experimentul va fi atent monitorizat de grupe de specialişti de la ministerele şi consiliile judeţene
implicate şi CNFIPS.
Periodic, concluziile ce decurg din aplicarea acestui experiment, să fie dezbătute cu grupurile de
specialişti care elaborează propunerile legislative.

24