O scrisoare pierduta este o comedie realista de moravuri sociale si

politice, ilustrand dorinta de parvenire a burgheziei in timpul

campaniei electorale pentru alegerea de deputati. Pe fondul agitatiei
oamenilor politici aflati in campanie electorala, se nasc conflicte intre
reprezentanti opozitiei – Catavencu si grupul de “intelectuali
independent” , personaje ridicule puse in situatii comice, cu scopul de
a satiriza moravurile sociale si politice a vremii. Personajele sunt
tipologii umane, fiecare dintre ele vand o trasatura dominant de
character, ilustrand asadar un tip anume. // I. L. Caragiale, ca
dramaturg, se remarca nu numai prin arta compozitiei, conflicte si
situatii de un comic savuros ci si prin talentul desavarsit in ceea ce
priveste realizarea complexa a personajelor. Acestea din urma sunt
representative pentru societatea contemporana scriitorului si
creioneaza o lume aparte, surprinsa in perioada unor trasaturi de
culise legate de alegerile politice, scotand totodata la lumina vicii,
moravuri si defecte omenesti.// Caracterizarea personajelor se
realizeaza atat direct (de narrator, alte personaje, auto caracterizare)
cat si indirect (fapte, nume, limbaj, gesture, relatiile cu celelalte
personaje), toate reproduce prin replici.

Stefan Tipatescu, prefectul judetului, este tipul junelui prim. In cadrul

comediei el este conceput ca un personaj de echilibru dramatic ferit
de caricature si avand anumite calitati intelectuale si affective. Asta nu
inseamna ca este un personaj fara defecte, ci din potriva. Astfel la
adapostul autoritatii poetice dee prefect el judetului el isi foloseste
functia in interes personal acceptand si micile futisaguri ale lui
Pristanda (scena numararii steagurilor) nu pentru ca l-ar interesa
situatia grea in familia acestuia ci pentru ca astfel Pristanda ii va fi cu
totul devotat//Abuzul de purtere il caracterizeaza pe Tipatescu: il
aresteaza pe Catavencu desi acesta nu incalcase legea sau cenzureaza
telegramele trimise la Bucuresti, ba mai mult ordona ca nimic sa nu se
trimita fara aprobarea sa.//Stapaneste arta disimularii schimbandu-si
“masca” in functie de situatie: in fata lui Trahanache se preface ca nu
stie nimic de scrisoare, iar in fata lui Branzovenescu si Farfuridi face pe
victima invocand sacrificiul lui pentru judet si partid. Spre deosebire
de restul personajelor, el este capabil de ironie si face consideratii pe
seama mascaradei electorale si asupra intregi societati bazate pe
minciuna si coruptie. Cu toate ca observa toate acestea exclamand cu
amaraciune: “ce lume! Ce lume!” el nu face nimic pt a schimba ceva.
Este printre putinii tipi sensibili din comediile lui Caragiale:
promisiunea pt Zoe pare sincera; el ii propune sa fuga impreuna, dar
ea refuza.//O alta trasatura a personajului este orgoliul, el cu nici un
chip nu vrea sa-I fie stirbita cariera, iar uneori devine impulsiv si
violent. El are constiinta dreptatii si falsitatii sistemului electoral, dar
nu poate sa i se opuna de aceea se resemneaza. Desi pare continuu
preocupat, el este un om care se multumeste cu ceea ce are, nu mai
are vointa si se complace intr-un triunghi conjugal fara nici o
perspectiva. In acest sens Pristanda il caracterizeaza cel mai bine:
“mosie, mosie, fonctie, fonctie, coana Joitica, coana Joitica”.//Statutul
personajului este oarecum diferit de a celorlalte, el completand
galleria personajelor care fac din aceasta opera o capodopera.