Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
POLITICI MONETARE
Introducere
Dupa ce veti parcurge acest capitol o sa aveti asimilate urmatoarele concepte cheie:
- politica fiscala, rata marginala de impunere fiscala, pragul de presiune fiscala.
Politica bugetara defineste conceptia si actiunile statului privind veniturile bugetare, caile
si mijloacele de mobilizare a acestora, utilizarea lor pe anumite destinatii, care sa serveasca
stabilitatii si dezvoltarii economice. Realizarea ei, in practica, presupune legi financiare, prin
care se stabileste ansamblul resurselor si cheltuielilor, se autorizeaza folosirea veniturilor numai
pentru obiectivele prevazute, au loc reglementari ale exercitiului financiar etc.
Politica bugetara se concretizeaza in bugetul de stat, care constituie mijlocul principal
prin care se formeaza veniturile publice si se efectueaza cheltuielile publice. Cu alte cuvinte,
politica bugetara este insasi politica veniturilor si a 616j93g cheltuielilor bugetare.
Bugetul de stat se prezinta sub forma unei balante economice in care sunt prevazute si
autorizare veniturile (sau incasarile) si cheltuielile anuale ale statului. El este un document de
sinteza, un act autorizat prin vot de catre Parlament, ce reflecta marile categorii de resurse si
sarcini ale statului, constituind forma principala de manifestare a politicii sale financiare.
Executia bugetara, intr-o perioada sau alta, poate fi: a) echilibrata, atunci cand cheltuielile
sunt egale cu veniturile prevazute; b) excedentara, cand veniturile realizate in perioada respectiva
sunt mai mari decat cheltuielile si c) deficitara, in cazul in care cheltuielile depasesc veniturile
sau incasarile bugetare realizate.
Pornindu-se se la conceptia keynesista, s-a formulat opinia potrivit careia disciplina
bugetului echilibrat este o doctrina desueta; se considera ca politica financiara a unui guvern
trebuie sa fie judecata dupa rezultatele obtinute, dupa efectele pe care le are asupra economiei si
nu dupa echilibrul sau dezechilibrul bugetului de stat. In aceasta viziune, deficitul bugetar ar
avea un efect de relansare asupra activitatii economice, deoarece trecerea de la starea de
echilibru la acea de dezechilibru este insotita de distribuirea de putere de cumparare suplimentara
care, la randu-I, antreneaza un consum suplimentar, ducand la marirea ritmului de dezvoltare. Se
afirma ca deficitele bugetare nu sunt “imorale”, de indata ce ele reprezinta instrumente de
politica prin care se poate promova prosperitatea.
Incepand din anii 60, se dezvolta conceptiile neoliberale, care critica deficitele bugetare
persistente. Departe de a regulariza activitatea economica, asa cum prevedeau conceptiile
keynesiene, ele au, de fapt, tendinta de a perturba mersul economiei, constituind surse de inflatie,
de indatorare publica, in toate tarile. Tot mai mult se subliniaza, astazi, consecintele deficitelor
bugetare chiar in tari capitaliste puternic dezvoltate. Restaurarea echilibrului bugetar a devenit,
astfel, un obiect comun al aproape totalitatii tarilor industrializate.
Bugetul de stat este o realitate in economia oricarei tari, avand la baza politici bugetare,
pe care le promoveaza un stat sau altul; el ocupa un loc de prim ordin in ansamblul mijloacelor
de care dispune puterea publica pentru a actiona asupra economiei.
Politica bugetara pozitiva reprezinta acea conceptie si acele masuri si actiuni ale statului
prin care incasarile si cheltuielile publice sunt orientate in directia cresterii economice, realizarii
unui nivel de ocupare ridicat, diminuarii inflatiei si altor factori de dezechilibru. Aceasta se mai
numeste si politica de relansare bugetara, ce se concretizeaza in efecte multiple ale cheltuielilor
publice si impozitelor, cunoscute cumulativ, sub denumirea de multiplicator asupra cererii
globale, productiei, venitului si consumului.
Se disting trei tipuri de multiplicator: a) de cheltuiala publica; b) fiscal si c) bugetul
echilibrat.
Se considera, totusi, ca pentru depasirea starii de recesiune este mai eficace sa recurga la
marirea cheltuielilor publice decat la diminuarea impozitelor; aceasta deoarece, in timp ce
cheltuielile publice suplimentare se traduc direct printr-o marire a cererii, reducerea de impozite
antreneaza mai intai o marire a veniturilor disponibile care pot sa nu fie integral cheltuite (si sa
sporeasca cererea), intrucat o parte a acestora poate fi economisita.
Pana acum, am presupus ca, in cadrul politicii bugetare, statul poate sa recurga fie la
cheltuieli, fie la incasari fiscale. In realitate, insa, au loc modificari simultane, in proportii
diferite si in sensuri diferite, atat ale cheltuielilor, cat si ale incasarilor fiscale, astfel incat se
produce un efect global, ca suma a celor doua efecte analizate separat.
Multiplicatorul bugetului echilibrat isi exercita influenta asupra nivelului productiei prin
marirea in proportie egala si simultana atat a cheltuielilor, cat si a veniturilor statului. Cresterea
echilibrata a bugetului conduce la o crestere a nivelului activitatii, egala cu cresterea bugetului.
Structura datoriei publice impune disocierea in: datorie interna si datorie externa, ce
raspund diferitelor necesitati, si, respectiv, indatorare interna si indatorare externa. Puterea
publica acorda importanta datoriei interne, fiindca aceasta, de fapt, participa (prin emiterea de
obligatiuni, de bonuri ale Trezoreriei, bonuri sau titluri ce se emit la ghiseele deschise
subscrierilor etc.) la finantarea, in principiu, nonmonetara a deficitului bugetar. Indatorarea
externa, spre deosebire de cea interna, poate sa nu fie rezultatul deficitului bugetar, ci sa fie
fructul deficitului comercial; ea are loc si in vederea intaririi rezervelor de schimb. Datoria
externa a statului se contracteaza direct de catre Trezorerie, dupa regulile privind imprumuturile.
ACTIVITATEA 1:
1. Guvernul poate sa contracareze recesiunea economica prin politica bugetara, recurgand la :
Politici fiscale
In primul rand, elaborarea politicii fiscale este un act de decizie deosebit de complex,
ghidat de criteriul de eficienta. Aceasta in sensul ca, prin masurile si actiunile promovate, se
urmareste reducerea fluctuatiilor, a instabilitatii economice, protejarea veniturilor consumatorilor
si stimularea dezvoltarii. Impozitele, ca si alte forme de prelevari, modifica distribuirea initiala a
veniturilor, influentand activitatea economica, investitiile si consumul.
In al doilea rand, exista o stransa legatura intre sistemul de impunere fiscala, impozite si
venit. Impozitul constituie o functie crescatoare a venitului; la un sistem fiscal dat, impozitul se
mareste o data cu veniturile, insa cresterea impozitului trebuie sa fie inferioara celei a veniturilor
(sa fie subunitara); se maresc, totodata, incasarile fiscale si, deci, posibilitatile de finantare a
cheltuielilor guvernamentale. Daca notam cu r rata e impunere fiscala, prin I impozitul si prin v
venitul, se poate exprima relatia: I = f(r,v) si, deci I = r.v. Raportul dintre cresterea impozitelor si
In al treilea rand, este importanta luarea in calcul a efectelor probabile atat ale reducerii,
cat si ale majorarii impunerii fiscale, nu numai pe termen scurt, ci si pe termen lung. In cazul in
care se recurge la fiintarea cresterii cheltuielilor publice prin marirea impozitelor, se diminueaza
veniturile agentilor economici, dar se atenueaza si inflatia etc. Atunci cand se actioneaza in
sensul reducerii impozitelor si deci, al micsorarii presiunii fiscale, se poate ajunge la deficit
bugetar sau la accentuarea acestuia, care, dupa cum s-a mai spus, se finanteaza prin imprumuturi,
care inseamna datorie publica si alte consecinte. Luarea in considerare a efectelor pe termen lung
conduce la concluzia ca, desi nivelul mai ridicat al impozitelor mareste veniturile totale din
impozite, totusi, reducerea impozitelor are ca efecte marirea veniturilor bugetare, deoarece, in
masura in care stimuleaza investitiile, ea duce la largirea bazei asupra careia se aplica rata de
impunere respectiva. Daca, spre exemplu, o reducere a impozitelor de 8% stimuleaza marirea cu
2% a venitului impozabil, reducerea impozitului “se plateste singura” in decurs de patru ani.
Efectele probabile ale reducerii sau majorarii impozitelor trebuie comparate cu efectele probabile
ale deficitelor bugetare.
In tara noastra tranzitia la economia de piata este organic legata de procesele financiare,
de politica statului privind veniturile si cheltuielile bugetare. In Programul se reforma se arata ca,
in acest proces, se are in vedere angajarea directa a instrumentelor financiare, de credit si
monetare in conducerea activitatii economice. Prin cote de impunere diferentiate, se urmareste
incurajarea dezvoltarii unor anumite activitati economice, infiintarea de intreprinderi mici si
mijlocii, extinderea intreprinderilor private si mixte, incurajarea penetrarii de capital strain in
economie, prin cote diferentiate pe ramuri, pentru a orienta investitiile spre sfera productiva si
servicii utile; se urmareste, de asemenea, simplificarea relatiilor dintre bugetul de stat si
intreprinderile de stat, care va stimula autonomia, initiativa, raspunderea si eficienta.
ACTIVITATEA 2:
1. Promovarea unor niveluri mai mici de impunere fiscala poate conduce la venituri bugetare
mai mari atunci cand:
d) are loc emisiunea suplimentara de moneda, fara acoperire in oferta de bunuri si servicii;
3. Datoria publica constituie o alternativa mai buna in politica financiara deoarece:
Politica monetara si instrumentele ei. Politica banilor ieftini si politica banilor scumpi.
Una dintre cele mai vechi politici conjuncturale, politica monetara, poate fi definita ca
ansamblu de actiuni exercitate de autoritatile monetare (Banca Nationala, Trezoreria) asupra
masei monetare si asupra activelor financiare in vederea orientarii economiei pe termen scurt sau
mediu.
De fapt, ansamblul de reguli pe care Banca Centrala le impune celorlalte banci si institutii
financiare vizeaza atingerea unor obiective generale ale tarii, cum sunt: stabilitatea,
restructurarea, expansiunea, deschiderea cu eficienta a economiei nationale spre exterior etc.
Pe plan intern, rolul politicii monetare se realizeaza prin reglarea cererii de moneda de
schimb si de plata.
Dar, reglarea respectiva nu este un scop in sine. Printr-o asemenea masura se urmareste
stabilitatea preturilor, deplina ocupare a fortei de munca si expansiunea economica etc.
Pe plan extern, politica monetara si miscarile externe de capitaluri sunt de natura dubla.
Pe de o parte, politica monetara poate sa caute incurajarea intrarilor sau iesirilor de capitaluri
pentru reechilibrarea balantei de plati. Pe de alta parte, ea incearca sa gaseasca modalitatile de a
suporta presiunile valutare din exterior atunci cand miscarile de capital se deruleaza speculativ.
Bineinteles, se recurge la aceasta politica daca autoritatile monetare nationale nu au putere
notabila de a evita astfel de presiuni.
a) Banca Centrala joaca un rol important in crearea de moneda prin tehnica directa a
rescontarii titlurilor de credit.
Scontarea consta in actul prin care o banca achizitioneaza de la clientii sai, la vedere si
inainte de scadenta, creante pe termen scurt (trate, bilete la ordin etc.), oferindu-le acestora suma
de pe inscrisul in cauza, din care se scade dobanda aferenta pentru durata de timp cuprinsa intre
momentul achizitionarii creantei si scadenta ei (scont).
Taxa scontului (marimea relativa a scontului) depinde de mai multi factori, in primul
rand, de raportul dintre cererea de scontare si posibilitatile bancilor comerciale de a veni in
intampinarea solicitantilor. Marimea taxei scontului se afla sub influenta taxei rescontului.
Rescontarea reprezinta operatiunea de achizitionare, de catre banca de emisiune de la
bancile comerciale, a efectelor de comert deja scontate de acestea din urma, operatiune efectuata
la vedere si inainte de scadenta.
Valoarea acestor titluri este inregistrata in contul bancii prezentatoare, dar diminuata cu
suma corespunzatoare taxei de rescont (legala) si duratei creditarii bancii comerciale.
Taxa rescontului este rata dobanzii pe care o calculeaza banca de emisiune in momentul
rescontarii cambiilor si altor titluri de credit de catre bancile comerciale (titluri scontate de
acestea din urma clientilor lor).
Taxele de scont (ca preturi ale operatiunilor de scontare) sunt, de regula, mai mari decat
cele de rescont. Bancile comerciale sunt in permanenta atentie la taxa rescontului si se raporteaza
la ea, stabilind taxe de scont mai mari. Aceasta mai ales ca Banca Centrala poate inchide
“robinetul” rescontului in cazul unei utilizari excesive a lui. Banca bancilor se conduce dupa
principiul conform caruia rescontarea este o favoare data bancilor comerciale si nu un drept al
lor.
Din enumerarea efectelor directe si indirecte ale ridicarii ratei rezervelor obligatorii se
poate desprinde concluzia ca aceasta masura trebuie folosita cu multa precautie.
Prin rata de refinantare bancara, Banca centrala furnizeaza lichiditati societatilor bancare
solicitante, in conformitate cu obiectivele de politica monetara si de credit. Refinantarea
societatilor bancare este o operatiune de creditare pe termen scurt, de regula maxim 90 de zile.
Daca echilibrul PNB. este realizat la un anume nivel care este insotit de somaj important
si de folosirea incompleta a capacitatilor de productie, urmeaza sa se recurga la politica banilor
ieftini. Aceasta consta in setul de masuri care sa faca creditul ieftin si usor obtenabil. Pentru
sporirea ofertei de bani, bancile centrale vor intreprinde, intr-o combinatie adecvata, urmatoarele
actiuni: cumpararea de hartii de valoare publice de la banci si populatie, cumparare efectuata pe
piata deschisa; reducerea ratei legale de rezerva; reducerea taxei scontului.
Urmare a unor asemenea masuri, are loc sporirea rezervelor suplimentare ale sistemului
bancilor comerciale. De indata ce rezervele obligatorii se constituie in baza a sporirii ofertei de
bani se poate astepta ca oferta de bani sa creasca.
Sporirea ofertei de bani va duce la diminuarea ratei dobanzii, ceea ce va antrena cresterea
investitiilor si ridicarea nivelului de echilibru al PNB. Marimea cu care sporeste acest indicator
este in functie atat de volumul investitiilor, cat si de dimensiunea multiplicatorului investitiilor.
Daca un anume nivel al PNB. genereaza inflatia prin cerere, se va promova politica
banilor scumpi. Aceasta politica consta in reducerea posibilitatilor de a obtine credit si in
cresterea costurilor lui. In acest scop, se intreprind, in diferite succesiuni, urmatoarele actiuni:
vinderea de hartii de valoare de stat pe piata deschisa catre institutiile de depozit si catre
populatie; ridicarea ratei legale de rezerva; ridicarea ratei dobanzii.
Ca urmare, bancile vor constata ca rezervele lor sunt prea mici pentru a satisface
exigentele ratei legale de rezerva, adica operatiunile lor curente sunt prea mari in raport cu
rezervele lor. In cel fel vor putea institutiile de depozit sa indeplineasca exigenta ratei legale de
rezerva?
Raspunsul consta in aceea ca institutiile de depozit isi vor reduce afacerile lor curente,
abtinandu-se de la acordarea unor noi imprumuturi. Ca urmare, oferta de bani se reduce, ceea ce
antreneaza ridicarea ratei dobanzii. Cresterea ratei dobanzii conduce la restrangerea investitiilor
si a cheltuielilor totale, limitandu-se inflatia prin cerere.