Sunteți pe pagina 1din 30

Marfurile reprezinta o categorie importantä de stocuri, care, in circuitul lor de la producätori

pana la consumatori, genereaza un volum foarte mare de operatii economico-financiare ce se


efectueaza prin intermediul unui numar deosebit de mare agenti economici, cu diferite profiluri
de activitate comerciala. Astfel, se poate considera ca exista 3 categorii importante de unitati
patrimoniale cu profil comercial si anume: en gros sau cu ridicata, en detail sau cu amanuntul si
mixte.
Unitatile comerciale cu profil en detail realizeaza aceasta forma de circulatie a marfurilor
efectuand cumpararea acestor bunuri, de regula, de la unitatile en gros, dar si de la producatorii si
furnizorii interni, in partizi (loturi) mici sau re1ativ mici, precum si nzarea lor catre populatie,
inclusiv prin unitati de alimentatie publica. Märfurile se nd in starea in care au fost cumparate
sau dupa o prelucrare prealabila in vedere consumului in unitati operative special amenajate
(restaurante, bufete s.a.).
Unitatile comerciale cu profil en detail realizeaza aceasta forma de circulatie a marfurilor efectuand cumpararea acestor
bunuri, de regula, de la unitatile en gros, dar si de la producatorii si furnizorii interni, in partizi (loturi) mici sau re1ativ mici,
precum si nzarea lor catre populatie, inclusiv prin unitati de alimentatie publica. Märfurile se nd in starea in care au fost
cumparate sau dupa o prelucrare prealabila in vedere consumului in unitati operative special amenajate (restaurante, bufete
s.a.).
Pentru unitatile comerciale amintite anterior este caracristic faptul cä au ca obiect de activitate principal sau complementar
atat cumpararea, cat si renzarea marfurilor in scopul obtinerii unui profit. Aceste unitati desfäoara, de regula activitati ce se
incadreaza in diverse domenii de activitate.
In categoria märfurilor, care au o structurä eterogenä se includ atat bunurile pe care agentul economic le cumpara vederea
vänzarii in starea in care au fost achizitionate, cät si produsele finite transferate de unitatile producatoare in magazinele
proprii de prezentare si desfacere, precum si acele active circulante materiale de natura materiilor prime, materialelor
consumabile, obiectelor de inventar, ambalajebor s.a. devenite disponibile in cadrul patrimoniului unitätii economice si care
nd tetilor asa cum au fost cumparate.
In ceea ce priveste nzarea ultimelor elemente de stocuri amintite mai sus se mentioneaza ca, dupa realizarea acestei
operatii, se inregistreaza numai scriptic in debitul contului de marfuri (371), prin corespondenta cu creditul conturilor
corespunzätoare naturii lor (301, 302, 303, 381 etc.) si nu ocazioneaza aspecte specifice privind eluarea si preturile de
inregistrare in conilitate. Totodata este justificat sa se aibä in vedere, atunci cand este cazul, translocarea diferentelor de
pret aferente in creditul sau debitul contubui 378 “Diferente de pret la marfuri” dupa cum sunt favorabibe si respectiv
nefavorabile, prin corespondenta cu debitul sau creditul conturilor de diferente corespunzätoare activelor circulante
materiale in cauza (308, 388).
Aceasta modalitate de solutionare conila asigura majorarea, pe de o parte, a cheltuielior si implicit a costului de productie
numai cu ceea ce se consumä efectiv pentru obtinerea produselor finite, iar pe de alta parte a cheltuielilor privind marfurile
cu sumele ce privesc nzarea celorlalte elemente de active circulante materiale.
Organizarea conilitatii marfurilor este influentata intr-o anumita masura de pretul de inregistrare ce se utilizeaza si care, in
functie de categoria in care se incadreaza unitatea patrimonialä si implicit de optiunea sa, poate fi costul efectiv de achizitie,
pretul presilit (standard), pretu1 cu amanuntul sau en gros.
Costul efectiv de achizitie este recomandat in cazul unitatilor care comercializeaza un numar relativ redus de sortimente de
marfuri, cu o frecventa redusa a intrarilor si iesiri¬lor, dar in cantitati mari. Caracteristica de baza a acestei metode consta
in eluarea marfurilor si implicit a operatiilor de intrari si iesiri la pretul efectiv de aprovizionare, care in conditiile actuale este
fluctuant, fapt ce creaza anumite dificultati in lega¬tura cu eluarea iesirilor din gestiune.
In situatia utilizarii costului de achizitie ca pret de inregistrare este justificata crearea in cadrul contului 371 ,,Mar¬furi” a
doua conturi analitice, unul pentru pretul de facturare sau de cumparare (371.01) si celalalt pentru cheltuielile de
trans¬port-aprovizionare si alte consumuri similare (371.02), ambele cu functia conila de activ, insa ultimul cu repartizare
lunara proportionala cu marfurile ndute, pe baza de coeficient mediu. Pentru operatiile de iesire din patrimoniu, in functie de
specificul si interesele agentului economic, se poate adopta una dintre cele trei metode (C.M.P., F.I.F.O., L.I.F.O.)
prezentate in cadrul paragrafului privind eluarea stocurilor si productiei in curs de executie.
Pretul cu amanuntul sau cel de nzare en gros se utilizeaza numai in cazul marfurilor, putand fi adoptat de oricare agent
economic cu profil comercial, en detail, en gros sau mixt. De altfel, acest pret se justifica in conditiile unui comert cu articole
si sortimente numeroase si o frecventa mare a intrarilor si iesinilor, precum si in situatia organizarii evidentei analitice dupa
metoda global-lorica, ceea ce nu exclude posibilitatea utilizarii lui si in cazul evidentei cantitativ-lorice pe sortimente de
märfuni.
Pretul analizat, datorita modificarilor cu caracter oarecum frecvent ale pretunilor de cumparare, adaosurilor comerciale si
altor cauze, se poate reduce sau majora, dupa caz, pe baza de inventar, atunci cand este necesar. Aceasta operatie nu
contra-vine prevederilor conile in vigoare intrucat nu se afecteaza boarea de intrare in patnimoniu la costul efectiv de
achizitie.
Pretul cu amänuntul sau de nzare en gros se sileste de cätre agentul economic pnin luarea in calcul a unui anumit adaos
comercial, posibil de realizat, insa atunci cand situatia de pe piata se schimba este normal sa se majoreze sau diminueze
adaosul comercial si implicit pretul de nzare, pe baza de inven¬tar de schimbare de preturi, cu inregistrarea
corespunzatoare in conilitate.
Altfel spus, majorarea sau reducerea pretului cu amanun¬tul sau a celui de nzare en gros pana la nivelul costului de
achizitie respecta regulile si principiile conile, find un drept exclusiv al agentului economic care poate lua asemenea decizie
atunci cand apreciaza ca este necesar pentru lorificarea in conditii antajoase a marfurilor si pentru evitarea unor riscuri.
In legatura cu pretul de nzare cu amanuntul se impune precizarea ca in cazul agentilor economici neplatitori de TVA (cu
cifra anuala de afaceri sub 1,5 miliarde lei sau care beneficiaza de prevederi legale exprese) el contine, pe langa elementele
cunoscute, si TVA facturata de furnizori si reprezinta atat pretul de nzare catre populatie, cat si pretul de evidenta sau de
inregistrare in contul de märfuri.
Totodata, se retine ca pentru märfurile lent si greu nda¬bile la care se impune practicarea unor preturi de nzare sub nivelul
costului efectiv de achizitie este necesar ca la inventa¬rierea anuala, sa se constituie provizioane pentru depreciere.
In legatura cu acest ultim aspect, precum si in ceea ce priveste marfurile cu perioada de labilitate expirata, degradate sau
depasite calitativ si totodata neimpuile, se mentioneza ca, potrivit reglementarilor in vigoare, consiliul de administratie al
agentului economic, fära vreo alta aprobare, are competente sa decidä efectuarea operatiei de declasare si casare.
Pretul de nzare cu amanuntul, exclusiv TVA, sau en gros se reflecta in contul de marfuri (371) si este format din costul
efectiv de achizitie (pretul facturat de furnizor si cheltuielile de transport-aprovizionare) si adaosul comercial.
In ceea ce priveste utilizarea pretului cu amanuntul sau de nzare en gros se mentioneaza ca, in activiatea practica, in
vederea respectarii regulilor generale de eluare privind intrarea in patrimoniu la costul efectiv de achizitie si totodata pentru
evitarea interpretarilor de natura fiscala se considera ca este necesar si totodata nu contravine reglementarilor in vigoare sa
se deschida doua conturi analitice distincte la contul sintetic 378 ,,Diferente de pret la marfuri” si anume:
— 378.01 ,,Diferente de pret la marfuri privind cheltuielile de transport-aprovizionare”, cu functia conila de activ si;
— 378.02 ,,Diferente de pret la marfuri privind adaosul comercial”, cu functia conila de pasiv, conturi asupra carora se
reveni ulterior.
Pretul cu amanuntul sau de nzare catre populatie, exclusiv TVA, se determina prin adäugarea la pretul de cumpa¬rare
(facturare) negociat cu furnizorul a adaosului comercial considerat de agentul economic ca fiind posibil de realizat.
La randul sau, pretul cu amanuntul total sau de nzare catre populatie, inclusiv TVA, se calculeaza prin adaugarea la pretul
cu amanuntul amintit anterior a cotei legale de TVA. Acest pret reprezinta pretul de inregistrare in conilitate a marfurilor de
catre agentii economici care adopta aceasta rianta de eluare.

2.1 Conţinutul şi structura stocurilor


2.1.1 Stocurile

Stocurile reprezintă, materiale, lucrări şi servicii destinate să fie consumate la prima lor utilizare, să fie vândute în situaţia
când au starea de marfă sau produse rezultate din prelucrare, precum şi producţia în curs de execuţie.

Stocurile, sub aspectul gestionării, se pot grupa în stocuri şi producţia în curs de execuţie, ambele fiind considerate active
circulante materiale. Comisia Internaţionala a Standardelor Contabile (I.A.S.C.), în norma de contabilitate IAS 2 „Stocurile”
aplicată începând cu 1.01.1976 şi revizuită în anul 1993 defineşte stocurile ca fiind un element de activ, iar costul de
achiziţie al acestora cuprinde preţul de cumpărare, taxele vamale şi alte taxe nerecuperabile, cheltuieli de transport-
aprovizionare.

Stocurile pot fi:


Bunuri achiziţionate în scopul revânzării ( marfa cumpărată de un comerciant cu amănuntul şi destinată revânzării) sau orice
altă achiziţie având acest scop;
Bunuri finite sau în curs de execuţie fabricate de întreprindere;
Materii prime, materiale, utilităţi ce urmează a fi folosite în procesul de producţie;
Costul serviciului pentru care întreprinderea nu a recunoscut încă venitul aferent, în cazul prestărilor de servicii.

2.1.2 Clasificarea stocurilor

În contabilitatea financiară a întreprinderii stocurile sunt clasificate şi delimitate în funcţie de patru criterii: fizic, destinaţie,
faza ciclului de exploatare şi locul de creare a gestiunilor. Corespunzător acestor criterii sunt individualizate următoarele
stocuri:

Materii prime, care participă direct la fabricarea produselor, regăsindu-se în componenţa lor integral sau parţial, în stare
iniţială sau transformată;

Materialele consumabile sau furniturile cuprind materialele auxiliare, combustibili, piesele de schimb, seminţele şi materialul
de plantat, furajele şi alte materiale consumabile care participă indirect sau ajută activitatea de exploatare fără a se regăsi,
de regulă, în produsul rezultat;

Produsele sub forma semifabricatelor, produselor finite si produselor reziduale;

Animale care nu au îndeplinit condiţiile de a fi trecute la animale adulte, animale de îngrăşat, pasările şi coloniile de albine;
Producţia în curs de fabricaţie reprezintă materii prime care nu au trecut prin toate stadiile de fabricaţie, produse ne supuse
probelor şi recepţiei tehnice, precum şi lucrările şi serviciile în curs de execuţie sau neterminate;

Mărfuri, respectiv bunuri pe care întreprinderea le cumpăra în vederea revânzării ;

Ambalajele, cuprind bunurile necesare pentru protecţia mărfurilor pe timpul transporturilor şi depozitării sau pentru
prezentarea lor comercială.
Categorii distincte în cadrul stocurilor constituie obiectele de inventar, baracamentele şi amenajările provizorii. În România,
prin Regulamentul de aplicare a Legii Contabilităţii nr. 82/1991 este data următoarea definiţie acestei clase de active
patrimoniale: „Contabilitatea stocurilor şi comenzilor în curs de execuţie cuprinde ansamblul bunurilor şi serviciilor din cadrul
unităţii patrimoniale, destinate:

fie a fi vândute în aceeaşi stare sau după prelucrarea lor în procesul de producţie;
fie a fi consumate la prima lor utilizare.

2.2. Obiectivele şi factorii organizării


contabilităţii stocurilor

Obiectivele contabilităţii stocurilor şi a producţiei în curs de execuţie sunt, în principal legate de realizarea funcţiilor
comerciale ale întreprinderii.

Principalele obiective ce revin contabilităţii în acest domeniu sunt:


Urmărirea şi controlul realizării programului de aprovizionare. Prin organizarea evidenţei pe grupe şi feluri de stocuri,
precum şi a cheltuielilor de transport-aprovizionare pe feluri de cheltuieli, comparate permanent cu prevederile programelor,
se asigura informaţii utile cu privire la stadiul aprovizionării.

Asigurarea integrităţii patrimoniale a stocurilor la locurile de depozitare şi urmărirea permanentă a mişcării lor. Se asigură
prin organizarea contabilităţii mijloacelor circulante materiale pe gestiuni, şi în cadrul acestora pe feluri de stocuri, cantitativ
şi valoric, înregistrarea exactă şi la timp a cuantumului mişcărilor şi a diferenţelor constatate la inventariere, sesizarea
existenţei stocurilor fără utilitate sau cu mişcare lentă, pentru luarea măsurilor necesare lichidării lor.

Urmărirea utilizării raţionale a mijloacelor materiale aprovizionate impune un asemenea mod de organizare care să permită
respectarea normelor de consum specific la eliberarea lor din depozit, evidenţa economiilor sau a materialelor ne utilizate,
precum şi a materialelor recuperabile rezultate din prelucrarea în secţiile de fabricaţie.
Asigurarea delimitării cheltuielilor de transport-aprovizionare faţă de valoarea materialelor aprovizionate, impune
organizarea contabilităţii astfel încât acestea să poată furniza informaţii cu privire la nivelul şi structura cheltuielilor de
transport aprovizionare.

Înregistrarea şi controlul valorificării stocurilor de mărfuri şi a celorlalte categorii de stocuri destinate a fi livrate terţilor.
Evidenţa şi urmărirea stocurilor de produse în procesul obţinerii şi livrării la preţuri competitive.

Evaluarea realistă a stocurilor şi determinarea influenţelor asupra patrimoniului şi rezultatelor, prin aplicarea corectă a
regulilor de evaluare.

Promovarea principiului prudenţei şi principiului continuităţii activităţii la evaluarea şi înregistrarea în contabilitate a


stocurilor. Realizarea acestor obiective este condiţionată de studierea şi luarea în considerare a factorilor specifici care
influenţează organizarea contabilităţii activelor circulante materiale printre care:

mărimea întreprinderii, ca factor care determină alegerea metodei de contabilitate sintetică a stocurilor, fie metoda
inventarului permanent, fie metoda inventarului intermitent.

structura organizatorică şi funcţională a gestiunilor de stocuri, determină circuitul documentelor primare şi evidenţa analitică
pe gestiuni. Modul de organizare a activităţii de aprovizionare şi livrare, depozitare şi mişcare a stocurilor de materiale
constituie premise de bază a contabilităţii, întrucât operaţiile specifice lor generează o mare diversitate de documente
primare de a căror corectă întocmire şi completare depinde gradul de exactitate a informaţiilor furnizate.

caracteristicile tehnico-productive ale activelor circulante materiale, în funcţie de care se face clasificarea acestora; se
stabilesc principalele categorii şi conturile sintetice corespunzătoare lor; se elaborează nomenclatorul stocurilor şi pe
această bază se organizează evidenta operativă şi contabilitatea analitică.

decalajul ce poate apărea, uneori, în vânzarea şi livrarea stocurilor.


sursele de provenienţă a activelor circulante materiale aprovizionate ( furnizori, din producţie proprie, din prelucrare la terţi )
influenţează, în principal, conturile sintetice utilizate şi preţurile de evaluare.

modul de evaluare a activelor circulante materiale influenţează, în special, modul de înregistrare a acestora în contabilitatea
sintetică, dar şi alegerea metodelor de determinare a preţurilor de ieşire la stocurile intersarjabile.

sistemul de indicatori privind gestiunea de valori materiale influenţează organizarea contabilităţii stocurilor în vederea
calculării mărimii cantitative şi valorice a intrărilor, ieşirilor şi stocurilor, precum şi a cheltuielilor efective de transport
aprovizionare, în funcţie de care se aleg metodele de contabilitate analitica a stocurilor.

De asemenea la organizarea contabilităţii activelor circulante materiale trebuie consideraţi şi alţi factori, ca: documentele
însoţitoare la intrarea stocurilor; amplasarea depozitelor; separarea mijloacelor circulante proprii de cele ce aparţin terţilor;
fazele procesului de aprovizionare, precum şi mijloacele folosite pentru executarea lucrărilor de evidenţă şi calcul.
Tema 2 : Contabilitatea operaţiilor cu mărfuri
1. Formele şi documentele aprovizionării cu mărfuri. Contabilitatea aprovizionării cu
mărfuri a unităţilor comerciale cu ridicata
2. Particularităţi privind reflectarea operaţiilor de aprovizionare cu mărfuri în unităţile de
comerţ cu amănuntul
3. Formele şi documentele vânzării mărfurilor. Contabilitatea vânzării mărfurilor din
unităţi comerciale cu ridicata
4. Contabilitatea vânzării mărfurilor din unităţi comerciale cu amănuntul prin diferite
forme
5. Particularităţile operaţiilor cu mărfuri în consignaţie. Contabilitatea mărfurilor în
comerţul de consignaţie.
1.
Aprovizionarea cu mărfuri se efectuează în baza contractelor încheiate anterior prin următoarele
forme:
- pe răspunderea furnizorului - furnizorul poartă răspunderea pe toata perioada transportării
mărfurilor până la locul de destinaţie;
- prin delegatul propriu al unităţii comerciale - unui lucrator al întreprinderii i se eliberează o
delegaţie (forma 2 sau 2a) în scopul aprovizionării cu mărfuri de la furnizor . Răspunderea o
poartă persoana dată;
- prin depozite de repartizare - aprovizionarea de la acest depozit se efectuează în baza Notei de
Comandă.
Principalele documente întocmite la aprovizionarea cu mărfuri sunt de 2 tipuri:
1 Documente de transport şi marfă: factura fiscală, factura de expediţie, certificat de calitate,
certificat de provenienţă, specificaţie de conţinut;
2 Documente de plată : ordin de plată, dispoziţie de casă de plată, cec de decontare, etc.
Principalele căi de aprovizionare cu mărfuri a unităţilor de comerţ cu ridicata sunt:
1 de la furnizori / producători
2 din import
3 prin depozite de repartizare
4 prin intermediul titularilor de avans etc.
Principala sursă de aprovizionare cu mărfuri a unităţilor de comerţ cu ridicata o constituie
furnizorii. Relaţiile cu furnizorii sunt reglementate de contracte încheiate anterior. Mărfurile
primite de la furnizori sunt supuse recepţiei cantitative şi calitative, recepţia mărfurilor se
efectuează conform Regulamentului cu privire la recepţionarea mărfurilor conform cantităţii şi
calităţii aprobat prin Hotărîrea Guvernului RM N1068 din 20.10.2000. În cazul stabilirii unor
divergente intre datele documentelor primite şi marfa recepţionată efectiv se întocmeşte Act /
Proces - verbal de recepţie în care se indică cantitatea efectiv primită, preţul şi valoarea. Acest
document este întocmit şi semnat de către membrii unei comisii de recepţie în care trebuie sa fie
prezent un reprezentant al furnizorului sau a organelor de stat, sau a unei organizaţii
necointeresate. La primirea mărfurilor de la furnizori divergentele stabilite pot fi clasificate
astfel:
După natura lor diferenţele pot fi:
 Cantitativ – valorice (cantitatea efectiv recepţionată nu corespunde cu cea din
factura fiscală)
 Calitativ – valorice (calitatea mărfii primite nu corespunde celei contractate)
 Valorice.
Diferenţele cantitativ – valorice după sensul lor pot fi:
- plusuri,
- lipsuri
Plusurile după modul de soluţionare sunt de 2 feluri:
- plusuri admise(acceptate) în gestiune – dacă marfa se încadrează în prevederile contractuale,se
contabilizează ca o intrare de marfă;
- plusuri respinse (neacceptate în gestiune) - dacă marfa nu se încadrează în prevederile
contractuale, cantităţi de marfa de care întreprinderea nu are nevoie şi le ia la păstrare pentru o
perioadă şi apoi le restituie furnizorului, se întocmeşte proces verbal de preluare a mărfurilor în
custodie, se contabilizează în debitul contului 921”Valori de mărfuri şi materii prime în
custodie”.
Lipsurile pot fi:
- lipsuri din vina furnizorului (în cazul cînd marfa nu a fost achitată se solicită furnizorului o
factură fiscală cu suma corespunzătoare; dacă plata s-a efectuat în avans, furnizorul devine
debitor în mărimea valorii mărfurilor şi sumei TVA aferente.
- din vina organizaţiei de transport (se impută acesteia la costul de aprovizionare a mărfii lipsă
plus adaosul comercial şi TVA, se contabilizează analogic lipsurilor din vina furnizorului cu
unica deosibire că se utilizează contul 539);
- din vina delegatului propriu al unităţii de comerţ (se impută acestuia la costul de aprovizionare
a mărfii lipsă plus adaosul comercial şi TVA);
- Lipsurile ce reprezentă perisabilităţi în limita normelor (se trec la cheltuieli comerciale ale
unităţii de comerţ)
- Lipsurile ce reprezentă pierderi din cauza calamităţilor naturale (se trec la cheltuielile perioadei
ale unităţii de comerţ)
Evidenţa mărfurilor în unităţile de comerţ se ţine în contul 217 „Mărfuri”, în unităţile de comerţ
cu ridicata se utilizează contul 2171 „Mărfuri în unităţile de comerţ cu
ridicata”.Organizarea contabilităţii mărfurilor în unităţile de comerţ depinde de momentul
achitării mărfurilor achiziţionate:
1. Achitare ulterioară
Valoarea mărfurilor achiziţionate de la furnizori:
Dt 217.1
Dt 534.2
Ct 521
Înregistrăm valoarea cheltuielilor de transport:
Dt 217.5
Dt 534.2
Ct 521, 539
P.S: Poate fi de asemenea înregistrat în acelaşi cont 217, subconturile luate anterior pot fi luate
arbitrar
Achitarea:
Dt 521
Ct 242
Achitare prealabilă
1. Avansul acordat furnizorului:
Dt 224
Ct 242
2. Primirea mărfurilor de la furnizori:
Dt 217.1
Dt 534.2
Ct 521, 539
3. Cheltuielile de transport:
Dt 217.1
Dt 534.2
Ct 521
4. Trecerea în cont a avansului acordat anterior:
Dt 521
Ct 224
Contabilizarea lipsurilor de mărfuri constatate la recepţie
Diferente cantitativ valorice constatate la recepţie sub forma de lipsuri din vina furnizorului,
Varianta 1
1. Înregistram mărfurile stabilite ca lipsă din vina furnizorului:
Dt 714
Dt 534.2
Ct 521
2. Înaintarea reclamaţiei furnizorului:
Dt 229
Ct 612
Ct 534
3. Achitarea reclamaţiei de furnizor:
Dt 242
Ct 229
Varianta 2
5. Înregistram mărfurile stabilite ca lipsă din vina furnizorului:
Dt 714
Ct 217.1
Înaintarea reclamaţiei furnizorului şi achitarea reclamaţiei de furnizor- la fel ca la Varianta 1.
Diferente cantitativ valorice constatate la recepţie sub forma de lipsuri în limita normelor de
perisabilitate naturala.
1. Înregistram mărfurile stabilite ca lipsă în limita normelor de perisabilitate:
Dt 712
Ct 217.1
2. Înregistram TVA pentru mărfurile stabilite ca lipsa în limita normelor de perisabilitate:
Dt 713
Ct 534
Diferente cantitativ valorice constatate la recepţie sub forma de lipsuri din vina delegatului
propriu al unităţii de comerţ. Gestionarul achită lipsa la preţ de vînzare cu TVA .
1. Înregistram mărfurile stabilite ca lipsă din vina gestionarului
Dt 714
Ct 217.1
2. Înregistram creanţa gestionarului pentru mărfurile stabilite lipsă din vina lui
Dt 227
Ct 534.2
Ct 612, 515
3. Înregistram achitarea creanţei gestionarului pentru mărfurile stabilite lipsă
Dt 241 (531)
Ct 227
4. Trecerea veniturilor anticipate la veniturile perioadei:
Dt 515
Ct 612
Aprovizionarea cu mărfuri a unităţii de comerţ cu ridicata prin intermediul titularului de
avans:
Eliberarea avansului din casă:
Dt 227
Ct 241
Primirea mărfurilor:
- în mărimea avansului
Dt 217.1
Dt 534.2
Ct 227
- la suma diferenţei (în cazul cînd valoarea mărfurilor depăşeşte mărimea avansului)
Dt 217.1
Dt 534.2
Ct 532
Achitarea lucratorului a diferenţei:
Dt 532
Ct 241
Exemple
EX 2.1 : O unitate de comerţ cu ridicata se aprovizionează cu mărfuri de la furnizori conform
facturii care cuprinde:
a) valoarea mărfii la preţ contractual - 310 000 lei
b) TVA - 20% - 62 000 lei
c) cheltuieli de transport, inclusiv TVA - 30 000 lei
d) Total spre plata - 402 000 lei
Achitarea cu furnizorul s-a efectuat ulterior prin transfer:
EX 2.2 : O unitate de comerţ cu ridicata achită un avans unui furnizor în mărime de 100% de la
valoarea mărfurilor ce urmează sa le livreze(inclusiv TVA) în sumă de 188 400 lei. Conform
facturii s-au primit mărfuri de la furnizori:
a) Valoarea mărfurilor - 150 000 lei
b) TVA - 20% - 30 000 lei
c) cheltuieli de transport, fără TVA - 7000 lei
d) TVA - 20 % - 1400
e) Pentru plata - 188 400 lei
EX 2.3 : O unitate de comerţ cu ridicata achită un avans unui furnizor în mărime de 100% de la
valoarea mărfurilor ce urmează sa le livreze(inclusiv TVA) în sumă de 188 400 lei. Conform
facturii s-au primit mărfuri de la furnizori:
a) Valoarea mărfurilor - 150 000 lei
b) TVA - 20% - 30 000 lei
c) cheltuieli de transport, fără TVA - 7000 lei
d) TVA - 20 % - 1400
e) Pentru plata - 188 400 lei
La recepţie s-au constatat diferente cantitativ valorice sub forma de lipsuri în sumă - 170 lei (fără
TVA) Din ele - 100 lei sunt din vina furnizorului, iar restul se încadrează în limita normelor de
perisabilitate naturala. Furnizorul recunoaşte reclamaţia. Achitările se efectuează prin
intermediul contului curent în valută naţională.
EX 2.4 : La recepţie se constată lipsuri din vina delegatului propriu al unităţii de comerţ în sumă
de 500 lei (cost de achiziţie). Gestionarul achită lipsa la preţ de vînzare cu TVA în caserie.
EX 2.5 : Unui lucrator al întreprinderii i s-a eliberat avans din casa în suma de 900 lei pentru
aprovizionare cu mărfuri. în baza documentelor justificative prezentate de titular (Decontul de
avans, Facturile, Cec) s-a înregistrat următoarea informaţie:
a) valoarea mărfurilor - 800 lei
b) TVA - 20% - 160 lei
Titularului de avans i se restituie diferenţa de sumă cheltuită.
2
Aprovizionarea cu mărfuri a unităţilor de comerţ cu amănuntul se efectuează în baza contractelor
încheiate anterior prin următoarele forme:
- prin delegatul propriu al unităţii comerciale cu ridicata;
- prin delegatul propriu al unităţii comerciale cu amănuntul;
- achiziţionarea de pe piaţa agro-alimentară.(în baza „Actului de achiziţie” de formă tip).
Unităţile de comerţ cu amănuntul au dreptul de a reflecta / evalua mărfurile primite prin una din
următoarele 2 variante:
1) La cost de achiziţie - în cazul dat contabilitatea aprovizionării cu mărfuri în unităţi de comerţ
cu amănuntul nu se va deosibi cu cea efectuata de unităţi de comerţ cu ridicata
2) La preţ de vânzare - în cazul utilizării variantei date apare necesitatea reflectării în evidenţa a
următoarelor 2 componente: - adaosul comercial; (se va utiliza contul 821)
- TVA inclus în preţul de vânzare (se va utiliza contul 825)
Adaosul comercial pentru mărfuri aprovizionate se înregistrează astfel:
Dt 217
Ct 821
Pentru TVA inclus în preţul de vânzare pentru mărfurile aprovizionate:
Dt 217
Ct 825
EX 2.6: O unitate de comerţ cu amănuntul se aprovizionează de la furnizori cu mărfuri în baza
facturii avem următoarele date:
Marfa A - 500 kg cu preţ 7lei/kg
Marfa B - 100 unităţi cu preţ 2lei/unitate
TVA - 20%
Cheltuieli de transport - 200 lei (efectuate cu transport propriu)
Adaos comercial practicat - 30%
E necesar de înregistrat formule contabile şi de calculat preţul de vânzare cu amănuntul unitar
pentru fiecare marfă.
Unităţile de comerţ cu amănuntul au o sursă specifică de aprovizionare - Aprovizionarea de la
piaţa.
În cazul aprovizionării de la piaţa apare necesitatea reflectării reţinerii impozitului pe venit în
reţinut la sursa de plată.
Aprovizionarea cu mărfuri de la piaţa:
Dt 217
Ct 539
Reţinerea impozitului pe venit la sursa de plata:
Dt 539
Ct 534.1
Achitarea cu persoana fizică:
- din casă
Dt 539
Ct 241
- prin titular de avans
Dt 539
Ct 227
EX 2.7: O unitate de comerţ cu amănuntul în baza actului de achiziţie reflecta mărfurile
aprovizionate de la piaţă de la o persoana fizica oarecare utilizând contul 539.
Valoarea mărfii constituie - 300 lei. Impozit pe venit la sursa de plata – ?
Adaos comercial practicat de unitatea de comerţ cu amănuntul 10%
La fel ca în cazul unităţilor comerciale cu ridicata în cadrul aprovizionării cu mărfuri a unităţilor
de comerţ cu amănuntul se efectuează recepţia mărfurilor la care pot fi stabilite aceleaşi feluri de
divergente enumerate la unităţile de comerţ cu ridicata.
3
Vânzarea mărfurilor se efectuează prin diferite forme în dependenţa de tipul unităţii comerciale.
Astfel pentru unităţi de comerţ cu ridicata sunt caracteristice următoarele forme de vânzare:
1 - prin tranzit : Aceasta forma se poate efectua în 2 variante :
a) cu participarea bazei de comerţ cu ridicata la decontări;
b) fără participarea acesteia
2 - prin depozite de repartizare
Pentru unităţile de comerţ cu amănuntul sunt caracteristice următoarele forme de vânzare:
1 - vânzarea cu plata imediata în numerar; Are mai multe variante :
- prin autoservire;
- cu plata direct la vânzător;
- prin bon emis de vânzător;
- prin livrare la domiciliu; etc.
2 - vânzarea cu mica ridicata;
3 - vânzarea cu plata amânată;
4 - vânzarea prin cartele magnetice;
5 - vânzarea prin comerţul de consignaţie;
Documentele aferente vânzării mărfurilor sunt identice cu cele întocmite la aprovizionarea cu
mărfuri, numai se schimba persoana care întocmeşte aceste documente.
In unităţile de comerţ cu ridicata organizarea contabilităţii vânzărilor este influenţată în
mare măsura de momentul achitării mărfurilor cumpărate, astfel în cazul achitării în avans
formulele contabile vor fi următoare:
1 Primirea avansului de la cumpărători :
Dt 242
Ct 523
2 Reflectarea TVA de la avans:
Dt 225
Ct 534.2
3 Achitarea TVA de la avans:
Dt 534.2
Ct 242
4 Înregistrarea livrării mărfurilor cumpărătorilor:
Dt 221
Ct 611
Ct 534.2
5 Compensarea reciproca a avansului primit cu creanţa formată (se înregistrează la suma mai
mica dintre avans şi creantă) :
Dt 523
Ct 221
6 Suma TVA calculata de la avans se trece în cont:
Dt 534.2
Ct 225
In cazul când avansul este mai mic decât suma creanţei achitarea definitiva cu cumpărătorul se
înregistrează astfel:
Dt 242
Ct 221
La fel apare în acest caz şi o anumita datorie fata de buget privind TVA, la achitarea căreia se
înregistrează:
Dt 534.2
Ct 242
O alta forma de achitare caracteristica pentru unităţile de comerţ cu ridicata este achitarea
ulterioara:
1 Livrarea mărfurilor cumpărătorilor
Dt 221
Ct 611
Ct 534.2
2 Achitarea cumpărătorilor
Dt 242
Ct 221
3 Achitarea TVA
Dt 534.2
Ct 242
Caracteristic pentru ambele forme de achitare este înregistrarea costului mărfurilor vândute:
Dt 711
Ct 217
Pentru unităţile de comerţ cu ridicata este mai puţin utilizata achitarea imediata, de aceea o
precăutăm în întrebarea următoare.

EX 2.8 : În baza facturii s-au vândut mărfuri cumpărătorilor cu condiţia achitării totale în
avans prin virament. Factura fiscală cuprinde:
• valoarea mărfurilor, preţ - 234 000 lei;
• taxa pe valoare adăugată 8% -?
Total -?

Costul mărfurilor vîndute – 187 000 lei

4.Formele de achitare în comerţul cu amănuntul:


Cu plata imediata în numerar: Documentele specifice acestei forme sunt: Dispoziţie de casă de
încasare, Registrul de casa, Borderoul însoţitor (în cazul predării banilor la bancă prin încasator).
1 Încasarea banilor din vânzări:
Dt 241
Ct 611
Ct 534.2
2 Predarea banilor incasatorului:
Dt 245
Ct 241
3 Depunerea banilor la banca:
Dt 242
Ct 245
4 Costul mărfurilor vândute (se calculează la sfârşitul lunii după stabilirea procentului mediu al
adaosului comercial şi a sumei adaosului comercial aferent mărfurilor vândute pe parcursul lunii
şi celor ramase în stoc la sfârşitul lunii):
Dt 711
Ct 217
5 Înregistrarea TVA inclusa în preţul de vânzare aferente mărfurilor vândute:
Dt 825
Ct 217
6 Adaosul comercial aferent mărfurilor vândute:
Dt 821
Ct 217
La sfârşitul lunii se efectuează calculul procentului mediu al adaosului comercial prin
relaţia (este necesar acest calcul când pentru diferite feluri de mărfuri se utilizează un procent
diferit de adaos comercial):
Sold iniţial 821 + Rulaj Ct 821 - Rulaj Dt 821
% AdaosCom = ------------------------------------------------------------------- * 100 %
Sold final 217 + Rulaj Ct 611
Sold initial 821 - suma adaosului comercial aferenta stocului de mărfuri la începutul perioadei;

Suma adaosului comercial aferenta mărfurilor vândute se calculează astfel:


Ad Com = % AdaosCom * RulajCt 611 / 100
Suma adaosului comercial pentru mărfurile aflate în stoc la sfârşitul lunii se poate calcula prin 2
variante:
1 - % Adaos Com * Sold Final 217
2 - Sold Final 821
EX 2.9 : Calcul al procentului mediu al adaosului comercial.
Se cunosc următoarele date privind circulaţia mărfurilor pe parcursul lunii:
1) stocul de mărfuri la începutul lunii la preţ de vânzare fără TVA - 120 000 lei, inclusiv adaosul
comercial 30 000 lei;
2) operaţiile economice în timpul lunii sunt următoarele:
- Se primesc mărfuri de la furnizori :
Valoarea mărfurilor - 70 000 lei
TVA 20% - ?
Catre plată, se achita prin transfer -?
- Se aprovizionează cu mărfuri de la persoane fizice : 1 000 lei
Impozitul pe venit ?
Achitarea cu persoana fizica - ?
- Se înregistrează mărfurile vândute cu plata imediata în numerar:
Venitul din vânzări - 140 000 lei
TVA 20% -?
- S-au stabilit lipsuri de mărfuri la inventariere în limita normelor de perisabilitate naturala:
La preţ de vânzare fără TVA - 600 lei
Adaos comercial pentru aceste mărfuri e 20%
% Adaosului Comercial îl calculam reieşind din faptul ca adaosul comercial pentru mărfurile
aprovizionate constituie 30%

Vânzarea cu plata în rate:


Vânzarea mărfurilor cu plata în rate este reglementata printr-o hotărâre a Guvernului prin care
sunt stabilite mărfurile care pot fi vândute în rate de asemenea mărimea salariului pe care trebuie
s-o deţină cumpărătorul de mărfuri în rate. La cumpărarea mărfurilor în rate este necesar sa se
întocmească un contract cu aceasta persoana care va prezenta buletinul de identitate şi o
adeverinţă de o anumita forma în care se indica mărimea salariului pentru:
1) Când se cumpără mărfuri în rate pe un termen de 6 luni trebuie sa se prezinte salariu
câştigat pe 2 luni;
2) Când se cumpără mărfuri în rate pe un termen de 1 an – salariul se indica pe 6 luni;
3) Când se cumpără mărfuri în rate pe un termen de 2 ani – salariul se indica pe 8 luni;
4) Când se cumpără mărfuri în rate pe un termen de 3 ani – salariul se indica pe 12 luni;
5) Când se cumpără mărfuri în rate pe un termen de 4 ani – salariul se indica pe 18 luni; etc.
La cumpărarea mărfurilor în rate cumpărătorul trebuie sa achite prima plata la momentul
cumpărării mărfurilor. Aceasta plata se numeşte – Acont. Mărimea acontului trebuie sa fie nu
mai mica de 20% din valoarea mărfurilor vândute. Iar în cazul când se vând mărfuri în suma mai
mare de 3 000 lei, acontul trebuie sa fie 50% şi mai mult.
Vânzarea mărfurilor în rate se poate efectua:
- lucratorilor întreprinderii;
- altor cumpărători.
Evidenţa vânzării mărfurilor cu plata în rate cumpărătorilor (cu excepţia lucratorilor
întreprinderii) se înregistrează în dependenta de termenul de achitare:
a) termenul mai mic de un an - Se înregistrează cu ajutorul contului 221
b) cu termenul mai mare de un an – Pe contul 134
La începutul fiecărui an creanţele pe termen lung se trec în categoria creanţelor pe termen scurt.
în cazul vinderii mărfurilor cu plata în rate lucratorilor întreprinderii se utilizează contul 227.
Pentru mărfurile cumpărate în rate cumpărătorul achita o anumita dobândă care poate fi plătită
în anumite părţi:
- la momentul încheierii tranzacţiei
- la momentul achitării ratelor
- la sfârşitul perioadei de achitare a ratelor
Contabilizarea:
1 - Primirea acontului:
Dt 241
Ct 611
Ct 534.2
2 – Înregistrarea creanţei cumpărătorului pentru soldul mărfii neachitate:
a) Dt 221, 227
Dt 134
Ct 611
b)Dt 221, 227
Dt 134
Ct 534.2
3 - La începutul anului creanţele pe termen lung se trec la creanţe pe termen scurt
Dt 221
Ct 134
4 – Înregistrăm calcularea dobânzii
Dt 221,134
Ct 515
Ct 534.2
5 - La începutul anului suma creanţei pe termen lung privind dobânda calculata şi veniturile
anticipate pe termen lung se trec pe termen scurt:
a) Creanţele
Dt 221
Ct 134
b)Veniturile anticipate
Dt 422
Ct 515
6 – Înregistrăm primirea ratelor şi a dobânzii în fiecare luna :
Dt 241
Ct 221
7 – Concomitent la aceeaşi suma veniturile anticipate curente se trec la veniturile perioadei:
Dt 515
Ct 611 (612)
8 – Costul mărfii vândute
Dt 711
Ct 217

EX 2.10: Vânzarea mărfurilor în rate unui cumpărător oarecare.


Se vând mărfuri cu plata în rate unui cumpărător în suma de 2000 lei fără TVA pe un termen de
8 luni. Vânzarea mărfurilor se efectuează în luna Septembrie 2004. Procentul dobânzii constituie
12% anual. Mărimea acontului - 30%. Costul mărfurilor vândute 1600 lei. Achitarea ratelor şi a
dobânzii se efectuează în numerar lunar.
EX 2.11: Vânzarea mărfurilor unui lucrator al întreprinderii
S-au vândut mărfuri cu plata în rate în valoare de 5000 lei, fără TVA unui lucrator al
întreprinderii care a achitat un acont în mărime de 50% din valoarea mărfurilor cumpărate.
Concomitent cumpărătorul a achitat jumătate din dobânda, iar restul dobânzii se va achita la
plata ratelor (trimestrial). Procentul dobânzii 12%. Termenul de achitare 9 luni. Achitarea se va
efectua în numerar. Costul mărfurilor vândute constituie 3500 lei.

STANDARDUL NAŢIONAL DE CONTABILITATE 2


"Stocurile de mărfuri şi materiale"

Introducere
1. Prezentul standard este elaborat în baza standardului internaţional de
contabilitate 2 "Stocurile de mărfuri şi materiale", adoptat de Comitetul S.I.C. în anul 1975 şi
revizuit în anul 1993.

Obiectiv
2. Obiectivul prezentului standard îl constituie stabilirea regulilor de evaluare a
stocurilor de mărfuri şi materiale (S.M.M.), calculare a costului acestora şi de reflectare în
rapoartele financiare. Calcularea costului stă la baza contabilizării stocurilor de mărfuri şi
materiale, care se consideră ca activ pînă la momentul calculării venitului din vînzări.
Prezentul standard constituie un îndrumar practic de determinare a costului stocurilor de
mărfuri şi materiale şi de constatare ulterioară a acestuia drept cheltuială, inclusiv a diferenţei
dintre cost şi valoarea realizabilă netă a stocurilor.

Domeniul de aplicare
3. Prezentul standard se extinde asupra persoanelor juridice şi fizice ce desfăşoară
activitate de antreprenoriat şi sînt înregistrate în Republica Moldova, precum şi asupra filialelor,
reprezentanţelor şi altor subdiviziuni structurale ale acestora, situate atît pe teritoriul Republicii
Moldova, cît şi peste hotarele ei.
4. Prezentul standard nu se aplică pentru evaluarea:
a) lucrărilor în curs de execuţie aferente contractelor de construcţie, inclusiv a
lucrărilor conexe din contractele de prestări servicii (S.N.C. 11 "Contractele de construcţie" );
b) instrumentelor financiare (S.N.C. 32 "Instrumentele financiare)";
c) stocurilor de mărfuri şi materiale de producţie proprie, inclusiv al animalelor tinere şi la
îngrăşat, produselor agricole şi silvice, minereurilor în cazul în care acestea se evaluează
la valoarea realizabilă netă.
5. Stocurile de mărfuri şi materiale specificate în paragraful 4c) se evaluează la
valoarea realizabilă netă în anumite etape ale procesului de producţie sau după încheierea
acestuia. De exemplu, în cazul în care recolta de cereale este strînsă sau minereurile sînt
extrase şi vînzarea lor este garantată conform clauzelor contractului încheiat anticipat sau
garanţiei guvernamentale, fie cînd există o piaţă omogenă şi un risc nesemnificativ că marfa nu
va fi vîndută.

Definiţii
6. În prezentul standard noţiunile utitilizate semnifică:
Stocuri de mărfuri şi materiale - active:
a) destinate vînzării în cazul activităţii economice ordinare;
b) înregistrate ca producţie neterminată;
c) destinate consumului în procesul de producţie şi la prestarea de servicii.
Ele cuprind
a) materialele destinate utilizării în procesul de producţie;
b) producţia neterminată;
c) produsele finite;
d) mărfurile, inclusiv terenurile şi alte active materiale achiziţionate şi destinate
revînzării;
e) obiectele de mică valoare şi scurtă durată.
Valoarea de intrare (valoarea iniţială) sau valoarea istorică – suma mijloacelor băneşti
achitate sau a echivalentelor acestora sau valoarea venală sub altă formă de compensare acordată
la achiziţionarea stocurilor de mărfuri şi materiale.
Valoarea venală - suma cu care un activ poate fi schimbat în procesul operaţiei
comerciale între părţile independente.
Valoarea realizabilă netă (V.R.N.) - preţul probabil de vînzare a stocurilor de mărfuri şi
materiale în procesul activităţii economice ordinare diminuată cu cheltuielile probabile
prevăzute pentru completarea şi organizarea vînzării.
Valoarea de bilanţ a tuturor obiectelor de mică valoare şi scurtă durată - valoarea de
intrare (valoarea de achiziţie) a obiectelor de mică valoare şi scurtă durată depozitate plus
valoarea probabilă rămasă a obiectelor puse în funcţiune la care se calculează uzura.
Valoarea uzurabilă - valoarea de intrare a obiectelor de mică valoare şi scurtă durată
sau o altă sumă care o substituie în rapoartele financiare diminuată cu valoarea probabilă rămasă.
Valoarea rămasă - suma netă (valoarea bunurilor utile) pe care întreprinderea
intenţionează să o obţină din activ la expirarea duratei de utilizare.

Evaluarea stocurilor de mărfuri şi materiale în rapoartele financiare


7. Stocurile de mărfuri şi materiale se reflectă în rapoartele financiare la valoarea cea
mai mică dintre cost şi valoarea realizabilă netă.

Costul stocurilor de mărfuri şi materiale


8. Costul stocurilor de mărfuri şi materiale cuprinde cheltuielile de achiziţionare,
cheltuielile pentru prelucrare şi alte cheltuieli aferente aducerii stocurilor de mărfuri şi
materiale la locul păstrării
şi în starea de utilitate.

Cheltuieli de achiziţionare
9. Cheltuielile de achiziţionare a stocurilor de mărfuri şi materiale cuprind valoarea
cumpărăturilor, taxele vamale şi alte impozite, prevăzute de legislaţia în vigoare (cu excepţia
impozitelor care ulterior urmează a fi restituite întreprinderii de către organele fiscale), precum
şi cheltuielile de transport legate nemijlocit de achiziţionarea mărfurilor, stocurilor de
producţie şi prestările de servicii de către terţi. Rabaturile comerciale, sumele returnării
mărfurilor, produselor finite şi sumele altor corecţii se scad la determinarea cheltuielilor de
achiziţionare.
10. În unele cazuri cheltuielile de achiziţionare a stocurilor de mărfuri şi materiale pot
include diferenţa de curs valutar, survenită nemijlocit la procurarea recentă a stocurilor de
mărfuri şi materiale facturate în valută străină (S.N.C. 21"Efectele variaţiilor cursurilor
valutare"). Diferenţa specificată poate să survină ca rezultat al unei serioase devalorizări sau
deprecieri a valutei care nu poate fi prevenită, deoarece nu există metode practice de hedging
(asigurare). De aceea aceasta generează creşterea datoriilor, care nu pot fi achitate din cauza
achiziţionării recente a stocurilor de mărfuri şi materiale.

Cheltuieli pentru prelucrare


11. Cheltuielile pentru prelucrarea stocurilor de mărfuri şi materiale cuprind:
cheltuielile directe privind retribuirea muncii, cheltuielile de producţie indirecte constante şi
variabile suportate la prelucrarea materialelor în produse finite.
Cheltuielile directe privind retribuirea muncii includ cheltuielile privind retribuirea
muncii personalului de producţie de bază al întreprinderii, inclusiv premiile şi alte plăţi sub
formă de stimulare şi compensare.
Cheltuielile de producţie indirecte variabile reprezintă cheltuielile întreprinderii mărimea
cărora depinde de volumul producţiei (de exemplu, cheltuielile pentru materialele de producţie
auxiliare şi pentru remunerarea muncitorilor auxiliari).
Cheltuielile de producţie indirecte constante reprezintă cheltuielile întreprinderii mărimea
cărora nu depinde sau depinde neesenţial de volumul producţiei (de exemplu, uzura calculată,
cheltuielile de întreţinere şi exploatare a clădirilor şi utilajului etc.).
12. Cheltuielile de producţie indirecte variabile se repartizează pe fiecare unitate de
produse fabricate în baza utilizării efective a capacităţilor de producţie.
Cheltuielile de producţie indirecte constante se trec la cheltuielile pentru
prelucrare în baza capacităţii normative a utilajului de producţie. Capacitatea normativă
reprezintă nivelul de producţie, care poate fi realizat în medie pe parcursul a cîteva
perioade sau sezoane în cazul unor circumstanţe ordinare, ţinînd cont de pierderile de capacităţi,
rezultate în urma executării lucrărilor tehnice de planificare. Dacă volumul efectiv de
producţie este egal sau depăşeşte capacitatea normativă, suma efectivă a cheltuielilor de
producţie constante se trece integral la cheltuielile pentru prelucrare. În cazul în care volumul
efectiv de producţie este mai mic decît capacitatea normativă, cheltuielile indirecte constante
se trec la cheltuielile pentru prelucrare în baza cotei normative rezultate din împărţirea sumei
efective a acestor cheltuieli la capacitatea normativă. Suma rămasă a cheltuielilor indirecte de
producţie constante se consideră drept cheltuială în perioada de gestiune în care au fost
suportate.
13. În cazul în care într-un proces de producţie se obţin concomitent cîteva feluri
de produse, cheltuielile pentru prelucrarea acestora se repartizează conform uneia dintre
metodele următoare:
a) cheltuielile pentru retribuirea muncii lucrătorilor de producţie se trec direct la fiecare
fel de produse fabricate, dacă evidenţa acestora se ţine separat. Cheltuielile de producţie
indirecte se repartizează în conformitate cu metoda acceptată de întreprindere, de exemplu,
proporţional valorii de vînzare a fiecărui produs la etapa procesului de producţie, cînd fiecare
produs poate fi determinat separat sau la momentul încheierii procesului de producţie;
b) dacă cheltuielile privind retribuirea muncii nu se contabilizează pe fiecare fel de
produse, acestea se repartizează împreună cu cheltuielile de producţie indirecte în
conformitate cu metoda acceptată de întreprindere pe o bază raţională şi consecventă
(punctul a), paragraful 13 al prezentului standard).
În cazul unui produs secundar, acesta se evaluează la valoarea realizabilă netă, care se
scade din suma totală a cheltuielilor pentru prelucrare. Cheltuielile diminuate cu valoarea
produsului secundar se repartizează între felurile de produse fabricate în conformitate cu
punctele a) şi b) din paragraful 13 al prezentului standard.

Alte cheltuieli
14. În alte cheltuieli sînt incluse cheltuielile suplimentare apărute în procesul
achiziţionării, prelucrării şi vînzării stocurilor de mărfuri şi materiale. Acestea se subdivizează
în cheltuieli incluse şi neincluse în costul stocurilor de mărfuri şi materiale.
15. La alte cheltuieli incluse în costul stocurilor de mărfuri şi materiale se raportă
cheltuielile aferente comenzilor individuale sau cheltuielile pentru aducerea stocurilor de
mărfuri şi materiale (produselor finite şi mărfurilor) în starea de utilitate la solicitarea
cumpărătorului, precum şi cheltuielile suplimentare pentru transportare legate de efectuarea
acestor operaţii.
16. La alte cheltuieli neincluse în costul stocurilor de mărfuri şi materiale şi constatate
drept cheltuială a perioadei de gestiune, în care acestea au fost suportate, se raportă:
a) pierderile supranormative ocazionate de nivelul extrem de înalt al consumului de
materiale şi forţă de muncă, precum şi alte cheltuieli de producţie neplanificate;
b) cheltuielile aferente depozitării, dacă acestea nu sînt prevăzute de procesul tehnologic;
c) cheltuielile administrative, care nu sînt ocazionate de aducerea stocurilor de mărfuri şi
materiale la locul păstrării şi în starea de utilitate la solicitarea cumpărătorilor în prezent;
d) cheltuielile de desfacere.
17. În unele cazuri prevăzute de S.N.C. 23 "Cheltuielile privind împrumuturile",
cheltuielile privind creditele şi împrumuturile se includ în costul stocurilor de mărfuri şi
materiale.

Costul stocurilor de mărfuri şi materiale la întreprinderile de prestări servicii


18. Costul stocurilor de mărfuri şi materiale pentru întreprinderile de prestări servicii
include cheltuieli privind retribuirea muncii personalului şi cheltuielile de producţie
indirecte. Cheltuielile privind retribuirea muncii la întreprinderile de prestări servicii includ
salariul de bază şi cel suplimentar, diverse sporuri, adaosuri, premii calculate personalului
încadrat nemijlocit în sfera de prestări servicii. Cheltuielile de producţie indirecte se includ
în costul stocurilor de mărfuri şi materiale la sfîrşitul perioadei de gestiune numai la
întreprinderile de prestări servicii, care dispun de producţie neterminată. Cheltuielile privind
retribuirea muncii lucrătorilor care se ocupă de vînzări şi a personalului administrativ nu se
includ în costul stocurilor de mărfuri şi materiale, dar se consideră drept cheltuială a
perioadei de gestiune în care acestea au fost suportate.

Evaluarea stocurilor de mărfuri şi materiale


în contabilitatea curentă
19. Pentru evaluarea curentă a stocurilor de mărfuri şi materiale pot fi utilizate
următoarele metode:
a) metoda costului normativ;
b) metoda vînzărilor cu amănuntul.
20. Metoda costului normativ se utilizează pentru evaluarea curentă şi controlul operativ
al existenţei şi circulaţiei produselor finite şi producţiei neterminate. Costul normativ se
determină, luînd în considerare nivelul normativ al cheltuielilor materiale directe,
cheltuielilor directe privind retribuirea muncii şi al cheltuielilor de producţie indirecte. Normele
de cheltuieli trebuie să fie analizate sistematic şi, în funcţie de necesităţi, să fie revizuite.
21. Metoda vînzărilor cu amănuntul (procentului de profit global) se aplică, de regulă, în
comerţ pentru evaluarea unei cantităţi mari de mărfuri care au un profit relativ egal în preţul
vînzărilor în cazul unui sortiment care variază rapid. În contabilitatea curentă de circulaţie a
mărfurilor evaluarea acestora se efectuează după metoda vînzărilor cu amănuntul la preţuri de
vînzare, cu evidenţierea adaosului, sau la valoarea de achiziţie. Reducerea valorii de achiziţie a
mărfurilor se admite în cazurile prevăzute de paragraful 26 al prezentului standard. Indiferent
de varianta acceptată de evaluare a mărfurilor, acestea sînt reflectate în evidenţa curentă în
rapoartele financiare la cea mai mică sumă dintre valoarea efectivă şi valoarea realizabilă netă.
22. Costul unităţilor stocurilor de mărfuri şi materiale care, de obicei, nu sînt reciproc
substituibile şi al stocurilor produse şi destinate unor proiecte speciale, se determină prin
metoda de identificare.
23. În cazul unui sortiment variat al stocurilor de mărfuri şi materiale reciproc
substituibile costul acestora se determină prin metodele FIFO, LIFO sau metoda costului
mediu ponderat. [în redacţia Ordinului ministrului finanţelor nr.32 din 03.03.2000, M.O. nr.27-28 din
09.03.2000]
24. Conform metodei FIFO, stocurile de mărfuri şi materiale intrate primele sînt şi primele
ieşite, de aceea evaluarea stocurilor de mărfuri şi materiale se efectuează în aceeaşi
consecutivitate. Costul soldului la sfîrşitul perioadei de gestiune se determină conform valorii
de achiziţie a ultimelor loturi de stocuri de mărfuri şi materiale intrate.
25. Conform metodei LIFO, stocurile de mărfuri şi materiale intrate ultimele sînt primele
ieşite, de aceea evaluarea stocurilor de mărfuri şi materiale ieşite se efectuează în aceeaşi
consecutivitate. Costul stocurilor de mărfuri şi materiale ieşite în cursul perioadei de
gestiune se determină la valoarea de achiziţie a ultimelor loturi de stocuri de mărfuri şi
materiale intrate. Soldul stocurilor de mărfuri şi materiale la sfîrşitul perioadei de gestiune se
evaluează la valoarea de achiziţie a primelor loturi de stocuri intrate. [în redacţia Ordinului
ministrului finanţelor nr.32 din 03.03.2000, M.O. nr.27-28 din 09.03.2000]
26. Conform metodei costului mediu ponderat, costul stocurilor de mărfuri şi materiale
ieşite şi rămase la sfîrşitul perioadei de gestiune este determinat în baza costului mediu ponderat
al unităţilor similare, aflate în stoc la începutul perioadei de gestiune şi cumpărate sau
produse de întreprindere în cursul acestei perioade. Costul mediu ponderat poate fi calculat
pentru o perioadă anumită de timp sau pe măsura intrării loturilor suplimentare de stocuri
de mărfuri şi materiale.

Valoarea realizabilă netă (V.R.N.)


27. Stocurile de mărfuri şi materiale sînt evaluate şi reflectate în rapoartele financiare la
valoarea realizabilă netă cînd aceasta este mai joasă decît costul, adică în cazul:
a) deteriorării sau degradării parţiale a acestora;
b) uzurii parţiale sau integrale a acestora;
c) reducerii preţului de vînzare a acestora;
d) creşterii eventualelor cheltuieli pentru completarea şi organizarea vînzării acestora.
28. Evaluarea stocurilor de mărfuri şi materiale la valoarea realizabilă netă se
efectuează:
a) pe tipuri;
b) pe grupe de unităţi reciproc substituibile, în limitele unuia şi aceluiaşi sortiment, care
au aceeaşi destinaţie sau utilizare finală, produse şi comercializate în unul şi acelaşi sector
geografic.
La întreprinderile de prestări servicii cheltuielile se reflectă pe fiecare tip de servicii,
pentru care se stabileşte un preţ de vînzare individual. De aceea valoarea realizabilă netă se
determină pe fiecare tip de servicii neterminate examinate ca tipuri separate de stocuri de
mărfuri şi materiale.
29. Calcularea valorii realizabile nete a stocurilor de mărfuri şi materiale se efectuează în
baza:
a) preţurilor de piaţă în vigoare la momentul calculării sumei ce urmează a fi primită din
vînzarea stocurilor de mărfuri şi materiale;
b) variaţiilor preţurilor de piaţă sau costului stocurilor de mărfuri şi materiale legate
nemijlocit de evenimentele activităţii economice care au survenit după perioada de gestiune în
măsura în care aceste evenimente confirmă condiţiile existente la sfîrşitul perioadei de
gestiune;
c) destinaţiei stocurilor de mărfuri şi materiale aflate în stoc la sfîrşitul perioadei de
gestiune pentru vînzare sau utilizare în producţie.
30. Valoarea realizabilă netă a stocurilor de mărfuri şi materiale aflate în stoc la sfîrşitul
perioadei de gestiune se determină în baza:
a) preţurilor contractuale, în cazul în care acestea sînt destinate vînzării conform
contractelor garantate;
b) preţurilor de piaţă curente în cazul în care acestea nu sînt confirmate de contracte, dar
sînt destinate, de asemenea, vînzării.
Pierderile neprevăzute, conform vînzărilor contractuale sau achiziţiilor firmei, se
examinează în conformitate cu S.N.C. 10 "Eventualităţi şi evenimente ale activităţii economice
care survin după data de întocmire a bilanţului".
31. Materialele şi alte stocuri destinate utilizării la fabricarea produselor finite nu
urmează a fi evaluate sub costul acestora, dacă se prevede că produsele finite care constituie
baza lor vor fi vîndute la un preţ egal sau mai mare decît costul lor. Dacă se prevede că costul
produselor finite va fi mai mare decît preţurile de piaţă curente, materialele şi alte stocuri vor
fi evaluate la valoarea realizabilă netă.
32. La data de raportare a fiecărei perioade posterioare valoarea de bilanţ a stocurilor de
mărfuri şi materiale este revizuită. Dacă în perioada precedentă acestea au fost evaluate în
bilanţ la valoarea realizabilă netă şi continuă să figureze în stoc la sfîrşitul perioadei de
gestiune la aceeaşi valoare, iar circumstanţele s-au schimbat şi valoarea realizabilă netă s-a
majorat, aceste stocuri sînt evaluate la valoarea cea mai mică dintre cost şi valoarea realizabilă
netă revizuită.

Constatarea valorii stocurilor de mărfuri şi materiale


drept cheltuială
33. Valoarea stocurilor de mărfuri şi materiale vîndute se constată drept cheltuială a
perioadei în care a fost determinat venitul raportat la aceste vînzări. Aceasta asigură concordanţa
cheltuielilor efectuate şi veniturilor obţinute. La evaluarea stocurilor de mărfuri şi materiale la
valoarea realizabilă netă apar pierderi care se constată drept cheltuială în perioada în care au
fost efectuate. Dacă în perioada de gestiune următoare valoarea realizabilă netă a stocurilor de
mărfuri şi materiale s-a majorat, diferenţa rezultată din această majorare în limitele costului
se constată drept venit în perioada în care s-a produs majorarea valorii realizabile nete.
34. Stocurile de mărfuri şi materiale, utilizate pentru crearea obiectelor de mijloace
fixe în regie sau pentru finisarea şi montajul acestora, se includ în valoarea obiectelor şi se
consideră drept cheltuială treptat, în cursul perioadei de exploatare (funcţionare) utilă a
acestor active.

Particularităţile contabilizării obiectelor de mică


valoare şi scurtă durată
35. Obiectele de mică valoare şi scurtă durată sînt active valoarea unitară a cărora este
mai mică decît plafonul stabilit de legislaţie, indiferent de durata de exploatare sau cu o durată
de serviciu mai mică de un an, indiferent de valoarea unei unităţi. În componenţa obiectelor de
mică valoare şi scurtă durată sînt incluse instrumentele şi dispozitivele cu destinaţie
generală şi specială, utilajul de schimb, ambalajul tehnologic, inventarul de producţie şi de
uz casnic, îmbrăcămintea şi încălţămintea specială şi dispozitivele de protecţie, lenjeria,
construcţiile şi dispozitivele provizorii, alte obiecte (vasele, inventarul sportiv şi turistic,
prelata etc.).
36. Obiectele de mică valoare şi scurtă durată, valoarea unitară a cărora este mai mică
de 1/2 din plafonul stabilit, urmează să fie casate la cheltuieli sau consumuri pe măsura
predării acestor obiecte de la depozit în exploatare. [în redacţia Ordinului ministrului finanţelor nr.32 din
03.03.2000, M.O. nr.27-28 din 09.03.2000]
37. Pentru obiectele de mică valoare şi scurtă durată, valoarea unitară a cărora depăşeşte
1/2 din plafonul stabilit, în cazul livrării de la depozit în exploatare uzura se calculează în
proporţie de 100% din valoarea acestora diminuată cu valoarea probabilă rămasă. La
întreprinderile de stat şi întreprinderile, în care cota statului în capitalul statutar constituie
cel puţin 51% pe toată durata de exploatare, gestionarii ţin contabilitatea utilizării acestora
pe grupe stabilite. Uzura se trece la cheltuielile sau consumurile întreprinderii în funcţie de
destinaţia utilizării obiectelor de mică valoare şi scurtă durată. La ieşirea obiectelor de mică
valoare şi scurtă durată valoarea uzurabilă este trecută la diminuarea uzurii calculate anterior. [în
redacţia Ordinului ministrului finanţelor nr.32 din 03.03.2000, M.O. nr.27-28 din 09.03.2000]
38. Pentru construcţiile speciale provizorii neprevăzute în lista de titluri, dispozitive şi
instalaţii uzura se calculează pe toată durata de funcţionare utilă, iar dacă această durată
depăşeşte termenul de construcţie a obiectului de bază, pornind de la durata construcţiei
acestuia. Uzura calculată pentru construcţiile speciale provizorii prevăzute în lista de titluri,
dispozitive şi instalaţii se include în componenţa cheltuielilor generale administrative aferente
construcţiei obiectului de bază.
Publicitate
39. În rapoartele financiare trebuie să fie dezvăluite:
a) metodele de evaluare a stocurilor de mărfuri şi materiale;
b) valoarea de bilanţ totală a stocurilor de mărfuri şi materiale şi valoarea de bilanţ pe
grupe de clasificare acceptate de întreprindere, valoarea rămasă a obiectelor de mică valoare şi
scurtă durată;
c) valoarea de bilanţ a stocurilor de mărfuri şi materiale calculată la valoarea realizabilă
netă;
d) costul vînzării stocurilor de mărfuri şi materiale constatat drept cheltuială în perioada
de gestiune;
e) suma oricărei majorări a valorii realizabile nete a stocurilor de mărfuri şi materiale în
limitele costului acestora, casată anterior ca pierderi rezultate din evaluarea acestora la valoarea
realizabilă netă, care se constată ca venit în perioada de gestiune respectivă, în conformitate
cu paragraful 32 al prezentului standard;
f) circumstanţele sau evenimentele activităţii economice, care au condus la majorarea
valorii realizabile nete a stocurilor de mărfuri şi materiale în limitele costului acestora în
conformitate cu paragraful 32 al prezentului standard;
g) valoarea de bilanţ a stocurilor de mărfuri şi materiale ipotecate cu titlu de garanţie a
datoriilor.
40. Casarea diferenţei dintre cost şi valoarea realizabilă netă a stocurilor de mărfuri şi
materiale poate conduce la consecinţe, dezvăluirea cărora este prevăzută de S.N.C. 8
"Profitul sau pierderea netă a perioadei gestionare, erorile esenţiale şi modificările în
politica de contabilitate".

Data intrării standardului în vigoare


41. Prezentul standard intră în vigoare la 1 ianuarie 1998.

Studiu privind organizarea si circulatia marfurilor comerciale


Introducere

În actualele condiţii contabilitatea trebuie să asigure cu informaţie obiectivă şi veridică


proprietarii şi angajaţii întreprinderilor, investitorii şi creditorii, acţionarii, bursele de valori,
autorităţile fiscale şi alte autorităţi de stat, structurile de prognozare a dezvoltării economiei şi
alte categorii de utilizatori ai informaţiei prezentate în rapoartele financiare ale întreprinderii.
Trecerea sistemului de contabilitate la standardele internaţionale oferă posibilitate
conducătorilor de întreprinderi să dispună de informaţii privind situaţia reală financiară şi
patrimonială, permite să ia, în mod independent, măsuri întemeiate şi oportune în vederea
prevenirii fenomenelor economice negative. Reforma contabilităţii este necesară, în special,
pentru strategia de investiţii şi resurse de credit, dezvoltarea exportului şi importului de mărfuri.
Exercitarea cu succes a noilor funcţii de către contabilitate este posibilă numai pe calea
realizării reformelor în conformitate cu cerinţele standardelor internaţionale. Necesitatea
reformei contabilităţii în Republica Moldova este determinată, de asemenea, de integrarea
economică a diferitor ţări şi de imperativul armonizării diverselor sisteme contabile la baza
cărora se află standardele internaţionale de contabilitate.
Scopul principal al reformei contabilităţii îl constituie crearea unei baze informaţionale
financiare, care să corespundă cerinţelor economiei de piaţă şi să reflecte starea şi modificarea
situaţiei financiare, rezultatele activităţii întreprinderii ţinând cont de interesele tuturor
categoriilor de utilizatori.
Reforma contabilităţii are drept obiectiv crearea unei baze informaţionale sigure în
vederea dezvoltării pieţelor de capital şi de hârtii de valoare, atragerii de investiţii, aprecierii
obiective a activităţii întreprinderii, extinderii relaţiilor economice internaţionale, obţinerii unui
sistem unic de comparare a indicatorilor financiari. Aceasta va permite autorizaţiilor de stat să
utilizeze datele din rapoarte în calitate de bază informaţională principală la soluţionarea
problemelor ce ţin de dezvoltarea economică, de finanţarea diverselor ramuri şi regiuni, de
impunerea fiscală, precum şi la întocmirea bugetului de stat.
În condiţiile economiei de piaţă, în funcţie de destinaţia informaţiei şi de categoriile de
utilizatori ai acesteia, distingem contabilitate financiară şi contabilitate de gestiune.
Contabilitatea financiară prevede generalizarea datelor contabile care se conţin în rapoartele
financiare, destinate atât utilizatorilor interni, cît şi celor externi ai informaţiei. Contabilitatea de
gestiune reprezintă un sistem de colectare şi prelucrare a datelor aferente cheltuielilor de
producţie, costului producţiei şi rentabilităţii întreprinderii. Indicatorii contabilităţii financiare se
publică periodic pentru utilizatorii externi de informaţie, iar datele contabilităţii de gestiune nu
pot fi date publicităţii, deoarece constituie secret comercial.
Un element indispensabil al reformei îl prezintă elaborarea noului Plan de conturi şi a
unei metodologii adecvate de reflectare a operaţiilor în conturi. Noul Plan de conturi trebuie să
asigure reflectarea precisă a activelor, capitalului propriu, datoriilor, proceselor şi rezultatelor
activităţii în conformitate cu cerinţele de întocmire a noilor formulare de rapoarte financiare şi cu
cerinţele contabilităţii de gestiune. Sistemul rapoartelor financiare include bilanţul contabil,
raportul privind rezultatele financiare, raportul privind circulaţia capitalului propriu,
Trecerea produsului de la producător la consumator a fost mult timp considerată ca faza
finală a producţiei. Dezvoltarea producţiei de mărfuri, intensificarea concurenţei şi crearea
complexităţii produselor au determinat producătorii să-şi intensifice eforturile în etapa finală, cea
a comercializării (vânzării), în care se pot realiza însemnat toate reducerile de cheltuieli pron
optimizarea timpului de vânzare, se pot obţine informaţii utile pentru activitatea viitoare.
La general comerţul se ocupă de procesele de dirijare, transmitere şi repartizare a
bunurilor. Comerţul cuprinde ansamblul operaţiunilor, care prin cumpărare de la producători şi
vânzarea pe teritoriul naţional pun la dispoziţia consumatorilor bunuri într-o anumită stare, la un
timp şi loc conform cerinţelor şi necesităţilor consumatorilor.
Obiectul comerţului interior constă în studierea relaţiilor economice şi sociale, care apar
în procesul circulaţiei mărfurilor, dezvoltării acelor relaţii, a metodelor prognozării activităţii
economice a organizaţiilor şi întreprinderilor comerciale. În special comerţul se ocupă de
studierea circulaţiei mărfurilor cu ridicata şi amănuntul Reţeaua comercială acordă servicii
producătorilor, adică îi dispensează de necesitatea de a intra în relaţii cu masa enormă de
consumatori. Pe lângă aceasta, reţeaua de comerţ permite primirea de către producători a
contravalorii mărfii înainte de realizarea bunurilor. Cu ajutorul unităţilor de comerţ cu amănuntul
bunurile devin accesibile consumatorilor în cantitate, de calitate, la locul şi momentul convenabil
lor.
Scopul principal al evidenţei circulaţiei mărfurilor la întreprinderile de comerţ cu
amănuntul reprezintă controlul asupra păstrării şi utilizării efective a bunurilor, care permite
mobilizarea rezervelor pentru sporirea rentabilităţii organizaţiilor şi întreprinderilor comerciale,
de a stabili căile de atingere a profitului maxim cu minim de cheltuieli..
Comerţul cu amănuntul este o formă principală a circulaţiei mărfurilor şi cuprinde
totalitatea întreprinderilor de comerţ care efectuiază vînzarea mărfurilor şi prestarea serviciilor
prin intermediul magazinelor.

Comerţul reprezintă o activitate economică specializată al cărui conţinut principal îl


constituie realizarea, în cadrul relaţiilor de piaţă, a schimbului de mărfuri de la producător la
consumator.
În esenţă, comerţul se defineşte ca o activitate continuă de cumpărare a mărfurilor şi
revânzare a lor în scopul obţinerii unui profit.
Contabilitatea unităţilor de comerţ este imfluienţată de o serie de factori printre care pot
fi enumeraţi:
profitul şi structura organizatorică a unităţii comerciale;
componenţa şi sursele de formare ale mijloacelor economice;
căile de circulaţie a mărfurilor şi preţurile corespunzătoare;
legislaţia economică şi financiară;
sistemul de indicatori economici şi financiari.
De regulă, drumul urmat de bunurile materiale se înscrie în relaţia: aprovizionare –
stocare-vânzare.
Aprovizionarea - se defineşte ca act comercial de trecere a mărfii din proprietatea
vânzătorului în proprietatea cumpărătorului, cu acordul expres sau tacit al ambilor parteneri.
Momentul intrării mărfii în proprietatea cumpărătorului, poate coincide cu:
primirea facturii şi recepţia mărfii urmată de achitarea contravalorii ei;
primirea facturii furnizorilor. În acest caz apare un decalaj între momentul cumpărării şi
cel al recepţiei, decalaj care determină apariţia mărfurilor facturate, dar neprimite
(nerecepţionate);
recepţia mărfii în lipsa facturii, ceea ce determină apariţia mărfurilor recepţionate, dar
nefacturate.
Conform modalităţilor de plată a contravalorii mărfurilor, aprovizionarea poate fi cu plata
imediată (în numerar) sau cu plata ulterioră (pe credit sau prin bancă).
Stocarea - este apariţia şi formarea rezervelor de mărfuri destinate vânzării.
Din punct de vedere contabil, stocul reprezintă:
elementul principal al patrimoniului unui comerciant;
element al calculaţiei costului de aprovizionare al mărfurilor vândute.
În raport cu exerciţiul de exploatare, stocul de mărfuri poate fi: iniţial (Si), curent sau
final (Sf) .
Vânzarea mărfurilor - reprezintă, din punct de vedere juridic, trecerea în proprietatea
clientului (cumpărătorului) a unor mărfuri, pe baza acordului dintre parteneri cu privire la
obiectul vânzării şi a preţului de vânzare.
În principiu, momentul vânzării coincide cu momentul consimţămîntului părţilor. Din
punct de vedere contabil, momentul vânzării este considerat cel al facturării mărfurilor sau
încasării contravalorii lor.
Ca şi la aprovizionare, apar decalaje între vânzare şi expediere (livrare) care determină
existenţa:
mărfurilor livrate, dar nefacturate.
Mărfurilor vândute, dar nelivrate.
Elementele caracterizate mai sus, se determină reciproc, relaţia dintre ele fiind exprimată
de balanţa fluxului (circulaţiei) mărfurilor:
Si + A= V + Sf în care:
Si- stocul iniţial
aprovizionăre
V- vânzare
Sf- stocul final.
Această relaţie dă posibilitate determinării mărimii unui element în condiţiile cunoaşterii
celorlalte.
Realizarea neîntreruptă a ciclului de exploatare comercială determină obţinerea
disponibilităţilor necesare atît reluării aprovizionărilor cît şi asigurării profitului.
Ţinînd seama de sortimentul de mărfuri, unităţile comerciale cu amănuntul pot fi grupate
în mai multe trepte de specializare, astfel:
- unităţi strict specializate, care au ca obiect de activitate o subgrupă de mărfuri
(confecţii pentru copii, ţesături din mătase, etc.);
unităţi specializate, în care se vând articole dintr-o grupă de mărfuri şi un sortiment
complimentar, produse care în mod curent sunt cerute o dată cu mărfurile ce constituie obiectul
principal al unităţii (magazine pentru confecţii, încălţăminte, etc.);
unităţi combinate, ce comercializează două-trei grupe de mărfuri înrudite prin cererea de
consum a populaţiei ( textile-încălţăminte, tricotaje-galanterie-parfumerie, etc.);
unităţi generale alimentare şi nealimentare, în care se vând mai multe grupe de mărfuri
din cadrul categorii respective, dar într-un sortiment restrîns;
unităţi universale, care au ca obiect de activitate un număr foarte mare de grupe de
mărfuri într-un sortiment extrem de variat, comercilizarea mărfurilor realizîndu-se în cadrul
raioanelor (secţiilor) specializate şi strict specializate;
unităţi mixte, ce se caracterizează prin vânzarea unor sortimente de mărfuri alimentare şi
nealimentare, ele fiind specifice comerţului cooperaţiei producţiei, achiziţiei şi desfacerii a
mărfurilor din mediul rural.
Nivelul şi formele specializării reţelei comerciale cu amănuntul sunt influenţate de o serie
de factori, şi anume:
volumul şi fregvenţa cererii de mărfuri a populaţiei din raza de activitate a unităţilor
respective. Mărfurile de cerere curentă (în general mărfuri alimentare ) impun desfacerea lor în
unităţi cît mai apropiate de consumatori şi deci dezvoltarea magazinelor generale şi combinate.
Mărfurile cu cerere periodică şi relativ rară (ţesături, confecţii, mobilă, etc.) se pot vinde în bune
condiţii în unităţile specializate care au o rază mai mare de activitate;
complexitatea sortimentului de mărfuri. Mărfurile de sortiment complex care se vând pe
bază de alegere de culori, modele, numere, desene etc. impun creşterea nivelului de specializare
a reţelei şi deci organizarea de magazine specializate şi strict specializate sau a magazinelor
universale cu raioane specializate şi strict specializate. Mărfurile cu sortiment simplu, ce se vând
pe bază de cerere fermă, certă, necesită funcţionarea de unităţi generale sau combinate;
condiţiile locale de dezvoltare a circulaţiei mărfurilor şi a reţelei comerciale, şi anume:
numărul populaţiei, puterea sa de cumpărare, densitatea acesteia, afluxul din alte localităţi,
volumul circulaţiei mărfurilor din localitatea respectivă. În localitatea cu un volum mare al
circulaţiei mărfurilor, cu o populaţie numeroasă, este necesară şi posibilă existenţa unităţilor
specializate şi strict specializate iar în localităţi mici cu un număr de locuitori redus, nu există
posibilitatea organizării de magazine specializate;
necesitatea desfăşurării unei activităţi eficiente de către fiecare unitate în parte.
Specializarea magazinelor prezintă numeroase avantaje şi influenţează direct asupra
activităţii comerciale şi a bunei deserviri a consumatorilor.
Organizarea raţională a evidenţei contabile presupune efectuarea unei serii de măsuri,
dintre care cele mai importante sunt:
perfectarea documentaţiei primare şi a circulaţiei documentelor;
aplicarea formelor progresiste de contabilitate;
folosirea pe scară largă a tehnicii de calcul;
structura corectă a aparatului de evidenţă.

2.4. Raportul gestionar privind existenţa şi mişcarea mărfurilor şi ambalajelor în unităţile


de comerţ cu amănuntul
Pentru a asigura continuitatea comerţului, întreprinderile comerciale trebuie să dispună de
rezerve de mărfuri suficiente pentru vânzarea normală a lor. O serie de mărfuri aduse necesită
sortare, ambalare şi prelucrare suplimentară.
Volumul stocurilor de mărfuri este determinat de volumul circulaţiei mărfurilor şi
structura sortimentului, destinaţia lor constând în asigurarea vânzării ara întreruperi a mărfurilor
în corespundere cu cererea populaţiei.
Pentru evidenţa stocurilor de mărfuri, întreprinderele de comerţ cu amănuntul î-şi deschid
subconturi aparte, ceea ce nu este specific întreprinderii SRL „MS Publicitate". La aceste
subconturi, întreprinderile ţin evidenţa existenţei şi mişcării mărfurilor la magazinele universale,
magazine, precum şi la gherete şi alte întreprinderi mici de comerţ cu amănuntul. La acelaş
subcont se ţine evidenţa vaselor de sticlă (borcane, sticle, etc.) aflate la întreprinderile de comerţ
cu amănuntul, atât cele deşerte, cât şi cele cu marfă.
Mărfurile ce se află în sălile comerciale ale magazinelor şi altor întreprinderi de comerţ
cu amănuntul, precum şi în încăperile auxiliare, sunt luate la evidenţa aparte pentru persoanele
responsabile de bunuri materiale (brigăzi) numai în expresie valorică la preţurile cu amănuntul
(de vânzare). Excepţie fac bijuteriile din aur, platină, argint şi pietre preţioase, a căror evidenţă se
ţine după cantitate. Mărfurile primite în comision de la populaţie sunt luate în evidenţa pe
obiecte.
Persoanele responsabile pentru bunurile materiale (gestionarii) de la întreprinderile de
comerţ cu amănuntul, sunt datoare să întocmească periodic rapoarte gestionare privind existenţa
şi mişcarea mărfurilor şi ambalajelor (Anexa 1). Principala formă de dare de seamă este raportul
gestionar marfar.
În raportul marfar se conţin informaţii privind volumul vânzărilor de mărfuri, intrările,
ieşirile şi soldurile de mărfuri şi ambalaje la unităţile comerciale. În baza acestora se fac înscrieri
în registrele de evidenţă, se efectuează controlul operativ a îndeplinirii programei volumului
vânzărilor de mărfuri, predarea la timp a încasărilor din vânzări, returnării ambalajului, mişcării
interne a ambalajului, etc.
Pentru gestionar, rapoartele marfare, reprezintă evidenţa analitică a mărfurilor şi
ambalajelor aflate în gestiunea sa. El se perfectează în două exemplare (prin indigo) de către
gestionar: primul exemplar, împreună cu documentele primare în baza cărora sunt întocmite, se
transmite în contabilitate în termene strict stabilite (şapte zile); a-l doilea exemplar cu semnatura
contabilului privind verificarea rapoartelor, rămâne la gestionar.
Ulterior, contabilul procedează la prelucrarea contabilă a rapoartelor care constă în
pregatirea lui şi a documentelor anexate la el pentru înscrierea în registre.
După verificarea şi prelucrarea contabilă, fiecare raport gestionar se înregistrează în
jurnalul-order şi în borderoul acestuia, care servesc pentru înregistrări în conturile repective.
Registrele de evidenţă a operaţiilor comerciaJe, se deschid aparte pentru gestionari.
La documentele primare se referă: facturile fiscale; bonurle de intrare-ieşire; contoarele
dispoziţiilor de încasare. Fiecare document primar se înscrie în raport cu un rând aparte în ordine
cronologică.
În caz de răspundere materială pe brigadă, rapoartele gestionare, trebuie să fie semnate de
conducătorul brigăzii sau adjunctul lui şi unul din membrii brigăzii (pe rând). În rapoartele
gestionare se înregistrează fiecare document aparte, indicându-se data, numărul şi valoarea
mărfurilor şi ambalajelor. La suma stocului de mărfuri de la începutul perioadei de dare de
seamă se adaugă totalul intrării, se scade totalul ieşirii în perioada menţionată şi se obtine stocul
de mărfuri la sfârşitul perioadei. În mod analog se determină soldul la ambalaje.
Datele evidenţei cantitativ-sumare despre mărfuri se confruntă cu datele evidenţei sumare
a ambalajelor de pe faţa raportului. Totalul sumei stocului de ambalare la începutul perioadei de
raportare la toate denumirile trebuie să fie egal cu stocul indicat pe faţa raportului gestionar. În
acest fel se verifică totalurile de intrare-ieşire şi soldul la sfârşitul perioadei de raportare.
Folosirea rapoartelor gestionare privind mişcarea ambalajelor după denumire, eliberează
contabilitatea de necesitatea de a ţine fişe pentru evidenta analitică a ambalajelor.
Rapoartele marfare întocmite de persoanele responsabile pentru bunurile materiale,
constituie documente importante, ce caracterizează mişcarea mărfurilor şi ambalajelor şi servesc
pentru control operativ asupra mersului îndeplinirii planului de circulaţie a mărfurilor şi situaţiei
stocurilor de mărfuri în cadrul limetelor stabilite. Pe baza rapoartelor marfare se ţine evidenţa
sintetică şi analitică a mărfurilor şi ambalajelor.
Conducătorii întreprinderilor au dreptul de a lipsi la întocmirea rapoartelor gestionare în
reţeaua de comerţ mărunt cu amănuntul (gherete, chioşcuri, etc.) cu limita stocurilor de mărfuri
şi ambalaje de până la 2000 lei. În acest caz, fiecărei unităţi comerciale, care a fost scutită de
întocmirea rapoartelor, şi se aprobă limitele de stocuri de mărfuri al caror volum se determină în
funcţie de volumul circulaţiei mărfurilor, condiţiile de aducere şi vânzare a acestora. Prima
livrare se efectuează spre decontare în valoarea limetei stabilite, iar ultima — în valoarea
încasărilor predate.
Pentru evidenţa mărfurilor la întreprinderile de comerţ mărunt cu amănuntul (gherete,
carucioare, vânzători ambulanţi, etc.), care nu folosesc rapoarte marfare, se folosesc facturi de
intrare-ieşire. Gestionarii care livrează marfa, întocmesc o factură în două exemplare: un
exemplar rămâne la magazin (depozit), al doilea se înmânează persoanei care a primit marfa. În
locul facturii menţionate poate fi folosită fişa de ridicare a materialelor. La sfârşitul zilei de
lucru, vânzătorul predă la casă banii incasaţi, iar mărfurile rămase le predă la magazinul
(depozitul) unde le-a primit.
Dacă în perioada de raportare a fost petrecută inventarierea, atunci se întocmesc doua
rapoarte separate: unul până la momentul inventarierii; al doilea - din momentul inventarierii
până la sfarşitul perioadei de raportare.
Documentaţia pentru mişcarea ambalajelor la întreprinderile de comerţ cu amănuntul este
aceeaşi ca şi la bazele de comerţ cu ridicata.
Pentru asigurarea integrităţii şi raţionalităţii folosirii ambalajului, precum şi a păstrării
acestuia e necesar de organizat corect perfectarea documentarea şi la timp a mişcarii lui la
întreprinderi, evidenţa veridică, eficientă şi controlul acestuia.
În acest scop se recomandă ţinerea evidenţei ambalajului după tipurile lui Pentru evidenţa
ambalajelor serveşte contul 217 „Mărfuri" subcontul 217.3 „Ambalaj cu marfă şi gol". La acest
subcont se ţine şi evidenţa ambalajelor-echipament, care urmează să fie restituite. Vasele de
sticlă de la întreprinderile de comerţ cu amănuntul se iau la evidenţa la subcontul 217.2 „Mărfuri
la preţ cu amănuntul" în expresie valorică.
Ambalajul utilizat la întreprindere ca inventar gospodăresc pentru păstrarea materiei
prime, materialelor, produselor în depozite şi în producţie se înregistrează în contul 123
„Mijloace fixe" s-au 213 „Obiecte de mică valoare şi scurtă durată" - în funcţie de valoarea
utilitară şi durata de functionare utilă.
Ambalajul intrat împreună cu materia primă, materiale, precum şi ambalajul fabricat
pentru păstrarea şi vânzarea produselor se înregistrează la contul 211 „Materiale", subcontul
211.4 „Ambalaj şi materiale de ambalat". La subcontul dat, deasemenea se includ şi materiale de
ambalat, folosite pentru pastrarea produselor, materialelor, semifabricatelor, articolelor de
inventar şi pentru pregătirea lor pentru încărcare şi livrare.
Evidenţa analitică a ambalajelor se ţine referitor la persoanele responsabile de bunurile
materiale, felurile de ambalaje, cantitate, preţuri şi suma. La întreprinderile de comerţ cu
amanuntul, evidenţa ambalajelor se ţine pe verso a rapoartelor gestionare marfare sub formă de
listă de verificare pentru conturile analitice materiale.
Contabilitatea s-au grupul de evidenţă şi control trebuie să stabilească în timpul
controlării rapoartelelor gestionare următoarele:
- autenticitatea documentelor şi corectitudinea înregistrarilor din rapoartele
gestionare, întocmite pe baza documentelor anexate, precum şi faptul dacă datele documentelor
corespund perioadei care a fost prezentate rapoartele gestionare;
- dacă stocurile de mărfuri şi ambalaje indicate în rapoartele gestionare la începutul
perioadei corespund cu cele indicate în rapoartele gestionare precedente pentru sfârşitul
perioadei de dare de seamă;
~ dacă stocurile de mărfuri şi ambalaje indicate în rapoartele gestionare la începutul
perioadei corespund cu stocuile reale din lista de inventariere, în cazul în care la întocmirea
rapoartelor s-a efectuat inventarierea.
~ dacă nu exista o factură a carei dată ar preconiza ca marfa a fost primita până la
inventariere, iar factura a fost anexată după inventariere;
legalitatea şi temeinicia operaţiilor economice (primirea şi livrarea mărfurilor, scoaterea
de la evidenţă, etc.)
prezenţa semnăturilor de dispozitie ale conducătorului şi contabilului-şef al întreprinderii
referitor la mişcarea interioară a mărfurilor;
— completitudinea înregistrării la intrare în perioada de dare de seamă a mărfurilor
pe baza procurilor eliberate, documentelor plătite şi celor acceptate pentru a fi plătite;
—dacă s-au controlat preţurile mărfurilor,etc.
Este necesar să se controleze de asemenea: corectitudinea calculelor aritmetice din
raportul gestionar, precum şi din documentele anexate; corespunderea sumelor mişcării
interioare a mărfurilor şi ambalajelor, sumelor indicate în partea de intrare a rapoartelor
gestionare al altor gestionari, corespunderea sumei incasărilor indicate în partea de ieşire a
raportului cu suma înregistrată în raportul gestionar de casă. Persoana ce se ocupă cu controlul,
consemneaza acest fapt prin semnatura sa. Erorile care au fost scoase la iveală în timpul
controlului, la taxare, calcule şi înregistrarea documentelor, se corectează la contabilitate prin
tăierea sumelor şi înregistrările eronate şi înscrierea în locul lor a celor corecte.
Contabilitatea face remarca respectivă privitor la corecţii, informand despre aceasta
gestionarul şi primind de la el confirmarea în scris referitor la justeţea corecţiilor.

Capitolul III Analiza circulaţiei mărfurilor în comerţ cu amănuntul

Sarcinile şi sursele informaţionale ale analizei volumului de vînzări

Unul dintre indicatorii importanţi ai activităţii economico-financiare a unităţilor


comerciale cu amănuntul constituie circulaţia mărfurilor cu amănuntul – volumul de vînzări al
mărfurilor. El se calculează luînd în consideraţie sarcina principală a unităţii comerciale, care are
destinaţia de a satisface necesităţile mereu crescînd ale consumatorilor în ce priveţte mărfurile de
larg consum.Îndeplinirea programei de circulaţie a mărfurilor cu amănuntul acţionează asupra
nivelului cheltuielilor de circulaţie, venitului şi profitului unităţii comerciale.
Mărfurile sunt obiectul de bază al evidenţei contabile în comerţul cu amănuntul. Aceste
valori constituie partea principală a mijloacelor circulante ale unităţii comerciale.
Pentru ca unităţile comerciale să efectueze acte de comerţ neîntrerupt, ele trebuie să fie
aprovizionate cu mărfuri. Aprovizionarea se determină ca operaţiune comercială de trecere a
mărfii din proprietatea vînzătorului în proprietatea cumpărătorului cu acordul ambelor părţi.
Conform modalităţilor de plată a contravalorii mărfurilor aprovizionarea poate fi cu plată
imediată sau ulterioară.
Circulaţia mărfurilor cu amănuntul este influenţată în mare măsură de aprovizionarea în
termen şi cu mărfurile, care au o sporită pe piaţă. De aceea contabilitatea trebuie, în primul rînd,
să soluţioneze problema soluţionărilor.
Asupra circulaţiei mărfurilor influenţează şi stocurile de mărfuri în unităţile comerciale
cu amănuntul. Stocurile au un rol de asigurare cu mărfuri pentru vînzare. Din punct de vedere
contabil stocul de mărfuri reprezintă active, ce cuprind mărfurile achiziţionate şi destinate
revînzării.
În raport cu exerciţiul de exploatare stocul de mărfuri poate fi iniţial sau final.
Volumul stocurilor de mărfuri cere o supraveghere permanentă din partea contabilităţii.
Recepţionarea masei de mărfuri de la furnizori conform contractelor de livrare încheiate necesită
un control neîntrerupt, care se realizează cu ajutorul contabilităţii. Plenitudinea, termenele de
livrare, calitatea, preţurile mărfurilor, tarifele influenţează nemijlocit asupra rezultatelor unutăţii
comerciale.
Vînzarea mărfurilor constituie un element, care de asemenea, influenţează circulaţia
mărfurilor cu amănuntul. Momentul vînzării este considerat cel al contravalorii. Relaţia
neîntreruptă a ciclului de exploatare comercial determină obţinerea disponibilităţilor băneşti,
necesare atît reluării aprovizionarilor, cît şi asigurării beneficiului.
În condiţiile de trecere la economia de piaţă creşt şi rolul analizei activităţii economico-
financiare a unităţilor economice ca mijloc de control asupra circulaţiei mărfurilor, de relevare a
rezervelor interne, de majorare a volumului de vînzări, accelerate a vitezei de circulaţie a
mărfurilor, de micşorare a cheltuielilor de circulaţie, de creştere a rentabilităţii unităţilor
comerciale.
Analiza activităţii unutăţii comerciale, ca arie de cuprindere şi profunzime, este
condiţionată de sistemul de indicatori, de capacitatea informaţională a fiecăruia. Sistemul de
indicatori trebuie să fie cuprinzător, dar rezonabil pentru a permite realizarea scopului
informaţiei, respectiv evaluarea şi decizia.
Sarcinile de bază ale analizei circulaţiei mărfurilor cu amănuntul sunt:
controlul asupra gradului de îndeplinire a volumului de vînzări în dinamică ;
calculul influenţei factorilor la modificarea circulaţiei mărfurilor ;
evaluarea introducerii metodelor progresive în comerţ şi eficienţa lor ;
evidenţierea căilor şi posibilităţilor pentru majorarea volumului de vînzări ;
elaborarea măsurilor pentru înlăturarea neajunsurilor evidenţiate, asigurarea
efectivă cu stocuri de mărfuri, utilizarea efectivă a resurselor de muncă, bazei tehnico-
materiale, ameliorarea activităţii comerciale.
În mersul analizei se stabileşte, cum este satisfăcută cererea cumpărătorilor cu
mărfuri,cum unitatea comercială îmbunătăţeşte structura circulaţiei mărfurilor, asigură
cumpărătorii cu mărfuri de înaltă calitate, acţionează asupra gusturilor estetice ale populaţiei.
Volumul de vînzări este unul dintre indicatorii de bază, după care se apreciază activitatea
unităţii comerciale. El include vînzarea mărfurilor populaţiei pentru consumul personal, iar
întreprinderilor, organizaţiilor şi instituţiilor  pentru utilizarea colectivă şi nevoile generale
administrative.
Analiza volumului de vînzări permite evidenţierea rezervelor interne de majorare a
acestui indicator.
Volumul de vînzare cu amănuntul constituie indicatorul de bază al SRL de mărimea
căruia depinde profitul şi rentabilitatea unităţii comerciale.
Informaţia despre volumul de vînzări se culege din următoarele surse :
Raportul statistic anual nr.3  comerţ „Vînzări şi stocuri de mărfuri”
Raportul statistic nr.1  ÎM „Efectivul de salariaţi şi locurile de muncă”
Raportul financiar.

S-ar putea să vă placă și