Sunteți pe pagina 1din 6

TIPURI DE ACTIVITĂŢI

Potrivit viziunii fluxurilor de trezorerie, operaţiile economice şi


financiare pe care le desfăşoară o întreprindere sunt grupate astfel:

OPERAŢII DE FINANŢARE: au în vedere crearea resurselor de


finanţare a imobilizărilor. Ele pot proveni din aportul de capital propriu
realizat de către acţionari şi din fondurile furnizate de terţe persoane sub
forma datoriilor.

OPERAŢII DE INVESTIŢIE: au ca obiect utilizarea surselor de


finanţare pentru procurarea de active de folosinţă îndelungată (imobilizări).

OPERAŢII DE EXPLOATARE: au ca obiect achiziţia – producţia –


vânzarea de bunuri (sub formă de produse), precum şi achiziţia – revânzarea
de mărfuri. De asemenea, sunt incluse aici şi creanţele –datoriile
întreprinderii faţă de terţe persoane generate de cumpărările – vânzările de
bunuri, lucrări sau servicii.

1
Capitolul: Contabilitatea capitalurilor

Capitalurile întreprinderii reprezintă sursele de finanţare cu caracter


stabil de care dispune aceasta, fiind rezultatul investiţiei acţionarilor (poartă
denumirea de capitaluri proprii) sau rezultatul investiţiei pe termen lung al
unor terţe persoane (poartă denumirea de datorii pe termen lung).
Capitalurile proprii sunt definite ca interesul rezidual al
proprietarilor întreprinderii, după ce au fost deduse toate datoriile.
Datoriile pe termen lung reprezintă toate acele datorii care nu
îndeplinesc criteriile pentru a fi considerate datorii curente, adică o datorie
este curentă atunci când se aşteaptă să fie decontată în cursul normal al
ciclului de exploatare sau este exigibilă în termen de 12 luni de la data
bilanţului.
Provizioanele reprezintă datorii cu exigibilitate incertă din punct de
vedere al datei scadenţei sau a sumei aferente.
Capitalurile proprii împreună cu datoriile pe termen lung formează
capitalurile permanente.

Capitalurile proprii. Capitalurile proprii pot fi subclasificate în bilanţ


în funcţie de relevanţa pe care o au elementele de capital propriu în procesul
de luare a deciziilor de către utilizatorii de informaţie contabilă. Astfel,
părţile care au interese în capitalul întreprinderii au drepturi diferite în ceea
ce priveşte dividendele sau rambursarea capitalului.
Ca urmare, capitalul propriu poate fi prezentat sub forma următoarelor
elemente: fondurile cu care au contribuit acţionarii, profitul capitalizat,
rezervele, etc. Potrivit bilanţului folosit în ţara noastră, avem următoarele
elemente de capitaluri proprii:
♦ capitalul social. Acesta reprezintă dreptul acţionarilor asupra unei
societăţi şi corespunde acelei părţi din capitalul propriu care este asigurată
prin aportul în numerar şi/sau în natură al acţionarilor.
Acţiunile sunt titluri de valoare negociabile pe piaţa financiară şi
exprimă o fracţiune din valoarea capitalului social. Există mai multe tipuri
de acţiuni, cum sunt:
- acţiunile comune (ordinare, obişnuite) – reprezintă un instrument de
capital propriu, care consfinţesc dreptul proprietarului la dividende, dar
numai în cazul în care societatea realizează profituri din care să se poată
plăti aceste dividende şi numai dacă echipa managerială ia decizia să
plătească dividende şi să nu înregistreze profiturile în contul de rezultat
reportat.

2
Proprietarul acţiunilor are dreptul să le vândă în viitor, sperând că
preţul de vânzare va fi mai mare decât preţul de achiziţie, caz în care asistăm
la un câştig de capital.
Preţul efectiv sau curent de pe piaţă al unei acţiuni depinde de:
- fluxurile de numerar pe care investitorul estimează să le
încaseze dacă achiziţionează acţiunea respectivă
- gradul de risc al fluxurilor de numerar.
Fluxurile de numerar estimate sunt formate din două componente:
dividendul estimat pentru fiecare an şi preţul pe care investitorul estimează
să îl primească pentru acţiunea respectivă, în urma vânzării ei.
- acţiunile preferenţiale – reprezintă un instrument financiar care
conferă proprietarului o serie de drepturi suplimentare comparativ cu
acţiunile comune. Astfel, acţiunea preferenţială prevede plata unui dividend
cu sumă fixă. Acest tip de acţiuni sunt valori mobiliare hibride, care
seamănă în anumite privinţe cu obligaţiunile, iar în altele cu acţiunile
comune.
Astfel, ele dau dreptul la un dividend prioritar, ceea ce le aseamănă cu
plăţile dobânzilor la obligaţiuni (sume fixe care se plătesc înaintea
dividendelor acţiunilor comune); au aceleaşi drepturi recunoscute
acţionarilor cu acţiuni comune, cu excepţia dreptului de a participa şi de a
vota; în cazul lichidării societăţii vor fi primii cărora li se va rambursa partea
aferentă capitalului propriu.

Capitalul subscris nevărsat reprezintă angajamentul investitorilor de a


plăti pentru acţiunile subscrise o sumă de bani sau să transfere anumite
bunuri pe numele societăţii.
Capitalul subscris vărsat reprezintă capitalul care este eliberat şi
concretizat efectiv în bani sau bunuri de către acţionari.

♦ primele de capital. Acestea reprezintă diferenţa dintre preţul de


emisiune şi valoarea nominală a acţiunilor puse în vânzare în situaţia
majorării capitalului social sau emise în cazul fuziunii societăţii.

♦ rezervele din reevaluare. Această structură apare ca un plus sau ca


un minus de valoare rezultat în urma reevaluării activelor imobilizate.

♦ rezervele. Rezervele întreprinderii sunt structuri de capitaluri proprii


formate din profitul realizat de întreprindere, din prime de capital, din
rezervele din reevaluare şi alte surse prevăzute de lege. Scopul pentru care se

3
constituie acestea este de a exista măsuri suplimentare de protecţie împotriva
efectelor pierderilor, pentru întreprindere şi pentru creditorii acesteia.

♦ rezultatul. În raport de perioada la care se referă, rezultatul poate fi


rezultat reportat (profit sau pierdere) sau rezultat al exerciţiului curent
(profit sau pierdere).

Provizioanele. Aceste provizioane sunt rezultatul aplicării principiului


prudenţei. Ele sunt tratate ca nişte datorii probabile, incerte ca suma si ca
scadenta, generatoare de pierderi sau de cheltuieli. Cazurile pentru care se
constituie aceste provizioane sunt:
- litigii, amenzi, penalităţi, despăgubiri, daune şi alte datorii incerte;
- dezafectarea imobilizărilor corporale şi alte acţiuni similare legate de
acestea;
- restructurarea întreprinderii, etc.

Recunoaşterea în contabilitate a provizioanelor se face numai în


momentul în care:
→ întreprinderea are o obligaţie curentă legală sau implicită generată
de un eveniment anterior:
- obligaţie legală înseamnă că rezultă dintr-un contract, din
legislaţie sau ca efect al legii
- obligaţie implicită înseamnă o practică anterioară a
întreprinderii.
→ este probabilă o ieşire de resurse care afectează beneficiile
economice pentru a onora obligaţia respectivă (există mai multe şanse de a
se realiza decât de a nu se realiza).
→ poate fi realizată o estimare credibilă a valorii obligaţiei.

Datoriile pe termen lung. O altă sursă de finanţare a activelor, pe


lângă finanţarea proprie, este cea a finanţării prin recurgerea la credite
bancare pe termen lung sau prin emiterea de împrumuturi din emisiunea de
obligaţiuni sau prin apelarea la finanţare de tip leasing.

Creditele bancare pe termen lung reprezintă principala formă de


finanţare externă a întreprinderilor la care se apelează pentru realizarea de
investiţii sau pentru creştere durabilă a fondului de rulment.

4
Datoriile din concesiuni, locaţii de gestiune, precum şi datoriile
legate de participaţiile la întreprinderi asociate reprezintă o altă formă a
datoriilor pe termen lung, în care poate fi inclusă şi finanţarea prin leasing.

Împrumuturile din emisiunea de obligaţiuni (împrumuturile


obligatare) sunt o variantă de finanţare a întreprinderii pe termen lung. Spre
deosebire de acţiuni care reprezintă titluri de proprietate, obligaţiunile sunt
titluri de credit negociabile. Acestea dau dreptul la încasarea unui venit
sigur, negociat între părţi, sub forma unei dobânzi, care nu depinde de
rentabilitatea întreprinderii.
Întreprinderile din ţara noastră pot emite astfel de împrumuturi pentru
o sumă care să nu depăşească ¾ din capitalul social vărsat. Obligaţiunile
emise în cadrul aceluiaşi împrumut sunt de valoare egală şi dau posesorilor
lor drepturi egale.
Există mai multe modalităţi de rambursare a împrumuturilor:
- rambursare integrală la scadenţă, cu plata anuală a
dobânzilor;
- rambursare în tranşe anuale egale, prin tragere la sorţi, cu
anuitate degresivă ;
- rambursare prin anuităţi constante.
Elementele caracteristice ale unui împrumut obligatar incluse în
contractul de emisiune sunt:
- durata împrumutului
- valoarea nominală a obligaţiunilor (serveşte ca bază pentru
calculul dobânzii)
- dobânda anuală, care poate fi cu rată fixă sau cu rată
revizuibilă
- preţul de emisiune (care va fi încasat de la obligatar)
- preţul de rambursare (preţul cu care vor fi rambursate
obligaţiunile).

Aplicaţiile vor fi bazate pe următoarele structuri de capital:

1. Contabilitatea capitalului social


1. operaţii privind constituirea capitalului social
2. operaţii privind majorarea capitalului social: aporturi noi în numerar
şi/sau natură, operaţiuni interne, transformarea unor angajamente
financiare în acţiuni
3. operaţii privind reducerea capitalului social

5
2. Contabilitatea rezervelor din reevaluare

3. Contabilitatea rezervelor întreprinderii

4.Contabilitatea rezultatelor

5.Contabilitatea provizioanelor

6. Contabilitatea împrumuturilor din emisiunea de obligaţiuni