ŞCOALA NAŢIONALĂ DE STUDII POLITICE ŞI ADMINISTRATIVE

LUCRARE DE LICENŢĂ
Dimensiunea de gen a Instituţiilor ONU
UNIFEM şi MDGs

Coordonatoare: Studentă:
Conf. Univ. Dr. Liliana Popescu Alexandra Bogdan

2010

1
Cuprins

Listă abrevieri.....................................................................................................................4
Introducere.........................................................................................................................5

Capitolul I

I. 1 Organizaţia Naţiunilor Unite

I. 1.1. Sistemul internaţional - Actorii Internaţionali…………………......……….7
I. 1.2. Istoric ONU………………………………………………….……………..8
I. 2. Feminismul: istoric şi concepte cheie.
I. 2.1. De ce feminism?..........................................................................................10
I. 2.2. Valul I………………………………………………………….………….11
I. 2.3. Valul II …………………………………………………………..………..15
I. 2.4. Valul III………………………………………………………….……......17
I. 2.5. Definirea termenilor de gen…………………………………....………….17
I. 3. ONU şi dimensiunea de gen: începuturile…………………………….....………….21

Capitolul II

Documente şi Instituţii ONU specializate pe dimensiunea de gen

II.1. Documente ONU: instrumente legale……………………………………....………23

II. 1.1. Conferinţele Mondiale privind Statutul Femeii………………….....……24
II. 1.2 Convention on the Elimination
of All Forms of Discrimination Against Women – CEDAW................................26
II. 1.3 Declaration on the Elimination
of Violence against Women – DEVAW………………………………………....29
II. 1.4 Beijing Platform for Action – BPFA……………………………………...29
II. 1.5 Millenium Development Goals – MDGs……………………………….....31
II. 2. Instituţii ONU specializate pe dimensiunea de gen…………….....……………….35

2
 II. 2.1 Comission on the Status of Women – CSW………………....…………….36
II. 2.1.1 Division for the Advancement of Women – DAW…....…………38
II. 2.2 United Nations Development Fund for Women – UNIFEM……....……....38
II. 2.3 United Nations International Research
and Training Institute for the Advancement of Women – UN-INSTRAW.....…...40
II. 2.4 Comitetul CEDAW…………………………………………………….....41
II. 2.5 Alte instituţii care au incorporată dimensiunea de gen….......……………43

Capitolul III

UNIFEM şi MDGs…………………………………………………………………….....45

Goal 1: Eradicarea sărăciei extreme şi a foametei…………………….....………………46

Goal 2 Asigurarea educaţiei primare la nivel global…………………….....……………48
Goal 3 Promovarea egalităţii de gen şi capacitarea femeilor…………............……….…50
Goal 4 Reducerea mortalităţii infantile………………………………………....…….….52
Goal 5 Îmbunătăţirea sănătăţii materne…………………………………………....…..…53
Goal 6: Combaterea HIV/SIDA,a malariei şi a altor boli cu transmitere sexuală..............55
Goal 7: Asigurarea sustenabilităţii mediului înconjurător..................................................56
Goal 8: Dezvoltarea unui parteneriat global pentru dezvoltare..........................................57

Concluzie........................................................................................................................59

Bibliografie........................................................................................................................62
Anexe…………………………………………………………………………………….64

3
LISTĂ ABREVIERI

BPFA Beijing Platform For Action/ Platforma de Acţine de la Beijing

CEDAW Convention on the Elimination of All Forms of Discrimination against Women/ Convenţia
pentru Eliminarea Tuturor Formelor de Discriminare Împotriva Femeilor

CSW Commission on the Status of Women/ Comisia privind Statutul Femeii

DAC Development Assistance Committee/ Comitetul de Asistenţă pentru Dezvoltare

DAW Division for the Advancement of Women/ Divizia pentru Promovarea Statutului Femeilor

DEVAW Declaration on the Elimination of Violence against Women / Declaraţia privind Eliminarea
Tuturor Formelor de Violenţă Împotriva Femeilor

IDGs International Development Goals

MDGs Millennium Development Goals

MYFF Multi-Year Funding Framework

NAWSA National American Woman Suffrage Association / Asociaţa Naţională Americană a Femeilor
pentru Sufragiu

NWSA National Woman Suffrage Association / Asociaţa Naţională a Femeilor pentru Sufragiu

OCDE Organizaţiei pentru Cooperarea şi Dezvoltarea Economică

ODA Official Development Assistance / Asistenţa oficială pentru Dezvoltare

OIG Organizaţii Internaţionale Interguvernamentale

ONU Organizaţii Naţiunilor Unite

UN-INSTRAW United Nations International Research and Training Institute for the Advancement of Women /
Institutul Internaţional ONU pentru Cercetare şi Training privind promovarea Statutului Femeii

UNDP United Nations Development Programme

UNICEF United Nations Children's Fund

UNIFEM United Nations Development Fund for Women

UNFPA United Nations Population Fund

4
 Introducere

În gândirea liberală statul este considerat ca fiind cel mai prost administrator al
resurselor. Cu toate acestea el este cel responsabil cu gestionarea bunurilor comune ale unei
societăţi şi cu redistribuirea lor. Pe lângă activităţile economice, statul este legiuitorul şi cel care
se asigură de respectarea cadrului normativ insituţionalizat. Practic, fenomenele scăpate de sub
control depinde în mare parte de ineficienţa statului ca păzitor de noapte.
Una dintre problemele cu care statul s-a confruntat a fost accesul femeilor în viaţa
publică. Legislaţia elitistă din cadrul statelor dezvoltate a exclus multă vreme persoanele care nu
dispuneau de proprietate din procesul de luare a deciziilor. În această categorie erau incluse şi
femeile deoarece ele nu aveau dreptul la proprietate, indiferent de statutul social şi de avuţia de
care dispunea familiile de provenienţă. Istoria a făcut ca obiceiurile structurilor patrarhale să
devină repere ale normalităţii, iar orice intruziune feministă să fie considerată o abatere de la
status-quo.
Transcederea barierelor nu a fost uşoară şi nici imposibilă, dovada că astăzi putem să
participăm la cursurile facultăţilor, să candidăm pentru o funcţie publică, să ne exprimăm punctul
de vedere, să votăm şi să trăim o viaţă de cetăţean al statelor. Toate aceste reuşite se datorază
unor eforturi depuse în special de femei care au înţeles prin succes nu doar haine şi parfumuri, ci
şi iedei şi respect. Nevoia unor cadre legale care să asigure libertatea şi egalitatea între persoane
indiferent de sex, religie sau etnie a fost satisfăcută în statele dezvoltate prin adoptarea de acte
oficiale nediscriminatorii şi chiar a unora care condamnă discriminarea. Aceste progrese, însă, nu
au putut moderniza în totalitate mentalitatea oamenilor acumulată pe parcursul a mai mult de
două milenii.
În ceea ce privesc statele slab dezvoltate sau în curs de dezvoltare situaţia femeilor este
cu atât mai gravă cu cât nivelul general de trai este cu mult sub limita acceptabilului. Lipsa unei
educaţii minimale şi a unui sistem sanitar decalează stilul de viaţă a acestor ţări cu multe secole.
Nu putem să ne aşteptăm la acelaşi grad de dezvoltare de la fiecare societate în parte, în fond,
DaVinci a existat pe un singur continent.Revenind la tema pe care o voi aborda în paginile
urnătoare trebuie să precizez că studiul realizat este unul calitativ şi surprinde impactul unui
proiect internaţional asupra evoluţiei dimensiunii de gen la nivel naţional.

5
 Decizia şi determinarea de a scrie o astfel de lucrare a gravitat în jurul ariei curiculare
oferite de facultatea la care am studiat timp de trei ani. Fascinaţia pentru modul în care entităţile
suprastatale pot influenţa agenda naţională fără să pericliteze suveranitatea naţională a contribut
considerabil la alegerea unei teme care să implice evoluţia statutului femeii la nivel internaţional.
De ce despre femei? Pentru că noi nu ne-am născut, ci am fost născuţi. În acelaşi timp pot
spune că sunt femeie şi mă interesează condiţiile pe care societatea mi le aoferă în vederea
atingerii capacităţii mele maxime de afirmare. Respect femeile din toată lumea doar pentru că
ştiu – momentan, parţial – cum este să trăieşti în pielea unei femei. În primul capitol voi
răspunde şi la întrebarea de ce feminism?
De ce ONU? Un răspuns superficial ar fi: de ce nu ONU? Totuşi, nu mă mulţumesc cu
atât. Am ales să studiez această organizaţie din două motive. În primul rând, ONU are structuri
special concepute pentru a contribui şi a găsi soluţii la problemele cu care femeile se confruntă
pentru simplul fapt că s-au născut femei. Aceste structuri sunt consolidate de documente oficiare
recunoscute la nivel internaţional care, odată semnate de către statele membre, impun respectarea
prevederilor lor. În al doilea rând, am fost uimită de situaţia Franţei care nu a fost dispusă să
acorde drepturi politice şi civile femilor, decât sub presiunea exercitată de Naţiunile Unite.
De ce Millennium Development Goals? Pentru că este un proiet contemporan cu
generaţia din care fac parte şi pentru că promite eradicarea sărăciei şi accelerarea capacitării
femeilor sau măcar reprezintă un început al dezvoltării solidarităţii internaţionale.
De ce UNIFEM? Integrarea dimensiunii de gen în agenda ONU nu s-a relizat numai
printr-o singură instituţie. De aceea am decis să prezint şi aportul celorlalte instituţii care
alcătuiesc pilonul genizat al organizaţiei. Totuşi, UNIFEM este instituţia creată pentru
supervizarea punerii în practica socială a deciziilor care privesc femeile. Începând cu Decada
ONU privind Statutul Femeii şi culimând cu MDGs, ea a urmărit evoluţia statelor şi a acordat
ajutor în vederea implementării obiectivelor în colaborare cu diferite instituţii ONU, care au
variat în funcţie de domeniul de interes.
Pe principiul tragediei bunurilor comune, statele, ca actori raţionali, trebuie sa fie
impulsionati din exterior pentru atigerea unor obiective comune, iar ONU pare să fie catlizatorul
principal al întregului sistem intrenaţional. Scopul lucrării nu este de a arăta cât de multe reuşite
se datorează acţiunilor ONU, ci şi cum gestionează această organizaţie dimensiunea de gen în
vederea eficientizării acţiunilor sale la nivel global, naţional şi regional.

6
Capitolul I
I. 1 Organizaţia Naţiunilor Unite

I. 1.1. Sistemul internaţional - Actorii Internaţionali

Istoria ne arată că relaţiile internaţionale, ca practică şi nu ca domeniu de studiu
independent, au stat la baza comunicătrii sau a conflictelor interstatele încă din secolul al V-lea
î.Hr, prin scrierile lui Tucidide. Astăzi, putem vorbi de un domeniu mai avansat, care nu se
rezumă doar la „arta războiului” sau a compromisiului militar. Domenii precum cel juridic, cel
economic sau cel social şi-au mărit ponderea considerabil pe scena a ceea ce numim „ordinea
globală”. Evoluţia sistemului internaţional, conturat în mod formal prin Tratatele din Westfalia
din 16481, nu s-a concentrat doar asupra lărgii ariilor de competenţă sau asupra incorporării unor
arii noi, ci şi asupra definirii conceptelor de bază, unul dintre ele fiind cel de actor internaţional.
Conform principiilor trasate la Westfalia, singurul actor internaţional ale cărui tratate
internaţionale semnate sunt recunoscute legal este statul. Un alt aspect reglementat în urma Păcii
din Westfalia este cel al suveranităţii statului – el este singurul care are dreptul de a-şi defini
interesele şi de a-şi stabili politica externă şi politica internă în concordaţă cu acestea, capătă
astfel libertate de acţiune în sistemul internaţional. Ponderea suveranităţii unui statului este
considerată ca fiind egală cu cea a oricărui alt stat. Totodată, statele acceptă existenţa unui drept
internaţional care cuprinde reguli voluntar acceptate de către statele angrenate în sistemul
internaţional. 2 Acest set de regului au evoluat continuu.
Contestarea caracterului de unic actor internaţional a statului s-a simţit începând cu anii
70, când agenţiile birocratice guvernamentale şi actorii nestatali îşi cereau autonomia în cadrul
sistemului internaţional, iar prezenţa lor a devenit din ce în ce mai pregnantă. Astfel,
Organizaţiile internaţionale interguvernamentale (OIG), acum legitimate de noua definiţie a
actorului internaţional – „orice entitate care joacă un rol identificabil în relaţiile internaţionale”3
-, încep să fie percepute fie ca structuri politice unde au loc interacţiuni ale statelor, fie ca
organizaţii care un cuvânt de spus pe scena internaţională şi care crează modele de dialog şi
cooperare cu actorii transnaţionali – cel mai elocvent model este cel dezvoltat de Organizaţia
1
Miroiu, Ungureanu, 2006, p19
2
Ibidem, p19-21
3
Ibidem, p44

7
Naţiunilor Unite (ONU) prin reţeaua creată.4 OIG sunt forme de asociere liberă între state care
au la bază tratate internaţionale fundamentale şi o structură instituţională proprie.
În lucrarea de faţă, accentul cade pe un singur OIG şi anume ONU. ONU este o
organizaţie cu caracter global atât din punct de vedere geografic, cât şi din punctul de vedere al
scopurilor specifice. Tipologia sa este confirmată de aactivitate prin care încearcă permanent să
îşi mărească sfera de influenţă.5

I.1.2. Istoric ONU

Numele organizaţiei Internaţionale a fost menţionat pentru prima oară pe 1 ianuarie 1942
în „Declaraţia Naţiunilor Unite” a preşedintelui Stetelor Unite, Franklin D. Roosevelt, susţinută
în faţa reprezentanţilor din 26 de state care pledau pentru menţinerea luptei împotriva Puterilor
Axei.6
Formaţiune pe care astăzi o numim abreviatic ONU are o istorie mai adâncă decât ce a
numelui ei. Primele forme de organizare a statelor la nivel internaţional se concentrau asupra
unor probleme particulare, pe principiul diviziunii muncii. Astfel, în 1865 s-au pus bazele
Uniunii Telegrafice Internaţională, iar în 1874 a Uniunii Poştale Universale, ambele devenind
agenţii ale Naţiunilor Unite. În 1899, a fost semnată Convenţia Pentru Stabilirea Paşnică a
Disputelor Internaţionale în cadrul primei Conferinţe internaţionle pentru Pace, ţinută la Haga.
Tot în cadrul acestei întâlniri s-a formant Curtea permanentă de Arbitraj, funcţionabilă din 1902.
ONU, putem spune, totuşi, că a fost cea de-a doua încercare a statelor de a consolia o organizaţie
care să înglobeze mai multe interese de ordin mondial. Prima încercare s-a concretizat în 1919,
în urma Tratatului de la Versailles, sub numele de Liga Naţiunilor. Ea avea ca scop „promovarea
cooperării internaţionale şi asigurarea păcii şi securităţii 7”, scop neatins, deoarece nu a putut
împiedica izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial.
Momentul care a marcat începerea activităţii ONU a avut loc în 1945 la San Fancisco, în
cadrul Conferinţei pentru Organizarea Internaţională, când reprezentanţii a 50 de state au
deliberat asupra Cartei Naţiunilor Unite, semnată pe 26 iunie. Polonia a fost cel de-al 51-lea
membru fondator care a semnat Carta. Ziua ONU este sărbătorită pe 24 octombrie, deoarece în

4
Miroiu, Ungureanu, 2006, p43
5
Ibidem, p47-49
6
Basic Facts about the United Nations, 2000, p3
7
ibidem

8
acelaşi an, pe 24 octombrie, majoritatea statelor semantare au ratificat ceea ce numim astăzi
documentul fundamental – include drepturile şi obligaţiile Statelor Membre, entităţile
instituţionale şi procedurile adiacente lor.
Activitatea ONU are la bază principii ca egalitatea suveranităţii statelor membre care
trebuie să îndeplinească cu bună credinţă obligaţiile Cartei, rezolvarea disputelor internaţionale
pe cale paşnică, fără a periclita pacea, securitatea şi jusiţia internaţională; abţinerea de la
ameninţarea sau folosirea forţei împotriva oricărui stat şi acordarea asistenţei de către statele
semnatare pentru acţiunile ONU în concordanţă cu prevederile Cartei. În plus, nicio prevedere a
Cartei nu include dreptul ONU de a interveni în problemele statelor de ordin intern, denotând
importanţa pe care o acordă suveranităţii.8
Pe lângă trasarea unor principii de bază, Carta ONU evidenţiază scopurile organizaţiei
care gravitează în jurul menţinerii păcii şi securităţii internaţionale, a dezvoltarii relaţiilor de
prietenie bazate pe respectarea principiului drepturilor egale şi autodeterminării persoanelor,
cooperării pentru rezolvarea problemelor internaţionale economice, sociale, culturale şi
umanitare şi pentru promovarea depturilor şi a libertăţilor fundamentale ale omului.9
Astăzi, sunt 192 state care au aderat la ideile prezentate sub egida ONU. Calitatea de
membru poate fi obţinută de orice stat care este de acord să respecte obligaţiile trasate de Carta
ONU. Adunarea Generală este instituţia care admite noii membrii care au fost sugeraţi de
Consiliului de Securitate. Suspendarea sau excluderea unui stat membru este posibilă, dacă
acesta nu a respectat principiile Cartei.10 Pe lângă statele semnatare, există şi două state-
observator: Vaticanul şi Palestina. Cazul Kosovo este unul special, doar 69 din statele ONU
recunoscându-i independenţa. El nu este încă membru al organizaţiei, însă Adunarea Generală şi
Consiliul de Seuritate formulează anumal raporturi cu privire la situaţia acestei ţări şi la evoluţia
planului United Nations Interim Administration Mission In Kosovo (UNMIK) adoptat prin
rezoluţia 1244.
Limbile oficiale administrative, consemnate în Cartă, sunt chineza, engleza, franceza,
rusa şi spaniola. Araba a fost adăugată ulterior ca limbă admisă la nivelul Adunării Generale, a
Consiliului de Securitate şi a Consiliului Economic şi Social.11

8
Basic Facts about the United Nations, 2000, p5
9
Ibidem, p4-5
10
ibidem, p5
11
Basic Facts about the United Nations, 2000, p 6

9
 În ceea ce priveşte structura, în Cartă este specificată existenţa a 6 corpuri principale:
Adunarea Generală, Consiliul de Securitate, Consiliul Economic şi Social, Consiliul de Tutelă
(care şi-a suspendat momentan activitatea), Curtea Internaţională de Justiţie şi Secretariatul. Însă,
întreaga familie ONU este alcătuită, pe lângă instituţiile menţionate mai sus, din programe şi
fonduri ONU şi din agenţii specializate.12 Programele şi fondurile sunt corpuri subsidiare
Adunării Generale, iar agenţiile specializate, legate de ONU prin înţelegeri speciale, raportează
Consiliului Econimic şi Social şi/sau Adunării Generale. Acestea au propriul corp de conducere
şi totodată un buget care le permite să îşi traseze propriile standarde şi principii. Împreună
asigură asistenţă tehnică şi alte forme de ajutor practic în toate ariile economice şi sociale. Cele
26 de fonduri, programe şi agenţii specializate fac parte din Commitetul Administrativ de
Coordonare (ACC), a cărui scop este să faciliteze coordonarea programelor aporbate de corpul
de guvernare al diferitelor organizaţii ONU.13

I. 2. Feminismul: istoric şi concepte cheie.

I. 2.1. De ce feminism?
Feminismul este acea concepţie radicală conform căreia femeia este om14

Viaţa politică, economică şi socială beneficiază de multe intrepretări care adesea sunt
transpuse în teorii, doctrine sau chiar paradigme. În funcţie de domeniul studiat sau de conceptul
pe baza căruia se formează, acestea îşi direcţionează eforturile către anumite categorii, grupuri
sociale. Spre exemplu, nu putem vorbi despre marxism fără să includem ideea de proletari sau
despre evoluţia politică a femeilor fără a vorbi despre feminism.
Ce este feminismul? Termenul a primit varii interpretări de la conotaţii peiorative, la cele
ce îl încadrau în teoria liberală. Definiţia asupra căreia mă voi opri este cea dată de Barbara
Arneil „feminism înseamnă recunoaşterea faptului că, indiferent de timp şi spaţiu, femeile şi
bărbaţii sunt inegali în privinţa puterii pe care o au, atât în societate, cât şi în viaţa personală,
precum şi corolarul acestei recunoaşteri: faptul că femeile şi bărbaţii ar trebui să fie egali”15.

12
ibidem
13
Ibidem, p 21
14
Mesaj folosit pe afişe de către femeile din Republica Irlanda, anii ’70 apud Popescu, 2004, p112
15
Arneil, Barbara – 1999, Politics and Feminism, Oxford: Blackwell, pag 3 apud Dragomir, Miroiu (ed), 2002, p 122

10
Totodată, reprezintă ,cum foarte bine sintetizează Mihaela Miroiu, o „pledoarie pentru
drepturile femeilor”, exemplele din istorie confirmându-i acest caracter.
În acestă lucrare nu voi face o prezentare a diferitelor tipuri de feminism, pentru că nu
există un singur tip de feminism,există feminisme, ci voi încerca să fac o sinteză a celor mai
importante evenimente globale care au marcat istoria dezvoltării femeii ca cetăţean cu drepturi ce
se vor depline. Majoritatea reuşitelor sunt asociate mişcărilor feministe, motiv pentru care am
ales această teorie politică.

I. 2.2. Valul I
Dacă toţi oamenii se nasc liberi, cum se face că toate femeile se nasc sclave?
Mary Astell
Marea Britanie este ţara în care a fost utilizat pentru prima dată termenul feminism, în
1895, însă acţiunile în direcţia îmbunătăţirii situaţiei femeii au luat amploare mai devreme prin
lucrările A Serious Proposal to Ladies din 1694 scrisă de către Mary Astell şi A Vindication of
the Rights of Woman din 1792 a lui Mary Wollstonecraft. Lucrarea luată ca referinţă în scrierile
teoriei feministe este cea din urmă datorită coerenţei propunerilor şi criticilor autoarei. În primul
rând, ea contestă literatura lui John Locke, a lui Jean Jacques Rousseau şi a lui Thomas Paine
pentru simplul fapt că se limitează la definirea omului ca bărbat, ignorând orice dimensiune de
gen. În al doilea rând, Wollstonecraft propune idei conform cărora femeile trebuie să devină
cetăţeni raţionali, care să se bucure de un statut egal atât în famile, cât şi în viaţa civică.
Atingerea unei astfel de echităţi implică o educaţe universală indiferent de sexul celui care o
primeşte şi să se centreze pe libertate, demnitate personală şi independenţă economică. Odată
obţinută egalitatea în domeniul educaţiei, femeile trebuie să poată ocupa profesii de orice tip şi să
poată fi reprezentate politic.16
De lupta pentru drepturile femeilor a fost legat şi John Stuart Mill şi soţia acestuia. În
1951, Harriet Taylor Mill publică sub anonimat Enfranchisment of Woman, fiind urmată în 1969
de scrierea soţului său Subjection of Women. Cei doi împărtăşesc ideea că femeile sunt sexul
oprimat şi că ele trebuie să beneficieze de aceleaşi drepturi ca bărbaţii. În 1867, Mill este primul
parlamentar britanic care propune acordarea dreptului de vot femeilor, propunere care nu a trecut
de forul legislativ. 17
16
Miroiu, 2004, 20-21
17
Miroiu, 2004, pag 21

11
 La nivel legislativ, însă, demersurile pentru emanciparea femeilor s-au concretizat prin
Caroline Norton care a încercat să reglementeze prevederile lacunare ale divorţului şi ale
cunstodiei copilului în Anglia. În 1837, ea şi-a concentrat eforturile în direcţia obţinerii din
partea Parlamentului britanic a unui vot pozitiv pentru Proiectului de Lege privind Custodia
Copilului [Infant Custody Bill]. Campania dusă de Norton, care a inclus şi distribuitea de
panflete parlamentarilor semnate cu nume de bărbaţi, şi-a atins scopul în 1839 prin votarea legii
de către parlament. Acest act normativ, cunoscut ca fiind primul din istoria Angliei ce se
concentrează aspura nevoilor femeilor, prevedea că mamele nevinovate de adulter au dreptul la
custodia copiilor sub 7 ani.18
Următoarea problematică vizată de către Norton a fost Legea Divorţului. Lucrările
English Laws for Women in the Nineteenth Century şi The Non-Existence of Women (1855) au
reprezentat modul de a atrage atenţia asupra faptului că, deşi femeile nu sunt văzute ca subiect de
drept, ele suportă consecinţele inexistenţei drepturilor lor – nu au dreptul de a divorţa de soţi, nu
pot intenta proces pentru a obţine un venit de întreţinere sau pentru a-şi redobândi proprietăţile,
nu pot obţine custodia copiilor, nu beneficiază de veniturile obţinute prin munca lor, orice câştig
fiind adjudecat de partenerul sau tutorele lor. 19 Un caz concret, dar oarecum ironic, care să
ilustreze ultimul exemplu de restrângere a drepturilor femeilor garvitează în jurul lui Harriet
Taylor Mill, ale cărei beneficii materiale obţinute în urma dreptului de autor îi reveneau soţului
acesteia. Rezultatele scontate au venit tot la un interval de doi ani, prin votarea Legii Căsătoriei
şi Divorţului conform căreia femeile puteau divorţa pe motiv de violenţă asupa lor, adulter sau
părăsire de către soţ. Astfel, din 1857 femeile necăsătorite sau divorţate încep să beneficieze de o
autonomie, deşi rudimentară, şi de protecţie în ceea ce proveşte obţinerea unui venit de
întreţiere.20
Un alt subiect tabu în Anglia secolului XIX a fost libertatea sexuală a femeilor. Dat fiind
faptul că perpetuarea dominaţiei masculine în societate se realiza şi prin dominaţia sexualităţii, o
creştere a autonimiei femeii în acest domeniu se transcria ca o pierdere a controlului de către
bărbaţi. Acestă ameninţare a societăţii patriarhale s-a adâncit odată cu contribuţia Josephinei
Butler care a militat pentru revocarea Contagious Diseases Act, lege menită să oblige femeile
suspectate de practicarea prostituţiei să se supună controlului mediacal. Legea nu menţiona nimic

18
Popescu, 2004, p 29
19
Popescu, 2004, p 24-25
20
Popescu, 2004, p 26

12
despre obligaţiile părţilor masculine implicate în contractul sexual. Eforturile Josephinei Butler
au fost impulsionate de situaţia reală a prostituatelor care se confruntau cu sărăcia şi cu nevoia de
bani, contrar mitului răspândit în societate conform căruia practicantele acestei meserii sunt
21
motivate de dorinţa de plăceri. Trebuie menţionat că accesului femeilor pe piaţa muncii era
drastic restricţionat, singurele meserii pe lângă profesia care implică vânzarea corpului pentru
plăceri sexuale erau de educatoare, învăţătoare sau profesoară. 22
Pe continentul american, începutul secolul XIX reflecta aceeaşi imagine dezamăgitoare
privind femeile ca şi în Anglia. Femeile, indiferent de rasă şi de clasa socială [nu putem vorbi
încă de un statut al femeilor] erau văzute ca făcând parte dintr-o categorie de sub-cetăţeni
asemeni sclavilor. Totuşi, în funcţie de starea civilă, unele americance beneficiau de un deficit
mai mic de libertate. Femeile căsătorite intrau sub domninaţia soţului împreună cu proprietăţile
pe care le aveau în posesie, pe când cele nemăritate şi văduvele se bucurau de o oarecare
autonomie. Primele acte care reglementau dreptul la proprietate al femeilor au apărut în statul
New York, în 1848 şi stipulau că o femeie poate moşteni proprietate din partea familiei, dar nu
poate fi titulara veniturilor realizate în urma propriilor acţiuni. 23 La acestă reuşită au contribuit
Eliyabeth Cady Stantonn şi Lucretia Mott, care şi-au enunţat principiile în Declaraţia de
Independenţă, act fondator al Convenţiei de la Seneca Falls, din acelaşi an. Declaraţia cerea o
legislaţie care să respecte principliile non-discriminării la nivelul drepturilor şi privilegiilor civile
– proprietate, divorţ, vot.24 Reuşitele mişcării iniţiate la Seneca Falls s-au lăsat aşteptate. Ca
dovadă, în 1985, Congresul American a adoptat trei amendamente care nu au vizat acordarea
cetăţenei depline femeilor, ci doar a bărbaţilor de culoare. Reacţia feministelor nu a întârziat să
apară. În 1869, Stanton şi Susan Anthony prin intermediul nou-înfinţatei National Woman
Suffrage Association (NWSA) se opun celor trei amendamente pe motivul că adoptarea lor va
întârzia şi mai mult progresul social al femeilor. 25 În acelaşi an, statul Wyoming devine primul
stat american care asigură dreptul la vot indiferent de sex.
Fuziunea NWSA cu Asociaţia Femeilor Americane pentru Sufragiu din 1890 a generat
apariţia Asociaţiei Naţionale Americane a Femeilor pentru Sufragiu (NAWSA), condusă de
trioul Anthony – Mott – Stanton. Scopurile NAWSA vizau îmbunătăţirea situaţiei femeilor
21
Popescu, 2004, p 30
22
Ibidem, 2004, p32
23
Ibidem
24
Miroiu, 2004, p 21
25
Popescu, 2004, p33

13
priviind drepturile în interiorul familiei (căsătorie, divorţ, custodia copiilor), drepturile
economice, dreptul de asociere al femeilor şi drepturile civile (sufragiu, dreptul de a depune
mărturie). Relevanţa NAWSA în istoria emancipării relaţiilor sociale a femeilor este legată de
anul 1919, când convinge Congresul să voteze al 19-lea amendament, amendament prin care se
lărgeşte categoria celor cu dreptul la sufragiu incluzând şi femeile. Toate statele americane au
ratificat noua prevedere într-un interval de un an.26 Trebuie menţionat, totuşi, că prima ţară care a
inclus femeile în masa electorală cu drept de vot a fost Noua Zeelandă, în 1893, urmată de
Australia şi de Ţările Scandinave.27
În Marea Britanie, după 1905, femeile care miltau pentru universalizarea dreptului la vot
în direcţia includerii şi persoanelor de sex feminin au fost cunoscute ca făcând parte din mişcarea
sufragetelor. Cerea de drepturi politice a venit ca urmare a rolului jucat de femei în economica
Primului Război Mondial, când acestea au ocupat locurile de muncă lăsate vacante de către soţii
lor plecaţi pe front. Christabel Pankhurst a fost figura cea mai proeminentă a mişcării pentru
obţinera sufragiului. Formula pe care a folosit-o „Votes for Women and Chastity for Men” venea
ca un răspuns pentru tipologia bărbatului antisufragist constrâns de noua mişcare deoarece
femeile de la simple mecanisme de reproducere sau de prostituţie aveau şansa să devină cetăţeni
cu drepturile egale atât în viaţa publică, cât şi în dormitor 28. Recunoaşterea pe meleagurile
britanice a dreptului de a fi reprezentate a venit în 1928. 29
Accesul femeilor la educaţia superioară, la unele profesii de la care erau tradiţional
excluse, recunoaşterea dreptului de proprietate a femeilor măritate, îmbunătăţiri legislaţve
priviind divorţului şi custodiei asupra copiilor şi, treptat, obţinerea dreptului la vot 30 au fost
reuşite ce se încadrează în primul val al feminismului, valul egalităţii care, din punct de vedere
temporal, este cuprins între prima jumătate a secolului XIX şi primele două decenii ale secolului
XX.

I. 2.3. Valul II
„Femeie nu te naşti, ci devii”
Simone de Beauvoir
26
ibidem
27
Miroiu, 2004, p21
28
Popescu, 2004, p34
29
Miroiu, 2004, p21
30
Miroiu, 2004, p22

14
 Următoarea etapă, din punct de vedere istoric, aparţine valului II al diferenţierii şi al
eliberării şi s-a manifestat între anii ’60-’70. Dat fiind faptul că momentele anterioare au marcat
schimbări în viaţa socială a femeilor albe, aparţinând burgheziei, nemulţumirile nu au întârziat să
apară la nivelul celorlate categorii marginalizate în continuare. Lucrările semnificative vin acum
din partea lui Betty Friedan The Feminine Mystique (Mistica feminină -1963) şi a lui Simonei De
Beauvoir, Al doilea sex (1949). Ambele lucrări încercă să sublinieze ideea femeile continuă să fie
subordonate. „Bărbaţii şi femeile sunt egali în faţa legii, dar şansele lor nu sunt egale, iar
femeile şi bărbaţii nu sunt parteneri, nici în viaţa publică, nici în cea privată”31. Modul în care
au evoluat conceptele diferă în funcţie de mediul în care s-au dezvoltat.
În Statele Unite, nou creata Women’s Liberation Movement a fost asociată cu mişcări care
încercau să contracareze rasismul, care contestau războiul din Vietnam şi proliferarea armelor
nucleare şi cu mişcările studenţeşti de stânga. Mesaje ca „ceea ce este personal este politic” şi
„suroritatea înseamnă putere” au marcat solidaritatea interrasială a femeilor. Aprecierea
femeilor afro-americane şi hispanice faţă de noua abordare a fost minimală,totuşi, dar fiind faptul
că oprimarea lor venea din două direcţii: sexistă şi rasială 32. Tot în SUA, în 1966 se înfiinţează
National Organization for Women (NOW), una dintre cele mai eficiente şi vizibile organizaţii.
NOW a protestat împotriva Equal Employment Opportunity Commission care rezolva doar
situaţiile de discriminare împotriva afro-americanilor, nu şi împotrivaa femeilor. Printre acţiunile
organizaţiei se numără: educarea publică prin care indivizii erau învăţaţi să se abţină de la
comentarii priviind aspectele fizice ale femeilor la locul de muncă, publicarea de cărţi despre
violuri şi traumele ce îl preced, contestarea practicilor discriminatorii a corporaţiilor,
organizaţiilor non-profit şi chiar a agenţiilor de stat prin acţionarea în judecată33
Pentru Franţa, factorul declanşator al mişcării feministe, Mouvement de Liberation des
Femmes, a fost rolului mediocru atribuit femeilor în contextul revoltelor din 1968. Dorinţa de a
participa activ la elaborarea de strategii politice care să includă soluţii pentru problemele şi
interesele specifice femeilor era incompatibilă cu datoria tradiţională de slugă a bărbaţilor.34
În Anglia, British Women’s Liberation Movement a reprezentat mişcareaanilor 70 care a
conturat o agendă cu solicitări bazate pe principii de stânga. Cerinţele erau direcţionate în special

31
Miroiu, 2004, p24
32
Miroiu, 2004, p24
33
Popescu, 2004,, p44-45
34
Miroiu, 2004, p24

15
către categoria femeilor muncitoare: salariu egal pentru muncă egală, acces nerestricţionat la
educaţie şi autonomie sexulă care să includă accesul la anticoncepţionale şi la avort.35
În toate cele trei ţări luate ca referinţă se observă că opţiunea grupruilor feministe pentru
a exercita presiune asupra deciziilor publice s-a concretizat prin mişcări ample de stradă. În
această etapă se renunţă la vălul anonimatului în favoarea unor luării de poziţie cât mai clare şi
se mizează pe creşterea gradului de conştientizare a importanţei contructului social care
contribuie la dezvoltarea datul biologic.
Următoarea etapă este una fabricată de mass-media şi de corporatiile acum în faţa unor
femei a căror judecată depâşeşte cu mult nivelul tradiţional al casnicelor care se complac în
situaţia cetăţenilor de rangul al II-lea. Postfeminismul nu este un val autentic feminist. Ideea de
bază este că ceea ce s-a vrut s-a obţinut deja şi că feminismul nu-şi mai are rostul. Pornind de la
aceste coordonate, apar principii ca: femeile nu trebuie tratate ca victime, pornografia nu trebuie
condamnată, hărţuirea sexuală nu trebuie sistematic incriminată, asemeni violului la întâlniri.
Astfel, agenda postfeministă ajunge să includă: perpetuarea imaginii femeii ca păpusă Barbie –
încurajată de serviciile şi mărfurile asigurate de marile companii(chirurgie plastică, pastile de
slăbit, fitness) – şi ca obiect sexual – lucru evidenţiat în special pri intermediul mass-media sau a
jocurilor de calculator – şi încurajarea statutului de subordonat al patriarhatului – acceptarea
comportamentului violent şi discriminator al bărbaţilor.36

I. 2.4. Valul III

Un feminism este bun într-un anume sistem de referinţă, nu în toate
Mihaela Miroiu
Feminismul valului III, care a debutat la sfârşitul anilor ’80 – începutul anilor ’90,
reprezintă adevărata perioadă a postfeminimului. Intitulat feminism al autonomiei, el se
desprinde de problemele clasice ale perioadelor anterioare, concentrându-se asupra diferenţelor
identităţilor multiple. Desprinderea de tiparul femeii-victime albe aparţinând clasei de mijloc în
35
Miroiu, 2004, p25
36
Dragomir, Miroiu (ed), 2002, p144-145

16
favoarea acceptării plurităţii experienţelor femeieşti în diferite contexte este dezirabliă. Astfel,
accentul politic cade pe o nouă abordare, empowerment (i.e capacitare) care încurajează
autoafirmatrea femeilor şi a diversităţii lor şi care încearcă să înlocuiască partiarhatul cu un
parteneriat de gen. Presiunea este exercitată pentru a influenţa politicile locale care se focusează
asupra problemelor specifice unei regiuni. În paralel, se formează o solidaritate globală,
instituţionalizată prin structuri care promovează şi recomandă statelor politici de egalizare a
şanselor(ONU, UE)37. Pare se că avem de a face cu un proces ce subminează suveranitatea
statală, însă, dat fiind faptul că ţările aderă la aceste structruri, ele aderă şi la respectarea
principiilor adiacente lor.

I. 2.5. Definirea termenilor de gen

Istoria evoluţei statutului femeii relevă şi anumite schimbări la nivelul principiilor de
bază şi al terminologiei. Am preferat să nu încep cu definirea conceptelor operaţionale, deoarece
recunoşterea şi folosirea lor înregistrază o întârziere faţă de evenimentele descrise mai sus.
Acesta este şi motivul pentru care am evitat să folosesc expresii cu termeni specifici. În
următoarele paragrafe voi defini genul, egalitatea de gen, empowerment, gender mainstreaming
şi acţiunea afirmativă.
Persoanele care nu au avut contact cu studiile de gen sau cu orice fel de literatură
feministă, genul poate fi un sinonim perfect al sexului. Diferenţele însă sunt nenumărate. Sexul
este un dat biologic, pe când genul se referă la rolurile construite social. Rolurile sociale asociate
genului variază în funcţie de contextul socio-economic, politic sau cultural şi sunt influenţat de
factori ca vârsta, clasa şi etnia. Ele sunt învâţate şi negociate sau contestate, deci schimbabile.
Genul operează la mai multe nivele, nu numai la nivelul identităţii individuale. Instituţiile şi
organizaţiile pot fi masculinizate sau feminizate, la fel ca şi ideologiile şi doctrinele şi diferitele
simboluri. Din punctul de vedere al relaţiilor sociale văzute ca raporturi de puterea, realitate este
„genizată” (i.e gendered)38. Astfel, genul nu trebuie văzut ca o diferenţă dihotomică, ci ierarhică,
între bărbaţi şi femei existând relaţii de putere – bărbatul aparţine clasei domninante, iar femeia
cele subordonate.39 Simone de Beauvoir subliniază ideea că nu factorii biologici, psihologici sau
economici subclasează femeia, ci hegemonia partiarhatului perpetuează constructul social clasic

37
Miroiu, 2004, p30-31
38
Bouta,Freeks, Bannon, 2005, p3-4
39
Delphy, 1984 apud Dragomir, Miroiu (ed), 2002, p 156

17
de inferioritate. Bărbatul nu vede femeia ca un Subiect, asemeni lui, ci o vede ca un Celălalt,
raportat la sine.40
Egalitatea de gen reprezintă egalitatea în drepturi, responsabilităţi şi oportunităţi atât a
bărbaţilor, cât şi a femeilor. Este considerată ca aparţinând drepturilor omului şi este o condiţie
pentru şi un indicator a dezvoltării sustenabile centrate pe individ. Există trei tipuri de egalitate
de gen: în faţa legii, de şanse şi de exprimare. Neatingerea unei egalităţi de gen implică şi
intervenţia ineficientă pentru diminarea discrepanţelor dintre şansele oferite bărbaţilor şi cele de
care beneficiază femeile.41 Discriminarea femeilor a fost mult timp justificată ca fiind naturală
deoarece femeile nu pot indeplini rolurile masculine necesare pentru activităţile politice şi
economice. Dat fiind faptul că ele nu pot participa la viaţa publică, obţinerea de drepturi civile şi
politice nu ar servi niciunui scop. În perioada contemporană, când vorbim despre libertatea şi
egalitatea bărbaţilor şi a femeilor, astfel de supoziţii sunt anulate. În această direcţie au fost
adoptate legi antidiscriminatorii care să asigure accesul femeilor la educaţie, angajare şi
participare politică.42 Problema este reprezentată de discrepanţa dintre teorie şi realitate.
Egalitatea de gen nu are loc, spre exemplu, pe piaţa muncii unde cei care lucrează nu trebuie să
aibă grija copiilor, chiar dacă există legi concrete care să incrimineze astfel de comportamente
ale angajatorilor. În Statele Unite, în 1978, a fost adoptat Pregnancy Discrimination Act care
interzicea discriminarea împotriva femeilor însărcinate in momentul angajării proproiu-zise, a
concedierii, a primirii pensiei, a securităţii locului de muncă, etc 43. Viaţa politică, profesiile şi
cultura a fost configurată ţinând cont de experienţele celor care au deţinut monopolul puterii
normative, iar eliminarea discriminării ar fi doar o soluţie superficială. Atingerea egalităţii de
gen ar fi posibilă prin crearea de roluri definite de femei sau roluri androgine.44
Un alt termen concludent în evoluţia statutului femeii este empowerment. Termenul a fost
tradus în română de către Mihaela Miroiu ca şi capacitare. Am preferat această traducere,
deoarece conceptul clasic de îmbuternicire înseamă delegarea puterii de către cineva. În cazul de
faţă ar fi îmbuternicirea femeilor de către bărbaţi, ca şi când femeile nu ar putea să se bucure de
toate drepturile fără a avea acordul bărbaţilor. Indiferent de limba folosită, înţelegerea lui
depinde de înţelegerea conceptului de putere – capacitarea fiind definită ca investirea cu putere.
40
Dragomir, Miroiu (ed), 2002, p157
41
Bouta,Freeks, Bannon, 2005, p4
42
Dragomir, Miroiu (ed), 2002, p88
43
Popescu, 2004, p 46
44
Dragomir, Miroiu (ed.), 2002, p89

18
Exercitarea acestei puteri poate afirmativă sau distructivă, depinde de scopul folosirii acesteia
(asigurarea unei educaţii egale vs declanşarea de războaie)45. În ceea ce priveşte dimensiunea de
gen a acestui termen, dacă definim puterea ca putere asupra ceva/cuiva, prin capacitare femeile
acumulează putere în detrimentul bărbaţilor: se acceptă structurile sociale, economice şi politice
actuale în cadrul cărora femeile să obţină poziţii de putere, de luare a deciziilor. Deficitul acestei
perspective se rezumă la toleranţa structurilor ierarhice patriarhale în defavoarea unor
transformări care să vizeze parteneratul de gen şi raportarea permanentă la puterea dominantă,
cea masculină. Puterea să se transcrie la nivelul capacitării ca o îmbunătăţire la nivelul întregii
comunităţi prin avantajarea femeilor, dar nu în dezavantajul bărbaţilor. problema este că aceast
nou proces implică o împovârare mai mare a femeilor, care deja se confruntă cu dubla zi de
muncă.46 Puterea către pare a fi cea care lucrează la nivelul necesar. Capacitarea trebuie să
reprezinte mai mult decât participarea la luarea deciziilor, ea trebuie să includă şi procesul prin
care femeile să capete încredere în propriile abilităţi de a se simţi îndreptăţite să ia decizii, de a
47
găsi mijloace alternative şi de a avea un rol în efectuarea schimbări status-quo-ului. Totodată,
ea trebuie înţeleasă ca facând trecerea de la dependenţă la autonomie.48
Egalitatea de gen şi capacitarea femeilor sunt două concepte stâns legate între ele. Primul
analizează statutul femeii în raport cu cel al bărbatului, pe când capacitarea subliniază abilitatea
femeilor de a exericta control, putere, opţiuni şi alegeri în deciziile practice şi de strategie49.
Gender mainstreaming (i.e integrarea genului în diverse domenii de activitate) este văzut
ca un proces de evaluare a implicaţiilor pentru femei şi bărbaţi în orice acţiune panificată la
nivel legislativ, politic sau programe pentru toate ariile şi la toate nivelele. Este o strategie prin
care se doreşte integrarea experienţelor şi problemelor femeieşti asemeni celor masculine în
designul, implementarea, monotorizarea şi evaluarea politicilor şi programelor politice,
economice şi sociale.50 Practic, genul devine o variabilă obligatorie în toate domeniile şi la toate
nivelurile. El implică măsuri speciale de a îmbunătăţi accesul femelor la poziţii de luare a
deciziei, la serivicii şi la resurse.51

45
Miroiu, 2004, p66
46
Sharp, Briggs, Yacoub, Hamed, septembrie 2003,, p3
47
Sharp, Briggs, Yacoub, Hamed, septembrie 2003, p4
48
Miroiu, 2004, p98
49
Buvinic, Morrison, Ofosu-Amaah, Sjoblon, 2008, p 94
50
UN Economic and Social Council, 1997 apud Gender, Conflict, p4
51
Dragolea, 2009,p 13

19
 Pentru a exista egalitatea de gen într-o societate este nevoie de implementarea unor
politici specifice, de adoptarea unor legi care să reglementeze nedreptăţile anterioare considerate
normale şi de susţinerea unor programe de informare sau educare a populaţiei în direcţiile trasate
de actele normative. Acestea sunt diferite forme ale acţiunii afirmative. Termenul a apărut pentru
prima oară în textul ordonanţei 1246 dată de preşedintele american Lyndon Johnson. Ordonanţa
prevedea că „toate instituţiile care fac afaceri cu guvernul federal sau primesc susţinere
financiară federală trebuie să se abţină de la discriminări rasiale, sexuale, religioase şi să
aplice tratament egal angajaţilor indiferent de rasă, sex, religie”52. Acest lucru s-a tradus ca
deschiderea domeniilor tradiţionale deţinute de bărbaţi pentru grupurile marginalizate până
atunci. Printre măsurile luate de către statul american se numără şi respectarea procentelor în
ceea ce priveşte variabila sex a candidaţilor în momentul admiterii lor într-o firmă sau instituţie
publică sau preferarea femeilor atunci când există o competenţă egală. 53 Eviden că există
argumente atât impotriva, cât şi pentru promovarea acţiunilor afirmative. Favorizarea femeilor ca
o recompensă pentru un trecut al nedreptăţilor nu face decât să dezavantajeze situaţia actuală a
bărbaţilor, să perturbe mecanismele pieţii şi să creeze o discrepanţă şi mai mare între munca
plătită şi cea casnică, dat fiind faptul că acţiunile afirmative se concentrează doar asupra vieţii
publice54. Acestea ar fi motivele pentru care acţinuea afirmativă nu este dezirabilă. Răspunsul la
aceste acuzaţii gravitează în jurul realităţii care perpetuează inegalităţile create artificial între
femei şi bărbaţi şi încurajează discriminările văzute ca fiind tradiţional permise, în ciuda cadrului
legislativ egalitar55. Acţiunea afirmativă este soluţia pentru recuperarea „distanţelor de gen”.

I. 3. ONU şi dimensiunea de gen: începuturile

ONU este asociat de cele mai multe ori cu conceptul de păstrare a păcii mondiale şi de
oferire a unui grad ridicat de securitate la nivel internaţional. Dimensiunea socială a organizaţiei
este oarecum trecută pe un plan secund în opinia publică. Totuşi, majoritatea resurselor ONU
sunt concentrate în direcţia „promovării standardelor ridicate de viaţă, a angajării complete şi a
condiţiilor de dezvoltare economice şi sociale ”56. Cea mai mare reuţită ONU în acest domeniu a
fost crearea unui cod de legi universale şi internaţionale care să reunească drepturile omului şi
52
Dragomir şi Miroiu(ed.), 2002, p24
53
ibidem
54
C. MacKinnon apud Dragomir şi Miroiu, 2002, p 24-25
55
Dragomir şi Miroiu (ed.), 2002, p25
56
Basic Facts about the United Nations, 2000, p141

20
care să asigure protejarea lor. Punctul de plecare este reprezentat de documentele anului 1948,
Carta ONU şi Declaraţia Universală a Drepturilor Omului care definesc o arie largă de drepturi
acceptate internaţional – drepturi economice, culturale, sociale, politice şi civile. Odată cu
punerea pe hârtie a responsabilităţii statelor faţă de cetăţenii lor, ONU a dezvoltat mecanisme
prin care să promoveze şi să protejeze principiile enunţate şi să asiste guvernele în îndeplinirea
responsabilităţilor. Din acel moment, drepturile omului s-au extins sub influenţa ONU în direcţia
asigurării protecţiei grupurilor vulnerabile împotriva practicilor discriminatorii considerate
pentru mult timp ca fiind normale. Copiii, persoanele cu dizabilităţi, minorităţile şi femeile se pot
bucură astăzi de legi speciale care includ respectarea drepturilor cuvenite, graţie influenţei
exercitate de ONU la nivel internaţional şi naţional.57
În ceea ce priveşte problematica drepturilor şi statutului femeii, aceasta a beneficiat încă
de la începuturile ONU de o atenţe sportiă. Chiar în primul pasaj al Cartei Naţiunilor Unite,
organizaţia impune statelor semnatare să ia un agajament în această direcţie: „Noi, Popoarele
Naţiunilor Unite, hotarâte [...] să ne reafirmăm credinţa în drepturile fundamentale ale omului,
în demnitatea şi valoarea persoanei umane, în egalitatea în drepturi a bărbaţilor şi a
femeilor...”58. ONU admite că progresului economic şi social depinde într-o mare măsură de
progresul drepturilor şi statutului femeii59, drept pentru care în 1946 se înfiinţează un corp
specific responsabil cu problematica femeii, Comisia pentru Statutul Femeii (Commission on the
Status of Women – CSW). Organizaţia este un aliat fidel în lupta pentru obţinerea univeralizării
drepturilor femeiilor60 şi a depus permanent eforturi pentru a asigura egalitatea de gen a şanselor
şi a accesului în viaţa publică. Una dintre reuşitele perioadei incipiente a fost asigurarea unui
limbaj neutru din punctul de vedere al genului folosit pentru alcătuirea textului Declaraţiei
Universale a Drepturilor Omului.61
ONU susţine capacitarea femeilor şi obţinerea unei mai mari autonomii asupra propriilor
vieţi şi are ca obiective pe termen lung asigurarea şi promovarea drepturilor depline. În urma
Decadei Indernaţionale a Femeilor, sponsorizată de ONU, s-a creat o agendă a ascensiunii
femeii pentru întreg secol XX.62 Colectivul de instituţii ONU a încercat să asigure o mai bună
57
Basic Facts about the United Nations, 2000, p201
58
Carta ONU
59
Basic Facts about the United Nations, 2000,p176
60
Un exemplu clasic este cel al femeilor franceze care au putut să îşi exercice sufragiul ca urmare a presiunilor ONU
asupra guvernării.
61
http://www.un.org/en/globalissues/women/
62
http://www.un.org/aboutun/achieve.htm

21
reprezentare a femeilor în corpurile de luare a deciziei unde grijile şi preocupările lor să devină
componente centrale în programele şi politicile în domeniu. Cel mai bun mod de a atrage atenţia
a fost prin exemplul propriu, ONU funcţionând pe principiul acestei acţiuni afirmative 63 -
recunoaşterea egalităţii de şanse în accederea la o funcţie în cadrul ONU se face prin articolul 8
al Cartei.
Dacă am menţionat despre importanţa documentelor din 1945, însă acestea nu sunt
singurele şi nici ultimele documente oficiale ONU care au ca scop promovarea situaţiei femeilor.
În 1979 a fost adoptată The Convention on the Elimination of All Forms of Discrimination
against Women (CEDAW), urmată de Declaration on the Elimination of Violence against
Women din 1993, de Beijing Declaration and Platform for Action adoptate în urma celei de-a IV-
a Conferinţe Mondiale privind Condiţia Femeii din 1995, de Rezoluţia 1325 din 2000 şi de
Millennium Development Goals din acelaşi an.
În capitolul următor voi prezenta atât principiile trasate de actele legislative care surprind
dimensiunea de gen, cât şi insituţiile ale căror scopuri se axează pe implementarea lor şi felul în
care acestea pun în practică termenii definiţi anterior pentru obţinerea capacitării femeilor.

Capitolul II
Documente şi Instituţii ONU specializate pe dimensiunea de gen

II.1. Documente ONU: instrumente legale

„Women’s rights are human rights”64

Asemeni oricărei practici instituţionale, interesul pentru incorporarea dimensiunii de gen

în structurile ONU a fost manifestate prin formularea mai multor acte oficiale fundamentale
specifice pentru aceast domeniu. Actele reprezintă nu numai simple declaraţii publice şi luări de
poziţie, ci şi refeinţe pentru corpurile administrative din interiorul ONU care vizează
problematica femeii.

63
Basic Facts about the United Nations, p220
64
Acesta reprezenta scopul care a ghidat redactarea Beijing Declaration and Platform for Action

22
 Prin adoptarea diferitelor tratate şi legi internaţionale, ONU a devenit promotorul
principal al mişcării globale pentru susţinerea progresului femeilor. Totdată a alcătuit mecanisme
care, ghidate după standarde comune, măsoară evoluţia egalităţii de gen în cadrul societăţilor.
Convenţiile şi tratatele ONU însumează obligaţii legale pentru statele care au fost de acord cu
recunoşterea lor. Asta înseamnă cu nu toate statele membre ONU sunt dispuse să adere la
principiile şi practicile pentru îmbunătăţirea statutului femeilor, deşi ca semnatare a Cartei ONU
şi a Declaraţiei Drepturilor Omului ar avea o răspundere pentru îndepinirea condiţiilor minime
de asigurare a unei egalităti echitabile.
În eleaborarea tratatelor care să răspundă nevoilor femeilor se poate simţi impactul pe
care mişcarea feministă a avut-o. Astfel, primele convenţii adoptate de către ONU s-au
concentrat pe cerinţele valului I. Obţinerea de drepturi politice şi civile a fost facilitată prin
adoptarea de documente ca The Convention on the Political Rights of Women (1952), The
Convention on the Nationality of Married Women (1957), The Convention on Recovery Abroad
of Maintenance (1956) şi The Convention on the Consent to Marriage (1962).65 Mişcările
feministe ale anilor ’70 au determinat Adunarea Generală ONU să consacre anul 1975 Anul
Internaţional al Femeii (International Women’s Year) şi să organizeze, prin intermediul CSW,
Prima Conferinţă Mondială privind Statutul Femeii. Acestă a doua etapă a redactării de tratate şi
convenţii venea ca răspuns la o nouă perioadă de lărgire a organizaţiei şi la diversificarea
nevoilor populaţiei foarte eterogene. Situaţiile specifice şi unice de la ţară la ţară creşte nevoia
unei legislaţii care să suprime discriminarea femeilor la diferite niveluri şi să ia în considerare şi
gradul ridicat de disproporţionalitate dintre societăţi.

II. 1.1. Conferinţele Mondiale privind Statutul Femeii

Prima Conferinţă Mondială privind Statutul Femeii a fost ţinută în 1975, în Mexico City.
În urma ei, statele participante au stabilit ca anii 1976-1985 să facă parte din Decada ONU
pentur Femei şi au formulat Declaration of Mexico on the Equality of Women and Their
Contribution to Development and Peace. Acest act conţinea un set de 30 de principii pentru
promovarea statutului femeii, linii directoare pe care cele 133 de guverne participate la
conferinţă trebuiau să le urmeze până în 1985. Prin intermediul declaraţiei sunt recunoscute
existenţa tratamentelor inegale, a discriminării continuue, a doublei zile de muncă, dar şi a
65
http://www.un.org/Conferences/Women/PubInfo/Status/TextOnly.htm

23
caracteristicilor femeilor care le fac bune promotoare ale păcii şi ale dezvoltării economice. 66 În
cadrul acestei întâlniri a fost adoptat The World Plan for Action, document care stabilea
obicetive minime ce trebuiau îndeplinite. Asigurarea unui acces egal al femeilor la resurse, cum
ar fi educaţia, oportunităţile de angajare, participarea politică şi servicii de sănătate şi eliminarea
discriminări împotriva femeilor şi considerarea lor un pion veritablil al dezvoltării societăţii sunt
ţinte pe care acest plan le propune. Guvernele au fost invitate să elaboreze strategii naţionale şi
să-şi identifice obiectivele şi priorităţile în efortul lor de a promova participarea egală a
femeilor.67 Până la sfârşitul Decadei ONU pentru Femei, 127 state membre au reacţionat prin
stabilirea unor mecanisme proprii sub formă de instituţii care se ocupă cu promovarea de politici
afirmative de gen. Trebuie menţionat că asemeni multor alte iniţiative, exemplul propriu a fost
unul de impact. Din 133 de reprezenţanţi ai diferitelor state, 113 au fost femei.
Prima conferinţă nu s-a rezumat doar la a redacta propuneri internaţional, ea a condus la
înfiinţarea International Research and Training Institute for the Advancement of Women
(INSTRAW) şi la United Nations Development Fund for Women (UNIFEM).
Cea de-a doua Conferinţă Mondială privind Statutul Femeii a avut loc în 1980, la
Copenhaga. Topicurile discutate au graviatat în jurul celor trei domenii dezbătute în cadrul
primei conferinţe: egaliatea de gen, capacitatea femeilor de a contribui la devoltare şi la
menţinerea păcii. Un alt subiect a fost ratificarea şi implementarea CEDAW, urmat de progresul
statelor în direcţia atingerii scopurilor propuse de către World Plan of Action. A fost adoptat
Programme of Action for the Second Half of the United Nations Decade for Women: Equality,
Development and Peace care a detaliat prevederile anteriloare, accentuând obstacolele existente
şi necesitatea consensului internaţional68. La acestă întâlnire au participat 145 state membre
ONU.
A treia conferinţă s-a desfăşurat la Nairobi, în 1985 şi a marcat sfârşitul Decadei ONU a
Femeii. ONU a arătat statelor membre că doar un număr redus de femei au beneficiat de
îmbunătăţiri. Rezultatul acestei conferinţe s-a concretizat prin găsirea a trei sectoare în care
pacea, dezvoltarea şi egalitatea pot fi atinse: egalitatea în participarea socială, egalitatea de şanse
în participarea politică şi de luare a deciziilor. Egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi nu
trebuie luată ca unicul liant între state privind problematica genului. Astfel, este elaborat

66
Declaration of Mexico on the Equality of Women and Their Contribution to Development and Peace
67
Short History of the Commission on the Status of Women, 2006, pag 2
68
Resolutions 35/136 General Assembly. World Conference on the United Nations Decade for Women

24
documentul Forward-looking Strategies for the advancement of women to the year 2000 care
are rolul unui ghid practic pentru acţiuni la nivel mondial pe termen lung. Fiecare stat semnatar
se angajează să îşi stabilească priorităţile, ţinând cont de gradul de dezvolatare, de
disponibilitatea de resurse, de natura procesului politic şi de capacităţile administrative,
monotorizarea şi evaluarea vor urmând să aibă loc odată la fiecare cinci ani.69
Bejing a fost locul în care s-a concretizat The Declaration and Platform for Action, în
1995. Această a patra conferinţă mondială a pus bazele unui plan de acţiune care cuprinde
doisprezece probleme critice şi o serie de obstacole identificate ca fiind factori ce îngreunează
îmbunătăţirea condiţiei femeilor. Cele 189 de state membre prezente la conferinţă s-au angajat
prin votarea în unanimitate a Beijing Platform for Action (BPFA) să tranforme drepturile
femeilor o realitate, ajutate şi de eforturile susţinute ONU şi a organizaţiilor societăţii civile.
Până în anul 2000, statele trebuiau să înregistreze o schimbare considerabilă privind cele
doisprezece puncte stabilite. Astfel, pentru a urmări progresul înregistrat de către state,
conferinţei de la Beijing i-au urmat trei întruniri sub titulatura de Reviews of the Implementation
of the Beijing Declaration and Platform for Action. Beijing +5 a avut loc în cadrul celei de-a 23-
a întruniri speciale a Adunării Generale privind subiectul „Women 2000: gender equality,
development and peace for the twenty-first century”. Rezultatul întâlnirii din iunie 2000 a fost
redactarea „Further actions and initiatives” pentru implementarea Beijing Declaration and
Platform for Action. În 2005, odată cu ce-a de-a 49-a Sesiune a CSW a avut loc Beijing +10.
Evaluarea Comisiei a accentuat necesitatea punerii în aplicare a BPFA şi a documentului adoptat
în urma Beijing +5 în special la nivel naţional. Totodată agenda a prevăzut identificarea
realizărilor, a lacunelor şi a provocărilor, cerând identificarea zonelor cu o necesitate ridicată de
implementare a acţiunilor şi a iniţiativelor pentru atingerea scopurilor celor două documente. 70
Ultima întâlnire a avut loc chiar anul acesta, între 1-12 martie. CSW a stabilit ca cea-a de-a 54-a
întrunire care marchează 15 ani de la implementarea Beijing Declaration and Platform for
Action să includă două puncte importante. Primul punct vizează revizuirea BPFA şi a
prevederilor stabilite în urma celei de-a 23-a Sesiuni speciale a Adunării Generale, cu menţiunea
că accentul trebuie să cadă pe schimbul de experienţe şi de bune practici care să ajute la
depăşirea obstacolelor rămase şi a noilor provocări. Ce-a de-a doua provocare se rezumă la

69
Nairobi Forward-looking Strategies for the Advancement of Women, 15-26 July 1985
70
http://www.un.org/womenwatch/daw/Review/english/49sess.htm

25
revizuirea conduitei statelor astfel încât acestea să aducă un aport mai mare perspectivei de gen
pentru realizarea deplină a Millennium Development Goals.71

II. 1.2 Convention on the Elimination of All Forms of Discrimination Against Women
– CEDAW

Conferinţele Mondiale privind Statutul Femeii au reprezentat cadrul internaţional

propice pentru conceperea şi prezentarea unor documente fundamentale care să reflecte
atitudinea ONU faţă de problemele ce înconjoară emanciparea femeilor. Unul dintre acestea este
CEDAW (Convention on the Elimination of All Forms of Discrimination Against Women).
CEDAW a apărut ca un răspuns la nevoia creării unui suport normativ ONU care să asigure
protecţia, să promoveze drepturile fundamentale ale femeilor şi să eradicheze inegalitatea şi
discriminarea de gen. El acţionează atât ca un mijloc de indentificare a formelor de inegalitate
care afectează viaţa femeilor, cât şi ca un ghid menit să elimine practicile şi tradiţiile patriarhale
dăunătoare.72 Iniţaitiva a venit în 1972 din partea CSW care a considerat o soluţie fezabilă
pregătirea unui tratat cu caracter obligatoriu, evident pentru statele semnatare, care să devină
cadrul legal pentru dimensiunea de gen ONU. Astfel, CSW a solicitat Secretariatului General să
facă apel la statele membre care să-şi prezinte propriile opinii cu privire la această propunere. În
1974, Comisia a decis, în urma unui raport elaborat de către grupul de lucru responsabilizat cu
elaborarea unui astfel de proiect, începerea demersurilor pentru pregătirea unui singur instrument
internaţional care să vizeze eliminarea discriminării împotriva femeilor – viitorul CEDAW.
Necesitatea unui tratat care să se concentreze asupra discriminarii de gen a reprezentat, totodată,
unul dintre subiectele asupra căruia s-a insitat în cadrul Primei Conferinţe Mondiale privind
Statutul Femeii de la Mexico City.73
Procesul de formulare a CEDAW a durat trei ani şi a implicat eforturi din partea CSW şi
a celui de-al Treilea Comitet al Adunării Generale. În 1979, Adunarea Generală a adoptat textul
CEDAW cu 130 de voturi la zero şi 10 abţineri prin rezoluţia 34/180, rezoluţie care cuprindea şi
solicitarea către Secretariatului General de a-l prezenta în cadrul celei de-a doua conferinţe
mondiale de a Copenhaga. Pe 17 iulie 1980, 64 de state au semant Convenţia, iar două state ţi-au

71
http://www.un.org/womenwatch/daw/beijing15/overview.html
72
Raportul Comitetului CEDAW, 21 iunie 1995 Pag 3
73
Raportul Comitetului CEDAW, 21 iunie 1995 pag 6

26
prezentat intrumentele de ratificare. CEDAW a intrat în vigoare pe 3 octombrie 1981. 74 La ora
actuală, 186 de state iau parte la procesul de negociere a Convenţiei, dintre care 98 sunt
semnatare, 80 au aderat la principiile Convenţiei, iar 8 sunt într-un proces de succesiune75 .
Art. 1 defineşte conceptul de discriminare de gen ca fiind „orice distincţie, excludere sau
restricţie pe baza sexului, care are drept efect sau scop reducerea sau anularea recunoaşterii,
accesului sau exercitării de către femei a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale în
domeniile politic, economic, social, cultural, civil sau în orice alt domeniu, indiferent de statutul
lor marital, pe baza egalităţii dintre bărbaţi şi femei”76. Celelalte prevederi ale Convenţiei se
concentrează asupra modului de implemntare şi a acţiunilor pe care statele se angajează să le
îndeplinească. Cel de-al doilea articol se axează pe nevoia introducerii la nivel constituţional şi
legislativ a prevederilor care să condamne discriminarea împotriva femeilor. Statele sunt
îndrumate să aplice sancţiuni pentru încălcarea cadrului naţional normativ menit să protejeze şi
să încurajeze capacitarea femeii. Domeniile în care CEDAW îşi propune să acţioneze sunt
politic, economic, cultural şi social. Art. 4 propune acceptarea acţiunilor afirmative ca
nediscriminatoare pentru a atinge egalitatea de gen în domeniile de mai sus. Totuşi, Convenţia îşi
propune să schimbe nu numai cadrul legislativ al statelor, ci şi practicile cutumiare care
favorizază monopolul patriarhatului. Art. 5 face apel la state să descurajeze prejudecăţile şi
stereotipurile care încurajează ideea inferiorităţii şi a superioriăţii unui sex. Ultimul articol al
primei părţi a Convenţiei susţine suprimarea tuturor formelor de trafic de femei şi de exploatare a
prostituţiei.
Ce-a de-a doua parte a CEDAW se concentrază asupra asigurării drepturilor civile şi
politice egale pentru femeii (dreptul la vot, la luare a deciziei, etc). Următoarea secţiune se
focusează pe necesitatea implementării de politici educaţionale care să asigure oportunităţi egale
profesionale atât pentru bărbaţi, cât şi pentru femei. Abolirea discriminării pe piaţa de muncă
trebuie însoţită şi de acţiuni afirmative ca protecţia locului de muncă pentu femeile gravide sau
în concediu de maternitate. O a treia prevedere particulară se referă la femeile din mediul urman
care trebuie să li se asigure o implicare egală în procesul de luare a deciziilor cu privire la
dezvoltarea rurală. Partea a patra cuprinde prevederi menite să asigure drepturi egale pentru

74
ibidem
75
http://treaties.un.org/Pages/ViewDetails.aspx?src=TREATY&mtdsg_no=IV-8&chapter=4&lang=en
76
Convention on the Elimination of All Forms of Discrimination against Women, Art1

27
femei şi bărbaţi în familie şi în căsătorie. „Statele părţi recunosc egalitatea femeii cu bărbatul în
faţa legii”77
Ultimele două secţiuni din Convenţie gravitează în jurul suveranităţii statelor. Astfel, art.
17 solicită înfiinţarea unui Comitet pentru Eliminarea Discriminării Împotriva Femeilor care să
supravegheze modul de implementare a prevederilor Convenţiei de către state. Dat fiind faptul că
ONU reprezintă o instituţie interguvernamentală, el nu poate să se implice direct în formularea
politicii interne a statelor. Asftel, instrumentul de verificare a statelor vor fi rapoartele eliberate
de către acestea cu privire la problema discriminării împotriva femeilor. Ultima parte a
Convenţiei acordă statelor posibilitatea de a exprima reţineri faţă de anumite articole cu condiţia
ca acestea să fie compatibile cu obiectul şi scopul documentului şi cu menţiunea că ele pot fi
retrase în orice moment. Din cele 196 de state, au fost formulate 64 de reţineri. Noua Zeelnadă a
prezentat cele mai multe amendamentel Convenţeiei, în număr de cinci, fiind urmată de Regatul
Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord cu patru reţineri.
CEDAW este considerat ca fiind „Carta Internaţională a Drepturilor pentru Femei”. El a
fost singur document elaborat în perioada Decadei ONU pentru Femei.

II. 1.3 Declaration on the Elimination of Violence against Women – DEVAW

Nevoia consolidării cadrului normativ iniţiat prin CEDAW a impulsionat ONU să
formuleze The Declaration on the Elimination of Violence against Women.(DEVAW)
Documentul a fost adoptat în decembrie 1993 de către Adunarea Generală. Primul articol,
asemeni CEDAW, defineşte problema pe care încearcă să combată. Violenţa împotriva femeilor
reprezintă „orice act de violenţă bazat pe criterii de gen care are ca rezultat sau poate avea ca
rezultat un prejudiciu fizic sau sexual sau suferinţe psihice femeilor, orice ameninţare cu
asemnea acte şi orice constrângere sau privare arbitrară de libertate petrecute atât în viaţa
publică, cât şi în cea privată”78. DEVAW solicită statelor semnatare crearea de legi penale, civile
şi sancţiuni administrative pentru a-i pedepsi pe cei ce se fac vinovaţi de comiterea unuei astfe de
infracţiuni şi pentru a despăgubi femeile supuse violenţei. Totodată statele membre ar trebui să
condamne violenţa fără a invoca tradiţiile sau considerentul religios. 79 DEVAW face apel mai
77
Convention on the Elimination of All Forms of Discrimination against Women, Art. 15, alin 1
78
Declaration on the Elimination of Violence against Women, Art 1
79
Declaration on the Elimination of Violence against Women ,Art. 4 alin d.

28
mult la organele naţionale responsabilizate cu implementarea legislaţiei, decât precedentul
document, lăsând ca instituţiile şi agenţiile ONU să joace un rol de sprijin, nu de control pentru
guvernele semnatare. Acest deficit a fost corectat prin intermediul Conferinţei Mondiale privind
Drepturile Omului de la Viena din 1993. Commission on Human Rights a numit un Raportor
Special privind Violenţa împotriva Femeilor80. Această instituţie va primi informaţii leagte de
evoluţia, cauzele şi consecinţele violenţei împotriva femeilor din partea guvernelor, a agenţiilor
specializate şi a ong-urilor, urmând să propună soluţii fezabile fiecărei situaţii prezentate.81

II. 1.4 Beijing Platform for Action – BPFA

BPFA aprobat la a patra Conferinţe mondiale privind femeile (Beijing, patru -
cincisprezece sept 1995) este un program pentru emanciparea femeilor. Acesta are ca scop
accelerarea punerii în aplicare a documentul Forward-looking Strategies for the advancement of
women to the year 2000 adoptat în urma conferinţei de la Nairobi şi să elimine toate obstacolele
din calea participării active a femeilor în toate sferele vieţii publice şi private, în domeniile
economic, social, cultural, politic şi de luare a deciziilor. BPFA reafirmă nevoia de capacitare a
femeii ca un factor esenţial pentru dezvoltarea sustenabilă economică şi socială şi recunoaşte
meritele acestei categorii dezavantajate în special pe piaţa muncii, unde posturile sunt adesea
sub-remunerate şi instabile, şi în activităţile casnice – dubla zi de muncă. Recunoscând
neatingerea scopurilor propuse de către conferinţa de la Nairobi, BPFA prezintă în art. 44, cap III
sferele concrete prioritare asupra cărora statele şi instituţiile ONU trebuie să se concentreze:
persistenţa şi creşterea sărăciei în rândul femeiilor; accesul inegal la educaţie şi la formare
profesională; accesul inegal la asistenţă medicală; violenţa împotriva femeilor; efectele
diferitelor tipuri de conflict asupra femeilor; inegalitatea în structurile economice şi
politice,restricţia femeilor la resurse; limitarea accesului la luarea de decizii la toate nivelurile;
promovarea inadecvată pe bază de stereotipuri, în special în mass-media;inegalitatea de gen în
gestionarea resurselor naturale şi protejarea mediului; încălcarea drepturilor şi discriminarea
copiilor de sex feminin. Pentru fiecare dintre aceste doisprezece domennii, BPFA a trasat
obiective şi modalităţi de acţiune care să se concretizeze la nivelul statal (guvernele statelor
membre), la cel internaţional (instituţii internaţionale – World Bank, International Monetary
Fund financiale şi de dezvoltare) şi cel regional, de către instituţii private şi publice,
80
Raportul Comitetului CEDAW, 21 iunie 1995, PAG 3
81
Bhaskara Rao, V.V. Rao, V.V. Lakshmi,V.V. Krishna, 1999, pag 200

29
guvernamentale şi non-guvernamentale.82 Implicarea instituţiilor ONU pentru atingerea
obiectivelor propuse este prezentată în art. 305-345 şi cuprinde dezvoltarea dimensiunii de gen la
toate nivelurile de conducere. În ceea ce priveşte nivelul naţional, „guvernele au
responsabilitatea principală pentru punerea în aplicare a Platformei. Angajamentul la cel mai
înalt nivel politic, este esenţial pentru punerea sa în aplicare, iar guvernele ar trebui să preia
rolul de lider în coordonarea, monitorizarea şi evaluarea progreselor pentru promovarea
femeilor”83
Evaluarea modului de implementare a BPFA în fiecare societate s-a realizat prin
întocmirea de rapoarte de către guvernele statelor odată la cinci ani. În rapoarte sunt menţionate
planurile de acţiune sau strategiile naţionale, campaniile demarate pentru atingerea obiectivelor
adiacente celor doisprezece sfere de acţiune şi efectele acestora.

II. 1.5 Millenium Development Goals – MDGs

Anul 2000 a reprezentat anul unor negocieri favorabile pentru crearea unei agende
internaţionale pe termen lung, coordonată de către instituţiile ONU. Pe principiul agorei globale,
şefii statelor sau a guvernelor au reuşit să ajungă la un consens asupra documentului care
cuprinde principalele sfere de acţiune pentru noul mileniu. Astfel, a luat naştere Millennium
Development Goals, însă eforturile depuse de către agenţiile specializate pentru conceperea unor
astfel de propuneri internaţionale care să fie acceptate de către statele membre s-au concretizat
încă de la începutul anilor ’90. Liderii şi miniştrii naţionali au făcut promisiuni mari la diferite
summit-uri internaţionale găzduite de ONU, însă bugetul agenţiilor naţionale ca parte a venitului
naţional brut trecea printr-o perioadă de declin, scăzând de la 0,5% în 1990 la aproape 0,25% în
1996.84 Trebuia aprofundată ideea cooperării prin dezvoltare ca o investiţie, nu ca o cheltuială
promovată prin Development Partnership in the New Global Contex, document aprobat de către
Development Assistance Committee 85(DAC), organ subsidiar al Organizaţiei pentru Cooperarea
şi Dezvoltarea Economică (OCDE) în anul 1995. Tot DAC a fost organizaţia care a trasat
obiectivele internaţionale asupra cărora statele semnatare, în număr de 31, trebuie să se
82
Beijing Platform for Action,15 septembrie 1995, Art 286
83
Ibidem, Art 293,
84
Hulme,septembrie 2009, pag 12
85
DAC este un organism subsidiar al OCDE

30
concentreze, chiar dacă acestea au fost sustrase din documentele adoptate în urma summit-urilor
ONU86. Practic OCDE prin intermediul instituţiei DAC a părut că preia controlul asupra agendei
ONU. Reacţia ONU s-a concretizat prin documentul UNDP The Human Development Report
1997 care includea aproximativ aceleaşi propuneri ca şi IDGs, cu mici modificări care să reflecte
interesul ONU pentru problema dezvoltării internaţionale redefinită ca fiind „sărăcia globală”.
Spre exemplu, IDGs s-a concentrat mai mult asupra dezvoltării economice ca factor de reducere
a gradului de sărăciei globale, pe când The Human Development Report se axează pe obiectivele
de dezvoltarea umană87.
Redresarea ONU pe mapamonde ca entitate ce dă tonul în materie de obiective
interguvernamentale s-a realizat în 1998, an în care au început pregătirile pentru Millennium
Assembly of UN. Secretarul General ONU Kofi Annan a conştientizat importanţa evenimentului
ce avea să aibă loc în 2000. Prin redactarea lucrării „We, The Peoples: the role of the United
Nations in the 21st Century” subliniază oportunitatea părţilor participante la Summit de a ridica
anumite ambiţii şi de a deschide spaţiul politic pentru probleme care nu au progresat suficient,
graţie globalizării ca mijloc de dezvoltare a structurilor sociale. 88 Kofi Annan se opreşte asupra
unor domenii pe care le consideră prioritare. „Sărăcia extremă reprezintă un afront la adresa
umanităţii” şi un catalizator pentru probleme ca inegalitatea economică, reducerea mediei de
viaţă sub 40 de ani, analfabetismul şi accentuarea problemelor de sănătate în special în ţări
subdezvoltate. Acceptarea femeilor pe piaţa de muncă, crearea unui sistem de instituţii naţional
transparent şi eficient şi a unui sistem de taxe corect, realizarea de investiţii în sănătate şi în
educaţie ar fi câteva dintre soluţiile propuse pentru a diminua efectele globalizării sărăciei.89
Organizaţiile, activiştii şi orice formă de manifestare a societăţii civile au încercat să îşi
promoveze ideile pentru a fi incluse în programul summit-ului mileniului. Odată ajunse pe listă,
obiectivele se vor dispersa spre agendele naţionale şi internaţionale pentru foarte mulţi ani;
„Dacă nu eşti un MDG, nu eşti pe agendă”90
Lucrarea lui Kofi Annan a reprezentat baza pentru declaraţiile şi documentele ce aveau să
apară în urma Millennium Assembly and Declaration. Există, totuşi, trei arii cărora Secretarul
General nu le-a acordat destul spaţiu în articolul său: egalitatea de gen şi emanciparea femeilor,
86
Obiectivele au fost incluse în proiectul International Development Goals (IDGs)
87
Hulme,septembrie 2009, pag 20
88
Annan, 2000, pag 9-10
89
Annan, 2000, pag 19-23
90
Hulme,septembrie 2009, pag 25

31
sănătatea reproducerii şi obiectivele generale pentru sectorul sănătăţii. 91 Creşterea economică,
tehnologia, stabilirea obiectivelor pentru ţările bogate, mediul înconjurător, HIV/SIDA şi
evidenţierea problemelor Africii au fost în schimb subiectele anticipate de către Kofi Annan
pentru a fi supuse dezbaterii reprezentanţilor statelor membre.
Septembrie 2000 a fost momentul în care Millennium Declartion s-a concretizat.
Comparativ cu pronosticurile lui Kofi Annan, eradicarea sărăciei a rămas principalul obiectiv pe
care statele trebui să îl atingă. A treia parte a textului Declaraţiei este cea care stabileşte punctual
ţelurile pentru începutului noului mileniu. Acestea sunt împărţite în două categorii: obiectivele
art. 19 „We resolve further” sunt cele ce urmează să fie implementate ca imediat după
Millennium Assembly şi obiectivele art. 20 „We also resolve” care nu reprezintă ţeluri concrete
pentru implementarea imediată, ele urmând să se definitiveze în viitor.92
Prima clasă de obiective cuprinde măsuri care trebuie atinse până în 2015: înjumătăţirea
numărului de persoane care au un venit de mai puţin de 1 euro pe zi, a persoanelor care se suferă
de foame şi a persoanelor care nu au posibilitatea de a-şi procura apă potabil; asigurarea
parcurgerii unui ciclu complet de învăţământ primar de către copii, indiferent de sex; reducerea
mortalităţii materne şi infantile până la trei sferturi, respectiv cu două treimi; prevenirea
HIV/SIDA şi a malariei şi acordarea asistenţei copiilor orfani care suferă de această HIV/SIDA.
Ultimul obiectiv se extinde până în 2020 şi prevede promovarea eficientă a programului „Cities
Without Slums” pentru a îmbunătăţi viaţa a cel puţin 100 de milioane de locuitori ai zonelor de
tip mahala.93
Cea de-a doua categorie cuprinde promovarea egalităţii de gen şi emanciparea femeilor;
promovarea strategiilor prin care tinerii să aibă o şansă reală de a obţine un loc de muncă decent
şi productiv; încurajarea pieţei farmaceutice de a produce medicamente la o scară mai largă şi
care să fie accesibile în ţările în curs de dezvoltare; dezvoltarea de parteneriate cu sectorul privat
şi cu societatea civilă în vederea eradicării sărăciei şi accesibilitatea tehnologiilor şi
informaţiilor.94
Următorul segment al Declaraţiei se concentrat asupra Drepturilor Omului, Democraţiei
şi Bunei Guverări. Astfel, statele semnatare se angajează să respecte Declaraţia Drepturilor
91
Ibidem, pag 27
92
United Nations Millennium Declaration, 18 septembrie 2000 – Resolution 55/2 adoptată de Adunarea Generală
93
United Nations Millennium Declaration, 18 septembrie 2000 – Resolution 55/2 adoptată de Adunarea Generală
Art. 19
94
Ibidem, Art 20

32
Universale ale Omului incluzând şi drepturile minorităţilor, să elimine actele de xenofobie şi
rasism, să respecte CEDAW şi să combată orice formă de violenţă împotriva femeilor şi să aplice
practicile şi principiile democraţiei, printre care se află şi libertatea mass-media.95
Al şaselea punct vizează protejarea grupurilor vulnerabile, iar statele trebuie să lucreze în
vederea aplicării Convenţiei privind Drepturile Copilului şi să asigure asistenţă pentru refugiaţi. 96
Următoarea parte a textului se preocupă de satisfacerea nevoilor speciale ale Africii. Susţinerea
mecanismelor regionale şi subregionale în vederea prevenirii conflictelor, promovarea stabilităţii
politice, adoptarea de măsuri speciale pentru eradicarea sărăciei (creşterea fluxului de investiţii
străine, transfer de tehnologie şi chiar anularea datoriilor) şi consolidarea ţărilor pentru
combaterea HIV/SIDA şi a altor boli infecţioase sunt măsuri imediate ce trebuie aplicate pe tot
continentul african.97
Millennium Declaration a fost acceptat în unanimitate de cele 189 de state participante la
Summit-ul din septembrie 2000.

Dacă Millennium Declaration a rezultat în urma negocierilor dintre state, planul de

implementare a acestui document a fost lăsat pe baza agenţiilor specializate ONU care să asigure
coordonarea, monotorizarea şi menţinerea vizibilităţii acţiunilor adiacente obiectvelor şi target-
urilor stabilite.
Procesul de stabilirea a MDGs are la bază conceput de politică publică la nivel global. În
primul rând, putem spune că a reprezentat un proces continuu, fără etape prestabilite, dar cu
indicatori care monotorizează procesul de implementare. Atenţia ONU faţă de problema sărăciei
globale a apărut pentru prima dată ca o posibilă arie de interes abia în 1995, iar utilizarea
conceptului de Noul Mileniu pentru a atrage atenţia asupra ei nu fusese un lucru premedit –
alcătuirea unei liste cu obiective a căror scop este de a o eradica a venit abia după trei ani. Însuşi
conţinutul MDGs nu este sigur, până acum suferind două modificări, în 2001, prin includerea
topic-urilor legate de sănătatea reproductivă şi condiţiile decente la locul de muncă. În al doilea
rând, căile de implementare sunt diferite de la ţară la ţară, neexistând un proces unic de
dezvoltare sau de sancţionare. În cel de-al treilea rând, formularea MDGs a fost un rezultat al

95
Ibidem, art. 25
96
Ibidem, Art. 26
97
Ibidem, Art. 28

33
negocierii între diferiţi actori internaţionali.98 Trebuie menţionat că acestea au reflectat principiile
realpolitik, în special în cazul Angliei, deşi cea mai întreptâţită ar fi fost SUA (interesată de Goal
7 şi 8). Un alt argument care aproprie MDGs de o politică publică se referă la simplificarea
conceptelor şi asocierea lor cu diferite tendinţe, personalităţi sau brand-uri pentru opinia publică
(„Make Poverty History”, Converse, Microsoft, Bono – U2)99
Dacă Millennium Declaration a stabilit valorile care stau la baza dezvoltării globale –
libertatea, egalitatea, solidaritatea, toleranţa, respectul pentu natură şi împărţirea responsabilităţii
– , MDGs reprezintă varianta de politică publică prin care aceste valori se pot concretiza. Prin
cele opt obiective, liderii lumii se angajează să adopte o agendă ambiţioasă care vizează
schimbarea. Fiecare dintre ele are anumite target-uri şi anumiţi indicatori care permit evaluarea
progresului înregistrat de state în vederea atingerii MDGs. Practic, MDGs reprezintă exprimarea
celor mai importante opt obiective pentru eradicarea sărăciei, ce pot fi atinse prin îndeplinirea a
18 target-uri la baza cărora se află 60 de indicatori tehnici stabiliţi în urma Summit-ului Mondial
din 2005 (Tabel 1 - Anexe). Iniţial, Raportul Adunării Generale privind implementarea MDGs
din 2002 convenea asupra 48 de indicatori tehnici
Graţie acestor indicatori comuni, statele pot alăctui rapoarte de ţără şi pot estima
eficacitatea acţiunilor lor în vederea atingerii MDGs, cât şi a gradul de implementare a
obiectivelor.

II. 2. Instituţii ONU specializate pe dimensiunea de gen

Chiar dacă există o legislaţie ONU care să ofere un punt de reper pentru conduita statelor
privind emanciparea femeilor, impactul lor nu ar fi atât de mare, dacă nu ar exista şi instituţii
care să asigure o corectă şi o eficientă implementare.

Prima instiuţie specializată a fost CSW asistată de un secretarat pe care astăz îl găsim sub
numele de Division for the Advancement of Women (DAW). În timpul Decadei ONU dedicată
femeii (1976-1985) s-au înfiinţat şi alte corpuri dedicate progresului femeii la nivel naţional,
regional şi internaţional. La nivelul internaţional s-au conturar structurile International Research
and Training Institute for the Advancement of Women (INSTRAW), United Nations

98
Hulme,septembrie 2009, pag 43-44
99
Richey, Lisa Ann and Ponte, Stefano 'Better (Red)™ than Dead? Celebrities, consumption and international aid',
Third World Quarterly, 29:4, 711 - 729

34
Development Fund for Women (UNIFEM), şi Comitetul de monotorizare a CEDAW. Aceste
cinci entităţi formează structura ONU care veghează asupra emancipării femeii la nivel global.
Totuşi, ele nu deţin monopolul asupra dimensiunii de gen, în cadrul altor instiuţii specialezate pe
alte domenii existând abordări, proiecte şi acţiuni demarate în veredea capacitării
femeilor(UNESCO, UNICEF, WHO, UNPFA)

II. 2.1 Comission on the Status of Women – CSW

Some situations can be changed by laws, education, and public opinion,
and the time seems to have come for happy changes in conditions of women
all over the world100
Comisia privind Statutul Femeii a fost prima iniţativă a statelor membre de a dezvolta
prevederile Cartei ONU. Februarie 1946 a marcat prima întâlnire a Adunării Generale unde
Eleanor Roosevelt, reprezentat al Statelor Unite, a citit o scrisoare adresată „femeilor lumii” prin
care cerea o participare mai activă a femeilor în afacerile interne şi internaţioanele şi o asumare a
unui rol în menţinerea păcii şi reconstrucţia lumii. 101 Câteva zile mai târziu această cerinţă s-a
materializat prin crearea unuei sub-comisii dedicate statutului femeii în cadrul Comisiei
Drepturilor Omului. Pe 21 mai 1946, graţie lobby-urilor ong-urilor şi a femeilor delegate, sub-
comisia a devenit Comisia privind Statutul Femeii cu drepturi de pline care avea ca scop
asigurarea egalităţii femelor şi promovarea drepturilor acestor. Scopul său iniţial era să
pregăteasă recomandări şi raporturi Consiliului Economic şi Social pe tema promovării
drepturilor femeii în dolemiile: politic, economic, civil, social şi educaţional. Întâlnirea de debut,

100
Bodil Begtrup, Preşedinta Sub-Comisiei privind Statutul Femeii în declaraţia pentru transformarea insituţie pe
care o deţinea într-un corp autonom ONU.
101
Trebuie luat în considerare faptul că discursul său venea în contexutul sfârşitului celui de-al doilea Război
Mondial, iar statele se aflau la începutul unui proces de redresare economică, politică şi socială.

35
care a avut loc în 1947, a adunat 15 reprezentante de guvern 102 şi a dechis colaborarea cu ong-
urile specializate. 103
Prima acţiune asupra căruia CSW şi-a pus amprenta a fost asigurarea unui limbaj sensibil
la gen pentru Declaraţia ONU a Drepturilor Omului. Aceasta a fost urmată de stabilirea unor
standarde prin intermediul convenţiilor internaţionale îndreptate spre eliminar ea legislaţiei
discriminatorie în perioada 1946-1962. Totodată a lansat diferite studii şi chestionare în diferite
state pentru a colecta informaţii legate de statutul legal al femeii, de accesul la educaţie, de
oportunităţile de angajare şi de respectarea drepturilor civile. CSW a stat la baza formulării şi
implementării documentelor: The Convention on the Political Rights of Women (1952), The
Convention on the Nationality of Married Women (1957), The Convention on Recovery Abroad
of Maintenance (1956) şi The Convention on the Consent to Marriage (1962).
Lărgirea ONU a adus însă noi provocări pentru CSW, care conştientizează nevoia unei
legislaţii şi a unor mecanisme de control privind discriminarea, limitarea dezvoltării şi sărăcia
femeilor. Participarea femeilor la viaţa economică era îngreunată de factori culturali şi sociali.
Asfel, în 1968, CSW a creat funcţiile de Raportor Special pentru Statutul Femeii şi pentru
Planificarea Familială şi de Raportor Special privind Eliminarea Stereotipurilor din mass-
media104. Necesitatea unor astfel de măsuri a venit pe fondul prevederilor Declaraţiei privind
Eliminarea Discriminării împotriva Femeilor, adoptată de Adunarea Generală în 1967, declaraţie
al cărei rol a fost mai mult de a da tonul viitoarelor prevederi legale, deoarece nu a beneficiat de
pârghii de control asupra statelor.
Următoarea etapă a început prin organizarea primei Conferinţe Mondiale privind Statutul
Femeii care să coincidă cu International Women’s Year şi declararea perioadei 1976-1985
Decada ONU privind Femeile. În aceşti ani, cea mai importantă măsură luată de CSW a fost
redactarea şi implementarea CEDAW. CSW a reuşit să includă pe agenda globală problematica
femeii. Totuşi, nu puţini au fost cei care s-au arătat dezamăgiţi de performanţele CSW. Dat fiiind
faptul că întâlnirile aveau loc de două ori pe an, capacitatea Comsiei de a se preocupa de Anul
Internaţional al Femeii şi de rezultatele Decadei era redusă considerabil. Necesitatea unor corpuri

102
Majoritatea delegaţilor pentru acestă Comisie va fi formată în anii ce urmează de femei,.
103
Short History of the Commission on the Status of Women, 2006 , pag 2
104
Ibidem, pag 7

36
noi care să gestioneze noile traiectorii ale problematicii de gen a făcut ca în perioada anilor ’70
să apară instituţii specializate (UNIFEM şi INSTRAW). 105
În ceea ce privesc următoarele Conferinţe Mondiale privind Statutul Femeii, CSW a fost
numită de către Adunarea Generală responsabilă cu monotorizarea globală a principiilor şi
proiectelor adoptate. Începând cu 1987, delegaţii Comisiei se întâlnesc anual. 106 Trebuie
menţionat că odată cu adoptarea BPFA, CSW şi-a îmbunătăţit metodele de lucru. Experţi
naţionali sunt chemaţi să participe la mese rotunde a căror topicuri gravitează în jurul
implementării celor 12 arii critice de acţiune. Concluziile acestor negocieri sunt adoptate ca
rezoluţii ale Consiliului Economic şi Social. Din 1996 până în 2004 au fost acceptate concluziile
a 24 de astfel de întruniri.107
Un alt aspect asupra căruia CSW a avut un cuvânt de spus a fost formularea unei
declaraţii care să condamne violenţa împotriva femeilor, subiect considerat ca aparţinând
spaţiului privat, restricţionat acţiunilor internaţionale şi naţionale. Alături de Comisia CEDAW şi
de Comisia pentru Drepturile Omului, CSW a grăbit aboptarea de către Adunarea Generală a
DEVAW. Următoarea măsură legislativă a fost propunerea amendării CEDAW astfel încât să
includă şi dreptul la petiţie al femeilor victime ale discriminării. Protocolul Opţional CEDAW a
aşteptat 4 ani până la intrarea în vigoare, în 2000.

II. 2.1.1 Division for the Advancement of Women – DAW

Imediat după înfiinţarea CSW, tot în 1946, a fost creată Secţiunea pentru Statutul
Femeilor a Secretariatului ONU în cadrul Divizei Drepturilor Omului care îndeplinea funcţii de
secretaria. În 1972, secţiunea a fost redenumită Division for the Promotion of Equality between
Men and Women, iar în 1978, insituţia şi-a schimbat din nou numele în Division for the
Advancement of Women (DAW). Astăzi, DAW aparţine Department of Economic and Social
Affairs (DESA), fostul Department for Policy Coordination and Sustainable Development 108.
DAW este un promotor al integrării genului în cadrul şi în afara insituţiilor ONU şi reprezintă un
suport pentu implementarea deciziilor CSW şi a principiilor stabilite de CEDAW şi de
Protocolul Opţional. Totodată, instiuţia a jucat rolul de secretariat al celor patru Conferinţe

105
Duran,2005, pag 19
106
Short History of the Commission on the Status of Women, 2006, pag 13
107
Ibidem, pag 16
108
Duran,2005, pag 40

37
Mondiale privind Statutul Femeii. În această direcţie a organizat întâlniri cu gruprui de experţi
pentru a aduna informaţii necesare îmbunătăţirii celor doisprezece arii de interes stabilite prin
BPFA.109

II. 2.2 United Nations Development Fund for Women – UNIFEM

National commitments to advance gender equality and women’s
empowerment are implemented in stable and fragile states.110

Dacă Decada ONU a Femeilor a reuşit să producă un singur document care să

îmbunătăţească modul de viaţă a femeilor din întreaga lume, ea a dat favorizat apariţia a doi mari
piloni de bază în lupta pentru atingerea unor idealuri de gen. United Nations Development Fund
for Women(UNIFEM) reprezintă insituţia ONU creată în 1976 pentru a oferi susţinere proiectelor
de dezvoltare pentru femeii. Titulatura iniţială a fost de Voluntary Fund for the Decade for
Women şi servea la îmbunătăţirea standardelor de viaţă a femeilor din ţările în curs de dezvoltare
prin asigurarea suportului tehnic şi financiar şi a promovării intense pentru implicarea femeilor
în procese de luare a deciziei.111 În 1985, insituţia a devenit un corp autonom care lucrează în
asociere cu UNDP şi şi-a schimbat numele în UNIFEM. Ea raportează unui Comitet Consultativ
alcătuit din reprezentanţi regionali şi conducerii executive UNDP. Fondul lucreză la nivel
naţional şi regionl prin intermediul celor 15 Reprezentanţi Regionali de Programe şi are un buget
care variază112 .(în 1983 era de 5 milioane de dolari, iar în 2003 de 36 de milioane de dolari)
Perioada 1984-1996 este definită de UNIFEM ca o perioadă de tranziţie pentru instituţie
care s-a orientat dinspre sprijinirea directă a femeilor – în special a celor care locuiesc în zone
rurale – şi acordarea de fonduri care să stimulze activităţi productive, înspre dezvoltarea umană
şi spre apărarea drepturilor femeilor, cu precădere a celor politice. Schimbarea a avut un ritm
accelerat datorită succesului înregistrat de către cele patru Conferinţe Mondiale şi a intereselor
manifestate de către organizaţiile guvernamentale şi neguvernamentale.113

109
Short History of the Commission on the Status of Women, 2006, pag 16
110
Conform art. 28 din Planului Strategic 2008-2011, acesta este singurul obiectiv UNIFEM care
se dezvoltă în diferite arii de acţiune.
111
Bhaskara Rao,V.V. Rao, V.V. Lakshmi, V.V. Krishna,1999, pag 206
112
Basic Facts about the United Nations, 2000, pag 39
113
Sadik, 1 decembrie 2004, pag 10

38
 Începând cu 1997, UNIFEM trece printr-un proces de reformă susţinut de către procesul
de reformă resimţit la nivelul întregii structuri ONU, de către MDGs şi de către rezoluţia
Consiliului de Securitate 1325 care au implicat instituţia într-o serie de campanii şi au
responsabilizat-o cu coordonarea unor activităţi. În această perioadă, UNIFEM îşi consolidează
roul de „pod între organizaţii internaţionale, guverne, iniţiatorii de politici şi femeile
dezavantajate”114. Acest rol este subliniat în 2002, când Adunarea Generală hotărăşte atribuirea
unor noi zone de lucru: HIV/SIDA, consolidarea mecanismelor prin care să se atingă egalitatea
de gen – analizearea bugetelor pentru proiectele care vizează dimensiunea de gen – şi sublinierea
condiţiilor de muncă în Africa. Tot în anul 2002, UNDP şi UNPFA sugerează UNIFEM-ului să
lucreze cu United Nation Development Group (UNDG) pentru a se asigura că dimensiunea de
gen a tuturor obiectivelor de dezvoltare internaţionale este incorporată în MDGs şi în activităţile
ONU.115
Activitatea UNIFEM, începând din 1997 este inclusă în programe pe trei sau patru ani
(multi-year funding framework – MYFF) care incorporează tematici de interes general ONU şi
care permit anticiparea unor nevoi de personal (experţi) şi a dimensiunilor de gen specifice
acelor tematici.116
Un element relativ fustrant pentru evoluţia fondului, este reprezentat de statutul său în
cadrul structurilor ONU. Chiar dacă în ultimele decenii responsabilitatea, bugetul şi numărul de
angajaţi au crescut, UNIFEM nu se bucură de cel mai înalt nivel al managementului de top, iar
acest lucru se transcrie ca neparticiparea la patforme mai înalte unde ar putea avea o influenţă
mai mare. Soluţia ar fi creşterea numărului statelor memebre care alcătuiesc Comitetul
Consultativ.117
În acesată perioadă, UNIFEM este coordonat de MYFF 2008-2011, redactat pe data de
14 august 2007. Planul strategic propune continuarea planului anterior, însă într-un mod mai
eficient. Strategiile UNIFEM urmează să se concentreze pe trei tematici: creşterea situaţiei
economice, a securitpţii şi a drepturilor - indicii sunt proporţia femeilor independente financiare
din numărul total de angajaţi şi raportul dintre veniturile femeilor şi a bărbaţilor – , reducerea
violenţei împotriva femeilor şi a procentului de femei infestate cu HIV/SIDA şi promovarea

114
Bhaskara Rao,V.V. Rao, V.V. Lakshmi, V.V. Krishna,1999, pag 207
115
Sadik, 1decembrei 2004, pag 10-11
116
Ibidem, pag 12
117
Ibidem, pag 13-14

39
îndreptăţirii genului în guvernările democratice – indicele este procentul de scaune deţinute de
femei în parlament.118 Se poate observa că ţintele şi indivcii propuşi prin strategia pe următorii
ani coincid cu cei incluşi în lista de monotorizare a obiectivelor MDGs.
MYFF reafirmă deschiderea spre colaborarea cu celelalte entitiăţi din cadrul sau din afara
ONU şi susţine implementarea de politici stabilite la nivel internaţional care favorizază
capacitarea femeilor. Astfel, UNIFEM va contribui în următorii ani la atingerea obiectivelor
Mileniului.

II. 2.3 United Nations International Research and Training Institute for the Advancement of
Women – UN-INSTRAW
Cea de-a doua instituţie creată în urma primei Conferinţe Mondiale a femeilor a fost
United Nations International Research and Training Institute for the Advancement of Women
(UN-INSTRAW). În 1976, United Nations Economic and Social Council (ECOSOC) a adoptat
documentul privind crearea UN-INSTRAW, un corp administrativ autonom finanţat pe baza
contribuţiilor voluntare.119 Încă de la începutul activităţii sale, institutul a subliniat importanţa
articulării cercetării şi a consolidării managemetului cunoaşterii. Prin programele de cercetare
aplicată, INSTRAW îşi propune să elaboreze politici şi programe de gen pe baza rezultatelor
obţinute care să răspundă la provocările existente şi viitoare şi să încurajeze bunele practici.
Printre analizele efectuate, se numără şi cele care cuprind evaluarea muncii casnice a femeilor,
urmărirea migraţiei lor şi a impactul la nivelul dezvoltării locale şi regionale, accesul femeilor la
apă în Africa, Asia şi America Latină, precum şi evaluarea participării politice a femeilor la nivel
naţional, regional şi internaţional. Unul dintre principalele observaţii este că violenţa şi
discriminarea împotriva femeilor reprezintă un obstacol pentru realizarea angajamentelor
internaţionale de tipul CEDAW sau MDGs.120
INSTRAW se supune trendului de reforme resimţit la nivelul întregului sistem ONU.
Astfel, strategia 2004-2007 a început implementarea unui plan de revitalizare pe care UN-
INSTRAW este decis să îl urmeze şi în perioada 2008-2011. Domeniile pe care institutul se
axează sunt dezvoltare, securitate şi drepturile omului. În vederea elaborării de politici care să
favorizeze capacitarea femeilor în domeniile menţionate, UN-INSTRAW dezvoltă metodologii,

118
UNIFEM strategic plan 2008-2009, pag 11
119
Duran, 2005, pag 19
120
INSTRAW’s Strategic Framework for the period 2008-2011, pag 1-2

40
cadre conceptuale şi studii de caz pentru proiectele Gender, migration, remittances and
development, Governance, and women’s political participation at the local level, Gender, peace
and security şi Gender mainstreaming121
UN-INSTRAW promovează un dialog interactiv între scietatea civilă, guverne,
instituţiile ONU şi populaţia studiată prin informarea asupra situaţiei femeii în diferite arii

II. 2.4 Comitetul CEDAW

Spre deosebire de celelalte instituţii specializate pe dimensiune de gen, Comitetul pentru
implementarea CEDAW este un corp administrativ care serveşte unui document anume. El a fost
creat prin art. 17, care prevedea înfiinţarea unui comitet alcătuită din 23 de experţi aleşi pe patru
ani dintr-o listă de persoane cu „standarde morale şi competenţe înalte în domeniul reglementat
de Convenţie”122 nominalizate de către statele participante. Comitetul se asigură de
implementarea eficientă a CEDAW, analizând rapoartele transmise de ţările care sunt părţi ale
Convenţiei. Aceste rapoarte includ măsurile luate de către fiecare stat pentru implementarea
CEDAW la nivel legislativ, juridic, administrativ şi în orice alt domeniu. Comitetul poate face
sugestii sau recomandări pe baza rapoartelor primite. Luarea deciziilor şi exprimarea unui punct
de vedere se face prin consens. 123
Comitetul se întâlneşte o dată pe an într-o sesiune ce durează trei săptămâni. Activităţile
sale sunt cuprinse într-un raport anual transmis Adunării Generale prin intermediul Consiliului
Economic şi Social. Consiliul transmite mai departe aceste rapoarte şi CSW-ului cu scop
informativ.124 În ceea ce priveşte activitatea de secretariat, aceasta intră în aria de competenţă
DAW – instituţie pe care am prezentat-o anterior.
Până în 1994, Comitetul se adresa statelor care au prezentat rapoarte prin recomandări.
După acest an, el începe să pregătească diferite concluzii pentru situaţia fiecărei comunicări
scrise primite în care indică punctele tari şi punctele inadecvate privind implementarea
Convenţiei la nivel naţional. Aceste concluzii au rolul de a uşura munca iniţiatorilor de politici, a
funcţionarilor statului şi a ong-urilor. Pe lângă recomandările individuale, Comitetul alcătuieşte

121
INSTRAW’s Strategic Framework for the period 2008-2011, pag 4
122
CEDAW, Art. 17, alin. 1
123
Raportul Comitetului CEDAW, 21 iunie 1995, pag 8-9
124
Bhaskara Rao,V.V. Rao, V.V. Lakshmi, V.V. Krishna,1999, pag 205

41
şi recomandări generale care se adresează tuturor statelor participante cu scopul de a indica
etapele specifice pentru îndeplinirea obligaţiilor CEDAW.125
Impactul CEDAW şi al Comitetul s-a simţit diferit la nivel naţional. Înfiinţarea
Comitetului a ridicat gradul de conştientizare a importanţei drepturilor civile şi politice a
femeilor şi a măsurilor pentru a asigura aceste drepturi. Ratificarea şi aderarea la Convenţie au
fost frecvent precedate de modificări ale legilor discriminatorii şi de introducerea de politici
ample în vederea concretizării egalităţii dintre femei şi bărbaţi. Constituţia multor state include
acum clauze care prevăd egalitatea sau protecţia egală în faţa legii sau care să incorporeze
Convenţia în dreptul intern.126 Pe lângă încurajarea unor modificări la nivelul guvernării
naţionale, Convenţia şi Comitetul au devenit puncte de sprijin pentru ong-uri şi pentru femei,
reprezentând structura care pledează în favoarea egalităţii şi care încurajează campaniile pentru
respectarea drepturilor femeilor la toate nivelurile.
Protocolul Opţional CEDAW, oferă Comitetului de Experţi o mărire a ariei de
competenţă în vederea analizării petiţiilor depuse de către femeile care au fost discriminate şi
pronunţării asupra lor. Art. 2-7 din Protocol, stipulează că orice victimă a unei încălcări a
drepturilor stabilite în CEDAW şi a cărui caz nu a fost soluţionat prin instituţiile naţionale poate
apela la Comitetul de Experţi. Acesta, în urma art. 8 şi 9 din Protocol, poate analiza
informaţiilor primite sau poate iniţia o anchetă ex-officio a evenimentelor, cu posibilitatea
vizitării statului în cauză pentru a confirma sau a exclude încălcarea drepturilor include în
CEDAW.127
Comitetul CEDAW se confruntă cu o problemă de transparenţă şi de promovare. Foarte
puţine femei sunt cunosc existenţa acestui document sau a prevederilor lui. În plus există şi
provocările venite din partea statelor conservatoare şi a mişcărilor extremiste religioase
(fundamentalismul islamic) care limitează şi blochează dezvoltarea femeilor ca cetăţeni cu
drepturi depline. Putem afirma că statele care au o religie islamică se află la stadiul feminismului
valului I.

II. 2.5 Alte instituţii care au incorporată dimensiunea de gen

125
Raportul Comitetului CEDAW, 21 iunie 1995, pag 11
126
Ibidem, pag 12
127
Duran, 2005, pag 36

42
 Pe lângă instituţiile prezentate mai sunt există alte 14 agenţii specializate care
incorporează în programul lor dimensiunea de gen şi care dezvoltă proiecte în vederea asigurării
unor condiţii de viaţă mai bune pentru femei. Necesitatea unei astfel de dimensiuni se datorează
nevoilor speciale ale femeilor care nu coincid întotdeauna cu cele ale bărbaţilor. Egalitatea de
şanse nu se rezumă doar la uniformizarea posibilităţilor între femei şi bărbaţi ci şi la egalitatea
prin diferenţe, demasculinizarea unor domenii neaccesibile pentru femei şi crearea unor arii noi
specifice femeilor.
În ceea ce urmează voi enumera agenţiile specializate, o detaliere mai amplă nefăcând
parte din tematica acestei lucrări: International Labour Organisation (ILO), Food and
Agriculture Organization of the United Nations (FAO), United Nations Educational, Scientific
and Cultural Organization (UNESCO), World Health Organization (WHO), World Bank Group,
International Monetary Fund (IMF), International Telecommunication Union (ITU),
International Civil Aviation Organization (ICAO), International Maritime Organization (IMO),
Universal Postal Union (UPU) World Meteorological Organization (WMO), World Intellectual
Property Organization (WIPO), International Fund for Agricultural Development (IFAD) şi
United Nations Industrial Development Organization (UNIDO)
Alături de cele 14 agenţii specializate, structura ONU include şi zece fonduri (exceptând
UNIFEM), patru institute de cercetare şi de training (exceptând UN-INSTRAW) şi cele cinci
comisii regionale care ajută128, la atingerea egalităţii de gen, la capacitarea femeii şi introducerea
în mainstream a dimensiunii de gen

128
Aceste entităţi ajută prin diferite programe punctuale, dat fiind faptul că obiectivul lor principal nu gravitează în
jurul problematicii de gen

43
Capitolul III
UNIFEM şi MDGs
Men and women have the right to live their lives and raise their children
in dignity, free from hunger and from the fear of
violence, oppression or injustice.129

Millennium Development Goals reprezintă un ghid al dezvoltării globale unde sunt

concentrate principiile pentru eradicarea sărăciei convenite de către statele membre ONU, aşa
cum am prezentat în capitolul anterior. Totodată, proiectul reprezintă o reafirmare a statutului
femeii ca factor important al progresului lumii. Din cele opt obiective, unul este destinat special
îmbunătăţirii condiţiei femeilor – Goal 3. Asta nu înseamnă că celelalte propuneri şi ţeluri
trebuie înţelese ca fiind separate de perspectiva de gen. Extinderea lor în direcţia capacităţii şi
obţinerii egalităţii de şanse pentru femei reprezintă o dimensiune imanentă a tuturor MDGs. Din
acest punct de vedere, MDGs s-a dovedit ca avânt unele lipsuri
Una dintre instituţiile de gen care supraveghează evoluţia indicatorilor MDGs prin
realizarea de analize pe baza rapoartelor naţionale şi care ajută la atingerea target-urilor prin
diverse programe la nivel naţional este UNIFEM. În cei opt ani de la concretizarea proiectului

129
Art. 1, paragraf 1, Millennium Declartion

44
Mileniului, această entitate a aplaudat mai mult sau mai puţin deciziile liderilor din 2000 de a
include sau exclude anumiţi factori.
În cele ce urmează voi prezenta impactul MDGs asupra condiţiei femeilor în statele
semnatare din punctul de vedere al UNIFEM-ului, care identifică punctele tari, lacunele sau face
sugestii pentru îmbunătăţirea documentului. Recomandările şi observaţiile realizate de către
UNIFEM au avut la bază colaborarea cu celalte insituţii şi fonduri ONU specializate.
Target-urile şi obiectivele MDG reprezintă niveluri la care comunitatea globală ca întreg
trebuie să ajungă. Statele ca actori individuali nu pot atinge toate propunerile prezentate, ele fiind
nevoite să le adapteze situaţiei lor specifice. Orice eşec al îndeplinirii MDGs nu trebuie asumat
de un stat sau de un număr precis de state, ci de întreaga colectivitate a statelor semnatare. Am
vorbit de asumarea responsabilităţii colective, deoarece pentru problematica de gen aceasta
reprezintă un punct important, ţinând cont de situaţia unor state care necesită o îmbunătăţire
majoră în domeniile aferente versus situaţia unor state care au depăşit stadiul de implementare de
politici pentru asigurarea nevoilor şi drepturilor de bază pentru femeii. Fiecare stat are un sistem
propriu şi unic de democraţie, în care îşi ierarhizează priorităţile. În multe dintre ţările semantare,
capacitarea femeilor este pusă pe un plan inferior şi căruia nu i se acordă prea multă importanţă.
O astfel de conduită duce la menţinerea sau accenturarea situaţiei economice şi sociale naţionale,
deoarece femeile reprezintă unul dintre cele două motoare ale dezvoltării. Ele îndeplinsec multe
roluri în societate, iar eficienţa cu care îşi îndeplinesc aceste roluri depinde de condiţiile
asigurare de către state. Accesul la educaţie, la sănătate şi în procesul de luare al deciziilor sunt
precondiţii care ajută nu numai la îmbunătăţirea condiţiilor de viată a femeilor, ci şi la
dezvoltarea societăţii din care fac parte şi la eradicarea sărăciei.

Goal 1: Eradicarea sărăciei extreme şi a foametei

Primul obiectiv al MDGs este obiectivul central, celelalte şapte propuneri venind în
sprijinul atingerii lui. Sărăcia extremeă şi foametea reprezintă cauzele principale ale inegalităţii
şi ale lipsei emacipării, valabile şi pentru situaţia femeilor. Indicatorii acestui obiectiv prezintă
multe neajunsuri în ceea ce priveşte dimensiunea de gen. Ei nu încurajează guvernele să prezinte
date separate pentru femei şi bărbaţi în rapoarte, dat fiind faptul că nevoile diferă în funcţie de
gen. Totodată, „unele dintre cele mai sărace femeile trăiesc în gospodării care nu sunt

45
sărace”130. Viaţa în familiile patriarhale, indiferent de situaţia financiară a familiilor, se poate
traduce ca o limitare vizibilă a capacitării femeilor, atunci când este vorba de reducerea accesului
la educaţie, la îngrijire medicală sau despre violenţă domestică.131
În ceea ce priveşte nivelul naţional, politicile macoreconomice trebuie îmbunătăţite
vizibil astfel încât să cuprindă şi categoria oamenilor săraci. Investiţiile publice în zonele rurale –
zone în care sărăcia predomină – în domenii ca energia, infrastructura, irigaţiile şi sistemul
educaţional pot stimula investiţiile private şi dezvoltarea socială şi economică a populaţiei
respective132. Eforturi trebuie depuse şi în direcţia serviciilor sociale de care depind atât populaţia
cu un venit modest, cât şi femeile casnice. Munca neplătită din gospodării este activitatea
tradiţională a femeilor şi reprezintă aportul lor la economia naţională 133. În studiul din 2002
realizat în Coreea de Sud privind utilizarea timpului reiese că femeile petrec cu 150% mai mult
timp decât băbraţii în activităţi cu valoare economică. Munca neremunerate a femeilor din acestă
ţară reprezintă între 78-85% din munca neremunerată totală. Acelaşi studiu efectuat în 2003 în
Thailanda arată că femeile petrec un timp dublu pentru activităţile casnice şi au acelaşi număr de
ore plătite în raport cu bărbaţii.134
În special în familiile dezavantajate din punct de vedere financiar, această muncă
neremunerată care necesită timp stă la baza unei educaţii sărace şi a unui acces la sistemul sanitar
redus în condiţiile unui nivel de taxare peste posibilităţile materiale asigurate în principal prin
sistemul social. Lipsa educaţiei contribuie la limitarea accesului sau la promovarea unui loc de
muncă prost plătit şi nesigur. După cum se observă sărăcia respimţită de către femei pare a fi un
ciclu vicios, pe care doar politicile publice pot să îl rupă, însă în perioada de recesiune, acestea
par să îl accentueze prin limitarea subvenţiilor de stat. În Coreea de Sus, în perioada cirzei
economice din 1997-1998, rata concedierilor pentru femei era dublă faţă de rata concedierilor
pentru bărbaţi, iar guvernul promova campanii de tipul “Get Your Husband Energized”, apelând
tot la capacitatea femeilor de a îmbunătăţi moralul bărbaţilor, deşi ele sufereau repercursiunile
cele mai mari135. În direcţia obţierii unor informaţii referitoare la sărăcia femeilor, Cambodgia a

130
Corner,iulie 2008, Pag 22
131
Ibidem, Pag 22
132
Ibidem, pag 17
133
Aportul se realizează prin achiziţionarea de produse de curăţenie, creşterea copiilor, alocarea unui timp pentru
activiăţile casnice.
134
Corner,iulie 2008, Pag 23
135
Ibidem, Pag 18

46
introdu un nou inidcator care să fie inclus în elaborarea raportului naţional „Proporţia de fete şi
băieţi cu vârsta cuprinsă între 5 şi17 ani care lucrează”136.
Un alt factor care măreşte gradul de sărăcie în rândul femeilor este legat de drepturile
reduse ale femeilor. În multe ţări, ele nu au dreptul de a deţine, de a moşteni, de a achiziţiona sau
de a păstra în urma căsătoriei proprietăţi. Totodată, nu au dreptul de accesa credite, de a avea un
paşaport sau de a avea acces la informaţii privind sănătatea reprodcerii.137
Sărăcia se tanspune de multe ori şi în creşterea gradului de foamente. Grupul cel mai
afectat de acest fenomen este, din nou, cel al femeilor. Ele, prin asumarea rolului tradiţional de
mamă, soţie ş.a.m.d., sunt responsabile de asigurarea hranei şi de prepararea ei, chiar dacă ele nu
aduc venit în gospodărie. Femeile sunt predispuse la malnutriţie, mai ales în statele cu populaţii
foarte mari (China, India).138 Totodată, aportul lor la producţia alimentară este uriaş. Asigurarea
de către guverne a tehnologiei, a informaţiilor, a accesului la credite bancare şi la seminţe
îmbunătăţite ar putea duce la o productivitate agricolă mai mare a femeilor. 139
Se poate observa că situaţia femeilor este agravată foarte mult datorită nerespectării
principiului egalităţii de gen şi a non-discriminării pe bază de sex. Accesul femeilor la locuri de
muncă, la educaţie, la împrumuturi, la sistemul sanitar este problematic în special în zonele
rulale şi îngreunează atingerea primului obiectiv.140
În 2007, 51,7% din totalul de 1,5 miliarde de persoane a căror serviciu nu prezinta
stabilitate erau femei. Procentul diferă însă în funcţie de regiune. Cele-a mai afectate zone rămân
Sudul Asiei şi Africa Sub-Sahariană, unde 82%, respectiv 81% din totalul femeilor angajate
ocupă locuri nesigure de muncă. procentul lor, deşi ridicat, a scăzut comparativ cu anul 1997. În
ceea ce priveşte rata de angajare a femeilor, aceasta era cuprinsă între 20 - 65%, pe când cea a
bărbaţilor era de 60-80%. În Nordul şi Centrul Africii s-a înregistrat ce-a mai scăzută rată a
angajării femeilor, de 22%, însă ea a crescut coparativ cu anul 1997, pe când în Estul Africii şi în
Pacific a scăzut, ajungând la 63%.141 Procentul persoanelor care un venit mai mic de 1 dolar pe zi
a scăzut de la 31,6% în 1990 la 19,2% în 2005. Sud-estul şi Estul Asiei au atins target-ul încâ din
acel an şi sunt şanse mari ca target-ul global să fie respectat până în 2015.142
136
Ibidem, Pag 22
137
Waldorf, Inglis, 2005 , pag 14
138
Ibidem,pag 16
139
Gender Equality Now. Accelerating the Achievement of the Millennium Development Goals ,2008, pag 3
140
Ibidem, pag 3
141
Goetz, 2009, pag 118-119
142
Millenium Development Goals Report 2009, pag 6

47
Goal 2 Asigurarea educaţiei primare la nivel global
Cel de-al doilea obiectiv se referă la înscrierea şi terminarea studiilor primare de către
băieţi şi de către fete la nivel global. Dimensiunea de gen a acestui obiectiv este evidentă,
deoarece incidenţa fetelor care să participe la cursurile oferite primul nivel de educaţie este mult
mai mică. În Raportul MDGs 2007, din totalul de 78 de milioane de copii care nu erau înscrişi în
orice formă de educaţie primară, 57% erau fete. Asemeni primului obiectiv, necesitatea unor
indicatori care să facă distincţia pe bază de sex nu este satisfăcută.
Pentru femei, educaţia este primul şi poate singurul mod de informare asupra diferitelor
boli cu transmitere sexuală (în special HIV/SIDA) şi asupra sănătăţii la modul general. Totodată,
alfabetizarea femeilor poate ajuta situaţia economică a familiei.143
O problemă ce ţine de dimensiunea de gen se referă la contribuţia terminării unui ciclu
primar pentru capacitarea femeii. Finalizarea primelor studii nu este automat o dovată a
promovării femeilor, deoarece acestea în ţările sub dezvoltate sunt de slabă calitate şi
perpetuează stereotipuri. Ele reprezintă, totuşi, un punct de plecare pentru studiile superiore. În
cazul ţărilor dezvoltate, obiectivul este depăşit şi ar trebui să se mizeze pe atingerea unui nivel
mai înalt de educaţie care poate conduce la obţinerea unor locuri de muncă mai bine plătite
pentru femei şi, deci, la o dezvoltare economică mai rapidă.144
Interesul familiei de a trimite un băiat la şcoală este mult mai mare, decât de a trimit o
fată, deoarece fetele sunt percepute ca viitoare soţii şi mame, care în viitor nu-şi vor susţine
financiar părinţii. În acelaşi timp, şcoala putea ar reprezenta contextul în care fetele pot să îşi
schimbe mentalitatea şi să nu se conformeze rolurilor tradiţionale. Astfel de opinii ale diferitelor
culturi promovează status-quo-ul rudimentar şi împiedică orice fel de dezvoltare socială şi
economică. Interzicerea participării fetelor de către părinţi este alimentată şi de lipsa unor
mijloace de transport sau a grupurilor sanitare în cadrul şcolii145. În 2005, paritatea fete – băieţi
era de 94 la 100, crescând comparativ cu 1999, când aceasta era de 92 la 100. Chiar dacă aceast
raport s-a îmbunătăţit, nivelul femeilor analfabete este îngrijoroător, reprezentând două treimi
din totalul de 780 de milioane de persoane care nu ştiu să citească. 146 În Africa Sub-Sahariană şi

143
Corner,iulie 2008, pag 46
144
Corner,iulie 2008, pag 46
145
Ibidem, pag 48-49
146
Gender Equality Now. Accelerating the Achievement of the Millennium Development Goals ,2008, pag 6

48
în Sudul Asiei întâlnim cele mai scăzute procente care reflectă gradul de alfabetizare 75%,
respectiv 76% pentru fete şi 81%, respectiv 85% pentru băieţi. Diferenţa dintre băieţi şi fete a
scăzut vizibil, exceptând în Nordul şi Centrul Africii.147
Fetele care sunt victime ale violenţei domesitce au şanse minime să fie înscrise la şcoală.
Totodată, în ţările slab dezvoltate acestea sunt agresate de către profesori, colegi sau alte cadre
didactice, atât la, cât şi în drum spre şcoală. Necesitatea securizării insituţiei şi a transportului
spre instituţie ar trebui să fie prioritară pentru guvernele semnatare ale MDGs.148
Un alt motiv pentru care prezenţa fetelor în şcolile primare este net inferioară prezenţei
băieţilor, este legat de rolul pe care acestea îl au în gospodării. Studiul relizat de către UNICEF,
ILO şi World Bank din 2000, subliniază faptul că în aproximativ 70 de state fetele alocă mai
multe ore decât băieţii activităţii casnice. În Guatemala diferenţa ajunge la 12 ore/săptămână.149
În ceea ce priveşte accesul fetelor la educaţie trebuie avut în vedere eterogenitatea
grupului. Fetele sunt oprimate în primul rând ca femei şi în al doilea rând ca şi aparţinând unor
grupuri minoritare. În 2000, 75% din fetele care nu erai înscrise la şcoală făceau parte din
grupuri etnice sau religioase.150

Goal 3 Promovarea egalităţii de gen şi capacitarea femeilor

Iniţia, egalitatea de gen şi capacitarea femeilor nu erau incluse în proiectul de propunere
MDGs şi nici în lucrarea lui Kofi Annan. Ele reprezentatu principii care să stea la baza eradicării
sărăciei şi a atingerii celorlalte scopuri, nu obiective de sine stătătoare. În anul 2002, au fost
incluse pe lista MDGs ca al treilea obiectiv cu un singur target şi trei indicatori, cărora li s-a
adăugat un al patrulea în 2007.
Prin promovarea egalităţii de gen se înţelege atingerea a trei condiţii: asigurarea unie
pregătiri prin educaţie, sănătate şi nutriţie, a accesului la resurse şi oportunităţi atât în domeniul
economic, cât şi în domeniul politic şi a securităţii împotriva violenţei şi a discriminării. Totuşi,
egalitatea de gen nu înseamnă automat capacitare. Aceasta depinde şi de posibilitatea femeilor şi
a fetelor de a lua propriile decizii fără a fi ameninţate sau agresate fizic şi psihic.151

147
Goetz, 2009, pag 121
148
Gender Equality Now. Accelerating the Achievement of the Millennium Development Goals ,2008, pag 13
149
Corner,iulie 2008, pag 49
150
Ibidem, pag 50
151
Ibidem, pag 64

49
 Obţinerea unor rezultate favorabile în acest domeniu depinde foarte mult şi de evoluţia
celorlalţi indicatori specifici celor şapte obiective. Aşa cum s-a putut observa până acum şi cum
voi evidenţia şi în cele ce urmează, există în permanent o dimensiune de gen a vieţii sociale şi
economice. Nu putem vorbi despre evoluţia lumii doar refeindu-ne la bărbaţi, din moment ce
femeile depăşesc 50% din populaţia globului.
În 2002, doar în şapte state dezvoltate din Europa femeile se bucurau de egalitate şi de
capacitare, iar printre statele principale în curs de dezvoltare care începuseră să dezvolte aceste
principii se aflau Argentina, Costa Rica şi Africa de Sud. Indicatorul la nivelul căruia s-au simţit
cele mai multe îmbunătăţiri a fost cel ce urmărea proporţia de scaune deţinute de către femei în
parlament. În direcţia împunătăţirii acestei proporţii au fost propuse cele mai multe proiecte.
Trebuie avut în vedere, totuşi, că obţinerea unui procent ridicat nu ajută considerabil la
eradicarea sărăciei, fiind mai mult o dovadă a voinţei politice prin propunerea de candidate.
Politicile şi programele în educaţie, alfabetizare şi asigurarea unui loc de muncă stabil sunt cele
care determină gradul de sărăcie al unui stat.152 Pentru a exemplifica, în Mozambique – ţară în
care incidenţa HIV/SIDA este mai mare de 1% – în 2002, 30% din locurile parlamentare erau
deţinute de către femei, însă în 2009, mai mult de 50% din femeile cu vârsta mai mică de 18 ani
sunt căsătorite, iar o treime din ele au deja un copil. 153 În 2009, la nivel global s-a înregistrat o
uşoară reştere ajungând ca media locurilor ocupate în parlament de câtre femei să fie de 18%.
Puţine state vor îndeplini target-ul de 30% până în 2015, mai ales când media cea mai mare pe
zonă este de 23% şi este deţinută de statele dezvoltate. În Oceania, Africa de Nord şi Vestul
Asiei, femeile deţin au mai puţin de 10% din scaunele din parlament. Aingerea parităţii de 40%-
60% va fi posibilă abia în 40 de ani154
Educarea femeilor la nivel secundar sau chiar terţial reprezintă aşa cum am mai spus un
imbold economic important. Ele pot deveni independente financiar, pot gestiona resursele într-o
manieră durabilă şi îşi pot negocia statutul atât în familie, cât şi în societate. Înscrierea fetelor la
cursurile de educaţie primară a favorizat accederea şi la al doilea nivel, însă nu cu mult. În 2007,
Asia de Sud a înregistrat o creştere de la 75 la 85 de fete pentru fiecare 100 de băieţi înscriţi la
cursurile celui de-al doilea nivel educaţioanl, comprarativ cu 1999, însă în acelaşi interval

152
UNIFEM, 2003, pag 13
153
Millenium Development Goals Report 2009, pag 35
154
Ibidem, pag 23

50
raportile din Oceania, din Comunitatea Statelor Independente şi din Africa Sub-Sahariană au
crescut.155
Pe lângă asigurarea accesului la învăţământ, guvernele şi societatea civilă trebuie să
militeze pentru implementarea unei legislaţii care să asigure plata egală, stabilitate, egalitatea de
şanse la angajare şi protejarea împotriva hărţurii sexuale la locul de muncă şi împotriva violenţei
domestice.156 Între 2002 şi 2006, numărul statelor cu legislaţii care condamnă violenţa domestică
a crescut cu 30%, însă continuă să reprezinte mai puţin de o tremine din numărul total de ţări
semnatare ale Cartei ONU.157
Obţinerea egalităţii de gen este un rezultat şi a implicării bărbaţilor. Aceştia trebuie să
participe activ la munca domestică neplătită pentru a uşura dubla povară a femeilor şi pentru a
contribui la o disponibilitate a femeilor în domeniul profesional.158
Un alt obstacol este reprezentat de neasigurarea dreptului la propietate sau la moştenire în
multe ţări. În Camerun, 75% din muncitorii agricoli sunt femei, însă doar 90% din propietari sunt
bărbaţi.159 Acest neajuns este accentuat şi de lipsa unui raport favorabil între salariile femeilor şi
cele a bărbaţilor şi a neimplicării femeilor în procese de luare a deciziei în domeniile specifice
dimensiunii de gen.
În raportul din 2006, ponderea femeilor din domeniile neagricole a crescut cu 3%
raportată la 1990, ajungând la 39%. Zona Africii Sub-Sahariene a avut cea mai bună evoluţie,
proporţia femei-bărbaţi fiind de 1 la 3 în loc de 1 la 4160.

Goal 4 Reducerea mortalităţii infantile

Mortalitatea copiilor sub vârsta de cinci ani este ridicată în ţările în curs de dezvoltare. În
Africa, aproximativ 45% din copii care mor anual au vârsta de sub cinci ani. Zonele care au
înregistarat progres în acest domeniu sunt Estul Asiei şi zona Pacific şi America Latină şi
insulele din Caraibe. Guvernul Vietnamului a reuşit să scadă incidenţa deceselor infantile cu
aproximativ 50% în perioada 1999-2005161.

155
Ibidem, pag 19
156
Gender Equality Now. Accelerating the Achievement of the Millennium Development Goals ,2008, pag 3
157
Ibidem, pag 6
158
Corner,iulie 2008, pag 69
159
Ibidem, pag 71
160
Goetz, 2009, pag 123
161
Corner,iulie 2008, pag 87

51
 Dacă în celelalte domenii problematice femeile erau vizibil mai dezavantajate decât
bărbaţii, aici statisticile înregistrază un procent mai ridicat al băieţilor care mor la o vârstă
fragedă, comparativ cu cel al fetelor, chiar în condiţiile unei natalităţi mai mici a celor din urmă.
În 2005, zona cea mai afectată de mortalitate infantilă a copiilor sub cinci ani era Africa Sub-
Sahariană: 14,4% din totalul de fete nou născute şi 15,6% din totalul băieţilor nou născuţi au
decedat înainte de a împlini cinci ani. În Asia, raportul se shimbă la 8% pentru fete, respectiv
7,5% pentru băieţi.162 Cazurile care încurajează excepţia sunt China şi India, cele mai populate
ţări din lume. Rata natalităţii băieţilor este cu aproape 20% mai mare decât cea a fetelor, iar rata
mortalităţii este mult mai mare pentru ultima categorie. Explicaţia acestui feneoment se leagă de
politica de planificare familială care impune un singur copil pe familie. Această lege încurajează
avortul fătului feminin şi pruncuciderea fetelor. O altă cauză – explică dispariţia a 75% de fete în
China – ar fi incidenţa cazurilor de hepatita B la mame care favorizează dezvoltarea fătului
masculin.163
Indiferent de sex, trebuie precizat că mortalitatea infantilă ridicată a copiilor sub cinci ani
are la bază boli ce puteau fi prevenite în cadrul unui sistem sanitar adecvat: pneumonie, diaree,
malarie, sepsism neonatal, naşterea prematură sau asfixierea la naştere. 164 În 2007, 9 milioane de
copii au murit din cauza unor afecţiuni care puteau fi tratabile. 165 Revenind la dimensiunea de
gen a acestui obiectiv, mamele au rol importat în ceea ce priveşte sănătatea copiilor sub cinci ani,
însă resursele financiare, de timp, de transport sau de luare a deciziei sunt reduse în ţările slab
sau în curs de dezvoltate. Mamele trebuie să fie incluse în programe educaţionale prin care să
înveţe să îşi îngrijească şi să decidă pentru copii lor166.
În vederea reducerii ratei mortalităţii, guvernele au obligaţia să identifice cauzele care
stau la baza îmbolnbăvirii copiilor şi să ofere ajutor social familiilor care nu îşi permit
spitalizarea. Crearea de programe şi implicare bărbaţilor este o precondiţie pentru o prevenire
eficientă a unor astfel de decese.167

Goal 5 Îmbunătăţirea sănătăţii materne

162
Goetz, 2009, pag 125
163
Corner,iulie 2008, pag 88
164
Ibidem, pag 89
165
Millenium Development Goals Report 2009, pag 24
166
Gender Equality Now. Accelerating the Achievement of the Millennium Development Goals ,2008, pag 3
167
Corner,iulie 2008, pag 94

52
 Anual 536 000 de femei mor în urma unor complicaţii în timpul sarcinii, la naştere sau în
primele şase săptămâni după naştere. Din acestea 85% sunt înregistrate în Africa Sub-Sahariană
şi în Sudul Asiei.168 Marea problemă a acestui obiectiv este că datele obţinute în urma rapoartelor
de ţară nu sunt exacte, fie datorită comunicării incomplete sau greşite a deceselor materne, fie
datorită denaturării adevărului de către insituţiile responsabilizate cu evidenţierea acestui
fenomen.169
Acest fapt social are la bază lipsa unei educaţii sexuale care să vizeze sănătatea
reproductivă şi limitarea accesului femeilor la mijloace contraceptive sau chiar la luarea
deciziilor privind acceptarea implicării cadrelor medicale la naştere. Dat fiind faptul că femeile
nu sunt emancipate în multe dintre statele în curs de dezvoltare, implicarea bărbaţilor este
necesară pentru prevenirea deceselor materne170.
Un factor cheie care ar putea diminua considerabil numărul femeilor care mor în timpul
sarcinii sau la naştere este schimbarea mentalităţii comunităţilor în vederea încetării practicilor
de mutilare a organelor genitale. Numărul femeilor care au fost supuse unor astfel de „tradiţii”
este estimat la 100-140 de milioane, cu menţiunea că aproximativ trei milioane de fete trec prin
această experienţă anual171.
Pentru îmbunătăţirea condiţiilor de naştere a femeilor, guvernele trebuie să investească în
transportul persoanelor gravide la spital, în infrastructură şi servicii prenatale şi natale.
Implementarea de legi şi programe care să protejeze fetele cu vârsta cuprinsă între 15 şi 20 de ani
trebuie acceletată, deoarece ele reprezintă categoria cea mai predispusă la complicaţii în timpul
sarcinii172. În 2008, procentul femeilor care au fost supus unui control prenatal a crescut de la
64% la 79%, raportat la anul 1990. Totuşi, numărul celor care au făcut patru sau mai multe vizite
prenatale nu depăşeşte 50% din numărul total de femei însărcitate în perioada 2003-2008 în
Africa Sub-Sahariană şi în Sudul Asiei – zone cu un grad ridicat al mortalităţii materne.173
Sănătatea reproductivă este neglijată şi datorită utilizării reduse a mijloacelor de
contracepţie. Mai mult de jumătate dintre femeile căsătorite sau care se află în orice formă de
relaţie intimă folosesc contraceptivele. Excepţie face, din nou, Africa Sub-Sahariană cu un

168
Millenium Development Goals Report 2009, pag 26
169
Ibidem, pag 27
170
Corner,iulie 2008, pag 101
171
Ibidem, pag 102
172
Gender Equality Now. Accelerating the Achievement of the Millennium Development Goals ,2008, pag 4
173
Millenium Development Goals Report 2009, pag 27

53
procent de 22%.174 În ţările sărace ar trebui încurajate aceste metode, productivitate şi resursele
fiind limitate pentru asigurarea condiţiilor minime unui nou născut şi a şanselor reale de
supravieţuire.
O altă situaţie care stă la baza unei sănătăţi precare a femeilor este legată de abuzurile
suferite de femei în perioadele de conflict. Nu de multe ori acestea sunt abuzate sexual şi sferă
traume psihice sau fizice – sarcini nedorite sau boli cu transmitere sexuală.175

Goal 6: Combaterea HIV/SIDA, a malariei şi a altor boli cu transmitere sexuală.

Acest obiectiv a ajuns pe agenda formală globală MDGs datorită impactului pe care l-a
avut la nivel public. Campaniile pentru combaterea HIV/SIDA au atras suport economic şi social
şi au pus bazele unui sistem de monotorizare eficient. Chiar dacă numărul de persoane afectate
creşte anula, rata creşterii acestui număr a scăzut considerabil. În 2007, 33 de milioane de
oameni erau diagnosticaţi cu HIV/SIDA. Numărul noilor cazuri descoperite în acel an au scăzut
cu 300.000 coparativ cu anul 1999, când existau 3 milioane de persoane nou diagnosticate. În
ceea ce priveşte decesul persoanelor care sufereau de această boală cu transmitere sexuală, din
2005 se înregistreze o scădere a numărului lor.176 Principala cauză a deceselor persoanelor cu
SIDA este Tuberculoza. Două treimi din persoanele afectate cu HIV locuiesc în Africa Sub-
Sahariană, iar din acestea 60% sunt femei. Procentul femeilor din numărul total al bolnavilor cu
HIV/SIDA este de 50%, însă situaţia lor este îngreunată de inegalităţile de gen care perpetuează
violenţa sexuală ca mijloc de transmitere a diferitelor infecţii.177
O altă afecţiune care domină statele în curs de dezvoltare este malaria. Anual sunt
înregistrate un milion de decese datorită acestei boli, 98% în Africa Sub-Sahariană. Incidenţa
numărului de cazuri este, totuşi, foarte mare: între 350 şi 500 de milioane de persoane. Pe lângă
pierderi umane, aceste două boli transmisibile stau la baza unor pierderi economice importante.
În ţările cele mai afectate, datorită productivităţii slabe, costurile tratamentelor duc la o scădere
cu 1,3% a creşterii economice.178
174
Ibidem, pag 28
175
Gender Equality Now. Accelerating the Achievement of the Millennium Development Goals ,2008, pag 13
176
Millenium Development Goals Report 2009, pag 32
177
Ibidem, pag 33
178
Corner,iulie 2008, pag 109

54
 De ce sunt femeile predispuse laHIV/SIDA? În primul rând, nesusţinerea capacitării
femeilor perpetuează obiceiurile unei societăţi patriarhale şi automat a dominaţiei femeilor de
către bărbaţi. Neavând drepturi civile şi politice automat pierd orice drept şi în pat. În ţările din
Africa şi Asia sănătatea reproductivă a soţiilor este ignorată de către soţii nefideli. La acestă
categorie se adaugă şi femeile sărace, care nu au o prezenţă masculină în familie, care nu au un
adăpost sau care au căzut victimele unui conflict179. „Femeile nu pot negocia sexul protejat
datorită inegalităţii sociale”180 Prostituatele sunt şi ele victime ale ignoranţei şi deseori ale
sindromului imuno-deficitar. În Asia există peste 10 milioane de femei care vând sex şi peste 75
de milioane de bărbaţi care îl cumpără 181. Evident, asemeni practicilor secolului XIX din Anglia,
femeile sunt blamate pentru transmiterea bolii către bărbaţi şi supuse unor tratamente
discriminatorii şi chiar violente.
Am menţionat mai sus şi despre Tuberculoză. Pe lângă impactul avut la nivelul
persoanelor cu SIDA, acestă boală este cauza frecventă a deceselor fetelor, deoarece în multe
dintre statele slab dezvoltate, în special în Africa, reprezintă o „ruşine”, iar tratarea ei este
problematică din punct de vedere social. Odată diagnosticată cu Tuberculoză, o femeie poate fi
exclusă din familie. Aceeaşi situaţie o întâlnim la copii ai căror părinţi suferă de această maladie,
însă excluderea vine din partea insituţiilor de învăţământ.182
Găsirea unui antidot HIV/SIDA şi tratarea malariei sunt obiective care se bucură de o
susţinere finaciară ce a crescut considerabil în ultimul deceniu cu pânp la 1000% în cazul
malariei. În 2007, aproape 10 miliarde de dolari au fost investite pentru prevenirea şi găsirea
unui tratament care să contracareze efectele HIV/SIDA.183

Goal 7: Asigurarea sustenabilităţii mediului înconjurător.

Prin dezvoltarea sustenabilă a mediului înconjurător se înţelege „asigurarea nevoilor
actuale ale oamenilor fără a periclita capacitatea mediului de a satisface nevoile pe termen
lung”184. Implicarea femeilor în acest domeniu se datorează rolului important pe care îl au în
gestionarea resurselor naturale ca solul, apa, pădurile şi energia. Feminizarea sărăciei, însă,

179
Ibidem, pag 111
180
Waldorf, Inglis, 2005, pag 30
181
Corner,iulie 2008, pag 112
182
Ibidem, pag 115
183
Gender Equality Now. Accelerating the Achievement of the Millennium Development Goals ,2008, pag 7
184
Corner,iulie 2008, pag 129

55
contribuie la degradarea şi poluarea mediului atât în zonele urbane, cât şi în mahalale. O altă
problemă se concentrează asupra riscului de contaminare cu diferite toxine folosite în procesele
de prelucrare a resurselor.185
Pentru atingerea traget-urilor MDGs, anumiţi paşi necesită o mai mare atenţie. Implicarea
femeilor în luarea deciziilor cu privire la dezvoltarea sustenabilă este o condiţie esenţială,
deoarece ele pot include în proiecte dimensiunea de gen mai eficient decât ar face-o un bărbat. 186
O altă obligativitate a statelor ar fi investirea în infrastructuri sanitare şi în asigurarea apei
potabile. Timpul pe care femeile şi fetele îl alocă transportului de apă sau satisfacerii nevoilor
biologice s-ar diminua considerabil dacă ar beneficia de facilităţi în apropierea gospodăriei. În
Asia, femeile petrec aproape opt ore pe zi pentru a asigura minimul de apă familiei, mergând pe
drumuri de 10-15 km şi cărând între 15 şi 29 de litri de apă. 187 Totodată, s-ar reducere numărul
imbolnăvirilor care au la bază lipsa unuei igiene personale.
Privatizarea apei nu a făcut decât să accentueze situaţia precară a familiilor din statele
slab dezvoltate sau din mahalale. Obţinerea unui contract cu o firmă care distribuie apă potabilă
se poate realiza doar de către proprietarii locuinţelor vizate. În cazul femeilor, mai ales în
America Latină, accesul la un astfel de contract este restricţionat deoarece multe state sau
comunităţi nu recunoaşte dreptul la proprietate al femeilor. Cel mai mult au de pierdut
fiermierele care nu-şi pot eficientiza producţia datorită greutăţilor întâmpinat la procurarea apei.
Evident, mai există şi problema financiră, nu multe familii îşi permit să plătească pentru apă. 188

Goal 8: Dezvoltarea unui parteneriat global pentru dezvoltare

Al optulea obiectiv MDGs are ca scop crearea unui cadru în care statele dezvoltate să
comunice cu statele în curs sau slab dezvoltate în vederea obţinerii dezvoltării la nivel naţional şi
global. Parteneriatul global pentru dezvoltare se preocupă de politicile macroeconomice şi de
aportul instituţiilor financiare internaţionale şi al statelor-donatoare pentru oferirea condiţiilor
materiale necesare progresului statelor.189
Dimensiunea de gen a obiectivului se resimte mai ales la nivelul pieţei muncii, unde
majoritatea femeilor ocupă posturi slab plătite şi necalificate. Implementarea de programe şi
185
Waldorf, Inglis, 2005, pag 4
186
Corner,iulie 2008, pag 132
187
Corner,iulie 2008, pag 133
188
Waldorf, Inglis, 2005, pag 34
189
Corner,iulie 2008, pag, 151

56
proiecte destinate deschiderii unei pieţe libere afectează diferit sectoarele şi industriile
economice. De cele mai multe ori, femeile aparţin acelor industrii aflate în declin datorită
globalizării şi sunt primele concediate pe baza conceptului conducerilor că bărbatul aduce
principala sursă de venit în casă.190 Un exemplu de proiect pe care insituţiile financiare
internaţionale îl propun este privatizarea serviciilor de stat. Pentru populaţia săracă şi în special
pentru femeile din această categorie dezavantajele sunt multe, ţinând cont de dependenţa
financiară faţă de subvenţii oferite de către stat.191
Parteneriatul global pentru dezvoltare este o infrastructură care poate direcţiona fondurile
ODA în vederea asigurării progresului unor domenii în statele slab sau în curs de dezvoltare nu
îşi permit să aloce bani din bugetele naţionale. În vederea prioritizării Goal-ului 3, ong-urile,
agenţiile specializate şi grupurile de lobby militează prin oferirea de date concrete care să
servească drept baza pentru iniţierea unor proiecte care să contribuie la emanciparea şi asigurarea
egalităţii de gen. La nivel de ţară, aceste date sunt problematice. În genereal, rapoartele MDGs
nu sunt segregate în funcţie de sex şi ajung să ignore anumite efecte pe care doar femeile le simt.
192
Totuşi, ajutorul ODA acordat statelor în vederea atingerii MDGs 3 a înregistrat o creştere
enormă. În 2002, suma alocată pentru asigurarea atingerii obiectivului a fost de 2,5 miliarde de
dolari, reprezentând 6% din suma totală ODA. În 2006, această sumă s-a triplat ajungând la 7,2
miliarde de dolari, adică 8% din ODA193, iar în 2007 a ajuns la 10,2 miliarde din bugetul ODA de
59 miliarde de dolari, ceea ce înseamnă 17,3%.194
Creşterea ajutorului acordat statelor pentru atingerea MDGs 3 şi implicit a target-urilor
care includ dimensiunea de gen refelecă un grad ridicat de conştientizare a impactului pe care
inegalităţile sociale suportate de femei le au asupra dezvoltării globale.

MDGs a pornit ca un proiect ambiţios, care, în timp s-a dovedit a avea multe lacune.
Perspectivele prezentate mai sus asupra fiecărui goal reprezintă răspunsul dat de UNIFEM cu
privire la provocările de gen pe care implementarea obiectivelor trebuie să le depăşeaască. Fiind
un proiect al întregii lumi nu putea să se axeze doar pe nevoile femeilor, însă prin MDGs s-a
demonstrat necesitatea atingerii obiectivelor trasate de CEDAW, DEVAW şi de BPFA.
190
Ibidem, pag 153
191
Corner,iulie 2008, pag 154
192
Ibidem, pag 154-157
193
Goetz, 2009, pag 132
194
Millenium Development Goals Report 2009, pag 49

57
Progresului lent a implementării acestor documente la nivel naţional a repezentat şi repezintă în
continuare o întârziere a MDGs. Sărirea acestor etape de către multe state membre ONU şi
asumarea unor responsabilităţi globale de tipul MDGs reprezintă fie o dezvoltare de formă şi fără
fond, fie o accelerare a universalizării principiilor care stau la baza capacitării femeii.

Concluzie

În această lucrare am vrut să subliniez importanţa pe care o au femeile în societate şi

ignoranţa de care au parte chiar şi la cel mai înalt nivel. Poate este vorrba de fenomenul group-
think sau poate pur şi simplu din comoditate, însă o astfel de atitudine nu poate decât să aibă
efecte negalive la nivel naţional şi mondial, pe termen scurt şi lung. Femeile au fost asuprite
multe secole, iar vocea lor a fost mai mereu una secundară. Una dintre cele mai importante
instituţii percepute de opinia publică a luat în considerare asimetric dimensiunea de gen a
societăţii. Aici mă refer desigur la Biserică.
Începutul secolului al XX-lea a adus o primă schimbare importantă în societăţile
dezvoltate. Dreptul la vot reprezintă pasul spre emanciparea femeilor, însă nu asigură capacitarea
lor deplină. Egalitatea de şanse este în contiuare un principiu care nu s-a dezvoltat complet sau
corect în multe stat. Pe lângă actele normative care încearcă să aplatizeze diferenţe dintre bărbaţi
şi femei, există problema mentalităţii rudimentare care perpetuează structurile patriarhale şi
stereotipurile de genul mamă, gospodină, prostituată. Astfel, femeile sunt excluse din multe
dintre domeniile economice cu venituri mari şi limitate la sectoare prost plătite şi nesigure.
Excluderea din poziţii care să le perimită participarea la luarea deciziilor se datorează tot
cutumelor de tipul „femeia nu are voie să participe la viaţa publică pentru că ea este prea ocuptă
stând la cratiţă”. Tot ce am prezentat în acest paragraf se limitează la ţările dezvoltate. În
societăţile slab sau în curs de dezvoltare situaţia este mult mai dramatică, în special datorită
frecvenţei violenţei împotriva femeilor.
A nu te implica şi a deplânge statutul femeii nu este totuşi o opţiune dezirabilă . De la a fi
martor până la a deveni complice nu este un drum atât de lung. Evident că orice entitate care a
deschis subiectul emancipării femeii a fost la vremea ei considerată paria. Acum, însă, vorbim nu
de numărul celor care se implică şi care susţin un statut mai bun al femeii, ci de eficienţa

58
acţiunilor lor. ONU este prima organizaţie internaţională care s-a preocupat de condiţiile femeii
ca cetăţean cu drepturi depline.
Urmărind principiul economic al diviziunii muncii, ONU a instituit agenţii specializate
care să se ocupe şi să superavegheze evoluţia femeii în societăţile celor 192 de membri. CSW,
UNIFEM, INSTRAW şi Comitetul CEDAW constituie nucleul instituţional care se ocupă cu
incorporarea perspectivei de gen în acţiunile ONU. Aceste instituţii au avut şi au în contiuare
instrumente legale prin care să tragă la răspundere actorii internaţionali asupra nerespectării
principiilor trasate, în primul rând, în Carta ONU. Recomanările prezentate fie prin CEDAW, fie
prin DEVAW sau Planul de Acţiune din Beijing nu au un caracter coercitiv. Ele au rolul de a
oferi alternative şi de a îmbunătăţi viaţa femeilor ca factor cheie în dezvoltarea socială şi
economică a statelor. Nerespectarea punctelor stabilite pe aceste agende a întârziat concretizarea
unor planuri precum cel de eradicare a sărăciei.
Millennium Development Goals adună deciziile luate de statele semnatare pentru
asigurarea vieţii mai bune a populaţiei globului. Indicatorii tehnici care urmăres evoluţia
implementării acestui proiect mondial au înregistrat adevăratele nereuşite ale ignorării
dimeniunii de gen de către guvernele celor 179 de state semnatare. Multe dintre ţintele propuse
nu vor fi atinse până în 2015, aşa cum se dorea. Aşa cum am mai spus în lucrare, MDGs au
reprezentat obiective ambiţioase pentru situaţia globală actuală. Lipsa unor structuri de colectare
a datelor şi caracterul eterogen al societăţilor au contribuit la deturnarea limitelor de timp
stabilite.
Marele deficit al MDGs este că se adresează tuturor statelor la acelaşi nivel şi cu aceleaşi
cerinţe. Nevoile diferă consierabil de la state precum Suedia sau Olanda la state precum cele din
Africa Sub-Sahariană sau din Asia de Sud. Aceeaşi problemă o întâlnim şi în cazul propunerilor
pentru promovarea egalităţii de gen şi a emancipării cuprinse în cel de-al treile obiectiv. Evident,
trebuie luată în considerare şi gradul de implicare a agenţiilor ONU, care diferă în funcţie de
aceste nevoi.
Studiul de caz al lucrări se concentrează asupra perspectivei de gen UNIFEM privind
evoluţia MDGs. Efortul depus pentru atingerea obiectivelor de către statele semnatare, de câtre
ong-uri şi chiar de câtre entităţile internaţionale par să evite problematica de gen şi să creeze sau
să adâncească situaţia femeilor din societăţile în curs sau sub-dezvoltare. Liberalizarea pieţei
economice internaţionale reprezintă una dintre cele mai mari provocări pentru femeile care nu au

59
acces la o educaţie necesară pentru a ţine pasul cu evoluţia lumii. În plus, deschiderea graniţelor
şi decalajul prea mare dintre societăţi contribuie la marginalizarea femeilor din medile sărace şi
la menţinerea diferenţelor de remunerare dintre femei şi bărbaţi pentru aceaşi muncă.
Accelerarea capacitării femeilor ar face posibilă evitarea multor efecte nu numai la nivel
politic şi economic. Înformarea corectă asupra bolilor transmisibile şi încurajarea femeilor să
aibă o voce în viaţa publică, susţinută şi de instrumente legale naţionale, ar reduce numărul
deceselor şi a îmbolnăvirilor şi ar face posibilă redistribuirea fondurilor destinate tratamentelor
medicale în direcţia infrastructurii şi a educaţiei.
Una dintre cauzele ineficienţei proiectelor şi politicilor publice avansate de guverne se
rezumă la lipsa datelor care să includă şi variabila sex. Femeile au nevoi, roluri şi responsabilităţi
diferite faţă de bărbaţi, iar astfel de analize ar putea sta la baza unor programe eficiente.
Atingerea obiectivului trei s-ar manifesta printr-o urgentare a celorlalte ţeluri, care depind
remarcabil de evoluţia statutului femeii.
O altă problemă a MDGs se leagă de faptul că statele dezvoltate nu au obiective mai
înalte. În 2002, când a fost prezentată primul model al propunerilor mileniului, şapte ţări erau la
nivelul la care deja atinseseră target-urile pentru optimizarea condiţiei femeilor. Pe de o parte
MDGs reprezintă o listă cu priorităţi prea mari pentru resursele reduse ale ţărilor din Africa Sud-
Sahariană, pe de altă parte reprezintă propuneri mediocre pentru statele dezvoltate care nu sunt
stimuate să atingă standarde mai înalte. Partea pozitivă este că încurajează comunicarea
înterstatală pentru ca statele care nu şi-au atins obiectivele să poată primi susţinere economică
din partea statelor dezvoltate.
Subscriu perspectivei UNIEM, conform căreia MDGs prezintă multe lacune atât la nivel
de redactare, prin lipsa unor indicatori segregaţi pe baza sexului, cât şi la nivelul ideatic, prin
faptul că nu include propuneri fezabile legate de îmbunătăţirea statutului femeii. Tototadă,
consider că neîndeplinirea obiectivelor se datorează şi promovării şi vizibilităţii reduse atât a
MDGs, cât şi a celorlalte documente.
Deşi reprezintă un început stângaci al mileniului, MDGs este un început care dacă va
beneficia pe viitor de o consolidare îşi va atinge cele opt obiective. În aceşti opt ani, proiectul a
făcut posibilă acumularea de date care să reflecte situaţia lumii şi care să stea la baza
următoarelor propuneri. Totuşi, mai sunt cinci ani până la termenul propus de Millennium
Declaration şi mult mai multe informaţii de obţinut.

60
 MDGs reprezintă un pas important pentru situaţia femeilor din toată lumea, nu numai din
ţările dezvoltate. Prin simplul fapt că promovarea egalităţii de gen şi a emancipării femeii se
regăseşte printre obiectivele mileniului, ONU a reuşit să crească gradul de sensibilizare, dacă nu
a populaţiei care este atât de informată cu privire la proiect, a guvernelor statelor membre.

Bibliografie:
1. Documente
1. ***Basic Facts about the United Nations – Department of Public Information [New York: United Nations
Publication, 2000(2004)]
2. *** Beijing Platform for Action,15 septembrie 1995
3. *** Carta ONU
4. ***Convention on the Elimination of All Forms of Discrimination against Women (CEDAW), adopted in
1979 by the UN General Assembly
5. ***Declaration of Mexico on the Equality of Women and Their Contribution to Development and Peace
6. ***Declaration on the Elimination of Violence against Women(DEVAW)
7. *** Millenium Development Goals Report 2009
8. *** Nairobi Forward-looking Strategies for the Advancement of Women, 15-26 July 1985
9. *** Resolutions 35/136 General Assembly. World Conference on the United Nations Decade for Women
10. *** United Nations Millennium Declaration, 18 septembrie 2000 – Resolution 55/2 adoptată de Adunarea
Generală
11. *** INSTRAW’s Strategic Framework for the period 2008-2011,[UN-INSTRAW, 3 mai 2007]
12. *** Raportul Comitetului CEDAW, Progress achieved in the implementation of the Convention on The
Elimination of All Forms of Discrimination Against Women, 21 iunie 1995, A/Conf 177/7
13. *** UNIFEM strategic plan, 2008-2011 [UNIFEM, 14 august 2007, DP/2007/45]
2. Cărţi
14. BHASKARA RAO, Digumarti,. RAO, V.V, LAKSHMI, V.V. and. KRISHNA, V.V (editori) Status and
Advancement of Women. [New Delhi: APH Publishing Corporation, 1999]
15. BOUTA,Tsjeard, FREEKS,Georg, BANNON, Ian – Gender, conflict, and development [Washington, D.
C.: The World Bank, 2005]
16. BUVINIC,Mayra, MORRISON,Andrew R., OFOSU-AMAAH, A. Waafas, SJOBLON Mirija– Equality
for Women: where do we stand on Millennium Development Goal 3? [Washington, D.C.:The World Bank,
2008]
17. CORNER Lorraine, Making the MDGs Work for All: Gender-Responsive Rights-Based Approaches to the
MDGs [UNIFEM, Iulie 2008]

61
 18. DRAGOLEA, Alina – Gen şi Politică [curs nepublicat, 2009]
19. DRAGOMIR, Otilia, MIROIU, Mihaela (editoare) – Lexicon Feminist [Iaşi:ed Polirom, 2002]
20. DURAN Paloma The United Nations and Equal Opportunities for Men and Women [UN-INSTRAW,
2005]
21. GOETZ, Anne Marie (coord.), Progress of the World’s Women 2008/2009: Who Answers to Women?
Gender & Accountability [UNIFEM, 2009]
22. HULME, David The Millennium Development Goals (MDGs): A Short History of the World’s Biggest
Promise [University of Manchester and Brooks World Poverty Institute,September 2009]
23. INGLIS Shelley, WALDORF Lee, - Pathway to Gender Equality UNIFEM [Federal Ministry for
Economic Cooperation and Development of Germany and Deutsche Gesellschaft für Technische
Zusammenarbeit, 2005]
24. ANNAN, Kofi A. We, the people [New York, United Nations Department of Public Information 2000]
25. MIROIU, Andrei, UNGUREANU, Radu-Sebastian – Manual de Relaţii Internaţionale[Bucureşti: Polirom,
2006]
26. MIROIU, Mihaela – Drumul către autonomie: teorii politice feministe [Iaşi: Polirom, 2004]
27. Dr. SADIK, Nafis (Coord.), Organizational Assessment:UNIFEM Past, Present and Future [UNIFEM, 1
December 2004]
28. POPESCU, Liliana – Politica Sexelor [Bucureşti: editura Maiko, 2004]
29. SHARP, Joanne, BRIGGS, John, YACOUB, Hoda, HAMED, Nabila – Doing Gender and Development:
Understanding Empowerment and Local Gender Relations [ Blackwell Publishing on behalf of The Royal
Geographical Society (with the Institute of British Geographers New Series, Vol. 28, No. 3 (Sep., 2003)]
http://www.jstor.org/stable/3804577 Accessed: 09/04/2010 07:07
3. Publicaţii ONU
30. United Nations , Short History of the Commission on the Status of Women, 2006
31. UNIFEM Gender Equality Now. Accelerating the Achievement of the Millennium Development Goals
Resource Kit [UNIFEM, 2008]
32. UNIFEM Progress of the World's Women 2002: Volume 2: Gender Equality and the Millennium
Development Goals [New York, 2003]

3. Pagini web
33. www.un.org
34. www.treaties.un.org

62
Anexe
Tabel 1. Lista oficială a obiectivelor, target-urilor şi indicatorilor MDGs 2005195
Millennium Development Goals (MDGs)
Obiective şi Target-uri Indicatori de monotorizare a progresului
Goal 1: Eradicarea sărăciei extreme şi a foametei
Target 1.A: Înjumătăţirea până în 2015 (an de referinţă 1990)populaţiei a cărei 1.1 Proporţia polulaţiei care câştigă mai puţin
venit este mai mic de 1 dolar/zi de 1$ 196
1.2 Rata sărăciei
1.3 Ponderea celei mai sărace chintile în
consumul naţionale
Target 1.B: Obţinerea unor locuri de muncă depline, productive şi 1.4 Rata de creştere a PIB/salariat
decente pentru toţi, inclusiv femei şi tineri 1.5 Ocuparea forţei de muncă a populaţiei
1.6 Proporţia persoanelor anajate care câştigă
mai puţin de 1$/zi
Target 1.C:Înjumătăţirea până în 2015(an de referinţă 1990) a populaţiei care 1.7 Prevalenţa copiilor subponderali sub vârsta
suferă de foame de cinci ani
1.8 Proporţia polulaţiei al cărei consum este
sub dieta minimă
Goal 2: Asigurarea educaţiei primare la nivel global
Target 2.A: Asigurarea că, până în 2015, copiii de pretutindeni, băieţi şi fete 2.1 Rata netă de înscriere în învăţământul
deopotrivă, vor avea şansa să completeze un ciclu complet de învăţământ primar
primar 2.2 Proporţia elevilor care au reuşit să ajungă
la ultima clasă a nivelului primar
2.3 Rata de alfabetizare a bărbaţilor şi femeilor
cu vârste cuprinse între 15-24 de ani.
Goal 3:Promovarea egalităţii de gen şi a capacitării femeilor
Target 3.A: Eliminarea inegalităţilor între sexe în învăţământul primar şi 3.1 Paritatea fete- băieţi în învăţământul
secundar, preferabil până în 2005, şi în toate nivelurile de învăţământ nu mai primar, secundar şi terţiar
târziu de 2015 3.2 Raportul dintre femei şi bărbaţi care ştiu să
citească şi să scrie
3.3 Ponderea salariului femeilor în sectoare
non-agricole
3.4 Proporţia de locuri deţinute de femei în
parlamentul naţional
Goal 4: Reducerea mortalităţii infantile  

195
Tabelul a fost preluat de www.treaties.un.org . Lista oficială a obiectivelor nu dispune de o traducere oficială în
română.
196
Pentru tendinţe de monitorizare a sărăciei ţării, ar trebui să fie utilizaţi indicatorii pe baza liniilor naţional al
sărăciei , atunci când sunt disponibile.

63
Target 4.A: Reducerea ratei mortalităţii a copiilor sub cinci ani cu până la două 4.1 Rata mortalităţii copiilor sub cinci ani
treimi până în anul 2015 (an de referinţă 1990)  4.2 Rata mortalităţii infantile
4.3 Proporţia copiilor de 1 an imunizaţi
împotriva rujeolei
Goal 5: Îmbunătăţirea sănătăţii materne 
Target 5.A: Reducerea cu trei pătrimi, între 1990 şi 2015, a ratei mortalităţii 5.1 Rata mortalităţii la naştere
materne 5.2 Proporţia naşterilor asistate de către
personalul medical calificat
Target 5.B: Atingerea, până în 2015, accesului universal la sănătatea 5.3 Rata prevalenţei contaceptivelor
reproducerii 5.4 Natalitatea la Adolescenţi
5.5 Acoperirea îngrijirii prenatale (cel puţin o
vizită sau cel puţin patru vizite)
5.6 Nevoia nesatisfăcută de planificare
familială
Goal 6: Combaterea HIV/AIDS, a malariei şi a altor forme de boli transmisibile
Target 6.A: Oprirea până în 2015 şi începerea procesului de inversare a 6.1 Prevalenţa HIV în rândul populaţiei cu
răspândirii HIV/SIDA   vârsta de 15-24 de ani
  6.2 Folosirea prezervativului în cazuri cu un
  risc ridicat de boli cu transmitere sexuală
  6.3 Proporţia populaţiei cu vârsta de 15-24 de
ani cu o cunoaştere corectă şi
cuprinzătoare despre HIV /
6.4 Rata de şcolarizare a orfanilor la raza de
şcolarizare a non-orfani cu vârsta de 10-14
ani
Target 6.B: Atingerea, până în 2010, a accesul universal la tratament pentru 6.5 Proporţia populaţiei infectate cu HIV la un
HIV / SIDA pentru toţi cei care au nevoie nivel avansat, cu acces la medicamente
antiretrovirale
Target 6.C: Oprirea până în 2015 şi începerea procesului de inversare 6.6 Incidenţa şi rata mortalităţii asociate cu
aincidenţei malariei şi a altor boli majore  malaria
  6.7 Proporţia copiilor sub 5 care dorm sub
  plase de pat tratate cu insecticide
  6.8 Proporţia copiilor sub 5 ani cu febră care
sunt trataţi cu medicamente anti-malarie
adecvate
6.9 Incidenţa, prevalenţa şi rata mortalităţii
asociate cu tuberculoza
6.10 Proporţia cazurilor de tuberculoză depistate
şi aflate sub tratament de durată mică.
Goal 7: Asigurarea sustenabilităţii mediului înconjurător
Target 7.A: Integrarea principiilor dezvoltării durabile în politicile şi programele 7.1 Procent din suprafaţa terenurilor acoperit
ţării şi reducerea pierderilor resurselor naturale de pădure
   7.2 emisiilor de CO2, în total, pe cap de
Target 7.B: Reduce pierderea biodiversităţii,prin atingerea, până în 2010, a locuitor şi pe un dolar din PIB
unei scăderi semnificative a ratei de pierdere 7.3 Consumul de substanţe care distrug ozonul
7.4 Proporţia de stocuri de peşte în cadrul
limitelor biologice de siguranţăProportion of
total water resources used
7.5 Proporţia zonelor terestre şi marine
protejate
7.6 7.6 Proporţia de specii ameninţate cu
dispariţia
Target 7.C: Înjumătăţirea, până în 2015, a proporţiei persoanelor fără acces la 7.7 Proporţia popaţiei care foloseşte o sursă de
apă potabilă şi la resurse sanitare de bază apă potabilă îmbunătăţită.

64

Target 7.D: Obţinerea până în 2020 a îmbunătăţirii semnificative a vieţilor a cel 7.9 Proporţia populaţiei urbane care locuieşte
puţin 100 milioane de locuitori din mahalale.
Goal 8: Dezvoltarea unui parteneriat global pentu dezvoltare
Target 8.A: Dezvoltarea în continuare a unui sistem comercial şi financiar
deschis, previzibil şi nondiscriminatoriu
Include un angajament pentru buna guvernare, dezvoltare şi reducerea sărăciei pentru Africa şi pentru ţările fără ieşire la mare
- atât la nivel naţional şi internaţional
Target 8.B: Adresarea către nevoile speciale ale ţărilor sub-dezvoltate
Include: cotă tarifară şi accesul liber al exporturilor din ţările cel mai puţin
dezvoltate , consolidarea programului de reducere a datoriilor pentru ţările
sărace puternic îndatorate (heavily indebted poor countries - HIPC) şi anularea
datoriilor oficiale bilaterale; activitatea ODA mai generoasă pentru ţările
angajate să reducă sărăcia
Target 8.C: Adresarea către nevoile speciale ale ţărilor în curs de dezvoltare
care nu au ieşire la mare şi insulare (prin intermediul Programului de Acţiune
pentru Dezvoltarea Durabilă a Statelor Insulare Mici în Curs de Dezvoltare şi a
deciziei celei de-a 22-a sesiunii speciale a Adunării Generale)
Target 8.D: Rezolvarea exhaustivă a problemelor legate de datoriile ţărilor în
curs de dezvoltare prin intermediul măsurilor naţionale şi internaţionale, în
scopul de a face datoriile sustenabile pe termen lung
Target 8.E: În cooperare cu companiile farmaceutice, asigura accesul la
medicamente esenţiale la preţuri accesibile în ţările în curs de dezvoltare
197
Proporţia reală a persoanelor care trăiesc în mahalale este măsurată prin mandatare, reprezentând populaţia
urbană care trăieşte în gospodării cu cel puţin una dintre cele patru caracteristici: (a) lipsa de acces la alimentarea
cu apă îmbunătăţită; (b) lipsa de acces la salubritate îmbunătăţită; (c) suprapopularea (3 sau mai multe persoane
pe cameră) şi (d) locuinţe din material non-durabile.
65
7.8 Proporţia polulaţiei urbane care are facilităţi
sanitare îmbunătăţire
în mahalale197
Unii dintre indicatorii enumeraţi mai jos sunt
monitorizaţi separat pentru ţările cel mai puţin
dezvoltate (least developed countries - LDCs),
şi insulare mici în curs de dezvoltare în curs de
dezvoltare
Official development assistance (ODA)
8.1 ODC-ul net, total şi al ţărilor cel mai puţin
dezvoltate ca procent al VNB al statelor
finanţatoare OECD/DAC
8.2 Proporţia statelor donatoare la ODA din
totalul relaţiilor bilateral pentru serviciile
(educaţia obligatorie, sistemul de sănătate
primar, nutriţie, apă potabilă şi igiena
personală)
8.3 ODA primit în statele în curs de dezvoltare
care nu au ieşire la mare ca procent din
PIB
8.4 ODA primit în statele insulare mici în curs
de dezvoltare ca procent din PIB
Accesul pe piaţă
8.5 Proporţia importului ţărilor dezvoltate (prin
valoare şi excluzând armament) din ţările
în curs de dezvoltare sau slab-dezvoltate
8.6 Tarifele medii impuse de ţările dezvoltate
asupra produselor agricole şi produselor
textile şi de îmbrăcăminte din ţările în curs
de dezvoltare
8.7 Suportul estimate în agricultură a ţărilor
OECD ca procent al PIB
8.8 Proporţia ODA care ajută la întărirea
capacităţii comerciale.
Datoria Durabilă
8.9 Numărul total de ţări care au atins punctele
de decizie HIPC şi numărul celor care
finalizat punctele de decizieHIPC (cumulat)
8.10 Reducerea datoriilor sub iniţiativele HIPC şi
MDRI
8.11 Procentul Datoriei din exporturile de bunuri
şi servicii
8.12 Ponderea populaţiei cu acces la
medicamente la preţuri accesibile esenţiale
pe o perioadă mai lungă
Target 8.F: În cooperare cu sectorul privat, punerea la dispoziţie a beneficiiloe 8.13 Linii telefonice/100 locuitori
noii tehnologiei, în special a informaţiei şi a comunicaţiilor 8.14 Abonaţi la telefonia mobilă/100 de locuitori
8.15 Numărul de utilizatori de internet/100
locuitori

66