LIBIA

Bazinul Mediteranean.
Metafora culturii.
 Al-Jamāhīriyyah al-Arabiyyah al-
Lībiyyah aš-Šabiyyah al-Ištirākiyyah al-
Uthmā
Marea Jamahiriye Arabă Socialistă
Populară Libiană
Stema
Deviză: Libertate, Socialism, Unitate

Imn național: Allahu Akbar

Capitală Tripoli
32°54′N
13°11′E
Oraș principal Tripoli
Limba oficială araba
Sistem politic
Șef de Stat Muammar al-Gaddafi
Prim-ministru Baghdadi Mahmudi
Independență 24 decembrie 1951 

Suprafață 

 - Total 1 759 540 km² km² (17)

 - Apă (%) neglijabil

Populație   - {{{an}}} 5 853 000 loc. (105)

 - Densitate 3/km² loc./km² ({{{Densitate-loc}}})

PIB {{{PIB_PPC_an}}}

 - Total $67,244 miliarde USD (67º)

 - Per capita $11 630 USD

Monedă Dinarul

Fus orar UTC + 2

Domeniu Internet .ly

Prefix telefonic +218

Libia, cu numele oficial Marea Jamahiriye Arabă
Libiană Populară și Socialistă, este o țară din nordul
Africii. Are frontieră cu Marea Mediterană la nord,
vest cu Tunisia și Algeria, la sud-vest cu Nigerul, la
sud cu Ciadul , iar la sud-est și est cu Egiptul și
Sudanul.
Libia este de circa patru decenii o mare producătoare
și exportatoare de petrol, ceea ce a dus la ridicarea
nivelului de trai a locuitorilor ei. În prezent, Libia a
fost declarată ca având populația cu cea mai mare
speranță de viață din Africa (dar în număr de unități
este depășită doar de insula britanică Sf. Elena), și
anume 74 de ani.
 Istorie
Primele indicații ce apar în istorie despre Libia, se
referă la mercenarii libieni angajați în Egiptul antic, în
primul mileniu î.Hr. De asemenea armata cartagineză
a lui Hannibal Barca, a angajat numeroși mercenari
libieni,care mai târziu au ajuns să constituie partea cea
mai puternică a infanteriei ei în faimoasa expediție
punică peste Alpi în peninsula italiană. Coasta libiană
a fost vizitată de către greci și fenicieni, iar mai târziu,
dominată de Imperiul Roman, de vandaliii conduși de
regele Genseric, de Imperiul Bizantin, apoi de arabi și
in sfârșit de Imperiul Otoman.
În 1912, Libia a fost invadată de către Italia. Până atunci, din
cauza valorii economice reduse și a poziției strategice mai puțin
importante (fiind controlată de șefi beduini) a scăpat de
voracitatea puterilor imperiale din Europa, dar italienii, care
voiau să-și creeze și ei un imperiu colonial, nu aveau în acea
perioadă la dispoziție nici un alt obiectiv mai potrivit pentru a-l
anexa,iar proximitatea geografică a Libiei cu peninsula apenină
le-a facilitat fără îndoială planurile. Dominația italiană asupra
Libiei, sau o numeau ei - Tripolitania, a durat până la sfârșitul
celui de al doilea război mondial, în timpul conflagrației
teritoriul Libiei fiind teatrul luptei între Afrika Korps a lui
Erwin Rommel, de partea Axei, și trupele Marii Britanii, sub
comanda lui Montgomery.
La sfârșitul războiului aliații nu s-au înțeles în privința viitorului
fostei colonii italiene. În acel moment Libia avea un teritoriu de
cinci ori mai mare decât Italia. Cu toate acestea, populația ei nu
depășea un milion de locuitori, ceea ce facea să reprezinte o
destinație potrivită de colonizare pentru unii italieni, care
începuseră să caute noi locuri de emigrație după război. Dezacordul
dintre puterile din Vest și Uniunea Sovietică a făcut ca ONU să
decidă să acorde independența acestei țări, sub conducerea regelui
Idris I.
Astfel, Libia a devenit prima colonie africană, care a obținut
independența. Mai târziu puterile europene au regretat aceasta,
deoarece au ajutat în acest fel să stimuleze și alte colonii africane să
revendice independența. În plus s-a pierdut asa o ultimă șansă de a
construi un stat în stil european pe coasta de sud a Mediteranei.
În prezent, Libia este guvernată prin intermediul unui sistem pseudo-
democratic. Muammar Gaddafi rămâne o figura emblematică și lider al
revoluției, deși nu are nici alt post oficial. Într-adevăr, Muammar Gaddafi a
introdus un sistem de guvernământ de tip „socialist arab” sui generis, a
proclamat Libia nu „republică” (Jumhuriya) ca alte state arabe, ci
Jamahiriya („statul maselor”) care se pretinde a fi un sistem democratic de
exercitare a puterii poporului prin implicare directă în procesul de luare a
hotărârilor (putere populară). În realitate este un sistem de dictatură
personală. Inspirat de o ideologie panarabă și islamică sui generis
(„Carnetul verde”), și având la dispoziție mari resurse financiare ca urmare
a exportului de petrol, colonelul Gaddafi a sponsorizat în trecut acțiuni de
gherilă și atentate împotriva țărilor occidentale și SUA. În urma unor
asemenea acte, președintele SUA, Ronald Reagan, a ordonat în anul 1986
bombardarea unor obiective militare în capitala Tripoli și în orașul
Benghazi. În aceste bombardamente au pierit și un număr de civili, între
care și Jana, o fiică adoptivă a conducătorului libian.
La sfârșitul anilor 80 ai secolului al XX-lea două avioane civile au explodat
ca urmare a unor atacuri teroriste, unul în Regatul Unit al Marii Britanii
(căzând deasupra localității scoțiene Lockerbie) și unul în Africa (atacul
asupra zborului UTA 772). Statele Unite, Marea Britanie și Franța au acuzat
Libia de aceste acțiuni și au întreprins o serie de sancțiuni care să conducă la
izolarea regimului libian.
În tot cursul anilor 1970-2000 Libia sub conducerea lui Geddafi a jucat un
rol activ în viața continentului african, mai ales în Africa Neagră, în care a
căutat să dețină un rol conducător. Ea a fost implicată în mișcări subterane și
de guerrillă sau în lovituri de stat - in regiuni diferite -- Uganda, în
Cornul Africii, în Liberia și Sierra Leone, în Ciad, Burkina Faso etc. de
asemenea a dat sprijin luptei contra regimului apartheid din Africa de Sud.
De asemenea liderul Libiei a încercat, după modelul politicii din trecut a lui
Gamal Abdel Nasser și a Baas-ului din Siria și Irak, să tindă spre unificarea
țărilor arabe - astfel a tentat întemeierea de federații, dovedite efemere, cu
Egiptul și Sudanul, apoi cu Tunisia și Algeria.
In martie 2001 Uniunea Africană, care a luat locul Organizației Unității
Africane O.U.A. a fost întemeiată printr-o ceremonie care a avut loc în
orașul libian Syrte.

După atentatele organizației al-Qaida din 11 septembrie 2001, și după

lansarea de către SUA și aliații ei a războiului care a dus la răsturnarea
regimului taliban în Afghanistan și cea a regimului lui Saddam Hussein în
Irak, în anul 2003 guvernul libian și-a recunoscut până la urmă
responsabilitatea pentru atentatul amintit "de la Lockerbie" și a aceluia
contra zborului UTA 772 a avionului francez pe teritoriul Africii, și a
ajuns la acorduri prin care s-a angajat să compenseze familiile victimelor
din cele două avioane. Ca rezultat, au fost ridicate în ultimii ani
sancțiunile contra Libiei. Libia a fost vizitată în urma acestei cotituri
diplomatice, de primul ministru britanic Tony Blair și de secretara de stat
americană Condoleezza Rice, iar colonelul Kadhafi a beneficiat de o
primire solemnă la Paris, unde și-a exprimat însă opoziția față de inițiativa
președintelui Sarkozy a fondării unei Uniuni mediteraniene.
 Districte
Libia a fost împărțită în trecut sub formaă de guvernări sau muhafazat , apoi se
organizează teritoriul său în 25 de municipii sau baladiyat. Ulterior, țara a fost
împărțită în 34 sha'biyat. Apoi a revenit la 22 sha'biyat.

Al Butnan Darnah

Al Jabal al Akhdar Al Marj

Benghazi Al Waht

Al Kufrah Sirte

Murzuq Sabha

Wadi Al Hayaa Misratah

Al Murgub Tarabulus
Geografie
Teritoriul Libiei se extinde intre
paralela 45.18 si 57.32 grade lat.
nordica. Desertul constituie marea parte
a teritoriuliu Libian, iar pamantul este
un platou , o extensie a Platoului
African, iar campia de costa se intinde
de-a lungul Mediteranei. Oaze, multe
facand parte din muntii Jabal al-Akhdar
pana la Mediterana in N-E, muntele
Nafusah in N-W, muntii Tibesti in Sud
cu varf de 2286 metri.
 Economie
Petrol și gaze naturale (90% din veniturile provenite din
export).

Industria: petrochimică și energetică, metalurgică,

ușoară (textilă), extractivă. Arte artizanale tradiționale.

Agricultura: culturi de cereale, măsline, citrice, curmale.

Cultura

Moschee in
Gadames

Religia
predominantă în
Libia este Islamul,
și că aproximativ
97% din populație
aparține acestei
religii.
 Turism
Dupa ani intregi de izolare, frumusetea si diversitatea Libiei sunt
relativ necunoscute si tara este in mare parte neatinsa de turism.
Numarul turistilor creste de la an la an deoarece Libia are niste
orase antice deosebit de frumoase si spectaculoase. Libia a asistat la
valuri de invazii  turcesti, vandale, bizantine, romane, arabe si
italiene, care si-au lasat amprenta pana astazi, in ruine romane si
grecesti, Medina capitalei Tripoli, stilul de viata nomadic al
triburilor de berberi si beduini, precum si in limba, cultura si
obiceiurile locuitorilor.
Tripoli este principalul port al tarii si un oras aglomerat, cu cranguri
de portocali, podgorii, palmieri si maslini, dominat de Castelul Rosu
si portile Medinei.
 Principalele atractii
turistice
• Dunele de Nisip Zallaf situate in  regiunea nativilor
Tuaregi. Dunele sunt inconjurate de lacuri saline cu un
continut mineral mare si palmieri.
• Orasele-oaze precum Ghadames, Ghat, Hun, orasele din
Muntii verzi si Muntii de Vest.
• Cele cinci orase grecesti antice – Shahat (Gorina), Sussa
(Apolonia), Tolmitha (Ptolemias), Tukra (Tokhira) si Elmerj
(Barqa), situate in  regiunea de est.
• • Marea de Nisip Ubari – o intindere uimitoare de nisip
presarata  cu cateva lacuri saline.
• • Capitala Tripoli – un oras african pitoresc cu moschee
traditionale, souk-uri, case si khan-uri (case publice).
• • Castelul Rosu (Assai al-Hamra).
• • Benghazi – al doilea oras al Libiei, situat pe
marginea de est a golfului Sirte. In apropiere se
afla  cateva plaje frumoase, printre care si Ras
Alteen.
• • Plajele insorite situate  pe coasta mediterana si
intinse pe o distanta de 2.000km.
• • Oaza unica din desert din orasul Ghadames,
numit si “Perla Desertului”, la 800km sud-vest de
Tripoli.
• http://www.youtube.com/watch?
v=hvLpIWO125M&feature=player_embedded
 Obiceiuri culinare
• Couscous este o mancare foarte populara in Libia.
Acesta poate fi amestecat cu sosuri si combinat cu o
varietate de carnuri si legume. Couscous se mai combina
cu miere si lapte si se serveste la micul dejun. 
Majoritatea meselor se servesc cu “kasrah”, o paine
nedospita turtita. Painea se inmoaie in sosuri precum
“babaghanuj”, facut din vinete coapte si tocate, cu
lamaie, pasta din seminte de susan (tahini) si un praf de
sare.
 Leptis Magna
• Proeminent oras din stravechiul Imperiu Roman, Leptis Magna a fost
abandonat in anul 650 de catre locuitorii sai, din cauza repetatelor atacuri
berbere si ca urmare a cuceririi Tripolitaniei de catre arabi. Cu toate
acestea, chiar daca doar ruinele mai amintesc de gloria sa de odinioara,
Leptis Magna este inca in masura sa dea fiori celor ce il viziteaza. Ruinele
se afla la circa 130 de kilometri est de Tripoli si sunt catalogate si astazi
drept unele dintre cele mai frumoase si mai impunatoare vestigii romane
din bazinul mediteraneean. Orasul a fost fondat de catre fenicieni in jurul
anului 1100 i.Hr, dar nu si-a atins maretia decat in momentul in care
Cartagina a ajuns sa domine Marea Mediterana. A devenit parte a Imperiul
Roman in anul 146 i.Hr., fiind apoi cucerit de catre vandalii lui Genseric in
anul 439. Recucerit de generalul bizantin Belizarie in anul 543, Leptis
Magna a devenit imediat capitala provinciei Imperiului Bizantin. Situl a
devenit parte a patrimoniul UNESCO inca din anul 1982.
1. Oaza Ubari (Libia)
• Ubari este o oaza oras din valea Targa situata
in sud-vestul Libiei. Se afla intre platoul
Messak Sattafat si Idhan Ubari (o zona de
dune de nisip si lacuri). Oaza este al doilea
centru dupa Ghat for Kel Ajjer Tuareg si se
invecineaza cu satele Germa si In Garran. Apa
este la fel de sarata ca cea a Marii Moarte insa
nu este recomandat scaldatul deoarece este
foarte murdara. 
 Sfarsit
Profesor coordonator: Vasluianu Andreea

Autorii proiectului:
– Andron Oana – Alexandra
– Anei Lavinia Parascheva
– Berghiu Diana
– Stroescu Alexandru Mihail
Clasa a XI – a A