Moruz Edward

cls. a X-a A

Dupa melci
Poemul ,,Dupa melci’’ , a fost publicat in 1921, iar epitorul l-a
ilustrat ca pe o placheta pentru copii, dovedind faptul ca nu a inteles
mesajul textului.

Ca substrat antropologic (sursa de inspiratie) putem mentiona o

intamplare din copilaria poetului, petrecuta la Stalpeni. Intr-o zi a
gasit un melc inghetat ceea ce l-a determinat sa-si imagineze o
adevarata drama petrecuta in natura.

La nivel compozitional, poemul este alcatuit dintr-un prolog,

urmat de 3 parti narative, numerotate cu cifre romane. Tema
poemului o constituie magia cuvantului si cunoasterea.

In prolog ni se prezinta ,,personajul principal’’, un copil, trezit la

viata de primavara timpurie, dornic sa exploreze imprejurimile si sa
descopere lumea, precum si coordonatele spatio-temporale: mediul
rural si primavara devreme, mai precis luna februarie in postul
Pastelui.

Copilul simbolizeaza fiinta superioara, insetata de cunoastere,

care incearca sa isi depaseasca limitele, in aceasta incercare se
descopera pe sine , descopera lumea fiintelor inferioare, ce-i
determina anumite valente tragice.

Plecat impreuna cu alti copii sa hoinareasca prin padure si sa

culeaga: ,,ierburi noi, craite, melci’’, copilul descopera melcul ce
dormea tihnit in cochilia sa. Melcul simbolizeaza fiinta inferioara ce
se va lasa pacalita de fiinta superioara, dar v-a sfarsi tragic. Defapt
aceasta este drama fiintelor inferioare care incearca sa-si
depaseasca limita.
Moruz Edward
cls. a X-a A

Prin descantecul sau, copilul incearca sa descopere forta magica

a cuvintelor si instituie o lume iluzorie. Prin descantec, melcul este
trezit la viata fiind ademenit de cuvintele amagitoare ale copilului,
care-i descriau o natura plina de soare si de verdeata. Melcul isi
depaseste limita, fortand ciclul obisnuit al naturii. Dupa ce rosteste
descantecul, copilul este alungat acasa de venirea serii cand
vegetatia padurii capata in imaginatia sa forme monstruoase ce il
sperie ,,mi-a fost frica si-am fugit’’.

Peste noapte natura se dezlantuie, vine din nou vremea rea cu

vifornita si omat. Din adapostul caminului, copilul se uita speriat pe
geam si se gandeste la bietul melc. Pentru moment, crezuse ca
descantecul sau si-a pierdut functia magica. Cuprins totusi de
remuscari, cand primavara isi reintra in drepturi, copilul merge din
nou in padure, unde il va descoperi pe melc inghetat ,,o nuia ca de
hingher, il tinea in zgarzi de ger’’. Descantecul copilului i-a forma
bocetului popular. Copilul incearce sa-l invinovateasca si pe melc
pentru intamplarea tragica, ,,melc, melc, ce-ai facut,/ din somn cum
te-ai desfacut,/ ai crezut in vorba mea,/ prefacuta…. ea glumea’’.

Avem de a face cu doua drame. Pe de o parte drama copilului

care sufera, avand constiinta incarcata deoarece a ucis o fiinta
nevinovata. Pe de alta parte, drama melcului, drama fiintelor
inferioare de sfarsesc tragic atunci cand forteaza limitele impuse de
natura.

La nivel stilistic, se remarca simplitatea stilului. Exprimarea este

impregnata de termeni populari ce dau expresivitate textului, iar ca
figuri de stil, predomina metafora si personificarea.