Sunteți pe pagina 1din 6

COMITETUL ECONOMIC SI SOCIAL EUROPEAN(CESE)

CESE este un organ consultativ al Uniunii Europene. Înfiinţat în 1957, acesta are rol
consultativ pe lângă instituţiile europene mari (Comisia Europeană, Consiliul Uniunii
Europene, Parlamentul European).
Membrii CESE reprezintă o largă varietate de interese economice, sociale şi culturale
din ţările lor. Activitatea lor este împărţită în trei grupuri: Angajatori, Salariaţi şi
Activităţi Diverse (de exemplu producători agricoli, consumatori, activişti ecologişti,
activişti pentru drepturile familiei, organizaţii neguvernamentale etc.). Acesta este modul
în care membrii CESE realizează puntea între UE şi organizaţiile societăţii civile din
statele membre.

De ce au nevoie cetatenii europeni de CESE?


Democratia nu poate exista fara participarea societatii civile.
Are ca impact imbunatatirea politicilor europene.

Scopul CESE este legat de toate problemele care afecteaza viata de zi cu


zi a oamenilor:
-ocuparea forţei de muncă
-sanatate
-drepturile consumatorului
-agricultura
-lupta împotriva crimei organizate, etc.

CESE are in viziune urmatoarele valori europene:


-libertate, democratie si egalitate
-solidaritate globala, justitie sociala
-responsabilitate pentru mediul inconjurator

CESE construieste o legislatie a UE mai buna unind interesele divergente prin


consens si emiterea avizelor.

1
Misiunea CESE este de a consolida UE astfel:
-asigurându-se că politicile UE se potrivesc realitatilor economice, sociale si civice.
-prin construirea unei UE mai participativă, mai aproape de cetăţenii săi
-promovand valorilor UE şi organizaţiile societăţii civile la nivel global

Obiective :

1.Reformele politicii agricole


În forma ei actuală, politica agricolă este construită în jurul a doi piloni: primul - si cel
initial, este cel al organizatiilor comune de piată, iar al doilea, care a căpătat amploare în
deceniul trecut, este cel al dezvoltării rurale. Având un rol de pionierat în procesul
integrationist, putem afirma că politica agricolă comună este una din temeliile pe care s-
a clădit Uniunea Europeană de astăzi.

Obiectivele politicii agricole comune:

-cresterea productivitătii agricole prin promovarea progresului tehnic, prin asigurarea


dezvoltării rationale a productiei agricole, si prin utilizarea optimă a factorilor de
productie, în special a fortei de muncă;
-asigurarea unui nivel de trai echitabil pentru populatia agricolă, în special prin cresterea
veniturilor individuale ale lucrătorilor agricoli;
-stabilizarea pietelor;
-asigurarea sigurantei aprovizionărilor;
-asigurarea unor preturi rezonabile pentru consumatori.

Reforma Politici Agricole Comune se referă în principal la următoarele elemente:

− plată agricolă unică pentru fermierii din UE, independent de nivelul productiei; pot fi
mentinute unele elemente limitate de cuplare a plătilor cu productia pentru a evita
abandonul;

2
− plata agricolă unică va fi conditionată de protectia mediului, siguranta alimentelor,
sănătatea animalelor si plantelor si standardele de bunăstare a animalelor, ca si de
cerinta de a mentine toate terenurile agricole în bune conditii agricole si de mediu
− politică de dezvoltare rurală întărită de fonduri mai mari de la Uniunea Europeană, de
noi măsuri de promovare a protectiei mediului, a calitătii si bunăstării animalelor, care să
ajute fermierii să îndeplinească standardele de productie ale UE începând din 2005.
− reducerea plătilor directe pentru fermele mai mari, astfel încât să se finanteze
noua politică de dezvoltare rurală.
− un mecanism de disciplină financiară care să asigure nedepăsirea bugetului agricol
stabilit până în anul 2013
− Revizuirea politicilor de piată ale PAC – se referă la:
− diminuarea asimetrică a sprijinului în sectorul lapte: pretul de interventie la unt va fi
redus cu 25% în 4 ani, ceea ce reprezintă o reducere suplimentară de 10% fată de
Agenda 2000; pentru lapte praf degresat se mentine reducerea de 15% în 3 ani,
convenită în Agenda 2000;
− reducerea cu 50% a cresterii lunare a preturilor de interventie în sectorul cerealelor;
− reforme în sectoarele producătoare de orez, grâu dur, nuci, cartofi pentru amidon si
furaje uscate.

Conform unui raport al Eurostat, putem afla că în România există un total de


aproximativ 4 milioane de exploataţii agricole de diferite dimensiuni în care lucrează
aproape 2 milioane de persoane, adică 30% din populaţia activă a României. Cu toate
că aceste cifre sunt profund disproporţionate în raport cu media europeană (doar 5,6%
din populaţia activă lucrează în agricultură în UE27) acestea nu reprezintă un motiv de
îngrijorare în sine. Problemele apar, însă, atunci când încercăm să diseminam structura
acestor exploataţii şi sustenabilitatea lor economică. Datele sunt cel puţin îngrijorătoare:
din cele 4 milioane de gospodării, aproximativ 2,5 milioane deţin sub 1 hectar şi doar
aproximativ 900 000 au cel puţin gradul minim de rentabilitate economică (1 ESU). Cu
toate acestea, din cele 900 000 de ferme „rentabile”, aproximativ două treimi produc
doar pentru consumul propriu. Dintr-un calcul simplu rezultă că din cele 4 milioane de
gospodării româneşti, doar 312 000, adică 8% sunt viabile economic şi conectate la
piaţă (în special mari ferme agro-industriale) în timp ce restul de 92% sunt, în marea lor
majoritate, gospodării de subzistenţă. Astfel, în spatele a ceea ce s-ar putea numi
"agricultura supradimensionată românească" stă de fapt un fenomen al sărăciei

3
ascunse. Mare parte din cei 2 milioane de români care lucrează, statistic, în agricultură
nu sunt decât tot atâţia (pseudo)agricultori ce trăiesc la limita sau sub pragul sărăciei şi
care constituie un rezervor nestins de emigraţie. Rezultatul deja vizibil îl putem numi
„tragedia satului românesc”. Ţăranul român nu doar că nu se transformă în fermier
modern dar dispare treptat şi, împreună cu el, şi şansa unei agriculturi sănătoase.

O problema esenţială a agriculturii românesti este "golirea" satelor şi lipsa cronică de


şanse a ţaranului/fermierului român.

Spre exemplu, Romania a sustinut pana in prezent urmatoarele tipuri de


masuri:

• marirea sau pastrarea la aceleasi proportii a subventiilor pe suprafata desi marea


majoritate a fermelor romanesti sunt prea mici pentru a putea profita de aceste
subventii,
• a fost impotriva modularii progresive care ar aduce mai multi bani pentru
dezvoltarea rurala pentru care a si obtinut de altfel o exceptare pana in 2016,
• s-a opus plafonarii sumelor pentru fermele foarte mari impiedicand astfel
suplimentarea fondurilor pentru dezvoltarea fermelor mici si medii.

Solutii:

-posibilitatea finanţării de proiecte de infrastructură şi de devoltare care ar aduce în


mediul rural canalizare, igienizare, apă potabilă.

-şansa Romaniei de a-şi prezerva specificitatea cadrului natural, tradiţional şi ecologic şi


de a-l promova şi integra în scheme de eficientizare economica şi de nişă precum
agricultura organică, turismul ecologic şi tradiţional, promovarea de produse locale şi
regionale etichetate şamd.

4
In acest fel, agricultura romaneasca ar putea fi revigorata de la baza ei si, in plus,
ar putea rezolva pe termen mediu si lung problematica importanta a subdezvoltarii si
alienarii satului romanesc.

2.Orientările pentru politicile privind ocuparea forței de muncă

-obiectivele esențiale ale Uniunii Europene și a statelor membre privind politica de


ocupare a forței de muncă trebuie să fie următoarele: păstrarea a cât mai multe locuri de
muncă viabile, dată fiind scăderea cererii pe termen scurt; sprijinirea creării de locuri de
muncă; și sprijinirea atât a puterii de cumpărare a șomerilor, cât și reinserția rapidă a
acestora pe piața muncii

-investițiile coordonate ale statelor membre pentru realizarea celor cinci obiective
esențiale de la Lisabona - cercetare, educație, politici active pe piața muncii, îngrijirea
copiilor și stimularea investițiilor private - trebuie să reprezinte un element esențial al
politicii de ocupare a forței de muncă, iar infrastructura pentru îngrijirea copiilor trebuie
considerată drept una dintre condițiile prealabile pentru îmbunătățirea participării, în
special a femeilor, pe piața muncii;

-importanța pe care joacă educația nu numai pentru a spori șansele lucrătorilor de a se


angaja, ci și mobilitatea acestora, fapt important pentru funcționarea pieței interne

Statele membre trebuie:

-să țină seama de cerințele privind promovarea unui nivel ridicat al ocupării forței de
muncă, garantarea unei protecții sociale corespunzătoare, combaterea excluziunii
sociale, precum și de cerințele privind un nivel ridicat de educație, de formare
profesională și de protecție a sănătății umane

-să vizeze combaterea discriminării pe criterii de gen, origine rasială sau etnică, religie
sau credință, handicap, vârstă sau orientare sexuală;

5
Pentru a nu duce la scaderea salariilor, este important ca:

-fiecare stat membru, în conformitate cu tradițiile și practicile naționale, să instituie o


politică de eliminare a concurenței de pe piață bazate pe salariile minime pe economie;

-acordurile colective să aibă o largă acoperire;

-ierarhia acordurilor colective să fie respectată;

-condițiile de salarizare și de muncă, astfel cum sunt stabilite prin acordurile colective
și/sau de dreptul muncii, să fie respectate și aplicate în practică;

Transporturi

Obiective specifice:

- Modernizarea şi dezvoltarea axelor prioritare TEN-T(The Trans-European Transport Networks


in Europe) cu aplicarea măsurilor necesare pentru protecţia mediului înconjurător
- Modernizarea şi dezvoltarea reţelelor naţionale de transport, în conformitate cu principiile
dezvoltării durabile
- Promovarea transportului feroviar, naval şi intermodal
- Sprijinirea dezvoltarii transportului durabil, prin minimizarea efectelor adverse ale transportului
asupra mediului, şi îmbunătăţirea siguranţei traficului şi a sănătăţii umane.