Nu am vorbit prea mult despre animație, cu toate că ar fi trebuit să o fac.

Este până
la urmă o artă soră cu banda desenată, care a precedat-o cu foarte puțin timp,
ambele industrii făcând schimb de tehnici, de mijloace de producție și chiar de
artiști. Poate este timpul să remediez acest lucru. Aș vorbi despre Winsor McCay, cu
al său extrem de imaginativ Little Nemo, însă pentru început am ales un exemplu
mai cunoscut și mai accesibil. Nici măcar nu voi trata problema benzilor desenate
acum ci vom porni pe drumul nostalgiei alături de Walt Disney.

Diseny a fost un vizionar, un luptător, clădind prin propria sudoare o întreagă

industrie, un întreg mediu, dând naștere aproape de unul singur celor mai populare
și îndrăgite figuri din cultura populară, iar moștenirea îi este purtată și astăzi.
Personalitatea sa nu a dus însă lipsă și de caractere sumbre. Își muncea angajații ca
pe sclavi, studiourile îi erau adevărate panopticoane, toate pentru a-și susține un
cult al personalității. Însă mai presus de pornirile sale dictatoriale, sau mai prejos ar
trebui să spun, sunt tendințele sale homosexuale și pedofile. Nu sunt un
consipiraționist. Nu consider că făcea parte dintr-o organizație secretă având
menirea strictă de a corupe mințile fragede și influențabile ale copiilor. Însă prin
arta sa, mai ales trăind în societatea în care trăia, încerca să se exorcizeze de
aceste porniri, transmutându-le în diapozitiv, ceea ce conferea conflict și energie
aproape demonică și modernism filmelor sale, iar într-o mai mică măsură, benzilor
sale.

Această devianță sexuală a permeat animațiile de la Disney chiar și după moartea

artistului, iar aici nu cred că trebuie să dezvolt substratul de homosexualitate
latentă din The Great Mouse Detective, sau să amintesc că Mica Sirenă este minoră.
De fapt, doar rămânând la Mica Sirenă, putem găsi o explozie de imagini tensionate
sexual șiafronturi la virtuțiile tradiționale. Însă, începând cu Alladin, aceste lucruri
încep să se remedieze, izbăvirea finală realizându-se în Regele Leu. Puteți vedea
chiar cum toate filmele ce i-au urmat abundă de curățenie și cumințenie, mergând
până într-acolo încât să atace falsa religie a catolicismului, denunțând toate patimile
care au loc sub acea instituție.

Prima poveste originală de la Disney a fost un adevărat nou început pentru

companie și ce mod mai bun de a marca acest fapt decât prin a prelua o animație a
echivalentului nipon al lui Walt Disney, curățând astfel întreaga lume de influențele
sale, atacând problema de la rădăcina sa noduroasă. Doar să mai amintim că două
dintre cele mai importante serii ale lui Osamu Tezuka urmăreau aventurile unui
monstru dezbrăcat cu chip, subtil satanic, de băiețel, respectiv ale idolului păgân,
Buddha.

Dar să urmărim Regele Leu și cât de frumos se îndeplinește el de cele menționate

mai sus. Filmul începe cu celebrarea unei nașteri, a puiului de leu, Simba, care va
ajunge să preia rolul tatălui său de rege al animalelor. În această scenă ni se
prezintă imaginea tânărului, din moment ce Simba este primul lor copil, cuplul
monarhic și fericirea pe care le-o aduce viața lor întru curățenie și sprijin monahal,
fericire care nu e resimțită numai ei, ci se răsfrânge asupra tuturor supușilor lor,
întradevăr, natura însăși este astfel afectată.
Nu este evident că aceste animale întruchipează degenerații care își nesocotesc
corpul abuzând de substanțe?

Timpul își urmează cursul, iar micuțul leu crește. Însă nesocotindu-și lecțiile Simba
se lasă amăgit de sfaturile întunecate ale unchiului său și nu numai că încalcă
învățăturile părintești, dar și pricinuiește moartea trupească a tatălui său. Neputând
să facă față vinei de comite o atât de atroce faptă, neputând să își asume
responsabilitatea, se refugiază în pustiu lăsând tronul liber pentru a fi ocupat de
ruda sa trădătoare.
Acesta purcede într-o domnie nu numai nelegiută în ciuda aparentei ei legitimități,
dar și incompletă trăind fără de jumătate feminină lângă el, asociindu-se suspect de
mult cu cete de hiene. Știm că hienele sunt niște animale putrede, care consumă
morții, dar și mai spurcat, femelelor le crește o falsă parte bărbătească, iar masculii
se lasă dominațe de ele. Se sperie cugetul la ceea ce ne-ar putea trimite acest
anturaj.

Mi-e teamă că s-ar putea să fie prea explicită această imagine

Și chiar dacă pentru a ne luagândul de la orgiile contra naturii ce sunt sugerate, îl

găsim pe Simba adoptat de un cuplu format dintr-un porc și o mangustă care au
adoptat un stil de viață nu numai hedonist, dar care și par a trăi în concubinaj, unul
dintre filmele care întregește povestea și universul ne adâncește această impresie.

Micul prinț felin acceptă de nevoie stilul de viață al celor doi, acceptând să doarmă
precum ei, să gândească pentru ei, chiar să mănânce pentru ei, iar aici trebuie să
ne oprim, pentru a dezvălui un prim aspect curățitor al peliculei. Cele două animale
care îl iau în grija lor pe Simba consumă aproape în totalitate nevertrebrate.
Insecte, moluște, omizi scârbnavice, odioase și cu un foarte evident aspect falic,
astfel încât chiar dacă Simba cu mintea sa fragedă ajunge să le considere hrană ca
oricare altă, noi, pubicul deja înțelept știim la ce degradări este supus, pentru că în
ciuda oricăror proprietăți gustative, nutritive ale târâtorelor, chiar avantejele din
punct etic ce le-ar prezenta, noi nu trebuie să putem trece peste suprafața estetică.
Anii trec din nou, iar micul leu devine unul tânăr, dar complet dezvoltat, care atunci
când se întâlnește fortuit cu o prietenă din copilărie începe să realizeze eroarea
drumului pe care a pornit. Aceasta îl pune la curent cu starea regatului tatălui său,
care sub domnia unchiului perfid și pervers și onanistic s-a degradat după chipul
acestuia.

Ajutat de sihastrul Rafiki, care a asistat la nașterea lui Simba născându-l pe acesta a
doua oară când îi prezintă duhul tatălui, dar și de sentimentele pure pentru juna
leoaică, prințul se întoarce în regat, își răpune unchiul în luptă dreaptă punând
astfel capăt domniei depravate, dar și curățând întreaga lume de asemenea
murdării. În final urmează calea cea dreaptă alături de noua sa soață și reîntregește
ciclul vieții.

Se vede astfel cum prin acest film, mințile luminate de la Disney au vrut să își
anunțe lepădarea de pornirile demonice și murdare ale fondatorului firmei, fără a-i
desconsidera meritele artistice. Cu părere de bine pot spune că această curățire nu
se resimte nu numai în cadrul filmelor animate, dar și în aproape toate produsele
mediatice de sub sigla firmei. Ba mai mult chiar, influența transcede firme
inflitrându-se în literatură unde minunata Stephenie Meyer face un lucru similar
predicând abstinența în mult celebrata ei serie, Amurg.