Sunteți pe pagina 1din 2

Nichita Stanescu - Adolescenti Pe Mare

Nichita Stanescu
Aceasta mare e acoperita de adolescenti Aceasta mare e acoperita de adolescen\i care inva\a mersul pe valuri,
care invata mersul pe valuri, in picioare,  in picioare, mai rezemandu-se cu bra\ul de curen\i, mai sprijinindu-
mai rezemandu-se cu bratul, de curenti,  se de o raza \eapana, de soare.
mai sprijinindu-se de-o raza teapana, de soare. Eu stau pe plaja-ntinsa taiata-n unghi perfect
Eu stau pe plaja-ntinsa taiata-n unghi perfect
si ii contemplu ca la o debarcare.
=i ii contemplu ca la o debarcare.
O flota infinita de yole. Si astept O-flota infinita de yole. Si a=tept un pas gre=it sa vad, sau o
un pas gresit sa vad, sau o alunecare alunecare macar pan’ la genunchi in valul diafan sunand sub lenta
macar pan' la genunchi in valul diafan lor inaintare.
sunand sub lenta lor inaintare. Dar ei sunt zvel\i =i calmi, =i simultan au =i deprins sa mearga pe
Dar ei sunt zvelti si calmi, si simultan valuri, in picioare.
au si deprins sa mearga pe valuri, in picioare.  Poezia Adolescen\i pe mare face parte din cel de al treilea volum de
poezii al lui Nichita Stanescu — Dreptul la timp (), celelalte doua
Poezia, cuprinsa in volumul "Dreptul la timp", reia simbolurile ascensionale
ale fiintei, ale "inaltarii in lume", in orizontul ontic, ilustrate si in "Dimineata anterioare fiind O viziune a sentimentelor (), precedat de Sensul
marina" si "O calarire in zori", din primul volum, "O viziune a iubirii (). Deocamdata, aflat inca in faza mai ingenua, de dincoace de
sentimentelor" (1960). Adolescenta, varsta a exploziei de viata, a setea de abstrac\iuni care il vor absoarbe
elanurilor impetuoase, a-frumusetii si a implinirii fiintei, se naste, ca
Afrodita, din spuma si din valurile marii: "Aceasta mare e acoperita de in cele elegii, poetul i=i traie=te emo\iile =i sentimentele aproape
adolescenti/ care invata mersul pe valuri in picioare,/ mai rezemandu-se cu corporal. Dorurile neimplinite sunt pe punctul de a se intrezari =i
bratul, de curenti,/ mai sprijinindu-se de-o raza teapana de soare." Fiinta jubila\iile descoperirilor unor visuri ce par a se implini se revarsa
cosmica a omului se intemeiaza intre cer si pamant, nascandu-se din
imensitatea marii si pregatindu-se de zborul diafan catre inaltimi. in versuri fo=nitoare ca ni=te matasuri de mare pre\. Desigur,
Contemplativ, usor ingrijorat de indrazneala gesturilor adolescentine, privind motivul-imagine al sublimului mers pe valurile marii i=i are punctul
imensa derulare a destinelor-corabii, poetul se intoarce catre mit, catre de plecare in mitul biblic prea bine cunoscut:
repere fundamentale, cuprins de fiorul marilor miracole: "Eu stau pe plaja-
ntinsa, taiata in unghi perfect/ Si ii contemplu ca la odebarcare./ O flota „Si i-au vazand pre dan=ii (pe apostoli, n.n.) ca se chinuiesc vaslind,
infinita de yole. Si astept/ un pas gresit sa vad, sau o alunecare/ macar pan ca era vantul impotriva lor; iar intru a patra streaje a nop\ii au venit
la genunchi in valul diafan/ sunand sub lenta lor inaintare,/ Dar ei sunt zvelti la dan=ii umbland pre mare, =i vrea sa treaca pre langa ei. Iar ei
si calmi, si simultan/ au si deprins sa mearga pe valuri, in picioare." Mersul
pe valuri repeta gestul eristic, intamplat in departare de timp, si confera vazandu-L pre dansul umbland pre mare, li s-a parut ca este naluca
omului puterea mantuirii de sine. Coborarea pe scara temporala, pana in =i au strigat. Ca to\i L-au vazut pre El =i s-au turburat. Si El indata a
momentul redobandirii puterilor arhaice, plutirea lina, calma, pe mare, ca un grait cu dan=ii =i le-au zis: Sndrazni\i, Eu sunt, nu va teme\i!“
dans cosmic, sub semnul elementelor primordiale, soarele si marea, confera
acestui poem o substantialitate pregnanta.  (Marcu, , -)
„Si intrand in corabie, mergeau de cea parte de mare la
Capernaum. Si iata intuneric s-a facut, =i nu venise catre ei Iisus. Si Trimiterea la textul biblic am facut-o, a=a zicand, cu de la noi
marea s-a ridicat, vant mare sufland. Deci v`slind ei ca la douazeci putere, fara vreun semn al poetului de trimitere
de stadii, vad pre Iisus umbland pre mare, =i apropiindu-Se de intr-acolo. Ea poate fi chiar involuntara, ie=ita din subcon=tientul
corabie; inspira\iei, lucru cu atat mai uimitor, semn indubitabil al unui poet
=i s-au infrico=at. Iar El au zis lor: Eu sunt; nu va teme\i“. mare in stare sa surprinda mi=carile cele mai secrete ale sufletului.
(Ioan, , -) Lirismul este absolut, cu atat mai mult cu cat textul ni se prezinta
Ca sa po\i merge pe valurile marii trebuie sa fii Iisus. Ca sa po\i aproape nud, lipsit de orice artificii, murmurat colocvial ca o proza
crede, sa fii sigur ca se poate merge pe valurile marii, trebuie sa oarecare, desfa=urata mai curand mental, surdinizata la maximum,
accep\i miracolul divin, for\a material-emo\ionala discreta asemenea unei viziuni destinate numai ini\ia\ilor.
(punct maxim, altfel spus, de manifestare a extazului liric) ce poate
transforma concretul in imponderabil =i invers. Poetul are, a=a
zicand, viziunea unor Iisu=i-adolescen\i, o superba, fantomatica,
magnifica, „infinita“ flota de yole „care inva\a mersul pe valuri in
picioare“. O contempla ca pe o debarcare a salvarii de pe plaja
„taiata-n unghi perfect“, inca neincrezator, controland lucid
incredibila minune, a=teptandu-se la cate un pas „gre=it“, la vreo
„alunecare“, la o scufundare macar pana
„la genunchi in valul diafan“ care „suna“ sub inaintarea lor
majestuoasa („sunand sub lenta lor inaintare“). Este, altfel spus,
jubila\ia aflarii for\ei unei genera\ii, care e =i aceea a poetului,
capabila sa infrunte, prin chiar puterea spiritului, vicisitudinile unor
vremi potrivnice. Varsta barba\iei pure, neintinate, a curajului mai
presus de firea comuna a unei genera\ii imbatranite,
ingenuncheate, cu idealurile infrante, fara speran\e.
Adolescen\i pe mare este poezia „varstei de bronz“ a lui
Nichita Stanescu =i a genera\iei sale, mai bine zis a genera\iei aflate
cu numai o jumatate de pas in urma sa. Ideea poetica e sus\inuta de o
muzica a cuvintelor ce-i este specifica poetului,
in o sintaxa dreapta, calma, fireasca, ritmata larg, ca o respira\ie a
marii =i a pamantului, cu rimele, fiecare la locurile lor, venite parca
din intamplare sub condei, la acest maestru al versului liber.

S-ar putea să vă placă și