Aprobat

Preşedintele Colegiului economic

NOTĂ INFORMATIVĂ
Generalizarea practicii judiciare economice ce vizează
contractul de vînzare-cumpărare
I. Consideraţii generale
Nota în cauză a fost întocmită potrivit Planului de activitate al secţiei
economice a Direcţiei de generalizare a practicii judiciare şi analiză statistică
judiciară a CSJ şi vizează cercetarea modului de examinare de către instanţele
economice a litigiilor ce rezultă din contractul de vînzare-cumpărare în scopul
depistării momentelor discutabile ce apar în practica judiciară spre a fi puse în
discuţie.
Contractul de vînzare-cumpărare constituie principalul instrument contractual
al comerţului. În literatura de specialitate există mai multe definiţii ale acestuia.
Potrivit unei opinii contractul de vînzare-cumpărare este acordul de voinţă care se
realizează între 2 părţi, numite vînzător şi cumpărător, prin care vînzătorul se
obligă, în principal să transmită dreptul de proprietate şi să predea lucrul vîndut, iar
cumpărătorul se obligă să plătească preţul lucrului.
Pentru cercetare au fost solicitate dosare examinate în ultimii 3 ani.
Potrivit datelor statistice aceasta este una din cele mai numeroase categorii de
dosare. Astfel, pentru anul 2007 rezultatul examinării se prezintă sub următorul
aspect:
- cauze încheiate total-2703;
- cu pronunţarea hotărîrii -2139;
- cu satisfacerea acţiunii-1970;
- încetate-300;
- transmise după competenţă altor judecătorii -16.
În anul 2008 aceste dosare au fost soluţionate în felul următor:
- cauze încheiate total-2934;
- cu pronunţarea hotărîrii -2317;
- cu satisfacerea acţiunii-2198;
- încetate-357;
- transmise după competenţă altor judecătorii -19
În 6 luni ale anului 2009 rezultatul examinării acestei categorii de cauze este
următorul:
- cauze încheiate total-2431;
- cu pronunţarea hotărîrii -1923;
- cu satisfacerea acţiunii-1862;
- încetate-354;
- transmise după competenţă altor judecătorii -5.
 Obiectul juridic al contractului de vînzare-cumpărare îl constituie prestaţiile
la care se obligă părţile contractante, sau acţiunile vînzătorului îndreptate spre
transmiterea dreptului de proprietate asupra bunului cumpărătorului şi, respectiv,
acţiunile cumpărătorului în vederea preluării bunului şi achitării preţului convenit.
Obiect material al contractului de vînzare-cumpărare este bunul remis de către
vînzător cumpărătorului. Acestea pot fi bunuri determinate prin caracter individual
sau bunuri determinate prin caracter generic, ori drepturi patrimoniale.
În cauzele parvenite spre generalizare obiectul material al contractului
constituie:
- mijloace pentru protecţia plantelor şi îngrăşăminte minerale;
- material săditor,
- seminţe;
- produse alimentare;
- producţie vinicolă;
- conserve;
- articole de tutun;
- produse farmaceutice şi medicamente;
- produse cosmetice,
- îmbrăcăminte;
- produse poligrafice;
- materiale de construcţii;
- produse petroliere;
- imobile, terenuri etc.
În 96% din cauzele parvenite se solicită încasarea sumei şi a penalităţilor ce
rezultă din contractul de vînzare-cumpărare. În 2 % din cauze se solicită rezilierea
contractelor şi tot în 2% din cauze se solicită declararea contractelor nule.

Rezultatul examinării cauzelor studiate este următorul:

acţiunea admisă integral – 70% din cauze;
acţiunea admisă parţial – 18% din cauze;
acţiunea respinsă – 2% din cauze;
procesul încetat – 4% din cauze;
cererea scoasă de pe rol -6%.
Contestate cu apel au fost 6,3% din cauzele parvenite.

II. Practica soluţionării litigiilor ce rezultă din contractul de vînzare-

cumpărare.

1. Natura juridică a contractului.

Contractul de vînzare-cumpărare are următoarele caractere juridice:
- Este un contract sinalagmatic , deoarece creează obligaţii reciproce şi
interdependente, părţile avînd şi drepturi şi obligaţii.
- Este un contract consensual , deoarece pentru formarea lui este
suficient simplul acord de voinţă al părţilor:

2
 - Este un contract cu titlu oneros, deoarece fiecare parte urmăreşte o
contraprestaţie în schimbul aceleia pe care o face ori se obligă s-o facă.
- Este un contract comutativ , deoarece extinderea prestaţiilor datorate
de către părţi este certă şi poate fi apreciată din chiar momentul
încheierii contractului.
- Este un contract translativ de proprietate, vînzătorul fiind obligat să
transmită cumpărătorului dreptul de proprietate.
Din definiţia legală a contractului de vînzare-cumpărare poate fi dedusă
obligaţia de bază a vînzătorului – predarea bunului împreună cu documentele de
însoţire.
Instanţa a respins acţiunea reclamantului (vînzător) de încasare a plăţii,
deoarece nu a fost probat faptul încheierii contractului de vînzare-cumpărare şi al
recepţionării mărfii de către pîrît.
La 22.11.2007 Colegiul economic lărgit a menţinut decizia CAE din 13.06.07
şi hotărîrea JEC din 22.03.07 în cauza economică pe marginea acţiunii SRL „R.-
P.” către SRL „T. C.” privind încasarea datoriei şi penalităţilor.
Instanţa de recurs a menţionat, că instanţele ierarhic inferioare corect au
conchis, că reclamantul nu a probat faptul încheierii contractului de vînzare-
cumpărare şi a transmiterii mărfii către intimat.
Astfel, s-a menţionat că nu poate fi considerat dovedit faptul realizării
acordului de voinţă şi încheierii contractului de vînzare-cumpărare, din moment ce
contractul nr.24/3 din 06.08.2005, prezentat de vînzător în susţinea pretenţiilor sale
nu conţine semnătura persoanei împuternicite să încheie acte juridice în numele
SRL „T. C.” (cumpărător).
Pe factura fiscală seria MC nr.0156762 din 27.10.2005 şi factura de expediţie
seria DD nr.012368 nu este aplicată ştampila pîrîtului şi nici nu sunt înscrise datele
delegaţiei eliberate persoanei împuternicite de SRL „T. C.”, să primească marfa. În
aceste condiţii, s-a conchis că nu a fost probat faptul recepţionării mărfii de către
pîrît şi apariţiei obligaţiei ultimului de a achita preţul acesteia.
(Dos. nr.2rae-246/07)
a) Confundarea cu alte contracte.
Instanţa de apel greşit a considerat că e contract de vînzare-cumpărare,
atunci cînd era unul de intermediere, aplicînd greşit legea materială.
Invocînd încheierea contractului de vînzare-cumpărare, reclamantul SRL. „E.”
a sesizat instanţa de judecată (Judecătoria Economică de Circumscripţie), solicitînd
încasarea restanţei datoriei şi a penalităţii de întîrziere. Instanţa de fond a respins
acţiunea, Curtea de Apel Economică a pronunţat o nouă hotărîre de admitere
parţială a acţiunii în privinţa datoriei.
Examinînd cauza în ordine de recurs, Colegiul economic lărgit a considerat,
că instanţa de apel greşit a apreciat că relaţiile litigioase între părţi după natura sa
juridică se referă la relaţii de vînzare-cumpărare. Reclamantul nu a vîndut produse
alimentare, ci a transmis marfa pentru realizare, avînd în vedere contractul de
intermediere.
Dacă factura fiscală anexată la dosar ar servi drept probă faptului că a avut loc
vînzare-cumpărare, în acest caz marfa vîndută urma să fie luată la evidenţa
3
contabilă a reclamatului, însă în materialele cauzei lipsesc astfel de date şi nici
reclamantul nu le-a prezentat.
Despre natura juridică a tranzacţiei dintre părţi vorbeşte şi faptul, că
reclamatul nu a achitat marfa primită o dată, dar achită periodic o sumă
determinată în măsura realizării mărfii primite de la reclamant.
Decizia CAE a fost casată cu menţinerea hotărîrii Judecătoriei Economice de
Circumscripţie. (Dos. nr.2rae-99/08).
Părţile au încheiat un contract complex care conţine elemente a mai multor
contracte, dar nu unul de vînzare-cumpărare.
Colegiul economic lărgit al CSJ a menţinut decizia CAE, prin care s-a casat
hotărîrea instanţei de fond, pronunţîndu-se o nouă hotărîre de respingere a acţiunii
referitoare la încasarea forţată a datoriei şi penalităţii în urma neexecutării
obligaţiilor ce rezultă din contractul de vînzare-cumpărare.
Prin actele cauzei s-a constatat, că între părţi SC „C.G.” SRL şi „R.”SRL s-a
încheiat contractul de livrare a articolelor de tutun.
Reclamantul SC „C. G” urma să aprovizioneze pîrîtul „R.” SRL în baza unei
comenzi făcute preventiv cu articole de tutun în asortiment, iar pîrîtul să primească
marfă. Potrivit p.4 din contract achitarea urma a fi efectuată prin transfer pe contul
bancar al reclamantului nu mai tîrziu de expirarea a 20 de zile calendaristice dacă
suma vînzărilor depăşeşte 500 lei, iar pentru nerespectarea termenului de achitare a
mijloacelor băneşti pîrîtul este obligat să achite o penalitate în mărime de 0,1% din
suma neachitată pentru fiecare zi de întîrziere.
CAE apreciind caracterul raportului juridic între părţi, a conchis că în speţă a
fost încheiat un contract sub condiţie. Reclamantul nu a predat pîrîtului marfa în
proprietate, iar ultimul nu şi-a asumat obligaţiunea să achite o singură dată preţul
stabilit, aşa cum ar rezulta din contractul de vînzare-cumpărare.
Faptul, că relaţiile dintre părţi nu reies din vînzare-cumpărare rezultă şi din
condiţiile stipulate în punctele din Anexa nr.1 a contractului. Astfel, părţile s-au
înţeles că vînzătorul nu va livra marfă analogică persoanelor terţe la aceleaşi
preţuri, dacă cumpărătorul acordă vînzătorului un loc anumit în vitrină pentru
producţie, vînzătorul îl amenajează din cont propriu. Achitarea mărfii se
înfăptuieşte în măsura realizării, nu mai rar de o singură dată în 20 zile
calendaristice, dacă suma vînzării depăşeşte 500 lei.
Colegiul economic lărgit a concluzionat că contractul încheiat între părţi este
unul complex care conţine elemente a mai multor contracte. (Dos. nr. 2rae-292/08)
b) Antecontracte de vînzare-cumpărare.
Prin contract se poate naşte obligaţia de a încheia un contract (art.679 alin.
(3) CC).
Colegiul economic lărgit al CSJ a casat decizia CAE pronunţată în cauza
economică la acţiunea SRL „M.G.” către SRL „R.” despre obligarea încheierii
contractului de vînzare-cumpărare a 61 % acţiuni ale SA „H.” cu menţinerea în
vigoare a hotărîrii Judecătoriei Economice de Circumscripţie, prin care acţiunea a
fost admisă.
Invocînd faptul că între părţi a fost încheiat un antecontract prin care pîrîtul s-
a obligat să vîndă pachetul de acţiuni în mărime de 67% ale SA „H.” la preţul de
4
2 000000 dolari SUA. La momentul încheierii antecontractului pîrîtul deţinea în
drept de proprietate 61%, iar 6% s-a obligat să le procure. Pînă la adresarea în
judecată contractul de vînzare-cumpărare nu a fost încheiat.
Instanţa de recurs şi-a motivat soluţia prin prevederile art.514 CC (obligaţiile
se nasc atît prin contract, cît şi din orice alt act, susceptibil de a le produce în
condiţiile legii), art.679 alin.(3) CC (prin contract se poate naşte obligaţia de a
încheia un contract).
Argumentele intimatului, preluat în motivarea deciziei instanţei de apel,
precum că pretenţiile reclamantului urmează a fi respinse deoarece antecontractul
contravine prevederilor art.22 şi 60 din Legea privind piaţa valorilor mobiliare,
acţiunile urmînd a fi înstrăinate doar prin tender, este neîntemeiat şi nu poate sta la
baza soluţionării litigiului, deoarece împotriva vînzării pachetului de acţiuni nu au
obiectat alţi potenţiali cumpărători, SRL „R.” în mod benevol asumîndu-şi
obligaţia de a contracta direct cu SRL „M.G.”
Colegiul economic a considerat neîntemeiată şi aplicarea de către instanţa de
apel la examinarea pricinii a prevederilor art.82 alin.(1) lit. c) din Legea
societăţilor pe acţiuni, indicînd că normele legale menţionate (achiziţionarea unui
important pachet de acţiuni reprezintă o tranzacţie de proporţii la încheierea căreia
se cere acordul consiliului societăţii ori adunării generale) puteau fi aplicabile în
cazul în care în litigiu se aflau acţiunile SRL „R.”, pe cînd în speţă, acţiunile sunt
emise de SA „H.” (Dos. nr. 2rae-164/08)
Antecontractul este supus aceloraşi reguli şi principii proprii contractelor,
atît principiului forţei obligatorii a contractelor, cît şi posibilităţii desfiinţării.
SA „P.” a acţionat în judecată SRL”U.”, invocînd că între părţi a fost încheiat
un antecontract potrivit căruia pîrîtul s-a obligat să încheie pînă la o dată concretă
cu reclamantul un contract de vînzare-cumpărare a încăperilor comerciale de o
suprafaţă concretă, stabilind şi preţul.
SA „P.” a achitat suma convenită în 2 tranşe (14.01.7 şi 02.02.07), însă pîrîtul
a returnat mijloacele financiare, refuzînd unilateral să încheie contractul.
S-a solicitat încasarea penalităţilor, în mărimea sumei contractului. Instanţa de
fond a respins acţiunea, cea de apel – a pronunţat o nouă hotărîre de admitere a
acţiunii.
Colegiul economic a casat decizia CAE, menţinînd soluţia primei instanţe din
următoarele considerente:
Antecontractul încheiat între părţi prevede şi posibilitatea desfacerii
antecontractului. Astfel, declaraţia de denunţare făcută de SRL „U.” la 13.01.07 a
avut drept efect desfacerea antecontractului şi pîrîtul în mod justificat a returnat
sumele parvenite după desfacerea contractului.
Potrivit p.3.2 şi p.3.3 din antecontract, obligaţia de a plăti daune-interese
survine în cazul în care denunţarea este declarată după efectuarea plăţilor în baza
antecontractului. După cum rezultă din materialele cauzei, SRL „U.” a denunţat
antecontractul la 13.01.07, în momentul în care SA „P.” nu făcuse plăţile în baza
antecontractului. Astfel, cerinţa de încasare a penalităţii corect a fost respinsă de
prima instanţă (Dos. nr. 2rae-117/08)

5
 2. Litigii ce rezultă din drepturile şi obligaţiile cumpărătorului şi ale
vînzătorului.
a) Invocarea viciului mărfii.
Vînzătorul este obligat să predea bunul fără vicii materiale, de aceea el va
purta răspundere pentru viciul ascuns, care nu putea fi depistat în momentul
recepţionării bunului.
În motivarea cerinţelor de încasare a prejudiciului material SRL „A.” a indicat
că a procurat marfă (plăcuţe de frînare) din magazinul specializat de firmă SRL
„A.R.” , care a fost instalată la unitatea de transport – semiremorca „Koegel SNCO
24”.
La 28.04.05 cu unitatea menţionată de transport s-a produs un incident, în
urma căruia s-a depistat că o parte din plăcuţele de frînare erau distruse complet,
celelalte fiind uzate definitiv, condiţionînd ieşirea din funcţiune a suporturilor,
discurilor de frînare şi a anvelopei de la punţile semiremorcii. Reclamantul a
solicitat încasarea prejudiciului material cauzat prin marfa necalitativă în sumă de
17 799 lei, cheltuieli suportate pentru reparaţia repetată a mijlocului de transport şi
efectuarea expertizei în mărime de 1851 lei.
Instanţa de fond a admis acţiunea, hotărîrea fiind menţinută de instanţele
superioare. În motivarea soluţiei s-au menţionat următoarele:
Prin raportul de expertiză nr.85 din 28.04.2005 s-a constatat că ieşirea prea
devreme din funcţiune a garniturilor de fricţiune a plăcuţelor de frînare şi a
discurilor şi suporturilor de la punţile semiremorcii a avut loc din motivul că
garnitura de fricţiune de la aceste plăcuţe nu este product de firmă, lipseşte
marcajul de simbolizare a firmei producătoare şi garnitura de fricţiune este
necorespunzătoare – se macină şi se fărîmiţează la aplicarea unor forţe
neînsemnate, ceea ce a provocat reducerea resursului de uzură şi ieşirea prea
devreme din funcţiune Astfel, defecţiunile tehnice înregistrate pe garnitura de
fricţiune a plăcuţelor de frînare procurate de la pîrît au fost condiţionate de starea
tehnică a acesteia, ceea ce a dus la diminuarea resursului mediu de uzură a
plăcuţelor de frînare.
Potrivit art.763 alin. (2) lit. b) CC bunul nu are vicii dacă corespunde utilizării
obişnuite şi prezintă caracteristici care există în mod obişnuit la bunuri de acelaşi
fel şi pe care cumpărătorul le poate aştepta ţinînd cont de felul bunului. Din
materialele dosarului rezultă că în mod obişnuit la bunuri de acelaşi fel, resursul
mediu de fricţiune urma să fie 38,9 mii km, pe cînd unitatea de transport în litigiu a
parcurs numai 17 mii km, ceea ce impune o concluzie că bunul a fost vîndut cu
vicii materiale.
Argumentele pîrîtului precum că la momentul predării mărfii, ea corespundea
cerinţelor cumpărătorului, n-au fost reţinute, deoarece viciul a fost ascuns şi nu
putea fi depistat în momentul recepţionării bunului. (Dos. nr.2rae-9 /07)
Cumpărătorul pierde dreptul de a invoca viciul mărfii dacă nu l-a comunicat
vînzătorului într-un termen rezonabil.
Instanţa de fond a respins acţiunea, iar CAE a menţinut hotărîrea în litigiul
dintre S.C. „M.” privind încasarea datoriei de plată şi penalităţilor în baza
contractului de vînzare-cumpărare.
6
 Colegiul economic pronunţînd o nouă hotărîre de admitere a acţiunii a
menţionat. Între părţi a fost încheiat un contract de vînzare-cumpărare, achitarea
mărfii urmînd a fi efectuată în decurs de 14 zile calendaristice de la data primirii
mărfii, stabilidu-se şi o penalitate pentru întîrziere.
Cumpărătorul a confirmat primirea mărfii prin aplicarea ştampilei şi
semnăturii pe factura fiscală, urmînd să achite costul mărfii pînă la 03.04.2007.
Argumentele intimatului precum că refuzul de a achita marfa se datorează
livrării mărfii necalitative n-au putut fi reţinute. Potrivit contractului încheiat,
cumpărătorul era obligat să verifice calitatea bunului în momentul primirii lui şi, în
caz de necorespundere, să ceară de la furnizor înlăturarea acesteia.
Obligaţia de verificare imediată a calităţii bunurilor recepţionate rezultă şi din
prevederile art.765 CC, care stipulează că cumpărătorul care este comerciant
trebuie să verifice sau să pună pe cineva să verifice bunul într-un termen atît de
scurt cît permit împrejurările, iar în cazul constatării viciilor, să-l informeze
neîntîrziat pe vînzător.
Cumpărătorul pierde dreptul de a invoca viciul dacă nu l-a comunicat
vînzătorului într-un termen rezonabil din momentul în care a constatat sau trebuia
să constate viciul şi felul lui.
Pîrîtul nu s-a conformat acestor prevederi legale, nu a formulat careva
reclamaţii referitoare la calitatea mărfii recepţionate şi abea după înaintarea de
către vînzător a pretenţiilor privind neachitarea în termen a preţului a întors la
depozitul vînzătorului marfa. Probe ce ar confirma că mărfurile livrate nu erau
calitative sau cu termenele de valabilitate expirate, în materialele dosarului lipsesc.
(Dos. nr.2rae-85/08)
În alt caz, Colegiul economic a restituit spre rejudecare în instanţa de apel
cauza SRL „N.” către CT „A.” privind încasarea sumei pentru lucerna livrată.
Instanţa de apel, casînd hotărîrea primei instanţe de respingere a acţiunii a
pronunţat o nouă hotărîre de admitere a cerinţelor. În susţinerea soluţiei instanţa de
apel a invocat, că cumpărătorul a pierdut dreptul de a invoca viciul dacă nu l-a
comunicat vînzătorului într-un termen rezonabil.
Instanţa de recurs motivîndu-şi decizia a relatat. Pîrîtul şi-a întemeiat refuzul
de a achita suma rezultată din contract prin faptul că seminţele au fost de o calitate
inferioară celei convenite de părţi, deoarece în seminţele de lucernă persistau
seminţe de buruiene de carantină, fapt confirmat prin Buletinul de analiză din
09.03.05, contractul de prestări de servicii cu SRL „S.”, care a curăţat seminţele.
Pîrîtul a declarat, că pe parcursul examinării cauzei în apel, a solicitat prin
referinţa anexată la dosar instanţei amînarea examinării cauzei pentru a asigura
prezenţa martorilor, care ar putea confirma faptul că la solicitarea CT „A.”,
reclamantul a luat o parte din seminţe pentru a le prelucra, prin acţiunile sale
recunoscînd livrarea necalitativă a mărfii, însă instanţa a respins această cerinţă.
CAE era obligată să administreze noi probe şi să constate noi circumstanţe,
care sunt necesare soluţionării juste a pricinii.
Avînd în vedere faptul, că s-a constatat încălcarea normelor de drept
procedural, şi anume că instanţa nu a asigurat posibilităţi egale, suficiente şi
adecvate de folosire a tuturor mijloacelor procedurale pentru susţinerea poziţiei
7
asupra circumstanţelor cauzei părţilor şi, deoarece eroarea judiciară în cauză nu
poate fi corectată de către instanţa de recurs, Colegiul economic lărgit a ajuns la
concluzia de a admite recursul. (Dos. nr. 2rae-45/08)
b) Încasarea penalităţilor, dobînzilor de întîrziere şi a prejudiciului,
rezultate din onorarea necorespunzătoare a obligaţiilor contractului de
vînzare-cumpărare.
Practica judiciară demonstrează, că în special instanţa de judecată e sesizată
de vînzător, care solicită preţul şi penalităţile de întîrziere. Însă persistă şi cauze, în
care cumpărătorul cheamă în judecată vînzătorul pentru nelivrarea mărfii sau
livrarea ei cu întîrziere. În acest sens instanţele urmează să facă distincţie între
termenii „nelivrare” şi „livrare cu întîrziere”, aceştia avînd diverse efecte juridice.
Cumpărătorul va putea solicita încasarea penalităţilor pentru întîrzierea livrării
mărfii prevăzute în contract numai în cazul în care a primit totuşi marfa. În caz
contrar nu va putea beneficia de acest drept întrucît nelivrarea mărfii exclude
posibilitatea determinării momentului de executare a obligaţiei şi a perioadei de
întîrziere.
Astfel, judecătorul urmează să studieze minuţios contractul relevînd faptul
pentru care situaţie e prevăzută penalitatea şi ce solicită reclamantul. Contractul
poate conţine clauze ce se referă la:
- încasarea penalităţilor pentru întîrzierea livrării (cerinţa se va admite
numai în cazul livrării de facto a mărfii, cu specificarea perioadei de
întîrziere);
- încasarea penalităţilor pentru nelivrarea mărfii;
- încasarea penalităţilor atît pentru nelivrare cît şi pentru livrarea cu
întîrziere.
Pe de altă parte cumpărătorul mai are o variantă alternativă – posibilitatea de a
solicita recuperarea prejudiciului cauzat prin executarea necorespunzătoare a
obligaţiei de către vînzător, dar în acest caz el urmează să probeze prin înscrisuri
existenţa prejudiciului.
Pentru neexecutarea condiţiilor de livrare a mărfii în termenii stabiliţi
vînzătorul plăteşte penalitate din costul producţiei pentru fiecare zi de întîrziere.
ÎCC „M.” a încheiat cu ÎI „S.V.” contract de vînzare-cumpărare a făinei. În
p.13 al contractului s-a menţionat, că pentru neexecutarea condiţiilor de livrare a
făinei în termenii stabiliţi vînzătorul plăteşte penalitate în mărime de 0,1% din
costul producţiei pentru fiecare zi de întîrziere.
Invocînd neîndeplinirea condiţiilor contractuale din partea furnizorului prin
nelivrarea la timp în februarie 2007 a cantităţii de 136 tone de făină ÎCC „M.” s-a
adresat în Judecătoria Economică de Circumscripţie cu acţiune solicitînd încasarea
penalităţilor de întîrziere.
JEC a admis acţiunea, hotărîrea fiind menţinută de instanţele superioare. S-a
menţionat, că reclamantul şi-a executat integral obligaţia asumată transferîndu-i
pîrîtului suma contractată, iar ultimul şi-a onorat obligaţia cu întîrziere, livrînd
marfa cu 14 zile mai tîrziu, ceea ce a permis reclamantului în corespundere cu
prevederile p.13 al contractului să aplice vînzătorului penalitatea. Instanţele

8
superioare au invocat aplicarea corectă de către JEC a prevederilor art. 624- 630
CC. (Dos. nr. 2rae-200/08)
Penalitatea este o prevedere contractuală prin care părţile evaluează anticipat
prejudiciul, stipulînd că debitorul, în cazul neexecutării obligaţiei, urmează să
remită creditorului o sumă de bani. De obicei în contracte penalitatea se stabileşte
în mărime procentuală pentru fiecare zi de întîrziere. Ea se calculează din
coraportul:
1) mărimii procentelor convenite (0,1%, 0,5% etc.);
2) sumei obligaţiilor neexecutate (parţial sau total);
3) circumstanţelor de apariţie a obligaţiilor de achitare a penalităţilor –
întîrzierea în executare (50 zile, 180 zile). Încasarea penalităţii se prescrie în
termen de 6 luni (art.268 alin. (2) CC). Deci penalitatea poate fi cerută pentru o
perioadă nu mai mare de 180 zile.
Cumpărătorul pentru orice întîrziere a plăţii trebuie să plătească o penalitate
calculată în procentele convenite pentru fiecare zi de întîrziere.
Examinînd în ordine de recurs cauza pe marginea acţiunii SRL „T.” către SRL
„I.” privind încasarea sumei şi penalităţilor pentru executarea necorespunzătoare a
obligaţiilor rezultate din contractul de vînzare-cumpărare, Colegiul economic lărgit
al CSJ a menţinut actele de dispoziţie ale instanţelor de fond şi apel, prin care
acţiunea s-a admis parţial.
S-a stabilit că între părţi a fost încheiat contract de vînzare-cumpărare, iar
cumpărătorul nu a achitat costul mărfii livrate în termenul convenit. Instanţa de
recurs n-a reţinut temeiul de recurs potrivit căruia nu este clar calculul şi încasarea
penalităţilor pentru o perioadă în care termenul de valabilitate a contractului deja
fusese expirat.
Potrivit art.602 CC în cazul în care nu execută obligaţia, debitorul este ţinut
să-l despăgubească pe creditor pentru prejudiciul cauzat. Neexecutarea include
orice încălcare a obligaţiilor, inclusiv executarea tardivă. Conform p. 6.2 al
contractului părţilor în litigiu „Cumpărătorul” pentru orice întîrziere a plăţii trebuie
să plătească „Vînzătorului” o penalitate de 0,1% din suma datorată pentru fiecare
zi de întîrziere.
Instanţa de fond corect a încasat penalitatea de întîrziere pentru 6 luni, ţinînd
cont că SRL „I.” avea datorii restante faţă de SRL „T.” şi la momentul înaintării
acţiunii, şi în mare parte şi la data pronunţării hotărîrii. Astfel, penalitatea a fost
calculată corect pentru o perioadă de 6 luni precedente înaintării acţiunii, după cum
prevede art.268 CC. Faptul că în contract a fost stipulat termenul valabilităţii lui nu
exonerează cumpărătorul de la achitarea mărfii primite, a penalităţilor de întîrziere
în interiorul termenului de prescripţie de 3 ani. Din materialele cauzei rezultă că
marfa în mare parte a fost livrată după semnarea contractului. Nici la judecarea
cauzei în instanţele inferioare, nici la judecarea recursului SRL „I.” nu a prezentat
probe care ar demonstra că a stins datoria contractuală ori că instanţa a încasat mai
mult decît a fost dator, ori un contracalcul care ar demonstra că penalitatea a fost
calculată incorect. (Dos. nr. 2rae-105/08)
Dacă pîrîtul achită costul mărfii după intentarea acţiuni, dar pînă la
pronunţarea hotărîri, el nu se scuteşte de la încasarea penalităţilor de întîrziere.
9
 La 16.01.08 Judecătoria Economică de Circumscripţie a admis cererea
modificată a SRL „G.-G.” către SRL „T.” despre încasarea sumei, încasînd doar
penalităţile. În fapt reclamantul a livrat pîrîtului marfă în sumă de 6335,80 lei, pe
care pîrîtul n-a achitat-o.
Pentru nerespectarea termenului de achitare a costului mărfii, pîrîtul este
obligat să achite o penalitate în mărime de 0,5% din suma neachitată pentru fiecare
zi de întîrziere.
După depunerea cererii de chemare în judecată pîrîtul a stins datoria existentă
benevol şi reclamantul a renunţat la această cerinţă.
În ceea ce priveşte încasarea penalităţii în mărime de 1140,38 lei, instanţa a
considerat-o întemeiată, deoarece pîrîtul a încălcat termenul de achitare şi potrivit
contractului pentru această încălcare urmează să achite penalitate în mărime de
0,5% pentru fiecare zi de întîrziere. Hotărîrea nu a fost contestată.
(Dos. nr.2e-1017/08)
Colegiul economic a considerat că instanţa de apel incorect a ajuns la
concluzia de a reduce clauza penală la cauza civilă pe marginea acţiunii SRL „O.”
Către SRL „V.B.” privind încasarea datoriei calculate ca urmare a neexecutării
obligaţiei de plată, asumate prin contractul de vînzare-cumpărare. S-a menţionat,
că nu s-au luat în consideraţie împrejurările cauzei, în special faptul, că penalitatea
pretinsă constituie 50% din penalitatea pe care reclamantul era în drept s-o
calculeze, că datoria nu este achitată inclusiv pînă la examinarea cauzei în recurs.
Prejudiciul care se cauzează reclamantului (recurentului) este în permanentă
creştere.
Totodată pîrîtul n-a prezentat probe care ar confirma faptul imposibilităţii
executării obligaţiei de plată. Astfel, nu este demonstrat cazul excepţional, situaţie
în care instanţa ar putea reduce clauza penală conform art.630 CC.
În asemenea circumstanţe, decizia CAE a fost casată, cu menţinerea hotărîrii
JEC, prin care clauza penală a fost încasată în mărimea solicitată. (2rae-173/07)
Debitorul nu este obligat să plătească penalitate în cazul în care
neexecutarea nu se datorează vinovăţiei sale (art.624 alin. (5) CC).
Examinînd cauza civilă la acţiunea SRL „V.” către SA „M.” privind încasarea
datoriei, amenzii şi penalităţilor rezultate din contractul de vînzare-cumpărare,
Colegiul economic a casat decizia CAE, pronunînd o nouă hotărîre de respingere a
acţiunii. S- a reţinut, că cumpărătorul a fost în imposibilitatea de a achita datoria
pentru producţia de pesticide, ce i-a fost livrată, ca urmare a efectelor secetei din
anul 2007, care a avut consecinţe asupra tuturor producătorilor agricoli. Întrucît
seceta reprezintă o situaţie de forţă majoră, executarea obligaţiei nu este imputabilă
pîrîtului. Or la momentul semnării contractului, cît şi pe durata executării,
debitorul era în imposibilitate de a prevedea seceta şi efectele acesteia. Astfel,
instanţele urmau să aplice prevederile art.624 alin.(5) CC. (Dos. nr. 2rae-228/08)
Alteori, se solicită încasarea datoriei şi a dobînzii de întîrziere. Ambele
cerinţe sunt admise, soluţia se menţine de instanţa de recurs.
Cu titlu de exemplu a se vedea: cauza 2rae-212/09 SRL „B.” către SRL „G.”
despre încasarea datoriei pentru nelivrarea parţială a grîului alimentar şi a dobînzii
de întîrziere;
10
 Se depistează şi cazuri, în care iniţial se solicită încasarea datoriei, apoi prin
litigii separate se cere încasarea dobînzii de întîrziere.
La 26 octombrie 2007 SRL”P.-G.”, mun.Chişinău a depus cerere de chemare
în judecată către SRL ”P. T.”, or. Orhei prin care a solicitat încasarea dobînzii de
întîrziere în mărime de 32 929,10 lei.
În motivarea acţiunii, reclamantul a indicat că a livrat şi instalat pîrîtului
panourile termoizolante în conformitate cu prevederile contractului încheiat de
părţi la 09.09.2003, însă SRL ”P. T.” nu şi-a executat obligaţia asumată de
achitare a preţului. Astfel, prin hotărîrea Judecătoriei Economice de circumscripţie
din 13 aprilie 2007, menţinută în vigoare prin decizia Curţii de Apel Economică
din 04.10.2007, a fost stabilită existenţa datoriei în sumă de 44 079 lei, precum şi
eschivarea pîrîtului de la achitarea acesteia pe o perioadă de 3 ani. În consecinţă,
SRL”P.-G.”, mun.Chişinău a solicitat încasarea de la SRL ”P. T.”, or. Orhei a
dobînzii de întîrziere pentru neexecutarea obligaţiei pecuniare în mărime de 32
929,10lei.
Prin hotărîrea Judecătoriei Economice de Circumscripţie din 20 martie 2008
(f.d.36-37), acţiunea înaintată a fost parţial admisă şi a fost încasată din contul SRL
”P. T.”, or. Orhei în beneficiul SRL”P.-G.”, mun.Chişinău suma de 36 355,25 lei
cu titlu de dobînzi de întîrziere, 1090,65 lei taxa de stat şi 1500 lei cheltuieli pentru
asistenţă juridică. Soluţia a fost menţinută de CAE la 23.10.2008 şi CSJ la
11.06.09.
La motivarea soluţiei s-a indicat: În conformitate cu art.619 alin.(1) din Codul
civil, obligaţiilor pecuniare li se aplică dobînzi pe perioada întîrzierii. Totodată,
conform alin.(2) al aceluiaşi articol, în cazul actelor juridice la care nu participă
consumatorul, dobînda este de 9% peste rata dobînzii prevăzută la art.585 dacă
legea sau contractul nu prevede altfel. Nu este admisă proba unui prejudiciu mai
redus.
Colegiul economic lărgit a precizat, că instanţele de judecată au dat o
interpretare corectă normelor de drept material şi în mod întemeiat au dispus
încasarea dobînzii de întîrzieie începînd cu data la care datoria a devenit exigibilă
şi pînă la achitarea acesteia.
Totodată, Colegiul economic lărgit a considerat necesar de a menţiona că
dobînda de întîrziere prevăzută de art.619 din Codul civil are un caracter
sancţionator, fiind inclus în Capitolul privind efectele neexecutării obligaţiei, şi nu
reparator - destinat acoperirii prejudiciului suferit de creditor prin neexecutarea
obligaţiei asumate de către debitor, aşa cum este cazul clauzei penale prin care
părţile evaluează anticipat prejudiciul.
Prin urmare, normele de drept material nu exclud posibilitatea încasării atît
a clauzei penale stabilite de părţi (prejudiciului), cît şi a dobînzii de întîrziere
pentru perioada în care obligaţia pecuniară a fost exigibilă, dar nu a fost executată.
În acelaşi timp, Colegiul economic lărgit a apreciat că nu poate fi reţinut
argumentul recurentului privind faptul că prin contract părţile au prevăzut un alt
cuantum pentru dobînda de întîrzie şi anume 0,1 % din suma datorată pentru
fiecare zi de întîrziere. Or, aşa cum a fost arătat mai sus, dobînda de întîrziere şi
prejudiciul cauzat prin neecexutarea obligaţiilor asumate sunt noţiuni distincte şi,
11
în consecinţă, pentru a fi în prezenţa situaţiei prevăzute de art.619 din Codul civil,
cînd contractul prevede un alt mod de încasare a dobînzii de întîrziere, este necesar
ca o clauză expresă în acest sens să fie inserată în prevederile contractului.
(Dos. nr. 2rae-152/09)
Există cazuri în care se confundă noţiunile „clauza penală” şi „dobînda de
întîrziere”. Totodată, se neglijează faptul, că la calcularea dobînzii de întîrziere nu
se aplică art.630 (dreptul instanţei de a reduce clauza penală) sau art. 268 CC
(termenele speciale de prescripţie).
În speţă reclamantul SRL „R.” s-a adresat către SRL „O.-I.” cu acţiune
solicitînd încasarea datoriei pentru marfa cumpărată şi încasarea dobînzii de
întîrziere în mărime de 9% peste rata de refinanţare a BNM (art.619 alin. (2) CC).
Datoria la momentul adresării în judecată constituia 58 235,87 lei. Dobînda s-
a solicitat pentru 165 zile de întîrziere. În contractul încheiat între părţi sunt
prevăzute şi penalităţi în mărime de 0,1% pentru fiecare zi de întîrziere.
Deoarece la data examinării cauzei pîrîtul a achitat parţial datoria, reclamantul
şi-a micşorat pretenţiile în privinţa datoriei pînă la 39431,17 lei.
În legătură cu acest caz urmează de menţionat următoarele: reclamantul în
conţinutul cererii de chemare în judecată solicită încasarea dobînzii de întîrziere în
mărime de 9% peste rata de refinanţare a BNM, prezintă un calcul în acest sens, iar
în rezumatul cererii solicită încasarea penalităţilor, mărimea cărora în contract este
stabilită de 0,1% pentru o zi de întîrziere (neprezentînd nici un calcul în acest
sens). Astfel, reclamantul confundă noţiunea dobîndă de întîrziere cu noţiunea
penalităţi de întîrziere. Din conţinutul procesului-verbal (f.d 41 verso) rezultă că
reclamantul solicită încasarea penalităţii.
Instanţa de judecată la 27.02.08 admite parţial acţiunea, încasînd datoria în
sumă de 39431,17 lei şi penalitate în sumă de 10.000 lei.
În motivarea soluţiei judecătorul face referire la art. 619 CC (dobînda de
întîrziere) aduce calculele prezentate de reclamant în acest sens, apoi din mărimea
dobînzii de întîrziere calculată reduce clauza penală potrivit art. 630 CC. Calculul
este inexplicabil.
Astfel, atît reclamantul cît şi instanţa de judecată au confundat noţiunile
dobîndă de întîrziere şi clauza penală. Instanţa nu era în drept calculînd
dobînda de întîrziere să aplice art. 630 CC (reducerea clauzei penale),
deoarece sunt instituţii distincte.
Hotărîrea nu a fost contestată(Dos. nr. 2e-2434/08)
În practica judiciară se întîlnesc şi cazuri în care solicitînd încasarea datoriei
şi a penalităţilor, ce rezultă din contractul de vînzare-cumpărare, se mai solicită şi
încasarea dobînzii de întîrziere. (art.619 CC) Suma dobînzilor şi a penalităţilor
depăşeşte de 2,5 ori suma datoriei.
SRL „V.-R.” s-a adresat la 24.07.08 cu acţiune către GA „F.R.” privind
încasarea:
- datoriei în sumă de 31453,47 lei;
- penalităţii în sumă de 28308 lei;
- dobînzii de întîrziere în sumă de 51353,35 lei.

12
 S-a invocat neachitarea mărfii procurate. La 25.11.08 JEC a respins acţiunea
pe motivul omiterii termenului de prescripţie.
CAE a pronunţat o nouă hotărîre de admitere a acţiunii, decizia fiind
menţinută de CSJ la 02.07.09.
Pronunţînd o nouă hotărîre de admitere a cerinţelor CAE a menţionat, că
ultima achitare a datoriei a avut loc la 17.08.05, acest fapt întrerupînd scurgerea
termenului de prescripţie potrivit art. 277 alin. (1) lit. b) CC, care urmează a fi
calculat din nou, începînd de la această dată.
Pct. 4.3 al contractului de vînzare-cumpărare încheiat între părţile în litigiu a
prevăzut încasarea penalităţii în calitate de mijloc de garantare a executării
obligaţiilor cu privire la achitarea costului mărfii în termenul prevăzut de contract
şi cerinţa în cauză urmează a fi admisă.
Totodată reieşind din conţinutul art.619 CC întîrzierea în executarea
obligaţiilor pecuniare are drept consecinţă plata dobînzii de întîrziere: În cazul de
faţă cumpărătorul a reţinut plata pentru marfa procurată, neexecutînd-o la timp,
circumstanţă ce atrage după sine aplicarea dobînzilor de întîrziere.
(Dos. nr. 2rae-185/09)
Similar s-a procedat şi în cauza pe marginea acţiunii G.Ţ „A.-B.” Către FPC
„G.” privind încasarea sumei (110456,40 lei) rezultate din neachitarea seminţelor
de floarea soarelui. Concomitent s-a solicitat încasarea penalităţilor (1989 lei) şi a
dobînzii de întîrziere (14722,56 lei). Instanţa de fond a admis cerinţele la 08.07.08,
CAE şi CSJ au menţinut soluţia la 18.03.09 şi respectiv - la 17.09.09.
(Dos. nr. 2rae-226/09)
Vînzătorul a vîndut marfă ce nu-i aparţinea cu titlu de proprietate, aceasta
ulterior fiind ridicată de către proprietarul adevărat. Cumpărătorul a solicitat
recuperarea prejudiciului.
SRL „N.” s-a adresat la JEC cu cerere către ÎC „C.”, solicitînd încasarea
sumei pentru marfă, deservire tehnică, servicii de păstrare, expertiză de utilizare. În
suportul acţiunii s-a indicat, că a procurat de la pîrît 6 vagoane din lemn şi
cărucioare-şasiu cu o pereche de roţi. Ulterior vagoanele au fost ridicate de ÎS
„C.F.”, care era proprietarul adevărat. Reclamantul cumpărător a solicitat
recuperarea prejudiciului.
Instanţa de fond a admis acţiunea, hotărîrea fiind menţinută de instanţele de
apel şi recurs din următoarele considerente:
Actele administrate la dosar atestă că cele 6 vagoane procurate de reclamant
aparţin cu drept de proprietate ÎC „C.F.”, aflîndu-se la balanţa acesteia încă din
12.12.1999. Totodată, au fost apreciate ca declarative argumentele pîrîtului privind
dreptul său de proprietate, deoarece ultimul nu a fost probat.
Referitor la cuantumul cheltuielilor suportate pentru expertiza vagoanelor şi
inutilitatea acesteia din motiv că exista raportul efectuat de Institutul republican de
expertiză judiciară şi criminalistică s-au menţionat următoarele: Prin acest raport s-
a descris expertiza generală a vagoanelor, concluzionînd că cele 6 vagoane, supuse
examinării au un grad avansat de uzură şi nu pot fi utilizate la transportarea
mărfurilor pe calea ferată pînă la supunerea lor lucrărilor de reparaţie capitală.
Expertiza individuală avea ca obiect examinarea, verificarea şi defectarea unităţii
13
nodurilor, mecanismelor, lucrărilor de măsurare, de dezvăluire a parametrilor
vagoanelor şi cărucioarelor cu perechi de roţi. Fără efectuarea acestor verificări
cumpărătorul nu putea administra după destinaţie vagoanele procurate. Conform
art.767 CC, vînzătorul repară prejudiciul cauzat cumpărătorului.
Potrivit opiniei separate a judecătorului N. C. în instanţa de recurs, întrucît
reieşind din prima expertiză vagoanele aveau un grad înalt de uzură, obiect al
vînzării-cumpărării a fost lemnul de foc şi 12 cărucioare-şasiu şi urma a fi utilizat
la foc şi în calitate de cărucioare.
Dacă voinţa cumpărătorului după procurarea lemnului de foc a fost de a
reexamina obiectul şi a investi resurse pentru schimbarea destinaţiei obiectului,
aceste cheltuieli nu pot fi raportate la prevederile art.767 CC. Acţiunea pe acest
capăt de cerere urmează a fi respinsă. (Dos. nr. 2rae-14/08)
Instanţa de fond greşit a încasat prejudiciul de la vînzător pentru nelivrarea
porumbului, cumpărătorul solicitînd încasarea datoriei.
Reclamantul SRL „V.” invocînd contractul de vînzare-cumpărare, a indicat că
a transferat pe contul pîrîtului ÎM „S.L.” suma de 3 200000 lei pentru 2000 tone de
seminţe de porumb. Vînzătorul şi-a executat parţial obligaţiile, urmînd să mai
livreze 1766,3 tone.
S-a solicitat încasarea datoriei în sumă de 4 592380 lei şi penalităţilor în sumă
de 303097, 08 lei. Instanţa de fond a admis acţiunea.
Prin decizia CAE a fost admis apelul ÎM „S.L.” şi modificată hotărîrea primei
instanţe, dispunîndu-se încasarea datoriei în mărime de 2826101 lei şi penalităţi
303097,08 lei.
În motivarea soluţiei, instanţa de apel a reţinut că JEC a soluţionat litigiul
aplicînd prevederile art.602,603 CC, referitoare la despăgubirile prevăzute pentru
cazurile în care debitorul nu-şi execută obligaţiile asumate, deoarece, după cum
rezultă din acţiunea înaintată, reclamantul a solicitat încasarea datoriei, dar nu a
prejudiciului pricinuit prin nelivrarea porumbului.
Instanţa de recurs a menţinut decizia CAE indicînd: Potrivit art.626 CC
creditorul (cumpărătorul) poate cere diferenţa dintre suma achitată pentru porumb
şi costul producţiei livrate, penalităţile prevăzute în contract, precum şi prejudiciul
cauzat în cazul în care acesta nu este acoperit prin clauza penală.
Din cererea de chemare în judecată rezultă că reclamantul a solicitat încasarea
de la pîrît a datoriei formate prin achitarea în avans a preţului mărfii nelivrate şi a
penalităţilor. Prin urmare, instanţa de apel a concluzionat just că pretenţia în sumă
de 4592380 lei derivă din calcularea prejudiciului cauzat prin metoda înmulţirii
cantităţii de porumb nelivrate cu preţul unui kg de porumb la momentul adresării
în instanţa de judecată, dar nu reprezintă datoria pîrîtului faţă de reclamant, care
constituie 2 826102 lei. (Dos. nr. 2rae-200/07)
Din cele relatate menţionăm, că reclamanţii îşi formulează divers obiectul
acţiunii ce rezultă din contractul de vînzare –cumpărare solicitînd:
- încasarea datoriei şi penalităţilor (cel mai frecvent);
- încasarea datoriei şi dobînzilor de întîrziere;
- încasarea datoriei şi ulterior a dobînzii printr-un proces separat;
- încasarea datoriei, penalităţilor şi a dobînzilor de întîrziere;
14
 - încasarea prejudiciului.
Ţinem să menţionăm, că cerinţele sunt admise, inclusiv şi în cazul în care
suma penalităţilor şi a dobînzilor depăşeşte suma datoriei.
c) invocarea nulităţii contractului de vînzare-cumpărare.
Temeiurile de nulitate invocate de reclamant nu au fost confirmate.
La 16.03.2006 JEC a respins acţiunea SA „A.-S.” către SRL „I.- B.” despre
recunoaşterea nulităţii contractului din 21.04.05 de vînzare-cumpărare a imobilului
de pe str. Munceşti 772. În motivarea pretenţiilor reclamantul a indicat, că
contractul a fost semnat de fostul director în numele societăţii contrar legislaţiei,
fiind fondat pe o cauză falsă; imobilul a fost vîndut la un preţ mai mic decît cel de
piaţă; încheierea contractului a fost determinată de comportamentul dolosiv şi
viclean al uneia din părţi.
Instanţa de apel şi cea de recurs au menţinut hotărîrea instanţei de fond din
următoarele considerente:
Invocarea nulităţii contractului din motivul depăşirii limitei împuternicirilor
s-a considerat neîntemeiată, deoarece potrivit art.61 CC, persoana juridică îşi
exercită drepturile şi execută obligaţiile prin administrator, iar potrivit p.11.2.2 din
Statutul SA „A.- S.”, directorul este în drept în limitele atribuţiilor sale, să
acţioneze în numele societăţii fără mandat, inclusiv să efectueze tranzacţii.
Valoarea contractului de vînzare-cumpărare nu depăşeşte 25% din valoarea
activelor societăţii , deci directorul nu şi-a depăşit limitele atribuţiilor.
Reclamantul nu a demonstrat şi nu a explicat din ce motive consideră falsă şi
ilicită cauza pentru care a fost semnat contractul de vînzare-cumpărare. Or cauza
este obiectivul urmărit la încheierea actului juridic civil şi acel interes pe care
părţile caută să-l satisfacă. Astfel, vînzarea-cumpărarea clădirii are cauză licită,
deoarece cumpărătorul a urmărit să obţină în proprietate clădirea în cauză, iar
vînzătorul a tins să obţină contravaloarea ei, cauze care sunt conforme legii.
Totodată, nu a fost probată existenţa viciilor de consimţămînt care ar lovi de
nulitate contractul în cauză.
Reclamantul neîntemeiat a invocat nulitatea din motivul încheierii
contractului prin comportamentul dolosiv al directorului. Or acest temei, fiind de
nulitate relativă, potrivit art. 218 alin. (1) CC, poate fi invocat doar de persoana în
al cărei interes este stabilită nulitate, adică de SRL „I.-B.”
De asemenea, SA „A.-S.” nu a demonstrat că preţul de piaţă obişnuit pentru
bunuri de agest gen este mai mare şi imobilul a fost vîndut la un preţ diminuat.
(Dos nr. 2rae-94/07)
Nici instanţa de fond, nici cea de apel nu au atras atenţie asupra faptului că
există 2 contracte încheiate între aceleaşi părţi avînd acelaşi obiect, şi declarînd-
ul nul pe unul în vigoare mai rămîne al doilea.
Două societăţi, SRL „B.-E.” şi SA „M.F:” au solicitat declararea nulităţii
contractelor din 19.09.02 şi 18.08.03 privind vînzarea-cumpărarea liniei ferate de
acces nr. 62, încheiate între SRL „M.” şi CF RM şi respectiv între SRL „M.” şi
SRL „D.N”. SRL „D.N.” a depus cerere reconvenţională solicitînd înlăturarea
obstacolelor în folosirea bunurilor procurate.

15
 Reclamanţii în cererea de bază au invocat încheierea tranzacţiei cu
nerespectarea prevederilor Regulamentului cu privire la modul de comercializare a
activelor neutilizate în procesul tehnologic al întreprinderilor, aprobat prin
Hotărîrea Guvernului nr. 665 din 29.11.1996, care stabileşte că nu pot fi pasibile
comercializării activele, a căror excludere din procesul tehnologic sau înlocuire cu
alte active este imposibilă din cauza specificului lor de producţie. La asemenea
active se atribuie şi căile ferate de acces care deserveau cîteva întreprinderi.
Instanţa de fond a admis acţiunea de bază, respingînd-o pe cea
reconvenţională. Instanţa de apel a menţinut soluţia.
Colegiul economic lărgit al CSJ a decis remiterea cauzei la rejudecare din
următoarele considerente:
Din hotărîrea instanţei de fond rezultă că la soluţionarea litigiului s-au aplicat
normele conţinute în Legea cu privire la protecţia concurenţei nr.1103-XIV din
30.06.00 şi doar pct. 4 al Regulamentului cu privire la modul de comercializare a
activelor neutilizate în procesul tehnologic al întreprinderilor.
Declarînd nulitatea contractului din 18.08.03 nu a demonstrat temeiul acestei
soluţii.
Din materialele cauzei rezultă că există un contract de vînzare-cumpărare
încheiat la 18.08.03 şi alt contract încheiat între aceleaşi părţi, referitor la acelaşi
obiect, dar înregistrat notarial la 02.10.03. Deşi primul contract a fost declarat nul,
în vigoare a mai rămas al doilea contract, care vizează aceiaşi tranzacţie. Astfel, nu
a fost soluţionat fondul cauzei.
La soluţionarea cauzei instanţa urmează să stabilească motivul din care a fost
iniţiat acest litigiu, deoarece aceasta va condiţiona şi legea materială, care va fi
aplicată. Dacă reclamanţii solicită nulitatea tranzacţiei invocînd că comportamentul
vînzătorului la încheierea ei le-a lezat drepturile de cumpărători potenţiali, urmează
a se verifica temeinicia acestei afirmaţii prin prisma Regulamentului cu privire la
modul de comercializare a activelor neutilizate în procesul tehnologic al
întreprinderilor, aprobat prin Hotărîrea Guvernului RM nr. 665 din 29.11.1996.
În acelaşi timp, dacă reclamanţii urmăreau scopul desfiinţării tranzacţiei ca
încheiate cu încălcarea dreptului de utilizare a obiectului de rînd cu alţi beneficiari,
atunci soluţionarea litigiului va putea avea loc prin prisma aplicării altor norme de
drept material. (Dos. nr. 2rae-14/07)
d) greşeli de procedură
Încasarea sumei pentru serviciile acordate de avocat face parte din
cheltuielile de judecată şi nu poate fi solicitată printr-o procedură distinctă.
La 12.03.08 JEC s-a pronunţat pe marginea litigiului „P. S. E.” (Germania)
către SRL „G.” (RM) privind încasarea sumei (datorie şi penalitate) neachitate
pentru marfa livrată. Acţiunea a fost admisă cu încasarea sumei şi a taxei de stat.
Ulterior, peste vre-o trei luni şi ceva reprezentantul reclamantului a solicitat
emiterea unei hotărîri suplimentare cu privire la încasarea cheltuielilor de judecată
legate de acordarea asistenţei juridice în sumă de 24700 lei, prezentînd şi bonul de
plată.
La 15 iulie 2008 instanţa respinge ca nefondată cererea menţionată. În
motivarea soluţiei s-a indicat: „instanţa reţine că la faza procesuală a susţinerilor
16
verbale reprezentantul reclamantului a solicitat doar datoria de bază, penalitatea şi
taxa de stat – fapt consemnat în procesul-verbal al şedinţei de judecată, care nu a
fost contestat în termenele şi ordinea prevăzută de lege. Prin urmare instanţa nu a
putut să se pronunţe asupra asistenţei juridice în cazul în care acesta nu a fost
pretinsă şi demonstrată de către reprezentantul reclamantului pe parcursul
examinării cauzei.”
Totodată, instanţa a lămurit reprezentantului reclamantului faptul că refuzul în
admiterea cererii de emitere a hotărîrii suplimentare nu limitează reclamantul în
dreptul de a înainta, în procedura contencioasă, o cerere de chemare în judecată
avînd drept obiect încasarea cheltuielilor de asistenţă juridică.
Încheierea JEC a fost menţinută prin decizia Curţii de Apel Economice.
(Dos. nr. 2e-2077/08)
Referitor la acest caz este de menţionat, că încasarea sumei pentru
serviciile acordate de avocat face parte din cheltuielile de judecată, nu este un
litigiu şi nu poate fi solicitată printr-o procedură distinctă. Astfel, sunt
incorecte lămuririle instanţei referitoare la adresarea cu o cerere în procedură
separată. Instanţa urma să se pronunţe pe marginea acestei cereri în aceiaşi
procedură, pronunţînd o decizie suplimentară, cu atît mai mult că în cererea de
chemare în judecată această cerinţă este prezentă (f.d. nr.5)
În acest sens, este relevant faptul că potrivit practicii judiciare a Federaţiei
Ruse, în cazul adresării cu cereri de chemare în judecată privind încasarea
cheltuielilor pentru asistenţă juridică, instanţele încetează procesul, cu indicarea că
reclamantul poate adresa cererea menţionată în cadrul primului proces. (A se vedea
Obzor sudebnoi practichi po voprosam, sveazannîm s raspredeleniem mejdu
storonami sudebnîh rashodov na oplatu uslug advocatov i inîh liţ.., Vestnik
Vîsşego Arbitrajnogo Suda Rossiiscoi federaţii”, 2008, nr.2, str.62).
Similar se procedează şi în Republica Belarusi.
Spre deosebire de problema dispunerii executării imediate, care poate fi pusă
atît în cursul judecării pricinii, cît şi după pronunţarea hotărîrii, în privinţa
amînării şi eşalonării executării hotărîrii instanţa se pronunţă printr-o încheiere
separată doar ulterior pronunţării hotărîrii.
Pronunţînd hotărîrea de admitere a acţiunii SRL „D.” către SRL „M.G.”
privind încasarea sumei pentru neachitarea parţială a mărfii în sumă de 216 578,55
Judecătoria Economică de Circumscripţie, în dispozitivul hotărîrii din 08.08.08 a
stabilit şi eşalonarea executării hotărîrii judecătoreşti pe 12 luni cîte 18 772,99 lei
în temeiul art. 252 CPC.
(Dos. nr. 2e-1670/08)
În acest sens este de reţinut, că art.252 CPC într-adevăr prevede posibilitatea
eşalonării executării hotărîrii, însă reieşind din prevederile alin. (1), (2) şi (3) ale
aceluiaşi articol, această presupune deja existenţa unei hotărîrii judecătoreşti, fiind
o procedură ulterioară, ce se examinează de „instanţa emitentă” a hotărîrii în
şedinţă de judecată la cererea participanţilor la proces, finalizînd cu o încheiere
susceptibilă de recurs.

17
 În alt caz, Reclamantul SA „P.” s-a adresat la 11.01.08 cu acţiune către CAP
„P.” privind încasarea sumei de 167800 lei pentru neachitarea preţului pentru
seminţele de porumb livrate.
Indicînd că se află în proces de restructurare şi în privinţa sa este stabilit
moratoriu, reclamantul invocînd art.12 alin. (3) din Legea insolvabilităţii a solicitat
primirea cererii de chemare în judecată fără achitarea taxei de stat. Norma
menţionată stabileşte, că „în perioada moratoriul, izolării şi postizolării,
întreprinderea care urmăreşte în organul judiciar creanţele sale plăteşte taxa de stat
după examinarea cauzei”.
Cauza a fost primită pe rol fără achitarea taxei de stat. La pronunţarea hotărîrii
taxa (5034 lei) a fost încasată din contul pîrîtului. (Dos. nr. 2e-2089/08)
Referitor la cauza dată relevăm, că prin Legea nr. 223/din 14.07.06, în vigoare
din 31.12.06 a fost exclus capitolul II al Legii insolvabilităţii (Aplicarea procesului
de restructurare), în care se includea şi art.12 menţionat. Totodată, art. 86 alin. (2)
CPC prevede posibilitatea amînării plăţii taxei de stat a persoanelor juridice
declarate în stare de insolvabilitate, dar nu a celor în proces de restructurare.
Astfel, la data depunerii cererii de chemare în judecată (11.01.08) temeiul
legal de amînare a achitării plăţii taxei de stat invocat de reclamant era deja
abrogat.
În acelaşi timp, reiterăm şi faptul, că instanţele de judecată urmează minuţios
să analizeze capacitatea reclamanţilor de a achita taxa de stat, în cazul în care
aceştia nu au o activitate economică iar valoarea taxei ce urmează a fi achitată este
considerabilă, pentru a nu limita efectiv accesul liber la justiţie (art.6 paragraful 1
din Convenţie), astfel încît acesta să devină iluzoriu. (A se vedea SRL „Tudor-
Comerţ” c. Moldovei, hotărîrea CEDO din 04.11.08)

III. Concluzii şi propuneri.

Cercetarea în cauză denotă faptul, că această categorie de litigii, în general se
soluţionează corect, dar se depistează şi unele greşeli referitoare la aprecierea
naturii contractului, confundarea vînzării-cumpărării cu alte contracte similare,
confundarea noţiunii de „dobîndă” cu cea a „penalităţilor de întîrziere”.
Alteori se aplică greşit legea materială sau unele norme de procedură.
Instanţele vor lua act de relevările Colegiului economic lărgit, care a
considerat necesar de a menţiona că dobînda de întîrziere prevăzută de art.619 din
Codul civil are un caracter sancţionator, fiind inclus în Capitolul privind efectele
neexecutării obligaţiei, şi nu reparator - destinat acoperirii prejudiciului suferit de
creditor prin neexecutarea obligaţiei asumate de către debitor, aşa cum este cazul
clauzei penale prin care părţile evaluează anticipat prejudiciul.
Prin urmare, normele de drept material nu exclud posibilitatea încasării atît a
clauzei penale stabilite de părţi (prejudiciului), cît şi a dobînzii de întîrziere pentru
perioada în care obligaţia pecuniară a fost exigibilă, dar nu a fost executată.
Reieşind din cele menţionate,

SE PROPUNE:

18
1. Discutarea notei în cadrul Colegiul economic.

2. Plasarea informaţiei pe sait.

Şeful Direcţiei
de generalizare a practicii judiciare
şi analiză statistică judiciară Georgeta Devderea

Judecător-coordonator Valentin Barba

19