Instalaţiile tehnice ţărăneşti

De-a lungul veacurilor, comunităţilor din zona etnografică Maramureş, care erau
preponderent autarhice, au încercat şi găsit soluţii pentru a-şi rezolva principalele probleme cu
care se confruntau pe plan social, cultural şi economic.
Vizitatorul satului contemporan maramureşean nu trebuie să fie surprins de multitudinea
şi varietatea pieselor de industrie ţărănească tradiţională, care încă şi astăzi se găsesc în
inventarul pasiv şi nu rareori chiar în cel activ al gospodăriilor ţărăneşti. De la râşniţa clasică de
mână (construită din două pietre aşezate una peste alta) până la moara acţionată hidraulic,
complex constituită, de la piua simplă pentru zdrobirea seminţelor de dovleac şi floarea soarelui
până la impresionantele „oloiniţe” sau „oloierniţe” cu „şurub” sau cu „berbeci”, de la vâltoarea
simplă la piua cu ciocane verticale pentru îngroşatul pănurei, la joagărele acţionate hidraulic şi
„horinciile” de pe malurile apelor – toate acestea nu se pot numi altfel decât mici industrii sau
instalaţii ţărăneşti care atunci când sunt asociate devin complexe cu randament economic mare.
Toate aceste piese de industrie ţărănească sunt rezultatul geniului creator popular. Ele au
o vechime greu de determinat, iar sporadicele consemnări în documentele de epocă nu sunt
revelatoare când ne raportăm la această componentă a culturii şi civilizaţiei populare
multimilenare a poporului român.
Depresiunea intracarpatică Maramureş este străbătută de izvoare şi râuri cu un debit
destul de constant, datorat şi vegetaţiei bogate în păduri. Aceste condiţii geo-climatice au
asigurat de-a lungul veacurilor un cadru propice dezvoltării industriilor şi instalaţiilor tehnice
ţărăneşti acţionate hidraulic.
Având în vedere principalele ocupaţii ale locuitorilor satului tradiţional maramureşean
(agricultura şi creşterea animalelor), precum şi faptul că până nu demult satele aveau o economie
cu caracter închis, dezvoltarea industriilor ţărăneşti s-a impus ca o necesitate firească.
Factorul hotărâtor în încetare activităţii sau în dispariţia unui număr mare de instalaţii
tehnice ţărăneşti într-un interval destul de scurt este metamorfoza suferită de satul contemporan,
mutaţiile profunde s-au petrecut şi se petrec într-un ritm foarte rapid în viaţa acestuia. Tendinţa
de urbanizare şi modernizare în general a vieţii ţăranului atrage după sine consumul tot mai mare
de produse industriale, renunţându-se treptat la cele tradiţionale. Concluzia ce se impune este că
prezenţa acestor instalaţii tehnice ţărăneşti este strict condiţionată de societatea satului
contemporan, în permanentă transformare.
Păstrarea portului popular, a textilelor de interior, care şi-au găsit locul şi în zilele
noastre, amploarea luată de confecţionarea cergilor şi în general a produselor artizanale din lână
ne îndreptăţesc să credem în persistenţa pivelor, vâltorilor etc..
O altă categorie a instalaţiilor tehnice ţărăneşti este cea care include instalaţiile acţionate
manual, care cuprind în majoritatea lor diverse piese folosite pentru prelucrarea produselor
alimentare. În cadrul acestor instalaţii se disting cele destinate măcinatului diverselor grăunţe (în
special porumbul) şi cele destinate obţinerii uleiului comestibil.
Pentru măcinat, instalaţia cea mai simplă, răspândită în toate satele zonei şi cu origini
foarte îndepărtate în timp, a fost „râşniţa de mână”, cunoscută de altfel pe un spaţiu foarte larg şi
descrisă şi în literatura de specialitate.
Din categoria instalaţiilor tehnice destinate obţinerii uleiului comestibil, în Maramureş
sunt tipice „oloierniţele cu berbeci” şi „oloierniţele cu şurub”, instalaţii folosite la stoarcerea
uleiului, şi pivele pentru zdrobitul seminţelor (piua cu pilug şi piua cu ciocane). De obicei,
oloierniţa include şi căsoaia cu cuptorul pentru prăjitul seminţelor.
Toate aceste instalaţii poartă amprenta ingeniozităţii tehnice a ţăranului maramureşean.
Piesa cea mai arhaică este piua cu pilug, acţionată manual. De formă cilindrică, cu picior, piua de
mână cu pilug a avut o răspândire foarte largă în ţara noastră. În Maramureş o găsim într-o mare
varietate de forme, unele purtând şi amprentă artistică.
Dintre instalaţiile tehnice pentru storsul uleiului, în Maramureş se găseşte presa cu pene
orizontale, varianta cu ciocane suspendate, numită în graiul local „oloierniţa cu berbeci”. Aceasta
are aici două subvariante: cea de interior (de dimensiuni mici) şi cea instalată afară (prevăzută cu
acoperiş de protecţie), de dimensiuni mult mai mari, acţionarea ei făcându-se de către patru
persoane. Un alt tip este presa cu şurub, varianta „cu şurub de grapă”, care aici poartă denumirea
de „oloierniţă cu şurub cu coşarcă”.
În zonă s-au mai folosit instalţii tehnice pentru prelucrarea lemnului, acţionate manual
sau cu piciorul: strunguri de lemn, circulare etc..