Statul Administrativ a Funcționarilor Publici Europeni

Cuprins
1. Statutul Funcţionarilor Comunităţilor Europene
2. Statutul Funcționarilor Publici din România
3. Statutele administrative a țărilor member UE
4. Procedura Contenciosului Administrativ în rîndurile Funcționarilor
Europeni
5. Recrutarea personalului
6. Drepturi și Obligații
7. Cariera Funcționarului European

1
 Statul Administrativ a Funcționarilor Publici Europeni

1. Statutul Funcţionarilor Comunităţilor Europene

Statutul Funcţionarilor Comunităţilor Europene este format din patru părţi:
Prima parte, consacrată Statutului funcţionarilor comunitari cuprinde 11 anexe, fiind
prevăzute aici drepturile şi obligaţiile funcţionarilor, elementele carierei funcţionarului (modalitatea
de recrutare, notarea, avansarea, promovarea, modalităţile de încetare a funcţiei), condiţiile de
muncă ale funcţionarului (durata lucrului, concediile), regimul pecuniar şi avantajele sociale ale
funcţionarului (remuneraţia, rambursarea cheltuielilor, securitatea socială, pensiile, recuperarea
sumelor încasate pe nedrept, subrogarea Comunităţilor), regimul disciplinar şi căile de recurs;
A doua parte este consacrată regimului aplicabil altor categorii de agenţi europeni;
Partea a treia cuprinde alte reglementări aplicabile funcţionarilor şi agenţilor Comunităţilor
Europene;
A patra parte cuprinde reglementări luate de comun acord de instituţiile Comunităţilor
Europene şi aplicabile funcţionarilor şi altor agenţi comunitari.
Important este faptul că funcţia publică comunitară a fost plasată în categoria funcţiilor publice
aşa-zis închise – prin intervenţia unei reglementări cu valoare de statut – funcţionarul public având
astfel o situaţie legală şi reglementară bazată pe premisele permanenţei funcţiei şi existenţei unei
ierarhii administrative, consacrându-se sistemul de ’’carieră’’ în funcţia publică europeană.
Funcţionarii europeni sunt împărţiţi în patru categorii, desemnate în ordine ierarhică
descrescătoare de la literele A,B,C şi D. Statutul consacră norma de principiul potrivit căreia
’’funcţionarii aparţinând aceleiaşi categorii sunt supuşi condiţiilor identice de recrutare şi derulare a
carierei’’. Recrutarea şi promovarea funcţionarilor comunitari sunt dominate de principiul
concursului, care admite şi anumite excepţii în cazurile expres şi limitativ prevăzute de Statut.
2. Statutul Funcționarilor Publici din România
De remarcat, este faptul că vechimea atrage în mod automat avansarea în funcţie, astfel că
funcţionarul care a împlinit doi ani de vechime într-un eşalon aparţinând gradului său este în mod
automat avansat în eşalonul următor acestui grad. În scopul creşterii capacităţii administraţiei
publice româneşti de a răspunde nevoilor unui mediu complex şi dinamic, se impune dezvoltarea
unui corp al funcţionarilor publici profesionist, stabil şi neutru politic. În acest sens, Ministerul
Administraţiei şi Internelor a elaborat şi supus dezbaterii publice, în cadrul pachetului de legi pentru
reforma administraţiei publice şi proiectul Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr.
188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările ulterioare. Modificarea
şi completarea cadrului normativ în domeniul funcţiei publice, se impune în vederea punerii în
aplicare a Programului de guvernare pentru perioada 2004-2008 şi a îndeplinirii măsurilor pentru
integrarea europeană. Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu
modificările ulterioare cuprinde zece capitole cu 94 de articole şi o anexă.
Capitolul 1 reglementează dispoziţiile generale prin care se definesc funcţia publică şi
funcţionarul public, activităţile desfăşurate de funcţionarii publici, principiile care stau la baza
exercitării funcţiei publice precum şi raporturile de serviciu.
Capitolul 2 care cuprinde clasificarea funcţiilor publice şi categorii de funcţionari publici, prin
stabilirea şi avizarea funcţiilor publice de stat şi funcţii publice teritoriale în administraţia publică
centrală şi definirea funcţiilor publice: de stat, teritoriale şi locale. Astfel, se definesc:
2
 Statul Administrativ a Funcționarilor Publici Europeni

- funcţiile publice de stat ca funcţii publice stabilite şi avizate, potrivit legii, în cadrul ministerelor,
organelor de specialitate ale administraţiei publice centrale şi în cadrul autorităţilor administrative
autonome;
- funcţiile publice teritoriale ca funcţii publice stabilite şi avizate, potrivit legii, în cadrul instituţiei
prefectului, serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale
administraţieie publice centrale din unităţile administrativ- teritoriale;
- funcţiile publice locale ca funcţii publice stabilite şi avizate, potrivit legii, în cadrul aparatului
propriu al autorităţilor administraţiei publice locale şi al instituţiilor publice subordonate acestora.
Capitolul 3 legiferează categoria înalţilor funcţionari publici. Modificarea prevederilor legale
privind categoria înalţilor funcţionari publici prin includerea funcţiilor publice de prefect şi
subprefect începând cu data de 1 ianuarie 2006 consacră introducerea sistemului de ’’carieră’’ şi
profesionalizarea acestor funcţii publice, realizându-se separarea funcţiilor politice de cele
administrative.
În Capitolul 5 al Statutului funcţionarilor publici sunt reglementate drepturile şi îndatoririle
acestora. Proiectul propune de asemenea modificări şi completări referitoare la drepturile
funcţionarilor publici cuprinse şi legiferate în Secţiunea 1, respectiv îndatoririle acestora regăsite în
Secţiunea 2, introducându-se şi Secţiunea 3 unde se reglementează perfecţionarea profesională a
funcţionarilor publici.
Capitolul 6 care reglementează cariera funcţionarilor publici este structurat pe cinci secţiuni,
care reglementează aspecte referitoare la recrutare, perioada de stagiu, numirea, promovarea
funcţionarilor publici şi evaluarea performanţelor profesionale ale acestora.
Acordurile colective şi Comisiile paritare sunt reglementate în Capitolul 7.
În ceea ce priveşte Capitolul 8, unde sunt reglementate sancţiunile disciplinare şi răspunderea
funcţionarilor publici; introducerea art. 64’ este salutară, completându-se domeniul răspunderii
administrative. Sunt instituite şi anumite reguli speciale cu privire la răspunderea disciplinară a
funcţionarilor publici, prin flexibilizarea regimului cercetării disciplinare a funcţionarilor publici.
Modificarea, suspendarea şi încetarea raportului de serviciu sunt prevăzute în Capitolul 9,
reglementările fiind structurate în trei secţiuni.
Se constată modificări referitoare la transfer, care poate avea loc între două autorităţi sau
instituţii publice din administraţia publică centrală ori, după caz, între două autorităţi sau instituţii
publice din administraţia publică locală, in interesul serviciului sau la cererea funcţionarului public.
Sunt reglementate şi regulile generale privind mobilitatea funcţionarilor publici din categoria
înalţilor funcţionari publici.
Capitolul 10 cuprinde dispoziţiile finale şi tranzitorii.
În Anexă se regăseşte lista cuprinzând funcţiile publice, clasificate în două categorii: funcţii
publice generale şi funcţii publice specifice. Funcţiile publice generale sunt structurate în trei
categorii distincte, conform reglementărilor:
• funcţii corespunzătoare categoriei înalţilor funcţionari publici;
• funcţii publice de conducere;
• funcţii publice de execuţie.
Funcţiile publice specifice sunt structurate de asemenea în trei categorii distincte:

3
 Statul Administrativ a Funcționarilor Publici Europeni

• funcţii publice de conducere;

• funcţii publice de execuţie;
• alte funcţii publice specifice.
Reforma administraţiei publice impune aşadar adoptarea şi implementarea unor măsuri concrete
de îmbunătăţire a randamentului, a formelor de organizare, a personalului şi a metodelor
manageriale şi dezvoltarea unui corp al funcţionarilor publici profesionist şi orientat spre
performanţă, stabil şi neutru politic, urmărindu-se separarea funcţiilor politice de cele administrative
şi îmbunătăţirea responsabilităţii, eficienţei şi independenţei profesionale a funcţionarului public.
3. Statutele administrative a țărilor member UE
Statutul functionarilor publici este regle-mentat în acte normative emise de autoritatile care
îndeplinesc un anumit serviciu public, realizat de catre o categorie determinata de functionari
publici. Regulile fundamentale aplicabile functiei publice sunt stabilite fie în constitutii, fie în
reglementari specifice consacrate anumitor categorii de personal. În multe tari, prin constitutie sunt
stabilite principii generale de organizare a administratiei publice apli-cabile functionarilor statului.
Constitutia Portugaliei prevede în art.269 ca în exercitarea functiilor lor, personalul autoritatilor
publice, precum si alte categorii de personal ale statului sau ale altor institutii publice servesc
exclusiv interesul public.
În art.103, Constitutia Spaniei prevede, ca un principiu general, ca administratia publica
serveste interesul general cu obiectivitate, si ca statutul  functionarilor publici va fi reglementat prin
lege.
Art.103 din Constitutia Greciei prevede ca functionarii publici realizeaza vointa statului,
servesc poporul si datoreaza supunere Constitutiei si loialitate patriei.
Constitutia Germaniei prevede în art.33 alin.5 ca dispozitiile serviciului public trebuie sa fie
reglementate potrivit principiilor traditionale ale statutului de functionar public.
     Analiza manierei constitutionale în care este conceputa problematica functiei publice si, implicit,
statutul functionarilor publici în statele membre ale Uniunii Europene - care constituie sursa de
inspiratie pentru reglementarea functiei publice parlamentare si a sta-tutului personalului
parlamentar din alte state - permite enuntarea a trei modalitati prin care este abordata la nivel
constitutional functia publica în statele din Occidentul Europei. Dupa modul în care  reglementeaza
functia publica în constitutie, statele occidentale pot fi cuprinse în trei categorii principale:
                        - Prima categorie se compune din Belgia, Luxemburg si Italia. Constitutiile primelor
doua state stabilesc principiile de baza referitoare la functia publica la diferite niveluri (egalitatea de
acces la functia publica sau puterea de a numi functionari), fara sa consacre nici o reglementare
majora referitoare la functia publica. Articolul 97 din Constitutia italiana stipuleaza ca numirile în
posturile din administratia publica se fac doar pe baza de concurs.
                        - A doua categorie, cuprinde Danemarca, Franta, Olanda, Spania, Suedia, Finlanda,
Germania. Constitutiile acestor tari cuprind principiile formale sau concrete care releva importanta
fundamentala acordata functiei publice. În virtutea faptului ca articolul 33 alin.5 al Legii
fundamentale germane reglementeaza functia publica, mai mult de 12 principii concrete sunt
transferate catre domeniul legii speciale. Art.34 alin.3 din Constitutia Frantei stabileste ca prin lege
speciala se stabilesc garantiile funamentale acordate functionarilor civili si militari ai statului.
4
 Statul Administrativ a Funcționarilor Publici Europeni

                        - A treia categorie, din care fac parte Grecia (art.103-104 din Constitutie) si
Portugalia (art.266-271), este caracterizata de regle-mentari exhaustive si detaliate referitoare la
functia publica. Consti-tutia Grecei stipuleaza un “ordin administrativ” prin care se enunta nu doar
pincipiile de baza ale functiei publice, ci si diverse dispozitii detaliate despre acest subiect.
           În general, reglementarile detaliate sunt date de catre legile si textele juridice formulate de
catre guvern. În Belgia, Germania si Austria, alte texte sunt adoptate de catre parlamentele si
guvernele locale. La fel este cazul regiunilor portugheze autonome Azores si Madere. În alte state
membre ale Uniunii Europene dispozitiile fundamentale sunt stipulate într-o “Lege referitoare la
administratia publica” sau într-un “Cod al functiei publice”. Acesta este cazul Danemarcei,
Germaniei, Frantei, Austriei, Greciei, Irlandei, Italiei, Spaniei, Luxemburgului si
Olandei.                       
Constitutia irlandeza nu abordeaza tema functiei publice, Legea din 1924 referitoare la
ministrii secretari irlandezi reprezinta legislatia fundamentala în materie de clasificare a functiilor
din administratie. Este vorba de cadrul de baza pentru organizarea functiei publice.
         În Franta, administratia publica este organizata pe baza regulilor generale referitoare la functia
publica (Legea din 13 iunie 1983), precum si pe baza altor trei legi care determina respectiv pozitia
juridica a functionarilor în stat, functia publica teritoriala (municipalitati, departamente si regiuni) si
functia publica spitali-ceasca. Magistratii, fortele armate si functionarii adunarilor parla-mentare fac
obiectul unor legi speciale.
În Germania, legea referitoare la functia publica federala enunta regulile general aplicabile
serviciilor de drept public. Functionarii danezi sunt angajati de catre stat, comitate si municipalitati.
Statutul juridic al functionarilor este fixat prin Legea din 1969 referitoare la functia publica.              
În Marea Britanie, unde functia publica ramâne o exercitare a “prerogativelor regale”, situatia
este diferita. Decretul din 1995 referitor la serviciile publice da ministrului functiei publice dreptul
sa formuleze reglementari si sa dea instructiuni privind managementul “Home civil service” si
puterea de a prescrie conditiile serviciului. Legea din 1992 referitoare la functia publica (functia de
conducere) permite ministrului functiei publice sa autorizeze si alti reprezentanti ai Coroanei sa
exercite puteri de conducere asupra “Home civil service”.
        În privinta functionarilor parlamentari, mentionam ca statutul lor este reglementat de propriile
adunari.
        Un numar limitat de Constitutii contin referiri detaliate privind regimul juridic intern al
adunarilor parlamentare si, cu atât mai mult, la functionarii acestora. Art.72 alin.1 din Constitutia
Spaniei prevede ca cele doua Camere legislative stabilesc propriile regula-mente si îsi adopta
autonom bugetele si, de comun acord, regle-menteaza statutul personalului Parlamentului
(“Cortesurile gene-rale”). Art.65 alin.6 din Constitutia Greciei prevede ca regulamentele
parlamentare vor stabili organizarea serviciilor parlamentare. Cum aceste servicii sunt deservite de
functionari publici, reglementarea statutului acestora va face obiectul regulamentelor parlamentare.
         Tot astfel, art.60 din Constitutia Belgiei stipuleaza principul autonomiei administrative a celor
doua Camere, prevazând ca fiecare Camera stabileste prin regulamentul propriu modul în care îsi
stabileste atributiile.

5
 Statul Administrativ a Funcționarilor Publici Europeni

Conform acestui principiu, art.109 din Regula-mentul Camerei Reprezentantilor prevede ca

angajatii serviciilor Camerei sunt numiti de presedintele acesteia, precum si de vice-presedinti,
secretari si chestori. Asupra întregului personal parla-mentar, secretarul general al Camerei
Reprezentantilor are întreaga autoritate, pe care o exercita în numele Biroului permanent.
        În Franta, de pilda, Ordonanta nr.58-1100/17.11.1958 referitoare la functionarea adunarilor
parlamentare prevede în art.8 alin.3 ca functionarii titulari sunt considerati functionari ai statului, al
caror statut si regim juridic de pensionare se stabilesc de Biroul adunarii, cu avizul organizatiilor
sindicale reprezentante ale persona-lului.
În Marea Britanie statutul functionarilor Camerei Lorzilor dateaza din 1928, si a fost stabilit
prin legea care a reglementat statutul secretarului general (Clerk of Parliaments Act). Pentru
functionarii parlamentari ai Camerei Comunelor se aplica o reglementare din 1978 (House of
Commons Administrative Act) referitoare la regulile de organizare si functionare ale acestei
Camere.
          În Portugalia, s-a optat pentru reglementarea mai ama-nuntita prin lege a modalitatilor de
stabilire a statutului functionarilor parlamentari.
          În majoritatea parlamentelor lumii, dispozitiile legale pri-vind functionarii parlamentari si, în
general, personalul care este angajat de acestea sunt stabilite de Biroul permanent al fiecarei adunari.
Regulamentele aprobate de acestea sau diferite alte acte adoptate de Birouri care contin prevederi
referitoare la personalul parlamentar, au în acest fel un caracter normativ. În Adunarea Nationala a
Parlamentului francez se aplica un regulament interior privind organizarea serviciilor competente
pentru statutul personalului Adunarii,
În Camera Deputatilor a Parlamentului italian, Serviciul pentru resurse umane este organizat
si functioneaza potrivit unui regulament interior, aprobat de Biroul permanent al acesteia. O
reglementare similara, dar mult mai com-plexa, se aplica personalului parlamentar care îsi
desfasoara acti-vitatea în cele doua Camere ale Cortesurilor generale (Parlamentul spaniol).

4. Procedura Contenciosului Administrativ în rîndurile Funcționarilor Europeni

           Un aspect important al statutului functionarului parlamentar îl constituie dreptul acestuia de a
se plânge pe o cale ierarhic administrativa, dar si contencioasa, în cazul în care drepturile ce i se
cuvin în calitatea sa de functionar public sunt încalcate sau nu i se recunosc. Acest aspect al
raporturilor între adunarile legiuitoare si propriul personal are o legatura directa cu respectarea
statutului de care acesta beneficiaza.
            În Marea Britanie, de pilda, recursul contencios la care poate apela personalul celor doua
Camere legislative, este cel de drept comun. În Parlamentul spaniol se aplica o procedura obisnuita
de sesizare pe care administrativa, dar numai împotriva hotarârilor  luate de Birourile permanente
ale adunarilor. Acestea trebuie sa fie sesizate si pe calea recursului prealabil, chiar împotriva
propriilor decizii, înainte de declansarea actiunii contencioase.
             În Franta, datorita existentei unei autoritati publice cu competenta generala în materie de
contencios administrativ - Consilul de Stat -, s-a recunoscut initial (prin Ordonanta nr.58-1100 din
17.11.1958) aplicarea regulilor de drept comun în materie de contencios, la care aveau dreptul de a
recurge functionarii parla-mentari. Acestia se puteau adresa Consilului de Stat împotriva deciziilor
6
 Statul Administrativ a Funcționarilor Publici Europeni

administrative luate de autoritatile parlamentare. Art.8 din Ordonanta nr.58-1100 din 17.11.1958,
modificat prin Legea nr.2003-700 din 01.08.2003, prevede ca jurisdictia administrativa este
competenta în privinta oricaror litigii cu caracter personal în care este parte un functionar
parlamentar. Autoritatile cu competenta adminis-trativa se pronunta potrivit principiilor generale de
drept si garantiilor fundamentale recunoscute functionarilor publici.
În Parlamentul italian, litigiile de ordin profesional sunt supuse jurisdictiei unei comisii
parla-mentare constituita din deputati având pregatire juridica de specialitate.
            Motivatia principala a instituirii unor regimuri juridice speciale pentru reglementarea functiei
publice parlamentare si a statutului personalului adunarilor reprezentative este asigurarea
independentei depline a acestora fata de puterea executiva. În mod corespunzator, functionarii
adunarilor trebuie sa beneficieze de un statut asemanator în raporturile acestora cu personalul
administrativ. De aceea, adunarile legiuitoare sunt competente sa reglementeze de sine statator
situatia juridica a propriului personal.
            În virtutea autonomiei lor organizatorice si financiare, adunarile legiuitoare îsi stabilesc ele
însele necesarul de personal, specializarile pe care trebuie sa le detina acesta, drepturile salariale si
celelalte drepturi ce i se cuvin acestuia.
          Independenta personalului parlamentar nu înseamna, însa, ca acesta va fi scutit de a dovedi
formal, precum si în activitatile pe care le desfasoara, ca detine un anumit nivel de competenta
profesionala, ca respecta un anumit nivel de integritate morala si ca este pe deplin fidel institutiei în
care lucreaza. De asemenea, statutul de independenta si specificul activitatii parlamentare, nu trebuie
sa-l reduca pe functionarul parlamentar la un robot birocratic.

5. Recrutarea personalului
Cât priveste recrutarea personalului parlamentar, regula de baza este concursul. Exista putine
parlamente în care angajarea functionarilor publici parlamentari se face fara concurs. Lipsa con-
cursului nu înseamna, însa, ca nu exista nici o forma de evaluare profesionala a candidatilor pentru
aceste functii. În Bundestagul german, de pilda, evaluarea se face de catre o comisie constituita din
conducatorii unor compartimente de specialitate (directorul Serviciului de resurse umane, un
reprezentant al salariatilor parlamentari s.a.), si consta dintr-un interviu cu persoana în cauza. În cele
doua Camere ale Parlamentului României angajarea directorilor generali se face dupa evaluarea
dosarului personal al candidatilor de catre membrii Birourilor permanente, propunerea fiind facuta
de secretarii generali ai Camerelor respective. Cu acordul membrilor Biroului permanent, secretarul
general numeste în functie candidatii admisi.
        În privinta procedurii de recrutare, se utilizeaza doua modalitati, si anume: recrutarea prin
concurs si procedura de numire.
         Concursul se organizeaza de servicii specializate ale adunarilor. Un caz special îl constituie
Parlamentul britanic, în care angajarea functionarilor, adica a specialistilor care urmeaza sa lucreze
în departamente cu profil legislativ, se face prin concurs organizat de un organism unic, caruia îi
revine competenta de a recruta personalul necesar tuturor autoritatilor administratiei publice
centrale. Dupa ce sunt admise în urma concursului, persoanele respective urmeaza un stagiu de
pregatire, dupa care sustin ade-varata proba de admitere în fata unei comisii din care face parte un
7
 Statul Administrativ a Funcționarilor Publici Europeni

înalt functionar parlamentar. În unele parlamente, din comisia de exa-minare a candidatilor face
parte un membru al Camerei respective. În Spania, de pilda, comisiile de concurs sunt prezidate de
un parla-mentar, din comisie putând face parte înca unul sau doi parlamentari. În Franta, din
componenta comisiei de concurs fac parte, de regula, specialisti din afara Adunarii Nationale sau
Senatului.
          Procedura de numire se foloseste, îndeosebi în privinta secretarilor generali. În procedura de
angajare prin concurs rolul principal revine factorilor administrativi din cadrul adunarilor, cu rare
exceptii în situatia în care comisia de concurs are în componenta sa si unul sau doi parlamentari. În
privinta procedurii de numire, competenta revine factorului politic. În general, autoritatea învestita
cu puterea de numire revine presedintelui adunarii. În Franta, puterea de numire revine Presedintelui
Adunarii Nationale, respectiv al Senatului, pentru posturi cu profil legislativ si chestorilor pentru
posturi administrative.
6. Drepturi și Obligații
Regulamentele interioare ale Camerelor prevad obligatiile si drepturile functionarilor
parlamentari. Obligatiile personalului parlamentar sunt asemanatoare celor ce revin, de regula,
functionarilor publici din administratia guvernamentala. Datorita specificului activitatii
parlamentare, care presupune raporturile între majoritate si opozitie, obligatiile personalului
parlamentar au caracteristici speci-fice. Între acestea, mentionam neutralitatea politica si discretia
profe-sionala.
Exista incompatibilitate între functia publica parlamentara si cea guvernamentala.
Functionarilor parlamentari li se impune o independenta fata de interese private, ca si fata de
interese publice care nu au o legatura directa cu activitatea parlamentara. Functia parlamentara poate
fi cumulata cu activitatile didactice, publicistice si de cercetare stiintifica.
       Referitor la cariera, se aplica regulile generale în aceasta materie. În primul rând, trebuie
subliniat ca exista o diversitate de situatii, în functie de traditiile fiecarei tari. Exista parlamente în
care persoana încadrata într-un anumit compartiment nu se poate transfera într-o alta directie. În alte
tari, cum este Franta, de pilda, un functionar parlamentar are posibilitatea sa se transfere de la un
departament la altul. În parlamentul englez, transferul de la un compartiment la altul constituie o
exceptie, întrucât regula generala este desfasurarea activitatii în compartimentul sau servicul în care
s-a facut initial încadrarea În parlamentul spaniol posturile vacante pot fi ocupate de persoane
angajate ca functionari parlamentari, în functie de vechimea pe care o au acestia, daca ocuparea unui
astfel de post nu presupune o promovare.
        Promovarea în functie se face pe trepte sau grade ierarhice, sau dupa criteriul vechimii într-un
anumit post.
        Functionarii parlamentari se bucura de stabilitate în functia pe care o detin. Încetarea functiei
poate interveni prin demisie, transfer într-o agentie guvernamentala sau demitere, ori prin revocarea
numirii. Functia publica parlamentara înceteaza, de asemenea, prin pensionare.
        Printre drepturile de care dispune personalul parlamentar este si dreptul de asociere sindicala.
Acest drept este inclus fie în acte normative speciale (ex. în Franta, Ordonanta nr.58-1100 din
17.11.1958; în Spania, în Statutul personalului Cortesurilor generale; în Italia, în dispozitiile
Regulamentului Camerei Deputatilor referitoare la statutul personalului; în Camera Comunelor din
8
 Statul Administrativ a Funcționarilor Publici Europeni

Parlamentul britanic, dreptul sindical de care beneficiaza functionarii parlamentari este recunoscut
de comisia parlamentara pentru administratie).
         Asociatiile sindicale au un rol important în recrutarea si promovarea personalului parlamentar,
în raspunderea disciplinara a acestuia. Organizatiile sindicale au un rol important ca instante de
negociere asupra problemelor sau conditiilor de munca. Sindicatele sunt implicate si în procedura
raspunderii disciplinare a personalului parlamentar.

7. Cariera Funcționarului European

Regula de baza în privinta carierei functionarului parlamentar este stabilitatea. Stabilitatea
postului are, în primul rând, ratiuni materiale, întrucât regimul general al salarizarii si al celorlalte
sporuri materiale, depaseste de regula regimul material al funcționarilor angajati în ministere sau în
autoritati ale administratiei centrale
         Asa cum am mai aratat, functia publica parlamentara este incompatibila cu functii sau activitati
similare în administratia guver-namentala. De regula, se exclude chiar cumulul unor functii similare
sau diferite în aparatul administrativ al Camerelor legislative ale unui parlament bicameral.         
Stabilitatea nu împiedica mobilitatea. În privinta statutului functiei publice europeana,
mobilitatea, experienta profesionala diversa, adaptabilitatea la functii publice conexe, capata o
importanta din ce în ce mai mare.
Carierele de succes în domeniul administratiei publice depind în masura considerabila de
experienta acumulata în cât mai multe sectoare, ca si de pregatirea profesionala interdisciplinara.
Administratiile parlamentare trebuie sa fie deschise mobilitatii cadrelor, permitând ca pentru
perioade scurte de 6 -12 luni, experti parlamentari sa poata lucra printr-un raport juridic de detasare
într-un birou parlamentar, sau la cabinetul unui ministru, ori în servicii cu profil apropiat în aparatul
guvernamental.
         Legislatia româneasca permite detasarea, care este astfel aplicabila si pentru administratia
parlamentara.
         Încetarea definitiva a functiei parlamentare se produce datorita unor cauze diferite. Acestea pot
fi: împlinirea termenului pentru care s-a făcut angajarea; împlinirea vârstei de pensionare, încetarea
unilaterala din initiativa functionarului parlamentar, aplicarea sanctiunii disciplinare a desfacerii
contractului de munca. În privinta pensionarii, vârsta de pensionare si, în general, regimul
pensionarii pot fi diferite de cele prevazute pentru posturile din administratia guvernamentala.

9
Statul Administrativ a Funcționarilor Publici Europeni

Bibliografie:

10