Raport de Cercetare

Raport de Cercetare
Grant: MODELAREA SISTEMELOR CALITĂŢII ISO 9001 CU AJUTORUL

ARHITECTURILOR DE PROCESE TIPIZATE. PARTICULARIZARE PENTRU
ÎNTREPRINDERILE CONSTRUCTOARE DE MAŞINI Cod CNCSIS: 108
Autor: ing. Lucian LOBONŢ
Universitatea “Lucian Blaga” din Sibiu
Introducere.
În 1993, Comisia Europeană a introdus CALITATEA în Cartea Albă intitulată "Dezvoltare,
competitivitate , locuri de muncă" - vizând promovarea activităţilor cu înaltă valoare adăugată - şi a
propus (în cadrul unei comunicări intitulate "O politică a competitivităţii industriale pentru Uniunea
Europeană") ca investiţiile în domeniul CALITĂŢII să devină intangibile.
În prezent calitatea reprezintă un instrument strategic al managementului global al
întreprinderilor dar e şi un element determinant al competitivităţii acestora. Se apreciază că
standardele ISO 9000 reprezintă referinţa mondială de abordare a problemelor managementului
calităţii, baza contractuală client – furnizor. Standardele ISO 9000 sunt complementare specificaţiilor
tehnice (standarde de produs, desen, caiete de sarcini, etc.), iar ISO 9001:2000 reprezintă forma
completă de planificare a calităţii prevăzând condiţiile necesar a fi aplicate atunci când trebuie
demonstrată capabilitatea furnizorului de a proiecta, dezvolta, fabrica, verifica şi livra produse
conforme.
Întreprinderile constructoare de maşini se confruntă cu probleme de organizare şi funcţionare
atât din cauza păstrării unor procese învechite cât şi din imposibilitatea demonstrării calităţii
produselor pe care le produc. Prin intermediul proiectului propus poate rezulta o metodologie de
îmbunătăţire şi optimizare a proceselor de bază din întreprinderile constructoare de maşini prin
elaborarea unui model generic imbunătăţit.
La implementarea unui sistem de management al calităţii o etapă complexă care solicită mult
timp şi efort este aceea de identificare a proceselor din cadrul întreprinderii. Printr-o tipizare a
proceselor de bază această etapă poate fi depăşită mult mai eficient cu eforturi minime, rezultând o
economie de timp si de resurse. Tocmai de aceea acest proiect şi-a propus tipizarea proceselor în
vederea facilitării implementării unui sistem de managementul calităţii bazat pe ISO 9001:2000, în
aceste întreprinderi.
Obiectivele primului an sunt prezentate mai jos:
1. Documentare;
2. Analiză comparativă a arhitecturilor existente la nivel naţional şi internaţional.
3. Alegerea software-ului cu ajutorul căruia să se dezvolte arhitectura.
Obiectivele propuse au fost îndeplinite în totalitate rezultatele fiind prezentate în continuare.
Revista de Politica Stiintei si Scientometrie - Numar Special 2005 - ISSN- 1582-1218 1/28
Definiţii
Dicţionarul Merriam-Webster’s (Merriam, 1993) defineşte arhitectura ca fiind:

1. arta sau ştiinţa construirii; arta sau procesul de proiectare şi construire a structurilor şi în
special a celor locuibile.
2.a. construcţia ca rezultat al unui act voit.
2.b. o structură unită.
3. produs arhitectural.
4. o metodă sau un stil de a construi.
5. modul în care componentele unui calculator sau ale unui sistem computerizat sunt organizate
şi integrate.
Comparând definiţiile a doua, a treia şi a cincea şi comparându-le cu definiţiile din alte
dicţionare rezultă trei mari înţelesuri:
- arta şi/sau ştiinţa planificării, proiectării şi construirii clădirilor;
- un stil şi/sau o metodă de proiectare şi construire;
- o structură bine închegată sau compactă.

În lucrarea de faţă termenul de „arhitectură” va fi folosit cu sensul de: modalitate în care
componentele unui sistem sunt organizate şi integrate. De asemenea, o arhitectură a unui sistem
stabileşte natura sau esenţa sistemului. Arhitectura unui sistem sau a unui produs particular, specific
este rezultatul unui proces de proiectare. Arhitectura se va descompune într-un set de specificaţii care
descriu componentele sistemului, interfeţele dintre ele şi comportamentul lor. Specificaţiile
arhitecturale nu arată toate detaliile necesare pentru implementarea sistemului conceput în realitate.
Aceste detalii vor fi concepute mai departe în activităţile de proiectare.
Un model de referinţă reprezintă o metodă generică de a organiza şi integra componentele
unui sistem. Modelul serveşte ca un punct de plecare pentru proiectarea unui număr mare de sisteme
într-o arie specifică de aplicaţii.
Arhitectura de referinţă reprezintă cadrul pentru organizarea conceptelor specifice
sistemului. în care conceptele legate de sistem sunt organizate. O arhitectură tipizată poate fi folosită
ca instrument pentru analiza şi proiectarea sistemelor.
O arhitectură de referinţă a organizaţiei reprezintă cadrul pentru organizarea conceptelor
specifice organizaţiei.
Arhitecturi de referinţă. Cadre de referinţă.

Introducere
. Arhitectura organizaţiei reprezintă organizarea tuturor acestor elemente şi va include arta,
ştiinţa, metodologia şi stilul dezvoltării unei organizaţii. Arhitecturile trebuie să prezinte un set de
caracteristici cum ar fi:
• să fie adaptabile folosirii atât a oamenilor cât şi a computerelor; în mod deosebit celor pentru
care au fost create;
• sunt stabile şi sunt percepute ca fiind stabile de cei ce le utilizează;
• sunt bazate pe cerinţele celor care le utilizează;
• sunt făcute în aşa fel încât să existe o evoluţie logică a lor, evoluţie bazată pe moştenirea
trecutului;
• pot să includă inovaţii logice ale arhitectului;
• poate fi transportabilă şi/sau standardizabilă.

Arhitecturile tipizate nu au nevoie să aibă forme geometrice, sau axe ortogonale; ele pot fi
documente care să organizeze în mod logic detaliile despre o organizaţie, incluzând scopul pentru
care a fost creată şi modul de funcţionare.
Pentru a fi completă o arhitectură trebuie să conţină linii directoare şi reguli pentru cadrul
organizaţiei; o delimitare a tipurilor componente (module, sisteme, blocuri de construcţie); o delimitare
a componentelor care vor fi conţinute în structura rezultantă. Când se termină, o arhitectură ar trebui
să conţină caracteristicile de mai sus.
O definiţie propusă de un grup de cercetători pentru arhitecturi sau arhitecturi tipizate ale
organizaţiei este următoarea : Arhitectura reprezintă grupul de cunoştinţe pentru proiectarea,
construirea, conducerea şi modelarea organizaţiei. Arhitectura conţine linii directoare şi reguli pentru
reprezentarea cadrului organizaţiei, sistemelor, organizării, resurselor, produselor şi proceselor.
Cadrul de referinţă privit din punct de vedere organizaţional
Un cadru de referinţă al organizaţiei reprezintă un set de standarde sau principii care
guvernează comportamentul, organizarea, procesele, resursele, comunicaţiile şi informaţiile; care
oferă un punct de referinţă, sens, orientare sau punct de vedere pentru o organizaţie şi pentru
sistemele şi subsistemele care sunt legate de aceasta. Deoarece o organizaţie funcţională este
dinamică, un cadru ar trebui să aibă un sistem de referinţă de unde organizaţia aflată în funcţionare, în
tranziţie sau în echilibru să poată fi studiată.
La fel ca şi în cazul arhitecturii tipizate, cadrul nu e neapărat să aibă o formă geometrică sau
axe ortogonale; el poate fi constituit din documente sau o matrice care să definească ariile organizaţiei
asupra cărora trebuie să ne adresăm în timpul unei analize.
Definiţia propusă de colectivul de cercetători pentru Cadrul de referinţă este: Descrierea amănunţită
a componentelor şi a perpectivelor (de exemplu: activitate, informaţie şi capabilitate a procesului) care
conţine o reprezentare specifică a organizaţiei, interfeţele şi relaţiile care există între respectivele
perspective.
Comparaţie între arhitecturi şi cadre de referinţă
Arhitecturile şi cadrele sunt utilizate frecvent în definirea modelelor întreprinderii. Aceşti doi
termeni sunt foarte interconectaţi şi definiţia lor e adeseori ambiguă. Din cauza neînţelegerii acestor
termeni ei au fost folosiţi de multe ori unul în locul celuilalt. De aceea este necesară definirea foarte
clară a acestor doi termeni pentru o foarte bună înţelegere a semnificaţiei lor şi o bună demarcare a
acestora.
Arhitecturile ajută la construirea sistemului organizaţiei, sistemul realizat fiind cel final, pe
când cadrul se construieşte prin definirea a diferite puncte ale organizaţiei prin aceasta ajutând la
construirea şi definirea arhitecturii. O arhitectură oferă o imagine la scară largă a întregii organizaţii
luând în considerare toate vederile posibile şi integrarea lor pentru a oferi imaginea de ansamblu
prin care să permită organizaţiei să-şi atingă obiectivele.
Un cadru de referinţă este mult mai focalizat în comparaţie cu o arhitectură şi este folosit
de obicei pentru o situaţie particulară.
Se poate face o delimitare a celor doi termeni făcând o comparaţie între diferite arhitecturi şi
cadre de referinţă (Tab. 1.1)
Tabelul 1.1
Comparaţia a diferite arhitecturi şi cadre de referinţă
Nr. Modele ale organizaţiei Este numit Ar trebui numit
1 ISA(Information Systems Architecture) Arhitectură Cadru
2 IAA (Insurance Application Architecture) Arhitectură Cadru
3 EAP (Electronic Architecture Planning) Arhitectură Cadru

4 TOGAF (The Open Group Architectural Arhitectură Instrument pentru definirea
Framework) unei arhitecturi
5 Zachman Cadru Arhitectură
6 PERA (Purdue Enterprise Reference Architecture) Arhitectură Arhitectură
7 GERAM Arhitectură Combinaţie de arhitecturi
8 GRAI-GIM Arhitectură Arhitectură
Cele mai folosite arhitecturi şi cadre de referinţă sunt compuse din elemente foarte asemănătoare
cu o matrice cu diferite linii şi coloane. Privind mai atent orice arhitectură sau cadru vom observa că
acestea urmează câteva reguli cum ar fi:
1. coloanele nu au o ordine bine stabilită;
2. fiecare coloană are un model simplu, de bază;
3. coloana de bază a fiecărui model trebuie să fie unică;
4. fiecare linie reprezintă o perspectivă unică;
5. fiecare celulă e unică;
6. integrarea tuturor modelelor din celule într-o singură linie/coloană constituie un model complet din
perspectiva acelei linii/coloane şi are o logică recurentă.
Clasificarea arhitecturilor
În figura 1 este prezentată o clasificare a arhitecturilor după modul în care acestea se dezvoltă
şi relaţionează.
Fig. 1 Clasificarea arhitecturilor
În figură este arătat modul în care s-au dezvoltat arhitecturile începând cu arhitecturile
fundamentale mergând până la cele specifice industriei şi la cele organizaţionale. Săgeţile reprezintă
relaţiile bidirecţionale care există între diferitele tipuri de arhitecturi.
Necesităţile organizaţiilor şi cerinţele pentru dezvoltarea afacerii se regăsesc cu o creştere a
detaliilor de la stânga la dreapta. Arhitectul va căuta de obicei elemente arhitecturale care pot fi
refolosite pornind din partea stângă a figurii. Dacă elementele dorite nu sunt găsite, cerinţele pentru
aceste elemente se vor transmite şi ele către stânga pentru încorporare.
Cele patru tipuri de arhitecturi reprezentate în figura 1. au scopul de a indica şirul de
arhitecturi care pot fi construite în diferite puncte de evoluţie dar acestea nu sunt nişte elemente foarte
stricte deoarece multe alte tipuri de arhitecturi se pot intercala între cele prezentate.
În cadrul activităţii de analiză a arhitecturilor, au fost studiate şapte arhitecturi de referinţă

reprezentative pentru activitatea pe plan mondial în momentul actual, acestea fiind: GERAM,
ARIS, CIMOSA, GRAI/GIM, IEM, PERA, ZACHMANN. Analiza comparativă s-a efectuat după
diferite criterii cum ar fi: dimensiunea ciclului de viaţă, dimensiunea perspectivelor modelului,
şi dimensiunea genericităţii. În urma analizei au rezultat următoarele date sintetizate în tabelele
următoare:
Tabelul 1.2
Dimensiunea ciclului de viaţă
GERAM ARIS CIMOSA GRAI/GIM IEM PERA ZACHMANN
Identificare Nu Nu Nu Nu Identificare Nu
EBE
(Enterprise
Business
Entity)
Concept Nu Nu Nu Nu Nivel de Nu
concepţie EBE
Cerinţe Conceptul de Definire Analiza Definire Nivel de Definire cerinţe
operare cerinţe nivelului de cerinţe definire EBE
concepţie
Proiectare: Conceptul de Specificare Nivel Proiectare Nivel de Proiectare
-preliminară proiectare IT proiectare Structural – sistem specificaţie sistem :
- detaliată Proiectare EBE - general
orientată - detaliat
utilizator
Implementare Implementare Descriere Nivel de Descriere Nivel de Descriere
implementare realizare – implementare manifestare implementare
Proiectare EBE
orientată
tehnic
Operare Nu Nu Nu Nu Nivel de Nu
operare EBE
Dezafectare Nu Întreţinere Nu Actualizare Nu
model model
Tabelul 1.3
Dimensiunea perspectivelor modelului
Funcţie Perspectivă Perspectivă Perspectivă Perspectiva Arhitectura Arhitectura
funcţională Funcţională Funcţională Modelului Informaţio-nală Informaţională
(static) (static) (static) Funcţional Arhitectura Arhitectura
Perspectivă de Perspectivă Perspectiva Sistemului Sistemului
comandă Funcţională Tehnologiei Informaţio-nal Informaţional
(dinamic) (dinamic) Informaţionale
(dinamic)
Informaţie Perspectivă a Perspectivă Perspectivă Perspectiva Nu Perspectivă
datelor informaţională informaţională Modelului informaţională
Informaţional
Decizie Perspectivă Perspectivă Perspectiva Nu Arhitectură Perspectivă
organizaţional organizaţional decizională Umană şi informaţională
ă ă Perspectiva Organizaţio-
fizică nală
Perspectiva
organizaţional
ă
Structură / Perspectivă Perspectivă Perspectiva Nu Arhitectură de Perspectivă
Resursă resursă resursă fizică Fabricaţie informaţională
Perspectiva Arhitectura
Tehnologiei de Echipamen-
fabricaţie tului de
Fabricaţie
Tabelul 1.4
Dimensiunea genericităţii
Generic Generic Generic Nu Generic Nu Generic
Tipizat Modele de Tipizat 4 nivele de Referinţă Nu Tipizat
referinţă abstractizare
Particular Particular Particular Nu Particular Nu Particular
Concluziile analizei efectuate sunt:

- Arhitectura de referinţă cea mai complexă este GERAM, care a rezultat din
combinarea arhitecturilor CIMOSA, PERA, GRAI/GIM;
- GERAM acoperă în cea mai mare măsură criteriile de comparaţie stabilite;
- Cercetările realizate până acum în cadrul comitetelor ISO pentru dezvoltarea
arhitecturii GERAM promit să conducă la adoptarea unei arhitecturi standard, pe baza
căreia vor fi canalizate cercetările ulterioare privind dezvoltarea întreprinderii.
Pentru activitatea de dezvoltare a arhitecturii de referinţă se poate utiliza o gamă largă de

software oferta în acest domeniu fiind extinsă. Pe baza unui studiu a posibilităţilor existente
s-a ales varianta utilizării metodelor IDEF care sunt prezentate în continuare:
Metodele IDEF sunt utilizate pentru modelarea activităţilor şi proceselor în scopul sprijinirii
procesului de integrare a informaţiei.
În loc de a încerca analiza unei organizaţii cu ajutorul unei singure "super metode", o
încercare care conduce în general la un model complex şi dificil, utilizarea metodelor IDEF serveşte ca
un instrument util, eficient. Metodele IDEF reprezintă un ansamblu de metode independente care se
dovedesc foarte utile atunci când sunt utilizate în manieră integrată; de aici derivă şi denumirea lor
Integrated DEFinition (IDEF).
Metodele originale IDEF au fost dezvoltate în scopul îmbunătăţirii comunicaţiei între specialiştii
care trebuie să decidă modul în care sistemele lor existente urmează să fie integrate.
IDEFØ (Metoda de modelare funcţională) a fost proiectată pentru a permite o descriere
eficientă a funcţiilor sistemului prin procesul de descompunere a funcţiilor şi a clasificării relaţiilor între
funcţii (sub forma intrărilor, ieşirilor, controlului şi mecanismelor).
IDEF1 (Metoda de Modelare Informaţională) a fost proiectată pentru a permite descrierea
informaţiei pe care organizaţia trebuie să o controleze în scopul atingerii obiectivelor sale.
IDEF3 (Fluxul procesului şi Metoda de capturare a descrierii stării obiectului) a fost dezvoltată
pentru a sprijini structurarea descrierilor perspectivelor utilizatorului asupra sistemului.
IDEF 5 (Metoda de captură a descrierii ontologice) serveşte ca metodă pentru colectarea
faptelor şi achiziţia cunoştinţelor.
A doua clasă de metode IDEF care au fost dezvoltate, se concentrează pe partea de
proiectare a procesului de dezvoltare a sistemului.
IDEF1X a fost concepută pentru a asista dezvoltarea modelelor semantice de date.
IDEF4 a fost concepută pentru elaborarea unui proiecte de calitate în implementările orientate
obiect.
Metodele IDEF au fost recunoscute de către specialiştii în integrarea întreprinderii ca fiind cele
mai complexe, mai realiste, eficiente şi care se pretează cel mai bine aplicaţiilor practice. Ca urmare,
IDEF0 şi IDEF1X au devenit standarde la nivel USA prin FIPS (Federal Information Processing
Standard) 183, respectiv 184, şi mai apoi părţi constituente ale standardului ISO 10303 STEP pentru
diferite componente:
- IDEFØ pentru dezvoltarea şi reprezentarea Modelului Activităţii Aplicaţiei (AAM);
- IDEF1X pentru o parte dintre reprezentările Modelelor de Referinţă ale Aplicaţiei (ARM).
- IDEF1X a stat de asemenea la baza elaborării limbajului de modelare EXPRESS pe baza
căruia sunt elaborate majoritate componentelor ISO 10303.
Limbajul IDEF0 (Integration DEFinition language 0) se bazează pe tehnica SADT (Structured
Analysis and Design Technique), dezvoltată de Douglas T. Ross şi SofTech, Inc. Scopul acesteia a
fost de a dezvolta subsisteme generice care ar putea fi utilizate de întreprinderi pentru a oferi o
îmbunătăţire substanţială a industriei ca un întreg. Aceste subsisteme oferă sprijin pentru funcţii
comune cum ar fi managementul informaţional, programarea operativă a producţiei etc.
IDEF0 poate fi utilizată pentru a modela o varietate largă de sisteme automate şi neutomate.
- pentru noile sisteme, IDEF0 poate fi utilizată la început pentru a defini cerinţele şi a specifica
funcţiile şi apoi pentru a proiecta o implementare care îndeplineşte aceste condiţii.
- pentru sisteme existente, IDEF0 poate fi utilizată pentru a analiza funcţiile pe care le
îndeplineşte sistemul şi a înregistra mecanismele (mijloacele) prin care aceste funcţii sunt
îndeplinite.
Componentele şi caracteristicile structurale ale unui limbaj şi regulile ce definesc relaţiile între
acestea, formează sintaxa limbajului. Componentele sintaxei IDEF0 sunt blocurile şi săgeţile,
regulile şi diagramele. Blocurile reprezintă funcţii, definite ca activităţi, procese sau transformări.
Săgeţile reprezintă date sau obiecte asociate funcţiilor. Regulile definesc modul în care sunt utilizate
componentele, iar diagramele oferă un format pentru descrierea modelelor, atât sub formă verbală
cât şi grafică. Semantica se referă la semnificaţia componentelor sintactice ale limbajului contribuind la
Control
Intrare FUNCŢIE Ieşire
Mecanism Solicitare
Fig. 2 Sintaxa IDEF0
corectitudinea interpretării.
Diagrama model prezentată în figura 2 este bazată pe o sintaxă simplă. Intrările sunt
transformate sau consumate de funcţie pentru a produce ieşirile.
Săgeţile care reprezintă controlul specifică condiţiile cerute de funcţie pentru a produce
ieşirile. Ieşirile sunt date sau obiecte produse de funcţie. Săgeţile care conectează partea inferioară a
blocului sunt mecanismele. Săgeţile orientate în sus identifică unele dintre mijloacele ce contribuie la
execuţia funcţiei. Celelalte mijloace pot fi moştenite de la blocul predecesor. Săgeţile orientate în jos
sunt săgeţi de solicitare. Acestea permit distribuirea datelor între modele (conectându-le), sau între
porţiuni ale aceluiaşi model. Săgeţile solicitate oferă detaliu pentru săgeţile solicitante.
Fiecare model trebuie să aibă o diagramă de nivel superior care reprezintă modelul precum în
figura 3 Aceasta este denumită diagramă A-0. Diagrama A-0 poate conţine o scurtă declaraţie,
specificând scopul modelului şi o scurtă definire a subiectului modelat.
0
A0
A-0
Mai General
1
2
3 Mai Detaliat
4
A4
A0
2
A42
3
A4
Fig. 3 Descompunerea diagramei IDEF0
Funcţia reprezentată în diagrama de nivel superior poate fi descompusă în subfuncţiile sale

importante prin crearea digramelor succesoriale. Descompunerea poate continua până la obţinerea
gradului dorit de detaliere.
Unei diagrame îi poate fi asociat text, pentru a oferi o imagine concisă a diagramei. Textul
trebuie să fie utilizat pentru a sublinia caracteristicile, fluxurile, conexiunile, pentru a clarifica
semnificaţia unor elemente considerate a fi mai importante.
Săgeţile în IDEF0 reprezintă date sau obiecte cu rol de constrângeri. Săgeţile pot reprezenta
flux sau succesiune doar la nivele inferioare de detaliu, când subiectul este suficient detaliat.
Limbajul de modelare IDEF3 aparţine aşa numitelor „limbaje pentru generaţia următoare” a
limbajelor IDEF, care apar ca răspuns la noile cerinţe din domeniul modelării organizaţiilor. Exemple
de asemenea cerinţe ar fi: capturarea scenariului de desfăşurare a secvenţelor logice/temporale ale
evenimentelor, proiectarea de aplicaţii şi baze de date orientate obiect, capturarea descrierilor de
referinţă ale obiectelor reale etc. IDEF3 prezintă Metoda de Captură şi Descriere a Proceselor, folosită
de proiectanţii de sisteme pentru a captura informaţii în legătură cu aspectele dinamice
(comportamentale) ale sistemului. Modul în care se reprezintă procesele în IDEF3 este similar cu
IDEF0. Diferenţa majoră constă în aceea că în vreme ce în IDEF0 se adoptă o vedere singulară a
sistemului, la IDEF3 apar mai multe descrieri ale priorităţii temporale ale proceselor (perspectiva
utilizatorului).
Obiectivele celui de-al doilea an au fost:
1. Analiza comparativă procese;
2. Verificare arhitectură şi efectuare corecţii;
3. Diseminare rezultate.
Urmărindu-se obiectivele din planul de activitate şi activităţile corespunzătoare s-a efectuat o

analiză comparativă a proceselor de baza din 3 întreprinderi constructoare de maşini din judeţul Sibiu,
au fost identificate procesele comune iar pe baza acestei identificări s-a realizat un model al
arhitecturii tipizate de procese. Acest model a fost verificat prin particularizare.
Analiza s-a efectuat studiind modul de organizare şi funcţionare a întreprinderilor şi
documentaţia sistemelor de managementul calităţii ale acestora (pentru cazurile în care un asemenea
sistem este implementat). O parte din rezultatele cercetării este prezentată în cele ce urmează:
Pentru analiză, întreprinderile au fost numite astfel: Într. A, Într. B, Într. C.
Acestea au fost împărţite într-un tabel cu 3 coloane.(tab. 1.5) Pentru fiecare întreprindere au fost
trecute pe coloana corespunzătoare departamentele funcţionale ale acestora. Se poate observa că în
general departamentele corespund de la o întreprindere la cealaltă totuşi cu mici diferenţe de
organizare. Astfel apar departamente diferite la o întreprindere care sunt reunite într-un singur
departament la alta. O altă diferenţă este denumirea acestor departamente, care poate diferi de la o
întreprindere la alta însă procesele componente care se desfăşoară în interiorul departamentului sunt
aceleaşi.
Tabelul 1.5
Într. A Într.B Într.C

Administrativ Administrativ Administrativ
Juridic şi protecţia muncii Juridic şi securitatea muncii Juridic
CTC – Metrologie Control produs proces Metrologie

Măsurări analize şi încercări
Controlul mijloacelor de măsurare
Control financiar Contabilitate internă de gestiune Control financiar şi gestiune
Proiectare produse
Tehnic Proiectare procese tehnologice Tehnic
Încercări produse
Aprovizionare Aprovizionare Aprovizionare
Programare – lansare – urmărire Programare – lansare – urmărire Organizare – plan – urmărire
Asigurarea calităţii Asigurarea calităţii Asigurarea calităţii
Marketing import-export Marketing Marketing – export
Financiar contabilitate Financiar contabil Financiar
Contabilitate
Desfacere şi facturări Analiza costuri preţuri Preţuri
Vânzări Dezvoltare furnizori Desfacere
Cumpărări
Depozite Depozite
Oficiul de calcul Informatică
Producţie Producţie Producţie
Resurse umane
Ca urmare a analizei rezultă că procesele cu desfăşurare identică sau aproximativ identică în

întreprinderile constructoare de maşini din România sunt cele din următoarele departamente:
• Administrativ;
• Juridic;
• CTC – Metrologie;
• Marketing;
• Vânzări;
• Tehnic;
• Aprovizionare;
• Producţie;
• Programare – lansare –urmărire;
• Asigurarea calităţii;
• Financiar – contabilitate;
• Control financiar intern şi gestiune;
• Analiza costuri – preţuri.
Activitatea departamentelor este subordonată unor funcţiuni (funcţiunea – o grupare concretă de
activităţi omogene specializate). Funcţiunile care conţin departamentele identificate mai sus sunt
următoarele:
• de management;
• comercială;
• tehnică;
• de calitate – mediu;
• economică;
• de producţie.
Împărţirea departamentelor pe funcţiuni se face după cum se vede în tabelul 1.6:
Tabelul 1.6
Management Comercială Tehnică Calitate – mediu Economică Producţie
Resurse Marketing Proiectare produse Planif. dezv. şi auditul Control Producţie
umane calit. şi mediului financiar
Adminstrativ Aprovizionare Proiectare procese Control Produs – Financiar –
tehnologice Proces Contabilitate
Desfacere Încercări produse Măsurări, analize şi Analiza
încercări costuri.
Preţuri.
Controlul mijloacelor
de măsurare
În continuare se prezintă câteva din caracteristicile principale ale funcţiunilor rezultate din studiul de
mai sus:
Funcţiunea de management
Are în subordine activităţile departamentelor de resurse umane şi administrativ. Ansamblul activităţilor

specifice departamentului de resurse umane sunt:
- determinarea necesarului de forţă de muncă;
- recrutarea, selecţia, angajarea, evaluarea performanţelor în muncă şi promovarea
personalului;
- organizarea perfecţionării pregătirii profesionale a salariaţilor;
- stabilirea sistemului de salarizare, aplicarea acestuia şi calculul drepturilor băneşti ale
salariaţilor etc.
- efectuarea de studii pentru îmbunătăţirea climatului organizaţional şi motivaţional în cadrul
firmei;
- îmbunătăţirea condiţiilor de muncă cu respectarea normelor de protecţia muncii etc.
În organizarea acestor activităţi, este necesar ca managerul să asigure în permanenţă un echilibru
între interesele salariaţilor, obiectivele şi rezultatele întreprinderii.
Funcţiunea comercială
Cuprinde un ansamblu de activităţi vizând aprovizionarea tehnico – materială, desfacerea produselor,

comerţul exterior şi cooperarea economică internaţională, ele fiind grupate pe trei componente:
- marketing;
- aprovizionare;
- desfacere.
Activitatea de marketing cuprinde ansamblul acţiunilor de studiere a pieţei interne şi externe, a
necesităţilor şi comportamentului consumatorilor, cu scopul stabilirii celor mai adecvate modalităţi de
orientare a producţiei şi de creştere a vânzărilor. Activitatea de marketing se concretizează într-o serie
de funcţii, cum sunt:
a) funcţia de cercetare a pieţei şi a nevoilor de consum. Prin aceasta se
urmăreşte prospectarea atât a pieţelor prezente, cât şi a celor potenţiale, studierea nevoilor
solvabile, a nevoilor de consum în ansamblul lor şi a motivaţiei consumului.
b) funcţia de adaptare a întreprinderii la dinamica mediului. Aceasta
presupune promovarea spiritului novator, în întreaga activitate a întreprinderii, astfel încât să
asigure înnoirea cu frecvenţă ridicată a ofertei de mărfuri, perfecţionarea formelor de distribuţie
şi de comercializare, diversificarea acţiunilor publicitare etc., cu scopul sporirii capacităţii
întreprinderii de adaptare rapidă, operativă şi activă pe piaţă.
c) funcţia de creştere a eficienţei economice. Aceasta se asigură prin
realizarea, după caz, a unor elemente de fundamentare (informaţii, criterii de evaluare, de
opţiune) pentru promovarea unor tehnici moderne de eficientizare a activităţii.
În prezent, marketingul prezintă un pronunţat caracter prospectiv, cu scopul asigurării unui
suport informaţional adecvat elaborării prognozelor şi planurilor economice.
Activitatea de aprovizionare – depozitare (asigurare şi gestiune a resurselor materiale) prezintă o
importanţă deosebită pentru desfăşurarea normală a întregului proces de producţie, influenţează
direct calitatea produselor fabricate.
În domeniul aprovizionării tehnico materiale, mangementul firmei trebuie să desfăşoare o serie de
activităţi, cum sunt:
-calculul şi asigurarea necesarului de resurse materiale (materii prime, materiale, combustibil,
energie etc.) pentru fabricarea producţiei contractate;
-contactarea de furnizori, negocierea şi încheierea contractelor de aprovizionare cu resurse
materiale;
-calculul necesarului de resurse materiale (materii prime, materiale, combustibil, energie etc.)
pentru fabricarea producţiei contractate;
-contactarea de furnizori, negocierea şi încheierea contractelor de aprovizionare cu resurse
materiale;
-calculul necesarului de resurse materiale privind stocurile pentru producţie;
-fundamentarea normelor de consum de materiale;
-inventarierea activelor circulante depozitate;
-efectuarea operaţiunilor de primire, recepţie cantitativă şi calitativă, precum şi eliberarea din
depozite a resurselor materiale corespunzătoare solicitărilor unităţilor de producţie
consumatoare;
-organizarea spaţiilor de depozitare cu respectarea normelor de protecţie a muncii şi mediului.
În mod corespunzător, în domeniul desfacerii şi în cel al comerţului exterior firma desfăşoară o serie
de activităţi, cum ar fi:
-prospectarea pieţei interne şi externe pentru stabilirea potenţialilor clienţi;
-încheierea contractelor de vânzare pentru produsele fabricate de întreprindere;
-rezolvarea reclamaţiilor clienţilor;
-participarea la licitaţii;
-asigurarea livrării ritmice a bunurilor fabricate, în cantitatea şi calitatea negociată cu clienţii etc.;
-calculul mărimii stocurilor de produse finite;
-participarea la diferite târguri, expoziţii etc., în ţară şi în străinătate.
Funcţiunea tehnică
Participă la realizarea următoarelor activităţi:

• proiectare produse;
• proiectare procese tehnologice;
• încercare produse;
Funcţiunea de calitate – mediu
Cuprinde următoarele activităţi:

• planificarea, dezvoltarea şi auditul calităţii şi mediului;
• control Produs – Proces;
• măsurări, analize şi încercări;
• controlul mijloacelor de măsurare.
Responsabilităţile din cadrul funcţiunii de calitate – mediu sunt următoarele:
• identifică procesele necesare managementului calităţii;
• stabileşte secvenţele şi interacţiunile acestuia;
• determină criterii şi metode pentru ca operarea şi controlul proceselor sistemului să fie
eficace;
• asigură resursele şi informaţiile necesare pentru susţinerea şi monitorizarea proceselor;
• monitorizează şi analizează procesele sistemului;
• implementează acţiuni necesare pentru realizarea rezultatelor planificate şi pentru
îmbunătăţirea continuă a proceselor.
Funcţiunea de producţie
Cuprinde totalitatea activităţilor legate nemijlocit de realizarea bunurilor (produse, lucrări, servicii) în
care este specializată firma.
Sistemul de producţie poate fi schematizat aşa cum se arată în figura 4:
Flux de Transformarea Flux de bunuri

INTRĂRI materiilor prime economice IEŞIRI
materii prime
Fig. 4. Sistemul de producţie
Flux de Transformarea Flux de bunuri
INTRĂRI materiilor prime economice IEŞIRI
materii prime
Transformare materiilor prime se realizează cu participarea factorilor complementari: muncă, capital,
stabilindu-se o anumită relaţie între cantitatea de factori utilizaţi şi cantitatea de produse obţinute,
potrivit funcţiei:
P= f(T, K), unde:
P – producţia;
T – munca;
K – capitalul.
Din punct de vedere al etapelor necesare fabricării produselor, activităţile incluse în funcţiunea de
producţie se împart în:
-activităţi de pregătire a producţiei;
-activităţi legate de executarea propriu-zisă a produselor.
Activitatea de pregătire a producţiei este influenţată de gradul de noutate al produsului ce urmează a
se fabrica – produs nou asimilat, produs modernizat sau a cărui fabricaţie se repetă. Din acest
considerent, această activitate este direct legată de activitatea de cercetare, fiind de cele mai multe ori
o continuare a unor acţiuni întreprinse în cadrul altor funcţiuni.
Executarea propriu-zisă cuprinde totalitatea activităţilor întreprinse în scopul îndeplinirii sarcinilor de
fabricare a produselor finite.
Volumul activităţilor funcţiunii de producţie este influenţat de mai mulţi factori, printre care: profilul
întreprinderii, înzestrarea tehnică, caracteristicile materiilor prime, ale materialelor, complexitatea
produselor etc.
Asigurarea eficienţei activităţii de producţie depinde de înţelegerea clară şi ordonată a modului în care
această funcţiune se integrează celorlalte activităţi, precum şi de înţelegerea condiţiilor în care
acestea contribuie la realizarea activităţii de producţie. Scopul producţiei îl constituie realizarea
produselor, corespunzător standardelor de calitate, cu forţa de muncă şi utilajele care se află la
dispoziţia întrprinderii.
Funcţiunea economică
Cuprinde activităţi privind folosirea mijloacelor financiare necesare în procesul economic şi de

urmărire a rezultatelor obţinute de întreprindere. În funcţie de obiectivele urmărite, această funcţiune
poate cuprinde următoarele grupe de activităţi:
a) Evidenţa contabilă financiară. Ea are drept scop inregistrarea şi raportarea activelor,
pasivelor, veniturilor şi cheltuielilor întreprinderii. Produsul final al contabilităţii financiare este
raportul financiar periodic. Informaţiile financiare, se comunică de regulă, prin publicarea
bilanţului şi a dărilor de seamă explicative, în forma şi cu conţinutul reglementat prin lege în
vederea asigurării clarităţii necesare pentru interpretarea lor.
b) Evidenţa fiscală. Aceasta cuprinde activităţile de stabilire corectă a impozitelor în concordanţă
cu legile fiscale. Sarcina contabilului şef este să stabilească baza impozabilă, respectând
legile fiscale. Mărimea bazei impozabile depinde mult de exactitatea datelor din evidenţa
contabilă financiară.
c) Organizarea internă a evidenţei contabile. Aceasta presupune respectarea următoarelor
cerinţe:
- asigurarea securităţii activelor;
- asigurarea calităţii, fiabilităţii datelor contabile;
- asigurarea eficienţei operaţionale;
- asigurarea aderenţei la politica managerială a întreprinderii.
d) Elaborarea schemei organizatorice a sistemului contabil. Aceasta necesită crearea unui
sistem de evidenţă, cuprinzând structura conturilor şi metodele de înregistrare a datelor în
aceste conturi fie pe cale manuală, fie mecanică sau electronică, cu cele mai mici costuri.
e) Contabilitatea managerială. Aceasta se referă la mijloacele de comunicare a datelor financiare
către managerii întreprinderii, în primul rând prin analiza managerială a preţului de cost.
Această componentă cuprinde activităţi cu un însemnat rol de control şi de acţiune corectivă.
Elaborarea modelelor tipizate s-a efectuat pornind de la concluziile rezultate în urma studierii
organizării întreprinderilor constructoare de maşini şi a identificării proceselor comune. Scopul final
este acela de a realiza o arhitectură de procese utilă pentru proiectarea, implementarea şi
îmbunătăţirea sistemelor calităţii. Procesele au fost reprezentate folosind programul limbajul IDEF0. A
fost realizată o arhitectură de procese din care va fi prezentat un proces reprezentativ al unei
organizaţii şi anume procesul de aprovizionare.
Locul şi rolul aprovizionării într-o întreprindere
Aprovizionarea acoperă trei activităţi complementare: cumpărarea, stocarea şi gestiunea

fluxurilor de producţie. În funcţie de structura întreprinderii, aprovizionarea se reduce la cumpărare şi
la stocare pe termen scurt sau cuprinde gestiunea pe termen mediu.
Primul caz se concretizează în servicii de aprovizionare repartizate în cadrul diverselor unităţi
de producţie, în timp ce al doilea caz implică o funcţie logistică ce se ocupă de ansamblul problemelor
de aprovizionare.
Se poate, de asemenea, face o distincţie între aprovizionarea centralizată şi descentralizată în
funcţie de obiectivele de politică generală.
Gestiunea aprovizionării devine din ce în ce mai importantă, deoarece permite micşorarea
costurilor de cumpărare şi de stocare. Rolul ‘ cumpărătorului ’ evoluează în cadrul unei politici de flux
susţinut, acesta fiind integrat ansamblului procesului de producţie. El trebuie să reuşească să reducă
la minimum costul total al întreprinderii, asigurând preţul, răgazul, calitatea şi cantitatea
aprovizionărilor.
Etapele de realizare a operaţiunii de aprovizionare

Procesul de aprovizionare comportă ca primă etapă stabilirea nevoilor ce trebuie satisfăcute
şi stabilirea produselor ce urmează a fi achiziţionate.
Această definiţie priveşte aprovizionarea pentru că, după aceea, instalându-se rutina, nevoile
prezentate de utilizatori sunt identice în calitate şi în timp de livrare. Acoperirea acestor nevoi
presupune efectuarea calculului privind lotul economic de comandat.
A doua etapă constă în căutarea şi selecţionarea furnizorilor care vor permite satisfacerea
nevoilor exprimate.
Această muncă necesită realizarea unei documentaţii, care se concretizează într-un fişier
unde sunt inventariaţi diferiţi furnizori, calitatea tehnică a produsului, preţurile practicate, ca şi timpul
de livrare. În cazul furnizorilor multipli, acest fişier este în continuă evoluţie şi trebuie să fie integrat
într-o bază de date care să poată fi apelată atunci când realitatea o impune.
Sursele acestei documentări se găsesc nu numai în revistele tehnice specializate, ci şi în
diferite contacte ale reprezentanţilor sau în vizitele la târguri, etc.
Etapa a treia, şi anume cumpărarea, reprezintă rezultatul confruntării dintre furnizor şi
întreprindere. Ea este rezultatul unei negocieri ce are în vedere toate caracteristicile ataşate
produsului (preţ, calitate, timp şi cantitate). Rolul cumpărătorului a crescut puternic în cadrul
întreprinderii pentru a integra aceste noi reguli.
Cumpărarea presupune şi editarea unui teanc de documente care permite informarea
diferitelor servicii vizate şi urmărirea comenzii. Bonul de comandă este adresat furnizorului, care în
schimb expediază declaraţia de primire pentru a confirma sau a corecta comanda.
Ultima etapă este cea care vizează perioada de după efectuarea acţiunii de cumpărare.
Rolul serviciului de aprovizionare nu se opreşte numai la transmiterea comenzilor, el trebuie
apoi să supravegheze timpul de livrare şi să contacteze din nou furnizorul dacă este nevoie. La
primirea produselor, el controlează conformitatea livrării cu comanda şi eliberează bonul de intrare în
magazin. Acest bon ajută la ţinerea evidenţei zilnice a fişierului stoc şi permite prevenirea serviciilor
respective în legătură cu intrarea în magazin.
Serviciul de aprovizionare informează serviciul financiar asupra sumei totale a achiziţiilor
realizate, comunicând în acelaşi timp bonurile de recepţie serviciului contabil pentru o bună informare
a acestuia.
Descrierea modelului
La nivelul superior al diagramei (fig.5) este prezentat procesul de aprovizionare care

acoperă trei activităţi complementare: cumpărarea, stocarea şi gestiunea fluxurilor de producţie.
Întregul proces este constrâns de politica în domeniul calităţii şi de procedurile de achiziţie din cadrul
organizaţiei.
Mecanismele care contribuie la realizarea procesului sunt constituite din sistemul informatic şi
departamentul de aprovizionare.
Fig. 5. Procesul de aprovizionare
Următoarea descompunere reprezintă activităţile principale ale procesului de aprovizionare
(fig. 6). Acestea sunt:
- procesarea cererii de material
- comanda materialelor
- distribuţia materialelor
- identificarea, evaluarea şi selectarea furnizorilor
- evidenţa stocurilor
Legăturile dintre aceste activităţi şi modul lor de interacţiune vor fi prezentate în ANEXA. Pe
măsură ce descompunerea avansează spre nivelurile inferioare, elementele sunt tot mai specifice.
Fig. 6. Activităţile principale ale procesului de aprovizionare.
Concluzii
Pe parcursul desfăşurării cercetărilor au fost atinse obiectivele prevăzute pentru această fază,
finală, a proiectului de cercetare.
Se poate astfel considera că obiectivul principal al cercetărilor derulate şi anume realizarea
unor modele tipizate de procese pentru implementarea sistemelor calităţii ISO 9001, rezultate în urma
cercetărilor teoretice a fost atins.
Director proiect
ing. Lucian LOBONŢ
ANEXA 1
Model informatic tipizat pentru activităţile de aprovizionare în

întreprinderile constructoare de maşini

Raport de Cercetare

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Raport de Cercetare

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Raport de Cercetare

Grant: MODELAREA SISTEMELOR CALITĂŢII ISO 9001 CU AJUTORUL

Dicţionarul Merriam-Webster’s (Merriam, 1993) defineşte arhitectura ca fiind:

- un stil şi/sau o metodă de proiectare şi construire;

- o structură bine închegată sau compactă.

Arhitecturi de referinţă. Cadre de referinţă.

• poate fi transportabilă şi/sau standardizabilă.

2 IAA (Insurance Application Architecture) Arhitectură Cadru

3 EAP (Electronic Architecture Planning) Arhitectură Cadru

7 GERAM Arhitectură Combinaţie de arhitecturi

8 GRAI-GIM Arhitectură Arhitectură

Fig. 1 Clasificarea arhitecturilor

În cadrul activităţii de analiză a arhitecturilor, au fost studiate şapte arhitecturi de referinţă

Concluziile analizei efectuate sunt:

Pentru activitatea de dezvoltare a arhitecturii de referinţă se poate utiliza o gamă largă de

Intrare FUNCŢIE Ieşire

Fig. 2 Sintaxa IDEF0

Fig. 3 Descompunerea diagramei IDEF0

Funcţia reprezentată în diagrama de nivel superior poate fi descompusă în subfuncţiile sale

Urmărindu-se obiectivele din planul de activitate şi activităţile corespunzătoare s-a efectuat o

Într. A Într.B Într.C

CTC – Metrologie Control produs proces Metrologie

Ca urmare a analizei rezultă că procesele cu desfăşurare identică sau aproximativ identică în

Împărţirea departamentelor pe funcţiuni se face după cum se vede în tabelul 1.6:

Are în subordine activităţile departamentelor de resurse umane şi administrativ. Ansamblul activităţilor

Cuprinde un ansamblu de activităţi vizând aprovizionarea tehnico – materială, desfacerea produselor,

Participă la realizarea următoarelor activităţi:

Funcţiunea de calitate – mediu

Cuprinde următoarele activităţi:

Flux de Transformarea Flux de bunuri

Fig. 4. Sistemul de producţie

Cuprinde activităţi privind folosirea mijloacelor financiare necesare în procesul economic şi de

Locul şi rolul aprovizionării într-o întreprindere

Aprovizionarea acoperă trei activităţi complementare: cumpărarea, stocarea şi gestiunea

Etapele de realizare a operaţiunii de aprovizionare

La nivelul superior al diagramei (fig.5) este prezentat procesul de aprovizionare care

Fig. 6. Activităţile principale ale procesului de aprovizionare.

Model informatic tipizat pentru activităţile de aprovizionare în

S-ar putea să vă placă și