Sunteți pe pagina 1din 22

DETERIORAREA ECOSISTEMELOR

PRIN POLUAREA CU PESTICIDE ŞI


ÎNGRAŞAMINTE CHIMICE

1
Cuprins

Argument ..........................................................................................................pag.3
Capitolul 1- Dezechilibre ecologice în ecosisteme
1.1. Echilibre ecologice în
ecosisteme ....................................................................pag.5
1.2. Cauzele dezechilibrelor
ecologice ...................................................................pag.6

Capitolul 2 – Starea solurilor în România


2.1. Calitatea solurilor în România ...............................................................pag. 7
2.2. Presiuni ale unor factori asupra stării de calitate a solurilor în România
2.2.1. Îngrăşăminte ........................................................................pag.8
2.2.2. Produse de uz fitosanitar .....................................................pag.11

Capitolul 3 – Poluarea solului şi modul de dispersie a poluanţilor


3.1. Poluarea cu pesticide .................................................................pag.15
3.1.1. Clasificarea pesticidelor ................................................pag.15
3.1.2. Acţiunea negativă a pesticidelor asupra organismelor...pag.16
3.2. Poluarea cu îngrăşăminte ..........................................................pag.18
3.3. Eutrofizarea ...............................................................................pag.18
3.4. Studii şi cercetări privind absorbţia , degradarea şi migrarea
pesticidelor în sol .......................................................................................pag.19
Concluzii .....................................................................................................pag.21
Bibliografie ................................................................................................pag.22

2
Argument

Solul e o vastă uzină a naturii , care produce o mare cantitate de biomasă


folosită ca hrană de o parte din vieţuitoare , inclusiv de om . Este cel mai important
mijloc de producţie pentru agricultura şi silvicultura .Este tot mai mult influenţat de om.
Asupra solului intervenţiile antropice pot produce modificări însemnate .Prin arături
omul transformă anual 3000 Km3 de soluri naturale în pământuri afânate ce schimbă
radical condiţiile de aerisire , de umiditate , procesele biologice .
Prelucrat,solul devine un corp artificializat care implică un alt regim al
infiltrării apelor din precipitaţii , un alt regim al scurgerilor , alte posibilităţi de
evaporare şi de înmagazinare a apei , a substanţelor minerale , o slabă coeziune şi mult
mai redusă rezistenţă la eroziune .De aceea în ţinuturile cultivate agricol , schimbările în
relief sunt mult mai active ,eroziunea şi depunerile putând căpăta viteze îngrijorătoare .
Protecţia mediului ambiant în cadrul producţiei agricole prezintă o importanţă
deosebită pentru ansamblul economiei naţionale şi în mod special pentru asigurarea
unui cadru optim vieţii sociale din comunităţile rurale şi urbane. În ultimele decenii se
înregistrează o chimizare continuă a agriculturii în scopul menţinerii recoltelor la un
nivel ridicat, concomitent cu sărăcirea evidentă a solului în substanţe naturale nutritive.
Un loc important în procesul agricol îl ocupă utilizarea unei game largi de pesticide.
Acestea sunt deosebit de utile în măsura în care rezolvă problemele pentru care au fost
create şi aplicate. Dar, acumularea acestora în sol, floră şi fauna, precum şi migrarea
necontrolată a lor în mediu, sau a reziduurilor din procesele de valorificare, poate
produce o serie de efecte nedorite atât asupra plantelor, cât şi a ecosistemului în
ansamblu. O situaţie deosebită se înregistrează în cazul în care sunt aplicate cantităţi
suplimentare în dorinţa creşterii valorice a recoltelor. În acest caz, acumularea şi
migrarea necontrolată în sol şi apa subterană a pesticidelor pot determina dereglări
importante a parametrilor factorilor de mediu.
Utilizarea pesticidelor a permis creşterea considerabilă a producţei agricole , prin
distrugerea diferiţilor dăunători care provocau pierderi economice imense (mana
cartofului , făinarea viţei de vie , ploşniţele cerealelor , filoxera , gândacul de Colorado )

3
, dar a afectat calitatea produselor . A permis reducerea drastică a cazurilor de malarie ,
tripanosomoza , tifos exantematic la om .
S-au constatat şi efecte ale pesticidelor , pe măsură ce a crescut şi s-a diversificat sinteza
de compuşi chimici de tipul pesticidelor crescând rata similară şi rezistenţa dăunătorilor
la compuşi .
De asemenea, îngrăşămintele chimice au fost folosite în agricultură pe scară largă
şi fără discernământ neţinându-se cont de necesarul specific al plantelor de cultură , de
momentul de aplicare a lor şi de modalitatea cea mai adecvată.
Pentru reducerea efectelor negative ce pot apărea la utilizarea pesticidelor,
pentru evitarea poluării cu reziduuri de pesticide a plantelor, solului, apei şi a
altor componente ale agroecosistemelor, este necesară respectarea tehnologiilor de
aplicare şi supravegherea atentă a utilizatorilor şi prestatorilor de servicii ai acestor
produse.
Excesul de pesticide prezent în sol poate afecta sănătatea umană prin intermediul
contaminării apelor, solului, alimentelor şi a aerului. Contaminarea apelor subterane este
o problemă specială. In medie, 65% din cantitatea de apă potabilă din Europa este
furnizată din rezervele de apă subterană, iar acţiunea de purificare este de lungă durată.
De asemenea, o problemă gravă o constituie contaminarea alimentelor şi acumularea
continuă în plante şi animale a anumitor pesticide, precum şi impactul asociat asupra
sănătăţii şi capacităţii lor de reproducere.O parte a produselor fitosanitare au efect
caustic distrugând complet celulele. Acestea sunt produse de contact, spre deosebire de
celelaltem care sunt denumite sistemice şi care produc efecte în timp, la distanţă, printr-
un ciclu de reacţii ce modifică funcţiunile fiziologice ale celulelor şi ţesuturilor.
În prezenta lucrare „Deteriorarea ecosistemelor prin poluarea cu pesticide şi
îngrăşăminte chimice” se urmăreşte efectele pesticidelor şi îngrăşămintelor chimice atât
pe termen scurt, cât şi pe termen lung, asupra oamenilor, precum şi asupra
ecosistemelor naturale şi antropizate. În cuprinsul lucrării sunt prezentate date generale
asupra pesticidelor, clasificare, precum şi aspecte legate de fenomenul de eutrofizare.
Tema de cercetare abordata se incadreaza in suita cercetarilor stiintifice
desfasurate in comunitatea europeana si cea mondiala, privind protectia mediului
ambiant la actiunea pesticidelor utilizate in procesul agricol. Totodata, tema de cercetare
este valorificata in evaluarea impactului activitatilor social-economice asupra mediului
inconjurator.

4
Capitolul 1

Dezechilibre ecologice în ecosisteme

1.1. Echilibre ecologice în ecositeme

Asa cum ştim, în materia vie este o continua mişcare. Un oraganism preia
din mediu materie şi energie, construindu-se pe sine şi în acelaşi timp, cedează
materie şi energie mediului. Putem spune că organismul este străbătut permanent
de un flux material şi energetic şi cu toate acestea, el continuă să existe.Mai
mult:el nici n-ar putea exista fără acest flux, iar între ceea ce primeşte şi ceea ce
elimină trebuie să existe un echilibru. La fel se pune problema şi în cazul
nivelurilor spraindividuale de organizare a materiei vii:populaţie, biocenoză,
biosferă. Fiecare dintre aceste sisteme supraindividuale realizează schimburi
echilibrate cu mediul său, rezulând de aici chiar echilibrul ecologic.
Populaţie: -producători
-consumatori primari
-consumatori secundari
-consumatori terţiari
Între cele 4 populaţii există un echilibru cantitativ:există atâţia indivizi într-o
populaţie câţi poate hrăni populaţia anterioară.
Echilibrul dintre doua verigi învecinate ale lanţului trofic nu este fix. El este
permanent modificat de factorii întâmplători care fac să crească sau să scadă
efectivul uneia dintre populaţii.
Lanţurile tofice se întretaie deoarece fiecare populaţie de regulă face parte
în acelaşi timp din mai multe lanţuri trofice, rezultând reţeaua trofică. Cu cât o
biocenoză este mai bogată în specii, cu atât ea se ehilibrează mai rapid, având mai
multe sisteme reglatoare.

5
În biocenoză există un echilibru între cele trei categori trofice:producători,
consumatori şi descompunători. La nivel plantelor există un echilibru între
fotosinteză şi respiraţie prin care se menţine constantă compoziţia atmosferei.

1.2.Cauzele dezichilibrelor ecologice

Echilibrul ecologic(care se manifestă în sistemele biologice


supraindividuale) este supus permanent acţiunii unor factori pertubatori. Materia
vie are mecanisme de autotreglare, stabilizatoare. Totuşi, dacă perturbaţiile sunt
prea puternice, echilibrarea nu se mai produce.
Din păcate, civilizaţia umana execută cele mai periculoase influenţe
destabilizatoare la nivelul întregii biosfere. Câteva dintre acestea sunt:
Supraexploatarea resurselor biosferei. Prin supraexploatare înţelegem
extragerea unei cantităţi de biomasă mai mare decât sporul ei natural.rezultatul
este distrugerea specilor asupra cărora se exercită.
Restrangerea ecosistemelor naturale.Omul primitiv, culegător şi vânător se
integra organic în ecosistemele naturale punând în primejdie multe specii, mai
ales pe consumatorii de varf , care au nevoie de un spaţiu mai mare de hrănire. Ea
nu are numai un înţeles geometric. Multe specii nu se mai pot repoduce deoarece
chiar în spaţiul în care le-a mai rămas nu au liniştea necesară sau nu mai au baza
trofică suficentă pentru reproducere.
Restrângerea biodiversităţii. Cea mai evidentă consecinţă a
supraexploatării este dispariţia unor specii. Ecosistemele naturale devin tot mai
sărace în specii şi, din această cauză, din ce în ce mai nestabile.
Introducerea unor specii noi în ecosisteme. O populaţie introdusă într-un
ecosistem nou poate produce dezichilibre deoarece efectivul nu mai este controlat
de duşmanii naturali din ecosistemul de origine.
Poluarea. Diferite forme ale poluării afectează toate speciile.
Populanţii chimici şi radioactivi se concentrează progresiv de-a lungul lanţurilor
trofice, atingând concentraţii mortale în organismul consumatorilor de varf.

6
Capitolul 2

Starea solurilor în România

2.1. Calitatea solurilor în România


Solul, prin poziţia, natura şi rolul său este un component al
biosferei şi produs al interacţiunii dintre mediul biotic şi abiotic,
reprezentând un organism viu, în care se desfăşoară o viaţă intensă şi în care s-a
stabilit un anumit echilibru ecologic.
Solurile determină producţia agricolă şi starea pădurilor, condiţionează
învelişul vegetal, ca şi calitatea apei, în special a râurilor, lacurilor şi a apelor
subterane, reglează scurgerea lichidă şi solidă în bazinele hidrografice şi
acţionează ca o geomembrană pentru diminuarea poluării aerului şi a apei
prin reţinerea, reciclarea şi neutralizarea poluanţilor, cum sunt substanţele
chimice folosite în agricultură, deşeurile şi reziduurile organice şi alte
substanţe chimice. Solurile, prin proprietăţile lor de a întreţine şi a dezvolta
viaţa, de a se regenera, filtrează poluanţii, îi absorb şi îi transformă.
Formarea solurilor este un proces complex, după cum complexe sunt
constituţia şi funcţiile lor, şi reflectă efectul factorilor pedogenetici, atât naturali
cât şi antropici.
Solul este alcătuit din: material mineral provenit din dezagregarea şi
alterarea rocilor, material organic provenit din transformarea resturilor
vegetale, apa provenită din precipitaţiile atmosferice sau irigaţii şi din
aer. Proporţia în care aceste componente se găsesc în sol determină gradul
de fertilitate al solului.
Repartiţia solurilor variază de la o ţară la alta în funcţie de relief,
climă şi, nu în ultimul rând, de activităţile biologice.
Factorii naturali care determină calitatea solurilor din România
sunt: relieful, litologia, clima, vegetaţia şi timpul. Clima şi vegetaţia

7
sunt influenţate de activitatea omului şi din acest punct de vedere omul trebuie
să intervină în conservarea calităţii solurilor.
Factorii antropici sunt factorii care au modificat şi modifică sensibil şi
rapid calitatea solurilor.
Calitatea solului rezultă din interacţiunile complexe între elementele
componente ale acestuia şi poate fi legată de intervenţiile defavorabile şi
practicile agricole neadaptate la condiţiile de mediu, introducerea în sol de
compuşi mai mult sau mai puţin toxici acumularea de produse
toxice provenind din activităţile industriale şi urbane. Calitatea solurilor este
determinată în principal de proprietăţile acestora.
Evaluarea calităţii solurilor constă în identificarea şi caracterizarea
factorilor care limitează capacitatea productivă a acestora.
Textura determină sau influenţează alte proprietăţi ale solului,
influenţează condiţiile de creştere a plantelor, determină stabilirea
diferenţiată a măsurilor agrotehnice, agrochimice şi ameliorative ce urmează
să fie aplicate solului. De aceea, prin îngrijirea solului se are în vedere
promovarea protecţiei mediului înconjurǎtor şi ameliorarea condiţiilor
ecologice, în scopul pǎstrǎrii echilibrului dinamic al sistemelor biologice.

2.2. Presiuni ale unor factori asupra stării de calitate a solurilor în România

2.2.1. Îngrăşăminte
Agricultura viitorului trebuie să fie nu numai durabilă ci şi
performantă, acest fapt realizându- se prin aplicarea corectă a tuturor
verigilor tehnologice specifice culturilor agricole din zonă. In cadrul acestor
verigi, îngrăşămintele, de orice natură, aplicate în mod raţional, trebuie să ocupe
un loc prioritar pentru menţinerea şi sporirea fertilităţii solurilor, pentru
creşterea producţiilor agricole.

8
Cantităţile de substanţe ce pot servi ca sursă de nutriţie pentru plante se
află (în marea majoritate a solurilor), în cantităţi foarte mari, comparativ cu
necesarul acestora, dar în forme asimilabile se găsesc în cantităţi mici şi
variabile, deseori sub nivelul de consum reclamat de vegetaţia plantelor.
Bilanţul între cantităţile de substanţe nutritive ce rezultă din procesele
naturale de transformare a materiei minerale şi organice asimilate din sol şi
necesarul plantelor, cantitativ şi calitativ, este deficitar şi impune aplicarea
îngrăşămintelor.
Prin aplicarea de îngrăşăminte se creează posibilitatea
sporirii fondului de elemente nutritive în forme accesibile plantelor, a măririi
mobilităţii diferiţilor ioni şi a potenţialului acestora, a modificării reacţiei
şi a raporturilor dintre diferiţi ioni, modificări care au ca rezultat nu numai
uşurarea şi completarea nutriţiei cu elemente conţinute în îngrăşăminte, dar şi
mobilizarea altor elemente nutritive din rezerva solului.
Aplicarea îngrăşămintelor este un factor important, care determină
creşterea productivităţii plantelor şi a fertilităţii solului. Totuşi, în ultimul
timp, s-a observat scăderea gradului de recuperare a îngrăşămintelor, însoţită de
creşterea nivelului de impurificare a mediului ambiant. Cercetările
efectuate au demonstrat că îngrăşămintele pot provoca dereglarea
echilibrului ecologic (mai cu seamă prin acumularea nitraţilor), în cazul în care
sunt folosite fără a se lua în considerare natura solurilor, condiţiile
meteorologice concrete şi necesităţile plantelor.
Îngrăşămintele chimice sunt substanţe ce conţin unul sau mai multe
elemente nutritive care, încorporate în sol, completează rezerva de
substanţe nutritive, în forme uşor asimilabile în scopul sporirii fertilităţii solului
şi creşterii producţiei vegetale.
Prin completarea deficitului de elemente nutritive în sol, în raport cu
cerinţele efective ale plantelor şi prin influenţa pe care acestea o exercită
în dinamica tuturor substanţelor nutritive ca urmare a reacţiilor la care dau
naştere în timpul descompunerii – hidrolizare, dizolvare, disociere, urmate de
noi recombinări şi asimilări, îngrăşămintele chimice minerale constituie
mijlocul cel mai important de dirijare a nutriţiei plantelor
.

9
Cerinţele creşterii producţiei agricole au determinat o exploatare
intensivă a solului care a condus la reducerea rezervelor de substanţe nutritive
disponibile plantelor. Cunoaşterea stării de fertilitate a solului se realizează prin
cartarea agrochimică diferenţiată, pe parcele, ceea ce permite aplicarea
raţională, corectă şi echilibrată a îngrăşămintelor chimice în cadrul unor
tehnologii performante de cultură.
Principalele îngrăşăminte chimice folosite în ţara noastră se pot împărţi
în următoarele grupe mari:
     îngrăşăminte
 cu azot;
     îngrăşăminte
 cu fosfor;
     îngrăşăminte
 cu potasiu;
     îngrăşăminte
 complexe;
     îngrăşăminte
 cu microelemente.
Îngrăşămintele chimice trebuie păstrate în încăperi uscate, la
temperaturi scăzute, aşezate depreferat pe pardosealădin scândură gudronată sau
asfalt.
Încăperile unde se păstrează îngrăşămintele chimice trebuie să fie
construite din cărămidă, acoperite cu carton gudronat sau cu ţiglă şi situate
la o distanţă de 30 – 40 m de alte clădiri. Ele trebuie ţinute sub observaţie
strictă. In condiţiile de astăzi, cea mai mare parte a producătorilor
agricoli utilizează îngrăşăminte chimice complexe şi, în mod deosebit,
îngrăşăminte care au ca substanţă activă azotul. Depozitarea şi
utilizarea defectuoasă a îngrăşămintelor chimice cu azot pot produce
prejudicii şi intoxicaţii dintre cele mai grave pentru om şi animale.

Utilizarea neraţională a îngrăşămintelor determină apariţia unui exces


de azotaţi şi fosfaţi care are un efect toxic asupra microflorei din sol şi duce
la acumularea în vegetaţie a acestor elemente. Limita dintre deficitul şi
excesul unui element este greu de sesizat, totul depinzând de natura plantelor şi a
mediului.

10
Îngrăşămintele azotoase folosite în exces au efectul poluant cel mai
intens. Prin levigare, excesul de nitraţi intensifică procesul de
eutrofizare a apelor de suprafaţă.
Cercetări recente au arătat că nitraţii, în condiţii reducătoare, se
transformă în nitriţi care sunt toxici. Ei se combină cu hemoglobina dând
methemoglobina care nu mai poate fixa oxigenul, generând grave anemii şi
tulburări la copii.
Supradozările cu îngrăşăminte chimice pe bază de azot alterează
flora bacteriană din sol, modificând raporturile dintre destructori
şi celelalte grupe de organisme ale agrosistemului şi fac să dispară sau inhibă
bacteriile fixatoare de azot, anulând regenerarea fertilităţii solurilor.
În categoria îngrăşămintelor naturale se include o serie de reziduuri
organice – dejecţii solide şi lichide ale animalelor, reziduuri
vegetale reprezentate de tulpinile şi frunzele rămase după recoltarea unor
plante, precum şi toată masa vegetală de la plante cultivate special pentru a fi
încorporate în sol ca îngrăşământ. In această categorie se include şi turba,
utilizată ca atare sau sub formă de compost.
Pentru obţinerea unei eficienţe superioare, se impune diferenţierea
fertilizării după consumul plantelor în diferite elemente, după capacitatea
acestora de a asimila sărurile nutritive din sol şi după însuşirile tipului de sol.

2.2.2. Produse de uz fitosanitar

În categoria substanţelor fitosanitare sunt incluse substanţele chimice


utilizate pentru combaterea buruienilor – erbicidele, pentru combaterea insectelor
dăunătoare – insecticidele şi pentru combaterea diferitelor boli criptogamice
– fungicidele, bactericidele şi virucidele.
Însuşirea comună a acestor substanţe o constituie acţiunea
chimic activă şi fiziologic activă de tulburare a funcţiilor fiziologice, respectiv
distrugerea parţială sau totală a micro şi macroorganismelor vii.
O parte a produselor fitosanitare au efect caustic distrugând
complet celulele. Acestea sunt produse de contact, spre deosebire de
celelalte care sunt denumite sistemice şi care produc efecte în timp, la

11
distanţă, printr-un ciclu de reacţii ce modifică funcţiunile fiziologice ale
celulelor şi ţesuturilor.
Datorită capacităţii de a acţiona selectiv,
pesticidele încorporate în sol modifică prezenţa şi dezvoltarea diferitelor
specii de buruieni, insecte şi microorganisme şi, în consecinţă,
corespunzător acestor influenţe se modifică o serie de reacţii şi procese
condiţionate de aceste influenţe în masa solului. Astfel, solul tratat cu substanţe
fitosanitare dobândeşte pentru o perioadă mai lungă sau mai scurtă de
timp, modificări în fertilitate.
Majoritatea erbicidelor se acumulează în stratul superficial de la
suprafaţa solului şi multe dintre ele au o remanenţă îndelungată, existând
pericolul poluării solului.
Prevenirea poluării solului prin acumularea de cantităţi mari de
erbicide presupune atât utilizarea lor controlată în funcţie de condiţiile de
degradare cât şi aplicarea de tratamente care să grăbească stingerea remanenţei.
Principala măsură tehnologică constă în alcătuirea de asocieri de erbicide
care să permită reducerea dozelor la minimum şi rotaţia tratamentelor în care
erbicidele cu remanenţă îndelungată să alterneze cu cele care au remanenţă
scurtă, cele care se aplică în sol cu cele care se aplică pe plante, cele care sunt
descompuse în principal prin reacţii fotochimice cu cele care
sunt descompuse în principal prin reacţii biochimice şi, în mod deosebit,
acelaşi erbicid să nu revină în tratament la o perioadă mai scurtă decât remanenţa.
În urma a numeroase cercetări s-a ajuns la concluzia că pagubele
produse de insecte afectează anual între 10–35% din volumul producţiei
plantelor. În prezent, numărul substanţelor entomotoxice este mult mai mare
decât al erbicidelor Din analiza interacţiunii insecticidelor cu solul, se remarcă
marea complexitate a căilor de degradare a acestora în sol şi remanenţa foarte
îndelungată.
Evitarea acumulării de reziduuri toxice de insecticide în sol
se poate realiza prin:
     rotaţia
 insecticidelor astfel încât acelaşi insecticid să revină în
tratamente pe acelaşi loc la intervale mai lungi de 3 – 5 ori faţă de perioada de
degradare;

12
     aplicarea
 insecticidelor în cantităţi foarte reduse, fără adaos de
apă sau adezivi;
     fertilizarea
 solului din cultura tratată cu îngrăşăminte organice.
Bolile criptogamice afectează toate speciile de plante cultivate şi
pagubele pe care le pot produce, de ordin cantitativ şi calitativ, afectează între
20–70% din valoarea producţiei posibile.
Fungicidele sunt, de asemenea, descompuse în sol, unele cu formare de
produşi inactivi, altele cu formare de produşi toxici.
Prevenirea acumulării de reziduuri de produse anticriptogamice în sol
se poate realiza prin folosirea alternativă a produselor, astfel încât acelaşi tip
să revină pe acelaşi loc la intervale de peste 1–2 ani şi prin fertilizarea
sistematică cu îngrăşăminte organice a solurilor după culturile tratate intensiv.
Utilizarea pesticidelor în agricultură pe lângă avantajul obţinerii unor
producţii sporite prezintă dezavantajul poluării mediului fiind cea mai
periculoasă sursă de impurificare a mediului prin vastitatea suprafeţelor pe care se
folosesc şi prin toxicitatea lor ridicată. Solul acţionează ca un receptor şi
rezervor pentru pesticide, unde acesta se degradează.
Pesticidele sunt treptat dispersate în mediu sau translocate în plante, unele
putând totuşi persista în sol mulţi ani de la aplicare.

Comparativ cu ţările membre ale Uniunii Europene,


România nu se găseşte nici pe departe în situaţia de a fi “saturată” cu
produse de uz fitosanitar. In ţara noastră, consumul la hectar de teren arabil, vii
şi livezi este în ultimii10 ani între 1,61 şi 0,73 kg substanţă activă/ha.
Reducerea consumului produselor fitosanitare şi scăderea suprafeţelor
şi a culturilor tratate a fost determinată de reorganizarea şi
restructurarea roprietăţilordin agricultură, concomitent cu creşterea
preţurilor la tratamentele fitosanitare.
Sortimentul actual de produse de uz fitosanitar include peste 300 de
substanţe active din diverse clase de compuşi chimici, sortiment care se
completează şi se perfecţionează sistematic, în concordanţă cu cerinţele tot mai
severe care se impun, şi anume:

13
    realizarea
 de compuşi noi cu activitate biologică ridicată la doze
reduse de utilizare (g/ha) şi cu impact minim asupra mediului înconjurător;
    reducerea
 numărului de stropiri, diminuarea riscului formării speciilor
rezistente, creşterea eficacităţii şi lărgirea spectrului de acţiune;
   perfecţionarea
 compoziţiei, a formelor de condiţionare şi
a modului de aplicare, în vederea diminuării impactului asupra sănătăţii
oamenilor, animalelor şi a mediului înconjurător.
În realizarea de compuşi noi, orientarea în domeniul insecticidelor
se îndreaptă către produse pe bază de fipronil, acetamiprid, bensultap,
imidacloprid, deşi piretroizii rămân încă pe primul loc în ceea ce priveşte
preferinţa utilizatorului. In domeniul fungicidelor, orientarea se îndreaptă spre
produse din grupa triazolilor şi imidazolilor iar în domeniul erbicidelor se vor
dezvolta şi perfecţiona substanţele active din grupa sulfonilureice.
Excesul de pesticide prezent în sol poate afecta sănătatea umană prin
intermediul contaminării apelor, solului, alimentelor şi a aerului.
Contaminarea apelor subterane este o problemă specială. In medie, 65%
din cantitatea de apă potabilă din Europa este furnizată din rezervele de apă
subterană, iar acţiunea de purificare este de lungă durată.
De asemenea, o problemă gravă o constituie contaminarea
alimentelor şi acumularea continuă în plante şi animale a anumitor
pesticide, precum şi impactul asociat asupra sănătăţii şi capacităţii lor de
reproducere.
Laboratorul Central pentru Controlul Reziduurilor de Pesticide în
Plante şi Produse Vegetale este responsabil cu analiza oficială a probelor
pentru determinarea calitativă şi cantitativă a reziduurilor din plante şi
produse vegetale destinate importului,exportului şi consumului intern şi
monitorizarea acestora.
Determinări recente confirmă reducerea încărcării solurilor cu
reziduuri de insecticide organoclorurate, DDT şi HCH, ca urmare a
interzicerii utilizării lor în urmă cu 20 ani; totuşi acestea persistă în unele
areale, în general, în concentraţii reduse.

14
Capitolul 3

Poluarea solului şi modul de dispersie a poluanţilor

3.1. Poluarea cu pesticide

3.1.1. Clasificarea pesticidelor

Pesticidele sunt substanţe chimice utilizate pentru combaterea speciilor


considerate dăunătoare economiei şi/sau sănătăţii omului .
Odată cu distrugerea dăunătoarelor sunt distruse şi alte vieţuitoare ,
deoarece pesticidele nu au proprietăţi selective .
Pesticidele cu toxicitate mare sunt :
- Hidrocarburi clorurate - DDT (diclor diferit – tricloretan)
- aldrinul
- dieldrinul
- lindanul
- toxafenul
- Ierbicide - Nabam
- Fenoprop
Folosirea pesticidelor a dus la combaterea dezastrelor economice produse
de filoxera , de gândacul de Colorado , de malarie sau tripanozomiaze .
Efectele alarmante ale utilizării pesticidelor - acumularea acestora în lungul
lanţurilor trofice de la baza lanţului (producătorii primari) către speciile de vârf ,
având ca prima verigă plantele .

15
După categoria de dăunători împotriva cărora se utilizează pesticidele
sunt : insecticidele (insecte) , rodenticide (rozatoare) , fungicide (ciuperci sau
fungi) , ierbicide (buruieni) .
Dupa origine şi compoziţia chimică sunt organice şi anorganice .
- pesticidele organice sunt naturale şi de sinteză.
• naturale : piretrina , anabasina , nicotina – extrase din plante
• de sinteză : substanţe organoclorurate (pe baza de hidrocarburi , cele mai
utilizate) –, substanţe organofosforice , carbonice , piretroizi .
-- pesticidele anorganice : sunt săruri de mercur şi plumb , compuşi cu arsenic ,
acid cianhidric , compuşi ai borului , polisulfura de calciu şi bariu .

Dupa toxicitate pot fi grupate în patru categorii :


- extrem de toxice
- puternic toxice
- moderat toxice
- slab toxice

Dupa modul de prezentare pot fi : solide (granule , pulberi ) lichide sau gazoase .

3.1.2. Acţiunea negativă a pesticidelor asupra organismelor

Utilizarea pesticidelor a permis creşterea considerabilă a producţiei


agricole , prin distrugerea diferiţilor dăunători care provocau pierderi economice
imense (mana cartofului , făinarea viţei de vie , ploşniţele cerealelor , filoxera ,
gândacul de Colorado ) , dar a afectat calitatea produselor . A permis reducerea
drastică a cazurilor de malarie , tripanosomoza , tifos exematic la om .
S-au constatat şi efecte ale pesticidelor , pe măsură ce a crescut şi s-a
diversificat sinteza de compuşi chimici de tipul pesticidelor crescând rata similară
şi rezistenţa dăunătorilor la compuşi .
Acţiunea negativă a pesticidelor asupra organismelor se exercită prin:
• toxicitatea substanţei active din produsul utilizat
• doza de substanţă activă existentă în produsul comercial .

16
• cantitatea de pesticid aplicată pe hectar
• remanenţa substanţelor toxice , în produsele obţinute din culturile
respective , în sol , în apa .
• frecvenţa aplicării tratamentului chimic .
• modul de aplicare - prin stropiri , prăfuiri , gazări , ca granule .
• suprafaţa pe care se aplică trebuie să coincidă cu cea pe care densitatea
dăunătorului poate duce la înregistrarea celor mai mari pierderi .

Din atmosferă pesticidele pot ajunge din nou pe sol sau în râuri , lacuri
şi mări unde sunt preluate de alge . Pesticidele decelate astăzi în unele alimente
determină afectări ale funcţiei reproductive a organismelor .
Într-o oarecare măsură poluarea solului depinde şi de vegetaţia care îl
acoperă, precum şi de natura însaşi a solului. Lucrul acesta este foarte important
pentru urmărirea persistenţei pesticidelor şi îngrăşămintelor artificiale pe
terenurile agricole. Interesul econamic şi de protejare a mediului cere ca atât
ingrăşămintele cât şi pesticidele să rămână cât mai bine fixate în sol. În realitate, o
parte din ele este luată de vânt, alta este spălată de ploi, iar restul se descompune
în timp, datorită oxidării în aer sau acţiunii enzimelor secretate de bacteriile din
sol.
În tabelul următor sunt prezentate unele date în legătură cu persistenţa în
sol a unor insecticide comune.

Insecticidul Timpul pt. Dispariţia Timpul pt a se ajunge


a 50% din doza la concentraţia de 0,1
admin. solului ppm
Aldrin 2 luni
Carbaryil 1 lună
Phorate 1 lună
Azinphosmetil 20 zile
Parathion 20 zile 90 zile
Metilparation 30 zile
Malation 8 zile

17
3.2. Poluarea cu îngrăşăminte

Îngrăşămintele - au fost folosite în agricultură pe scară largă şi fără


discernamânt neţinându-se cont de necesarul specific al plantelor de cultură , de
momentul de aplicare a lor şi de modalitatea cea mai adecvată . Ca urmare a
folosirii lor , o parte rămân în sol şi sunt antrenate prin apele de şiroire , de
infiltraţie sau prin sistemul de drenaj al apelor de irigaţii , ajungând în râuri sau în
apele freatice unde conduc la accelerarea fenomenului de eutrofizare .
Dezvoltarea agriculturii intensive a fost legata de utilizarea îngrăşămintelor ,
în special a celor cu potasiu , azot , fosfor .
Efectul poluant derivă din doua elemente :
• conţin multe impurităţi toxice
• sunt folosite în cantităţi excesive
Efectul poluant cel mai intens îl determină utilizarea în exces a azotaţilor .

3.3. Eutrofizarea – reprezintă o formă de poluare a ecosistemelor , mai ales a


apelor stătătoare , prin introducerea unor cantităţi excesive de nutrienţi , ca urmare
a activităţii umane .
Poate fi un fenomen natural ce se desfăşoara pe timp îndelungat , sau un
fenomen indus de om ce determină schimburi importante la nivelul
ecosistemelor , ducând la degradarea lor . Eutrofizarea s-a extins şi s-a intensificat
în timp , afectând lacurile mari , lacurile de baraj , râurile şi apa unor mări .
Procesul de eutrofizare (inflorire) al apelor de suprafaţă este o consecinţă a
îmbogăţirii apei cu substanţe nutritive care conduce la proliferarea excesivă a
algelor şi a altor plante acvatice, la determinarea calităţii apei din punct de vedere
igienic şi estetic şi la dificultăţi în prelucrarea şi utilizarea ei în scop potabil şi
industrial.
Acest tip de poluare (de fapt o poluare secundară) este determinată de
dezvoltarea vegetaţiei acvatice ca urmare a poluării primare cu substanţe nutritive

18
bogate în azot şi phosphor. Phosphorul este de regulă factorul iniţial al eutrofizării
având un rol preponderent în proliferarea algelor.
O sursă importantă de substanţe nutritive antrenate de pe suprafaţa
solului o reprezintă îngrăşămintele organice naturale sau chimice.
O creştere semnificativă a înregistrat utilizarea îngrăşămintelor chimice în
special a celor cu azot şi superfosfaţi. Datele statistice arată că în ceea ce priveşte
eutrofizarea apelor cantităţile de azot si fosfor care provin şi îngrăşăminte chimice
sunt comparabile cu cantităţile de elemente eutrofizante rezultate din activităţile
umane.

3.4. Studii şi cercetări privind absorbţia , degradarea şi migrarea


pesticidelor în sol

Protecţia mediului ambiant în cadrul producţiei agricole prezintă o


importanţă deosebită pentru ansamblul economiei naţionale şi în mod special
pentru asigurarea unui cadru optim vieţii sociale din comunităţile rurale şi urbane.
În ultimele decenii se înregistrează o chimizare continuă agriculturii în scopul
menţinerii recoltelor la un nivel ridicat, concomitent cu sărăcirea evidentă a
solului în substanţe naturale nutritive. Un loc important în procesul agricol il
ocupă utilizarea unei game largi de pesticide. Acestea sunt deosebit de utile în
măsura în care rezolvă problemele pentru care au fost create şi aplicate. Dar,
acumularea acestora în sol, flora şi fauna, precum şi migrarea necontrolată a lor în
mediu, sau a reziduurilor din procesele de valorificare, poate produce o serie de
efecte nedorite atat asupra plantelor, cât şi a ecosistemului în ansamblu. O situaţie
deosebită se înregistrează în cazul în care sunt aplicate cantităţi suplimentare în
dorinţa creşterii valorice a recoltelor. În acest caz, acumularea şi migrarea
necontrolată în sol şi apa subterană a pesticidelor pot determină dereglări
importante a parametrilor factorilor de mediu.
Comportarea pesticidelor în sol, care este o problemă complexă şi dificilă
de studiat datorită multitudinii factorilor de natură aleatoare, a impus abordarea
unor tehnici moderne de cercetare şi specializarea profesională a colectivului de
cercetători. Principalele probleme care intervin în dinamica pesticidelor în sol
(adsorbţie, volatizare, absorbţie, degradare, migrare, acumulare etc.) constituie
obiectul unor studii aprofundate de laborator şi teren, cu profil teoretic şi

19
experimental, prin valorificarea potenţialului ştiinţific al colectivului de cercetare
şi a bazei materiale a catedrei. În ultimii ani, cercetările teoretice şi experimentale
ale colectivului de cercetători au contribuit la evidenţierea unor rezultate de certă
valoare ştiinţifica şi aplicativă. Aceste rezultate s-au concretizat în următoarele
direcţii:
- analiza principalilor factori care determină migrarea pesticidelor în sol;
- stabilirea pe baza de coeficienţi specifici a influenţei exercitate de diferiţi factori
pedoclimatici asupra proceselor la care participă pesticidele în complexul fizico -
chimic şi biologic al solului;
- elaborarea criteriilor de edificare pentru un model de prognoză a poluării
solurilor; definirea modelului de prognoză pentru poluarea unor tipuri
caracteristice de sol;
- elaborarea criteriilor de edificare a unui model de prognoză a poluării apelor
subterane; definirea modelului de prognoză pentru poluarea apelor subterane
aflate în regim static şi dinamic;
- determinarea calitativă şi cantitativă a unor coeficienţi specifici procesului de
poluare (de difuzie, de reţinere, de degradare etc.).

20
Concluzii

• Pesticidele sunt compuşi foarte periculoşi prin persistenţa în mediu


, acumularea de reziduuri în produsele alimentare , infiltrarea în sol
, antrenarea în apele de şiroire , în râuri şi lacuri , “spălarea” în
straturile profunde ale solului , în apa interstiţiala şi freatică ,
antrenarea în atmosferă de curenţii de aer .
• Îngrăşămintele - au fost folosite în agricultură pe scară largă şi fără
discernamânt neţinându-se cont de necesarul specific al plantelor
de cultură , de momentul de aplicare a lor şi de modalitatea cea mai
adecvată
• Efectul poluant cel mai intens îl determină utilizarea în exces a
azotaţilor .
• Acumularea şi migrarea necontrolată în sol şi apa subterană a
pesticidelor pot determină dereglări importante a parametrilor
factorilor de mediu.

21
BIBLIOGRAFIE

1. “Efectele unor poluanţi şi prevenirea lor” - Gheorge Zamfir


Editura Academiei Republicii Socialiste România
Bucuresti 1979
2. “Chimia sanitară a mediului” – Prof. Dr. Sergiu Manescu
– Dr. Manole Cucu
– Dr. chim. Mona Ligia Diaconescu
Editura medicală
Bucureşti 1978

3. “ABC Metode de analiză a calităţii factorilor de mediu”


– Mioara Surpăteanu
– Carmen Zaharia
Editura T
Iasi 2002
4. “Analiza factorilor de mediu” – Posea Paula
– Cojocaru Ileana
– Fiera Michaela
– Fratila Mariana
– Preoteasa Mariana
– Chirca Valeria
– Ciurea Camelia
Editura Conphys
Râmnicu Vâlcea 2004

22