Sunteți pe pagina 1din 3

Psihologia educaţiei 2005 Curs 8

Doina Schipor

Procese cognitive superioare şi rolul lor în


învăţare
1. Rolul memoriei în învăţare
2. Rolul limbajului în învăţare

1. Rolul memoriei în învăţare


Memoria este procesul psihic cognitiv superior prin care se realizează fixarea, păstrarea şi
reactualizarea informaţiilor.
Ea are un rol deosebit pentru viaţa psihică în general şi pentru învăţare în special fiind
considerată “ piatră unghiulară” a vieţii pshice.
Caracteristici ale memoriei:
- activă (aduce modificări materialului întipărit, păstrat, redat);
- selectivă (întipăreşte, păstrează şi redă doar o parte din material);
- situaţională (întipărirea, păstrarea şi redarea sunt condiţionate de timp, spaţiu şi stare);
- relativ fidelă;
- mijlocită (ajutată de instrumente psihice ca limbaj, reprezentări, atenţie);
- inteligibilă (presupune atribuire de sens, înţelegere).
Capacitatea memoriei individului uman este strâns legată de proprietăţile sistemului său
nervos central, de activitatea creierului, dar şi de buna funcţionare a aparatelor senzoriale
(auz, văz, motricitate, tact); cum aceste proprietăţi ţin de evoluţia organică a fiinţei şi mai
puţin de intervenţia conştientă a fiinţei umane şi foarte puţin de însăşi intervenţia conştientă a
individului, s-a creat obiceiul ca multe dintre succesele învăţării, şi mai ales insuccesele ei, să
se pună pe seama memoriei.
Ex: insuccesul şcolar se datorează memoriei care “nu-l ajută pe copil”, de vină sunt “slaba memorie”,
“memoria infidelă” sau chiar “lipsa de memorie”.Dimpotrivă, se spune că X învaţă bine pentru că are
“o memorie excelentă”.
Din nefericire, în procesul de învăţare şi unele cadre didactice acordă prioritate memoriei
elevilor, ceea ce este greşit pentru că, aşa cum s-a arătat deja, învăţarea cuprinde mult mai
multe procese psihice cognitive şi nu numai pe cele ale memoriei; este adevărat că nici o
învăţare nu poate realiza fără memorie dar, în acelaşi timp, o memorie excesivă poate fi chiar
dăunătoare unei învăţări de calitate (hipermnezia este de fapt o boală nu numai a vieţii
cognitive, ci şi a organizării personalităţii). Memoria la limita normalului, nu epuizează
învăţarea, ea constituie o condiţie indispensabilă, dar nu şi suficientă a acesteia. Să ne
reamintim că memoria reprezintă doar unul dintre procesele pshice implicate în învăţare!

Memoria este un proces complex ce cuprinde selectiv mai multe etape (procesele memoriei):
1. Memorare (întipărire, engramare)
În funcţie de condiţii şi solicitări este posibilă în variate forme: logică sau mecanică,
involuntară sau voluntară.
Există opinia că până la vârsta de 11–13 ani, elevii ar memora de predilecţie în mod mecanic,
fiind incapabili de o memorare logică. Datele experimentale ale unor cercetători (Zincenco, Vîgotski)
arată că numai în condiţiile unui material care este dificil pe care elevul nu-l înţelege se recurge la
memorarea mecanică. Când explicaţiile sunt clare şi elevii le înţeleg, ei preferă legăturile cu sens şi
memorarea logică.
2. Păstrare (conservare/stocare/reţinere)
Este un proces activ presupunând organizări şi reorganizări de material. Prezintă
sensibile diferenţieri după durată, exactitate şi volum fiind puternic influenţat de modul de
memorare şi de caracteristicile materialului memorat.

1
Psihologia educaţiei 2005 Curs 8
Doina Schipor
3. Reactualizare (redare, scoatere la iveală)
Se realizează prin recunoaştere (în prezenţa obiectului) sau reproducere (în absenţa
obiectului) şi cunoaşte grade diferite de precizie.
Între cele 3 procese ale memoriei există o puternică interacţiune şi interdependenţă.

Factorii de influenţă pentru procesele mnezice sunt:


a) proprietăţile materialului de memorat:
- natura materialului (intuitiv, senzorial sau obiectual, abstract, descriptiv-explicativ, raţional
sau lipsit de sens logic, utilitar-pragmatic sau semnificativ verbal);
- organizarea şi omogenitatea sa (organizat sau neorganizat, omogen sau neomogen);
- volumul (volum extins sau volum restrâns);
- familiaritatea (familiar sau nefamiliar);
- modul de prezentare (simultan, secvenţial, serial);
- locul ocupat în structura activităţii (scop, condiţie, mijloc);
- poziţia materialului într-o serie dată (început, sfârşit, mijloc).
b) caracteristici psihoindividuale ale elevului:
- starea sa fizică generală (odihnă sau oboseală, sănătate sau boală);
- experienţa anterioară;
- intenţia de a memora (apelul la memorarea voluntară, atitudinea activă, personală faţă de
procesul învăţării, dorinţa de a reţine ceea ce studiază);
- cunoaşterea scopului memorării;
- cunoaşterea perspectivei de timp pentru care memorează;
- motivaţia principală şi cea secundară în memorarea datelor şi informaţiilor (importantă este
nu motivarea maximală, ci motivarea optimă - optimul motivaţional).
c) factori din context - situaţionali - factori latenţi sau manifeşti, favorizanţi sau
inhibitorii din ambianţa în care se realizează învăţarea .

Calităţile aptitudinale ale memoriei


- volumul memoriei: cantitatea de material cu care o persoană operează la
nivelul memoriei (prin fixare, stocare şi reactualizare);
- elasticitatea: capacitatea de a acumula mereu cunoştinţe noi şi de a le organiza
şi reorganiza pe cele vechi;
- rapiditatea întipăririi: capacitatea fixare rapidă, cu economie de timp, de
repetiţii şi de efort a informaţiilor;
- trăinicia păstrării: conservarea corectă a informaţiilor memorate pentru o
perioadă îndelungată de timp;
- exactitatea redării: gradul ridicat de precizie, corectitudine şi acurateţe a
recunoaşterii şi reproducerii;
- promptitudinea redării: realizarea rapidă, promptă a recunoaşterii şi
reproducerii.
Aceste calităţi pot fi şi trebuie educate ţinând cont de condiţiile şi factorii de influenţă ale
proceselor memoriei.

Memoria şi uitarea
Nu tot ce se memorează trebuie păstrat la nesfârşit; continuu este cerută şi o descărcare de
informaţii care nu sunt actuale şi devin perimate. De asemenea, există nevoia renunţării la o
serie de comportamente depăşite şi care nu servesc o adaptare adecvată; ca urmare, uitarea ca
degajare a memoriei de o serie de impresii, date, scheme mintale pentru a cumula noi
cunoştinţe este condiţia progresului memoriei. Uităm ceea ce nu este necesar, nu are

2
Psihologia educaţiei 2005 Curs 8
Doina Schipor
semnificaţie, dar şi ceea ce nu a fost corect memorat (vezi factorii de influenţă negativă
asupra proceselor memoriei). Uitarea poate fi totală, parţială sau lapsus.
La elevi, uitarea – se manifestă îndeosebi ca imposibilitate de a-şi reaminti datele memorate
sau de a recunoaşte evenimentele trăite şi memorate.
Pentru a-i diminua efectele negative ale uitării în procesul de învăţământ, soluţia este
repetiţia eşalonată, comasată, la intervale de timp, activă, independentă, atribuirea de sens,
semnificaţie, memorarea cu pauze etc. Un rol şi mai important îl are memorarea logică a
informaţiilor (s-a dovedit că în cazul informaţiilor fără sens memorate curba uitării cunoaşte o
bruscă orientare descendentă, în timp ce în cazul informaţiilor cu sens curba uitării cunoaşte o
cădere iniţială bruscă urmată de o revenire bazată pe reconstrucţia logică a informaţiilor
uitate).
Ţinând cont de calităţile memoriei fiecărui elev, profesorul poate interveni asupra tuturor
factorilor de influenţă, optimizându-i prin stimularea condiţiilor de strategie şi tehnică a
învăţării cu referire îndeosebi la:
- operarea nemijlocită cu elemente esenţiale din materialul de memorat (cel mai bine
se memorează elementele care fac obiectul direct al acţiunii directe, cu ajutorul simţurilor sau
indirecte, prin procesare intelectuală);
- organizarea repetiţiilor şi o buna distribuţie în timp a lor;
- fracţionarea sarcinilor complexe în subunităţi.