Sunteți pe pagina 1din 40

PARTEA I : Prezentare generală

Introducere
Cu 50 de ani în urmă, Tratatul de la Roma a stabilit fundamentul pentru o politică
competitivă în Europa, înainte de aceasta existau tradiţii naţionale diferite privind competiţia
economică, sau nu existau deloc (ex: Europa de Est). În contrast, “Statele Unite au înfiinţat o
tradiţie politică în domeniul concurenţei de la sfârşitul secolului al XIX-lea prin Actul
Sherman”.1 În diferitele ţări europene, de la începutul secolului al XX-lea, reglementările în
domeniul concurenţei au căutat să asigure un echilibru între beneficiile economice generate de
colaborarea dintre firme şi riscurile politice şi economice pe care aceasta le implica.
Conform reglementărilor comunitare, politica în domeniul concurenţei nu este privită ca
un scop în sine, ci ca o condiţie necesară realizării pieţei interne. Astfel, Art.3(g) al TCE
subliniază faptul că scopul urmărit este de a permite instituirea unui „regim care să asigure faptul
că, în cadrul pieţei unice, concurenţa nu este distorsionată2”.
I.1. Evoluţie
Istoria politicii în domeniul concurenţei reprezintă apariţia şi consolidarea unui cadru
reglementar şi instituţional bazat pe raporturi interinstituţionale strânse; actuala formă a PDC
reprezintă rezultatul sinergic al convergenţei dintre dinamica internă a politicii şi existenţa unor
factori exogeni diverşi, de natură politică, economică sau instituţională.
Tratatul privind crearea CECO, din 1951, prin Art.65 şi 66 reglementează practicile din
domeniul cărbunelui, oţelului şi a concentrărilor economice. Prevederile respective au fost
ulterior preluate în articolele 81 şi 82 ale Tratatului de la Roma din 1957 care interziceau
acordurile anticompetitive şi poziţia de dominant pe piaţă.Tratatul avea prevederi în privinţa
liberalizării pieţei, tratament egal pentru firmele de stat şi cele private şi control asupra
ajutoarelor de stat3.
În anii ‘ 60 PDC era axată pe practicile restrictive (cartelurile), ajutorul de stat şi
monopulul fiind practic neglijate.La sfârşitul anilor ’60 au început discuţiile privind politica
industrială, iar în 1970 acestea s-au concretizat intr-o politică industrială care viza în special “un
control strict asupra concentrărilor industriale4”. Anii ’70 au fost caracterizaţi de atenţia acordată

1
Xavier, Vives, Competition Policy in the EU: Fifty years on from the Treaty of Rome, Oxford University Press, 2006, p.1
2
http://eur-lex.europa.eu/ro/treaties/index.htm#founding, Tratatul privind Uniunea Europeană, 1992
3
Bruce, Lyons, Cases in European Competition Policy: The Economic Analysis, Cambridge University Press, 2009, p. 15
4
Ibidem, p. 18
1 |Page
abuzurilor de poziţie dominantă, respectiv spre posibilităţile de control a fuziunilor,
concentrărilor economice.Obiectivul l-a reprezentat “ introducerea unui sistem instituţionalizat al
controlului preventiv5”. La mijlocul anilor ’70, “Comisia şi-a relaxat atitudinea privind acordarea
ajutoarelor de stat, ca modalitate de combatere a şomajului şi de sprijin a sectoarelor în declin6”.
În Cartea Albă din 1985 “Completing the internal market”, se arăta că “ pe măsură ce se
vor face paşi semnificativi pe calea realizării pieţii unice, va trebui să se acţioneze astfel încât
precticile anticoncurenţiale să nu ia forma unor bariere protecţioniste care să contribuie la
reîmpărţirea pieţelor7”.
Problemele care s-au aflat în centrul preocupărilor politicii în domeniul concurenţei în
anii ’80 au fost ajutoarele de stat şi fuziunile.
1989: primul regulament privind controlul concentrărilor (Regulamentul 4064/1989);
Crearea Grupării Europene a Interesului Economic
2003: Regulamentul 1/2003 care permite autorităţilor şi instanţelor naţionale să aplice art. 101-
102 al TUE.;
2004: Amendarea Regulamentului 4064/1989 prin Regulamtul nr. 139/2004;
2005: State Aid Action Plan
2008: General Block Exemption Regulation – GBER (regulament privind exceptări ale ajutorului
de stat);
Cartea Albă privind acţiunile de despăgubire pentru cazurile de încălcare a normelor CE
antitrust;
2010: crearea SEPA – Single Euro Payment Area;
I.2. Principalele arii de politici publice
I.2.1. Politici anticoncurenţă
Articolul 101 al Tratatului UE (TUE) introduce principiul interzicerii acelor acorduri
între firme, decizii şi practici concertate, care au ca obiect sau ca efect împiedicarea, restrângerea
sau denaturarea concurenţei în interiorul spaţiului comunitar, şi care sunt susceptibile de a
„afecta comerţul între statele membre8”.

5
Giorgio, Monti, EC Cpmpetition Law (Law in Context), Cambrigde University Press, 2007, p. 55
6
Claus, Dieter, Ehlermann, European Competition Law Annual 1999: Selected issues in the field of state aid, Hart Publishing,
2001, p. 62
7
http://www.ier.ro/documente/formare/Politica_concurenta.pdf, 10.04.2011
8
http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:C:2010:083:0047:0200:EN:PDF, TUE, 10.04.2011
2 |Page
Acord restrictiv reprezintă un acord între două sau mai multe firme, prin care părţile se obligă
să adopte un anumit tip de comportament, prin care sunt ocolite regulile şi efectele concurenţei
libere pe piaţă. Interdicţiile la care face trimitere Art. 101/1 se aplică atât acordurilor orizontale
(prin care sunt vizate acţiuni ale unor firme aflate în acelaşi stadiu al producţiei, transformării şi
comercializării), cât şi celor verticale (sunt vizate acţiuni ale unor firme aflate în stadii diferite
ale procesului de producere şi comercializare, nefiind concurente între ele).
Articolul 101(3) a prevăzut astfel posibilitatea autorizării anumitor acorduri, prin
acordarea de exceptări în bloc, în cazul anumitor tipuri de înţelegeri considerate ca având efecte
pozitive, precum cele care contribuie la ameliorarea producţiei, a distribuţiei, la introducerea
progresului tehnic, realizarea de progres economic, etc.
În cazul acordurilor orizontale sau de cooperare (încheiate între firme concurente), pot fi
menţionate:
- Acordurile de specializare (Regulamentul 2658/2000)
- Acordurile de cercetare-dezvoltare (Regulamentul 2659/2000)
În ceea ce priveşte acordurile verticale (încheiate între firme aflate în stadii diferite ale
aceleiaşi filiere de producţie sau distribuţie), ele au făcut obiectul unor acorduri separate privind
acordarea exceptării pe categorii de acorduri sau tipuri de sectoare. În prezent, aceste acorduri se
supun unui regulament unic (Regulamentul 2790/99 din 22 decembrie 1999) prin care sunt
exceptate global acordurile verticale care nu au o poziţie dominantă pe piaţă.
Condiţiile impuse se referă la existenţa unui prag (o cifră de afaceri care să nu
depăşească,pentru părţile asociate în acord, 50 milioane euro şi nu mai mult de 30% din piaţa de
desfacere) şi la excluderea anumitor practici restrictive grave.
Alte acorduri, chiar dacă nu îndeplinesc condiţiile paragrafului 3 al Art.101, pot beneficia
de statutul de excepţii, în cazul în care sunt considerate a fi de importanţă minoră (principiul „de
minimis”) şi, ca atare, incapabile să afecteze concurenţa la nivel comunitar. O lungă perioadă de
timp, aceste acorduri au fost definite numai prin cota de piaţă şi cifra de afaceri anuală a firmelor
vizate. La finele anului 2001, Comisia a relaxat chiar acest mod de definire, suprimând criteriul
cifrei de afaceri şi ridicând nivelurile corespunzătoare cotelor de piaţă la 10% în cazul
acordurilor verticale şi la 15% pentru cele orizontale.
Interzicerea abuzului de poziţie dominantă

3 |Page
Art. 102 al TUE prevede că orice abuz din partea unuia sau mai multor agenţi economici
aflaţi într-o poziţie dominantă în piaţa comună sau într-un segment important al acesteia este
interzis, atâta vreme cât poate afecta comerţul dintre ţările membre . Sunt citate şi exemple de
practici abuzive, de pildă faptul de a impune, într-o manieră directă sau indirectă, preţuri de
vânzare sau cumpărare care nu sunt echitabile, faptul de a limita producţia sau dezvoltarea
tehnică în detrimentul consumatorului, etc.
Un astfel de abuz poate consta din:
a) impunerea, în mod direct sau indirect, a preţurilor de vânzare sau de cumpărare sau a altor
condiţii comerciale inechitabile;
b) limitarea producţiei, distribuţiei sau a dezvoltării tehnologice în dezavantajul consumatorilor;
c) aplicarea, în privinţa partenerilor comerciali, a unor condiţii inegale la tranzacţii echivalente,
provocând în acest fel, unora dintre ei, un dezavantaj în poziţia concurenţială;
d) condiţionarea încheierii unor contracte de acceptarea, de către parteneri, a unor clauze
stipulând prestaţii suplimentare care, nici prin natura lor şi nici conform uzanţelor comerciale, nu
au legătură cu obiectul acestor contracte.
I.2.2. Controlul concentrărilor
Concentrările pot îmbrăca diferite forme, precum fuziuni, participări, întreprinderi
comune, etc, toate aceste forme implicând o modificare a raporturilor de proprietate.
Regulamentul 4064/89 privind controlul operaţiunilor de concentrare stabileşte că: „operaţiile de
concentrare de dimensiuni comunitare, care creează sau întăresc o poziţie dominantă şi care au
drept consecinţă împiedicarea concurenţei efective pe piaţa comunitară sau într-o zonă
semnificativă a acesteia, trebuie declarate incompatibile cu piaţa comună.9”
I.2.3. Ajutoarele de stat
Tratatul UE consacră acestei probleme trei articole, de la 107 la 109. Articolul 107 , în
cadrul primului paragraf, precizează: „cu excepţia derogărilor prevăzute prin prezentul tratat,
sunt incompatibile cu Piaţa Comună, toate ajutoarele acordate de stat, sau prin intermediul
resurselor statului, indiferent de forma îmbrăcată, în măsura în care afectează schimburile între
ţările membre, denaturează sau ameninţă să denaturize concurenţa, favorizând anumite

9
http://europa.eu/legislation_summaries/competition/firms/l26096_en.htm, Regulamentul Nr. 139/2004(fostul regulament
4064/89), 2004, 10.04.2011
4 |Page
întreprinderi sau activităţi.10” Dispoziţia vizează în egală măsură întreprinderile publice şi
private.
Deoarece interzicerea absolută a ajutoarelor ar fi imposibilă, paragraful al doilea al
Art.107 menţionează trei situaţii în care ajutoarele acordate sunt compatibile cu reglementările
pieţei comune, respectiv:
1) ajutoare cu caracter social acordate consumatorilor individuali, sub garanţia nediscriminării
legate de originea produselor în cauză;
2) ajutoare destinate remedierii pagubelor provocate de calamităţi naturale sau evenimente
excepţionale;
3) ajutoare acordate anumitor regiuni din Germania afectate de divizarea ţării (după reunificarea
acesteia).
I.3. Actorii
Instituţiile comunitare şi rolul lor
Instituţia responsabilă la nivel comunitar de modul în care se implementează PDC este
Comisia Europeană.Colegiul Comisarilor, pe baza unei propuneri venite din partea Comisarului
responsabil pentru PDC, adoptă deciziile finale în cazurile individuale ale competiţiei, ca şi în
privinţa documentelor privind PDC, ca ghiduri orientative, comunicaţii şi propuneri legislative
venite din partea Consiliului.pe baza unei delegări de competenţe de la Colegiul Comisarilor,
Comisia ia deciziile privind PDC cu majoritate simplă11.Comisia poate fi sesizată într-o
problemă privind concurenţa fie prin notificare, fie urmare a unei plângeri înaintate de o firmă
sau de un stat, fie poate acţiona din proprie iniţiativă(“ex officio”), pentru a investiga anumite
situaţii specifice sau chiar un întreg sector economic.Comisia poate penaliza orice încălcări ale
regulilor privind concurenţa.
Comisia participă activ în cadrul activităţilor legate de concurenţă a unui număr mare de
organizaţii multilaterale12, cum ar fi: Reţeaua Internaţională a Concurenţei, OCDE, UNCTAD,
OMC.Accentul principal se pune pe promovarea convergenţei politice prin dialog şi schimb de
opinii privind politica în domenii mai largi şi probleme de aplicare a politicii, iar în unele cazuri
prin stabilirea unor practici recomandate.

10
http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:C:2010:083:0047:0200:EN:PDF, TUE, 1992, 10.04.2011
11
http://ec.europa.eu/competition/antitrust/overview_en.html, 10.04.2011
12
http://ec.europa.eu/competition/international/overview/index_en.html, 10.04.2010
5 |Page
“Comisarul pentru Concurenţă (Damien Neven în prezent) poate adopta în mod direct
anumite acte pregătitoare, poate lua decizii finale privind procedurile simple, cum ar fi o fuziune
în cadrul procedurii “simplificate”.Deciziile luate de către Comisie şi Comisarul pentru
Concurenţă sunt puse în aplicare de Direcţia Generală pentru Concurenţă.13”
Directoratul General pentru Concurenţă (DG COMP)
Principalele activităţi: controlul ajutoarelor de stat
controlul fuziunilor
controlul asupra cartelurilor, politica anti-trust, liberalizare
susţinere, coordonare/cooperare cu Reţeaua Europeană pentru Concurenţă
Toate aceste activităţi sunt executate de cele 9 directorate.
În cadrul Parlamentului European, sunt 2 comitete speciale care se ocupă cu probleme
privind PDC: Comitetul ECON şi Comitetul IMCO. PDC nu este subiectul procedurii de co-
decizie în cadrul PE-Comisie14. Consiliul European15 împreună cu PE aprobă Comisarul pentru
concurenţă, nominalizat de guvernele naţionale şi preşedintele Comisiei. Consiliul de Miniştri16,
împreună cu PE aprobă legile privind protecţia consumatorului şi privind concurenţa. Curtea
Europeană de Justiţie este principalul corp judiciar care asigură o înterpretare uniformă şi
aplicare a legilor privind concurenţa în Uniunea Europeană.
Începând cu 1 mai 2004, toate autorităţile naţionale de concurenţă sunt de asemenea
împuternicite să aplice pe deplin dispoziţiile din TUE privind concurenţa, pentru a se asigura că
competiţia nu este denaturată sau restricţionată.Instituţiile naţionale pot aplica, de asemenea,
aceste interdicţii, astfel încât să protejeze drepturile individuale conferite cetăţenilor prin tratat17.
I.4. Instrumente
Principalele reglementări legislative în cadrul PDC
Titlul VII al capitolului 1 al TUE stabileşte baza de funcţionare a competitivităţii în
Uniunea Europeană, prin următoarele articole:
- Art 101: privind practicile restrictive
- Art. 102: privind poziţia dominantă de piaţă

13
Xavier, Vives, Competition policy In the EU: Fifty years on from the Treaty of Rome, Oxford University Press, 2006, p.22
14
http://ec.europa.eu/competition/antitrust/overview_en.html, 10.04.2011
15
Ibidem, 10.04.2011
16
Ibidem, 10.04.2011
17
http://ec.europa.eu/competition/antitrust/overview_en.html, 10.04.2010

6 |Page
- Art. 106: privind întreprinderile publice
- Art. 107-109: privind ajutoarele de stat
Pe lângă aceste articole sunt o serie de regulamente cum ar fi: regulamentul 1/200318 care
reglementează modul în care autorităţile şi instituţiile naţionale de concurenţă aplică prevederile
art. 101-109 din TUE, regulamentul Consiliului nr. 17/1962 care stabileşte un sistem
centralizat de monitorizare a acordurilor care pot restrânge şi afecta comerţul între ţările UE,
regulamentul Consiliului nr.139/2004, privind controlul fuziunilor. Regulamente şi directive
privind exceptările în bloc (regulamentul nr. 330/201019, care asigură o bază pentru aplicarea
acordurilor verticale), acordate în cazul acordurilor care privesc situaţii precis determinate
precum: transferul de tehnologie, cercetarea şi dezvoltarea, distribuţia autovehiculelor, etc.,
deciziile CEJ şi ale Tribunalului de Primă Instanţă, acordurile internaţionale care fac referiri
exprese la situaţii specifice privind concurenţa.
Instrumente financiare: FEN POSTaderare, Fondul European de Dezvoltare Regională-FEDR,
Fondul de Coeziune-FC, Fondul Social European-FSE

PARTEA a II-a : Politica concurenţială în România


Principiile de bază ale politicii concurenţei au fost statuate prin Acordurile Europene de
Asociere. Acordul European instituind o Asociere între România, pe de o parte, şi Comunităţile
18
http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2003:001:0001:0025:EN:PDF, 10.04.2010
19
http://europa.eu/legislation_summaries/competition/firms/cc0007_en.htm, 10.04.2011
7 |Page
Europene şi statele membre ale acestora, pe de altă parte consacră prevederile referitoare la
politica concurenţei în Capitolul II – “Concurenţa şi alte prevederi cu caracter economic”
precum şi în articole incluse în capitole conexe.
Spre deosebire de cea mai mare parte a acquis-ului comunitar, pentru care Acordul
European de Asociere prevede necesitatea de a acţiona în direcţia armonizării graduale a
legislaţiei, prevederile referitoare la politica concurenţei reprezintă obligaţii ferme, cu trimiteri
explicite la articolele corespunzătoare din Tratatul Uniunii Europene: art. 101 (interzicerea
înţelegerilor dintre agenţii economici), art. 102(interzicerea abuzului de poziţie dominantă) şi art.
107 (interzicerea ajutoarelor de stat).
În Acordul European semnat la 1 februarie 1993 între România şi Comunitatea
Europeană în domeniul concurenţei, se prevede:
ART. 3320
“România si statele membre vor ajusta progresiv orice monopol de stat cu caracter comercial
astfel încât să se asigure ca, până la sfârşitul celui de-al cincilea an de la intrarea în vigoare a
prezentului acord, nu va mai exista nici o discriminare între cetăţenii României şi ai statelor
membre, referitoare la condiţiile în care mărfurile se achiziţionează şi se comercializează.
Consiliul de Asociere va fi informat în legatură cu măsurile adoptate pentru punerea în aplicare a
acestui obiectiv.”
ART. 6421
1. “Sunt incompatibile cu buna funcţionare a acordului, în măsura în care ele pot afecta comerţul
între România şi Comunitate:
(i) orice acorduri între întreprinderi, decizii ale asociaţiilor de întreprinderi şi practicile
concertate între întreprinderi având ca obiect sau efect prevenirea, restricţionarea sau
distorsionarea concurenţei;
(ii) abuzul din partea uneia sau mai multor întreprinderi de a avea o poziţie dominantă, pe
teritoriul României sau al Comunităţii, în ansamblu, sau pe o parte substanţială a acestuia;

20
http://www.osim.ro/legis/marci/acord_brux.htm, (ACORD EUROPEAN din 1 februarie 1993 instituind o asociere antre
Romania, pe de o parte, Comunitatile Europene si statele membre ale acestora, pe de alta parte
EMITENT: PARLAMENTUL
PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL nr. 73 din 12 aprilie 1993 ), 10.04.2011
21
http://www.osim.ro/legis/marci/acord_brux.htm, (ACORD EUROPEAN din 1 februarie 1993 instituind o asociere antre
Romania, pe de o parte, Comunitatile Europene si statele membre ale acestora, pe de alta parte
EMITENT: PARLAMENTUL
PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL nr. 73 din 12 aprilie 1993), 10.04.2011
8 |Page
(iii) orice ajutor public care distorsionează sau ameninţă să distorsioneze concurenţa prin
favorizarea anumitor întreprinderi sau a producţiei unor anumite maăfuri.”
ART. 6622
“În privinţa întreprinderilor publice şi a întreprinderilor cărora le-au fost acordate drepturi
speciale sau exclusive, Consiliul de Asociere va asigura că, începand cu cel de-al treilea an de la
data intrării în vigoare a acordului, principiile Tratatului de instituire a Comunităţii Economice
Europene, îndeosebi art. 90 şi principiile Documentului final din aprilie 1990 al reuniunii de la
Bonn a Conferinţei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (aî special prevederile referitoare la
libertatea de decizie a antreprenorilor) vor fi aplicate în operarea prezentului acord.”
Cartea Albă pentru integrarea noilor state în Piaţa Unică a UE prevede necesitatea
existenţei şi funcţionării unei politici concurenţiale în aceste ţări, pentru ca ele să poată participa
la piaţa unică. Ea se concentrează pe cele patru componente ale politicii: abuzul poziţiei
dominante pe piaţă, fuzionările, subvenţiile de stat şi monopolurile sau drepturile speciale,
identificând în fiecare din aceste componente măsurile de primă etapă, cele de etapa a doua, ce
trebuie implementate de ţările asociate.
Anterior adopatării legii concurenţei, în România, nu a existat un act normativ care să
transpună principiile comunitare prevăzute de articolele 101 şi 102 ale TUE referitoare la
practicile anticoncurenţiale.Legea concurenţei nr. 21/1996 “reprezintă cadrul general de
reglementare a domeniului concurenţei, ca o garanţie a cunoaşterii şi respectării regulilor
specifice în vederea dezvoltării şi întăririi economiei de piaţă.23”
Având în vedere necesitatea creării unui mediu concurenţial, Constituţia prevede că
„economia României este economie de piaţă, bazată pe libera iniţiativă şi concurenţă24”. De
asemenea, statul este obligat să asigure libertatea comerţului, „protecţia concurenţei loiale25”,
crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie. Legislaţia
subsecventă dezvoltă aceste principii în Legea concurenţei nr. 21/1996 şi în Legea nr. 143/1999
privind ajutorul de stat. Un alt act normativ important pentru această materie este Legea nr.
11/1991 privind concurenţa neloială.

22
Ibidem, art. 66
23
Cristina, Butacu, Legea concurenţei, Ed. All Beck, Bucureşti, 2005, p.1
24
http://www.cdep.ro/pls/dic/site.page?den=act2_1&par1=4#t4c0s0a135, Constituţia României, Titlul IV, art. 135. Alin. (1),
14.04.2011
25
http://www.cdep.ro/pls/dic/site.page?den=act2_1&par1=4#t4c0s0a135, Constituţia Românie,
Titlul IV, art. 135 alin. 2, punt. A , 14.04.2011
9 |Page
Aplicarea efectivă şi eficientă a politicii concurenţei impunea crearea autorităţii
autonome de concurenţă: Consiliul Concurenţei abilitat prin art. 17(1)“Se înfiintează
Consiliul Concurentei, autoritate administrativă autonomă în domeniul concurentei, cu
personalitate juridică, care îsi exercită atributiile potrivit prevederilor prezentei legi. Sediul
Consiliului Concurentei este în municipiul Bucuresti.26” din Legea concurenţei nr. 21/1996 să
elaboreze legislaţia secundară necesară şi să aplice prevederile legale în sensul protejării,
menţinerii şi stimulării concurenţei şi a unui mediu concurenţial normal.
În ceea ce priveşte normele dreptului comunitar, Tratatul stabilind Comunitatea
Europeană (TCE) prevede ca activitate esenţială a Comunităţii Europene crearea unui sistem care
să asigure un mediu concurenţial nedistorsionat în cadrul pieţei interne. În acest sens art. 81 şi 82
din acelaşi Tratat interzic înţelegerile şi practicile concertate care au ca obiect sau efect
restricţionarea sau denaturarea concurenţei pe piaţa comunitară, precum şi abuzurile de poziţie
dominantă. Condiţia comună pentru a fi aplicabile aceste norme comunitare este ca activităţile
sau inactivităţile respective să afecteze comerţul între statele membre.
Articolele 88 şi 89 TCE reglementează ajutorul de stat, iar art. 86 prevede norme
aplicabile agenţilor economici cu caracter public (ex. regii autonome, societăţi comerciale la care
participarea statului este majoritară, etc.), care sunt obligaţi să respecte regulile specifice
mediului concurenţial, având în vedere faptul că se află în situaţii speciale, privilegiate.
În baza acestor prevederi ale Tratatului, conform art. 83 TCE, Consiliul Uniunii
Europene a adoptat legislaţia secundară în vederea punerii în aplicare a normelor respective.
Între cele mai importante se distinge Regulamentul nr. 17/62 pentru aplicarea art. 81 şi 82,
înlocuit prin Regulamentul nr. 1/2003, în vigoare din mai 2004. Principalele modificări aduse de
noul regulament, vizează înlocuirea sistemului centralizat, în care rolul cel mai important
revenea Comisiei Europene, cu un sistem bazat pe aplicarea descentralizată a normelor privind
concurenţa, competenţe esenţiale fiind transferate autorităţilor naţionale de concurenţă, inclusiv
instanţelor judecătoreşti, potrivit normelor procedurale specifice fiecărui stat membru.
O caracteristică esenţială a dreptului comunitar, astfel cum a decis Curtea Europeană de
Justiţie este supremaţia acestuia27. Materia concurenţei reprezintă un domeniu în care
26
Ibidem, p. 159
27
A se vedea hotărârea pronunţată în Cauza nr. 6/64 Flaminio Costa v. ENEL, ECR (1964) p. 585 (rapoartele Curţii Europene de
Justiţie): „Prin crearea unei Comunităţi cu durata nelimitată, având instituţii proprii, personalitate juridică proprie, propria sa
capacitate juridica şi de reprezentare în plan internaţional şi, mai ales, puteri reale născute din limitarea suveranităţii sau din
transferul de puteri dinspre Statele Membre spre Comunitate, Statele Membre şi-au restrâns drepturile suverane creând, prin
aceasta, un set de norme juridice care obligă atât cetăţenii, cât şi Statele ca atare”.
10 | P a g e
Comunitatea are „competenţă exclusivă”. Prin urmare, în domeniul concurenţei, statele membre
nu pot legifera decât în măsura în care transpun sau aplică dreptul comunitar sau în domeniile
încă nereglementate la nivel comunitar (ex. concurenţa neloială, activităţi care nu intră sub
incidenţa art. 81-89 TCE). O dată ce Comunitatea, prin instituţiile sale a acţionat, reglementând
anumite raporturi juridice, statele membre sunt obligate, potrivit Tratatului 28, pe de o parte să se
abţină de la orice acţiune de natură a aduce atingere realizării obiectivelor stabilite de Tratat, iar
pe de altă parte să aducă la îndeplinire obligaţiile stabilite de acesta.
În consecinţă normele de drept naţional al statelor membre, în materia concurenţei, şi
modul de aplicare a acestora nu trebuie să contravină celor comunitare şi felului în care acestea
sunt interpretate.
II. 1. Politica antitrust
Conform art. 5 pct. 1 din Legea nr. 21/1996 “sunt interzise orice înţelegeri exprese sau
tacite între agenţii economici ori asociaţiile de agenţi economici, orice decizii luate de asociaţiile
de agenţi economici şi orice practice concertate, care au ca obiect sau ca efect restrângerea,
împiedicarea ori denaturarea concurenţei pe piaţa românească sau pe o parte a acesteia.29”
Dispoziţiile art. 5 transpun în legislaţia naţională prevederile art. 101 al TUE iar
modalităţile de aplicare ale acestora sunt stabilite de Consiliul Concurenţei, care formează
legislaţia secundară în domeniu.
Practicile anticoncurenţiale (dreptul antitrust) desemnează, în mod tradiţional, două tipuri
de comportamente ale întreprinderilor susceptibile de a aduce atingere concurenţei pe o anumită
piaţă relevantă: înţelegerile anticoncurenţiale (antantele sau cartelurile) şi abuzul de poziţie
dominantă.
Pentru a stabili dacă este necesar controlul comportamentului uneia sau mai multor
întreprinderi, în vederea interzicerii sau sancţionării acestora trebuie să se procedeze la
delimitarea pieţei relevante.
Piaţa relevantă are două dimensiuni fundamentale: produsul şi aria geografică. “Piaţa
relevantă a produsului cuprinde toate produsele şi/sau serviciile pe care consumatorul le consider
interschimbabile sau substituibile, datorită caracteristicilor, preţurilor şi utilizării căreia acestea îi
28
http://eur-lex.europa.eu/en/treaties/dat/11997E/htm/11997E.html#0173010078, Articolul 10 TCE „Article 10 (ex Article 5)
Member States shall take all appropriate measures, whether general or particular, to ensure fulfilment of the obligations arising
out of this Treaty or resulting from action taken by the institutions of the Community. They shall facilitate the achievement of the
Community's tasks.
They shall abstain from any measure which could jeopardise the attainment of the objectives of this Treaty.”
29
Cristina, Butacu, Legea concurenţei, Ed. All Beck, Bucureşti, 2005, p. 16
11 | P a g e
sunt destinate30”. Aceste produse trebuie să fie suficient de asemănătoare, astfel încât
consumatorii sau beneficiarii să le ia în considerare atunci când iau deciziile de cumpărare. Piaţa
geografică relevantă cuprinde zona în care întreprinderile respective sunt implicate în oferta şi
cererea de produse sau servicii în cauză, în care condiţiile de concurenţă sunt suficient de
omogene şi care poate fi deosebită de zonele geografice învecinate, deoarece condiţiile de
concurenţă diferă în mod apreciabil în respectivele zone.

II.1.1. Practici anticoncurenţiale


Acordurile verticale31 sunt acorduri sau practici concertate convenite între doi sau mai mulţi
agenţi economici care îşi desfăşoară actvitatea la niveluri diferite ale lanţului producţie-
distribuţie, acordurile stabilind condiţiile de vânzare/cumpărare a unor produse sau servicii.
Exemple: acorduri de distribuţie exclusivă(exclusivitate teritorială sau de marcă;
distribuţie selectivă, cumpărare exclusivă, vânzare exclusivă, franciză, etc.
Acordurile orizontale32 sunt acordurile realizate între doi sau mai mulţi agenţi economici care
operează la acelaşi nivel de piaţă.
Exemple: acordurile de cercetare -dezvoltare, acordurile de specializare,
acordurile de producţie, de comercializare, acordurile de mediu, etc.
Elemente constitutive ale practicii anticoncurenţiale:
- existenţa a doi sau mai mulţi agenţi economici
- realizarea unei înţelegeri între aceştia
- practica să fie interzisă de lege.
Modalităţi ale practicilor interzise
a)”fixarea concertată a preţurilor de vânzare/cumpărare, a tarifelor, a rabaturilor, a adaosurilor,
precum şi a condiţiilor comerciale.33”
- fixarea concertată poate fi directă sau indirectă.
b) limitarea sau controlul producţiei/distribuţiei;
c) înţelegerile care urmăresc împărţirea pieţelor de desfacere care au ca scop asigurarea unui
volum de vânzări într-un spaţiu stabilit şi se pot realiza între producători , sau între distribuitori;

30
Ibidem, p. 30
31
Ibidem, p. 22
32
Ibidem, p. 23
33
Ibidem, p. 35
12 | P a g e
Această practică poartă denumirea de „acord de neagresiune comercială34” definit
astfel: agenţii economici implicaţi în acord se obligă să nu intre unul pe teritoriul celuilalt.
d) aplicarea unor condiţii inegale la prestaţii echivalente cu scopul de eliminare a unui agent
economic de pe piaţă prin discriminare;
e) condiţionarea încheierii unor contracte de acceptare a unor prestaţii suplimentare, care nu au
nici o legătură cu natura contractului;
f) participarea , în mod concertat, cu oferte trucate la licitaţii;
g) întelegerea având ca scop eliminarea, limitarea sau impiedicarea accesului pe piaţă;
h) acorduri de asociere cu scopul creării unei noi asociaţii, cu includerea unei clauze de
nonconcurenţă35 pe toată duarta acordului, dar şi încă 5 ani după încetarea acestuia.
Înţelegerile anticoncurenţiale sunt interzise atât de art. 101 alin. 1 din Tratatul privind
funcţionarea Uniunii Europene, cât şi de art. 5 alin. 1 din Legea concurenţei. Principiul
interzicerii înţelegerilor anticoncurenţiale este reglementat în cele două ordini juridice în termeni
destul de apropiaţi. Formulată într-o manieră sintetică, interdicţia vizează, atât în dreptul
comunitar, cât şi cel român, înţelegerile dintre întreprinderi care au ca obiect sau efect restrângeri
ale concurenţei pe piaţă, raportarea fiind diferită din punct de vedere geografic, legea română
având în vedere actele şi faptele care restrâng, împiedică sau denaturează concurenţa săvârşite pe
teritoriul României, precum şi cele săvârşite în afara teritoriului ţării, atunci când produc efecte
pe teritoriul României.
Indiferent de denumirea pe care o poartă: antantă, cartel, coaliţie, grup, bloc, federaţie
etc., ea se realizează pe cale convenţională, prin acord, înţelegere, pact, protocol, contract şi
altele asemenea, putând fi explicită, publică ori ocultă, secretă, dar întotdeauna fără personalitate
juridică.
“Realizarea unei înţelegeri anticoncurenţiale între două sau mai multe întreprinderi poate
avea loc numai prin voinţa comună a acestora de a adopta un comportament anticoncurenţial pe
o anumită piaţă36”. De asemenea, pentru a putea vorbi de voinţa unei întreprinderi, se cere ca
aceasta să aibă autonomie în luarea deciziei de a adopta un asemenea comportament
anticoncurenţial. Coordonarea nu trebuie, în mod necesar, să fie în interesul tuturor
întreprinderilor implicate.
34
Ibidem, p. 43
35
Ibidem, p. 57
36
Ovidiu, Căpăţână , Dreptul concurenţei comerciale. Partea generală, ediţia aII-a, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 1998, p. 70
13 | P a g e
Realizarea unei grupări de întreprinderi în vederea coordonării comportamentului
concurenţial poate îmbrăca forme variate. În ideea unei aplicări cât mai cuprinzătoare a
principiului interzicerii practicilor anticoncurenţiale, atât legiuitorul european, cât şi cel român
au optat spre varianta enumerării a trei forme, anume: acorduri între întreprinderi sau asociaţii de
întreprinderi, decizii ale asociaţiilor de întreprinderi, respectiv practice concertate ale acestora.
Acordul între întreprinderi presupune un concurs de voinţe, cu sau fără angajament
juridic obligatoriu, care emană de la întreprinderi autonome.
Deciziile asociaţiilor de întreprinderi (directive, reglementări interioare, circulare etc.)
sunt acte de voinţă colectivă care emană de la organul competent al unui grup profesional
(hotărâri ale organelor statutare de conducere ale acestora), acesta putând fi dotat sau nu cu
personalitate juridică.
Ele sunt condamnabile în măsura în care au vocaţia de a impune membrilor lor un anumit
comportament pe piaţă, chiar dacă, aparent, nu lasă această impresie.
“Practicile concertate sunt acele forme de coordonare între întreprinderi care conduc la
dispariţia sau diminuarea incertitudinilor concurenţiale caracteristice unei pieţe, neputând fi
probată încheierea vreunui acord37. Ele se pot fonda pe schimbul de informaţii realizat în orice
modalitate, fără a fi cerută o echivalenţă din punct de vedere cantitativ sau calitativ, dar nu
trebuie confundate cu simplele paralelisme dintre comportamentele întreprinderilor care rezultă
din jocul normal al pieţei.
Acordurile, deciziile sau practicile concertate trebuie să aibă ca obiect sau ca efect
împiedicarea, restrângerea sau distorsionarea concurenţei. În acest sens, se vor lua în considerare
câţiva factori, în special, conţinutul acordului şi scopurile obiective ale acestuia. De asemenea,
este posibil să fie necesară examinarea contextului în care acordul se aplică sau trebuie să se
aplice, precum şi comportamentul efectiv al părţilor pe piaţă. Dovada intenţiei părţilor de a
restrânge concurenţa constituie un factor relevant, dar nu o condiţie necesară, efectul restrictive
putându-se constata chiar şi în situaţia în care părţile la înţelegere nu au intenţionat a-l produce,
deşi el era previzibil.
Anumite înţelegeri (acorduri) dintre întreprinderi care aduc atingere comerţului dintre
statele membre sunt considerate că nu au ca efect restrângerea concurenţei, în mod semnificativ,
în sensul art.101 alin. 1 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene. “Sunt avute în

37
Emilia, Mihai, Dreptul concurenţei, Ed. All Beck, Bucureşti, 2004, p. 73
14 | P a g e
vedere acordurile în care cota de piaţă cumulată deţinută de părţi nu depăşeşte 10 % pe nici una
dintre pieţele relevante afectate de respectivul acord, atunci când acesta este încheiat între
concurenţi; şi acordurile în care cota de piaţă deţinută de fiecare dintre părţile la acord nu
depăşeşte 15 % pe nici una dintre pieţele relevante afectate de acord, atunci când acordul este
încheiat între neconcurenţi38”. În cazul în care este dificil să se stabilească dacă este vorba de un
acord între concurenţi sau de un acord între neconcurenţi, se aplică pragul de 10 %. Prevederile
referitoare la înţelegerile (acordurile) de importanţă minoră nu se aplică acordurilor care conţin
restricţii grave.
II. 1. 2. Excepţiile
Acordurile care restrâng concurenţa pot avea, în acelaşi timp, efecte favorabile
concurenţei sub formă de creşteri în eficienţă, care pot crea o valoare suplimentară prin
reducerea costului de producţie a unui bun, îmbunătăţirea calităţii produsului sau crearea unui
nou produs. Atunci când efectele favorabile concurenţei ale unui acord depăşesc efectele
anticoncurenţiale ale acestuia, acordul este considerat favorabil concurenţei şi, în consecinţă,
compatibil cu obiectivele regulilor de concurenţă. Efectul net al acestor înţelegeri este
promovarea esenţei procesului de concurenţă, care constă în câştigarea consumatorilor prin
propunerea unor produse mai bune sau a unor preţuri mai avantajoase decât cele oferite de
concurenţi. Acest cadru analitic se reflectă în dispoziţiile art. 101 alin. 1 şi 3 din Tratatul privind
funcţionarea Uniunii Europene, respectiv art. 5 alin. 1 şi 2 din Legea concurenţei, recunoscându-
se în mod expres că acordurile restrictive pot produce beneficii economice obiective, astfel încât
să compenseze efectele negative ale restrângerii concurenţei. S-a ajuns, aşadar, la acordarea de
exceptări individuale, în condiţiile în care înţelegerile respective îndeplinesc cumulative
următoarele condiţii39:
- acordul (înţelegerea) trebuie să contribuie la îmbunătăţirea producţiei şi a distribuţiei de
bunuri ori la promovarea progresului tehnic şi economic;
- consumatorii trebuie să primească o parte echitabilă din beneficiile obţinute;
- restricţiile trebuie să fie indispensabile atingerii acestor obiective;
- acordul (înţelegerea) trebuie să nu ofere întreprinderilor posibilitatea de a elimina
concurenţa pe o parte semnificativă a pieţei produselor în cauză.

38
Cristina, Butacu, Legislaţia concurenţei: Comentarii şi explicaţii, Ed. All Beck, Bucureşti, 2005, p. 60
39
Cristina, Butacu, Legislaţia concurenţei: Comentarii şi explicaţii, ed. All Beck, Bucureşti, 2005, p. 60
15 | P a g e
Totodată, acordându-se repetat exceptări unor înţelegeri anticoncurenţiale şi constatându-se
că acestea au o serie de trăsături comune, s-a ajuns la cristalizarea unor serii de înţelegeri
(acorduri) restrictive a căror existenţă putea fi admisă în baza art. 101 alin. 3 din Tratatul privind
funcţionarea Uniunii Europene. Aşadar, “experienţa acumulată de Comisia Europeană a creat
premisele elaborării unui sistem de exceptări de grup (pe categorii, „block exemptions”),
întemeiat pe un ansamblu de criterii, avându-şi izvorul în aceleaşi norme care justifică şi
reabilitările individuale40”.
Atunci când un acord face obiectul unei exceptări pe categorii, părţile acelui acord
restrictiv sunt scutite de obligaţia impusă de art. 2 din Regulamentul (CE) nr. 1/2003 de a
demonstra că acesta îndeplineşte toate condiţiile prevăzute la art. 101 alin. 3 din Tratatul privind
funcţionarea Uniunii Europene, ci vor trebui doar să dovedească că acordul beneficiază de o
exceptare pe categorii. Aplicarea art. 101 alin.3 în cazul categoriilor de acorduri, prin intermediul
unui regulament de exceptare pe categorii are la bază prezumţia că acordurile restrictive care
intră în sfera sa de aplicare îndeplinesc toate cele patru condiţii.
II. 1. 3. Abuzul de poziţie dominantă
Deşi Tratatul şi majoritatea legilor europene conţin o prevedere expresă care interzice
abuzul de poziţie dominantă, totuşi acestea includ rareori o definiţie a abuzului de poziţie
dominantă, majoritatea enumerând exemple de comportamente care pot fi considerate ilegale.
Atât dreptul comunitar, cât şi dreptul nostru interzic numai abuzul de poziţie dominantă
de către una sau mai multe întreprinderi şi nu simplul fapt de a deţine o poziţie dominantă pe
o piaţă. Diferenţa dintre reglementarea internă şi cea comunitară este legată de competenţa
autorităţilor de concurenţă, cu precizarea că ori de câte ori Consiliul Concurenţei aplică
prevederile art. 6 alin. 1 din Legea concurenţei, în măsura în care folosirea în mod abuziv a
poziţiei dominante poate afecta comerţul dintre statele membre, acesta aplică, de asemenea,
prevederile art. 102 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene.
Există “poziţie dominantă atunci când poziţia de piaţă deţinută de o întreprindere (…) îi
dă puterea de a obstrucţiona menţinerea unei concurenţe efective pe piaţa în cauză, acordându-I
posibilitatea de a se comporta, într-o măsură apreciabilă, independent faţă de concurenţii săi, de
clienţii săi şi, în ultimă instanţă, faţă de consumatorii săi41.

40
Emilia , Mihai, Dreptul concurenţei, Ed. All Beck, Bucureşti, 2004, p. 115
41
O. Căpăţână, Dreptul concurenţei comerciale. Partea generală, ediţia aII-a, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 1998, p. 125
16 | P a g e
Pentru a putea stabili că o “întreprindere se află în poziţie dominantă, se procedează, mai
întâi, la delimitarea pieţei relevante, pentru ca apoi să se evalueze poziţia acesteia pe piaţă 42”. În
evaluarea unei poziţii dominante se va ţine seama de structura concurenţială a pieţei şi, în
special, de următorii factori: presiunea exercitată de ofertele existente ale concurenţilor actuali şi
de poziţia pe piaţă a acestora (poziţia pe piaţă a întreprinderii aflată în poziţie dominantă şi a
concurenţilor săi), presiunea exercitată de ameninţarea credibilă a unei viitoare expansiuni a
concurenţilor actuali sau a intrării pe piaţă a unor concurenţi potenţiali (expansiunea şi intrarea
pe piaţă) şi de presiunea exercitată de puterea de negociere a clienţilor întreprinderii (puterea
compensatorie a cumpărătorilor).
Dominaţia poate fi obţinută de o singură întreprindere saude două sau mai multe
întreprinderi. În cazul dominaţiei individuale întreprinderea se află, de regulă, pe poziţie de
monopol, însă nu este exclusă nici posibilitatea deţinerii unei situaţii de preponderenţă pe piaţă
de către o întreprindere care nu întruneşte criteriile teoriei economice privind monopolul.
Indiciul existenţei unei dominaţii colective este relevat de faptul că două sau mai multe
întreprinderi independente acţionează, din punct de vedere economic, împreună pe o piaţă
pertinentă sau au posibilitatea de a adopta aceeaşi linie de conduită concurenţială pe piaţă.
Legăturile economice dintre întreprinderi pot să se manifeste prin intermediul controlului pe care
o întreprindere îl exercită asupra altora, a desemnării majorităţii membrilor organelor de
administrare etc. Totuşi, caracterul colectiv al poziţiei dominante nu trebuie să conducă la o
confuzie a abuzului de poziţie dominantă cu înţelegerile anticoncurenţiale.
“Existenţa unei poziţii dominante nu este condamnabilă în sine, ci doar atunci când
aceasta este folosită în mod abuziv43”. Totuşi, poziţia dominantă apare ca o condiţie-premisă
pentru ca o întreprindere să o exercite abuziv, între poziţia dominantă deţinută de aceasta şi
practicile abuzive manifestate în comportamentul său existând o legătură de cauzalitate.
Punerea în aplicare a regulilor de concurenţă prevăzute de art. 101 şi 102 din Tratatul
privind funcţionarea Uniunii Europene s-a realizat o bună perioadă de timp prin intermediul
Regulamentului Consiliului nr. 17/1962. O dată cu extinderea Uniunii Europene, se impunea o
modernizare a regulilor procedurale, aceasta realizându-se prin intermediul Regulamentului (CE)
nr. 1/2003. Noua reglementare (regulamentul şi comunicările comisiei) a fost rezultatul a cinci

42
Emilia, Mihai, Dreptul concurenţei, Ed. All Beck, Bucureşti, 2004, p. 140
43
Ibidem, p. 153
17 | P a g e
ani de negocieri şi discuţii publice, urmărind o protecţie mai eficientă a concurenţei în Uniunea
Europeană.
Prin adoptarea Regulamentului (CE) nr. 1/2003 s-a urmărit: descentralizarea dreptului
concurenţei prin adoptarea unui regim de excepţii legale ale sistemului de notificare prealabilă,
armonizarea dreptului aplicabil, întărirea cooperării între Comisia Europeană, autorităţile
naţionale şi jurisdicţiile naţionale, în special prin crearea „reţelei europene a concurenţei” şi
întărirea puterilor Comisiei Europene. Încălcarea regulilor de concurenţă atrage o serie de
sancţiuni de natură civilă, administrativă sau penală.
Astfel, acordurile interzise potrivit art. 101 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii
Europene sunt nule de drept. De asemenea, Regulamentul (CE) nr. 1/2003 instituie două tipuri de
amenzi (amenzi pentru încălcarea regulilor de concurenţa şi amenzi procedurale), precum şi
penalităţi cu titlu cominatoriu. Pentru a înlătura orice dubiu în legătură cu natura lor juridică,
Regulamentul prevede că amenzile nu au caracter penal.
Legiuitorul român prevede cele două tipuri de sancţiuni la art. 4944 din Legea concurenţei
(sancţiunile civile), respectiv la art. 50, 50(1), 51 şi 54 din Legea concurenţei (sancţiuni
administrative), procedând într-o manieră similară celei comunitare. Mai mult, acesta instituie
răspunderea penală pentru a sancţiona anumite comportamente legate de conceperea, organizarea
sau realizarea de practici interzise (art. 6045 din Legea concurenţei).
În vederea descoperirii şi sancţionării cartelurilor deseori Consiliul Concurenţei
întâmpină dificultăţi tocmai datorităn caracterului secret al acestora. Sub influenţa dreptului
antitrust american s-a încercat atragerea la colaborare a întreprinderilor implicate, metodă care s-
a dovedit a avea succes. Astfel, o contribuţie decisivă la declanşarea procedurii de investigaţie
privind un posibil cartel poate justifica acordarea imunităţii la amendă pentru întreprinderea în
cauză, sub rezerva îndeplinirii anumitor condiţii suplimentare. De asemenea, orice reducere a

44
http://www.consiliulconcurentei.ro/documente/ORDONANŢĂ%20DE%20URGENŢĂ%20nr_18690ro.pdf, "Art. 49
Sunt nule de drept orice înţelegeri sau decizii interzise prin art. 5 şi 6 din prezenta lege, precum şi prin art. 101 şi 102 din
Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, respectiv orice angajamente, convenţii sau clauze contractuale raportându-se
la o practică anticoncurenţială."
45
http://www.consiliulconcurentei.ro/documente/ORDONANŢĂ%20DE%20URGENŢĂ%20nr_18690ro.pdf, "Art. 60
(1) Participarea cu intenţie frauduloasă şi în mod determinant a unei persoane fizice la conceperea, organizarea sau realizarea
practicilor interzise potrivit prevederilor art. 5 alin. (1) şi care nu sunt exceptate potrivit prevederilor art. 5 alin. (2) constituie
infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 4 ani sau cu amendă şi interzicerea dreptului de a ocupa o funcţie sau
de a exercita o profesie ori de a desfăşura o activitate, de natura aceleia de care s-a folosit condamnatul pentru săvârşirea
infracţiunii, potrivit prevederilor art. 65 din Codul penal."
18 | P a g e
cuantumului unei amenzi trebuie să reflecte contribuţia efectivă a întreprinderii, atât în ceea ce
priveşte calitatea acesteia, cât şi momentul contribuţiei cooperării. Aceste reduceri de amenzi
sunt acordate numai acelor întreprinderi care furnizează elemente probatorii (documente,
declaraţii etc.) ce reprezintă un aport suplimentar semnificativ în raport cu cele deja în posesia
Consiliului Concurenţei.
Având în vedere competenţele paralele între Comisia Europeană şi autorităţile naţionale
de concurenţă, o cerere pentru clemenţă înaintată unei autorităţi nu este considerată o cerere
pentru clemenţă şi în faţa unei alte autorităţi. Asemenea reglementărilor comunitare, “Consiliul
Concurenţei acordă atât imunitatea la amendă46” (exonerare de la aplicarea amenzii pentru
încălcarea prevederilor art. 5 alin. 1 din Legea concurenţei şi a art. 101 alin. 1 din Tratatul
privind funcţionarea Uniunii Europene), cât şi “reducerea cuantumului amenzii, atunci când
întreprinderile care dezvăluie participarea lor la o înţelegere ce afectează teritoriul României nu
îndeplinesc condiţiile pentru obţinerea imunităţii47”. Totuşi, pentru a putea beneficia de o
asemenea reducere (de până la 50%), o întreprindere trebuie să furnizeze Consiliului Concurenţei
elemente probatorii referitoare la pretinsa încălcare a legii, care să aducă o contribuţie
suplimentară semnificativă în raport cu cele aflate deja în posesia acestuia şi trebuie să
îndeplinească condiţiile
generale pentru acordarea clemenţei.
II. 2. Concentrări economice
Controlul concentrărilor întreprinderilor, la nivel comunitar, face obiectul
Regulamentului Consiliului nr. 139/2004 şi vizează operaţiunile de concentrare economică care
au o dimensiune comunitară şi care ar putea împiedica semnificativ concurenţa pe piaţa
comunitară sau pe o parte substanţială a acesteia, în special ca rezultat al creării sau consolidării
unei poziţii dominante. În ceea ce priveşte dreptul nostru, aspectele legate de concentrările
economice sunt reglementate în cap. III „Concentrarea economică” din legea concurenţei,
normele autohtone fiind în consonanţă cu cele comunitare. Ambele reglementări sunt puse în
aplicare cu ajutorul legislaţiei secundare, cea românească fiind revizuită în toamna anului 2010.
Spre deosebire de reglementarea comunitară, care se aplică tuturor concentrărilor de
dimensiuni comunitare, scopul controlului concentrărilor economice de către Consiliul

46
Cristina, Butacu, Legislaţia concurenţei: Comentarii şi explicaţii, ed. All Beck, Bucureşti, 2005, p. 244
47
Ibidem, p. 245
19 | P a g e
Concurenţei este de a veghea împotriva creării de monopoluri sau întreprinderi cu poziţie
dominantă pe piaţa românească.
“Noţiunea de concentrare economică include acele operaţiuni care au ca rezultat
modificări de durată ale controlului întreprinderilor şi, prin urmare, în structura pieţei,
cuprinzând şi operaţiunile care conduc la crearea de societăţi în comun, care îndeplinesc în mod
durabil toate funcţiile unei entităţi economice autonome48”. Modificarea trebuie să fie de durată,
adică să nu fie tranzitorie sau limitată la perioade scurte de timp. Pentru a elimina unele
speculaţii în legătură cu anumite operaţiuni, atât legislaţia comunitară, cât şi cea română, prevăd
anumite excepţii în care preluarea pachetului de control nu constituie o concentrare economică.
Modificarea controlului întreprinderilor poate avea loc fie prin fuziunea49 unor
întreprinderi independente (contopire, absorbţie sau fuziune de facto), fie prin preluarea
controlului de o persoană, în cazurile în care persoana respectivă controlează deja cel puţin încă
o întreprindere sau de mai multe persoane (care controlează o altă întreprindere) şi întreprinderi,
acestea exercitând controlul în comun. Nu toate operaţiunile de concentrare sunt controlate, ci
numai cele semnificative. Pentru a le putea determina şi, totodată, a stabili competenţa
autorităţilor de concurenţă competente (comunitare sau interne) au fost stabilite anumite praguri
valorice, precum şi metoda de calcul a acestora. Se consideră că o concentrare are „dimensiune
comunitară” în cazul în care cifra de afaceri totală a întreprinderilor implicate depăşeşte anumite
praguri. Elementul determinant în calculul pragurilor valorice îl reprezintă cifra de afaceri –
indicator al resurselor şi activităţii economice a unei întreprinderi. Două cifre de afaceri sunt
importante în calculul pragurilor valorice stabilite pentru o concentrare de dimensiune
comunitară: cifra totală de afaceri şi cifra de afaceri realizată în Comunitate.
În funcţie de dimensiunea concentrării, competenţa de investigare revine Comisiei
Europene sau autorităţilor naţionale de concurenţă, după caz. În general, concentrările având
dimensiuni comunitare sunt supuse competenţei exclusive a Comisiei Europene. Statele membre
nu pot, aşadar, să aplice legislaţia lor naţională referitoare la concurenţă unor asemenea
tranzacţii. Invers, dacă o concentrare nu are o dimensiune comunitară, ea va putea fi supusă
legilor naţionale referitoare la controlul concentrărilor, dacă sunt respectate pragurile valorice

48
Emilia, Mihai, Dreptul concurenţei, Ed. All Beck, Bucureşti, 2004, p. 160

49
Ibidem, p. 160 („fuziunea este combinarea a doi sau mai mulţi agenţi economici într-unul singur, cu scopul de a creşte
eficienţa economică şi uneori de a evita concurenţ”)
20 | P a g e
prevăzute de acestea. Este aşa-numitul principiu al „ghişeului unic” potrivit căruia nici o
legislaţie a vreunui stat membru nu va fi aplicată unei operaţiuni care intră în câmpul de aplicare
al reglementării comunitare. Prin aceasta se evită orice fragmentare a cauzelor pentru a nu se
ajunge la soluţii contradictorii sau ireconciliabile. De asemenea, prin Regulamentul (CE) nr.
139/2004 a fost instituit un sistemul de trimitere a cauzelor, derogatoriu de la regula generală,
care presupune o colaborare strânsă între autorităţile din statele membre.
II. 3. Ajutorul de stat
Baza legalã pentru instituirea controlului ajutoarelor de stat în România a fost Acordul
European de Asociere, încheiat pe data de 1 februarie 1993 între Comunitatea Economicã
Europeanã şi România.
Articolul 64 din Acordul European prevede, în alineatele 1 şi 2 cã România ar trebui sã
aplice “principiile fundamentale ale legislaţiei comunitare în materie de concurenţã şi ajutor de
stat, cuprinse în articolele 85, 86 şi 92 (actualmente articolele 101, 102 107) din Tratatul CE, în
mãsura în care este vizat comerţul dintre România şi Comunitatea Europeanã” 50. Alineatul 3 al
articolului 64 prevede ca reguli pentru implementarea alineatelor 1 şi 2 ale acestui articol ar
trebui sã fie adoptate de Consiliul de Asociere. Regulile de implementare pentru controlul
ajutoarelor de stat au fost adoptate pe 10 aprilie 2001.
România a adoptat mãsuri legislative pentru implementarea şi aplicarea efectivã a acquis-
ului comunitar privind controlul ajutoarelor de stat. În acest scop, Parlamentul României a
adoptat Legea concurenþei nr.21/1996, prin care au fost înfiiţate Consiliul Concurenţei şi Oficiul
Concurenţei, însãrcinate cu aplicarea legii. “Cu toate acestea, României i-au fost necesari încã
patru ani pentru a pune bazele unui control efectiv al ajutoarelor de stat. 51” Acest lucru a fost
realizat prin Legea nr.143/1999 privind ajutorul de stat, adoptatã pe data de 27 iulie 1999, care a
intrat în vigoare la 1 ianuarie 2000. Legea conferã Consiliului Concurenţei sarcina de a autoriza
sau interzice ajutoarele de stat în România, cuprinde definiţia ajutorului de stat şi defineşte
modalitãţile de autorizare, acordare, control, inventariere, monitorizare, raportare şi recuperare a
ajutoarelor de stat.
Legea se aplicã nu doar “mãsurilor de spijin” care afecteazã comerţul dintre România şi statele
membre ale Uniunii Europene, ci şi oricãrei mãsuri care are efecte asupra “mediului concureţial
normal” naţional (vezi articolul 2, alineatul 1 din lege). Consiliul a iniţiat adoptarea cadrului
50
Prof. dr. Reimer von Borries, CONTROLUL AJUTORULUI DE STAT, Profil: Concurenţa, nr. 4, decembrie 2006, p. 10
51
Ibidem, p. 10.
21 | P a g e
legal necesar prin adoptarea, în anul 2000, a Regulamentului privind forma, conţinutul şi alte
detalii ale notificãrii unui ajutor de stat şi a Regulamentului privind regula de minimis52. Cu
privire la continuarea armonizãrii legislative, s-a decis cã regulamentele în materie de ajutor de
stat relevante şi actele administrative ale Comisiei Europene trebuie sã fie transpuse în legislaţia
secundarã româneascã, de cãtre Consiliul Concurenţei, sub formã de regulamente şi instrucţiuni;
în special, pentru fiecare act al Comisiei, urma sã fie adoptat un act al Consiliului Concurenţei.
În urma acestei decizii, un numãr considerabil de acte de legislaţie secundarã au fost adoptate în
2002 şi 2003 (spre exemplu, un regulament privind ajutorul regional, un regulament
multisectorial, un regulament privind ajutorul de stat pentru protecþia mediului, instrucþiuni
privind vânzarea de terenuri şi clãdiri de cãtre autoritãţile publice). “Eforturile de duratã din
acest domeniu s-au concretizat în reconfigurarea organizãrii instituţionale prin Ordonanţa de
Urgenţã a Guvernului nr.121/2003 din 10 decembrie 2003, care a modificat fundamental Legea
concurenţei nr.21/1996. Oficiul Concurenţei a fost desfiinţat, iar atribuþiile acestuia, împreunã
cu o parte din personal, au fost transferate cãtre Consiliul Concurenţei53. Astfel, Consiliul a
devenit singura autoritate pentru politica ajutorului de stat în România, având competenţa nu
doar de a autoriza şi interzice ajutoarele de stat şi de a adopta reguli de aplicare, ci şi competenţe
extinse de investigaţie şi puteri de monitorizare, cu oficii în toate cele 40 de judeţe şi în
Bucureşti.
Niciun stat membru nu poate acorda un ajutor de stat fără a obţine, în prealabil, acordul
Comisiei Europene, care are, în acest domeniu, competenţă exclusivă. Mai mult, acordarea unui
ajutor de stat nou este suspendată atât timp cât Comisia nu s-a pronunţat în ceea ce priveşte
compatibilitatea acestuia cu piaţa internă. Eficacitatea controlului are la bază respectarea
regulilor pe fiecare teritoriu naţional şi subliniază responsabilitatea statelor membre, care au
obligaţia de a notifica Comisiei orice ajutor nou acordat uneia sau mai multor întreprinderi.
Controlul ajutoarelor de stat a făcut obiectul unei modernizări anunţate în 2005, prin publicarea
Planului de acţiune, şi care s-a finalizat recent (2009). Obiectivul reformei vizează punerea
accentului pe calitatea ajutoarelor de stat în detrimental cantităţii acestora: ajutoarele de stat
trebuie să fie mai puţin numeroase şi mai bine ţintite. Pentru modernizarea controlului, un loc
important este ocupat de modificarea procedurii şi o mai bună cooperare între şi statele membre.
Controlul foarte greu de exercitat de către Comisie a fost uşurat şi simplificat prin extinderea
52
http://www.antitrust.ro/ro/laws/state%20aid%20ro.pdf, 14.04.2010
53
Prof. Dr. Reimer VON BORRIES, CONTROLUL AJUTORULUI DE STAT, Profil: Concurenţa, nr. 4, decembrie 2006, p. 14
22 | P a g e
domeniului acoperit de exceptările pe categorii, care permite acordarea de ajutoare fără
notificarea Comisiei.
Punctul de susţinere a politicii în materia ajutoarelor de stat îl constituie art. 107
paragraful 1 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, potrivit căruia „sunt
incompatibile cu piaţa internă ajutoarele acordate de state sau prin intermediul resurselor de stat,
sub orice formă, care denaturează sau ameninţă să denatureze concurenţa prin favorizarea
anumitor întreprinderi sau sectoare de producţie, în măsura în care acestea afectează schimburile
comerciale dintre statele membre54”.
Noţiunea de ajutor de stat are un sens foarte larg, ea incluzând toate acele măsuri de
sprijin acordate de către autorităţile publice centrale, locale ori regionale, precum şi pe acelea
acordate de organisme private sau alte organisme asupra cărora statul, o instituţie publică sau
autoritate locală ori regional exercită, direct sau indirect, o influenţă puternică, indiferent de
forma de acordare.
Pentru a fi considerat ajutor de stat, sprijinul acordat trebuie să îndeplinească cumulativ
următoarele condiţii55:
- să fie acordat de stat sau din resurse publice, indifferent de forma pe care o îmbracă
- să fie selective
- să confere un avantaj economic întreprinderii beneficiare
- să distorsioneze sau să ameninţe să distorsioneze concurenţa şi comerţul dintre statele
membre.
Întrucât politica în domeniul concurenţei trebuie conciliată cu celelalte politici
comunitare, s-a considerat necesară acordarea anumitor ajutoare pentru dezvoltarea regională ori
sectorială, instituindu-se astfel două categorii de excepţii de la regula prevăzută la art. 107 (1)
din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene:
- ajutoare acceptate automat: ajutoarele cu caracter social, acordate beneficiarilor individuali, cu
condiţia ca acordarea lor să fie nediscriminatorie privitor la originea produselor în cauză;
ajutoarele pentru compensarea pagubelor produse de calamităţi naturale sau de alte evenimente
excepţionale; ajutoarele acordate anumitor regiuni din Germania afectate de divizarea ţării, în
măsura în care acestea sunt necesare pentru compensarea dezavantajelor economice cauzate de
această divizare;
54
http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:C:2010:083:0047:0200:EN:PDF, 14.04.2011
55
Emilia, Mihai, Dreptul concurenţei, Ed. All Beck, Bucureşti, 2004,p. 204-205
23 | P a g e
- ajutoare potenţial admise, considerate, în principiu, compatibile cu piaţa internă: “ajutoarele
destinate să favorizeze dezvoltarea economică a regiunilor în care nivelul de trai este anormal de
scăzut sau în care există un grad de ocupare a forţei de muncă extrem de scăzut; ajutoarele
destinate să promoveze realizarea unui proiect important de interes european comun sau să
remedieze perturbări grave ale economiei unui stat membru 56”; ajutoarele destinate să faciliteze
dezvoltarea anumitor activităţi sau a anumitor regiuni economice, în cazul în care acestea nu
aduc modificări condiţiilor schimburilor comerciale într-o măsură care contravine interesului
comun; ajutoarele destinate să promoveze cultura şi conservarea patrimoniului, în cazul în care
acestea nu aduc modificări condiţiilor schimburilor comerciale şi ale concurenţei în Comunitate
într-o măsură care contravine interesului comun; şi alte categorii de ajutoare stabilite prin decizie
a Consiliului, care hotărăşte la propunerea Comisiei.
Pe de altă parte, având în vedere experienţa considerabilă în materie, pentru asigurarea
unei supravegheri eficiente şi simplificarea procedurilor administrative, Comisia a fost abilitată
să stabilească prin regulamente, în domenii în care dispune de suficientă experienţă pentru a
defini criteriile generale de compatibilitate, categorii de ajutoare considerate compatibile cu piaţa
internă, care să fie exceptate de la dispoziţiile art. 108 alin. 3 din Tratatul privind funcţionarea
Uniunii Europene. În acest sens, Comisia Europeană a adoptat Regulamentul general de
exceptare pe categorii de ajutoare (RGECA) nr. 800/2008, care prevede, pentru numeroase
măsuri de ajutor de stat, exceptarea de la obligaţia de a fi notificate Comisiei.
Controlul ajutoarelor de stat se bazează pe un sistem de autorizări ex ante. În cadrul
acestui sistem, statele membre au obligaţia de a informa Comisia („notificare ex ante”) în ceea ce
priveşte orice plan de acordare sau modificare a ajutorului de stat şi nu pot aplica un astfel de
ajutor înainte ca acesta să fi fost autorizat de către Comisie. Mai mult, Comisia are competenţa
de a decide dacă măsura notificată constituie sau nu ajutor de stat în sensul art. 107 alin. (1) din
Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, iar, în caz afirmativ, dacă se califică drept
excepţie conform art. 107 alin. (2) şi (3) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene.
Orice ajutor care este acordat fără aprobarea Comisiei fiind calificat automat drept „ajutor
ilegal”, Comisia având obligaţia de a dispune recuperarea de la beneficiari a oricărui ajutor ilegal
care a fost găsit ca fiind incompatibil cu piaţa internă. După notificare, în cazul în care Comisia
decide să nu ridice nicio obiecţie, măsura de ajutor respectivă poate fi pusă în aplicare. Dacă are

56
http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:C:2010:083:0047:0200:EN:PDF, 14.04.2011
24 | P a g e
îndoieli în ceea ce priveşte compatibilitatea măsurii de ajutor notificate cu piaţa internă, Comisia
iniţiază procedurile prevăzute la art. 107 alin. (2) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii
Europene. În asemenea cazuri, Comisia deschide o „investigaţie formală”. Ea publică o descriere
a ajutorului în Jurnalul Oficial şi pe site-ul său internet şi invită statul membru respectiv şi părţile
interesate să prezinte observaţii.
La sfârşitul anchetei, Comisia adoptă o decizie finală. Aceasta poate fi pozitivă (ajutorul
poate fi pus în aplicare), negativă (ajutorul nu poate fi pus în aplicare) sau supusă unor condiţii
determinate (ajutorul poate fi pus în aplicare dacă sunt îndeplinite anumite condiţii). Limita de
timp maximă indicativă prevăzută pentru o asemenea anchetă este de 18 luni.
Procedura de control a ajutoarelor de stat diferă în funcţie de natura ajutorului. Există trei tipuri
de control: preventiv – pentru ajutoarele noi; permanent – pentru ajutoarele existente; şi eventual
– pentru ajutoarele ilegale (ajutoarele acordate fără acordul prealabil al Comisiei).
În România, conform art. 5 alin. (2) şi art. 6 din legea 143/1999, orice intenţie de
acordare a unui ajutor de stat, precum şi de modificare a unui ajutor de stat existent se notifică,
indifferent de forma ajutorului sau de beneficiarul ei. “Singura excepţie permisă de lege o
constituie ajutoarele de stat de importnţă minoră, care pot fi derulate în absenţa notificării57”.
II.4. Legislaţia concurenţei în România
- Legea concurenţei nr.21/1996, publicată în M.of. nr.88/30.04.1996;
- Ordonanţa de urgenţă nr.121/2003 pentru modificarea şi completarea Legii nr.21/1996,
publicată în M.of. nr.875/10.12.2003;
- Legea nr.184/2004 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 121/2003 pentru
modificarea şi completarea Legii concurenţei nr. 21/1996, publicată în M.of. nr.461/24.05.2004;
- Legea nr.538/2004 privind modificarea şi completarea Legii concurenţei nr.21/1996, publicată
în Monitorul Oficial nr.1130/2004;
- Regulament privind constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor de către Consiliul
Concurenţei, publicat în M.O. 430/2004;
- Regulament pentru aplicarea prevederilor art. 5 şi 6 din Legea concurenţei nr. 21/1996, cu
modificãrile şi completãrile ulterioare, privind practicile anticoncurenţiale în cazul plângerilor,
publicat în M.O. 430/2004;

57
Emilia, Mihai, Dreptul concurenţei, Ed. All Beck, Bucureşti, 2004, p. 216-217
25 | P a g e
-Regulament pentru aplicarea prevederilor art. 5 şi 6 din Legea concurenţei nr. 21/1996, cu
modificãrile şi completãrile ulterioare, privind practicile anticoncurenţiale, publicat în
M.O.430/2004;
-Regulament privind forma, conţinutul şi alte detalii referitoare la cererile şi notificãrile
prevãzute în Regulamentul pentru aplicarea prevederilor art. 5 şi 6 din Legea concurenţei nr.
21/1996, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, privind practicile anticoncurenţiale, publicat
M.O. 443/2004;
-Instrucţiuni privind condiţiile şi criteriile de aplicare a unei politici de clemenţã potrivit
prevederilor art. 56 alin. (2) din Legea concurenţei nr. 21/1996, cu modificãrile şi completãrile
ulterioare, publicate în M.O. 430/2004;
- Instrucţiuni cu privire la calculul cifrei de afaceri în cazurile de comportament anticoncurenţial
prevãzute la art. 5 alin. (1) din Legea concurenţei nr. 21/1996 şi în cazurile de concentrare
economicã, publicate în M.O. 440/2004;
- ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 75 din 30 iunie 2010 privind modificarea şi completarea
Legii concurenţei nr. 21/1996
- Instrucţiuni privind individualizarea sancţiunilor pentru contravenţiile prevãzute la art. 55 din
Legea concurenţei nr. 21/1996, publicate în M.O. 439/2004;
-Instrucţiuni privind individualizarea sancţiunilor pentru contravenţiile prevãzute la art. 56 din
Legea concurenţei nr. 21/1996, publicate în M.O. 439/2004;
- Regulament privind autorizarea concentrărilor economice, publicat în M.O. 280/2004;
- Instrucţiuni privind măsurile corective acceptabile în cazul autorizării condiţionate a unor
concentrări economice, publicate în M.O. 280/2004.
- Legea nr. 143/1999 privind ajutorul de stat a fost publicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 370 din 3 august 1999;
- Regulamentul privind forma, conţinutul şi alte detalii ale notificării unui ajutor de stat,
modificat;
- Regulamentul privind procedurile de raportare şi monitorizarea ajutoarelor de stat58;
- Regulamentul privind ajutorul de stat pentru întreprinderile mici şi mijlocii, modificat59;
- Regulamentul privind ajutorul de stat pentru protecţia mediului, modificat60;

58
M. Of. Nr. 443/18.05.2004.
59
M. Of. Nr. 340/19.04.2004. Regulamentul de modificare a fost publicat în M. Of. Nr. 340/16.09.2004
60
M. Of. Nr. 470/02.07.2002. Regulamentul de modificare a fost publicat în M. Of. Nr. 525/10.06.2004
26 | P a g e
- Regulamentul privind ajutorul de stat pentru cercetare şi dezvoltare61;
- Regulamentul privind pragul minim al ajutorului de stat care nu cade sub incidenţa obligaţiei de
notificare62;
- ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 117 din 21 decembrie 200663 privind procedurile naţionale
în domeniul ajutorului de stat;
- LEGE nr. 137 din 17 mai 2007 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.
117/2006 privind procedurile naţionale în domeniul ajutorului de stat;
II.5. Concurenţa în dreptul comparat: Franţa, Suedia, Elveţia
Pentru a scoate în evidenţă armonizarea legislaţiei româneşti cu cea europeană, precum şi
existenţa unei culturi a concurenţei în România, am evidenţiat aspectele relevante ale
reglementării domeniului concurenţei în 3 dintre statele europene.
În alegerea acestora am avut ca repere faptul că Franţa este unul dintre fondatorii Uniunii
Europene şi, totodată, motoarele economiei europene, Suedia, este unul dintre statele cu cel mai
ridicat nivel de trai din Europa, a cărei legislaţie este sensibil apropiată de cea a celorlalte state
nordice, iar Elveţia reprezintă o insulă de neutralitate în „marea” europeană, ea nefiind stat
membru al Uniunii Europene. Aşa cum mă aşteptam, legislaţiile celor trei state enumerate şi
legislaţia românească în materia concurenţei sunt destul de apropiate atât în ceea ce priveşte
protecţia concurenţei, cât şi protecţia concurenţilor. Acest fapt se datorează influenţei
covârşitoare a politicii concurenţei promovate de Uniunea Europeană, aspecte sesizate chiar şi în
ceea ce priveşte legislaţia Elveţiei. De altfel, trebuie să remarcăm şi contribuţia UNCTAD şi
OCDE în apropierea legislaţiilor în materia concurenţei, având în vedere fenomenul globalizării,
fiind cunoscută forţa societăţilor transnaţionale, unele dintre acestea ajungând pe diferite pieţe în
poziţie dominantă.

61
M. Of. Nr. 850/16.09.2004 (acest regulament abrogă un altul anterior, având acelaşi obiect).
62
M. Of. Nr. 125/24.03.2000.
63
http://www.consiliulconcurentei.ro/?pag=37, “Având în vedere:
- interesul public major de continuare a acordării de ajutoare de stat şi după data aderării la Uniunea Europeană, conform
politicilor economice ale Guvernului,
- abrogarea Legii nr. 143/1999 privind ajutorul de stat la data de 31 decembrie 2006, întrucât contravine Tratatului de instituire a
Comunităţii Europene,
- faptul că se transferă competenţele de autorizare a ajutoarelor de stat de la Consiliul Concurenţei la Comisia Europeană, iar
legislaţia comunitară în domeniul ajutorului de stat va fi direct aplicabilă în România, ceea ce conferă caracterul excepţional al
acestei ordonanţe de urgenţă, precum şi urgenţa intrării în vigoare la data aderării a procedurilor naţionale în domeniul ajutorului
de stat, pentru a îndeplini obligaţiile de stat membru al Uniunii Europene, care încep să fie exigibile la două luni de la această
dată, prin transmiterea primului raport privind îndeplinirea condiţiilor stabilite pentru ajutoarele de stat din zonele libere şi zonele
defavorizate, care beneficiază de perioade de tranziţie, în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,
Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.”
27 | P a g e
În acest peisaj, putem afirma că România are o legislaţie a concurenţei armonizată din
aproape toate punctele de vedere, reforma survenită în vara anului 2010 aducând-o în pas cu
opera de modernizare a reglementărilor comunitare.

Anexe

28 | P a g e
I. Practici anticoncurentiale
Legea concurentei nr.21/1996, cu modificarile si completarile ulterioare prin ordonanţa de
urgenţă nr. 75 din 30 iunie 201064
"Art. 5
(1) Sunt interzise orice înţelegeri între întreprinderi, orice decizii ale asociaţiilor de întreprinderi
şi orice practici concertate, care au ca obiect sau au ca efect împiedicarea, restrângerea sau
denaturarea concurenţei pe piaţa românească sau pe o parte a acesteia, în special cele care:
a) stabilesc, direct sau indirect, preţuri de cumpărare ori de vânzare sau orice alte condiţii de
tranzacţionare;
b) limitează sau controlează producţia, comercializarea, dezvoltarea tehnică sau investiţiile;
c) împart pieţele sau sursele de aprovizionare;
d) aplică, în raporturile cu partenerii comerciali, condiţii inegale la prestaţii echivalente,
provocând în acest fel unora dintre ei un dezavantaj concurenţial;
e) condiţionează încheierea contractelor de acceptarea de către parteneri a unor prestaţii
suplimentare care, prin natura lor sau în conformitate cu uzanţele comerciale, nu au legătură cu
obiectul acestor contracte;
f) constau în participarea, în mod concertat, cu oferte trucate la licitaţii sau la orice alte forme de
concurs de oferte;
g) elimină de pe piaţă alţi concurenţi, limitează sau împiedică accesul pe piaţă şi libertatea
exercitării concurenţei de către alte întreprinderi, precum şi înţelegerile de a nu cumpăra de la
sau de a nu vinde către anumite întreprinderi fără o justificare rezonabilă.
(2) Interdicţia prevăzută la alin. (1) nu se aplică înţelegerilor sau categoriilor de înţelegeri între
întreprinderi, deciziilor sau categoriilor de decizii ale asociaţiilor de întreprinderi, practicilor
concertate sau categoriilor de practici concertate, atunci când acestea îndeplinesc cumulativ
următoarele condiţii:
a) contribuie la îmbunătăţirea producţiei sau distribuţiei de mărfuri ori la promovarea progresului
tehnic sau economic, asigurând, în acelaşi timp, consumatorilor un avantaj corespunzător celui
realizat de părţile la respectiva înţelegere, decizie ori practică concertată;
b) nu impun întreprinderilor în cauză restricţii care nu sunt indispensabile pentru atingerea
acestor obiective;

64
http://www.consiliulconcurentei.ro/documente/ORDONANŢĂ%20DE%20URGENŢĂ%20nr_18690ro.pdf, 14.04.2011
29 | P a g e
c) nu oferă întreprinderilor posibilitatea de a elimina concurenţa de pe o parte substanţială a
pieţei produselor în cauză.
(3) Categoriile de înţelegeri, decizii şi practici concertate, exceptate prin aplicarea prevederilor
alin. (2), precum şi condiţiile şi criteriile de încadrare pe categorii sunt cele stabilite în
regulamentele Consiliului Uniunii Europene sau ale Comisiei Europene cu privire la aplicarea
prevederilor art. 101 alin. (3) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene anumitor
categorii de înţelegeri, decizii ale asociaţiilor de întreprinderi sau practice concertate, denumite
regulamente de exceptare pe categorii, care se aplică în mod corespunzător.
(4) Înţelegerile, deciziile şi practicile concertate prevăzute la alin. (1), care îndeplinesc condiţiile
prevăzute la alin. (2) sau se încadrează în categoriile prevăzute la alin. (3), sunt considerate
legale, fără a fi necesară notificarea acestora de către părţi şi emiterea unei decizii de către
Consiliul Concurenţei.
(5) Sarcina probei unei încălcări a prevederilor alin. (1) revine Consiliului Concurenţei.
Întreprinderii sau asociaţiei de întreprinderi care invocă beneficiul prevederilor alin. (2) sau (3) îi
revine sarcina de a dovedi că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de aceste alineate.
(6) Ori de câte ori Consiliul Concurenţei aplică prevederile alin. (1) înţelegerilor, deciziilor sau
practicilor concertate, în măsura în care acestea pot afecta comerţul între statele membre, acesta
aplică, de asemenea, prevederile art. 101 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene."
"Art. 6
(1) Este interzisă folosirea în mod abuziv de către una sau mai multe întreprinderi a unei poziţii
dominante deţinute pe piaţa românească sau pe o parte substanţială a acesteia. Aceste practici
abuzive pot consta în special în:
a) impunerea, în mod direct sau indirect, a unor preţuri inechitabile de vânzare ori de cumpărare
sau a altor condiţii inechitabile de tranzacţionare şi refuzul de a trata cu anumiţi furnizori ori
beneficiari;
b) limitarea producţiei, comercializării sau dezvoltării tehnologice în dezavantajul
consumatorilor;
c) aplicarea în raporturile cu partenerii comerciali a unor condiţii inegale la prestaţii echivalente,
provocând, în acest fel, unora dintre ei un dezavantaj concurenţial;

30 | P a g e
d) condiţionarea încheierii contractelor de acceptarea de către parteneri a unor prestaţii
suplimentare care, prin natura lor sau în conformitate cu uzanţele comerciale, nu au legătură cu
obiectul acestor contracte;
e) practicarea unor preţuri excesive sau practicarea unor preţuri de ruinare, în scopul înlăturării
concurenţilor, ori vânzarea la export sub costul de producţie, cu acoperirea diferenţelor prin
impunerea unor preţuri majorate consumatorilor interni;
f) exploatarea stării de dependenţă în care se găseşte o altă întreprindere faţă de o asemenea
întreprindere sau întreprinderi şi care nu dispune de o soluţie alternativă în condiţii echivalente,
precum şi ruperea relaţiilor contractuale pentru singurul motiv că partenerul refuză să se supună
unor condiţii comerciale nejustificate.
"Art. 9
(1) Sunt interzise orice acţiuni sau inacţiuni ale autorităţilor şi instituţiilor administraţiei publice
centrale sau locale, care restrâng, împiedică sau denaturează concurenţa, precum:
a) limitarea libertăţii comerţului sau autonomiei întreprinderilor, exercitate cu respectarea
reglementărilor legale;
b) stabilirea de condiţii discriminatorii pentru activitatea întreprinderilor.
(2) În cazul în care autorităţile sau instituţiile administraţiei publice centrale sau locale nu se
conformează, în termenul stabilit, măsurilor dispuse prin decizie de către Consiliul Concurenţei
în scopul restabilirii mediului concurenţial, acesta poate introduce acţiune în contencios
administrativ, la Curtea de Apel Bucureşti, solicitând instanţei, după caz, anularea, în tot sau în
parte, a actului care a condus la restrângerea, împiedicarea sau denaturarea concurenţei,
obligarea autorităţii sau instituţiei în cauză să emită un act administrativ sau să efectueze o
anumită operaţiune administrativă.
(3) Consiliul Concurenţei se poate adresa instanţei în condiţiile alin. (2), în termen de 6 luni de la
data expirării perioadei prevăzute în decizie, perioada în care autoritatea sau instituţia
administraţiei publice centrale sau locale avea obligaţia să se conformeze măsurilor necesare
restabilirii mediului concurenţial normal."
II. Concentrari economice65
Legea concurentei nr. 21/1996, cu modificarile si completarile ulterioare:
"Art. 10

65
http://www.consiliulconcurentei.ro/documente/ORDONANŢĂ%20DE%20URGENŢĂ%20nr_18690ro.pdf, 14.04.2011
31 | P a g e
(1) Se realizează o concentrare în cazul în care modificarea de durată a controlului rezultă în
urma:
a) fuzionării a două sau mai multe întreprinderi independente anterior sau părţi ale unor
întreprinderi; sau
b) dobândirii, de către una sau mai multe persoane care controlează deja cel puţin o întreprindere
ori de către una sau mai multe întreprinderi, fie prin achiziţionarea de valori mobiliare sau de
active, fie prin contract ori prin orice alte mijloace, a controlului direct sau indirect asupra uneia
ori mai multor întreprinderi sau părţi ale acestora.
(2) Crearea unei societăţi în comun care îndeplineşte în mod durabil toate funcţiile unei entităţi
economice autonome constituie o concentrare potrivit prevederilor alin. (1) lit. b).
(3) În măsura în care crearea unei societăţi în comun, reprezentând o concentrare potrivit
prevederilor alin. (1), are ca obiect sau efect coordonarea comportamentului concurenţial al
întreprinderilor rămase independente, o astfel de coordonare este evaluată în conformitate cu
criteriile prevăzute la art. 5 alin. (1) şi (3), precum şi cu cele ale art. 101 alin. (1) şi (3) din
Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, pentru a se stabili dacă operaţiunea este sau nu
compatibilă cu un mediu concurenţial normal.
(4) La realizarea evaluării prevăzute la alin. (3), Consiliul Concurenţei ia în considerare, în
special, următoarele criterii:
a) dacă două sau mai multe societăţi-mamă reţin, într-o măsură semnificativă, activităţile de pe
aceeaşi piaţă ca şi societatea în comun ori de pe o piaţă situată în amonte sau în aval faţă de cea a
societăţii în comun ori pe o piaţă vecină aflată în strânsă legătură cu această piaţă;
b) dacă prin coordonarea care reprezintă consecinţa directă a creării societăţii în comun,
întreprinderile implicate au posibilitatea de a elimina concurenţa pentru o parte semnificativă a
produselor sau a serviciilor în cauză.
(5) Potrivit prevederilor prezentei legi, controlul decurge din drepturi, contracte sau orice alte
elemente care, fiecare în parte ori luate împreună şi ţinând seama de circumstanţele de fapt sau
de drept, conferă posibilitatea de a exercita o influenţă determinantă asupra unei întreprinderi, în
special prin:
a) drepturi de proprietate sau de folosinţă asupra totalităţii ori a unei părţi din activele unei
întreprinderi;

32 | P a g e
b) drepturi sau contracte care conferă o influenţă determinantă asupra structurii întreprinderii,
votului sau deciziilor organelor de conducere ale unei întreprinderi.
(6) Controlul prevăzut la alin. (1)-(5) este dobândit de către persoana sau persoanele ori de către
întreprinderile care:
a) sunt titulare ale drepturilor ori beneficiare ale contractelor prevăzute la alin. (5);
b) nu sunt titulare ale drepturilor ori beneficiare ale contractelor prevăzute la alin. (5), dar au
puterea de a exercita influenţa determinantă conferită de acestea."
"Art. 11
Nu constituie operaţiuni de concentrare economică situaţiile în care:
a) controlul este dobândit şi exercitat de către un lichidator desemnat prin hotărâre
judecătorească sau de către o altă persoană mandatată de autoritatea publică pentru îndeplinirea
unei proceduri de încetare de plăţi, redresare, concordat, lichidare judiciară, urmărire silită sau
altă procedură similară;
b) instituţiile de credit sau alte instituţii financiare ori societăţile de asigurări ale căror activităţi
obişnuite includ tranzacţionarea şi negocierea de valori mobiliare în contul lor sau în contul
altora deţin temporar valori mobiliare ale unei întreprinderi pe care le-au dobândit în vederea
revânzării, cu condiţia ca acestea să nu îşi exercite drepturile de vot conferite de valorile
mobiliare în cauză pentru a determina comportamentul concurenţial al întreprinderii în cauză sau
cu condiţia să îşi exercite aceste drepturi de vot numai pentru pregătirea cesionării integrale sau
parţiale a întreprinderii în cauză sau a activelor acesteia ori a cesionării valorilor mobiliare în
cauză şi ca cesiunea să aibă loc în termen de un an de la data achiziţiei; Consiliul Concurenţei
poate prelungi acest termen, la cerere, în cazul în care respectivele instituţii sau societăţi pot
dovedi că cesionarea nu a fost posibilă, în condiţii rezonabile, în termenul stabilit;
c) controlul, potrivit prevederilor art. 10 alin. (1) lit. b), este dobândit de o întreprindere al cărei
obiect unic de activitate este de a achiziţiona participaţii la alte întreprinderi, de a gestiona şi
valorifica respectivele participaţii, fără a se implica direct sau indirect în gestionarea
întreprinderilor în cauză, aceasta fără a aduce însă atingere drepturilor pe care întreprinderea le
deţine în calitate de acţionar, cu condiţia ca drepturile de vot legate de participaţiile deţinute să
fie exercitate, în special în ceea ce priveşte numirea membrilor organelor de conducere şi
supraveghere ale întreprinderilor la care deţine participaţiile, doar pentru a menţine valoarea

33 | P a g e
integrală a investiţiilor în cauză şi nu pentru a determina, direct sau indirect, comportamentul
concurenţial al acelor întreprinderi;
d) întreprinderile, inclusiv cele care fac parte din grupuri economice, realizează operaţiuni de
restructurare sau reorganizare a propriilor activităţi."
"Art. 12
Sunt interzise concentrările economice care ar ridica obstacole semnificative în calea concurenţei
efective pe piaţa românească sau pe o parte substanţială a acesteia, în special ca urmare a creării
sau consolidării unei poziţii dominante."
"Art. 14
Prevederile prezentului capitol se aplică operaţiunilor de concentrare economică, atunci când
cifra de afaceri cumulată a întreprinderilor implicate în operaţiune depăşeşte echivalentul în lei a
10.000.000 euro şi când cel puţin două dintre întreprinderile implicate au realizat pe teritoriul
României, fiecare în parte, o cifră de afaceri mai mare decât echivalentul în lei a 4.000.000 euro.
Echivalentul în lei se calculează la cursul de schimb comunicat de Banca Naţională a României
valabil pentru ultima zi a exerciţiului financiar din anul anterior realizării operaţiunii."
"Art. 15
(1) Concentrările economice care depăşesc pragurile valorice prevăzute la art. 14 trebuie
notificate Consiliului Concurenţei înainte de punerea în aplicare şi după încheierea acordului,
după anunţarea ofertei publice sau după preluarea pachetului de control.
(2) Notificarea poate fi efectuată şi în cazurile în care întreprinderile implicate demonstrează
Consiliului Concurenţei intenţia de bună-credinţă de a încheia un acord sau, în cazul unei oferte
publice, şi-au anunţat public intenţia de a face o astfel de ofertă, cu condiţia ca acordul sau oferta
planificată să aibă ca rezultat o concentrare care îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 14.
(3) Potrivit prevederilor prezentei legi, termenul "concentrare economică notificată" include, de
asemenea, concentrările planificate, notificate potrivit prevederilor alin. (2).
(4) Concentrările economice care se realizează prin fuziunea a două sau mai multor întreprinderi
trebuie notificate de către fiecare dintre părţile implicate; în celelalte cazuri, notificarea trebuie să
fie înaintată de către persoana, întreprinderea sau întreprinderile care dobândesc controlul asupra
uneia sau mai multor întreprinderi ori asupra unor părţi ale acestora.
(5) Criteriile de evaluare a compatibilităţii concentrărilor economice cu un mediu concurenţial
normal, procedura de notificare, de acordare a derogării, termenele, documentele şi informaţiile

34 | P a g e
de prezentat, comunicările şi prezentarea de observaţii de către întreprinderile interesate se
stabilesc prin regulamente şi instrucţiuni adoptate de Consiliul Concurenţei.
(6) Este interzisă punerea în aplicare a unei operaţiuni de concentrare economică înainte de
notificare şi înainte de a fi declarată compatibilă cu un mediu concurenţial normal, printr-o
decizie adoptată de Consiliul Concurenţei, potrivit prevederilor art. 46.
(7) Prevederile alin. (6) nu împiedică punerea în aplicare a unei oferte publice sau a unei serii de
tranzacţii cu valori mobiliare, inclusiv cu valori mobiliare convertibile în alte tipuri de valori
mobiliare, acceptate în vederea tranzacţionării pe o piaţă de tipul bursei de valori, prin care se
dobândeşte controlul potrivit prevederilor art. 10 de la vânzători diferiţi, dacă sunt îndeplinite
cumulativ următoarele condiţii:
a) concentrarea să fie notificată fără întârziere Consiliului Concurenţei, potrivit prevederilor alin.
(1);
b) cel care dobândeşte controlul să nu exercite drepturile de vot aferente valorilor mobiliare în
cauză sau să facă acest lucru numai pentru a menţine valoarea integrală a investiţiei sale în
temeiul unei derogări acordate de Consiliul Concurenţei, potrivit prevederilor alin. (8).
(8) Consiliul Concurenţei poate acorda, la cerere, o derogare de la regula instituită la alin. (6).
Cererea de acordare a derogării trebuie să fie motivată. În decizia pe care o va emite Consiliul
Concurenţei va ţine cont de efectele suspendării concentrării economice asupra uneia sau mai
multora dintre întreprinderile implicate în operaţiune sau asupra unor terţi şi de ameninţarea
reprezentată de concentrare asupra concurenţei. Această derogare poate fi acordată sub rezerva
îndeplinirii unor condiţii şi obligaţii destinate asigurării unei concurenţe efective. O derogare
poate fi acordată oricând, atât anterior, cât şi ulterior notificării.
(9) Validitatea oricărei operaţiuni de concentrare economică, inclusiv a celor realizate cu
încălcarea prevederilor alin. (6), va depinde de analiza şi decizia pe care Consiliul Concurenţei o
va lua cu privire la operaţiune, potrivit prevederilor art. 46 alin. (2), (4) şi (5)."
III. Ajutorul de stat
LEGE nr. 143 din 27 iulie 199966 privind ajutorul de stat, modificată prin legea nr.
137 din mai 200767

Art. 1

66
http://www.antitrust.ro/ro/laws/state%20aid%20ro.pdf, legea nr 134/1999 , 14.04.2011
67
http://www.consiliulconcurentei.ro/?pag=36, LEGE nr. 137 din 17 mai 2007, 14.04.2011
35 | P a g e
Prezenta lege are ca scop reglementarea modalităţilor de autorizare, acordare, control,
inventariere, monitorizare şi raportare a ajutorului de stat, în vederea creării şi menţinerii unui
mediu concurenţial normal.
Art. 2
(1)În sensul prezentei legi, ajutorul de stat este orice măsură de sprijin acordată de către stat sau
de către unităţile administrativ-teritoriale, din resurse de stat sau resurse ale unităţilor
administrativ-teritoriale, ori de alte organisme care administrează surse ale statului sau ale
colectivităţilor locale, indiferent de formă, care distorsionează sau ameninţă să distorsioneze
concurenţa prin favorizarea anumitor întreprinderi, a producţiei anumitor bunuri, a prestării
anumitor servicii sau care afectează comerţul dintre România şi statele membre ale Uniunii
Europene, fiind considerat incompatibil cu un mediu concurenţial normal.
(2)Sunt compatibile cu mediul concurenţial normal şi se notifică Consiliului Concurenţei:
a)ajutoarele de stat având caracter social, acordate consumatorilor individuali, cu condiţia ca
acestea să fie date fără discriminare în ceea ce priveşte originea produselor sau serviciilor
implicate;
b)ajutoarele de stat pentru înlăturarea efectelor cauzate de dezastre naturale sau de evenimente
excepţionale.
(3)Pot fi considerate compatibile numai ajutoarele de stat prevăzute la art. 23 care îndeplinesc
condiţiile pentru a fi autorizate, prevăzute în regulamentele şi instrucţiunile Consiliului
Concurenţei.
(4)Ajutorul de stat se concretizează fie într-un transfer de fonduri publice către o întreprindere,
fie în renunţarea la unele venituri viitoare - certe sau posibile - şi care asigură unei întreprinderi
un beneficiu de natură economică sau financiară, pe care nu l-ar fi obţinut în absenţa acestor
măsuri. Beneficiile rezultate vor fi considerate ajutor de stat dacă ele conferă un avantaj anumitor
regiuni, anumitor întreprinderi sau producţiei anumitor bunuri ori prestării anumitor servicii.
(5)Ajutorul de stat poate lua forma unei scheme de ajutor de stat sau a unui ajutor individual.
(6)Schema de ajutor de stat este un sistem pe baza căruia pot fi acordate alocări specifice
individuale întreprinderilor definite în mod general şi abstract sau orice sistem pe baza căruia
ajutorul, care nu este legat de un anume proiect, poate fi acordat uneia sau mai multor
întreprinderi pentru o perioadă de timp nedeterminată sau într-un cuantum nedeterminat.

36 | P a g e
(7)Ajutorul de stat individual este orice formă de ajutor de stat care nu este acordat pe baza unei
scheme de ajutor.
(8)Modalităţile de acordare a ajutorului de stat, fără a se limita la acestea, pot fi: subvenţii;
anularea de datorii sau preluarea pierderilor; exceptări, reduceri sau amânări de la plata taxelor şi
impozitelor; renunţarea la obţinerea unor venituri normale de pe urma fondurilor publice,
inclusiv acordarea unor împrumuturi cu dobânzi preferenţiale; garanţii acordate de stat, de alte
autorităţi publice central sau locale ori de alte organisme care administrează surse ale statului sau
ale colectivităţilor locale, în condiţii preferenţiale; participări cu capital ale statului, ale
autorităţilor publice centrale sau locale ori ale altor organisme care administrează surse ale
statului sau ale colectivităţilor locale, dacă rata profitului acestor investiţii este mai mică decât
cea normală, anticipată de către un investitor privat prudent; reduceri de preţ la bunurile furnizate
şi la serviciile prestate de către autorităţi publice centrale sau locale ori de către alte organisme
care administrează surse ale statului sau ale colectivităţilor locale, inclusiv vânzarea unor
terenuri aparţinând domeniului privat al statului sau autorităţilor publice locale, sub preţul pieţei.
Art. 14
(1)Orice ajutor de stat, sub orice formă şi indiferent de beneficiar, trebuie autorizat de Consiliul
Concurenţei din punct de vedere al efectelor asupra concurenţei, cu excepţia cazurilor când
prezenta lege prevede altfel.
(2)Ajutoarele de stat sub formă de schemă sau ajutoare individuale, prevăzute în proiecte de acte
normative sau în proiecte de acte administrative - legi, ordonanţe, ordonanţe de urgenţă, hotărâri
ale Guvernului etc. -, se notifică Consiliului Concurenţei şi se acordă numai după autorizarea lor
de către acesta.
Art. 15
(1)Orice intenţie de a acorda un ajutor de stat nou sau de a modifica un ajutor de stat existent se
notifică de către furnizorul şi iniţiatorul ajutorului de stat Consiliului Concurenţei, cu excepţia
cazului în care este altfel prevăzut în prezenta lege sau în reglementările emise în aplicarea
acesteia.
(2)Notificarea unui ajutor de stat trebuie să cuprindă informaţiile exacte şi complete, cerute de
Consiliul Concurenţei pentru a evalua compatibilitatea ajutorului de stat cu prezenta lege şi cu
reglementările emise în aplicarea acesteia.

37 | P a g e
(3)Notificarea va deveni efectivă la data când informaţiile cuprinse în notificare sunt exacte şi
complete.
(4)În cazul în care Consiliul Concurenţei constată că informaţiile cuprinse în notificare sunt
inexacte sau incomplete, va cere corectarea sau completarea acestora în termen de 20 de zile de
la primirea notificării.
Art. 21
(1)În cazul unui ajutor de stat nou sau al modificării unuia existent, Consiliului Concurenţei
analizează măsura notificată în conformitate cu dispoziţiile prezentei legi şi ale reglementărilor
emise în aplicarea acesteia. În cazul ajutoarelor de stat prevăzute la art. 2 alin. (2) lit. a),
Consiliul Concurenţei analizează dacă acestea sunt acordate consumatorilor individuali fără
discriminare în ceea ce priveşte originea produselor sau serviciilor implicate, iar în cazul celor
prevăzute la art. 2 alin. (2) lit. b), dacă aceste ajutoare de stat conduc la înlăturarea efectelor
cauzate de dezastre naturale sau de evenimente excepţionale.
(2)După o astfel de analiză, Consiliul Concurenţei poate decide:
a)că măsura notificată nu constituie ajutor de stat;
b)să autorizeze ajutorul de stat;
c)să autorizeze ajutorul de stat, impunând prin decizia sa condiţii sau obligaţii menite să asigure
că acesta nu denaturează semnificativ mediul concurenţial normal şi nu afectează aplicarea
corespunzătoare a acordurilor internaţionale la care România este parte;
d)să interzică acordarea ajutorului de stat, în cazul în care acesta denaturează semnificativ
mediul concurenţial normal şi afectează aplicarea corespunzătoare a acordurilor internaţionale la
care România este parte.
(3)Atunci când Consiliul Concurenţei ia o decizie de interzicere a unui ajutor de stat, acesta, în
cazul în care a fost acordat, trebuie să fie anulat şi recuperat de către furnizorul ajutorului sau
rambursat de către beneficiar.
Art. 29
(1)Ajutorul acordat unei întreprinderi, într-o perioadă de până la 3 ani, în valoare totală de 4
miliarde lei*), este considerat a fi autorizat şi nu cade sub incidenţa obligaţiei de notificare, în
condiţiile stabilite prin regulament al Consiliului Concurenţei.
___________

38 | P a g e
*) Plafonul a fost modificat prin Ordinul preşedintelui Consiliului Concurenţei nr. 251/2002,
publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 49 din 29 ianuarie 2003, Ordinul
preşedintelui Consiliului Concurenţei nr. 51/2004, publicat în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 248 din 22 martie 2004.

Bibliografie
1. Butacu, Cristina, Legislaţia concurenţei: Comentarii şi explicaţii, ed. All Beck
Bucureşti, 2005 .
2. Bruce, Lyons, Cases in European Competition Policy: The Economic Analysis,
Cambridge University Press, 2009
3. Căpăţână, Octavian, Dreptul concurenţei comerciale. Partea generală, ediţia aII-a,
Editura Lumina Lex, Bucureşti, 1998.
4. Ehlermann, Claus, Dieter, European Competition Law Annual 1999: Selected issues in
the field of state aid, Hart Publishing, 2001.
39 | P a g e
5. Mihai, Emilia, Dreptul concurenţei, Ed. All Beck, Bucureşti, 2004.
6. Monti, Giorgio, EC Cpmpetition Law (Law in Context), Cambrigde University Press,
2007.
7. Xavier, Vives, Competition Policy in the EU: Fifty years on from the Treaty of Rome,
Oxford University Press, 2006.
8. www.googleboocks.ro
9. www.europa.eu
10. www.conciliulconcurenţei.ro
11. www.ier.ro
12. www.ec.europa.eu
13. www.osim.ro
14. www.antitrust.ro
15. www.library.nu
16. www.cdep.ro

40 | P a g e