Piete Financiare

In capitolul referitor la piata monetara am observat ca in economie putem considera bani

orice instrument care intermediaza schimbul de bunuri, motiv pentru care definitia banilor
(extinderea agregatelor monetare) difera de la o economie la alta.

Pietele financiare sunt in fond o abordare mai larga a conceptului de lichiditate. Una din
ipotezele de baza pe care le luam in calcul in descrierea comportamentului agentilor economici
este relatia intre venitul disponibil ,consum si economii.

Nu tot venitul disponibil Yd este folosit in mod direct pentru cumparea de bunuri sau
factori pe cele doua piete; in aceasta situtatie ,sincronizarea fluxurilor monetare si reale este
perfecta. O parte din venit este retrasa din circuitul intre firme si menaje sub forma de economii
(acestea sunt plasate in societatile financiare). Desigur, exista si o contrapartida a acestei
retrageri : din sistemul financiar sumele respective sunt injectate in circuitul firme-menaje.

Diferenta fata de primul caz este pe o parte nesincronizarea fluxurilor monetare si pe de

alta provenienta si destinatia lor. Retragerile provin de la acei agenti economici care detin un
surplus de fonduri; alti agenti beneficiaza de acest surplus; cautarea acelor agenti care detin un
surplus de fonduri si doresc sa-l imprumute altora, negocierea directa –implica un efort.

Intermedierea financiara are ca rol diminuarea acestui efort. Specializate si mult mai bine
informate, societatile financiare preiau surplusul economisit si il acorda sub forma de credite
celor cu deficit de fonduri.

Pentru a realiza intermedierea societatilor financiare folosesc o serie de instrumente ; de-a

lungul timpului, acestea au devenit tot mai numeroase si mai complexe.

Plasamentul si creditul bancar sunt cele mai simple instrumente financiare. Exista insa si
alte instrumente care reflecta o relatie de tip creditor-debitor ,precum si instrumente financiare de
tipul unor active cu grad mare de lichiditate.

Lichiditatea este o caracteristica esentiala a pietelor financiare; bonurile obisnuite se

schimba mult mai greu contra bani sau alte instrumente asemenatoare (cvasi-bani) decat acestea
intre ele.Grupand instrumentele financiare dupa lichiditate obtinem in fapt structura agregatelor
monetare: numerarul este mai lichid decat banii de cont (depozitele bancare) iar acestia sunt mai
lichizi decat titlurile financiare. Creditele nenegociabile sunt cele mai putin lichide.

Si alte active au un grad mare de lichidate; aurul sau actiunile, precum si contractele la
termen si optiunile( instrumente financiare avand la baza actiuni sau chiar marfuri tranzactionate
la bursa – ca activ suport), Pe pietele financiare acestea pot fi schimbate usor in bani : cu cat o
economie are piete financiare mai dezvoltate ,cu atat astfel de active vor fi mai lichide. In unele

1
economii, volumul acestora depaseste cu mult masa monetara in sens restrans, iar crizele
financiare pot afecta serios economia respectiva.

Investitii si plasamente

Este evident ca renuntarea pentru o perioada de timp la surplusul de fonduri reprezinta un

cost de oportunitate. In schimbul acestora agentii economici asteapta un rezultat pe care il vom
numi dobanda , cupon, dividend – in functie de tipul instrumentului financiar (depozit
,ogligatiune, actiune etc).

O parte din aceste fonduri sunt folosite pentru activitati economice legate de productia de
bunuri, de sectorul real al economiei. Acest gen de operatiuni le vom numi investitii; in astfel de
cazuri agentul respectiv se implica direct in acea activitate.

Sunt si situatii in care cumparam instrumente financiare de tip creditor-debitor ,aur ( in

speranta ca ii va creste valoarea sau pentru a se ,,conserva ‚’ averea) sau chiar actiuni – in acest
ultim caz fara a avea intentia de a ne implica direct in activitatea firmelor ci doar mizand pe
castigul din dividende sau din cresterea pretului. Acest gen de operatiuni le vom numi
plasamente.

Sistemul financiar si pietele financiare

Societatile financiare

Instrumentele financiare bazate pe relatia creditor-debitor s-au tranzactionat initial prin

intermediul bancilor. Pe masura ce au devenit mai numeroase si mai complexe au aparut si alte
tipuri de firme , precum societatile de asigurari si fondurile de pensii sau cele de investitii.

Este o situatie frecvent intalnita ca banca unde avem un depozit sa detina o societate de
asigurari sau sa putem incheia cu aceasta un contract pentru o pensie privata. Din acest motiv
este dificil sa diferentiem perfect tipurile de societati sau sa delimitam pietele in sine ;
complexitatea activitatii firmelor si interdependenta puternica a instrumentelor financiare duc la
o suprapunere partiala a acestora.

Pietele financiare

Desigur, in functie de natura tranzactiilor putem vorbi despre piata monetara (bazata pe
relatia creditor-debitor) , cea valutara si piata de capital , precum si pietele la termen unde se
tranzactioneaza produse financiare precum contractele futures sau optiunile.

Plasamentele investitorilor urmaresc obtinerea unui randament cat mai mare; acest
principiu elementar este cauza interdependetei pietelor si instrumentelor financiare.
2
 In cele ce urmeaza vom prezenta doua notiuni esentiale in alegerea unui plasament: riscul
si randamentul activelor.

Randamentul unui activ financiar este raportul intre ceea ce investitorul obtine si efortul
sau (suma investita). De exemplu, atunci cand plasam 10.000 lei la banca si obtinem la finalul
unui an o dobanda de 500 de lei, spunem ca am obtinut un randament de 5% ; rata dobanzii este
randamentul depozitelor bancare.

Putem alege sa plasam banii si in titluri precum obligatiunile emise de guvern.

Presupunand ca am cumparat la inceputul unui an un titlu in valoare de 500 de lei si acesta ne
aduce un cupon de 40 de lei, randamentul obligatiunii va fi de 40/500=0,08 (8%). Principiul este
similar pentru toate activele financiare.

In unele situatii ,pe langa venitul specific al unui activ (dobanda, cupon, dividend)
investitorii pot obtine un castig (sau de ce nu, o pierdere) din cauza variatiei pretului activului.
Atunci cand cumparam o actiune cu 100 de lei si dupa un an pretul acesteia este de 105 lei, pe
langa dividendul de – sa spunem 7 lei (ceea ce ar da un randament de 7%) vom castiga 5 lei din
cresterea cursului actiunii. Investitia de 100 de lei a fost recompensata cu un randament de 12%.

Se putea intampla la fel de bine ca dupa un an actiunea sa valoreze doar 90 de lei. In

realitate , in ciuda dividendului obtinut, investitorul a inregistrat o pierdere de 3%.; incertitudinea
provine din faptul ca la momentul cumpararii activului nu stim care va fi pretul sau viitor si nici
dividendul in cazul actiunii – deoarece nu putem anticipa rezultatele firmei cu exactitate.

Cu cat variatia potentiala a randamentelor este mai mare, cu atat activul este mai riscant.
Este evident ca intre activul A care aduce in medie un randament de 5% dar poate lua valori intre
0% si 10% si activul B care are in medie acelasi randament de 5%, dar poate varia doar intre 4%
si 6%, A este mai riscant ca B.

Pentru a investi in active cu risc mai mare este necesar ca acestea sa aibe randamente mai
mari. Actiunile au randamente mai mari decat depozitele bancare, dar sunt si mai volatile.

Deoarece includerea notiunii de risc (calcului acestuia si problemele ce tin de riscul si

randamentul portofoliilor de active financiare) depasesc cu mult problematica unui curs
introductiv in macroeconomie , vom face in continuare abstractie de aceasta notiune si vom
considera in exemplele urmatoare ca toate plasamentele au riscuri egale.

Sa presupunem ca o obligatiune costa 100 de lei si cuponul sau anual este de 7 lei.
Randamentul acesteia va fi de 7%. Daca rata dobanzii la banci (facem abstractie de diferenta
dintre dobanda la depozite si cea la creditele acordate) ar fi de 5% cum ati proceda?

Din moment ce au acelasi risc ,este rentabil sa imprumutam bani cu 5% si sa-i plasam in
obligatiuni cu 7% ,castigand diferenta de 2%. Pe masura ce facem acest lucru ,cererea noastra
suplimentara de bani va mari rata dobanzii.

3
 Pe masura ce cumparam obligatiuni, pretul acestora va creste (ca urmare a cresterii
cererii). Deoarece cuponul este constant (nu depinde de pretul titlului) randamentul obligatiunii
va tinde sa scada. Putem continua acest gen de operatiuni cu care ne imprumutam. In momentul
in care acestea devin egale nu mai putem obtine un castig din diferenta de randament dintre piata
creditului si cea a titlurilor.