Sunteți pe pagina 1din 16

Sărăcia socială.

Instrumente și indicatori de măsurare

Cuprins

Cuprins .............................................................................................................................................2
I. Aspecte teoretice privind sărăcia socială.......................................................................................3
Sărăcia absolută și sărăcia relativă...............................................................................................4
1.2 Praguri de sărăcie determinate în funcție de nevoile fundamentate.......................................5
1.3 Tipuri de raporturi sociale cu privire la sărăcie......................................................................6
II. Indicatori de măsurare a sărăciei..................................................................................................7
III. Analiza situaţiei sărăciei în state membre ale Uniunii Europene...............................................9
3.1 Societăţile mediteraneene şi sărăcia integrată.....................................................................10
3.2 Sărăcia marginală în state ale UE.........................................................................................10
3.3 Sărăcia descalificantă în Franţa și Marea Britanie ..............................................................11
Concluzii.........................................................................................................................................15
Sărăcia este o problemă complexă la scară națională și internațională. Nici o soluție viabilă nu
poate fi gasită pentru combaterea la scară globală, de aceea programele naționale cât și cele
internaționale au un rol foarte important în acest proces. Eradicarea sărăciei cât și a foamei plus
factorul uman sunt principalele probleme ce se întâlnesc în toată lumea.......................................15
Politicile de luptă împotriva sărăciei sunt politici naționale. Atât măsurarea sărăciei, cât și
instrumentele pentru combaterea ei sunt concepute în funcție de standardele țării respective.
Conceptul de sărăcie care este utilizat la definirea politicilor sociale naționale este cel de sărăcie
relativă (politici de asistență a famililor cu veniturile cele mai reduse din aceasta țară). Aprecierea
dimensiunilor sărăciei este rezultatul unei funcții de preferință socială, precum și expresia
pragmatismului politicii economice. Fenomenul sărăciei trebuie să aibă dimensiuni moderate,
astfel încât poate fi atenuat prin politici sociale bazate pe redistribuire sau măsuri active............15
Bibliografie.....................................................................................................................................16

2
Sărăcia socială. Instrumente și indicatori de măsurare

I. Aspecte teoretice privind sărăcia socială

O evaluare privind sărăcia presupune existenţa unui anumit nivel de trai predestinat şi
bine definit, considerat drept prag de sărăcie. Pentru ca o persoană să nu fie considerată săracă
trebuie ca nivelul său de trai să atingă cel puţin acest prag. Este incontestabil că există niveluri de
consum pentru anumite bunuri care, dacă scad sub anumite limite, compromit supravieţuirea
individului pe termen scurt, dar nu este evident care sunt aceste niveluri pentru fiecare individ. În
plus, în majoritatea societăţilor, inclusiv în cele mai sărace, noţiunea de sărăcie depăşeşte simplul
cadru al minimului absolut necesar supravieţuirii. Există diferite praguri de sărăcie dar, în ceea ce
priveşte nivelul lor, opiniile diferă.
Unii specialiști resping total utilizarea noţiunii de prag de sărăcie deoarece se consideră că
nu este logic să se afirme că o persoană al cărei nivel de trai este cu puţin inferior unui anume
prag de sărăcie specific se află într-o situaţie cu mult inferioară celei care se găseşte uşor
deasupra aceluiaşi prag. Alţi specialişti afirmă însă că, din contră, utilizarea noţiunii este utilă în
cazul când se iau anumite măsuri în privinţa sărăciei (în special măsuri care implică o
discontinuitate în funcţie de diverse praguri de sărăcie). A admite că există praguri de sărăcie nu
înseamnă decât a releva faptul că de la un anumit nivel de trai dat (poate chiar foarte ridicat), în
comparaţiile cu privire la sărăcie nu ar trebui să aibă nici o importanţă câştigurile sau pierderile

3
Sărăcia socială. Instrumente și indicatori de măsurare

mici. Astfel, o pierdere de un dolar pentru un milionar n-ar trebui să aibe nici o influenţă în
determinarea gradului său de sărăcie.
Metodele de determinare a pragurilor de sărăcie utilizate în practică sunt rareori formulate
în termeni utilitarişti. În teorie, o astfel de abordare ar conduce la fixarea unui prag de utilitate de
referinţă, care ar putea fi conceput ca un prag de sărăcie. În domeniul consumului nominal,
pragul de sărăcie ar fi atunci punctul de acţiune al costurilor de consum (cheltuielile minime
necesare pentru atingerea unui niveî de utilitate dat) care ar corespunde acestei utilităţi de
referinţă. Acest procedeu nu permite, totuşi, rezolvarea problemei fixării pragurilor de sărăcie
deplasând-o doar dintr-un domeniu (cel al consumului) în altul (cei al utilităţii). Se poate aprecia
că, privită prin prisma utilitarismului, noţiunea de sărăcie nu este suficient de bine definită1.
Pentru a defini pragurile de sărăcie pot fi utilizate numeroase abordări neutiiitariste. În
continuare sunt prezentate principalele metode utilizate în practică.

Sărăcia absolută și sărăcia relativă

Pentru unii specialişti, un prag de sărăcie absolută este un prag de sărăcie de supravieţuire
deosebit de riguros. Această definiţie este totuşi prea restrictivă pentru a putea fi aplicabilă. Se
apreciază ca fiind mai potrivită concepţie conform căreia pragul de sărăcie absolută reprezintă un
prag constant în ceea ce priveşte nivelul de trai unic pentru întreg domeniul în care se efectuează
comparaţiile privind sărăcia. În schimb pragul de sărăcie relativă variază în interiorul acestui
domeniu şi creşte odată cu nivelul de trai mediu. Comparaţiile privind sărăcia absolută vor clasa
două persoane având acelaşi nivel de trai în aceeaşi categorie - sărac sau nesărac - indiferent de
momentul sau locul considerat, sau dacă a fost sau nu aplicată o acţiune publică în cadrul
domeniului. În acest fel, comparaţiile privind sărăcia absolută sunt coerente în sensul că persoane
cu aceeaşi situaţie materială sunt tratate la fel din toate punctele de vedere.
Faptul că în numeroase analize comparaţiile privind sărăcia nu sunt recunoscute ca fiind
specifice în funcţie de domeniu, poate constitui o sursă de confuzii. De exemplu, când este
cercetată sărăcia absolută în planul consumului la nivel mondial, pot fi invocate argumente foarte
convingătoare pentru a fi reţinut acelaşi nivel al consumului real drept prag de sărăcie pentru
toate ţările. Acest prag va fi probabil scăzut pentru o ţară bogată în cazul aprecierilor în funcţie de

1
Cornelia Mihaela Teșliuc, Lucian Pop, Emil Daniel Teșliuc, Sărăcia și sistemul de protecție socială, Editura
Polirom, Iaşi, 2001.

4
Sărăcia socială. Instrumente și indicatori de măsurare

criteriile acestui prag, dar domeniul comparaţiilor privind sărăcia depăşeşte cu mult cadrul
frontierelor naţionale. Dacă, în schimb, se fac eforturi pentru a se stabili un profil al sărăciei
pentru o singură ţară, este important ca pragul de sărăcie absolută să fie adecvat ţării respective.
Pentru a determina un prag de sărăcie absolută rezonabil trebuie să se înceapă prin a se specifica
domeniul, apoi să se recunoască faptul că pragul se poate modifica dacă se modifică domeniul.
Coerenţa comparaţiilor în interiorul domeniului depinde de obiectivul acestor comparaţii.
Dacă, de exemplu, acestea sunt întreprinse în scopul alocării de resurse anumitor regiuni sau ţări
sărace, este absolut necesar ca ele să fie coerente. Proporţia populaţiei considerate sărace,
conform estimărilor oficiale din SUA şi Indonezia, este aproximativ aceeaşi pentru cele două ţări
(cca.15%). Astfel de comparaţii nu ar trebui să orienteze alocarea de ajutoare2.

1.2 Praguri de sărăcie determinate în funcție de


nevoile fundamentate
Metoda cel mai curent folosită pentru a defini un prag de sărăcie începe prin a determina
unele nevoi de bază ale consumului, apreciate ca pertinente în domeniul comparaţiilor privind
sărăcia. Nevoia fundamentală cea mai importantă este exprimată prin cheltuielile alimentare
necesare pentru asigurarea consumului de energie nutritivă recomandat după care urmează
cheltuielile pentru bunuri nealimentare.
Cea dintâi problemă constă în determinarea nevoilor de energie nutritivă. Acestea variază
în funcţie de persoană şi de la o perioadă la alta pentru aceeaşi persoană. Componenta alimentară
în fixarea pragului de sărăcie nu poate fi determinată doar pornindu-se de la nevoile nutriţionale
deoarece pot exista numeroase combinaţii alimentare care pot asigura un consum de energie
nutritivă dat. Pentru rezolvarea acestei probleme, se poate căuta combinaţia de alimente care
minimizează costul de satisfacere a nevoilor de energie nutritivă la nivelurile date ale preţurilor.
Desigur, trebuie să se ţină cont şi de obiceiurile alimentare tradiţionale. Obţinerea unui nivel
denutriţie satisfăcător cu costuri minim nu este singura motivaţie a comportamentului uman, chiar
şi pentru majoritatea celor săraci.
Cea de a doua problemă vizează consumul de bunuri nealimentare, în acest domeniu, sunt
rare cazurile când există date comparabile cu privire la preţurile bunurilor nealimentare şi
serviciilor care pot fi utilizate pentru evaluarea acestei componente3.
2
Marian Preda, Politica socială românească între sărăcie și globalizare, Editura Polirom, Iași, 2002.
3
Maria Molnar, Sărăcia și protecția socială, Editura Fundației ”România de Mâine”, București, 1999.

5
Sărăcia socială. Instrumente și indicatori de măsurare

În practică sunt aplicate două metode principale pentru fixarea pragurilor de sărăcie şi
anume: metoda energiei nutritive şi metoda determinării părţii din buget destinate alimentaţiei.

1.3 Tipuri de raporturi sociale cu privire la sărăcie


Se disting trei tipuri de raporturi sociale cu privire la sărăcie şi anume: sărăcia integrată,
sărăcia marginală şi sărăcia descalficantă. Se încearcă, în continuare, analiza situaţiei din diferite
ţări prin prisma acestei construcţii ideale a celor trei tipuri de raport social cu privire la sărăcie.
Sărăcia integrată
Sărăcia integrată este un tip de sărăcie care trimite pe de o parte, în plan macrosocial, la
condiţia socială a unei părţi importante a populaţiei. Se constată că dezbaterea socială în acest tip
de societate nu este structurată în jurul existenţei specifice a unei categorii de săraci, ci în jurul
problemei subdezvoltării economice, a subdezvoltării sociale şi a problemelor de ordin cultural,
respectiv nivelul scăzut de cultură al acestor populaţii.
Din punct de vedere microsociologic se constată că persoanele sărace nu formează o
subclasă ci un grup social larg. În acest tip de societate, deoarece grupul social al celor săraci este
larg şi nu este etichetat ca un grup social al sărăciei în sens strict, persoanele sărace sunt într-o
mică măsură stigmatizate.
Acestea sunt societăţile unde se dezvoltă o economie paralelă. Economiştii utilizează
termenul de şomaj ascuns pentru a descrie acest mod de reglementare a pieţei forţei de muncă.
Din punct de vedere al legăturilor sociale, element esenţial al morfologiei sociale, se
constată că solidaritatea familială şi reţelele de ajutor particular sunt destul de solide. Se poate
vorbi de o protecţie din partea apropiaţilor.
Caracterizând sistemul de protecţie sociaiă al acestui tip de societate, se observă o slabă
acoperire socială şi absenţa unui venit minim garantat.
Sărăcia marginală
În cazul acestui tip de raportare socială la sărăcie se constată că, din punct de vedere al
reprezentărilor colective şi al abordării macrosociale, sărăcia este combătută. Se consideră că
această luptă este necesară, dar, deoarece persoanele sărace nu constituie o parte importantă a
populaţiei rămâne marginală.

6
Sărăcia socială. Instrumente și indicatori de măsurare

Deoarece frecvenţa persoanelor sărace este mică, dezbaterea socială nu este axată în jurul
acestui grup social, dar vizează probleme ca repartiţia beneficiilor, aspectul social al inegalităţilor
(în domeniul muncii de exemplu).
În ceea ce priveşte abordarea la nivel social, respectiv sensul experienţelor resimţite, se
constată că persoanele care au un statut social de săraci sunt puţin numeroase dar, în schimb, sunt
puternic stigmatizate, fiind considerate cazuri sociale.
Aceste societăţi, se caracterizează printr-un şomaj redus, fiind în situaţia utilizării aproape
depline a forţei de muncă. În ceea ce priveşte legăturile sociale, se observă o menţinere sau o
diminuare progresivă a ajutorului provenit din solidaritatea familială. Dar, în acelaşi timp, este
generalizat sistemul de protecţie socială şi există un venit minim garantat pentru cei mai afectaţi.
Sărăcia descalificantă
Acesta este tipul de sărăcie care corespunde cel mai bine societăţii franceze. Aici se
înregistrează o percepere colectivă a fenomenului calificat succesiv ca noua sărăcie, iar în prezent
ca excludere, fenomen ce alimentează o teamă majoră în rândul populaţiei faţă de riscul
excluderii. Tot mai multe persoane sunt susceptibile în acest context de a fi etichetate ca sărace
sau ca excluse. Există însă o mare diversitate de situaţii şi de statute sociale.
În acest tip de societate, atunci când se face o astfel de raportare socială la sărăcie, se
utilizează uneori termenul de underclass, care nu este operaţional în diversitatea situţiilor, dar este
des folosit în cadrul dezbaterilor sociale. Acest tip de raportare socială la sărăcie se manifestă în
special în ţările unde şomajul este ridicat sau situaţiile profesionale sunt instabile, sau unde se
constată dificultăţi majore de inserţie, în special în cazul, tinerilor.
Se constată de asemenea o slăbire a legăturilor sociale în special în cazul şomerilor şi al
populaţiilor defavorizate. În compensaţie, se remarcă o creştere masivă a numărului celor care
beneficiază de venit minim garantat şi de o dezvoltare aproape fără precedent a asistenţei acordat
celor săraci.

II. Indicatori de măsurare a sărăciei


Fenomenul sărăciei constituie un subiect important, dar suficient de controversat și de
multe ori disputat chiar și de specialiștii în domeniu. Sărăcia se referã la un element cantitativ
(nivelul obținut al veniturilor comparat cu cel al subzistenței), dar și la un aspect calitativ, fiind o
mărime interpretată în funcție de un anume nivel al veniturilor. Statistic, pentru măsurarea

7
Sărăcia socială. Instrumente și indicatori de măsurare

sărăciei, se pune problema cuantificării veniturilor, care apoi se compară cu un anume nivel
etalon. Măsurarea se poate efectua pe baza unui sistem de indicatori, corelațiile între ei dând
semnificație analizei fenomenului. Măsurarea sărăciei se face pe baza pragului de sărăcie
calculat, care funcționează ca un etalon în raport cu care orice măsură a fenomenului capătă
sens4.
• Incidența sărăciei
Incidența sărăciei se evidențiazã cu ajutorul Ratei sărăciei RS (head count ratio), care
determină proporția celor săraci în totalul populației. Acest indicator măsoară amploarea
fenomenului.

• Deficitul de venit al populației sărace


Acest indicator se referă la suma necesară pentru ca fiecare individ sărac să ajungă la
nivelul pragului de sărăcie
• Suma veniturilor suplimentare (VS) necesare indivizilor aflați sub pragul
sărăciei pentru a ieși din această stare este venitul mediu al indivizilor săraci și reprezintă costul
minim al eliminării sărăciei.
• Indicele de profunzime al sărăciei (PS) corespunzător conceptului de gravitate a
sărăciei, se determinã ca raport între costul minim al eliminării sărăciei și costul maxim evaluat
în ipoteza că întregii populații i se asigură un venit egal cu pragul de sărăcie.
Acest indicator este folositor din punct de vedere statistic pentru stabilirea nivelului
resurselor necesare eradicării sărăciei în cazul unui transfer monetar orientat perfect numai către
săraci. De exemplu, dacă PS = 20%, atunci, în medie, transferul monetar necesar scoaterii fiecărei
persoane sărace din starea de sărăcie reprezintă 20% din pragul de sărăcie.
Indicele profunzimii sărăciei nu oferă însă nici o informație asupra distribuției sărăciei. El
reflectă deficitul agregat, fără a spune nimic despre deficitele individuale.
Două populații diferite pot avea aceeași rată și profunzime a sărăciei, fãră însă a avea
aceeași distribuție a veniturilor celor aflați sub prag. Este nevoie de măsurători suplimentare, care
să surprindă și efectul distribuției bunăstării (sau sărăciei): se vor utiliza indicatori ai severității
sărăciei.
4
Constatin Anghelache, Alexandru Isaic-Maniu, Constantin Mitrut, Vergil Voineagu, Sisteme de indicatori utilizați
în măsurarea sărăciei, Academia de Studii Economice București.

8
Sărăcia socială. Instrumente și indicatori de măsurare

• Indicatorii severității sărăciei reflectă suplimentar gravitatea fenomenului, fiind


sensibili la modul în care sunt distribuite veniturile (respectiv deficitele de venit ale populației
sărace) în raport cu pragul ales.
Indicele pătratic este cel mai utilizat indice al severității. Se definește ca o sumă ponderată
a deficitelor veniturilor individuale. Practic, ponderile date diferitelor valori individuale sunt
egale cu ele însele, așa încât un deficit mai mare capătă o pondere mai mare, un deficit mai mic o
pondere mai mică.
• Indicele Sen (ISS)
Modul în care veniturile unei populații sunt distribuite reprezintă o problemă de interes
major, atât în analiza inegalității, cât și în analiza severității sărăciei. Coeficientul de inegalitate
Gini măsoară gradul în care distribuția venitului între indivizi (sau gospodării) în cadrul unei
economii se abate de la o distribuție perfect egalitară.

III. Analiza situaţiei sărăciei în state membre ale


Uniunii Europene

Tratatele constitutive ale Uniunii Europene prevăd că lupta împotriva excluziunii sociale
este unul dintre obiectivele esențiale ale politicii sociale europene (art. 136 și 137 ale Tratatului
instituind Comunitatea Europeană). În contextul promovării modelului social european într-o
Europă bazată pe creșterea economică și pe competitivitate în plan mondial, Consiliul European
de la Lisabona a stabilit ca până în anul 2010, Uniunea Europeană trebuie să facă progrese
importante în eradicarea sărăciei.
Pornind de la mesajul politic lansat la Lisabona, Comisia propune o abordare integrată a
combaterii sărăciei și excluziunii sociale. Această abordare presupune aplicarea „metodei
deschise de coordonare” care combină obiectivele comune și planurile naționale de acțiune cu un
program de acțiune al Comisiei Europene menit să încurajeze cooperarea în domeniu, respectiv
Programul Comunitar de Acțiune pentru Combaterea Excluziunii Sociale. Monitorizarea
progreselor statelor membre se realizează prin rapoarte adoptate la nivel nțional și european.
Totodată, Comisia Europeană a inițiat procesul de elaborare a Memorandum-urilor
Comune în domeniul incluziunii sociale cu fiecare țară candidată pentru a le sprijini implicarea
graduală în metoda deschisă de coordonare. În angajarea resurselor pentru elaborarea
Memorandum-urilor împreună cu autoritățile țărilor candidate, Comisia Europeană a susținut

9
Sărăcia socială. Instrumente și indicatori de măsurare

eforturile acestora în vederea transpunerii obiectivelor Uniunii Europene din domeniul social în
politicile naționale, luând în considerare situațiile particulare din fiecare stat.

3.1 Societăţile mediteraneene şi sărăcia integrată


Sărăcia integrată este cea care corespunde cel mai bine situaţiei din societăţile
mediteraneene din ţările din sudul Europei. Există desigur diferenţe, de exemplu când se
analizează situaţia din Italia, când nu se ia în considerare întrega ţară, ci doar unele regiuni.
În aceste societăţi, unde sistemul de protecţie socială este foarte ”clientelist”, unde
proporţia celor săraci este ridicată din punct de vedere monetar, se constată că toate lucrările
sociologice conduc la concluzia existenţei unei stigmatizări foarte reduse a săracilor. Se insistă
asupra modalităţilor de integrare a săracilor şi a şomerilor în reţele paralele şi asupra forţei
solidarităţii familiale. Aceste aspecte dau un sens complet diferit sărăciei, sens care structurează
de asemenea şi raportul social cu privire la sărăcie5.
Responsabilii cu politica socială se sprijină pe această realitate şi pe sensul diferit pe care
îl are sărăcia, pentru a acţiona şi mai ales pentru a continua să facă să funcţioneze sistemul social,
în particular, apare ca foarte dificilă revenirea la sistemul "clientelist" de protecţie socială.
Făptul că o persoană săracă beneficiază de o asistenţă reprezintă într-un fei o formă de
recunoaştere a unei integrări sociale într-un model clientelist.

3.2 Sărăcia marginală în state ale UE


În ceea ce priveşte sărăcia marginală, s-ar putea crede că acest raport social cu privire la
sărăcie a dispărut în Europa și totuşi, această formă este prezentă, de exemplu în cazul
Germaniei, cu toate că germanii sunt cei mai reticenţi în a recunoaşte existenţa sărăciei la ei în
ţară. Astfel, Germania a refuzat sa participe la cel de al IV-lea program european de luptă contra
sărăciei. În Germania, marea majoritate a populaţiei consideră că în ţara lor nu mai există
persoane sărace. Acest lucru este explicabil prin prisma istoriei Germaniei.
Pe de altă parte, în acest tip de ţară, nu există o dezbatere socială cu privire la sărăcie,
aspect în mare parte legat de descentralizarea politicilor de acţiune socială. Sărăcia este tratată la
un nivel extrem de local, ceea ce face mai dificilă o percepere globală a acestui fenomen. De
altfel, atunci când se studiază funcţionarea sistemului de asistenţă, se remarcă faptul că abordarea
este foarte individualizată, adică persoanele sărace sunt tratate luându-se fiecare caz în parte.

5
David Gordon, Paul Spiker, The International Glossary on Poverty, Zed Books, London, 2007.

10
Sărăcia socială. Instrumente și indicatori de măsurare

În Elveţia, ţară care nu face parte din Uniunea Europeană, dezbaterea acestui fenomen se
realizează în acelaşi registru. Cu toate acestea rata şomajului în unele cantoane este încă redusă.
Statisticienii încearcă să demonstreze că în Elveţia sărăcia există şi pentru aceasta ei fac referinţă
la pragul de sărăcie care a fost adoptat la nivelul Comisiei Europene. Astfel, se constată că în
această ţară există (cu variaţii mari între cantoane) un procent de 10-15% persoane care pot fi
considerate sărace, însă această sărăcie rămâne invizibilă. Ca urmare, nu există nici o dezbatere la
nivel naţional în privinţa sărăciei sau a excluderii6.
În schimb, în Franţa, persoanele sărace sunt tratate pe categorii mari care sunt puse în
relaţie cu abordarea sistemului general practicat în această ţară. Astfel, pentru a se evita tratarea
fiecărui caz în parte, se preferă să se facă aprecieri in funcţie de mari categorii administrative
ceea ce conduce la o reprezentare globală mai puternică a acestui fenomen.
Ţările scandinave se încadrează de asemenea în acest tip de raport social în ceea ce
priveşte sărăcia. Există specialişti care susţin că în aceste ţări există fenomenul sărăciei, în timp
ce alţii susţin că nu există sau cel puţin rămâne un fenomen marginal.

3.3 Sărăcia descalificantă în Franţa și Marea Britanie


Printre ţările în care se manifestă sărăcia descailficantă pot fi citate, în ciuda diferenţelor
existente, Franţa şi Marea Britanie. Chiar dacă problema socială este formulată în mod diferit în
cele două ţări este posibil ca situaţia în domeniul sărăciei să fie privită ca fiind asemănătoare.
Trebuie subliniat că în aceste ţări problema sărăciei trimite la vechi dezbateri care au structurat
reprezentările actuale şi modul de intervenţie cu privire la populaţiile apreciate ca defavorizate.
Britanicii au din secolul al XVI-lea de la publicarea legilor elisabetane un sistem practic
naţional de tratare a sărăciei. Abrogarea acestor legi şi tentativele de reformă a sistemului în
scopul de a-l adapta la condiţiile create de revoluţia industrială a alimentat în secolul al XlX-lea
numeroase discuţii. Este uimitor să se constate asmănarea dintre acele discuţii şi dezbaterea
actuală din această ţară pe tema respectivă. La rândul lor, francezii rămân la ideea unei datorii
naţionale faţă de cei săraci. Originea acestui mod de gândire se află din secolul al XVIII-lea, în
special la începutul revoluţiei franceze, când s-a pus pe primul plan obligaţia colectivităţii de a
garanta mijloace de existenţă celor care sunt deopotrivă deposedaţi de resurse, de putere şi de

6
http://www.indexmundi.com/switzerland/population_below_poverty_line.html.

11
Sărăcia socială. Instrumente și indicatori de măsurare

statut social. Două secole mai târziu, votarea legii privind venitul minim de inserţie a constituit
ocazia de a aplica din nou acest principiu de solidaritate naţională7.
Din raţiuni istorice diferite, în Franţa şi în Marea Britanie această problemă face astăzi
obiectul a numeroase discuţii, nu numai în rândul cercetătorilor, dar şi în cel al oamenilor politici,
judecaţi de cele mai multe ori în funcţie de rezultatele obţinute în domeniul luptei contra sărăciei
şi exluderii.
Trebuie recunoscut faptul și relaţiile economice din cele două ţări sunt comparabile: o
puternică degradare a pieţei ocupării forţei de muncă precum şi o creştere a gradului de
nesiguranţă a forţei de muncă şi o accentuare a şomajului par a avea efecte sociale comparabile.
Se observă în ambele ţări corelaţii strânse între precaritatea situaţiei privind locurile de muncă
(locuri de muncă ameninţate, instabile, șomaj) și nivelul de trai scăzut pe de o parte, iar pe de altă
parte, nivelul scăzut al ajutorului privat, al celui primit în cadrul relațiilor familiale şi al
participării la viaţa asociativă. Cu cât estemai mare distanţa faţă de situaţia ideală privind locurile
de muncă stabile, cu atât sunt mai accentuate sărăcia economică și în special sărăcia relaţională.
Se cunoaşte de altfel că în ultimii ani în cele două ţări s-a întregistrat o creștere
semnificativă a alocaţiilor pentru asigurarea unui venit minim. Procentul total al populaţiei
dependente de un sistem de garanţie a resurselor era în 2008 de cca 10% în Franţa 8 şi de 17,4% în
Marea Britanie. Segmente tot mai numeroase de populaţie, inclusiv de tineri care nu au lucrat
niciodată, sunt împinse în sfera inactivităţii şi a celor care beneficiază de asistenţă socială.
Numărul celor care ies din aceste, sfere, beneficiare de asistenţă, se menţine scăzut şi, în tot
cazul, net inferior faţă de cel al persoanelor care intră în aceste categorii.
Amploarea pe care o ia fenomenul respectiv în Franţa şi în Marea Britanie preocupă tot
mai mult puterea publică, din motive financiare în primul rând, deoarece cheltuielile sociale sunt
în creştere, dar şi din motive sociale. Se pune problema ce vor deveni toţi aceia care beneficiază
de asistenţa socială cu care colectivitatea, şi în mod deosebit sfera muncii, nu ştie ce să facă.
Nu numai aparatul productiv îi respinge degradându-le astfel statutul social, dar prezenţa
lor numeroasă afectează sistemul social în totalitatea sa ameninţându-i prin aceasta echilibrul.
Raportul social privind sărăcia şi excluderea urmează acelaşi proces, dar soluţiile
preconizate diferă considerabil. Astfel, în Marea Britanie, sărăcia de natură extensivă nu se
traduce printr-o creştere a ajutoarelor acordate. Din contră, se manifestă tendinţa de a diminua
7
David Gordon, Paul Spiker, The International Glossary on Poverty, Zed Books, London, 2007.
8
http://www.insee.fr/en/insee-statistique-publique/colloques/pauvrete/pdf/pauvrete_Chevalier_EN.pdf.

12
Sărăcia socială. Instrumente și indicatori de măsurare

valoarea ajutorului pentru a determina persoanele respective să caute soluţii pentru a se întreţine
singure. În acest context cresc şi mai mult inegalităţile dintre bogaţi şi săraci. Populaţiile
defavorizate care depind de venitul minim garantat şi al căror statut social este deja degradat sunt
adeseori bănuite că profită de asistenţa socială. Dezbaterea socială se desfăşoară, ca şi în secolul
al XlX-lea, în jurul posibilului efect negativ al ajutorului pentru săraci. Se pare că imperativul
care ghidează opţiunile poilitice este acela de a micşora cheltuielile sociale suportate de
întreprinderi. Prin aceasta se urmăreşte susţinerea competitivităţii aparatului productiv, ceea ce
trebuie să conducă la crearea de noi locuri de muncă, dându-se astfel posibilitatea celor săraci de
a nu mai fi dependenţi de asistenţa socială, cu condiţia bineînţeles ca aceştia din urmă să fie
motivaţi să lucreze. Este frapant să se constate că în Marea Britanie numeroase studii sunt
consacrate mecanismelor prin care să se incite interesul pentru găsirea unui loc de muncă. Se
consideră că trebuie elaborat un sistem de asistenţă care să încurajeze pe cei care la un moment
dat caută în mod activ să găsească un loc de muncă. Se apreciază că în special conservatorii
abordează problema acelor underclass, iar concluzia este că doar politicile de incitare pot
ameliora situaţia celor săraci.
În Franţa, problema sărăciei este abordată pornindu-se de la o reprezentare generală
privind mecanismele de solidaritate naţională. Ideea este că societatea în ansamblul său a devenit
mai fragilă. Discuţiile asupra excluderi traduc o angoasă colectivă în faţa riscului de a pierde
locul de muncă şi avantajele sociale. Criteriile Institutului francez de Statistică pentru desemnarea
pragului de sărăcie sunt: venit mai mic de 800 de euro pe lună pentru un om singur şi un venit
mai mic de 1.320 de euro pentru un cuplu fără copil. Cele mai afectate de sărăcie sunt familiile
monoparentale, constituite în majoritatea cazurilor din mamă şi unul sau mai mulţi copii9.
Responsabilii politici sau cei însărcinaţi cu realizarea de acţiuni sociale avansează rar
ideea că săracii profită de sistemul social şi că ar trebui micşorate ajutoarele pentru a determina
persoanele respective să-şi caute un loc de muncă, cum se întâmplă în Marea Britanie. Ideea cel
mai des întâlnită este că trebuie să crească cheltuielile sociale în numele solidarităţii. Persoanele
considerate sărace se simt totuşi puternic devalorizate, în special la începutul procesului de
descalificare socială. Pentru majoritatea dintre ele, referinţa la un model de integrare prin găsirea
unui loc de muncă este interiorizată10.

9
http://www.capital.ro/articol/franta-8-milioane-de-saraci-119266.html.
10
David Gordon, Paul Spiker, The International Glossary on Poverty, Zed Books, London, 2007.

13
Sărăcia socială. Instrumente și indicatori de măsurare

Este de menționat și faptul ca pentru a analiza sărăcia la scară europeană, trebuie, pe de o


parte, să nu fie analizată doar prin dimensiunea ei din punct de vedere monetar, ci această
dimensiune să fie îmbogăţită prin indicatori nemonetari; pe de altă parte, se apreciază că ar trebui
să se ţină cont de diferitele politici sociale aplicate în fiecare ţară din Comunitatea Europeană,
inclusiv în Elveţia. De asemenea, să se ia in considerare faptul că sensul conceptului de sărăcie
este diferit atât la nivelul individului cât şi la nivelul societăţii în ansamblu.
Conform Eurostat, în 2008, aproximativ 85 de milioane de cetăţeni europeni, 20% dintre
copii şi 19% dintre cetăţenii europeni cu vârsta peste 65 de ani erau expuşi riscului sărăciei. La
nivelul UE, 8% din populaţia activă şi 44% dintre şomeri aveau un venit sub pragul de sărăcie,
deţinerea unui loc de muncă nefiind suficientă pentru a asigura un nivel de trai decent. Măsurile
de protecţie socială din statele membre au diminuat cu 32% riscul sărăciei la care era expusă
populaţia UE. Criza economică a determinat creşterea ratei şomajului până la aproximativ 10%,
adâncind astfel decalajele sociale11.

11
http://www.europarl.europa.eu/sides/getDoc.do?pubRef=-//EP//TEXT+QT+H-20100109+0+DOC+XML+V0//RO.

14
Sărăcia socială. Instrumente și indicatori de măsurare

Concluzii
Sărăcia este o problemă complexă la scară națională și internațională. Nici o soluție
viabilă nu poate fi gasită pentru combaterea la scară globală, de aceea programele naționale cât și
cele internaționale au un rol foarte important în acest proces. Eradicarea sărăciei cât și a foamei
plus factorul uman sunt principalele probleme ce se întâlnesc în toată lumea.
Politicile de luptă împotriva sărăciei sunt politici naționale. Atât măsurarea sărăciei, cât și
instrumentele pentru combaterea ei sunt concepute în funcție de standardele țării respective.
Conceptul de sărăcie care este utilizat la definirea politicilor sociale naționale este cel de sărăcie
relativă (politici de asistență a famililor cu veniturile cele mai reduse din aceasta țară). Aprecierea
dimensiunilor sărăciei este rezultatul unei funcții de preferință socială, precum și expresia
pragmatismului politicii economice. Fenomenul sărăciei trebuie să aibă dimensiuni moderate,
astfel încât poate fi atenuat prin politici sociale bazate pe redistribuire sau măsuri active.
Problematica măsurării și combaterii sărăciei este extrem de vastă și de dificilă. În ultimii
ani a avut loc o adevărată explozie a literaturii consacrate acestui domeniu, au fost avansate
soluții pentru unele dintre problemele de ordin metodoligic și practic, iar pentru unele nu s-a găsit
rezolvarea.
Anul 2010 este numit Anul european de luptă împotriva sărăciei și a excluziunii sociale și
trebuie să marcheze un nou început pentru Europa în încercarea sa de a ieşi din criza economică
şi financiară. Impactul crizei a arătat Europei că realităţile economice evoluează mai rapid decât

15
Sărăcia socială. Instrumente și indicatori de măsurare

cele politice. Interdependenţa economică dintre statele membre necesită un răspuns mai hotărât şi
mai coerent la nivel politic.
În ultimii doi ani, milioane de persoane şi-au pierdut locul de muncă. Europa va trebui să
suporte încă mulţi ani povara datoriei generate de criză, care a exercitat noi presiuni asupra
coeziunii sociale a UE.
Acestea fiind spuse, prioritatea pe termen scurt a Uniunii Europene şi, implicit, a
României, este ieşirea cu succes din criză. Obiectivele pe termen lung ale României şi ale
celorlalte state europene rămân crearea mai multor locuri de muncă şi asigurarea condiţiilor de
viaţă mai bune.

Bibliografie

1. ANGHELACHE, Constatin, ISAIC-MANIU Alexandru, MITRUȚ, Constantin,


VOINEAGU, Vergil, Sisteme de indicatori utilizați în măsurarea sărăciei, Academia
de Studii Economice București;
2. GORDON, David, SPIKER, Paul, The International Glossary on Poverty, Zed
Books, London, 2007;
3. PREDA, Marian, Politica socială românească între sărăcie și globalizare, Editura
Polirom, Iași, 2002;
4. MOLNAR, Maria, Sărăcia și protecția socială, Editura Fundației ”România de
Mâine”, București, 1999;
5. TEȘLIUC, Cornelia Mihaela, POP, Lucian, TEȘLIUC, Emil Daniel, Sărăcia și
sistemul de protecție socială, Editura Polirom, Iaşi, 2001.
6. www.europarl.europa.eu
7. www.euractiv.ro
8. www.insee.fr
9. www.capital.ro

16
Sărăcia socială. Instrumente și indicatori de măsurare

17