Desigur că datorită înmulţirii numărului Bisericilor Ortodoxe autocefale şi

autonome, configuraţia creştinătăţii ortodoxe actuale este alta decât în epoca veche.
Hotarele creştinătăţii s-au lărgit mult, Bisericile şi centrele creștine s-au înmulţit.
Dispariţia imperiului creştin, formarea statalelor noi şi constituirea Bisericilor
Ortodoxe autocefale au schimbat şi raporturile dintre părţile componente ale
Bisericii Ortodoxe întregi. Bisericile-fiice au devenit protectoare uşi ajutătoare ale
Bisericilor-mame. Azi centrele de viaţă de activitate şi de cultură ortodoxă s-au
mutat în alte regiuni decât cele din epoca veche şi evul mediu. Aşa, de exemplu,
patriarhul din Constantinopol a pierdut calitatea sa de „etnarh”, iar titlul de patriarh
„ecumenic” a rămas o amintire din vremuri glorioase și nu mai corespunde unei
situaţii politice şi religioase. De asemenea și celelalte patriarhate vechi din Răsărit
au scăzut în importață din punct de vedere numeric şi cultural. În schimb s-au
ridicat mult Biserica Ortodoxă Rusă şi Biserica Ortodoxă Română, care e a doua ca
număr de credincioși şi mărime în sânul Ortodoxiei ecumenice1 şi se bucură de un
mare prestigiu şi unanimă apreciere în întreagă lume ortodoxă. Astăzi întreaga
activitate a Ortodoxiei ecumenice nu se mai concentrează și conduce dintr-un
singur punct. Ea este o problemă şi o datorie de colaborare interortodoxă, în toate
Bisericile Ortodoxe autocefale trebuie să-şi aducă contribuţia lor de viaţă
religioasă, de muncă, de cultură teologică şi la nevoie şi sacrificiu2.
Deşi, în trecut au existat fără încetare relaţii strânse între toate Bisericile
Ortodoxe autocefale, ele urmăreau îndeosebi păstrarea unităţii de credinţă şi
tradiţie ortodoxă, fiind legate mai mult, de trecut decât de viitor, fapt pentru care o
colaborare strânsă şi permanentă între ele în acest sens putea fi socotită aproape
inutilă3. Astăzi însă, îndeosebi după cel de al doilea război mondial se constată
pretutindeni în lumea ortodoxă o preocupare statornică de înnoire şi intensificare a
unităţii ecumenice a Ortodoxiei, de realizare a unităţii ortodoxe de gândire şi
acţiune, pentru împlinirea mesajului ei în lumea contemporană. Pe linia
imperativelor mari ale vremurilor noi pe care le trăim. În ce priveşte contribuţia

1 Apostolat social, vol. VI, p. 30.

2 Ibidem, p. 298-303.
3 Mitropolitul Iustin al Moldovei, Biserica Ortodoxă română în lumea contemporană, în „Douăzeci de ani...”, p.
399.
Bisericii Ortodoxe Române la întărirea acestei unităţi ortodoxe de gândire şi
acţiune, observăm că cei douăzeci şi cinci de ani de când Prea Fericitul Patriarh
Justinian a venit la cârma Biserici Ortodoxe Române coincid nu numai cu perioada
de cea mai intensă şi multilaterală afirmare a Biserici Ortodoxe Române, dar şi de
cea mai intensă afirmare a unităţii Ortodoxiei ecumenice, care a constituit, de
altfel, una din preocupările majore şi grija cea mai de seamă a Prea Fericirii Sale.
Ceea ce impresionează, de la început, este nu numai lunga viziune a Prea
Fericirii Sale despre necesitatea păzirii şi întăririi unităţii Ortodoxiei ecumenice, ci
şi mulţimea strădaniilor depuse cu toată osârdia pentru îndeplinirea măreţului
program pe linia acesta, anunţat chiar în momentul venirii sale la cârma Bisericii
Ortodoxe Române. Încă în cuvântarea rostită cu prilejul alegerii altui patriarh Prea
Fericirea Sa făcea legământul pe care l-a ţinut cu sfinţenie în toţi cei douăzeci şi
cinci de ani de partid-stat „voi întinde mâna iubirii şi a prieteniei de frăţie întru
Hristos tuturor Bisericilor Ortodoxe surori întru Ecumenicitate, luptând pentru
înflorirea Ortodoxiei, care zideşte şi întăreşte popoarele”4. Aceste simţăminte de
care era însufleţit, a ţinut să le împărtăşească şi tuturor Întâistătătorilor Bisericilor
Ortodoxe surori, printr-o scrisoare irenică, îndată după alegerea şi întrebarea sa şi
ea are nu numai schiţarea unui program de activitate pentru intensificarea şi
întărirea unităţii Ortodoxiei ecumenice în lumea contemporană, dar și o chemare
adresată tuturor întâistătătorilor Bisericilor Ortodoxe de a colabora la înfăptuirea
acestui măreţ ţel, impus nu numai de principiul ortodox al ecumenicităţii, ci şi de
imperativele vremurilor noi care le trăim. „Simţim o nespusă bucurie şi o mare
încurajare – spunea în această Scrisoare irenică – de a avea prilejul să vă facem
cunoscut tuturor Bisericilor surori, că – împreună cu mărturisirea de a păzi
tendinţele învăţăturile şi tradiţiile Biserici Ortodoxe de Răsărit – putem da chezăşie
că totdeauna, potrivit cu datoria ce avem şi pe cât împrejurările ne vor îngădui,
grija cea mai sfântă, și cea mai arzătoare pentru noi va fi de a păstra şi întări
legăturile de dragoste şi conlucrare între bisericile surori, după pilda Sfinţilor
Ierarhi şi fericiţilor noştri înaintaşi, urmându-le faptele şi desăvârşindu-le jertfele
pentru răspândirea dreptei credinţe şi propovăduirea cuvântului adevărului. Căci,
4 Apostolat social, vol. III, p. 123.
după îndemnul dumnezeiescului Apostol Pavel, datori suntem „să păzim unitatea
duhului întru legătura păcii” (I Tim. VI, 20). Aşijderea râvnim ca Sfânta noastră
Biserică să ajute şi să vegheze mai departe, după datoria ce are la buna întocmire,
la apărarea şi păstrarea neştirbită a ecumenicității care trăieşte vie în sânul
Ortodoxiei şi n-a lipsit nici în cele mai grele vremuri. Noi, Bisericile Ortodoxe
surori, înfăţişăm o mare familie, care a păstrat cu credincioşie învăţătura curată a
Mântuitorului Iisus Hristos, fără să ne aplecăm schimbărilor trecătoare şi fără să
lepădăm nimic din tezaurul sfânt al dogmelor şi canoanelor. Prin această unitate a
Ortodoxiei se dovedeşte puterea dumnezeiască ce o susţine și vom fi laolaltă
fericiţi, dacă Cel Atotputernic ne va hărăzi mereu bucuria de a vedea biruind
necontenit duhul dragostei şi al înţelegerii frăţești, care trebuie să stea la temelia
tuturor lucrărilor cu caracter obştesc ortodox”.
Vremurile de adânci şi rapide prefaceri sociale pe care le trăim cer şi
stimulează în acelaşi timp unitatea de gândire şi acţiune a Ortodoxiei ecumenice,
ca şi unitatea întregii creştinităţi, pentru a putea veni astfel mai eficient în
întâmpinarea şi aspiraţiile omenirii de azi, dornică de unitate, pace, înţelegere şi
dragoste şi pentru a-şi putea dovedi prezenţa activă şi utilitatea lor în lumea
contemporană. Fiindcă „misiunea Bisericii este nu ca să împartă viaţa şi pe oameni
întreolaltă, ci ca să dea un înţeles dumnezeiesc rosturilor pământeşti, împăcând pe
om cu el însuşi şi cu semenii săi, prin apropierea de acelaşi leagăn-sfânt, care este
Hristos. Îutrucât, permanente şi fireşti sunt lucrurile după care năzuiesc astăzi
popoarele, Biserica este datoare să ia parte la dezlegarea lor, în virtutea rostului ce-
l are de a se sili să facă mai uşoară şi mai bună viaţa fiiilor ei, care sunt fiii lui
Dumnezeu. O lucrare a Biserici în această privinţă, îndrumată pe plan ecumenic, ar
fi idealul către întregirea factorilor politici, sociali şi economici, care ar netezi
drumul şi ar uşura munca printr-o convieţuire în pace şi bună înţelegere”.
În lumina acestor imperative majore ale ceasului de faţă „înţelegem şi
întindem punţi de prietenie şi pace trainică între toate neamurile şi popoarele
Bisericilor surori întru Ortodoxie”. Toate acestea ne îndeamnă imperios pe toţi a ne
apropia şi uni sufleteşte întreolaltă, în toate aceste probleme care ne confruntă,
,,sfărâmând peretele care ar încerca să zăgăzuiască unirea noastră duhovnicească.
Avem datoria şi chiar porunca expresă de la Mântuitorul nostru Iisus Hristos, să ne
iubim unii pe alții ca într-un gând să mărturisim, să fim o Biserică sobornicească şi
apostolească, o Biserică a bunătăţii, a dragostei și a păcii. Ca păstrători ai
învăţăturilor evanghelice şi ca propovăduitori ai iubirii nemărginite, socotim că
legăturile de apropiere şi de conlucrare între Bisericile noastre în dreapta-credinţă
sunt astăzi mai de trebuinţă decât oricând”5.
Din această Scrisoare irenică ca şi din întreaga operă a Prea Fericitului
Patriarh Justinian, se desiprind câteva idei remarcabile, foarte importante în ce
priveşte fiinţa şi sensul unităţii Ortodoxiei ecumenice.
a) Toate Bisericile Ortodoxe autocefale constituie o mare familie de Biserici surori,
libere şi egale, strâns unite în jurul aceluiași tezaur dogmatic, canonic şi liturgic, şi
care se manifestă în toate acţiunile lor ca un singur trup cu multe mădulare.
b) Unitaitea ecumenică a Ortodoxiei nu este o unitate în uniformitate, ci o unitate
în divrsitate, care scoate în evidență importanţa contribuţiei fiecărei Biserici
Ortodoxe autocefale, întrucât ,,fiecare Biserică Ortodoxă naţională, mădular al
marii Ortodoxii, contribuie în chipul său specific la manifestarea aceluiași adevăr
de credinţă. Fiecare Biserică Ortodoxă, deţinătoare a tezaurului evanghelic, zideşte
în egală măsură şi cu egală răspundere la clădirea pe care o ridicăm Domnului şi
Mântuitorului nostru Iisus Hristos”6.
c) Unitatea şi colaborarea strânsă între ele sunt cerute, imperios atât de principiul
ortodox fundamental, al ecumenicității cât și de transformările profunde şi rapide
care au loc pretutindeni în lume și de eforturile susţinute pe care le depune
omenirea întreagă pentru refacerea unității ei, pentru pacea şi progresul general.
d) În această opera grandioasă „nici o unitate ortodoxă nu trebuie neglijată, nici o
cotribuţie nu trebuie dispreţuită, toţi, laolaltă, suntem chemaţi să fim împreună-
lucrători ai lui Dumnezeu la intronizarea adevărului lui Hristos în lume, la opera
Duhului de restaurare a chipului lui Dumnezeu, la refacerea unităţii Bisericii lui
Hristos. Toţi suntem una în această acţiune apostolică. Toţi suntem una în opera
5 Ibidem, vol. IV, p. 5-8.
6 Vizita Prea Fericitului Părinte Patriarh Justinian în Grecia și Etiopia, în „Biserica Ortodoxă Română”, LXXXIX
(1971), p. 462.
evanghelică de restaurare a dreptăţii și a păcii între oameni”7.
e) Unitatea Ortodoxiei ecumenice reprezintă unitatea creştină şi bisericească spre
care tinde ecumenismul contemporan, de unde importanţa rolului şi contribuţiei
Ortodoxiei în Consiliul Ecumenic al Bisericilor, la opera de refacere a unităţii
creştine şi bisericeşti8.
f) Unitatea Ortodoxiei ecumenice contribuie şi la întărirea unităţii moral-spirituale
a omenirii întregi, la sprijinirea eforturilor tuturor popoarelor de pace, unitate şi
colaborare, pentru înflorirea şi dezvoltarea lor multilaterală, prin faptul că
„Bisericile Ortodoxe îşi însuşesc năzuinţele popoarelor lor”9.
Cu alte cuvinte, unitatea Ortodoxiei ecumenice e pusă atât în slujba refacerii
unităţii pancreştine cît şi a unităţii morale a tuturor popoarelor şi omenirii întregi.
Pe linia aceasta, Biserica Ortodoxă Română în frunte cu Prea Fericitul
Patriarh Justinian a adus o importantă contribuţie la păstrarea, întărirea şi afirmarea
în contemporaneitate a unităţii Ortodoxiei ecumenice, ceea ce o situează printre
cele mai active Biserici Ortodoxe în această privinţă, din întreaga Ortodoxie
ecumenică. Această contribuţie a adus-o prin o serie de măsuri concrete, foarte
importante, menite să ducă la păstrarea şi promovarea unităţii ecumenice a
Ortodoxiei:
1. Prin toate realizările Bisericii Ortodoxe Române pe plan local, ca şi
prin întărirea unităţii sale interne.
Toate înfăptuirile de seamă ale Bisericii Ortodoxe Române sub înţeleapta
cârmuire a Prea Fericitului Patriarh Justinian, pe plan intern, au contribuit nu
numai la înflorirea şi afirmarea Bisericii Ortodoxe Române, ci şi la întărirea
unităţii Ortodoxiei ecumenice. Căci dacă un mădular al trupului e sănătos şi îşi
împlineşte slujba sa deplin, trupul întreg se foloseşte de toate celelalte mădulare ale
lui, iar dacă un mădular e bolnav şi nu-şi îndeplineşte cum trebuie slujirea sa,
întreg trupul se

7 Ibidem, p. 462, 468.

8 Apostolat social, vol. VIII, p. 88-89, 191; vol. X, p. 148.
9 Ibidem, vol. X, p. 31.
resimte, împreună cu toate mădularele lui (Cf. I Cor. XII, 26)10. De aceea, prin
grija pentru păstrarea unităţii de credinţă şi trăire a unui mădular, pe plan local, se
întăreşte şi unitatea Ortodoxiei ecumenice. De fapt, după cum mărturiseşte însuşi
Prea Fericitul Patriarh Justinian, toate înfăptuirile cele mai de seamă ale Bisericii
Ortodoxe Române pe plan local, în cei douăzeci şi cinci de ani de patriarhat, au
pornit tocmai „din preocuparea aceasta constantă pentru unitatea de credinţă şi din
grija ca pe tot cuprinsul Patriarhiei Române mărturisirea credinţei, trăirea şi
slujirea creştină să se manifeste la fel de către toţi fiii Bisericii noastre
srtrămoşeşti”11.
Iar între înfăptuirile mai de seamă amintim: noul Statut de orgranizare şi
funcţionare a Bisericii Ortodoxe Române, ca şi întreagă legislaţia bisericească,
reîntregirea bisericească, reorganizarea învăţămîântului teologic, precum şi a vieţii
monahale, cursurile de îndrumare pastorală şi misionară a clerului, canonizarea
sfinţilor români, integrarea tuturor clericilor şi credincioşilor Bisericii noastre în
noul apostolat social şi în ecumenismul local, iniţat de Prea Fericitul Părinte
Partriarh Justinian, pentru slujirea şi sprijinirea, efortului întregului nostru popor de
înflorire şi dezvoltare multilaterală a patriei noastre, de pace, înţelegere, şi
colaborare cu toţi oamenii de bine din lume12.
Prin toate aceste înfăptuiri Biserica Ortodoxă Română s-a dovedit a fi o
Biserică slujitoare, de ale cărei roade se bucură şi folosesc toate celelalte Biserici
Ortodoxe surori, constituind pentru toate o pildă de urmat. Astfel încă la împlinirea
a zece ani de arhipăstorire a Prea Fericitului Patriarh Justinian, Patriarhul Hristofor
al Alexandriei, arăta „cât sunt de folositoare realizările Bisericii Ortodoxe Române
pentru întreaga Ortodoxie”13, iar delegaţii Patriarhiei Ecumenice şi Bisericii
Ortodoxe Greceşti, cu prilejul vizitării Bisericii noastre, au declarat că „Biserica
Ortodoxă Română trebuie luată ca pildă de alte Biserici Ortodoxe Autocefale” şi că
„Ortodoxia ecumenică va spori simţitor prin talentul înmulţit de Biserica Ortodoxă

10 Cf. Legătura credinței, dragostei și păcii, în „ Ortodoxia”, XIII (1961), nr. 1, p. 7.

11 Apostolat social, vol. X, p. 42.
12 Ibidem, p. 43, 198.
13 Cf. Sărbătorirea a zece ani de la înscăunarea Prea Fericitului Patriarh Justinian, în „Biserica Ortodoxă
Română”, LXXVI (1958), nr. 7-8, p. 574.
Română”14. Iar patriarhul ecumenic Atenagoras declara: „precum ne-am convins cu
ochii proprii, sub îndrumarea însufleţită a Prea Fericitului Patriarh Justinian şi cu
activitatea neobosită a Prea Fericirii Sale, s-a săvârşit şi se săvârşeşte o foarte
însemnată lucrare de reînnoire locală în Biserica noastră, care progresează
continuu, dar care procură de fiecare dată în mod unanim contribuţia valoroasă a
Bisericii Române la toate strădaniile de reînnoire ale întregii Biserici Ortodoxe, la
zidirea unităţii creştine şi a păcii în lume”15. Unitatea întregului trup al Ortodoxiei
ecumenice sporeşte şi propăşeşte prin afirmarea fiecărui mădultar al ei, între care
Biserica Ortodoxă Română, prin înfloritoarea ei viaţă bisericească, contribuie la
desfăşurarea vieţii bisericeşti şi a celorlalte Biserici Ortodoxe.
2. Prin înviorarea contactelor şi vizitelor reciproce între Întâistătătorii
Bisericilor Ortodoxe surori.
Biserica Ortodoxă Româna sub înţeleapta cârmuire a Prea Fericitului
Patriarh Justinian a devenit purtătoarea unor importante iniţiative de promovare a
unităţii Ortodoxiei ecumenice şi unităţii creştine în general. În acest scop, „suntem
chiar ajutaţi de stat să întreţinem relaţii externe cu Biserici şi organizaţii creştine
din afara ţării”16, să menţinem şi să dezvoltăm legăturile canonice, cu toate
Bisericile Ortodoxe surori. Pentru intensificararea acestor legături s-a dat o
deosebită atenţie în primul rând schimbului de vizite şi contactelor personale cu
aproape toţi întâistătorii Bisericilor Ortodoxe surori.
În nici o perioadă din istoria sa, Biserica Ortodoxă Română n-a făcut atâtea
vizite, prin Întâisttătătorul ei, celorlalte Biserici Ortodoxe surori şi nici n-a primit,
la rândul ei, atâtea vizite ale Bisericilor surori, ca în timpul Prea Fericitului
Patriarh Justinian. Numărul vizitelor făcute de Prea Fericirea Sa Bisericilor surori
sau al vizitelor acestora la noi, precum şi al întâlnirilor cu Întâistătătorii lor, cu
diferite prilejuri, este de-a dreptul impresionant.
Astfel, îndată după terminarea războiului, Prea Fericirea Sa, a contribuit la
reluarea şi strângerea legăturilor cu Biserica Ortodoxă Rusă, pe care o vizitează

14 Ibidem, LXXVI (1956), nr. 1-2, p. 35, 47.

15 Vizita Prea Fericitului Patriarh Justinian la Patriarhia Ecumenică din Constantinopol, în „Biserica Ortodoxă
Română”, LXXXVI (1968), nr. 3-5, p. 283.
16 Apostolat social, vol. X, p. 57; vol. IX, p. 246.
pentru prima oară, în anul 1946, ca vicar al Mitropolei Moldovei. În total, până azi,
de zece ori a vizitat Prea Fericirea Sa Biserica Ortodoxă Rusă, cu diferite prilejuri.
Aşa, în 1948, a participat la aniversarea a 500 de ani de autocefalie a Bisericii
Ortodoxe Ruse şi la Consfătuirea panortodoxă de la Moscova. În 1950, când a
încheiat un act de colaborare cu Biserica Ortodoxă Rusă în lupta pentru apărarea
păcii în lume, cu care prilej a fost făcut membru de onoare al Academiei
duhovniceşti din Moscova. În 1951, când a participat la o consfătuire a
reprezentanţilor Bisericilor Ortodoxe, care au lansat un apel pentru pace către
creştinii din lumea întreagă. În 1955, a participat la serbările prilejuite de
sărbătorirea Sfântului Serghie. În 1958, participă la festivităţile prilejuite de
aniversarea a 40 de ani de la reînfiinţarea Patriarhiei ruse. În 1963, a participat la
festivităţile cu prilejul împlinirii a 50 de ani de slujire arhierească a Patriarhului
Alexei. În 1966, ia parte la festivităţile prilejuite de cea de a 20-a aniversare a
redeschiderii Academiei duhovnicești din Leningrad, fiind declarat membru de
onoare al acestuia. În 1968, a participat la festivităţile prilejuite de împlinirea a 50
de ani de la reînfiinţarea Patriarhiei ruse şi în fine în 1971 a luat parte la
festivităţile de alegere şi intronizare a Sanctităţii Sale Pimen Patriarh al Moscovei
şi a toată Rusia.
Cu prilejul vizitelor în Rusia au fost reluate legăturile şi cu Biserca Ortodoxă
din Gruzia, pe care a vizitat-o încă în 1948, întâlnindu-se după aceea de mai multe
ori cu Sanctitatea Sa Patriarhul Efrem al II-lea al Gruziei.
Se intensifică legăturile de prietenie şi colaborare cu Biserica Orotodoxă
Bulgară, pe care a vizitat-o de trei ori, în 1953, cu prilejul alegerii şi intronizării
Patriarhului Chiril al Bulgariei, în 1966 cu ocazia sărbătoririi a treizeci de ani de la
reînfiinţarea Patriarhiei Bulgare şi în 1971, cu prilejul alegerii şi intronizării
Sanctităţii Sale Maxim, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Bulglare.
În 1956 se reiau, de asemenea, legăturile cu Biserica Ortodoxă Sârbă, pe
care Prea Fericitul Patriarh Justinian o vizitează, în 1957, timp de 8 zile, cu care
prilej a fost decorat cu ordinul „Drapelul Iugoslav, clasa I”.
În 1963, vizitează Biserica Ortodoxă Greacă cu prilejul sărbătoririi împlinirii
mileniului Sfântului Munte, unde a avut loc şi o consfătuire interortodoxă între toţi
întâistătorii Bisericilor Ortodoxe autocefale, prezenţi la aceste serbări; precum şi în
1971 cu prilejul sărbătoririi a 150 de ani de la eliberarea poporului grec de sub
jugul otoman. Cu această ocazie a vizitat şi centrul interortodox de la Mânăstirea
Penteli.
În 1968, Prea Fericitul Patriarh Justinian vizitează Patriarhia Ecumenică şi
pe Sanctitatea Sa Patriarhul Atenagora, fiind prima vizită oficială pe care a făcut-o
un patriarh român Patriarhiei Ecumenice, din 1925 încoace.
Tot ca o contribuţie la întărirea unităţii Ortodoxiei ecumenice se înscriu şi
vizitele pe care Prea Fericitul Patriarh Iustinian le-a făcut tuturor Bisericilor
Ortodoxe Orientale şi anume: Biserica Armeană, în 1958 şi 1966, precum şi cele
din Republica Arabă Egipt, India şi Etiopia, în 1969 şi iarăşi în Etiopia în 1971, cu
prilejul alegerii şi intronizării noului patriarh al Biserici Etiopiene, Abuna
Theophilos.
În toate aceste vizite, Prea Fericitul patriarh Justinian a fost însoţit totdeauna
de o delegaţie compusă din doi-trei ierarhi şi profesori de teologie, încât „toţi
ierarhii Sfântului Sinod au făcut vizite în afară de ţară, fiind peste tot mesageri nu
numai ai spiritului ecumenist al Ortotoxiei româneşti, ci şi ai nobilei dorinţe a
poporului nostru de a întreţine relaţii de pace, de prietenie şi înfrăţire cu toate
popoarele lumii”17.
Bucurându-se de o unanimă apreciere pentru marile realizări pe plan intern,
ca şi pentru spiritul bogat în iniţiative de promovare a unităţii Ortodoxiei
ecumenice, Prea Fericitul Patriarh Justinian a primit vizita aproape a tuturor
Întâistătătorilor Bisericilor Ortodoxe surori şi a delegaţiilor lor, în scopul
cunoaşterii mai îndeaproape a întregii noastre vieţi bisericeşti.
Astfel răspunzând vizitelor, făcute de Prea Fericitul Patriarh Justinian în
Rusia, patriarhul Alexei al Moscovei şi a toată Rusia ne vizitează în 1947, 1957 şi
1962, precum şi în numeroase alte delegaţii ale Bisericii Ortodoxe Ruse, cu diferite
prilejuri, în 1948, 1954, 1958, 1967, 1968, etc. De asemenea, Patriarhul Chiril al
Bulgariei a făcut trei vizite de prietenie şi cunoaştere reciprocă Bisercii noastre, în
17 Ibidem, vol. X, p. 57.
1954, 1955 şi 1968.
În 1951 şi 1954 ne vizitează patriarhul Alexandru aI III-lea al Antiohiei cu
care ocazie a înmânat Prea Fericitului Patriarh Justinian marele cordon al Ordinului
„Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” clasa I-a, „pentru întărirea relaţiilor frăţeşti dintre
Bisericile şi popoarele noastre, pentru pace şi înfrăţirea tuturor oamenilor”. De
tasemenea, urmaşul patriarhului Alexandru, Patriarhul Teodosie al VI-lea al
Antiohiei a continuat aceleaşi bune relaţii, vizitând Biserica Ortodoxă Română în
1959.
În 1958, cu prilejul sărbătoririi a zece ani de la înscăunarea Prea Fericitului
Patriarh Justinian, are loc vizita patriarhului Hristofor al Alexandriei, precum şi
succesorului acestuia, patriarhul Nicolae al VI-lea al Alexandriei şi al întregii
Africi, în 1971, cu care ocazie a înmânat Prea Fericitului Patriarh Justinian Crucea
Sfântului Apostol şi Evanghelist Marcu, clasa I, cea mai veche medalie a
Patriarhiei Alexandriei.
De asemenea, răspunzând vizitei Prea Fericitului Patriarh Justinian în
Iugoslavia, în 1962, a avut loc vizita, Patriarhului Gherman al Serbiei. Cu acest
prilej s-a accentuat că ţelul suprem al tuturor Bisericilor Ortodoxe este şi trebuie să
fie păstrarea unităţii Bisericii Ortodoxe ecumenice.
Un moment important în efortul comun de întărire a unităţii Ortodoxiei
ecumenice îl constituie şi vizita pe care a făcut-o Bisericii Ortodoxe Române
Sanctitatea Sa Patriarhul ecumenic Atenagora al Constantinopolului, în 1967, în
fruntea unei mari delegaţii când a avut loc un rodnic schimb de păreri, într-o
consfătuire comună de informare reciprocă, cu privire la unele probleme
interortodoxe, ca pregătirea lucrărilor Sinodului Ecumenic şi probleme privind
relaţiile cu celelalte Biserici creştine şi mişcarea ecumenică.
În 1968, cu prilejul festivităţilor legate de împlinirea a douăzeci de ani de la
înscăunarea Prea Fericitului Patriarh Justinian, ne-a vizitat şi Sanctitatea Sa
Patriarhul Benedict aI Ierusalimului, Sanctitatea Sa Patriarhul Efrem al II-lea al
Gruziei, Prea Fericitul Arhiepiscop Ieronim al Atenei şi Primat al Greciei, I.P.S.
Arhiepiscop Paavali al Finlandei, precum şi o delegaţie a Bisericii Ortodoxe din
Cipru, alături de nenumăraţi alţi delegaţi. Momentul acesta a constituit un minunat
prilej de întărire a legăturilor interortodoxe şi de afirmare a unităţii întregii
Ortodoxii ecumenice.
De asemenea ne-a vizitat şi întâistătătorul Bisericii Ortordoxe din
Cehoslovacia, Mitropolitul Dorotei, precum şi delegaţiile celorlalte Biserici
Ortodoxe surori, cu diferite prilejuri, încât putem spune că Prea Fericitul Patriarh
Justinian a vizitat, a primit vizita sau s-a întâlnit cu aproape toţi întîistătătorii
Bisericilor Ortodoxe surori.
Pe linia întăririi unităţii Ortodoxiei ecumenice se înscriu şi vizitele
Întîistătătorilor sau reprezentanţilor Bisericilor Ortodoxe Orientale, la Bucureşti şi
anume vizita la Patriarhia Română în 1966 a Majestăţii Sale Imperiale Haile
Selassie I, Împăratul Etiopiei, cu o întreagă delegaţie, apoi în 1965 a Sanctităţii
Sale Vasken I, patriarhul suprem şi Catolicosul tuturor armenilor, precum şi vizita,
în 1968, a delegraţiei Biserircii Orientale Etiopiene.
Tot pe linia vizitelor şi participării Prea Fericitului Patriarh Justinian la
diferite consfătuiri interortodoxe cu prilejul unor evenimente importante din viaţa
unor Biserici surori sau a Ortodoxiei întregi, ca de pildă la Moscova, Sfântul
Munte, Atena, etc. trebuie să amintim aici şi de consfătuirea interortodoxă care a
avut loc la București în 1955, sub preşedinţia Prea Fericirii Sale, cu prilejul
aniversării a 70 de ani de la autocefalia Bisericii Ortodoxe Române şi canonizării
sfinţilor români.
Prin toate aceste întâlniri, consfătuiri şi vizite reciproce unde a fost prezent
Prea Fericitul patriarh Justinian, s-au stabilit, întărit şi dezvoltat legăturile între
toate Bisericiie Ortodoxe surori, dându-se posibilitatea cunoaşterii la faţa locului a
întregii vieţi bisericeşti şi realizărilor fiecărei Biserici surori, schimbului de
experienţă şi păreri, ca şi formării unui front comun ortodox în toate problemele
care confruntă Ortodoxia în general şi lumea contemporană18.
4. Prin corespondenţă şi scrisori irenice.
Vreme îndelungată, datorită împrejurărilor istorice, legăturile dintre
Biserircile Ortodoxe surori, au fost cultivate numai pe calea corespondenței și
18 Ibidem, vol. IV, p. 72.
scrisorilor irenice, prilejuite de marile săbători creştine (Naşterea Domnului,
Sfintele Paşti, Anul nou etc.), diferite comemorări, aniversări sau anumite monente
şi interese vitale ale vieţii bisericeşti ortodoxe. Ele au fost totdeauna un mijloc, de
menţinere şi exprimare a conştiinţei unității Ortodoxiei ecumenice19.
Prea Fericitul Patriarh Justinian nu numai că a folosit din plin acest mijloc al
corespondenţei pentru menţinerea unităţii ortodoxe, cum se vede peste tot în
rubrica „Viaţa bisericească” din revista: „Biserica Ortodoxă Română”, dar a
introdus în ea şi un stil şi un suflu nou, întrucât totdeauna în ea sunt scoase în
evidență marile probleme ale timpului, precum şi solicitarea călduroasă adresată
tuturor Bisericilor surori de a conlucra la rezolvarea acestor probleme de interes
comun. Foarte grăitoare în această privinţă, aşa cum am văzut, este însăși
scrisoarea irenică trimisă tuturor întâistătătorilor Bisericilor Ortodoxe, cu prilejul
întronizării Prea Fericirii Sale, precum şi scrisoarea irenică cu prilejul Naşterii
Domnului, din anul 1956, în care face cunoscut tuturor Bisericilor surori dorinţa
Bisericii Ortodoxe Române de a intensifica unitatea şi conlucrarea interortodoxă
pentru triumful păcii în lume. Fără laudă deşartă ne îngăduim să amintim că
Biserica Ortodoxă Română a făcut şi nu încetează să facă încercări sincere şi
încununate de succes, pentru a stabili legături strânse atât cu Bisericile Ortodoxe
cât şi cu celelalte Biserici şi Confesiuni, după cuvântul Sfântului Apostol Pavel:
„pe cât stă în puterea voastră, trăiți în pace cu toţi oamenii” (Rom. XII, 18). Prin
strângerea legăturilor dintre Bisericile noastre surori şi prin dezvoltarea acestor
legături cu celelalte Biserici eterodoxe, putem determina şi promova apropierea şi
conlucrarea între toate popoarele lumii, în scopul dezarmării tuturor pornirilor
duşmănoase, acţiunilor războinice şi încercărilor de înrobire a semenilor noştri20.
În toate scrisorile irenice apare exprimată dorinţa Prea Fericirii Sale de
păstrare a unităţii ortodoxe ecumenice, pentru a putea sluji mai bine marile
imperative ale ecumenismului contemporan, pacea şi unirea tuturor.

19 Pr. Prof. C. Sârbu, Unitatea ortodoxă oglindită în scrisorile irenice, în „Ortodoxia”, XIII (1961), nr. 1, p. 83;
Prof. N. Chițescu, Relațiile interortodoxe ale Bisericii Ortodoxe Române, în „Douăzeci de ani...”, p. 411; Pr. Olimp
N. Căciulă, În Slijba Ortodoxiei ecumenice, în „Biserica Ortodoxă Română”, LXXVI (1958), nr. 5-6, p. 536.
20 Apostolat social, vol. VI, p. 216-217.
 5. Prin participarea la lucrările pregătitoare ale Sfântului şi Marelui
Sinod Ecumenic.
Fără îndoială unul din cele mai importante mijloace de întărire şi afirmare a
unităţii Ortodoxiei ecumenice, a fost şi este Sinodul ecumenic. Datorită mulțimii şi
importantelor probleme care s-au acumulat, din epoca Sinoadelor Ecumenice şi
până astăzi, necesitatea ţinerii unui Sinod ecumenic pentru soluţionarea grabnică a
lor, a devenit extrem de vitală şi urgentă pentru toate Bisericile Ortodoxe.
Problema aceasta s-a pus la începutul secolului nostru şi cu o mai mare acuitate,
îndeosebi după cel de-al doilea război mondial Biserica Ortodoxă Română în
frunte cu Prea Fericitul Patriarh Justinian, a susţinut de la început, cu toată puterea,
necesitatea ținerii unui astfel de Sinod, făcând chiar o serie de propuneri pentru
urgentarea lucrărilor pregătitoare.
Astfel încă din 1951, în scrisoarea de răspuns către Patriarhul ecumenic
Atenagoras, în chestiunea întrunirii unui prosinod panortodox, Prea Fericitul
Patriarh Justinian spunea: „nu o singură dată, gândul Nostru s-a îndreptat spre
marile şi importantele probleme care s-au pus vieţii noastre bisericeşti, în decursul
vremii şi mai vârtos în veacul nostru. Nu mai puţin, am chibzuit asupra posibilităţii
rezolvării lor în modul cel mai just. De aceea, toate iniţiativele bune pentru a se
putea ajunge la o pronunţare panortodoxă asupra acestor probleme, le salutăm cu
dragoste şi le întâmpinăm cu încredere. La fel salutăm şi iniţiativa Sanctităţii
Voastre şi vă vestim că problema unui viitor sinod ecumenic sau panortodox am
dat-o în studiu cărturarilor noştri, ierarhi şi profesori. Scrisoarea SanctităţiiVoastre
ne-a făcut atâta bucurie şi ne-a trezit atâtea nădejdi în viitorul Ortodoxiei noastre
ecumenice”21. Cu aceeaşi bucurie a salutat în 1961 ţinerea primei Conferinţe
Panortodoxe de la Rodos, ca una care va contribui la „unirea şi întărirea
Ortodoxiei, atât de mult necesară azi şi nouă înşine şi creştinătăţii întregi”22.
O dată stabilit catalogul temelor viitorului sinod ecumenic, Prea Fericirea Sa
a stabilit mai multe comisii formate din ierarhi şi profesori de teologie, pentru
studierea lor şi precizarea poziţiei Bisericii Ortodoxe Române asupra fiecărei teme

21 Pr. Dr. Gh. Soare, De la Vatoped la Rhodos, în „Biserica Ortodoxă Română”, LXXIX (1961), nr. 9-10, p. 849.
22 Apostolat social, vol. VIII, p. 148.
în parte.
De asemenea importante contribuţii a adus Biserica Ortodoxă Română şi în a
doua şi a treia Conferinţă panortodoxă de la Rodos, din 1963 şi 1964, la precizarea
poziţiei ortodoxe faţă de dialogul cu Biserica Romano-Catolică, în condiţiile
hotărârilor Conciliului II Vatican şi ale declaraţiilor Papei Paul al VI-lea23. Iar în
1967, cu ocazia vizitei Patriarhului ecumenic Atenagora la Bucureşti, Prea
Fericitul Patriarh Justinian a exprimat din nou „poziţia Biserici Ortodoxe Române
faţă de dialogul cu Biserica Romano-Catolică” şi a cerut din nou, ca şi la
consfătuirea de la Atos24 „să se accelereze de către toate celelalte Biserici surori
pregătirea temelar fixate la Prima Conferinţă panortodoxă de la Rodos”, întrucât şi
după şase ani se mai observă la unele Biserici surori „o mare delăsare faţă de
importanţa unui Sinod ortodox”. De asemenea a cerut din nou „instituirea pe lângă
Scaunul ecumenic a unei Comisii permanente, compusă din reprezentanţii
Bisericilor Ortodoxe autocefale”, pentru grăbirea lucrărilor pregătitoare25.
Cele patru Conferinţe panortodoxe pregătitoare de până acum, au adus o
importantă contribuţie la întărirea unităţii ortodoxe prin strângerea raporturilor
dintre toate Bisericile Ortodoxe surori, şi prin formarea unei atitudini ortodoxe
comune în problema relaţiilor cu celelalte Biserici creştine, ca şi în problemele
omenirii contemporane26. Ținerea Sinodului ecumenic va adânci şi mai mult
această unitate, făcând mai activă prezenţa Ortodoxiei în lumea contemporană.
6. Prin publicaţiile şi revistele Bisericii Ortodoxe Române.
Înfloritoarea literatură teologică ortodoxă românească în diferite publicaţii
cât
şi în cele opt reviste bisericeşti de la noi, în cei douăzeci şi cinci de ani de
patriarhat, a contribuit şi ea la strângerea raporturilor prieteneşti, intensificarea
colaborării cu toate Bisericile surori şi întărirea unităţii interortodoxe27. Şi aceasta
23 A treia Conferință Panortodoxă de la Rodos, în „Biserica Ortodoxă Română”, LXXXII (1964), nr. 11-12,
p.1010-1011.
24 Sărbătorile Mileniului Sfântului Munte și participarea Bisericii Ortodoxe Române la festivitățile comemorative,
în „Biserica Ortodoxă Română”, LXXXI (1963), nr. 7-8, p. 618-619.
25 Vizitarea Bisericii Ortodoxe Române de către Sanctitatea Sa Patriarhul ecumenic Atenagora al
Constantinopolului, în „Biserica Ortodoxă Română”, LXXXV (1967), nr. 9-10, p. 884.
26 Vizita făcută Bisericii Ortodoxe Române de către Sanctitatea Sa Nicolae al VI-lea, papă și patriarh al
Alexandriei și al întregii Africi, în „Biserica Ortodoxă Română”, LXXXIX (1970), nr. 9-10, p. 939.
27 Apostolat social, vol. V, p. 192.
atât prin conţinutul lor, cît şi prin circulaţia lor în întreaga Ortodoxie. Evident rolul
principal în această privinţă, l-a avut şi îl are revista „Ortodoxia”, care - aşa cum
spunea Prea Fericitul Patriarh Justinian cu ocazia primului ei număr – „năzuieşte să
fie stegarul vremilor noastre - ale păstrătorilor tezaurului sacru lăsat de Mântuitorul
- de a vedea Bisericile Ortodoxe înmănunchiate într-un front solitar, mărturisind,
prin fapte grăitoare unitatea ecumenică a creștinătăţii dreptslăvitoare”28. În ea au
fost abordate an de an toate problemele ortodoxe de interes comun privind unitatea
ecumenică ortodoxă, relaţiile şi dialogul ecumenic cu celelalte Biserici creştine şi
slujirea comună a lumii.
O contribuţie importantă a adus şi revista „Biserica Ortodoxă Română”, prin
consemnarea tuturor evenimentelor importante pe plan intern şi extern, privind
relaţiile interortodoxe şi intercreştine precum şi evenimentele mai de seamă din
viaţa celorlalte Biserici Ortodoxe surori.
Nu putem uita nici „Învăţătura de credinţă creştină ortodoxă”, tipărită în
1952, prin care Biserica Ortodoxă Română a adus o importantă contribuţie la
unitatea de credinţă, trăire şi închinare a Ortodoxiei ecumenice, în contextul epocii
contemporane. Căci aşa cum a arătat şi Prea Fericirea Sa, „ea este unul din
catehismele cele mai apreciate în lumea ortodoxă şi un model de bază pentru
hotărârea pe care urmează să o ia viitorul sinod panortodox în legătură cu noua
Mărturisire de credinţă”29.
Toate aceste reviste şi publicaţii ale Bisericii Ortodoxe Române, şi altele de
acest gen, s-au bucurat de unanime aprecieri în lumea ortodoxă, datorită suflului
înnoitor şi de permanentă actualitate, pe care-l aduc în întreagă Ortodoxia
ecumenică.
7. Prin schimbul de studenţi şi profesori de teologie.
Datorită extensiunii relaţiilor Bisericii noastre cu toate Bisericile Ortodoxe şi
cele creştine, în scopul întăririi acestor relaţii, Prea Fericitul Patriarh Justinian a
propus Întâistătătorilor Bisericilor surori intensificarea schimbului de studenţi şi
profesori de teologie, care în ultimul timp a cunoscut o dezvoltare mare şi a creat o

28 Ibidem, vol. IV, p. 79.

29 „Biserica Ortodoxă Română”, LXXXVI (1968), nr. 3-5, 263.
frumoasă tradiţie. Astfel studenţii teologi români precum şi doctoranzi au studiat
sau studiază la Facu1tăţile de teologie din Atena, Moscova, Leningrad, Sofia,
precum şi studenţii teologi ortodocși şi doctoranzi în teologie ai Bisericilor
Ortodoxe din Bulgaria, Iugoslavia, Ungaria, Grecia, Albania, Finlanda, Patriarhia
Ecumenică, Episcopia Misionară Ortodoxă din America etc. au studiat sau studiază
la Institutele teologice de la noi. De asemenea un număr considerabil de studenţi
teologi şi doctoranzi ai Bisericilor Ortodoxe Orientale din Armenia, Liban, Siria,
Etiopia, India, Uganda au studiat şi studiază la Institutele noastre teologice, ca
bursieri ai Patriarhiei Române şi sub directa purtare de grijă a Prea Fericitului
Patriarh Justinian30.
De asemenea cu prilejul diferitelor vizite făcute Bisericilor Ortodoxe surori,
Prea Fericitul Patriarh Justinian a propus şi intensificarea schimbului de profesori
de teologie ortodoxă31. Aşa, profesorii de teologie români, în timpul vizitelor făcute
Bisericilor surori, au avut şi un schimb rodnic de păreri în probleme de interes
comun cu colegii lor, de la Facultăţile de teologie din Atena, Moscova, Tesalonic,
Addis Abeba, Ecimiadzin etc., sau invers, la Bucureşti, cu teologii ortodocși
bulgari sau cei din Bisericile Orientale, în 1970, când ne-au vizitat Biserica
noastră32.
De asemenea o contribuţie importantă la întărirea unităţii Ortodoxiei
ecumenice au adus şi lucrările Comisiei pentru pregătirea celui de-al doilea
Congres al profesorilor de teologie ortodoxă, care au avut loc 1a Bucureşti în iunie
1964.
8. Prin colaborarea interortodoxă în adunările ecumenice.
Participarea Bisericilor Ortodoxe la adunările ecumenice, în Consiliul
Ecumenic al Bisericilor, Conferinţa Bisericilor Europene şi Conferinţa Creştină
pentru Pace, a deschis un câmp vast de afirmare a Ortodoxiei în lumea creştină
contemporană33, dar şi de intensificare a conlucrării interortodoxe şi întărire a

30 Pr. Dr. Găină, Organizarea schimbului de studenți între Biserica Ortodoxă Română și celelalte Biserici, în
„Douăzeci de ani...”, p. 391-392; N. Chițescu, op. cit., p. 415-416.
31 Apostolat social, vol. IX, p. 149-150.
32 Diac. Asist. Ion Bria, Discuții teologice între teologii ortodocși români și teologii necalcedonieni, în
„Ortodoxia”, XXII (1970), nr. 2, p. 205-225.
33 Apostolat social, vol. VIII, p. 72.
unităţii ei ecumenice. Pentru că pretutindeni Bisericile Ortodoxe nu apar ca
Biserici separate sau dezbinate, ci în toate problemele ecumenice importante
manifestă o impresionantă unitate de gândire şi acţiune. Iar faptul că „Bisericile
Ortodoxe activează în deplin acord, aceasta face deosebit de eficientă contribuţia
adusă de ele, fie în activtatea sistematică dezvoltată între credincioşii lor, fie în
activitatea desfăşurată în cadrul mişcării creştine pentru pace, al Consiliului
Mondial penrtru Pace, al Conferinţei Bisericilor Europene, al Consiliului
Ecumenic al Bisericilor şi al altor organisme intercreştine și internaţionale”34.
Astfel, datorită eforturilor susţinute ale tuturor Bisericilor Ortodoxe, în aceste
adunări ecumenice, „s-a realizat un drum comun al Ortodoxiei”35, în problemele
privind slujirea lor în lume.
Aşa cum spuneam la început, în viziunea Prea Fericitului Patriarh Justinian,
unitatea Ortodoxiei ecumenice nu este un scop exclusiv în sine şi pentru sine, ci o
unitate pusă în slujba unităţii creştiniăţii şi omenirii întregi. De aceea, prin toate
acţiunile sale, pe plan intern şi extern, de promovare a unităţii Ortodoxiei
ecumenice, Biserica Ortodoxă Română consideră că aduce o importantă contribuţie
şi la promovarea şi întărirea ecumenismului contemporan, adică a unităţii creştine
ecumenice şi la slujirea şi sprijinirea unităţii moral- spirituale, a lumii şi a
eforturilor ei de pace, înfrăţire şi dragoste între oameni. Pentru că numai atunci
ecumenicitatea Bisericii lui Hristos este deplină, când va cuprinde în ea pe toţi
creştinii şi întreaga făptură umană, mântuită în chip obiectiv, în Iisus Hristos.
Unitatea Ortodoxiei ecumenice implică şi postulează, deci unitatea în diversitate a
tuturor Bisericilor creştine şi a omenirii întregi, singura cale prin care se poate
ajunge la împlinirea rugăciunii de pe urmă a Mântuitorului Hristos: „Ca toţi să fie
una” (Ioan XVII, 21). Pentru aceasta, în cadrul ecumenismului contemporan,
Biserica Ortodoxă poate îndeplini rolul de pivot al mişcării ecumeniste, de
apropiere şi unire a tuturor creștinilor, întrucât ea este însăşi prelungirea Bisericii
ecumenice din primele veacuri creştine, sămânţa cea bună, păstrată cu scumpătate
de ea, din care va creşte iarăşi pomul unul şi indivizibil al întregii creştinătăţi. „Noi

34 Vizita Prea Fericitului Patriarh Justinian la Patriarhia ecumenică din Constantinopol, loc, cit., p. 286.
35 Ibidem, p. 294.
ştim – a spus Prea Fericitul Patriarh Justinian – că astăzi, când cămaşa lui Hristos
se arată lumii sfâşiată şi împărţită, Ortodoxia reprezintă sămânţa cea bună, care
păstrează în ea tot ceea ce este de trebuinţă pentru ca într-o bună zi să poată creşte
iarăşi pomul dătător de roadă duhovnicească la umbra căruia întreaga creştinătate –
cea una şi nedespărţită – să se odihnească”36.
Iată de ce păstrarea unităţii Ortodoxiei ecumenice este şi trebuie să fie ţelul
suprem al tuturor Bisericilor Ortordoxe autocefale. Fiindcă numai prin unitatea
Ortodoxiei ecumenice se păstrează şi se mărturiseşte în lume credinţa cea
neschimbată a lui Hristos, menită să polarizeze în jurul ei întreg creştinismul37.
După modelul unităţii în diversitate a Ortodoxiei ecumenice, Prea Fericitul
Patriarh Justinian a militat statornic penrtru „unitatea în diversitate a întregii
creştinătăţi”38 şi pentru un „ecumenism creştin integral, care urmăreşte unitatea
creştină prin şi pentru slujirea omenirii”39, în care toate Bisericile creştine în
deplină egalitate şi libertate să-şi aducă contribuţia lor la rezolvarea problemelor
care confruntă Bisericile şi omenirea contemporană şi realizarea unei „slujiri
comune a lumii”. Înaintând în această unitate creştină în diversitate, prin şi pentru
slujirea omenirii, Bisericile vor înainta în acelaşi timp şi spre o unitate mai largă în
credinţă, spre o doctrină comună despre lume şi despre lucrarea lui Hristos în lume,
ca şi despre răspunderea ce revine creştinilor de a participa la înfăptuirea acesteia
în lume.
În acelaşi timp efortul de păstrare şi întărire a unităţii Ortodoxiei ecumenice,
trebuie să meargă mână în mână şi cu etomul de împăcare şi unificare spiritual-
morală a lumii, de slujire a ei, încât efortul pentru refacerea unităţii creştine şi
slujirea omenirii, formează însăşi baza ecumenismului creştin integral, preconizat
de Prea Fericitul Patriarh Justinian. „Refecerea unităţii creştinismului nu va fi cu
putinţă într-o lume sfâşiată de neînţelegeri, ameninţată de războaie şi învrăjbită cu
ea însăşi. Orice casă care se dezbină, spune Domnul Hristos nu poate să
dăinuiască. De aceea noi socotim că năzuinţele generale spre refacerea unităţii
36 L. Stan, Ortodoxia în zările ecumenismului, p. 750; idem, Problema unui viitor Sinod Ecumenic și poziția
Bisericii Ortodoxe Române față de el, în „Douăzeci de ani...”, p. 424.
37 Apostolat social, vol. X, p. 148; vol. VIII, p. 88-89; vol. VI, p. 273.
38 Pe calea ecumenismului contemporan, în „Ortodoxia”, XVIII (1966), nr. 1, p. 5.
39 Apostolat social, vol. X, p. 246, 247, 293, 298.
creştine trebuie să meargă mână în mână cu slujirea păcii între oameni şi popoare
şi să însemne o contribuţie reală la triumful marilor idealuri morale ale omenirii de
pretutindeni şi de totdeauna”40. Fără împăcarea şi unitatea întregii omeniri
împăcată şi mântuită în chip obiectiv în jertfa de pe cruce a Mântuitorului Hristos,
nu e cu putinţă unitatea tuturor creștinilor, iar ecumenicitatea Biserici lui Hristos
rămâne nedeplină.
Având în vedere raportul strâns care există între unitatea Ortodoxiei
ecumenice, şi unitatea creştină, fiecare acţiune de întărire a unităţii Ortodoxiei,
contribuie în acelaşi timp la întărirea unităţii intercreştine şi solidarităţii
pancreştine şi slujirea comună a lumii41.
Profundele schimbări rapide care au loc azi pretutindeni în lume, ca şi
problemele importante de interes ortodox şi general creştin legate de participarea
ortodoxă la mişcarea ecumenică, dialogul ecumenic cu diferite Biserici creştine, ca
şi „diaconia” creştină în lume, impun în mod imperios, mai mult ca oricând,
necesitatea întăririi unităţii Ortodoxiei ecumenice. „Ortodoxia e întrebată,
Ortodoxia nu trebuie şi nu poate să tacă”42. Ea trebuie să fie „aluatul spiritual în
stare să dospească frământătura cea nouă a lumii de mâine, mobilizându-se în acest
scop sub semnul ecumenismului contemporan. Ea trebuie să arate lumii, că este o
Biserică vie, a cărei prezenţă activă în lumea de azi, valorifică şi dă un impuls nou
mesajului evanghelic, pentru slujirea unei vieţi mai bune şi mai demne de trăirea şi
chemarea creştină”43.
Pentru aceasta Biserica Ortodoxă Română, sub înţeleapta cârmuire a Prea
Fericitului Patriarh Justinian, urmând împlinirea grandiosului program fixat încă de
la întronizarea Prea Fericirii Sale, a adus şi aduce, aşa cum am văzut, o importantă
contribuţie la păstrarea şi întărirea unităţii ortodoxiei ecumenice. Totodată, ea „îşi
afirmă hotărârea de a intensifica şi în continuare frăţia şi dragostea dintre toate
Bisericile Ortodoxe surori, de a întări necontenit unitatea Ortodoxiei ecumenice,
pentru a da vigoare şi mai mare propoveduirii mesajului de pace şi înfrăţire al

40 Ibidem, vol. IX, p. 191, vol. X., p. 114, 189, 306, 307.
41 Ibidem, vol. IX, p. 191, vol. X, p. 48-49.
42 Ibidem, vol. IX, p. 151.
43 Vizita Prea Fericitului Părinte Patriarh Justinian în Grecia și Etiopia, p. 461.
Evangheliei lui Hristos, în lumea de azi” 44.
Prin aceasta Prea Fericitul Patriarh Justinian pe drept poate fi numit „un
vrednic reprezentant al conştiinţei bisericeşti româneşti pentru unitatea ecumenică
a Bisericii lui Dumnezeu ... a cărui trăsătură fundamentală a întregii sale
personalităţi este ecumenicitatea conştiinţei sale bisericeşti”45. Şi în acest sens,
putem spune că întreagă viaţa şi activitatea Prea Fericirii Sale a fost şi este o viaţă
„în slujba Ortodoxiei ecumenice”, pentru înnoirea şi afirmarea ei plenară în lumea
contemporană.

44 Ibidem, vol. VII, p. 91.

45 Patriarhul Chiril al Bulgariei, O luminoasă aniversare, în Ortodoxia”, X (1958), nr. 2, p. 165, 167.