Cartea “ne face să trăim înafara de minciună,nedreptate şi

prejudecăţi”(M.Sadoveanu). Aceste vorbe ale unui mare scriitor al ţării noastre ne

atrage atenţia asupra unei mai calităţi a cărţii adica puterea de influenţare puterea
de a ne transpune într-o altă lume o lume a fantasticului .
O carte bună este o mângâiere deoarece ne alină ,ne atrage cu ajutorul subiectelor
ei şi ne face să iutăm de viaţa cotidiană.

Ana Blandiana afirmă că „Orice carte este o sticlă aruncată în mare. Va fi sau nu
găsită de cineva, aceasta e întrebarea...”. probabil se referă la faptul că cartea este
în viţa noastră un element central al creării unui psihic sănătos a unei culturi
generale ,este sprijinul în cazul unei decăderi nervoase , este uneori ceva mai mult
decât un profesor deoarece cu ajutorul ei putem să descoperim lucruri noi.Ea ne
ajută să înţelegem şi să pătrundem în tainele lumii ,a universului. În filele ei putem
descoperi sfaturi, putem culege înţelepciune ,ne putem “adăposti” de gurile rele.

Asemeni naufragiatului deseori cautam raspunsul la intrebarea ”Cum a

evoluat condiția femeii in societate?” Cum m-a ajutat cartea sa găsesc
răspunsul? Voi răspunde analizînd 2 romane de excepție din literatura
rimană. Vorbesc de „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război”, Camil
Petrescu și ”Ion”, Liviu Rebreanu.
Am ales aceși romancieri deoarece „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de
război” este un roman modern de analiză psihologică, subiectiv și realist iar ”Ion”,
Liviu Rebreanu este un roman obiectiv traditionalist. Primul descrie condiția femeii
la oraș, adică este un roman citadin, celui de-al doilea revenindu-i rolul de a descrie
viața femeii de la sat.

Liviu Rebreanu (1885-1944) este creatorul romanului românesc modern, deoarece

scrie primul roman realist obiectiv din literatura română, "Ion" şi primul roman
obiectiv de analiză psihologică din proza românească, "Pădurea spânzuraţilor".

"Ion" de Liviu Rebreanu, primul roman obiectiv din literatura română, a apărut în
anul 1920, după o lungă perioadă de elaborare, aşa cum însuşi autorul menţionează
în finalul operei, între martie 1913-iulie 1920. Apariţia romanului a stârnit un
adevărat entuziasm în epocă, mai ales că nimic din creaţia nuvelistică de până
atunci nu anunţa această evoluţie spectaculoasă: "Nimic din ce a publicat înainte nu
ne putea face să prevedem admirabila dezvoltare a unui scriitor, care a început şi a
continuat vreo zece ani, nu numai fără strălucire dar şi fără indicaţii de viitor", nota
Eugen Lovinescu. Criticul primeşte romanul "Ion" ca pe o izbândă a literaturii
române, iar satisfacţia sa este consemnată în studiul "Creaţia obiectivă. Liviu
Rebreanu: Ion". Pentru iniţiatorul modernismului românesc, a/ cărui principiu de
bază era "sincronismul" literaturii române cu cea europeană, romanul "Ion" este cel
care "rezolvă o problemă şi curmă o controversă". Această afirmaţie a Iui Lovinescu
se referă Ia faptul că apariţia primului roman obiectiv direcţionează literatura
română ccătre valoare europeană şi stinge polemica pe care criticul o avea cu
sămănătoriştii epocii.

Afirmaţia scriitoarei Hortensia Papadat Bengescu, referitoare la condiţia femeii

surprinde într-adevăr elementele definitorii ale ipostazelor feminităţii, aşa cum se
reflectă în literatură. Din această perspectivă, Otilia, personajul lui G. Călinescu din
romanul Enigma Otiliei este ilustrativ, prin faptul că sparge tiparele clasice,
conferindu-i romanului modernitate. De atfel, femeia din romanul modern citadin
depăşeşte tiparul tradiţionalist, rural, nu numai prin încadrarea într-un alt tip de
spaţiu, ci şi prin libertăţile asumate: ea are acces la studiu, capacitatea de a lua
decizii individual, de a hotărî în privinţa propriului destin, deşi este încă dependentă
financiar de partener. Otilia nu este un exemplu singular, ei alăturându-i-se şi alte
eroine ale romanelor vremii: Ela („Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de
război”, Camil Petrescu) sau Elena Drăgănescu („Concert din muzică de Bach”, H. P.
Bengescu).

In 1932, George Călinescu, important critic şi prozator interbelic sustinea

necesitatea aparitiei - in literatura romana - a unui roman de atmosfera moderna,
desi respingea teoria sincronizarii obligatorii a literaturii cu filozofia si psihologia
epocii, argumentand ca literatura trebuie sa fie in legatura directa cu "sufletul
uman". Prin romaneie lui, Calinescu depaseste realismul clasic prin atribuirea unor
dimensiuni sociale si psihologice caracterelor dominate de o trasatura definitorie,
construind astfel personaje realiste tipice. Scriitorul modernizeaza tehnica narativa,
foloseste detaliul in descrieri arhitecturale si in analiza personajelor, inscriiadu-se
astfel in realismul modern al secolului al XX-lea, cu trimitere certa catre creatia lui
Balzac prin istoria unei mosteniri, in jurul careia construieste imaginea societatii
burgheze din Bucuresti.

Otilia Marculescu este "eroina mea lirica", proiectia autorului in afara,

"tipizarea mea in ipostaza feminina", isi marturisea George Calinescu afinitatile cu
acest personaj. Otilia este personajul principal si "rotund" ("care nu poate fi
caracterizat succint si exact", E.M.Forster), reprezentativ pentru modernitatea
romanului, atat prin tehnicile de realizare, cat si prin problematica sa existentiala,
reprezentand enigmatica drama a feminitatii, din care cauza este si un personaj
eponim (care da numele operei - n.n.).

Otilia, o tanara de optsprezece ani, este fiica celei de a doua sotii a lui Costache
Giurgiuveanu, o femeie frumoasa si bogata, care murise "de suparare" si-i lasase lui
toata averea, laolalta cu indatorirea cresterii Otiliei, ramasa de mica fara mama.
Costache o iubeste ca pe fiica lui, dar avaritia il impiedica s-o infieze oficial sau sa-i
asigure, in mod concret, un viitor. Portretul fizic, relatat direct prin ochii lui Felix, ca
personaj-martor, si construit prin tehnica detaliului, sugereaza trasaturile morale
proprii feminitafii: delicatete, tinerete, farmec, cochetarie, distinctie, ingenuitate:
"... un cap prelung si tanar de fata, mcarcat de bucle, cazand pana la umeri. Fata,
subtirica, imbracata intr-o rochie foarte larga pe poale, dar stransa tare la mijloc si
cu o mare colereta de dantela pe umeri, ii intinse cu franchete un brat gol si
delicat...".
Ana, fata lui Vasile Baciu, se detaseaza inca din primele pagini ale romanului, in
momentul horei, alaturi de Florica si in contrast cu ea. Prin cele doua aparitii feminie
autorul prefigureaza, de fapt, cele doua glasuri intre care va pendula Ion: glasul
pamantului si glasul iubirii. Ceva care aminteste de caracterul predestinat al eroilor
tragediilor antice se decifreaza in profilul Anei inca de acum. Ea are fata lunguiata,
arsa de soare, cu o intiparire de suferinte.
Relativismul (subiectivismul) cu care este privita Otilia din mai multe unghiuri de
vedere, foarte diferite, asociaza in mod fericit puritatea sj farmecul natural al
varstei cu o maturitate surprinzatoare, Otilia fiind de o tulburatoare seriozitate ori
zvapaiata ca o fetita, ceea ce da o fascinatie cuceritoare personaj ului.

Tanara enigmatica este cel mai controversat personaj al romanului, aparand in

opinia personajelor in mod diferit, starnind contradictii surprinzatoare. Mos
Costache o iubeste pe "Otilica", "pe fe-fetita mea", el fiind "papa" care primeste de
la ea un strop de tinerete, lumina si vioiciune. Rationalul Felix vede in Otilia "o fata
admirabila, superioara, pe care n-o inteleg". Pascalopol o priveste pe Otilia ca pe
femeia in devenire, are rabdare cu ea, dar nu distinge "ce e patern si ce e viril" in
dragostea lui pentru tanara, pe care o considera "o artista" si care il incanta si il
emotioneaza, "e ca o randunica". Pentru Stanica Ratiu. Otilia este o femeie cu "spirit
practic", care stie ce vrea si cum sa se descurce in viata: "desteapta fata!". Aglae o
considera "o zanatica", "o dezmatata", "o stricata", care suceste capul baietilor de
familie, deoarece chiar si pe Titi reusise sa-l cucereasca, iar Aurica o uraste si o
invidiaza pentru ca are succes la barbati.
Pe cînd tipologic, Ana intruchipeaza destinul femeii din mediu rural, dupa
consideratia lui George Calinescu, femeia reprezinta doua brate de lucru, o zestre si
o producatoare de copii.
Ambele fete sunt orfane. Dar tragismul vieții lor se manifestă diferit.

Personaj bovaric, Otilia traieste drama singuratatii, a viitorului ei ambiguu,

departe de mult visata fericire, deoarece - se destainuie ea lui Felix - o femeie se
bucura de viata adevarata doar cativa ani: "Cat crezi tu ca mai am de trait, in
intelesul adevarat al cuvantului? Cinci, sase ani!". Ea se defineste prin
autocaracterizare, dovedind o profunda cunoastere de sine, atunci cand ii dezvaluie
lui Felix: "eu sunt o zapacita, nu stiu ce vreau, eu sunt pentru oamenii blazati, care
au nevoie de rasetele tineretii, ca Pascalopol". Otilia este, asadar, un personaj
realist modern, prin complexitate si relativism, ilustrand eternul feminin plin de
mister, imprevizibil si cuceritor, care fascineaza prin amestecul de sensibilitate
Candida si profunda maturitate.
Factorii care determina tragismul acestei Anei sunt multi. Ana este orfana de
maam, tatl ei, stapan, prin ce mijloace se stie, al unor mari intinderi de pamant,
ursuz, cazut treptat in patima bauturii, vede in Ana un vrajmas care i-ar stirbi
proprietatea prin casatorie.
Consecinta acestui statut al Anei este sentimentul sufocarii intr-un spatiu limitat din
care ea manifesta firesc tendinta de evadare. Calea prin care incearca sa o faca
este pe cat de frumoasa pe atat de traggica: iubirea. Aceasta este tinta catre care
se indreapta Ana cu toata fiinta ei.. Nu punem in discutie uratenia ei fizica, aceasta
poate ca nu exista decat pentru Ion, ci, dimpotriva, frumusetea ei morala dovedita
de puterea cu care, nesocotind barierele sociale ANA fata bobata, ION sarantocul
din Pripas infruntand jignirile si brutalitatile intai ale tatalui, mai apoi ale barbatului,
traind permanent in iluzie, nutreste o dragoste profunda pentru Ion, despre care
crede ca-i ofera tot ce-si dorea: salvara prin iubire. De aceea, la hora, cand Ion o
strange la piept pe Ana cu mai multa gingasie dar si mai prelung, privirea ei luceste
de bucurie si sopteste cu dulce repros Da-mi drumul Ionica, ...zau, da-mi drumul!...
Odata criza erotica trecuta, arata George Calinescu in lucrarea citata, ea inceteaza
de a mai insemna ceva pentru feminitate. Soarta Anei e mai rea, dar deosebita cu
mult de a oricarei femei de la tara, nu. Drama Ion- Ana este doar drma casniciei
taranesti.
In numele dragostei, Ana devine victima tragica a violentelor cand ale tatalui, cand
ale sotului.Autorul pune in lumina, cu mult realism, conditia de inferioritate a femeii,
date fiind prejudecatile de care era stapanita societatea vremii. Acestora li se
adauga imprejurarea in care Ion, dominat paroxistic de galsul pamantului, abia in
ziua nuntii avea sa inteleaga ca impreuna cu pamantul trebuia sa primeasca si pe
Ana, adaos tragic la bunurile materiale in posesia carora a intrat, fata devenind din
roaba tatalui sluga sotului.

In acelasi monent, al nuntii, relevandu-i-se tragismul, dupa ce crezuse cu atat

putere in iubirea pentru Ion, Ana va murmura indurerata: Norocul meu, norocul
meu! lamaentare rascolitoare aducand-o din cand in cand pe Ana in prim planul
actiunii.

Liviu Rebreanu se dovedeste un bun cunoscator al psihologiei feminine. El ii

surprinde zvarcolirile Anei in setea de dragoste, profunzimea sentimentului nutrit
pentru Ion, daruindu-si fecioria celui pe care-l numea norocul ei.
Intruchipare a durerii nesfarsite, izvorand din vina de a fi iubit cu toata navala
tineretii ei, Ana este reprezentativa pentru conditia femeii din satul romanesc, intr-
un moment social-istoric bine determinat.
În concluzie, evoluţia personajelor feminine din romanul călinescian și cel a lui
Rebreanu evidenţiiază complexitatea psihologică şi dinamica interioară a figurii
feminine din romanul citadin și cel rural.

O carte este o provocare pt. fiecate dintre noi . Suntem provocați să-I descifrăm
cuvintele impletite, aranjate într-o combinație perfectă pentru a descoperi calea
spre comoară.
Nu trebuie decât să profităm de aceeastă imensă comoară ,să învăţăm să preţuim.