Cuvantul 

„ortografie” provine de la grecescul orthos, care inseamna

drept, corect si graphos, care are sensul de scriere. Deci, prin ortografie se
intelege scrierea corecta.
Principiile ortografice asigura caracterul de interdependenta dintre
compartimentele limbii: vocabular, fonetica, morfologie, sintaxa sau, mai
precis, totalitatea regulilor care stabilesc scrierea corecta a limbii. se pot
clasifica astfel:

1.     principiul fonetic, fonologie sau fonematic;

2.     principiul silabic;
3.     principiul etimologic;
4.     principiul morfologic;
5.     principiul sintactic;
6.     principiul simbolic.
1 .Principiul fonetic, fonologic sau fonematic

numim fonetic in sens mai larg, fonologic sau fonematic, pentru ca

reda in sens fonemele (nu sunetele). Prin principiul fonetic urmarim sa
redam, cu maxima fidelitate, rostirea literara. El s-a impus in
ortografie prin simplitate si accesibilitateotrivit principiului fonetic, redam in
general fiecare sunet (tip sonor, fonem) prin cate o litera
(clasa, mama), avand in vedere rostirea literara actuala. De aceea,
se impune sa scriem asa cum trebuie sa si rostim: poet, poezie,
epopee ( fara i protetic la vocala e); seara, usa, greseala. principiul fonetic
are unghiul cel mai deschis spre ortografie, apropiind scrierea de
pronuntare. Exista in ortoepie, tendinta de a scurta cuvintele. In latina
populara s-a manifestat ca o lege interna disparitia consoanelor finale.
Multe din substantivele romanesti deriva din forma de acuzativ singular a
substantivelor latinesti. Astfel, cuvintele latinesti aurum, focum, ursum au
pierdut consoanele finale, rostindu-se auru, focu, ursu - deci cu - u final,
existand in rostire si scriere - o lunga perioada de timp. Cu timpul -u final s-
a afonizat, apoi a fost omis din rostire, cuvintele pronuntandu-se si
ortografiindu-se astfel astazi: aur, urs, foc. In cazul acestor substantive
declinarea I si a III-a s-a pierdut dupa consoana finala: vulpem - vulpea,
lunam - luna, fociam - fata, etc. La numerale si pronume se observa acelasi
fenomen fonetic: unum - unu,unam - una, decem - zece, septem - sapte,
meum - meu, meam - mea, nostram - nostru. Ortografia respecta
pronuntia in cazurile de acomodare, de inraurire a fenomenelor vecine
din componenta cuvantului. Asimilarea a determinat si scrierea prefixelor
des- si ras- ca dez- si respectiv, raz- deci prefixele terminate in s, z, primul
fiind surd iar al doilea sonor. Astfel: „Ori de cate ori un prefix terminat
in s este alipit la o tema care incepe cu o consoana sonora, trebuie sa ne
asteptam la prefacerea lui s in z, prin asimilare, si invers, ori de cate ori un
prefix terminat in z este pusinaintea unei teme care incepe cu o consoana
surda trebuie sa ne asteptam la prefacerea lui s in z”.[5]
 Prefixul des- isi pastreaza fizionomia inaintea derivatelor de
la cuvintele incepatoare cu consoanele c, f, h, j, p,
t, t, z ( descoase, desconcentra, desfiinta,

Procesualitatea insusirii si dezvoltarii normelor de ortografie si punctuatie la clasele I-IV

desprimavara, destainui, desteleni, deszapezi ), dar prin asimilare devin

dez- in derivatele de la cuvintele incepatoare cu b, d, g, v, m, n, 1, r
(dezbobina, dezdoi, dezgradi, dezvinovati, dezmembra, dezechipa,
dezinteresa, dezordine, dezumaniza).

Si prefixul ras- pastreaza ortografia inaintea consoanelor: c,

f, p, t, z (rascroi, rasfoi, rasfata, rasplata, rastalmaci), dar prin asimilare
devine raz- in derivatele de la cuvintele care incep cu: b, d, g, j, n ( razbate,
razgandi, razjudeca). Grupul fonetic raz- exista in multe cuvinte din limba
romana, fara sa putem preciza valoarea lui de prefix, intrucat il gasim in
cuvinte de origine straina. Astfel, nu putem identifica radacina purtatoare
de sens de cuvinte. 2.Principiul silabic

Denumirea de principiu silabic reaminteste scrierea silabica, potrivit

careia semnele nu reprezinta sunete, ci silabe. Conform acestui principiu
aceeasi consoana sau acelasi grup consonantic intra in componenta unor
silabe diferite, cu alte valori.

Astfel, c si g, capata valori diferite in functie de literele care le

urmeaza in aceeasi silaba. De exemplu, urmate de:

a: carte, garda, capitala, garaj;

a: capra, calus, galeata, gaina;                          redau sunetul k, (c) si

a: carnati, cantec, gatlej, gand;                                  respectiv g;

u: cutie, cuviinta, guta, gura;

o: colectiv, cortina, gospodar, golas;

sau consoana: clar, clinica, glie, gnoseologic.

e: cetatean, ceata, geografie, generic;           redau sunetul c,

respectiv g;

i: civil, cinste, gimnast, gimnaziu;

e: chenar, chef, gheata, ghetou;                    redau sunetul k,

respectiv g;
 i: chin, chibrit, ghinda, ghid

3.Principiul etimologic

Il numim etimologic, deoarece in virtutea lui unele cuvinte se scriu

tinand seama de etimon(cuvantul de baza din limba de origine, forma din
care acest cuvant provine).

Etimologia, ca ramura complexa a stiintei limbii, studiaza originea

cuvintelor prin explicarea evolutiei lor fonetice si semantice. 

Metoda de baza a principiului etimologic ramane cea traditional - istorica.

Ea are in vedere traditia, adica deprinderea de a scrie cuvintele dupa originea sau
istoria lor grafica, dupa cum au fost pronuntate si eventual scrise intr-un moment
istoric mai indepartat si nu cum se pronunta astazi. Formele isi au si ele istoria lor.

Multe cuvinte latinesti pastreaza etimonul si ultima forma a evolutiei

istorice, uneori chiar si sensul mentinut prin traditie:

lat. passer (vrabie) in romana si-a extins sfera semantica la pasare;

lat. animalia (animal) in romana veche avea forma namaie, cu sens de oaie;
lat. calidum -rom. cald (- i - era scurt si s-a afonizat);

Litera x reda valori fonetice numai pentru fonemele cs (excursie,

extemporal, excentric) si gz (exemplu, examen, exema). Se scriu insa cu
cs, tot potrivit traditiei, unele cuvinte de origine necunoscuta sau greaca
di fondul vechi al limbii (din care amintim: micsandra, ticsi, imbacsi) sau
neologisme care in limba de provenienta se scriu cu cs rucsac,
(germana – rucksak); cocs (germana –koks, provenit din enleza coke,
pronuntat kouk). Linia traditional - istorica a principiului a impus si alte
norme din care retinem;

* Pastrarea grafiei normelor personalitatilor literare, artistice,

stiintifice, politice etc. asa cum au semnat acestea: I. Agarbiceanu,V.
Alecsandri, Al. Macedonski, M. Zotta etc. 

4.Principiul morfologic.

Principiul fonetic este intregit de principiul morfologic in realizarea

scrierii ca act constient, sistematic si unitar. Morfologia, ca parte
constructiva a structurii gramaticale, cuprinde totalitatea regulilor de
modificare a formei cuvintelor in diferitele lor intrebuintari.

Modificarea formei cuvintelor se realizeaza:

         in radacina acestora sau
        in sufixe si desinente, prin alternante vocalice, impuse de legi
fonetice.
Principiul morfologic asigura distinctia necesara si in cazul
omofonelor, prevenind asupra identitatii aparente rezultate din pronuntare.
Este cazul pronumelor personale si al omofonelor acestora: ea (ia - verb),
ei (iei - verb), ele (iele - substantiv), al pronumelor si adjectivelor
demonstrative: aceea (feminin singular) si nu aceia (masculin plural),
aceeasi (feminin singular) si aceiasi (masculin plural) a caror distingere in
pronuntare e greu perceptibila, dar care trebuie redata in scris. 5.Principiul
sintactic

Conform principiului sintactic, cuvintele se scriu separat sau

impreuna, tinand seama de sensul lexical (intelesul pe care-1 au intr-un
anumit context) si de criteriile gramaticale (functia sintactica si valoarea
morfologica).

Acest principiu se numeste sintactic deoarece functia sintactica a

cuvantului sau a grupului de cuvinte omofone corespunzator (cuvinte, grup
de cuvinte, silabe,

care se pronunta la fel cu alt cuvant fara a se scrie identic) ne indica mai precis

ortografierea.Distingem doua situatii:

1)     Se separa prin cratima pronumele personale sau reflexive

neaccentuate, cand sunt atasate la un cuvant: daruieste - mi,
amintindu - si etc.
2)     Situatii de omofonie intre adverbe, adjective, conjunctii, pe de o
parte, si alte clase gramaticale, pe de alta parte. In aceste cazuri vom
fi atenti la stabilirea sensului lexical, al functiei sintactice si a valorii
morfologice.
Exemple: altadata - odinioara, candva;
alta data - timp precis exprimat in termini calendaristici; cuminte - cu
purtari bune, linistit, calm, asezat; cu minte - cu judecata sanatoasa,
intelept, cumpatat.

6.Principiul simbolic

Potrivit principiului simbolic, scriem acelasi cuvant alcatuit din

aceleasi foneme cu initiala mica sau majuscula, dupa continutul sau
national. Regula care s- a impus precizeaza ca atunci cand cuvantul are un
sens obisnuit se ortografiaza cu initiala mica, iar atunci cand are valoarea
unui simbol mai putin obisnuit sau un sens cu totul special, se scrie cu
initiala mare.                                       1)Astfel, cuvantul facultate se scrie cu
initiala mica ori de cate ori are sensul binecunoscut de „aptitudine” si cu
majuscula cand apare intr-o sintagma care denumeste o institutie, cum
este, de exemplu: Facultatea de limba si literatura romana sau altele. 

 2) Tot cu litera mica se scriu si numele zilelor si ale lunilor anului, insa
cand e vorba de sarbatori nationale sau internationale se foloseste
intotdeauna initiala majuscula (de exemplu: 1Decembrie, 1 Mai, 1-
24 Ianuarie)

          3) Principiul simbolic se aplica si in scrierea denumirilor unor mari

evenimente si epoci istorice a caror semnificatie este bine cunoscuta. Este
vorba de: Unirea (Principatelor), Revoluutia din 1917, etc. Denumirile
epocilor istorice si geologice se scriu insa cu initiala mica, deoarece nu au
semnificatia unor „evenimente”: antichitate, capitalism, evul mediu,
feudalism,mezozoic, etc.