Atitudinile exprimă o modalitate de raportare faţă de anumite aspecte
ale realităţii şi implică reacţii afective, cognitive şi comportamentale. În structura caracterului se disting trei grupe fundamentale de atitudini: atitudinea faţă de sine însuşi: modestie, orgoliu, demnitate, sentiment de inferioritate, culpabilitate, atitudinea faţă de ceilalţi, faţă de societate: umanism, patriotism, atitudini politice, atitudinea faţă de muncă.
Atitudinea apare ca veriga de legatura intre starea psihologica interna
dominanta a persoanei si multimea situatiilor la care se raporteaza in contextul vietii sale sociale. De aici putem deduce si caracteristicile principale ale atitudinii:
-directia sau orientarea, data de semnul pozitiv (favorabil) sau negativ
(nefavorabil) al trairii afective fata de obiect (situatie): atitudinea pozitiva imprima persoanei tendinta de a se apropia de obiect in vreme ce atitudinea negativa creeaza o tendinta opusa, de indepartare;
-gradul de intensitate, care exprima gradatiile celor 2 segmente ale trairii
(pozitiv si negativ), trecand prin punctul neutru 0;
Specificul propriu al caracterului deriva din interactiunea intre atitudini
sau din interactiunea segmentelor in cadrul aceleiasi atitudini. Cele mai frecvente interactiuni intre atitudini sunt cele de :
coordonare, cooperare sau cele de contradictie
incompatibilitate, chiar de excludere reciproca
relatiile de tip compensativ, atitudinile deficitare fiind ameliorate
(compensate) prin cele mai proeminente dezvoltate.
Expresia externa a atitudinii o reprezinta opinia si actiunea. Opinia este
forma verbal-propozitionala de exteriorizare a atitudinii, constand din judecati de valoare si de acceptare (acord) sau de respingere (dezacord) in legatura cu diferitele situatii, evenimente si sisteme de valori. Actiunea reprezinta intrarea sb. in relatie directa (senzoriala si motorie) cu situatia si efectuarea unor demersuri (transformari) de integrare in situatie, de modificare a ei sau de indepartare.
Dupa obiectul de referinta, atitudinile se impart in 2 categorii:
1. atitudinile fata de sine
2. atitudinile fata de societate Atitudinile fata de sine reflecta caracteristicile imaginii de sine, elaborate pe baza:
1. autoperceptiei si autoevaluarii 2. a perceptiei si evaluarii celor din jur
Atitudinile fata de societate se diferentiaza si se individualizeaza potrivit
diversitatii ,,obiectelor” si ,,situatiilor” generate de realitate. Astfel putem delimita:
atitudinea fata de munca
atitudinea fata de normele, principiile si etaloanele morale;
atitudinile fata de diferitele institutii (familie, scoala, armata)
atitudinea fata de structura si forma organizarii politice;
atitudinea fata de ceilalti semeni.
Atitudinile se exprima cel mai adesea in comportament prin intermediul
trasaturilor caracteriale. Sunt trasaturi caracteriale numai cele care satisfac o serie de cerinte:
1. sunt esentiale, definitorii pentru om;
2. sunt stabilizate, durabile, determinand un mod constant de manifestare a individului si permitand anticiparea reactiilor viitoare ale individului;
3. sunt coerente cu toate celelalte;
4. sunt asociate cu o valoare morala;
5. sunt specifice si unice deoarece trec prin istoria vietii individului.
Caracterul indeplineste numeroase functii in viata psihica a individului si in
plan comportamental:
1. functia relationala – pune in contact persoana cu realitatea facilitand
stabilirea relatiilor sociale 2. functia orientativ-adaptativa – permite orientarea si conducerea de sine a omului, potrivit scopului sau;
3. functia de mediere si filtrare – ofera persoanei posibilitatea de a filtra prin
propria-i simtire si gandire tot ceea ce intreprinde ; 4. functia reglatoare – creaza conditiile pentru ca omul sa-si regleze propria sa conduita