1.

2 Caracteristici ale reliefului

În prezent, relieful major din Dobrogea este format dintr-un sistem de

podişuri, foarte diferite, aparţinând de platformele uşor vălurite, şi este
reprezentat de:
 Relief de tip montan - Munţii Măcinului - prezintă interfluvii

desfăşurate NV - SE şi se evidenţiază trei trepte de relief, unul

intermediar – treapta superioară, nivelul superior al interfluvilor,
treapta medie, a glacisurilor, şi treapta inferioară, a depresiunilor şi
culoarelor de vale. Intens şi îndelungat modelaţi, au o fragmentare a
reliefului de valori medii.
 Podişurile - cu morfogeneză diversa:

- pediplene, uşor înălţate în podişurile Casimcei, Niculiţelului,

Tulcei şi Babadagului;
- podişuri structurale, dispuse peste pediplene fosilizate
impuse de placa sarmatică de calcar - mai ales în Dobrogea
de Sud;
- platourile vulcanice cu diabaze - din podişul Niculiţel.
 Dealurile - ce sunt rezultate din fragmentarea podişului, mai ales

prin eroziune diferenţială şi climatică – inselbergurile – cum este

cazul Dealului Consul, Dealul Colina din depresiunea Nalbant.
 Câmpia actuală este deltaică, litorală şi de pediplenă, aflată în faze

diferite de evoluţie. Se poate remarca la gurile Dunării, de-a lungul

litoralului nordic şi in depresiunea Nalbant.

După criteriul spaţial, se impune delimitarea genetică a trei subregiuni:

 Un complex de resturi montane de dealuri şi de podiş, mărginit de

glacisuri şi pedimente (Masivul Nord - Dobrogean sau Dobrogea de

Nord);
  Un podiş de pediplenă, intens erodat (Podişul Casimcei sau

Dobrogea Centrală);
 Un podiş structural, cu interfluvii cvasiorizontale şi versanţi abrupţi

(Dobrogea de Sud).
Delimitarea unor trepte altitudinale ale reliefului, şi in primul rând a
suprafeţelor de nivelare este necesară, acestea fiind următoarele:
 Platforma Niculiţel cu o altitudine de 200 – 400 metri, identificată

şi confirmată de C. Bratescu (1928), Nordon (1930) ş.a.;

 Platforma Tulcei – între 100 şi 190 metri, este o suprafaţă joasă, o

îngemanare de pedimente şi glacisuri ale căror poale sunt adesea

retezate de Dunăre, delte, văi şi de mare (Grigore Posea, 1980).
Aceste trepte sunt plasate la altitudini diferite, care, după C.
Brătescu (1928), se găsesc la 5 - 8 m, 25 - 30 m, 39 - 50 m, 60 - 80
m si 100 - 110 m.
Date fiind caracteristicile reliefului şi climatului, locaţia aşezărilor
dobrogene este de cele mai multe ori în forme de relief de ordinul II – văi,
interfluvii şi depresiuni.
A. Văile: geneza lor este plasată la sfârşitul cuaternarului. După
caracteristicile tectono – litologice ale celor 3 gresiuni ale podişului Dobrogei
există deosebiri în dispunerea şi forma văilor principale:
- în nordul Dobrogei, văile sunt foarte largi, cu profil longitudinal sub
echilibru şi orientate spre este şi sud – est;
- în Dobogea Centrală, văile sunt mai înguste şi, datorită anticlinorului pe
care sunt instalate, se dirijează atât spre mare cât şi spre Dunăre;
- în sudul Dobrogei, văile sunt înguste, cu mici canioane, direcţia lor de
curgere este spre V - NV, spre Dunăre.
Văile dobrogene au aspectul unor culoare largi al căror fund larg
depăşeşte 1 – 15 km, are conul de dejecţie pe albie, versanţi abrupţi cu glacisuri
la partea inferioară, albie minoră cu un lanţ larg de 2 – 3 m. Aceasta este
consecinţa climatului mai arid al Dobrogei, cu un regim torenţial al
precipitaţiilor.
B. Interfluviile. Sunt prezente prin linia marilor înălţimi din jumătatea
nordică a Dobrogei şi trec gradat de la forma de creste ascuţite la cea de podişuri
întinse, aproape orizontale – în Podişul Casimcei.
C. Depresiunile. Sunt formate pe aliniamente geologice sau pe locul unor
vechi golfuri marine şi lacustre, şi se dispun fie la periferia dealurilor nordice –
Luncaviţa, Jijila, Greci, fie în interiorul acestora: Horia, Taiţa, Slava. În partea
de sud a Dobrogei întâlnim depresiuni golf – Cernavodă, Rasova, Oltina.
Comuna este situată în zona de contact a podişului Casimcea cu câmpia
litorală şi pe cursul inferior al râului Casimcea.
Dispunerea orizontală a reliefului, cu uşoară înclinare NV - SE,
evidenţiază caracterul tabular al podişului, al cărui nivel superior se menţine
între 100 – 200 de metri. Acest lucru a contribuit la crearea unor forme de relief
relativ simple dar variate. De asemenea, uşoara înclinare a formaţiunilor vechi a
influenţat dezvoltarea asimetrică a unor văi sau depresiuni. În partea de nord a
comunei se află dealul Sitorman, cu o altitudine de 141,3 m şi valea Dolofacului,
suprafaţă acoperită cu un strat gros de loess până la 40 metri grosime. În partea
de sud se află Valea lui Remus, cunoscută în zonă pentru frumoasa plantaţie de
salcâmi, nuci, tei şi castani, iar în partea de vest sud-vest apare Movila Turcului,
cu o altitudine de 130,4 m, movilă care a dat naştere multor legende autohtone.
În perimetrul comunei predomină şesul, cu unele denivelări, astfel încât
cea mai mare parte este utilizată pentru agricultură.