Consiliul Uniunii Europene

Consiliul Uniunii Europene este organismul legislativ al UE si imparte aceasta putere cu

Parlamentul European.

Consiliul UE este alcatuit din ministrii de resort din guvernele nationale ale statelor
membre. In documentele oficiale ale UE, se mai numeste Consiliulul de Ministri sau,
simplu, Consiliu.

Consiliul are in fruntea sa un Presedinte si este asistat in lucrarile sale de catre un

Secretariat General condus de un Secretar General. Presedintele este un ministru, din
cadrul tarii care detine Presedentia Consiliului UE la momentul respectiv, in timp ce
Secretarul General este ales prin vot unanim de statele membre. Secretarul General
indeplineste si functia de Inalt Reprezentant pentru Politica Externa si de Securitate
Comuna (PESC).

Consiliul UE indeplineste urmatoarele functii:

- impreuna cu Parlamentul European aproba legile propuse de Comisia Europeana
- impreuna cu Parlamentul European stabileste bugetul UE
- realizeaza politica externa si de securitate comuna a statelor membre ale UE
- coordoneaza politica economica comuna a statelor membre ale UE
- coordonareza sistemului justitiar in statele membre (in special in domenii ca terorismul)

Din punct de vedere legal, Consiliul este o singura organizatie, dar practic el este divizat
in mai multe Consilii, fiecare ocupandu-se de o anumita zona de interes.

In momentul actual, in functie de domeniul respectiv, Consiliul adopta o lege ori prin
unanimitate, ori cu majoritate calificata. Conform Tratatului de la Nice ponderea voturilor
tarile membre ale UE este diferita. In principiu tarile mari au numar superior de voturi fata
de cele mici, desi numarul de voturi nu este direct proportional cu numarul de locuitori.
Dimpotriva, statele mai mici sunt reprezentate supraproportional in raport cu cele mai
mari, aceasta pentru a echilibra sistemul de vot.
Activitatea este reglementată în art. 4 din Tratatul UE. Consiliul stabileşte liniile şi obiectivele
politice fundamentale, având deci competenţe directoare. În cazuri excepţionale soluţionează
problemele care nu au putut fi clarificate la nivel ministerial (vezi Consiliul Uniunii
Europene). În cea mai mare parte însă Consiliul se ocupă cu probleme privitoare la cadrul şi
perspectivele generale de evoluţie ale Uniunii Europene. O altă importantă sferă de activitate
o constituie politica externă şi de securitate comună, coordonată de şefii de stat şi de guvern la
întâlnirile la nivel înalt.

Consiliul European nu are dreptul să ia decizii cu efect juridic, are, totuşi, un drept directiv.
Rezultatele consultărilor sunt consemnate în “Concluziile preşedinţiei”, care, apoi, sunt puse
în practică de celelalte instituţii europene. Deoarece Consiliul European nu poate lua hotărâri,
trebuie să găsească pentru formularea concluziilor trase o soluţie de compromis.

Consiliul European se întruneşte de cel puţin două ori pe an (summit UE). Şedinţele se
desfăşoară, de obicei, la jumătatea şi la sfârşitul duratei fiecărei preşedinţii. În afară de acestea
mai are loc o întâlnire specială la nivel înalt, în care sunt discutate temele cele mai importante.
Preşedinţia Consiliului European se schimbă o dată la şase luni, din rândul şefilor de stat şi de
guvern ai UE, conform unui complicat procedeu de rotaţie în care se ţine cont atât de ordinea
alfabetică, cât şi de populaţia şi mărimea ţărilor membre. Ţara care deţine preşedinţia în
Consiliul de Miniştri o preia automat şi pe cea din Consiliul European, devenind, astfel, gazda
acestuia. Preşedinţia Consiliului European oferă statelor posibilitatea de a conferi politicii
europene un impuls naţional propriu şi de a-l pune în practică prin mijloacele diplomatice
existente.

Şedinţele Consiliului European nu sunt publice. Totuşi, acesta raportează, în scris,

Parlamentului European rezultatele şedinţelor avute. Acest lucru confirmă caracterul
interguvernamental al Consiliului European.

Funcţii: Consiliul are şase funcţii principale:

- Funcţia legislativă: Cea mai mare parte a legislaţiei UE este adoptată de către
Consiliu, împreună cu Parlamentul European (vezi şi pagina 1).
Pentru a asista Consiliul în sarcina sa de a asigura calitatea redactării
actelorlegislative pe care le adopta, a fost creat, serviciul juridic care este responsabil
cuverificarea, în momentul adecvat, a calităţii redactării propunerilor şi a proiectelor
deacte, precum şi cu formularea unor sugestii privind redactarea destinate Consiliului
siorganismelor sale, în temeiul Acordului interinstituţional din 22 decembrie 1998.
- Coordonarea politicilor Statelor Membre: Consiliul UE coordonează
politicileeconomice ale Statelor Membre, în baza unor orientări generale2 în acest
domeniu.De asemenea, Consiliul este responsabil cu„metoda deschisă de
coordonare”3,aplicată în domenii precum educaţia, ocuparea forţei de muncă sau
sănătatea publică.
-  Încheierea acordurilor internaţionale între UE şi alte state sau organizaţii
internaţionale: Consiliul semnează acorduri între UE şi state nemembre sau între UE
şi diferite organizaţii internaţionale.
În interiorul UE, Consiliul poate încheia acorduri între Statele Membre în domeniicum
ar fi impozitarea, dreptul societăţilor comerciale, protecţia consulară, precum şiîn
cadrul pilonului al treilea (Cooperare poliţienească şi judiciară în materie
penală.- Funcţia bugetară: Bugetul UE este decis anual de către Consiliul
UE, împreună cuParlamentul European (a se vedea şi informaţiile de la pagina 2),
Consiliul luânddeciziile finale cu privire la cheltuielile obligatorii4.
- Elaborarea politicii externe şi de securitate comună (PESC)5: Politica
externă,securitatea şi apărarea sunt domenii în care fiecare Stat Membru
acţioneazăindependent. Cu toate acestea, acţiunea comună se dovedeşte, de multe
ori, mai
2A se vedea definiţia din Teme europene nr. 33 – Uniunea Europeană. Glosar de
termeni G-O, publicaţie care
poate fi descărcată de la secţiunea „Publicaţii şi resurse” -> „Publicaţii documentare”
a site-uluiww.infoeuropa.ro
3 A se vedea definiţia din publicaţia menţionată în nota anterioară
4 Cheltuielile obligatorii sunt cheltuielile care rezultă din prevederile Tratatului sau din
alte instrumente adoptate în
baza acestuia. Sunt incluse în această categorie cheltuielile din domeniul agricol şi
veterinar, finanţarea
acordurilor internaţionale, pensiile angajaţilor. Bugetul UE include şi cheltuieli
neobligatorii, asupra cărora ultima
decizie o ia Parlamentul European
5 Pilonul al doilea al Uniunii Europene

eficientă. Statele membre UE iau decizii comune în acest domeniu, în

cadrulConsilului UE, principalul for de desfăşurare a cooperării interguvernamentale
înacest domeniu.
Secretarul general al Consiliului UE deţine funcţia de Înalt Reprezentant
pentruPESC6, asistând Consiliul în elaborarea şi în aplicarea deciziilor politice.
Deasemenea, poate derula, în numele Consiliului, dialog politic cu state terţe.
Pentru a putea răspunde mai eficient la crizele internaţionale, a fost creată o„F orţă
de reacţie rapidă”7, care poate îndeplini numai misiuni umanitare, misiuni de salvare,
de menţinere a păcii şi alte misiuni de gestiune a crizelor. În astfel de
operaţiuni,Consiliul este asistat de Comitetul Politic şi pentru Securitate, Comitetul
Militar alUniunii Europene şi Statul Major Militar al Uniunii Europene.
- Coordonarea cooperării poliţieneşti şi judiciare în materie penală8: Pentru
acombate infracţiunile transfrontaliere, este necesară o cooperare între
tribunalele,forţele de poliţie, serviciile vamale şi serviciile de imigraţie din toate
Statele Membre.
Componenţă:  Consiliul Uniunii Europene este compus din miniştri ai Statelor
Membre, abilitaţi să angajeze prin voturile lor guvernele pe care le reprezintă.Membrii
Consiliului sunt deci responsabili din punct de vedere politic în faţaparlamentului
statului din care vin şi în faţa opiniei publice.
Componenţa Consiliului Uniunii variază funcţie de subiectele abordate. Sunt astfel
posibile nouă formaţii:
- Consiliul Afacerilor Generale şi Relaţiilor Externe (CAGRE);
- Consiliul Afacerilor Economice şi Financiare (ECOFIN);
- Consiliul Ocupării Forţei de Muncă, Politicii Sociale, Sănătăţii şi Consumatorilor
(EPSCO);
- Consiliul Competitivităţii, Consiliul Cooperării în domeniul Justiţiei şi Afacerilor
Interne (JAI);
- Consiliul Transporturilor, Telecomunicaţiilor şi Energiei (TTE);
- Consiliul Agriculturii şi Pescuitului;
- Consiliul Mediului;
- Consiliul Educaţiei, Tineretului şi Culturii.
6 Javier Solana Madariaga a fost desemnat pentru această funcţie la Consiliul
European de la Kőln din 3-4 iunie
1999
7 Trebuie menţionat că nu este vorba despre o „armată europeană”. Personalul va
aparţine şi va fi, în continuare,
sub comanda autorităţilor naţionale
8Pilonul al treilea al UE

Fiecare dintre acestea reuneşte miniştrii de resort ai Statelor Membre.

FormaţiaCAGRE are responsabilităţi largi de politică generală, astfel încât la
reuniune poateparticipa orice ministru sau secretar de stat, a cărui participare este
necesară.
Preşedinţia este deţinută de către fiecare Stat Membru timp de şase luni, prin
rotaţie9, şi are rolul de a organiza şi prezida reuniunile şi de a veghea la coerenţa şi
la continuitatea procesului de decizie.
La origine, rotaţia se făcea în ordinea alfabetică a statelor membre, cu
numeleacestora scrise în ortografia naţională. Începând cu momentul aderării
Spaniei şiPortugaliei, la 1.01.1986, s-a prevăzut o primă perioadă de şase ani în
carepreşedinţia Consiliului să se schimbe în ordinea alfabetică şi o a doua perioadă
încare ordinea alfabetică să fie inversată între grupuri de două state consecutive,
astfelîncât un stat membru care în prima perioadă de şase ani exercitase preşedinţia
înprimul semestru, în a doua perioadă să o exercite în semestrul doi.

 www.infoeuropa.ro www.infoeuropa.ro - Site-ul Delegaţiei Comisiei Europene la

Bucureşti
www.mie.ro - Site-ul oficial al Ministerului Integrării Europene
www.europa.eu.int – site-ul oficial al Uniunii Europene .
www.ier.ro - Site-ul Institutului European din România
Consiliul Uniunii Europene
Consiliul este principalul organ de decizie al UE. La fel ca Parlamentul European,
Consiliul a fost înfiinţat prin tratatele fundamentale în anii ′50. Consiliul reprezintă
statele membre, iar la reuniuni participă un ministru din fiecare guvern al statelor UE.
În funcţie de subiectele de pe agenda de lucru, la reuniuni participă diferiţi miniştri.
Spre exemplu, dacă în Consiliu se vor discuta probleme de mediu, la reuniune va
participa ministrul de resort din fiecare stat membru UE şi reuniunea va avea titlul
„Consiliul pentru Mediu”.
Relaţiile UE cu restul lumii sunt administrate de „Consiliul pentru Afaceri Generale şi
Relaţii Externe”. Însă această configuraţie a Consiliului este responsabilă pentru o
gamă variată de probleme de politică generală şi, în consecinţă, la reuniunile sale
participă oricare ministru sau secretar de stat pe care îl numeşte guvernul ţării
respective.

Reuniune a Consiliului Afaceri Generale şi Relaţii Externe în curs de desfăşurare

În total există nouă configuraţii („formaţiuni”) diferite ale Consiliului.

 Afaceri Generale şi Relaţii Externe,
 Afaceri Economice şi Financiare (Ecofin),
 Justiţie şi Afaceri Interne,
 Forţă de muncă, Politică Socială, Sănătate şi Protecţia Consumatorilor,
 Competitivitate,
 Transport, Telecomunicaţii şi Energie,
 Agricultură şi Pescuit,
 Mediu,
 Educaţie, Tineret şi Cultură.
Fiecare ministru din Consiliu este împuternicit să îşi asume angajamente în numele
guvernului pe care îl reprezintă. Cu alte cuvinte, semnătura ministrului este
semnătura întregului guvern. Mai mult, fiecare ministru din Consiliu răspunde în faţa
parlamentului naţional şi a cetăţenilor pe care parlamentul ţării sale îi reprezintă.
Alături de implicarea Parlamentului European în procesul decizional, prin aceasta se
asigură legitimitatea democratică a deciziilor Consiliului.
Preşedinţii şi/sau prim-miniştrii ţărilor UE, împreună cu Preşedintele Comisiei
Europene, se reunesc sub denumirea de Consiliu European de până la patru ori pe
an. Aceste reuniuni „la nivel înalt” stabilesc orientările de politică generală ale UE şi
soluţionează probleme care nu au găsit rezolvare la nivelurile inferioare (adică la
nivel de miniştri în cadrul reuniunilor obişnuite ale formaţiunilor Consiliului). Dată fiind
importanţa lor, discuţiile Consiliului European se pot prelungi până târziu în noapte şi
atrag multă atenţie din partea mass-media.
Ce face Consiliul?

Javier Solana, în calitatea sa de Înalt Reprezentant pentru Politica Externă şi de Securitate Comună,
reprezintă imaginea diplomaţiei europene

 Consiliului îi revin şase responsabilităţi esenţiale.

1. Să adopte legi europene – în colaborare cu Parlamentul European, în multe domenii
de politici publice.
2. Să coordoneze politicile economice şi sociale generale ale statelor membre.
3. Să încheie acorduri internaţionale între UE şi alte ţări sau organizaţii internaţionale.
4. Să aprobe bugetul UE, în colaborare cu Parlamentul European.
5. Să definească şi să pună în aplicare politica externă şi de securitate comună a UE
(PESC) pe baza orientărilor prevăzute de Consiliul European.
6. Să coordoneze cooperarea între instanţele naţionale şi autorităţile poliţieneşti în
materie penală (a se vedea: „Libertate, securitate şi justiţie”).
Majoritatea acestor responsabilităţi au legătură cu domeniul „comunitar” – şi anume
domeniile de acţiune în care statele membre au hotărât să îşi reunească
suveranitatea şi să delege puterile de decizie instituţiilor UE. Acest domeniu
reprezintă primul „pilon” al Uniunii Europene.
Cu toate acestea, ultimele două responsabilităţi au strânsă legatură cu domenii în
care statele membre UE nu şi-au delegat puterile, dar conlucrează. Acest tip de
colaborare se numeşte „cooperare interguvernamentală” şi se aplică pentru al doilea
şi al treilea „pilon” al Uniunii Europene.
Activitatea Consiliului este detaliată în continuare.
1. Legislaţia
Activitatea Consiliului constă, în mare parte, în adoptarea legislaţiei în domenii în
care statele membre UE şi-au reunit suveranitatea. Procedura obişnuită utilizată în
acest scop este „codecizia”, prin care legislaţia UE se adoptă în comun de către
Consiliu şi Parlament, pe baza unei propuneri prezentate de Comisie. În anumite
domenii, Consiliului îi revine puterea decisivă, dar numai pe baza unei propuneri a
Comisiei şi după evaluarea punctelor de vedere ale Comisiei şi Parlamentului (a se
vedea în paginile anterioare: „Procesul decizional în cadrul UE”).
2. Coordonarea politicilor statelor membre
Statele membre ale UE au hotărât că doresc să stabilească o politică economică
generală, care să aibă la bază sincronizarea politicilor economice naţionale. Această
sincronizare este asigurată de miniştrii economiei şi finanţelor, care alcătuiesc
Consiliul Afaceri Economice şi Financiare (Ecofin).
Un alt obiectiv este crearea unui număr mai mare de locuri de muncă şi
îmbunătăţirea sistemelor de educaţie, sănătate şi protecţie socială. Deşi fiecare stat
membru UE este responsabil pentru politica pe care o aplică în aceste domenii,
statele membre pot conveni asupra unor obiective comune şi pot învăţa din
experienţa celorlalte pentru a aplica soluţiile cele mai eficiente. Acest proces se
numeşte „metoda deschisă de coordonare” şi are loc în cadrul Consiliului.
3. Încheierea acordurilor internaţionale
În fiecare an, Consiliul „încheie” (adică semnează oficial) un număr de acorduri între
Uniunea Europeană şi ţări nemembre, precum şi cu organizaţii internaţionale. Aceste
acorduri pot acoperi domenii vaste precum comerţul, cooperarea şi dezvoltarea sau
se pot limita la teme specifice cum sunt textilele, pescuitul, ştiinţa şi tehnologia,
transportul etc.
De asemenea, Consiliul poate încheia convenţii între statele membre UE în domenii
cum sunt impozitarea, dreptul societăţilor comerciale sau protecţia consulară.
Convenţiile pot fi încheiate şi în ceea ce priveşte cooperarea în probleme legate de
libertate, securitate şi justiţie (a se vedea în continuare).
4. Aprobarea bugetului UE
Bugetul anual al UE este stabilit în comun de către Consiliu şi Parlamentul European.
5. Politica externă şi de securitate comună
Statele membre UE elaborează în comun o politică externă şi de securitate comună
(PESC). Dar politica externă, securitatea şi apărarea sunt domenii asupra cărora
guvernele naţionale păstrează controlul independent. Cu toate acestea, statele
membre UE au recunoscut avantajele colaborării în aceste aspecte, iar Consiliul este
forumul principal în care se desfăşoară această „cooperare interguvernamentală”.
Cooperarea nu se limitează la aspecte legate de apărare, ci implică şi atribuţii de
gestionare a crizelor, cum sunt operaţiunile umanitare şi de salvare, de menţinere a
păcii şi de atenuare a conflictelor în zonele cu probleme. Statele membre UE
încearcă să mobilizeze şi să coordoneze forţele militare şi poliţieneşti, astfel încât să
poată fi folosite în coordonare cu acţiunile diplomatice şi economice. Prin aceste
mecanisme, UE a contribuit la menţinerea păcii, construirea democraţiei şi
impulsionarea progresului economic în locuri îndepărtate precum Indonezia,
Republica Democratică Congo şi ţări din sud-estul Europei.

6. Libertate, securitate şi justiţie

Cetăţenii UE sunt liberi să locuiască şi să lucreze în orice ţară europeană şi tocmai
de aceea ar trebui să aibă acces egal la justiţie pe întregul teritoriu al Uniunii
Europene. În consecinţă, instanţele naţionale trebuie să conlucreze pentru a se
asigura că, de pildă, o sentinţă pronunţată într-un stat membru UE într-un proces de
divorţ sau de încredinţare a minorilor este reunoscută în toate celelalte state membre
UE.
Libertatea circulaţiei în interiorul UE este un avantaj de care se bucură cetăţenii care
respectă legea, însă de care profită criminalii şi teroriştii internaţionali. Abordarea
criminalităţii transfrontaliere necesită cooperare transfrontalieră la nivelul instanţelor
naţionale, forţelor poliţieneşti, funcţionarilor vamali şi serviciilor de imigrare din toate
statele membre UE.
Spre exemplu, statele membre trebuie să se asigure că:
 la frontierele externe ale UE sunt mobilizate efectivele de poliţie necesare;
 funcţionarii vamali şi poliţia fac schimb de informaţii cu privire la circulaţia persoanelor
suspecte de trafic de droguri sau de fiinţe umane;
 solicitanţii de azil sunt evaluaţi şi trataţi în acelaşi mod pe întregul teritoriu al UE,
pentru a se evita „cumpărarea de azil”(asylum shopping).
Problemele de acest tip sunt administrate de Consiliul pentru Justiţie şi Afaceri
Interne – adică miniştrii de justiţie şi afaceri interne. Obiectivul lor este de a crea un
„spaţiu de libertate, securitate şi justiţie” unic în interiorul graniţelor UE.

Cum este organizată activitatea Consiliului?

Drapelele statelor membre ale UE

Coreper
În Bruxelles, fiecare stat membru UE are o echipă permanentă („birou de
reprezentare”) care îl reprezintă şi care îi apără interesele naţionale la nivelul UE.
Şeful fiecărui birou de reprezentare este, de fapt, ambasadorul ţării respective în UE.
Aceşti ambasadori sunt cunoscuţi ca „reprezentanţi permanenţi” şi se reunesc
săptămânal în cadrul Comitetului Reprezentanţilor Permanenţi (Coreper). Rolul
acestui comitet este de a pregăti lucrările Consiliului, cu excepţia majorităţii
problemelor legate de agricultură, care sunt administrate de un Comitet special
pentru agricultură. Coreper este asistat de un număr de grupuri de lucru, la care
participă oficiali din cadrul birourilor de reprezentare sau al administraţiilor naţionale.
Preşedinţia Consiliului
Preşedinţia Consiliului este asigurată prin rotaţie, la fiecare şase luni. Cu alte cuvinte,
fiecare stat membru UE preia controlul agendei Consiliului şi prezidează toate
reuniunile pentru o perioadă de şase luni, promovând deciziile legislative şi politice şi
negociind pentru realizarea unui compromis între statele membre.
Lista preşedinţilor Consiliului UE până în iunie 2020
Secretariatul General
Preşedinţia este asistată de Secretariatul General, care pregăteşte şi asigură
funcţionarea optimă a activităţii Consiliului la toate nivelurile.
În 2004, Javier Solana a fost reales Secretar General al Consiliului. Dl Solana este şi
Înaltul Reprezentant pentru politica externă şi de securitate comună (PESC) şi, în
această calitate, contribuie la coordonarea acţiunilor UE la nivel mondial. În temeiul
noului tratat de la Lisabona, Înaltul Reprezentativ va fi înlocuit de un Ministru al
Afacerilor Externe al UE.
Secretarul General este asistat de un Secretar General Adjunct, responsabil pentru
administrarea Secretariatului General.
Câte voturi are fiecare ţară?
Deciziile în cadrul Consiliului se adoptă pe bază de vot. Cu cât populaţia ţării este
mai numeroasă, cu atât mai multe voturi are ţara respectivă, dar numerele sunt
ponderate în favoarea ţărilor cu o populaţie mai redusă:
 
Franţa, Germania, Italia şi Regatul Unit  29

Polonia şi Spania  27

România  14

Ţările de Jos  13

Belgia, Grecia, Portugalia, Republica Cehă şi Ungaria  12

Austria, Bulgaria, Suedia  10

Danemarca, Finlanda, Irlanda, Lituania şi Slovacia    7

Cipru, Estonia, Letonia, Luxemburg şi Slovenia    4

Malta:    3

TOTAL 345

Votul cu majoritate calificată

În domenii deosebit de sensibile, precum politica externă şi de securitate comună,
impozitarea, politica de imigrare şi de acordare a dreptului de azil, deciziile
Consiliului trebuie adoptate cu unanimitate. Cu alte cuvinte, fiecare stat membru are
putere de veto în aceste domenii.
Cu toate acestea, în majoritatea problemelor, Consiliul adoptă decizii prin „vot cu
majoritate calificată”.
Majoritatea calificată este îndeplinită în cazul în care:
 majoritatea statelor membre votează favorabil (în anumite cazuri o majoritate de două
treimi);
          şi
 există un număr minim de 255 voturi favorabile – reprezentând 73,9 % din total.
De asemenea, un stat membru poate solicita să se confirme că voturile favorabile
reprezintă cel puţin 62 % din totalul populaţiei Uniunii. Dacă se constată contrariul,
decizia nu se va adopta.
Consiliul răspunde de luarea deciziilor şi de coordonare.
 Consiliul Uniunii Europene adoptă legi, legiferând, în mod normal, împreună cu
Parlamentul European.
 Consiliul coordonează politicile economice generale ale statelor membre.
 Consiliul defineşte şi  pune în aplicare politica externă şi de securitate comună a UE,
pe baza liniilor directoare stabilite de Consiliul European.
 Consiliul încheie, în numele Comunităţii şi al Uniunii, acorduri internaţionale între UE
şi unul sau mai multe state sau organizaţii internaţionale.
 Consiliul coordonează acţiunile statelor membre şi adoptă măsuri în domeniul
cooperării poliţieneşti şi judiciare în materie penală.
 Consiliul şi Parlamentul European constituie autoritatea bugetară care adoptă bugetul
Comunităţii.