Energie verde

“Energie verde” este un termen care se referă la surse de energie regenerabila şi

nepoluantă. Electricitatea generată din surse regenerabile devine din ce în mai disponibilă. Prin
alegerea unor astfel de surse de energie regenerabila consumatorii pot susţine dezvoltarea unor energii
curate care vor reduce impactul asupra mediului asociat generării energiei convenţionale şi vor creşte
independenţa energetică.
  Mai mult, când aceste tehnologii pot sa vină în ajutorul consumatorului prin reducerea
facturilor pentru diferite utilităţi (apă, încălzire) şi printr-un timp de amortizare scurt în cazul
sistemelor de încălzire a apei menajere, instalarea unor panouri solare devine o investiţie extrem de
rentabilă în cazul consumatorilor casnici, a hotelurilor, spitalelor etc.
Energia regenerabilă se referă la forme de energie produse prin transferul energetic al
energiei rezultate din procese naturale regenerabile. Astfel, energia luminii solare, a vânturilor, a
apelor curgătoare, a proceselor biologice și a căldurii geotermale pot fi captate de către oameni
utilizând diferite procedee. Sursele de energie ne-reînnoibile includ energia nucleară precum și energia
generată prin arderea combustibililor fosili, așa cum ar fi țițeiul, cărbunele și gazele naturale. Aceste
resurse sunt, în chip evident, limitate la existența zăcămintelor respective și sunt considerate în general
(a se vedea teoria academicianului român Ludovic Mrazec de formare anorganică a țițeiului și a
gazelor naturale) ne-regenerabile. Dintre sursele regenerabile de energie fac parte:

 energia eoliană
 energia solară
 energia apei
o energia hidraulică
o energia mareelor
o energie potențială osmotică
 energia geotermică
 energie derivata din biomasa: biodiesel, bioetanol, biogaz

Toate aceste forme de energie sunt valorificate pentru a servi la generarea curentului electric, apei
calde, etc.

Energie eoliană

Definitie

Vântul este miscarea aerului datorată maselor de aer cu temperaturi diferite.

Temperaturile diferite sunt cauzate de masele de apă si pământ care absorb diferit
căldura soarelui. La scară globală miscările masive de aer sunt cauzate de diferenta
de temperatură între pământul de la ecuator si cel apropiat de poli. Deoarece vântul
va bate cât timp soarele va încălzi Pământul este o sursă de energie regenerabilă.
Energia eoliana este energia continută de forta vântului ce bate pe suprafata
pământului. Exploatată, ea poate fi transformată în energie mecanică pentru
pomparea apei, sau măcinarea grâului, la mori ce functionează cu ajutorul vântului.
Prin conectarea unui rotor la un generator electric, turbinele de vânt moderne
transformă energia eoliana, ce învârte rotorul, în energie electrică.

Scurt istoric

Egiptenii au fost poate primii care au folosit energia generata

de vant atunci cand au navigat pe Nil in amonte, in jurul secolului IV
i.Hr. Peste secole vasele cu panze aveau sa domine marile si
oceanele lumii, servind in principal transportului comercial, dar si in
scopuri militare si stiintifice. Marile imperii ale erei noastre foloseau
vasele cu panze pentru a controla si domina marile. Aceste vase cu
panze sunt si astazi prezente pe apa, insa sunt
construite cu echipamente moderne. Utilizarea lor
este, insa, cu totul alta - fie ca vase sportive, fie ca ambarcatiuni de
agrement.
Energia eoliana a fost exploatata pe uscat de cand prima
moara de vant a fost construita in vechea Persie in secolul VII. De
atunci morile de vant sunt folosite pentru macinarea graului,
pomparea apei, taierea lemnului sau pentru furnizarea altor forme
de energie mecanica. Insa exploatarea pe scara larga a aparut abia
in secolul XX, odata cu aparitia “morilor de vant” moderne – turbinele de vant ce pot
genera o energie de 250 pana la 300 de kilovati.

3.Morile de vant
Moara de vânt este strămoşul generatoarelor eoliene (Fig. 1). Ea a apărut în Evul
Mediu în Europa. Ea a funcţionat la început cu ax vertical.

Imagine a două mori de vânt

Mai tîrziu, morile se orientau după direcţia vântului şi

au fost puse pânze pentre a capta mai bine energia
vântului.
Prima moară de vânt cu pale profilate a apărut în
secolul doisprezece. Chiar dacă era foarte simplă,
este totuşi vorba de prima cercetare aerodinamică a
palelor. Acestea au fost utilizate în principal pentre
pomparea apei sau pentru măcinarea grâului.
În perioada Renaşterii, inventatori celebrii ca
Leonardo da Vinci s-au interesat foarte intens de
morile de vânt, ceea ce a condus la numeroase
inovaţii, uneori inutile. De atunci, morile s-au înmulţit
în Europa.
Revoluţia industrială a
oferit un nou început pentru
morile de vânt, prin apariţia
de noi materiale.
În consecinţă, utilizarea
metalului a permis modificare
formei turnului şi creşterea
considerabilă a maşinilor pe
care le numim pe scurt
"eoliene".

Moară de vânt (Germania de Nord)

Evoluţia electricităţii în
secolul XX a determinat apariţia
primelor eoliene moderne. Este studiat profilul palelor, iar inginerii se inspiră după
profilul aripilor de avion.

Eoliană modernă

În prezent, eolienele sunt, aproape în totalitate cu ax orizontal, cu excepţia

modelelor cu ax vertical ca cele cu rotor Savonius şi Darrieus, care sunt încă
utilizate, dar sunt pe cale de dispariţie.
Ultimele inovaţii permit funcţionarea eolienelor cu viteză variabilă, respectiv
reglarea vitezei turbinei eoliene în funcţie de viteza vântului.

Stocare
       
acumulatori
Energie Energie Energie
Reţea de
cinetică mecanică electrică
distribuţie
vânt rotor generator
Sarcini izolate
          (ex: sate
izolate)
 
Energia de origine eoliană face parte din energiile regenerabile. Aero-
generatorul utilizează energia cinetică a vântului pentru a antrena arborele rotorului
său: aceasta este transformată în energie mecanică, care la rândul ei este
transformată în energie electrică de către generatorul cuplat mecanic la turbina
eoliană. Acest cuplaj mecanic se poate face fie direct, dacă turbina şi generatorul au
viteze de acelaşi ordin de mărime, fie se poate realiza prin intermediul unui
multiplicator de viteză. În sfârşit, există mai multe posibilităţi de a utiliza energia
electrică produsă: fie este stocată în acumulatori, fie este distribuită prin intermediul
unei reţele electrice, fie sunt alimentate sarcini izolate. Sitemele eoliene de convesie
au şi pierderi. Astfel, se poate menţiona un randament de ordinul a 59 % pentru
rotorul eolienei, 96% al multiplcatorului. Trebuie luate în considerare, de asemenea,
pierderile generatorului şi ale eventualelor sisteme de conversie.

Puterea eoliană instalată și predicții pe

1997-2010
Energia eoliană este o sursă de energie
regenerabilă generată din puterea
vântului. La sfârșitul anului 2006,
capacitatea mondială a generatoarelor
eoliene era de 73 904 MW, acestea
producând ceva mai mult de 1 % din
necesarul mondial de energie electrică.
Deși încă o sursă relativ minoră de energie electrică pentru majoritatea țărilor, producția energiei
eoliene a crescut practic de cinci ori între 1999 și 2006, ajungându-se ca, în unele țări, ponderea
energiei eoliene în consumul total de energie să fie semnificativ: Danemarca (23%), Spania (8%),
Germania (6%).

Turbine de vânt

Vânturile se formează deorece soarele nu încălzește Pământul uniform, fapt care creează
mișcări de aer. Energia cinetică din vânt poate fi folosită pentru a roti niște turbine, care sunt capabile
de a genera electricitate. Unele turbine pot produce 5 MW, deși aceasta necesită o viteză a vântului de
aproximativ 5,5 m/s, sau 20 de kilometri pe oră. Puține zone pe pământ au aceste viteze ale vântului,
dar vânturi mai puternice se pot găsi la altitudini mai mari și în zone oceanice.
Energia eoliană este folosită extensiv în ziua de astăzi, și turbine noi de vânt se
construiesc în toată lumea, energia eoliană fiind sursa de energie cu cea mai rapidă creștere în ultimii
ani. Majoritatea turbinelor produc energie peste 25 % din timp, acest procent crescând iarna, când
vânturile sunt mai puternice.
Se crede că potențialul tehnic mondial al energiei eoliene poate să asigure de cinci ori
mai multă energie decât este consumată acum. Acest nivel de exploatare ar necesita 12,7 % din
suprafață Pământul (excluzând oceanele) să fie acoperite de parcuri de turbine, presupunând că terenul
ar fi acoperit cu 6 turbine mari de vânt pe kilometru pătrat. Aceste cifre nu iau în considerare
îmbunătățirea randamentului turbinelor și a soluțiilor tehnice utilizate.
Avantaje

În contextul actual, caracterizat de creșterea alarmantă a poluării cauzate de producerea

energiei din arderea combustibililor fosili, devine din ce în ce mai importantă reducerea dependenței
de acești combustibili.
Energia eoliana s-a dovedit deaj o solutie foarte buna la problema energetica globala.
Utilizarea resurselor regenerabile se adresează nu numai producerii de energie, dar prin modul
particular de generare reformulează și modelul de dezvoltare, prin descentralizarea surselor. Energia
eoliană în special este printre formele de energie regenerabilă care se pretează aplicațiilor la scară
redusă.
Principalul avantaj al energiei eoliene este emisia zero de substanțe poluante și gaze cu
efect de seră, datorită faptului că nu se ard combustibili.
Nu se produc deșeuri. Producerea de energie eoliană nu implică producerea nici unui fel de
deșeuri.
Costuri reduse pe unitate de energie produsă. Costul energiei electrice produse în
centralele eoliene moderne a scăzut substanțial în ultimii ani, ajungând în S.U.A. să fie chiar mai mici
decât în cazul energiei generate din combustibili, chiar dacă nu se iau în considerare externalitățile
negative inerente utilizării combustibililor clasici.
În 2004 prețul energiei eoliene ajunsese deja la o cincime față de cel din anii 1980, iar
previziunile sunt de continuare a scăderii acestora deoarece se pun în funcțiuni tot mai multe unități
eoliene cu putere instalată de mai mulți megawați.
Costuri reduse de scoatere din funcțiune. Spre deosebire de centrale nucleare, de exemplu ,
unde costurile de scoatere din functiune pot fi de cateva ori mai mari decat costurile centralei, în cazul
generatoarelor eoliene, costurile de scoatere din funcțiune, la capătul perioadei normale de
funcționare, sunt minime, acestea putând fi integral reciclate.

Dezavantaje

Principalele dezavantaje sunt

resursa energetică relativ limitată,
inconstanța datorită variației vitezei
vântului și numărului redus de
amplasamente posibile. Puține locuri pe Pământ oferă posibilitatea producerii a suficientă electricitate
folosind energia vântului.
La început, un important dezavantaj al producției de energie eoliană a fost prețul destul de mare
de producere a energiei și fiabilitatea relativ redusă a turbinelor. In ultimii ani, insa, pretul de
producite pe unitate de energie electrica a scazutdrastic, ajungand, prin imbunatatirea parametrilor
tehnici ai turbilelor, la cifre de ordinul 3-4 eurocenti pe kilowatt ora.
Un alt dezavantaj este și "poluarea vizuală" - adică, au o apariție neplăcută - și de asemenea
produc "poluare sonoră" (sunt prea gălăgioase). De asemenea,se afirma ca turbilele afecteaza mediul si
ecosistemele din imprejurimi, omorand pasarile si necesitand terenuri mari virane pentru instalarealor.
Argumente împotriva acestora sunt că turbinele moderne de vânt au o aparitie atractiva stilizată, că
masinile omoara mai multe pasari pe an decat turbinele și că alte surse de energie, precum generarea
de electricitate folosind cărbunele, sunt cu mult mai dăunătoare pentru mediu, deoarece creează
poluare și duc la efectul de seră.
Un alt dezavantaj este riscul mare de distrugere în cazul furtunilor, dacă viteza vântului
depășește limitele admise la proiectare. Oricât de mare ar fi limita admisă, întotdeauna există
posibilitatea ca ea să fie depășită.

Energie solară

Energia solară este energia emisă de Soare pe întreg domeniul

radiației sale electromagnetice. Energia solară este considerată
energie regenerabilă și stă la baza celor mai multe forme de energie
de pe Pământ: energia hidraulică, energia eoliană, energia
combustibililor etc. Conversia în energie a combustibililor se face
prin fotosinteză.

Energia solară poate fi folosită să:

 genereze electricitate prin celule solare (fotovoltaice)

 genereze electricitate prin centrale termice solare (heliocentrale)
 încălzească clădiri, direct
 încălzească clădiri, prin pompe de căldură
 încălzească clădiri și să producă apă caldă de consum prin panouri solare termice

Instalațiile fotovoltaice produc energie electrică fără costuri de combustibil. Panourile

solare fotovoltaice produc energie electrică 4 h/zi (calculul se face pe minim: orele de lumină iarna).
Ziua, timp de 4 ore, (iarna 1,5 ore) aceste panouri solare produc energie electrică care poate fi stocată
în acumulatori, pentru a fi folosită dealungul nopții, la casele izolate, fără legatură la rețeaua electrică
națională.
Comparativ cu puterea furnizată și durata de viață, investiția necesară în panourile
fotovoltaice este mare. Panourile necesită spațiu de instalare orientat convenabil, iar fără un sistem de
stocare (care, la rândul său, necesită investiții și întreținere) energia generată este disponibilă doar în
miezul zilei, cand consumul e mic.

Energie hidraulică
Barajul Hoover
Energia hidraulică reprezintă capacitatea unui sistem fizic (apa) de a efectua un lucru
mecanic la trecerea dintr-o stare dată în altă stare ( curgere). Datorită circuitului apei în natură
întreținut de energia Soarelui, este considerată o formă de energie regenerabilă.
Energia hidraulică este de fapt o energie mecanică, formată din energia potențială a apei
dată de diferența de nivel între lacul de acumulare și centrală, respectiv din energia cinetică a apei
în mișcare. Exploatarea acestei energii se face curent în hidrocentrale, care transformă energia
potențială a apei în energie cinetică, pe care apoi o captează cu ajutorul unor turbine hidraulice care
acționează generatoare electrice care o transformă în energie electrică.
Tot forme de energie hidraulică sunt considerate energia cinetică a valurilor și mareelor.

Istoric

Energia hidraulică a fost folosită încă din antichitate În India se

foloseau roțile hidraulice la morile de apă. În Imperiul Roman
morile acționate de apă produceau fâină și erau folosite de
asemenea la acționarea gaterelor pentru tăierea lemnului și a
pietrei. Puterea unui torent de apă eliberată dintr-un rezervor a fost
folosită la extracția minereurilor, metodă descrisă încă de Pliniu
cel Bătrân. Metoda a fost folosită pe larg în evul mediu în Marea
Britanie și chiar mai târziu la extracția minereurilor de plumb și
staniu. Metoda a evoluat în mineritul hidraulic, folosită în perioada
goanei după aur din California.
Mineri folosind jeturi de apă în exploatarea auriferă Dutch Flat, California, între 1857 -
1870.
În China și în extremul orient, roți hidraulice cu cupe erau folosite la irigarea culturilor. În anii 1830,
în perioada de vârf a canalelor, energia hidraulică era folosită la tractarea barjelor în sus și în josul
pantelor pronunțate. Energia mecanică necesară diverselor industrii a determinat amplasarea acestora
lângă căderile de apă.
În zilele de azi utilizarea curentă a energiei hidraulice se face pentru producerea curentului
electric, care este produs în acest caz co costuri relativ reduse, iar energia produsă poate fi utilizată
relativ departe de surse.

Fenomene naturale

Din punct de vedere al hidrologiei, energia hidraulică se manifestă prin forța apei asupra
malurilor râului și a bancurilor. Aceste forțe sunt maxime în timpul inundațiilor, datorită creșterii
nivelului apelor. Aceste forțe determină dislocarea sedimentelor și a altor materiale din albia râului,
cauzând eroziune și alte distrugeri.

Roți hidraulice

O roată hidraulică utilizează energia râurilor pentru a produce direct lucru mecanic.
La debite mici se exploatează în principal energia potențială a apei. În acest scop se folosesc roți pe
care sunt montate cupe, iar aducțiunea apei se face în partea de sus a roții, apa umplând cupele.
Greutatea apei din cupe este forța care acționează roata. În acest caz căderea corespunde diferenței de
nivel între punctele în care apa este admisă în cupe, respectiv evacuată și este cu atât mai mare cu cât
diametrul roții este mai mare.

La debite mari se exploatează în principal energia

cinetică a apei. În acest scop se folosesc roți pe care sunt montate
palete, iar aducțiunea apei se face în partea de jos a roții, apa
împingând paletele. Pentru a avea momente cât mai mari, raza roții
trebuie să fie cât mai mare. Adesea, pentru a accelera curgerea apei
în dreptul roții, înaintea ei se plasează un stăvilar deversor, care
ridică nivelul apei (căderea) și transformă energia potențială a
acestei căderi în energie cinetică cuplimentară, viteaza rezultată
prin deversare adăugându-se la viteza de curgere normală a râului.

Hidrocentrale

Hidrocentrala de la Porţile de Fier.

O hidrocentrală utilizează amenajări ale râurilor sub formă de baraje, în scopul producerii
energiei electrice. Potențialul unei exploatări hidroelectrice depinde atât de cădere, cât și de debitul de
apă disponibil. Cu cât căderea și debitul disponibile sunt mai mari, cu atât se poate obține mai multă
energie electrică. Energia hidraulică este captată cu turbine.
Potențialul hidroenergetic al României era amenajat în 1994 în proporție de cca. 40 %.
Centrale hidroelectrice aveau o putere instalată de 5,8 GW, reprezentând circa 40% din puterea
instalată în România. Producția efectivă a hidrocentralelor a fost în 1994 de aproape 13 TWh,
reprezentând circa 24 % din totalul energiei electrice produse. Actual puterea instalată depășește
6 GW[3] iar producția este de cca. 20 TWh pe an. Cota de energie electrică produsă pe bază de energie
hidraulică este de cca. 22 - 33 %.

Microcentrale și picocentrale hidraulice

Microcentrală la Jagniatkow, Jelenia Góra, Polonia.
Prin microcentrală hidraulică se înțelege o hidrocentrală cu puterea instalată de 5 -
100 kW, iar o picocentrală hidraulică are o putere instalată de 1 - 5 kW. O picocentrală poate alimenta
un grup de câteva case, iar o microcentrală o mică așezare.
Deoarece consumul de curent electric are variații mari, pentru stabilizarea funcționării se
pot folosi baterii de acumulatori, care se încarcă în momentele de consum redus și asigură consumul
în perioadele de vârf. Datorită faptului că curentul de joasă tensiune produs de generatorul
microcentralei nu poate fi transportat convenabil la distanță, acumulatorii trebuie plasați lângă turbină.
Este nevoie de toate componentele unei hidrocentrale clasice - mai puțin barajul - adică sistemul de
captare, conductele de aducțiune, turbina, generatorul, acumulatori, regulatoare, invertoare care ridică
tensiunea la 230 V, ca urmare costul unei asemenea amenajări nu este mic și soluția este
recomandabilă doar pentru zone izolate, care nu dispun de linii electrice.
Microcentralele se pot instala pe râuri relativ mici, dar, datorită fluctuațiilor sezoniere de
debit ale râurilor, în lipsa barajului debitul râului trebuie să fie considerabil mai mare decât cel
prelevat pentru microcentrală. Pentru o putere de 1 kW trebuie pentru o cădere de 100 m un debit de
1 l/s. În practică, datorită randamentelor de transformare, este nevoie de un debit aproape dublu,
randamentul uzual fiind puțin peste 50 %.

Centrale mareomotrice

O centrală mareomotrică recuperează energia mareelor. În zonele cu maree, acestea se

petrec de două ori pe zi, producând ridicarea, respectiv scăderea nivelului apei. Există două moduri de
exploatare a energiei mareelor:
Centrale fără baraj, care utilizează numai energia cinetică a apei, similar cum morile de vânt utilizează
energia eoliană.
Centrale cu baraj, care exploatează energia potențială a apei, obținută prin ridicarea
nivelului ca urmare a mareei.
Deoarece mareea în Marea Neagră este de doar câțiva centimetri, România nu are
potențial pentru astfel de centrale.
Instalații care recuperează energia valurilor

Instalaţie de tip Pelamis la Peniche, Portugalia.

Pentru recuperarea energiei valurilor se pot folosi scheme similare cu cele de la centralele
mareomotrice cu baraj, însă, datorită perioadei scurte a valurilor aceste scheme sunt puțin eficiente.
 Un obiect care plutește pe valuri execută o mișcare cu o traiectorie eliptică. Cea mai simplă
formă de valorificare a acestei mișcări pentru recuperarea energiei valurilor sunt pontoanele
articulate. O construcție modernă este cea de tip Pelamis [8] formată din mai mulți cilindri articulați,
care, sub acțiunea valurilor au mișcări relative care acționează niște pistoane. Pistoanele pompează
ulei sub presiune prin motoare hidraulice care acționează generatoare electrice.

Energia mareelor

Modul de funcţionare al unei centrale utilizând energia mareelor

Centrală utilizând energia mareelor din Annapolis Royal, Nova Scotia, Canada

Energia mareelor este energia ce poate fi captată prin exploatarea energiei potențiale
rezultate din deplasarea pe verticală a masei de apă la diferite niveluri sau a energiei cinetice datorate
curenților de maree. Energia mareelor rezultă din forțele gravitaționale ale Soarelui și Lunii, precum și
ca urmare a rotației terestre.Este o formă de energie regenerabilă.

Energie potențială osmotică

Energia potențială osmotică sau energia gradientului de salinitate este energia disponibilă
din diferența de concentrație de sare între apa de mare și apa de râu. Este o energie regenerabilă.
Două metode practice pentru acest lucru sunt electrodializa inversă (EDÎ) și osmoza întârziată de
presiune (OÎP).
Ambele procese se bazează pe osmoza cu membrane ion-specifice. Produsul rezidual cheie
este apa salmastră. Acest produs secundar este rezultatul forțelor naturale, care sunt exploatate:
curgerea apei dulci în apa mărilor, care sunt constituite din apă sarată.
Procedeele au fost confirmate în condiții de laborator. Acestea sunt dezvoltate în utilizarea
comercială în Țările de Jos (EDÎ) și Norvegia (OÎP). Costul membranei a fost un obstacol. Membrane
noi, ieftine, pe baza unui material plastic din polietilenă modificată electric, au făcut potrivite
procedeele pentru uz comercial potențial .
Alte metode au fost propuse și sunt în prezent în curs de dezvoltare. Printre ele, o metodă
bazată pe tehnologia condensatorilor dublu strat electric și o metodă bazată pe diferența de presiune
de vapori.
În lume, prima uzină osmotică cu o putere instalată de 4 kW a fost deschisă de Statkraft la
24 noiembrie 2009, în Tofte, Norvegia Această uzină folosește o membrana poliimidică, și este
capabilă să producă 1W / m² de membrană. Această putere se obține la 10 l pe secundă de apă care
curge prin membrană la o presiune de 10 bar. Atât creșterea presiunii, precum și debitul de apă ar
permite să crească puterea obținută.

Fundamente
Exploatarea energiei osmotice e bazată pe "diferența de presiune osmotică între apa dulce și
apa de mare".

Metode

Statkraft a construit prima centrala osmotică prototip pe fiordul Oslo, care a fost deschis
de Alteța Sa Regală Prințesa Moștenitoare Mette-Marit a Norvegiei [5]pe 24-11-2009. Aceasta are ca
scop producerea de electricitate suficientă pentru a lumina si încălzi un mic oraș pe termen de cinci
ani, prin osmoză. La început va produce 4 kilowați - suficient pentru a incalzi un ceainic electric de
mari dimensiuni, dar până în 2015 obiectivul este de 25 de megawați - la fel ca unei ferme eoliene de
mici dimensiuni.

Efecte ecologice posibile

Efectul ecologic principal e dat de apa salmastră rezultată.

Energie geotermică
Energia geotermică este o formă de energie obținută din căldura aflată în interiorul
Pamântului. Apa fierbinte și aburii, captați în zonele cu activitate vulcanică și tectonică, sunt utilizați
pentru încălzirea locuințelor și pentru producerea electricității.
Este o formă de energie regenerabilă.

Tipuri de Centrale Geotermale

 Exista trei tipuri de centrale geotermale care sunt folosite la aceasta data pe glob pentru
transformarea puterea apei geotermala in electricitate: 'uscat'; 'flash' si 'binar', depinzand dupa starea
fluidului: vapori sau lichid, sau dupa temperatura acestuia.
Centralele 'Uscate' au fost primele tipuri de centrale construite, ele utilizeaza abur din izvorul
geotermal.
Centralele 'Flash' sunt cele mai raspandite centrale de azi. Ele folosesc apa la temperaturi de
360° F(182° C), injectand-o la presiuni inalte in echipamentul de la suprafata.
Centralele cu ciclu binar difera fata de primele doua, prin faptul ca apa sau aburul din izvorul
geotermal nu vine in contact cu turbina,respectiv generatorul electric. Apa folosita atinge temperaturi
de pana la 400° F(200 °C).

Biomasă

Biomasa este partea biodegradabilă a produselor, deșeurilor și reziduurilor din agricultură,

inclusiv substanțele vegetale și animale, silvicultură și industriile conexe, precum și partea
biodegradabilă a deșeurilor industriale și urbane. (Definiție cuprinsă în Hotărârea nr. 1844 din 2005
privind promovarea utilizării biocarburanților și a altor carburanți regenerabili pentru transport).
Biomasa reprezintă resursa regenerabilă cea mai abundentă de pe planetă. Aceasta include absolut
toată materia organică produsă prin procesele metabolice ale organismelor vii. Biomasa este prima
formă de energie utilizată de om, odată cu descoperirea focului.
Energia înglobată în biomasă se eliberează prin metode variate, care însă, în cele din urmă,
reprezintă procesul chimic de ardere (transformare chimică în prezența oxigenului molecular, proces
prin excelentă exergonic).
Forme de valorificare energetică a biomasei (biocarburanți):

 Arderea directă cu generare de energie termică.

 Arderea prin piroliză, cu generare de singaz (CO + H2).
 Fermentarea, cu generare de biogaz (CH4) sau bioetanol (CH3-CH2-OH)- în cazul fermentării
produșilor zaharați; biogazul se poate arde direct, iar bioetanolul, în amestec cu benzina, poate
fi utilizat în motoarele cu combustie internă.
 Transformarea chimică a biomasei de tip ulei vegetal prin tratare cu un alcool și generare de
esteri, de exemplu metil esteri (biodiesel) și glicerol. În etapa următoare, biodieselul purificat
se poate arde în motoarele diesel.
 Degradarea enzimatică a biomasei cu obținere de etanol sau biodiesel. Celuloza poate fi
degradată enzimatic la monomerii săi, derivați glucidici, care pot fi ulterior fermentați la
etanol.