DEZVOLTAREA CONCEPTULUI DE RESPONSABILITATE SOCIALĂ

IN INTREPRINDERILE ROMÂNESTI, IN CONTEXT EUROPEAN

- CSR&UE

Etapa I - Situaţia existentă la nivel internaţional, inclusiv UE, referitor la conceptul

IRS/CSR
Studiu / Raport de cercetare

1. INTRODUCERE

Uniunea Europeană tratează probleme importante ale dezvoltării economico sociale,

prezentându-le într-un mare număr de documente, care pot fi clasificate în două mari
categorii:
- declaraţii de intenţie, caz în care se înscriu strategiile pentru diverse domenii;
- directivele, care au rolul de a fi transferate în legi naţionale.
Aceste documente sunt, prin definiţie, în evoluţie constantă.
În acest context se înscriu şi documentele prin care este prezentată poziţia Uniunii
Europene faţă de conceptul de Responsabilitatea Socială a Întreprinderilor.

1.1. UNIUNEA EUROPEANĂ ŞI CONCEPTUL DE RESPONSABILITATE SOCIALĂ

A ÎNTREPRINDERILOR.

Responsabilitatea Socială a Întreprinderilor (CSR) se menţionează pentru prima dată în

Strategia de la Lisabona (2000), în principal prin apelul făcut către întreprinderi pentru ca
acestea să contribuie la atingerea ambiţioaselor obiective ale Strategiei.
În iulie 2001, Comisia a publicat Cartea verde “Promovarea unui cadru european pentru
Responsabilitatea Socială a Întreprinderilor”, prin care puterile publice de la toate nivelurile,
adică: organizaţii internaţionale, întreprinderi, parteneri sociali şi toate persoanele
interesate, sunt chemate să-şi “exprime opinia asupra manierei în care se poate construi
un parteneriat care să instituie un cadru nou care să favorizeze Responsabilitatea Socială
a Intreprinderilor, ţinând cont de interesele atât ale întreprinderilor cât şi ale diverselor părţi
implicate”.
De la acest nivel a fost lansat conceptul de „Best Practice” în domenii precum:
¾ învăţarea continuă;

1
 ¾ organizarea muncii;
¾ egalitatea de şanse;
¾ incluziunea socială şi dezvoltarea susţinută.
Tot mai multe întreprinderi europene au promovat strategii cu privire la
responsabilitatea socială (RS) ca răspuns la presiunile sociale, economice şi ecologice.
Scopul strategiilor era de a trimite un semnal tuturor celor implicaţi cu care societăţile
respective interacţionează: angajaţi, angajatori, investitori, consumatori, autorităţi publice,
respectiv ONG-uri. Se estimează că o astfel de politică poate contribui la îmbunătăţirea
forţei financiare a întreprinderilor.
Odată cu conştientizarea necesităţii de aplicare a principiilor responsabilităţii sociale
şi cu preluarea benevolă a obligaţiilor care le exced pe cele contractuale şi legale, firmele
tind spre respectarea standardelor sociale şi de mediu, în aşa fel încât drepturile
fundamentale să fie respectate cu consecvenţă. Se urmăreşte practicarea pe termen lung
a unei politici de mediu menită să armonizeze interesele divergente ale părţilor. Pornind de
la premisa conştientizării importanţei tuturor aspectelor specificate, centrul de greutate al
Cărţii verde lansată de Comisia Europeană, se va axa pe ideea responsabilităţii
companiilor în sfera socială.
Uniunea Europeană a introdus conceptul de responsabilitate socială cu scopul
declarat de a contribui la transpunerea în practică a obiectivelor strategice fixate la
Lisabona, spre a face din Uniune un spaţiu economic caracterizat de o capacitate
concurenţială şi dinamism, în măsură să asigure o creştere economică durabilă, cu locuri
de muncă mai multe şi mai bune şi o mai mare coeziune socială.
Cartea Verde doreşte să provoace o dezbatere despre următoarele probleme:
¾ cum ar putea UE să fie promovată RS a întreprinderilor la nivel european şi
internaţional?;
¾ cum se poate folosi în mod eficient experienţa acumulată până în prezent?;
¾ cum se poate încuraja dezvoltarea inovării?;
™ dar creşterea gradului de transparenţă?;
™ dar modelarea evaluării şi validării diferitelor iniţiative la nivel
european?

Uniunea Europeană se situează pe poziţia unui arbitru între promovarea CSR pe calea
reglementărilor şi încurajarea demersurilor voluntare ale întreprinderilor. Documentul
2
“Comunicarea Comisiei cu privire la Responsabilitatea Socială a Întreprinderilor” din iulie
2002, preconizează un rol nou social şi de mediu, pentru întreprinderile din economia
mondială şi a prevăzut lansarea unui “Forum plurilateral european” ce va deveni o piesă
principală al Strategiei UE asupra CSR. Prin această măsură, în rolul său de mediator între
calea reglementărilor şi cea a demersului voluntar, Comisia a impus calea fără
constrângeri.
“Forum plurilateral european asupra CSR” s-a ţinut în octombrie 2002 şi iunie 2004,
reunind cca 20 de organizaţii reprezentând la nivel european, patronii, reţelele de
întreprinderi, salariaţii şi societatea civilă.
Obiectivul forumului a fost de a reflecta (dezbate) asupra metodelor de promovare a CSR
şi de a le face mai omoge la nivel european. Forumul a fost structurat în 4 grupe de lucru,
fiecare dezbătând asupra uneia din tematicile următoare:
1. Cum să se sensibilizeze întreprinderile asupra CSR şi cum să se dezvolte schimbul
de bune practici ?
2. Cum să se promoveze CSR în cadrul IMM ?
3. Diversitate, convergenţă şi transparenţa intrumentelor şi practicilor CSR;
4. CSR şi dezvoltarea economică în ţările în curs de dezvoltare.

În afară de a efectua o analiza asupra greutăţilor în dezvoltarea CSR, precum şi a factorilor

care favorizează aceasta, Forumul are rolul de a formula un număr de recomandări asupra
necesităţii de a include CSR în cursuri universitare, de dezvoltare de reţele de schimburi
de bune practici, de respectare şi promovare a documentelor importante internaţionale în
ceea ce priveşte spre exemplu, drepturile omului.
De asemenea, cum măsurile sau documentele se limitează la recomandări, fără a favoriza
sau a impune aplicarea lor, este foarte greu de imaginat care va fi impactul real al
acestora.
Demersurile făcute la nivelul Uniunii Europene faţă de CSR, au o mare importanţă având
în vedere următoarele:
- Tendinţa globală de reducere a rolului statului în economie, ca urmare a unor factori
adesea reuniţi sub numele de “globalizare”:
- Liberalizarea comerţului internaţional şi a tranzacţiilor financiare;
- Consolidarea firmelor în cadrul unor corporaţii globale;
- Creşterea fluxurilor de informaţii prin dezvoltarea noilor tehnologii.
3
Toţi aceşti factori conduc laconsolidarea marilor corporaţii şi ca urmare o reducere a rolului
statului în realizarea aşteptărilor cetăţenilor săi, de asigurare a unei protecţii sociale şi de
mediu.
Echilibrarea între dezvoltarea noilor structuri economice la nivel global şi aşteptările
populaţiei unei ţări, reprezintă un prim factor favorizant al tendinţei globale către o mai
mare conştientizare a Responsabilităţii Sociale a marilor companii de regulă
transnaţionale, cât şi a întreprinderilor naţionale.

Şi totuşi, experienţele de până acum ale unor ţări din UE, dovedesc că şi fără constrângeri
în ceea ce priveşte CSR, se pot obţine rezultate care să contribuie la bunăstarea populaţiei
proprii sau din exterior. În literatura de specialitate este deja intrat în uzanţă “Modelul
scandinav”, caracterizat prin acea că statul joacă rolul de furnizor de bunăstare, combinând
armonios elementele de dezvoltare bazată pe capital cu un sistem al asigurărilor sociale
generos. Exemplificarea are în vedere Norvegia, care prin angajamentele internaţionale în
favoarea păcii, a reducerii sărăciei şi împotriva distrugerii mediului, are reputaţia unei ţări
“responsabilă social”.

Responsabilitatea Socială a Firmelor desemnează obligaţia benevolă a

întreprinderilor de a acţiona în construirea unei societăţi mai bine corelată şi cu un mediu
înconjurător mai curat.
Într-o perioadă dominată de străduinţa Uniunii Europene de a stabili valori comune
prin promulgarea unei Carte a drepturilor fundamentale, un număr din ce în ce mai mare
de companii europene tind să pună tot mai clar accentul pe responsabilitatea socială, pe
care o percep ca o parte a identităţii lor.
O astfel de atitudine trebuie avută atât faţă de angajaţi cât şi faţă de ceilalţi factori
implicaţi cu care interacţionează şi care îşi pot pune pecetea asupra succesului firmei.
Această percepere corespunde aşteptărilor pe care cetăţenii europeni şi factorii
implicaţi le au în privinţa rolului jucat de companii în crearea unei societăţi aflată în
continuă schimbare. Toate acestea sunt în concordanţă cu mesajul de bază al strategiei
pentru dezvoltarea continuă a Europei, convenită cu prilejul şedinţei Consiliului European
de la Goeteborg (iunie 2001), în conformitate cu care creşterea economică durabilă,
coeziunea socială şi protecţia mediului se intercondiţionează reciproc, sunt în strânsă
corelaţie.
4
 Printre factorii decisivi în crearea unei atitudini responsabilă social la nivelul
întreprinderilor, pot fi enumeraţi următorii:
¾ noi solicitări şi aşteptări ale cetăţenilor, consumatorilor, autorităţilor şi
investitorilor în contextul globalizării şi al transformărilor industriale;
¾ criteriile sociale îşi pun pecetea asupra deciziei investiţionale a persoanelor
fizice şi juridice, în calitatea lor de consumatori, respectiv investitori;
¾ efectele negative asupra mediului înconjurător – cauzate de activitatea
economică – provoacă o îngrijorare crescîndă;
¾ mijloacele media, precum şi tehnicile moderne de informare / comunicare
contribuie la transparenţa activităţii economice.

1.2. FACTORUL ECONOMIEC ŞI RESPONSABILITATEA SOCIALĂ

Fără a neglija scopul principal al unei organizaţii/întreprindere, este acela de a obţine

profit, aceasta îşi poate aduce contribuţia şi spre atingerea obiectivelor socio-ecologice.
Pornind de la această bază, responsabilitatea socială a fost inclusă în strategia
de bază a întreprinderii, în instrumentele manageriale şi, nu în ultimul rând, în
activităţile firmei.
Responsabilitatea socială este inclusă în atitudinea generală a unei
firme/întreprindere şi reprezintă procesul prin care firmele îşi modelează relaţiile în raport
cu diferiţii factori implicaţi care au o influenţă reală asupra libertăţii de acţiune a
companiilor. Acest aspect evidenţiază importanţa economică. Referindu-ne la
managementul calităţii, cheltuielile asociate respectivului proces nu trebuie să fie privite
drept costuri, ci ca investiţii. În acest context, firmele pot recurge la o evaluare / estimare
integrativă din punct de vedere financiar, economic şi social pe baza căreia să se
fundamenteze o strategie pe termen lung, minimizîndu-se în acelaşi timp riscurile cauzate
de incertitudinea mediului. Se impune ca organizaţiile să transpună în practică
responsabilitatea socială pe plan european şi chiar internaţional.
Uniunea Confederaţiilor Industriale şi Patronale din Europa subliniază ideea
perceperii întreprinderilor europene ca parte integrantă a societăţii. Ele acţionează în
deplină concordanţă cu răspunderea socială, văd în profit obiectivul principal al activităţii
lor, dar nu unica raţiune de a fi şi au în vedere elaborarea unei strategii pe termen lung cu
privire la decizii şi investiţii.
5
 1.3. CONTEXTUL POLITIC

La nivel european se urmăreşte găsirea modalităţilor prin care RS poate contribui la

îndeplinirea obiectivului de la Lisabona - crearea unei economii dinamice, bazate pe
ştiinţă, aflate sub incidenţa coeziunii sociale şi capabile de a face faţă concurenţei.
Consiliul European de la Lisabona a făcut apel la responsabilitatea socială a
întreprinderilor, în special cu privire la conceptul de „Best Practice” în domeniile: învăţare
continuă, organizarea muncii, egalitatea de şanse, incluziune socială şi dezvoltare
susţinută.
Responsabilitatea socială a întreprinderilor a fost inclusă în Agenda Socială a
Comisiei Europene, aprobată în cadrul Consiliului European de la Nizza. Ea trebuie să
joace un rol important în privinţa urmărilor asociate integrării economico-politice şi adaptării
condiţiilor de muncă la Noua Economie.
Comisia Europeana a cerut firmelor să-şi consolideze colaborarea cu parteneri
precum sindicatele, ONG-urile, autorităţile locale ori prestatorii de servicii sociale, în scopul
de a fortifica pe această cale sentimentul responsabilităţii sociale, care să devină atidunea
generală a acestora în procesul economic pe care-l conduc.
Consiliul European de la Stockholm a salutat iniţiativele întreprinderilor în vederea
sprijinirii responsabilităţii sociale luînd atitudine faţă de Cartea Verde care promovează un
set de principii cu scopul de a sprijini pe mai departe măsurile corespunzătoare în acest
sens.
Totodată, în cadrul Consiliului European de la Goeteborg, a fost pledată cauza
importanţei responsabilităţii sociale a întreprinderilor în vederea unei dezvoltări susţinute:
„Politica autorităţilor publice joacă un rol semnificativ când vine vorba de încurajarea
firmelor către consolidarea responsabilităţii sociale şi de crearea unui cadru care să
urmărească integrarea reflecţiilor cu privire la politica socială şi de mediu în activităţile
economice ale întreprinderilor.”
Această dezbatere se află în strânsă legătură cu reflecţiile Comisiei faţă de „Cartea
Albă a guvernării în cadrul Uniunii Europene” Deoarece RS contribuie la crearea unui
mediu favorabil pentru întreprinderi, ea concordă cu scopul Comisiei, acela de a crea o
„Europă – întreprindere europeană – dominată de spiritul inovator.”
6
2. STRATEGII ALE POLITICILOR DE RESPONSABILITATE SOCIALA ÎN U.E.

De regulă, conceptul de Responsabilitate sociala indică faptul ca activitatile firmelor

trebuie reglementate, iar sfera economica nu este autonoma si nu poate sa fie rupta de
societate. Evident sunt încă multi care vorbesc de “responsabilitatea firmelor” în mod
ipocrit, birocratic, dar critica sociala trebuie sa faca presiune asupra acestora astfel încât
vorbele să se tranforme în fapte.
1)
Rolul pe care l-a avut "Cartea verde a responsabilitatii sociale a firmelor" , lansată de
Comisia Europeană în anul 2001, în consultarea fortelor sociale în ceea ce priveşte CSR,
in organizarea de dezbateri referitor la conceptul de responsabilitate sociala, s-a manifestat
prin identificarea de parteneriate, pentru dezvoltarea unui cadru european de promovare a
CSR.
În Danemarca, ministrul pe probleme sociale a iniţiat în anul 1994 campania intitulată
„Responsabilitatea socială a întreprinderilor – dorinţa noastră comună”, urmînd ca în 1998
să organizeze în acest scop Centrul de la Copenhaga.
În Marea Britanie, a fost numit un delegat pe probleme de responsabilitate socială a
întreprinderilor. În vederea unei mai bune coordonări a sprijinirii RS a companiilor, a fost
numită o comisie internaţională în toate statele membre.
Conceptul european cu privire la RS a întreprinderilor trebuie integrat în contextul
diferitelor iniţiative comparabile pe care le-au avut alte organizaţii internaţionale cum ar fi:
UN Global Compact (2000), Declaraţia Trilaterală cu privire la companiile multinaţionale şi
2
la politica socială a OIM (1997 / 2000) şi liniile directoare ale OECD , de asemenea cu
privire la firmele multinaţionale. Cu toate că din punct de vedere juridic, menţionatele
iniţiative nu sunt obligatorii, guvernele semnatare s-au angajat în cazul ultimului document

1)
(http://europa.eu.int/comm/employment_social/soc-dial/csr)
2
Liniile directoare cuprind şi un mecanism de implementare care include guvernele şi partenerii sociali într-
un program naţional de contacte interactive. Conţinutul acestuia se concentrează asupra variatelor domenii
ale RS a firmelor, cu precădere munca minorilor şi cea forţată, relaţii sociale, protecţia mediului, protecţia
consumatorului, transparenţă şi claritate, lupta impotriva corupţiei, transferul tehnologic, concurenţă şi
impozitare.

7
să insiste asupra necesităţii respectării acestora de către firme. În acelaşi timp, Comisia
Europeană a pledat în favoarea unei sprijiniri active a liniilor directoare transmise de
OECD. Respectarea normelor fundamentale stabilite de OIM (libertatea de asociere,
interzicerea muncii forţate, a discriminării precum şi eliminarea muncii în cazul minorilor)
constituie nucleul responsabilităţii sociale pentru firme. Aceste norme trebuie aplicate
3
consecvent, iar respectarea lor necesită supraveghere .
Conform estimărilor europene, contribuţia esenţială este aceea de a crea valoare
adăugată la activităţile deja existente:
¾ crearea condiţiilor cadru la nivel european care vizează sprijinirea calităţii şi
transpunerii în practică a conceptului de RS prin elaborarea unor
instrumente şi promovarea noţiunii de „Best Practice” şi a unor idei
inovatoare;
¾ susţinerea conceptului de „Best Practice” în privinţa unei evaluări eficiente
sub aspectul costurilor şi validarea procedeelor RS cu scopul de a le
garanta eficienţa şi credibilitatea.

2.1. CE SE ÎNŢELEGE PRIN “RESPONSABILITATEA SOCIALĂ

A ÎNTREPRINDERILOR” ?
RESPONSABILITATEA SOCIALĂ ORGANIZAŢIONALĂ.

1. Cadrul general
Tranziţia actuală, de la societatea industrială spre un nou tip de societate, numită
societate “post-modernă”, “post-industrială”, “post-Fordistă”, “post-capitalistă”, “post-
structurală”, “post-tradiţională”, “informaţională” sau “a cunoaşterii”, este marcată de
transformări complexe şi profunde în toate domeniile de activitate, cu mari implicaţii
economice, sociale şi de mediu, proces care are o amploare şi o viteză fără precedent în
istoria lumii.
Manifestată sub forma unei crize a modelului clasic capitalist de dezvoltare şi prin
apariţia unor concepte şi practici noi, această tranziţie s-a materializat pe plan internaţional

3
Comisia a organizat o comunicare cu tema “Sprijinirea normelor fundamentale ale muncii şi îmbunătăţirea
guvernărilor în societate sub incidenţa globalizării”

8
într-o serie de tendinţe şi procese majore, care constituie direcţii de dezvoltare în evoluţia
„ansamblului” care este societatea umană în devenire (Gabriela Sabău, 2002).
Peter Drucker afirma [2] : “Putem fi siguri că lumea care va rezulta din prezenta
rearanjare a valorilor, credinţelor, structurilor economice şi sociale, a conceptelor şi
sistemelor politice, cu alte cuvinte a concepţiilor asupra lumii, va fi diferită de ceea
ce şi-ar putea imagina oricine astăzi. În unele domenii - şi în special în cadrul
societăţii şi structurii ei - transformări de bază deja au avut loc.
Faptul că noua societate va fi una non-socialistă, cât şi una post-capitalistă, este
practic o certitudine. Şi este, de asemenea, o certitudine că resursa ei primară vor fi
cunoştinţele”
Transformările la care asistăm evidenţiază faptul că mutaţiile perioadei actuale
reprezintă o schimbare radicală de paradigmă, în sensul celei definite de T. Kuhn1
.Asistăm la schimbarea paradigmelor dominate mult timp şi la apariţia de noi
paradigme în economie şi societate, cum sunt :
¾ de la conceptele bazate pe conlocuirea, prezenţa, vizibilitatea şi
contiguitatea
spaţială, la noile modele de organizare în reţele flexibile sau
"networking", ca
model de parteneriat în noile condiţii.
Este nevoie de o schimbare radicală a managementului corporaţiilor, prin
adaptarea firmelor individuale la structurile reţelelor în care conducătorii
firmelor sunt implicaţi.
Alianţele şi acordurile conduc spre o nouă diviziune a muncii.
¾ de la avantajul comparativ (bazat pe abundenţa relativă de factori de
producţie cum sunt: capitalul, munca, resursele, managementul şi tehnologia)
la avantajul competitiv (succesul şi specializarea economiilor naţionale
depind, intr-o măsură din ce în ce mai mare de gradul de competitivitate al

1
Termenul de paradigmă a devenit, de-a lungul istoriei ştiinţei, o componentă metodologică în domeniile
cercetării teoretice şi empirice, dezvoltării economice, tehnologice şi modelării strategiilor.
Potrivit concepţiei lui Thomas Kuhn [7] “paradigmele sunt acele realizări (………..) universal recunoscute
care, pentru o perioadă, oferă probleme şi soluţii model unei comunităţi de practicieni”.
“Fiecare nouă paradigmă utilizează unul sau mai mulţi noi factori principali de producţie …. bazaţi pe noi
tehnologii, care oferă perspective pozitive în rezolvarea problemelor economice majore ale momentului” (Carlo
Perez).

9
 firmelor pe piaţa naţională şi pe cea internaţională, şi mai puţin de
existenţa resurselor naturale).
Realizarea avantajului competitiv trebuie stimulată şi susţinută prin
politici active, selective şi direcţionate către realizarea anumitor obiective.
¾ de la spaţiul economic naţional la globalizare, prin globalizarea
fluxurilor de schimburi materiale şi imateriale (financiare şi
informaţionale) şi integrarea regională.
Într-o economie globalizată, este necesar de a realiza un parteneriat (
cooperare) inclusiv la nivel global, sub forma împărţirii responsabilităţilor
multiple şi diverse, de a contribui la protecţia celor mai importante resurse
(aerul, solul, pădurile, apa potabilă, mările şi oceanele, biodiversitatea) şi la
descurajarea marilor provocări sociale (sărăcia şi polarizarea puternică a
populaţiei) ceea ce presupune o acţiune concertată a fiecărui actor implicat,
individual sau corporat, mai mare sau mai mic.
¾ de la dezvoltarea necontrolată, care a fost însoţită de exploatarea
iraţională şi inadecvată a resurselor şi materiilor prime, impulsionată de
mărimea profitului, la dezvoltarea durabilă, care are trei dimensiuni
principale: economică, socială şi ecologică,
respectiv dezvoltarea economică sustenabilă, asigurarea calităţii vieţii pentru
populaţie şi protecţia mediului înconjurător.
Timp de mii de ani problema principală a fost "cum apărăm omul de
forţele oarbe ale naturii".
La sfârşitul secolului trecut această atitudine s-a schimbat şi a devenit "cum
apărăm natura de inconştienţa, nepăsarea, excesele şi activitatea
nocivă a omului".
Companiile din ţările puternic industrializate şi-au demonstrat, mai ales după
anii ’50, slăbiciunile în luarea corectă în considerare a nevoilor fundamentale
ale societăţii - ocuparea forţei de muncă, alimentaţia, calitatea vieţii,
necesităţile actualei generaţii şi cele ale generaţiilor viitoare.
Dezvoltarea, în concepţia actuală, înseamnă creştere competitivă
durabilă, iar asigurarea sănătăţii generaţiilor viitoare este la fel de importantă
ca şi crearea valorilor materiale.

10
 De aceea, Dezvoltarea durabilă este un obiectiv la fel de important ca
respectarea drepturilor omului, educaţia, dreptul la muncă şi celelalte valori
care formează împreună nucleul societăţii democratice moderne.
.Globalizarea şi "reţelizarea" fac dinamica economică mult mai complexă şi sporesc
rolul firmei în ansamblul activităţii economice, deoarece noile modele economice afirmă că
o firmă de succes este aceea ale cărei produse au succes pe pieţe globale.
Există o interacţiune din ce în ce mai puternică între firmă şi mediul exterior,
care o influenţează şi o ajută să se transforme.
Mediul în care se dezvoltă firmele în prezent s-a schimbat radical în ultimii ani,
prin :
(i) - preluarea controlului de către client, care acceptă tot mai puţin să fie
perceput ca un membru al colectivităţii, şi tot mai mult ca o individualitate;
(ii) - schimbarea atitudinii clienţilor faţă de produse şi servicii, care :
• trebuie să fie adaptate/configurate astfel încât să-i satisfacă
necesităţile,
• trebuie să fie furnizate într-o manieră cât mai accesibilă şi practică,

• trebuie să fie livrate atunci când îi este convenabil clientului.

(iii) - globalizarea pieţei; clientul doreşte adesea să aibă produse/servicii de

nivel mondial.
Aceste transformări motivează focalizarea afacerilor pe client.
Ca urmare, observăm schimbarea paradigmelor şi la nivelul firmelor, respectiv :

I. Schimbarea paradigmelor proceselor de producţie şi comerciale, între care o

importanţă mai mare o au (in contextul acestei lucrări) trecerea la externalizarea,
fragmentarea şi subcontractarea activităţilor, “delocalizarea şi relocalizarea
producţiei (“Outsourcing”) ceea ce a permis apariţia şi dezvoltarea companiilor
multinaţionale şi transnaţionale, precum şi trecerea de la "producţia de masă (de serie
mare)" la "producţia flexibilă şi diversificată" (în funcţie de cerinţele clienţilor
individuali);

II. Schimbarea paradigmelor organizaţionale şi manageriale, între care amintim :

* de la organizaţii de tip clasic, specializate monofuncţional, la parteneriate în
reţele;
11
 * de la "companiile-structuri" la "companiile-proiect";
* Re-engineering, downsizing şi e-Business;
* de la "suntem despărţiţi şi concurăm" la " suntem conectaţi, cooperăm şi
concurăm".
Îndemnul proverbului american "if you can't beat them, join them" (dacă nu-i poţi
învinge, uneşte-te cu ei) devine orientarea actuală în economia lumii la
începutul mileniului III.
Au apărut noi procese şi tendinţe.
a. Ingineria/re-ingineria proceselor de afaceri constituie o nouă abordare,
caracterizată prin următoarele elemente definitorii :
− o înţelegere aprofundată (fundamentală) a misiunilor şi obiectului de

activitate ale firmei,

− o reproiectare radicală a proceselor de afaceri, în scopul obţinerii unor

creşteri explozive ale performanţelor actuale, privind reducerea costurilor,

creşterea calităţii, creşterea vitezei de execuţie.
b. Între centralizare şi descentralizare
Un alt aspect cu implicaţii este nevoia crescânda a companiilor de a fi în
acelaşi timp mari şi mici, centralizate şi descentralizate.
Se spune că micile companii vor domina societatea cunoaşterii.
Ce se întâmpla însă cu IMM-urile ?
Şi cu mult invocata "clasă de mijloc" care preferă produsele puţin mai scumpe dar
mai individualizate oferite de IMM-uri, în locul celor mai ieftine şi de serie mare
aruncate pe piaţă de "giganţi" ?
Oricâte locuri de muncă ar asigura, întreprinderile mici şi mijlocii nu mai pot
juca rolul de locomotivă a unei economii.
Este din ce în ce mai clar că IMM-urile se vor putea menţine încă un timp, în
principal în sectorul serviciilor.
Modelul "small is beautifull", predicat la sfârşitul anilor '80 de numeroşi analişti,
pare acum depăşit.
Companii "mici dar flexibile" - cum erau caracterizate într-o vreme Apple sau
Microsoft - au devenit între timp adevăraţi coloşi, cu un apetit pentru creştere de
nestăpânit.

12
"Noua economie" este economia firmelor competitive, inovatoare, flexibile, cu
geometrie variabilă.

c. Fuziuni şi alianţe
In prezent asistăm la un proces accelerat de fuziune a marilor companii, ca
expresie a cerinţelor privind creşterea gradului de integrare pentru asigurarea
controlului sistemelor mari, în competiţia intensă existentă pe o piaţă globală.
Cuvintele de ordine sunt fuziune, preluare, absorbţie
Se poate vorbi de o nouă paradigmă :
de la mastodonţii vechii economii - marile combinate şi uzine integrate, cu
producţie de masă,
la "mastodonţii" noii economii - firmele transnaţionale şi companiile virtuale.
Cu cât sunt mai mari, mega-corporaţiile au mai multe avantaje în faţa concurenţei,
deoarece pieţele sunt mai uşor de acaparat, iar adversarii pot fi eliminaţi mai uşor
având în vedere că oferind acelaşi produs în serii tot mai mari, costurile de
producţie se reduc tot mai mult şi preţurile pot scădea.
Fuziunile şi preluările, la scară din ce în ce mai globală, vor continua atât timp
cât pieţele de desfacere, dispariţia concurenţilor mai slabi şi instituţiile anti-
monopol vor permite acest procese.
În toate ţările cu economie puternică, ca şi la nivel supra-statal, există reguli şi
legi anti-monopol, care au un singur scop: menţinerea unei concurenţe reale în
fiecare sector al pieţei, pentru a permite o bună funcţionare a legii cererii şi ofertei
- în interesul consumatorului.
d. Cedarea controlului
Noile ştiinţe ale haosului şi complexităţii pun în evidenţă şi subliniază valoarea
delegării de responsabilitate şi a participării la nivelul organizaţiilor
descentralizate.
Companiile avansează prin libertate, iniţiativă şi prin interacţiunea ideilor şi
relaţiilor la toate nivelurile.
Este esenţial ca liderii companiilor să aibă încredere în angajaţi, care trebuie să
urmeze un set general de valori şi o anumită viziune şi nu să se supună
dictaturii unei autorităţi stricte – deci să conducă inclusiv prin cedarea
controlului.
13
 III. Schimbarea paradigmelor muncii
În prezent asistăm la schimbarea paradigmei tradiţionale a muncii care a avut
până de curând, şi încă mai are în numeroase firme, următorii parametri determinanţi:
• angajat pe perioadă nedeterminată ( "angajare pe viaţă") pe bază de contract
de muncă;
• program de muncă standardizat (de la"8 la 16" sau de la "9 la 5");
• angajare cu timp de lucru întreg (40-45 de ore/săptămână);
• asigurare socială de stat;
• locuri de muncă plasate în cadrul comun al unei clădiri;
• cooperare intra-organizaţională bazată pe şedinţe de lucru cu angajaţii, în timp
ce
contactele externe sunt limitate şi efectuate doar de un anumit număr de
angajaţi.
Se poate spune că asistăm la tranziţia de la :
* munca de rutină la "munca se schimbă continuu";
* "biroul (locul de muncă) înainte de toate", la "munca înainte de toate";
* programul de lucru cu durată fixă, la "programele de lucru flexibile";
* locul de muncă (o carieră) pe viaţă la “portofoliul de cariere” care exprimă
diversificarea
activităţilor, mobilitate şi flexibilitate profesională şi ocupaţională.
* locul de muncă "fix" la "locul de muncă mobil";
* lucrătorul merge la muncă la "munca vine spre lucrător";
* alegerea locului de muncă în funcţie de amplasamentul domiciliului,
la "locuieşti într-un loc - poţi lucra oriunde" sau "munca la distanţă".
Firmele trebuie să proiecteze scopurile generale, valorile şi viziunile şi să lase
angajaţii să le realizeze în mod liber şi novator.
Schimbările din "noua economie" au un impact major asupra muncii şi pregătirii
profesionale:
ƒ Conţinutul activităţii se schimbă de la activităţi fizice spre activităţi intelectuale
şi spre noi domenii de interes, interdisciplinare, ceea ce va antrena schimbări
importante în domeniul sistemului educaţional, precum şi modificarea

14
 structurii sociale prin aceea că grupurile socio-profesionale principale în
societatea industrială, capitaliştii şi muncitorii, pierd supremaţia în faţa “noilor
elite intelectuale”, cercetătorii, creatorii de
tehnologie, managerii, responsabilii PR, profesorii (trainerii);
ƒ Compartimentele de lucru se schimbă - de la departamentele funcţionale la
echipe orientate pe proces;
ƒ Natura muncii se schimbă - de la mono-sarcină la multi-sarcini;
ƒ Rolul angajaţilor se schimbă - de la cel de ″controlaţi″ la cel de
″împuterniciţi″;
ƒ Pregătirea angajaţilor se schimbă - de la instruire periodică la educare
continuă;
ƒ Măsurarea performanţelor şi a recompenselor oferite, de la volumul de
activitate, la rezultate;
ƒ Criteriile de avansare se schimbă - de la performanţe la abilităţi;
ƒ Aprecierea valorii se schimbă, de la criterii protective, la criterii de
productivitate;
ƒ Misiunea conducerii se schimbă, de la supervizare, la angajare în proces;
ƒ Structurile organizatorice se schimbă - din structuri ierarhizate în structuri
aplatizate;
ƒ Rolul managerilor din executiv se schimbă din cel de evaluatori ai
rezultatelor, în cel de lideri
Managementul firmelor se schimbă radical.
Firmele caută forme flexibile de muncă, o mai mare varietate a stilurilor chiar
dacă acestea sunt experimentale, abilitatea de a realiza mai multe tipuri de lucrări, o
mai mare orientare spre client şi folosirea noilor tehnologii informaţionale şi de
comunicaţii.
Pentru stimularea ocupării forţei de muncă se au în vedere 3 categorii de probleme
:
ƒ capacitatea de inserţie profesională (de angajare)
Un nivel de pregătire ridicat constituie un factor-cheie pe o piaţă a muncii
performantă şi adaptabilă. De aceea acest obiectiv trebuie urmărit încă din
stadiul iniţial al formării profesionale

15
 ƒ crearea şi stimularea spiritului de întreprindere
Se impune eliminarea obstacolelor administrative (birocratice) şi fiscale
existente în calea înfiinţării şi funcţionării întreprinderilor - în special a IMM
ƒ adaptabilitatea (întreprinderilor şi lucrătorilor)
Se are în vedere modernizarea organizării muncii şi sprijinirea capacităţii
de adaptare a
întreprinderilor
Toate transformările şi tendinţele prezentate mai sus evidenţiază faptul că societatea
în ansamblul ei se află în faţa unor mari provocări în ceea ce priveşte schimbarea
modului de producţie, a organizării activităţii şi a muncii.

2. Responsabilitatea socială corporatistă.

Termenul de corporatism, cu sensul de “comunitate de interese ale unor
persoane reunite în cadrul unui grup social sau organizaţii profesionale”, a cărei
teză originară este că interesele de grup trebuie să fie subordonate binelui comun, vine
din Evul Mediu şi a cunoscut, firesc, mai multe modificări şi dezvoltări de-a lungul
secolelor, de la corporatismul medieval la corporatismul dirijist de Stat, adoptat de
regimul fascist italian la mijlocul anilor ’30, în care “binele comun” a fost substituit cu
interesele Statului totalitar.
.Economistul român Mihail Manoilescu a fost unul din principalii promotori ai acestei
doctrine în Europa, publicând la Paris, în anul 1934, cartea Le Siècle du corporatisme.
La doctrine du corporatisme intégral et pur, în care analizează din punct de vedere
istoric, economic şi social, bazele doctrinei corporatiste.
Societatea industrială a adus - treptat - în prim-planul vieţii economice şi sociale, noi
forme de organizare a activităţilor şi intereselor – întreprinderea, firma, compania sau
corporaţia privată.
În noul spaţiu economic şi social al sfârşitului de secol XX şi începutului de secol XXI,
firma a devenit cea mai dinamică forţă a economiei de piaţă iar obiectivele politicilor
economice şi industriale ale guvernelor nu mai sunt concentrate pe asigurarea unei vieţi
mai uşoare firmelor naţionale sau pe exploatarea poziţiilor obţinute de acestea la un
moment dat.

16
 Ca răspuns la puternica presiune economică, socială şi legislativă, la care sunt
supuse în aceste condiţii, activitatea firmelor şi companiilor a căutat, a găsit şi
aplicat, soluţii şi funcţii noi.
A fost nevoie de un proces de remodelare a comportamentelor şi a
modalităţilor de acţiune.
Întreprinderile au înţeles că pentru reuşita afacerilor trebuie să ofere şi să
asigure condiţii de muncă corespunzătoare, să acorde drepturi colective angajaţilor,
să coopereze în acest scop cu sindicatele, cu organizaţiile non-guvernamentale şi cu
instituţiile guvernamentale.
Responsabilitatea corporatistă este de fapt un acord complementar şi efectiv intre
business şi societatea în care activează. Termenul de acord complementar evidenţiază
dependenţa mutuală dintre companii şi societate, cu diferitele ei instituţii şi
organizaţii.
Pentru ca acţiunile companiei şi evoluţia societăţii să conducă la succes, este
necesar ca acestea să se desfăşoare intr-o atmosferă de încredere mutuală şi
predictibilitate, astfel încât să permită atât realizarea succesului afacerii şi
îndeplinirea obligaţiilor faţă de acţionari – care constituie componentele iniţiale ale
responsabilităţii corporatiste – cât şi bunăstarea socială şi protejarea mediului.
Trebuie avute în vedere conţinutul efectiv al înţelegerilor realizate la un moment
dat, precum şi motivaţiile dinamice ale persoanelor şi organizaţiilor (corporaţii,
companii, firme) implicate.
Încrederea între actorii implicaţi se bazează pe experienţa trecută a relaţiilor de
cooperare şi pe nivelul cultural al comunităţii.
„Încrederea este un pariu privind acţiunile viitoare ale celorlalţi care pot afecta situaţia
proprie” (Sztompka, 1999) constituindu-se ca o formă de control asupra acestor acţiuni,
deoarece implică obligaţii atât din partea actorilor investiţi cu încredere, cât şi aşteptări din
partea celor ce investesc această încredere, în cadrul unei comunităţi cu un
comportament corect si cooperant, bazat pe norme împărtăşite, fiind şi un mijloc de
reducere a incertitudinii.
Societăţile (ţările) care se bazează pe cooperare şi încredere între actorii implicaţi, în
care resursele principale sunt capitalul social şi cel uman, sunt şi cele mai performante
şi mai prospere din punct de vedere economic.

17
 Capitalul social este abilitatea oamenilor de a lucra împreună pentru scopuri
comune în grupuri şi organizaţii. şi se referă la legăturile şi conexiunile dintre actorii
individuali şi corporaţi din societate, cei care compun reţelele sociale, şi la normele
reciprocităţii si încrederii care se nasc între ei (Dan Pavel, 2004).
Reţelele introduc o nouă concepţie despre afaceri şi organizare bazată pe implicarea
valorilor şi normelor cooperării, asigurând un rol important relaţiilor liber şi în comun
acceptate, faţă de cele existente oficial în cadrul ierarhiei. Aceasta este o perspectivă
valoric-normativă asupra reţelelor, ca o relaţie morală bazată pe încredere, pe capital
social
În acest context a apărut în ultimii ani teoria capitalului social, care pune în
evidenţă rolul de factor important al reţelelor sociale în dezvoltarea economică şi
democratică a statelor.
Pornind de la aceste premize conceptuale şi operaţionale, inclusiv de la schimbările
de paradigme susmenţionate, a fost elaborat şi introdus treptat conceptul de
responsabilitate socială corporatistă.
Acest concept defineşte orientarea şi atitudinea unei firme sau companii pentru
integrarea în strategia şi activitatea sa curentă, în mod voluntar, a preocupărilor
(proiectelor şi acţiunilor) cu caracter social şi a celor pentru un mediu mai curat si
mai prietenos , în condiţiile asigurării succesului economic al afacerii pe care o
realizează.
Satisfacerea clienţilor şi beneficiarilor, urmărirea şi realizarea profitului,
acţiunile concurenţiale pe piaţă, trebuie realizate fără a să neglija aşteptările şi
cerinţele angajaţilor sau furnizorilor şi ale comunităţii din care face parte.
Pot fi identificate câteva dimensiuni principale, unele interne, altele externe
întreprinderii, ale conceptului general de responsabilitate socială corporatistă :
™ practici comerciale corecte, conform regulilor scrise şi nescrise ale
economiei de piaţă, faţă de partenerii de afaceri, furnizori şi consumatori;
™ respectarea legilor; fără respectarea efectivă a legalităţii acţiunilor, inclusiv
prin intervenţia promptă şi competentă a instrumentelor de monitorizare
pentru rezolvarea conflictelor şi aplicarea justiţiei, sistemul corporatist
pierde din securitatea şi legitimitatea sa in ochii tuturor păturilor sociale.
™ condiţii de lucru corespunzătoare şi respectarea drepturilor angajaţilor, în
spiritul noilor abordări manageriale privind importanţa capitalului uman.
18
 Capitalul uman constă în acele abilităţi ale indivizilor, care sunt caracteristice
acestora şi rămân aceleaşi în orice mediu social, reprezentând o „estimare a
abilităţii unei persoane de a produce venituri prin muncă” (Di Bartolo, 1999).
Schematic vorbind, capitalul uman este format din capital educaţional
(abilităţi dobândite de indivizi în procesul de instruire şcolară, dar şi în
afara acestuia) şi din capital biologic (abilităţi fizice ale indivizilor, sintetizate
cel mai adesea prin starea de sănătate).
Capitalul educaţional are două forme distincte:
ƒ abilităţi dobândite în urma participării la sistemele educaţionale
formale, cunoştinţe atestate prin diplome;
ƒ orice alte cunoştinţe şi abilităţi dobândite în cursul vieţii, prin
eforturi proprii sau prin cursuri de formare profesională şi contacte
cu experţi în diverse domenii, finalizate cu câştiguri de cunoaştere.
Noile modele manageriale pun un accent deosebit pe investiţiile orientate în
principal spre înzestrarea la nivel cât mai înalt, cu factori de tip “nematerial”,
“intangibil”, ai activităţii firmelor şi companiilor (între care componentele
capitalului uman au un loc important).
™ gestiunea ecologică raţională, ca obiectiv major al dezvoltării durabile, prin
acţiuni pentru protecţia mediului înconjurător, prin diferite metode şi
instrumente direcţionate ca :
9 evaluarea impactului asupra mediului înconjurător a procedeelor de
fabricaţie şi tehnologiilor utilizate;
9 adoptarea precauţiilor necesare şi stabilirea unor planuri de urgenţă în
caz de necesitate;
9 participarea la elaborarea politicilor de mediu;
9 includerea obiectivelor ecologiste în strategiile comerciale şi activitatea
curentă;
9 organizarea de cursuri de formare profesională ecologică;
9 informarea publicului larg.
Timp de mii de ani problema principală a fost "cum apărăm omul de forţele
oarbe ale naturii".

19
 ™ participare la viaţa comunităţii – „întreprinderea ca cetăţean” care participă în
diferite forme de sprijin şi ajutor la rezolvarea unor probleme ale
comunităţii.
Pentru a se evita unele confuzii, trebuie făcută – după părerea noastră - o
anumită diferenţă între implicarea socială a companiilor, prin acţiuni
filantropice, donaţii sau sponsorizări şi responsabilitatea socială corporatistă.
Care sunt diferenţele între modalităţile de acţiune de mai sus ?
ƒ Acţiunile filantropice sunt organizate în scop de binefacere, pentru
cauze umanitare;
ƒ Donaţia este o metodă destul de răspândită, prin care o companie
oferă sprijin financiar, unei organizaţii sau acţiuni a comunităţii din
care face parte;
ƒ Sponsorizarea este o alta metodă, poate chiar mai des folosită,
pentru a sprijini financiar o organizaţie sau un eveniment care
aduce reclamă, si este dedusă din impozitul pe profit in limita a 0,3%
din cifra de afaceri;
ƒ Responsabilitatea socială corporatistă, deşi poate include şi metodele
de mai sus, reprezintă mai mult decât acestea, fiind de fapt o strategie
de acţiune, elaborată special în acest scop, prin care firmele pot
interacţiona cu comunitatea in care activează.– înţeleasă în sens restrâns
sau mai larg - care poate include şi expertiză şi diferite alte tipuri de
servicii, oferite unor beneficiari cu care se poate realiza un parteneriat,
din care şi compania are la rândul ei de câştigat.
Spiritul de întrajutorare care stă la baza acţiunilor filantropice este
înlocuit cu o relaţie de reciprocitate.
In general, se acceptă ca activităţilor şi proiectelor de responsabilitate
sociala corporatista să i se acorde 0,8-1% din profitul operaţional.
Această concepţie şi atitudine managerială s-a dovedit cea mai performantă, nu
numai pentru că asigură succesul economic al firmei, ci si pentru că permite obţinerea
unui avantaj competitiv datorita câştigării încrederii oamenilor din interiorul şi din
afara acesteia (clienţi şi furnizori) şi a dobândirii – în consecinţă – a unui bun
renume (goodwill).

20
 Pentru toate proiectele, iniţiativele şi acţiunile legate de responsabilitatea
socială este nevoie de comunicare între angajator si angajaţi, între întreprinzător şi
comunitate
Există diferite posibilităţi pentru transmiterea mesajelor legate de
responsabilitatea socială corporatistă : etichetele produselor, ambalajul, relaţiile cu
mass-media, publicaţiile periodice, evenimentele organizate în acest scop
(conferinţe, concursuri, acţiuni promoţionale), rapoartele, afişele, broşurile,
fluturaşii, website-urile, reclamele, pachetele informative sau mesajele verbale.
Mijloacele utilizate pentru transmiterea informaţiei depind de grupul-ţintă ales:
clienţi, angajaţi, comunitatea locală, presa.
Astfel, comunitatea va avea siguranţa că firma respectă mediul înconjurător şi
acţionează în mod responsabil pe plan social iar angajaţii vor fi mândri să lucreze
într-o firmă preocupată de problemele pe care le au şi care apreciază activitatea si
contribuţia lor.
Există însă şi situaţii în care pentru unii manageri responsabilitatea sociala
corporatistă reprezintă un instrument de marketing care poate aduce profit, ceea ce
a generat controverse referitoare la caracterul etic al unor proiecte şi acţiuni
realizate sub auspiciile acestui concept.
Mai ales dacă, uneori, companiile respective aduc unele prejudicii comunităţii
în care îşi desfăşoară activitatea.
Una dintre dilemele majore se referă la etica acelor companii care aduc prejudicii
comunităţii sau mediului în care îşi desfăşoară activitatea şi, în acelaşi timp, realizează sau
participă la proiecte de responsabilitate socială
Se ridică întrebarea dacă aceste companii au dreptul la o imagine pozitiva şi la
celelalte beneficii pe care le aduce responsabilitatea socială corporatistă.
Datorită nerespectării principiilor de bază ale responsabilităţii sociale
corporatiste, în unele ţări au apărut situaţii care pot duce la o criză a sistemului
corporatist, prin pierderea încrederii partenerilor de afaceri, Guvernelor şi cetăţenilor
în modelele de succes ale anilor trecuţi.
Pentru prevenirea unor situaţii conflictuale cu consecinţe economice şi sociale
grave se au în vedere o serie de acţiuni, la trei nivele de intervenţie :
ƒ stimularea responsabilităţii corporatiste prin adoptarea voluntară a
schimbărilor necesare;
21
 ƒ supravegherea corporatistă, printr-un sistem de reglementări, control şi
penalităţi;
ƒ sancţionarea întreprinderilor vinovate.

DEFINIŢII ŞI CADRU LEGISLATIV.

Responsabilitatea socială organizaţională nu se referă strict, numai la
respectarea unor condiţii sau reguli impuse prin anumite norme legislative, ci implică
depăşirea în sens pozitiv a acestor conformităţii, precum şi investiţii suplimentare vizând
capitalul uman, mediul organizaţional şi relaţiile interumane. În acest context practicile
specifice responsabilităţii sociale pot deschide calea reconcilierii dintre dezvoltarea socială
organizaţională şi îmbunătăţirea continuă a nivelului de competitivitate.

Cartea Verde a Responsabilităţii Sociale Organizaţionale

Pornind de la aceste premise la nivel european a fost elaborată aşa numita „ green
paper” privind responsabiltatea socială a organizaţiilor, caracterizată de :

Obiective: să lanseze o dezbatere în plan cât mai larg a acestui concept (de exemplu la
nivelul Uniunii Europene) şi să promoveze responsabilitatea socială organizaţională la nivel
european şi internaţional, iar în particular să analizeze cât mai multe din experienţele
existente în acest sens, să încurajeze dezvoltarea unor practici inovative, să amelioreze
nivelul de transparenţă şi să crească siguranţa evaluării şi validării diferitelor iniţiative
intreprinse în Europa.

Legea Green Paper - Promoting a European framework for Corporate Social

Responsibility (COM(2001) 366)
a) Background
Responsabilitatea socială organizaţională poate aduce contribuţii pozitive la atingerea
scopului strategic propuse de Consiliul European de la Lisabona şi anume: „de a deveni
cea mai competitivă şi dinamică economie bazată pe cunăştinţe din lume”. Abordarea
europeană a responsabilităţii sociale organizaţionale constitue de fapt o parte distinctă a
contextului mult mai larg format de numeroasele iniţiative internaţionale în acest sens, cum
ar fi cea a : United Nations Global Compact (2000), a International Labour Organisation's
22
(ILO) Tripartite Declaration of Principles concerning Multinational Enterprises and Social
Policy (1997-2000), sau a Organisation for Economic Cooperation and Development
(OECD) Guidelines for Multinational Enterprises (2000).
În timp ce aceste iniţiative nu sunt conectate în mod reglementat, Comisia Europeană se
angajează să promoveze activ liniile directoare ale OECD. Totodată principiile standardelor
de muncă stabilite de către ILO (libertatea de a te asocia, abolirea muncii forţate, non-
discriminarea şi eliminarea muncii copiilor) constituie centrul responsabilităţii sociale
organizaţionale.

b) responsabilitatea socială organizaţională

Aşa cum s-a afirmat deja să fi responsabil social la nivelul unei organizaţii, nu înseamnă
doar să respecţi anumite obligaţii sau norme impuse prin lege, ci trebuie în permanenţă să
cauţi să depăşeşti aceste limite (în sensul pozitiv), să investeşti în permanenţă în capitalul
uman, mediul organizaţional şi relaţiile dintre membrii organizaţiei. Experienţele privind
investiţiile în aşa numitele tehnologii responsabile ambiental, precum şi practica de afaceri,
relevă deopotrivă faptul că aceste „depăşiri” a limitelor legal impuse, generează
ameliorarea nivelului de competitivitate putând avea impact direct asupra productivităţii.
Cu toate acestea responsabilitatea socială organizaţională nu trebuie privită ca un
substituient al normelor legale privind drepturile sociale sau standardele ambientale,
inclusiv a dezvoltării noii legislaţii corespunzătoare.
În ţări unde asemenea reglementări nu există, eforturile ar trebui să se concentreze asupra
stabilirii regulilor corespunzătoare a cadrului legislativ adecvat, care să constituie baza pe
care ulterior practicile privind responsabilitatea socială să poată fi dezvoltate.
Chiar dacă responsabilitatea socială, până în momentul de faţă este promovată cu
predilecţie de marile companii multinaţionale, ea este relevantă în toate tipurile de
întreprinderi şi pentru toate sectoarele de activitate, de la firmele mici şi mijlocii şi
până la cele multinaţionale. Desigur IMM-urile îşi asumă în mod implicit o anumită
responsabilitate socială, prin implicarea în viaţa comunităţii locale unde îşi
desfăşoară activitatea.

c)Responsabilitatea socială organizaţională: dimensiunile interne şi externe

23
Sub presiunea în creştere a organizaţiilor neguvernamentale (ONG), a grupurilor de
consumatori şi mai nou şi a investitorilor, a crescut numărul companiilor şi sectoarelor de
activitate care adoptă „coduri de comportament” care vizează: condiţiile de muncă,
drepturile omului şi aspectele ambientale, chiar şi în ceea ce priveşte prorpii
subantreprenori sau furnizori. Studiile intreprinse au evidenţiat faptul că din ce în ce mai
mult, consumatorii nu sunt interesaţi numai să cumpere produse de bună calitate şi sigure
în exploatare, ci şi dacă ele au fost produse într-o manieră responsabilă social.
În ultimii ani, investitorii au conştientizat tot mai mult faptul că investiţiile cu responsabilitate
socială, vizând domeniul social şi protecţia mediului, contribuie substanţial la creşterea
imaginii interne şi externe a managementului. Practicile din domeniul responsabilităţii
sociale pot deschide calea “împăcării” dintre dezvoltarea socială şi îmbunătăţirea
competitivităţii.
Într-o companie, practicile de responsabilitate socială implică în primul rând investiţii în
capitalul uman, sănătate şi siguranţă, şi managerizarea schimbării.
Ele de asemenea cuprind practici de responsabilitate ambientală corelate cu
managementul resurselor naturale utilizate în producţie. În plus, pe lângă aceste aspecte
interne, companiile contribuie de asemenea la viaţa comunităţii locale, oferind locuri de
muncă, servicii, plătind taxe şi impozite. Pe de altă parte companiile depind de sănătatea,
stabilitatea şi prosperitatea comunităţilor în care îşi desfăşoară activitatea. În acest sens
responsabilitatea socială organizaţională implică o sferă largă de cointeresaţi: parteneri de
afaceri şi furnizori, clienţi, autorităţi publice şi ONG-uri reprezentând comunităţile locale, şi
de asemenea mediul ambiant.
Într-o lume a investiţiilor multinaţionale şi sistemelor de distribuţie globale,
responsabilitatea socială organizaţională trebuie de asemenea privită dincolo de graniţele
Europei. Una dintre dimensiunile extenre ale responsabilităţii sociale organizaţionale este
reprezentată de drepturile omului, în mod special în corelaţie cu activităţile de producţie
globale. În ciuda existenţei unor instrumente internaţionale ca şi: “ ILO-Tripartite
Declaration of Principles concerning Multinational Enterprises and Social Policy” sau “
OECD -Guidelines for Multinational Enterprises”, drepturile omului rămân o problemă
foarte complexă prezentând încă dileme politice, legale şi morale.

d) Managementul integrat al responsabilităţii sociale

24
Modalităţile de manifestare a companiilor în ceea ce priveşte responsabilităţile şi
parteneriatele lor sau diferiţii acţionari variază în funcţie de sectorul de activitate sau
diferenţele culturale. În general, companiile tind să-şi definească o misiune, un regulament
de organizare şi funcţionare, sau un “credo” ce defineşte scopul urmărit, un set de valori şi
responsabilităţi privind toate persoanele cointeresate. Aceste valori sunt transpuse apoi în
acţiuni dincolo de limitele organizaţiei, dând conotaţie socială sau ambientală planurilor şi
bugetelor acesteia, contribuind la realizarea unor audituri sociale şi ambientale, la
îmbunătăţirea programelor de educaţie continuă.
Multe companii multinaţionale publica acum rapoarte de responsabilitate socială. în timp ce
rapoarte privind mediul ambiant, sănătatea şi siguranţa sunt ceva obişnuit, rapoartele
privind aspecte precum: drepturile omului sau munca copiilor, nu au incă aceeaşi
frecvenţă. Pentru ca aceste rapoarte să fie cu adevărat utile, apare nevoia globală de
consens, de dezvoltare pe tipuri de informaţii ce vor fi relevate, pe anumite formate a
rapoartelor utilizate, pentru a asigura siguranţa evaluării şi a procedurilor de audit.
Acest document “The Green Paper” invită autorităţile publice de la toate nivelurile, inclusiv
organizaţiile internaţionale, întreprinderile de la IMM-uri până la cele multinaţionale,
partenerii sociali, ONG-urile şi toate persoanele interesate să-şi exprime părerea privind
posibilitatea de a construi un parteneriat pentru dezvoltarea unui nou cadru de promovare
a responsabilităţii sociale organizaţionale, ţinudu-se cont de interesele ambelor părţi – atât
a afacerii în sine cât şi a persoanelor cointeresate. Întreprinderile trebuie să lucreze
împreună cu autorităţile publice pentru a găsi căi inovative de dezvoltare a responsabilităţii
sociale a companiilor.

II. Responsabilitatea socială organizaţională : o contribuţie a afacerii la dezvoltarea

durabilă

Obiectiv : să propună o strategie comunitară de promovare a responsabilităţii sociale

organizaţionale
Legea Communication from the European Commission of 2 July 2002 concerning
corporate social responsibility: A business contribution to sustainable development
[COM (2002) 347 final
Conţinut

25
Definiţie: Comisia Europeană defineşte responsabilitatea socială organizaţională ca
“un concept prin care companiile integrează aspectele sociale şi de mediu în
afacerile lor precum şi interacţiunile cu cei cointeresaţi bazându-se pe voluntariat”.

Context
Implementarea efectivă a conceptului de responsabilitate socială organizaţională poate
contribui la atingerea scopului propus de către Consiliul European la Lisabona de a face
din UE cel mai competitiv şi dinamic sistem economic bazat pe cunoştinţe, din lume,
caracterizat de creştere economică durabilă, locuri de muncă mai multe şi mai bune şi de
coeziune socială.
Ca urmare a publicării “Green Paper – Promovarea unui cadru european pentru
responsabilitatea socială organizaţională”, în iulie 2001 în scopul lansării unor dezbateri şi
dezvoltări ale cadrului european de promovare a conceptului, Comisia Europeană a
planificat continuarea eforturilor în acest sens stabilindu-se obiective specifice.

26
Consultări

Publicarea menţionată mai sus a fost urmată de consultatrea la scară largă a organizaţiilor
muncitoreşti, asociaţiilor patronale precum şi a altor instituţii. În urma disciţiilor s-au
desprins următoarele concluzii:
• Întreprinderile accentuează caracterul voluntar al responsabilităţii sociale
organizaţionale, dat de diversitatea abordărilor la nivel naţional, conceptul neputând fi
aplicat, în opinia lor, într-o manieră uniformă.
• Sindicatele şi organizaţiile societăţii civile consideră că iniţiativele cu caracter
benevol nu sunt suficiente pentru protejarea muncitorilor. Din acest motiv ele cer
mecanisme efective cu care să poată fi cuntificată implicarea socială a întreprinderilor.
• Investitorii accentuează nevoia de disponibilitate şi transparenţă în ceea ce
priveşte practicile companiilor.
• Organizaţiile consumatorilor subliniază importanţa informaţiilor corecte privind
condiţiile în care sunt produse bunurile şi serviciile.
• Instituţiile europene ca şi Consiliul Europei, Comitetul Economic şi Social,
Comitetul Regiunilor şi Parlamentul European, subliniază importanţa abordării europene a
responsabiliotăţii sociale organizaţionale.

Cadrul european de acţiune

Funcţia primordială a oricărei întreprinderi este de a crea valoare, de a genera profit pentru
proprietarii şi acţionarii săi. În acelaşi timp ea poate avea contribuţii la dezvoltarea
armonioasă a societăţii.
În momentul de faţă este în creştere numărul întreprinderilor care conştientizează faptul că
succesul lor nu depinde numai de o strategie de maximizare a profitului pe termen lung ci
şi de protecţia mediului, promovarea responsabilităţii lor sociale, incluzând şi interesele
consumatorilor.
Astfel s-a ajuns la un consens general în ceea ce priveşte importanţa responsabilităţii
sociale în activitatea întreprinderilor, mai ale de cân acestea sunt conştiente de
următoarele aspecte:

27
♦ Globalizarea a făcut organizarea întreprinderilor mai complexă, odată cu extinderea
activităţilor de afaceri în străinătate, apărând în general noi responsabilităţi la nivel
global şi în special în raport cu dezvoltarea la nivel de ţară.
♦ Imaginea, reputaţia şi tot mai frecvent succesul întreprinderilor depind de relaţia pe care
o au cu consumatorii.
♦ Pentru a putea determina mai exact succesul sau riscurile inerente în ceea ce priveşte
o întreprindere, instituţiile financiare cer o disponibilitate a informaţiilor financiare dincolo de
rapoartele financiare tradiţionale.
♦ Este tot mai accentuat interesul întreprinderilor de a contribui la dezvoltarea cunoaşterii
şi inovării, dacă doresc să se bucure de avantajele unei forţe de muncă bine pregătite.
♦ Dezvoltând practici care ţin cont mediul înconjurător şi de nevoile sociale se poate
obţine o modernizarea activităţilor şi de asemenea o creştere pe termen lung a
competitivităţii.

Obstacole

Există o mulţime de obstacole în ceea ce priveşte dezvoltarea responsabilităţii sociale a

organizaţiilor, dintre acestea cele mai importante sunt:
♦ Insuficienta cunoaştere a corelaţiei dintre responsabilitatea socială a întreprinderilor şi
performanţa în afaceri.
♦ Insuficienta cunoaştere a conceptului de responsabilitate socială organizaţională de
către o parte a consumatorilor şi investitorilor.
♦ Lipsa unui consens privind conceptul general de responsabilitate socială
organizaţională apărută ca urmare a diferenţelor existente între statele membre.
♦ Accentuarea insuficientă a legăturii dintre responsabilitatea socială organizaţională şi
educaţia universitară.
♦ O lipsă a instrumentelor de comunicare şi administrare a activităţilor de responsabilitate
socială organizaţională.
♦ Lipsa unei strategii coerente a autorităţilor publice.

28
PRINCIPII DE ACŢIUNE A COMUNITĂŢII EUROPENE

Ca urmare a deficienţelor observate în legătură cu responsabilitatea socială a

organizaţiilor, Comisia Europeană propune construirea propriei strategii, bazată pe
următoarele principii:
♦ Caracterul voluntar al responsabiltăţii sociale organizaţionale
♦ Credibilitatea şi transparenţa activităţilor specifice responsabilităţii sociale
organizaţionale
♦ Focalizarea pe acţiuni comunitare care aduc întradevăr valoare
♦ O abordarea echilibrată a responsabilităţii sociale organizaţionale, din perspectivă
economică, socială şi ambientală inclusiv a corelaţiei cu interesele consumatorilor
♦ Atenţie sporită asupra nevoilor specifice IMM-urilor
♦ Compatibilitatea cu instrumentele şi reglementările internaţionale existente(ex.
standardele forţei de muncă elaborate de International Labour Organisation, liniile
directoare elaborate de Organisation for Economic Cooperation and Development, etc.)

Acţiuni concrete
În detaliu Comisia Europeană a planificat focalizarea pe următoarele acţiuni:

a) Distribuirea informaţiilor în beneficiul responsabilităţii sociale organizaţionale

pentru afaceri şi state

În ciuda consensului văzut din exterior în ceea ce priveşte importanţa responsabilităţii

sociale pentru întreprinderi, în momentul de faţă ele găsesc greu de măsurat exact care va
fi impactul unor asemenea acţiuni. Comisia Europeană propune în acest sens lansarea
unor studii care să ilustreze impactul pozitiv al acţiunilor specifice responsabilităţii sociale
organizaţionale asupra competitivităţii afacerilor, pentru a susţine creşterea nivelului de
preocupare privind acest concept şi pentru a analiza şi disemina informaţiile privind
responsabilitatea socială.

29
b) Creşterea schimburilor de experienţă la nivel de afaceri şi state

Întreprinderile au conştientizat deja importanţa schimbului de experienţă şi practici în sfera

responsabilităţi sociale organizaţionale. Ele trebuie de altfel să-şi amelioreze modalităţile
de comunicare printr-un network mai bun şi prin cooperare. Acelaşi lucru este valabil şi
pentru statele membre care au dezvoltat politici în domeniul responsabilităţii sociale
organizaţionale ce sunt diferite, pentru că ele reflectă tradiţiile naţionale.
b) Dezvoltarea abilităţilor manageriale privind responsabilitatea socială
organizaţională

Principiile responsabilităţii sociale organizaţionaletrebuie integrate în programele

educaţionale generale şi în cadrul trainingurilor de administrare a afacerilor. În plus
resursele structurale, şi în particular resursele sociale europene, trebuie folosite pentru
promovarea responsabilităţii sociale organizaţionale în cadrul trainingurilor de management
şi trainingurilor pentru alte categorii de angajaţi.

c) Încurajarea IMM-utilor să adopte strategii de responsabilitate socială managerială

Întrucât conceptul de responsabilitate socială organizaţională a fost dezvoltat cu predilecţie
de către marile corporaţii, este foarte important să se pună punct indiferenţei IMM-urilor în
acest sens. Principalele probleme ale acestui tip de întreprinderi în acest sens sunt:
insuficienta preocupare şi resursele limitate. Este de asemenea necesar să fie studiate
aspectele specifice ale strategiei de responsabilitate socială în cazul IMM-urilor, schimbul
de experienţă şi diseminarea informaţiei, familiarizarea diferitelor asociaţii de IMM-uri şi a
altor organizaţii suport pentru afaceri cu acest concept, facilitatrea cooperării dintre marile
companii şi firmele mici şi mijlocii pentru a creşte preocuparea celor din urmă în ceea ce
priveşte impactul activităţii lor la dezvoltarea ţărilor.

d) Reglementarea privind transparenţa practicilor şi instrumentelor specifice

responsabilităţii sociale organizaţionale

Transparenţa este vitală pentru că în prima instanţă facilitează schimbul celor mai
performante practici, iar ca rezultat se va obţine o îmbunătăţire a tuturor practicilor. În al
30
doilea rând ea ajută întreprinderile să măsoare rezultatele obţinute. Din aceste motive o
mare transparenţă se impune în următoarele domenii:
♦ Codul conduitei(drepturile lucrătorilor, drepturile omului, protecţia mediului,etc)
♦ Standarde de management(integrarea aspectelor sociale şi de mediu în activitatea
curentă a întreprinderilor)
♦ Măsurare, raportare, garantare(raportări interne ale întreprinderilor privind activităţile lor
de responsabilitate socială)
♦ Etichetele(dreptul consumatorilor la informaţii despre produse prin etichetare)
♦ Investiţiile responsabile social în general, în particular fondurile de pensii şi investiţiile la
nivel de întreprindere în lumina rezultatelor responsabilităţii sociale organizaţionale.

e) Lansarea la nivel european a unui forum multi-stakeholder

Dată fiind diversitatea tradiţională a responsabilităţii sociale organizaţionale, soluţii general

valabile în acest sens nu vor fi posibile. Oricum participarea tuturor celor interesaţi este
vitală pentru garanţia şi credibilitatea responsabilităţii sociale organizaţionale. Din acest
motiv Comisia Europeană propune lansarea unui forum multi-stakeholder pe tema
responsabilităţii sociale organizaţionale care să aibă ca şi obiective schimbul de
experienţă, unificarea tuturor iniţiativelor existenta la nivelul UE şi identificarea domeniilor
unde comunitatea acţionează corespunzător. Forumul trebuie să se întâlnească de cel puţi
două ori pe an în sesiuni plenare, şi mai des în sesiuni pe anumite tematici. Comisia a
lansat către forum invitaţia de a trasa liniile directoare privind:
♦ Legătura dintre responsabilitatea socială organizaţională şi competitivitate
♦ Contribuţia responsabilităţii sociale organizaţionale la dezvoltarea durabilă, în special la
dezvoltarea la nivel de ţară
♦ Eficacitatea existenţei unui cod al conduitei
♦ Stabilirea cadrului şi criteriilor comune de măsurare a performanţei
♦ Definirea unor reguli generale privind programele de etichetare
♦ Diseminarea informaţiilor privind investiţiile responsabile social

31
g) Integrarea responsabilităţii sociale organizaţionale în alte politici comunitare
Odată cu conturarea strategiei de dezvoltare durabilă adoptată la summitul de la
Gothenburg în iunie 2001, UE a început prin politicile şi acţiunile proprii integrarea
economică, socială şi ambientală a conceptului de responsabilitate socială organizaţională.
Dorinţa Comisiei Europene este de a integra principiile resp.soc.org în propriile politici, de
a publica un raport al rezultatelor forumului european multi-stakeholder şi de a crea un
grup de service în acest sens la nivelul comisiei pentru a se asigura de consistenţa
activităţilor sale în acest sens. Principiile responsabilităţii sociale organizaţionale sunt
relevante în cazul următoarelor politici ale UE:
♦ Angajarea şi politica socială (educaţie/învăţare pe termen lung/consultaţii/oportunităţi
egale/integrarea persoanelor cu deficienţe/anticiparea schimbărilor industriale şi
restructurărilor)
♦ Politica de întreprindere(abordarea echilibrată care maximizează sinergia dintre
economic, social şi mediu ambiant)
♦ Politica de mediu(evaluarea rezultatelor ambientale/conceptul de eficacitate ambientală
care compară cantitatea de bunuri produsă cu impactul producţiei asupra mediului
ambiant/consideraţii privind aspectele despre mediu în rapoartele anuale ale
firmelor/contribuţii privind dezvoltarea tehnologiilor ambientale care sunt mai
prietenoase cu mediul şi aduc beneficii pe termen lung firmelor)
♦ Politica consumatoului(consideraţii privind interesele consumatorilor care sunt tot mai
preocupaţi de nevoile ambientale şi sociale)
♦ Politica de achiziţie publică
♦ Politica de relaţii externe, politica de dezvoltare, politica comercială
♦ Administraţia publică

Majoritatea definiţiilor desemnează un concept care serveşte întreprinderilor ca pe

baza unor fundamente benevole să-şi integreze interesele sociale şi de mediu în
activitatea lor, pe de o parte, respectiv în relaţiile de schimb cu toţi factorii implicaţi, pe de
altă parte.
A acţiona în conformitate cu RS nu presupune doar respectarea prevederilor legale, ci
şi a investi în capitalul uman, în mediu, precum şi în toţi ceilalţi factori implicaţi. Experienţa
de a investi în tehnologii compatibile cu mediul şi practicile firmelor recomandă

32
conformitatea legislativă în scopul favorizării capacităţii concurenţiale a întreprinderilor. O
astfel de politică se poate repercuta pozitiv asupra productivităţii dacă se face mai mult în
domeniul social faţă de ceea ce solicită prevederile legale, de ex. în materie de educaţie,
condiţii de muncă şi relaţii manager-angajat.
Nu în ultimul rând, RS a firmelor nu trebuie privită ca înlocuitor al normelor legale şi al
regulilor deja existente în domeniul social şi al standardelor de mediu, dar nici ca înlocuitor
al dezvoltării unor noi prevederi legale. In ţări unde nu există asemenea prevederi,
eforturile trebuie să se concentreze asupra creării unor reguli si a unui cadru legal adecvat
pentru ca în acest mod să se faciliteze dezvoltarea unor practici in deplină concordanţă cu
responsabilitatea socială.
Este foarte important ca responsabilitatea socială să fie promovată de către toate
tipurile de întreprinderi în toate sectoarele economiei, de la IMM-uri până la cele
multinaţionale. Pentru IMM-uri, conceptul este esenţial deoarece acestea au cea mai mare
contribuţie la rezultatele activităţii economice şi în privinţa ocupării. Numeroase IMM-uri
acţionează răspunzător din punct de vedere social îndeosebi la nivelul comunităţii locale,
dar lărgirea conceptului de „Good Practice” poate contribui la dezvoltarea RS în aceste
întreprinderi. Asociaţiile de muncă, societăţile în participaţie, cooperativele, societăţile
mutuale, precum şi fundaţiile integrează interesele altor factori implicaţi şi preiau spontan
responsabilităţi sociale şi cetăţeneşti.
O serie de firme responsabile social şi conştiente de problemele mediului declară că o
astfel de orientare poate conduce la creşterea eficienţei şi a profitului. Efectele economice
ale responsabilităţii sociale pot fi structurate în efecte directe şi indirecte. Efecte directe
pozitive rezultă de exemplu dintr-un mediu de muncă mai bun care conduce la creşterea
motivaţiei şi productivităţii angajaţilor, precum şi dintr-o utilizare mai eficientă a resurselor
naturale. Efectele indirecte rezultă dintr-un interes crescînd al consumatorilor şi
investitorilor corelat cu şanse de piaţă mai bune. În replică, critica faţă de activitatea firmei
îi dăunează reputaţiei acesteia ducînd la prejudicierea valorilor patrimoniale (numele
mărcilor respectiv imaginea).
Instituţiile de credit, atunci când evaluează riscul acordării de credite şi cel al
investiţiilor în firme, fac uz de responsabilitatea socială şi de conştiinţa faţă de mediu. În
acelaşi timp, dacă întreprinderea este responsabilă social, va deţine avantaje financiare,
ceea ce foloseşte statutului ei (ex: admiterea la bursă bazată pe criterii etice).

33
 Este dificil de evaluat cu exactitate care factori determină veniturile financiare ale unei
companii responsabile social. Cercetările au demonstrat că atunci când o întreprindere are
performanţe peste cele medii, acestea i se datorează într-o proporţie de 50%
responsabilităţii sociale – pe de o parte – respectiv 50% producţiei totale a sectorului. În
general, întreprinderile responsabile social obţin venituri peste valoarea medie deoarece
capacitatea ei de a-şi însuşi problemele de mediu şi cele sociale este un instrument
credibil al managementului calităţii.
Pentru aprofundarea şi extinderea efectelor RS a întreprinderilor asupra
performanţelor acestora, este necesar ca firmele, autorităţile şi universităţile, prin eforturi
convergente, să creeze un program cadru pentru cercetare şi dezvoltare tehnologică.

2.2. Responsabilitatea socială a întreprinderilor – dimensiunea internă

A acţiona responsabil social în cadrul companiei îi priveşte în primul rând pe angajaţi.

Apoi intră în discuţie: investiţiile în capital uman, protecţia muncii şi însuşirea
transformărilor. Acţiunea conştientă faţă de mediu priveşte esenţialmente relaţia cu
resursele naturale utilizate în producţie. Cele menţionate deschid noi căi ale însuşirii
transformărilor şi noi posibilităţi de a pune în acord realizările sociale cu sporirea capacităţii
concurenţiale.

2.2.1. Managementul resurselor umane

În ziua de azi este foarte important pentru firme să câştige şi să păstreze – înainte de
toate – mâna de lucru calificată. În vederea atingerii obiectivelor întreprinderii, se au în
vedere următoarele:
¾ învăţare continuă;
¾ o bună politică informaţională;
¾ o mai bună compatibilitate între muncă, viaţa de familie şi timpul liber;
¾ o mai mare diversificare a muncii;
¾ recompense şi şanse profesionale egale pentru femei şi bărbaţi ce prestează
aceeaşi muncă;
¾ participarea la câştig şi la capital.

34
 Prelungirea vieţii active şi îngrijirea angajaţilor care au intrat în incapacitate de muncă
urmare a unei îmbolnăviri sau răniri, s-au dovedit măsuri eficiente pentru reducerea
costurilor.
O politică de angajare pe deplin responsabilă şi nediscriminatorie ar putea facilita
angajarea reprezentanţilor minorităţilor etnice, persoanelor vârstnice, femeilor, şomerilor şi
a persoanelor defavorizate. Asemenea practici sunt indispensabile transpunerii în realitate
a obiectivelor strategiei europene de ocupare (reducerea şomajului, creşterea ocupării şi
lupta împotriva discriminării sociale).
Cu privire la învăţarea continuă, firmele trebuie să urmărească:
¾ determinarea nevoii reale de formare profesională;
¾ facilitarea accesului dinspre şcoală către viaţa profesională pentru tineri;
¾ diverse procedee pentru ridicarea valorii învăţării;
¾ crearea unui mediu ce stimulează angajaţii către învăţare continuă (pentru
cei cu nivel scăzut de educaţie, slab calificaţi sau vârstnici).

2.2.2. Protecţia muncii (PM)

Protecţia muncii a fost până în momentul de faţă reglementată prin legislaţie şi măsuri
aplicative. Firmele sunt tot mai dependente de rezultatele protecţiei muncii ale partenerilor
cu care colaborează.
Întreprinderile, guvernele şi federaţiile la nivel de ramură sunt constrânse să-şi ridice
standardele în legătură cu protecţia muncii. Aprecierile cu privire la PM reprezintă un
criteriu pentru achiziţiile făcute de la alte companii şi sunt folosite ca argumente în
marketingul propriilor produse şi servicii. Astfel de măsuri completează activitatea
legislativă şi de control a autorităţilor, deoarece ea serveşte optimizării nivelului PM.
Odată cu cerinţele crescînde faţă de PM şi calitatea produselor / serviciilor, sporeşte
nevoia de a impune, a măsura şi a face cunoscută calitatea produselor de pe piaţă.
Criteriile PM sunt incluse în admiterea şi etichetarea produselor şi a mijloacelor de muncă.
Procedeele de certificare cu privire la PM sunt introduse şi în cadrul sistemelor
manageriale.
Ex: modelul suedez cu privire la echipamentele de birou stimulează producătorul să
dezvolte echipamente de birou ergonomice şi compatibile cu mediul, iar din perspectiva
cumpărătorului, il ajută să ia decizii corespunzătoare, dîndu-i posibilitatea să-şi stabilească
35
standarde din perspectiva calităţii produselor, a căror utilizare îl ajută să economisească la
cumpărare.
Întreprinderile şi organizaţiile trebuie să aibă în vedere dezvoltarea modelelor de
achiziţionare care se sprijină pe cerinţe unitare cu privire la formarea profesională şi a
managementului referitor la PM. Astfel, ele sunt puse în situaţia de a recurge la o primă
triere a partenerilor şi să vegheze la îmbunătăţirea curentă a modelului.
Ex: în modelul olandez, scopul listei de verificare a contractorilor cu privire la PM este
de a evalua şi certifica un sistem managerial în cadrul întreprinderilor de oferă servicii în
industria chimică şi petrochimică.

2.2.3. Adaptarea la schimbare

Restructurările din Europa provoacă temeri în rândul tuturor angajaţilor şi celorlalţi

factori implicaţi. Închiderea întreprinderilor şi diminuarea locurilor de muncă pot avea
urmări economice, sociale şi politice greu de suportat pentru comunităţi. În nici un an nu au
fost mai multe fuziuni şi absorbţii decât în 2000. După anumite studii, mai puţin de 25% din
măsurile de restructurare si-au atins scopul (creşterea productivităţii, diminuarea costurilor,
îmbunătăţirea calităţii produselor şi a serviciilor către clienţi) deoarece ele au avut o
influenţă negativă asupra motivaţiei, loialităţii, creativităţii şi productivităţii angajaţilor.
O restructurare responsabilă social trebuie să ţină cont în mod echilibrat de interesele
tuturor celor afectaţi de schimbări şi decizii. Restructurarea trebuie pregătită prin
următoarele măsuri:
¾ determinarea riscurilor principale;
¾ calcularea costurilor directe şi indirecte ce apar prin strategii şi procedeee
alternative şi
¾ evaluarea tuturor variantelor ce necesită mai puţine concedieri.
Experienţele marilor restructurări din Europa (cu implicaţii în industria oţelului, minieră
şi construcţiilor navale) au arătat că restructurările au avut succes atunci când autorităţile,
întreprinderile şi reprezentanţii angajaţilor cooperează. Procedeul în sine presupune
ocrotirea drepturilor angajaţilor şi măsuri de scolarizare; elaborarea unui program de
modernizare a procedeelor şi mijloacelor de muncă, a unei strategii de mobilizare a
mijloacelor private şi publice, precum şi a unor metode de informare, dialog, colaborare şi

36
parteneriat. De asemenea, întreprinderile vor contribui la asigurarea capacităţii de ocupare
a personalului.
Întreprinderile pot atenua efectele negative ale restructurării prin angajarea în
dezvoltarea locală şi în politicile active pe piaţa muncii, în cadrul unor parteneriate ce
vizează dezvoltarea locală şi / sau incluziunea socială.

2.2.4. Compatibilitatea mediului şi administrarea resurselor naturale

Prin limitarea consumului de resurse, a poluării şi a producţiei deşeurilor scade

impactul lor asupra mediului. Este în favoarea firmelor dacă acestea îşi pot diminua
costurile cu energia şi eliminarea deşeurilor, precum şi costurile producţie şi cele cu
înlăturarea impurităţilor ce poluează aerul. O întrebuinţare raţională a resurselor poate
duce la îmbunătăţirea forţei financiare a întreprinderii şi la creşterea capacităţii
concurenţiale.
O astfel de perspectivă este favorabilă atât economiei cât şi mediului. Acest principiu
există de un anumit număr de ani şi a fost introdus în al şaselea program de acţiune
asupra mediului al Comisiei Europene. Prin el se stipulează modalităţile prin care UE şi
guvernele statelor membre pot contribui la descoperirea unor oportunităţi pe piaţă spre a
realiza investiţii profitabile. Documentul în sine conţine o serie de măsuri ce vizează
economia:
¾ elaborarea unui program de sprijinire a întreprinderilor pentru înţelegerea şi
respectarea prevederilor Comunităţii Europene referitoare la mediu;
¾ dezvoltarea unor sisteme naţionale mai armonizate pentru recompensarea
performanţelor întreprinderilor în materie de mediu;
¾ sprijinirea obligaţiilor şi acordurilor pe bază de voluntariat.
Un bun exemplu al colaborării dintre autorităţi şi întreprinderi este politica produselor
integrate. Acest concept ţine seama de efectele asupra mediului pe întreg ciclul de viaţă al
produsului şi prevede ca întreprinderile şi ceilalţi factori implicaţi să colaboreze pentru
elaborarea celei mai favorabile estimări în privinţa costurilor. De aceea, în materie de
mediu se pot stabili condiţii cadru de sprijinire a RS a întreprinderilor.
Un alt concept folositor pentru RS a întreprinderilor este sistemul comunitar pentru
managementul şi auditul mediului. Se va sugera întreprinderilor să introducă benevol un

37
sistem pentru managementul şi auditul mediului care să acţioneze favorabil în direcţia unei
îmbumătăţiri continue a performanţelor de mediu.
Întreprinderile sunt conştiente de şansele pe care le au în direcţia îmbunătăţirii
performanţelor de mediu şi acţionează în acest sens.
Iniţiativa europeană privind eficienţa ecologică (factorii implicaţi fiind Consiliul mondial
pentru dezvoltare durabilă şi partenerii europeni pe probleme de mediu, în colaborare cu
Comisia Europeană) vizează integrarea acesteia în toate întreprinderile europene, în
politica industrială şi economică a UE.

2.3. Responsabilitatea socială a întreprinderilor – dimensiunea externă

RS include pe lângă angajaţi şi acţionari, numeroşi alţi factori: parteneri, furnizori,

clienţi, autorităţi, comunităţi locale precum şi ONG-uri.

2.3.1. Comunităţi locale

Când vine vorba despre RS trebuie tratată integrarea întreprinderilor în mediul local,
acestea fiind importante în sensul că asigură locuri de muncă, recompense, ajutoare
sociale şi oferă comunităţii venituri din impozite. Pe de altă parte, întreprinderile sunt
dependente de stabilitatea şi bunăstarea comunităţii în care activează. Ele recrutează
majoritatea salariaţilor de pe piaţa locală a muncii şi de aceea au interesul ca pe această
piaţă calificările solicitate să fie disponibile. În acelaşi timp, IMM-urile au clientela cu
precădere la nivel local. Renumele unei întreprinderi în privinţa amplasamentului, imaginea
ca producător şi angajator, dar şi ca actor pe plan local, influenţează în sens pozitiv
capacitatea ei concurenţiale.
Întreprinderile sunt într-o relaţie de schimb şi în privinţa condiţiilor locale de mediu
deoarece acestea din urmă pot decide asupra atractivităţii firmelor pentru potenţialii
lucrători care îşi doresc aer şi apă curate, şosele neaglomerate, etc. Pe de altă parte,
firmele pot avea şi un efect negativ asupra mediului: zgomot, poluarea apei şi aerului,
contaminarea solului precum şi probleme de mediu ca urmare a circulaţiei intense sau a
eliminării deşeurilor.
Multe întreprinderi au în vedere interesele comunităţii prin:

38
 ¾ punerea la dispoziţie a unor locuri suplimentare privind formarea
profesională;
¾ managementul mediului;
¾ încadrarea persoanelor defavorizate social;
¾ locuri speciale pentru copiii celor angajaţi;
¾ sponsorizarea evenimentelor cultural-sportive locale;
¾ donaţii pentru situaţii speciale.
Prin dezvoltarea unor relaţii cu organele locale, firmele active la nivel local câştigă
capital social. Întreprinderile multinaţionale folosesc sporit astfel de relaţii pentru integrarea
sucursalelor lor pe diferite pieţe unde sunt prezente.
Ex: instituţiile de credit au rol special prin investiţii directe în proiecte de care
beneficiază comunităţiile (îndeosebi zonele defavorizate pentru care se acordă credite
pentru construirea de locuinţe).

2.4. DEFINITII

1) Responsabilitatea sociala se regăseşte în atitudinea unei companiei/întreprindere fata

de societate, prin care obtinerea succesului se realizeaza în condiţiile de: respectarea
legii, asumarea unui comportament etic, acordarea unei atentii deosebite mediului
inconjurator si luarea in considerare a nevoilor si intereselor tuturor partilor implicate în
proces.
2) Uniunea Europeana defineste responsabilitatea sociala drept „un concept prin
intermediul caruia o companie integreaza in mod voluntar preocuparile fata de
problemele sociale si cele de mediu, in operatiunile de afaceri si in interactiunea cu
partenerii de interes.”
O schimbare a managementului in acesta directie se face cu un compromis intre cerintele
si nevoile diferitelor parti aflate in procesul economic, compromis acceptat de toti
participantii. Daca companiile reusesc sa produca schimbari intr-o maniera „social
responsabila” aceastea vor avea un impact pozitiv până la nivel macroeconomic.
3) Într-o publicaţie a World Business Council for Sustainable Development (WBCSD)
(Consiliul Mondial al Companiilor pentru Dezvoltare Durabila) este folosită o altă
definitie: „Responsabilitatea sociala a companiilor este angajamentul continuu asumat
de catre companii de a avea un comportament etic si de a contribui la dezvoltarea
39
 economica, imbunatatind in acelasi timp, calitatea vietii angajatilor si familiilor acestora,
a comunitatilor locale si a societatii in general.” (Holme &Watts/ 2000)
Această definiţie scoate în evidenţă faptul că, pe lângă responsabilitatea firmei faţă de
comunitate, acestea trebuie să manifeste şi o conduită etică. Fără indoială de aici pot
rezulta o serie de discuţii cu privire la ce se înţelege printr-o comportare etică, semnificaţii
ce vor fi dezvoltate în cadrul altor capitole ale acestui studiu.
Se cuvine să precizăm că această definiţie este folosită şi de ONG atunci când
promovează CSR, nuanţând că “CSR are în vedere modul în care
companiile/întreprinderi/firme conduc procesul economic, astfel încât acesta să aibă un
impact global pozitiv asupra societăţii”
4) Cetatenia corporatista (corporate citizenship) este un concept prin care se
echivaleaza compania cu un cetatean si, in consecinta, ea are atât drepturi, cât si
responsabilitati.
Din această definiţie se evidenţiază faptul că, atât practicienii cat si teoreticienii sunt de
acord că premisa de la care porneste fiecare companie in momentul in care adera la
statutul de cetatean corporatist, este că bunastarea comunitatii in mijlocul careia activeaza,
influenteaza direct capacitatea firmei de a face sau nu, profit.
Desi principala functie a firmelor este sa produca profit si bunastare in societate prin
producerea de bunuri si servicii, noile presiuni la care sunt supuse de piata si societate le
fac sa isi redefineasca orizontul activitatilor.
Astfel, odată cu apariţia marilor societăţi pe acţiuni, CSR a căpătat un înţeles mai
larg.
5) World Business Council for Sustainable Development (WBCSD) definit acest
concept prin “angajamentul unei firme de a contribui la dezvoltarea economică
durabilă, prin colaborare cu angajaţii, cu familiile lor, cu comunitatea locală şi cu
societatea în ansamblu, în scopul îmbunătăţirii calităţii vieţii acestora”.
Această definiţie pune un accent deosebit pe voluntariat, focalizarea fiind pe angajamentul
firmei şi nu pe reglementarea formală. Totuşi, definiţia comportă o serie de întrebări legate
de noţiuni cum ar fi “dezvoltare durabilă”, “societatea în ansamblul ei”.
In prezent se percepe o crestere a influenţei conceptului de dezvoltare durabilă raportata la
succesul in afaceri, prin aceea că valoarea nu mai este percepută ca profitul pe termen
scurt ci, in special, ca un comportament orientat spre piata, dar responsabil. Companiile
sunt constiente că îşi pot dezvolta afacerea ţinând cont de cerinţele impuse de o
40
dezvoltare durabila, atât prin prin felul in care conduc afacerile, cu scopul de a asigura un
nivel al creşterii economice şi al competitivitatii, cât şi prin modul în care se încadrează în
normele de protecţie al mediului, de responsabilitate sociala, elemente care arată măsura
în care respectă şi interesele consumatorilor, a comunităţii în general.
In acest context, numarul firmelor care au îmbrăţişat “cultura CSR” este in crestere. In
ciuda faptului ca CSR este perceput foarte diferit, exista totuşi un consens asupra
principalelor trasaturi, şi anume:
♦ CSR se măsoară prin comportamentul firmelor fără existenţa unor cerinte legal
reglementate, deci adoptat voluntar, deoarece acesta produce rezultate notabile pe termen
lung;
♦ CSR este legat intrinsec de conceptul de dezvoltare durabila: firmele trebuie sa
integreze impactul economic, social si de mediu, în activităţile pe care le desfaşoară;
♦ CSR nu este o optiune, această atitudine devine un mod de conducere a afaceri.
Literatura de specialitată, scoate în evidenţă faptul că initiativele social responsabile ale
companiilor au o traditie indelungata in Europa. Ceea ce distinge intelegerea pe care o
avem astazi, de cea din trecut, se găseşte în încercarea de a construi o strategie in acest
scop, si ca urmare, de a dezvolta instrumente necesare şi specifice pentru aplicare
acesteia. Acest demers presupune o nouă abordare a strategiei în afacere, care urmăreşte
dezvoltarea continuă si inovarea. Modul în care se aplica CSR depinde de fiecare
organizaţie economica, diferentiata de particularitatile in care aceasta opereaza, fie in
Europa sau altundeva. Tinind cont insa de largirea UE, este important sa se dezvolte
aceasta nouă atitudine în comportamentul afacerilor, atit in cadrul statelor membre, vechi
sau nou intrate, cit si in statele candidate.
Este de asemenea din ce in ce mai clar, că o companie nu mai poate conta pe acceptarea
fără reacţie din partea societatii, că va actiona „cu bună credintă”, dacă aceasta nu este
demonstrată prin acţiunile sale.
Apare tot mai evident că vor avea succes pe termen lung, numai acele companii care:
♦ Accepta că au un impact major asupra societatii si mediului şi acţionează pentru
minimizarea efectelor ;
♦ Demonstreaza că isi asumă raspunderea, printr-o mare transparentă a ceea ce
întreprinde, precum şi prin rapoartele care prezintă cu claritate activitatea lor;

41
♦ Solicită acceptul pentru acţiunile lor de la părţile implicate în procesul economic, de la
comunitatea în cadrul căreia acţionează.
Studiile si cercetarile realizate in ultimii ani, releva faptul că în lume, managerii din diferite
companii se implica in initiative de CSR datorită unor motivatii dintre cele mai diverse, care
pot varia de la dorinta de a face un lucru bun până la aceea de a consolida rolul companiei
intr-o comunitate, sau nevoia de a gasi rezolvarea la anumite probleme, cu scopul de a
obtine beneficii directe sau indirecte. Pe de altă parte, consumatorii vor companii tot mai
responsabile. Un sondaj realizat in Marea Britanie de firma MORI in anul 2002, avertiza că
80% dintre cei intervievati consideră că marile companii au o responsabilitate morală faţă
de societate. Un alt studiu, de data aceasta realizat de Business Week in 2000 in SUA,
demonstreaza ca 95% dintre americanii intervievati consideră că firmele datorează respect
atât faţă de angajati, cât şi faţă de comunitatea în care operează. În acelaşi timp, un sondaj
realizat în 2001 de către Burson-Marsteller asupra celor care decid in marile companii,
relevă ca 89% dintre acestia consid eră că o atitudine CSR va influenta toate deciziile
majore care vor fi luate in viitor.
Implicarea unei companii in sustinerea cauzelor bune are la bază, in majoritatea
cazurilor, decizii de natură strategică.

Dintre acestea cel mai des intalnite sunt:

ƒ imbunatatirea reputatiei companiei;
ƒ cresterea notorietatii acesteia sau;
ƒ consolidarea imaginii unei marci.
Ca exemplu în această direcţie se regăseşte în modul în care s-a implicat compania Royall
Dutch Shell in activitati zonale din Delta Nigerului. Decizia luată de companiei, de atragere
a unui capital de imagine in aceasta zona, cunoscută ca având un mare grad de risc, a
condus la investirea a peste 50 milioane USD in: educatie, agricultură, în crearea de locuri
de munca sau în programe dedicate femeilor si tinerilor.
Trebuie menţionat de asemenea faptul că Forumul Economic Mondial organizat în anul
2001, a identificat opt domenii in care sectorul de afaceri poate avea beneficii directe,
recomandând pentru obţinerea acestora o mai mare implicare in sustinerea practicii CSR,
şi anume să-şi orienteze eforturile către:
• managementul reputatiei;
• identificarea situatiilor de risc si abordarea managementul conflictului;
42
• recrutarea personalului, motivarea si fidelizarea acestuia;
• relatiile cu investitorii si accesul la capital;
• perfecţionarea continuă şi dezvoltarea pe baza inovării;
• competitivitatea si pozitionarea pe piata;
• eficienta operationala;
• obtinerea licentelor de operare, deci respectarea cadrului legal.
Prin sondajele pe bază de chestionar, efectuate cu scopul de a explora şi obţine informatii
cu privire la comportamentul CSR, Comisia Europeana a primit mai mult de 250 de
raspunsuri, mai mult de jumatate din acestea venind din partea angajatorilor, organizatiilor,
asociatiilor si fimelor private. O alta parte importanta a venit din partea sindicatelor si a
societatii civile.
De asemenea, s-a demonstrat implicarea organizatiilor la nivel local, regional, national si
european a organizatiilor, precum si a mediului academic si a persoanelor private.
Prin răspunsurile date, desi toate partile implicate in proces, incepind cu micile intreprinderi
şi până la organisme şi institutii de nivel european, au confirmat necesitatea acestei
initiative si au sustinut-o, au fost evidenţiate şi pozitii diferite, uneori chiar opuse.

Astfel:
• Intreprinderile au subliniat natura voluntara a CSR, integrarea sa in contextual
dezvoltarii durabile, ceea ce se propune trebuie dezvoltat la nivel global. Intreprinderile au
aratat de asemenea ca nu exista „o solutie general valabila”. In viziunea firmelor,
incercarea de a reglementa CSR la nivel european ar fi contraproductiva, deoarece ar
ingheta inovatia si creativitatea în domeniu, dezvoltate în unele firmele care au deja
proiecte proprii cu privire la CSR. A fost menţionată şi diferenţele de atitudine în doemniu,
la nivelul sucursalelor aceleiaşi firme atunci când acestea se află in arii geografice diferite.
• Sindicatele si organizatiile societatii civile au subliniat faptul ca initiativa voluntara nu
este suficientă pentru a proteja muncitorii si a se respecta drepturile cetatenesti. Acestia
sustin că un cadru de reglementare minim ar asigura un standard minim în doemniu. Au
insistat de asemenea ca, pentru a fi credibile, practicile nu pot fi dezvoltate, implementate
si evaluate unilateral de catre intreprinderi, ci cu implicarea tuturor partilor interesate. S-a
cerut de asemenea sa se dezvolte mecanisme care să permită atragerea raspunderii a

43
companiilor atunci când acţiunile acestora au un impact negativ, în plan social si asupra
mediului.
• Investitorii au subliniat nevoia de a continua procesul de deschidere si transparenta a
practicilor companiei, aplicarea în paractică a managementului investitional, utilizarea
fondurilor pentru investitii social reponsabile ISR (socially responsible investment).
• Organizatiile consumatorilor au subliniat importanta increderii si a completei informari
asupra conditilor etice, sociale si de mediu, in care bunurile si serviciile sunt produse si
comercializate, pentru a putea avea posibilitatea de a alege intr-un mod informat.
• Consiliul Europei, prin rezolutia adoptată în 03-12-2001, a subliniat ca abordarea CSR
poate completa masurile deja existente la nivel local si national contribuind astfel la
devoltarea CSR. Consiliul mentioneaza de asemenea ca CSR contribuie nu numai la
incurajarea coeziunii sociale la un nivel ridicat, la protectia mediului si respectul pentru
drepturile fundamnetale ale omului, dar de asemenea şi la incurajarea competitiei in toate
tipurile de afaceri, dezvoltate atât de IMM cât mai ales de corporatii multinationale, ori care
ar fi sectorul de activitate.
• Comitetul Economic si Social a accentuat ca principiile actiunilor voluntare si de
dezvoltare durabila, impreuna cu o indrumare venita din acordurile existente cu organisme
internationale, vor fi cadrul de referinta pentru initiativele europene, un suport al eforturilor
companiilor de a actiona in mod social responsabil.
• Comitetul Regiunilor vede rolul Europei în crearea cadrului de constientizare şi
promovare a principiilor responsabilitatii sociale si de asistare a firmelor si autoritatilor
publice, pentru a incorpora CSR in toate activitatile lor.
• Parlamentul european propune directionarea CSR spre toate ariile de competenta ale
UE, in particular finantarea sociala si regionala. S-a stabilit necesitatea elaborării unui
raport cu privire la cele trei planuri de manifestare al companiior, scoţând în evidenţă
performantele acestora în plan social, al conservării şi protecţiei mediului, precum si în
planul dat de respectarea drepturilor omului.
In principiu, este clar că adoptarea culturii CSR reprezintă o actiune care tine de agentul
economic, si este dictată de interactiunea dintre acesta si partenerii săi, precum şi de
comunitatea în care acesta funcţionează. Dar, a fost demonstrat de practica unor state sau
a unor companii mari, că respectarea principiilor unui comportament Responsabil Social,
creaza valori atât pentru companii şi în egală măsură şi pentru societate.

44
La nivelul Comisiei Europene sunt organizate dezbateri pe această tematică, fiind luate în
acelaşi timp şi măsuri care să clarifice dacă este sau nu necesară legiferarea acestui tip de
comportament. Diferentele care există in legislatiile diverselor state, precum şi a regulilor
diverse din companii, fac să existe voci care afirmă că o asemenea actiune ar produce mai
multe probleme pentru companiile multinationale si la nivelul guvernelor locale, precizând
că modul în care s-au rezolvat conflictele semnalate până acum, cu ajutorul jurisdictiei
internationale, ar fi mulţumitor. De asemenea există părerea optimistă că in timp, acele
reguli general acceptate şi aplicate în unele ţări şi companii, ar putea fi preluate în mod
natural de toate tarile.

3. PREOCUPĂRI LA NIVELUL COMISIEI EUROPENE

Pentru adoptarea celei mai bune decizii, la nivelul Comisiei Europene, pe lângă alte
acţiuni, în cadrul Programului Cadru de Cercetare FP& cu derulare în perioada 2002 –
iunie 2007, se derulează un proiect de cercetare denumit – ESTER: Reglementări sociale
ale Întreprinderilor Transnaţionale Europene.
Scopul Proiectului ESTER, este de:
- Examinare a practicilor sociale ale întreprinderilor europene în contextul globalizării
economice;
- Cercetare a relaţiilor dintre Responsabilitatea Sociala, Comerţul internaţional şi
Drepturile salariaţiilor,
- În vederea elaborării unui cadru de reglementare la nivel european, cuprins în
startegia cu privire la guvernarea socială.
Abordarea multidisciplinară şi comparativă poate contribui la crearea unui spaţiu
european al cercetării în domeniul ştiinţelor omului şi societăţii. Proiectul porneşte
de la necesitatea reglementării la nivel european a practicilor sociale voluntare,
spontane, şi cuprinderea în cadrul unei strategii europene a guvernării sociale.
Pentru realizarea scopului propus, proiectul abordează patru obiective:
1. Culegerea de date privind situaţia în fiecare dintre statele membre ale UE:
Germania, Italia, Spania, Belgia, Ţările de Jos, Regatul Unit şi Franţa;
2. clasificarea datelor colectate în cadrul şi în afara întreprinderilor multinaţionale
europene, în perspectiva stabilirii unei tipologii pluridisciplinare şi comparative;
45
 3. Stabilirea unei evaluări juridice, sociologice şi economice a practicilor de
responsabilitate socială, în vederea proiectării unui instrument comunitar de
reglementare;
4. modelarea acestor practici sociale pe baza indicatorilor sociali şi economici stabiliti,
pentru determinarea pe de o parte a existenţei unui model de responsabilitate
socială europeană externă şi pe de altă parte pentru a demonstra că respectarea
drepturilor sociale fundamentale de către întreprinderile europene în afara
comunităţii europene, nu trebuie privită drept o frână pentru propria lor
competitivitate, ci chiar ca o probabilă sursă a dezvoltării durabile.

Proiectul de cercetare se bazează pe metode de investigare din domeniul ştiinţelor umane

pentru stabilirea unei baze de date (cantitative şi calitative) şi va utiliza metodologia
econometrică în vederea conceperii şi testării indicatorilor economici şi sociali. Toate
aceste elemente vor fi combine cu o analiză de tip sistematic.

Acest obiectiv are în vedere realizarea de baze de date atât în cadrul cât şi în afara
întreprinderilor. Prima se va concentra asupra practicilor sociale a societăţilor
transnaţionale europene. Cea de a doua va inventaria ansamblul iniţiativelor privind
responsabilitatea socială a întreprinderilor transnaţionale în fiecare stat membru în care se
află echipe asociate proiectului de cercetare. Pentru fiecare dintre bazele de date,
partenerii vor folosi aceleaşi instrumente şi metode de cercetare.

Inventarul în cadrul întreprinderilor se va adresa doar societăţilor transnaţionale care îşi

desfăşoară activitatea în afara Comunităţii europene.

Echipa de cercetători a optat, din punct de vedere terminologic, pentru întreprindere

transnaţională, chiar dacă ea nu este nici o noţiune, nici o categorie juridică. Astfel, o
întreprindere transnaţională este cea care, independent de naţionalitate sau de caracterul
său multinaţional, îşi desfăşoară activităţile prin „trecerea unei frontiere independent de
acţiunea statelor”. F.Rigaux consideră că particularitatea acestui tip de întreprindere constă
„într-o multilocalizare a activităţilor transnaţionale şi în existenţa unui sistem unic de luare a
deciziilor care să permită politici coerente şi o strategie comună aleasă de una sau mai
multe centre de decizie, sisteme în care entităţile sunt legate unele de altele, de exemplu,
46
în baza unui anumit raport de proprietate, de aşa natură ca una sau mai multe dintre ele să
fie în măsură să exercite o influenţă semnificativă asupra activităţilor altor entităţi”.

Conceptul de întreprindere transnaţională abordează întreprinderea în ansamblul său,

relevându-se astfel pluralitatea localizărilor şi a legilor aplicabile. Se permite astfel
realizarea unei dialectici a unităţii şi a diversităţii, conform lui C. Guelfi „unitate a unei lumi
ale cărei diferenţe sunt negate de raţionalitatea economică şi de tehnicile generate de
aceasta, dar în acelaşi timp exploatare a diferenţelor care subzistă şi în special a
distorsiunilor legate de spaţiul divizat politic în state”.

Întreprinderi transnaţionale europene sunt cele care au sediul social pe teritoriul unui stat
membru al Comunităţii europene şi care îşi desfăşoară activitatea în afara comunităţii.
Aceste întreprinderi pot fi grupuri de dimensiuni europene în sensul Directivei din 22
septembrie 1994 asupra comitetelor de întreprindere europeană sau societăţi europene în
sensul reglementării comunitare din 20 decembrie 2000, indiferent de dimensiunea lor.

Au fost alese întreprinderile transnaţionale europene, deoarece în opinia echipei de

cercetare nu există întreprinderi apatride. Chiar într-o lume globalizată, majoritatea
transnaţionalelor, acţionarii lor, echipele de conducere rămân ataşate unei naţiuni, unui
anumit teritoriu. Naţionalitatea conducătorilor, a acţionarilor, dreptul în baza căruia s-a
încheiat contractul de societate, repartizarea geografică a centrelor de decizie şi a
localizări industriale, segmentările teritoriale asociate cu diferenţele culturale, economice,
administrative sunt realităţi tangibile care determină adevărate centre de gravitaţie.
Mondializarea nu şterge aceste legături, ci chiar se hrăneşte din acestea. Se pleacă de la
ipoteza că în Europa centrul de gravitaţie culturală s-a deplasat virtual de la state către
Comunitate; întreprinderile sunt afectate de această mutaţie, care se presupune că va
produce efecte juridice, economice şi sociologice în afacerile pe care acestea le dezvoltă
în afara Europei.

Proiectul şi-a propus să studieze şi sectoarele de activitate care pe plan european au avut
iniţiative în ceea ce priveşte responsabilitatea sociala.

47
Practicile sociale care vor fi analizate nu vor face obiectul unei discriminări a priori. Se
consideră că fiecare formă de responsabilitate socială antrenează un angajament specific
pentru întreprindere dar şi constrângeri mai mult sau mai puţin puternice privind aplicarea
şi controlul. Astfel, vor fi avute în vedere cel puţin trei forme de responsabilitate socială:
codurile de conduită, provenienţa socială şi normele de certificare. Practicile sociale ale
transnaţionalelor europene vor fi privite din punct de vedere istoric, al apariţiei lor, înainte
de a fi în măsură de a cunoaşte cu precizie cauzele, efectele şi raporturile lor.

A doua parte a inventarului va fi consacrată unui studiu exhaustiv al mediului practicilor

sociale ale transnaţionalelor în ţările în care acestea îşi au sediul sau centrul de decizie.
Ipoteza unor posibile legături, eventual instituţionalizate, între practicile sociale ale
întreprinderilor transnaţionale şi existenţa unor structuri (private, publice sau parapublice)
care observă, comentează şi validează forme de responsabilitate socială merită să fie
aprofundate, din punct de vedere al efectelor asupra rolului statului ca agent tradiţional de
formare, control şi sancţionare a normelor.

Metodologia propusă în cadrul proiectului

In vederea atingerii acestui obiectiv sunt propuse trei etape:

1. Identificarea unui număr de întreprinderi şi de sectoare de activitate, care vor fi
observate folosindu-se diverse tehnici, precum chestionarele, interviurile,
documentări interne etc. Se vor utiliza criterii comune pentru toate ţările. (cel puţin 4
luni)
2. Conceperea, realizarea şi interpretarea chestionarelor (între 4 şi 9 luni).
3. Stabilirea unei baze de date pentru fiecare ţară (10, 11 luni).

OBIECTIVUL 2: Clasificarea practicilor sociale ale întreprinderilor europene

Al doilea obiectiv al acestui proiect de cercetare constă în elaborarea unei tipologii

pluridisciplinare pe de o parte, de practici sociale ale întreprinderilor transnaţionale
europene şi pe de alta, de referinţe normative la care fac apel întreprinderile pentru a-şi
valoriza acţiunile pe scena naţională, regională şi mondială. Clasificarea va permite
aprofundarea şi evidenţierea conceptului de responsabilitate socială şi a celui de practici
48
sociale care se raportează la noţiuni precum guvernare socială, dezvoltare socială,
dezvoltare durabilă, etică socială, coeziune socială, bune practici sociale etc.

Din punct de vedere juridic, acest obiectiv îşi propune evidenţierea:

- modelelor de elaborare a normei interne (unilaterală, negociată, conceperea în afara
întreprinderii, cu sau fără reprezentanţi ai lanţului, furnizori, subcontractanţi);
- suportului (contractual, convenţional sau nu) şi audienţei normei (mod de difuzare şi
de cunoaştere) pentru a determina influenţa unui anumit punct de vedere juridic;
- conţinutului (care sunt subiectele tratate şi cum anume sunt tratate);
- referinţelor normative (drept local-naţional, comunitar sau internaţional);
- modurilor de control al aplicării;
- utilizării practicilor sociale şi a referinţelor normative de către întreprindere, parteneri
şi lucrători, ONG-uri, instituţii publice naţionale, regionale sau internaţionale;
- sancţiunilor (existenţă, natură);
- modurilor de rezolvare a litigiilor.

Din punct de vedere sociologic, tipologia va fi elaborată pornindu-se de la următoarele

elemente:
- factorii care au stat la originea normei;
- elementele care o însoţesc (interese proprii, resurse strategice, proiecte analoge
sau compatibile);
- obiective si factori vizaţi;
- dispozitivele mobilizate în vederea constituirii responsabilităţii sociale (texte juridice,
documente interne, mijloace publicitare, activităţi de consultanţă);
- pariuri, incluse în dispozitive, asupra capacităţii pieţei de a integra orientarea etnică,
asupra vizibilităţi demersului, asupra efectelor financiare, asupra mecanismelor
cognitive şi organizaţionale induse de responsabilitatea socială în cadru intern;
- justificările mobilizate în vederea construirii acestei responsabilităţi sociale;
- reacţia factorilor exteriori întreprinderii în raport cu responsabilitatea socială
(susţinere, scepticism, critică etc.);
- gradele diferite de cunoaştere a responsabilităţii sociale (cine cunoaşte natura şi
mizele: membrii de întreprindere, sindicatele, gestionarii, acţionarii, sub-
contractanţii, clienţii întreprinderii, grupuri militare; care este gradul de cunoaştere a
49
 mizelor responsabilităţii sociale pentru fiecare dintre aceşti factori; de ce elemente
ale responsabilităţii sociale se interesează ei în mod special şi de ce).

Efortul de identificare a participanţilor, suporturilor, obiectivelor, motivaţiilor şi cunoaşterii

responsabilităţii va cădea deopotrivă în seama factorilor implicaţi din cadrul întreprinderii
cât şi a celor din afara ei: sindicate, ONG-uri, puteri publice, jurişti, asociaţii ale
consumatorilor, organisme de normare, societăţi de autorizare şi de consultanţă etc..
Obiectivul vizează identificarea motivelor care fac ca aceşti factori interesaţi să se
angajeze în demersurile responsabilităţii sociale. Se presupune că aplicarea politicilor de
responsabilitate socială va răspunde la:
- demersurile determinate de cerere, fie în legătură cu studiile de piaţă, fie ca răspuns
la unele „afaceri” (denunţarea publică a întreprinderii);
- poziţionarea „pentru orice eventualitate” a întreprinderilor, într-o logică a ofertei care
îngrijorează, fie pentru a se demarca de concurenţă, fie de a anticipa o
reglementare publică;
- incorporarea responsabilităţii sociale ca o componentă în cadrul strategiei mărcii
întreprinderii;
- aplicarea responsabilităţii sociale ca o prelungire a sistemelor de normare
organizaţională (ISO 9000) sau de mediu (ISO 14000) în vigoare în cadrul
întreprinderii, etc.;
- permanenta îngrijorare de a figura pe un loc bun în cadrul clasamentelor realizate
de agenţii specializate.

Pentru a înţelege toate acestea, studiul şi-a propus în special analizarea genezei diferitelor
proiecte de responsabilitate socială. Astfel, se referă, pentru fiecare caz studiat, la
refacerea originilor fiecărui proiect, evoluţia acestuia, modificarea colectivelor celor
implicaţi, evoluţia discursurilor, a motivaţiilor.
Economişti au în vedere două mari grupuri de criterii: cele legate de aplicarea normelor şi
cele legate de rezultatele sau obiectivele vizate.
Dintre criteriile privitoare la modalităţile de aplicare a normelor pot fi enumerate:
- înscrierea aplicării normelor sociale în politica de modificare a modelului de
organizare economică în cadrul transnaţionalei. Transnaţionala poate însoţi
aplicarea normelor sociale cu o reformă mai vastă a organizării muncii în cadrul
50
 firmei şi cu însăşi evoluţia proceselor industriale. În acest caz, logica impunerii
normelor sociale depinde în mare măsură de câmpul social şi se inserează într-o
logică economică mult mai strictă, în care organizarea muncii se va face în aşa fel
încât să se obţină permanent o eficienţă sporită. Se impune astfel izolarea
transnaţionalelor care au o pură acţiune socială de cele care înscriu socialul în
cadrul mult mai vast al dimensiunii economice şi care îşi afectează astfel întreg
proces industrial.
- persoanele vizate de aceste norme şi politica subiacentă privind resursele umane.
Cu alte cuvinte, trebuie determinate acele categorii de persoane care profită în urma
aplicării noilor norme sociale. De asemenea, se pune întrebarea dacă normele
sociale se aplică uniform tuturor entităţilor componente ale grupurilor, respectiv dacă
sunt aceleaşi norme în cadrul filialele externe Uniunii Europene ca şi în cele situate
în cadrul acesteia. Există o modalitate de favorizare a unei anumite categorii? În caz
afirmativ, normele sociale pot fi interpretate drept o remuneraţie implicită pentru
anumite categorii de personal, o remuneraţie nonsalarială, dar care ia forma unui
avantaj social.
- costul aplicării normelor sociale, dacă acestea se traduc prin creştere salarială, prin
reducere a timpului de lucru, printr-o protecţie socială asumată de firmă, etc. La ce
efort financiar constrâng noile norme sociale transnaţionalele? Acest efort financiar
este legat de valoare şi de aici importanţa pe care transnaţionalele o acordă
normelor sociale.
- comunicarea pe care o realizează firma privitor la aplicarea normelor sociale.
Folosesc transnaţionalele normele sociale drept un factor de comunicare internă,
utilizate de salariaţi în vederea obţinerii unui climat social îmbunătăţit şi/sau de
comunicare externă pentru consumatori şi parteneri? În primul caz, normele sociale
pot fi interpretate ca o investiţie de marketing intrând clar în cadrul politicii
comerciale a firmei.

Criteriile privind obiectivele vizate vor consta în:

- măsurarea creşterii motivaţiei şi astfel a eficienţei personalului, ceea ce presupune
că aceste norme vor fi interpretate drept o remunerare implicită. Ne înscriem astfel
în teoria neo-keynesiana a salariului de eficienţă care presupune că gradul de

51
 eficienţă a lucrătorilor depinde de salariile directe şi indirecte (aspecte non-monetare
ale remuneraţiei) şi de condiţiile de muncă.
- măsurarea creşterii productivităţii efective a muncii în urma aplicării normelor
sociale. Se poate presupune astfel că normele sociale însoţesc o refacere în
întregime a modului de organizare a transnaţionalelor.
- creşterea cifrei de afaceri şi/sau a profitului net al transnaţionalei sau a filialelor
implicate. Se va putea astfel măsura rentabilitatea investiţiilor făcute în vederea
aplicării normelor sociale. Evoluţia unor anumite părţi ale pieţei va fi de asemenea
semnificativă, ca şi gradul eventual diferit de sensibilitate al unor pieţe la politica
socială a transnaţionalelor.

Metodologie

Activitatea va consta în caracterizarea gradului de normare internă determinată de

responsabilitatea socială, în identificarea factorilor implicaţi, a suporturilor, în măsurarea
rentabilităţii investiţiilor în norme sociale în afara Europei. Rezultatele obţinute, pornindu-se
de la criteriile celor trei discipline (drept, economie, sociologie), vor permite în primul rând o
muncă pluridiscilinară pe plan naţional (de la 10 la 15 luni). Apoi, pornindu-se de la o
metodologie comparativa, se va efectua o clasificare europeană (intre 16 si 18 luni).

OBIECTIVUL 3: Reglementarea practicilor sociale ale transnaţionalelor europene.

În cadrul acestui obiectiv se va urmări să se răspundă în principal la întrebări privitoare la

drept, la reprezentarea sa, la funcţiunile sale în cadrul globalizării. Va trebui încadrată
juridic responsabilitatea socială a întreprinderii externe? Cum şi prin ce proceduri poate
dreptul să integreze codificările eterogene asociate responsabilităţii sociale? Prin ce
medieri se va putea construi unui drept al responsabilităţii sociale a întreprinderilor? Care
vor fi riscurile şi interesele (economice, sociologice şi juridice) acestui instrument juridic?
Ce grad de constrângere va trebui să-l caracterizeze? Reprezintă contextul comunitar un
adevărat atu?

52
Acest obiectiv vizează dezvoltarea şi măsurarea ipotezei unei codificări a eticii sociale în
schimburile economice ale transnaţionalelor europene.

Evitarea apariţiei distorsiunilor în domeniul concurenţei între întreprinderi ca şi între

salariaţi reprezintă un obiectiv social, care dacă nu este luat în seamă poate duce la
adevărate catastrofe. Acesta a fost şi este finalitatea edificării de către OIM a dreptului
internaţional al muncii. Mondializarea economiei care se bazează pe organizarea de
schimburi economice a relevat slăbiciunea, ca să nu spunem ineficienţa, instrumentelor
internaţionale de reglementare a relaţiilor de muncă. În căutarea unor alte modalităţi de
reglementare, de control şi sancţionare, statele sau comunităţi ale acestora au inventat noi
sisteme pentru eradicarea abuzurilor contrare conştiinţei comune universale. Clauza
socială face parte din acest nou sistem şi este la originea unor importante controveCSR.
Indiferent care sunt instrumentele folosite, statul este destinatarul acestor norme. Sigur,
statul nu a dispărut total de pe scena internaţională şi este evident că nu a renunţat total la
atributele sale clasice. Nu mai este posibil să se ţină cont doar de această reprezentare,
având în vedere importanţa şi puterea anumitor societăţi transnaţionale pe piaţa mondială.
Aceasta este si una dintre explicaţiile necesităţii existenţei responsabilităţii sociale ale
întreprinderilor.

Ea permite aplicarea drepturilor sociale fundamentale în ţările în care acestea sunt puţin
sau deloc respectate, înlocuind constrângerea curentă privind impunerea normelor publice.
Paradoxal, această evoluţie permite sublinierea interesului, din punct de vedere juridic,
pentru o reglementare politică a responsabilităţii sociale, care urmăreşte de fapt să se
elibereze de intervenţiile de acest tip. Noutatea adusă de responsabilitatea socială constă
în emergenţa unui drept care integrează de o manieră reflexivă norme proprii întreprinderii
şi care depăşeşte în consecinţă opoziţia dintre dreptul pozitiv şi soft law (diferite tipuri de
instrumente quasi-legale ale Comunităţii europene, precum codurile de conduită, ghidurile,
comunicatele, instrumente ce sunt utilizate deseori să arate în ce fel îşi va folosi
competenţele Comisia Europeană; în context internaţional, soft law se referă la obligaţii ce
nu sunt impuse legal, dar se respectă ca urmare a înţelegerilor dintre părţi, deseori state,
care nu sunt încheiate în baza dreptului internaţional stricto-sensu). Se regăseşte aici un
mecanism similar celui propriu teoriei organizaţiei. Până nu demult, în domeniul
organizaţional a prevalat opoziţia dintre reglementarea de control (ordine şi proceduri
53
stabilite ierarhic etc.) şi reglementarea autonomă. Extinderea managementului de calitate,
în special aplicarea normelor ISO 9000 au răsturnat totul, creând o reglementare de control
bazată pe o reglementare autonomă, codificând regulile instituite spontan.
Responsabilitatea socială pare că urmează acelaşi proces şi la nivel macro, având în
vedere că ea codifică de asemenea normările interne, înscriindu-le astfel în cadrul
dreptului clasic.
O manieră de a înţelege această dinamică ar fi aceea de a bloca, în fiecare dintre ţările
studiate, contenciosul apărut eventual în jurul acestor întrebări. Poate responsabilitatea
socială să devină o responsabilitate în sensul juridic al termenului? Cu toate că în prezent
atât persoanele particulare cat şi statele pot fi urmărite pentru încălcarea drepturilor omului,
nici un mecanism juridic nu permite însă punerea în discuţie a responsabilităţii unei
societăţi transnaţionale pentru violarea drepturilor omului la muncă. Neexistând un temei
legal în baza căruia să poată fi urmăriţi, în consecinţă neputându-se aplica nici o sancţiune,
societăţile transnaţionale îşi permit să fie complice la încălcarea dreptului omului la muncă
în numele respectării dreptului local (a statului de primire). Aceasta reprezintă unul dintre
defectele majore ale reglementărilor codurilor de conduită ale multinaţionalelor ale OCDE
şi OIM, care au ca principiu de bază respectul suveranităţii statelor. Astfel, faptul că trebuie
menţinute, îmbunătăţite sau înnoite mecanismele responsabilităţii statale, nu trebuie sa ne
exonereze de căutarea de mecanisme de responsabilitate civilă sau penală a societăţilor
transnaţionale. Proiectul de cercetare îşi propune să ia în seamă toate aceste constrângeri
în vederea formulării de propuneri pertinente.
Pentru că responsabilitatea socială oferă noi perspective, nu va fi necesară reglementarea
sa în vederea înţelegerii responsabilităţii societăţilor transnaţionale în sensul juridic al
termenului? Este legitim şi oportun ca aceste întreprinderi să nu fie supuse nici unui
mecanism de urmărire şi de control? Mai multe ipoteze de reglementare pot fi prevăzute şi
evaluate, pornindu-se de la ţara de origine, de la ţara de primire, de la un mecanism
internaţional.
Comunitatea europeană şi dreptul comunitar deţin un loc important, pentru că dispun sau
vor dispune de un Tratat care va integra Carta de la Nisa şi pentru că societatea
europeană a apărut în dreptul comunitar prin reglementarea din 20 decembrie 2001
(persoană morală de drept comunitar, dotată cu personalitate juridică, nu are naţionalitatea
unui stat membru, ceea ce permite depăşirea separării determinată de naţionalitatea
societăţilor). Uniunea Europeană prin spaţiul pe care îl creează şi prin originalitatea
54
sistemului juridic (armonizare, coordonare şi supranaţionalitatea normelor) are capacitatea
de a controla efectele şi deci şi comportamentele firmelor transnaţionale de pe propriul său
teritoriu dar şi în afara sa, în alte ţări.

Se pleacă de la ideea conform căreia crearea unui spaţiu regional determinat juridic şi
dotat cu un sistem juridic propriu este diferit de dreptul internaţional. Acest spaţiu regional
este uneori mai aproape de transnaţionalitate decât de internaţionalitate, o
transnaţionalitate „model redus”, care poate fi privită ca un laborator viu al unei
transnaţionalităţi la scară mondială. Se referă la un spaţiu intermediar între teritoriul închis
al statului şi spaţiul fluid şi aflat în permanentă mişcare al lumii globalizate. Consacrând un
drept comunitar societăţii europene şi preconizând întreprinderilor o responsabilitate
socială, Comunitatea Europeană va putea dispune de elementele necesare pentru o
apropiere a spaţiilor publice şi private (cel al statelor regrupate la rândul lor şi cel al firmei
transnaţionale) este deci favorabil gestionării unui nou tip de drept.

Mai mult, responsabilitatea socială va putea crea o adevărată piaţă a dreptului.

Întreprinderile au înţeles că este posibil să creeze nu numai produse dar şi reguli, şi că în
loc să definească un spaţiu al produsului (economic) şi unul altul al reglementării (juridic),
vor trebui să le combine. În al doilea rând, dreptul se alătură actorilor economici,
abandonând ancorarea naţională. Rezultatul este surprinzător: actorii privaţi au crezut că
vor câştiga marje sporite de manevră creându-şi propriul set de norme, mai degrabă decât
supunându-se doar ordinii juridice drept cadru sau sancţiune. La rândul său, dreptul a
ajuns în cele din urmă să însoţească acţiunea privată şi să impună norme create spontan
de actorilor implicaţi, norme ce pot fi oricând modificate în vederea creşterii eficienţei. Se
înregistrează deci o evoluţie pragmatică a dreptului, care plasează juriştii în postură de a fi
consultaţi în aceeaşi măsură cu ceilalţi factori implicaţi (industriaşi etc).

Metodologie
Juriştii vor propune evaluări asupra naturii juridice a reglementărilor existente, asupra
modalităţilor de control ale aplicării normelor şi sancţiunilor. Sociologii vor putea studia trei
aspecte: crearea unei pieţe a dreptului, apropierea regulii de subiectul de drept (sau
posibilele apropieri), valoarea şi reprezentativitatea regulii. Această dublă evaluare
asociată necesităţilor economiştilor de a releva sistematic indicatorii folosiţi de către
55
întreprinderi va preceda o întoarcere pe teren cu discuţii calitative pe lângă un grup de
întreprinderi cu scopul de a măsura gradul de adeziune la o eventuala propunere a unui
instrument juridic de încadrare a practicilor sociale.

OBIECTIVUL NR. 4: modelarea practicilor sociale ale transnaţionalelor europene

Acest obiectiv va permite verificarea unei ipoteze conform căreia societăţile transnaţionale
sunt purtătoare ale unui model de relaţii profesionale şi de practici sociale. Sunt ele în
măsură să aibă un rol social în cadrul mondializării schimburilor economice? Sunt
întreprinderile transnaţionale europene percepute de dreptul european şi marcate de
cultura europeană, impregnate de modelul social european în momentul în care sunt
exportabile? Care va fi acest model şi va avea el virtuţi economice? Ipoteza neutralităţii
sau atractivităţii economice a responsabilităţii sociale va fi testată începând cu indicatorii
elaboraţi de echipa de cercetători.

Urmare a summit-ului de la Lisabona, au fost luate mai multe iniţiative pentru a situa
responsabilitatea socială a întreprinderilor în cadrul european. Definiţia atribuită de către
instanţele europene acestui concept este foarte apropiată de cea dată pe plan
internaţional. Dar pentru Europa guvernarea socială este o miză puternică a mondializării
şi este posibil de a o europeniza. Legăturile dintre mondializare şi dezvoltare socială sunt
căutate la mai multe niveluri, internaţional, regional sau local. Conform termenilor
Comunicatului Comisiei asupra promovării normelor fundamentale ale muncii şi
îmbunătăţirii guvernării sociale în contextul mondializării, iniţiativele private ale
întreprinderilor „contribuie la îmbunătăţirea guvernării sociale şi la promovarea normelor
fundamentale ale muncii, în paralel cu măsurile care implică guvernele şi celelalte puteri
publice”.

În Europa, se consideră că nu poate fi creştere economică fără coeziune socială. Pentru

instanţele comunitare, nerespectarea drepturilor sociale fundamentale este un obstacol în
calea dezvoltării economice.

Această preocupare comunitară pentru responsabilitatea socială a întreprinderilor poate fi

privită ca o prelungire a lucrărilor care au prezidat adoptarea Cartei drepturilor
56
fundamentale de la Nisa şi care a simbolizat realizarea valorilor comune ansamblului ţărilor
membre. Dezvoltând ideea de responsabilitate socială, instanţele comunitare consideră că
aceste valori împărtăşite de statele membre vor fi împărtăşite de asemenea şi de către
operatorii economici. Aşa cum Cartei de la Nisa este un fel de carte de identitate
europeană, responsabilitatea socială a întreprinderilor europene poate deveni o marcă şi
deci un instrument de recunoaştere pe piaţa complet deschisă sau mondializată.
„Întreprinderea europeană” va fi capabilă să dezvolte ea însăşi bune practici?
Responsabilitatea socială a întreprinderilor va putea fi privită drept o proiecţie la nivel
mondial a întreprinderii „orăşeneşti”?

Ne putem imagina proiectarea unui model de responsabilitate socială a întreprinderilor

bazat pe valori europene? Care va fi acest model? Responsabilitate socială a
întreprinderilor europene va trebui să se limiteze la respectarea drepturilor fundamentale
aşa cum sunt ele definite prin Declaraţia OIM din 1998? Sau avându-se în vedere
transnaţionalele europene, nu vor fi exigenţe mai puternice care se vor sprijini pe
elementele dialogului social (instanţe de informare şi de consultanţă sau de negociere), pe
protecţie socială şi pe drepturi fundamentale? Cu alte cuvinte, va putea modelul social
european să influenţeze construcţia conceptului responsabilităţii sociale pe plan mondial?

Cercetătorii asociaţi proiectului îşi propun nu numai să verifice dacă întreprinderile

multinaţionale europene sunt cu adevărat purtătoare ale unui model de relaţii profesionale
şi de practici sociale, dar şi să stabilească dacă responsabilitatea socială nu a devenit o
nouă componentă distinctă a modelului sociale european, sau cel puţin o extensie a altor
componente, cum ar fi democraţia socială sau drepturile sociale fundamentale.

Metodologie

Activitatea va consta în primul rând în descrierea trăsăturilor distinctive ale unui model
european al responsabilităţii sociale pentru întreprinderi care îşi desfăşoară activităţile în
afara Comunităţii europene. Apoi se va determina măsura în care aceste modele nu sunt
în contradicţie pe de o parte cu comerţul exterior al Comunităţii, şi pe de alta cu dorinţa
întreprinderilor de a-şi spori permanent competitivitatea la nivel mondial.

57
Vor fi de asemenea studiaţi şi testaţi indicatorii construiţi în baza unei modelări economice.
(între 24 şi 29 de luni).

Rezultatele obţinute în aceste testări a indicatorilor vor putea fi prezentate şi vor

servi drept baza pentru o ultima evaluare asupra reglementarii practicilor observate
şi in special asupra intereselor şi riscurilor trecerii de la o normare spontana în
întreprinderi la o normă juridică.

Am prezentat acest proiect atât pentru a marca importanţa acordată problematici

responsabilităţii sociale în şi în afara întreprinderilor/firmelor, dar mai ales pentru că acest
proiect va reprezenta un model pentru cercetarea noastră.

Studiile elaborate până în prezent, scot în evidenţă faptul că practicile si instrumentele

utilizate în aplicarea principiilor de CSR, pot avea un plus de eficientă dacă sunt parte a
unui efort concentrat, al tuturor factorilor implicati în dezvoltarea unei afaceri. Acestea ar
trebui sa fie transparente si bazate pe criterii măsurabile sau de testare.
De asemenea este evidenţiat rolul pe care politicile publice îl pot avea în dezvoltarea
actiunilor cadru de promovare a transparentei si deci a credibilitatii acestor practici.
Comisia Europeana propune să construiasca strategia de promovare a CSR, incluzind un
numar de principii precum:
♦ Recunoasterea naturii voluntare a CSR;
♦ Nevoia de credibilitate si transparenta a practicilor CSR;
♦ Focalizarea pe acele activitati unde implicarea comisiei aduce valoare;
♦ O abordare echilibrata incluzand partea economica, sociala si de mediu in acelasi
mod ca si pentru interesele consumatorilor;
♦ Atentie la nevoile IMM-urilor;
♦ Suport si compatibilitate intre acordurile internationale si instrumentele (ILO - core
labor standards, OECD - guidelines for multinational enterprises)

4. CONDITII DE PARTICIPARE LA ELABORAREA STRATEGIILOR ÎN DOMENIU

58
Criteriile care trebuie retinute sunt stabilite în functie de deschiderea si de
obiectivele strategiei, de actorii ce sunt suceptibili sa revendice o participare la
elaborarea sa, precum şi de circumstantele politice si sociale.
In general, principalele criterii care trebuie respectate sunt urmatoarele :
♦ Aplicarea metodelor de participare adecvate, capabile să evalueze nevoile si
posibilitatile, să dialogheze, să prioritizeze soluţiile, să formeze parteneriate, să
administreze conflicte, capabilă să asigure mijloacele de reglare;
♦ O buna intelegere a tuturor partenerilor care au un interes legitim de a lua parte la
elaborarea strategiei, si un demers reflexiv si pragmatic pentru a proteja pe cei mai
vulnerabili si marginalizati dintre ei;
♦ Punerea in functiune a instrumentelor de incurajare a participarii, in special prin
contributia indirecta a ONG –urilor si a autoritatilor locale, pentru a atrage in procesul
de participare si de analiza a deciziile înainte de a fi luate la nivel central, precum si la
nivel local ;
♦ Organizarea de activitati si manifestari, destinate sa joace un rol de catalizator în
mobilizarea partilor componente;
♦ Adoptarea unui demers pe etape, care constă in antrenarea iniţială a mecanismelor de
participare existente, iar apoi acestea să se îmbunătăţească prin creşterea participării
la fiecare faza a procesului;
♦ Mobilizarea de resurse financiare, în competenţe şi în timp : in general procesul de
participare incepe lent si necesita din plecare investitii ; iar pentru ca să fie eficace în
raport cu costul sau, acesta necesita o perioada de timp;
♦ Existenţa unui mediu propice participarii (de exemplu, politicile, legile si institutile),
precum şi realizarea unei participări la procesul de planificare /dezvoltare, de către
grupurile special create şi institutile specifice, prin mijloace adecvate de încurajare,
favorizare şi administrare, reprezintă sanse de a obţine efectele dorite.
♦ Este dificilă asigurarea unui angajament efectiv privind participarea susţinută a actorilor
neguvernamentali, având în vedere experienţele din trecut ale acestora, când
contributia lor la astfel de procese si părerea lor exprimată, nu au fost in mod real luate
in considerare.
♦ Se cuvine să se mentioneze că demersurile care încep de la “vârf”, nu sunt totdeauna
sinonime esecului si ca plecarea de la “bază” nu constitue o garantie a succesului.

59
Costuri inerente unei participări efective a populatiei

Costurile de acces participativ depind de diversi factori precum :

• Natura si numarul participantilor, locul unde locuiesc si costul oportunitatii participarii
lor. Un numar mare dintre ei au posibilitatea de a lua parte la proces in cadrul serviciilor si
functiilor pe care le ocupa de deja. Alti in schimb trebuie sa se faca disponibili in
detrimentul activitatilor care le permita de a -si asigura subsistenta
(este cazul membrilor societatii civile , in particular aceeia apartinand comunitatilor locale,
pentru care timpul consacrat la participarea vietii orasului este extras din timpul lucru, de
exemplu perioda recoltei ) Fata cu multitudinea de sarcini care le revine, femeile dovedesc
uneori ca au un avantaj asupra dificultatilor ce joaca un rol in procesul parcipativ . Trebuie
deci sa gasim mijloacele de a remedia aceasta situatie de ai ajuta sa li se auda glasul.

Nevoile sunt de diverse tipuri :

• Trebuie timp, in anumite cazuri, pentru a instaura increderea, in special la nivelul
local si de a pune in lucru un cadru de natura sa incurajeze cetatenii sa colaboreze cu cei
ce intervin din afara . Sunt necesare intre 18 luni si 5 ani pentru a pregati si a lansa
procesele de participare de anvergura care trebuie sa insoteasca strategiile nationale.
• Trebuie sa se poata face apel la specialisti. Se câştigă un capital de putere, atunci
când acţiunile importante se bazează pe sprijinul unor persoane calificate in orice domeniu.
În aceeaşi categorie, în diverse planuri, se pot încadra şi activitatile media, chemate să
creeze interactiuni eficace care pot asigura calitatea participarii si a comunicarii.
• Trebuie sa se doteze cu capacitati de comunicare. Institutiile si indivizii care
participa la dezbateri trebuie sa aiba acces la informatiile necesare intelegerii problemelor
supuse dezbaterii.
Actiuni de comunicare prin mijloacele cele mai adecvate grupurilor ce privesc
telecomunicatiile, media, sau mijloace traditionale, sunt deci necesare si au si ele un cost.

Comisia Europeană propune ca strategia sa, în direcţia CSR, să fie concentrata pe

urmatoarele domenii :
♦ Cresterea cunostintelor despre impactul pozitiv al CSR asupra afacerilor si societatii in
Europa si in afara ei, in paticular in tarile in curs de dezvlotare;

60
♦ Dezvoltarea schimbului de experienta si a bunelor practici CSR intre firme;
♦ Promovarea dezvoltarii aptitudinilor de management CSR;
♦ Incurajarea CSR in randul IMM;
♦ Facilitarea convergentei si transparentei instrumentelor si practicilor CSR;
♦ Lansarea unui forum a celor interesti si implicati la nivel european;
♦ Integrarea CSR in politicile comunitare.

4.1. Cresterea cunostintelor cu privire la impactul pozitiv al CSR

asupra afacerilor si societatii

Raportul Comisiei Europene reflecta in mod consistent faptul ca CSR este privit ca un
obiectiv strategic de a cărei îndeplinire depinde succesul in afaceri pe termen indelungat.
Politicile CSR indică un potential ridicat în sustinerea unei creşteri durabile in educatie si
coeziune sociala.
CSR poate ajuta la crearea unei atmosfere de incredere in şi între companii, care conduce
în mod firesc la un angajament mai puternic din partea angajatilor si la o mai mare
motivatie a acestora. De asemenea, aplicând în paractică principiile CSR, intreprinderile
pot juca un rol important in combaterea coruptiei si mitei, precum si prevenirea spalarii de
bani sau a finantarii altor infractiuni.
Un alt beneficiu poate fi crearea unui spatiu de inovare, capabil să ofere slujbe mai bune,
mai sigure. Se pot transfera tehnologi catre alte tari putandu-se astfel susţine tarile in curs
de dezvoltare, prin stablilirea unui dialog intre autoritatile publice, societatea civila si
companile straine.
Între beneficii se numără şi dorinta companiilor de a-si imbunatatii factorul de risc. S-a
argumentat ca avantajele rezultate din conformarea la aceste norme poate in timp depasi
costurile. Desi se crede ca CSR are si un aspect pozitiv asupra competivitatii, in special pe
termen lung, aceste efecte nu au putut fi cuantificate.
Argumentele că dezvoltarea competivitatii, a responsabilitatii sociale, precum şi a grijei faţă
de mediu, in particular in cadrul IMM, sunt argumente de a încuraja aplicarea principiilor
CSR. Demonstrarea acestora afirmaţii poate fi realizată prin:
• Consolidarea cercetarii asupra circumstantelor in care firmele care adopta
CSR pot contribui la dezvoltarea competitivitatii si a unei dezvoltari durabile;

61
• Susţinerea activitatilor promovate de intreprinderi, parteneri socali, institutii de
invatamânt, pentru imbunatatirea cunostintele despre CSR;
• Analiza si diseminarea informatiilor si practicilor CSR precum si a rezultatelor
obţinute în acest sens de catre companii în ţara de origine sau/şi în tarile gazdă.

4.2. Dezvoltarea schimbului de experienta si a bunelor practici în domeniul CSR

Organizatiile si firmele in mod individual au aratat importanta schimbului de experienta si a
bunelor practici CSR intre intreprinderi ca fiind un puternic instrument pentru dezvoltarea
acestuia. Un mare ajutor ar fii daca firmele ar aplica acest concept, ar nota pozitia lor fata
de competitori prin creerea de instrumente standard si proceduri de verificare.
Asociatiile au o lunga traditie in combinarea viabilitatii economice si a raspunderii sociale
iar ele pot asigura o importanta referinta pentru alte organizatii.
Eficacitatea acestor masuri poate fii crescuta pe oricare plan incepand de la nivel local
pana la cel european, printr-o buna coordonare si comunicare a activitatior.
Pe plan european Comisia europeana va continua sa faciliteze schimbul de informatii si
diseminarea bunelor practici despre noile strategii si activitati, in particular accentuind
importanta IMM si a initiativelor de stabilire a Sistemului de Managemet Total al Calitatii.
Este de asemenea propusa o revizuire a practicilor CSR in statele membre, estimarea
performantelor si a valorii adaugate a cadrelor de reglementare si a schemelor de
monitorizare.

4.3. Dezvoltarea aptitudinilor de management CSR

In cadrul datelor adunate cele mai multe raspunsuri au indicat importanta educatiei
directorilor, angajatilor si a altor actori de a promova CSR. Sistemul de educatie la toate
nivelele are un rol crucial in incurajarea responsabilitatii sociale la cetateni, inclusiv la cei
care lucreaza sau care vor lucra in mediul de afaceri sau in afara lui. Educatia in domeniul
administrarii afacerior are o relevanta particulara in cadrul CSR, iar incurajarea unui dialog
eficient intre lumea afacerilor si a educatiei va contribui la promovarea principilor si
practicilor.

4.4. Incurajarea CSR in cadrul IMM-urilor

Conceptul CSR a fost dezvoltat in special pentru mari firme multinationale. Datorita
complexitatii lor reduse IMM-urile (alcatuind grosul industriei europne), necesita o
62
rediscutare a practicilor si instrumentelor aplicate. Datorita micii complexitati si rolului
puternic al patronului, IMM-urile isi gestioneaza impactul social intr-o maniera ceva mai
intuitiva si informata – multe IMM aplicand anumite practici fara sa fie constienti de
aceasta. Angajamentele lor fata de comunitate si angajamet social pot fii caracterizate ca
fiind locale ca scop, ocazional si nelegat de vre-o strategie de afaceri. Forta programelor
sta in consideratiile etice ale patronului/directorilor. Lipsa constientizarii rolului lor impreuna
este cel mai mare obstacol in vedera angajarii lor sociale datorita lipsei unor fonduri
suficiente. Asociatiile IMM-urilor si alte organizatii trebuie sa joace un rol mai activ in
diseminarea informatiilor si constientizarea acestora.
Conform studiului jumatate din IMM-urile europene includ in activitatea lor actiuni social
responsabile. Gradul de implicare tinde sa reflecte dimensiunea intreprinderilor, variind de
la 48% in cazul intreprinderilor foarte mici pana la 65-70% in cazul celor de dimensiune
medie.
Pentru a facilita adoptarea pe scara larga a a practicilor in IMM-uri e nevoie de a
constientiza beneficiul lor economic si promovarea ca instrumente de management al
riscului si de asemenea este necesar de a :
• Activa către o mai buna intelegere a angajamentului social si faţă de mediu,
incluzand cercetari asupra aspectelor CSR specifice IMM.
• Incurajara schimbul si diseminarea practicilor identificate;
• Facilita dezvoltarea unor instrumente prietenoase si crearea lor, in special
pentru acele IMM care doresc sa se implice mai mult in acest tip de activitati, pe baza de
voluntariat;
• Aduce in atentia IMM-urilor si a asociatiior acestora problemele CSR
• Facilita cooperarea intre marile societati si IMM-uri pentru a-si conduce
responsabilitatile sociale in acord cu regulile nationale si europene;
• Constientiza in cadrul IMM impactul activitatiilor la nivelul tarilor in
dezvoltare, si promovarea politicilor IMM-urilor, in particular in cazul standardelor de
munca, eradicarea muncii copiilor, egalitatea intre sexe, educatie, asigurarea sanatatii si
asigurararile medicale care sa acopere riscul.
•
4.5. Facilitarea convergentei si transparentei instrumentelor si practicilor CSR

63
CSR se refera la o gama larga de activitati ale unei companii, in special atunci cand
compania îşi desfăşoară activitatea în mai multe tari. Aceasta situaţie a dus la crearea unei
impresionante diversitati de initiative voluntare, care includ deseori elemente inovative, dar
implica de asemenea provocari, in special in domeniul creşterii transparentei măsurilor si a
comparatiei.
Transparenta este un element cheie a CSR si ajuta firmele in a-si imbunatatii felul in care
actioneza, lasând de asemenea loc pentru masurarea rezultatelor de catre o parte
independenta procesului economic. Interesul in estimarea performantelor a creat in ultimii
ani o crestere a directivelor si principiior de actionare. Nu toate aceste instrumente sunt
insa compatibile in scop, intentie si implementare de la un sector la altul. Deoarece
asteptarile de la politicile CSR devin tot mai bine conturate, se simte nevoia unei
convergente a conceptelor, instrumentelor si practicilor, care pot duce la cresterea
transparentei, fara a bloca inovarea si a oferi astfel benefici tuturor partilor implicate.
Câteva initiative orientate spre piata incep sa apara si converg spre transparenta in aceast
domeniu. Statele EU au avut diverse initiative care au fost promovate in concordanta cu
propriile abordari ale CSR.
Cresterea convergentei si transparentei este necesară in urmatoarele direcţii:
1. Codul conduitei;
2. Standarde de management;
3. Rapoarte financiare, audit si raportare (informare);
4. Etichetare;
5. Investitii social responsabile.

4.5.1. Codul de conduitĂ

Cresterea intersului public in mediul social.

Inovatiile in codul de conduita sunt instrumente fundamnetale in promovarea drepturilor
fundamentale ale omului in practicile anticoruptie, in special in tarile unde autoritatea
publica nu reuseste sa impuna un standard minim. Oricum trebuie subliniat ca ele trebuie
sa fie complementare legislatiei si nu sa se substitue ei.
Cea mai mare problema relativ la conduite este asigurarea ca ele sunt efectiv
implementate, monitorizate si verificate. In aceasta problema Comisia promoveaza o larga
aderenta la conduitele si conceptele dezvoltate de organizatiile internationale. O atentie

64
deosebita trebuie data imlementarii acestora referitor la cei care muncesc in sectoarele de
informare, in zonele de schimb libere si subcontractori.
Se crede ca codul de conduita trebuie :
♦ Construit pe baza ILO (conventii fundamentale) si OECD (ghidul pentru intreprinderi
multinationale) ca un standard de referinta minim;
♦ Sa includa mecanisme de evaluare si verificare a implementarii, si de asemenea
conformitatea cu sistemul.
♦ Sa inglobeze parteneri sociali si alti factori relevanti implicati, in elaborarea
implementarea si monitorizarea lor.
♦ Sa disemineze experienta catre celelalte tari europene.

4.5.2. Standarde în management

Dupa cum s-a evidentiat firmele benficiaza in urma aplicarii CSR iar in sistemele de
mangement precum –Sistemele de Management Total al Calitatii – pot permite firmelor
sa-si creeze o imagine clara a impactului lor in aceasta zona si sa-i ajute in alegerea
deciziior.

4.5.3. Masurarea, raportarea si asigurarea

In ultima decada tot mai multe companii si-au publicat informatii legate de performantele
sociale si de mediu. Raportul „Triple bottom line” referitor la indicatori socal economici si de
mediu, devine o buna practica. Deocandata flexibiltatea poate asigura ca rapoartele sunt
adecvate fiecarei firme. Insa, un consens asupra tipului de informatie care sa fie facuta
publica, formatul rapoartelor, indicatori folositi si credibilitatea evaluarii si procedurilor de
audit vor crea teste mai lizibile, si comunicari intre firme similare ca dimensiune dintr-un
anumit sector. Ex: ghidul dezvotat de Global Reporting Initiative. Un alt document de
analizat este raportul Gyllenhammar, referitor la nevoia raporturilor sociale.
La dezvoltarea GRI Sustainability Guidelines au participat reprezentanti ai firmelor,
societatilor de contabilitate, sindicatelor si altor factori implicati. Acest document are in
componenta atit indicatori cantitativi cit si calitativi. Raportul si indicatorii nu au fost
desemnati sa inlocuiasca GAAP sau alte rapoarte financiare obligatorii. De fapt GRI a fost

65
creat ca un complement al GAAP creind baza pentru credibilitatea si precizia rapoartelor
non-financiare.

4.5.4. Etichetarea

Drepturile de informare ale consumatorului sunt prezentate in tratatele europene.

Informatia trebuie sa fie precisa accesibila si folositoare clientilor. Cum consumatorii isi
exprima o preferinta pentru produsele create intr-o maniera responsabila social si de
mediu, este crucial ca aceste informatii sa apara. Deja aceste informatii sunt disponibile din
diverse suCSR incluzind declaratile poducatorilor.
Adeziunea la anumite criterii de comun stabilite ar contribui la cresterea credibilitati lor.
Monitorizarea este de asemenea importanta. S-a stabilt deja prin ISO:140021:1999 liniile
de urmat in analiza declaratilor de mediu pentru prevenirea fraudelor.
Consumatorii primesc de asemenea informatii prin anumite distincii si premii primite de
companii. Acestea sunt insa limitate la o mica lista de produse. Pentru majoritatea
consumatorilor insa accesul la informatii social relevante si de mediu nu este usor.
Participarea in procesul de etichetare este voluntara. Etichetele trebuiesc create intr-o
maniera obiectiva, transparenta, credibila si non-discriminatorie, respectand obligatiile
internationale si regulile de concurenta. Conventiile de lucru ILO trebuie sa constitue un
minim de plecare.
Prin educarea consumatorilor pentru a face alegeri informate putem dezvolta o mai buna
intelegere a produselor si serviciilor social responsabile.

5. INVESTITII SOCIAL RESPONSABILE(ISR)

Pentru a creste nivelul de cunoastere in legatura cu ISR, unele state membre deja au
adoptat legilatie cerand fondurilor de pensii sa faca public felul cum tin seama de factorii
social, etici si de mediu in deciziile de investitii pe care le fac. Desi aceste legi nu obliga la
adoptarea politicilor ISR, se mareste transparenta cu care se lucreaza. Cum fondurile de
pensie incep sa aiba nevoie de mai multe informatii despre firmele in care investesc,
acestea la rindul lor vad un avantaj in publicarea de informatii relevante.

66
Formele de inregistrare si prospectele imanate de firme in timpul OPI(oferta publica
initiala), poate fi de asemenea o sursa de informatii asupra riscurilor asociate cu acea
intreprindere.

6. PRACTICI ÎN DOMENIUL CSR ÎN DIFERITE ŢĂRI

A) Situatia in UK

Guvernul Marii Britanii a elaborat, in conformitate cu recomandarile Comisiei Europene,

strategia atională privind responsabilitatea sociala, pornind de la urmatoarele principii:
♦ Integrarea CSR cu politicile comunitare, astfel incat sa implice sectorul privat mai mult
si sa promoveze transparenta pe piata.
♦ Dezvoltarea afacerilor mai bine prin politici globale;
♦ Sustinerea sectorului privat;
♦ Dezvoltarea si promovarea bunelor practici in conducerea afacerilor, abordând metode
eficiente.
Guvernul Regatului Unit favorizeaza practicile corelate cu directia CSR europeana si
promoveaza o transparenta ridicata in cadrul firmelor prin actiuni voluntare. De asemenea
guvernul majestatii sale doreste continuarea si prin acest program al documentului de
dezvoltare durabila semnat la Lisabona prin care se doreste ca spatiul european sa
devina:” cea mai competitiva si dinamica economie din lume bazata pe cunoastere
capabila sa sustina cresterea economica cu slujbe mai multe si mai bune si o mai mare
coeziune sociala”.
Tinta este sa:
♦ Se promoveze activitati care aduc beneficii sociale, economice si de mediu.
♦ Lucrul in parteneriat al sectorului privat, comunitatii, sindicatelor, consumatorilor si al
altor factori de decizie.
♦ Incurajarea inovarii in domeniu
♦ Definirea unui mediu decent de informatii, spre exemplu chestiuni fundamentale
precum sanatatea, siguranta si egalitatea in oportunitati.

67
♦ Incurajarea constientizarii increderii si unui dialog public armonios in jurul acestor
probleme.
♦
B. Situatia in Canada

Ca membru semnatar OECD, Canada a infiintat un punct national de contact.

Strategiile sunt importante pentru promovarea CSR. Un numar de departamente
guvernamentale isi desfasoara activitati precum diseminarea informatiior, facilitarea
dialogului intre partile interesate prin respectarea normelor internationale. Aceasta este
dezvoltata de cele treizeci si sapte de guverne dar si de comunitatea oamenilor de afaceri
care promoveaza tot mai mult un cod etic si aceste idei.
Principalii interlocutori pentru dezvoltarea acestei strategii sunt: Council for
International Business (CCIB), Canadian Labour Congress (CLC) si Confédération des
syndicats nationaux (CSN).
Informarea si promovarea se fac prin:
• Site-ul NCP
• Parteneri sociali
• De catre guvern

68
Situatia in Romania

Aparitia in Romania a acestor concepte si a practicilor asociate lor are cel putin doua
cauze. In primul rand dezvoltarea economica si aparitia pe piata a companiilor
multinationale ce au determinat un tip de presiune in sensul identificarii unor modalitati
adecvate de consolidare a imaginii corporatiste si a reputatiei. Aceasta a atras dupa sine
strategii din ce in ce mai sofisticate pe masura ce consumatorul s-a educat si au invatat sa
faca alegeri in cunostinta de cauza. In al doilea rand, retragerea de pe piata a marilor
donatori si diminuarea resurselor financiare provenite de la organisme internationale
determina un alt tip de presiune, in sens invers, din partea organizatiilor non-profit care isi
diversifica strategiile de atragere a finantarilor din suCSR indigene: sector public, sector de
afaceri sau cetateni.
In Romania nu avem un Ministru al Responsabilitatii Sociale asa cum exista in Marea
Britanie. Insa practica responsabilitatii sociale a companiilor din Romania se remarca prin
initiative din ce in ce mai numeroase. Exista fundatii corporatiste, programe de voluntariat
corporatist, initiative de marketing relationat cu cauza, programe de donatii si chiar
campanii sociale sustinute de companii. S-au inmultit deja dezbaterile si seminariile, iar de
trei ani exista si competitii ale proiectelor de responsabilitate sociala corporativa. Ceea ce
noi nu avem prea mult iar tarile vestice au din plin sunt cercetarile. Si s-ar putea ca o
investigatie serioasa sa ne arate ca, asa cum se intampla tot in Marea Britanie - unde unul
din cinci consumatori boicoteaza produsele care nu pot fi asociate cu cate o cauza buna,
romanii vor miza din ce in ce mai mult pe companiile responsabile.

Responsabilitatii sociala a firmelor in Romania nu trebuie sa se rezume numai la acţiuni

de filantropie, ci este necesar să se imprime o atitudine de respect faţă de drepturile
democratice ale angajaţilor, si a celor ce sunt afectati de activitatile lor (clientii, furnizorii,
colectivitatea locala, generatia de maine, etc.). Este vorba de la trece de la o atitudine de a
da "pomana", la principiile cerute de “democratie”. Responsabilitatea sociala vizeaza în
mod intrinsec activitatile firmelor, pe când filantropia nu.
In Romania marile firme au ca practică organizarea de Conferinte, menţionând pe cea
organizată în februarie 2005, care a avut ca tema “Responsabilitatea sociala a companiilor
– premisa pentru parteneriatul intre societatea civila si sectorul de afaceri”.
69
În cadrul acestei reuniuni s-a încercat definirea notiunii de Corporate Social Responsability
(CSR) si a componentelor acesteia, dar in final s-a considerat mai important să se
stabilească un parteneriat intre organizatii neguvernamentale si companii. –a precizat că
acest parteneriat trebuie să aibă la bază recunoaşterea aceloraşi valori, sa aiba atitudini
similare asupra problemelor societatii
Se cuvine menţionată iniţiativa firmei Euro Inter Trade –Forum Auto, importator Volvo in
Romania, care a lansat in noiembrie 2005 ,in parteneriat cu Fundatia Life for Life si Dilema
Veche, proiectul Forumurilor Volvo –Dilema veche la New Europa College. Acest proiect
este conceput ca un club de dezbatere intre elitele de afaceri si elitele culturale , cu scopul
declarat „ca prin aceast parteneriat creşte importanta constientizarii responsabilitatii sociale
In concluzie unele firme mari din Romania recunosc importanta Responsabilitatii sociale(
Corporate Social Responsability) dar o aplica prin sponzorizarea unor firme
nonguvernamentale . Consideram ca aceasta stare de fapt trebuie indreptata prin
publicarea de articole , prezentari in seminarii a incarcarii de a realiza cu adevarat
Responsabilitatea sociala .

3. Preocupări şi acţiuni pe plan internaţional

În scopul promovării conceptelor şi exemplelor de bună practică, la nivelul
OECD şi al Uniunii Europene au fost luate o serie de iniţiative, cum sunt :
¾ Convenţia anti-mită şi alte măsuri anti-corupţie (OECD);
¾ Elaborarea de către OECD a Principiilor ale guvernării corporatiste, care
reprezintă prima iniţiativă inter-guvernamentală de promovare a
componentelor principale ale unei bune conduceri corporatiste;
¾ Ancheta privind comportamentul corporaţiilor, care a analizat 223 de coduri
de conduită în funcţiune în întreprinderi din aproape toate ţările membre
OECD;
¾ Elaborarea unor coduri de buna practică corporatistă, în mai multe ţări
europene;
¾ Elaborarea principiilor directoare de acţiune şi a unui ghid pentru corporaţiile
multinaţionale, care are în vedere integrarea drepturilor omului în
principiile de acţiune corporatiste, şi face recomandări pentru acţiunea
întreprinderile multinaţionale în statele non-membre OECD;
¾ Raportul Comisiei Aldama privind transparenţa pieţelor de capital;
¾ Campania pentru promovarea CSR – RSC în IMM, cu 63 manifestări şi
acţiuni în 29 ţări şi 25 de limbi, în care au fost prezentate 175 de cazuri de
IMM;
¾ Elaborarea GREEN Paper pentru promovarea CSR – RSC în Europa;
¾ Stabilirea Strategiei de promovare a CSR - RSC, cu următoarele obiective
principale :

70
 aprofundarea şi răspândirea conceptelor CSR - RCS şi a impactului
său pozitiv asupra afacerilor, în Europa şi în lume, în special în ţările în
curs de dezvoltare;
încurajarea schimburilor de experienţă şi a bunelor practice în domeniul
CSR -RCS, între întreprinderi;
dezvoltarea abilităţilor manageriale specifice CSR - RSC;
promovarea CSR - RSC în IMM;
facilitarea convergenţei şi transparenţei acţiunilor şi instrumentelor
(procedurilor şi metodelor) pentru implementarea CSR - RSC;
integrarea CSR - RSC în politicile comunitare ale UE.
¾ Organizarea în vara anului 2005 a unei Conferinţe "CSR : Competitive,
Small, Responsible", în cadrul căreia au fost dezbătute câteva probleme
importante pentru viitorul CSR _ RCS în Europa, cum sunt :
→ rolul marelui business,
→ caracterul voluntar al CSR - RCS (ceea ce nu înseamnă că este o simplă
adăugare la componentele principale ale activităţii firmelor),
→ dificultăţile administrative legate de introducerea şi aplicarea CSR _ RSC,
→ modalităţile de comunicare ale acţiunilor şi proiectelor CSR -RCS,
→ sprijinirea eforturilor IMM în introducerea CSR – RSC.
¾ Înfiinţarea ORSE (Observatoire sur la Responsabilité Sociétale des
Entreprises), care are ca principale obiective : colectarea, prelucrarea,
analiza, elaborarea şi difuzarea, în Franţa şi în străinătate, de documente şi
studii referitoare la CSR-RSC ;

4.Situaţia din România

În România definirea şi modalităţile de concretizare a conceptului de
responsabilitate sociala corporatista generează încă o serie de probleme, având în
vedere interpretarea diferită dată conceptului de către firme si companii.
Până acum, în România ultimilor ani multe din companiile transnaţionale,
obişnuite să desfăşoare astfel de programe în majoritatea ţărilor unde activează, au
aplicat principiile responsabilităţii sociale corporatiste.
Între acţiunile care se înscriu în eforturile la nivel naţional de introducere şi
promovare a acestor principii pot fi menţionate :
A) -Camera de Comerţ Americană în România (AmCham)2 a iniţiat primul program
din Europa de Est pe tema importanţei integrării în cultura organizaţională a companiilor a
conceptului de responsabilitate socială corporatistă (RSC - CSR) şi a anunţat instituirea
premiilor pentru proiecte RSC – CSR pentru firmele care integrează astfel de proiecte în
politica lor de dezvoltare organizaţională.
Iată câteva exemple de programe RSC - CSR realizate de membri AmCham în
România :
i) - Programul "Mâini întinse" a fost derulat de compania Connex împreună cu
Sirois, Fundaţia pentru ajutorarea copiilor români, . În decembrie 1998, s-a hotărât crearea

2
AmCham este o organizaţie apolitică şi non-profit, fondată în 1993 de investitorii americani în România. AmCham
România este una dintre cele 92 de Camere de Comerţ Americane din 86 de tari afiliate Camerei de Comerţ Americane,
cu sediul la Washington D.C. şi membră a Consiliului European al Camerelor de Comerţ Americane.
AmCham România numără în prezent 153 de membri: companii locale si multinaţionale, asociaţii profesionale şi de
afaceri de toate mărimile şi din toate domeniile de activitate, precum şi organizaţii non-guvernamentale care au bune
legături cu Statele Unite.
AmCham a organizat în anul 2002 o Conferinţă cu tema "Responsabilitatea socială a corporaţiilor"

71
unui fond de caritate care sa fie alimentat lunar din donaţiile angajaţilor companiei. La
sfârşitul anului 2001 numărul salariaţilor care au participat la constituirea fondului ajunsese
la 920. iar suma adunată era de cca. 75.000 dolari. Banii au fost folosiţi pentru proiecte
privind prevenirea abandonului copiilor, pentru copiii instituţionalizaţi şi pentru cei cu nevoi
speciale, pentru a-i ajuta pe copii să aibă încredere în sine şi speranţa că vor avea o
familie.
ii) - Compania Coca-Cola din România a finanţat o serie de proiecte de interes
comunitar, cum sunt :
◊ Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu, a fost sponsorizat in anii 2000 si
2001;
◊ Proiectul "E rândul tău să schimbi lumea", de care au beneficiat aproximativ
50.000 de studenţi români care au fost ajutaţi să se orienteze în carieră. Proiectul
şi-a propus să dea tinerilor români încredere în viitorul lor şi al societăţii
româneşti;
◊ Programul "România, privită cu inima" - în anul 2002, Coca-Cola România a
adaptat pentru televiziune o serie de filme scurte, care conţin caracterizări ale
ţării noastre văzute cu ochii rezidenţilor străini şi le-a prezentat pe canalul
Discovery ;
◊ Înfrumuseţarea unor parcuri - compania a înfrumuseţat patru parcuri, două in
Bucureşti şi câte unul în Cluj-Napoca şi Iaşi;
◊ Programe MBA - în programul de şcolarizare ASEBUSS, dedicat studenţilor şi
care se va derula pe parcursul a cinci ani, compania a investit 100.000 dolari.
iii) - Procter&Gamble (P&G) împreună cu Programul Naţiunilor Unite pentru
Dezvoltare (PNUD) a dezvoltat programul "Învaţă să schimbi lumea" care a avut ca
obiective stimularea iniţiativei tinerilor şi creşterea responsabilităţilor acestora in
comunităţile locale. Programul care s-a desfăşurat in 62 de clase din 12 scoli din Bucureşti,
selectate cu ajutorul Inspectoratului şcolar, avut trei faze:
 una teoretica, în care a avut loc prezentarea obiectivelor;
 a doua, practică, in cadrul căreia elevii au prezentat proiecte referitoare la
nevoile identificate
ale comunităţii locale;
 a treia, de aplicare a proiectelor câştigătoare, între care : înfiinţarea unei staţii de
radio a şcolii,
o librărie într-un orfelinat ş.a.
iv) - Philip Morris a lansat in anul 1999 programul "Decizia e a mea!", un program
educaţional împotriva fumatului juvenil.
B) - Pe lângă aceste acţiuni, sub egida AmCham au fost iniţiate şi o serie de
concursuri de proiecte pentru promovarea implicării mediului de afaceri din
România şi a instituţiilor non-guvernamentale în rezolvarea problemelor cu care
se confruntă comunitatea :
i. Concursul „Oameni pentru Oameni”, organizat în parteneriat cu Asociaţia
pentru Relaţii Comunitare (ARC), în cadrul căruia au fost nominalizate şi
proiectele menţionate mai sus;
ii. Concursul naţional „Responsabilitatea socială a companiilor” la care s-au
înscris 110 proiecte provenind de la companii multinaţionale, întreprinderi mici
şi mijlocii, organizaţii non-guvernamentale, voluntari şi donatori/sponsori

72
 individuali, care au investit, în anul 2002, în acţiunile de interes comunitar pe
care le sprijină. Concursul a fost organizat pe mai multe secţiuni :
• programe de contribuţii si sponsorizări (pentru corporaţii, întreprinderi
mici şi mijlocii şi persoane fizice),
• programe de atragere de fonduri (campanii instituţionale de colectare
de fonduri),
• programe de voluntariat (muncă voluntară în cadrul corporaţiilor,
campanii de voluntariat public),
• programe comunitare corporate (programe comunitare şi programe de
marketing comunitar).
Premiile concursului au fost decernate pentru recunoaşterea valorilor profund
umane a acestor iniţiative, în cadrul unei Gale de Premiere desfăşurate în
prezenţa membrilor juriului, a mass-media şi a reprezentanţilor companiilor şi
organizaţiilor ale căror programe comunitare au participat la această
competiţie.
C) - Romanian Enviromental Partnership Foundation, a instituit Premiul
“Management pentru Dezvoltare Durabilă”
Acest premiu este decernat unei întreprinderi cu viziune strategică şi cu un
sistem de management care îi permite să-şi îmbunătăţească permanent contribuţia
la dezvoltarea durabilă. Aspectul de mediu, cel economic şi social al durabilităţii
sunt integrate clar în misiunea şi politicile organizaţiei.
La nivelul întreprinderii există obiective clare pentru reducerea impactului
nociv asupra mediului împreună cu sarcini şi indicatori pentru monitorizarea şi
raportarea performanţei.

D) - Alte acţiuni organizate în acest an pentru promovarea şi răspândirea acestui nou

concept sunt încurajatoare în această direcţie :
♦ Asociaţia Internaţională a Studenţilor în Economie şi Comerţ din Bucureşti
(AIESEC), în parteneriat cu Primăria sectorului 2 au organizat, la sfârşitul lunii mai
a.c. o întâlnire cu reprezentanţi de companii, organizaţii neguvernamentale (ONG)
şi voluntari din străinătate care doresc să activeze în programe de
responsabilitate sociala corporatista (RSC - CSR).
♦ Uniconnect împreună cu Pro Vobis – Centrul Naţional de Voluntariat, ca
partener local, cu sprijinul Asociaţiei pentru Relaţii Comunitare (ARC) au
organizat în data de 29 septembrie 2005, prima întâlnire dedicată
responsabilităţii sociale corporatiste, în Cluj
Proiectul astfel iniţiat se alătură demersurilor similare din Timişoara, Arad,
Bucureşti şi Lugoj, având ca scop crearea unei coaliţii de tipul Business to
Business (B2B) în scopul dezvoltării de proiecte de responsabilitate socială la Cluj
în parteneriat cu alţi actori din comunitatea locală (sectorul nonprofit şi autorităţile
locale).
Coaliţia din Cluj se va alătura eforturilor de creare a unei reţele naţionale de
responsabilitate socială corporatistă care va fi un partener puternic al Reţelei
Europene CSR şi va lucra pentru unificarea eforturilor tuturor coaliţiilor de
responsabilitate socială existente în România.
Acest tip de acţiuni trebuie continuate, pentru că este însă necesar ca acest nou
concept să ajungă şi la nivelul companiilor de mărime medie şi mică din România,

73
având în vedere că multe din acestea nu au ajuns să se gândească la această problemă,
fiind preocupate de supravieţuirea de la o perioadă la alta.
La acestea trebuie adăugat că în România încă nu s-au realizat cercetări de piaţa
referitoare la atitudinea consumatorilor faţă de responsabilitatea socială a companiilor, din
cauză că tema este nouă pentru publicul românesc.

Responsabilitatea sociala a firmelor are la bază principiul de conciliere a activitatilor

economice cu principiile sociale si ecologice cerute de o dezvoltare durabilă. (Multi
folosesc sloganul "triple P", People, Planet, Profit - care e foarte bun in masura in care
permite să se popularizeze şi să se conştientizeze conceptul)
Putem sa le clasam in trei categorii: reglare voluntara, reglarea sociala si reglarea
institutionala.
ƒ reglarea voluntara -Managerii firmelor vor sa decida totul singuri. Multi dintre ei
sustin ca au interesul sa aibe un "management responsabil", fiind rentabil pentru
fidelizarea angajatilor, pentru imbunatatirea imaginii de marca, pentru reducerea riscurilor,
etc.
ƒ reglarea sociala – regasita prin extinderea dialogului social si participarea la decizii
a tuturor partilor interesate. Au dreptul sa se pronunte si sa decida nu numai managerii, ci
toti cei care contribuie la functionarea si succesul firmelor (salariatii, micii actionari,
furnizorii, etc.) si cei care sunt afectati de activitatile lor (colectivitatile locale, mediul
reprezentat de ONGuri, asociatiile de consumatori, etc.)r
ƒ reglarea institutionala - data de cadrul normativ de referinta, cum sunt: normele
internationale si nationale "de sus in jos". Este vorba in primul rand de drepturile omului, de
acordurile privind mediul etc
Cele trei forme de reglare sunt necesare, desi nici una dintre ele nu poate raspunde la
toate problemele.

Reprezentativă pentru tema noastră este şi lucrarea “Responsabilitatea sociala a

corporatiilor” elaborată de Mariana Petcu.
Abordarea conceptului este făcută din prizma globalizării, care a condus la modificari
profunde si în structura organizatorică a companiilor. Pentru a raspunde noilor provocari, în
ultimii ani s-a conturat conceptul de responsabilitate sociala a companiilor. Odata cu acest
nou concept a fost lansat principiul conform caruia eficacitatea firmelor nu va mai putea fi
masurata doar în functie de performantele economice. O companie care doreste sa

74
functioneze pe termen lung si sa ramâna competitiva în contextul unei economii tot mai
globalizate, trebuie să elaboreze strategii si politici în vederea transformarii firmei într-o
afacere responsabilă din punct de vedere social.
Firmele, indiferent de marimea lor, trebuie sa devina mult mai sensibile si mai implicate în
problemele sociale. Un studiu realizat de Commitee for Economic Development din SUA
sugereaza urmatoarele perspective ale societatilor în privinta activitatilor de business:
1. Cercul intern (la nivelul firmei):
- cuprinde responsabilitatile de baza precise necesare pentru realizarea obiectivelor
economice: produsele, serviciile, locurile de munca si cresterea economica a
societatii.
2. Cercul intermediar (la nivelul mediului în care se desfasoara afacerea):
- cuprinde responsabilitatile referitoare la îndepinirea obiectivelor economice în
conditiile constientizarii importantei aspectelor sociale: conservarea mediului,
conditiile de angajare si relatiile cu salariatii, informarea corecta si completa a
consumatorilor, precum si tratamentul fata de acestia.
3. Cercul exterior (în contextul strategiilor din tara respectiva si chiar în afara
granitelor):
- cuprinde responsabilitatile noi care apar si pe care orice firma trebuie sa si le
asume, chiar daca nu sunt foarte vizibile înca pe scara larga în societate. Firmele
trebuie sa devina implicate în îmbunatatirea activa a mediului social; ele trebuie sa
sprijine rezolvarea problemelor sociale precum saracia si celelalte probleme cu care
se confrunta mediul în care îsi desfasoara activitatea, mergând pâna la afirmarea
responsabilitatii sociale în afara granitelor tarii, în contextul globalizarii economice.

Ce reprezintă responsabilitatea sociala a corporatiei (CSR):

¾ filantropie din partea unei corporatii, adica actiuni cu caracter umanitar menite sa
"îndulceasca" impactul activitatii sale?
¾ simpla respectare a legislatiei existente, adica minimum obligatoriu pentru ca firma
respectiva sa poata exista ?
¾ politica de "Public Relations", adica înca un instrument "formal" prin care o companie
îsi asigura un loc în competitia economiei de piata ?

75
O definitie a CSR, prezentată în lucrarea menţionată, ar putea fi: modalitatea în care o
firmă îsi desfasoara activitatea în cadrul sistemului legislativ si a reglementarilor stabilite de
societate, în conformitate cu drepturile universale ale omului.
Conceptul de responsabilitate sociala a firmei a aparut datorita schimbarii de la modelul
economic predominant al business-ului, catre un model mult mai larg de business socio-
economic. Modelul clasic economic al firmelor a pus în principal, accentul pe: productie,
exploatarea resurselor, interesele individuale, un interes minor al guvernului si o viziune
generala a business-ului ca un sistem închis. Modelul socio-economic accentueaza atentia
care trebuie acordata calitatii vietii, conservarii resurselor, intereselor societatii si priveste
business-ul ca pe un sistem deschis.
Autoarea arată că în utilizarea conceptului de responsabilitatea sociala a companiilor,
se foloseşte o terminologie variată, evidenţiind următoarele:
Referitor la dimensiunea socială si comunitară a activitatii unei companii, nu exista o
terminologie unitară, clară, cu definitii precise. Pentru familiarizarea cu acest nou concept,
sugeram câtiva dintre termenii vehiculati atât la nivel international, cât si în tara noastra:
- responsabilitate sociala a corporatiilor
- filantropie corporatista
- cetatenia corporatiilor
- implicarea comunitara
- investitiile sociale
- investitiile responsabile social
- antreprenoriat social.

La nivelul unei firme, managerii de resurse umane sunt cei mai direct implicati în
problemele de responsabilitate sociala, cu atât mai mult cu au în răspundere evolutia
angajatilor firmei. În activitatea lor, acestia se confrunta cu o serie de situatii complexe,
care pot influenta profund activitatea întregii firme, cum ar fi:
¾ Ce obligatii are o firma fata de un angajat care a lucrat în trecut cu rezultate foarte
bune, dar care a devenit inutil din cauza pierderii aptitudinilor cerute de munca lui?
¾ Ce impact poate avea stilul de viata al unui angajat asupra promovarii, daca celelalte
conditii sunt îndeplinite?

76
 ¾ Ce cantitate de informatie poate sa primeasca un angajat referitor la o anumita
problema, fata de un alt angajat cu aceleasi atributii si responsabilitati?
Comportamentul etic sau neetic afecteaza în mod direct luarea deciziilor si determina
comportamentul unui manager. Din aceasta perspectiva, elementul esential este conflictul
potential dintre etica fiecarui individ si cerintele impuse de organizatia în care individul
respectiv îsi desfasoara activitatea. Singurul element stabil si intangibil, fata de care se
poate emite orice fel de judecata în cadrul companiei este legea, care trebuie respectata
de fiecare: manageri si subordonati, furnizori si clienti, colegi si colaboratori, deci toti cei
care participa, din interior sau exterior, la functionarea unui sistem economic.
În vederea elaborarii unei strategii de implementare a echitatii la nivelul întregii firme un
manager de resurse umane se poate baza atât pe sistemele legislative specifice
managementului resurselor umane pentru combaterea discriminarilor de orice fel, cât si pe
activitatea unor comitete si agentii specializate guvernamentale, departamentale sau
private. Compartimentul de resurse umane are un rol crucial în realizarea unui
comportament responsabil social într-o firma. Primul lucru care trebuie facut este sa
selectati în functiile din acest compartiment, pe cât posibil, persoane cunoscatoare a naturii
umane si profund interesate în stimularea si motivarea acesteia.
Reflectarea responsabilitatii sociale la nivelul firmei consta în detalierea si
implementarea unor actiuni specifice echitabile, care sa favorizeze un climat etic promotor
de sanse egale pentru toti angajatii în toate activitatile de resurse umane: selectie,
promovare, evaluare, concediere etc. Pentru ca deciziile care afecteaza direct viata si
activitatea angajatilor din firma sa fie nediscriminatorii, trebuie elaborate anumite criterii de
determinare a variantelor decizionale optime. Aceasta presupune ca în luarea unei decizii
va trebui sa se tina cont de efectul acesteia asupra eficientei activitatii firmei în corelatie cu
satisfacerea intereselor angajatilor.
Fisele de post, regulamentele interne, ghidul privind politica firmei si formularele de
evaluare a performantelor sunt mecanisme ce stabilesc si aduc la cunostinta standardele
firmei. Felul în care o firma indica sau nu regulile de conduita reflecta valorile
managementului si influenteaza direct adoptarea unui comportament responsabil social al
firmei. Managerul de resurse umane trebuie sa identifice posibilele situatii generatoare de
comportamente discriminatorii si sa le evite.

77
Pe plan European se vad o serie de obstacole in calea constientizarii si adoptarii practicilor
CSR, apărute ca urmare a :
• Lipsei informatiilor despre relatiile dintre CSR si performantele în afaceri;
• Lipsei consensului intre diversele parti implicate, tinind cont de dimensiunile globale
ale CSR in particular, diversitatea in cadrul politicilor interne;
• Formarea insuficientă a unei culturi CSR, in special in cadrul scolilor de comert si de
management;
• Constientizarii reduse a rolului şi importanţei principiilor CSR, în cadrul IMM-urilor;
• lipsei unor instrumente general acceptate pentru a crea, conduce si comunica
politicile CSR; ceea ce ar asigura o vizibilitate sporită a acestora;
• Recunoasterii reduse a comportamentului CSR la nivelul investitorilor şi o slabă
presiune a consumatorilor în acest sens;
• Coerentei reduse in cadrul sectorului pulic.

Înlăturarea acestor obstacole si/sau evitarea lor in cadrul programului CSR adoptat in
Romania trebuie sa fie o componenta de baza a strategiei care va fi adoptată.

ANALIZA SWOT

Analiza documentara realizata cu privire la rolul, importanta, nivelul de intelegere si

aplicare a conceptului de responsabilitate sociala a firmelor, in activitatea economica din
diferite tari, a permis evidentierea urmatoarelor:

Puncte tari Puncte slabe Oportunitati Riscuri

¾ Sustine ¾ Lipsa ¾ ¾ Coerenta
cresterea economică informatiilor despre ¾ firmele au reduse in cadrul
prin sustinerea relatiile dintre CSR si constientizat sectorului pulic cu
coeziunii sociale performantele în importanta privire la aplicarea
¾ comportament afaceri; comportamentului principiilor de
Responsabil Social, ¾ Lipsa social responsabil responsabilitate
creaza valori atât consensului intre ¾ societatea civila sociala
pentru companii şi în diversele parti a constientizat rolul ¾ Formarea
egală măsură şi implicate, tinind cont sau in cadrul firmelor insuficientă a unei
pentru societate de dimensiunile ¾ Cadrul european culturi CSR, in
¾ Incurajarea globale ale CSR in favorabil special in cadrul
inovarii in domeniu particular, diversitatea ¾ promoveze scolilor de comert si
¾ Integrarea CSR in cadrul politicilor activitati care aduc de management;
cu politicile interne; beneficii sociale, ¾ Constientizarea

78
comunitare, astfel ¾ Lipsa unor economice si de redusa a rolului şi
incat sa implice instrumente general mediu importanţei
sectorul privat mai acceptate pentru a ¾ Lucrul in principiilor CSR, în
mult si sa promoveze crea, conduce si parteneriat al cadrul IMM-urilor;
transparenta pe piata. comunica politicile sectorului privat, ¾ Recunoasterea
¾ Dezvoltarea CSR; ceea ce ar comunitatii, redusa a
afacerilor mai bine asigura o vizibilitate sindicatelor, comportamentului
prin politici globale; sporită a acestora; consumatorilor si al CSR la nivelul
¾ Sustinerea altor factori de investitorilor şi o slabă
sectorului privat; decizie. presiune a
¾ Dezvoltarea si ¾ Definirea unui consumatorilor în
promovarea bunelor mediu decent de acest sens;
practici in conducerea informatii, spre ¾
afacerilor, abordând exemplu chestiuni
metode eficiente. fundamentale precum
¾ Suport si sanatatea, siguranta
compatibilitate intre si egalitatea in
acordurile oportunitat
internationale
¾

Studiile si cercetarile realizate in ultimii ani releva faptul ca managerii din diferite companii
sunt implicati in initiative de Responsabilitate Sociala din diverse motive, care pot fi de la
dorinta de a face un lucru bun, pana la aceea de a consolida rolul companiei in comunitate,
din nevoia de a rezolva anumite probleme in scopul obtinerii de beneficii directe sau
indirecte. Pe de alta parte si consumatorii vor companii tot mai responsabile.
Sunt edificatoare in acest sens, rezultatele sondajelor realizate in Marea Britanie de firma
MORI, in anul 2002, de Business Week in anul 2000 in SUA si de Burson Marsteller in anul
2001 asupra consumatorilor si decidentilor, care au fost prezentate in acest studiu.
Implicarea unei companii in sustinerea unor cauze bune are la baza, in majoritatea
cazurilor, decizii de natura strategica. Cele mai des intalnite sunt:
¾ Imbunatatirea reputatiei firmei;
¾ Cresterea notorietatii acesteia;
¾ Consolidarea imaginii unei marci.

Forumul Economic Mondial a identificat in anul 2001 opt domenii in care sectorul de afaceri
are beneficii directe daca decide sa se implice in sustinerea Responsabilitaii Sociale .
Acestea sunt:
¾ Managementul reputatie;

79
 ¾ Identificarea situatiilor de risc si managementul conflictului;
¾ Recrutarea personalului, motivarea si fidelizarea acestuia;
¾ Relatiile cu investitorii si accesul la capital;
¾ Invatarea si inovarea;
¾ Competitivitatea si pozitionarea pe piata;
¾ Eficienta operationala;
¾ Obtinerea licentelor de operare.

Romania, desi nu are inca o structura institutionala care sa se ocupe de problematica

Responsabilitatii Sociale, asa cum Marea Britanie are chiar un Ministru, are initiative din ce
in ce mai numeroase. Exista fundatii corporatiste, programe de voluntariat corporatist,
initiative de marketing relationat cu cauza, programe de donatii si chiar campanii sociale
sustinute de companii. A crescut numarul dezbaterilor, al seminariilor, de 3 ani existand si
competitii ale proiectelor de responsabilitate sociala corporativa. Ceea ce nu avem, iar in
alte tari sunt numeroase, sunt cercetarile in domeniu, investigatiile serioase care sa arate
atat atitudinea firmelor fata de consumatori, precum si atitudinea acestora fata de exemplu,
de produsele care nu pot fi asociate cu o cauza buna.

80
 AU B CS DA FI FR DE EL HU IE IT LA LT LU PL PT ES SE NL UK

Promoting CSR
Awareness raising
Research
Public-private
partnerships
Business
incentives
Management tools
Ensuring transparency
Codes
Reporting
Labels
Socially
responsible
investment (SRI)
Advertising
Other
Developing CSR-supportive policies
Sustainable
development
Social policies
Environmental
policies
Public
procurement
Trade and export
policies
Other

81
Terminologie

¾ Investiţii motivate etic sau pentru bunăstarea publică: o cerinţă sau o

activitate ce se bazează pe investiţii. Spre deosebire de donaţii, investitorii pornesc, în
cazul investiţiilor motivate etic, de la ideea că banii se întorc în circuit fie prin
rambursare (în cazul împrumuturilor), fie prin vânzare (în cazul acţiunilor);

¾ Codurile de comportament: o declaraţie formală despre valorile şi

activităţile unei întreprinderi, precum şi ale furnizorilor acesteia. Un cod oferă standarde
minimale în legătură cu obligaţiile întreprinderii de a le respecta, această obligaţie
revenind şi contractorilor, subcontractorilor, furnizorilor şi deţinătorilor de licenţă.
Codurile pot fi extrem de complexe şi cer respectarea standardelor aferente; de
asemenea şi mecanismele de punere în practică sunt multiple şi complicate;

¾ Angajamentele cetăţeneşti ale întreprinderii: modelarea ansamblului

de relaţii între o companie şi mediul său local, naţional şi global;

¾ Guvernarea întreprinderii: modelarea ansamblului de relaţii între

management, Consiliul de Administraţie, acţionari şi alţi factori implicaţi ai unei
întreprinderi. Guvernarea întreprinderilor stabileşte o structură în cadrul căreia sunt
fixate / reglementate obiectivele firmei, mijloacele spre atingerea acestora şi
supravegherea performanţelor companiei (cod OECD - 1999);

¾ Eficienţa ecologică: conceptul care se bazează pe o utilizare raţională a

resurselor în scopul diminuării atât a acţiunilor dăunătoare mediului, cât şi a costurilor;

¾ Auditul ecologic: verificarea deciziilor investiţionale după criterii

ecologice nefinanciare;

¾ Verificarea compatibilităţii mediului: analiza efectelor unui proiect sau a

activităţii economice asupra mediului;

¾ Auditul etic: verificarea deciziilor investiţionale după criterii etice

nefinanciare;

¾ Selecţia etică: admiterea sau excluderea titlurilor de valoare şi a acţiunilor

în / din portofoliul investiţional din raţiuni etice, sociale şi ecologice;
82
¾ Comerţul etic: comerţ cu scopul de a asigura, în cadrul lanţului
convenţional de produse, îndeplinirea condiţiilor cu privire la standardele minimale,
precum şi înlăturarea celor mai dure forme de exploatare (munca minorilor, munca
forţată şi aşa numitele „ateliere unde se munceşte din greu” ). Criteriile cu privire la
mărci pentru comerţul etic se sprijină, în general, pe acordurile BIM;

¾ Comerţul corect: alternativă la comerţul internaţional tradiţional. Concret,

este vorba de parteneriate comerciale care promovează dezvoltarea susţinută a
producătorilor dafavorizaţi şi marginalizaţi. Acest lucru se întâmplă prin condiţii
comerciale mai bune, sensibilizare şi campanii. Criteriile pentru mărfuri comercializate
corect sunt diferite de la un producător la altul: de exemplu, preţuri garantate,
prefinanţare şi plata directă a producătorilor sau partenerilor acestora;

¾ Drepturile omului: se bazează pe recunoaştera demnităţii umane şi a

drepturilor inalienabile ale tuturor oamenilor ca bază pentru libertate, corectitudine şi
pace în lume. Ele sunt definite în Declaraţia Drepturilor Omului din 1948. La nivel
european, art. 6 din Tratatul Uniunii Europene stipulează următoarele: UE „se bazează
pe principiile libertăţii, democraţiei, respectării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale
omului, cât şi ale statului de drept; la aceste principii aderă toate statele membre”. În
consecinţă, Convenţia europeană cu privire la drepturile omului, aprobată de Consiliul
Europei, este obligatorie în toate statele membre. Carta Europeană a Drepturilor
Fundamentale, adoptată în decembrie 2000 la Nisa, garantează respectarea drepturilor
omului prin intermediul organelor europene, pe de o parte, respectiv statelor membre,
pe de altă parte, în domeniile în care se aplică dreptul comunitar;

¾ Monitorizarea: proces al culegerii regulate de informaţii, în scopul

controlării respectării unor criterii determinate;

¾ Spirit antreprenorial responsabil: un concept al Naţiunilor Unite, care

evidenţiază rolul întreprinderilor în dezvoltarea durabilă. Mesajul central: întreprinderile
pot să-şi exercite propria lor activitate aşa încât să sprijine creşterea economică şi
sporirea capacităţii de a face faţă concurenţei, acţionînd în acelaşi timp conştient faţă
de mediu şi responsabil social;

¾ Influenţa acţionarilor: acţionarul să-şi perfecţioneze comportamentul

etic, social şi / sau ecologic al unei întreprinderi prin dialog, presiune, sprijinirea unui
83
management conştient de responsabilitatea sa socială şi vot în cadrul reuniunilor
anuale;

¾ Audit social: evaluarea sistematică a performanţelor sociale ale

organizaţiei cu privire la standarde şi aşteptări;

¾ Capitalul social: situaţia patrimonială şi încrederea reciprocă într-o

comunitate. Capitalul social este o premisă pentru colaborare şi comportament uman
organizat, inclusiv pentru afaceri. El poate fi modificat, pierdut sau majorat, ca şi cel
financiar.

¾ Evaluarea efectelor sociale: analize sistematice ale efectelor unui

proiect economic sau activităţii de afaceri raportate la situaţia culturală şi socială în
comunitate;

¾ Mărci sociale: instrucţiuni textuale sau vizuale pe produse care vor să

influenţeze decizia consumatorilor de a cumpăra, prin asigurări cu privire la efectele
sociale şi etice ale unei activităţi de afaceri asupra altor factori implicaţi;

¾ Raportarea socială: rapoarte ce informează despre rezultatele unei

evaluări a efectelor sociale;

¾ Factorii implicaţi: persoane fizice, comunităţi sau organizaţii care

influenţează afacerile unei întreprinderi sau se află sub influenţa acestora. Există factori
implicaţi interni (de ex: personalul) şi externi (de ex: clienţi, furnizori, acţionari,
investitori, comunităţi locale);

¾ Standarde: procedee, practici şi specificaţii general recunoscute;

¾ Conceptul de “evidenţă triplă” sau „Linia cu trei butoane” (triple

bottom line accounting): concept care porneşte de la ideea că performanţele globale
ale unei întreprinderi trebuie să măsoare în ce măsură contribuie acestea la bunăstarea
economică, calitatea mediului şi capitalul social; cu alte cuvinte, reprezintă o extindere a
cadrului traditional de raportare al unei companii, prin luarea în considerare nu doar
rezultatele financiare, ci şi performanţa socială şi de mediu.

84
¾ Verificarea: confirmarea printr-un auditor extern a faptului că
documentele, rapoartele şi bilanţurile unei întreprinderi / organizaţii sunt autentice,
judicioase şi complete.

¾ Conceptul de dezvoltare durabila globala

Scopul general al dezvoltarii globale consta in imbunatatirea vietii omenesti si in
asigurarea conditiilor necesare pentru ca oamenii sa se poata realiza la intregul lor
potential. Exista in prezent un consens general asupra faptului ca atingerea acestui
scop
global necesita relalizarea urmatoarelor patru obiective:
1. o dezvoltare economica sanatoasa, bazata pe transformari structurale;
2. distribuirea la nivelul intregii populatii a beneficiilor dezvoltarii economice;
3. realizarea unei guvernari eficiente, adica dezvoltarea unui sistem politic care sa
asigure respectarea drepturilor si libertatilor oamenilor;
4. implementarea unei politici economice consistenta cu apararea mediului inconjurator.

¾ Transformarea structurala este procesul de deplasare a alocarii resurselor catre

sistemele cu productivitate ridicata astfel incât economia sa poata sustine un standard
de viata mai ridicat pentru intreaga populatie.
¾ Guvernarea eficienta consta in activitate administrativa competenta, in garantarea
respectarii legilor si in asigurarea accesului cetatenilor la informatiile de interes public.

¾ Stiinta ca suport al dezvoltarii durabile

Activitatea oamenilor de stiinta conduce la intelegerea din ce in ce mai aprofundata a
unor fenomene cum sunt: schimbarile climatice, accelerarea ritmului de consumare a
resurselor, trendurile demografice, degradarea mediului inconjurator etc. În elaborarea
strategiilor de dezvoltare de lunga durata este absolut necesara luarea in considerare a
fenomenelor de tipul celor enumerate.
Stiinta trebuie sa aiba un rol din ce in ce mai important in asigurarea dezvoltarii
durabile prin cresterea eficientei utilizarii resurselor, prin dezvoltarea unor noi
tehnologii, ecologice, de productivitate ridicata si cu consumuri materiale si
energetice reduse, prin identificare unor noi resurse etc.
Stiinta trebuie privita ca o componenta esentiala in procesul de restructurare a
societatii si economiei pentru asigurarea dezvoltarii durabile. Evaluarea stiintifica a
conditiilor actuale si a perspectivelor potentiale, bazata pe inovatiile stiintifice
existente si in curs de dezvoltare trebuie sa stea la baza procesului de elaborare a
politicilor de dezvoltare.
85
In fata amenintarilor degradarii ireversibile a mediului inconjurator, lipsa unei
intelegeri stiintifice complete a fenomenelor care au loc nu poate fi o scuza pentru
amânarea actiunilor care se impun. De aceea este necesara cresterea sustinuta a
productivitatii in activitatea stiintifica.
In conformitate cu concluziile si recomandarile Conferintei Internationale privind Agenda
Stiintei pentru Mediu si Dezvoltare (ASCEND 21) principalele directii de actiune sunt:
• Dezvoltarea bazei stiintifice a managementului durabil
• Cresterea nivelului cunostintelor stiintifice
• Imbunatatirea calitatii evaluarilor stiintifice pe termen lung
• Dezvoltarea capacitatii si capabilitatii stiintifice

¾ Dezvoltarea bazei stiintifice a managementului durabil

Dezvoltarea durabila necesita elaborarea de prognoze pe termen lung care sa integreze
in procesul de dezvoltare efectele locale si regionale ale schimbarilor globale.
Procesul de dezvoltare trebuie periodic reevaluat in functie de rezultatele cercetarii
stiintifice, urmarind ca utilizarea resurselor sa aiba un impact minim asupra mediului
inconjurator.

Obiective
- Dezvoltarea capacitatilor si capabilitatilor stiintifice in domeniile relevante pentru
mediu si dezvoltare;
- • Elaborarea politicilor de dezvoltarea si mediu pe baza celor mai noi cuceriri ale
stiintei si tehnicii;
- • Imbunatatirea cooperarii intre oamenii de stiinta pentru promovarea programelor si
activitatilor de cercetare interdisciplinare;
- • Participarea cetatenilor la stabilirea prioritatilor si la luarea deciziilor privind
dezvoltarea durabila.

Activitati
•
- Elaborarea unui inventar al rezultatelor stiintelor naturale si sociale relevante pentru
promovarea unei dezvoltari durabile;
- Identificarea directiilor de cercetare si stabilirea prioritatilor in contextul eforturilor
internationale in domeniu;
- Elaborarea si utilizarea unor instrumente relevante pentru dezvoltarea durabila:
¾ indicatori privind calitatea vietii privind starea de sanatate, educatia, starea mediului
inconjurator, economia, etc;
86
 ¾ noi structuri pentru un management superior al resurselor;
¾ formularea unei politici de protectie a mediului pe termen lung.
¾ • Colectarea, analiza si integrarea datelor privind legaturile dintre starea diferitelor
ecosisteme si starea de sanatate a colectivitatilor umane pentru a imbunatati
cunoasterea privind costurile si beneficiile diferitelor politici si strategii de dezvoltare
care se elaboreaza;
¾ • Studii stiintifice la nivel national si regional privind caile de realizare a unei
dezvoltari durabile, folosind metodologii comparabile si complementare.

Mijloace de implementare
• Evaluarea costurilor si identificarea surselor de finantare;
• Dezvoltarea mijloacelor tehnologice si stiintifice necesare:
o noi programe de cercetare stiintifica incluzând aspectele umane si
socio-economice pentru a intari cercetarea interdisciplinara privind
degradarea mediului si tehnologiile de reabilitare a acestuia;

Bibliografie

OCDE-2001 Les lignes directrices du CAD -Stratégies de

développement durable

United Nations Department of Guidelines for Major Groups on CSD-12 19 – 30

Economic and Social Affairs, Division April 2004
for Sustainable Development
Oana Mateescu R Manager Fundatia http://www.markmedia.ro/article_print.php
Concept
Centrul Euro Info RO 824 Baia Mare Centrul Euro Info RO 824 Baia Mare
Margareta CAPILNEAN Adaptare si selectie din The European e-Business
Report - 2004

http://europa.eu.int/comm/employment_social/soc-
dial/csr

87

Mariana Petcu
Oana Mateescu, Fundatia Concept
http://www.hr-
romania.ro/index.php?m=3&c=154&s=158&a=1231
Responsabilitatea sociala a corporatiilor
Companii sociale, companii responsabile
http://www.markmedia.ro/article_show.php?g_i
d=566

Green Paper - Promoting a European

framework for Corporate Social Responsibility
(COM(2001) 366)
Communication from the European
Commission of 2 July 2002 concerning
corporate social responsibility: A business
contribution to sustainable development
[COM (2002) 347

1. AMOR Daniel - The e-business (R)Evolution Prentice Hall 2000

2. DRUCKER Peter F. Societatea post-capitalistă Ed. Image Bucureşti 1999.
3. GODET Michel – L’Avenir autrement , Ed. Armand Colin, Paris 1991
4. FUKUYAMA Francis - Sfârşitul istoriei şi ultimul om Ed. PAIDEIA Bucureşti 1997
5. FUKUYAMA Francis - Marea Ruptură natura umană şi refacerea ordinii sociale, Ed.
Humanitas Bucureşti 2002
6. HOFFMAN Oscar , Întreprinderea în tranziţie, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 2000
7. KUHN, Thomas The Structure of Scientific Revolutions, 2nd edition, University of
Chicago Press, 1962
8. MARTIN H.P., SCHUMANN H. Capcana Globalizării, Ed. Economică, Bucureşti
1999
9. MAYNARD, H. B., MEHRTENS, S. - Al Patrulea Val - afacerile secolului al XXI-lea,
Ed. ANTET, Bucuresti, 1996
10. PARTENIE Constanţa – International Workshop: “The Wrest lining of Giants –
Global Company in competition and What Future Managers Should Know about it”,
expunerea: Metamorfozele globalizării şi managementul organizaţional, Bucureşti,
Octombrie 1999, pp 1-7;
11. SCHREYER Paul - High-growth firms and employment, OECD-Directorate STI,
WORKING PAPERS 2000/3
12. TOFLER Alvin – Powershift, Ed. ANTET, Bucureşti 1995
13. TOIA Adrian - Noua economie – Probleme economice, sociale, ştiinţifice şi
tehnologice, în vol. Economia 2000, pag. 287 - 296, Editura ASE, Bucureşti;
14. x.x.x - Annual Report on Corporate Governance 2004- Corporate Governance
recommendations, OECD
15. x.x.x - OLIVENCIA Report - Report on the Governance of Companies
16. OECD 1999
17. x.x.x - OECD Guidelines for Multinational Enterprises and Other Global
Instruments for Corporate Responsibility, June 2001
18. x.x.x – The OECD Guidelines for multinational enterprises, October 2001

88
19. x.x.x - ALDAMA Report - Report by the special commission to foster
transparency security in the markets and in listed companies, January 2003
20. x.x.x - Inventaire des codes de conduite des entreprises
21. OCDE, Octobre. 2000
22. x.x.x - Corporate responsibility practices of emerging market companies
OCDE, 2005
23. x.x.x - GREEN PAPER - Promoting a European framework for Corporate
Social Responsibility
24. COMMISSION OF THE EUROPEAN COMMUNITIES, Brussels 2001
25. x.x.x - Corporate Social Responsibility: A business contribution to
Sustainable Development
26. COMMISSION OF THE EUROPEAN COMMUNITIES, Brussels 2002
27. 26. x.x.x - E-business - principii de bază, PC Magazine România, Septembrie-
Octombrie 2000
28. x.x.x - www.eu.int
29. x.x.x - www.orse.org
30. x.x.x - www.ocde.org
31. x.x.x - www.olis.ocde.org
32. x.x.x - www.ilo.org
33. x.x.x - www.infoeuropa.ro
34. x.x.x - www.mct.ro

89