CURS I

Dreptul public, impune legături între stat şi cetăţeni care duce la norme imperative.
Drept privatul, impune legaturi între:
- stat şi cetăţeni.
- cetăţeni şi cetăţeni.
Dreptul este totalitatea normelor care reglementează relaţiile dintre oameni
privind viaţa în societate.
Dreptul public reglementează regulile care guvernează organizarea unui stat şi
rapoturile statului cu agenţii săi.
Dreptul privat reglementează regulile dintre stat şi particulari sau dintre
particulari.
Dreptul privat este împărţit în 2:
- civil
- comercial.
Dreptul civil reglementează raporturi juridice cu conţinut patrimonial sau
personal nepatrimonial (drept la identificare) şi sunt stabilite între părţi care au o poziţie
juridică egală.
Dreptul comercial sugerează ideia unui ansamblu de norme juridice care privesc
comerţul.
Comerţul etimologic – noţiunea vine din latinescul comercium care rezultă din
*cum* şi *mesc* ceea ce înseamnă *cu marfă* mai precis operaţii ce marfă.
- economic- exprimă o activitate care are ca scop schimbul şi circulaţia
mărfurilor de la producător la consumator adică toate activităţile cuprinse între momentul
producerii şi introducerea în circulaţie şi ajungerea la consumator.
Aceste operaţiuni sunt realizate de agenţii economici alţii decât producători.
În acest sens dreptul comercial constă în totalitatea normelor juridice privind interpunerea
şi circulaţia mărfurilor de la producător la consumator.
- juridic- economic + operaţiunile de producere a mărfurilor efective.
În sensul juridic dreptul commercial reglementează activitatea de producere şi circulaţia
mărfurilor la care se adaugă executarea de lucrări şi prestarea de servicii.

OBIECTIVELE DREPTULUI COMERCIAL

Potrivit concepţiei clasice a dreptului commercial există 2 sisteme care stabileşte

sfera dreptului commercial.
Sistemul subiectiv spune că: dreptul commercial are ca obiectiv normele juridice
aplicabile comercianţilor, tuturor persoanelor care au calitatea de comerciant.
Sistemul obiectiv spune că: dreptul comercial cuprinde normele juridice aplicabile
comerţului adică, acte juridice, fapte, operaţiuni considerate de lege ca fapte de comerţ
indiferent de persoanele care le săvârşeşte.
Art. 3 din Codul Comercial- stabileşte actele juridice, faptele şi operaţiunile
considerate acte de comerţ indifferent dacă persoana care le săvârşeşte are sau nu are
calitatea de comerciant.

1 Norby D.C.
 FAPTELE DE COMERŢ
Obiectivul dreptului comercial este format din raporturi juridice izvorâte din
săvârşirea actelor juridice, faptelor şi operaţiunile considerate fapte de comerţ.
Actul de comerţ- se realizează într-o întreprindere care presupune o recepţie
profesională a actelor potrivit unei organizări sistematice.

OBIECŢII:
1. Actele de comerţ se realizează făre a exista organizarea pe care o implică o
întreprindere,
2. Pe lângă întreprinderile comerciale există şi întreprinderi cu caracter civil.

TEORIA MIXTĂ Nici una din teorile anterioare nu este îndestulătoare pentru
caracterizarea actului de comerţ. Ea spune că actele de comerţ sunt actele juridice, faptele
şi operaţiunile economice prin care se realizează producerea de mărfuri, executarea de
lucrări, prestarea de servicii sau o interpunere în circulaţia mărfurilor cu scopul de a
obţine profit.

TIPURI DE FAPTE DE COMERŢ

1. Fapte de comerţ obiective.

2. Fapte de comerţ subiective.
3. Fapte de comerţ unilaterale sau mixte.

FAPTE DE COMERŢ OBIECTIVE – sunt obiective pentru că legiuitorul le-a

considerat comerciale datorită naturii lor. Comercialitatea acestor acte şi operaţiuni
rezultă din legea care le consideră fapte de comerţ.
1. Operaţiuni de interpunere în schimb sau în circulaţie rezultă activitatea de vânzare
- cumpărare a mărfurilor de a ajunge de la producător la consumator.
2. Operaţiuni care realizează organizarea şi desfăşurarea producţiei.
3. Acte juridice şi operaţiuni conexe.
Operaţiuni de interpunere sau în circulaţie în vânzarea şi cumpărarea comercială
şi operaţii de bancă şi de schimb.
Vânzarea – cumpărarea comercială la fel ca şi cea civilă realizează transmiterea
dreptului de proprietate asupra unui bun în schimbul unui preţ. Ceea ce le deosebeşte
este funcţia economică la vânzarea – cumpărarea com. adică interpunerea în schimbul
bunului.
Enumerarea făcută de legiuitori nu este limitativă menţionând în producerea celor
mai frecvente acte de comerţ lăsând posibilitatea să califice drept acte de comerţ alte acte
şi operaţiuni cu condiţiile să aibă caracteristicile actelor de comerţ prevăzute de lege
adică a celor enumerate.

2 Norby D.C.
NOŢIUNEA ŞI CARACTERISTICILE ACTELOR DE COMERŢ

Codul comercial nu dă o definere faptelor de comerţ, stabileşte numai o listă de

acte şi operaţiuni pe care le consideră fapte de comerţ.
În absenţa unei definiţii legale doctrina a căutat să formuleze o definire a faptelor
de comerţ şi au fost propuse nişte teorii.
1. Teoria speculaţiei – potrivit căruia fapta sau actul de comerţ este un act de speculaţie
care se face în scopul realizării de beneficii, profit speculat asupra transformării materiei
prime în produse de valoare superioară sau asupra circulaţiei produselor (cumpărarea
mărfurilor la un preţ şi revânzarea la un preţ mai mare)
Teoriei i-au fost aduse critici pe de o parte că este prea larg, deoarece există şi
operaţii speculative (vânzarea unor mărfuri în pierdere pentru atragerea clientelei)
2. Teoria circulaţiei – conform teoriei, actul de comerţ este un act de circulaţie, un act
de interpunere în circulaţia mărfurilor între producător şi consumator.
OBIECŢII – există acte comerciale străine circulaţiei mărfurilor, activităţi de
transformare a unor bunuri cunoscută ca activitate comercială este altceva decât o
activitate de intermediere.
3. Teoria întreprinderii – este actul de comerţ este actul îndeplinit printr-o întreprindere,
criteriul de definire a actului de comerţ este o activitate metodic organizată, iar nu un act
sau o operaţie cu caracter izolat.

Curs nr. 2 23. XI. 2004

2. Întreprinderile

Întreprinderea este o organizaţie autonomă care presupune o activitate care se

desfăşoară cu ajutorul factorilor de producţie (forţele naturii, capitalul şi munca) de către
întreprinzător şi pe riscul său în scopul producerii de bunuri, executarea de lucrări şi
prestarea de servicii în vederea obţinerii de profit.
Întreprinderile pot fi:
- întreprinderi de producţie
- întreprinderi de fabrici şi manufactură
- întreprinderi de prestări servicii

3. Fapte de comerţ conexe (accesorii)

• Cumpărarea sau vânzarea de părţi sociale sau de acţiuni ale societăţii comerciale
care poate face contracte de mandat, de comision, de garanţie mobiliară ... etc.
• Faptele de comerţ subiective: sunt celelalte contracte ale comerciantului dacă nu
sunt de natură civilă sau dacă în contract nu sunt prevăzute altfel.
• Faptele de comerţ obiective: sunt cele în care comercialitatea este independentă
de calitatea persoanei care le săvârşeşte, iar faptele de comerţ subiective
dobândesc caracter comercial datorită calităţii de comerciant al persoanei care le
săvârşeşte.
• Faptele de comerţ unilaterale: au caracter comercial numai pentru una dintre părţi,
şi mixte – au caracter comercial pentru ambele părţi.

3 Norby D.C.
C OM E R C I A N Ţ I I

Potrivit Codului Comercial român subiecte ale raporturilor comerciale pot fii atât
comercianţii, cât şi necomercianţii.
Dacă săvârşirea faptelor de comerţ are caracteristici profesionali, persoana în
cauză devine comerciant şi toate actele şi operaţiile realizate de ea sunt rezumate a fi
comerciale.
Dacă săvârşirea actelor de comerţ are caracter accidental, raportul juridic care se
naşte este supus legii comerţului, dar persoana care le-a săvârşit păstrează calitatea de
necomerciant.
Dacă actul încheiat este fapt de comerţ, numai pentru una dintre părţi iar pentru
cealaltă parte este act juridic civil, el va fi supus legilor comerţului fără ca persoana să
devină comerciant.
Definiţia comerciantului: - codul comercial nu dă o definiţie a comerciantului ci
precizează cine are calitatea de comerciant. Potrivit art.7 din Cod sunt comercianţi aceia
care fac fapte de comerţ având comerţul ca profesiune obişnuită, şi societăţile comerciale.

Au calitate de comerciant:
1. persoanele fizice care săvârşesc acte de comerţ cu caracter profesional (atât în
mod independent cât şi în cadrul unei asociaţii familiare)
2. societăţile comerciale
3. regiile autonome (companii naţionale) care au luat fiinţă prin reorganizarea
unităţilor economice de stat (legea 15 din 1990) în ramurile strategice ale
economiei naţionale, desfăşurând o activitate comparabilă cu a societăţilor
comerciale.
4. organizaţiile cooperatiste care beneficiează de personalitate juridică şi desfăşoară
o activitate de producere şi desfacere de mărfuri şi prestări de servicii.
5. micii comercianţi (cei care fac micul trafic ambulant, al căror comerţ nu iese din
cercul unei profesiuni manuale. Nu sunt obligaţi să ţină registre contabile datorită
volumului redus al operaţiunilor comerciale.)

Dobândirea calităţii de comerciant de persoane fizice

La persoane fizice:
• săvârşirea unor fapte de comerţ obiective, nu este suficient simpla intenţie de a
deveni comerciant.Împrejurarea că o persoană are o firmă înscrisă în registrul
comerţului nu îi conferă calitatea de comerciant. El poate dobândi această calitate
numai dacă săvârşeşte fapte de comerţ obiective care trebuie să aibă caracter licit.
• săvârşirea faptelor de comerţ cu caracter de profesiune obişnuită, ceea ce
înseamnă că actul de comerţ trebuie efectuat în mod repetat şi obişnuit constituind
o ocupaţie, o îndeletnicire permanentă pe care o exercită o anumită persoană
(caracterul profesional sau accidental al faptelor de comerţ este considerat o
chestiune de fapt, care în caz de litigiu poate fi demonstrat prin orice mijloc de
probă admis de lege)

4 Norby D.C.
 • săvârşirea faptelor de comerţ trebuie să se facă în nume propriu (independent şi pe
riscul său). Această condiţie asigură delimitarea comercianţilor de auxiliarii
folosiţi de el,în activitatea sa săvârşesc fapte de comerţ în numele şi pe forma
altuia neavând calitatea de comerciant.

Dobândirea calităţi de comerciant de către persoane juridice

1. societăţile comerciale – calitatea de comerciant a SC este prevăzută în art. 7 din codul

comercial fiind atribuită celor 5 categorii de SC prevăzute de legea 31/1990. Prin lege nu
se prevăd condiţii ca SC să dobândească calitatea de comerciant pentru că ele au o unică
finalitate:
- de a se constitui în scopul desfăşurări unei activităţi comerciale. Aşadar SC dobândeşte
calitatea de comerciant din chiar momentul constituiri ei. Independent de săvârşirea
vreunui fapt de comerţ.
Deci: Persoanele fizice dobândesc calitatea de comerciant prin exercitarea comerţului cu
caracter profesional pe când SC dobândeşte această calitate prin însăşi constituirea ei.
2. Statul şi unităţile administrativ teritoriale – codul comercial prevede că statul,
judeţul şi comuna nu au calitate de comerciant, dispoziţii care ar trebui ameliorate în
condiţiile actuale deoarece statul intervine activ în economie, deci este subiect al
raportului comercial cu toate că nu are calitatea de comerciant. Săvârşirea faptelor de
comerţ de către stat şi unităţile administrativ teritoriale priveşte numai serviciile publice
industriale şi comerciale.
3. Regiile autonome – se organizează şi funcţionează în ramurile strategice ale
economiei naţionale (industriile de armament, energetică, exploatarea minelor şi gazelor
naturale, poştă, transport feroviar) fiind persoane fizice care funcţionează pe bază de
gestiune şi autonomie financiară. Ele dobândesc calitatea de comerciant din momentul
înfiinţări lor prin hotărârea guvernului sau prin decizia organului administrativ publice
legale.
4. Organizaţiile cooperative – dobândesc calitatea de comerciant de la data înfiinţări lor
în condiţiile legii.
5. Asociaţiile şi fundaţiile – potrivit legii organizarea şi funcţionarea lor este
desfăşurarea unei activităţi dezinteresate (cultură sportivă) neurmărindu-se obţinerea de
profit, deci ele nu au calitatea de comerciant. Totuşi pot săvârşi unele fapte de comerţ de
exemplu: prin lege recunoscându-se asociaţilor dreptul de a înfiinţa o SC.
De ex: organizarea unui restaurant pentru membri săi.

Dovada calităţii de comerciant

• În caz de litigiu se pune problema existenţei calităţii de comerciant a uneia dintre
părţile litigante. Potrivit legii sarcina probei revine reclamantului, deci celui care
neagă sau invocă calitatea de comerciant. Dovada se face prin orice probă admisă
de lege.
• Persoanele fizice dobândesc calitatea de comerciant prin săvârşirea faptelor de
comerţ obiective cu caracter profesional, calitate ce se poate proba numai prin
prezentarea unor dovezi din care să rezulte că persoanele a săvârşit efectiv una
sau mai multe fapte de comerţ prevăzut din art. 3 din codul de profesiune
obişnuită şi în nume propriu.

5 Norby D.C.
 • Societăţile comerciale dobândesc calitatea de comerciant prin constituirea SC în
condiţiile prevăzute de lege de ex: copia certificată de pe înregistrarea din
registrul comerţului.
Încetarea calităţii de comerciant
• Persoanele fizice – îşi încetează calitatea de comeciant în momentul în care nu
mai săvârşesc fapte de comerţ ca profesiune obişnuită. Încetarea trebuie să fie
efectivă şi să rezulte intenţia de a renunţa la calitatea de comerciant.
• Societăţiile comerciale – calitatea de comerciant se pierde când societatea
încetează să mai existe ca persoană juridică, ea îşi încetează existenţa prin
dizolvare şi lichidare.
• Regiile autonome – încetează prin hotărâre guvernamentală sau decizia
prefectului.
• Organizaţiile cooperatiste – prin hotărârea adunării generale de dizolvare sau
reorganizare.

Obligaţiile profesionale ale comercianţilor

Legea instituie anumite obligaţii în sarcina celor care desfăşoară activităţi

comerciale prin care se urmăreşte apărarea intereselor publice, protejarea intereselor
terţilor şi ale comercianţilor înşişi. Acestea sunt:
• Publicitatea în Registrul Comerţului – comercianţii au obligaţia să se înregistreze
în Registrul Comerţului şi să ceară înscrierea în acelaşi registru a unor menţiuni
privind faptele prevăzute de lege prin care să se asigure o evidenţă prin existenţa
şi activitatea comercianţilor.
• Organizarea şi ţinerea contabilităţii activităţii comerciale.
• Dreptul la concurenţă – trebuie exercitat cu bună credinţă fără să încalce
drepturile agenţilor economici şi cu respectarea legii.

Fondul de comerţ

Desfăşurarea unei acivităţi comerciale impune existenţa şi folosirea unor

instrumente de lucru adecvat care pot fi: local, mobilier, instalaţii, mărfuri. Aceste bunuri
destinate realizări activităţii comerciale formează fondul de comerţ.
DEFINIŢIE. Fondul de comerţ reprezintă un ansamblu de bunuri mobile şi
imobile, corporale şi necorporale prin care un comerciant le afectează desfăşurarea unei
activităţi comerciale în scopul atragerii clientelei şi obţinerea de profit.
Caracteristici:
• un ansamblu de buneri mobile şi imobile, corporale şi incorporale.
• bunurile sunt desfăşurate unei activităţi comerciale.
• scopul fondului de comerţ este atragera clientelei şi obţinerea de profit.

Delimitarea fondului de comerţ de patrimoniu şi întreprindere.

• fondul de comerţ este un ansamblu de bunuri mobile şi imobile, corporale şi
incorporale destinate desfăşurări unei activităţi comerciale.

6 Norby D.C.
 • patrimoniul reprezintă totalitatea drepturilor şi obligaţiilor comerciantului care au
valori economice. Aceasta înseamnă că fondul de comerţ nu cuprinde creanţele şi
datoriile comerciantului cu toate că ele fac parte din patrimoniul lui.
• întreprinderea este o organizare sistematică a factorilor de producţie între care se
află şi bunurile destinate desfăşurări activităţii comerciale. Organizarea priveşte
nu numai aceste bunuri ci şi capitalul şi munca, deci se înglobează şi elementele
care nu fac parte din fondul de comerţ.

Elementele fondului de comerţ: cuprind bunuri care sunt necesare desfăşurări

activităţilor comerciale avută în vedere de comercianţi. Deci nu are o compoziţie unitară
ci una variată în funcţie de specificul activităţii comerciantului, iar elementele se pot
modifica în funcţie de nevoile comerţului.
Fondul de comerţ cuprinde 2 categorii de bunuri: incorporale şi corporale.

Elementele incorporale – nu au o existenţă materială perceptibilă simţurilor

noastre fiind constituită din elemente abstracte.
1. Firma este un element de individualizare a comerciantului în câmpul activităţii
comerciale. Ea constă în numele, denumirea sub care un comerciant este înmatriculat în
Registrul Comerţului, îşi exercită comerţul, şi sub care se semnează. Potrivit legii firmei
trebuie scrisă în limba română, nu este interzisă folosirea unei limbi străine dar numai
după folosirea limbi române. Firma trebuie să se caracterizeze prin noutate, să se
deosebească de celelalte firme. Nici o firmă nu poate cuprinde o denumire întrebuinţată
de comercianţii din sectorul public.
Oficiul Registrul Comerţului are obligaţia să refuze înscrierea unei firme care
fără a introduce elemente de noutate sau de deosebire poate produce confuzie cu alte
firme înregistrate.
În exercitarea comerţului firma devine un element de atragere a clientelei şi sub
acest aspect ea dobândeşte o valoare economică asupra firmei comerciantul dobândeşte
un drept de proprietate incorporală, care poate fi transmis.
Firma poate fi înstăinată numai o dată cu fondul de comerţ.
2. Emblema este un atribut de identificare în activitatea comercială, este semnul
sau denumirea care deosebeşte un comerciant de altul, care desfăşoară o activitate de
acelaşi gen. Nu se confundă cu firma. Firma individualizează persoana fizică sau juridică
în calitatea de comerciant pe când emblema individualizează un comerciant de altul care
desfăşoară activitate de acelaşi gen. Conţinutul emblemei poate fi un semn, o figură
grafică,având orice obiect, sau poate fi o denumire care la rândul ei poate fi fantezistă sau
un nume propriu. Emblema poate fi folosită de comerciant pe panouri de reclamă, pe
facturi , scrisori, afişe , publicaţii cu condiţia să fie însoţită în mod vizibil de firma
comerciantului..
3. Clientela are un rol important în activitatea comerciantului. Ea determină prin
număr calitatea şi frecvenţa sistemului economic a comerciantului, succesul sau
insuccesul său. Este un element indispensabil al fondului de comerţ şi reprezintă
totalitatea persoanelor fizice şi juridice care apelează în mod obişnuit la acelaşi
comerciant, adică la fondul de comerţ al acestuia pentru procurarea unor mărfuri sau

7 Norby D.C.
servicii. Se află în strânsă legătură cu vadul comercial fiind o consecinţă a vadului
comercial.
4. Vadul comercial este aptitudinea fondului de comerţ de a atrage publicul.
Depinde de o serie de factori:
• locul unde este amplasat localul,
• calitatea mărfurilor şi serviciilor oferite clienţilor,
• preţurile practicate de comerciant.
5. Drepturile de proprietate industrială se împart în:
• creanţe – invenţii,
• desene sau modele industriale şi
• semnele care sunt mărcile şi indicaţiile geografice.
6. Drepturile de autor rezultate din creaţia literară, ştiinţifică, artistică.
Elemente corporale
- bunurile imobile: prin natura lor ex: clădirea în care se desfăşoară comerţul, prin
destinaţie instalaţii utilaje, maşini.
- bunuri mobile care sunt: materii prime, materia destinată a fi prelucrată, mărfuri.

Auxiliarii comercianţilor

În realizarea activităţii comerţului, comercianţii cooperează cu anumite persoane

care, fie le reprezintă interesele, fie ne facilitează efectuarea unor operaţiuni comerciale.
Unele persoane se află în raport de muncă cu comercianţii, şi sunt retribuite de ei:
prepuşii, comisii pentru negoţ şi sunt retribuite de ei:
• Auxiliari independent prepuşii, comercianţii pentru negoţ şi comişii călători
pentru negoţ. Alte persoane îi ajută pecomercianţi în activitatea lor, cooperează cu
ei dar sunt independenţi.
• Auxiliarii autonomi care sunt mijlocitorii şi agenţii comerciali.
Reprezentanţii:
• Rerezentarea este procedeul tehnico juridic prin care o persoană (reprezentant)
încheie acte juridice cu terţii în numele ţi pe seama altei persoane (reprezentant),
efectele actului juridic producându – se direct ăn persoana reprezenrantului.
Reprezentarea presupune existenţa unei imputerniciri de – a prezenta care poate fi
generală, să încheie toate actele juridice cu excepţia acelor strict personale sau
speciale prin carre includ numai un act sau anumite acte determinate.
• Presupuşii sunt presoane însărcinate cu comerţul patrimoniului comerciantului, fie
în locul în care acesta îl exercită, fie în alt loc. El este imputernicit să conducă
întreaga activitate comercială şi să îl reprezinte pe patron în toate actele juridice
privind desfăşurarea activităţii comerciale, adică îl substituie pe comerciant la
locul comerţului.
• Comişii pentru negoţ sunt salariaţii ai comerciantului care îl ajută pe acesta în
interiorul locului în desfăşurarea activităţii şi sub supravegherea comerciantului.
Ex: vânzătorii dintr – un magazin al comerciantului.
• Comişii călători pentru negoţ sau voiajorii sunt salariaţi ai comerciantului,
retribuiţi cu un salariu fix sau cu un comision pentru fiecare afacere încheiată.
Aşadar comoşii pentru negoţ desfăşoară activitate în locul unde se exercită

8 Norby D.C.
 comerţul patronului, ei aşteptând clientela pe când comişii călători pentru negoţ
îşi desfăşoară activitatea în afara acestui loc, în alte localităţi de obicei stabilite de
comerciant. Ei călătoresc în alte localităţi pentru a găsi clientelă.
• Mijlocitorii. Mijlocirea este o activitate prin care o persoană (mijloctor) urmăreşte
să pună faţă în faţă două persoane care vor să încheie o afacere şi graţie
diligenţelor sale să le determine să încheie contractul caz în care are o remuneraţie
de la ambele părţi sau o parte dintre ele (ag.imobiliare).
• Agenţii de comerţ sunt persoane însărcinate în mod stabil de unul sau mai mulţi
comercianţi să trateze sau să încheie operaţii comerciale cu exclusivitate într – o
localitate sau regiune determinatăîn schimbul unei remuneraţii.

Societăţile comerciale.

Definiţie: societatea comercială este o grupare de persoane constituită pe baza unui

contract de societate şi beneficiind de personalitate juridică în care asociaţii se înţeleg să
pună în comun anumite bunuri pentru exercitarea unor fapte de comerţ în scopul realizării
şi împărţirii beneficiilor rezultate. La baza SC stă contractul de societate.
Prin încheierea lui asociaţii realizează o triplă înţelegere:
• Ei convin să pună ceva în comun, fiecare asociat să aducă anumite bunuri în
societate. Această contribuţie se numeşte aport sau miză.
• Asociaţii pun laolaltă anumite bunuri cu intenţia de a colabora în desfăşurarea
activităţii comerciale.
• Activitatea comercială se realizează în vederea obţinerii şi împărţirii beneficiilor
rezultate.
Elementele specifice ale contractului de societate sunt:
a) Aporturile asociaţilor
b) Intenţia de a exercita în comun o activitate comercială
c) Împărţirea beneficiilor
a) Aporturile asociaţilor. Reprezintă principala îndatorie care revine fiecărui
asociat. Prin aport se desemnează contribuţia pe care asociaţii o aduc la
formarea capitalului social. Se poate concretiza în numerar, în bunuri, în
natură, drept de proprietate industrială, drept de creanţă la unele societăţi:
• Aportul în numerar. Legea prevede ca cel puţin o parte din capitalul
social subscris trebuie să fie în numerar.
• Aportul în bunuri în natură, care pot fi bunuri mobiliare, imobiliare, cu
titlu de proprietate de folosinţă,de încheiere,etc. Aporturile reunite
formează capitalul social al societăţii şi constituie elemente ale
patrimoniului societăţii.

Capitalul social este expresia valorică a totalităţii aporturilor în numerar şi în

natură ale asociaţilor care participă la constituirea societăţii, el este fix pe toată durata
societăţii putând fi modificată numai în condiţiile prevăzute de lege prin modificaraea
actului constitutiv. Pentru anumite forme de societate, legea stabileşte un plafon minim al
capitalului social.

9 Norby D.C.
 Capitalul social nu poate fi folosit pentru plata dividendelor către asociaţi.
În privinţa capitalului social legea distinge:
• capital subscris
• capital vărsat.
Capitalul subscris reprezintă valoarea totală a aporturilor pentru care asociaţii s –
au obligat să contribuie la constituirea societăţii comerciale.
Capitalul vărsat este valoarea totală a aporturilor efective şi care au intrat ăn
patrimoniul societăţii.
Capitalul socialeste divizat în fracţiuni denumite diferit după forma juridică a
societăţii:
• Părţi interes la SNC şi SCS
• Părţi sociale la SRL
• Acţiuni la SA şi SCA

Patrimoniul societăţii este format din totalitatea drepturilor şi obligaţiilor cu

valoare economică, aparţinând societăţilor.
Cuprinde:
• Activul societăţii – bunurile aduse ca activ societăţii precum şi cele dobândite
în cursul activităţii societăţii.
• Pasivul societăţii – datoriile, obligaţiile societăţii. Valoarea sa variază în fucţie
de rezultatul activităţii societăţii din momentul constituirii capitalului social
prevăzut în contractul de societate. Are aceiaşi valoare cu patrimoniul
societăţii. Ulterior prin desfăşurarea activităţii comerciale patrimoniul se poate
mării dacă societatea obţine beneficiu, sau se poate micşora dacă societatea
are pierdere.
Între capitalul social şi patrimoniu există deosebiri:
• Capitalul social este expresia valorică a aporturilor asociaţilor pe când patrimoniul
este o universalitate juridică în care sunt cuprinse toate drepturile şi obligaţiile
precum şi bunurile societăţii.
• Capitalul social este fix, pe când patrimoniul are o compoziţie şi valoare care
variază în funcţie de rezultatele societăţii.
b) Intenţia asociaţilor de – a colabora în desfăţurarea activităţii comerciale
(afectio societatis) este unelement de natură intelectuală şi se concretizează în
voinţa asociaţilor de a conlucra împreună la realizarea scopului societăţii.
Voinţa de conlucrare este dublată şi de ataşamentul fiecărui asociat faşă de
societate, faţă de obiectul de activitate al acesteia.
c) Realizarea şi împărţirea beneficiilor este scopul constituirii fiecărei societăţi
comerciale. Cota parte din beneficiu care se plăteşte fiecărui asociat poartă
denumirea de dividende. Dar societatea comercială poate să înregistreze în
cursul activităţii ei, pierderi în loc de beneficiu astfel că asociaţii participă şi la
pierderi. În privinţa împărţirii beneficiului între asociaţi, legea consacră
libertatea asociaţilor de a decide. Nu înseamnă că participarea la beneficiu şi
la pierderi trebuie să fie egală. Criteriul avut în vedere este contribuţia
asociaţilor la formarea capitalului social.

10 Norby D.C.
 Legea interzice clauzele leonime, adică înţelegerile care favorizează unii
asociaţi în detrimentul celorlalţi. Este nul contractul princare un asociat îşi
stipulează tot câştigul sau prin care sa convenit ca unul sau mai mulţi asociaţi să
fie scutit să participe şi la pierdere.

Formarea societăţii comerciale şi împărţirea lor.

• SC poate îmbrăca una dintre următoarele forme:

• SNC – Societate în Nume Colectiv ale cărei obligaţiuni sunt garantate cu
patrimoniul societăţii şi cu răspunderea nelimitată şi solidară a tuturor asociaţilor.
• SCS – Societate în Comandită Simplă, obligaţiile sunt garantate cu patrimoniul şi
cu răspunderea nelimitată şi solidară a comanditaţilor, iar comanditarii răspund
până la concurenţa aportului lor
• SA – Societate pe Acţiuni este societatea al cărei capital social este împărţit în
acţiuni, iar obligaţiile sunt garantate cu patrimoniul societăţii, acţionarii
răspunzând în limita aportului lor.
• SCA – Societate comercială pe Acţiuni, este societatea la care capitalul este
împărţit în acţiuni iar obligaţiile sunt garantate cu patrimoniul şi cu răspunderea
nelimitată şi solidară a comanditaţilor, comanditarii răspunzând până la
conculenţa aportului lor.
• SRL – Societatea Conercială cu Răspundere Limitată, obligaţiile sunt garantate cu
parimoniul societăţii iar asociaţii răspund în limita aportului lor.

Clasificarea SC

 După natura societăţii:

 Societăţi de persoane care se constituie dintr – un număr mic de persoane pe baza
cunoşterii şi încrederii reciproce SNC, SCS
 Societăţi de capitaluri se constituie dintr – un număr mare de asociaţiimpus de
nevoile capitalului social SA, SCA,
 SRL nu se încadrează în nici una dina ceste categorii, împrumută caractere atât de
la societăţi de persoane ( se constituie pae baza încrederii şi calitatea asociaţilor)
cât şi de la cele de capitaluri ( în ce priveşte încrederea, răspunrerea asociaţilor
pentru obligaţii. Ei răspund în limita aportului lor).
 După întinderea răspunderii asociaţilor:
 Societăţi cu răspundere nelimitată SNC
 Societăţi cu răspundere limitată SA, SRL, SCS, SCA
 După structura capitalului social şi modul de împărţire al acestuia:
 Societăţi în care capitalul social se divide în părţi de interes SNC, SCS, SRL
 Societăţi în care capitalul se împarte în acţiuni SA, SCA
 După posibilitatea emiterii unor titluri de valoare
 Societăţi care au dreptul să emită titluri de valoare SA, SCA
 Societăţi care nu pot emite titluri de valoare SNC, SCS. SRL

11 Norby D.C.
 Curs 3 07.12.04

Constituirea societăţii comerciale.

Societatea comercială este un contract şi totodată o persoană juridică. La baza

constituirii ei se aflăvboinţa asociaţilor manifestată în condiţiile legii.Asociaţii se înţeleg
să pună în comun anumite bunuri, să desfăşoare o activitate comercială şi să împartă
beneficiile. Deci fundamentul societăţii comerciale îl reprezintă actul constitutiv sau
actele constitutive societatea comercială dobândeşte personalitatea juridică prin
îndeplinirea unor formalităţi cerute de lege care se întemeiază pe actul constitutiv:
- SNC şi SCS se constituie pein contractul de societate
- SA, SCA şi SRL se constituie prin contract de societate şi statut, legea
permiţând ca cel puţin două acte să se încheie şi sub forma unui înscris unic
denumit act constitutiv.
SRL se poate constitui şi prin actul de voinţă al unei singure persoane(SRL
asociat unuic) şi se întocmeşte numai statutul.
Legea nu mai prevedeobligativitatea formei autentice a actului constitutiv cu
excepţia:
- când printre bunurile subscrise ca aport în natură la capitalul social se află un
imobil
- când forma juridică a SC implică răspunderea nelimitată a asociaţilor pentru
obligaţiile societăţii
- când scocietatea se constituie prin subscriere publică
Actul constitutiv se semnează de toţi asociaţii sau de fondatorii în caz de
subscripţie publică.
Cuprinsul contractului de societate.
Majoritatea clauzelor sunt comune tuturor formelor juridice de societate
comercială, însă pe lângă clauzele comune contractul de societate poate să conţină şi
clauze specifice unei anumite societăţi. Clauzele expres prevăzute de lege trebuie
cuprinse în contractul de societate pentru că altfel societatea nu poate fi imatriculată.
- clauze privind identificarea părţilor
- clauze privind societatea comercială care se înfiinţează
- alte clauze privind caracteristici ale societăţii comerciale:
 obiectul societăţii
 durata
 capitalul social; Trebuie arătat capitalul social subscris, cel vărsat,
aportul fiecărui asociat în numerar sau alte bunuri, modul în care a
fost divizat capitalul social, nr. şi valoarea nominală a acţiunilşor
sau a părţilor sociale şi repartizarea cître asociaţi.
 conducerea şi gestionarea societăţii comerciale. Persoanele care
vor administra şi reprezenta societatea
 drepturile şi obligaţiile asociaţilor
 sedii secundare
 dizolvarea şi lichidarea societăţii

12 Norby D.C.
 Statutul. Legea prevede că SA, SCA şi SRL se constituie prin contractul de
societate şi statut sau sub forma unuiînscris unic denumit. Când asocoaţii optează pentru
încheierea a două acte distincte se pune problema deosebirii statutului de contractul de
societate. Statutul este un act constitutiv dezvoltător al contractului de societate menit să
întregească cuprinsul, dezvoltă elementele contractului de societate.
Pentru constituire asociatăţii pentru a deveni persoană juridică asociaţii trebuie să
îndeplinească fprmalităţile impuse de lege.
a) întocmirea actului sau actelor constitutive în forma cerută de lege
b) înregistrarea şi autorizarea functionării societăţii
a) Prin întocmirea actelor constitutive se înţelege redactarea şi după caz autentificarea
actelor respective. Dacă actul constitutiv se încheie sub forma înscrisului sub semnătură
privată înscrisul este redactat de asociaţi şi trebuie datat şi semnat de toţi asociaţii.
Dacă legea impune forma autentică actul constitutiv este prezentat notarului
public pentru autentificarea de persoană desemnată, administrator sau de un asociat
anume imputernicit. În vederea autentificării legea impune prezenţa asociaţilor personal
sau prin mandat cu procură socială.
b) Înregistrarea şi autorizării funcţionării societăţii. În scopul simplificării
formalităţilor de constituire a SC s – a instituit o procedură unică de înregistrare şi
autorizare a funcţionării SC princare societatea devine personă juridică autorizată să
funcţioneze, adică să desfăşoare activităţi comerciale prevăzute în actul constitutiv.
Procedura este realizată de biroul unic care funcţionează pr lângă registrul
comerţului.
Înregistrarea şi autorizarea funcţionării comerciantului se solicită biroului unic.
Solicitantul va completa o cerere tip, va furniza toate datele, actele şi documentele
necesare şi va achita taxele şi tarifele aferente operaţiunii. Cererea de înregistrare
împreună cu actele şi documentele se depun de către solicitant la biroul unic direct sau
prin corespondenţă, care are obligaţia ca imediat după primirea dosarului să – l
înregistreze într – un registru întocmit în acest scop. În 20 de zile de la înregistrarea
dosarului se eliberează certificatul de înregistrare care cupreinde menţiuni privind firma,
sediul, activitatea principală, cod unic de înregistrare şi anexa cu avize autorizaţii şi
acorduri necesare funcţionării.
Certificatul poate fi eliberat numai după ce se obţin aceste avize , elaborarea
certificatului dă dreptul comerciantului să înceapă activitatea.
Publicitatea privind constituirea SC. Constituirea societăţii trebuie adusă la
cunoştinţa celor interesaţi.
Filiale şi Sucursale.
Sucursala este o structură societară pe care societatea o poate înfiinţa cu ocazia
constituirii ei sau ulterior. Această subunitate este dotată de SC cu fonduri cu scopul de a
desfăşura o activitate economică care intră în obiectul de activitaet al societăţii. Ea
dispune de autonomie în limitele stabilite de SC. Întru – cât nu are pesonalitate juridică
nu poate participa în nume propriu la circuitul juridic, actele juridice fiind încheiate de
reprezentanţii desemnaţi de SC. Filiala esta creată de Sc fie în momentul înfiinţării ei, fie
ulterior. Este o structură societară cu personalitate juridică. Ea este constituită de
societatea mamă care deţine majoritatea, capitalui său deşi e subiect de drept distinct este
dependentă şi se află sub controlul societăţii primare.

13 Norby D.C.
 Ca personalitate juridică filiala participă la raporturile juridice în nume propriu
prin acte juridice ale reprezentanţilor săi dobândind drepturi şi obligaţiuni cu angajarea
unei răspunderi proprii.

Personalitatea juridică a SC

Filiala fiind o societate comercială cu personalitate juridică se constituie în

condiţiile stabilite de lege, actul constitutiv al societăţii primare netrebuind să cuprindă
nici un fel de menţiuni.
Sucursalele sau alte sedii secundare( agenţii, reperzentanţe) sunt prevăzute în
actul constitutiv, sucursala înregistrându – se înainte de începerea activităţii în Registrul
de Comerţ al judeţului în care va funcţiona distinct cao înregistrare independentă.
Celelalte sedii secundare se menţionează în cadrul înregistrării societăţii de la sediul
principal. SC este o personalitate juridică poate participa la circuitul civil fiind titulară de
drepturi şi obşligaţii. Participă în numne propriu la raporturile juridice şi răspunde pentru
obligaşiile asumate.
Ca orice personalitate juridică trebuie să se identifice ărin elementele de individualizare:
1. Firma. Pentru idetificarea societăţii în activirarea comercială ea trebuie să aibă
anume care poartă denumirea de firmă. Firma este numele sau denumirea sub care
un comerciant îşi exercită comerţul şi sub care se semnează. Ea trebuie precizată
în mod obligatoriu în contractul de societate şi trebuie să se deosebească de
celelalte firme existente.
2. Sediul. Este menit să situieze societatea în spaţiu. El trebuie arătat în contract
prezentând o impresie practică sub mai multe aspecte: în funcţie de el se stabileşte
naţionalitatea societăţii şi se deternimă instanţa competentă să soluţioneze litigiile
în care societatea este pârâtă. Poate fi schimbat numai prin modificarea actului
constitutiv.
3. Naţionalitatea. Se înţelege statutul juridic, legea aplicabilă constituirii,
funcţionării, dizolvării şi lichidării societăţii. Ea determină legea aplicabilă
persoanelor juridice. O societate care si – a stabilit sediul pe teritoriul României
are naţionalitatea română. Ca personalitate juridică societatea are o voinţă de sine
stătătoare care nu se confundă cu voinţele asociaţilor, are capacitate juridică
proprie, are patrimoniu propriu.
Calitatea de persoană juridică implică şi consecinţe juridice:
- dreptul societăţii de a participa la rapoarte juridice
- răspunderea societăţii pentru obligaţiile sociale
- dreptul societăţii de a sta în justiţie ca reclamant sau pârât prin reprezentanţii
săi.
Funcţionarea SC. Voinţa SC se manifestă prin organele sale de conducere. Se
formează în organul de deliberare AGA, este dusă la îndeplinire prin actele juridice ale
organului executiv şi controlarea gestiunii se realizează de asociaţi sau de un grup
specializat.
AGA este organul de deliberare şi decizie a SC, fiind format din toţi asociaţii. În
funcţie de problemele asupra cărora e chemată să decidă lege areglementează adunarea
ordinară sau extraordinară.

14 Norby D.C.
 Adunarea ordinară se întruneşte cel puţin pe an în cel muli trei luni dela
încheierea exerciţiului financiar pentru validarea deliberărilor fiind necesară prezenţa
asociaşilor. Are ca principală atribuţie discutarea, aprobarea, modificarea bilanţului
contabil, alegerea administratorului, cenzorului, stabilirea remuneraşiilor lor şi bugetul de
venituri şi cheltuieli.
Obligaţia convocării ei revine în principal administratorului societăţii pentru validarea
deliberărilor este necesară prezenţa acţionarilor care să rerezinte cel puţin o jumătate din
capitalul social. Hotărârile se iau de acţionarii care dţin majoritatea absolută a capitalului
social.
Adunarea extraordinară se întruneşte de fiecare dată când este nevoie să se ia o
hotărâre în probleme care privesc modificarea actelor constitutive ale
societăţii( prelungirea societăţii, mărirea sau reducerea capitalului social). Este
extraordinară pentru că momentul convocării ei se situiează în timp între două adunări
generale ordinarew şi pentru că problemele care justivică convocarea ei sunt atât de
urgente înc-t rezolvarea lor nu poate aştepta până la împlinirea termenului pentru
convocare.
Adunările ordinare, hotărârile AGA luate cu respectarea legii şi a actului constitutiv sunt
obligatorii pentru toţi asociaţii chiar şi pentru cei care nu au participat la adunare sau au
votat contra.
Administrator pot fi persone fizice sau juridice caz în care acestea trebuie să – şi
desemneze un reprezentant permanent persană fizică. Ei sunt desemnaţi la constituirea
societăţii sau ulterior de către AGA stabilind şi puterilor lor. Ei pot face toate
operaţiunile cerute aducerea la îndeplinire a obiectului de activitate al societăţii afară de
restricţiile arătate în actul constitutive.

Funcţia de administrare îl cedează prin:

- rervocarea administratorului care poate intervene oricând şi independent de vreo
culpă din partea sa.
- renunţarea administratorului prin demisie.
Cenzorii. Controlul financiar contabil al gestiunii patrimoniului societăţii este
necesar în cazul oricărei SC asupra actelor şi operaţiunilor administratorilor. În
societăţile de persoane care au un număr mic de asociaţi, controlul se exercită de toţi
asocoaţii cu exepţia celor care au calitatea de administrator. În SC de capitaluri datorită
complexităţii lor, controlul este încredinţat unor persoane denumite cenzori. SA, SCA va
avea trei cenzori. Dcaă în actul constitutive se prevede un număr mai mare, numărul lor
trebuie să fie impar. La SRL se poate allege unul sau mai mulţi cenzori dacă numprul
asociaţilor trece de 15, numirea cenzorilor este obligatoriu.
Cenzorii sunt obligaţi să supravegheze gestiunea societăţii, să verifice dacă
bilanţul şi conturile de profit şi pierdere sunt legal întocmite şi în concordanţă cu
registrele, dacă registrele sunt regulat ţinute şi dacă evaluarea patrimoniului SC s – a
făcut potrivit regulilor stabilite pentru bilanţ. Cenzorii prezintă unraport AGA fără de
care AGA nuvaputea aproba bilanţul şi contul de profit şi pierdere.
Modificarea SC. În anumite cazuri conducătorii economici pot determina
necesitatea modificării societăţii constituite potrivit legii pentru a fi adoptată noile
cerinţe. Modificarea actului constitutive se poate face în acelaşi mod în care a fost

15 Norby D.C.
perfectat. Modificarea nu are ca effect crearea unei persoane juridice noi, societatea
subzistând cu modifcările aduse actului constitutive.
Principalele cazuri de modificare:
- Majorarea capitalului social. Are loc prin subscrierea de noi aporturi în
numerar sau în natură sau mai poate fi majorat prin încorporarea rezervelor (sume de
bani prevalate din beneficiile societăţii).
- Reducerea capitalului social. Datorită unei activităţi deficitare a SC se poate
ajunge la pierderea unei părţi din capitalul social, sau se mai poate constata că, capitalul
social poate fi prea mare pentru nevoile societăţii.

Reducerea poate avea loc prin:

 Micşorarea numărului de acţiuni sau părţi sociale
 Reducerea valorii acţiunilor
 Dobândirea propriilor acţiuni de societate şi anularea lor

- Prelungirea duratei societăţii. În actul constitutive se prevede durata de

existenţă a societăţii la expirarea ei societatea expirându – se, dar asociaţii pot fi
interesaţi în prelungirea duratei care se poate face numai prin prelungirea actului
constitutive.
- Fuziunea şi divizarea SC. Fuziunea este operaţia prin care se realizează o
concentrare a SC având două forme:
 Absorbţia, care constă în înglobarea de către o SC a uneia sau mai
multe SC care îşi încetează existenţa
 Contopirea, constă în reuniunea a pouă sau mai multe SC care îşi
încetează existenţa pentru constituirea unei societăţi noi.
Divizarea constă în împărţirea întregului pasiv a unei societăţi care îşi încetează
existnţa între două sau mai multe SC care iau astfel fiinţă.
- Schimbarea formei SC(impune). În cazul existenţei SC anumite intrese ale
asociaţilor pot determina necesitatea schimbării formei juridice.
Încetarea existenţei SC inpune parcurgerea a două faze:
- Dizolvarea SC care cuprinde operaţii care declanşează şi pregătesc încetarea
existenţei SC, fază în care personalitatea juridică nu este afectată, însă dizolvarea pune
capăt activităţii normale a societăţii.
- Lichidarea SC care cuprinde operaţii de lichidare a patrimoniului societăţii,
plata creditorilor şi împărţirea soldului între asociaţi. Societatea continuă să – şi păstreze
personalitatea juridică dar este subordonat cerinţelor lichidării. Cele două faze trebuie
parcurse succesiv.
Dizolvarea. Cause:
- Trecerea timpului stabilit pentru durata societăţii. În contractul de societate
trebuie să se prevadă durata societăţii iar la expirarea sa societatea se dizolvă automat,
efect care poate fi înlăturat prin prelungirea duratei societăţii.

16 Norby D.C.
- Imposibilitatea realizări obictivelor societăţii, caz în care societatea îşi pierde
raţiunea de a exista şi se dizolvă, la fel ca şi în cazul în care scopul asociaţilor a fost
atins.
- Declararea nulităţii societăţii în cazul nerespectării cerinţelor legale privind
constituirea societăţii.
- Hotărârea adunării asociaţilor.
- Hotărârea tribunalului caz în care dizolvarea nu se poate realiza prin hotărârea
AGA, pentru motive temeinice, cum ar fi neînţelegerile grave dintre asociaţii care
împiedică funcţionarea societăţii.
- Falimentul societăţii când societatea aflată în insolvenţă este supusă
procedurii reorganizării judiciare şi a falimentului.

Efectele dizolvării:
- Deschiderea procedurii de lichidare, adminstratorul având obligaţia de – a
convoca AGA pentru desemnarea lichidatorilor. În anumite cazuri dizolvarea are loc fără
lichidare( fuziune şi divizarea SC).
- Interdicţia unor operaţii comerciale noi. Din momentul dizolvării Sc nu poate
decât să continuie operaţile comerciale aflate în curs, fără să mai poată să înceapă altele
noi.
Lichidarea este guvernată de următoarele principii:
Personalitatea juridică subzistă ceea ce are anumite consecinţe. Societatea îşi
conservă atributele de identificare(îşi păstrează firma, sediul, naţionalitatea) toate actele
care se emană de la ea trebuie să arate că este în lichidare. Patrimonial continuă să ……..
societatea. Organele societăţii nu îşi încetează activitatea, AGA numind lichidatorii şi
stabilind puterile lor prntru realizarea operaţiilor de lichidare. Lichidarea se face în
interesul asociaţilor, ceea ce o deosebeşte de procedura falimentului care ocroteşte
exclisuv interesele creditorilor. Lichidarea este obligatorie nu facultativă.

Consecinţe:
Obiectul şi scopul societăţii se modifică în concordanţă cu finalitatea lichidării,
activitatea societăţiinu se mai desfăşoară în condiţiile stabilite prin actul constitutive ci va
fi subordonată exigenţelor lichidării.
Administratorii vor fi înlocuiţi cu lichidatori care conduc operaţiile de lichidare şi
repartizare apatrimoniului societăţii între asociaţi.
Gestiune asocietăţii este predatălichidatorilor fiind întocmite documente de
predare primire de către administratori şi lichidatori, un inventar şi un bilanţ cu activela
şi pasivele societăţii. Lichidatorii ţin un registru încaer sunt consemnate chronologic
operaţiile lichodării.
Lichidator poate fi o persoană fizică sau juridică iar lichidarea presupune
lichidarea activelor şi pasivelor societăţii.
Lichidarea activelor înseamnă trasnformarea bunurilor în bani, prin licitaţie
publică şi încasarea creanţelor de la debitori la scadenţă.
Lichidarea pasivelor înseamnă plata datoriilor către cre4ditori cu sumele de bani
rezultate din lichidarea activelor. Dacă rămâne un sold active asociaţii pot primi partea
care li se cuvine putând fi apoi îndeplinite ultimele formalităţi care decurg din lichidare,

17 Norby D.C.
rezultând radierea societăţi din Registrul Comerţului dată la care încetează personalitatea
juridică a SC.
Luarea măsurilor de conservare a registrelor şi documentelor societăţi. Răspund
pentru plata creanţelor creditorilor după lichidarea societăţii petru că ei pot urmării pe
asociaţii care au o răspundere nelimitată pentru obligaţiile societăţii.

Reguli speciale aplicabile fiecărei forme de societate comercială.

SNC este cea mai veche formă se SC, cuprinzând un număr mic de asociaţi, care
de obicei sunt persoane care se cunosc bine între ele(rude).
SNC este societatea constituită prin asocierea pe baza încrederii a două sau mai
multor persoane care pun în comun anumite bunuri pentru a desfăşura o activitate
comercială, în scopul împărţirii beneficiilor rezultate şi în care asociaţii răspund nelimitat
şi solidar petru obligaţiile societăţii.
Caractere:
- Se bazează pe încrederea deplină a asociaţilor
- Capitalul social este divizat în părţi sociale
- Obligaţiile sunt garantate cu patrimonial societăţii şi cu răspunderea
nelimitată şi solidară a tuturor asociaţilor
La baza constituirii societăţii stă contractul de societate, asociaţii putând fi atât
persoane fizice cât şi juridice.
Firma cuprinde numele, a cel puţin unuia dintre asociaţ, cu menţiunea Societate în
Nume Colectiv. În contract trebuie să se arate capitalul social subscris şi vărsat fără ca
legea să stabilească un plafon minim.
Administrator poate fi unul sau mai mulţ asociaţi sau neasociaţi, persoane fizice
sau juridice, numişi prin actul constitutive sau aleşi de asociaţi.
Răspunderea societăţii. Beneficiind de personalitate juridică îşi asumă obligaţii în
raport cu terţii şi răspund cu patrimoniul propriu pentru nerespectarea obligaţiilor
societăţii.
Dacă datorită falimentului, incapacităţii, excluderii, retragerii sau decesului
asociaţilor, numărul de asociaţi s – a redus la unul singur, societatea se dizolvă, cu
excepţia în care există clauză de continuare cu moştenitorii sau când asociatul rămas
hotărăşte continuarea existenţei societăţii sub forma de SRL cu asociat unic.
SCS elemental caracteristic constă în existenţa a două categorii de asociaţi:
- Comanditaţii care răspund pentru obligaţiile societăţii nelimitat şi solidari.
- Comanditarii care răspund în limita aporturilor lor.
SCS este societatea constituită prin asocierea pe baza deplinei încrederi a două
sau mai multe persoane, care pun în comun bunuri pentru a desfăşura o activitate
comercială în scopul înpărţirii beneficiilor, iar comanditarii în limita aportului lor.
Caractere:
- Asocierea se bazează pe încrederea deplină a asociaţilor( comanditaţi şi
comanditari)
- Capitalul social este divizat în părţi sociale
- Răspunderea asociaţilor este diferită.
Asociaţii pot fi persoane fizice sau juridice, legea nu stabileşte un număr minim
de asociaţi dar trebuie să fie cel puţin un asociat comanditor şi unul comanditat.

18 Norby D.C.
 Firma cuprinde numele a cel puţin unuia dintre asociaţi cu menţiunea Societtate
în Comandită Simplă.
Administratorii pot fi numai asociaţi comanditaţi. Asupra problemelor decide şi
asociaşii comanditaţi şi cei comanditari.
Controlul gestiunii este xercitat de asociaţi care nu au calitate de administrator.
Răspunrea pentru obligaţiile societăţii revine în principal societăţii, creditorii
acţionând pe asociaţi numai în cazul în care creanţele rămân nesatisfăcute.
SCA este asemănătoare cu SCS în sensul că sunt două categorii de asociaţi.
Deosebirea esenţială constă înaceea că în cazul SCA capitalul este ănpărţit în
acţiuni, iar în privinţa răspunderii , ea urmează regulile SCS.
SCA este societate constituită prin asocierea a mai multor persoane care participă
la formarea capitalului social prin anumite contribuţii reprezentate prin acţiuni, în
vederea desfăşurării unei acţiuni conerciale petru realizarea de beneficiu şi împărţirea lor,
în care comanditaţii răspund nelimitat şi solidar iar comanditorii în limita aportului lor.
Caractere:
- cuprinde două categorii de asociaţi: camanditari – comanditaţi
- capitalul este împărţit în acţiuni
- răspunderea asociaţilor este definită
Asociaţii pot fi persoane fizice şi juridice, numărul lor neputând fi mai mic de 5,
cu condiţia să includă asociaţi atât comanditari cât şi comanditaţi.
Firma se compune dintr – o denumire proprie însoţită de menţiunea Societate în
Comandită pe Acţiuni.
Atât comanditaţii cât şi comanditarii sunt acţionari în contractul de societate, şi
trebuie să prevadă categoria din care fac parte.
Adminstratorii pot fii numai comanditaţii.
SRL este o formă mixtă de societate care împrumută caractere atât de la societăţi
de persoane cât şi de la societăţi de capitaluri, se bazează pe încrederea asociaţilor,
asociaţii răspund pentru obligaţiile societăţii în limita aporturilor lor.
SRL este societatea constituită pe baza deplinei încrederi a două sau mai multor
persoane, care pun în comun anumite bunuri pentru a desfăşura activitate comercială în
vederea împărţirii beneficiilor şi care răspund pentru obligaţiile societăţii în limita
aportului lor.
Caractere>
- Asocierea se bazează pe încrederea deplină a asociaţilor.
- Capitalul social este divizat în fracţiuni denumită părţi sociale.
- Asociaţii răspund pentru obligaţiile societăţii în limita obligaţiilor lor.
SRL cu asociat unic se constituie prin aportul unui singur asociat care va fi
deţinătorul tuturor părţilor sociale. O persoană fizică sau juridică nu poate fi asociat unic
decât într – o singură societate.
SRL – ul nu poate avea ca asociat unic o altă SRL alcătuită dintr – o singură
persoană.
SRL se constituie prin actul de societate şi statut, sau după caz prin înscris unic.
În cazul SRL cu asociat unic se constituie numai statutul. La constituire pot
participa atât persoane fizice cât şi juridice. La SRL trebuie să existe cel puţin doi
asociaţi,iar legea limitează numărul asociaţilor la un număr de 50.

19 Norby D.C.
 Contractul de societate trebuie să prevadă capitalul social subscris şi vărsat care
este de 2000000 lei şi se divide în fracţiuni numite părţi sociale. Trebuie să se prevadă
numărul părţilor sociale şi repartizarea lor către asociaţi. Controlul asupra gestiunii se
realizează prin cenzori sau de către asociaţi.
Beneficiile realizate de societate se împart între asociaţi sub formă de dividende.
SA este forma cea mai complexî şi mai evoluată a societăţilor comerciale
constând mai mult aporturile aduse decât calităţile personale ale lor.
Societatea pe acţiune este constituită prin asocierea mai multor persoane care
contribuie la formarea capitalului social prin anumite cote de participare reprezentat prin
titluri, numite acţiuni pentru desfăşurarea unei activităţi comerciale în scopul împărţirii
beneficiilor şi care răspunde în limita aportului lor.
Caractere:
- Societăţile se constituie în număr minim de asociaţi denumiţi acţionari
- Capitalul social este divizat în acţiuni, titluri transmisibile
- Răspunderea asociaţilor pentru obligaţiile societăţii este limitată, ei
răspunzând până la concurenţa capitalului social subscris.
Constituirea:
- Se constituie prin contract de societate şi statut sau sub forma înscrisului unic
(actul constitutiv)
Asociaţii pot fi persoane fizice şi juridice în număr minim de 5 asociaţi. Capitalul
subscric şi vărsat trebuie prevăzut în contractul de societate, iar capitalul subscris şi
vărsat de fiecare acţionar nu poate fi mai mic de 30% din cel subscris restul trebuind
vărsat în 12 luni de la imatricularea societăţii. Contractul de societate trebuie să arate
numărul şi valoarea nominală a acţiunilor. În contractul de societate asociaţii trebuie să
menţioneze: numărul, numele şi prenumele, cetăţenia administratorilor, persoane fizice
sau denumirea, sediul şi naţionalitatea administratorilor, persoane juridice.
Legea consacră două modalităţi de formare a capitalului social:
- Formarea capitalului social prin aporturile asociaţilor care constituie
societatea, modalitate simultană sau fără apel la subscrierea publică, formarea capitalului
având loc în acelaşi timp cu încheierea actelor constitutive ale societăţii.
- Formarea capitalului social şi cu contribuţia altor persoane decât cele care
iniţiează constituirea (fondatorii) numită continuată sau prin subscripţie publică.

20 Norby D.C.
 Curs nr.4 11.01.05
Contracte comerciale.

1. Contractul de vânzare –cumpărare comercială.

Operaţiunile de vânzare – cumpărare sunt cele mai frecvente în activitatea

comercială. Ele sunt instrumentul juridic prin care se realizează producerea, circulaţia şi
desfacerea mărfurilor, constituind operaţiunea juridică principală prin care mărfurile
ajung de la producător la consumator.
Contractul de vânzare – cumpărare este contractul prin care o parte (vânzător) se
obligă să transmită dreptul de proprietate asupra unui bun către cealaltă parte
(cumpărător)care se obligă să plătească o sumă de bani numit preţ.
a) Carecterele contractului:
• este un contract bilateral dă naştere la obligaţii reciproce între părţi
• este un contract cu titlu oneros, prin încheierea lui fiecare parte urmărind
obţinerea unei contraprestaţii
• este un contract comutativ, pentru că fiecare parte cunoaşte de la început
existenţa şi întinderea prestaţiei la care se obligă
• este un contract consensual, întrucât se încheie pe baza simplului acord de
voinţă al părţilor contractante
• este un contract translativ de proprietate, se transmite dreptul de proprietate
dela vânzător la cumpărător.
b) Condiţiile de validitate (valabilitate):
• Consimţământul părţilor.Încheierea contractului de vânzare-cumpărare se
realizează în momentul formării acordului de voinţă al ambelor părţi, adică o
parte să consimtă să vândă, iar cealaltă să consimtă să cumpere, asupra lucrului ce
face obiectul contractului, asupra preţului.
• Capacitatea părţilor. Părţile să aibă aptitudinea de – a devenii titulare de drepturi
şi obligaţiuni prin încheierea acestor contracte.
c) Obiectul contractului
Caracterul bilateral al contractului de vânzare - cumpărare, dă naştere la obligaţii
în sarcina ambelor părţi, fiecare obligaţie având ca obiect o anumită prestaţie, obligaţia
vânzătorului – lucrul vândut, iar obligaţia cumpărătorului - preţul.
Condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească lucrul vândut prin intermediul
contractului de vânzare-cumpărare sunt următoarele :
• să se afle în comerţ, în circuit
• să existe în momentul încheierii contractului sau să poată exista în viitor
• să fie determinat sau determinabil
• să fie proprietatea vânzătorului. Prin excepţie, în comerţ se vând bunuri care
urmează a fi achiziţionate ulterior de vânzător.
• Obiectul obligaţiei cumpărătorului este să cunoască preţul care trebuie să
îndeplinească condiţiile: - să fie stabilit în bani
- să fie determinat sau determinabil
- să fie real, adică să existe efectiv şi să fie plătit de cumpărător.

21 Norby D.C.
d) Efectele contractului de vânzare – cumpărare.
Efectul esenţial îl constituie transmiterea dreptului de proprietate asupra bunului
sau a altui drept ori a unui drept de creanţă, de la vânzător la cumpărător, în schimbul
preţului în momentul încheierii contractului.
e) Obligaţiile părţilor.
OBLIGAŢIILE VÂNZĂTORULUI.
- principala obligaţie a vânzătorului este să predea lucrul vândut cumpărătorului,
astfel încât acesta să poată să – şi exercite dreptul de proprietate.
- să răspundă pentru lucru, să – l garanteze pe cumpărător în privinţa bunului
dobândit.
OBLIGAŢIILE CUMPĂRĂTORULUI.
- obligaţia de plată a preţului. Preţul se plăteşte la data convenită de părţi, iar în
lipsa unei stipulaţii, în momentul predării bunului către cumpărător.
- obligaţia de – a lua în primire lucrul vândur la data şi locul convenit de părţi
- obligaţia de – a suporta cheltuielile vânzării.

2. Contractul de mandat comercial.

Este contractul în temeiul căruia, o persoană – mandatarul – se obligă să
încheie în numele şi pe seama altei persoane care i-a dat împuternicirea – mandantul
– anumite acte juridice care pentru mandant sunt fapte de comerţ .
Înscrisul constatator al contractului de mandat poartă denumirea de procură şi
cuprinde precizarea puterilor conferite mandatarului.

a) Caracterele contractului.
• obiectul mandatului comercial îl constituie încheierea actelor juridice care
sunt fapte de comerţ pentru mandant.
• mandatul comercial este un contract cu titlu oneros. Rezultă că activitatea
mandatarului este retribuită, în sensul că pentru îndeplinirea obligaţiilor ce rezultă din
contractul de mandat, mandatarul primeşte o retribuţie.
• mandatul poate fii generat pentru toate afacerile mandantului, sau special
pentru anumite afaceri.
•
b) Condiţilşe de validitate.
• consimţământul părţilor să se încheie prin acordul de vointă atât al
mandantului cât şi al mandatarului.
• capacitatea părţilor, mandantul trebuie să aibă capacitatea de – a încheia actele
juridice care urmează a fi încheiate în numele său de către mandator, iar mandatarul
trebuie să aibă capacitatea deplină de exerciţiu.
c) Obiectul contractului. Are ca obiect actele juridice care potrivit legii sunt
fapte de comerţ
d) Efectele contractului. Obligaţiile părţilor.

22 Norby D.C.
OBLIGAŢIILE MANDATARULUI:
• de a executa mandatul prin încheierea actelor juridice cu care a fost
împuternicit
• îndeplinirea mandatului cu bună-credinţă şi cu diligenţa unui bun proprietar.
• să aducă la cunoştinţa terţilor cu care încheie actul, împuternicirea în temeiul
căreia acţionează
• de – a înştiinţa pe mandant de executarea mandatului

OBLIGAŢIILE MANDANTULUI
• să pună la dispoziţia mandantului mijloacele necesare pentru executarea
mandatului.
• să plătească mandatarului remuneraţia cuvenită pentru executarea mandatului
• să restituie cheltuielile făcute de mandatar pentru executarea contractului

3. Contractul de comision.
Contractul de comision este contractul prin care o parte numit comisionar se
obligă pe baza înputernicirii celeilalte părţi numit comitent să încheie anumite acte de
comerţ în nume propriu dar păe seama comitentului în schimbul unei remuneraţii numită
comision. Apare ca o varietate a mandatului comercial.
Contractul de comision este convenţia intervenită între comitent şi comisionar în
temeiul căreia, acesta din urmă se obligă să încheie acte de comerţ în nume propriu, dar
pe seama comitentului, în schimbul unei sume de bani denumită comision.
Se deosebesc prin: - în cazul mandatului, mandatarul îl reprezintă pe mandant şi
încheie acte juridice comerciale în numele şi pe seama lui, în cazul contractului de
comision, comisionarul nu beneficiază de drerptul de reprezentare şi încheie astfel actele
în nume propriu dar pe seama comitentului.
a) Caractere contractului
• este un contract bilateral dă naştere la drepturi şi obligaţii în sarcina ambilor
contractanţi, comisionarului şi comitentului
• este un contact cu titlu oneros, deoarece ambele părţi urmăresc obţinerea de
avantaje patrimoniale
• este un contact consensual. El ia naştere prin acordul de voinţă al părţilor.
b) Condiţii de valabilitate
consimţământul – se încheie prin acordul de voinţă al părţilor având la bază
înputernicirea pecare comitentul o conferăcomosionarului precizânduse condiţiile în care
poate acţiona comisionarul
capacitatea – ambele părţi trebuie să aibă capacitatea deplină de exerciţiu
c) Obiectul contractului – îl rerezintă actele juridice pe care comisionarul le încheie
cu terţii şi care sunt acte şi fapte de comerţ.
d)Efectele contractului de comision
OBLIGAŢIILE COMISIONARULUI
• să exercite mandatul încredinţat de comitent.
• să dea socoteală comitentului asupra îndeplinirii mandatului, primit.
• să îndeplinească obligaţiile cu bună – credinţă şi cu diligenţa unui profesionis

23 Norby D.C.
OBLIGAŢIILE COMITENTULUI
• să plătească remuneraţia cuvenită comisionarului, cunoscută sub denumirea de
comision.
• să restituie cheltuielile făcute de comisionar pentru îndeplinirea sarcinilor primite

4. Contractul de consignaţie.
Contractul de consignaţie reprezintă o varietate a contractului de comision.
Contractul de consignaţie este convenţia prin care una din părţi, numită consignant,
încredinţează celeilalte părţi, numită consignatar, mărfuri sau obiecte mobile spre a le
vinde în nume propriu dar pe socoteala consignantului la un preţ stabilit anticipat cu
obligaţia consignatarului de a remunii consignantului, preţul obţinut sau de a restitui
bunul nevândut.
a) Caracterele contractului de consignaţie
• este un contract bilateral deoarece naşte obligaţii în sarcina contractanţilor, a
consignantului şi a consignatarului
• este cu titlu oneros
• este un contract consensual. Pentru încheierea lui valabilă este suficient acordul
de voinţă al părţilor
b) Condiţii de valabilitate
• obligaţiile consimţământului ambelor părţi
• capacitatea deplină a părţilor de exerciţiu
c) Obiectul contractului – vinderea unor bunuri ale consignantului
d) Efectele contractului de consignaţie
OBLIGAŢIILE CONSIGNANTULUI
• să predea consignatarului bunurile mobile care urmează a fi vândute.
• să plătească remuneraţia cuvenită consignatarului.
• să restituie cheltuielile făcute de consignatar cu ocazia îndeplinirii contractului de
consignaţie şi eventualele pagube suferite cu ocazia executării contractului.
OBLIGAŢIILE CONSIGNATARULUI
• să ia măsurile pentru păstrarea şi conservarea bunurilor primite în consignaţie
• să execute mandatul dat de consignant. Astfel vânzarea sau înstrăinarea bunurilor
încredinţate consignatarului nu se poate face decât în condiţiile stipulate de contract
• să dea socoteală consignantului cu privire la modul de îndeplinire a mandatului
său.

24 Norby D.C.
5. Contractul de report.
Contractul de report constă în cumpărarea pe bani, a unor titluri de valoare de
credit, care circulă în comerţ şi revânzarea simultamă cu termen şi pe un preţ determinat
de către aceeaşi persoană a unor titluri de acelaşi fel. Cuprinde o dublă vânzare:
- una care se execută imediat, atât în privinţa predării titlurilor cât şi a preţului
- a doua este o vânzare cu termen, la preţ determinat
a) Condiţiile contractului:
• să existe acordul de voinţă între părţi în sensul unei vânzări pe bani şi a unei
revânzări la termen
• vânzarea să aibă ca obiect titluri de credit care circulă în comerţ( acţiuni,
obligaţiuni)
b) Efectele contractului:
este translativ de proprietate, cuprinzând două operaţiuni de vânzare, astfel operează un
dublu trasfer de proprietate la date diferite. Primul are loc în momentul încheierii
contractului de report iar al doilea la termenul stabilit.

6. Contractul de cont curent.

Contractul de cont curent este contractul prin care părţile se înţeleg ca în loc să
achite separat şi imediat creanţele reciproce , izvorite din prestaţile făcute una căter
cealaltă, lichidarea să se facă la un anumit termen prin achitarea soldurilor de către
partea care vafii debitoare.
a) Caracteristici ale contractului:
• este bilateral
• cu titlu oneros
• este consensual
b) Efectele contractului:
• transferul dreptului de proprietate,
• prin înscrierea în cont a unei remiteri, având ca obiect o valoare patrimonială, va
opera transmiterea dreptului de proprietate privind vcaloarea respectivă între trasmiţător
şi primitor.
Ex: comerciantul care a primit un lot de mărfuri pentru a fii vândută, preţul este
trecut în cont el devedind proprietar al mărfii
• novaţia înseamnă că obligaţia iniţială este înlocuită cu o nouăobligaţie
• indivizibilitatea înseamnă că obligaţiile înscrise în cont pe baza prestaţiilor se
contopesc până la data închierii contractului
• conpensaţia înseamnă că datoriile reciproce ale părţilor se sting până la
concurenţa debitului şi creditului, urmând a se plăti eventual o diferenţă. ( B este debitor
faţă de A cu 400000 lei şi creditor pentru 300000 lei, deci din diferenţă rezultă că B
datorează lui A 100000 lei)

25 Norby D.C.
 7. Contractul de garanţie reală mobiliară.
Esta contractul în temeiul căruia debitorul unei obligaţiuni constituie în favoarea
creditorului, o garanţie reală, asupra unor bunuri mobile, în scopul asigurării executării
obligaţiei asumate.
a) Caracterele contractului:
• este bilateral
• este solemn
• este accesoriu deorece garantează executarea unei obligaţiuni asumate
de debitor
• este execuroriu adică dacă debitorul nu execută obligaţia garantată,
creditorul poate să execute garanţia în temeiul contractului.
b) drepturile şi obligaţiile debitorului:
• pe durata contractului debitorul care deţine bunuri, are dreptul să îl
administreze şi chiar să dispună de el în orice mod
• el trebuie să întreţină bunul şi să îl folosească ca un bun proprietar
drepturi şi obligaţiile creditorului:
• poate să verifice bunul afectat garanţiei aflat în posesia debitorului
• dacă debitorul nu îşi îndeplineşte obligaţia garantată, poate să intre în
posesia bunului şi poate să îl vândă pentru a obţine plata obligaţiei
• dacă obligaţia a fost îndeplinită, creditorul care a intrat în posesia
bunului are obligaţia să îl restituie

Titluri comerciale.

1. Cambia

Cambia este înscrisul prin care o persoană denumită trăgător, sau emitent, dă
dispoziţie altei persoane numită tras, să plătească la scadenţă o sumă de bani unei a treia
persoane denumită beneficiar.
• Trăgătorul este persoana care emite titlul. El dă dispoziţie să se plătească o sumă
de bani, deci prin semnătura sa îşi asumă obligaţia de a face să se plătească suma de bani
beneficiarului, de către tras.
• Trasul este persoana căruia i se adresează ordinul de a se plăti o sumă de bani
• Beneficiarul este persoana căreia, sau la ordinul căreia urmează să se plătească.

Mecanismul juridic al cambiei.

Ex: A vinde lui B o cantitate de marfă la preţul de 50 mil. plătit în 60 de zile de la

data cumpărării. În acelaşi timp, A este dator faţă de C la aceeiaşi termen cu 50 mil.,
dintr - un contract de împrumut. Pentru simplificarea operaţiilor de plată a sumei
datorate, A trage o cambie asupra lui B în favoarea lui C.
Rolul cambiei nu se reduce la operaţia de plată menţionată. Beneficiarul cambiei,
C, fiind creditor al sumei menţionate în cambie, până la scadenţă, poate folosi

26 Norby D.C.
cambia,pentru a – şi achita o datorie faţă de un creditor D. Această operaţie se numeşte
GIR.

Girul constă în disponibilitatea pe care beneficiarul o dă trasului de a plăti suma

menţionată în cambie, suma personei indicate de beneficiar.

a) Caracterele cambiei:
• conferă posesorului legitim dreptul de a primi suma de bani menţionată în
cuprinsul său
• are ca obiect plata unei sume de bani. Este un titlu la ordin, emitentul
cambiei autorizând pe posesorul ei să o transmită altei persoane oricând doreşte şi la
infinit.

b) Funcţiile cambiei:
• este un instrument de credit deoarece suma de bani prevăzută în cambie nu
trebuie achitată imediat ci la un anumit termen, prin intermediul cambiei acordându – se
debitorului un credit până la scadenţă.
• este un instrument de plată, fiind asemănătoare cu funcţia pe care o îndeplineşte
moneda, cu deosebirea că nu se foloseşte plata în numerar.

c) Condiţiile pentru valabilitatea cambiei:

• trebuie să îmbrace forma scrisă
• trebuie să cuprindă obligatoriu menţiunile prevăzute de lege:
- denumirea de cabie în titlu
- ordinul necondiţionat de plată a unei sume de bani determinată pe care
trăgătorul dă trasului
- numele trasului
- indicaţia scadenţei
- numele celui căruia sau la ordinul căruia se face plata adică beneficiarul
bambiei
- indicarea locului unde trebuie făcută ăplata de către debitor
- data şi locul emiterii cambiei
- semnătura trăgătorului
Transmiterea cambiei ( GIRUL) este actul juridic prin care posesorul cambiei
numit giran transmite altei persoane giratar, printr – o declaraţie scrisă şi semnată pe
titlu, şi prin predarea titlului, toate drepturile izvorând din titlul respectiv.

2. Biletul la ordin.

Este înscrisul prin care o persoană numită emitent subscriitor, se obligă să

plătească o sumă de bani la scadenţă,altei persoane numită beneficiar sau la ordinul
acesteia.
Emitentul are calitatea de debitor, prin emiterea titlului el obligându – se să
plătească o sumă de bani la scadenţă. Beneficiarul are calitate de creditor şi dreptul de a
primi suma de bani.
Biletul la ordin trebuie să cuprindă următoarele menţiuni:

27 Norby D.C.
- denumirea de bilet la ordin
- promisiunea necondiţionată de a primii o sumă de bani determinată
- indicarea scadenţei
- locul unde trebuie făcută plata
- numele beneficiarului
- data şi locul emiterii locului biletului la ordin
- semnătura emitentului

3. Cecul.

Este scrisul prin care o persoană numită trăgător dă ordin unei bănci la care are
disponibil bănesc numit tras să plătească la prezentarea titlului o sumă de bani altei
persoane numită beneficiar.
Implică trei persoane: trăgător, tras(o societate bancară), beneficiar.
Emitentul cecului implică:
• existenţa disponibilului la bancă prealabil emiteri titlului şi să aibă cel puţin
valoarea cecului
• existenţa convenţiei pentru emiterea cecului, prin care banca autorizează pe client
să tragă asupra ei cecuri, obligându – se să efectuieze din disponibil, plăţile la ordinul
trăgătorului.
Înscrisul cecului este tipăritsub forma unui formet tipizat având următoarele
menţiuni:
- denumirea de CEC
- ordinul trăgătoruluiadresat trasului de a plăti suma de bani menţionată
beneficiarului
- numele celui care trebuie să plătească
- locul unde trebuie făcută plata
- data şi locul emiterii cecului
- semnătura trăgătorului
Paralela: acţiuni – obligaţiuni
 Sunt titluri de valoare
 Sunt emise pe baza deciziei AGA
 Au ca csop procurarea de disponibilităţi băneşti pentru societate
Deosebiri
 Acţiunile sunt titluri reprezentative ale unor părţi egale din capitalul social,
obligaţiunile sunt titluri reprezentative ale unui împrumut contractat de societate.
 Acţiunile conferă calitatea de asociat, pe când obligaţiunile conferăcalitatea de
creditor al societăţii.
 Acţiunile se emit la înfiinţarea societăţii dar şi pe parcursul funcţionării
societăţii,obligaţiunile se emit numai pe parcursul funcţionării.
 Titularul acţiunii se numeşte acţionar, titularul obligaţiei se numeşte obligatar
(creditor).
 Acţionarul are calitatea de asociat, obligatarul are calitatea de credutor.
 Acţionarul răspunde pentru datoriile societăţii,obligatarul nu are nici un fel de
răspundere.

28 Norby D.C.
 În caz de faliment acţionarul nu se poate înscrie la masa credală, pe când
obligatarul se poate înscrie la masa credală.

Curs nr.5 25.01.05

Procedura reorganizării judiciare şi a falimentului.

Legea 64/1995 în forma modificată prevede că scopul legii este instituirea unei
proceduri pentru acoperirea pasivului debitorului, în insolvenţă, fie prin
reorganizarea comerciantului şi a activităţii acestuia sau prin lichidarea unor bunuri din
averea lui, până la stingerea pasivului, fie prin faliment.
Legea 64/1995 reglementează o procedură juridică princare se asigură plata
pasivului debitorului aflat în insolvenţă.
Căile prin care se realizează scopul legii sunt:
- procedura reorganizării judiciare
- procedura falimentului
Procedura reorganizării judiciare cuprinde regulile de organizare a activităţii
debitorului pe baze noi, în vederea redresării economico - financiare şi asigurării
mijloacelor băneşti pentru plata datoriilor faţă de creditori.

Reorganizarea judiciară se poate realiza, în două modalităţi:

- reorganizarea activităţii debitorului, prin măsuri economice, financiare, juridice
- lichidarea unor bunuri din patrimoniul debitorului până la acoperirea creanţelor
creditorilor
Reorganizarea judiciară în cele două modalităţi se realizează pe bază de plan şi
aplicarea acestei proceduri presupune continuarea activităşii debitorului sub conducerea
lui sau a persoanelor abilitate de lege.
Procedura falimentului constă în reguli prin care se reglementează executarea
silită a bunurilor din patriminiul debitorului în vederea plăţii datoriilor faţă de creditori.
Aplicarea acestei proceduri are drept consecinţă încetarea activităţii debitorului.
Un comerciant aflat în insolvenţă poate fi supus unei proceduri speciale, procedura
reorganizării judiciare şi a falimentului.
Procedura reorganizării judiciare şi a falimentului este un ansamblu de reguli
reglementate de lege care urmărsc obţinerea de fonduri băneşti pentru plata datoriilor
debitorului aflat în insolvenţă prin redresarea economică, financiară a activităţii
debitorului sau executarea silită a bunurilor din patrimoniul acestuia.
Insolvenţa este definită ca fiind starea patrimoniului debitorului, caracterizată prin
incapacitatea vădită de plată a datoriilor exigibile cu sumele de bani disponibile. Există,
două elemente care trebuie întrunite cumulativ pentru a exista insolvenţa :
- Incapacitatea vădită a debitorului de a plată, reprezintă o neputinţă de plată
evidentă, nu lasă dubii privind starea patrimoniului. Creditorul poate cere
aplicarea procedurii asupra debitorului numai dacă timp de cel puţin 30 de zile
nu a plătit datoria ajunsă la scadenţă.
- Incapacitatea de plată a debitorului este efectul stării patrimoniului debitorului
care face imposibilă achitarea datoriilor exigibile cu sume de bani disponibile. Aşadar
debitorul este în incapacitate de plată când se află în inposibilitatea de a achita datoriile

29 Norby D.C.
scadente din lipsă de lichidităţi. Nu se va aplica procedura în cazul în care debitorul deşi
dispune de lichidităţi nu plăteşte datoriile scadente, caz în care credotirii au calea executării
silite.

Delimitarea insolvenţei de insolvabilitatea debitorului:

- Insolvenţa este starea patrimoniului care exprimă neputinţa debitorului de a plăti
la scadenţă datoriile sale din cauza lipsei de lichidităţi
- Insolvabilitatea este o stare de dezechilibru financiar al patrimoniului
debitorului în care valoarea elementelor pasive este mai mare decât valoarea elementelor
active.
Aplicarea procedurii reorganizării şi a falimantului intervine în toate cazurile în care
debitorul se află în insolvenţă indiferent de raportul dintre activul şi pasivul patrimoniului
debitorului. Este posib il ca valoarea elementelor active ale patrimoniului să depăşească cu
mult valoarea elementelor pasive şi totuşi datorită lipsei de lichidităţi debitorul să fie în
imposibilitate de aşi plăti datoriile ajunse la scadenţă. În acest caz debitorul se află în
insolvenţă deşi patrimoniul este solvabil.
Organele care aplică procedura reorganizării judiciare şi a falimentului.
Instanţele judecătoreşti competente să aplice procedura reorganizării judiciare şi a
falimentului sunt tribunalul în judistincţia căreia se află sediul debitorului, şi curtea de
apel care judecă recursurile.
Judecătorul – sindic este un judecător al tribunalului anume desemnate de
preşedintele tribunalului dintre judecători. Judecătorul sindic poate fi înlocuit cu alt
judecător prin încheiere motivată dată în camera de consiliu.
- Adminstratorul
- Lichidatorul
- Adunarea creditorilor
- Comitetul creditorilor

30 Norby D.C.