Proiect didactic

I. Date generale

Data : 7 octombrie 2008

Şcoala : Colegiul Tehnic “Alexandru Roman”, Aleşd
Profesorul : Cadleţ Ana Mihaela
Clasa a X-a C, Profil Automatizări
Obiectul : Limba şi literatura română
Subiectul : Stilurile funcţionale ale limbii române
Tipul lecţiei : de consolidare a cunoştinţelor dobândite în clasa a IX-a
Competenţe generale:
• Utilizarea corectă şi adecvată a limbii române în receptarea şi în producerea mesajelor, în
diferite situaţii de comunicare;
• Argumentarea scrisă şi orală a unor opinii în diverse situaţii de comunicare.
Competenţe specifice:
• Receptarea adecvată a sensului / sensurilor unui mesaj transmis prin diferite tipuri de texte orale
sau scrise;
• Redactarea unor compoziţii despre textele studiate şi alcătuirea unor texte funcţionale;
• Elaborarea unei argumentări orale sau scrise pe baza textelor studiate.
Obiective operaţionale:
• să încadreze un text stilului funcţional căruia îi aparţine;
• să argumenteze încadrarea textului în stilul funcţional respectiv;
• să stabilească trăsăturile tuturor stilurilor funcţionale;
• să redacteze texte aparţinând tuturor stilurilor funcţionale;
• să compare trăsăturile stilurilor funcţionale;
• să stabilească principalele trăsături ale textelor literare şi ale celor nonliterare.

Metode didactice: conversaţia euristică, explicaţia, învăţarea prin descoperire, analiza de text, activitatea
frontală, activitatea pe grupe, utilizarea fişelor de lucru, prezentarea power-point.

Material didactic:
- fişele de lucru
- materialul în power-point

Resurse materiale: laptop, videoproiector, fişe de lucru.

Material bibliografic
• Apetre, Dorina, Stoleriu, Eugenia, Algoritmul lecturii unui text (literar şi
nonliterar) , Editura Petrodava, Iaşi, 2004
• Coteanu, Ion, Stilistica funcţională a limbii române, Bucureşti, 1985;
• Limba şi literatura română, Manual pentru clasa aX-a, autori: Marin Iancu, Ion Bălu, Rodica
Lăzărescu, Editura Corint, 2004;
• Pamfil, Alina, Didactica limbii şi literaturii române, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2000;
• Puşcaş, Felicia, Comunicare. Limba şi literatura română. Subiecte. Teorie. Exemplificări.
Aplicaţii. Editura Grinta, Cluj-Napoca, 2005.

1
 II. Momentele scenariului didactic:

1) Organizarea clasei: salutul, prezenţa.

2) Verificarea şi corectarea temei: Redactarea unui reportaj despre şcoală
3) Pregătirea lecţiei noi:
- Profesorul realizează o scurtă discuţie introductivă privitoare la dinamica vocabularului sub influenţa
vorbitorilor care trebuie să-şi adapteze lexicul în funcţie de situaţia de comunicare.Astfel, în timp ce
scopul operei literare trebuie să fie acela de a impresiona, de a genera emoţii profunde şi sentimente,
textul ştiinţific transmite informaţii într-o manieră directă, fără implicarea afectivă a cititorului.
- Elevii vor da exemple de alte situaţii de comunicare.

4) Anunţarea subiectului lecţiei şi a obiectivelor operaţionale

- Profesorul anunţă titlul noii lecţii, notând titlul pe tablă: Stilurile funcţionale ale limbii române.
- Elevii vor vizualiza pe videoproiector texte care aparţin diferitelor stiluri funcţionale: „Când
marea...” de Mihai Eminescu, „Măsurarea. Etaloane şi unităţi de măsură” – din manualul de chimie,
„Acord de parteneriat pentru educaţie”, o pagină de ziar, texte publicitare, un bilet. (Anexa 1)
- Sarcina lor este de a stabili trăsăturile fiecărui stil pornind de la textele citite.
- Elevii le vor nota apoi în caiete:

Particularităţile stilului artistic:

 limbajul conotativ
 vocabularul bogat (conţine arhaisme, neologisme, elemente de argou şi jargon)
 ambiguitate şi echivoc
 structură gramaticală variată
 se adresează sensibilităţii, intelectului şi generează emoţii estetice
 expresivitate foarte mare
 caracter subiectiv
 uneori apar abateri de la normele limbii literare
 funcţia poetică şi expresivă (emotivă).

Particularităţile stilului ştiinţific:

 obiectivitatea , claritatea, precizia
 impersonalitatea, expresivitate zero
 specializarea lexicală: termeni din tehnică şi ştiinţă
 limbajul denotativ, neologic (datorită înnoirii tehnicii şi a ştiinţei)
 limbaj de specialitate greu de înţeles de către nespecialişti
 sintaxă simplă
 scop informativ
 absenţa ambiguităţii, echivocului şi a figurilor de stil
 funcţia exclusiv referenţială (cognitivă), transmiţând informaţii, raţionamente, idei

Particularităţile stilului oficial:

 absenţa oricărei nuanţe afective
 caracter obiectiv, impersonal, lipsit de afectivitate
 vocabular sărac

2
  limbaj denotativ
 accesibilitate, precizie, claritate
 formule stereotipe
 exprimare neutră, rigidă, obiectivă, impersonală
 absenţa termenilor familiari, a cuvintelor populare, a argoului
 coordonarea este preferată subordonării
 respectă normele limbii literare
 funcţia referenţială, conativă

Particularităţile stilului publicistic:

 destinat unui public eterogen (variat), cu o pregătire profesională diferită sau cu diferite niveluri
de cultură
 are scopul de a informa publicul, de a comenta fapte de viaţă socială, de interes economic,
politic pe înţelesul tuturor
 vocabularul divers acumulând inovaţii şi clişee
 varietatea şi bogăţia vocabularului determinate de diversitatea tematicii abordate
 limbaj accesibil publicului variat
 folosirea citatului şi a mijloacelor extralingvistice (fotografii, filme)
 structură gramaticală simplă
 utilizarea limbii literare alături de formulări specifice limbajului cotidian
 amestecul de elemente ce provin din celelalte stiluri funcţionale
 pentru a capta atenţia cititorilor apelează la titluri şi subtitluri incitante, imagini, ilustraţii
grafice, culoare
 funcţia referenţială, conativă, expresivă

Particularităţile stilului colocvial:

 folosit în relaţiile particulare, în viaţa cotidiană
 încărcătură afectivă
 foloseşte formule de adresare
 asociere cu mijloace nonverbale, paraverbale
 nu respecta întotdeauna normele limbii literare (elipsa)
 foloseste expresii, termeni argotici
 foloseste diminutive, augmentative,cuvinte in vocativ , vorbirea la imperativ, interjecţii
 caracter oral, expresiv
 se caracterizează prin degajare, simplitate.

Stilul epistolar

 Formule fixe (de datare, început, încheiere, semnătura)

 Ex: biletul, telegrama, scrisoarea, invitaţia, cartea de vizită

- Profesorul îi va întreba pe elevi care din textele studiate sunt literare şi care sunt nonliterare.
- Impreună se vor stabili trăsăturile celor două categorii de texte:
3
 Textele literare:
• Textele literare sunt ficţiuni, chiar dacă
pleacă de la realitate, pe care o reflectă mai
mult sau mai puţin. Într-o asemenea lucrare
se emit, de fapt, ipoteze despre realitate.
• Caracterul imaginar nu poate fi stabilit
decât prin raportarea la situaţia de
comunicare în care se plasează.
• Pentru ca un text să fie considerat literar
trebuie:
- să transmită o impresie individuală, subiectivă
asupra realităţii
- să producă idei general umane
- să emoţioneze receptorul
- să aibă o construcţie specifică (limbaj conotativ,
bogăţie lexicală, polisemantism, unicitate,
expresivitate)
5) Fixarea cunoştinţelor
Realizaţi o descriere denotativă, de cel mult zece rânduri, a
personajelor din tabloul alăturat. Transformaţi-o apoi în una
conotativă.
6) Evaluarea: sunt notate intervenţiile elevilor.
7) Tema de casă: Anexa 2
Textele nonliterare:
• Textele nonliterare (nonficţionale) se
raportează la anumite aspecte din realitate,
fiind instrucţiuni de folosire a unor aparate,
afişe, adeverinţe, legi, articole de ziare,
reclame, pagini de jurnal.
• Informaţiile transmise au un caracter
obiectiv şi nu urmăresc să emoţioneze
receptorul. Unele texte nonliterare, cum
sunt cele publicitare, urmăresc să
influenţeze receptorul, dar se raportează tot
la un produs real.
• Există texte nonliterare ce sunt formalizate
pentru că cererea, scrisoarea de intenţie,
procesul-verbal, adeverinţa au anumite
formule în structurarea lor.
• Limbajul acestor texte este denotativ şi se
caracterizează prin monosemantism. Se
observă, de asemenea, concentraţia
lexicală.
• Textul nonficţional are caracter colectiv.