Sunteți pe pagina 1din 81

INTERNATIONAL EDUCATIONAL FELLOWSHIP

CĂSĂTORIA

Nivelul I
Cursul ucenicului

Untitled-1 1 2/7/2007 9:53:38 AM


Cursurile I. E. F. sunt distribuite ºi administrate de cãtre:

O.P. 10, C.P. 15, Oradea, Bihor


e-mail: sanda@cbee.ro, eebc@rdslink.ro
web page: www.cbee.ro
tel. +4 0359 410 508, +4 0259 477 099
fax. +4 0359 410 508
Curs revizuit şi re�părit în mar�e 2007

Untitled-1 2 2/7/2007 9:53:39 AM


CĂSĂTORIA

Untitled-1 3 2/7/2007 9:53:39 AM


Untitled-1 4 2/7/2007 9:53:40 AM
Căs ă tor ia

CUPRINS
Capitolul I
Scopul cursului
Scopul lui Dumnezeu în căsătorie
Când soţia are o părere diferită de cea a soţului ei
Ce este o căsătorie reuşită?
Tema nr.1

Capitolul II
Aşteptări şi roluri în căsătorie
Rolurile partenerilor
Tema nr. 2

Capitolul III
Maturitatea pentru căsătorie
Tema nr. 3

Capitolul IV
Dragostea
Adaptarea
Prietenia
Tema nr. 4

Capitolul V
Sexul în căsătorie
Tema nr. 5

Capitolul VI
Elementele spirituale în căsătorie
Rudele celuilalt
Banii şi adaptarea în căsătorie
Schimbări care vin odată cu copiii
Tema nr. 6

Untitled-1 5 2/7/2007 9:53:40 AM


Untitled-1 6 2/7/2007 9:53:40 AM
Căs ă tor ia

C�������� I

Scopul cursului

Scopul acestui curs este să te ajute:

Să cunoşti - scopul şi modelul lui Dumnezeu pentru căsătorie,


ceea ce constituie o unire reuşită, şi elementele care fac o căsătorie
puternică.

Să simţi - responsabilitatea de a-ţi aduce contribuţia individuală la


căsătorie, potrivit cu modelul scriptural.

Să faci - ceea ce va duce la zidirea partenerului tău, să ierţi când


este nevoie de iertare, să abordezi problemele constructiv şi biblic,
să dovedeşti înţelegere şi purtare de grijă şi să cauţi să adaugi o
dimensiune nouă prospeţimii relaţiei.

Scopul lui Dumnezeu în căsătorie


Căsătoria este acea relaţie unică dintre un bărbat şi o femeie
sub a cărei umbră poate exista adevărata reverenţă pentru misterul,
demnitatea şi sacralitatea vieţii. Scriptura nu prezintă căsătoria numai
ca o lege mozaică şi ca o tipologie nou testamentală a Bisericii şi a lui
Isus Cristos-Mirele, ci şi ca o parte a planului creaţiei, valabilă pentru
întreaga omenire. Sacralitatea ei îşi are originea în creaţia omului.
Cei care privesc căsătoria ca pe un contract civil, o subapreciază,
neînţelegând că aceasta este o instituţie divină. Există o diferenţă
între o căsătorie şi un contract civil. Într-un contract, drepturile
şi obligaţiile reciproce sunt rezultatul unei înţelegeri, iar alegerea
şi implementarea lor poate decurge dintr-un profit de moment al
oricăreia din părţi. În relaţia de căsătorie însă, aceste drepturi şi obligaţii

Untitled-1 7 2/7/2007 9:53:40 AM


International Educational Fellowship

sunt mult deasupra voinţei arbitrare, atât a soţului, cât şi a soţiei.


Ele sunt stabilite şi impuse de Scriptură, care ne descoperă
voia lui Dumnezeu, precum şi de legea civilă. Modelul contractului
pentru căsătorie, nu reuşeşte să cuprindă această sferă mai largă a
datoriei şi conştiinţei, care este esenţială pentru căsătorie.
Din Genesa până la Apocalipsa, Dumnezeu revelează o legătură
inseparabilă între unitatea Bisericii şi a familiei sau între casa lui
Dumnezeu şi casa creştinului. Construcţia unei case nu se face la
întâmplare, ci după un plan. Fiecare construcţie trebuie să aibă o
temelie corespunzătoare.
Isus a spus, în Matei 7:24: „De aceea, pe oricine aude aceste
cuvinte ale Mele, şi le face, îl voi asemăna cu un om cu judecată,
care şi-a zidit casa pe stâncă.” Înţelegerea şi valorile creştine
formează temelia unei căsătorii bune. Relaţia lui Isus cu Biserica
Sa, cu Mireasa, este ilustrată prin relaţiile interpersonale din cadrul
căsătoriei. Biblia aseamănă căsătoria creştină cu un mister. „De
aceea, va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa, şi se va lipi de
nevastă-sa, şi cei doi vor fi un singur trup. Taina aceasta este mare
- (vorbesc despre Cristos şi despre Biserică),” (Efeseni 5:31-32).
Căsătoria nu poate fi definită printr-o singură propoziţie. Într-
o căsătorie reuşită, fiecare partener devine o persoană mai completă
şi mai împlinită, capabilă într-o măsură mai mare să se raporteze în
mod adecvat la toate situaţiile vieţii. Căsătoria reuşită se bazează
pe cooperare şi respect reciproc. Ea include o prietenie deosebit
de fructuoasă. Într-o căsătorie bună, fiecare partener este ajutat să
devină tot ceea ce poate să fie. Fiecare preia într-o anumită măsură
atributele, capacităţile şi valorile tovarăşului său. Atât soţul, cât şi
soţia sunt conştienţi de existenţa unei interdependenţe prin care
cei doi stau împreună trăind bucurii care se măresc prin faptul că
sunt împărtăşite, şi suferind loviturile vieţii al căror impact este
micşorat din acelaşi motiv.

Untitled-1 8 2/7/2007 9:53:40 AM


Căs ă tor ia

Deoarece căsătoria este reflectarea relaţiei dintre Isus şi


Biserica Sa, dăruirea şi nu primirea este comportamentul cerut
pentru experimentarea unei vieţi de bucurie. Zilnic există ocazii
ca un bărbat să se dăruiască pe sine partenerei lui, exprimându-şi
dragostea sa în mod asemănător cu dăruirea lui Isus pentru Mireasa
Sa. Pe de altă parte, există ocazii zilnice pentru o femeie să-şi arate
credincioşia faţă de soţul ei, la fel cum Biserica trebuie să-L respecte
şi să-I fie credincioasă lui Cristos. Aceasta nu este un ideal care nu
poate fi atins, ci este tocmai obiectivul aşteptat de la partenerii unui
cuplu creştin, aşa cum a fost el enunţat de Duhul Sfânt în Cuvântul
lui Dumnezeu.
Unirea personalităţilor nu este un dar făcut cu ocazia nunţii,
ci ea trebuie realizată de către partenerii fiecărui cuplu prin efort
comun, depus în timp, sub călăuzirea lui Dumnezeu şi cu ajutorul
înţelegerii biblice. Ea nu poate fi atinsă de doi soţi legal uniţi
într-o căsătorie în care fiecare este hotărât să meargă şi să lupte
independent pe drumul său, încercând să-şi păstreze libertatea.
Nimeni nu are libertate absolută, indiferent dacă este căsătorit sau
nu. În căsătorie fiecare partener renunţă la o parte din libertatea
personală în schimbul unui element de unitate, care este una din
valorile permanente ale căsătoriei.
Viaţa este formată dintr-o combinaţie de roluri jucate în
anumite contexte instituţionale, de către fiecare dintre cei doi. Ei
vor fi o parte componentă a contextului religios, vor trăi într-o
naţiune, se vor raporta la economie printr-o slujbă, vor avea un rol
în familie şi vor fi o verigă în spiţa neamului lor.
Scopul căsătoriei este dublu: să ofere un însoţitor şi împlinirea
în viaţă, şi să asigure urmaşi. Scrierile rabinice timpurii, au privit în
Scriptură şi au declarat că soţia este cel de-al doilea eu al bărbatului.
Ea este tot ceea ce are nevoie natura bărbatului pentru a fi
completă din punct de vedere fizic, social şi emoţional. În viaţa
de căsătorie, bărbatul îşi găseşte cea mai adevărată şi statornică

Untitled-1 9 2/7/2007 9:53:40 AM


International Educational Fellowship

fericire, şi doar prin viaţa de căsătorie personalitatea umană atinge


împlinirea cea mai înaltă. Talmudul, comentariile evreieşti, afirmă
următoarele cu privire la căsătorie: „Cel care nu are soţie trăieşte
lipsit de bine, ajutor, bucurie şi binecuvântare. Cel care nu are soţie
nu poate fi considerat un om întreg.” La o căsătorie evreiască,
urmând obiceiul vechi testamental, fiecărui nou cămin îi este
prezentată istoria creaţiei şi speranţa mesianică.
Rabinii considerau căsătoria drept sfinţirea a două fiinţe
umane, pentru cele mai sacre scopuri ale vieţii. În Genesa 2:18,
Domnul a spus că nu este bine ca omul să fie singur şi că nu s-a găsit
nici un ajutor potrivit pentru el. Aşa că, Dumnezeu a luat o parte
din om şi a creat-o pe femeie, al cărei rol primordial, fundamental,
este să fie un ajutor potrivit şi tovarăşă de viaţă pentru om. Dacă
privim la relaţia omului cu Dumnezeu înainte de crearea femeii,
vedem multe aspecte pe care Dumnezeu le-a transferat în relaţia
maritală. Dumnezeu şi Adam umblau împreună în răcoarea zilei.
O asemenea companie sugerează împărtăşirea ideilor şi un schimb
reciproc al acestora prin comunicare.
Adam a fost creativ, pentru că Dumnezeu l-a pus să dea nume
animalelor. El era implicat într-o participare constructivă care nu
cerea trudă şi chin. El avea libertate mare, în cadrul unor limite; era
liber să-şi planifice ziua şi munca cum dorea. Dar, în spatele tuturor
acestora se afla singurătatea şi lipsa de împlinire. Dumnezeu a
văzut nevoia şi a împlinit-o prin Eva. Ea a adus un plus de valoare
şi atractivitate la tot ceea ce făcea Adam. Ei comunicau şi îşi
împărtăşeau totul unul altuia. Şi înainte ca procreaţia să fi fost în
discuţie, Dumnezeu a poruncit ca atunci când un om se căsătoreşte
să se dezlipească emoţional de părinţii lui şi să se lipească de soţia
lui. În acest fel, cei doi vor fi una, iar bărbatul va căuta companie
şi completare în soţia sa, în loc să privească tot timpul înapoi, spre
casa părintească, după acestea.
Soţia nu este umbra bărbatului, nici un subordonat, ci celălalt eu
al lui, ajutorul lui. Termenul ebraic „potrivit pentru el,” înseamnă
10

Untitled-1 10 2/7/2007 9:53:40 AM


Căs ă tor ia

a fi alături de bărbat, considerată potrivită pentru a se asocia cu el


sau corespunzătoare pentru el. Femeia nu a fost făcută din ţărâna
pământului, ci din trupul bărbatului. Termenul rabinic pentru căsătorie,
luat literal, înseamnă „lucruri sacre,” deoarece scopul căsătoriei este
de a păstra şi de a sfinţi ceea ce a făcut Dumnezeu după chipul Său.
Odată ce un cuplu se căsătoreşte, dacă bărbatul continuă să
caute la mama sa aprobare, încurajare, şi îi permite acesteia să-l
sufoce cu întrebări legate de felul în care îi găteşte soţia, dacă este
fericit, dacă soţia are grijă de el - ea îl încurajează să se împotrivească
cuvintelor lui Dumnezeu. Dacă acelaşi tânăr îşi întreabă mereu
tatăl ce să facă sau ce decizie să ia cu privire la fiecare cumpărătură
pe care cei doi o fac sau cu privire la crizele prin care trec - acest
soţ îşi va fura soţia de ceea ce Dumnezeu a spus că i se cuvine.
Adică, de alipirea lui emoţională de ea, ei doi împreună, ca unul
singur trebuind să caute răspunsul lui Dumnezeu şi călăuzirea Lui,
cu privire la ce au de făcut. Aceasta nu înseamnă că un tânăr soţ
nu are voie să ceară sfatul părinţilor lui sau să profite de un astfel
de sfat, pentru că privind prin ochii unuia mai în vârstă poţi avea
de câştigat, dar dependenţa şi împlinirea lui emoţională trebuie să
vină de la soţia lui.
După cum Dumnezeu i-a dat lui Adam în grădina Edenului
libertate în cadrul unor limite, tot aşa Dumnezeu dă libertate
indivizilor în cadrul căsătoriei, dar există şi graniţe limitative pentru
această libertate. Nici unul nu trebuie să-şi caute binele lui în mod
independent, fără să se gândească la felul în care asemenea acţiuni
îl afectează pe celălalt, dar fiecare are domenii ale personalităţii lui,
realizări, obiective şi valori pe care le poate urmări, şi care vor fi
profitabile şi vor contribui la dezvoltarea individuală. Totuşi, fiecare
trebuie să păstreze o conştienţă permanentă a felului în care alegerile,
cuvintele, acţiunile şi căutările lui îl vor afecta pe celălalt în bine sau
în rău. Dragostea este constructivă, aşa că partenerii în căsătorie nu
au voie niciodată să se angajeze conştient la vreo acţiune individuală
care se poate dovedi distructivă pentru căsătoria lor.

11

Untitled-1 11 2/7/2007 9:53:41 AM


International Educational Fellowship

Dumnezeu a creat-o în aşa fel pe femeie, încât ea are o nevoie


deosebită ca soţul ei să stea de vorbă cu ea, şi să-i împărtăşească ce
gândeşte despre anumite situaţii sau probleme. Aceasta îi va da înţelegere
şi îi va aduce întărire şi siguranţă pe care altfel nu le-ar avea.
Dumnezeu a petrecut timp împreună cu Adam, şi a stat
zilnic de vorbă cu el. Omul şi femeia au fost creaţi după chipul
lui Dumnezeu. De aceea, nevoia comunicării este o reflectare a
lui Dumnezeu. Soţul trebuie să-şi privească soţia ca împlinirea lui,
creată după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, şi cu o natură şi o
substanţă ca a sa. Soţia este întărită de acţiunile, vorbele, atitudinile
soţului ei - sau slăbită prin ele. Soţul evlavios va recunoaşte că el
şi soţia lui sunt una. De aceea, va căuta să afle felul în care ea
judecă, gândeşte şi evaluează diferite probleme, şi va privi exersarea
darurilor ei spirituale în căsătorie ca un câştig.
Soţii care manifestă dragoste faţă de soţiile lor, adaugă încă o
dimensiune în viaţa de zi cu zi a partenerei lor. Scriptura îl îndeamnă
pe soţ să-şi hrănească şi să îşi îngrijească cu drag soţia, promovând
astfel sănătatea şi tăria ei, după cum îşi îngrijeşte propriul său trup.
Femeile tânjesc după timpul petrecut împreună cu soţii
lor, când se privesc cu adevărat unul pe celălalt, stau de vorbă,
ascultă, îşi împărtăşesc ce au pe suflet sau sunt implicaţi împreună
în dezvoltarea spirituală, socială, intelectuală şi fizică, precum şi
în rezolvarea constructivă a tuturor tipurilor de crize şi tensiuni.
Bărbaţii, de asemenea, au nevoie de încurajarea pe care o soţie
o poate da stimându-şi soţul, lăudându-l, dovedindu-i respect şi
adaptându-se lui în aşa fel încât să-i facă plăcere şi să-i aducă bucurie.
În timpurile biblice, bărbaţii proaspăt căsătoriţi erau scutiţi timp de
un an de obligaţiile ce le-ar fi revenit în mod obişnuit, pentru a
petrece mai mult timp împreună cu soţiile lor, şi pentru a-şi pune
corect temelia căminului lor.
Soţia trebuie să înţeleagă că, deşi ea şi soţul ei sunt egali în
responsabilitate, Scriptura o învaţă pe soţie să se supună deciziei

12

Untitled-1 12 2/7/2007 9:53:41 AM


Căs ă tor ia

soţului ei, când există păreri diferite cu privire la o problemă. Ea


trebuie să-i recunoască conducerea şi să se adapteze nevoilor lui
personale. După cum Biserica trebuie să se supună lui Cristos, tot
aşa soţia trebuie să se supună soţului ei (Efeseni 5:24). Soţia trebuie
să-i dea cinste soţului prin atitudinea interioară şi prin comportare
(1 Petru 3:1,6).

Când soţia are o părere diferită de cea a soţului ei


Soţia are libertatea să gândească diferit faţă de soţul ei într-
o problemă. Scriptura ne spune că Nabal era zgârcit, egoist şi
insensibil. Biblia îl numeşte nebun. Când David i-a cerut lui Nabal
să-i dea nişte provizii de alimente, după ce i-a apărat ciobanii şi
turmele, Nabal l-a refuzat. Împăratul David a plănuit să atace casa
lui Nabal şi să facă rost de provizii pentru oamenii lui flămânzi.
Soţia lui Nabal, Abigail, a înţeles situaţia, în timp ce Nabal în beţia
lui, nu a reuşit s-o facă. Ea a înţeles că urma să se verse fără rost
sânge nevinovat.
De aceea, a luat în grabă alimente şi, însoţită de slujitori, le-a
dus lui David şi oamenilor lui. David a recunoscut că acţiunea ei
rapidă l-a împiedicat să atace casa lui Nabal. Abigail nu a căutat
să se opună dorinţelor sau conducerii soţului ei. Ea i-a dat cinste
lui prin faptul că a întreprins o acţiune rapidă pentru a preveni
un dezastru, deoarece soţul ei, din cauza băuturii, nu era într-o
condiţie corespunzătoare luării unei decizii corecte. Ea nu s-a
grăbit să-i trimită provizii lui David cu o atitudine îngâmfată sau
furioasă împotriva soţului ei sau dintr-o încercare de a-l pune într-o
lumină defavorabilă în ochii altora. Ea a acţionat într-un mod care
i-a salvat viaţa lui şi a slujitorilor lui nevinovaţi, care altfel ar fi fost
ucişi (vezi 1 Samuel 25). În inima lui Abigail nu exista răzvrătire,
ci grijă pentru protejarea casei lui Nabal. O atitudine de răzvrătire
acţionează întotdeauna împotriva scopurilor lui Dumnezeu.
Atunci când o soţie are un punct de vedere diferit de cel al
soţului ei într-o problemă, ea are libertatea să împărtăşească felul
13

Untitled-1 13 2/7/2007 9:53:41 AM


International Educational Fellowship

în care vede lucrurile, încât se poate ca Dumnezeu să o fi înzestrat


cu abilităţi care acţionează ca o protecţie suplimentară pentru soţul
ei, în luarea deciziilor. Dumnezeu uneşte adesea o femeie având un
dar profetic, cu un bărbat cu darul milosteniei. Se poate întâmplă
să fie şi invers.
Când se întâmplă astfel, fiecare va vedea adevărul unei
probleme dintr-o perspectivă diferită, şi ambele puncte de vedere
trebuie luate în considerare, ca măsură de siguranţă. Dar, după ce
şi-a împărtăşit felul în care vede ea problema, soţia trebuie să-l lase
pe soţ să ia decizia finală şi să nu-l acuze dacă nu hotărăşte aşa cum
ar fi dorit ea. Soţia are libertatea de a lua decizii în limitele rolului
ei de soţie şi mamă, potrivit cu Scriptura şi prin bună învoială cu
soţul ei. Deci ea are libertate în cadrul unor limite.

Ce este o căsătorie reuşită?


Unul din elementele importante în zidirea unei căsnicii bune,
îl constituie conştienţa faptului că o asemenea căsătorie îi implică
pe ambii parteneri într-o relaţie permanentă. La cununie, cuplul
încheie o cooperare de o viaţă în toate domeniile existenţei. Nu
este posibilă o cooperare reuşită dacă ea este limitată. Angajarea
în căsătorie pentru o viaţă întreagă, este singurul punct de plecare
logic de la care se poate zidi o căsătorie reuşită. De fapt, această
afirmaţie este şi biblică.
Divorţul este rareori o soluţie satisfăcătoare pentru probleme.
Sunt cazuri când divorţul este permis, chiar în Scriptură. Dar când
Isus a fost întrebat, în Matei 19 despre familie, El a spus că Moise
a permis scrierea unei cărţi de divorţ din cauza împietririi inimii
israeliţilor din acea vreme, dar că acesta nu a fost niciodată modelul
dat de Dumnezeu.
Profetul Maleahi afirmă că Dumnezeu urăşte divorţul. Dacă
oamenii se căsătoresc crezând că pot divorţa dacă vor fi nefericiţi,
ori dacă căsătoria devine dificilă, ei îi deschid lui Satan o uşă pe

14

Untitled-1 14 2/7/2007 9:53:41 AM


Căs ă tor ia

care acesta va intra. Vrăjmaşul se va grăbi să provoace disensiuni,


acuzaţii, lipsă de generozitate şi egoism, astfel încât să nu existe
armonie şi să înflorească răul. Când credinciosul ia decizia în sine
însuşi că divorţul nu este o opţiune, şi că indiferent de dificultăţi el
este hotărât să aleagă căsătoria, va fi mult mai dispus să caute soluţii
biblice pentru rezolvarea problemelor, şi călăuzirea lui Dumnezeu
în vremuri tulburi.
În Matei 19:3, Fariseii L-au întrebat pe Isus dacă îi este
îngăduit unui bărbat să-şi lase nevasta pentru orice pricină. Isus le-
a răspuns că aşa ceva nu a fost niciodată în intenţia lui Dumnezeu,
care i-a făcut pe bărbat şi femeie să devină un singur trup, şi că ce
Dumnezeu a unit omul să nu despartă. În Matei 19:9, Isus afirmă
că un bărbat poate divorţa de soţia lui dacă aceasta comite adulter.
Şi oricine se căsătoreşte cu soţia divorţată din cauza adulterului ei,
comite adulter. Reversul este de asemenea adevărat: O soţie poate
divorţa de soţul ei dacă acesta îi este necredincios; şi oricine se
căsătoreşte cu bărbatul divorţat datorită adulterului său, comite
adulter. Matei 5:32, aduce argumente în acelaşi sens. În timpul
predicii de pe munte, Isus a spus că oricine îşi va lăsa nevasta,
aceasta însemnând că bărbatul are iniţiativa în timp ce soţia lui
este nevinovată, o determină pe aceasta să se recăsătorească şi să
comită adulter. Dar dacă femeia a fost vinovată de adulter, şi acesta
a fost motivul divorţului, atunci bărbatul este nevinovat. Pavel a
scris în 1 Corinteni 7:10, că dacă o soţie credincioasă ajunge la
concluzia că trebuie să se despartă de soţul ei, ea trebuie fie să
rămână necăsătorită, fie să se împace cu soţul ei. De asemenea, el
spune că bărbatul să nu-şi lase nevasta.
În versetul 15, Pavel spune că obiectivul este convieţuirea
în pace. De aceea, dacă unul din soţi este credincios, iar celălalt
necredincios, şi cel necredincios doreşte să divorţeze, să divorţeze.
În continuare, el prezintă avantajele celibatului pentru vremea în
care a trăit el.

15

Untitled-1 15 2/7/2007 9:53:41 AM


International Educational Fellowship

Se poate spune că, dacă o asemenea căsătorie s-a destrămat şi cel


credincios doreşte să se căsătorească, nu este nimic rău în aceasta.
Pavel continuă să descrie dificultăţile din acele zile şi îi îndeamnă
pe oamenii de atunci să se dedice lucrării cu atâta intensitate încât
să fie mai profitabil să nu se căsătorească, astfel încât mintea să nu
le fie sustrasă de la ceea ce au de făcut.
Uneori, se întâmplă ca femeile să fie maltratate fizic, snopite
în bătaie, lipsite de orice urmă de respect din partea soţilor lor din
cauza alcoolismului, dezechilibrului emoţional sau dereglării mintale
a acestora. Scriptura spune că voia lui Dumnezeu este să trăim în
pace. Uneori, poate fi necesar ca soţia să fugă de acasă pentru a fi în
siguranţă din punct de vedere fizic. Biblia nu interzice aceasta.
Dacă soţul nu se schimbă şi nu îi pare rău de ceea ce a făcut, soţia
poate ajunge la concluzia că trebuie să divorţeze pentru siguranţa vieţii
ei sau a copiilor ei. Deşi divorţul nu este ce are Dumnezeu mai bun şi
mai înalt, el a fost dat ca o posibilitate pentru comunitatea creştină,
în limitele clare ale Scripturii. El nu trebuie considerat niciodată ca
o soluţie ieftină pentru tensiuni sau neînţelegeri. Căsătoria oferă
din plin ocazii în care să practicăm diferitele aspecte ale iertării, ale
pocăinţei înaintea lui Dumnezeu şi îndreptării a ceea ce s-a greşit
faţă de celălalt. Odată ce căsătoria se bazează pe descoperirea lui Isus
Cristos, şi pe felul în care El şi Mireasa Sa - Biserica, se comportă
în această relaţie, se poate câştiga biruinţa împotriva inamicului care
va încerca să despartă şi să distrugă căsătoriile creştine. Dragostea
este mai degrabă un angajament, şi nu o emoţie constantă. Odată ce
această decizie a fost luată, toate celelalte decizii, acţiuni sau alegeri,
trebuie să fie rezultatul acestei decizii luate la început pentru tot
restul vieţii, de a-l iubi, a-i crea condiţiile să se dezvolte şi a-l ajuta pe
celălalt. Fiecare din cei doi parteneri trebuie să continue să-l respecte
pe celălalt pentru ca acest angajament al dragostei să crească. Când
unul din soţi păcătuieşte, distrugând respectul celuilalt pentru el, cel
care este vinovat, trebuie să se pocăiască în faţa lui Dumnezeu şi a
partenerului său, să-şi repare greşeala cât poate mai bine şi să fie dispus
16

Untitled-1 16 2/7/2007 9:53:41 AM


Căs ă tor ia

să accepte ca, odată cu trecerea timpului, să-şi dovedească vrednicia şi


să-şi recâştige iarăşi respectul celui pe care l-a jignit sau rănit.
Aproape toţi oamenii îşi doresc să reuşească în căsătorie.
Cuplurile trebuie să ştie că toate căsătoriile sunt alcătuite atât din
perioade şi evenimente plăcute cât şi neplăcute. Există perioade de
fericire şi nefericire, de muncă grea şi viaţă de zi cu zi obişnuită,
ca şi momente de extaz şi romantism. Dezamăgirea este inevitabilă
atunci când cineva intră în căsătorie aşteptându-se la o cursă lungă
pe tărâmul desfătării emoţionale. Uneori, oamenii se căsătoresc cu
speranţa că prin căsătorie se va face o minune în viaţa lor care
le va aduce fericirea, când ei nu au deloc fericire în ei, deoarece
nu au învăţat niciodată să fie mulţumiţi în starea în care se află.
Oamenii care sunt în căutarea unei influenţe exterioare care să le
aducă fericirea, şi-au dezvoltat adesea obiceiul de a fi nefericiţi.
Este nerealist să crezi că, odată ce te-ai căsătorit, temperamentul,
personalitatea, valorile, obiectivele şi reacţiile tale se vor schimba
automat şi toată lumea va trăi veşnic fericită, fără a fi nevoie de
efort spiritual conştient sau de acomodare. Aşa ceva este fantezie şi
nu realitate. Cei care se căsătoresc evaluându-şi inteligent propria
lor maturitate sau lipsa acesteia, şi apreciindu-şi corect obligaţiile
şi privilegiile lor, au şanse mai mari să atingă nivele mai înalte de
succes şi fericire.
Dumnezeu le-a spus clar Israeliţilor că ei trebuie să se
căsătorească în cadrul poporului lor, şi nu în afară. Ei trebuiau să-L
iubească pe Dumnezeu cu toată inima, cu toată mintea, cu tot sufletul
şi cu toată puterea lor. De aceea, căsătoria cu un israelit garanta
faptul că viaţa credinciosului nu va fi poluată prin unirea cu un
închinător la idoli. Noul Testament spune că un credincios trebuie
să se căsătorească tot cu un credincios. 2 Corinteni 6:14-18, spune:
„Nu vă înjugaţi la un jug nepotrivit cu cei necredincioşi. Căci ce
legătură este între neprihănire şi fărădelege? Sau cum poate sta
împreună lumina cu întunericul?”

17

Untitled-1 17 2/7/2007 9:53:42 AM


International Educational Fellowship

Ce înţelegere poate fi între Cristos şi Belial? Sau ce legătură


are cel credincios cu cel necredincios?”
În Neemia vedem cum, în timp ce avea loc restaurarea închinării
în Ierusalim, Neemia a fost foarte supărat de căsătoria unora din
Israel cu femei necredincioase, aşa încât a luat măsuri drastice de
reglementare a situaţiei. Samson a fost înfrânt pentru că nu şi-a
ales soţia din comunitatea celor credincioşi. Solomon a fost târât
în idolatrie pentru că s-a căsătorit cu femei care aveau dumnezei
străini. Când Avraam l-a trimis pe robul său Eliezer să-i găsească
o soţie lui Isaac, fiul făgăduinţei, Eliezer a promis că o va căuta la
oamenii din care se trăgeau Avraam şi Sara, pentru că aceştia aveau
aceeaşi credinţă ca şi ei. Dumnezeu ştie ce efect negativ poate avea un
necredincios asupra unui credincios, şi poluarea pe care o va aduce
în credinţa şi viaţa acestuia din urmă, înaintea lui Dumnezeu. De
aceea, El le-a spus credincioşilor să se căsătorească cu credincioşi.
Bărbaţii îşi descoperă identitatea în munca lor, în lucrurile pe
care le fac şi în ceea ce realizează prin efortul pe care îl depun.
Femeile, de altă parte, îşi descoperă identitatea în soţii lor. Succesul
soţului devine succesul soţiei. Cinstea primită de soţul ei devine, în
egală măsură cinste primită de soţie. Atâta timp cât soţul ei trăieşte,
ea este cunoscută şi recomandată ca fiind soţia lui cutare. După
moartea lui ea este cunoscută ca văduva lui cutare. Identitatea ei
se află în soţul ei. De aceea, femeia ajunge să se simtă împlinită
atunci când soţul ei împărtăşeşte cu ea nu numai realizările, dar
îi povesteşte şi trăirile şi frământările lui interioare, legate de
problemele care îl preocupă. Ea este dispusă în egală măsură să
împărtăşească eşecurile, temerile şi vremurile de criză soţului ei, fie
că acestea sunt de natură fizică, financiară, intelectuală, emoţională
sau spirituală. Dacă soţul se închide în sine şi refuză să-şi împartă
trăirile interioare cu soţia lui, aceasta va însemna pentru ea o
respingere continuă care o va răni atât de tare, încât în cele din
urmă fie îşi va accepta statutul de izgonită din viaţa lui, găsindu-şi
mângâierea în Domnul, fie va reacţiona în diferite feluri, care însă

18

Untitled-1 18 2/7/2007 9:53:42 AM


Căs ă tor ia

vor exprima amărăciunea şi dezamăgirea pe care o trăieşte în urma


înstrăinării de care are parte. Soţia lui Samson era o filisteancă din
Timna şi nu era vrednică de încredere pentru că făcea parte din
tabăra vrăjmaşă. Totuşi, ea a insistat ca Samson să-i spună secretul
lui, aşa cum se cuvenea să facă un soţ faţă de o soţie, iar Samson a
acceptat. Judecători 14:15-17, ne arată că această femeie a eşuat în
împlinirea rolului ei de soţie vrednică de încredere, făcând presiuni
asupra soţului ei pentru a-i obţine secretul. Apoi ea a furnizat
acest secret duşmanilor soţului ei. La Gaza, Samson a luat-o de
soţie pe Dalila, o altă filisteancă. Dalila făcea parte şi ea dintr-o
conspiraţie împotriva soţului ei, dar a reuşit să-i smulgă secretul
puterii lui pentru că Samson i l-a împărtăşit în timpul lor intim pe
care îl petreceau împreună. O soţie evlavioasă va primi asemenea
informaţii preţioase, dar le va păzi şi le va păstra doar pentru ea.
În trecut, aspectele instituţionale ale căsătoriei exercitau
presiuni care astăzi sunt aproape inexistente. Legea, tradiţia, religia
şi obiceiurile sociale, operau împreună ca metode exterioare de
control, care să ofere permanenţă căsătoriei. Relaţia era minuţios
definită şi reglată de societate. Viaţa era, de asemenea, predominant
rurală, în toate naţiunile din acea vreme. În consecinţă, unitatea
familiei era menţinută printr-o serie de legături care astăzi nu mai
exercită nici o influenţă. O familie de ţărani lucra împreună pentru
a-şi câştiga existenţa. Stilul izolat de viaţă impunea să li se ceară
socoteală tuturor membrilor familiei pentru ceea ce făceau, şi
pentru contribuţia lor la muncă. Izolarea forţa familia să-şi asigure
recreerea şi viaţa socială din resurse proprii.
Acum, circumstanţele s-au schimbat, astfel încât condiţiile
în care oamenii trăiesc în oraşe fac mai dificilă menţinerea unei
vieţi de familie stabile. Legile şi controlul social au devenit mai
slabe, posibilităţile de recreere şi participare la activităţi sociale,
separă acum familia în loc să o unească. Egoismul este încurajat de
accentul modern pus pe căutarea satisfacţiei şi fericirii personale, în
locul căutării împlinirii nevoilor partenerilor de căsătorie.

19

Untitled-1 19 2/7/2007 9:53:42 AM


International Educational Fellowship

Nevoile fundamentale care îi împing pe oameni spre căsătoria


monogamă au rămas neschimbate. Anonimatul actual al individului
în oraş, desfacerea legăturilor familiale din cauza împrăştierii
geografice a membrilor familiei, îl fac pe om să simtă nevoia cuiva
cu care să zidească o viaţă de tovărăşie şi înţelegere crescândă. Cei
care se căsătoresc doresc să obţină prin căsătorie împlinirea nevoii
personalităţii lor de-a avea pe cineva care să-i iubească, în care să
aibă încredere, care să le arate afecţiune, să le respecte idealurile,
să aprecieze ceea ce doresc să realizeze, să le înţeleagă capriciile,
să-i ajute în luarea deciziilor, să fie alături în vremuri grele, să îi
aprecieze şi să-i scape de singurătate.

Căsătoriile fericite sunt cele în care atât soţul cât şi soţia găsesc
împlinire pentru majoritatea acestor nevoi. În multe căsătorii,
ambii parteneri caută în mod conştient să-şi dăruiască unul altuia
dragostea, înţelegerea şi sprijinul moral care să îl facă pe celălalt
să simtă că are valoare. În multe căsătorii, suficient de multe din
aceste nevoi sunt împlinite, aşa încât ambii parteneri sunt destul
de mulţumiţi, iar căsătoria se poate numi reuşită. Fiecare partener
renunţă la o parte din libertatea lui personală, dar câştigă în schimb
împlinire.

20

Untitled-1 20 2/7/2007 9:53:42 AM


Căs ă tor ia

Tema nr.1

1. Întoarceţi-vă la Genesa 2:7-25 şi enumeraţi cu atenţie


scopurile pe care Eva le-a împlinit când Dumnezeu a creat-o.

2. Cum s-a integrat ea în relaţia pe care Adam o avea deja cu


Dumnezeu? Scrieţi cu propriile dumneavoastră cuvinte de ce
credeţi că este important ca un soţ să împărtăşească cu soţia lui
ceea ce gândeşte, prin ce trece şi care îi sunt nevoile.

3. Când este permis divorţul şi recăsătoria pentru un


credincios?

4. De ce cere Dumnezeu ca un creştin să se căsătorească cu un


credincios?

21

Untitled-1 21 2/7/2007 9:53:42 AM


International Educational Fellowship

22

Untitled-1 22 2/7/2007 9:53:42 AM


Căs ă tor ia

C�������� II

Asteptări şi roluri în căsătorie

De obicei, rolurile sunt învăţate în mare măsură din familie.


Prin atitudinile, aşteptările şi obiceiurile formate în familie, un tânăr
îşi primeşte educaţia de bază pentru rolul pe care îl va juca sau îl
va aştepta de la sexul opus în căsătorie. Astăzi, rolurile obişnuite
sunt adeseori în contradicţie directă cu cele pentru care tânărul sau
tânăra au fost pregătiţi în copilărie sau în tinereţe.
Tot mai mulţi tineri şi tinere participă la activităţi recreative
similare, au aceleaşi preocupări intelectuale şi aceleaşi
profesii. În ultimele trei generaţii interacţiunea băieţilor şi fetelor
în şcoală, i-a făcut să acţioneze ca egali. Aceasta a spart tiparul
aşteptărilor şi rolurilor din trecut. Părinţii au asistat la schimbarea
comportamentului fetelor lor într-unul străin de conceptul lor
despre ce înseamnă a fi „doamne”. Aceste schimbări au inclus
lipsa de formalism în îmbrăcăminte, înfăţişarea neîngrijită şi
devalorizarea importanţei acordate pregătirii pentru a fi mame şi
gospodine bune.
Înainte de căsătorie, discutarea rolurilor maritale este teoretică.
Testul dur al compatibilităţii vine în primul an de căsătorie. Fiecare
partener îşi doreşte să fie un soţ sau o soţie bună şi se comportă
după cum îl fac preconcepţiile lui să creadă că este corect. Puţine
din aceste concepţii sunt conştiente, deoarece ele s-au format în
mare măsură în copilărie, avându-i pe părinţi drept model. Când
felul în care soţul sau soţia îşi îndeplineşte rolul se află în cadrul
limitelor aşteptării celuilalt, nu există nici un fel de dificultăţi, dar
atunci când diferenţele între ce se aşteaptă şi ce se întâmplă în
realitate sunt mari, apare conflictul.

23

Untitled-1 23 2/7/2007 9:53:42 AM


International Educational Fellowship

În 1960 s-a făcut un studiu, într-o anumită ţară, şi mai mult de


jumătate dintre cei testaţi au spus că ei personal se simt nepotriviţi
ca parteneri în căsătorie. Ei se acuzau de incompetenţă în împărţirea
muncii, între cel care câştigă banii şi cel care are grijă de casă. În al
doilea rând, se acuzau de dominarea partenerului şi de insuficientă
protecţie şi consideraţie pentru celălalt. Un om se simte neadecvat
ca partener în căsătorie, dacă are conştienţa unei prăpăstii între
felul în care îşi înţelege rolul şi felul în care şi-l împlineşte. Cu cât
cineva îşi fixează standarde mai înalte, cu atât este mai probabil că
se va simţi mai neadecvat.
Fiecare individ caută să-şi satisfacă nevoile printr-un rol,
acceptabil din punct de vedere social, care corespunde sexului lui.
Dacă nevoile unui om merg în direcţia opusă aşteptărilor rolului
lui, modelul comportării rolurilor poate fi schimbat sau inversat.
Dacă apare un conflict între nevoi care cer a fi satisfăcute, probabil
că cel care pierde se va supune, dar va fi invidios pe celălalt, iar
dacă are loc şi o inversare a rolurilor, va apare nemulţumirea. De
exemplu, Maria l-a văzut întotdeauna pe tatăl ei administrând banii
în casă. El punea cu grijă deoparte anumite sume de bani pentru
nevoile lor, luând mai întâi zeciuiala, apoi împărţea banii şi plătea
diferitele taxe. Dar Ioan a văzut-o pe mama sa făcând întotdeauna
această muncă. De aceea, el a presupus că soţia lui va face la fel.
Mireasa lui a crezut că el va face la fel ca tatăl ei, şi astfel s-a născut
conflictul. După o discuţie aprinsă, mirele a acceptat nemulţumit
să ţină el evidenţa banilor. Soţia lui era mulţumită şi se simţea
protejată, însă el se simţea nedreptăţit şi afectat în demnitatea lui
de bărbat. După câteva luni, acest cuplu a trebuit să recunoască
faptul că soţul nu era prea bun la socoteli, era neglijent cu banii,
cheltuia prea mult şi era furios pe responsabilitatea pe care o avea.
Situaţia a fost rezolvată în cele din urmă, când soţia a acceptat
provocarea preluând administrarea banilor.
În timp ce aceasta este o soluţie acceptabilă pentru o problemă
specifică, cu acordul ambelor părţi, există alte probleme în care nu

24

Untitled-1 24 2/7/2007 9:53:43 AM


Căs ă tor ia

se pot inversa rolurile. Dacă soţia simte nevoia să domine, iar soţul
simte nevoia să se supună, amândoi vor simţi un amestec de dragoste
şi ură în relaţia lor, deoarece felul în care aceasta funcţionează este
contrar modelului şi planului lui Dumnezeu. De aceea, nici unul
din cei doi parteneri nu se va simţi bine sau fericit trăindu-şi rolul
în opoziţie cu înţelepciunea lui Dumnezeu.
Circumstanţele exterioare pot contribui şi ele la modelarea
rolurilor. Bărbatul poate crede că el trebuie să-şi susţină financiar
familia, dar poate interveni ceva care să-l împiedice să o facă.
Poate să-şi piardă slujba datorită unei boli, unui accident, datorită
discriminării rasiale sau a unei catastrofe naţionale. În felul acesta, va
fi privat de posibilitatea împlinirii rolului său preferat. În acest caz,
nevasta lui va începe să lucreze şi să asigure cele necesare familiei,
în timp ce soţul va sta acasă pentru o vreme. Faptul că, uneori
cuplurile nu au de ales, şi trebuie să violeze propria lor înţelegere
privind rolurile pe care le au, nu face ca această situaţie să fie mai
puţin demoralizatoare. Conflictul dintre roluri se naşte atunci când
există o prăpastie între aşteptările unuia dintre parteneri de a-şi
împlini propriul rol, şi posibilităţile pe care le are din partea celuilalt
de a o face. În Biblie, Abişag a înţeles că rolul ei era să fie alături
de împăratul David, să-i poarte de grijă, şi ea a fost bucuroasă să se
adapteze cerinţelor lui, şi să-şi îndeplinească acest rol.
Până şi cele mai compatibile cupluri descoperă unele puncte în
care aşteptările în privinţa rolurilor lor diferă de cele ale partenerului.
Se poate întâmpla ca ambii parteneri să concureze pentru acelaşi rol,
sau să facă aceleaşi lucruri care ţin de un anumit rol. De exemplu,
dacă fiecare din ei şi-a petrecut Crăciunul cu familia, amândoi pot
considera ca de la sine înţeles, odată căsătoriţi, să continue să facă
aceasta şi să nu-şi schimbe obiceiul. Astfel, aşteptările fiecăruia
dintre ei contravin realităţii, pentru că au plecat de la o presupunere
greşită. Vor trebui să ajungă la o înţelegere cu privire la familia în
care să petreacă Crăciunul. Amândurora le poate displace o anumită
activitate. Dusul gunoiului este un bun exemplu. Fiecare aşteaptă ca

25

Untitled-1 25 2/7/2007 9:53:43 AM


International Educational Fellowship

celălalt să o facă, şi nu consideră că este loc pentru această activitate în


concepţia pe care o are despre propriul său rol. Soţul poate considera
că aceasta este o treabă de femeie, iar soţia, că este o treabă de bărbat,
pentru că lada de gunoi este afară.
De îndată ce se descoperă un dezacord, acesta trebuie rezolvat
cât mai urgent. Soţul care înşeală aşteptările soţiei lui, apare în
ochii ei ca unul care se eschivează de responsabilităţile pe care le
are sau ca unul care îi nesocoteşte drepturile ei. Asemenea conflicte
nu sunt uşor de rezolvat deoarece sunt încărcate cu judecăţi de
valoare. Aşteptările în privinţa rolurilor se formează în mod
inconştient, în copilărie. Aceste aşteptări cuprind împărţirea
muncii în casă, administrarea banilor, conducerea familiei, cine
are autoritatea, comportarea socială, manierele la servirea mesei şi
reacţiile la diferite situaţii sociale. Un exemplu, este conflictul care
se poate naşte la servirea mesei. Soţiei îi place să vorbească la masă,
iar soţului să tacă. El este aşa din pricina obiceiurilor moştenite
din familie. În timpul mesei, acasă la el, toţi stăteau jos cu capetele
plecate şi fiecare era preocupat să mănânce repede, să-şi refacă
resursele şi să termine. În familia ei însă, toţi aşteptau cu nerăbdare
masa pentru că atunci îşi povesteau unul altuia cum le-a trecut ziua,
şi se bucurau să fie toţi împreună şi să discute despre toate în timp
ce mâncau. Într-un asemenea caz, ambii soţi trebuie să ajungă la un
compromis, astfel încât fiecare să se simtă bine.
Atât soţul, cât şi soţia trebuie să facă concesii, să lase de la
ei. Adaptarea are loc prin schimbarea comportării, prin schimbarea
ideilor sau prin amândouă. A şti să laşi de la tine într-un mod delicat
şi plin de dragoste, este de o importanţă crucială pentru realizarea
unei relaţii fericite. Schimbările în îndeplinirea rolului, fără traume,
depind nu numai de maturitatea celui care le face, ci şi de încurajarea
şi de sprijinul celuilalt. Scriptura spune că, în dragoste, trebuie să ne
dăm întâietate unul celuilalt. O asemenea atitudine ajută ajustarea
pe care trebuie să o facă fiecare, atunci când felul în care îşi concepe
el rolul, nu corespunde aşteptărilor celuilalt.

26

Untitled-1 26 2/7/2007 9:53:43 AM


Căs ă tor ia

Rolurile partenerilor
În cele mai multe culturi şi potrivit modelului biblic, bărbatul este
cel care trebuie să-şi întreţină familia, să-i asigure protecţia, adăpostul,
conducerea, să se ocupe de educaţia copiilor, să asigure o disciplină
fermă, dar nu dură, şi să prezinte persoana lui Dumnezeu în faţa
copiilor lui, până când aceştia vor ajunge să-şi transfere încrederea,
afecţiunea şi credinţa lor în Tatăl ceresc, prin credinţa în Isus Cristos.
Unui om care a avut un exemplu slab în tatăl său, îi va fi mai greu
să aibă încredere în Dumnezeu, decât altora. Bărbaţii din diferite
culturi, fac de obicei munca de afară, iar femeile cea din casă. Dar în
condiţiile de azi, adesea femeile trebuie să lucreze în afara casei, ca să
contribuie la asigurarea celor necesare, de aceea bărbaţii trebuie, la
rândul lor, să le ajute în responsabilităţile ce ţin de casă, pentru că o
femeie este şi ea limitată fizic şi nu poate să le facă pe toate.
Tatăl trebuie să fie cel care conduce educaţia spirituală în casă.
El trebuie să citească Biblia familiei sale, dacă are o Biblie. Dacă
nu, să le povestească întâmplări din Biblie şi să discute ce a vrut
Dumnezeu să învăţăm din întâmplarea respectivă, apoi să se roage
în faţa copiilor lui şi să-i înveţe să se roage. Comportarea părinţilor
va imprima mai puternic, valorile creştine în copii, decât predicarea
constantă a acestora. Tatăl trebuie să petreacă timp cu fiecare copil
în parte şi să-l încurajeze pe fiecare să-i împărtăşească lucrurile care
îl preocupă. Tatăl poate apoi, să discute cu el problemele respective
din punct de vedere moral, imprimând astfel în el valori morale
care vor rămâne mereu vii în amintirea copilului.
Pastorii trebuie să facă faţă tot timpul la multe cereri, şi au
mereu sentimentul responsabilităţii slujirii celor pe care Dumnezeu
li i-a încredinţat. Dar pastorul este şi el bărbat, soţ şi tată. De aceea,
trebuie să fie deosebit de atent ca nu cumva să slujească tuturor cu
preţul neglijării soţiei şi a copiilor lui, care are nevoie de prezenţa lui,
de conversaţie cu el, de atenţia lui neîmpărţită şi de încurajarea lui.
De asemenea, au nevoie de supravegherea lui spirituală şi încurajare
în problemele legate de relaţia cu Dumnezeu.
27

Untitled-1 27 2/7/2007 9:53:43 AM


International Educational Fellowship

Soţul trebuie să-şi protejeze familia de pericolele fizice,


prevăzându-le, fiind gata să audă avertizările date de Dumnezeu
- cum s-a întâmplat cu Iosif, căruia Dumnezeu i-a spus să-L ducă
pe copilul Isus în altă ţară pentru a fi în siguranţă, până va veni
vremea să se întoarcă în Galilea. Tatăl oferă de asemenea protecţie,
întreţinând casa într-o stare bună. El trebuie să-şi dea seama când
un membru al familiei se îndreaptă într-o direcţie periculoasă şi
să intervină prin mijlocire în rugăciune, discuţii şi redirecţionare.
Tatăl cântăreşte problemele cu care se confruntă familia şi decide
ce este de făcut după ce, în prealabil, a discutat cu soţia lui şi a
ascultat părerea acesteia.
Este datoria tatălui să-şi protejeze soţia când copiii încearcă
să-i uzurpe autoritatea. Luând măsuri de disciplinare a copiilor şi
de corectare a neascultării lor faţă de mamă, el accentuează faptul
că este important ca ei să-şi respecte şi să-şi asculte mama. Astfel,
el îşi arată propriul său respect faţă de ea şi îi întăreşte poziţia
de autoritate asupra copiilor, soţia lui decizând însă să fie supusă
autorităţii soţului ei. Marea majoritate a soţilor se străduiesc să-şi
ferească soţiile lor de stresul emoţional inutil provocat de neplăcerile
zilnice, să le protejeze de conflicte nenecesare, de dificultăţi sociale
şi de asalturi psihologice. Atunci când oricare dintre soţi îl înjoseşte
pe celălalt în faţa copiilor, el sau ea, îi fură autoritatea dată de
Dumnezeu în casă, ca părinte şi ca individ. Aceasta îi va încuraja pe
copii la răzvrătire, având în faţa lor un exemplu de nerespectare a
părintelui desconsiderat. Isus a vorbit adesea de atitudinea inimii, de
omul dinlăuntru. Este important ca fiecare dintre soţi să se asigure
că nu permite gândurilor de amărăciune, răzvrătire sau judecată să
sălăşluiască în inima lui împotriva partenerului lor, chiar dacă acest
gând nu va fi exprimat niciodată. Când există asemenea atitudini,
trebuie să venim cu ele înaintea Domnului, să le mărturisim ca păcate,
să renunţăm la ele şi să ne spălăm inima cu curăţia şi sfinţenia Lui.
Apoi, trebuie să veghem să nu rămână în mintea noastră gânduri
distructive sau critice la adresa celuilalt. Efeseni 5:29 arată că soţul
trebuie să-şi hrănească zilnic soţia cu dragostea sa, să o zidească
28

Untitled-1 28 2/7/2007 9:53:43 AM


Căs ă tor ia

sufleteşte, să o ajute să-şi revină, să o vindece când este rănită, exact


aşa cum ar face cu trupul său. Cuvintele de laudă şi acţiunile care-i
dovedesc afecţiunea şi aprecierea o vor susţine pe soţia lui, şi vor
întări relaţia dintre ei în cadrul căsătoriei. Asemenea lucruri o fac
pe ea să se simtă parte a soţului ei crescându-i respectul şi dragostea
pentru el, aşa încât inima lui să se poată încrede în ea, ştiind că ea îi
va face întotdeauna numai bine. Epistola către Efeseni mai spune că
tatăl nu trebuie să-şi corecteze copiii într-un fel care să provoace în
ei mânie sau resentimente, făcându-i să devină ostili. Un soţ poate,
de asemenea, să se poarte zilnic în aşa fel cu soţia lui, încât să o
dezamăgească tot timpul, să provoace în ea mânie, resentimente,
dezgust şi dorinţa de a fi cât mai departe de el şi de toată nefericirea
care i-o aduce. Biblia are răspunsul pentru asemenea probleme
dificile. Pe măsură ce fiecare partener ia Cuvântul lui Dumnezeu
şi îl aplică cu hotărâre la viaţa lui, apar schimbări, iar Dumnezeu
intervine ca să restaureze ce nu este în regulă.
Când soţul nu îşi împlineşte rolul de protector, purtător de
grijă, cel care asigură hrana, instructor, învăţător spiritual şi cap,
întreaga familie suferă, pentru că acesta este planul lui Dumnezeu.
Soţia şi copiii lui au nevoie de prezenţa lui în casă, pentru că el este
pentru ei simbolul siguranţei, al dragostei şi al acceptării. Dacă el
îşi petrece timpul liber în altă parte sau stă la lucru ore în şir fără
rost, familia lui este lipsită de timpul în care el ar fi putut contribui
şi influenţa relaţia lor cu Dumnezeu.
Femeia nu a fost creată dintr-un os din picioarele lui Adam pentru
a fi călcată în picioare de el, nici nu a fost luată din capul lui pentru
a stăpâni peste el, ci din coasta lui ca să meargă alături de el, să fie la
adăpost sub braţul lui şi aproape de inima lui plină de dragoste. Atât
soţul, cât şi soţia, sunt împreună moştenitori ai harului vieţii. Petru
scrie (1 Petru 3) că, soţul trebuie să-i acorde cinste soţiei lui şi să trăiască
cu ea în aşa fel, încât să nu-i fie împiedicate rugăciunile. Dacă soţul
trăieşte fără să aplice principiile biblice în căsătoria şi familia lui, viaţa
lui spirituală va stagna, iar relaţia lui cu Dumnezeu va avea de suferit.

29

Untitled-1 29 2/7/2007 9:53:44 AM


International Educational Fellowship

Rolul soţiei este de a acorda sprijin. Ea participă de obicei la


munca soţului având grijă de hainele lui de lucru, gătind mâncarea şi
având grijă ca el să mănânce înainte de a merge la lucru şi la întoarcerea
acasă. Ea creează în cămin o atmosferă de pace, acceptare şi bun
venit, aşa încât soţul ei va aştepta cu nerăbdare să se întoarcă la ea,
la sfârşitul programului de lucru. Este responsabilitatea ei să păstreze
casa în ordine, curată, fără acea gălăgie care te scoate din sărite, şi să
pregătească totul pentru întoarcerea soţului ei. Dacă lucrează şi ea într-
un serviciu, trebuie să decidă împreună cu soţul ei, cine va face fiecare
din lucrurile care trebuie făcute în casă sau în afara ei, aşa încât nici
unul din ei să nu fie suprasolicitat mai mult decât este necesar. Dacă
lucrează la fel, atunci amândoi trebuie să împartă munca în casă.
Dumnezeu a stabilit prin planul Său, ca soţia să se supună
cu bucurie conducerii soţului său, pentru că el este capul familiei
stabilit de Dumnezeu. Soţia trebuie să se supună soţului ei din cauza
dragostei şi respectului care-l are pentru el, la fel cum Biserica
trebuie să se supună conducerii şi deciziilor finale ale lui Isus Cristos.
Ascultarea trebuie să însoţească supunerea. Soţia trebuie să-şi
respecte şi să-şi cinstească soţul în faţa tuturor, aşa încât să impună
şi respectul altora pentru el. Cuvântul din greacă pentru „a asculta”
înseamnă, luat literal, „a-ţi retrage drepturile”. Biblia spune că noi
trebuie să ne dăm întâietate unul altuia în dragoste, să ne gândim
la celălalt mai întâi, şi să-l privim mai presus decât noi. Când o
soţie face aceasta, ea adesea “îşi retrage dreptul de a zice ceva ce ar
putea răni, afecta sau de a se amesteca în domeniul de conducere al
soţului ei. Dacă se iveşte o situaţie în care soţia să vadă corect cum
stau lucrurile şi care este soluţia cea mai potrivită pentru evitarea
neplăcerilor ulterioare şi dacă soţul, după ce i-a ascultat părerea
decide să facă altfel, atunci soţia trebuie „să-şi retragă drepturile” şi
să nu îi impună soţului ei propria ei părere. A face altfel este egal cu
vrăjitoria, după Scriptură, pentru că răzvrătirea este un păcat la fel
de mare ca vrăjitoria, iar obiectivul vrăjitoriei este tocmai impunerea
voinţei cuiva asupra voinţei altcuiva. Soţia trebuie să încredinţeze
situaţia respectivă în mâna lui Dumnezeu şi să aibă încredere în El,
30

Untitled-1 30 2/7/2007 9:53:44 AM


Căs ă tor ia

ca să se ocupe de soţul ei, dacă este cazul. Ea trebuie să refuze să


comenteze şi să găsească vină necontenit sau să lupte să-l convingă
să accepte soluţia propusă de ea. Dumnezeu le dă femeilor aceleaşi
daruri spirituale pe care le dă şi bărbaţilor. Adesea, darul primit de
unul din soţi lucrează împreună şi în echilibru cu darul celuilalt soţ.
De aceea, un soţ înţelept va lua în considerare ce spune soţia lui,
înţelegând că Dumnezeu poate să-i vorbească prin ea, iar apoi el va
merge cu toate elementele înaintea Domnului, căutând o soluţie şi
o decizie finală la Tatăl ceresc.
Dumnezeu a înzestrat-o pe soţia unui pastor cu o capacitate
de discernere a gândurilor şi intenţiilor din inimile oamenilor,
precum şi cu deosebirea duhurilor. Când se iveau situaţii dificile
în adunare şi implicit în casa pastorului, soţia îi povestea ce i-a
arătat Dumnezeu. Timp de mulţi ani el a refuzat să o asculte. După
crize repetate în adunare, soţul şi-a întrebat soţia ce părere are şi
ce i-a spus Dumnezeu despre problema respectivă. El a început să
o asculte dându-şi seama că Dumnezeu i-a vorbit prin soţia lui,
dar el a fost prea încăpăţânat ca s-o asculte. Odată ce a ajuns să
recunoască darul pus de Dumnezeu în ea, biserica şi familia lui au
fost cruţate de multe dureri, pentru că planurile vrăjmaşului erau
descoperite înainte de a putea fi înfăptuite. Soţia lui însă, nu s-a
mândrit niciodată cu darul ei, nici nu a încercat să uzurpe locul de
cap al soţului ei. Ea a fost ajutorul lui potrivit.
Dumnezeu a făcut-o pe femeie intuitivă, rapidă şi afectivă, în
timp ce pe bărbat l-a făcut logic, încet în acţiuni şi gânditor. Eva i-a
fost adusă lui Adam ca o completare a vieţii lui şi ca una care să-l
ajute, să-i ofere companie şi împlinire. Ce îi lipsea lui Adam, avea
Eva, ce îi lipsea Evei, avea Adam. Soţia este un ajutor pentru soţul
ei, ea îi face drumul mai uşor şi mai plăcut în viaţa de zi cu zi.
Soţul şi soţia sunt parteneri în căsătorie şi sunt pe poziţie de
egalitate înaintea lui Dumnezeu şi înaintea oamenilor, dar rolurile
şi responsabilităţile lor diferă, soţul fiind cel care are ultimul cuvânt
când trebuie luată o decizie.
31

Untitled-1 31 2/7/2007 9:53:44 AM


International Educational Fellowship

O funcţie importantă atribuită rolului femeii în aproape toate


culturile, este aceea de a transmite moştenirea trecutului familiei
generaţiei următoare. În timp ce ea pregăteşte copiii pentru culcare,
când sunt mici, este natural să le spună poveşti despre înfăţişarea
lucrurilor din vremea când ea sau bunicii lor au fost copii, cum
mergeau la şcoală, ce mâncau, cum călătoreau, precum şi poveştile
familiei, transmise din generaţie în generaţie. Mama este, de
asemenea, cea care interpretează comportarea altora pentru copiii
ei. Când tatăl pare dur sau absent, mama de obicei îi linişteşte pe
copiii care au fost supăraţi de toanele lui. Ea le explică ce grijă îl
apasă pe tatăl lor, împrejurările în care se află el şi modul în care îl
influenţează aceste situaţii.
O asemenea interpretare oferită copiilor, îi face să fie înţelegători
şi calzi, dornici să-şi ajute tatăl în asemenea vremuri.
Când se iveşte o neînţelegere între copii, de obicei, mama este cea
care explică de ce s-a supărat cel care s-a supărat, şi ce trebuie să facă cel
care l-a supărat, pentru a repara lucrurile; apoi, ea are grijă ca lucrurile
să se rezolve corect. Aceasta face parte din educaţia copiilor.
Dumnezeu le-a spus taţilor din Israel să-şi înveţe copiii zilnic
Scriptura şi căile lui Dumnezeu. Astăzi, prea mulţi taţi lasă această
instruire în seama mamei. Dacă tatăl refuză să-şi ocupe locul de
conducător în problemele spirituale, şi nu face nimic, atunci este
mai bine ca mama să o facă, astfel încât copiii să fie învăţaţi. Pavel
scrie că Timotei ştia Scripturile din copilărie. Mama şi bunica
lui au fost cele care l-au învăţat, pentru că tatăl lui era un grec
necredincios.
Dumnezeu l-a folosit cu putere pe Timotei, şi el a avut o temelie
sănătoasă pe care a învăţat-o de la femeile din familia lui, deoarece
tatăl fiind necredincios, nu putea să-i dea o asemenea educaţie. De
aceea, când tatăl nu asigură educaţia spirituală a copiilor, mama
este cea care trebuie să o facă, altfel aceştia vor creşte fără o temelie
pentru credinţă şi aceasta le va putea fi furată mai târziu.

32

Untitled-1 32 2/7/2007 9:53:44 AM


Căs ă tor ia

Unele femei trebuie să aibă grijă de casă, să-i îndrume şi să-i


educe pe copii, să ia decizii care afectează întreaga familie şi să facă
cumpărături, când soţul este plecat de acasă pentru o perioadă mai
lungă de timp din motive de serviciu, boală, în lucrare sau altele.
Într-un asemenea caz, copiii se obişnuiesc să ceară mamei
permisiunea de a participa la diferite activităţi. Când tatăl revine
în viaţa obişnuită a familiei, mama are responsabilitatea să se
adapteze, renunţând la conducerea pe care a fost obligată să o
preia în absenţa tatălui, şi să-i redirecţioneze pe copii spre tată, el
fiind cel care ia decizii. O asemenea ajustare nu este uşoară pentru
nici o soţie, indiferent de cultura sau naţiunea din care face parte.
Soţia creştină trebuie să dorească să se conformeze Cuvântului
lui Dumnezeu, mai mult decât doreşte să fie independentă sau să
uzurpe rolul de conducere. Când primeşte responsabilitatea de a
lua decizii, ea rămâne sub autoritatea soţului ei şi acţionează în
sfera de conducere pe care acesta i-a încredinţat-o. De aceea, ea
răspunde în faţa lui de deciziile luate şi de comportarea avută în
timpul absenţei lui prelungite.
Soţia trebuie să se poarte în aşa fel încât să-i aducă cinste
soţului ei, şi să facă să crească respectul de care el se bucură din
partea comunităţii.

33

Untitled-1 33 2/7/2007 9:53:44 AM


International Educational Fellowship

Tema nr. 2

1. Dacă există o prăpastie între aşteptările în privinţa rolului


şi felul în care acesta este îndeplinit, ce ne putem aştepta să se
întâmple?

2. Cum poate un cuplu să rezolve o asemenea problemă?

3. Enumeraţi trei funcţii specifice pe care Dumnezeu le-a


încredinţat bărbatului în familie. Apoi, enumeraţi funcţiile pe
care trebuie să le îndeplinească o femeie.

34

Untitled-1 34 2/7/2007 9:53:44 AM


Căs ă tor ia

4. Explicaţi cum se face că soţul şi soţia sunt egali, şi totuşi


soţul este cel care trebuie să fie cap şi să aibă ultimul cuvânt.
Înseamnă aceasta că el desconsideră sentimentele sau părerile
soţiei lui?

5. Descrieţi modurile specifice în care soţia trebuie să-şi ajute


soţul şi să contribuie la creşterea respectului de care acesta
se bucură în comunitate. Cum trebuie să-şi cinstească soţul
soţia?

6. După planul lui Dumnezeu, cine are responsabilitatea


educaţiei spirituale a copiilor şi a familiei? Dacă această
persoană nu o face, cine trebuie să intervină şi să o facă?

35

Untitled-1 35 2/7/2007 9:53:45 AM


International Educational Fellowship

36

Untitled-1 36 2/7/2007 9:53:45 AM


Căs ă tor ia

C�������� III

Maturitatea pentru căsătorie


Maturitatea emoţională a partenerilor este un factor deosebit de
important din punctul de vedere al succesului sau eşecului oricărei
căsătorii. Maturitatea emoţională se defineşte ca fiind nivelul de
dezvoltare al capacităţii cuiva de a se vedea pe sine şi pe ceilalţi în
mod obiectiv, şi de a face deosebire între fapte şi sentimente. Nu
este de aşteptat ca un băiat de zece ani să fie matur emoţional. El
este dezvoltat satisfăcător, dacă este la fel de matur ca ceilalţi copii
de vârsta lui. În fiecare etapă a vieţii, existenţa unui anumit nivel de
maturitate este esenţială, dacă cineva doreşte să funcţioneze adecvat
la nivelul respectiv. Problemele apar când creşterea emoţională
a unui om se opreşte la un anumit nivel imatur. Problemele din
căsătorie pot fi foarte dificile, dacă unul sau ambii parteneri nu au
atins un nivel satisfăcător de maturitate.
Empatia este capacitatea de a percepe corect ceea ce simte
altcineva. Această capacitate este importantă pentru adaptabilitate
şi potrivire în căsătorie. Cel care are empatie mare, poate folosi
înţelegerea şi perceperea sentimentelor partenerului său pentru
reglarea reacţiilor şi comportării lui în multe feluri, care să contribuie
mult la reuşita şi fericirea căsătoriei. Un soţ sau o soţie poate
provoca răni mult mai serioase partenerului său decât altcineva,
pentru că el sau ea cunoaşte cel mai bine atât părţile tari cât şi
slăbiciunile partenerului. Soţii sau soţiile empatice ştiu şi ce îl poate
răni pe celălalt, şi ce îl poate zidi şi încuraja. A empatiza înseamnă
a avea capacitatea de a fi sensibil la ce simte cu adevărat celălalt
într-o anumită problemă. Unii oameni ajung la vârsta căsătoriei,
dar au dificultăţi în înţelegerea altora, sau a felului în care aceştia
văd o situaţie sau de ce reacţionează într-un anumit fel. Eşecul lor
de a empatiza duce la neînţelegeri şi la tensiuni care se nasc din

37

Untitled-1 37 2/7/2007 9:53:45 AM


International Educational Fellowship

judecarea greşită a acţiunilor altora şi din interpretarea greşită a


cuvintelor lor.
Tânărul care vrea să se pregătească bine pentru căsătorie, are
nevoie să observe obiectiv interacţiunile lui cu alţii. El trebuie să
observe dacă îşi impune cu forţa opiniile sale altora sau le dă ocazia
şi celorlalţi să-şi spună punctele lor de vedere. cât de bine ştie
tânărul să asculte ce spun alţii? Ştie să accepte diferenţe de opinie,
de preferinţă sau un alt fel de a fi?
Familia este un alt element în pregătirea pentru căsătorie. Cei
care provin din familii în care părinţii au avut o căsnicie fericită, care
au avut parte de o copilărie fericită, nu au avut conflicte cu tatăl sau
mama lor, au avut în casă o disciplină fermă, dar nu dură, vor fi de
obicei fericiţi în căsătorie. Oamenii sunt marcaţi de familia din care
provin într-un fel care le afectează căsătoria. Cei care au crescut în
cămine fericite au avantajul de a fi văzut exemplul părinţilor lor.
Cei care nu au crescut în cămine fericite, nu sunt sortiţi eşecului. Cu
ajutorul Domnului, un tânăr poate să învingă multe handicapuri pe
care le poate avea, şi care ar dăuna reuşitei căsătoriei lui. Cercurile
vicioase de nefericire, care au stăpânit în familii generaţie după
generaţie, pot fi rupte. Cei care nu au avut parte de părinţi cu o
căsătorie fericită, trebuie să fie atenţi la semnalele de alarmă care
îi pot avertiza împotriva problemelor care urmează, datorită unor
trăsături de caracter ale lor sau ale persoanelor cu care se căsătoresc.
Obiceiurile şi modelele de manifestare a personalităţii sunt strâns
legate de practicile din familie, dar se pot schimba.
Obiectivitatea este un element esenţial al maturităţii. Ea este
capacitatea de a ne observa pe noi înşine şi interesele noastre
într-un mod realist, aşa cum ne văd alţii. Copiii mici sunt egoişti,
preocupaţi de ei înşişi. Odată cu maturizarea trebuie să crească şi
capacitatea de a vedea lucrurile în adevăratele lor relaţii, capacitatea
de a judeca imparţial evenimentele, şi de a recunoaşte că viaţa şi
experienţele cuiva nu constitue interesul principal al celorlalţi. Fără
obiectivitate, un om va avea idei deformate despre sine, despre
38

Untitled-1 38 2/7/2007 9:53:45 AM


Căs ă tor ia

ideile, nevoile şi drepturile sale. Fără ea, el va refuza să-şi evalueze


propriile sale motivaţii. Cel care are o maturitate adecvată pentru
căsătorie, are capacitatea de a fi obiectiv în atitudinile şi judecăţile
sale. El înţelege importanţa relativă a evenimentelor, în raport cu
sine şi cu alţii.
Persoana matură se căsătoreşte înţelegând ce este aceasta. Ea
nu caută o evadare din realitate sau din problemele personale, ci
alege un mod de viaţă care va aduce probleme noi, responsabilitate,
dar şi potenţialul unei împliniri mai mari. Multele reglementări
şi restricţii legale şi sociale pentru căsătorie dovedesc interesul
societăţii pentru fiecare căsătorie. Cei pregătiţi pentru căsătorie
sunt capabili să gândească independent şi să tragă concluzii. Ei se
evaluează corect, îşi recunosc punctele tari şi cele slabe, şi lucrează
la învingerea slăbiciunilor. Un astfel de om îşi vede, de asemenea,
limitările sale în anumite domenii, îşi cunoaşte talentele pentru alte
domenii şi este recunoscător pentru această înzestrare. Persoana
matură este, de asemenea, capabilă să evalueze corect familia
din care se trage, cu meritele şi slăbiciunile ei şi înţelege efectele
probabile asupra ei. Ea va trăi în aşa fel, încât să nu devină o victimă
acolo unde alţii din familia ei au eşuat.
O trăsătură care îl deosebeşte pe cel matur de cel imatur
este că, indiferent de vârstă, cel matur a învăţat să-şi abordeze
problemele în mod constructiv. El nu se lasă uşor pradă confuziei,
descurajării sau deprimării, în urma dezamăgirilor sau frustrărilor
vieţii. Experienţele din trecut sunt folosite ca o cale spre creştere,
astfel încât îşi formează treptat reflexe şi obiceiuri care îl ajută să
învingă primejdiile şi crizele vieţii. Credinciosul învaţă să spună
ca David, că viaţa şi vremurile sunt în mâna Domnului şi că paşii
noştri sunt hotărâţi de El. Noi credem ce spune Pavel în Romani 8,
că „toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce Îl iubesc
pe Dumnezeu,... şi sunt chemaţi după planul Său.” De aceea, când
apar dificultăţile, credinciosul cheamă imediat Numele Domnului,
cerându-I călăuzire pentru ce are de făcut în situaţia respectivă.

39

Untitled-1 39 2/7/2007 9:53:45 AM


International Educational Fellowship

Dacă suferă o dezamăgire, omul matur nu se angajează în reacţii


copilăreşti, cum ar fi: o faţă posomorâtă, retragere, încercări de a
răni emoţional pe alţii, izbucniri în plâns sau strigăte de furie, ci va
privi spre Dumnezeu. Isaia 26:3 spune: „Celui cu inima tare, Tu-i
chezăşluieşti pacea; da, pacea, căci se încrede în Tine.” Dumnezeu
ne dă putere să învingem, şi ne dă har în situaţii critice.
Omul matur nu se preocupă numai de înţelegerea propriei
personalităţi şi a familiei din care se trage, ci a câştigat şi o anumită
înţelegere a comportamentului uman şi a felului în care acesta
funcţionează. El a reuşit să recunoască tipuri de comportament, care
sunt legate de motivaţii interioare, atât în viaţa sa cât şi a altora. El
poate să înţeleagă comportamentul agresiv şi despotic ca expresie
a nesiguranţei. Vede alcoolismul, stările capricioase şi dependenţa
excesivă, ca încercări de a fugi de probleme. El vede răzvrătirea
împotriva autorităţii date de Dumnezeu drept imaturitate şi dragoste
de sine. Gelozia este incapacitatea de a face faţă sentimentului
de a fi necorespunzător, iar bârfa este motivată de dorinţa de a
se înălţa pe sine şi de a-i deprecia pe alţii. Atitudinea posesivă,
când este înţeleasă, este semnalul de avertizare a existenţei unei
personalităţi bolnave în locul uneia fermecătoare. Pavel enumeră
faptele cărnii care se opun Duhului Sfânt, în Galateni 5:15-26.
O viaţă sub călăuzirea şi controlul Duhului, face să apară în ea
caracterul lui Isus. Aceasta înseamnă că atunci când se manifestă
dorinţe şi motivaţii josnice sub forma geloziei, invidiei, beţiei,
mâniei, egoismului şi altele, credinciosul refuză să cedeze în faţa
lor şi revendică Romani 6, ca să se socotească pe sine mort faţă de
aceste dorinţe, şi viu pentru Cristos şi dorinţele Lui. El decide să
acţioneze corect, să spună ce este bine, şi refuză răul.
Căsătoria este o aventură a cooperării dintre doi oameni care
sunt dispuşi să se sacrifice unul pentru celălalt de dragul colaborării,
în loc să se întrebe cât va da celălalt şi cât va putea obţine el sau
ea. Omul matur îşi dă seama că marea parte a vieţii este alcătuită
din dăruire. La un nivel, copilul dăruieşte ascultare în schimbul

40

Untitled-1 40 2/7/2007 9:53:45 AM


Căs ă tor ia

protecţiei şi aprecierii. La alt nivel, angajatul îşi dăruieşte timpul,


energia şi talentul în schimbul salariului. La un alt nivel, cu mult
mai adânc, al relaţiilor în familie sau în Biserică, fiecare se dăruieşte
pe sine acordând sprijin emoţional, acceptare, cooperare, ca parte
componentă a unui schimb reciproc. În schimb, primeşte o relaţie
care îi aduce satisfacţii. Unii adulţi se căsătoresc fără să fi atins acest
nivel de maturitate de a lua în considerare nevoile altora înaintea
nevoilor proprii. Ei par incapabili să renunţe la ceea ce îşi doresc
de dragul altcuiva. Părinţii renunţă la somn ca să aibă grijă de copii
când sunt mici sau sunt bolnavi sau când au avut un coşmar. Se
poate întâmpla ca părinţii să fie epuizaţi fizic şi totuşi, ei împlinesc
nevoia copilului. Renunţă la lucruri pe care şi le doresc pentru a le
da copilului lor sau pentru a asigura cele necesare gospodăriei.
Părinţii imaturi se gândesc numai la dorinţele lor şi îşi neglijează
partenerul sau copilul. Copiii primesc bătaie pentru că plâng şi îi
deranjează. Copiii sunt lăsaţi de capul lor să facă ce vor, în timp
ce părinţii încearcă să evadeze înapoi la libertatea pe care a avut-o
înainte de căsătorie, fugind de realitate. Acest tip de imaturitate şi
incapacitate de jertfire pentru alţii înseamnă lipsă de evlavie şi duce
doar la urmărirea propriilor interese. Această lipsă de maturitate este
cauza multor divorţuri şi a deformării personalităţii copiilor mici.
Omul matur are capacitatea de a-şi recunoaşte greşelile şi de a
încerca să le repare cât mai deplin. O asemenea recunoaştere este
esenţială pentru un creştin, ca să poată merge înaintea lui Dumnezeu
cu o inimă pocăită pentru faptele sau alegerile greşite, să-I ceară
iertare lui Dumnezeu, să-i ceară iertare celui faţă de care a greşit,
să facă tot ce poate ca să îndrepte lucrurile şi să-şi dea silinţele să
nu mai repete greşeala făcută. De obicei, un om imatur nu vede
nevoia de a creşte sau de a se schimba. Cu cât cineva este mai puţin
matur, cu atât va fi mai dispus să se aventureze în căsătorie, fără să
înţeleagă obligaţiile şi responsabilităţile pe care şi le asumă.
Mulţi oameni au atitudini imature faţă de locul sexului în
căsătorie. Aceasta se datorează în parte modului în care a fost
41

Untitled-1 41 2/7/2007 9:53:45 AM


International Educational Fellowship

tratată educaţia sexuală în familie. Datorită exprimării unor


atitudini negative copiii învaţă să se gândească la sex ca la ceva
murdar, vulgar sau secret şi păcătos. Unii oameni au nevoie de
trecerea multor ani după ce au atins vârsta biologică a maturităţii
sexuale, pentru a depăşi o astfel de gândire greşită. Ei trebuie să
ajungă să vadă atracţia sexuală ca o forţă pozitivă a personalităţii
lor, iar impulsurile şi reacţiile sexuale ca o expresie sănătoasă, date
de Dumnezeu, a dragostei dintre doi oameni. Cel matur recunoaşte
valoarea adevărată a sexului, în toate aspectele lui ca un factor
pentru o căsătorie reuşită.
Persoana care este suficient de matură pentru căsătorie a ajuns
în punctul în care să poată să-şi dea seama dacă atitudinile ei faţă
de sex sunt sănătoase sau nu. Dumnezeu arată clar în Scriptură că
Sara se bucura de relaţia sexuală cu Avraam, iar Sulamita răspundea
cu ardoare mirelui, în Cântarea Cântărilor. Amândouă au dovedit
atitudini mature şi sănătoase faţă de sex. Dacă este necesară o
schimbare a atitudinilor, omul matur se va strădui să o facă.
Studiile făcute în legătură cu cuplurile fericite au arătat că cei
care amână căsătoria până aproape de treizeci de ani, se adaptează
mai repede şi sunt mai fericiţi, decât cei care se căsătoresc înainte
de douăzeci de ani. Imaturitatea din cuplurile mai tinere cere o
perioadă mai lungă de timp pentru rezolvarea problemelor, decât
la cuplurile mai în vârstă. Imaturitatea este cauza multor dificultăţi
serioase din căsătorie, care duc adesea la divorţ. Toate descoperirile
arată faptul că maturitatea cronologică este legată de celelalte
tipuri de maturitate esenţiale pentru o căsătorie bună. Cei care se
căsătoresc foarte devreme, încearcă adesea să scape astfel de sub
dominaţia părinţilor. Alegerea căsătoriei ca metodă de scăpare de
presiuni, dovedeşte o judecată imatură şi o lipsă a capacităţii de
rezolvare a problemelor. Cu cât un om este mai matur, cu atât el
a putut observa mai bine căsătoriile bune sau rele şi să înveţe din
ce a văzut. Ideile lui despre căsătorie au devenit mai realiste. Către
treizeci de ani energia sexuală a bărbatului scade, iar a femeii creşte,

42

Untitled-1 42 2/7/2007 9:53:45 AM


Căs ă tor ia

aşa că ajustarea se va face mai uşor în cazul în care căsătoria are loc
la această vârstă. Selectarea partenerului de către indivizii maturi
are loc având în vedere o bază mai largă a tovărăşiei, interesul
sexual având o influenţă mai puţin decisivă.
O fată tânără se poate căsători având o atitudine superficială
faţă de căsătorie, fără o hotărâre puternică de a contribui la reuşita
căsătoriei, gândindu-se că se va recăsători dacă prima căsătorie
eşuează, în timp ce o fată mai în vârstă, a avut deja timp suficient să
se bucure de viaţa de celibat, şi decide în mod deliberat să contribuie
la realizarea unei căsătorii fericite. La urma urmelor, este nevoie
de ani de viaţă pentru construirea elementelor care duc la reuşita
căsătoriei.

43

Untitled-1 43 2/7/2007 9:53:46 AM


International Educational Fellowship

Tema nr. 3

1. Precizaţi două măsuri ale maturităţii.

2. Cum se evaluează pe sine omul matur, şi cum îşi evaluează


familia?

3. Puteţi distinge între fapte şi sentimente în viaţa


dumneavoastră? Acţionaţi pe baza faptelor sau a
sentimentelor?

44

Untitled-1 44 2/7/2007 9:53:46 AM


Căs ă tor ia

4. Dacă cineva dă totdeauna vina pe alţii pentru greşelile pe


care le face, ce indică aceasta? În ce fel va fi afectată familia
lui?

5. Cum înţelege motivaţia omul matur? Precizaţi un text din


Scriptură unde sunt enumerate asemenea motivaţii.

6. Dacă în căsătorie un partener este matur emoţional, iar


celălalt nu, în ce fel va fi afectată relaţia lor?

45

Untitled-1 45 2/7/2007 9:53:46 AM


Untitled-1 46 2/7/2007 9:53:46 AM
Căs ă tor ia

C�������� IV

Dragostea

Limba greacă în care a fost scris Noul Testament, avea


capacitatea de a crea imagini în minte. Există trei cuvinte greceşti
care au fost folosite pentru exprimarea diferitelor aspecte ale unuia
şi aceluiaşi cuvânt, „dragostea”.
Fileo, înseamnă dragostea din cadrul unei relaţii reciproce,
de prietenie, cum este cea pe care a avut-o Ionatan pentru David,
descrisă în 1 Samuel 18:1-3, în care o persoană îşi găseşte plăcerea
în altă persoană. Isus a spus, în Apocalipsa 3:19: „Eu mustru şi
pedepsesc pe toţi aceia, pe care îi iubesc” (fileo). În Ioan 21:17,
după ce Petru s-a lepădat de Cristos, Isus l-a întrebat: „Simone,
fiul lui Iona, Mă iubeşti” (fileo)? Şi Petru L-a asigurat pe Isus că
are pentru El, cu adevărat, stima, emoţia, respectul, afecţiunea
frăţească şi purtarea de grijă a unui prieten. Soţii şi soţiile au, de
asemenea, între ei o dragoste de tip fileo.
Dragostea agape, este dragostea pe care Dumnezeu o are
pentru Isus şi pentru noi. Ea este jertfitoare şi constantă. Aceasta nu
este o dragoste condiţionată. Dragostea condiţionată pune anumite
condiţii în baza cărora ea se dăruieşte. Trebuie spuse şi făcute
anumite lucruri stabilite în baza fanteziei cuiva, care să garanteze
dăruirea dragostei condiţionate a unuia pentru celălalt. Ea nu
este constantă. Conform legii primei menţiuni, cuvântul agape
este folosit pentru prima dată în Matei 24:12, unde Isus descrie
semnele venirii Sale. El a spus: „Din pricina înmulţirii fărădelegii,
dragostea “(agape) celor mai mulţi se va răci.” Romani 5:8 spune:
„Dumnezeu Îşi arată dragostea (agape) faţă de noi prin faptul că, pe
când eram noi încă păcătoşi, Cristos a murit pentru noi.” Bărbaţii
trebuie să-şi iubească soţiile cum Îşi iubeşte Cristos Biserica, cu
dragostea agape, potrivit cu Efeseni 5:28. În Coloseni 3:19, Pavel
le scrie din nou soţilor să-şi iubească (agape) soţiile. Agape este

47

Untitled-1 47 2/7/2007 9:53:46 AM


International Educational Fellowship

dragostea dăruirii şi iertării, care rămâne constantă, indiferent de


ce face celălalt. Este o dragoste angajată, care nu şovăie şi nu se
bazează pe sentimente, ci pe credincioşie, statornicie şi bunătate.
Dacă se întâmplă ca celălalt partener să se îmbolnăvească grav sau
suferă un accident, ori devine invalid temporar sau pe viaţă, acest
tip de dragoste continuă să existe şi să se manifeste printr-o purtare
de grijă plină de afecţiune. Această dragoste rămâne credincioasă
şi atunci când împrejurările vieţii îi separă pe cei doi. Dragostea
agape dăinuie şi atunci când unul din parteneri este concediat, nu
mai ajung banii pentru lucrurile strict necesare şi când întreaga
familie este tensionată.
Dragostea nu este o pasiune nebună şi nici primul fior romantic.
Dragostea adevărată rămâne credincioasă angajamentului iniţial
făcut de unul faţă de celălalt, indiferent câtă răbdare sau suferinţă
ar fi necesară. Emoţiile sunt fluctuante şi afectate de multe influenţe
exterioare, chiar şi în decursul unei singure zile. De aceea, creştinul
nu trăieşte prin emoţiile pe care le are faţă de Dumnezeu, ci în baza
deciziei de a-L iubi pe Dumnezeu, prin Fiul Său Isus Cristos, prin
puterea Duhului Sfânt. În acelaşi mod, un cuplu îşi trăieşte zilnic
decizia de a iubi, şi cei doi nu vor lăsa ca ceea ce simte fiecare să le
dicteze felul în care se poartă unul cu celălalt. O asemenea dragoste
iartă rănile care i se fac, încurajează, rabdă, este amabilă, nu este
invidioasă şi nu se poartă egoist. Dragostea agape este descrisă în 1
Corinteni 13. Atunci când credincioşii se agaţă de idealul dragostei
agape şi se îndreaptă spre Dumnezeu ca El să le-o împrospăteze
prin harul Său, emoţiile lor se vor alinia după adevărul Cuvântului
lui Dumnezeu.
Eros, este cel de-al treilea tip de dragoste, care este plină de
pasiune, de emoţie şi este motivată sexual. Acesta este un aspect
important al dragostei. Sulamita, din Cântarea Cântărilor, îşi găsea
plăcerea în dragostea mirelui care o căuta şi o iubea, exprimându-
şi dragostea printr-o dragoste de tip eros. Sara se bucura de relaţia
fizică cu Avraam. Ea trecuse de vârsta la care putea avea copii, şi

48

Untitled-1 48 2/7/2007 9:53:46 AM


Căs ă tor ia

când îngerul i-a spus că va naşte un băiat, a întrebat: „Voi găsi din
nou plăcere în soţul meu?” (vezi Genesa 18:12). Dragostea este
preocuparea a doi oameni unul pentru altul, care include toate cele
trei aspecte descrise de cuvintele agape, fileo şi eros. Dacă iubeşti pe
cineva, atunci binele lui, creşterea lui pentru atingerea potenţialului
maxim în personalitate şi caracter, contează pentru tine la fel de
mult ca şi ale tale. O dragoste care leagă şi sufocă, încercând să
controleze totul, nu este dragoste, ci exprimarea unor trăsături de
caracter urâte de Dumnezeu. Dacă un partener domină, pretinde
şi aşteaptă, în timp ce celălalt dăruieşte, se adaptează şi păstrează
pacea aproape tot timpul, dragostea nu va creşte, ci se va ofili şi va
deveni pur şi simplu robie.
Doi oameni care se iubesc, pot lucra împreună. Motivaţia
lor de a coopera este puternică. Aceasta este o relaţie în care eşti
implicat datorită propriei alegeri, şi deci diferită de relaţia cu ceilalţi
membri ai familiei. O a doua motivaţie pentru cooperare, are la
bază faptul că relaţia de dragoste îi aduce individului siguranţă şi
echilibru. Sprijinul emoţional care se naşte ca urmare a dăruirii
şi primirii dragostei, merită efortul şi sacrificiul făcut pentru a o
menţine. Această motivaţie se dezvoltă într-o relaţie susţinută în
mod constant.

Adaptarea
Doar pentru că iubeşti pe cineva, nu înseamnă că nu vor exista
şi conflicte sau diferenţe de opinie în unele domenii. Ele vor exista.
Conflictele pot să apară în unul sau mai multe domenii, şi acestea
vor trebui rezolvate. Este normal să fie aşa. Calitatea relaţiei unui
cuplu considerată în ansamblu, va fi determinată de modul în care
cei doi vor rezolva aceste probleme. Felul în care este rezolvat un
conflict, şi cât de repede este rezolvat acesta, sunt fundamentale
pentru fericirea partenerilor în căsătorie. În esenţă, există trei
moduri de rezolvare a acestor dileme:

49

Untitled-1 49 2/7/2007 9:53:46 AM


International Educational Fellowship

1. Unele cupluri reuşesc să facă un compromis între cele două


părţi şi să stabilească o cale de mijloc rezonabilă cu care fiecare
se simte în largul lui şi mulţumit.
2. Un alt tip de compromis apare atunci când doi oameni
descoperă că au puncte de vedere opuse sau au de-a face
cu caracteristici antagoniste, dar acceptă existenţa acestor
diferenţe şi se acomodează situaţiei, ajungând la un compromis
care să îi mulţumească pe deplin pe amândoi şi care să elimine
complet sau aproape complet orice manifestări exterioare ale
antagonismului. Fiecare tolerează comportarea celuilalt cu
proteste mici sau fără nici un protest. În timpul procesului de
adaptare, cuplul poate discuta problemele şi poate încerca să
ajungă la un punct de vedere comun. Deşi condiţiile nedorite
mai există, cei doi nu permit acestor condiţii să afecteze
cooperarea lor în obiectivele comune.
3. Al treilea tip de adaptare la conflict, este o stare de ostilitate,
în care au loc tot timpul certuri şi ciorovăieli în jurul punctelor în
care cei doi au păreri diferite. Antagonismul produce tensiune,
şi aceasta este uneori exprimată în cuvinte sau dovedită de
comportare. Cuplul nu se descurcă într-un mod satisfăcător
în rezolvarea acestor probleme, aşa că ajunge în impas, iar
relaţia devine statică şi inflexibilă, caracterizată de ostilitate.
Soţia probabil comentează tot timpul, încearcă să-i strice
soţului bucuria într-o anumită activitate şi acest resentiment îşi
găseşte expresia în refuzul de a participa la activităţile favorite
ale soţului, cât şi în refuzul de a avea relaţii sexuale. Soţul se
va răzbuna probabil petrecând din ce în ce mai mult timp cu
prietenii, în oraş. Astfel, se crează în cadrul cuplului o stare
permanentă de tensiune şi conflict. Acest tip de ajustare în
căsătorie duce la auto-distrugere şi, cu siguranţă, nu este unul
creştin, de aceea nu trebuie acceptat ca alternativă posibilă.
În viaţă, partenerii căsătoriţi vor trebui să se adapteze unul altuia
în diferitele etape ale acesteia. Există o adaptare iniţială la începutul
50

Untitled-1 50 2/7/2007 9:53:46 AM


Căs ă tor ia

căsătoriei, apoi alta la apariţia copiilor, alta la mijlocul vieţii când


copiii pleacă de acasă, şi alta la bătrâneţe, când pot surveni diferite
crize, cum ar fi moartea partenerului, o boală gravă sau un dezastru
financiar. Credinţa pe care fiecare o are în Dumnezeu şi obiceiul de
a privi spre El după ajutor în asemenea vremuri grele, se va dovedi
totdeauna un ajutor preţios pentru adaptarea la schimbările ciclului
vieţii, şi la felul în care fiecare etapă afectează căsătoria.

Prietenia
Prietenia face parte din dragoste. Într-o dragoste care să ţină
o viaţă, cei doi trebuie să fie prieteni înnăscuţi. Se poate să le
placă să facă lucruri diferite şi nu întotdeauna aceleaşi lucruri. Dar
este esenţial ca ei să-şi împărtăşească ceea ce simt în legătură cu
valorile importante pentru amândoi. Este mai importantă părtăşia
în domeniul spiritual, intelectual, artistic şi al bunăstării generale
a altora decât participarea sau pasiunea comună pentru sport sau
alte activităţi cu caracter general, care implică mai puţin întreaga
personalitate. Cei doi trebuie să-şi găsească plăcere în compania
reciprocă, să dorească să-şi destăinuie unul altuia tainele, să discute
împreună problemele, să-şi împărtăşească ideile, dezamăgirile,
visurile, durerile şi realizările spirituale.
Unele cupluri se căsătoresc dintr-un impuls sexual şi nu au la
bază prietenia sau tovărăşia. Ei reuşesc să ajungă la o înţelegere
care le permite să rămână împreună şi să-şi crească copiii, dar există
elemente care lipsesc din viaţa lor, elemente care ar adăuga bucurie
şi siguranţă relaţiei. Ei se încarcă din greu cu responsabilităţi şi
obligaţii. Responsabilitatea şi obligaţiile îşi au locul lor în orice
relaţie de durată, dar când dragostea are la bază prietenia, aceste
cuvinte capătă o semnificaţie plăcută. În mod normal, un creştin
trebuie să-şi pună credinţa în Dumnezeu, ca El să-l conducă spre
persoana hotărâtă să-i fie tovarăş de viaţă. Creştinul trebuie să-I
ceară lui Dumnezeu confirmarea corectitudinii alegerii pe care o
face, că împlineşte voia Lui pentru viaţa sa. Dumnezeu a fost în stare

51

Untitled-1 51 2/7/2007 9:53:46 AM


International Educational Fellowship

să-i facă de cunoscut lui Eliezer, robul lui Avraam, prin Duhul Său,
că Rebeca avea să fie soţia lui Isaac. Apoi El a aranjat ca Rebeca să
plece împreună cu Eliezer acasă la Avraam şi să se căsătorească cu
Isaac. Nu a existat nici curtare, nici logodnă. Dumnezeu a hotărât
mai dinainte aceste evenimente.
Întrebările pe care trebuie să le luăm în considerare când ne evaluăm
dragostea, sunt:
1. Te simţi bine şi în largul tău cu această persoană, poţi să fii
tu însuţi, fără eforturi?

2. De când simţi dragoste pentru această persoană, te simţi mai


înclinat să trăieşti potrivit cu ceea ce crezi că este potenţialul
maxim al tău şi al capacităţilor tale?

3. Eşti conştient de existenţa unei legături continue, stabile


între voi doi, chiar şi atunci când nu simţi dragoste între voi?

4. Contează mult această persoană pentru tine, independent


de prezenţa sau absenţa emoţiilor la un moment dat?

5. Ai putea s-o iubeşti pe această persoană la fel de mult dacă


în loc să fie sănătoasă ar fi foarte bolnavă, dacă fizionomia ei
s-ar schimba, dacă ar fi desfigurată de un accident sau de o
boală?

6. Este această persoană suficient de atractivă pentru tine ca să


nu îţi ceri scuze sau să o aperi înaintea altora?

7. În ce măsură sunteţi de acord în lucrurile care contează în


viaţă, şi care ar putea cere sacrificii din partea amândurora?

8. Puteţi discuta punctele de dezacord şi să ajungeţi la o


înţelegere?

52

Untitled-1 52 2/7/2007 9:53:46 AM


Căs ă tor ia

9. Diferenţele de păreri dintre voi duc la o înţelegere reciprocă


mai bună?

10. Ai încredere în judecata acestei persoane? Îi respecţi viaţa


spirituală? Capacitatea intelectuală în general?

11. Te poţi destăinui acestei persoane, cu deplină încredere că


va înţelege ceea ce îi spui şi nu va divulga altora?

12. Eşti mulţumit de felul în care îţi dovedeşte afecţiune?

53

Untitled-1 53 2/7/2007 9:53:46 AM


International Educational Fellowship

Tema nr. 4

1. Definiţi cele trei tipuri de dragoste exprimate în limba


greacă. Care din acestea trebuie regăsite în căsătorie?

2. Toate căsătoriile vor da de conflicte. Enumeraţi trei moduri


în care oamenii se adaptează la conflict. Care mod este cel mai
bun pentru un creştin?

3. Scrieţi în cuvintele dumneavoastră o definiţie a dragostei.


Citiţi apoi 1 Corinteni 13 şi comparaţi ce aţi scris, cu ce a
scris Pavel. Identificaţi locurile unde aveţi lipsuri. Opriţi-vă şi
rugaţi-vă lui Dumnezeu să vă ajute să vă schimbaţi.

54

Untitled-1 54 2/7/2007 9:53:46 AM


Căs ă tor ia

C�������� V

Sexul în căsătorie
O relaţie sexuală reciproc satisfăcătoare, este unul din factorii
importanţi care îşi aduc aportul la fericirea căsniciei. Unirea sexuală
este doar una din setul complet de relaţii şi activităţi care formează
întregul spectru al căsătoriei. Conflictele din alte domenii duc uneori
la desfacerea căsătoriilor în care factorul sexual era satisfăcător.
Neputinţa de a cădea de acord asupra modului de administrare
a banilor şi certurile repetate din această cauză, pot face ca un
cuplu să devină distant şi ostil. În plus, dacă există conflicte în alte
domenii ale căsătoriei, este probabil ca ele să se reflecte şi în viaţa
sexuală a cuplului.
Dacă între cei doi există antagonism, sexul poate înceta cu
desăvârşire, deoarece unirea sexuală este cea mai intimă activitate
de cooperare în căsătorie. Trăsăturile de personalitate pe care le
aduce fiecare partener în căsătorie vor contribui în mare măsură
la gradul de intimitate sexuală realizat. Oamenii cooperativi şi
sensibili la reacţiile celorlalţi, vor căuta să dăruiască împlinire şi
nu să-şi atingă propriul ţel. Cei care sunt egoişti, nerăbdători şi nu
sunt conştienţi de nevoile altora, vor contribui mult mai puţin la
succesul căsătoriei.
Oamenii ignoranţi din trecut, credeau că bărbaţii trebuie să se
bucure de sex, iar femeile să-l tolereze. Faptul că soţii au obligaţia
de a încerca să dobândească aceeaşi plăcere în actul sexual pentru
soţiile lor, ca şi pentru ei, nu era recunoscut. Femeile acceptau
adesea rolul pasiv, crezând că sexul este doar o datorie pentru ele.
Totuşi reacţia Sarei în Biblie, la vestea că îi va naşte lui Avraam un
fiu, indică faptul că plăcerea făcea parte din aşteptarea femeii în
unirea fizică cu soţul ei. Deci, concepţia că femeia trebuie doar să

55

Untitled-1 55 2/7/2007 9:53:47 AM


International Educational Fellowship

suporte relaţia sexuală, a apărut după perioada în care au avut loc


evenimentele descrise în Biblie.
Solomon îi scrie fiului său să-şi găsească plăcerea în fântâna
sexuală a soţiei lui, să se bucure de sânii ei şi să nu se implice în
relaţii sexuale imorale (Proverbe 5:15-23). Pavel a recunoscut
că Dumnezeu a pus în noi dorinţa sexuală, de aceea a scris în 1
Corinteni 7:2-5, ca fiecare bărbat să-şi aibă nevasta lui şi fiecare
femeie să-şi aibă soţul ei, şi fiecare să-i ofere celuilalt afecţiune
sexuală, dăruindu-şi trupul pentru împlinire sexuală reciprocă.
Sexul nu este păcat. Acesta este cel de-al doilea instinct, ca forţă,
care a fost pus de Dumnezeu în fiinţa umană. Primul este foamea.
Când Dumnezeu a creat-o pe Eva, El a avut în gând unirea sexuală
şi procrearea. Aceasta se vede clar din indicaţia dată imediat după
facerea Evei, şi anume că omul va lăsa pe tatăl său şi pe mama sa, şi
se va lipi de nevasta sa.” Această instrucţiune descoperă planul lui
Dumnezeu ca cei doi să aibă relaţii sexuale şi urmaşi.
Înaintea blestemului, se pare că Eva nu era la fel de fertilă cum
sunt femeile de azi, adică o dată pe lună. Ca parte a blestemului, a
crescut probabil frecvenţa ciclului menstrual, şi au crescut şi durerile
naşterii. Mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu că Isus a plătit pe cruce
preţul blestemului morţii, şi prin încrederea în El şi în sângele Lui,
atât bărbatul cât şi femeia, sunt eliberaţi şi aduşi în Împărăţia Fiului
Său preaiubit. Ei sunt liberi să se bucure sexual unul de celălalt şi
să-şi răspundă dorinţelor manifestate.
Nici unul din cei doi soţi nu are voie să-i refuze celuilalt relaţia
sexuală, cu excepţia perioadelor de post şi rugăciune, hotărâte de
comun acord. Pavel spune că după o asemenea perioadă, relaţia
sexuală trebuie reluată cât mai repede, pentru ca Satan să nu-l
ispitească pe nici unul din ei. Soţul nu are voie să fie un dictator în
casa lui şi nici în relaţia sexuală. Pavel afirmă că trupul bărbatului
aparţine soţiei lui, care are dreptul să ceară unirea sexuală, iar
trupul femeii aparţine bărbatului, care are şi el acelaşi drept. De

56

Untitled-1 56 2/7/2007 9:53:47 AM


Căs ă tor ia

aceea, fiecare trebuie să fie supus celuilalt, potrivit cu Scriptura


şi, în dragoste, să dorească să-l facă fericit pe celălalt. Rareori se
întâmplă ca o adaptare sexuală slabă să fie cauzată de motive fizice.
De obicei, problemele apar din cauza lipsei de informaţie privind
diferenţele fizice, nevoile bărbatului şi ale femeii, cât şi diferenţele
psihologice. Amândoi soţii intră, de obicei, în căsătorie cu foarte
multe informaţii greşite cu privire la rolul şi funcţia sexului. De
aceea, este necesară reînvăţarea. Unii aduc cu ei în căsătorie
atitudini faţă de sex născute dintr-o educaţie nefericită în copilărie.
Acestea pot stânjeni stabilirea unei relaţii sexuale bune. Deseori
fetele sunt învăţate să se gândească la sex ca la ceva ruşinos, cu
aversiune şi teamă. Când un cuplu are dificultăţi în acest domeniu,
uneori este dificil să se distingă dacă eşecul se datorează unei lipse
de cunoaştere sau acumulării de prejudecăţi sociale greşite. Dacă
soţii ar fi mai bine informaţi, cele mai multe soţii ar răspunde
pozitiv şi ar ajuta la construirea unei relaţii sexuale bune.
Experienţa sexuală în căsătorie este mai presus de actul fizic al
unirii. La început există neîndemânare, nesiguranţă şi tensiune. De
obicei, este necesar aproximativ un an ca un cuplu nou format să
ajungă la o adaptare satisfăcătoare în domeniul sexual al căsătoriei
lor, ca şi în celelalte de altfel. Principalele trei domenii de conflict în
căsătorie sunt sexul, religia şi banii. Orice neînţelegeri în unul din
aceste domenii, pot afecta drastic şi celelalte aspecte şi pot strica
ceea ce altfel ar fi fost o relaţie bună.
De aceea, într-o relaţie de căsătorie creştină, fiecare partener
trebuie să meargă cu ostilitatea pe care o simte înaintea lui
Dumnezeu şi să se pocăiască de ea, ca de ceva păcătos. Apoi să-I
ceară iertare, să-şi restructureze gândirea în locul unde aceasta
nu este în conformitate cu Scriptura, să meargă la tovarăşul lui
de viaţă şi să discute calm cu el conflictul, ce spune Dumnezeu
despre acel lucru în Cuvântul Său, şi să-şi reajusteze comportarea
şi gândurile lor, aşa încât să se potrivească cu Scriptura. Amândoi
trebuie să-şi dovedească iertare unul altuia, amândoi trebuie să

57

Untitled-1 57 2/7/2007 9:53:47 AM


International Educational Fellowship

dorească restaurarea relaţiei, şi amândoi trebuie să continue să se


schimbe şi să se adapteze, după cum este nevoie, pentru a se potrivi
cu modelul lui Dumnezeu, indiferent ce au fost învăţaţi, fiecare în
parte, în trecut. Cuvântul este autoritatea noastră finală.
Diferenţele de reacţie la sex creează adesea dificultăţi. Dorinţa
sexuală a femeii depinde de reuşita treburilor zilei. Bărbatul, de
obicei, descoperă că se poate bucura de relaţia sexuală, indiferent
de felul în care merg celelalte domenii ale căsătoriei lui. Capacitatea
femeii de a răspunde cu căldură soţului ei, este afectată de
reacţia ei generală faţă de personalitatea lui. Pentru femeie, actul
sexual este expresia cea mai înaltă a unei dragoste care include
întreaga personalitate. Dacă, în timpul zilei, au avut loc conflicte
şi neînţelegeri, soţia nu va fi dispusă să facă dragoste. Faptul că
soţul ei doreşte aceasta, în ciuda relaţiei lor tensionate, creează în
ea confuzie. De cealaltă parte, soţul este la fel de nedumerit de
atitudinea soţiei lui, şi poate crede că ea se poartă intenţionat aşa,
ca să se răzbune sau să i-o întoarcă. Amândoi trebuie să înţeleagă
mai bine felul în care gândeşte şi reacţionează celălalt.
Este de dorit ca o femeie creştină să se căsătorească adormită
din punct de vedere sexual. Ea va avea nevoie de timp pentru
a învăţa să aibă o reacţie completă, iar cuplul va trebui să aibă
răbdare până să ajungă la o adaptare reciprocă. Pastorii pot fi de
mare ajutor tinerilor prin consiliere premaritală, arătându-le scopul
biblic al căsătoriei, prezentându-L pe Dumnezeu drept Creatorul
instinctului sexual şi arătându-le că oamenii din Scriptură s-au
bucurat de relaţia de căsătorie.
Apoi, pastorul poate să ajute cuplul să înţeleagă diferenţele
dintre bărbat şi femeie în ceea ce priveşte reacţia lor la stimulii
sexuali, şi rolul bărbatului de a-şi ajuta soţia să se adapteze vieţii
sexuale.
Potrivit standardelor biblice, şi bărbatul trebuie să fie virgin
când urcă în patul marital. Amândoi partenerii au nevoie de

58

Untitled-1 58 2/7/2007 9:53:47 AM


Căs ă tor ia

răbdare, întrucât fiecare este la început neîndemânatic, plin de


teama necunoscutului, încercând să învingă inhibiţii de-o viaţă,
şi luptându-se de asemenea, cu informaţiile greşite sau cu lipsa
totală de informaţie. Sfaturile pastorului înainte de nuntă pot oferi
călăuzire şi ajutor cuplului.
Sexul există pentru mai mult decât simpla procreare şi Scriptura
arată că bucuria apropierii, intimităţii şi desfătării unul în altul face
şi ea parte din relaţia sexuală. Genesa 26:8, spune că Isaac a fost
văzut „jucându-se” cu soţia lui, Rebeca. Aceasta înseamnă „a-ţi
găsi plăcerea în, a te juca cu, şi a crea o bucurie plină de voioşie
împreună cu ea.” În actul sexual, Dumnezeu a făcut ca cele două
trupuri să se potrivească împreună şi să devină literalmente una.

59

Untitled-1 59 2/7/2007 9:53:47 AM


International Educational Fellowship

Tema nr. 5

1. Este sexul ceva păcătos? Pe ce vă bazaţi răspunsul? Daţi


răspunsul în scris.

2. Care sunt cele două lucruri mari care contribuie la dificultatea


adaptării sexuale a tinerilor căsătoriţi? Cum pot ei să rezolve
această problemă?

60

Untitled-1 60 2/7/2007 9:53:47 AM


Căs ă tor ia

3. Precizaţi câteva texte din Scriptură care arată atitudinea lui


Dumnezeu faţă de darul sexului, pentru relaţia dintre soţ şi
soţie.

4. Cum poate un pastor să ajute un cuplu să aibă mai puţine


dificultăţi în viaţa sexuală?

61

Untitled-1 61 2/7/2007 9:53:47 AM


Untitled-1 62 2/7/2007 9:53:47 AM
Căs ă tor ia

C�������� VI

Elemente spirituale în căsătorie

Cuplurile care se află în pragul căsătoriei, trebuie să se


gândească dacă există concordanţă între atitudinile lor spirituale.
Acordul sau dezacordul lor, precum şi măsura vieţii lor religioase,
vor afecta fericirea căsătoriei lor.
Cercetările efectuate au arătat că cei care se căsătoresc având o
credinţă spirituală, au şanse mai mari pentru succesul căsătoriei lor,
decât cei care nu au nici o credinţă religioasă. Participarea regulată
la serviciile bisericii şi o relaţie vie cu Isus, sunt factori asociaţi cu
fericirea în căsătorie. Dacă fiecare partener Îl cunoaşte pe Domnul
Isus Cristos printr-o relaţie vie şi personală şi dacă cei doi sunt plini
de Duhul lui Dumnezeu, dorinţa lor cea mai mare va fi să-I placă
lui Dumnezeu, apoi unul altuia. Voia lui Dumnezeu este înflorirea
căsătoriei, deoarece Scriptura afirmă că El urăşte divorţul. Planul
Lui este ca un bărbat să se unească cu o femeie, ca întruchipare a
relaţiei Lui cu Israelul firesc, şi a relaţiei lui Isus cu Biserica. Ezechiel
16 ne arată printr-o alegorie cum Dumnezeu l-a luat pe Israel de
soţie şi S-a dăruit, jertfindu-Se pentru el. Biserica s-a născut din
coasta lui Isus, ca Eva din coasta lui Adam.
Cuplul trebuie să se înţeleagă, înainte de căsătorie, cu privire
la felul în care intenţionează să-şi hrănească zilnic viaţa spirituală,
unde şi când să se închine, şi cum vor asigura educaţia religioasă a
copiilor pe care îi vor avea. Înainte de căsătorie, cuplul trebuie, de
asemenea, să cadă de comun acord asupra unui plan constructiv de
rezolvare a problemelor şi diferenţelor dintre ei. În plus, ei trebuie
să stabilească de comun acord cine va fi consilierul lor spiritual,
cineva care are mai multă experienţă decât ei în credinţă şi care
este capabil să le dea sfaturi sănătoase, spirituale şi practice. Un

63

Untitled-1 63 2/7/2007 9:53:47 AM


International Educational Fellowship

asemenea om, trebuie să aibă un caracter frumos, să fie în stare să


păstreze un secret şi să fie recunoscut pentru înţelepciunea pe care
o are în Domnul. Este de aşteptat ca rezultatul valorilor spirituale
comune ale cuplului şi al silinţelor acestuia de a plăcea Domnului
să fie armonia, care va domni în casă ca o consecinţă naturală.
Legăturile din familie sunt întărite atunci când fiecare din cei doi Îl
caută pe Dumnezeu, Îi ascultă glasul, dovedeşte credinţă în ajutorul
lui Dumnezeu în mijlocul celor mai dificile circumstanţe, şi practică
principiile de bază ale Bibliei în viaţa de zi cu zi. Respectarea
sărbătorilor religioase şi a realizărilor spirituale personale, cum este
botezul în apă, de exemplu, creează legături puternice în familie şi
de asemenea, adună amintiri plăcute pentru generaţia următoare.
Oamenii care fac din Biblie standardul lor de viaţă, învaţă
repede să nu trăiască prin emoţii, pentru că acestea sunt înşelătoare.
În schimb, viaţa lor zilnică este ordonată potrivit cu ce a spus
Dumnezeu, iar alegerile sunt făcute astfel încât să corespundă voii
Lui. Aceasta dă stabilitate emoţională atât individului, cât şi relaţiei.
Hrana spirituală duce la auto-disciplinare ca rezultat al lucrării
eficiente a Cuvântului în inimă. Pavel a scris clar că trebuie să ne
dezbrăcăm de omul cel vechi cu felul lui de viaţă de altădată. De la
noi se aşteaptă ceva nou (Efeseni 4:22).
Vechiul eu, cu dorinţele lui egoiste, trebuie îndepărtat şi trebuie
să fim înnoiţi în duhul şi mintea noastră, să gândim diferit şi să ne
îmbrăcăm cu noua natură a creaţiei lui Dumnezeu, care se manifestă
printr-o viaţă dreaptă şi devotată, după adevăr. În continuare
Pavel ne arată concret cum să facem aceasta: să renunţăm la orice
înşelare, să ne spunem unul altuia adevărul. Dacă ne enervăm, să
nu lăsăm furia să ne împingă la păcat. Să nu lăsăm ca ziua să se
termine, iar noi încă să mai ţinem mânie, şi să nu îi dăm nici un
prilej diavolului. Să încetăm orice formă de practicare a furtului.
Să muncim serios şi cinstit, aşa încât să avem ce împărţi cu cei în
lipsă. Să nu întrebuinţăm cuvinte vulgare, ci să vorbim după cum
este cazul, în funcţie de situaţie. Şi să nu-L întristăm pe Duhul lui

64

Untitled-1 64 2/7/2007 9:53:47 AM


Căs ă tor ia

Dumnezeu. Să renunţăm la dispreţ şi răutate, să fim altfel decât


lumea. Când, în căsătorie, partenerii creştini iau în serios învăţăturile
cu privire la felul în care trebuie să trăiască practic Cuvântul lui
Dumnezeu în viaţa de zi cu zi, auto-disciplina va fi o consecinţă
naturală. Asemenea oameni cresc sub impactul situaţiilor zilnice ale
vieţii, în loc să fie copleşiţi de ele.
Convingerile religioase ale unei persoane, vor fi transmise
copiilor ei, prin ceea ce spune, dar şi mai mult, prin felul în care
îşi trăieşte viaţa de zi cu zi. Astfel este transmisă o siguranţă în
Dumnezeu care nu poate fi obţinută altfel. Aceasta îi afectează pe
copiii mici. Omul spiritual are atitudini diferite de cele ale lumii.
Credinţa lui îl împiedică să considere că este nevoie să lovească în
alţii, să critice mereu, să fie agresiv sau răutăcios. În consecinţă, el
este un om cu care se poate trăi mult mai uşor. Ca părinte, el va lua
în considerare individualitatea fiecărui copil, cum face Dumnezeu,
şi nu va privi egoist la copil, doar raportându-l la sine. Părintele
creştin va încerca să-l înţeleagă pe copil şi să-I ceară lui Dumnezeu
înţelepciune pentru felul în care trebuie să se poarte cu copilul,
în problemele zilnice şi în deciziile care trebuie să le ia cu privire
la acesta. Spiritualitatea este o binecuvântare pentru căsătorie şi
pentru calitatea de părinte, contribuind la reuşita ambelor.
Este extrem de important ca soţia să aibă o relaţie personală
cu Dumnezeu, să-L caute şi să fie capabilă să-I audă vocea care să
o călăuzească, în loc să lase totul în seama soţului ei, ca el să facă
aceasta pentru ea. Şi aceasta, pentru că astăzi există perioade în care
un cuplu trebuie să trăiască despărţit, datorită unor circumstanţe
exterioare. Când se întâmplă aşa ceva, soţia trebuie să ştie să se
încreadă în Dumnezeu pentru ocrotire, purtare de grijă şi călăuzire
în deciziile ce trebuie luate zilnic, aşa încât casa lor să continue
să funcţioneze corect în absenţa soţului. Aceasta îi va da linişte
bărbatului, pentru că el va şti că soţia lui se încrede în Dumnezeu şi
va trăi prin credinţă, rugându-L pe Dumnezeu să lucreze în familia
lor în timpul în care el lipseşte de acasă.

65

Untitled-1 65 2/7/2007 9:53:48 AM


International Educational Fellowship

Dacă un cuplu se căsătoreşte fără să se gândească de loc la locul


credinţei în viaţa de zi cu zi, atunci îi aşteaptă necazuri. Dacă există
diferenţe între convingerile religioase ale bărbatului şi cele ale femeii,
conflictul va fi inevitabil şi va creşte odată cu sosirea copiilor. De
aceea, diferenţele serioase trebuie rezolvate prieteneşte înainte de
căsătorie, în loc să se spere că totul se va rezolva cu bine, după.
Multe căsătorii au loc între oameni care provin din medii
diferite. Reuşita unor asemenea căsătorii depinde de cei care le
fac. Şansa reuşitei este mai mare dacă cei care intră în asemenea
căsătorii sunt conştienţi de la început că trebuie să depună eforturi
mai mari decât ceilalţi pentru succesul căsătoriei. Toate cuplurile
au probleme după căsătorie, dar în căsătoriile mixte, acestea cresc
în număr şi intensitate. Orice căsătorie care implică diferenţe mari
de religie este considerată mixtă şi, de asemenea, căsătoria între
persoane de rase diferite. Credinţele protestantă, catolică şi iudaică
se opun căsătoriilor între parteneri cu religii diferite. O asemenea
căsătorie nu îi afectează numai pe cei doi, ci vor fi afectaţi deosebit
de puternic atât copiii care se vor naşte, cât şi bunăstarea emoţională
a rudelor.
În cuplurile căsătoriilor mixte vor exista diferenţe inevitabile
în convingerile religioase, dar va trebui ca acele diferenţe să nu
aibă efecte serioase asupra căsătoriei lor. Rata divorţului este mai
mare la căsătoriile între parteneri de religii diferite decât la cele în
care cei doi provin din medii similare. În timpul curtării, viitorul
cuplu are de obicei tendinţa să minimalizeze dificultăţile care îi
aşteaptă. Pentru unii, religia lor nu este atât de importantă înainte
de căsătorie, cum devine după naşterea copiilor. Chiar şi o persoană
care este superficială în practicarea credinţei pe care o are, devine
preocupată şi nu este de loc indiferentă în ceea ce priveşte educaţia
copiilor. Chiar dacă nu le va oferi niciodată o educaţie religioasă în
propria-i credinţă, nu va fi dispusă să accepte în general, educarea
lor în altă credinţă. Atitudinea şi sentimentele celor două familii şi
ale rudelor, vor contribui la creşterea conflictului.

66

Untitled-1 66 2/7/2007 9:53:48 AM


Căs ă tor ia

Cercetările au arătat că, în cadrul căsătoriilor mixte, cuplurile


au încercat să-şi rezolve diferenţele de religie prin trecerea unuia la
credinţa celuilalt, sau prin trecerea amândurora la o cu totul altă
credinţă, ca formă de compromis. Rata divorţurilor scade la cuplurile
care ajung să aibă aceeaşi credinţă, ceea ce se datorează în parte
dispariţiei conflictului cu privire la educaţia religioasă a copiilor. Cu
cât numărul contrastelor este mai mare, cu atât vor trebui învinse
mai multe dificultăţi pentru realizarea fericirii în căsătorie.

Rudele celuilalt
Când un om se căsătoreşte, el se căsătoreşte nu numai cu
partenerul său, ci cu întreaga familie a acestuia, cu obiceiurile şi
stilul de viaţă din această familie. Unii oameni au dobândit în urma
glumelor auzite ani de zile despre soacre, o atitudine fatalistă,
conform căreia necazurile cu socrii sunt o parte componentă
inevitabilă a căsătoriei. Alţii, aşteaptă cu plăcere să se ataşeze unui
grup familial mai mare. Cineva care nu a avut surori sau fraţi, speră
să-şi împlinească această lipsă prin cumnaţi. Indiferent care este
atitudinea celor care se căsătoresc, rudele celuilalt vor fi un factor
în acomodarea reciprocă.
S-a făcut un test al cuplurilor căsătorite de douăzeci de ani.
Partenerii au fost întrebaţi care a fost cea mai serioasă piedică în
calea fericirii lor în căsătorie. Soţiile au menţionat rudele soţilor ca
fiind a doua dificultate, iar soţii au trecut rudele soţiilor pe locul
trei din şase domenii principale de conflict în viaţa de zi cu zi.
Cei care au considerat că rudele celuilalt sunt o sursă de
neînţelegeri în căsătoria lor, au fost rugaţi să precizeze care rude s-au
aflat în centrul problemelor. Conflictele par a fi egal împărţite între
soacră pe de o parte, şi celelalte rude la un loc de cealaltă parte.
Mama soţului a fost identificată cel mai des drept sursă a
problemelor. Doar 18% din cuplurile chestionate care au avut
dificultăţi în acest domeniu, au spus că sunt fericite, în timp ce 67

67

Untitled-1 67 2/7/2007 9:53:48 AM


International Educational Fellowship

la sută din cele care nu au avut probleme cu rudele, au spus că au


o căsătorie fericită. Aceste procente se referă la un studiu efectuat
asupra unui număr de 409 căsătorii.
Capacitatea de a crea şi a menţine o relaţie plăcută şi paşnică
cu rudele celuilalt, se pare că face parte structura personalităţii
celor care au şanse mai mari de reuşită în căsătorie. În primii 20 de
ani ai vieţii copilului, mama este implicată în viaţa lui zilnică, din
clipa în care se naşte, până în clipa în care pleacă de acasă. Orice
copil mic aşteaptă de la mamă soluţii pentru toate nevoile lui. Ea
reprezintă siguranţa lui. Ea îi influenţează deciziile şi multe mame
susţin că „mama ştie totdeauna ce este mai bine.” De obicei, tatăl
are de lucru mai mult în afara casei şi nu este atât de apropiat de
copii. Mama, în schimb, are de lucru mai mult în casă. Această
situaţie poate duce la dezvoltarea unei dependenţe faţă de mamă,
iar un tipar practicat timp de 20 de ani nu este abandonat atât de
uşor imediat după nuntă.
După nuntă, cele mai multe mame vor continua să le dea sugestii
preţioase fiilor lor. Pentru soţ este o problemă de obişnuinţă să se
consulte cu mama lui, şi acelaşi lucru se întâmplă cu soţia. Însă de
aici încep problemele. De aceea a zis Dumnezeu că, bărbatul trebuie
să lase pe tatăl său şi pe mama sa, adică să se dezlipească emoţional
de ei, şi să se întoarcă emoţional spre soţia lui, ca ei să devină una.
Sfaturile părinţilor pot fi considerate de celălalt, ca fiind amestec în
treburile familiei lor. Faptul că soţul cere sfatul părinţilor lui, poate
fi interpretat ca o indicaţie a faptului că el are mai mult respect şi
mai multă încredere în părinţi decât în soţia lui, ori ca un semn de
slăbiciune şi de incapacitate de a lua singur decizii, făcând-o astfel
pe soţia lui să-şi piardă respectul pentru el.
Când apar neînţelegeri, atât copiii cât şi părinţii, tind să-
şi piardă obiectivitatea. De aceea, creştinii sunt privilegiaţi în
asemenea ocazii pentru că pot alege calea mai înaltă şi mai bună a
harului lui Dumnezeu şi să ierte cuvintele şi faptele jignitoare ale
rudelor celuilalt, jigniri ce s-au născut în toiul neînţelegerii.
68

Untitled-1 68 2/7/2007 9:53:48 AM


Căs ă tor ia

În primii ani de căsătorie, multor cupluri le este dificil sau


chiar imposibil să discute unul cu altul ce simt în legătură cu rudele
celuilalt. Fiecare se teme că va apărea motivat de gelozie în ochii
celuilalt. Faptul că există o doză de gelozie va face mai dificilă
purtarea unei discuţii obiective. Iată câteva din plângerile soţiilor
împotriva rudelor soţului:
„Mama lui insistă să aibă locul numărul unu în viaţa soţului meu.”
„Soacra mea sună în fiecare zi şi-l întreabă pe soţul meu dacă îl
hrănesc cum trebuie şi ce a mâncat.”
„Nu îmi acceptă statutul de noră.”
„Încearcă să-mi fure locul de soţie a lui şi mamă a copilului.”
„Ele încă mai cred că el este al lor, şi nu al meu.”
„Ele încearcă întotdeauna să ne planifice concediile şi duminicile.”
„Dau prea multe sfaturi şi ne urmăresc ce facem.”
„Ne tratează ca pe nişte copii.”
Când apare concurenţa între soţie şi mama soţului, soţia caută
uşurare pentru frământarea ei emoţională, discutând cu părinţii
sau cu prietenii ei înţelegători, dispuşi să o asculte. De obicei, soţia
se teme să discute deschis aceste lucruri cu soţul ei. În timp ce
remarcile de mai sus au fost făcute de nurori despre mama soţului,
soţilor le vine greu să tolereze legăturile afective strânse dintre
soţie şi familia ei. Soţii sunt afectaţi emoţional dacă soţia continuă
să arate dependenţă de părinţii ei, cerându-le sfaturi sau ajutor.
Soţia care le permite părinţilor ei să-i domine viaţa de căsătorie şi
să o înstrăineze emoţional de soţul ei este o soţie neînţeleaptă. Nu
este corect, de asemenea, dacă părinţii aşteaptă ca noul cuplu să
le împărtăşească toate planurile, în loc să-i lase să acţioneze ca un
cămin independent şi să-şi clădească propria lor rutină a vieţii.
Unii părinţi, ca şi unii copii dau semne de imaturitate în relaţiile
lor cu rudele celuilalt. Unele mame se agaţă într-un mod nesănătos
de copiii lor, şi refuză să-i lase să crească, să ia singuri decizii. O
asemenea mamă nu s-a maturizat suficient ca să accepte viaţa aşa
cum este. Ea se împotriveşte mersului firesc al lucrurilor. Pe de altă

69

Untitled-1 69 2/7/2007 9:53:48 AM


International Educational Fellowship

parte, unii copii au întârziat în procesul maturizării, continuând să se


agaţe de părinţii lor. Soţul sau soţia căsătoriţi cu un partener imatur,
pot avea dificultăţi în adaptarea la noile relaţii cu rudele celuilalt.
Privind înapoi în trecut, i se poate părea cuiva că viaţa era mai
uşoară şi mai simplă decât acum. În primii ani de căsătorie, problemele
inevitabile care apar şi care trebuie rezolvate, pot surprinde şi
descumpăni pe cei care au crezut că prin căsătorie vor pune capăt
tuturor problemelor. Dacă aceasta nu se întâmplă, şi apar probleme
noi, ei tânjesc să se întoarcă acasă şi să fie mai departe dependenţi
emoţional. Unii părinţi procedează neînţelept în asemenea situaţii,
încurajându-şi copiii să se îndrepte spre ei cu toate problemele lor.
Mamele tind să experimenteze o criză în viaţa lor, când copiii
se căsătoresc şi pleacă de acasă. Odinioară viaţa lor era plină, era
nevoie de ele şi erau ocupate. Dintr-o dată casa a devenit tăcută,
nimeni nu le mai strigă, şi simt un gol interior imens. Aşa că, dacă se
întâmplă ca fata ei căsătorită să fugă acasă la mama şi să o găsească
cu braţele deschise, fata poate fi tentată să-i întoarcă spatele soţului
ei. În asemenea cazuri, atât mama cât şi fiica, au procedat imatur,
iar tânărul soţ suferă. Singurătatea pe care o mamă o resimte atunci
când copilul ei pleacă de acasă, trebuie considerată ca un element
ce contribuie la dificultăţile din relaţiile cu socrii. Pe de altă parte,
tatăl nu a fost implicat emoţional la fel de puternic ca mama în
viaţa copilului, din pricina problemelor vieţii. De aceea, adaptarea
lui este mai uşoară.
Dacă un cuplu proaspăt căsătorit este obligat de împrejurări
să locuiască cu socrii, conflictele sunt inevitabile. Noua soţie
încearcă să-şi ocupe noua poziţie ca soţie, gospodină, cea care
face cumpărăturile şi toate celelalte responsabilităţi ce-i revin. Ea
va ajunge în curând să aibă resentimente faţă de soacra ei, care o
scoate din competiţie, şi continuă să deţină locul dominant.
Uneori neînţelegerile apar pentru că părinţii sunt nemulţumiţi
de schimbările care apar în viaţa copilului lor după căsătorie. Este

70

Untitled-1 70 2/7/2007 9:53:48 AM


Căs ă tor ia

de aşteptat ca gândirea celor doi soţi să se schimbe după căsătorie.


Când părinţii nu pot accepta aceste schimbări, le vine greu să nu-şi
exprime reproşul sau să nu-i avertizeze, atitudini pe care nora sau
ginerele le va detesta.
Dacă unul din soţi este gelos pe socri, el se va purta uneori urât
cu ei fără motiv, făcându-i să se simtă în plus, străini şi nedoriţi în
casa copilului lor. Un asemenea partener gelos îi va critica pe faţă,
va refuza să stea de vorbă cu ei sau va începe o ceartă cu ei, ca să se
descarce. Puţini gineri se angajează într-o asemenea comportare, ca
urmare a unui efort conştient de a-şi jigni socri. Adesea, o asemenea
comportare se datorează faptului că soţul se simte prost şi nesigur
pe sine în prezenţa socrilor. Deoarece dorinţa soţilor este de a da
impresia că există unitate şi solidaritate în căsătoria lor, criticarea
directă sau implicită a unui partener de către celălalt, în prezenţa
socrilor, este deosebit de supărătoare. O comportare deosebit de
distructivă şi imatură este criticarea soţiei pentru o greşeală sau
incompetenţă în prezenţa părinţilor ei, din dorinţa de „a-i pune la
locul lor” pe socri, certându-le fata. Este tot atât de greşit dacă se
întâmplă invers, şi soţia îşi înjoseşte soţul în faţa părinţilor lui.
Capacitatea de a întreţine relaţii bune cu rudele celuilalt, este
una din caracteristicile pe care le posedă cei ce ştiu să abordeze
constructiv problemele create de acomodare. Florica se întorcea de
la lucru în fiecare zi ca să-şi audă mama criticându-i soţul. Mama ei
avea întotdeauna ceva de comentat sau de criticat la el, încercând
să-şi despartă fiica de soţul ei. În cele din urmă, fata şi-a luat inima
în dinţi şi cu tot respectul, i-a spus mamei, în baza Bibliei, ceea ce
a pus capăt pentru totdeauna comentariilor ei: „Mamă, eu şi Vasile
suntem un singur trup, după Cuvântul lui Dumnezeu. Când tu îl
mustri pe el, mă mustri pe mine. Când spui despre el lucruri urâte,
mă răneşti şi mă înjoseşti pe mine. Nu mai vreau să aud aşa ceva.
Nu mă voi despărţi de soţul meu, eu l-am ales pe el, şi nici o fiinţă
omenească nu ne poate despărţi.” Această atitudine biblică a făcut
să înceteze potopul de cuvinte al mamei ei.

71

Untitled-1 71 2/7/2007 9:53:48 AM


International Educational Fellowship

Cele mai mari succese în relaţia cu socri le-au avut cuplurile


care au făcut de bună voie compromisuri de dragul înţelegerii sau
care s-au împrietenit cu socrii agreându-i cu adevărat, şi întreţinând
relaţii bune cu ei. Cei care au reuşit aceasta obişnuiau să spună:
„Eram hotărât(ă) să mă înţeleg cu ei.”
„Le respect părerile.”
„Mă port cu ei ca şi cu părinţii mei.”
„Am decis să-i cunosc şi să-i apreciez ca oameni, şi să-i iubesc.”
„Trec cu vederea lipsurile lor, pentru că şi eu greşesc.”
Cea mai bună soluţie este ca tânărul cuplu să se străduiască
să dovedească maturitate şi generozitate în atitudinea pe care o
au faţă de socri, pentru că reuşita acestor relaţii poate contribui la
fericirea căsătoriei.
În Scriptură citim că Rut a fost nora lui Naomi (Rut cap. 1).
Când situaţia economică s-a înrăutăţit în Moab, ţinutul natal al lui
Rut, Naomi s-a decis să se întoarcă în Betleem, de unde venise. Şi
Naomi şi Rut erau văduve. Rut s-a hotărât s-o însoţească pe Naomi
la întoarcere în ţara ei, ţară care pentru ea era străină. Rut era
atentă cu Naomi şi s-a alipit de ea din dragoste. Naomi i-a dat un
sfat înţelept cu privire la felul în care să facă rost de mâncare pentru
amândouă, iar Rut i-a urmat sfatul. Naomi cunoştea obiceiurile şi a
ajutat-o pe Rut să se adapteze lor. Ascultând sfaturile lui Naomi, Rut
s-a căsătorit cu Boaz, o rudă de-a lui Naomi. Deşi Rut a intrat într-o
nouă relaţie de căsătorie, ea a continuat să aibă grijă de Naomi ca şi
cum aceasta i-ar fi fost soacră. Acesta este un model ideal de relaţie
plină de dragoste în căsătorie şi în familia lărgită.
Iacov a fost respectuos şi a avut o relaţie bună cu socrul său
Laban, deşi Laban nu a fost cinstit cu el. Dumnezeu ne dă har
să înţelegem limitările altora, să iertăm, să refuzăm să ne simţim
jigniţi şi să urmărim ţelul mai înalt al păcii în familie şi al înlăturării
stresului creat de nişte relaţii rele cu socrii. Relaţiile reuşite sunt
cele care reflectă chipul lui Cristos, trecând cu vederea greşelile,
comportarea necorespunzătoare şi cuvintele lipsite de amabilitate.
72

Untitled-1 72 2/7/2007 9:53:48 AM


Căs ă tor ia

Dimpotrivă, asemenea relaţii încearcă să-l zidească şi să-l încurajeze


pe celălalt.

Banii şi adaptarea în căsătorie


Modul de cheltuire a banilor devine o problemă în căsătorie,
dacă fiecare partener aduce cu el o ierarhie diferită de priorităţi
şi un mod diferit de administrare a banilor. Cea mai mare parte
a cuplurilor descoperă că trebuie să ajungă la un compromis şi să
lase unul după celălalt pentru a ajunge la un acord în domeniul
financiar. Tensiunile din familie se pot datora, adesea, nereuşitei de
a ajunge la un punct de vedere comun în domeniul financiar.
Deoarece cele mai multe familii nu au suficienţi bani ca să-şi
cumpere tot ceea ce îşi doresc, ele trebuie să decidă atent cum vor
cheltui banii. Necesitatea luării acestei decizii este cheia tuturor
problemelor care apar, pentru că fiecare din cei doi provine dintr-o
familie cu priorităţi şi standarde de viaţă diferite.
Să presupunem că bărbatul provine dintr-o familie în care
priorităţile în domeniul cheltuielilor erau hainele, o maşină bună şi
distracţii frecvente. Valorile lui au în centru dorinţa de a face o bună
impresie asupra altora. Soţia, să zicem, provine dintr-o familie în care
obiectivele principale au fost educaţia şi economiile pentru viitor.
Înainte de căsătorie, probabil că fata va fi fermecată de restaurantele
frumoase în care vor lua masa. Faptul că familia ei era mult mai
rezervată în cheltuirea banilor pe asemenea lucruri, o va face să se
bucure cu atât mai mult de ele, atunci când logodnicul ei i le va oferi.
Dar, după căsătorie, acelaşi mod de cheltuire a banilor se va
dovedi o sursă de neînţelegeri. Soţia îşi va dori limitarea cheltuielilor
şi economisirea unei sume mai mari din salar pentru viitor, pentru
cumpărarea lucrurilor pe care le va considera importante. Soţul,
care nu este obişnuit să se gândească la bani ca la un mijloc de
asigurare a viitorului, va fi nemulţumit de priorităţile soţiei lui. Cei
doi vor trebui să ajungă să aibă obiective comune.

73

Untitled-1 73 2/7/2007 9:53:49 AM


International Educational Fellowship

Punerea zeciuielii (a zecea parte din veniturile realizate) deoparte


trebuie să fie o prioritate de bază în viaţa creştinilor. Dumnezeu
spune că cei care refuză să dea zeciuiala, trăiesc sub blestem
(Maleahi 3:8-10). În Luca 11:42, Isus a reafirmat că de la creştini se
aşteaptă ca ei să dea zeciuiala, ei trebuind să dea din dragoste şi nu
din obligaţie. Zeciuiala este primul element asupra căruia un cuplu
creştin trebuie să cadă de acord, în ce priveşte alocarea banilor.
Apoi, cei doi trebuie să discute deschis despre diferenţele în felul
în care privesc problema banilor, punctele de vedere comune, şi să
ajungă la un compromis, să pună la punct un mod de administrare
al banilor care să fie acceptat de amândoi. Nici o femeie căsătorită
nu trebuie determinată să se simtă fără bani pe motiv că ea nu este
angajată în afara casei. Femeia virtuoasă din Proverbe 31 avea o
sumă de bani a ei cu care să poată cumpăra un ogor, să realizeze
venituri din investiţiile ei şi să facă cumpărături înţelepte, în calitate
de administrator al casei. Dacă un bărbat nu are grijă ca soţia lui
să aibă bani pentru cheltuielile necesare şi, uneori, şi pentru cele
neesenţiale, practică prin aceasta un control înjositor asupra ei care
o va face să se simtă fără valoare, indiferent câtă grijă are el pentru
ca ea să aibă mâncare şi haine suficiente. Dacă el controlează banii
într-un fel care o obligă pe ea să vină şi să-i ceară bani, chiar şi pentru
cumpărături mărunte, ea se va simţi ca un copil, controlată total şi
nevrednică de încredere. O asemenea atitudine va afecta respectul
soţiei pentru soţul ei şi va adăuga încă un conflict emoţional, pe care
ea va trebui să-l rezolve, chiar dacă nu face caz de această situaţie.
Dacă un asemenea bărbat se căsătoreşte cu o fată dintr-o familie
în care mama administra banii sau aceştia erau controlaţi în mod
egal de ambii părinţi, vor fi şanse mari să apară neînţelegeri, soţia
simţindu-se umilită dacă este obligată să-i ceară mereu bani şi să-i
dea socoteală de ultimul leu. Se poate întâmpla ca soţul să nu îşi dea
seama de felul în care vede ea lucrurile, şi să nu înţeleagă de ce soţia
lui reacţionează emoţional la un mod de administrare a banilor care
lui i se pare logic. Un asemenea cuplu este confruntat cu problema
armonizării ideilor lor în domeniul administrării banilor.
74

Untitled-1 74 2/7/2007 9:53:49 AM


Căs ă tor ia

Un soţ se plângea întotdeauna soţiei lui că nu au suficienţi bani


pentru a face ceea ce îşi dorea ea, dar întotdeauna existau bani
suficienţi ca el să facă ce dorea. El păstra banii lor atât de secret,
punând deoparte bani fără ştirea ei, deoarece nu avea suficientă
încredere în ea. Când cuplurile au puncte de vedere foarte diferite în
privinţa cheltuirii banilor, consecinţele vor fi frustrări şi nemulţumiri
care se vor manifesta pe diverse căi în comportarea lor.
Pentru evitarea exploziilor emoţionale, cei doi trebuie să
discute felul în care ei văd cheltuirea banilor şi să ajungă la o soluţie
realizabilă. Aceasta trebuie să se facă înainte de a se ajunge la lupte
şi acuzărilor reciproce. Cuplul trebuie să-şi planifice felul în care
vor cheltui banii pentru a-i putea utiliza cât mai eficient. Tensiunile
din căsătorie cresc uneori în urma tentativelor de planificare a
cheltuielilor. Dacă planul nu reuşeşte, se poate uşor întâmpla ca
unul din soţi să dea vina pe celălalt pentru nereuşită. Pot apărea
conflicte şi din cauza neţinerii evidenţei cheltuielilor la zi, de către
unul din parteneri. Planificarea cheltuielilor nu trebuie concepută
niciodată ca o metodă de forţare a celuilalt partener la o cheltuire
corectă a banilor. Dacă există o asemenea atitudine, atunci este
greşit ceva mult mai important decât planificarea banilor. Ca orice
alt domeniu al relaţiei de căsătorie, banii pot fi administraţi de
ambii parteneri într-un mod satisfăcător, dacă ei sunt hotărâţi să
ajungă la o concluzie creştină şi binefăcătoare.

Schimbări care vin odată cu copiii


Cuplurile care au reuşit să se acomodeze şi să aibă o relaţie
fericită şi plăcută, sunt adesea descumpănite la sosirea primului
copil, ca urmare a schimbărilor majore ce au loc şi care cer o nouă
acomodare.
Această fază ar fi mai uşoară dacă tinerii părinţi ar putea vedea
obiectiv schimbările sociale, psihologice şi emoţionale care au loc
în orice relaţie soţ-soţie, odată cu sosirea primului copil. Venirea
unui copil în familie va duce la schimbarea rutinei stabilite anterior,
75

Untitled-1 75 2/7/2007 9:53:49 AM


International Educational Fellowship

iar cuplul va trebui să lucreze la o rearanjare a vieţii lor. Vor apare


interacţiuni noi între ei, datorate rolurilor diferite pe care le au.
Soţul a fost obişnuit să fie în centrul atenţiei soţiei lui. Sau poate
ea a lucrat înainte de venirea copilului, contribuind la veniturile
familiei. Acum, el trebuie să se obişnuiască cu faptul că soţia lui
este mamă şi nu mai poate să-i acorde tot atâta timp ca înainte, iar
soţia care a lucrat înainte, poate să i se pară acum neîndemânatică
şi neajutorată, ca mamă a copilului său. Soţia trebuie să se adapteze
şi ea. A apărut o nouă relaţie care nu va fi niciodată statică.
Schimbările vor continua să apară, pe măsură ce copilul creşte şi se
nasc următorii copii.
Studiile efectuate cu privire la acomodarea în căsătorie asupra
cuplurilor căsătorite de mulţi ani, au arătat toate că educarea
copiilor este pe primul loc pe lista problemelor de acomodare,
iar sexul pe locul doi. Când se căsătoresc doi tineri fiecare ştie
o mulţime de „poveşti băbeşti,” superstiţii, lucruri învăţate din
auzite şi puţine informaţii ştiinţifice în privinţa naşterii şi creşterii
copilului. La venirea primului copil, diferenţele de mediu din care
provin cei doi soţi, devin evidente. Cea mai răspândită sursă de
tensiuni este părerea unuia dintre părinţi că celălalt îl răsfaţă şi îl
strică pe copil. Taţii tineri se plâng cel mai des de aceasta. Ei se
plâng că soţiile lor sunt prea îngăduitoare, iar soţiile se plâng că
soţii lor sunt prea severi şi aspri. Dacă există diferenţe de păreri
în privinţa creşterii copilului, amândoi părinţii au tendinţa să
reacţioneze emoţional. Nici unul din cei doi nu are în vedere felul
în care gândeşte celălalt.
Foarte des se întâmplă ca un părinte să anuleze un ordin dat de
celălalt, şi lucrul acesta este nesănătos pentru copil. Dacă mama îi
spune copilului că nu are voie să se joace cu mingea în casă, iar tatăl
îi spune că poate să o facă, apar mai multe efecte nedorite. Soţia
se simte înfrântă pentru că autoritatea ei este subminată, şi copilul
învaţă că poate să îi aţâţe pe părinţi unul împotriva celuilalt. Soţul
a produs o supărare soţiei lui, i-a slăbit autoritatea acesteia, dar a

76

Untitled-1 76 2/7/2007 9:53:49 AM


Căs ă tor ia

slăbit-o şi pe a lui pe viitor, în faţa copilului. Nu acesta este modelul


dat de Dumnezeu. Soţul este autoritatea finală, dar în problemele
de disciplină, el trebuie să aibă o poziţie comună cu soţia lui, şi soţia
lui cu el. Diferenţele de părere trebuie discutate între ei, pentru a se
ajunge la o poziţie comună.
Soţiile creştine obişnuiesc să se plângă că soţii lor nu manifestă
suficientă responsabilitate pentru educaţia copiilor şi nu au suficientă
grijă de ei. Dumnezeu le-a poruncit bărbaţilor evrei să-şi înveţe copiii,
când se află împreună pe drum mergând undeva, când sunt acasă,
când se culcă şi când se scoală. Mamele erau cele care doar adăugau
la educaţia lor. Dar azi, în cele mai multe culturi, mama trebuie să
asigure întreaga educaţie a copiilor, iar tatăl adaugă ceva la ea. Tatăl
trebuie să-şi înveţe copiii şi să le îmbogăţească vieţile, permiţându-le
acestora să-l cunoască cu adevărat, cine este şi ce crede.
Tinerele mame pot fi atât de absorbite de bebeluşul de curând
venit pe lume şi de noile responsabilităţi care le iau aşa de mult timp,
încât tatăl să simtă că a pierdut afecţiunea soţiei lui. În asemenea
cazuri el se va plânge că ea petrece prea mult timp cu copilul.
Probabil că o va critica pentru metodele pe care le utilizează în
educarea şi disciplinarea copilului, pentru că simte că el trebuie să
treacă pe locul doi. O asemenea comportare este imatură, şi totuşi
obişnuită. Un soţ înţelegător, îşi va da seama că organismul tinerei
mame trece prin dereglări hormonale intense, care se pot manifesta
prin schimbări bruşte de dispoziţie, izbucniri în lacrimi neaşteptate,
incapacitatea de a face faţă situaţiilor. La sfârşitul zilei, ea poate fi
epuizată de plânsul neîncetat al copilului, de tot efortul pe care îl
necesită îngrijirea lui şi continuarea activităţilor obişnuite legate de
spălat şi gătit, ca şi de cumpărarea alimentelor.
Un tată înţelegător îşi va face timp să legene copilul în timp ce
mama îşi trage răsuflarea sau găteşte mâncarea. În această perioadă
ea este privată de multe ore de somn, şi are în plus responsabilitatea
istovitoare a îngrijirii copilului. Un soţ iubitor şi înţelegător va lua
de pe umerii soţiei lui responsabilităţile inutile în această perioadă
77

Untitled-1 77 2/7/2007 9:53:49 AM


International Educational Fellowship

de acomodare, manifestându-şi dragostea într-un mod practic,


înţelegând că copilul nu este „al ei”, ci „al lor”.
O sută cincizeci de tineri au fost întrebaţi ce anume din casa
părinţilor lor le-a adus cea mai mare fericire când erau între 5 şi 12
ani. Primele şapte lucruri spuse de ei au fost:
1. Fericirea părinţilor lor ca familie.
2. Exprimarea dragostei pe care părinţii o aveau pentru ei.
3. Conştienţa interesului pe care familia îl avea pentru ei.
4. Trăirea religiei în casa lor.
5. Faptul că mama era o bună gospodină.
6. Compania, tovărăşia părinţilor lor.
7. Activităţile desfăşurate împreună cu toată familia.
Copiii au nevoie de exprimarea deschisă şi directă a dragostei
părinţilor lor pentru ei. Ei sunt asiguraţi mereu şi mereu că sunt
iubiţi de părinţii lor prin felul în care aceştia le răspund, precum
şi prin exprimarea directă a dragostei. Siguranţa emoţională este
o dorinţă puternică în copii, iar când ea este împlinită într-un
mod adecvat, copilului respectiv i se oferă o temelie solidă pentru
viaţă. Pentru un copil nimic nu poate lua locul fericirii, dragostei şi
companiei părinţilor. Când tinerii au fost întrebaţi ce le-a adus cea
mai mare nefericire în copilărie, ei au răspuns:

1. Moartea sau îmbolnăvirea gravă a unui membru al familiei.


2. Certurile părinţilor.
3. Conflictul cu concepţia părinţilor.
Părinţii buni îşi asumă responsabilitatea de a-i călăuzi în viaţă
pe copiii lor. Ei încearcă să evite regulile arbitrare, silindu-se în
schimb să ajungă la o înţelegere şi la un acord cu privire la felul în
care este de dorit să se poarte copilul lor.
Chiar şi copiii din cămine fericite au temeri şi îngrijorări. Aceste
necazuri nu sunt însă permanente, într-o casă fericită. Dacă nu
există fericire în familie, copilul va fi lipsit de siguranţa interioară

78

Untitled-1 78 2/7/2007 9:53:49 AM


Căs ă tor ia

şi va avea probleme toată viaţa, în afara cazului că Isus vine în viaţa


lui şi produce o schimbare radicală.
Copiii sunt făcuţi adesea să se simtă neadecvaţi din cauza unor
aspecte fizice ale lor accentuate de familia sau rudele lor. Unii copii
au defecte sau handicapuri, dar dacă problema este tratată corect
în familie, copilul nu va suferi de pe urma lor.
Unul din cele mai frumoase cadouri pe care un părinte i le
poate face copilului este sentimentul că el reprezintă o valoare
pentru familie, că este iubit şi sunt mândri de el. Alte îngrijorări ale
copilului au de a face cu impresia că a fost făcut de ruşine în faţa
altora, ca de exemplu când părinţii îl discută pe el şi trăsăturile lui de
caracter în prezenţa altora. Copiii mici au adesea temeri nefondate,
cum ar fi incendierea casei, că s-ar putea să le moară părinţii, că sunt
adoptaţi, că vor fi părăsiţi sau răpiţi. Părinţii trebuie să înţeleagă că
aceste nelinişti sunt obişnuite, şi că trebuie să-l liniştească pe copil,
aşa încât acesta să nu sufere inutil. Taţii şi mamele pot să-şi pună
mâinile peste copii, să-i binecuvânteze şi să declare cu voce tare că
sângele lui Isus este suficient ca să le protejeze casa lor şi să asigure
pacea, un somn liniştit şi odihnă plăcută.
Copiii pot avea toate nevoile materiale împlinite, de la naştere
şi până la maturitate, şi totuşi să fie nefericiţi, pentru că nevoile
emoţionale ale relaţiei părinte-copil nu au fost împlinite. Părinţii
care, din lipsă de experienţă, cunoaştere sau înţelegere fac greşeli
cu copiii lor când aceştia sunt mici, le pot repara pe măsură ce ei
înşişi se maturizează şi încep să înţeleagă dezvoltarea copilului.
Pentru un copil nimic nu poate înlocui îngrijirea care-l face să
simtă că este dorit cu adevărat, că este înţeles ca individ şi că este
valoros şi că este un câştig pentru familie.
Dumnezeu a hotărât ca bărbatul să aibă în femeie un partener
egal pentru căsătorie, care să-i ofere dragoste, companie şi
dezvoltare personală. Această unire în căsătorie aduce cu timpul
copii, care sunt primiţi cu drag, îngrijiţi atent şi hrăniţi de ambii
79

Untitled-1 79 2/7/2007 9:53:49 AM


International Educational Fellowship

părinţi. Copilul va învăţa căile Domnului şi va fi condus să-L


primească pe Cristos la o vârstă fragedă şi să se încreadă în Isus
ca Mântuitor personal. Familia este Biserica în miniatură şi ceea
ce copilul învaţă în familie despre trăirea principiilor creştine, va
aplica la o scară mai largă în Biserică. Dumnezeu vrea ca familiile
creştine să fie fericite şi să reflecte în ele bucuria pe care o câştigăm
când devenim o parte componentă a casei lui Dumnezeu.
Acolo unde este dragoste, siguranţă emoţională şi educaţie,
soţia şi copiii pot trece prin vremuri grele şi deosebit de dure, fără
că acestea să lase urme în viaţa lor. Ambii părinţi dintr-un cămin
fericit îşi vor călăuzi copiii să se încreadă în Dumnezeu ca Cel
care poartă de grijă pentru familia lor, Cel cu care vor fi veşnic
împreună, pentru că nădejdea noastră este în ceruri.

80

Untitled-1 80 2/7/2007 9:53:50 AM


Căs ă tor ia

Tema nr. 6

1. Enumeraţi câteva decizii privitoare la viaţa lor spirituală, pe


care trebuie să le ia doi tineri, înainte de a se căsători.

2. De ce este important ca soţia să-L caute ea însăşi pe


Dumnezeu şi să fie capabilă să audă glasul Său călăuzitor, în
loc să se bazeze în întregime pe soţ în acest domeniu?

3. Care sunt problemele obişnuite care apar deseori în familie,


ca urmare a singurătăţii pe care o simte mama când copiii se
căsătoresc şi pleacă de acasă?

4. Care este motivul pentru care educaţia copiilor constituie cea


mai dificilă problemă de acomodare în căsătorie? Enumeraţi
câteva lucruri care pot fi făcute pentru a uşura această
acomodare.

81

Untitled-1 81 2/7/2007 9:53:50 AM