„Plumb” de Lucian Blaga

Simbolismul, curent literar de dimensiune europeană ce a apărut în Franţa la

sfârşitul secolului al XIX-lea, constituie o reacţie împotriva parnasianismului, a
romantismului, dar şi a naturalismului. Astfel, simbolismul renunţă la modalităţi care sunt
de domeniul epicului sau al dramaticului, optând, în schimb pentru o lirică a inefabilului
realizată prin sugestie, aluzie, analogie, corespondenţă. Simboliştii refuză ideile şi
imaginile clare, precise, preferând să exprime impresii vagi, stări sufleteşti neclare, să
cufunde sufletul în reverie. Sensibilitatea simbolistă se caracterizează prin melancolie,
anxietate, nevroză, spleen, prin gustul pentru bizar.
Bacovia este unul dintre marii poeţi originali de după Eminescu, deşi opera sa a
stârnit reacţii controversate în rândurile criticilor. Nichita Stănescu consideră că “dintre
poeţii a căror tensiune de comunicare a atins pragul extrem al suportabilităţii emotive, în
ordinea poeziei româneşti, Bacovia este primul”, pe când George Călinescu îl pune în
mari drepturi, numindu-l “poet care cultivă artificiul”.
Poezia deschide volumul cu acelasi titlu aparut in 1916 si care marcheaza
debutul lui Bacovia in lumea literara.
Tema poeziei o constituie condiţia de damnat a poetului într-o societate meschină,
care nu-l înţelege, o societate superficială, neputincioasă să aprecieze valoarea artei
adevărate.Ideea exprimă starea de melancolie, tristeţe, solitudine a poetului care se simte
încătuşat, sufocat spiritual în această lume care-l apasă, în care se simte închis definitiv,
fără a avea vreo soluţie de evadare.
Poezia poate fi considerată, aşadar, o artă poetică pentru lirica lui George
Bacovia. Conceptul de artă poetică exprimă un ansamblu de trăsături care compun
viziunea despre lume şi viaţă a unui autor, despre menirea lui în univers şi despre
misiunea artei sale, într-un limbaj literar care-l particularizează.
Titlul poeziei este simbolul "plumb", cuvânt care are drept corespondent în
natură metalul, ale cărui trăsături specifice sugerează stări sufleteşti, atitudini poetice:
greutatea metalului- sugerează apăsarea sufletească; culoarea cenuşie- sugerează
monotonia, angoasa;maleabilitatea metalului - sugerează labilitate psihică, dezorientarea;
sonoritatea surdă a cuvântului (patru consoane şi o singură vocală) sugerează închiderea
definitivă a spaţiului existenţial, fără soluţii de ieşire.
Textul este structurat in doua catrene construite pe baza laitmotivului
"plumb" ,care este reluat de sase ori pe parcursul poeziei.Fiecare strofa formeaza o
secventa poetica ce corespunde unui plan al realitatii:cea exterioara,obiectiva simbolizata
de cimitir si cavou si cea interioara subiectiva ,simbolizata de sentimentul iubirii invocat
cu disperare.
Strofa întâi exprimă simbolic spaţiul închis, sufocant, apăsător în care trăieşte poetul,
ce poate fi societatea, mediul, propriul suflet, propria viaţă, destinul sau odaia. Oricare
dintre aceste spaţii este sugerat de simboluri din câmpul semantic al elementelor funerare
- "sicriele de plumb", "cavou", "funerar vestmânt", "coroanele de plumb"-, trimiţând, ca
stare, către iminenţa morţii. Verbul cu care debuteaza primul vers "dormeau"este o
metafora a mortii care prin imperfectul formei sugereaza un sfarsit continuu specific
liricii bacoviene.Starea poetului de solitudine este sugerată de sintagma "stăm singur",
care, alături de celelalte simboluri creează pustietate sufletească, "era vânt", nevroză,
spleen, "scârţâiau". Repetarea simetrică a simbolului "plumb", plasat ca rimă la primul şi
ultimul vers al strofei întâi sugerează apăsarea sufletească, neputinţa poetului de a evada
din această lume apăsătoare, obositoare, stresantă, sufocantă.
Strofa a doua a poeziei ilustrează mai ales spaţiul poetic interior, prin sentimentul de
iubire care "dormea întors", sugerând disperarea poetului, "strig", într-o solitudine
morbidă, "stăm singur lângă mort". Dragostea nefiind înălţătoare, ci dimpotrivă este rece,
"frig" şi fără nici un fel de perspective de împlinire, "atârnau aripile de plumb".
Relaţia de simetrie este dată de prezenţa simbolului "plumb", aşezat ca rimă, de sintagma
"flori de plumb", aflată la începutul versului al doilea din fiecare strofă.
Poezia "Plumb" este o confesiune lirică, Bacovia exprimându-şi stările prin mărcile
persoanei I singular în sintagma "stăm singur", care se regăseşte simetric la începutul
versului al treilea din fiecare strofă si pronume sau adjective pronominale la persoana I
singular ("amorul meu").
Imaginile surprinzătoare şi inedite dau o profundă semnificaţie stărilor sufleteşti
exprimate, poetul alăturând simbolului "plumb" alte cuvinte, formând sintagme extrem de
sugestive: "flori de plumb" (viaţă-moarte), "amor de plumb" (oboseala psihică,
sentimente apăsătoare), "aripile de plumb" (imposibilitatea împlinirii idealului).
Alte simboluri sunt verbele auditive a căror sonoritate stridentă, enervantă sugerează
tristeţe şi disperare, "să strig" sau stare de nevroză, "scârtâiau", precum şi intemperii ale
naturii ce simbolizează un suflet pustiit, "era vânt" sau încremenire şi răceală interioară,
"era frig". Imperfectul verbelor sugerează lipsa oricăror stări optimiste, stările interioare
ale poetului fiind proiectate în veşnicie, eternitate ("dormeau", "stăm", "era", atârnau"),
acţiunea lor neavând finalitate.
Cromatica este numai sugerată în poezia "Plumb", prin prezenţa elementelor funerare:
veşminte, flori, coroane şi plumb, iar olfactivul prin simbolul "mort".
Limbajul artistic
Tonul elegiac al poeziei este dat de ritmul iambic ce domină aproape întreaga poezie,
alternând cu peonul şi amfibrahul.
Muzicalitatea este ilustrată de rima în cuvinte cu sonoritate surdă, terminate în consoane
(plumb/vestmânt/vânt/plumb), de verbele la imperfect(dormea, stăm) şi de cele cu
sonoritate stridentă, onomatopeică(scârtâiau, vânt, strig).
La nivel fonetic se remarca predominanta vocalelor inchise o,i si u care dau sentimentul
de vid interior.Consoanele dure b,p,m creeaza o sonoritate bizara ,lugubra.Versurile au
masura fixa de zece silabe cu rima imbratisata ,aceste doua elemente contribuind in plus
la ideea de inchidere.
La nivel morfologic ,se remarca prezenta verbelor statice situate mai ales la inceput de
vers.Majoritatea sunt la imperfect sugerand prelungirea la nesfarsit a starii.Singurele care
difera "am inceput" si "sa strig"marcheaza constientizarea dramatica a eului liric.
La nivel sintactic ,propozitiile sunt predominant principale ,independente,deseori
coordonate prin "si"ceea ce intensifica prin aglomerare senzatiile.
La nivel lexical ,se remarca prezenta cuvintelor din campul semantic al mortii;repetarea
lor are ca efect monotonia.
In concluzie, autorul valorifica intr-un stil inconfundabil elemente precum
simbolurile,tehnica repetitiilor,sugestiile cromatice,dramatismul eului liric
,corespondenta interior-exterior.Totusi poezia isi deschide semnificatiile si spre
modernism prin revolta creatorului fata de sensul inalt,ideal al poeziei.