Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative Bucureşti

Facultatea de Administraţie Publică

REFERAT

Piaţa financiară a Statelor

Unite ale Americii, Japoniei şi
Europei

Student
Giusepi Georgiana- Denisa

Mai 2011
 Cuprins

Rezumat

Introducere
Motivatia abordarii subiectului
Ce inseamana si care este importanta subiectului
Ce aspecte voi prezenta si de ce

Capitole
1. Piata financiara –concepte generale
2. Criza financiara-prezentare generala
3. Premisele crizei financiare din 2008
4. Asemanari intre criza din 1929 si 2008
5. Piata de capital a sua si criza
6. Piata de capital a japoniei
7. Piata de capital a UE
8. Asemanari si deosebiri. contributii

Concluzii
Piata reprezinta locul de intalnire si de confruntare al cererii si ofertei. Aceasta confruntare duce la
fixarea preturilor marfurilor si a volumului schimburilor.
Piaţa de capital sau piaţa financiară este o piaţă specializată în efectuarea de tranzacţii cu active
financiare (acţiuni, obligaţiuni, titluri de credit etc.) scadente pe termene medii şi lungi. Prin
intermediul lor capitalurile disponibile sunt dirijate catre agenţii economici naţionali sau de pe
pieţele altor ţari, unde nevoile de capital depaşesc posibilitaţi financiare interne de acoperire sau
autorităţile monetare impun anumite restricţii privind accesul la resursele financiare interne.
*** Dicţionarul complet al economiei de piaţă, Ed. Informaţia Bussines Books

Capitalul este baza activităţii economice în economiile de piaţă. Capitalul înseamnă bani si este
reprezentat de titluri de valoare, in special obligaţiuni, care sunt comercializate pe pieţele mondiale
de capital ca oricare alte bunuri. Cererea şi oferta determină rata dobânzii, adică preţul plătit de cei
care împrumută bani. Atunci când există sume mici de bani pentru împrumuturi, rata dobânzii
scade, iar cand sunt bani mai mulţi pentru împrumuturi ,rata dobânzii scade. Scopul pieţelor de
capital este acela de a face rost de bani de la cei care ii au si sa-i ofere celor care au nevoie de ei şi
vor să plătească un preţ pentru asta. Comercializarea titlurilor de valoare pe piaţa de capital se
realizează la nivel mondial intr-o reţea de bănci legate intre ele electronic.

„Pieţele de capital internaţionale fac posibilă intâlnirea celor care au bani de împrumutat şi a
celor care vor să împrumute. Investitorii pot fi chiar fonduri uriaşe ,precum Fondul de Pensii al
Lucrătorilor din Sectorul de Stat Californian, dar şi persoane particulare cum ar fi un mic fermier
elveţian care cumpără obligaţiuni la o bancă locală. Cei care împrumută pot fi corporatii guverne şi
organizaţii internaţionale-de la IBM pâna la Regatul Suediei sau la Banca Africană pentru
Dezvoltare.
Cum functioneaza totul? Când un investitor elveţian cumpara obligaţiuni la Banca Africana pentru
Dezvoltare, principala motivaţie nu este neapărat aceea de a oferi bani Africii, chiar dacă acesta
este rezultatul final. Un investitor încearcă sa obţină profit din investiţia sa. Cei care iau bani cu
împrumut pe pieţele de capital mondiale trebuie să-i convingă pe investitori că datoria va fi plătită
la timp împreună cu toate dobânzile.”
####### Randy Charles Epping, „Ghidul încep?torului în economia mondial?”, Ed. Arc, 2002

Piaţa de capital funcţioneaza ,aşadar, ca un mecanism de legatură între cei care deţin un surplus de
capital(investitorii) şi cei care au nevoie de capital.
Criza este cea mai binecuvântată situaţie care poate aparea pentru ţări şi persoane, pentru că ea
atrage după sine progrese. Să nu pretindem ca lucrurile să se schimbe daca facem tot timpul acelaşi
lucru, spunea Albert Einstein.
Dacă nu privim intr-un mod atat de optimist situaţia putem afirma ca o criză generează instabilitate
pronuntata, neliniste si nesiguranta legata de viitor si in urma ei starea lucrurilor se poate chiar
inrautati, deoarece instinctul nostru de aparare si conservare ne indeamna sa ne purtam irational si
sa avem un comportament diferit legat de piata.
Cât de mare să fie inflaţia, şomajul sau scăderea PIB-ului unei ţări pentru a aprecia intrarea ei într-o
criză?
Convenţional s-a stabilit că recesiune este atunci când după 2 trimestre succesive avem de a face
cu scăderea PIB-ului unei ţări sau regiuni. National Bureau of Economic Research (NBER)
defineşte criza ca fiind “o scădere semnificativă a activităţii economice pentru câteva luni
reflectată în scăderea PIB, scăderea veniturilor individuale, reducerea nivelului ocupării,
diminuarea producţiei industriale şi a consumului“.
Există unii specialişti care clasifică aceste crize în crize sociale (inflaţie în creştere, şomaj, sărăcie),
în crize financiare (volatilitate accentuată pe pieţele de capital, căderea burselor şi revenirea lor
spectaculoasă), crize politice (care pot degenera în războaie), crize locale sau internaţionale,
crize cauzate de dezastre naturale sau crize economice generalizate.
Criza financiară este o situaţie în care cererea de bani este mai mare decât oferta de bani
(disponibilă). Aceasta inseamnă că lichiditatea este rapid evaporată deoarece banii disponibili sunt
retraşi din banci, forţand astfel băncile fie să vândă propriile active si investiţii, pentru a-şi acoperi
necesităţile, sau să colapseze. Criza financiară poate duce la o criză economică.

Pentru a intelege mai bine ce inseamna o criza, laureatul Nobel pentru economie din 2008, Paul
Krugman spune o poveste despre societate, economie si criza in cartea “Intoarcerea economiei
declinului si criza din 2008, in care face legatura cu situatia actuala economica.
In anii 1970 , sotii Sweeney erau membri intr-o cooperativa de babysitting - o asociatie de cupluri
tinere ,majoritatea lucrand in Congresul American. Cuplurile stateau pe rand cu copiii celorlalti.
Cooperativa era formata din aproximativ 150 de cupluri, ceea ce insemna ca existau din belsug
potentiali babysitteri, dar organizarea – fiecare cuplu sa se achite de cota-parte a prestatiei ce-i
revenea , nu era bine pusa la punct.
Cooperativa de pe Capitol Hill, la fel ca multe alte institutii din vremea respectiva, au cautat sa
rezolve problemele emitand bonuri valorice. Bonurile valorice imbracau forma cupoanelor care ii
dadeau detinatorului dreptul la o ora de babysitting. Babysitteri primeau de la parintii copiilor cu
care stateau numarul aferent de cupoane. Sistemul garanta ca fiecare cuplu va presta exact atatea
ore de babysitting cate primea.
Un asemenea sistem impune sa existe in circulatie o cantitate considerabila de bonuri valorice. Insa
lucrurile s-au complicat. La un moment dat nu se aflau in circulatie prea putine cupoane pentru a fi
satisfacute nevoile companiei .
Cuplurile care aveau mai multe seri libere la rand incercau sa acumuleze rezerve pentru viitor,
aceasta acumulare fiind insotita de o scadere a rezervelor celorlalte cupluri. Cuplurile primeau
cupoane la inscrierea in cooperative , pe care le rambursau daca plecau din asociatie. De asemena ei
plateau si contributii in cupoane de babysitting folosite pentru a-I plati pe administratorii asociatiei
si asa mai departe.
Ceea ce s-a intamplat a fost neasteptat. Cuplurile erau nerabdatoare sa stea cu copiii altora si nu mai
ieseau la distractii pentru a acumula reserve.Oportunitatile de a sta cu copiii celorlalte cupluri erau
tot mai rare deoarece decizia unui cuplu de a iesi in oras echivala cu ocazia altuia de face
babysitting si a strange cupoane. Cuplurile isi foloseau cupoanele pentru ocazii speciale ceea ce a
dus la rarirea drastica a posibilitatilor de babysitting.
Problema cu care s-a confruntat Cooperativa de pe Capitol Hill nu a fost nici din cauza ca membrii
asociatiei nu si-ar fi indeplinit obligatiile cum trebuie sau ca asociatia ar fi suferit de
parlamentarism pentru ca ar fi esuat intr-un babysitting de cumetrie, ci era absenta cererii efective.
Se cheltuia prea putin pe bunuri reale (orele de babysitting), pentru ca oamenii incercau sa
acumuleze bani (cupoane pentru babysitting).

• * * * * * * * * * * pareri si legaturi
• Panica legată de economie nu face altceva decât să accentueze amplitudinea acestor
corecţii şi să inducă noi incertitudini în economie. De aici şi până la reducerea apetitului
pentru economisiri şi investiţii şi apoi la creşterea dobânzilor pe piaţă nu este decât un
pas.

Este dificil să facem aprecieri când o criză financiară devine una economică sau dacă o criză
economică generează o criză financiară sau invers. În principiu vorbim intotdeauna de o criză
economică generată fie de cauze financiare, politice sau sociale.
Bursa este barometrul economiei şi tranzacţionează afaceri de diferite dimensiuni şi din diferite
sectoare. În momentul în care piaţa acestor afaceri (piaţa imobiliară, piaţa petrolului, piaţa muncii)
suferă dereglări sau corecţii importante ele se vor reflecta în profitabilitatea afacerilor listate la
bursă şi, implicit, în preţul activelor financiare (acţiuni sau obligaţiuni) care depind direct de
aşteptările investitorilor.
Din păcate vorbim de o criză doar atunci când efectele acesteia afectează un număr foarte mare
de oameni / companii. Crizele pot exista însă într-o stare latentă şi să nu fie atât de vizibile,
deteriorând încetul cu încetul existenţa noastră. Probabil încălzirea globală nu va genera o criză
decât atunci când nivelul apelor oceanelor vor creşte brusc cu 5 m şi vor genera dificultăţi în
găsirea rapidă de soluţii eficiente. La fel, politica expansionistă a băncii centrale nu va genera o
criză decât atunci când ne vom da seama cu toţii de acest lucru şi ne va fi dificil să ajungem (în
panica noastră) la un consens sau un echilibru pe piaţă. Crizele nu sunt greu de previzionat (cauzele
acestora fiind destul de clare) însă cel care va face o astfel de predicţie va fi greu de crezut de către
cei mai mulţi dintre noi mult prea puţin preocupaţi de efectele încălzirii globale sau a expansiunii
monetare şi mai preocupaţi de cum să valorificăm cât mai bine poziţia noastră privilegiată (a se
vedea exemplul lui Robert Triffin care a prezis cu câţiva ani înainte căderea Sistemului de la
Bretton Woods şi care nu a fost băgat în seamă până când nu a avut loc criza respectivă).
Nu este prima dată când economia mondială se confruntă cu perioade de recesiune. Poate este
pentru prima dată după foarte mulţi ani (Marea criză interbelică începută în 1929 şi continuată pe
mai mulţi ani sau Căderea Sistemului de la Bretton Woods în 1971) când avem de a face cu o
criză localizată la nivelul ţărilor dezvoltate (nu doar la nivelul ţărilor în curs de dezvoltare). Local
mai putem vorbi şi de alte crize:
Criza din Mexic din 1994 care s-a soldat cu adoptarea unor politici mai restrictive cu privire la
creditare de către noul preşedinte ales în Mexic (Ernesto Zedillo) şi care a pus capăt unui “bubble”
economic creat pe fondul falsei impresii a unui capital disponibil destul de uşor pe piaţă (este
cunoscută această criză şi sub numele de ”Greşeala din Decembrie”), a unui sistem bancar mult
prea lax şi dispus la creditare cu orice preţ. Această criză a fost urmată de crize în întreaga Americă
Latină (Brazilia, Argentina, Chile, Uruguay) cunoscut şi sub numele de “Efectul Tequilla”;
Criza din Argentina (1999 - 2002): a avut ca şi cauză corupţia din sistemul guvernamental care s-
a împrumutat excesiv de pe pieţele internaţionale şi a demarat tot felul de proiecte publice de
“dezvoltare” dovedite a fi ulterior mecanisme complexe de spălare a banilor la nivel internaţional.
O altă cauză e legată de cursul de schimb fix practicat de Argentina pe o perioadă îndelungată (10
ani) care a dus la ieftinirea importurilor şi, ulterior, la şomaj.
Criza economică din Camerun (1980 - 2001): probleme legate de deficitul comercial, deficitul
guvernamental şi inflaţia accentuată;
Criza financiară din Asia (1997 - 1998): a început cu o criză puternică în Tailanda urmată apoi de
o criză generalizată la nivelul altor ţări din regiune (Coreea de Sud, Malaezia, Indonezia, Filipine,
Hong Kong). Are la bază tot expansiunea creditului care a generat dezvoltarea unor proiecte
antreprenoriale care în condiţii normale nu s-ar fi realizat. Efectele au fost devastatoare pentru toate
ţările din regiune: în 1998, de exemplu, PIB-ul Coreei de Sud a scăzut la 33% din PIB-ul din anul
1997, PIB-ul / locuitor a scăzut în 1998 cu 42% în Indonezia, 21% în Tailanda. Aceste ţări nu şi-au
revenit complet nici în prezent.
Criza din Rusia (1998): a fost indusă, în opinia specialiştilor, de criza din Asia de Sud - Est având
drept cauze scăderea drastică a exporturilor de petrol şi gaz (şi alte materii prime) către această
regiune (de care Rusia era puternic dependentă) dar şi de neplata taxelor şi impozitelor de către o
parte însemnată de companii din sectorul energetic şi industriei prelucrătoare. A fost dublată şi de o
criză politică (războiul din Cecenia, autoritatea în scădere a lui Yeltsin).
Criza mecanismului de schimb ERM din UE (1992 - 1993): a culminat cu retragerea lirei
sterline din ERM I ca urmare a atacurilor speculative care au costat Banca Angliei 3.4 miliarde lire
sterline (pierdute într-o singură zi - 16 septembrie 2002 cunoscută şi sub denumirea de “Miercurea
Neagră”).
Toate aceste exemple arată că există o istorie a crizelor şi că această istorie este una chiar recentă.
Mai mult, criza actuală diferă prin amploarea ei de aceste crize afectând în momentul de faţă un
număr foarte mare de ţări. Dacă până acum afectate erau cu precădere ţările în curs de dezvoltare în
actuala criză au fost implicate şi cele mai dezvoltate ţări ale lumii.
CRIZA 2008

###
PIETELE DE CAPITAL SI CRIZA FINANCIARA
Criza financiară din 2007 – 2008, denumită iniţial şi „criza creditului” de către specialişti, a început
practic în Iulie 2007 odată cu pierderea încrederii investitorilor în activele financiare bazate pe
portofoliile de credite ipotecare securitizate („asset backed securities”) emise pe piaţa americană
care a dus la o criză de lichiditate de amploare urmată de o infuzie importantă de lichidităţi în
sistem de către Rezerva Federală şi Banca Centrală Europeană.
Primul semnal de criză l-a dat HSBC Holdings plc (cea de a patra bancă din lume conform
estimărilor Forbes în 2008 şi cea mai profitabilă bancă în 2007) care a anunţat rezultate foarte slabe
în anul 2006. În februarie 2008 criza financiară face prima victimă importantă – banca britanică
Northern Rock care a fost naţionalizată. Era clar că vor urma şi alte victime în foarte scurt timp.
Cele mai vulnerabile au fost instituţiile financiare implicate direct în operaţiunile de securitizare
sau operaţiunile de creditare ipotecară. Am prezentat în continuare câteva dintre cele mai
răsunătoare falimente şi preluări:
• Bear Streams achiziţionată ulterior de către JP Morgan pe baza unui împrumut acordat de Rezerva
Federală în valoare de 29 mld. USD (în martie 2008);
• Countrywide Financial Corporation achiziţionată ulterior de către Bank of America Corporation
(în iunie 2008);
• IndyMac Federal Bank, o bancă de economii federală considerată a fi una dintre cele mai mari
căderi a unei bănci din istoria SUA (cu active de 32 mld. USD este pe locul 3 după căderea băncii
Continental Illinois National Bank din 1984 având active de 40 mld. USD şi căderea băncii
American Savings & Loan Association din 1988). Banca a fost declarată în stare de faliment în
august 2008 şi pusă sub supraveghere de către guvernul american;
• Fannie Mae şi Freddie Mac: o instituţii financiare controlate de guvern (government sponsored
enterprise) şi creată în perioada Marii Crize cu portofolii financiare ce acopereau mai mult de
jumătate din piaţa ipotecară americană (12 mld. USD). Bancile a fost puse sub supraveghere
guvernamentală în septembrie 2008, aceasta fiind considerată cea mai importantă intervenţie
publică pe piaţa americană.
• Merril Lynch: achiziţionată de Bank of America Corporation în 5 decembrie 2008 la un preţ de 29
USD / acţiune şi la o valoare de aproximativ 50 mld. USD (în noiembrie 2007 banca anunţa o
pierdere de 8.4 mld. USD ca urmare a crizei de pe piaţa ipotecară iar în iulie 2008 era anunţat al
patrulea trimestru cu pierderi importante pentru bancă la o valoare de 4.9 mld. USD);
• Lehman Brothers Holdings Inc: a fost declarată în stare de faliment în 13 septembrie 2008 şi
vândută parţial către Barclays plc şi de către Nomura Holdings (partea asiatică şi europeană). Este
considerată una dintre cele mai mari căderi ale unei bănci de investiţii având în momentul
falimentului active de 639 mld. USD, datorii de 613 mld. USD şi împrumuturi obligatare de 155
mld. USD;
Nu doar instituţiile financiare au început să aibă probleme ci şi companii implicate în construcţia de
locuinţe (Derbyshire Building Society, Cheshire Building Society, Barnsley Building Society,
Scarborough Building Society) dar şi companii din industrie (GM, Crysler).
Efectele crizei financiare asupra pieţei de capital pot fi structurate astfel:
1. Efecte directe asupra instituţiilor financiare: criza financiară a dat naştere la falimente
răsunătoare, restructurări de companii şi instituţii financiare, preluări şi fuziuni, susţinere financiară
directă cu fonduri importante din partea guvernului american (au fost aprobate până acum 700 mld.
USD pentru a putea fi folosite în vederea salvării economiei americane de la criză). O bună parte
dintre aceste instituţii sunt sau au fost listate la bursă, ieşirea lor de pe piaţă afectând nu doar
credibilitatea în piaţa americană de capital ci şi volumul tranzacţiilor bursiere, volatilitatea
preţurilor, nivelul randamentelor.
2. Efecte asupra volumului şi cotaţiilor bursiere: volumul tranzacţiilor bursiere este în uşoară
scădere însă impactul cel mai puternic l-a avut criza asupra volatilităţii (riscului) şi asupra
randamentelor bursiere asociate mai ales instrumentelor cu venit variabil.
3. Efecte asupra comportamentului investitorilor pe piaţă: în condiţiile unei pieţe care nu mai oferă
siguranţă şi randamente cât de cât stabile şi în uşoară creştere investitorii se îndepărtează tot mai
mult de piaţa de capital şi îşi modifică radical opţiunile investiţionale. Acest lucru are impact direct
asupra costului capitalului şi dobânzilor financiare. Panica, teama, efectul de turmă, isteria sunt
sentimente care domină în aceste momente masa mare de investitori confruntată de la o zi la alta cu
pierderi tot mai mari.
4. Efecte asupra reglementărilor privind piaţa de capital: criza a condus la o serie de învăţăminte
care s-au materializat într-o serie de măsuri de intensificare a controlului asupra unor zone rămase
în afara jurisdicţiei băncilor centrale sau comisiilor de supraveghere a pieţelor de capital. În paralel
au fost aduse tot mai mult în discuţie criteriile de acordare a finanţărilor şi metodologiile de risc şi
de rating folosite în decizia de finanţare. Mai mult, intervenţia statului pe pieţele financiare (care
uneori a mers până la cazuri extreme de naţionalizare) a trebuit şi ea legitimată printr-o serie de
măsuri legislative nemaiîntâlnite de la Marea Criză.
Având în vedere efectele pe care le generează de la o zi la alta, criza financiară actuală nu
reprezintă un moft sau un subiect de discuţie la modă. Nu este un capriciu al investitorilor sau o
situaţie trecătoare fără urmări demne de luat în considerare. În următoarele articole voi discuta
fiecare dintre aceste efecte.
###

Piaţa de capital şi criza financiară: impactul asupra instituţiilor financiare

Publicat Marţi, 23 Decembrie 2008
Instituţiile financiare care au întâmpinat probleme datorită crizei financiare fie au fost declarate în
stare de faliment, au fost retrase de la tranzacţionare de pe burse fiind apoi preluate parţial sau
integral de alte bănci sau grupuri de bănci. Se poate vedea că soluţia găsită pentru aceste bănci
diferă, explicaţia fiind legată de dimensiunea instituţiilor financiare / importanţa lor
pentru sistemul financiar (instituţiile mai mici au fost lăsate să falimenteze sau să fie preluate de
alte instituţii financiare) sau de susţinerea politică de care s-au bucurat (e mereu adusă în discuţie
poziţia privilegiată a Goldman Sachs).
Efectele pe care criza financiară le-a avut asupra instituţiilor financiare pot fi sistematizate astfel:
1. Instituţii financiare asistate, supravegheate sau preluate de guvern:
Northern Rock (naţionalizată);
IndyMac Federal Bank (sub supravegherea Federal Deposit Insurance Corporation);
Fannie Mae (preluată de guvern);
Freddie Mac (preluată de guvern);
American International Group (a primit în septembrie 2008 o facilitate de credit de la guvern în
valoare de 85 mld. USD garantată cu 80% din acţiunile sale);
Bradford & Bingley (naţionalizată în parte în 29 septembrie 2008 şi parţial vândută către banca
Abbey din grupul băncii spaniole Grupo Santander);
Fortis (preluată de guvernul belgian în 5 octombrie 2008 şi urmează să fie finalizată vânzarea sa
către BNP Paribas);
Glitnir (achiziţionată de guvernul islandez prin Icelandic Financial Supervisory Authority în 29
septembrie 2008 pentru suma de 600 mil. Euro);
Hypo Real Estate (a primit aprobarea pe 29 septembrie 2008 pentru o linie de credit în valoare de
35 de mld. Euro din partea guvernului german şi a unui grup de bănci, ulterior pe 4 octombrie s-a
convenit ca această linie de credit să fie în valoare de 30 mld. Euro din partea unor grupuri de bănci
şi 20 mld. Euro din partea Bundesbank)
Dexia (pe 30 septembrie 2008 guvernele belgian, francez şi luxemburghez au anunţat o susţinere cu
fonduri de 20.4 mld. Euro a acestei bănci);
Landsbanki (aflată începând cu 7 octombrie 2008 sub supravegherea guvernului islandez prin
Icelandic Financial Supervisory Authority);
Kaupthing (suspendată de la tranzacţionare pe 8 octombrie 2008 şi aflată sub supravegherea
guvernului islandez prin Icelandic Financial Supervisory Authority);
ING Group (a primit pe 19 octombrie 2008 fonduri de 10 mld. Euro de la guvernul olandez);
Citigroup (pe 24 noiembrie 2008 a primit fonduri în valoare de 25 mld. USD care se adaugă la cele
20 mld. USD primite în octombrie 2008, valoarea de piaţă a acţiunilor sale scăzând semnificativ de
la 244 mld. USD la 21 mld. USD, o scădere de aproape 10 ori).
2. Instituţii financiare achiziţionate / preluate pe piaţă de către alte instituţii financiare:
Countrywide Financial (preluată de Bank of America cu 4.1 mld. USD pe 11 ianuarie 2008);
Bear Stearns (preluată în martie 2008 de JP Morgan Chase după ce în prealabil a primit un credit
de la guvernul american);
Alliance & Leicester (preluată în octombrie 2008 de banca spaniolă Banco Santander după ce a
fost delistată de pe London Stock Exchange în iunie 2008);
Merrill Lynch (achiziţionată de către Bank of America);
Washington Mutual (vândut către JP Morgan Chase parţial pentru 1.9 mld. USD în iunie 2008,
restul intrând în faliment);
HBOS (va deveni în ianuarie 2009 parte a grupului de bănci Lloyds Banking Group);
Lehman Brothers (parţial vândută către Barclays plc şi Nomura Holdings, parţial declarată în stare
de faliment);
Wachovia Corporation (va fi preluată de Wells Fargo pentru suma de 15.1 mld. USD fuziunea
având deja aprobarea Rezervei Federale);
Sovereign Bank (cumpărată de Banco Santander pentru suma de 1.9 mld USD pe 13 octombrie
2008);
National City Corp (achiziţionată de PNC Financial Services pe 24 octombrie pentru suma de 5.2
mld. USD cu susţinere din partea guvernului american).
3. Instituţii declarate în stare de faliment:
New Century Financial Corporation
American Freedom Mortgage
American Home Mortgage
Lehman Brothers (parţial vândut către Barclays şi Nomura Holdings)
NetBank (bancă americană)
Terra Securities (companie financiară norvegiană specializată în vânzarea diferitelor instrumente
financiare);
Sentinel Management Group (companie financiară americană specializată în servicii de cash
management);
Washington Mutual (fond de investiţii parţial vândut către JP Morgan Chase);
Icesave (bancă de economii din grupul Landsbanki)
Kaupthing Singer & Friedlander (bancă britanică parţial transferată către ING Group, parţial
intrată în faliment)
Yamato Life (companie de asigurări din Japonia intrată în faliment pe 10 octombrie 2008)
3. Instituţii intrate în procedură de reorganizare:
ACC Capital Holdings (bancă americană de economii specializată în credite ipotecare).
Toate aceste mutaţii pe piaţa de capital au provocat semnificative schimbări atât în evoluţia pieţeie
de capital (volum, volatilitate) cât şi asupra percepţiei şi comportamentului investitorilor individuali
şi instituţionali.

###
Evoluţia pieţei de capital americane în condiţii de criză
Publicat Marţi, 23 Decembrie 2008
Criza financiară a generat o serie de mutaţii profunde la nivelul instituţiilor financiare care ocupă
un loc însemnat (ca pondere din PIB) în economia americană. Toate aceste mutaţii (falimente,
preluări, restructurări) au avut efect atât asupra cotaţiilor la bursă (evidenţiate apoi în evoluţia
indicilor bursieri), asupra volatilităţii pieţei (riscul asociat) şi asupra structurii portofoliilor
financiare pe piaţă.
Criza financiară a provocat o scădere în primul rând semnificativă a cotaţiilor bursiere reflectată în
evoluţia principalilor indici bursieri.
De exemplu, indicele DJ Industrial a scăzut de la 12.474 puncte pe 3 ian. 2007 la doar 8.579 puncte
pe 19 dec. 2008 (o scădere semnificativă de 31.22% în doar doi ani). O scădere similară s-a
înregistrat şi în cazul NASDAQ (o scădere a valorii sale cu 37.7% în ultimii doi ani) sau în cazul
S&P 500 (38.3 % în ultimii doi ani). Pe piaţa europeană am asistat la o scădere similară (FTSE 100
a scăzut cu 30.5%, DAX a scăzut cu 28.8%). La fel şi în cazul pieţei asiatice unde scăderea pare a fi
chiar mai mare (49.5% pentru NIKKEI 225, 19.03% pentru Hang Seng). Este clar că putem vorbi
de o contagiune a pieţelor de capital, vorbim nu doar de o criză locală sau regională ci de una
globală care ne afectează pe toţi.
Scăderea valorii indicelui bursier este însoţită şi de o creştere a volatilităţii acestor indici bursieri
ceea ce arată un risc în creştere asociat tranzacţiilor bursiere. Practic în lunile octombrie, noiembrie
şi decembrie am asistat la o creştere a valorii volatilităţii randamentelor de a aproape 4 ori
(volatilitatea măsurată pe DJ Industrial).

Tot un efect al crizei financiare este şi cel al reducerii randamentelor asociate plasamentelor
financiare. În raportul lunar publicat de către Towers Perrin privind piaţa de capital americană
putem constata pierderile masive înregistrate de diferite portofolii financiare. Singurele instrumente
care mai oferă randamente pozitive sunt titlurile de stat şi obligaţiunile pe termen lung (cele de stat
doar).
Orice combinaţie a acţiunilor cu obligaţiunile de stat sau corporative oferă în momentul de faţă
randamente negative. Cu cât ponderea activelor în portofoliile financiare este mai mare cu atât
randamentele negative sunt mai mari. E clar că această criză înseamnă o lovitură puternică dată
pieţei de capital din SUA dominată net de acţiuni (mai mult de 50% din titlurile listate pe bursele
americane sunt acţiuni), acţiunile fiind forma cea mai utilizată în finanţarea dezvoltării sectorului
privat.

În condiţiile în care incertitudinea asociată plasamentelor pe piaţa de capital este în creştere şi în

condiţiile în care asistăm la reduceri semnificative a randamentelor interesul pentru piaţa de capital
este oarecum în scădere, fapt reflectat şi în diminuarea uşoară a volumului de tranzacţii (în general
pe DJ Industrial nu se poate trage o concluzie clară însă pe fiecare companie în parte asistăm în
general la o diminuare a volumului tranzacţiilor bursiere).
Publicat in: Despre criza financiara.

###

Criza financiara si economica internationala din 2008 a precipitat o neincredere grava in

functionalitatea institutiilor financiare ale capitalismului contemporan. Inevitabil, criza are efecte
defavorabile asupra cresterii economice globale si va avea consecinte politice, strategice si sociale.
Recesiunea economica generata de haosul din sistemul financiar a timorat profund publicul,
cercurile de afaceri si liderii politici. Declansata initial in Statele Unite, criza s-a extins in Europa
Occidentala si, pe fundalul globalizarii, s-a raspandit vertiginos in restul lumii.
Incercand sa previna falimentarea in masa a bancilor si a fondurilor de asigurare, guvernantii din
America si din Europa Occidentala au nationalizat o mare parte din sistemul financiar autohton.
Ceea ce contravine principiilor capitalismului modern si imputerniceste statul in detrimentul
sectorului privat, depreciaza validitatea "valorilor" asociate cu piata "libera" si erodeaza imaginea
modelului economic promovat de Statele Unite in restul lumii.
Interventiile fara precedent ale guvernantilor, prin infuzii masive de fonduri "imprumutate" in
sistemul financiar, prin achizitionarea de actiuni in institutiile falimentare si prin reducerea
impozitelor, nu garanteaza restabilirea increderii publicului in sistemul bancar, in fondurile
imobiliare si de investitii si in capabilitatea autoritatilor de a reglementa pietele de credit ca sa
previna speculatii toxice, abuzuri si coruptie.
In 2008, actiunile oferite pe pietele internationale si-au pierdut intre 20 si 70% din valoarea avuta in
2006 si 2007. Liderii politici din multe tari, speriati de consecintele drastice ale crizei, sunt de
acord ca obiectivul prioritar trebuie sa fie prevenirea prabusirii sistemului financiar international. Ei
sunt constienti ca statele, in mod individual, nu pot sa restabileasca increderea in institutiile bancare
si de investitii decat daca isi coordoneaza actiunile anticriza. Cu toate acestea, sub presiunea
politica autohtona, liderii multor state vor fi inclinati sa actioneze in interes strict national si sa
apeleze la masuri protectioniste ca sa-si apere institutiile proprii de criza si ca sa previna
achizitionarea lor de catre interese straine.
Statele Unite
Criza financiara s-a declansat initial in Statele Unite. Administratia condusa de presedintele George
W. Bush, dominata de propovaduitorii "economiei de piata libera", a degradat autoritatea organelor
responsabile cu reglementarea institutiilor financiare si a dat mana libera "scamatorilor" financiari.
Acestia s-au implicat masiv in activitati "creative" dubioase.
In absenta unor limite impuse si sanctionate de autoritatile statale, unele banci, fonduri de investitii
si societati de asigurare, fara sa aiba acoperirea necesara, au acordat imprumuturi considerabile
unor "clienti" care nu aveau capabilitatea de a-si plati ratele. Imprumuturile respective, avand
dobanzi apreciabile, au fost "reimpachetate" in devize complexe, toxice si aparent atractive, care,
ulterior, au fost vandute profitabil ca produse financiare legitime multor investitori autohtoni si
straini.
Excesele creditorilor pradatori s-au raspandit la scara globala. Disponibilitatea excesiva a
fondurilor de credit a creat multe "baloane" hiperumflate pe piata de credite pentru case
individuale, cladiri, terenuri, masini, studentie si carti de credit. Manipularile financiare
"ingenioase" s-au extins si la imprumuturile facute de administratiile regionale si locale, la creditele
industriale si comerciale, la bursele de actiuni si la pietele pentru resurse naturale. In timpul crizelor
bancare, din ce in ce mai multe imprumuturi raman neplatite, valoarea bunurilor scade si multe
intreprinderi dau faliment. Pierzand capital, bancile nu mai pot acorda credit. In America, pierderile
datorate neplatii imprumuturilor se pot ridica la peste 2 trilioane de dolari.
Lipsa normelor de reglementare si atitudinea "laissez fair" a guvernului Bush au contribuit si la
formarea asa-ziselor fonduri "ingradite" (hedge funds), la care puteau participa numai investitori
foarte bogati si institutii instarite. Managerii acestor fonduri netransparente si manipulative s-au
implicat in tot felul de tranzactii dubioase care au contribuit la precipitarea crizei financiare.
In 2007 si 2008, cetatenii americani au pierdut o treime din avutul personal. Valorile caselor si
cladirilor, estimate la 13 trilioane de dolari in 2006, au scazut sub 8 trilioane in 2009. Economiile
directe ale cetatenilor au descrescut cu 1,2 trilioane. In aceeasi perioada, fondurile de pensii
particulare s-au devalorizat de la 11 la 8 trilioane. Aceste pierderi exorbitante au socat populatia
americana. Ca sa evite agravarea starii de panica, Banca Centrala a SUA (Federal Reserve) a pus
prompt la dispozitia fondurilor de pensii o suma de 540 miliarde de dolari si a alocat 700 de
trilioane de dolari pentru uzul bancilor si al companiilor de asigurare in prag de faliment.
In ianuarie 2009, valoarea actiunilor din bursele americane a scazut cu 50% din valoarea pe care o
avusesera in prima jumatate a anului 2007. Aceste pierderi considerabile au semnalat ca Statele
Unite se afla in cea mai grava recesiune economica din ultimii 75 de ani. In ultimii doi ani,
cheltuielile deficitare ale guvernului de la Washington au creat datorii imense.
In septembrie 2007, guvernul federal datora 5,8 trilioane de dolari, echivalent cu 41% din produsul
intern brut (PIB) al tarii. Din cauza agravarii situatiei economice si a masurilor aditionale anticriza,
specialistii americani preconizeaza ca datoria guvernului american va creste cu inca 2 sau 3
trilioane de dolari in urmatorii doi ani. PIB al SUA, ca si veniturile statului din impozite au scazut
substantial in a doua jumatate a anului 2008 si vor continua sa scada in 2009. La valoarea actuala a
datoriilor, numai dobanzile la fondurile imprumutate obliga guvernul american sa achite 12
miliarde de dolari anual.
Peste jumatate din imprumuturile guvernului de la Washington au fost facute in strainatate, mai
ales in China, in Japonia si in tarile exportatoare de petrol din regiunea Golfului Persic. In cazul in
care aceste state ar decide sa se debaraseze de valuta acumulata, valoarea dolarului american s-ar
prabusi. Ceea ce ar avea consecinte nefaste atat pentru SUA, cat si pentru economia globala.
Restul lumii
Criza financiara si economica din America s-a extins rapid in restul lumii. Europa a intrat in
recesiune economica. Incercand sa stabilizeze entitatile financiare interne si sa-si revigoreze
economia, guvernantii din Europa Occidentala au investit sume uriase in structurile financiare
interne, au nationalizat o buna parte dintre banci si au redus impozitele ca sa stimuleze economia.
Productia industriala din tarile europene dezvoltate, precum Germania, Franta, Anglia, Italia si
Spania, a scazut in ultimele 6 luni cu 20-25%. Somajul, lipsa de incredere a consumatorilor si
senzatia de nesiguranta a cetatenilor au crescut in majoritatea statelor din UE. Guvernul german a
alocat 100 de miliarde de euro pentru garantarea imprumuturilor acordate de banci. Deoarece
efectul a fost insuficient, guvernantii au dispus ca alte 60 de miliarde de euro sa fie alocate pentru
stimularea economiei.
PIB al Marii Britanii a scazut alarmant in ultimele 6 luni. Incercand sa supravietuiasca, firmele
engleze au apelat la stat. In ianuarie 2009, guvernul de la Londra a alocat 20 de miliarde de lire ca
garantie pentru imprumuturi facute de banci intreprinderilor mici si mijlocii. Ceea ce este mult prea
putin pentru acoperirea datoriilor interne ale firmelor britanice, in valoare de peste 500 de miliarde
de lire.
Pana acum, China a rezistat cel mai bine la criza curenta. Desi exporturile au scazut anul trecut,
importurile au scazut si mai mult, asa incat balanta comerciala externa a Chinei in 2008 a ramas
pozitiva, in valoare de 460 de miliarde de dolari. Cu rezerve valutare enorme, cu mare capacitate de
stimulare a consumului intern si cu surplus comercial solid, China isi va continua ascensiunea
economica.
In Rusia, criza financiara a facut ravagii spectaculoase. Deoarece in ultimul an pretul titeiului pe
piata internationala a scazut cu doua treimi, veniturile din exportul de petrol s-au deteriorat
substantial. Reactionand la deprecierea rublei, capitalul strain si autohton a reinceput fuga in
strainatate. In ultimul an, bursa de actiuni a scazut cu 70%. In loc sa ia masuri monetariste,
premierul Vadimir Putin a decis sa combata criza economica prin controlul informatiilor si prin
represiuni politice. Ca "sa nu sperie populatia", el a interzis mass-media sa discute criza financiara
si economica.
In timpul crizelor financiare internationale, cerintele pentru resurse naturale, servicii si produse
scad. Ceea ce afecteaza negativ tarile cu economii bazate pe export. Exporturile din Taiwan,
Japonia si Coreea de Sud s-au degradat cu de la 25 la 50%. Cresterea economica globala, care a fost
de 5% in 2007, este proiectata sa scada la 0,2% in 2009. Multe tari in proces de dezvoltare
supravietuiesc prin export de materii prime si produse agricole. FMI nu are fonduri suficiente ca sa
salveze majoritatea statelor nedezvoltate lovite de recesiune.
Alte consecinte
Din punct de vedere geopolitic, crahul financiar din 2007-2008 a diminuat influenta, prestigiul si
credibilitatea economica a Americii in lume. Recesiunea economica declansata in SUA si
nationalizarea institutiilor financiare au compromis, cel putin temporar, eficacitatea promovarii
globale a modelului economic capitalist de tip american, considerat, in trecut, ca cel mai capabil de
a crea progres economic si prosperitate.
In urmatorii ani, noua administratie de la Washington va fi preocupata de probleme interne urgente,
precum stimularea activitatii economice, reducerea somajului, restabilirea increderii in institutiile
financiare, salvarea companiilor importante in pericol de falimentare, redefinirea sistemului de
asistenta medicala, restructurarea programelor de pensii si asigurarea unor surse independente de
energie.
In trecut, Statele Unite si Europa Occidentala erau principalele surse de capital privat pentru restul
omenirii. Ceea ce acorda democratiilor euro-atlantice o influenta deosebita in strainatate. Din cauza
deficitelor bugetare si a deteriorarii institutiilor financiare, aceasta influenta se va diminua. In
viitor, guvernele comunitatii euro-atlantice vor ezita sa se implice in actiuni costisitoare in
strainatate.
Cu toate eforturile guvernantilor, pietele de capital occidentale nu isi vor recupera vitalitatea
anterioara pentru mai multi ani. Bancile, afectate de pierderile din neplatirea imprumuturilor si din
devalorizarea investitiilor, vor fi obligate sa se restructureze si sa-si reduca numarul de angajati.
Mult mai precaute in viitor, ele vor acorda imprumuturi numai clientilor care pot dovedi ca isi vor
achita ratele respective.
Interventiile financiare fara precedent ale guvernelor din tarile afectate de criza, cu intentia de a
restabili vitalitatea institutiilor financiare si de a stimula activitatea economica, oricat de drastice ar
fi, nu garanteaza restabilirea increderii publicului in sistemul bancar, in fondurile de investitii si in
capacitatea autoritatilor de a reglementa pietele de credit ca sa previna speculatii excesive, abuzuri
si coruptie nesanctionata.
Inevitabil, populatia va fi obligata sa plateasca impozite apreciabile, ca sa acopere datoriile facute
de guvernele respective cu intentia de a stavili daunele recesiunii economice globale. Interventiile
financiare considerabile ale statelor ar putea asigura supravietuirea nu numai a intreprinderilor
viabile, dar si a altor entitati parazitare sau ineficiente care, de fapt, ar merita sa fie eliminate sau sa
dea faliment.
Stiintele economice nu sunt inca "stiinte" adevarate, in sensul capabilitatii de a explica ce se
intampla, de a prezice evenimente importante si de a oferi solutii valide. Specialistii in economie nu
au anticipat declansarea si evolutia crizei actuale. Recomandarile lor contradictorii cu privire la
masurile care trebuie luate ca sa restabileasca increderea in sistemul financiar si ca sa aplaneze
depresiunea economica actuala reflecta o ignoranta jenanta.
###
Viitorul capitalismului intr-un sistem financiar-bancar tot mai etatizat
Publicat Joi, 1 Octombrie 2009
Tot mai mulţi dintre noi începem să simţim din plin pe pielea noastră efectele năucitoarei crize care
a lovit economia mondială. Această criză a declanşat reacţii foarte dure cu privire la
capitalism, la tot ce înseamnă mecanismul pieţei libere ca singur şi cel mai eficient regulator
în economie, dând apă la moară socialiştilor care cred că statul “providenţial” este “singurul”
care poate scoate din impas această lume. Tot mai mulţi aclamă schimbarea la faţă a
capitalismului actual, inadaptat la conjuctura economică şi socială a momentului şi susţin
necondiţionat intervenţionismul guvernamental în economie ca reacţie la tot ce a cauzat
capitalismul modern şi liberalismul “excesiv” în economie.

Haideţi însă să privim cu mai mare atenţie la câteva

aspecte înainte de a ridica osanale statului şi mecanismelor sale “regulatoare” considerate de mulţi
singura salvare viabilă în stare să ne scape de antreprenorii “hărăpăreţi”, mult prea egoişti şi
concentraţi pe binele individual şi pe maximizarea profitului lor(sau mult prea liberi în mişcare
şi decizie faţă de o societate tot mai îngrijorată de lipsa lor de responsabilitate socială).
Aş concentra discuţia în jurul unui paradox destul de greu de sesizat. Foarte mulţi specialişti
consideră că ceea ce se întâmplă la ora actuală pe pieţele financiare internaţionale a fost cauzat de
ingeniozitatea financiară a unor bancheri care “împachetând” un pachet imens de credite de
consum, contracte de leasing sau credite ipotecare în aşa zisele “active toxice” prin mecanismul
securitizării sau emisiunii de certificate de depozitare (”depositay receipts”) pe care apoi le-au
garandat cu “credit default swaps” (un fel de garanţie pentru activele originale împachetate de
aceste instrumente “inovatoare”). O altă greşeală s-a produs de către agenţiile de rating (la care
toţi ne uitam ca la adevăraţi zei fiind de neconceput ca ele să greşească cu ceva în modelarea şi
evaluarea riscului asociat unor companii de proiect - SPV implicate în securitizare sau emisiunea de
DR ce nu aveau în spatele lor decât activele pe care le consolidau şi evident sponsorii lor - bănci de
investiţii de prim rang. Cu “ajutorul” acestor agenţii de rating astfel de companii au primit ratinguri
identice cu ale sponsorilor deşi riscul asociat lor era complet diferit (un risc în acest caz nu e
compus doar de riscul de firmă ci şi de riscul de proiect neglijat total de aceste agenţii). La toate
acestea se adaugă lipsa de reglementare a acestor instrumente care a permis expunerea
portofoliilor financiare unor instituţii de investiţii nepermis de mult faţă de riscurile înglobate de
aceste instrumente toxice.
Cu toţii uităm însă (sau nu vrem să vedem) că la baza acestei crize a statpolitica banilor
ieftini promovată de marile bănci centrale cu aprobarea tacită a FMI. Nimeni nu s-a ridicat să
ţipe atunci când băncile centrale (care sunt ele independente dar nu sunt private) au emis monedă
- un bun public să nu uităm - în neştire şi că acest lucru a indus în eroare antreprenorială pe toată
lumea - de la şomeri la marii antreprenori. Banul ieftin şi uşor de obţinut (şi nu capitalul) a fost
pompat de băncile comerciale cu acordul băncilor centrale în sistem şi a sedus pe toată lumea. Toţi
am devenit brusc mai optimişti cu proiectele noastre antreprenoriale şi am crezut că putem
susţine pe termen lung proiecte care iniţial nu puteau fi finanţare doar cu capitalul existent
acumulat strict din ceea ce economiseam. Creditele ipotecare, leasingul, creditele de consum s-au
extins cu repeziciune nu pentru că băncile şi bancherii erau lacomi ci pentru că STATUL LE
PERMITEA ACEST LUCRU. Mai mult era mult mai uşor şi atractiv să creditezi consumul şi
nu producţia având la dispoziţie o sursă nelimitată de bani (nu de capital repet). Emisiunea de
monedă a băncilor centrale mari (SUA mai ales, dar nu numai) a fost cea care a declanşat de
fapt criza (ca să poţi găsi soluţii la criză trebuie să poţi să identifici corect cauzele sale).
Băncile comerciale, considerate de foarte mulţi în mod eronat afaceri private şi apanajul
capitaliştilor, şi-au pierdut de mult funcţia de mobilizator şi plasator de economisiri
private (capitaluri), şi au devenit o unealtă a statului, un plasator eficient (pentru stat doar) de
monedă în economie, distorsionând puternic imaginea şi anticipările antreprenorilor cu privire la
dimensiunea reală a unei resurse importante: CAPITALUL. Foarte mult din sistemul financiar
actual s-a dezvoltat cu concursul statutului astfel că sistemul financiar - bancar nu mai este
demult privat. În acest sistem se pune nepermis de mult accentul pe monedă şi nu pe capitaluri (de
fapt nici nu se face această distincţie clară într-o bancă comercială având în vedere că zilnic
deficitul de resurse între ceea ce se atrage ca depozite şi ceea ce se creditează este compensat prin
diferite scheme de refinanţare). E mult mai greu să te lupţi pentru economisiri şi pentru a-i
convinge pe consumatori să renunţe la consumurile lor şi să pună bani deopartedecât să te plasezi
moneda ieftină şi abundentă emisă de băncile centrale. S-a produs practic o ruptură între
sistemul financiar controlat de către stat prin banca centrală şi economiile reale (nu întâmplător
asistăm la o accelerare a crizelor în ultima perioadă). Mai mult, practica şi modelul acesta de
dezvoltare a ajuns o practică internaţională (crizele au devenit globale).PARADOXUL
CAPITALISMULUI ACTUAL: antreprenorii sunt obligaţi să vândă produsele şi serviciile
lor respectând principiile pieţei libere procurându-şi însă resurse de pe pieţe tot mai
reglementate şi pe care statul are o implicare tot mai mare (piaţa capitalurilor, piaţa

muncii).
Concluzia este cât se poate de clară: nu capitalismul, liberalismul excesiv sau mecanismele pieţei
libere au generat această criză (şi toate crizele care vor urma).STATUL este cel care prin băncile
sale centrale alterează o resursă importantă din economie(care este şi ea limitată)
-CAPITALUL prin emisiunea necontrolată de monedă şi prin lipsa unor mecanisme reale de
a controla această emisiune (etalonul aur era foarte eficient pentru că nu s-a putut descoperi
formula chimică a acestui metal preţios). Alterând acest capital el denaturează calculele
antreprenoriale şi induce în eroare pe toţi cei care acţionând pe piaţa liberă, fiind creativi şi
asumându-şi riscuri vând produse şi servicii. Lucrul cel mai grav este că această intervenţie
malefică şi greu de observat a statului în economie prin acapararea sistemului financiar-
bancar s-a extins încetul cu încetul şi la piaţa capitalurilor. Preţurile acţiunilor au fost alterate şi
ele de banii ieftini pompaţi de stat şi de băncile comerciale în economie.
Observând toate aceste reacţii împotriva capitalismului promovate pe la colţuri de socialişti obscuri
îmi dau seama că nu s-a înţeles nimic din această criză. Toţi cei care au avut de câştigat din acea
stare de aparentă bunăstare (bancherii, brokerii, cei din băncile centrale sau din comisiile de
supraveghere, asiguratorii, agenţii imobiliari, companiile de leasing, intermediarii de credite de
consum) încearcă acum să ne convingă de faptul că la baza crizei a stat piaţa liberă şi liberalismul
excesiv (adică economia reală şi privată, cea care acum suferă cel mai mult de pe urma crizei) în
speranţa că se va reveni la o situaţie anterioară. ERONAT: la baza crizei actuale se găseşte statul
prin băncile centrale, manipulatorul de monedă, cel care nu are nici cele mai elementare criterii de
a controla şi de a emite această monedă în sistem dar şi băncile comerciale şi toate instituţiile de
intermediere financiară care au devenit tot mai mult bănci de stat mult prea concentrate pe
multiplicarea creditului bazat pe o monedă ieftină şi mult mai uşor de obţinut de la stat. Toate
calculele economice (micro şi macro) sunt date peste cap de acest comportament iresponsabil al
băncilor centrale. Totul a devenit mai volatil şi mai impredictibil. Mediul de afaceri pare tot mai
nesigur nu doar pentru antreprenorii angajaţi în producţia de bunuri şi servicii care îşi văd afacerile
date peste cap ci şi pentru omul de rând interesat de o casă, o maşină, o familie şi un loc de muncă
stabil cel puţin pe termen mediu.
În acest context viitorul capitalismului pare extraordinar de sumbru, cu atât mai mult cu cât
lipsa de înţelegere a fenomenului a dus la o şi mai mare întărire a statului ca soluţie la această criză
(bănci naţionalizate, ajutoare de stat acordate industriilor cu probleme). Cât va dura această
criză: atâta timp cât statul şi băncile centrale nu îşi vor recunoaşte neputinţa şi vina şi atâta
timp cât nu se va adopta un mecanism clar şi sigur de control al emisiunilor
monetare (etalonul aur de exemplu) la nivel mondial. Altfel nu ne vom complace decât într-
un capitalism devenit tot mai socialist şi mai intervenţionist în care moneda a devenit cea mai
importantă pârghie în economie iar cei care o manipulează şi o distribuie sunt cei mai
avantajaţi de sistem.
Publicat in: Despre criza financiara, Viitorul capitalismului.

###
Astfel, din februarie 2007, din ce în ce mai mulţi clienţi din Statele Unite nu îşi mai achită creditele
de tip “subprime” (credite ipotecare cu grad ridicat de risc), ceea ce provoacă primele falimente ale
unor instituţii bancare specializate, care sunt nevoite să retragă bunurile cumpărate de clienţi,
numai că rămâne fără lichidităţi, iar bunurile nu se mai pot revinde.
Din august 2007, încep să cadă bursele în America, iar băncile centrale intervin pe pieţe cu
lichidităţi.
La 22 ianuarie 2008, Banca centrală americană (FED) îşi scade rata dobânzii de referinţă la 3,5%,
cu trei sferturi de punct, iar la 17 februarie, Banca britanică Northern Rock este naţionalizată.
Pe 7 septembrie 2008, trezoreria americană decide naţionalizarea băncilor Fannie Mae şi Freddie
Mac, după ce acestea au suferit pierderi financiare importante, iar la 15 septembrie, Banca de
investiţii Lehman Brothers îşi depune bilanţul, iar Bank of America anunţă cumpărarea Merrill
Lynch.
Mai mult, Compania de asigurări AIG (American International Group) este salvată de Guvernul
american, care îi oferă 85 de miliarde de dolari în schimbul a 79,9% din capital.
Ziua neagră a economiei mondiale are loc pe 17 septembrie 2008, când majoritatea burselor din
lume cad.
Astfel, la 28 septembrie 2008, compania de asigurări belgiano-olandeză Fortis este ajutată de
Belgia, Olanda şi Luxemburg pentru a scăpa de faliment.
În acest context sumbru, pe 4 octombrie 2008, se ţine o Reuniune de urgenţă, la Paris, a liderilor
membrilor europeni ai G8 (Germania, Franţa, Italia, Marea Britanie), care nu reuşesc să ajungă la
un acord privind înfiinţarea unui fond european pentru susţinerea instituţiilor financiare aflate în
dificultate. La această întâlnire a participat şi preşedintele Traian Băsescu alături de Călin Popescu
Tăriceanu.
La cîteva zile după întâlnirea liderilor europnei, mai exact pe 8 octombrie 2008, Londra anunţă un
plan de salvare care include o naţionalizare parţială a băncilor. Fondul Monetar Internaţional (FMI)
revizuieşte în scădere previziunile privind creşterea economică mondială, în condiţiile în care
bursele sunt în scădere.
Pe 12 octombrie 2008, cele 15 ţări din Zona euro ajung la un acord privind un plan de acţiune
împotriva crizei financiare şi anume garantarea creditelor interbancare şi posibila recapitalizare a
băncilor.
13 octombrie 2008 - „Ziua albă” a pieţelor financiare mondiale. Bursele constată o creştere
spectaculoasă ca urmare a mobilizărilor guvernelor naţiunilor puternic industrializate. Numai că
relaxarea prea mult, pentru că la 15 octombrie 2008,bursele mondiale cad din nou.
Wall Strret înregistrează cea mai mare scădere de după 1987. Europenii, reuniţi la un summit la
Bruxelles, cer organizarea unui summit mondial înainte de sfârşitul anului, pentru reformarea
sistemului financiar internaţional. Primele efecte ale crizei financiare încep să se resimtă şi în plan
economic, iar preţul petrolului scade sub 70 de dolari barilul.
Deja criza financiară riscă să disloce de pe piaţa de muncă circa 20 de milioane de oameni la nivel
mondial care vor ajunge şomeri la finalul anului 2009, lucru întărit şi de către Biroul Internaţional
pentru Muncă.
Ca efect direct al crizei economice, la 28 octombrie 2008, moneda europeană euro ajunge la cel mai
scăzut nivel faţă de dolar din aprilie 2006. FMI, UE şi Banca Mondială anunţă că acordă 20 de
miliarde de euro împrumut Ungariei.
La mijlocul lunii noiembrie, o serie de „monştrii” ai economiei americane în domeniul auto riscă să
intre în faliment. Astfel, la 18 noiembrie, GM, Ford şi Chrysler cer Congresului o nouă extindere a
alocărilor din bani publici, avertizând că industria auto este în pragul dezastrului. Acţiunile General
Motors şi Ford se depreciază, cunoscând o scădere de 90%, respectiv 80%, în ultimele 12 luni, iar
la 20 noiembrie, preţul petrolului atinge minimul ultimelor 22 de luni: 52,55 USD pe baril pe piaţa
de la New York.
În Europa, statele din nordul continentului vor acorda Islandei un împrumut în valoare de 2,5
miliarde de dolari pentru a ajuta ţara să-şi revina din criza financiară cu care se confruntă. Banca
centrală a Elveţiei a coborât dobânda cheie cu 1 punct procentual la 1%.
La 21 noiembrie 2008, Agenţia de rating Standard & Poor's a coborât ratingul producătorului auto
american Ford de la "B-" la "CCC+", poziţie situată la şapte trepte sub pragul investiţiilor
recomandate. Conducerea Citigroup a început deja să cântărească opţiunile pentru ieşirea din criză
după ce investiţia de 250 de milioane de dolari nu a reuşit să ridice încrederea în bancă, iar acţiunile
au scăzut puternic în ultimele zile. În aceste condiţii, managerii iau în considerare vânzarea
grupului financiar. Preţul petrolului coboară sub nivelul de 50 de dolari pe baril, la minimul
ultimilor trei ani. În dimineaţa zilei de 21 noiembrie 2008, pe pieţele asiatice, ţiţeiul s-a
tranzacţionat la 49 de dolari pe baril.
În toată această perioadă, în România, Moody's anunţă că ţara noastră ar putea intra în recesiune
anul viitor, iar ING spune că avansul economiei se va tempera puternic în 2009, la 1,7%. Intră în
vigoare decizia BNR de a reduce rezervele minime obligatorii pentru lei la 18%, iar pPreşedintele
Consiliului Naţional al IMM-urilor declară că criza economică a adus 50.000 de disponibilizări în
mediul privat în România. Printre altele, BERD anunţă că economia României va creşte cu 3% în
2009, iar Dacia ar putea disponibiliza 600 de muncitori în decembrie.
După Combinatul siderurgic de la Galaţi şi Dacia Mioveni şi Uzina Chimică, Azomureş decide să
oprească total producţia din 2 decembrie 2008, iar la finalul lui noiembrie, Suedia intră oficial în
recesiune.
Mai grav este faptul că în prezent, piaţa imobiliară şi piaţa construcţiilor este în colaps. Din această
cauză, sute de mii de români din Spania riscă să rămână şomeri şi cu datorii imense faţă de băncile
din Spania
CAP II Ce este uniunea europeana?
Pentru a uni un continent cu mai mult de patruzeci de tari, o diversitate de limbi, monede ,culturi si
sisteme politice nu e o sarcina usoara, insa in ultimii ani ai secolului al XX-lea ,continental eropean
s-a transformat complet. Caderea regimului communist a oferit sansa Europei de a se uni si la acest
ideal al uniunii economice europene au contribuit trei grupuri diferite de tari: tarile membre ale
Uniunii Europene, tarile vest-europene care refuzasera sa se alature UE si fostele tari comuniste din
Europa Centrala si de Est.

“Inceputurile Uniunii Europenedateaza din 1957, cand sase tari-Belgia,Franta, Olanda, Italia
,Luxembourg si Germania Federala- au semnat Tratatul de la Roma pentru a forma Comunitatea
Europeana a Carbunelui si Otelului, numita mai tarziu Comunitatea Economica Europeana (CEE)
sau mai simplu “piata comuna”. Cum grupul commercial s-a marit in anii 1970 si 1980, incluzand
Marea Britanie, Irlanda, Danemarca, Grecia, Spania si Portugalia, tratatele originale au fost extinse
pentru a include un numar de acorduri politice, agricole, industriale si monetare ,printer care si
Politica Agricola Comuna (PAC), care le garanta subventii considerabile fermierilor europeni.
La mijlocul anilor 1990, dupa includerea a trei tari-membre-Austria, Finlanda si Suedia- numele e
fost schimbat in Uniunea Europeana. Piata comuna devenise in sfarsit o adevarata uniune
economica si politica. Decizia de a inlatura toate barierele din calea oamenilor, bunurilor si a
banilor s-a luat in orasul olandez, Maastricht, care a ajuns sa simbolizeze de atunci vointa unei
Europe unite. Cetatenii Portugaliei bunaoara, aveau voie sa locuiasca sau sa lucreze oriunde, de la
Londra pana in Italia fara nici un fel de formalitai suplimentare, iar banii puteau fi transferati de la
Madrid pana la Frankfurt fara restrictii.
Pana la sfarsitul anilor ’90, Uniunea Europeana a devenit “megazona” de comert liber cu cel mai
mare success din lume. Cetatenii din anumite tari europene, ce formau “spatial Schengen”, dupa
numele unui alt oras olandez unde s-a semnat tratatul, au fost de accord sa renunte definitive la
granite si la necesitatea verificarii pasapoartelor la trecerea calatorilor dintr-o tara in alta.
Introducerea monedei unice ,euro, in 1990 a insemnat un comert cu adevarat liber intre cele
unsprezece tari ale UE care au decis sa adopte moneda unica au fost Danemarca, Suedia si Marea
Britanie. Prin Tratatul de la Nisa, a semnat in decembrie 2000, s-a renuntat si la cerinta umanitatii
in luarea deciziilor la nivelul UE, hotarandu-se largireauniunii prin acceptarea a inca treisprezece
tari-membre din Europa Centrala si cea de Est.
S-a luat hotararea ca tarile cu cele mai sanatoase economii sa intre primele in UE. Primul val de noi
tari-membre va include Polonia ,Ungaria si Republica Ceha. Aceste trei tari sunt deja member nato
din 1999. Alte tari , a caror intrare in UE nu va intarzia, sunt:Cipru, Estonia si Slovenia. Cele sase
noi tari-membre din valul al doilea vor fi: Letonia, Malta, Slovacia, Lituania, Bulgaria si Romania.
Turcia nu a fost invitata official sa adere , dar a fost sfatuita sa se pregateasca pentru o eventuala
includere in “clubul” European, transformandu-si legile si standardele de munca pentru a se
conforma celor din Uniunea Europeana.
Singurele tari care nu si-au exprimat dorinta de aderare-Elvetia ,Islanda,Norvegia –au decis sa
adopte o politica de asteptare, profitand de accesul la piata UE prin acorduri bilaterale fara a intra
official in uniune. Aceste natiuni relative bogate au, de asemena, acorduri de comert liber intre ele
prin intermediul Zonei Europene de Liber Schimb ( European Free Trade Association-EFTA).”
Randy Charles Epping, „Ghidul încep?torului în economia mondial?”, Ed. Arc, 2002

JAPONIA
Ce este Japan INC.?
“La sfarsitul secolului al XX-lea, Japonia se afla in fata unei serii largi de reforme sociale si
economice. In ciude unui mare surplus financiar , tara trecuse prin una din cele mai grave recesiuni
din istoria sa. Perioade consecutive de crestere negative, aproape nemaiauzite in economiile
industriale moderne, au impovarat bancile cu datorii de miliarde de yeni, caci companiile si
indivizii dadeau faliment intr-un numar mai mare decat de oricand. Chiar abonamentele la cluburile
de golf, care costau sute de mii de dolari in perioada de mare dezvoltare din anii 1980, devenisera
aproape fara valoare.
Intr-un effort de stimulare a economiei, Banca Japoniei a redus drastic dobanda. Dar existau niste
limite pana la care puteau merge. Cand au ajuns la 0% ,fara precedent ,si economia tot nu a
inregistrat nicio crestere, banca centrala nu a mai avut altceva de facut decat sa astepte sa vada ce se
intampla.
Lumea intreaga era uimita de ceea ce se intampla cu Japan Inc., teribila forta economica bazata pe
“actiunea comuna” a conducatorilor companiilor japoneze si a politicienilor , coordonata de
Ministerul japonez al Industriei si Comertului International. Succesul masinii de export japoneze nu
a scazut totusi. Chiar daca economia ei s-a aflat intr-o situatie de criza pe tot parcursul anilor 1990,
Japonia a reusit cu toate acestea sa creeze unul din cele mai mari surplusuri comerciale intalnite
candva in economia mondiala. Multi concurenti de pe glob spuneau ca masina de export japoneza
mersese putin prea bine , folosindu-se de sistemul global de comert liber si pastrand o serie de
bariere comerciale acasa.
Raspunsul conducatorilor japonezi a fost ca tot restul lumii cumpara produse japoneze, pentru ca
erau mai bine faccute si dincolo de orice, erau vandute la preturi competitive pe pietele lumii. Ei nu
puteau insa nega ca produsele sttraine se loveau in Japonia de o serie de bariere comerciale. A gasi
un distribuitor pentru un produs starin era un lucru extrem de dificil in Japonia din cauza
numeroaselor straturi de protectionism , provenite din practica proprietatii intersectate , numita
keiretsu. Era un lucru obisnuit de pilda , ca magazinele japoneze sa vanda doar produse tipice
pentru grupul de magazine din care faceau parte. Loialitatea fata de acel keiretsu din care faceau
parte depasea adeseori dorinta de a cumpara produse mai ieftine din afara.
Internetul a inceput sa constituie o problema pentru practica totusi. Crescand transparenta
preturilor, consumatoriiaveau acum posibilitatea sa decida ce produse vor sa cumpere. Nu mai era
nevoie d sistemul adeseori inefficient al distribuirii , care a dominat economia japoneza. Asa cum
economia japoneza a fost fortata sa se deschida in fata comertului exterior atunci cand comandorul
Perry a intrat cu navele in Golful Tokio, in secolul al XX-lea , la fel si conducatorii de astazi au fost
fortati sa-si schimbe vechiul mod de lucru. Dupa reformarea economiei si a sistemului financiar, a
bancilor si a companiilor, Japonia a devenit deodata mai competitive decat sub sitemul paternalist
cunoscut ca Japan Inc. Randy Charles Epping, „Ghidul începatorului în economia mondial?”, Ed.
Arc, 2002

BIBLIOGRAFIE

Kazuo Inamori „Pentru oameni şi profit’’ – O filozofie a afacerilor secolului XXI (Editura
Economică, Bucureşti, 1998)

1.Ciobanu Ghe.- Burse de valorii tranzacionarea la bursăEditura Economică,

Bucure ti, 1997;

2. Dragotă V.- Pie ei sisteme financiare, Editura ASE, Bucureti, 2008;

3. Stoica V.- Pie e de capitali produse bursiere, Editura Universitară, Bucureti, 2006;
4. Voinea Ghe.- Mecanismei tehnici valutarei financiare, Editura Sedcom Libris, Iai