Sunteți pe pagina 1din 17

Universitatea ALEXANDRU IOAN CUZA

Facultatea de Geografie şi Geologie - Iaşi

Studenti:
-2006-

Megalopolisurile (termen introdus de geograful Jean Gottman) reprezinta


forma cea mai inalta de hipertrofie urbana, situandu-se deasupra celorlalte
superorganisme urbane, cuprinzand si subordonandu-si o serie de conurbatii,
interurbatii si aglomeratii, dar si orase propriu-zise, chiar si unele asezari rurale.
Megalopolisurile au aspectul unor ansambluri de asezari orasenesti cu o desfasurare
spatiala de ordinul sutelor de kilometri, dezvoltandu-se preferential pe anumite axe,
favorizate din punctul de vedere al cailor de comunicatie (litorale, vai, linii de contact),
care pot lasa intre ele spatii mai putin urbanizate, chiar cu fragmente de terenuri
agricole sau de vegetatie naturala.
Termenul de “megalopolis” provine din limba greacă şi înseamnă “oraş foarte
mare”. În antichitate, un grup de greci au plănuit construirea unui imens oraş în
peninsula Peloponez. Planul lor nu a dat roade, dar au construit, totuşi, micul oraş
Megalopolis care există şi azi.
Orasele antice erau asezate in zone calde si regiuni cu pamant arabil, in
principal in vaile fertile ale fluviilor, detineau un cadru construit format din locuinte
spatioase, inconjurate de ziduri care aveau ca nucleu temple sau palate, multe destinate
cultului (Memphis- orasul mortilor, Teba- orasul zeilor) si fiintau ca centre ale
comertului si civilizatiei, dezvoltarii economice, sociale, culturale si politice.
Aparitia oraselor a fost facilitata de producerea unui excedent de bunuri ca
urmare a cresterii fertilitatii solului, aparitiei unor tehnici agricole relativ moderne si
mijloacelor de transport corespunzatoare.
Evolutia orasului in antichitate este reflectata in principal in structura marilor
orase din acea perioada: Teba, Memphis, Ninive, Roma, Alexandria, Sebrecia,
Pataliputra, Babilon, Antiohia, Cartagina, Kattak, Agrigent, Efis, Cezareea.
In evul mediu, metropolele antichitatii au fost depasite ca numar al populatiei
doar de cele ale Orientului Indepartat. Orasul medieval era relativ static din punct de
vedere al evolutiei populatiei, intinderii si structurii sale. Ceea ce era caracteristic
pentru orasele antice si medievale ale Europei nu este intre totul valabil si pentru
evolutia oraselor din America, Asia si Orient, care prezinta adesea caracteristicile unor
orase parazitare. Au fost necesare 3 milenii ca sa apara primele 100 de orase mari, din

2
care 2/3 cu 100.000-200-000 locuitori si doar unul singur cu peste 1 milion. In schimb,
in numai 2 secole s-au constituit aproape 1.600 de astfel de orase, dintre care 1/3
aglomerari urbane cu peste 500.000 locuitori.
Din antichitate si pana in evul mediu, Europa a dat 2 din cele mai mari orase
ale lumii (Roma si Londra) care si-au discutat pe rand intaietatea cu marile orase
chinezesti (Xian, Beijing).
Un rol deosebit de important in cresterea oraselor, in special a metropolelor
moderne bazate pe comert, l-au avut mijloacele de transport. Extinderea orasului in
spatiu este caracterizata de faptul ca suburbiile oraselor centrale au o populatie in
crestere (in multe cazuri depasind-o pe cea a oraselor propriu-zise), in timp ce numarul
locuitorilor oraselor centrale este in scadere. Astfel, se formeaza arii sau districte
urbane in locul oraselor de tip clasic. Explozia urbana a distrus in cateva decenii
echilibrul vechiului oras. Nucleele centrale, care asociau mai multe functii-
rezidentiala, comerciala, profesionala- au fost inlocuite de o specializare regionala in
care centrul urban a devenit sediul activitatilor de conducere si afaceri, pe cand zonele
periferice concentreaza locuinte muncitoresti, industrii, cartiere rezidentiale ale claselor
avute, etc.
Din cele 234 de orase „milionare” ale Terrei, cate existau in 1983, mai mult de
jumatate (138) aveau doar intre 1 si 2 milioane de locuitori, 41 intre 2 si 3 milioane, 26
intre 3 si 5 milioane, iar 29 peste 5 milioane. Tendinta pentru urmatoarele decenii este
de crestere a numarului concentrarilor uriase de populatie, de peste 10 milioane de
locuitori. Daca la inceputul secolului XX omenirea se afla in fata fenomenului
„metropole cu peste 1 milion de locuitori”, la sfarsitul lui o alta categorie s-a impus,
aceea a aglomerarilor de peste 10 milioane, a megalopolisurilor sau regiunilor urbane.
Extinderea spatiala a orasului a condus la disocierea functiilor sale,
transformand strada intr-o simpla cale de trecere, si la distrugerea multor spatii verzi
prin umplerea golului „transei urbane”. Efectele negative pe care le provoaca cresterea
exagerata a oraselor existente sau a imprejuimilor acestora si incercari de stavilire a
expansiunii urbane, de remodelare a structurii acestora.
Din punct de vedere sociologic, tipul ideal de megalopolis corespunde
procesului de dezintegrare a orasului. Dezintegrarea urbana se datoreaza si slabului
control social, mobilitatii excesive a populatiei, comportamentului agentilor privati.

3
Dar marele oras „tentacular” se modifica in principal gratie schimbarilor dimensiunilor
profilului si speculatiei financiare.
Prin importanta pe care au in regiunile in care s-au dezvoltat, prin dimensiuni
si functii, orasele milenare sunt ceea ce numim frecvent metropole. Ele reprezinta
concentrari demografice foarte mari, deseori in jur de 10-20 %, uneori si mai mult din
populatia unei intregi tari. (Parisul concentreaza 19 % din populatia Frantei, Budapesta
20 % din cea a Ungariei).
Orasele milionare ale Terrei sunt cele care coordoneaza, organizeaza si
dezvolta spatii inconjuratoare imense, uneori intreg teritoriul national, dar ocupa si
suprafete din ce in ce mai mari. Sunt intr-un fel mari consumatoare de spatii ,
transformand de obicei terenuri agricole fertile in teritorii urbane, adica in drumuri,
parcaje si constructii, mai rar in spatii verzi. Caracteristica lor esentiala e data insa de
functiile complexe si majore pe care le indeplinesc. Tocmai prin acestea ele sunt
adevarate metropole, inscriindu-se in teritoriu si in cadrul unor retele urbane nationale
ca puncte nodale, polarizatoare si coordonatoare de activitato economice, sociale si
culturale, dar si demografice si spatiale.
Pana in epoca moderna, prezenta marilor orase era un fenomen mai mult sau
mai putin izolat si cu o durata relativ scurta. Abia in ultimele secole „marele oras”,
adica masiva concentrare demografica, economica si sociala, devine o prezenta
permanenta si de anvergura. Ceea ce mai caracterizeaza ultimele secole si mai ales
ultimele decenii este explozia numerica a oraselor pe tot cuprinsul planetei noastre,
tendinta lor continua spre gigantism si complexitate, cat si starea de conflict cu natura
inconjuratoare datorita efectelor nocive si dezechilibrelor pe care le produc teritoriului
in care se dezvolta. Orasele milionare s-au format in epoca moderna ca o consecinta a
dezvoltarii economice impretuoase a omenirii.
Cresterea marilor orase este inlesnita de o gama larga de factori. Intre altii un
rol aparte il joaca o anumita independenta a productiei fata de vecinatatea resurselor
naturale, determinata in primul rand de prograsul tehnolofic si de dezvoltarea
mijloacelor de transport. Treptat dependenta productiei fata de vecinatatea resurselor
naturale a fost inlocuita prin dependenta fata de o vasta retea de factori , intre care
capitalul fizic si uman, apropierea de consumatori, accesibilitatea creditelor, a
mijloacelor de transport si de asigurare. Recrutarea unei forte de munca stabile si
diversificate a fost si ea un factor esential.
4
Dezavantajul cel mai evident al marilor concentrari urbane este congestionarea
traficului urban (New York, Chicago, Tokyo, Paris, Ciudad de México). In unele
locuri, conditiile locale de relief sau clima impiedica expansiunea oraselor sau o fac
foarte costisitoare (Ciudad de Mexico, Los Angeles, Tokyo, Cairo). In altele, din
contra, conditiile geografice favorizeaza foarte mult concentrarea urbana, inlesnind
transporturile si comunicatiile cu teritoriile vecine (Moscova, Paris, Milano, Viena).

Megalopolisuri există pe tot globul : în Brazilia Rio de Janeiro-Sao Paulo-Belo


Horizonte, în Japonia “Tokaido” (ce cuprinde oraşele Tokio, Osaka şi Kobe), dar mai
ales în SUA:”BosWash” ( alcătuit din Boston, NewYork, Philadelphia, Baltimore şi
Washington), ”ChiPitt” sau Marile Lacuri (cu oraşele Chicago, Cleveland, Detroit şi
Pittsburg) şi “San-San” (alcătuit din San Francisco, Los Angeles şi San Diego).În curs
de formare sunt megalopolisuri în Europa, India, China şi Indonezia.

Cum s-au format si dezvoltat unele metropole ale Terrei:

5
Incepand cu a doua jumatate a secolului 20 cand s-a atins nivelul cel mai
ridicat al urbanizarii, o parte din metropole, cele mai dinamice, manifesta o evidenta
tendinta spre supradimensionare. Acest aspect recent al procesului de urbanizare este
numit megalopolizare.
Megalopolizarea duce la aparitia unor vaste arii urbane caracterizate prin
concentrari, dar si dispersie demografica, cat si la o dependenta puternica de
dezvoltarea mijloacelor de transport si de circulatie a informatiilor. Toate acestea
favorizeaza contopirea ariilor metropolitane existente; uneori se ajunge ca procesul de
megalopolizare sa depaseasca mult limitele regionale.
Apar un fel de supermegalopolisuri sau polimegalopolisuri. Un astfel de
polimegalopolis este cel dezvoltat in Europa Occidentala, incepand din Marea Britanie
si continuandu-se prin Belgia si Olanda. Aceasta imensa arie urbana a fost considerata
deseori ca un adevarat Europolis, adica un fel de faza regionala in formarea uni viitor
„oras mondial”, caruia i s-a dat numele de Ecumenopolis.
Tara in care procesul de megalopolizare actuala a atins cel mai ridicat nivel
este, incontestabil, Japonia. In ultimii ani in Japonia existau 5 arii de concentrare
urbana, numite in recensamantul din 1975, arii metropolitane majore (Major
Metropolitan Area):
• Keihin MMA – alcatuita din Tokyo-Kawasaki-Yokohama
• Keihanshin MMA-alcatuita din Kyoto-Osaka-Kobe

• Chukyo MMA (Nagoya)


• Kitakyushe – Fukuoka MMA
• Sapporo MMA.
In afara acestora au mai fost stabilite si 3 arii metropolitane: Sendai, Okayama
si Hiroshima. Megalopolisul nipon se numeste si Tokaido. Acesta este format in primul
rand de reteaua rutiera si feroviara care leaga Osaka de Tokyo, iar in al doilea rand
marele megalopolis nipon care s-a dezvoltat de-a lungul coastei Pacificului, in sudul
Insulei Hanshu, Tokaido inseamna „drumul de coasta rasaritean”. Scheletul acestuia s-
a format inca din epoca feudala. Inceputurile lui se leaga de conditiile vietii social-
istorice a Japoniei medievale de acum o mie de ani, cand tara era alcatuita din opt
provincii care-si disputau intaietatea. In acelasi timp, desi Japonia era un stat
centralizat, imparatul domnea dar nu guverna, lucru pe care-l faceau insa

6
sogunii( dictatori militari). Ca urmare, exista o disociere a capitalei (una politica si alta
administrativa), iar intre ele o rivalitate permanenta. Inlocuirea dinastiilor imperiale sau
a sogunilor ducea de obicei la transferarea capitalelor respective in alte orase. Pentru a
lega aceste numeroase capitale cu restul tarii s-a dezvoltat o retea importanta de
drumuri. Mult timp cel mai important drum imperial al Japoniei a fost Sanyodo, adica
drumul care ducea in lungul coastei de vest a Pacificului, legand restul tarii de Dazaifu,
al doilea mare centru al tarii dupa Kinki. In acea perioada, Tokaido era de importanta
secundara, desi el lega capitalele de campia Kanto. Dar din secolul 9, cand Japonia
rupe oficial legatura cu alte tari, creste importanta campiilor litorale pacifice si a
magistralei rutiere Tokaido.

Astazi, capetele traseului Tokaido cunt cele doua metropole importante ale
Japoniei: Kyoti si Tokyo. Kyoto a fost timp de zece secole resedinta imparatului, in
timp ce puterea executiva se mutase inca din secolul 12 de la Nara la Kamakura, de
unde in secolul 14 s-a mutat la Kyoto si apoi in 1603 la Yeda. In 1868 Yeda a devenit,
sub noul nume de Tokyo, capitala Japoniei.

7
Ca forma, megalopolisul Tokaido este liniar, alungit in lungul coastei
Pacificului. Din cauza conditiilor naturale, trei campii litorale mici, despartite de
prelungire muntoasa care strapung si liniile Tokaido-ului, acesta are o forma
discontinua, fiind de fapt un sistem urban polinuclear. El este alcatuit din 3 mari arii
metropolitane: Tokyo, Nagoya si Osaka.
Pentru Europa una din cele mai mari metropole este Londra, cu o populatie de
unsprezece miloane locuitori, reprezinta un centru al culturii si stiintei, precum si un
centru financiar si economic important. Metropola londoneza este alcatuita din County
of London si Greater London. Londra are cel mai vechi metrou din lume, inaugurat in
1863. Repezinta un centru turistic cu insemnatate mondiala. Specific Londrei esre
suburbia londoneza, Greenwich, acolo unde o bara de bronz coboara de pe zidul
observarorului astronomic prelungindu-se pana in apele Tamisei si marcand G.M.T.
(Greenwich Meridian Time) – meridianul zero cu care incepe numaratoarea fuselor
orare, a meridianelor ce impart imaginar planeta. Primul magalopolis al lumii,
cristalizat după cel de–al doilea război mondial, Boswash–ul, rămâne cel mai tipic,
reprezentând, în acelaşi timp, cea mai puternică concentrare mondială de bunuri
materiale şi umane.
Beneficiind de ţărmuri propice amenajărilor portuare, cât şi de poziţia
geografică foarte avantajoasă atât pentru pătrunderea în interiorul continentului, cât şi
pentru intensificarea legăturilor economice cu Europa, oraşele din zona litorală s-au
dezvoltat vertiginos, mai ales în a doua jumătate a secolului trecut şi prima jumătate a
secolului XX. Creşterea rapidă a populaţiei pe baza imigrărilor masive, conjugată cu
posibilităţi reduse de dezvoltare a aşezărilor spre interior (datorită Munţilor Apalaşi) a
determinat o extindere a suprafeţelor urbane în câmpia litorală şi respectiv o contopire
a oraşelor, formând un mare areal urban, extins aproape continuu de la Boston la
Washington. Lungimea totală a megalopolisului este de aproape de 1000 km. având o
lăţime ce oscilează între 40 şi 150 km. Cu o suprafaţă de circa 140.000 km2, Boswash-
ul depăşeşte jumătate din suprafaţa României şi reprezintă cca. 2% din suprafaţa
S.U.A. Populaţia întregului areal urbanizat depăşeşte 40 mil. locuitori, remarcându-se
totuşi zone cu densităţi foarte ridicate în alternanţă cu altele mai scăzute.

8
În dezvoltarea reţelei de aşezări a viitorului megalopolis se disting câteva
perioade caracteristice:
1. Prima perioadă, desfăşurată până în anul 1720, relevă o limitare strictă a aşezărilor
la litoral. Orientarea predominantă a acestora a fost deci către mare, dezvoltându-
se o serie de porturi ca: Boston, Philadelphia, Nantucket, Newport, New London
şi New Haven. Cel mai important oraş al coloniilor a fost, în această perioadă,
Boston.
2. A doua perioadă (până în anul 1783) se caracterizează printr-o intensificare a
numărului de imigranţi, care ocupă spaţiul din Great Valley, valea fluviului
Hudson şi coridorul Mohawk. Boston-ul împarte acum rolul de conducător al
coloniilor cu oraşul Philadelphia.
3. În perioada 1783-1815 continuă expansiunea comerţului maritim şi dezvoltarea
aşezărilor spre interior. Se dezvoltă oraşul Baltimore ca port şi se întemeiază
oraşul Washington. New York preia supremaţia în competiţia cu oraşele
Philadelphia şi Boston.
4. După anul 1815, până în preajma anilor 1860, continuă dezvoltarea centrelor
secundare. Aceasta este şi era construcţiei canalelor (Syracuse, Binghamton) şi a
căilor ferate (Harrisburg, Altoona) ceea ce asigură legături facile între interiorul
continentului nord-american şi litoralul atlantic.
5. În perioada 1860-1940 se accelerează dezvoltarea aşezărilor urbane, alături de
activitatea portuară un rol tot mai crescând revenind activităţilor industriale.
Modificări substanţiale au loc în peisajul urban, prin apariţia construcţiilor uriaşe
structurarea originală a spaţiului, dezvoltarea reţelei de comunicaţii intraurbane.
6. Perioada de după 1940, considerată ca era urbanizării, se distinge, în general, prin
puternice mişcări de populaţie în regiunile metropolitane. Zonele suburbane şi
oraşele –satelit din jurul marilor oraşe cunosc o dezvoltare foarte accentuată, prin
stabilirea populaţiei imigrante şi prin stabilirea în ariile periferice a populaţiei din
zonele centrale ale oraşelor.
Sub raport demografic remarcăm existenţa în cadrul megalopolisului a cinci
oraşe bimilionare, între care se dezvoltă alte 21 de oraşe cu o populaţie mai mare de
100.000 locuitori şi care realizează treceri neobservabile între centrele primare.
9
Activităţile industriale ocupă în ansamblu megalopolisului un rol important,
plasându-l pe locul I în S.U.A. şi pe locul II în lume, după megalopolisul americano-
canadian al Marilor Lacuri. Sunt dezvoltate in mod deosebit industriile uşoare:
confecţiilor, pielăriei şi încălţămintei, textilă şi tricotajelor, iar dintre ramurile
industriei alimentare: a tutunului, a produselor zaharoase, conservelor de peste şi de
carne etc. Industria grea este reprezentată de ramurile: siderurgie, electrotehnică şi
electronică, material rulant şi rutier, maşini unelte şi chimie.

10
Necesităţile energetice ale megalopolisului sunt acoperite prin aportul unor
mari termocentrale: Boston, New York, Philadelphia şi centrale atomoelectrice: Indian
Point şi New Haven.
Boswash-ul este conectat la un întreg sistem de conducte de gaze (,,Transco”
şi ,,Big Inch”) şi petrol (din zona Golfului Mexic), prin care i se asigură necesarul
energetic şi de materii prime pentru industria petrochimică.
Agricultura acestei mari concentrări urbane este specializată pentru piaţă, în
câmpiile de coastă, obţinându-se produse perisabile destinate direct consumului. Deşi
condiţiile pedoclimatice sunt în general puţin favorabile (soluri nisipoase, frecvenţa
huricanelor tropicale şi a furtunilor de coastă), apropierea pieţei asigură o rentabilitate
sporită a investiţiilor făcute pentru fertilizare, irigare şi protejare a culturilor.
Analiza de detaliu a agriculturii de piaţă, caracteristică marii concentrări
urbane, relevă specializarea fermelor în patru activităţi: horticultură, creşterea
păsărilor, creşterea vacilor de lapte şi legumicultura. Aproape toate oraşele mari ale
megalopolisului nord-est american sunt imense complexe industriale de origine
portuară. Această activitate de transport maritim cunoaşte intensificări deosebite,
existând 7 porturi cu un trafic de peste 20 mil. tone (New York-peste 300 mil. tone,
Philadelphia-60 mil. tone, Baltimore-50 mil. tone, Boston-30 mil. tone).
Megalopolisul din nord-estul S.U.A. poate fi împărţit în 4 sectoare: sudul Noii Anglii,
New York, valea Delaware şi conurbaţia Baltimore-Washington.

11
1 În sudul Noii Anglii, rolul cel mai important revine arealului urbanizat al
Bostonului, axa continuându-se spre vest prin racordarea oraşelor Worcester şi
Springfield, a celor de pe valea Connecticut (prin Hartford), New Haven şi Bridgeport
până la limita cu arealul metropolitan al New York-ului.
Arealul marelui Boston însumează o populaţie de peste 3,55 mil. locuitori
concentrată într-o zonă centrală, dar şi într-o serie de oraşe satelit dispuse sub formă de
semicercuri în jurul oraşului propriu- zis. Primul, în imediată apropiere a Bostonului
include oraşe industriale: Cambridge, Sommerville şi Watertown, al doilea oraşele:
Lynn, Salem, Waltham şi Quinsy, al treilea: Haverhill, Lawrence, Lowl, iar al patrulea
semicerc este alcătuit din: Fitenburg, Worchester, Woonsocket şi Providence.
Legăturile dintre aceste oraşe şi centru se fac printr-o reţea radiară de căi

ferate şi şosele ce pornesc din oraşul propriu-zis.

12
2 Arealul metropolitan al oraşului New York este unul dintre cele mai complexe
din S.U.A., având o populaţie ce depăşeşte 16,6 mil. locuitori (la nivelul anului 1983),
din care circa 7,9 mil. revin oraşului propriu-zis dezvoltarea oraşului New York s-a
datorat în special avantajelor naturale ale plasării portului, poziţiei favorabile în raport
cu căile maritime şi hinterland-ului său continental. Arealul oraşului New York
corespunde cu o zonă puternic remaniată de glaciaţia cuaternară, fluviul Hudson însuşi
fiind un mare canion glacial pe 240 km. până în portul Troy. Oraşul New York este cel
mai important centru industrial al S.U.A. posedând circa 1/8 din totalul marilor
întreprinderi ale ţării. În ceea ce priveşte repartiţia populaţiei în arealul metropolitan se
constată că circa o jumătate aparţine oraşului New York cu cele 5 cartiere ale sale:
(Brooklyn-2,6 mil. locuitori, Queens-2,0 mil. locuitori, Bronx şi Manhattan-câte
1,5mil. locuitori şi Richmond-0,3 mil. locuitori), restul revenind oraşelor satelit.
Densitatea cea mai mare se constată în Manhattan (depăşind 30.000 loc/km2), cartier
spre care se deplasează zilnic circa 3 mil. persoane din celelalte zone ale oraşului.
Oraşul New York este cel mai important centru al lumii contemporane prin
intensitatea legăturilor comerciale, financiare, bancare şi diplomatice.

13
3 Valea Delaware formează o subunitate în cadrul Boswash-ului , întinzându-se
de la sud de Trenton până la sud de Philadelphia şi Washington. Oraşul Philadelphia
împreună cu suburbiile, însumează circa 5,6 mil. locuitori, fiind a patra concentrare
urbană din S.U.A. şi este aşezat la confluenţa râurilor Delaware şi Schwykill. La nord
şi vest Pfiladelphia este înconjurat de oraşe mici: Easton, Bethlehem, Allentown,

Lancaster.

14
4 Conurbaţia Baltimore – Washington, reprezintă partea cea mai sudică a
megalopolisului nord-est american, cu o populaţie de peste 6 mil locuitori. Teritoriul
conurbaţiei aparţine statelor Mariland şi Virginia şi Distictului Columbia, guvernat de
comitetul Congresului. Nucleele de bază ale concentrării urbane sunt oraşele Baltimore
şi Washington. Oraşul Baltimore este localizat la capătul navigaţiei de pe râul
Patapsco, la circa 18 km de golful Chesapeake, dispunând de condiţii propice
dezvoltării activităţii portuare. Populaţia oraşului la nivelul anului 1983 depăşea 2,1
mil locuitori, din care 20% o reprezenta populaţia de culoare. Baltimore este un centru
care s-a dezvoltat exclusiv pe produse importate.
Oraşul Washington este localizat pe râul Potomac, înainte de vărsarea acestuia
în estuarul Chesapeake în zona de contact între munţii Apalaşi, care se întind la vest şi
nord-vest, şi zona de câmpie nisipoasă din est şi sud-est. Washington a devenit capitală
SUA în anul 1800, cunoscând o dezvoltare continuă până în preajma anilor 1950, când
populaţia sa a început să scadă numeric. Din cei peste 3 milioane locuitori, cât are cu
suburbiile sale, circa 54% reprezintă populaţia de culoare, Washington-ul fiind singurul
oraş mare al SUA în care populaţia de culoare este majoritară.
Din punct de vedere industrial, oraşul Washinghton este slab dezvoltat,
industria sa reprezentând numai 10% din producţia realizată în oraşul Baltimore. Sunt
remarcate doar industriile uşoară şi alimentară. Washington reprezintă un centru pentru
turism şi convenţii, pentru educaţie şi artă, important centru bancar, mai ales de când a
crescut rolul guvernului federal în economia naţională.
În oraş există 2 aeroporturi internaţionale cu un trafic anual de circa 15
milioane pasageri.
Sub aspectul banistic este evidentă ponderea foarte mare a spaţiilor verzi
(revenind în medie 53m2/locuitor), a clădirilor cu 10-11 etaje în partea centrală a
oraşului şi a vilelor în zonelor limitrofe. În oraş se situează Capitoliul (sediul
congresului SUA), Casa Albă (reşedinţa preşedintelui), sediile ministerelor şi ale
reprezentanţelor sociale. Funcţia fundamentală a oraşului rămâne cea politico-
administrativă.
Formare megalopolisurilor a fost tinta unor critici asprea din partea multor
specialisti, din punctul de vedere al poluarii urbane, ale problemelor grele care pun in
15
fata aprovizionarii cu apa, produse alimentare, gaz, electricitate, al acoperirii cu
constructii a unor intinse terenuri, foarte fertile (Japonia, Olanda).

Bibliografie:
 Dorel Abraham- „Introducere in sociologia urbana”,
Editura Stiintifica, Bucuresti, 1991
 V.Cucu, Gh. Vlasaceanu, V.Urucu - „Orasele milionare ale
lumii”, Editura Albatros, Bucuresti, 1982
 George Erdeli, Ioan Ianos- „Mari concentrari urbane ale
lumii”, Editura Stiintifica si Enciclopedica, 1983
 J.Beaujeu Garnier- „Geografie umana”, Editura Stiintifica, 1986
 Horia Matei, Silviu Negut, Ion Nicolae, Caterina Radu- „Enciclopedia
statelor lumii”, Editura Merona, 2001
 Al.Ungureanu –„Geografia populatiei si asezarilor
umane”, U.A.I.C, 2002
 Microsoft Encarta ’98

16
17