Sunteți pe pagina 1din 1

Muntele

Marin Sorescu

GENEZĂ
 Publicată în „Moartea ceasului”, în anul 1967, volum ce pune mare
accent pe reprezentarea timpului şi a morţii; este şi o ilustrare a
curentului existenţialist, ce se manifestă în secolul XX ca o expresie a
însingurării individului. Din perspectivă existenţialistă destinul uman
apare absurd, o „regretabilă eroare”.
 În cadrul poeziei, omul este comparat cu Sisif, purtând fără rost povara
vieţii până când ajunge să se revolte împotriva destinului său; el este
condamnat la un destin iraţional, chinuitor, fără finalitate.
 În centrul operei se află eul liric remarcat prin verbe la persoana I,
pronume şi adjective pronominale de persoana I şi vorbirea directă.
 Identificându-se cu un munte, eul liric poate fi privit ca artistul superior
cu un destin neînţeles de oamenii comuni, iar în acest sens poezia
devine o artă poetică.
 Născut spre a fi o fiinţă divină (un munte), omul estesilit prin condiţia
sa păcătoasă să trăiască în efemeritate, banalitate, o existenţă
comună, inferioară.
 Pe de altă parte, conştient de valoarea sa, artistul nu se distinge
existenţial de oamenii comuni.
 Propune atitudinea stoică, dar revolta se acumulează până la
izbucnirea în urlet, simţind că însăşi libertatea îi este afectată,
exclamând retoric dorinţa de intim.