Sunteți pe pagina 1din 22

ARGUMENT

MOTTO:
“ Unui copil trebuie să i se arate cel mai mare respect”
( IUVENAL)

Abandonul şcolar reprezintă o problemă a sistemului românesc de învăţământ


insuficient tratată, o problemă serioasă ce trebuie convertită urgent într-o complexa
strategie de intervenţie. Este vorba cu certitudine de un fenomen care, prin consecinţele
sale semnificative şi prin dimensiunile sale îngrijorătoare, trebuie să fie prezent în agenda
de priorităţi a decidenţilor, a practicienilor şi a beneficiarilor din sistemul educaţional.
Pentru a se întreprinde masuri de combatere a abandonului scolar este nevoie de un studiu
diagnostic care să scoată in evidenta care este rata abandonului, care sunt zonele cele mai
atinse deacest fenomen şi mai ales care sunt cauzele principale pentru toate grupele de
vîrstă şcolară.
Am abordat această temă deoarece abandonul şcolar a devenit în ultimii ani un
subiect controversat în România, cu atât mai mult cu cât de doi ani este membră a
Uniunii Europene. Acesta constituie astăzi un fenomen întalnit în toate sistemele de
învăţământ, şi este o problemă atât de ordin administrativ şi social, dar mai ales de ordin
pedagogic.
În lucrarea de faţă se va dezbate pe larg asupra abandonului şcolar cu precădere
din punct de vedere pedagogic.
Înainte de 1989 rata abandonului şcolar era foarte scăzută, însă imediat după
schimbarea regimului s-a constat că elevii tind tot mai mult să părăsească băncile şcolii.
Astăzi România, din pãcate, se situeazã mult peste nivelul celor mai multe dintre statele
membre sau care au aderat recent la Uniunea Europeană în ceea ce priveşte abandonul
şcolar,relatează AGERPRES.
Rata abandonului este mult mai ridicată în învăţământul urban. Statisticile
demonstrează că şcolile din centrele oraşelor care îşi concentrează serios atenţia asupra
menţinerii ordinii şi a disciplinei , asupra dezvoltării caracterului şi a responsabilităţii
elevilor, precum şi asupra excelenţei şcolare, au un nivel sensibil mai scazut de nereuşite
şi de abandonuri şcolare.
Pentru o mai bună înţelegere a eşecului şcolar se vor prezenta în lucrarea de faţă
atât definiţii, caracteristici şi forme ale acestuia cât şi cauzele care îl determină dar şi
unele metode ce au rolul de a preveni şi combate acest fenomen nedorit într-o societate ce
îşi doreşte să treacă peste urmele lăsate de comunism.
Abandonul şcolar reprezintă conduita de evaziune definitivă ce constă în
încetarea frecventării şcolii, părăsirea sistemului educativ, indiferent de nivelul la care s-a
ajuns, înaintea obţinerii unei calificări sau pregătiri profesionale complete sau înaintea
încheierii ciclului de studii început. (Nemtu, Cristina, Devianta scolara Ghid de
intervenţie în cazul problemelor de comportament al elevilor, Editura Polirom, Iaşi, 2003)
Abandonul şcolar este rezultatul unei combinaţii de cauze interne şi externe, de
factori interni şi factori externi. Fiecare abandon are o istorie personală şi socială legată
de modul cum se aplică diferenţiat principiul dezvoltării. Eşecul şcolar este produsul mai
multor factori cauzali aflaţi într-o anumită configuraţie pedagogică, psihologică şi socială
care determină la rândul ei mai multe consecinţe imediate dar şi de durată.
Eşecul şcolar are la bază mai mulţi factori care pot fi diferiţi, dar cel mai adesea
asociaţi, elevul se confruntă cu o serie de dificultăţi şcolare care au ca principale cauze:
propria persoană, părinţii şi familia, şcoala , comunitatea locală, etc.
Putem distinge cinci mari tipuri de dificultăţi pe care elevul poate să le întâmpine:
dificultăţi de natură somatică, deficienţe intelectuale/cognitive, probleme de învăţare de
ordin instrumental sau dificultăţi de ordin afectiv privind direct copilul, adesea familia sa;
slăbiciuni pedagogice privind şcoala, dar adesea şi părinţi.
CAPITOLUL I
CAUZELE ŞI FACTORII DECLANŞATORI AI EŞECULUI ŞI
ABANDONULUI ŞCOLAR

Eşecul şcolar nu este o problemă nouă, de-a lungul timpului au fost realizate
multiple cercetări pentru identificarea şi prevenirea eşecului şcolar. Odată cu trecerea
timpului şi apariţia unor noi factori ce contribuie la acest fenomen negativ în rândul
elevilor, schimbarea viziunii educativ – informative şi formative , egalitatea de şanse
privind educaţia , suportul psihopedagogic oferit în şcoli , este necesară o implicare a
tuturor factorilor ce contribuie la educaţia şcolară pentru stoparea şi eventual eradicarea
acestui fenomen.
Eşecul şcolar este un fenomen periculos, deoarece el determină efecte negative atât
în plan psihologic individual, respectiv o alterare a imaginii de sine a elevului în cauză,
care-şi va pierde tot mai mult încrederea în propriile posibilităţi şi capacităţi ajungând să
dezvolte o teamă de eşec, cât şi pe plan social, pentru că eşecul şcolar permanentizat
„stigmatizează”, „etichetează” şi conduce la o marginalizare socială cu un nivel crescut
de comportamente deviante şi infracţionale.
Eşecul şcolar are la bază mai mulţi factori care pot fi diferiţi, dar cel mai adesea
asociaţi, elevul se confruntă cu o serie de dificultăţi şcolare care au ca principale cauze:
propria persoană, părinţii şi familia, şcoala , comunitatea locală, etc.
Putem distinge cinci mari tipuri de dificultăţi pe care elevul poate să le întâmpine:

1. Dificultăţi de natură somatică;


2. Deficienţe intelectuale/cognitive;
3. Probleme de învăţare de ordin instrumental;
4. Dificultăţi de ordin afectiv privind direct copilul, adesea familia sa;
5. Slăbiciuni pedagogice privind şcoala, dar adesea şi părinţii;
1. Deficienţele de natură somatică;
Pentru a evidenţia o afecţiune somatică, un deficit senzorial sau condiţiile de
viaţă aberantă pe plan fizic, este necesar un examen somatic complet şi o anchetă
orientată în acest sens. În acest sens un rol predominant îl are familia care trebuie să
fie sensibilă la problemele de sănătate ale copilului prin realizarea unor controale
medicale de specialitate, dar şi medicii prin stabilirea unui diagnostic corect şi
măsurilor de vindecare.
O boală cronică (diabet, infestarea cu h.i.v., pneumonii, etc.), o reacţie cutanată,
infecţii repetate, o deficienţă somatică de lungă durată pot perturba şcolaritatea din
două motive:
- absenţe repetate (nu întotdeauna justificate).
- respingerea mai mult sau mai puţin ascunsă a bolii somatice de
către ceilalţi copii, de părinţi şi dascălii acestora.
Igiena de viaţă a copilului : o oboseală, o instabilitate pot fi legate de o aberantă
organizare a zilei de lucru a copilului, de la şcoală, ca şi de acasă. Trebuie să se
insiste asupra momentelor suficient de prelungite şi frecvente pentru a asigura nevoia
de cheltuială motrică şi de destindere, ca şi asupra necesităţii unui somn îndestulător
şi de bună calitate.
Profesorul, învăţătorul , medicul şi familia pot contribui decisiv la identificarea
cauzelor de natură somatică ce pot conduce la eşec şcolar, iar prin colaborarea
factorilor implicaţi se poate interveni din timp prin măsuri educative adaptate la
nevoile elevului.

2. Deficienţe intelectuale:
Eventualitatea unei deficienţe intelectuale/cognitive constituie, în materie de retard
sau eşec şcolar, o teamă mai mult sau mai puţin mărturisită de părinţi. Diagnosticarea
deficienţelor intelectuale profunde se poate realiza şi înainte de vârsta şcolară, dar
deficienţele medii şi cele lejere nu pot fi suspectate decât în momentul contactului cu
şcoala un mare rol având învăţătorul şi profesorul psiholog în şcolile unde există acesta.

Pentru identificarea deficienţelor intelectuale există o serie de teste ce pot fi


aplicate (teste proiective, teste pentru stabilirea Q.I. , etc), iar programa individualizată
aplicată de învăţător poate constitui un suport real pentru evitarea eşecului şcolar.

3. Dificultăţi instrumentale:
În adaptarea copilului la şcoală sunt implicate mijloacele pe care subiectul le
foloseşte pentru a se cunoaşte şi pentru a cunoaşte lumea exterioară: mai ales
motricitatea sa, viaţa perceptivă, limbajul şi inteligenţa sa. Dificultăţile sau perturbarea
acestor funcţii au ca urmare dificultăţi în realizarea unor activităţi precise (scriere, citire,
calcul matematic), sau a unor activităţi de ordin general (capacitatea de a-şi exprima
propriile gânduri, dificultăţi de raţionament, instabilitate, etc.), creând, în final, la copil
un resentiment şcolar.
Un instrument poate fi normal din punct de vedere anatomic dar perturbat în
funcţionarea sa din mai multe motive adesea imprecise:
- în domeniul limbajului, se poate descoperii un retard oral cu dificultăţi mai
mult sau mai puţin importante pentru însuşirea scrisului (dislexie, disortografie,);
- în domeniul motricităţii, dixplaxiile sau neîndemânarea, stângăcia generalizată,
lentoare, disgrafia, dificultăţi de lateralizare, perturbarea schemei corporale intime şi
reprezentarea în spaţiu;

4. Dificultăţi de origine afectivă:


Dificultăţile afective se structurează foarte schematic în trei registre pe plan şcolar:
- opoziţia;
- instabilitatea;
- anxietatea şi depresia;
Opoziţia activă şi pasivă: poate fi o reacţie la un fapt precis petrecut recent
( conflictul copilului cu dascălul sau, cu unul dintre părinţi etc.), sau se poate înscrie într-
un stil de comportament obişnuit al copilului a cărui origine trebuie căutată într-o
insatisfacţie a relaţiilor afective din interiorul familiei.
Instabilitatea care are două aspecte:
- unul motor: copilul se mişcă mult, nu stă locului;
- altul psihic: labilitatea atenţiei, interesul şi dezinteresul se succed
rapid;
Anxietatea şi depresia: ea jenează evident copilul în relaţiile sale cu alţi copii, cu
dascălii, în activităţile sale şcolare. Anxietatea şi depresia se poate manifesta în plan
psihic printr-un penibil sentiment de insecuritate, de aşteptare a unui pericol
nedeterminat, sau la nivelul corpului prin greţuri, vomă, dureri intestinale, etc. În anumite
cazuri , anxietatea are la bază simptome foarte jenante ca: manifestări obsesionale
(copilul luptă împotriva sosirii neaşteptate a unor gânduri penibile) sau fobice ( frica,
teama, focalizată pe o situaţie precisă, de exemplu teama de pedeapsă, de a fi închis în
casă, etc.). În alte cazuri copilul refuză să meargă la şcoală devenind victime ale unei stări
de angoasă, depresie şi chiar de panica
5. Cauze pedagogice:
Ele sunt foarte frecvente şi diverse ca şi mecanismele care provoacă problemele
şcolare, ele se situează în cadrul şcolar şi familial
La nivelul şcolii: trebuie studiată şcolaritatea anterioară a elevului. Absenteismul, de
pildă, se poate datora bolilor, relaţiilor dificile cu dascălul, dificultăţi de învăţare,
supraîncărcării, neadecvatelor metode de învăţare, perturbaţiilor psihologice anterioare,
dezinteresul faţă de şcoală ca urmare a unor eşecuri repetate, etc. În cauză pot fi puse şi
condiţiile actuale de şcolarizare ca: - admiterea prematură într-o clasă cu un nivel prea
ridicat;
- incompatibilitatea profesor-copil;
- lipsa interesului faţă de copil;
- un profesor fără tact pedagogic, şi slab pregătit;
- lipsa interesului pentru un copil din partea profesorului care îşi
focalizează activitatea sa pe copii străluciţi ai clasei sau, dimpotrivă
pe cei cu dificultăţi;
- schimbarea frecventă a colegilor, profesorilor, programelor,
metodelor etc;
CONFLICTE FAMILIALE SI TULBURARI AFECTIVE

Familia reprezinta nucleul social central in determinarea evolutiei unui individ.


Familia reprezinta „universul” afectiv, social si cultural al viitorului adult. Situatiile traite
repetat si intens de catre copil cristalizeaza trasaturile si coordonatele personalitatii.
Convingerile fiecaruia sunt invatate intai acasa, apoi si prin intermediul scolii, dar si
interactiunea cu semenii. De aceea exista familii care sunt aproape de copil, il sustin si se
implica in viata scoalara a acestuia, dar si familii care au un efect opus. O ambianta
familiala tensionata, lipsa de afectiune dintre soti, deseori insotita de vicii, de certuri si
acte de violenta, determina un mediu nefavorabil dezvoltarii normale a copilului. Din
punct de vedere psihic si social acesti copii sunt traumatizati, ei intrand in scoala fara
achizitii elementare, ceea ce determina de cele mai multe ori esecul scolar.
La nivelul familiei: este clar că rolul familiei este primordial mai mult pe plan
afectiv decât pedagogic. Sunt cazuri în care realitatea este greu de modificat: disocierea
familiei, decesele, divorţul, neînţelegerea gravă, certuri frecvente, consum de alcool,
boala psihică a unuia sau altuia din părinţi, etc. Alte cazuri se referă la situaţii când
părinţii (conştient sau inconştient) nu permit ca elevul să-şi dobândească autonomia şi să
devină responsabil de acţiunile sale, în aceste cazuri copilul poate reacţiona printr-o
conduită de opoziţie pasivă sau activă, generalizată sau focalizată pe şcolaritate. Unii
părinţi sunt prea exigenţi pe planul şcolarităţii, vor cu orice preţ ca odraslele lor să fie
primii din clasă , copilul este suprasolicitat, saturat, dezgustat şi sfârşeşte curând în eşec,
şi în fine alţi părinţi care sunt în număr relativ mare la consultaţii care fără a-şi intoxica
realmente copii cu materiile şcolare, îşi fac griji fără nici un motiv.
Trecând în revistă diferiţii factori ai dificultăţilor şcolare trebuie scos în evidenţă
următoarele: - la originea problemelor şcolare întâlnite în practică se asociază două sau
mai multe tipuri de factori;
- pentru copil sunt relativ severe consecinţele eşecului şcolar, atât la nivelul
său socio-profesional cât şi la nivelul echilibrului său afectiv din cauza conflictelor, a
reacţiilor negative care nu întârzie să vină atât în familie cât şi şcoală;
- consecinţele eşecului şcolar au efect negativ marcând defavorabil
dezvoltarea personalităţii copilului
NIVELUL DE ASPIRATIE SI ANGAJAREA EULUI IN SARCINA SCOLARA

În vederea sprijinirii elevilor şi pentru evoluţia pozitivă a acestora în situaţiile


şcolare, este important să se ţină cont de faptul că în aceste situaţii sunt implicate nu doar
inteligenţa, ci şi nevoia lui de dezvoltare, ambiţia, motivaţia intrinsecă.
Cunoaşterea capacitatilor sale de implicare poate sa ofere un indicator dupa care
un cadru didactic sa se orienteze in stimularea elevilor.
De asemenea un rol important îl are si familia, dar şi clasa din care acesta face
parte. Acestea creeaza mediul in care un copil se poate simti incurajat si stimulat, iar
randamentul sau in invatare va fi foarte ridicat sau poate sa fie unul frustrant prin lipsa de
motivare.
Între succesul scolar si nivelul de aspiratie exista o relatie de interactiune. Astfel,
insuccesul determina un nivel de aspiratie scazut, care la randul sau poate reduce
performanta scolara. Cei mai afectati elevi de un esec scolar prezinta un grad scazut de
toleranta la frustrare, iar aceasta apare atunci cand, din cauze externe sau interne
(deficiente, neincredere in sine, teama de insucces etc.), nu-si poate satisface anumite
trebuinte
De asemenea, in afara de nivelul de aspiratie personal, mai exista si aspiratiile
grupului social, din care face parte elevul. In general aspiratiile elevului evolueaza pe
fondul interactiunilor sociale pentru o apropiere de aspiratiile grupului din care face
parte, fara a se sterge insa diferentele individuale. Nivelul de aspiratie si cel de
performanta pot sa fie ascendente, performanta depasind aspiratia, realizandu-se
autodepasirea. Caracterul autoreglator al activitatii elevului este evidentiat de schimbarile
nivelului de aspiratie in functie de modificarea performantei scolare.

STENIA SI ASTENIA: OBOSEALA LA ELEVI

Kulcsar (1978) se mai referea si la stenia/astenia la elevi. Acestea pot sa influenteze


reusita scolara a elevilor. Cei foarte obositi sunt lenti, nu manifesta interes pentru
activitate, la clasa prefera sa stea linistiti in banca fara a se implica. Acasa comportametul
lor este similar. Desi au capacitati intelectuale, oboseala ii impiedica sa fie foarte motivati
si activi.
La polul opus se situeaza elevii stenici. Acestia sunt energici, activi la clasa, se
implica in diferite activitati. Rezistenta la efort este ridicata, astfel incat pot sa faca fata
cu usurinta solicitatilor scolare si extrascolare.

STABILITATE-INSTABILITATE EMOTIONALA

H.J. Eysenck adauga o noua dimensiune cercetarilor lui Jung asupra tipului
temperamental prin introducerea factorului de „stabilitate/instabilitate” emotionala. Rolul
acestora se vede in modul in care un elev raspunde activitatilor scolare. Un elev instabil
din punct de vedere emotional nu se concentreaza pe durata lunga de timp, atentia sa fiind
fluctuanta.
Instabilitatea isi are gradul sau de normalitate, pana la o anumita varsta, dar prin
educatie, ea se reduce in mod treptat, in functie de temperamentul fiecaruia. Socurile
emotionale repetate, suferite de copil in familie (familii dezorganizate, cu parinti
alcoolici) duc insa la permanentizarea si accentuarea acestei instabilitati.

INCREDEREA IN SINE SI AUTOREGLAREA

In reglarea activitatii scolare participa mecanisme intelectuale, dar si activitatea


intelectuala trebuie reglata. Capacitatea de autoreglare este o abilitate sintetica rezultata
din confluenta factorilor cognitivi, afectiv-motivationali si volitiv-caracteriali. Fara
aceasta capacitate reusita scolara ar sta sub semnul indoielii. Reglarea psihica are in
general o functie adaptativa, iar principala modalitate de formare este invatarea. De
asemenea, controlul si reglarea psihica se centreaza in jurul consiintei de sine.
Autocontrolul si autoreglarea prezinta trasaturi specifice, in functie de natura activitatii,
prezentand diferente individuale si de varsta. De aceea, autoreglarea adaptativa implica
asimilarea factorilor externi cat si acomodarea personalitatii la acestia. Un alt factor
important, implicat in activitatea scolara este anxietatea.

ANXIETATEA
Studiile de specialitate au demonstrat ca cei mai multi copii dezvolta la varsta
mica diverse fobii. In conditii normale, in cazul unor familii suportive acestea se
atenueaza in timp sau chiar dispar. Unii copii insa, mai ales cei proveniti din familii cu
parinti autoritari, pot sa ramana cu aceste trasaturi care in timp sa se dezvolte in anxietati.
Un rol similar il are si cadrul didactic de la clasa. Acesta poate sa fie un factor
anxios sau unul de suport si stimulare. Mai ales pentru prescolarul care paseste in clasa I
si traieste intens atat desprinderea de familie, cat si indepartarea de un mod de invatare
preponderent ludic catre unul mai putin atractiv centrat mai mult pe activitati de invatare,
este important sa intalneasca un cadru didactic care sa-l ajute sa inlature starile anxioase
pentru un succes scolar motivant si incurajator.
In general, anxietatea intensifica starile impulsului, fiind o potentiala sursa de
motivatie, in sensul energizarii procesului de invatare. In cazul unei invatari mecanice si
a altor tipuri, mai putin dificile, de invatare constienta, anxietatea actioneaza pozitiv. Ea
poate sa devina inhibitoare asupra unor teme mai complexe. Pe masura ce se dobandeste
o anumita experienta, anxietatea isi mai pierde din caracterul amenintator. Sarcina
cadrului didactic consta in a ajuta copilul anxios sa obtina succese scolare pentru a
inlatura neincrederea in sine a acestuia. Ziemowit Wlodarski identifica trei categorii in
care pot fi incadrati numerosi alti factori care determina rezultatele invatarii:
particularitatile elevului; factori care caracterizeaza situatia de invatare; particularitatile
cadrului didactic.
In viziunea aceluiasi autor, elev este oricine, daca invata, indiferent de varsta si de
conditiile in care se desfasoara procesul invatarii. Deci elev este si copilul, care incepe sa
vorbeasca si adultul care-si perfectioneaza calificarea profesionala. In afara de acesti
factori interni, exista si factorii externi care influenteaza randamentul scolar.
Desi s-a mai prezentat influenta familiei, rolul acesteia este prea mare pentru a nu
mai fi amintita. Se spune ca familia reprezinta un fel de personalitate colectiva. Initiativa,
fermitatea in actiuni, curiozitatea sau spiritul obiectiv de autoevaluare depind de o serie
de trasaturi pe care le are familia in care traieste copilul. Parintii constituie miezul
grupului familial, insa copilul nu sufera doar influenta adultilor ci si a celorlalti copii
(frati/surori,vecini,verisori etc.). Cercetarile si faptele de viata au demonstrat ca
majoritatea conflictelor dintre frati sunt determinate de pozitia copilului in familie. Alt
factor negativ venit din partea familiei este reprezentat de dezacordul dintre cerere si
oferta, unii parinti exagerand in cerintele fata de copii. Defectele copilului nu reprezinta
decat partea vizibila a unui conflict intre parinte si copil.
CAPTOLUL II
FACTORI IMPLICATI ÎN PREVENIRE

Pentru prevenţia şi intervenţia în cazuri de eşec şi abandon şcolar este necesară


o analiză atentă a factorilor ce pot declanşa aceste fenomene şi utilizarea unor metode şi
tehnici de consiliere individuală care să conducă la rezultate pozitive . Sunt cunoscute
diverse metode de consiliere individuală care pot fi utilizate pentru a sprijini elevul aflat
în situaţie de eşec şcolar în funcţie de factorii /cauzele care a declanşat acest fenomen ca:
- Metode privind întăriri pozitive şi negative ale comportamentului;
- Tehnici de accelerare / decelerare a comportamentului
( SHAPING formatare, întărire gradată , EXTINCŢIA – stingerea);
- Metode în care se utilizează jocul de rol;
- Metode privind rezolvarea unor conflicte;
- Analiza rezultatelor activităţii;
- Anamneza;

In cadrul acestui capitol trebuie analizate atat probleme legate de metodele de


diagnostic, strategiile de preventie, cat si variabilele in evaluarea scolara si personalitatea
profesorului. Personalitatea profesorului se vor raporta la activitatea de invatare a
elevului, deoarece realizarile acestuia din urma depind de profesor si de personalitatea
acestuia.
Profesia de profesor este, in societatea contemporana, o meserie nu foarte
solicitata, dar nici evitata. Profesiunea intelectuala, respectata in general nu ofera celui
care o practica putere, influenta sau venituri foarte mari. Insa, in anumite situatii, confera
satisfactii, alegerea profesiunii de profesor, tinand mai mult de vocatie sau de continuitate
in meserie.
In majoritatea statelor, aceasta profesie este cautata mai mult de femei, deoarece, se
presupune, ca acestea sunt mai capabile sa reliefeze dimensiunea expresiva si afectiva a
acesteia (nu exista studii propriu-zise in Romania care sa confirme acest lucru, ci sunt
doar simple constatari). De asemenea, partea financiara reprezinta un factor care
indeparteaza barbatii. La partea financiara se mai adauga si faptul ca meseria de profesor
ofera o redusa perspectiva de cariera, presupunand numai putine diferente intre debutanti
si cei cu vechime si experienta.
Multe persoane considera clasa drept un loc in care elevul vine sa primeasca
informatii si cunostinte de la un profesor care le imparte in schimbul unui salariu. In
realitate, insa, in clasa, elevii si profesorii se intalnesc, fiecare din ei satisfacand nevoile
celuilalt. Copilul are nevoie sa primeasca, iar profesorul sa ofere. Modul in care reuseste
el sa structureze sau sa organizeze disciplina de invatare reprezinta un factor al eficientei
sale. Personalitatea profesorului ar trebui raportata la motivatia elevului deoarece unii
profesori se dovedesc a fi mai capabili sa determine motivatia elevului decat altii ce
dispun aparent de aceleasi cunostinte si aptitudini.
Ziemowit Wlodarski a incercat sa raspunda la o serie de intrebari: ce insusiri trebuie sa
intruneasca profesorul pentru a realiza scopurile in mod eficient?, ce trasaturi
caracterizeaza un bun profesor?, care dintre trasaturi favorizeaza eficienta actiunilor sale?
Urmand firul acestor intrebari si studiind rezultatele mai multor cercetari, autorul
ajunge la urmatoarele concluzii: profesorii buni sunt cei care dispun de cunostinte solide
reusind sa starneasca interesul copiilor pentru materia predata; o alta insusire este
reprezentata de interesul manifestat de copii si tineri; interes ce se exprima prin tendinta
de a stabili relatii cu acestia nu numai in plan cognitiv; atitudinea unui bun
profesor/educator trebuie sa considere tanarul un adult in devenire; un bun educator, un
bun profesor este bine sa fie activ, aceasta nevoie de a actiona sa fie legata de priceperi
corespunzatoare; unele dintre priceperi sunt legate de tactul pedagogic si sensibilitatea
pedagogica.
Un profesor drept este inconjurat cu respect, insa cand aceasta caracteristica
lipseste, elevii nedreptatiti nu-l mai accepta. Autoritatea profesorului este favorizata atat
de atributele morale inalte, de interesul si bunavointa manifestata fata de tineri, ci si de
echilibrul emotional, de experienta generala, de experienta de viata dar si de cunostintele
profunde din domeniul obiectului pe care il preda.
In afara acestor caracteristici, Davitz J. Si Ball S. mai adauga si faptul ca un bun
profesor isi respecta elevii, sesizeaza diferentele existente intre elevii fiecarui grup - intre
baieti si fete - intre copiii care invata lent si cei care invata repede. Aceasta trasatura il
atrage pe copil, creand impulsul afiliativ. Reprezinta identificarea cu profesorul, intr-un
mod asemanator cu acea identificare realizata cu parintii. Copilul doreste sa invete pentru
a-i fi pe plac profesorului, daca acesta corespunde rolului detinut de parinti. Alt tip de
impuls, este impulsul de autoafirmare.
Rezultatele la invatatura, prin care se poate dobandi un anumit statut in
societate trebuie sa fie clar definite; procedeele de activitate sa fie bine organizate, iar
conditiile sa fie, la randul lor, create de un profesor cu un inalt grad de organizare
personala. Impulsul cognitiv este stimulat de profesorii capabili sa confere un sentiment
al importantei. Cunostintele inseamna putere, iar puterea atrage erori. De aceea un bun
profesor este preocupat nu numai de intelectul copilului, ci si de viata interioara a
acestuia.
Rezumand, se poate observa ca variabilele legate de personalitatea profesorului
sunt destul de mult caracterizate prin caldura, ordine, efervescenta intelectuala si slujesc
obtinerii celor mai bune rezultate din partea copiilor.
Esecul scolar poate fi de tip cognitiv - care se refera la nerealizarea de catre elevi
a obiectivelor pedagogice - dar poate fi si de tip necognitiv - care face referire la
incapacitatea elevului de a face fata si de a se adapta la exigentele scolii (Colectiv.
Psihopedagogie: curs pentru I.D. Iasi: Ed. Polirom, 1998)
Esecul scolar de tip cognitiv poate fi prognosticat prin nota scolara. Aceasta
evalueaza achizitiile si progresul elevului, dezvaluie dificultatile intampinate. Insa acest
cadru de referinta este destul de limitat, deoarece apare efectul “halo” (aprecierea se
realizeaza prin extinderea unor calitati secventiale la intreaga conduita a elevului) ca si,
de multe ori, inconsecventa in notare.
Succesul/insuccesul unui elev in activitatea scolara ar putea fi destul de bine
prognozat prin studierea maturizarii sale psihice, pentru asimilarea si realizarea unor
sarcini scolare. Inteligenta scolara nu este o premisa unica pentru succesul scolar. Ea
trebuie sa fie sustinuta de motivatie, de relatiile dintre profesor si elev, de conditiile
social-economice ale familiei etc. Evaluarea corecta a esecului scolar depinde de
persistenta si amploarea cu care acesta se manifesta. Astfel, esecul poate avea un caracter
episodic, dar el poate sa se extinda si sa capete un caracter permanent, un caracter de
durata. Din punctul de vedere al amplitudinii, esecul se poate manifesta doar la anumite
materii - amplitudine redusa - expresie a dezinteresului pentru ele sau ca urmare a unui
mod neinteresant de predare. Alta forma este esecul cu un caracter generalizat. Elevul
prezinta lacune grave in cunostinte, absenteaza nemotivat, manifesta dispret fata de
autoritatea scolara, iar in clasa perturba orele.
Esecul scolar este, in general, un fenomen subiectiv deoarece acest lucru depinde
de nivelul de aspiratii al fiecaruia: astfel nota 7, de exemplu, este perceputa de un elev
mai slab dotat ca o nota buna, pe cand un alt elev mai ambitios, o poate percepe ca un
esec personal. Aspectul subiectiv al esecului ii confera acestuia si un pronuntat caracter
individual, deoarece el depinde atat de factorii obiectivi externi, cat si de factorii interni,
de modul particular in care elevul se percepe si isi evalueaza rezultatele. Privind esecul
din ambele perspective - obiective si subiective - se poate cere ajustarea reciproca intre
acesti doi factori, ce tin de aprecierea esecului scolar. Problema prevenirii si inlaturarii
esecului scolar reprezinta o problema ce framanta cadrele didactice din toata lumea. Insa
activitatea de inlaturare a esecului scolar este mai dificila decat cea de tratare diferentiata
a elevilor aflati in aceasta situatie.
Printre metodele de prevenire a esecului scolar este necesar sa se aminteasca
urmatoarele :
- sporirea rolului invatamantului prescolar deoarece s-a constatat ca aproape jumatate din
esecurile manifestate in clasele primare si in cele gimnaziale s-au datorat diferentelor
existente la debutul scolaritatii;
- stabilirea unor relatii de parteneriat intre familie si scoala, pentru ca la multi elevi
esecul trebuie cautat mai intai in familie, aceasta reprezentand primul nucleu social si de
invatare; de aceea, parintii ar trebui sa acorde o mai mare atentie scolii, sa manifeste
interes pentru studiile copiilor lor, pentru pregatirea lor si pentru formarea profesionala;
in acelasi timp familia este cea care trebuie sa ofere primele modele culturale;
- sprijinirea materiala a scolii, care trebuie sa asigure resurse materiale si umane de
calitate, corespunzatoare unui invatamant de inalta calitate; programe scolare adecvate
cerintelor unei societati moderne; un climat scolar placut si atractiv;
- cadre didactice bine pregatite, atat in specialitate cat si in competente psihopedagogice,
care sa fie capabile sa determine capacitatile de invatare a fiecarui elev; sa stie sa
stimuleze si sa incurajeze copii; sa cunoasca modalitati de ajutorare a elevilor care
intampina dificultati;
- proiectarea unor actiuni de orientare scolar-profesionale adecvate, astfel incat sa
primeze si interesele elevilor, dar si cererea de pe piata muncii.
Un rol important in obtinerea succesului scolar il are si sistemul de
recompense/pedepse. Plecandu-se de la mecanismul conditionarii operante, studiat de
reprezentantii „scolii comportamentaliste” (Thorndike sau Tolman) cu cat un
comportament este urmat de recompensa cu atat acel comportament se va repeta, acest
fenomen putand sa se intample si invers, comportamentele urmate de consecinte negative
se vor manifesta, cel mai probabil, cu o frecventa mai mica. Si acest sistem de oferire a
recompenselor/pedepselor trebuie sa aiba un moment optim, astfel incat masura adoptata
sa aiba un efect maxim.
Pragul optimal evita extremele: pe de o parte supramotivarea; caracteristica
persoanelor foarte orgolioase, la care nivelul expectantelor este foarte ridicat, ceea ce
poate sa prevada impunerea unor obiective mai greu de atins; iar pe de alta parte
submotivarea, proprie persoanelor care au o incredere scazuta in propriile forte si care de
teama unui esec isi stabilesc obiective mult sub posibilitatile lor reale. Si intr-un caz si in
altul, ambele extreme, sunt periculoase pentru elevi; dorintele exagerate sunt urmate,
aproape in mod sigur, de esec, si implicit de puternice deceptii care vor influenta in mod
negativ activitatea viitoare; de asemenea, nici mentinerea unui nivel scazut al dorintelor
nu este benefic, deoarece aceasta este echivalenta cu stagnarea activitatii si cu scaderea
performantelor.
Posibilitatile de prevenire si de inlaturare a esecului scolar depind si de atitudinile
de asteptare ale profesorilor si ale parintilor in raport cu elevii. Pot aparea subsolicitatea,
prin nefolosirea intregilor capacitati ale elevului, asa cum poate sa apara si
suprasolicitarea. Suprasolicitarea poate sa genereze stari subiective penibile, specifice
unei oboseli cronice. Ambele forme determina insatisfactii, oboseala psihica si
sentimente de inferioritate.
Acestea pot sa fie prevenite sau stopate, prin masuri de igiena scolara si mentala,
precum si prin protejarea afectiva a elevului. Necesara este si indrumarea acestuia pentru
o organizare cat mai eficienta a timpului, atat cel pentru invatat, cat si cel destinat
activitatilor recreative.
Din pacate sistemul de invatamant de la noi din tara, nu invata copilul „cum sa
invete”, ci-l obliga sa devina un fel de robot, care trebuie sa retina cat mai multa
informatie.
Cel mai bine ar fi, pentru a preveni esecul scolar, sa se restructureze programele
scolare, care au devenit o povara, nu numai pentru copii, ci si pentru profesori. Numarul
mare de notiuni depaseste capacitatile de retinere ale unui copil: Si nu este vorba doar de
numarul mare de notiuni, ci si de gama diversa de domenii pe care trebuie sa o strabata
un elev din clasele mici pana in clasa a VIII-a si apoi mai departe pana in clasele de liceu.

Dintre deficienţele / factorii care contribuie la eşecul şcolar mi-am propus să


analizez pe acelea care ţin de familie în special, de relaţiile pe care elevul le stabileşte, în
special relaţiile afective care au ca punct de pornire relaţia de ataşament între copil şi
mamă (figura constantă de ataşament) încă din primii ani ai existenţei sale.

Transmiterea intergeneraţională a tipurilor de ataşament

Copil/ tipul Comportament Adult/tipul de Comportament Intervenţie


de ataşament
ataşament
Ataşament Foloseşte Ataşament autonom Asimilează în mod Îşi asumă rolul de
sigur părintele ca bază coerent şi poate descrie părinte empatic,
sigură de experienţele proprii de se poate descurca
explorare; ataşament; fără sprijin, este
Copilul este Flexibilitate în independent,
pregătit să refacă interacţiune; autonom, creativ
o legătură Capabil de refacerea în relaţie cu
temporar sistemului cu scop copilul;
întreruptă; adaptabil;
Procesele de
ataşare/detaşare le face
cu uşurinţă;
Ataşament Nesigur în Ataşament Idealizează sau ignoră Are nevoie de
anxios explorare, fără dezinteresat(indiferent experienţele cu părinţii, consiliere şi
ambivalent iniţiativă, ) persistă obsesiv în suport psiho –
(evitant) rezervat, timid. afirmaţii despre aceste social;
Se calmează greu, relaţii;
vigilent păstrează Contractat şi inflexibil;
o barieră între el Nu ştie să se ataşeze,
şi figura de nu reacţionează
ataşament; empatic;
Ataşament Copilul este Ataşament preocupat Invadat de amintiri Are nevoie de
anxios hiperchinetic, nu dureroase, consiliere şi de
rezistent explorează sau o supradimensionate, suport psiho-
face inconştient; inconstante, incoerent; social;
Nu-şi asumă Interacţionează
responsabilităţi, imprevizibil cu stări de
fără iniţiativă; frustrare şi agresivitate,
mânie şi histrionism;
Nestructurat în sistemul
de ataşament;
Posibil abuziv în
relaţiile de intimitate;
Ataşament Explorare haotică Ataşament Impredictibil şi Nu îşi asumă rolul
dezorganizat fără scop; dezorganizat dezorganizat în relaţie, parental necesită
Comportament (cu doliu şi traume face experienţe în mod special
adeziv atât faţă de nerezolvate) nerealiste, dezadaptabil, sprijin, consiliere
străini cât şi faţă potenţial adeziv la şi psihoterapie;
de figura drog, alcool, substanţe
parentală/nu pare psihotrope;
să le diferenţieze; Personalitate „border
line”, psihopatie,
tulburări schizofeni-
forme;

În ceea ce priveşte riscul şi eventualul eşec sau abandon şcolar plasează copii /
elevii care prin prisma comportamentului obiectiv, se încadrează în tipurile de ataşament
anxios ambivalent (evitant), tipul de ataşament anxios rezistent şi tipul de ataşament
dezorganizat care au nevoie de suport, sprijin şi consiliere individuală şi de grup. Când
depistarea unor modificări comportamentale ale copilului raportat la tipul de ataşament
ce necesită intervenţie la vârsta preşcolară (peste 5 ani) şi se poate contura un diagnostic
de tulburare primară de ataşament de tip inhibant sau dezinhibant se pot utiliza tehnici şi
metode speciale de terapie în grup sau individuale ca: tehnici de desen, marionete sau
chiar psihodramă, terapia de joc se poate combina cu tehnici de la vârste mici sau mai
mari, în funcţie de abilitatea, interesele copilului, de sistemul de suport aflat la dispoziţie
dar şi de pregătirea terapeutului.
După 12 ani, pentru obţinerea unor comportament asemănătoare ataşamentului
sigur, care să permită relaţii sociale integrative se pot aplica tehnici de terapie cognitivă
de inspiraţie psihodinamică: terapie de grup şi individuală centrate pe problema specifică,
educaţia elevului în relaţii sănătoase de cuplu bazate pe încredere şi respect reciproc,
educaţia limitelor de intimitate şi nonintrusivitate, al permisivităţii, al abuzului de
substanţe (alcool, droguri) cât şi asupra abuzurilor fizice, emoţionale sau sexuale, a
maltratării, evitarea transformării persoanei abuzate sau neataşate la rândul ei în abuzator.

STUDIU DE CAZ

Situaţia a bandonului şcolar în zonele problemă ale României

Pentru a identifica amploarea si profunzimea abandonului scolar am realizat un


studiu al cazurilor de abandon şcolar inregistrate in anul scolar 2009 – 2010 la nivelul
judetului Gorj, precum şi a cauzelor care au determinat pentru fiecare caz în parte
fenomenul.
Cauzele abandonului scolar
Repetentia constituie cea mai frecventa cauza care a generat abandonul scolar, 32, 18% dintre
elevi au renuntat la scoala din aceast motiv. Urmeaza o serie de cauze de natura socio -
familiala: plecarea parintilor in strainatate, lipsa de implicare a familiei, casatoria, familia
dezorganizata. Copiiii ai caror parinti au plecat sa lucreze in strainatate reprezinta o categorie
extrem de vulnerabila expusa riscului de abandon scolar, 15,23 % din cazurile de abandon
inregistrate se datoreaza acestui fenomen; 14, 88% dintre elevi au abandonat scoala din cauza
situatiei materiale precare; 14,19% dintre elevi au renuntat la scoala pentru a se casatori;
11,07% datorita lipsei de implicare a familiei, 6,03% din cauza familiei dezorganizate si
4,15% datorita unei motivatii scazute pentru activitatea scolara.

Concluzii:
• Cei mai mulţi elevi părăsesc şcoala în timpul invatamantului liceal, urmând cei din
invatamantul gimnazial si cel primar .
• Riscul cel mai mare de abandon se inregistreaza la trecerea de la invatamantul primar la cel
gimnazial si de la invatamantul gimnazial la cel liceal. Astfel, în clasa a IX a si a V a se
constata
cea mai ridicata rata a abandonului, elevii manifestand dificultati in a se integra / adapta
condiţiilor sistemului de învăţământ.
• Esecurile repetate, incapacitatea eleviilor de a atinge standarde minimale de performanţă
conduc la scaderea interesului elevului fata de scoala, repetentia fiind principala cauza a
abandonului scolar.
• Situaţia socio-economică precară a unei familii reduce mult şansele accesului la educaţie şi
la
instruire adecvate ale copiilor. Saracia limiteaza posibilitatile perintilor de o oferi copiilor
resursele necesare educatiei.
• Copiii ai caror parinti sunt plecati sa lucreze in strainatate reprezinta o categorie extrem de
vulnerabila expusa riscului abandonului scolar. Multi nu reuşesc să depăşească momentul
dificil
al separării de părinţi, ajungând astfel să manifeste dezinteres faţă de şcoală şi faţă de adulţii
în
grija cărora au fost lăsaţi. La rândul lor, părinţii nu sunt informaţi despre evoluţia copiilor şi
nu
conştientizează consecinţele negative majore pe care plecarea lor în altă ţară şi lăsarea
copiilor
acasă le produc asupra dezvoltării psihice şi emoţionale a acestora.
• Dezorganizarea vietii de familie, climatul familial tensionat, absenta modelelor parentale
pozitive constituie factori de risc care genereaza abandonul scolar.
• Lipsa sprijinului parintilor in pregatirea scolara a copiilor, interesul scazut pentru activitatea
lor
scolar contribuie intr-o mare masura la randamentul scolar scazut al acestora.
8
• Lipsa motivatiei pentru scoala a elevilor care prezinta o toleranta scazuta la efort intelectual
constituie o alta cauza a abandonului scolar. Prin urmare, scoala a ajuns sa fie abandonata
pentru ca nu mai este perceputa ca valoare in sine. Aceasata se coreleaza si cu atitudinea
indiferenta, neglijenta sau ostila a unor părinţi faţă de actul educaţional si fata de evolutia
propriilor copii.
BIBLIOGRAFIE

Andrei Cosmovici (1999): Psihologie Şcolară, Ed. Polirom Iaşi 1999;


Ausubel , D.; Robinson , F. Invatarea in scoala. Bucuresti: E.D.P., 1981.
Davitz si Ball. Psihologia procesului educational. Bucuresti: E.D.P., 1987.
Elliott, St.; Travers, J. „Educational Psychology”. McGraw and Hill, 2000.
Ienistea, O. Dificultatile la invatatura” Iasi: Ed. Medicala, 1981.
Jurcău Nicolae (2001) : Psihologia Educaţiei Ed. U.T. Pres Cluj Napoca;
Kulcsar, T. Factorii psihologici ai reusitei scolare . Bucuresti: E.D.P., 1978.
Osterrith, P. Introducere in psihologia copilului. Bucuresti: E.D.P., 1976.
Rudica, T. Pihopedagogie curs pt. .D.„ cap. „Devierile comportamentale ale elevilor si
combaterea lor. Iasi: Ed.Polirom, 1988.
Verza, E. Psihologia varstelor. Bucuresti: Ed. Prohumanitate, 2000.
Violeta Stan (2003) Ataşamentul - De la teorie la practică: tipărit Grafo-Market s.r.l
-Timişoara ; Salvaţi Copii cu sprijin Unicef
Wlodarski, Z. Legitatile psihologice ale invatarii si predarii. Bucuresti: E.D.P., 1980.
***Colectiv. Psihopedagogie: curs pentru I.D. Iasi: Ed. Polirom, 1998.