MOTTO:
“ Unui copil trebuie să i se arate cel mai mare respect”
( IUVENAL)
Eşecul şcolar nu este o problemă nouă, de-a lungul timpului au fost realizate
multiple cercetări pentru identificarea şi prevenirea eşecului şcolar. Odată cu trecerea
timpului şi apariţia unor noi factori ce contribuie la acest fenomen negativ în rândul
elevilor, schimbarea viziunii educativ – informative şi formative , egalitatea de şanse
privind educaţia , suportul psihopedagogic oferit în şcoli , este necesară o implicare a
tuturor factorilor ce contribuie la educaţia şcolară pentru stoparea şi eventual eradicarea
acestui fenomen.
Eşecul şcolar este un fenomen periculos, deoarece el determină efecte negative atât
în plan psihologic individual, respectiv o alterare a imaginii de sine a elevului în cauză,
care-şi va pierde tot mai mult încrederea în propriile posibilităţi şi capacităţi ajungând să
dezvolte o teamă de eşec, cât şi pe plan social, pentru că eşecul şcolar permanentizat
„stigmatizează”, „etichetează” şi conduce la o marginalizare socială cu un nivel crescut
de comportamente deviante şi infracţionale.
Eşecul şcolar are la bază mai mulţi factori care pot fi diferiţi, dar cel mai adesea
asociaţi, elevul se confruntă cu o serie de dificultăţi şcolare care au ca principale cauze:
propria persoană, părinţii şi familia, şcoala , comunitatea locală, etc.
Putem distinge cinci mari tipuri de dificultăţi pe care elevul poate să le întâmpine:
2. Deficienţe intelectuale:
Eventualitatea unei deficienţe intelectuale/cognitive constituie, în materie de retard
sau eşec şcolar, o teamă mai mult sau mai puţin mărturisită de părinţi. Diagnosticarea
deficienţelor intelectuale profunde se poate realiza şi înainte de vârsta şcolară, dar
deficienţele medii şi cele lejere nu pot fi suspectate decât în momentul contactului cu
şcoala un mare rol având învăţătorul şi profesorul psiholog în şcolile unde există acesta.
3. Dificultăţi instrumentale:
În adaptarea copilului la şcoală sunt implicate mijloacele pe care subiectul le
foloseşte pentru a se cunoaşte şi pentru a cunoaşte lumea exterioară: mai ales
motricitatea sa, viaţa perceptivă, limbajul şi inteligenţa sa. Dificultăţile sau perturbarea
acestor funcţii au ca urmare dificultăţi în realizarea unor activităţi precise (scriere, citire,
calcul matematic), sau a unor activităţi de ordin general (capacitatea de a-şi exprima
propriile gânduri, dificultăţi de raţionament, instabilitate, etc.), creând, în final, la copil
un resentiment şcolar.
Un instrument poate fi normal din punct de vedere anatomic dar perturbat în
funcţionarea sa din mai multe motive adesea imprecise:
- în domeniul limbajului, se poate descoperii un retard oral cu dificultăţi mai
mult sau mai puţin importante pentru însuşirea scrisului (dislexie, disortografie,);
- în domeniul motricităţii, dixplaxiile sau neîndemânarea, stângăcia generalizată,
lentoare, disgrafia, dificultăţi de lateralizare, perturbarea schemei corporale intime şi
reprezentarea în spaţiu;
STABILITATE-INSTABILITATE EMOTIONALA
H.J. Eysenck adauga o noua dimensiune cercetarilor lui Jung asupra tipului
temperamental prin introducerea factorului de „stabilitate/instabilitate” emotionala. Rolul
acestora se vede in modul in care un elev raspunde activitatilor scolare. Un elev instabil
din punct de vedere emotional nu se concentreaza pe durata lunga de timp, atentia sa fiind
fluctuanta.
Instabilitatea isi are gradul sau de normalitate, pana la o anumita varsta, dar prin
educatie, ea se reduce in mod treptat, in functie de temperamentul fiecaruia. Socurile
emotionale repetate, suferite de copil in familie (familii dezorganizate, cu parinti
alcoolici) duc insa la permanentizarea si accentuarea acestei instabilitati.
ANXIETATEA
Studiile de specialitate au demonstrat ca cei mai multi copii dezvolta la varsta
mica diverse fobii. In conditii normale, in cazul unor familii suportive acestea se
atenueaza in timp sau chiar dispar. Unii copii insa, mai ales cei proveniti din familii cu
parinti autoritari, pot sa ramana cu aceste trasaturi care in timp sa se dezvolte in anxietati.
Un rol similar il are si cadrul didactic de la clasa. Acesta poate sa fie un factor
anxios sau unul de suport si stimulare. Mai ales pentru prescolarul care paseste in clasa I
si traieste intens atat desprinderea de familie, cat si indepartarea de un mod de invatare
preponderent ludic catre unul mai putin atractiv centrat mai mult pe activitati de invatare,
este important sa intalneasca un cadru didactic care sa-l ajute sa inlature starile anxioase
pentru un succes scolar motivant si incurajator.
In general, anxietatea intensifica starile impulsului, fiind o potentiala sursa de
motivatie, in sensul energizarii procesului de invatare. In cazul unei invatari mecanice si
a altor tipuri, mai putin dificile, de invatare constienta, anxietatea actioneaza pozitiv. Ea
poate sa devina inhibitoare asupra unor teme mai complexe. Pe masura ce se dobandeste
o anumita experienta, anxietatea isi mai pierde din caracterul amenintator. Sarcina
cadrului didactic consta in a ajuta copilul anxios sa obtina succese scolare pentru a
inlatura neincrederea in sine a acestuia. Ziemowit Wlodarski identifica trei categorii in
care pot fi incadrati numerosi alti factori care determina rezultatele invatarii:
particularitatile elevului; factori care caracterizeaza situatia de invatare; particularitatile
cadrului didactic.
In viziunea aceluiasi autor, elev este oricine, daca invata, indiferent de varsta si de
conditiile in care se desfasoara procesul invatarii. Deci elev este si copilul, care incepe sa
vorbeasca si adultul care-si perfectioneaza calificarea profesionala. In afara de acesti
factori interni, exista si factorii externi care influenteaza randamentul scolar.
Desi s-a mai prezentat influenta familiei, rolul acesteia este prea mare pentru a nu
mai fi amintita. Se spune ca familia reprezinta un fel de personalitate colectiva. Initiativa,
fermitatea in actiuni, curiozitatea sau spiritul obiectiv de autoevaluare depind de o serie
de trasaturi pe care le are familia in care traieste copilul. Parintii constituie miezul
grupului familial, insa copilul nu sufera doar influenta adultilor ci si a celorlalti copii
(frati/surori,vecini,verisori etc.). Cercetarile si faptele de viata au demonstrat ca
majoritatea conflictelor dintre frati sunt determinate de pozitia copilului in familie. Alt
factor negativ venit din partea familiei este reprezentat de dezacordul dintre cerere si
oferta, unii parinti exagerand in cerintele fata de copii. Defectele copilului nu reprezinta
decat partea vizibila a unui conflict intre parinte si copil.
CAPTOLUL II
FACTORI IMPLICATI ÎN PREVENIRE
În ceea ce priveşte riscul şi eventualul eşec sau abandon şcolar plasează copii /
elevii care prin prisma comportamentului obiectiv, se încadrează în tipurile de ataşament
anxios ambivalent (evitant), tipul de ataşament anxios rezistent şi tipul de ataşament
dezorganizat care au nevoie de suport, sprijin şi consiliere individuală şi de grup. Când
depistarea unor modificări comportamentale ale copilului raportat la tipul de ataşament
ce necesită intervenţie la vârsta preşcolară (peste 5 ani) şi se poate contura un diagnostic
de tulburare primară de ataşament de tip inhibant sau dezinhibant se pot utiliza tehnici şi
metode speciale de terapie în grup sau individuale ca: tehnici de desen, marionete sau
chiar psihodramă, terapia de joc se poate combina cu tehnici de la vârste mici sau mai
mari, în funcţie de abilitatea, interesele copilului, de sistemul de suport aflat la dispoziţie
dar şi de pregătirea terapeutului.
După 12 ani, pentru obţinerea unor comportament asemănătoare ataşamentului
sigur, care să permită relaţii sociale integrative se pot aplica tehnici de terapie cognitivă
de inspiraţie psihodinamică: terapie de grup şi individuală centrate pe problema specifică,
educaţia elevului în relaţii sănătoase de cuplu bazate pe încredere şi respect reciproc,
educaţia limitelor de intimitate şi nonintrusivitate, al permisivităţii, al abuzului de
substanţe (alcool, droguri) cât şi asupra abuzurilor fizice, emoţionale sau sexuale, a
maltratării, evitarea transformării persoanei abuzate sau neataşate la rândul ei în abuzator.
STUDIU DE CAZ
Concluzii:
• Cei mai mulţi elevi părăsesc şcoala în timpul invatamantului liceal, urmând cei din
invatamantul gimnazial si cel primar .
• Riscul cel mai mare de abandon se inregistreaza la trecerea de la invatamantul primar la cel
gimnazial si de la invatamantul gimnazial la cel liceal. Astfel, în clasa a IX a si a V a se
constata
cea mai ridicata rata a abandonului, elevii manifestand dificultati in a se integra / adapta
condiţiilor sistemului de învăţământ.
• Esecurile repetate, incapacitatea eleviilor de a atinge standarde minimale de performanţă
conduc la scaderea interesului elevului fata de scoala, repetentia fiind principala cauza a
abandonului scolar.
• Situaţia socio-economică precară a unei familii reduce mult şansele accesului la educaţie şi
la
instruire adecvate ale copiilor. Saracia limiteaza posibilitatile perintilor de o oferi copiilor
resursele necesare educatiei.
• Copiii ai caror parinti sunt plecati sa lucreze in strainatate reprezinta o categorie extrem de
vulnerabila expusa riscului abandonului scolar. Multi nu reuşesc să depăşească momentul
dificil
al separării de părinţi, ajungând astfel să manifeste dezinteres faţă de şcoală şi faţă de adulţii
în
grija cărora au fost lăsaţi. La rândul lor, părinţii nu sunt informaţi despre evoluţia copiilor şi
nu
conştientizează consecinţele negative majore pe care plecarea lor în altă ţară şi lăsarea
copiilor
acasă le produc asupra dezvoltării psihice şi emoţionale a acestora.
• Dezorganizarea vietii de familie, climatul familial tensionat, absenta modelelor parentale
pozitive constituie factori de risc care genereaza abandonul scolar.
• Lipsa sprijinului parintilor in pregatirea scolara a copiilor, interesul scazut pentru activitatea
lor
scolar contribuie intr-o mare masura la randamentul scolar scazut al acestora.
8
• Lipsa motivatiei pentru scoala a elevilor care prezinta o toleranta scazuta la efort intelectual
constituie o alta cauza a abandonului scolar. Prin urmare, scoala a ajuns sa fie abandonata
pentru ca nu mai este perceputa ca valoare in sine. Aceasata se coreleaza si cu atitudinea
indiferenta, neglijenta sau ostila a unor părinţi faţă de actul educaţional si fata de evolutia
propriilor copii.
BIBLIOGRAFIE