FACULTATEA DE STIINTE ECONOMICE

Specializarea : Economia Comertului ,Turismului si Serviciilor

TURISM IN MUNTII FAGARAS

SI IN
IMPREJURIMILE BRASOVULUI
(lucrare de curs)

Student

ECTS anul IV zi /pm

BRASOV
 CAPITOLUL I
Factorii determinanţi ai ofertei turistice
Nivelul şi structura ofertei turistice sunt determinate de un ansamblu
complex de factori naturali, antropici, servicii turistice.
1. Factorii naturali ai ofertei turistice primare sunt reprezentaţi de resursele
sau potenţialul natural al destinaţiei turistice: relief, peisaj, climă, litoral, ape,
faună, floră etc. Valoarea relativă aacestora este dată de atractivitatea,
caracterul şi accesibilitatea lor.
Turiştii solicită aceste valori naturale în mod direct, cu toate că resursele
naturale apar pe piaţa turistică asemenea unei componente particulare a unui
produs turistic oferit spre comercializare. În funcţie de caracteristicile resurselor
naturale, acestea formează diferite tipuri de oferte turistice astfel:
 apele curgătoare, lacurile şi litoralul constituie factori determinanţi ai ofertei
turismului de odihnă şi de agrement;
 fondul piscicol şi cinegetic reprezintă baza ofertei turismului de vânătoare şi
pescuit sportiv;
 rezervaţiile naturale, peisajele pitoreşti, pădurile generează forme de turism
de odihnă sau turism itinerant;
 resursele de ape minerale şi termale, lacurile sărate, nămolurile cu calităţi
terapeutice, mofetele etc., facilitează dezvoltarea turismului de cură şi
tratament balneo-medical.
Componentele naturale, antropice, echipamentul şi capacităţile de producţie
ale ofertei turistice au ca suport teritoriul. Acesta este definit în turism pe plan
cantitativ, prin „capacitatea de primire a teritoriului”, iar pe plan calitativ, prin
„atractivitatea” sa, sau valoarea turistică a teritoriului; valoare turistică naturală sau
creată.
Calitatea factorilor naturali care caracterizează o anumită zonă turistică poate fi
afectată datorită accentuării tendinţei de concentrare a fluxurilor turistice pe
suprafeţe limitate. Ca urmare, a apărut conceptul de dezvoltare durabilă în
turism1, care promovează o serie de principii ce se referă la „satisfacerea

1
trebuinţelor prezente fără a compromite capacitatea generaţiilor viitoare de a-şi
realiza propriile lor nevoi”:
 mediul natural are o valoare intrinsecă pentru turism: menţinerea sa
nealterată are o importanţă vitală pentru generaţiile viitoare – de aceea,
nu trebuie prejudiciat.
 turismul trebuie să se constituie într-o activitate pozitivă care să aducă
beneficii atât comunităţii locale cât şi vizitatorilor;
 relaţia între turism şi mediul natural trebuie astfel constituită încât
dezvoltarea durabilă să fie asigurată pe termen lung;
 activitatea turistică trebuie să respecte proporţiile, natura şi caracteristicile
locului în care se desfăşoară, fără a permite deteriorarea resurselor sau a
avea un impact economic şi social inacceptabil;
 în orice localitate turistică trebuie să se creeze o anumită armonie între
trebuinţele vizitatorilor şi interesele comunităţii gazdă.
Valoarea teritoriului în calitate de determinant al ofertei turistice se
găseşte în relaţie directă cu:
 accesibilitatea şi atractivitatea sa;
 frumuseţea naturală a peisajului;
 configuraţia spaţială;
 condiţii meteorologice specifice: tipul climatului, nivelul şi frecvenţa
precipitaţiilor, intensitatea activităţii solare;
 valoarea terapeutică a factorilor naturali de cură (nămol, izvoare minerale
şi termale);
 originalitatea, frecvenţa şi diversitatea florei şi faunei;
 valoarea patrimoniului cultural şi istoric: artă, obiective istorice, obiective
religioase, folclor, artizanat;
 poziţia ofertei faţă de bazinul cererii, respectiv faţă de fluxurile circulaţiei
turistice.
2. Factorii antropici – ai ofertei turistice se referă la patrimoniul istoric,
artistic şi cultural, infrastructura şi superstructura turismului.
 Patrimoniul istoric,artistic şi cultural cuprinde resurse care motivează
turiştii să întreprindă călătorii având ca destinaţii aceste elemente
determinante ale ofertei turistice. Importanţa resurselor culturale şi
artistice este justificată de caracterul lor original, specific care oferă
posibilitatea diferenţierii producţiei turistice în relaţia cu piaţa
internaţională. Existenţa unei infrastructuri adecvate este esenţială
pentru ca oferta turistică potenţială să se transforme în ofertă reală
(efectivă) prin facilitarea accesului turiştilor la localităţile, zonele sau
ţările turistice.
Superstructura turismului sau baza tehnico-materială a acestuia este
formată din structurile de primire turistice care sunt construcţii şi amenajări
destinate cazării turiştilor, servirii mesei, agrementului, transportului acestora sau
tratamentului balnear.
Baza tehnico-materială a turismului cuprinde:
 mijloace principale de cazare (hoteluri, moteluri, pensiuni, vile);
 mijloace complementare de cazare (popasuri turistice, tabere, cămine,
sate de vacanţă);
 mijloace intermediare de cazare (campinguri, locuinţe perticulare);
 capacităţi destinate alimentaţiei publice (restaurante, cantine);
 capacităţi destinate întreţinerii sănătăţii (sanatorii, case de odihnă,
policlinici, dispensare);
 construcţii şi instalaţii necesare prestării unor servicii curente şi
administrative (magazine pentru comerţ, spălătorii, frizerii, oficii bancare,
agenţii de voiaj);
 baza tehnico-materială pentru agrement şi cultură (parcuri, terenuri şi săli
de sport, cinematografe, săli de concerte, cazinouri, baruri, cluburi de
noapte, mijloace de transport pe cablu).
Particularităţile bazei materiale a turismului ce ţin de specificul ofertei turistice:2

2
  corespondenţa dintre baza tehnico-materială şi resursele naturale
turistice, atât pe plan calitativ-structural, cât şi pe plan cantitativ, ca volum
al dotărilor;
 adaptarea bazei tehnico-materiale unui anumit segment al cererii turistice
este o particularitate generată de rigiditatea ofertei turistice;
 capacităţile de producţie turistică necesită echipamente de valoare
ridicată;
 raportul, în general invers proporţional între efortul investiţional şi calitatea
atracţiei turistice a resurselor naturale.
Strategia diversificării serviciilor turistice trebuie concepută astfel încât, în
funcţie de resursele turistice primare şi secundare ale unei zone, să stimuleze prin
diversitatea şi atractivitatea lor pe fiecare turist, pentru ca acesta să solicite cât mai
multe prestaţii; să ofere alternative şi posibilităţi de petrecere agreabilă a timpului
liber în orice împrejurare şi în orice oră din zi; să permită substituirea neforţată, în
funcţie de împrejurările dictate de condiţiile locale concrete, a unei variante de
conţinut la fel de atractiv, capabilă să satisfacă pe deplin preferinţele turistului; să
permită compensarea reducerii volumului de activităţi turistice provocat de tendinţa
ce se manifestă pe plan mondial de scurtare a duratei unui sejur mediu într-o ţară,
prin intensificarea ofertelor atractive, în măsură să genereze creşterea solicitărilor
de servicii turistice pe fiecare zi/turist dintr-o unitate de sejur mediu.3
Standardizarea serviciilor turistice la nivelul întregii oferte este imposibilă datorită
diversităţii şi eterogenităţii lor. Această caracteristică este particularizată de
specificul mediului în care sunt prestate serviciile turistice şi de individualizarea lor
la nivelul consumatorului. Nivelul calitativ al serviciilor turistice este esenţial în
procesul de apreciere a ofertei de către consumatori.

3
 CAPITOLUL 2.
TURISM IN MUNTII FAGARAS IN ZONA
SÂMBĂTA DE SUS

2.1.Cadrul natural

Munţii Făgăraşului, Alpii României, reprezintă cel mai întins, înalt şi

impresionant masiv muntos al ţării, fiind un obiectiv atractiv pentru mulţi turişti,
alpinişti şi schiori.
 Fig. 2.1 Harta României

Munţii Făgăraşului fac parte din Carpaţii Meridionali, sunt aşezaţi aproape în
centrul ţării fiind cuprinşi între Valea Oltului la vest, Piatra Craiului şi Munţii
Perşani la est, Depresiunea Făgăraşului (Ţara Făgăraşului) la nord şi
Depresiunile Câmpulung, Brădetu, Arefu, Jiblea la sud. Cu o lungime de peste
70 km şi o lăţime de cca 40 km ocupă o suprafaţă de aproape 300 km2 fiind cel
mai mare masiv muntos din ţară. Pe această suprafaţă se disting două şiruri de
munţi: unul nordic format de o creastă înaltă neântreruptă, orientată est-vest,
Munţii Făgăraşului propriuzişi, prazentând numeroase culmi secundare spre nord
şi sud şi unul sudic mai puţin înalt, adânc ferestruit de ape constituit din munţii
Păpuşa-Iezer, Ghiţu, Frunţii şi Cozia.
Cele două şiruri sunt despărţite de valea superioară a Dâmboviţei, în partea
estică şi Depresiunea Loviştei, în cea vestică.
Lanţul nordic al Munţilor Făgăraşului formează, de la est către vest, o
creastă principală lungă de peste 70 km, cuprinsă între Piatra Craiului şi Defileul
Oltului de la Turnu Roşu – Câineni. Ea se prezintă cas o succesiune d vârfuri
semeţe în partea centrală, cu altitudini ce depăşesc 2400 m şi chiar 2500 m.
În Munţii Făgăraşului se află opt din cele paisprezece vârfuri din România
care ating altitudinea de 2500 m: Moldoveanu (2544 m), Negoiu (2535 m), Viştea
Mare (2527 m), Lespezi (2517 m), Vânătoarea lui Buteanu (2507 m), Hârtopu
(2506 m), Cornul Călţunului (2505 m) şi Dara (2500 m).4

2.1.1. Relieful

Asocierea unor interfluvii ascuţite, puternic

denivelate, care se extind pe zeci de kilometri într-o
structură armonioasă, cu interfluvii etajate, alături de
ulucuri glaciare adânci, marcate de lacuri şi cursuri
de ape repezi, toate subliniate de particularităţile

4
biopedoclimatice, alcătuiesc adevărata sinteză a peisajului alpin care
caracterizează Munţii Făgăraş – Iezer.
Altitudinile mari din masa muntoasă, pantele accentuate faţă de unităţile
limitrofe, culoarele de vale şi depresiunile marginale formează elementele majore
care delimiteaz net această unitate.
În nord, faţă de depresiunea Făgăraş, limita este formată dintr-un abrupt
cvasirectilin,cu o denivelare de circa 800 m, sub care se dezvoltă o fâşie
piemontană. Se remarcă prezenţa pădurilor de fag şi conifere care coboară până
la limita depresiunii.
Baza abruptului Făgăraşului este marcată şi de inversiuni de temperatură,
circulaţia descendentă a maselor de aer (foehnul) făcându-se simţită în
jumătatea nordică a depresiunii Făgăraşului, unde aşezările se îndesesc şi unde
predomină terenurile arabile.
Limita vestică este formată de Defileul Oltului, cu cele două sectoare, întrerupte
în partea centrală de Depresiunea Loviştei. Valea Olului constituie şi o puternică
axă de circulaţie, care şi-a complementat funcţiile, amprenta activităţii antropice
fiind evidenţiată mai ales prin barajele şi lacurile construite.
Munţii Făgăraş intră în contact, în partea sudică, prin Munţii Cozia, Frunţi,
Ghiţu şi Iezer, cu Subcarpaţii Getici. Depresiunile de contact accentuează
diferenţa dintre munte şi Subcarpaţi (Depresiunea Câmpulung pe Râul Târgului,
Bazinul Corbi – Nucşoara pe Râul Doamnei, Brădet – Brăduleţ, culoar
depresionar aliniat pe Vâslan, depresiunile Căpăţâneni – Arefu pe Argeş,
Sălătruc pe Topolog şi Jiblea pe Olt şi Coisca). Contrastul înscris în peisaj este
amplificat de aşezările grupate pe fundul acestor areale depresionare, de
specializarea lor în pomicultură, creşterea animalelor şi prelucrarea lemnului.
Aspecte mai complexe apar în cadrul limitei de est, unde Munţii Făgăraş
intră în contact cu unităţi distincte – Culoarul Bran – Rucăr – Dragoslavele,
Masivul Piatra Craiului şi Munţii Perşani. Platforma brăneană pătrunde în
această zonă de contact unde desemnează, la ±1200 m, un culoar denivelat
datorită eterogenităţii petrografice şi tectonicii foarte variate. Acest nivel este
dominat de suprafaţa râu – şes la ± 1600 m, ceea ce confirmă existenţa unui
culoar miocen între Făgăraş şi Piatra Craiului.

Foto
2.3.
Creasta

Făgăraşului

Fiind delimitat strict de masive înalte, acest culoar păstrează aceeaşi

vegetaţie formată din păduri de conifere şi fag. Prezenţa unor bazinete ca cel de
la Sătic, vechile drumuri de transhumanţă care legau Depresiunea Braşovului,
prin Valea Bârsei de cursul superior al Dâmboviţei, toate au favorizat
transformarea unor vechi sălaşe în aşezări permanente. Valorificarea
potenţialului hidroenergetic al Dâmboviţei, alături de exploatarea echilibrată a
fondului forestier, pastoral, cinegetic şi piscicol, au caontribuit la introducerea
eficientă în circuitul economic a acestui sector de limită.
Creasta principală a Făgăraşului se dezvoltă de la vest către est pe circa
70 km, menţinându-se frecvent la peste 2000 m (Moldoveanu – 2544 m, Negoiu
– 2535 m,Viştea Mare – 2526 m, Călţun – 2522 m).
Din ea se desprind creste secundare, către sud depăşind 20 km, pentru
ca în nord să se reducă numai la 8 – 12 km. Local, cu o dezvoltare similară, apar
suprafeţe de nivelare care desemnează o netă asimetrie, efect al particularităţilor
geologice – şisturi cristaline dispuse sub forma unui larg anticlinoriu cu flancul
nordic faliat. Prezenţa formelor glaciare, cu o largă extensiune şi cu numeroase
particularităţi locale, relieful periglaciar şi crionival cu o dezvoltare maximă, sunt
elemente de bază care definesc unitatea treptei înalte, cea a Masivului Făgăraş.5
Către nord – est, altitudinile Făgăraşului scad treptat, crestei interfluviale
luându-i locul o suprafaţă largă, o zonă de cumpănă de ape difuză pentru
afluenţii Bârsei, ai Sebeşului şi ai Şincăi. Acest compartiment înalt, care domină
Culoarul Tămaşului, Munţii Perşani şi extremitatea estică a depresiunii Făgăraş,
îl formează Munţii Ţagla.
Spre sud, Masivul Făgăraş este continuat de o treaptă mai coborâtă
formată din culmi izolate prin văi care s-au adâncit puternic. Această treaptă mai
coborâtă este delimitată de Făgăraşul propriu-zis prin arealul depresionar al
Loviştei care se continuă la est de Topolog până la Valea Doamnei sub forma
unor curmături şi bazinete (Poienile Vâslanului, Vidraru şi Bahna Rusului).
Extremitatea sud-estică din masa montană a Făgăraşului o formează
Masivul Iezer. Despărţit prin Culoarul Oticului de Făgăraşul propriu-zis, Iezerul
păstrează unele aspecte de mare omogenitate cu Masivul Făgăraş: urme
glaciare, suprafeţe de nivelare, relief periglaciar şi crionival etc.
Toate aceste subunităţi montane – Făgăraş, Ţagla, Cozia, Frunţi, Ghiţu şi
Iezer – însumează o serie de elemente comune cum ar fi conservarea formelor
de relief în funcţie de natura petrografică (relief glaciar, suprafeţe de nivelare,
umeri etc. în masivele înalte); desfăşurarea asimetrică a versanţilor – cei nordici
abrupţi, iar cei sudici căzând în trepte; linia marilor înălţimi corespunzătoare
cumpenei de ape, deci lipsa văilor total transversale, precum şi dispunerea
zonală a formelor periglaciare şi crionivale faţă de marile centre glaciare din
cuaternar.
Pe acest fond au apărut şi o serie de caractere proprii marcate de vegetaţie,
de prezenţa lacurilor glaciare, de posibilităţile de valorificare ale potenţialului
natural.
Imagini surprinse in imprejurimile Brasovului :
- imagini din muntii Bucegi , de pe platoul Caraiman
- imagini din Poiana Brasov si Postavarul

5
- imagini de la pestera Dimbovicioarei
- imagini din zona localitatii Bran