Primul dintre reformatorii care a relevat raul pe care l-au produs indulgentele in

cadrul Bis. Catolice a fost Wiclef. Inca din secolul 14 el a aratat ca odata cu adoptarea
indulgentelor in interiorul catolicismului nu putea sa apara decat raul. Toti cei ce au
incercat sa reformeze Biserica Catolica (Hus, Savonarola) au fost arsi pe rug. Principala
cauza a reformei religioase a fost legata si de afirmarea bisericilor nationale ce-si
manifestau tot mai mult independenta fata de papalitate.
Lutheranismul
Martin Luther afirma că un individ este mântuit numai datorită milei şi bunătăţii
divine, în urma credinţei neabătute în Hristos şi nu în urma eforturilor omeneşti de a
câştiga favorurile lui Dumnezeu.
In ciuda cunostintelor sale Luther se lovise de anumite lipsuri in viata sa spirituala,
fapt ce l-a determinat sa creada ca salvarea este posibila doar prin credinta, care era un
dar harazit de Dumnezeu, ce nu poate fi cumparat. Aceste idei inofensive erau de fapt
eretice (blasfemii impotriva credintelor religioase acceptate), deoarece duceau la
concluzia ca toate ceremoniile si practicile prescrise de Biserica pentru a servi mantuirii
credinciosilor erau inutile.
Prima disputa initiata de Luther a avut ca subiect o alta problema, cea a
indulgentelor – acestea erau documente care, in anumite situatii, puteau fi cumparate de
catre credinciosii care preferau mai degraba sa plateasca suma respectiva decat sa
indeplineasca penitentele date pentru ispasirea pacatelor lor. Aceasta practica oferea
conducatorilor bisericii o sursa importanta de venit, dar s-a ajuns foarte usor la abuz. In
vremea lui Luther, oamenilor li se spunea ca daca vor cumpara o indulgenta, vor putea
pune capat suferintelor prietenilor si rudelor care se aflau in purgatoriu.
Acest lucru l-a infuriat intr-o asemene a masura pe Luther, incat a batut in cuie, pe
usa bisericii din Wittenberg, o petitie impotriva vanzarii de indulgente. Petitia continea
95 de teze (argumente) – modul natural in care un invatat lua pozitie fata de un subiect de
factura intelectuala si provoca o discutie. Dar atacul lui Luther viza un raspuns mult mai
larg, in afara cercurilor de carturari, iar ideile sale s-au raspandit cu o rapiditate de
necrezut datorita uni inventii relativ recente – tiparnita.
Ulterior a facut un pas hotarator, respingand autoritatea infailibila a Papei si
traditiile instaurate de Biserica, sustinand ca Sfanta Scriptura (Biblia) era singura
autoritate adevarata in practica si credinta crestina. Deoarece numeroase doctrine si
practici ale Bisericii Catolice fusesera dezvoltate in perioada postbiblica (si din acest
motiv, sustinea Luther, erau corupte) se impunea o noua religie, radical reformata,
Scos in afara legii de Carol si excomunicat de Biserica, Luther a fost adapostit de
prieteni si si-a petrecut iarna la un castel saxon din Wartburg. Acolo a tradus Noul
Testament in limba germana, creand o capodopera care a conferit limbii literare germane
trasaturile specifice.
Efortul lui Luther si al reformatorilor de a traduce Scripturile in limbi nationale a
avut efecte de lunga durata; in tarile protestante oamenii obisnuiti aveau posibilitatea sa
citeasca singuri „cuvantul lui Dumnezeu” si timp de secole lectura regulata a Bibliei a
devenit atat de obisnuita, incat a influentat modul de gandire si exprimare din viata de zi
cu zi.
Numarul sacramentelor a fost redus de la sapte la trei, iar Liturghia a devenit o
ceremonie predominant comemorativa. Preotii nu mai erau considerati o categorie aparte
a populatiei si aveau voie sa se casatoreasca. Manastirile au fost desfiintate (Luther s-a
casatorit in 1525 cu o fosta calugarita).
Luther a murit in 1546, dar razboaiele au continuat in Germania pana cand ambele
parti au constientizat cat erau de epuizate si s-au decis sa semneze Pacea de la Ausburg,
in 1555. Principiul pe care se baza aceasta pace era spiritual si dovedea ca europenii nu
erau inca dispusi sa fie toleranti: principele fiecarui stat avea puterea sa aleaga religia pe
care o dorea si sa o impuna si supusilor lui.
Calvinismul
Calvin sustinea ca salvarea (sau condamnarea) sufletului nu depindea de om, ci
fusese decisa dinainte (predestinata) de Dumnezeu; cei pe care El ii alesese pentru a fi
salvati erau „alesii”. Chiar daca aceasta doctrina a predestinarii suna destul de sinistru, i-a
determinat pe calvinisti sa se comporte, cel putin in aparenta, ca si cum ar fi facut parte
dintre cei „alesi” si deci erau nevoiti sa pastreze un inalt standard de disciplina si
moralitate O alta trasatura aparte a Calvinismului era faptul ca nu permitea statului sa
guverneze bisericile, ci mai degraba oferea pastorilor si congregatiei putere religioasa,
politica si sociala. Adeptii Calvinismului s-au reunit in Olanda la Dort, in 1618. Acolo au
formulat ceea ce numim acum ‘cele cinci puncte ale Calvinismului’
1. Totala neputinta sau Totala depravare
2. Alegerea neconditionata
3. Mantuirea speciala sau Iertarea limitata
4. Harul irezistibil
5. Perseverenta sfintilor
Zwinglianismul
In 1518 Zwingli a venit la Zurich in calitate de preot al catedralei si a inceput
imediat sa tina predici care explicau Evanghelia dupa Matei. In saizeci si sapte de teze
Zwingli a accentuat autoritatea Bibliei, mijlocirea Domnului Hristos si indreptatirea prin
credinta. Inevitabil, s-a confruntat cu intrebarea daca crestinul trebuie sa asculte de
Dumnezeu, care vorbeste in Biblie, sau de Roma. Cu ocazia Pastilor din anul 1525, in
catedrala din Zurich un serviciu de impartasanie tinut in limba germana a inlocuit
liturghia in latina, acest eveniment marcand inceputul oficial al Reformei in acest oras.
Tinta lui era sa restaureze simplitatea Evangheliei. . In 1531 Zwingli a insotit trupele
protestante pe campul de lupta de la Kappel, unde a fost omorat. El era un patriot
inflacarat, un model de politician crestin. Lucrarea sa a fost continuata de catre Heinrich
Bullinger.
Anglicanismul
In conditiile in care pe continent se declansase Reforma religioasa, Henric s-a
preocupat si el de aceasta problema. In vederea reformarii Bisericii engleze, regele a
actionat pentru a-si asigura sprijinul politic si religios si a convocat de mai multe ori
Parlamentul si pe reprezentantii clerului, a fost proclamat seful suprem al Bisericii
Angliei in anul 1531, iar prin Actul de Suprematie, din anul 1534, a fost recunoscut de
Parlament ca sef suprem al Bisericii Angliei.
A urmat, intre anii 1536 si 1539, desfiintarea manastirilor si secularizarea averilor
lor, ceea ce a facut ca in proprietatea coroanei engleze sa intre importante fonduri
funciare ale Bisericii. Reforma a contribuit la consolidarea monarhiei absolute in Anglia.
Henric, care la inceput a fost atasat profund catolicismului, a fost determinat sa
reformeze Biserica si din alte motive. El dorea ca Papa sa nu-si mai poata exercita
autoritatea in statul englez.
 Cu toate că si-a dus până la capăt opţiunea de a scoate Anglia de sub autoritatea
papală, Henric al VIII-lea al Angliei, regele care a „inventat” anglicanismul, a păstrat
dogma catolică, fără a accepta principiile luteranismului şi calvinismului, menţinând
ierarhia bazată pe episcopi, doar ca acestia erau numiti de catre rege.
Forma sa doctrinară se realizează abia în timpul reginei Elisabeta I, prin “Cele 39
de Articole” stabilite în Adunarea Clerului din anul 1562. In timpul domniei Elisabetei I,
Biserica anglicană devine Biserica oficială. Regina a stabilit o Biserică ce reprezenta un
compromis între credinţa protestantă şi cea catolică.
Contrareforma
Miscarea de reforma care s-a produs in secolul al XVI-lea in interiorul Bisericii
Catolice, ca reactie la reforma protestanta este cunoscuta sub numele de reforma catolica
sau contrareforma. Se dorea in primul rand o purificare, o reinnoire a Bisericii.
Papa Paul al III-lea care a pastorit intre 1534 si 1549 a fost cel in timpul caruia s-a
inceput reforma catolica. La 2 iunie 1536 papa Paul al III-lea a anuntat convocarea unui
conciliu.
Locul de desfasurare al conciliului a fost ales orasul Trento, din nordul peninsulei
italice, dar care la acea vreme facea parte din Imperiului Romano-German. Conciliul de
la Trento a avut doua sarcini principale: definirea dogmei si restaurarea disciplinei; insa i-
a lipsea obiectivul major: reunirea crestinilor.
La Trento nu s-a dat nici o interdictie credinciosilor de a traduce si de a citi Biblia
in limba vulgara. Insa se cerea referinta la Vulgata; numai Biserica catolica avea puterea
de a interpreta screrea sfanta. Mai mult, papa si episcopii erau cei care detineau puterile
incredintate de Iisus Christos, Sfantul Petre si alti apostoli.
La Trento sacramentele si-au regasit importanta. Participantii la Conciliu au
reafirmat credinta in cele sapte sacramente si s-a insistat asupra fortei si puterii acestora.
Un al doilea nivel al hotararilor Conciliului este cel al exigentelor morale si disciplinare.
Era necesara stabilirea unei discipline in interiorul Bisericii daca se dorea transmiterea
mesajului Bisericii catre mase.
Cel mai mare ajutor papalitatii si reformei catolice l-a adus insa „Compania lui
Iisus”, care a jucat un rol deloc de neglijat in secolele XVI-XVIII. „Compania lui Iisus” a
contribuit la propagarea catolicismului in lumea intreaga. Fondatorul ordinului a fost
Ignatiu de Loyola (1491-1556),
Consolidarea Bisericii romane s-a srpijinit si pe o institutie deja existenta:
inchizitia si alta noua creata in secolul al XVI-lea: Congregatia Indexului.
Inchizitia isi are originea in lupta impotriva albigenzilor din sudul Frantei de la
inceputul secolului al XIII-lea. Inchizitia romana a fost proclamata printr-o bula papala in
anul 1542 de catre papa Paul al III-lea. Era condusa de Congregatia Sfantului Oficiu.
Tribunalele compuse in special din teologi dominicani urmareau si judecau suspectii.
Inchizitia avea sarcina de a pedepsi erezia. A fost abolita in 1854. In istoriografie a fost
accentuata cruzimea Inchizitiei, in special a celei spaniole, dar care nu a fost totusi cu
nimic mai dura decat tribunalele ce judecau ereticii din tari ca Anglia (a se vedea
condamnarile la moarte ale catolicilor din timpul Elisabetei a II-a) sau Germania.
Odata cu pacea de la Augsburg (1555) unitatea religioasa a Europei occidentale a
fost taiata in doua blocuri confesionale. Astfel catolicismul era preponderent in sud (in
zona mediteraneeana), in Irlanda (ramasa la catolicism in primul rand din ratiuni
politice). In Germania de sud, Austira, Boemia, Polonia, o parte din Ungaria reforma
catolica a reusit sa elimine in buna masura protestantismul. In Franta, ambele confesiuni
erau bine reprezentate, iar lupta dintre protestanti si catolici a luat forma unui razboi civil.