Sunteți pe pagina 1din 3

Beleuţă Ramona-Diana Clasa a XI – a MI2

Religiile lumii
Religia este credința în supranatural, sacru sau divin și codul moral, practicile de
ordin ritual, dogmele, valorile și instituțiile asociate cu această credință. În cursul dezvoltării
sale religia a luat un imens număr de forme în diverse culturi sau persoane.

Religii moderne majore

• Creștinism

o Ortodoxism

o Catolicism

 Romano-Catolicism
 Greco-Catolicism
o Protestantism

 Confesiunile Reformei
 Confesiuni neoprotestante
 Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea

 Biserica Baptistă
 Biserica Penticostală
• Islam
• Hinduism
• Taoism
• Budism
• Iudaism
• Shintoism

Creștinismul este una din cele trei religii monoteiste contemporane, alături de iudaism și
islam. Considerând împreună catolicii, protestanții și ortodocșii sub eticheta globală de
"creștini", religia acestora este actualmente la nivel mondial cea mai importantă din punct de
vedere numeric. Creștinismul este religia acelora care mărturisesc credința în Iisus Hristos și
purtător al unui mesaj universal de mântuire propovăduită de apostoli. Nucleul fundamental al
credinței creștine constă în afirmarea lui Dumnezeu — creator al universului (și, prin urmare,
al omului), ființă plină de iubire și de grijă părintească ,constituit în trei persoane distincte în
relație, dar egale în natură.

Islamul este o religie avraamică, monoteistă, fondată în secolul al VII-lea în peninsula


Arabă, pe teritoriul actual al Arabiei Saudite, de către profetul Muhammad și bazată pe textul
religios cunoscut sub numele de Coran. Pe parcursul timpulu s-a răspîndit pe un un larg
teritoriu care se întinde în Europa, Asia și Africa de Nord. Centrul religios se află în orașele
sfinte Mecca și Medina.

Hinduismul este o religie care isi are originile in India si care inca este practicata de cei
mai multi dintre locuitorii Indiei, precum si de cei ale caror familii au migrat din India in alte
parti ale lumii(Africa de Est, Africa de Sud, Asia Estica, Anglia). Credința în Brahman, ființă
absolută, impersonală, creatoare a Universului. Brahmanul este Sinele suprem. Brahman este
mai bine descris ca realitate infinită, omniprezentă, omnipotentă, incorporală, transcedentă,
conștiință infinită și fericire infinită;există dintotdeauna și va exista în veci. Este absolutul
divin: toți zeii religiei hinduse nu sunt decât fațete și încarnări ale lui Brahman.

Taoismul este o religie originară în China, instituționalizată ca atare aproximativ în


secolul II î. Hr. S-a desprins dintr-o mișcare filozofică născută din îmbinarea filosofiei
chinezești antice și operele spirituale ale lui Lao Zi. La baza antropologiei taoiste sta
conceptul de yin yang. Yin este principiul feminin, ale carui atribute sunt intunericul si
inactivitatea. Yang este principiul masculin al tariei, al duritatii si activitatii. Yin este asociat
cu pamintul, iar yang cu cerul. Cele doua principii reprezinta fortele creatoare ale intregului
univers.
Budismul este o religie și o filozofie orientală având originea în India în secolul al VI-lea
î.Hr. și care s-a răspândit ulterior într-o mare parte a Asiei Centrale și de Sud-Est. Se bazează
pe învățăturile lui Gautama Siddhartha( Buddha Shakyamuni ), un gânditor indian. In
conceptia acestei religii,intreaga viata este suferinta.Cele patru adevaruri nobile exprima caile
prin care se poate ajunge la iluminare,la Nirvana care reprezintă starea în care este nimicită
suferința și în care omul se debarasează de ciclul reîncarnărilor, de orice apariție, dispariție
sau transformare.Aceste adevaruri nobile accentueaza urmatoarelor aspecte fundamentale ale
vietii:

1. Existenta sub orice forma implica suferinta sau durere;

2. Cauza suferintei este dorinta de a trai, setea de viata;

3. Incetarea suferintei, sau suprimarea ei este efectuata prin distrugerea definitiva a dorintei
de viata;

4. Calea care duce la incetarea suferintei este Calea nobila cu opt prescriptii:

a. Credinta dreapta

b. Atitudinea dreapta a mintii

c. Vorbire dreapta

d. Fapte drepte
e. Traire dreapta

f. Stradanie dreapta

g. Stare dreapta a mintii

h. Meditatie dreapta.

Iudaismul, cunoscut și sub numele de religie mozaică (după principalul profet evreu,
Moise) este religia poporului evreu. Preceptele iudaismului au stat la baza religiilor
monoteiste creștinism și islam.La sinagogă, conducătorul ritualului este rabinul, care are
funcția unui îndrumător religios. In iudaism, conceptia despre individ si comunitate are la
baza doua principii fundamentale. Un prim principiu este faptul ca Dumnezeu ii da omului
porunca de a stapani lumea materiala pe care El a creat-o (Geneza 1, 28). Stapanirea omului
peste natura nu este absoluta. Lumea creata isi are legile ei bine stabilite care reglementeaza
fortele naturale, viata si activitatea lumii animale. Un al doilea principiu este obligativitatea
neconditionata a omului de a-si organiza viata comunitara si individuala pe baza legilor eterne
descoperite de Dumnezeu.

Șintoismul este religia tradițională a Japoniei. Fiind o religie politeistă, implică


venerarea unor zei numiți kami. Mulți kami sunt divinități locale și pot reprezenta spirite sau
genii ale unor anumite zone geografice, însă există și unii zei care personifică monumente sau
procese naturale majore: de exemplu, Amaterasu, zeița soarelui , sau Muntele Fuji.
Shintoismul nu cunoaste o morala strica si nici dogme. Iubirea patriei si cinstirea zeilor sunt
respectate cu strictete, iar sentimentul valorilor familiei este esential.

S-ar putea să vă placă și