DIRECŢIA GENERALĂ

EDUCAŢIE ŞI ÎNVĂŢARE PE TOT PARCURSUL VIEŢII

OLIMPIADA DE LIMBĂ, COMUNICARE ŞI LITERATURĂ ROMÂNĂ

G. CĂLINESCU
- etapa naţională -
Clasa a XII-a

 Toate subiectele sunt obligatorii.

 Nu se permit mottourile.
 Timpul de lucru: 4 ore.
 Se acordă 10 puncte din oficiu.

Citeşte cu atenţie fragmentele de mai jos.

A.
Eminescu este unul dintre cei mai fabuloşi iluminaţi din literatura universală, dacă
acordăm vocabulei iluminării aura religioasă care aici i se cuvine. Iar în literatura română nu
există natură mai prodigioasă, mai „haotică”, mai copleşită de mitos, mai „magnetică”. Feeria
gigantismul, somnolaritatea, melancolia cosmică vin dintr-o sorginte tot atât de promiţătoare
ca şi bogăţia voluptăţilor vizionare ale poetului. „Strai de purpură şi aur peste ţărâna cea grea”
sună, intraductibil în vreo altă limbă, prin inerţia wagneriană a muzicii sale, sumbrul şi
vrăjitul vers din Epigonii (1870), care tocmai prin aceasta îi defineşte poezia. Grandoarea
elementelor, magnetismul formelor şi risipa ostenitoare de miresme întreţes în adevăr un
veşmânt care întunecă privirile peste durerea lumii şi în acelaşi timp, din „straiul de purpură şi
aur”, din oştirile de flori care năpădesc insulele – „sarcofage” plutitoare pe ape, din
nemărginirile pădurilor umbroase, exaltă narcoticul ce astâmpără durerea, mărind prin uitare
voluptatea unei contemplări orgiastice. La panteistul, neospinozistul Schelling, natura este
Dumnezeu în evoluţia sa, natura vizibilă trebuind considerată doar după formă ca natură, în
esenţa ei fiind divinitate, desigur într-un stadiu inferior, însă trezindu-se din somnul morţii; la
Eminescu natura se umple de somnul morţii, în esenţa ei fiind moarte: natura este moartea în
evoluţia ei. Leacul, izbăvirea găsindu-le poetul tot într-însa, prin schopenhaueriana
contemplaţie, catharsisul naturii se dizolvă în mistica morţii.
Vizionarismul lui Eminescu este htonic şi ne-creştin; tărâmul lui preferat, infernal-
germinal este cel al lui Pluto, constituind pentru dânsul un paradis voluptuos-dureros,
cutreierat de plăsmuiri ce apropie imaginaţia sa de a romanticilor germani, a lui Jean Paul, a
lui Joseph Görres, a lui Arnim, a lui Tieck (întârziatul şi îndepărtatul lor semen fiind), cărora
le adaugă nota lui proprie, dureros tenebroasă, esenţială.
(I. Negoiţescu, Istoria literaturii române)

B.
Eminescu este un om al timpului modern, cultura lui individuală stă la nivelul culturei
europene de astăzi. Cu neobosita lui stăruinţă de a ceti, de a studia, de a cunoaşte, el îşi
înzestra fără preget memoria cu operile însemnate din literatura antică şi modernă. Cunoscător
al filozofiei, în special a lui Platon, Kant şi Schopenhauer, şi nu mai puţin al credinţelor
religioase, mai ales al celei creştine şi buddaiste, admirator al Vedelor, pasionat pentru
operele poetice din toate timpurile, posedând ştiinţa celor publicate până astăzi din istoria şi
limba română, el afla în comoara ideilor astfel culese materialul concret de unde să-şi formeze
înalta abstracţiune care în poeziile lui ne deschide aşa de des orizontul fără margini al gândirii
omeneşti. Căci cum să ajungi la o privire generală dacă nu ai în cunoştinţele tale treptele

1
succesive care să te ridice pănă la ea? Tocmai ele dau lui Eminescu cuprinsul precis în acele
versuri caracteristice în care se întrupează profunda lui emoţiune asupra începuturilor lumii,
asupra vieţei omului, asupra soartei poporului român.
Poetul e din naştere, fără îndoială. Dar ceea ce e din naştere la adevăratul poet nu e
dispoziţia pentru forma goală a ritmului şi a rimei, ci nemărginita iubire a tot ce este cugetare
şi simţire omenească, pentru ca din perceperea lor acumulată să se desprindă ideea emoţională
spre a se înfăţişa în forma frumosului. Acel cuprins ideal al culturii omeneşti nu era la
Eminescu un simplu material de erudiţie străină, ci era primit şi asimilat în chiar
individualitatea lui intelectuală. Deprins astfel cu cercetarea adevărului, sincer mai întâi de
toate, poeziile lui sunt subiectiv adevărate nu numai atunci când exprimă o intuiţie a naturei
sub formă descriptivă, o simţire de amor uneori veselă, adeseori melancolică, ci şi atunci când
trec peste marginea lirismului individual şi îmbrăţişează şi reprezintă un simţimânt naţional
sau umanitar.
(Titu Maiorescu, Eminescu şi poeziile lui)

Subiectul I (12 puncte)

Prezintă, în 8-12 rânduri, două din calităţile particulare ale stilului, identificate în cel de-al
doilea fragment citat.

Subiectul al II-lea (36 de puncte)

Scrie un eseu, de 2-3 pagini, în care să prezinţi comparativ elementele de construcţie a
discursului argumentativ, în cele două fragmente citate.
În elaborarea eseului, vei avea în vedere următoarele repere:
 prezentarea comparativă a mijloacelor lingvistice evaluative existente în cele două
fragmente citate;
 ilustrarea, prin exemple, a două tehnici argumentative valorificate în cele două
fragmente;
 exprimarea unei opinii argumentate despre modul în care se conturează imaginea
poetului Mihai Eminescu în cele două fragment citate.
Notă! Ordinea integrării reperelor în cuprinsul lucrării este la alegere.

Subiectul al III-lea (36 de puncte)

Scrie un eseu, de 2-3 pagini, despre diversitatea percepţiei critice asupra lui Eminescu,
pornind de la cele două fragmente citate şi valorificând experienţa ta culturală.
Notă! În elaborarea eseului, vei respecta structura textului de tip argumentativ: ipoteza,
constând în formularea tezei/a punctului de vedere cu privire la temă, argumentaţia (cu 4
argumente/ raţionamente logice/ exemple concrete etc.) şi concluzia/sinteza.

Redactare (26 de puncte)

În vederea acordării punctajului pentru redactare, lucrarea ta trebuie să aibă cel puţin 4
pagini.
Pentru redactarea întregii lucrări vei primi 26 de puncte (organizarea ideilor în scris – 4
puncte; abilităţi de analiză şi de argumentare – 6 puncte; utilizarea limbii literare – 4 puncte;
ortografia – 3 puncte; punctuaţia – 3 puncte; aşezarea în pagină, lizibilitatea – 2 puncte,
încadrarea în limita maximă de pagini indicată – 4 puncte).