Evaluarea industriei turistice românesti indica faptul ca turismul poate deveni una din industriile de export

puternice ale României, care va concura efectiv cu alte tari. Turismul românesc este privit, de altfel, ca un
obiectiv si mijloc al dezvoltarii economico-sociale de ansamblu, în contextul politicii nationale de progres si
de integrare în structurile europene.
Dezvoltarea-cadru a produsului turistic al României urmareste trei directii principale: realizarea unui produs
turistic nou, de nivel international, bazat pe valori turistice culturale, cu precadere în zonele montane;
modernizarea produsului turistic al statiunilor de pe litoral si al statiunilor balneare; dezvoltarea ofertei
turistice interne în concordanta cu specificul local si regional.
Cu prioritate se are în vedere îmbunatatirea si consolidarea produsului turistic în zonele care sunt cele mai
cunoscute turistilor straini si români si unde exista, în general, facilitati turistice si infrastructura. Este vorba,
între altele, de extinderea structurilor turistice în Bucuresti – modernizarea celor existente si dezvoltarea de
noi structuri pentru turismul de afaceri si cel pentru agrement; modernizarea statiunilor Mamaia si Neptun de
pe litoralul românesc pentru turismul international si intern si dezvoltarea turistica a orasului Constanta;
modernizarea si dezvoltarea ofertei turistice a zonei Brasov/Sinaia pentru sporturi de iarna si turism estival;
dezvoltarea regiunii Nordului Moldovei, care include judetele Suceava, Neamt si Iasi, ca un produs turistic
integrat, cu adresabilitate pentru turismul cultural; dezvoltarea turismului cultural si montan din Maramures,
regiune cu traditii rurale, peisaje frumoase si biserici din lemn, precum si a statiunii Borsa, cu potential
pentru sporturile de iarna; dezvoltarea ofertei turistice în regiunea Sibiu pentru turismul cultural, circuite
turistice si excursii de o zi în regiunea Brasov; amenajarea zonei montane – Muntii Fagaras pentru
dezvoltarea drumetiei.
CAP. 1. CONDITIILE GEOGRAFICE ALE DELTEI DUNARII
1.1. Geneza si evolutia Deltei Dunarii
Studiul conditiilor geografice ale deltei cuprinde si pe cel al genezei si evolutiei sale, întrucât este necesar sa
se cunoasca dezvoltarea acestei unitati geomorfologice în trecut si, mai ales, în viitor, cu schimbarile ce vor
putea interveni. Trebuie precizat ca specificul Deltei Dunarii consta în însusirile geologice si geografice ale
teritoriului sau, care s-a format si continua sa se formeze. Teritoriul acesteia este punctul de plecare al
producerii resurselor naturale, fapt care se explica prin geneza si evolutia lui, toate împreuna influentându-
se reciproc.
Formarea deltei este înlesnita de existenta mai multor conditii geografice favorabile acestei regiuni la limita
domeniului continental cu cel marin. Astfel, trebuie luat în considerare debitul enorm de apa de aluviuni al
fluviului. În dreptul punctului unde se afla vârful deltei, Dunarea are un debit mediu de 6300 m3 de apa pe
secunda, ceea ce înseamna 198 km3 de apa pe an. În timpul verilor secetoase debitul scade la 1600 m3 pe
secunda, dar în timpul viiturilor de primavara si de la începutul verii urca la 15700 m3 pe secunda. Pe
Dunare curge în doua minute apa ce ar fi necesara unui oras ca Bucuresti, într-o zi întreaga.
În medie, apa are 340 g de substante solide la m3, care constituie tulburarea ei. Tot în medie, debitul de
aluviuni în suspensie a fost evaluat la 2140 kg de aluviuni pe secunda sau 67,5 milioane de tone de aluviuni
anual. În mod obisnuit, debitul anual mediu de aluviuni fluctueaza între 60 si 80 milioane tone, dar prezinta
variatii, ca în anul 1921 când s-au înregistrat 20 milioane tone sau în anul 1941 când acest debit a fost de
162,5 milioane tone.
La Ceatalul Chilia, debitul de apa si de aluviuni al Dunarii se împarte neegal, bratul Chilia luând 62,5%, iar
bratul Tulcea 37,5% din acest debit, indiferent de nivelul apelor. Debitul care revine bratului Tulcea se
împarte si el dupa aceea la Ceatalul Sulina între bratele Sulina si Sfântul Gheorghe, dar în functie de nivelul
apelor. Din debitul total al Dunarii, bratul Sulina ia 17,7% la apele mici si 15,5% la apele mari, încât bratului
Sfân¬tul Gheorghe îi revin respectiv 19,8% si 22%. Cantitatile foarte mari de aluviuni pe care Dunarea le
transporta spre mare au avut si au în mod evident o influenta hotarîtoare în actiunea de construire si
dezvoltare a deltei.
Alte conditii geografice favorabile formarii deltei sunt ofe¬rite de prelungirea platformei litorale, late de peste
100 km, din coltul nord-vestic al Marii Negre, si de persistenta în zona maritima din fata gurilor Dunarii a
unor adâncimi mici. Între conditiile geografice carora Delta Dunarii le datoreaza geneza mai sunt:
predominanta vântului dinspre nord-est, care îm¬pinge aluviunile spre tarm, precum si prezenta în fata
gurilor Dunarii, a unui curent maritim litoral, cu directia nord-est la sud-vest, care are asupra aluviunilor
acelasi efect. Alt factor care influenteaza formarea deltei, de data aceasta unul negativ, este inexistenta în
bazinul Marii Negre a mareelor.
Aspectul geografic diferit al bratelor deltei. Pro¬blema originii Deltei Dunarii este controversata. In cele ce
ur¬meaza sunt prezentate doar câteva succinte consideratii asupra genezei si evolutiei sale. Ele releva
unele fapte si situatii geo¬grafice care atrag luarea aminte în timpul studierii acestei pro¬bleme. Multumita
analizarii lor s-a ajuns la concluzii judicioase în legatura cu formarea deltei, mai precis a partii ei dinspre
mare. Observatiile se refera la datele existente atât în scrierile actuale, mai mult tehnice, cât si în cele ale
autorilor antici. Ope¬rele acestora, desi apartin istoriografiei, contin totusi impor¬ta:t1te detalii geografice.

http://www.deltadunarii.ro/economia.asp