Sunteți pe pagina 1din 7

Enteroviroza

Generalitati

Enteroviroza este o boală produsă de un grup de virusuri, cu localizare iniţială


intestinală, dar putându-se complica cu interesarea diferitelor organe, inclusiv
a muşchilor şi a sistemului nervos.

Virusurile producătoare de enteroviroze sunt: poliomelita Caosakie sau ECHO


(virusuri enterocitopatogene umane orfane).
Enterovirozele se transmit pe cale fecala, orala, dar si pe cale respiratorie.
Indiferent de calea pe care a fost contactat, virusul se cantoneaza in faringe si
in tractul digestiv inferior. Dupa numai o zi, infectia se extinde la ganglionii
limfatici regionali, in aproximativ trei zile se raspandeste in circulatie
(viremie).

Poliomielita

1. PREZENTARE GENERALA
Poliomielita este tot o enteroviroza, care afecteaza anumite structuri
neuronale din maduva spinarii si creier. Incidenta este mult scazuta datorita
vaccinului antipolio aflat, de altfel, in programul national de vaccinari
obligatorii.
Tabloul clinic poate varia de la manifestări nespecifice respiratorii sau
digestive, până la îmbolnăviri severe, encefalite sau menigoencefalite cu
paralizii şi tulburări respiratorii. Frecvenţa manifestărilor severe este de 1 caz
de paralizie la 200 de infecţii subclinice.
2. ETIOLOGIE

virusurile poliomielitice, tip 1, 2, 3, familia Picornaviridae, gen


Enterovirus
• sunt rezistente la alcool, detergenţi cationici (Bromocet), frig (la –700C,
rezistă nelimitat)

sunt sensibile la: agenţi oxidanţi, căldură, UV, clorinare.


virus polio sălbatic
prezent confirmare

cu paralizie
reziduală compatibil
PAF Analiză
comisie
virus polio sălbatic probe decedat sau
absent inadecvate pierdut urma infirmare
sau fără
probe

fără paralizie
reziduală infirmare

probe adecvate infirmare

Clasificare OMS a PAF (paralizia acută flască):


3. MANIFESTĂRILE PROCESULUI EPIDEMIOLOGIC
În ţara noastră nu s-a mai înregistrat nici un caz de poliomielită cu virus
sălbatic ci doar cu cel vaccinal, incidenţa acesteia fiind de 0,03/100.000
locuitori.

4. DIAGNOSTIC POZITIV
4.1. DIAGNOSTIC CLINIC
Incubaţia: în medie 7-14 zile; poate varia între 3 şi 21 de zile.
Prodromul sau boala minoră, care durează 2-4 zile şi e caracterizată prin
febră, semne catarale respiratorii (coriză, faringită), dureri musculare
("gripa de vară"), sindrom digestiv cu anorexie, greaţă, vărsături, dureri
abdominale, afectare nervoasă cu cefalee, iritabilitate, insomnie sau
somnolenţă.
Infecţia se poate opri la acest stadiu (forme abortive). În 5-10 % din cazuri,
mai frecvent la copii, lipseşte prodromul, poliomielita începând cu "paraliziile
de dimineaţă" (forme decapitate).
Perioada de latenţă: 2-4 zile
Perioada de stare sau boala majoră ce se caracterizează prin febră
înaltă şi fenomene nervoase încadrate într-un stadiu preparalitic şi un
stadiu paralitic.
Stadiul preparalitic care durează între câteva ore până la 5 zile şi se manifestă
prin febră, cefalee, indispoziţie, iritabilitate, nevralgii, mialgii, parestezii,
hiperestezie cutanată. Pot fi prezente fasciculaţii cutanate; există o stare de
adinamie cu scăderea forţei musculare segmentare şi a rezistenţei la
mişcările pasive, "inerţia cefei". Reflexele cutanate pot să dispară, iar
reflexele osteotendinoase sunt modificate (hiper sau hipo- reactivitate).
Conştienţa este păstrată (nu în encefalita polio). Este prezent sindromul
meningean.
Stadiul paralitic în care se menţine sindromul meningean, concomitent
cu instalarea unor paralizii flasce, hipotone, cu reducerea până la abolire a
ROT care sunt asimetrice, inegale şi predomină la rădăcinile membrelor. De
asemenea, apar tulburări neurovegetative ca transpiraţii abundente, răcirea
membrelor, pareză vezicală cu retenţie de urină însoţite de durere care nu
cedează la antalgice ci la comprese calde, şi care duce la poziţii antalgice sau
la schimbări frecvente ale poziţiei. Mai sunt prezente spasme musculare în
muşchii antagonişti celor paralizaţi (contractură reflexă şi exagerată prin
leziuni de ganglio-radiculită), incoordonare psihomotorie, mişcări paradoxale,
atitudini vicioase, deformante. Conştienţa este păstrată, dar bolnavul este
anxios şi suferă de insomnie. Afectarea cardiovasculară se manifestă prin
tahicardie, extrasistolie, dureri precordiale şi modificări ECG de miocardită.
Perioada de retrocedare a paraliziilor şi de recuperare începe după 10-
14 zile de la debutul bolii majore şi durează luni până la 1-2 ani; se încheie
cu vindecare sau cu sechele definitive. Retrocedarea paraliziilor se face în
ordine inversă apariţiei lor; muşchii de la nivelul extremităţilor îşi revin mai
repede decât cei de la nivelul rădăcinilor membrelor. Recuperarea este
maximă în primele 3 luni.
Perioada de sechele cu paralizii definitive, atrofii musculare, deformaţii,
tulburări trofice ca: picior varus ecvin, valgus, deformaţii ale coloanei şi ale
bazinului. Tulburările trofice, duc la scurtarea membrului la copii în
creştere; se manifestă prin tegument subţire, atrofiat, palid, rece, cu
tulburări sudorale şi edem. După 10-20 de ani de la boala acută se poate
instala un sindrom post poliomielitic de atrofie musculară progresivă.

4. 2. DIAGNOSTIC DE LABORATOR
Produsele patologice: exudat faringian sau preferabil lichid de
spălătură nasofaringiană recoltat steril, fecale (deoarece excreţia de virus
poate fi intermitentă, recoltarea materiilor fecale se repetă în cazul unui
rezultat iniţial negativ), sânge, lichidul cefalorahidian.
Recoltarea acestora se face la internarea bolnavului cu suspiciune de
poliomielită şi se repetă examenul serologic la 2 săptămâni de la internare.
Transportul probelor la laboratorul de referinţă se face cât mai rapid
într-un container cu gheaţă.
A. Examenul LCR este important, dar modificările constatate nu sunt
caracteristice, deoarece pot să apară şi în alte meningite virale (LCR clar, uşor
hipertensiv; citologie: 5-6-100 elemente/mm3, iniţial domină PMN, apoi
limfocitele în proporţie mai mare de 80 %; albuminorahie uşor crescută, iniţial
disociaţie cito-albuminoasă, apoi disociaţie albumino-citologică).
B. Diagnosticul specific este un diagnostic de certitudine şi constă în:
1. Cultivarea se realizează pe culturi celulare specifice umane sau
simiene, deoarece doar celulele primatelor prezintă receptori specifici pentru
enterovirusurile umane. Efectul citopatic este de tip litic.
Identificarea virusului se realizează prin teste de seroneutralizare,
folosind seruri standard hiperimune ce conţin anticorpi specifici de tip.
Boala experimentală la animalele de laborator este posibilă prin
inocularea intramedulară, intracerebrală sau prin administrarea orală la unele
specii de maimuţe (cimpanzeu, Macaccus rhesus). Se observă apariţia de
paralizii flasce şi răspuns imun umoral specific.
2. Diagnosticul serologic se bazează pe testarea în dinamică, pe seruri
pereche, a anticorpilor specifici de tip, prin reacţii de seroneutralizare, fixare a
complementului şi ELISA. O creştere de patru ori a titrului de anticorpi,
constatată la cele două determinări, este sugestivă pentru diagnosticul de
boală actuală.
Pe de altă parte descoperirea la bolnav a anticorpilor protectori la prima
determinare ne obligă la considerarea implicării altor virusuri paralitogene
(celelalte grupuri de enterovirusuri).
Pentru clinician, diagnosticul trebuie să fie prezumtiv-‘’neuroviroză
paralitică, probabil poliomielită’’.
Confirmarea etiologică se face de o comisie ministerială care ia în
considerare toate elementele de diagnostic.
3. Biologie moleculară
Diagnosticul este posibil prin detectarea antigenelor virale prin teste de
hibridizare sau de amplificare genomică (PCR).
4. Testul de diferenţiere a tulpinilor sălbatice de cele vaccinale (van
Wezel şi migraţia oligonucleotidelor).

4.3. DATE EPIDEMIOLOGICE


Factorii epidemiologici principali
1.Izvorul de infecţie
bolnavul (forme paralitice, fruste, abortive)
infectaţii inaparent
Contagiozitate - maximă la sfârşitul perioadei de incubaţie (2-5 zile) prin
secreţii nazo-faringiene şi materii fecale. Durata de eliminare a virusului este
de aproximativ 5-10 zile prin secreţiile nazo-faringiene şi de 2-3 săptămâni
până la 4-6 luni prin materiile fecale.
purtători sănătoşi, există frecvent în jurul focarului, deobicei copii,
durata portajului fiind de 1-3 săptămâni.
2. Căi de transmitere
aeriană, prin picături
digestivă, prin intermediul mâinilor murdare sau indirect prin: obiecte,
apă, alimente, vectori, etc.
3. Receptivitate
generală, foarte crescută pentru formele inaparente şi redusă pentru
cele paralitice
4. Imunitate
de lungă durată, specifică de tip
reâmbolnăviri sunt posibile teoretic cu cele 3 serotipuri virale
anticorpii materni se menţin la nou-născut 3-4 până la 6 luni de la
naştere
Factori epidemiologici secundari (favorizanţi)
1. Factori naturali de mediu: anotimpul cald vară-toamnă favorizează apariţia
infecţiilor cu enterovirusuri.
2. Factorii economico-sociali: aglomeraţiile, condiţiile igienico-sanitare
precare, etc.

PROFILAXIE ŞI COMBATERE
1. Măsuri faţă de izvorul de infecţie
declarare - orice caz de PAF apărut la copilul până la 15 ani este anunţat
în primele 24 h, nominal
izolare în termen de 24h şi i se recoltează probe de materii fecale şi
secreţii nazo-faringiene care vor fi expediate în recipiente cu gheaţă la
laboratorul de referinţă. Recoltarea şi expedierea probelor trebuie să se
efectueze în maxim primele 14 zile de la debut (2 probe la interval de 24-
48h una de alta).Se recomandă recoltarea de probe de materii fecale de la
5 copii în vârstă de până la 5 ani, pentru fiecare caz de PAF.
În cazul poliomielitei cu virus sălbatic izolarea este de 6 săptămâni şi se
realizează în secţiile de boli infecţioase.
contacţii: sunt supravegheaţi 21 de zile (copiii vor fi izolaţi la domiciliu,
indicându-se repaus, evitarea aglomeraţiilor, a tratamentelor parenterale),
li se recoltează materii fecale pentru diagnostic virusologic; adulţii care
lucrează în sectoare cu risc vor fi scoşi pe durata incubaţiei maxime. În
funcţie de caz se va face vaccinarea sau revaccinarea acestora.
Reintrarea în colectivitate a fostului bolnav:
Copiii, la 1 lună de la externare
Adulţii, la 3 luni de la debut (cei din sectoare cu risc având obligaţia
decontaminării scaunelor timp de 6 luni).
2. Măsuri faţă de căile de transmitere:
se face dezinfecţie continuă pentru secreţiile nazo-faringiene, materiile
fecale şi obiectele bolnavului(pe bază de clor) şi dezinfecţia terminală prin
curăţenie şi formolizare;
în caz de prezenţă a vectorilor se iau măsuri de dezinsecţie, eventual
deratizare.
3. Măsuri faţă de populaţia receptivă:
imunizarea activă cu vaccin antipolio viu atenuat (VPOT), oral sau
vaccin inactivat, parenteral (la imunosupresaţi, gravide).
educaţia sanitară pentru adoptarea unui comportament igienic
corespunzător şi a unei alimentaţii sănătoase.
Situaţii de risc epidemiologic:
apariţia de cazuri de poliomielită cu virus sălbatic de import
acoperire vaccinală cu VPOT de sub 80% la nivel de judeţ
În aceste situaţii se procedează la vaccinarea cu 2 doze de VPOT a tuturor
copiilor până la 5 ani, din poartă în poartă (mopping-up).

5.TRATAMENT
Bolnavii cu deficit de neuron motor periferic se internează obligator şi se
anunţă nominal. Nu există tratament antiviral eficient.
Tratament igieno-dietetic: repaus la pat, alimentaţie bogată în lichide şi
zaharuri;
Tratament simptomatic: antitermice, antalgice, compresele umede şi
calde pot ameliora durerea din perioada de stare;
Tratament patogenetic: vitamine din grup B administrate oral sau
intravenos (se contraindică injecţiile i.m.), tratamentul meningitei virale.